comentarii

ia zi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Fujifilm FinePix S3 Pro: the vital statistics unveiled - de Dinu Lazar la: 03/08/2004 21:01:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce se intimpla... avem de a face cu o dramatica si fundamentala schimbare in sinuosul drum al fotografiei.
Disparitia cortului in care se procesa imaginea in anii 1870 si inlocuirea lui cu aparate mai portabile, de numai 20 KG, aparitia fenomenului Leica in anii `20 si disparitia colosului Zeiss in anii `70, revolutia aparatelor pe 35mm, au fost simple adieri trandafirii pe linga furtuna la care asistam acum.
Pe de o parte, aparitia si dezvoltarea fulgeratoare a fotografiei digitale gaseste nepregatiti multi fotografi; pur si simplu un aparat digital si un computer cu un printer sunt cu totul altceva decit un aparat pe film, un tanc de developare si un aparat de marit.
Sunt alte tehnologii si alte abordari.
Din ce rezulta printre rindurile celor citeva mii de profesionisti de pe listele de fotografie digitala si editoriala, fotografia a devenit mult mai scumpa de facut, veniturile au cam ramas aceleasi sau chiar sunt mai mici, cheltuielile s-au amplificat cu factori nebanuiti, piata muncii in acest domeniu are mari probleme...
Cu atit mai mult, rezista cine poate.
In fata dramaticelor modificari si transformari generate de fotografia digitala, vedem ca:
-fotograful trebuie sa cheltuiasca mult mai mult si mai des pentru scule mai multe si mai scumpe si toate cele ( softuri, accesorii, etc), care mai si trebuie schimbate la 3 ani maximum
-timpul mincat de meserie s-a amplificat si el dramatic; inainte faceai poza si dadeai filmul si sal`tare, acum trebuie editate fisierele raw, apoi cele tiff, bagate editari de imagine la greu, repede si bine, ceea ce inseamna ca un shooting obisnuit de 4 ore are in partea invizibila minim alte 10 ore de procesare de imagine...pe o statie grafica...
Totul se transforma in meseria asta... aparate clasice noi apar 2-3 pe an, digitale apar in fiecare zi, trebuie sa fii la curent cu ce se intimpla, tehnologii noi apar la fiecare ora si cunostinte din ce in ce mai aprofundate sunt necesare pentru a face imagine de buna calitate.
In acest context, absenta totala de pe internetul romanesc a gindurilor profesionale sau macar avansate legate de meserie, de marketingul foto, de acest business, sau de acest hobby - de la plastica imaginii la filtrul de efect, ma fac sa cred ca sau este da` nu se aude, sau nu este dar se vede da` numai de niste initiati...
Ramine sa citim intr-o engleza corecta ce se mai intimpla si sa visam fara sa traducem sau sa comparam, ca ne ia ameteala si e si asa cam cald si cind nu e, ploua.
Astia de la Fuji ce ar face daca ar primi un astfel de mail:
"e vorba de un producator local; nu stiu in ce masura isi va putea permite pretul de 10$/imagine (din cate am inteles e vorba de un catalog cu cateva sute de bijuterii, deci probabil nu e suficienta o zi de shooting)"
Mi-ar da aparatul mai ieftin, ca suntem in Ro?
#18907 (raspuns la: #18826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...cine citeste si cui ii pasa... pt. Belle - de LMC la: 03/08/2004 21:38:42
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Belle dearest,
La fel ca si Alice-ei iti multumesc pentru ca citesti si-ti pasa. Mi-a placut pozitia ta neutra fata de mine :-) cind ai zis "...n-am nimic cu tine, nici nu te plac in mod deosebit, nici nu te displac, nici macar nu te cunosc...". Ai dreptate, poate daca ne-am intilni pe strada nici n-am fi curiosi sa stim cum ne cheama, de unde venim si unde mergem. Poate nici nu ne-am uita una la alta. Asta o facem in fiecare zi cind mergem la magazin, cind mergem pe strada, cind mergem la biserica, sau oriunde am avea contact cu publicul. Dar Cafeneaua este diferita, aici gindurile noastre si simtamintele noastre devin publice, si orice zicem este o particica din sufletul nostru care de fapt este ceea ce ne deosebeste pe unul de celalalt. Toti dorim sa fim acceptati intr-un fel sau altul, si de multe ori aceasta acceptare este prioritatea numarul unul. Dar nu in ochii mei. Eul meu nu conteaza asa de mult pentru ca asa cum ai realizat cind ai zis "pari o persoana destul de conifidenta si ai suficient self-esteem" acceptarea vine mai intii di-nlauntru nu din afara. Totusi asa cum am mentionat Alice-ei actiunile noastre au o audienta si interesul meu este de a propasi buna stare si zidire sufleteasca printre cei care-mi citesc cuvintele scrise. Daca reusesc sa afectez 1% din toti care citesc atunci sint cea mai fericita. Intrebarea mea este: Am reusit?
#18912 (raspuns la: #18894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
do mi sol la la la - de cammie la: 03/08/2004 21:55:56
(la: Muzica)
canta frumos , numa' ca mesajul asta o sa aterizeze prea tarziu ca sa auziti si voi :)
o zi cu cantec !


