hotie modestie

Recunosc ca nu m-am gandit niciodata la conotatiile cuvantului "hot" asa cum a facut-o Ghilezan!
PS. Am auzit azi o "stire" cum ca S.N.Loteria Romana a anuntat ca reportul de saptamana asta s-a majorat la 60 de miliarde - inca un semn ca romanul nu-i capabil sa castige un ban cinstit!:)

Am raspuns mai inainte de ce nu as trai in Romania daca as cistiga 1 million la loterie. Exact din cauza asta: pt. ca eu nu fur si nu as fi vazuta bine de hoti. Din cauza asta romanii nu sint vazuti bine in strainatate: pt. hotiile pe care le fac pe unde se duc. Shame on you guys if you condone theaft. "Se descurca" este egal cu hotie!!!!

uitam ca si ei sunt oameni si ca prostia e omeneasca.Toti romanii au "nitica" prostie in ei dar sunt sigura ca tot ei,romanii,invata a se adapta la standardele occidentului si o si fac.e normal ca nu prea repede pentru ca sunt mari diferente intre romania si celelalte tari,dar o fac.Ce nu suport sunt romanii care pleaca capul pentru greselile hotilor .Trebuie sa fim mandri de tara noastra pt. ca asa o ridicam.Bineanteles ca ne trebuie o mandrie "modesta"dar tot mandrie e!Alexandra

Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

un pic de modestie nu strica

"A fost un caz in Uk un hot a intrat in proprietatea unei persoane, care avea o arma...l-a impuscat in picior, cred....Stiii cine face puscarie? nu hotul!"

..asta pentru ca s-a intamplat in Europa.

In State proprietarul era considerat in legitima aparare (pe buna dreptate) si putea chiar sa il omoare, ca tot hotul era vinovat.



..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, Regele e gol!..."

Dear sister,

I wish I could write you in english,but...avand poate mai multe de spus,sa scriu un text complet in engleza,as risca sa nu fie publicat de Admin(a.k.a Daniel).
Nu, imaginatia ta nu a luat-o deloc razna.
Nu stiu de ce te-ai mira?Si nu crede ca ar fi o iluzie ca putem sa avem uneori un numitor comun in subiectele din cafenea(cerc,cum il numesc eu).

Eu personal nu am nimic impotriva nimanui,pe toti din cerc ii consider fratii si surorile mele,a avea unele discutii contradictorii uneori eu zic ca e bine pt. fiecare,caci invatam mereu cate ceva de la unii la altii.
A critica cu rautate asta nu accept,sa zicem ca-mi spun parerea la o tematica si apoi sunt pus la zid si criticat,accept asta dar sa fie ceva constructiv,nu de dragul de a ma lovi cu cuvinte rele,inseamna lasitate in ochii mei si la fel nesinceritate si m-as simti trist,pt. ca eu te iubesc(generally speaking)si sunt onest cu tine,dar tu ma injuri pe la spate.
Si chiar daca faci asta eu tot te voi iubi.Nu-mi pot ura fratele sau sora.

Asa am fost crescut sa gandesc de fratii mei indieni.
Odata cu zile in urma am scris cum este ritualul indian de discutii,pe stilul traditional vechi.Toti stau in cerc turceste si fiecare vorbeste pe rand tot ce are pe suflet si cu sinceritate si fara rusine chiar discutand anume intimitati sexuale.Este un cleansing al sufletului,o purificare.
Asa am gandit si eu ca trebuie sa fiu si in cafenea si desigur ca ai citit destule ce am scris despre viata mea,inclusiv cea sexuala si nu imi este rusine deloc de trecutul meu.

Uneori,I'm tesing some brothers&sisters and I did it with you too,so please forgive me,dar nu cu intentii rele ci asa cum fratii si surorile au felul lor de a se purta unii cu altii,tu stii bine avand 2 frati.
De ce oare nu am avea unele lucruri in comun?De ce ar fi atat de surrealist?
Eu inca de mic copil am fost prieten cu tot soiul de oameni,si nici mai tarziu nu mi-a cazut nasul,eu consider pe toti ca au ceva bun in ei,chiar si cei considerati rai.
Am fost cu hotii,cu batausii,cu vagabonzii,eu insumi la un moment dat am fost ca ei,dar am fost si cu intelectuali,oameni f. educati,am intrat in cocioabe de o camera in care traiau mama+tata+fiica la un loc...si fost in super vile cu 3-4 etaje
si lift interior.Am condus trabant dar condus si Porsche,uneori am fost f. sarac alteori plin de bani de dadeam in stanga si dreapta si nu-mi pasa.