Gloria Estefan - Hoy

' Tengo marcado en el pecho todo los dias y el tiempo no me dejo estar aqui
Tengo una fe quemadura que va conmigo y me cura desde que te conoci

Tengo un hueya perdida entre tu sobra y la mia que no me deja mentir
Soy una moneda en la fuente tu mi deseo pendiente mis ganas de revivir

Tengo una mañana fustrante y una quarela esperando verte pintado de azul
Tengo tu amor y tu suerte y un caminito empinado
Tengo el bardero otro lado
tu eres mi norte y mi sur

Coro:
Hoy voy a verte de nuevo
voy en volverme en tu ropa
sursuramen tu silencio cuando me veas llegar

Hoy voy a verte de nuevo
voy alegrar tu tristesa
vamos hacer una fiesta pa'que este amor cresca mas

Tengo una frase colgada entre mi boca y al muada que me desnuda ante ti
Tengo una playa y un pueblo que me acompaña de noche cuando no estas junto a mi

Tengo una mañana fustrante y una quarela esperando verte pintado de azul
Tengo tu amor y tu suerte y un caminito empinado
Tengo el bardero otro lado
tu eres mi norte y mi sur

Coro 2x:
Hoy voy a verte de nuevo
voy en volverme en tu ropa
sursuramen tu silencio cuando me veas llegar

Hoy voy a verte de nuevo
voy alegrar tu tristesa
vamos hacer una fiesta pa'que este amor cresca mas '


stati ca acus a inceput un tango .... libertango , minunat !

cui i-o canta cucul ? better don't answer :)



Pisicutza draga, nu ma demoraliza... - de Jimmy_Cecilia la: 03/08/2004 21:58:37
(la: Pisicutza in dilema...)
ma apuca jalea cand vad ca nu gasesti portita de iesire...
ce naiba! fi mai optimista..
pe unde locuiesti? nu-i nici un cafengiu(e) pe acolo prin apropiere sa te faca sa râzi un pic? sa-ti schimbe un pic ideile..

pleaca draga, pleaca chiar pt câteva ore, intr-un parc, pe marginea unui râu, lac, in padure... in plina natura, fa-ti golul în cap si asculta doar pasarile sau zgomotul apei...
du-te pe undeva pe la tara, iesi din oras...
si spune-ti ca mâine o sa fie alta zi, mai buna... repet-o pâna ajungi sa te auto-convingi...
#18915 (raspuns la: #18911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
he he belle - de cammie la: 03/08/2004 22:43:33
(la: Colectii)
mi-a placut link-ul , super sweet ... multam fain !

stii , e bun si pentru noi , animalutele astea mai grandes si bipede pt ca ne binedispune dupa o zi de lucru .

cool ' package' he he ' thanks again for sending me k9 advantix ' :)
cum ajung confirmat? - de OmuletulGoma la: 04/08/2004 01:07:36
(la: Sectiune noua: Ajutor)
scriu de ceva timp, nu prea mult, comentarii la anumite subiecte care ma intereseaza, dar nu-mi vad comentariile publicate decat dupa o perioada de timp, uneori chiar o zi, doua. Inteleg ca aceasta se intampla pentru ca nu sunt "confirmat" si mesajele mele trebuiesc filtrate de un admin. Din pacate, aceasta intarziere face foarte dificila o conversatie in care publicarile sunt alternative. Intrebarea mea este "ce pot face ca sa devin mai repede "confirmat"? Exista o regula in legatura cu numarul de comentarii pe care este necesar sa le fac, sau vre-o alta regula clara care sa-mi permita obtinerea acestui privilegiu intr-un mod expeditiv? Sectiunea "Intrebari Frecvente" este foate vaga in acest sens...
Multumesc
OmGom

"I am only one, but I AM one!"
Un ansamblu de o inestimabilă valoare , - de DESTIN la: 04/08/2004 01:48:07
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)

1945 Decembrie, doi ţărani egipteni au descoperit în apropierea satului Nag Hammadi un vas de pământ conţinând treisprezece suluri de piele.
Acestea cuprindeau texte biblice, datând de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea. Între acestea se aflau:
Evanghelia lui Toma;
Evanghelia Adevărului;
Evanghelia Egiptenilor;
Evanghelia Mariei;
Evanghelia lui Filip,

Un ansamblu de o inestimabilă valoare pentru cunoaşterea literaturii creştine timpurii, cu nimic mai prejos de Evangheliile cunoscute.
Este vorba de documente originale ce aparţinuseră evreilor fugiţi din Palestina, care avuseseră privilegiul de a-l fi cunoscut personal pe Iisus.

Ansamblul sulurilor de piele cuprinde 52 de documente ce abordează subiecte gnostice creştine dintre cele mai importante: elementul feminin al divinităţii, natura lui Dumnezeu, natura lui Christos, suferinţa, moartea, învierea lui Christos.

De ce fuseseră îngropate aceste texte şi cum se explică faptul că rămăseseră necunoscute timp de aproape două mii de ani? Motivul este că un sobor de episcopi le etichetase drept eretice către jumătatea secolului al doilea.

Episcopul Irineu din Lyon scrisese către anul 180 cinci volume intitulate Respingerea şi desfiinţarea aşa-zisei cunoaşteri care începeau prin făgăduiala de a denunţa ideile celor ce propovăduiau erezia. Astfel, el ataca o evanghelie celebră numită Evanghelia Adevărului pe care o considera deosebit de periculoasă.

Cincizeci de ani mai târziu, Ipolit de la Roma a scris o altă "respingere" masivă a oricărei erezii, pentru "a dezvălui şi a respinge blasfemiile deosebit de eretice".

Potrivit tradiţiei eretic era cel care se abătea de la adevărata credinţă. Dar ce anume definea această adevărată credinţă? Şi de ce era numită astfel?

Primele comunităţi creştine, din vremea apostolilor, aveau aceeaşi credinţă şi se rugau împreună; toţi respectau autoritatea apostolilor.

Între grupurile de creştini circulau numeroase Evanghelii precum cele ale lui Matei, Marcu, Luca, Ioan dar şi Toma, Filip, a Adevărului etc. ca şi imnuri secrete atribuite lui Iisus sau discipolilor Lui.

De ce s-a modificat această situaţie către sfârşitul secolului al doilea? De ce creştinismul s-a transformat într-o instituţie ce avea în frunte o ierarhie pe trei niveluri: episcopi, preoţi şi diaconi care se dădeau drept păzitorii singurei "adevărate credinţe"? Cine a operat aceste schimbări şi din ce motive? De ce anumite texte au fost excluse şi declarate "eretice"?

În ochii lui Irineu, gnoza era cea mai nefastă dintre deviaţii. Ea se baza pe experienţa personală şi pe unirea cu Dumnezeu, minimaliza rolul preoţilor şi episcopilor şi se opunea constituirii unei puteri bisericeşti.

Aşadar, episcopul din Lyon s-a apucat să distrugă gnosticismul, descurajând demersul personal în favoarea unei credinţe colective, indiscutabile, graţie instaurării unor dogme definitive. Astfel s-a întâmplat ca Noul Testament încăput în mâinile lui Irineu să fie cernut prin sita deasă, prescurtat, adăugit sau modificat după interes, pentru a ajunge la ansamblul de texte ce se cunoaşte astăzi.




Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

mai fratilor... - de enigmescu la: 04/08/2004 07:12:01
(la: Pedeapsa capitala sau inchisoare pe viata?)
ce se intampla daca cineva ucide intr-un accident de masina DIN NEATENTIE?- ca rareori se intampla sa fie deliberat. ce se intampla daca din aceeasi neatentie impingi ghiveciul peste pervazul geamului direct in capul vecinului de vis-a-vis cu care nu erai totusi in cele mai cordiale relatii? ce se intampla daca barbatul venit acasa isi gaseste femeia cu altul in pat si-i osandeste pe amandoi instantaneu la o moarte tragica?- cati ar fi in stare sa suporte asa ceva si s-ar abtine de la a le aplica pedeapsa cuvenita?
eu personal m-am gandit de multe ori la aceste aspecte ale dreptatii si justitiei fara de care lumea s-ar prabusi. initial am gandit ca multi dintre cei de aici, de aia le si inteleg si accept pdv. dar eu as fi ceva mult mai practic si mai putin inclinat spre pedepse capitale. asadar de ce mai intai nu le-ar fi tatuat pe frunte/obraz/mana ceva care sa-i recomande ca pe niste oameni periculosi??? va dati seama ce impact ar avea asupra lor dar si asupra noastra ca cei care vrem sa ne ferim de ei. intr-un fel s-ar exclude pur si simplu din viata sociala.
in ce-i priveste pe recidivisti, e alegerea lor si trebuie s-o respectam, nu-i asa? daca le place acolo, in casuta cu muscate, unde pot fi luati drept fetite la orice ora..., n-au decat. eu nu ma opun, pot sa stea acolo cat vor, insa pe bani munciti de ei, nu pe ai contribuabililor. pot sa aiba si piscina daca vor, numai sa si-o plateasca singuri.
in alta ordine de idei, mi se pare ca inchisoarea ar trebui totusi conceputa ca un mic iad pt. cei ce-i calca pragul. asta nu din rautate pt. ei ci ca o masura de precautie: sa faca tot posibilul sa nu revina, sa nu recidiveze. altfel, daca stau ca la hotel si incepe sa le placa, ce garantie putem avea ca nu o duc mai bine decat in lumea de dincolo de gardul ghimpat si ca n-o sa caute sa revina? daca ar fi dupa mine l-as pune pe fiecare in celula lui, nu prea mare, (singuratatea omoara, ca sa zic asa, mai mult si mai bine decat orice alt instrument) iar la dispozitie nu i-as lasa decat strictul necesar, nici vorba de luxuri. apoi soarele nu l-ar vedea decat o data pe saptamana, ca sa-si aduca aminte la ce a renuntat atunci cand a ales o viata dincolo de lege. apoi vizite... cel mult o data pe luna. pachete...? eu cand faceam armata si-mi aduceau ai mei pachete la unitate, de-mi gaseau sergentii ceva imi aruncau tot. cica: "ce, ba, ii zici lu' ma-ta ca n-ai ce manca aici, sau ca-i mancarea proasta?" asa ca pt. puscariasi ar fi bun un regim sever ca in armata, sa faca instructie zi de zi si sa fie modelati(educati) ca plastelina. asa le-ar mai fi frica, poate si rusine.
dar ce ne facem cu suprapopularea puscariilor? dar cu cazurile de detinuti "ilegal", adica detinuti cu acte in regula dar cu vina contrafacuta?
just me
Imposibilitatea de a te ajuta, Pisicutzo.. - de Jimmy_Cecilia la: 04/08/2004 13:15:21
(la: Pisicutza in dilema...)
Imposibilitatea de a te ajuta, Pisicutzo, asta ma demoralizeaza, ca ajung chiar sa regret ca nu pot veni acum la Târgoviste sa te fac sa râzi putin si sa-ti regasesti moralul...
Cum spun francezii, "je t'aime bien" si ma dezoleza ca nu pot face nimic..

Dar promis, dac-o sa vin in RO, o sa vin sa te vad la Târgoviste, chiar daca o sa fie doar in trecere, pentru 2-3 ore.
dar sper sa-ti regasesti moralul cu mult înainte..
ba' mie chiar imi place la intaltime - de Belle la: 04/08/2004 20:04:10
(la: Femeia)
mai ales cand decoleaza avionul ;)
alex o fi in piua, cine stie, apare el, nu e cazul sa te speri si sa bati in retragere c-ai ramas singur, sa stii ca nu mananc oameni (inca)
zi si tu merde ca suna mai bine
#19013 (raspuns la: #19012) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
auch - de cammie la: 04/08/2004 23:56:26
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
mi-ar placea sa zic ca-i legal , dar ba .
mi-ar placea sa zic ca e corect , dar ba .
mi-ar placea sa ziceti si voi acelasi lucru , dar ba .

asa ca nu voi zice , doar voi scrie :)

este ilegal si incorect fata de munca unora ... incasarile din vanzari ale aristilor se diminueaza considerabil . cati dintre voi mai cumpara cd-uri sau casete originale ? e ' curat ' piraterie pe internet .

si totusi , ne place sa luam moca totul . poate intr-o zi , artistii vor avea incasari in functie de nr download-urilor de pe internet . trai neneaca ! pana atunci , sa ne pierdem identitatea in lumea asta electronica si sa exploatam unele din putine lucruri moca pt toti :) banii tot se duc undeva : catre romtelecom sau alti confrati de pe piata .
Henri Cartier-Bresson - de Dinu Lazar la: 05/08/2004 00:24:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O zi foarte trista pentru fotografie...