Am avut sex cu prostituate si call girls de lux dar si cu manechine de mode sau fete obisnuite si modeste dar crede-ma ca niciodata nu am avut femei care sa nu arate f. bine,asa mi-a fost soarta si pe undeva sarmul ce am avut in tinereti.
Am vrut mereu sa cunosc cat mai multe din viata,orice,citind romane de scriitori mari,ori carti de filosofie,dar uneori si citind rahaturi politiste,pt. ca mintea are nevoie de o relaxare,de ceva stupid,altfel inebunesti.

E la fel si cu filmele,nu mereu vei vedea filme de avangarda sofisticate si filosofice,franceze,ori italiene etc.Uneori te uiti si la ceva usor sa te deconectezi sa nu ceara sa-ti folosesti mintea prea mult.
Nu-mi plac acei oameni care se cred sofisticati si ..intelectuali,se mint pe ei insisi.
La fel am facut si cu religia.De ce sa ma ancorez doar intr-una?Sunt atatea credinte in lume de studiat si toate in final spun acelasi adevar unic.Ca unele popoare il vad pe Dumnezeu ca Rama sau Krishna sau Allah sau Abraham sau Jesus sau Zoroaster ori Meher Baba,pt. mine toti sunt acelasi Dumnezeu cu nume diferite.La fel Great Spirit numit de indieni sau Wakan Tanka(in limbajul Lakota).

Mereu am fost avid de cunoastere si am citit destule si uneori chiar participat la unele ceremonii indiene,sa vad cum se fac si cum cred acei oameni(vorbesc de indieni din India),am studiat si Tantra si apoi studiat orice despre Diavol pt. ca trebuia sa cunosc cat mai multe.
Credinta ce am in Dumnezeu e de neclintit,dar nu am fugit sau mi-a fost teama sa studiez black magic si sa cunosc cativa satanisti in shop-urile lor din Manhattan pline de skulls,lumanari negre,pentagrame etc. Chiar am avut sex cu o fata ce lucra la un astfel de shop,mereu imbracata in negru si unghii negre ruj pe buze negru,dar atat de frumoasa ca nu-mi venea sa cred ca statea deasupra mea si picura ceara de la lumanare pe pieptul meu,f f.f. focoasa.

Dar a stiut ca nu-s material pt. secta lor,asa ca n-a durat decat poate 2-3 luni relatia dar sex..in prostie si f. bun!
Am vrut sa stiu cat mai multe,nu am avut sex cu barbati...as fi vrut din curiozitate,am cunoscut si avut multi prieteni gay,mi-a fost teama de aids,deh odata in viata am fost las.

Vezi Magdalena cum am fost demult?Asa mi-a fost scris de soarta.
hai sa-ti zic una interesanta,numele fiind o simpla coincidenta.
Cand aveam 7 ani dormeam in pat noptile cu ...o papusa si o numisem...Magdalena...Alti baieti dormeau cu ursuleti,eu cu...o papusa!!!
Dar zic sa inchei aici deocamdata,vezi insa ca asa sunt eu,spun adevarul si nu-mi e rusine de nimic.
And don't worry,you're not alone.

Te sarut mult de pe cealalta coasta,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)
................................................................
"Love is something you and I must have.We must have it because our spirit feeds upon it.We must have it because without it we become weak and faint.Without love our self-esteem weakens.Without it our courage fails.Without love we can no longer look out confidently at the world.We turn inward and begin to feed upon our own personalities,and little by little we destroy ourselves.
With it we are creative.With it we march tirelessly.With it,and with it alone,we are able to sacrifice for others."