Domnul Andrei Pandele l-a cunoscut bine pe HCB si a scris despre intilnirea cu domnia sa citeva rinduri care merita recitite.

Sigur, in presa mondiala se vor putea citi acum multe articole importante si rememorari despre acest mare fotograf, care a marcat o epoca.

Despre viata si opera fotografilor romani care au murit si au fost uitati mult mai repede decit ar fi trebuit, presa din Ro macar - nici cea de specialitate, care de fapt nu exista - nu a scris un rind.

Astept sa vad un sit sau un album sau un premiu sau o sala in muzeul cel nou de arta moderna din Bucuresti sau o placa de bronz cu numele Aurel Mihailopol sau Armand Rosenthal sau Berman...
#19046 (raspuns la: #19023) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"...daca as mai fi tanar mi-ash lua alta nevasta," - de DESTIN la: 05/08/2004 00:29:53
(la: Cum gandim?)
AlexM,ce fericit esti...ai unde sa "tragi" in vacanta...Mi-am amintit de concediile din tara...o zi sau doua le "rezervam"pentru mersul la stana...Serveam masa si destindere totala,ne intorceam cu branza ,cas si urda...cate nu ar fi de povestit...Ai scris tu atat de placut...
Multumesc,


PS Am ales expresiea...din titlu care reflecte spiritul de gluma ...al ciobanului roman...
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19047 (raspuns la: #19034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(hihihi!) :}}}}}}}} - de enigmescu la: 05/08/2004 09:28:48
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
pe cuvantul meu de hermafrodit la minte ca ma distrez copios!!! ssst, sa nu zici la nime', ca astia is in stare sa se-mbete de bucurie la auzul vestii.
tot la fel de sincer ca si Domnita afirm aci, asa ca sa auda toata lumea, ca n-o urasc si nu-i port pica pt. nimic. pot zice chiar ca-mi place cum scrie si-si enunta ideile. iar in numele adevarului zic cu mana pe inima ca de la inceputul discutiei acesteia care a degenerat oarecum, am incercat sa o provoc la un dialog mai amplu. din nefericire, asta probabil ca sa nu mai fiu asa mandru, "gospodarirea" s-a produs cam ca la nivel de CAP. asa ca recunosc ca am ratat o buna ocazie de-a-mi intari doctrina de partid. eh, o sa-mi pun cenusa in cap si-o sa ma imbrac in sac si-oi manca numa' o coaja de pane pe zi da' tot nu ma las pana nu pun la punct ce-am inceput.
acuma referitor la...vecine..., de unde ai scos-o pe aia: "cum ai recunoscut deja ca ai facut-o, si-anume printre 'vecine'"? bre femeie, io nu m-am dus la vecine, cel mult la Wecinul Costica! :} ce ti-am zis aclo o fo' numa' referitor la divertisment: dans, joc..., nimic altceva. e adevarat ca am invatat jocul popular si dansul direct pe la nunti cerand celor mai cunoscatoare sa ma invete si pe mine. mah da prost mai sUnt, am crezut ca intelesasi substratul de ozon subtiat. nu-i nimic, poate data viitoare.
cu varsta am nimerit-o, zau asa, ca exact la 30 ma gandeam, nush de ce. poate finca si io mi-s de tot atata vreme sub soare. da' daca chiar vrei sa-mi raspunzi la o intrebare care ma chinuie zi si noapte, de nu mai am nici somn si nici liniste, poate-mi zici de prin care parti esti (pare ca de prin Moldova...). daca e asa atunci ai circumstante atenuante si te pup pe urechiusele tale cu cercei din canepa rosie, luati-as pielea-n bat!... :}}}}}}}}}}}} ah, incearca numa' sa raspunzi la asta ca-ti arat io tie unde o-ntarcat mutu iapa si surdu o pus closca pe motan. aghia astept. toparlanu' di mini, cum di mi si perindi tati pin fata ochilor ca la cutia ceia di-i zic aistia televi'zor bre... auzi tu, sim' zici ea mii ca rata-mpungi si corcodusu' face...cu ochiu. ie n-o vazut filmu' "plutea o manga pi Siret", sau asela "moara cu zaruri"... mai are di mancat o tir' di maliga.'
hai, tati celi buni, ca celi reli le-am pus la co...dos.
just me
#19065 (raspuns la: #19061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sandu Mendrea, un celebru fotograf roman - de Dinu Lazar la: 05/08/2004 15:29:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Primim de la Dinu Mendrea, baiatul cunoscutului fotograf Sandu Mendrea:

===========================
Am avut (in sfirsit !) ocazia si onoarea sa pun citeva din pozele din tara ale lui tata pe site-ul nostru:
http://www.photomendrea.com/index.php?cid=Features&sid=Romania%20b/w,%2050s%20-%2060s
Vizionare placuta !
O zi buna,
Dinu Mendrea
==============================
#19098 (raspuns la: #19092) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Joi, o zi noua - de LMC la: 05/08/2004 18:43:40
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
La mine e Joi dimineata. Afara e soare, si aerul racoros iti umple plaminii cu sanatate. M-am trezit ca de obicei si mi-am facut rutina de dimineata. Gamalie super fericit ca m-a vazut mi-a dat rotocoale in jurul jucariilor lui. Sotul inainte de plecare m-a luat in brate, m-a sarutat si mi-a spus ce mult ma iubeste si ce frumoasa sint. Pina nu l-am mai vazut mi-a trimis bezele si mi-a spus ca ma iubeste. Ce altceva imi mai trebuie? Am tot ce-mi doreste inima, ce rost are sa-mi mai bat capul cu un omulet si-un inger. In inima mea stiu ca ceea ce sint este tot ce pot sa fiu, desi incerc sa fiu mai buna. Nimeni nu m-a acuzat niciodata in viata ca sint bigota sau ca se vede ura in inima mea. Din contra toti care ma cunosc au cele mai bune impresii despre mine, numai cei care m-au invidiat nu si-au putut deschide inima inspre mine.

Cunosc o multime de oameni, de toate felurile si toate culorile, si toti pentru mine sint deopotriva. Pentru toti am acelasi respect si dragoste, si nu fac deosebire intre nimeni. Chiar daca vad ca fac greseli, chiar daca alegerile lor nu sint acceptabile, omul pentru mine este creatia lui Dumnezeu si eu respect creatia lui Dumnezeu. Am fost crescuta sa fiu ca Samariteanul cel milos, sa nu ma uit la omul care are nevoie de ajutor si sa-l judec. Ci sa ma uit la el si sa mi se faca mila, sa-l ajut, sa-i dau bun din bunul meu, si un suport moral. Dar n-am sa iau betivul sa-l duc la bar, si nici pe hot n-am sa-l indrum la hotie. Asta ar insemna ca si eu pacatuiesc impreuna cu el. Credinta care este in mine nu mi-o poate schimba nimeni, si nu poate nimeni sa vina cu interpretari aiurite sa-mi spuna ca de fapt nu-i bine ce cred. Daca cineva din comunitatea acestei cafenele a stat de vorba cu Dumnezeu, apoi eu sint aia. Nici nu va dati seama de cite ori am stat si am argumentat Biblia, si credinta mea. De multe ori l-am luat pe Dumnezeu la taifas si l-am intrebat de ce asa si nu asa, de ce se intimpla asta si nu aialalta. Multumesc lui Dumnezeu ca El mi-a deschis ochii si m-a ajutat sa vad mai mult decit as fi visat eu sa vad. Cunosc voia Lui si incerc cu toata fiinta mea muritoare si pacatoasa sa-I fac voia si sa nu gresesc. Nu am sa pot fi pe placul lumii niciodata pentru ca asa cum a zis Isus: ((John 15:19
If you belonged to the world, it would love you as its own. As it is, you do not belong to the world, but I have chosen you out of the world. That is why the world hates you.)) lumea nu ma va iubi niciodata.