Chief Dan George

nu e de mirare ca imaginea romanului e stirbita peste hotare. sunt mai multi factori care au contribuit la asta. primul este tiganul vorbitor de limba romana, care merge la hotie. al doilea este romanul get beget care asteapta sa i se dea, in loc sa traga tare pe acolo pe unde e si sa isi faca un rost (am cunoscut cazuri!), al treilea si nu ultimul este presa, jurnalistii. cu totii stim ca povestile cu caracter tragic se vand cel mai usor, de aceea nu e de mirare ca ziaristii si reporterii scriu si prezinta cu prioritate aspectele negative despre orice si oricine.
omul de rand, cel ce priveste cu constiinciozitate stirile de la ora 9 pm, normal ca inregistraza doar astfel de informatii / aspecte despre fiecare tara, neam, om. el, omul de rand , nu isi va pierde timpul sa se documenteze, sa cunoasca. doar din comoditate.
la ora actuala locuiesc intr-un llocsor cu nu mai mult de 5000 de locuitori. cand am venit aici, toti ma intrebau de Ceausescu, Dracula, orfelinate cu copii murdari si tigani. Au trecut aproape 4 ani de atunci. Am facut tot posibilul sa le schimb parerea. Si, scuzandu-mi lipsa de modestie, am reusit. Le-am aratat ca romanul-roman, nu e cel prezentat de stiriile tv si ca meritam respect. Pentru ca zica ei ce-or zice, romanul e baiat destept si se descurca orisiunde l-ai pune.



_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

Jacuzzi.. Hot tub:))
Yupeeeeeeeeeee

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Dar hot-tub nu e fun daca nu e zapada pe jos:))

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

lasa cada, du-te intr-un hot-tub, cu o sticla buna de vin (cabernet
la 62 F... bun)

8. "hotul neprins e negustor cinstit";
9. "cearta fara bataie e ca nunta fara lautari";
10. "orice minune nu dureaza mai mult de 3 zile";
11. "porcul tot porc ramane oricat l-ai spala";
12. "fiecare padure isi are uscaturile ei";
13. "vrei vaca grasa si laptoasa si devreme acasa..."
14. "para malaiata in gura lui natafleata".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Au fost cateva parti pozitive ale evenimentului. Entuziasmul cu care diasporenii au pornit de acasa (mentionez ca a fost o deplasare de cca 300 de euro, platita de fiecare din buzunarul propriu si cu luari de concediu expres pentru participarea la eveniment), bucuria intalnirii si reintalnirii unora in seara de sambata. Cunostinte noi, romani si originari din Romania rezidenti in toata lumea, problematici diverse transmise prin viu grai inte participanti. Oficialitatile n-au organizat un moment, chiar si de o ora-doua, de discutare a acestora in plen, desi problemele sociale cu care se confrunta romanii din Spania si Italia (tarile de intensa migratie de forta de munca actuala) sunt demne de toata atentia, ca sa nu spun dramatice, in cazul multor familii. In Germania lucrurile sunt "mai asezate", caci au grija nemtii de "ordine si disciplina".
Luxemburgul e un oras extraordinar (desi cu clima racoroasa) insa cu o imbinare arhitectonica de antic, vechi si super-modern care iti taie respiratia. Nici turul ghidat de oras promis in program nu a fost organizat local, ne-am adunat vreo 40 de oameni intr-un autobuz descoperit inchiriat din centrul orasului. Dar n-am regretat cei 12 euro dati pe bilet.
Momentele folclorice au fost vioaie, iar concertul Filarmonicii George Enescu dirijat de Ion Marin, solista Angela Gheorghiu, o revelatie, ceva care ai simtit ca-ti intra prin timpane, trece prin inima, cu scurta escala in stomac...si-apoi ti se opreste in calcai. Imi cer scuze pentru prezentarea oarecum "organica" a perceptiei, insa, pentru mine, muzica nu e doar o experienta pur intelectuala. Cadrul (Abatia din Neumunster, inconjurata de vechi ziduri antice, poze puteti vedea la www.rom2.de) a creat o atmosfera "de dincolo de lumi". S-a spus si ca onorariul de concert a fost fabulos, aceasta nu diminueaza valoarea spectacolului, la care au luat parte si Marele Duce Henri si sotia sa.
Schengenul e un loc modest, dar cand ne gandim ce semnificatie are...si cata bataie de cap a dat viza cu acelasi nume romanilor care au vrut sa vada meleagurile europene, atunci plantarea a 27 de radacini de copaci romanesti acolo este un gest simbolic, cred eu, fara cale de intoarcere "in bezna".
Ce sa va mai spun, interviul cu Marko Bela de la Luxemburg il scriu saptamana aceasta, problematica sociala discutata cu "italienii" va fi subiectul unor viitoare materiale de presa. Si vreau sa adaug ca nu e vorba de o frustrare proprie referitoare la evenimentul semnarii Tratatului de la Luxemburg, am fost ecoul unei mari parti a opiniei publice participante la eveniment si am vrut sa reliefez si tratamentul de care se bucura uneori presa "neorganizata". Nu intotdeauna. In Germania, cu prilejul vizitei presedintelul Basescu din 20-21 martie, lucrurile au decurs cu totul altfel. Puteti citi reportajul Paradisul fiscal Romania se face cu bani de la hoti, la
http://www.rom2.de/pietre.php?name=News&file=article&sid=386&mode=&order=0&thold=0
Va stau cu placere la dispozitie oricand, si cu alte detalii. Dani Rockhoff (puteti sa-mi spuneti si dani)