Eu continui sa-mi fac datoria in fata lui Dumnezeu, daca cineva are urechi sa auda, si daca cineva are ochi sa vada, dar daca dorinta lor nu este ca sa auda si sa vada atunci este problema lor. Nu voi da niciodata inapoi de a-mi cere iertare celor care prin nechibzuirea mea i-am jignit, de aceea Omuletului ii spun imi pare rau ca te-am ofensat, nu este si nu a fost intentia mea. Te rog iarta-mi greseala. Angel desi nu ti-am zis prea multe, am ajuns la concluzia ca daca nu am fi citit cuvintele tale negre nu ne-am fi dat seama de lumina care ne inconjoara. Asa e, cind ti-e prea bine nu poti sa-ti dai seama de binecuvintarile care te inconjoara decit numai atunci cind dai de belea. Poate ai avut dreptate cind mi-ai interpretat cuvintele ca vanitate, desi nu sint de loc asa, tot ce am este prin voia si bunatatea lui Dumnezeu, si cu El pot si accept oricind ca sa fiu acuzata de vanitate. Totusi sint destul de limitata in exprimarea mea, in special in Romaneste. De multe ori stau minute in sir sa ma gindesc cum sa spun ceva, si caut in disperare prin dictionare. Deci e posibil ca de multe ori felul cum ma dezvalui voua nu este exact ceea ce-mi trece prin minte, dar ca sa va ajut pentru viitor, vreau sa va spun cum suna vocea mea atunci cind spun ceea ce spun. Ginditiva la Balada lui Ciprian Porumbescu sau oricare sonata a lui Chopin. Asa suna vocea mintii mele.
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
extraordinara poezie - de (anonim) la: 06/08/2004 09:23:58
(la: Cele mai frumoase poezii)
strivirea sarutului mai preocupa pe cineva astazi asa de mult?totul ia o intorsatura neasteptata....unchiul meu a scris o alta realitate...daca se poate spune asa:

Test
Nu pune la indoiala iubirea
acest crin imaculat
al lumii.
Iubirea nu se-ncearca
ci se crede.

Supusa la probe
ai putea s-o distrugi
pentru vecie.
O singura iubire
a inviat
a treia zi
dupa ce a fost incercata
pe cruce.