Cine vrea sa se distreze poate merge la

http://forum.softpedia.com/index.php?s=56fe70b3abf11101c83fe22b37d39af2&showtopic=62846

unde vedem cu unii i-au jmanglit lu` conu George Nicolae o poza.

Comicul situatiei este ca acolo ia cuvintul si furaciosul repsectiv; gorobetele are tupeu dar se face de ris de nu se poate la o oara de mare audienta; se aud cum rid si curcile cind citesc ce spune omul care lasa si el o umbra pe pamintul asta degeaba, judecind asa:

"Dupa cum am constatat luind la cunostinta incidentul, ele provin de pe un site public, care nu contine uzualul, conform legislatiei europene la care suntem afiliati in domeniu : copyright@proprietar 2005
un mic disclaimer ar face lucrurile mai clare si ar scuti de multa bataie de cap."

Asta este o prostie si o magarie fara seaman; blogul unui fotograf nu e sit public, unde fiecare sa jmangleasca ce vrea, este situl lui personal, ca nu e minister, si apoi legea - chiar si cea europeana - nu spune ca trebuie sa pui "copirait" nicaieri, ca sa nu fure hotii.

Legea drepturilor de autor nu e o optiune facuta de niste timpiti, este foarte clara si aici, si in Ioropa, si spune:

Art. 1. - (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra oricaror asemenea opere de creatie intelectuala, este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.

(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata.

Capitolul II Subiectul dreptului de autor

Art. 3. - (1) Este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.

Capitolul III Obiectul dreptului de autor

Art. 7. - Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt:

f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

Capitolul IV Continutul dreptului de autor

Art. 10. - Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
d) dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei

Deci daca eu ma cac si fotografiez sculptura biologica, am creat o opera foto unica, esentiala, si nimeni nu o poate folosi, fie ca are copirait fie ca nu are; adica, chiar daca este un rahat, legea ma apara:

Art. 140. - Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani daca nu constituie o infractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea autorizarea sau, dupa caz, consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
a) aduce o opera la cunostinta publica;


Art. 142. - Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda , daca nu constituie o infractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
a) reproduce integral sau partial o opera;
b) difuzeaza o opera;
d) expune public o opera de arta plastica, de arta aplicata, fotografica sau de arhitectura;


Cam asa merg lucrurile.

Cine foloseste o opera facuta de cineva fara acordul explicit al acestuia ar trebui sa faca pirnaie fara discutie, altfel nu o sa se termine niciodata in tzara asta cu derbedeii care isi dau cu parerea ca trebuie copirait si fura ca la balamuc.
Si vrem sa intram in Europa?
Pai sa ne dea certefecat de originalitate, cu copirait.
Aici se fura ca la balamuc si banditii mai au si curaj sa isi expuna panseurile.
O tzara perfecta.

"Zilele astea insa astept o spargere de casa "

Neee, stimate domn.

Hotzii, din cite mai am aflat umblind prin pushcarii anii astia - facind poze, nu condamnat (deocamdata) - au inalte standarde profesionale si morale, si multi chiar sunt buni profesionisti.
Si cunosc legea ce nu se poate.
Daca scoli un hot din somn si ii spui sec: 208, sau 347, sau alt numar din codul penal, iti spune exact imediat cum devine cazul, cu virgule si paragrafe.
Au o morala a lor si limite, in acea jungla, si reguli stricte.

Cine ar risca 20 de ani de libertate sa jmangleasca un Cd cu imagini cind ele pot fi obtinute gratis de pe web sau de pe siturile fotografilor (care, culmea prostiei, sunt cica situri publice)?
Sau cind poti obtine imagini foarte bune aproape pe gratis, pentru ca oricind vei gasi un amator magulit ca ii ceri ceva si-l bagi in seama si-l publici - si bucuros iti va da orice imagine, fericit ca e si el bun la ceva?

Hotii astia de intelectuali care ne - folosesc ne, daca imi permiteti - fura imagini, sunt niste ciozvirtasi eftini, niste ciordaiasi fara nici un dumnezeu, desi pe multi ii vezi chiar si directori de ziare la tembelizor sau mari sefi de agentie de publicitate.

Pai de cite ori am vazut creativi de la agentii de publicitate cu afaceri de mii de miliarde de lei shmanglind idei de pe Internet... in loc sa existe probitate morala si comerciala, vezi directorul artistic cu o nazdravanie de 400x600 de pixeli, luata de pe web si printata neglijent, adresindu-se fotografului: asa vrem sa arate lucrarea.
Ce creatie, ce profesionalism, ce idealuri sa mai ai?
Tzeapa sa traiasca si fraieru` de fotograf sa existe ca e bun si - desigur - fraier; si Internetul; m-am uitat iar azi prin 4-5 ziare importante din Ro: peste tot se vad imagini a caror provenienta pare a fi web-ul.

Hotii adevarati au o morala a lor; dar astia care fura imagini nu au nici o jena, sunt dintr-o lume spalata si eleganta, au opinii, pareri, se dezvinovatesc culant, e un balamuc ce nu se poate.

Ce e comun, e ca daca ii prinzi cu ocaua mica auzi niste scenarii incredibile, demne de scris o nuvela sau de facut un scenariu de film.

Cred ca totusi de abia dupa primele procese facute cu tam tam si dupa ce citiva o sa intre la pirnaie, o sa realizeze si intelectualii nostri ca fotografia e si ea acolo o chestie.

Dar, cum merg lucrurile, asta va fi peste citeva generatii.

Pe partea ailalta, a fotografilor, alt balamuc; sunt atitia la noi care dau poze pe gratis sau aproape pe gratis, ca nu stii cine face un rau mai mare, al de fura poze sau al de da gratis poze.

D-le Lazar, nu stiu daca ceea ce am sa va scriu va face sa va simtiti mai bine, dar si pe aici se fura ca-n pampas. Am colegi de breasla care au ramas fara echipament fotografic in mijlocul receptiei sau chiar in biserica!!!. Fotografi si videografi deopotriva. In anumite restaurante, sali de receptie (faimoase) am asistentul "plantat" linga genti toata seara. Intra hotul imbracat in tuxedo, ca un musafir obisnuit si iese cu valiza cu echipament. Ceea ce eu personal am facut, asigurare, binenteles, atit pentru echipament cit si pentru situatia in care se da cineva cu capul de ele. Am o lista cu toate numerele de serie a echipamentului pe care il posed. Acum citva ani, unui coleg i s-a furat o lentila Hassy. Individul a trimis un bulk e-mail tuturor fotografilor / magazinelor de specialitate din zona, ceva cam de genul "atentie, lentila seria nr....mi-a fost furata." Good enough, un nemernic incerca sa vinda lentila magazinului de foto ca si echipament uzat. Dupa parerea mea pe linga atentie trebuie dezvoltat si un network de profesionali. Stiti ceva? eu fara networking-ul meu nu cred ca as putea fi in business. Sincer. As putea impartasi o gramada din experienta mea de fotofgraf de aici. Am reusit in sfirsit sa-mi re-design site-ul si zilele astea vi-l voi prezenta. Sunday

"Cita vreme hotii vor avea avocati sinceri, perfizi si puternici chiar in publicul martor, ne putem astepta la orice."

Este chestia care ma intristeaza foarte tare, oameni care nu realizeaza ca partizanatul lor ma poate face pe mine sau pe dumneavoastra sau pe Narcis, de exemplu, sa renuntam sau sa cedam. Ce se va intampla daca cei care muncesc pe bune, se zbat, sacrifica viata personala, timp liber, concedii, nopti de studiu pe web, zile si luni de incercari in fata calculatorului, SE OPRESC. Probabil ca le vor tiui urechile iar ochii li se vor bulbuca in orbite incercand sa distinga ceva in bezna creata. Nu vreau sa spun ca eu as fi Luceafarul fotografiei Romanesti, in locul numelui meu poate fi pus un alt fotograf care corespunde profilului creat inainte.

Este o abordare paguboasa, care poate fi pusa pe seama invidiei dar eu cred ca este cu mult mai mult.

Anul trecut pe vremea asta am visat ca ne putem unii, ca putem inchega un nucleu...



Mircea BEZERGHEANU

"intrucat singurul prejudiciu creat este ipotetic"

Stimate domn, lucrurile sunt clare, simple, exacte, usor de inteles, aflate pe o carare dreapta, efectiv nu inteleg dificultatea de a intelege o chestie asa de limpede.
Cine fura trebuie bumbacit indiferent ca a cauzat sau nu un prejudiciu masurabil sau cuantificabil.
Furtul e un pacat si in religia ortodoxa, si in alte religii probabil.
Furtul nu are scuze, nu e discutabil, nu are grade de gravitate; pedeapsa poate fi sau nu direct proportionala cu numarul de gaini, coceni sau miliarde de dolari din dosar, dar faptul in sine, furtul, e tot furt, fie ca e ciordeala unor imagini fie ca e jmanglirea unui portofel in masina 331.
O fotografie e o opera intelectuala, e rodul incurcaturii unor neuroni si cineva care foloseste sau utilizeaza sau copiaza opera altuia, fie ca e o poezie, fotografie, desen, dans, ca e orice chestie creata de cineva, fara acordul explicit al acestuia, fie ca pune sau nu numele autorului, e un jmanglitor, hot, infractor - a incalcat codul penal, si se poate astepta la daravele pe lumea asta, si a incalcat si o porunca sfinta, din cele 10 din Biblie, si se poate astepta si la daravele, normal, pe lumea ailalta.
Personal nu am nimic cu stelistu` care mi-a ciordit pozele.
Ma dixtreaza si aia care ii iau apararea, ca e o chestie minora, ca e scuzabil, ca virsta frageda, ca frectii si mii de alte scuze si fondante - ciotatzeni deranjati ca am indraznit sa vorbesc despre acest subiect.
Ii doresc furaciosului sa creasca, sa ajunga sa traiasca pe picioarele sale, sa treaca de la faza de intretinut pe banii babacilor la faza de cap de familie, sa se insoare si sa aiba succes in meserie, sa ajunga mare fotograf, ca iata, are sensibilitate la a vedea pozele bune, sau sa ajunga mare webmaster, si asa, cind vor trece anii si o ajunge la o virsta matura, sa ii moara tatal si sa trebuiasca sa isi vinda computerul sau aparatul foto sau scula lui cea mai draga, ca sa aiba bani de pompe funebre si de sicriu si de gropari, si la scurt timp, sa zicem cam la zece zile, un tinerel sa-i jmangleasca un sit sau o poza pentru a o folosi nu conteaza unde si sa isi analizeze atunci la rece ce o sa simta in clipa aia, si sa si explice atunci la altii cum e cu prejudiciul ipotetic si cu virsta frageda a furaciosului de atunci si cu ipoteze si alte frectiii, care este.
Si cu asta inchid subiectul pentru ca nu stiu ce s-ar mai putea spune decit: uichend placut, fratilor.

ti se pare tie ca un hot este ceva legal....si daca el vine totusi inarmat si tu ai cel mult o bata...merci..poate reusesti sa-l convingi cu vorba buna ca e ilegal sa detina o arma de foc...hai sa fim seriosi...s-a ajuns prea departe si democratia chiar a fost prost inteleasa in proportie de 99%.asta e....cam ce se intampla cu teroristii...ei sunt aparati de drepturile omuli....bla bla...pentru asta trebuie sa fie oameni in primul rand