Iubirea nu se-ncearca
ci se crede.
de Petru Lascau

va multumesc,,,,,
#19149 (raspuns la: #17512) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pescarus - de (anonim) la: 06/08/2004 15:00:00
(la: Viata gay...romaneasca!)
Ai dreptate, eu sunt gay de cand am constientizat asta, sa stii un lucru, eu niciodata nu mi-am facut complexe in privinta a ceea ce sunt, cum vorbesc, am o voce feminina, nu s-a schimbat prea mult, ma comport absolut normal, recunosc ca in timpul copilariei ma mai prosteam, imitand femeile si dorindu-mi sa fiu fata, dar spre adolescenta am desoperit ca e mai bine cum sunt si am cunodcut oameni minunati care mi-au inseninat viata, sunt de 2 ani cu iubitul meu, ne intelegem foarte bine si suntem fericiti.
Cred ca e minunat sa ai incredere in tine si in partenerul tau si sa nu pui la suflet ceea ce zic unii, si mie mi s-a mai intamplat, dar stii ce mi-am zis, eu iubesc mult folclorul si traditia populara, are atat de multa intelepciune si niciodata nu am auzit de hulirea altor oameni, am asa un fel de crez inspirat din folclor, suna asa ,,Si-am gandit asa de bine/ Ca imbatranesc ca maine/ Si nu-i rau daca iubesc/ Chiar daca ma prapadesc" . De fapt e un text, cred ca spune totul,
Foaie verde pelinita
Pe cand eram copilita
Pe maicuta o iubeam
Alte griji nu mai aveam,
Dar de cand m-am facut mare
Mi-a iesit dragostea-n cale.
Si nu stiu ce sa mai fac
De ea cum sa fug, sa scap
De toate m-ai invatat
De dragoste ai uitat,
Care boala e mai grea
Pentru inimioara mea.
Mi-a raspuns a mea maicuta
Dragostea-i grea suferinta,
Si-am gandit asa de bine
Ca imbatranesc ca maine,
Si nu-i rau daca iubesc,
Chiar daca ma prapadesc.(Aneta Stan)
Concluzia se regaseste spre final, oamenii sunt cum sunt dar cel atotputernic ne iubeste, eu nu cred in Apocalipsa, poate daca omenirea se autodistruge, dar Dumnezeu nu cred ca isi doreste sa murim, sa ne separe, atata timp cat Dragostea uneste doua inimi, ceilalti nu au nici o putere, si nici nu au dreptul sa judece.Asta e important, celelalte sunt frunze in vant. Iar bisericosii, care ne spun ce e bine sau nu, aceste legi sigur au fost facute de oamenii vremurilor, biblia e o istorie scrisa de oameni, Dumnezeu a dat legile acelea lui Moise si cuprindeau o esenta din ceea ce avrut sa comunice omenirii, restul s-a scris si adaugat, dragostea e un legamant care ne cuprinde pe toti, suntem la fel, doar anumite conceptii ne-au distantat, nu pot sa uit cat rau a facut biserica de-a lungul miilor de ani, oameni nevinovati torturati, vanatoare de vrajitoare...Stii de multe ori cand vad o fata bisericeasca si mai are si o ura in ea, te face sa-l asociezi cu necuratul, ori Dumnezeu nu a lasat
asa, e o doctrina, mai ales la unele religii, sau secte, iar la noi in general preotii sunt doar niste functionari, facuti la norma, cata simplitate avea Isus in port, acum la noi cu podoabe si cruci de aur, o fatarnicie, atat de rai, rar mai gasesti la o manastire preoti batrani intelepti care te asculta si au o vorba duioasa.
La noi oameniimai au de invatat, atata timp cat nu suntem unii dintre noi in stare sa ne spalam si sa igienizam locul un de stam si cel de langa noi, mai avem multe de invatat, primordiala la noi, o spun in mari orase dar si in unele comune este mizeria, si psihica dar si fizica, ar trebui sa incepem cu ambele, nu generalizez dar cand vezi doctrina asta comunista in ce hal ne-a adus, unii chiar nu accepta schimbarea, desigur valorile sunt la locul lor, raman marturii peste vremuri ca sunt si vor mai fi genii, oameni care intr-adevar lasa o urma pe pamant.vorbesc de majoritate, de cei multi, de educatia sexuala in scoli si de gradul de civilizatie ce ar trebui impus.sunt multe de spus, ramane sa mai treaca vreme, dar puterea si cei din ministere sa colaboreze cu oameni adevarati, sa elaboreze programe educationale, sa impuna reguli, se se miste mai repede, cand vezi la cate o institutie cum stau niste ,,vaci" ce dorm pe ele, cum sa mai misti, sau comunisti ce nu vor sa se mai deranjeze, stand frumusel pe scaun si dupa pensie, iti vine sa fugi, sau mergi la vreun minister si vezi cum arata cestile de cafea la toarta, un jeg, in plin Bucurestiul, nu peste tot dar sunt atatea. Am trecut la altele, dar vezi cum sunt unele sisteme, mai ales cei tineri, au atata nevoie sa fie sprijiniti, sunt infometati de dorinta de a explora, de acunoaste, putin se face, sa nu mai zic de sexualitate, parintii se feresc sa aduca discutia de sex, sau cum se fac copii, imediat i se spune ,,e rusine" si a terminat, sau separarea copiilor in grupuri de fete si baieti, nu e voie sa te joci...
poate am exagerat cu unele lucruri dar doream sa spun cuiva.
Apreciez tot ceea ce ai scris, pe langa toate astea, viata isi are farmecul ei, sa stii cum s-o faci mai placuta si sa te bucuri de fiece zi, care e un dar de la natura care ne-a creat. Viata e un noroc, un dar ceresc, unic in felul lui, uneori ma intreb :,,De ce oare oamenii au ajuns aici si mai ales in zilele noastre, cu atatea descoperiri, cu tehnologii avansate, ne pierdem vremea cu unele maruntisuri de a condamna, de a fi rai, cand am putea sa creem paradisul aici pe pamnt, fara bariere , e trist ca exista oameni saraci si chiar muritori de foame, oare cei ce au sau fiecare stat sa loce fonduri si sa rebiliteze aceste state, nu mai spun de someri si lipsa de locuinte, sunt probleme mondiale dar e trist sa vezi asta, eu cred ca se pot gasi solutii in toate dar exista alte interese care inlatura oamenii de a face efectiv ceva.
Iti doresc numai bine si multe realizari.
#19175 (raspuns la: #14052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pila - de AlexM la: 06/08/2004 20:23:36
(la: Despre Limba)
nea SB_oanule, nu e vorba de nici o pila aici. Eram in clasa IX cand ne-a zis diriginta ca in clasa in care sintem a invatsat si Nichita Stanescu. Liceul nu mai fusese renovat de atunci, tot aceleasi banci erau. Ca atare, ne-am apucat toti de ne-am invartit toata clasa, o zi sa stea fiecare in alt loc in asa fel incat sa stam toti, fiecare cate o zi in fiecare loc din clasa. Asa aveam certitudinea ca am stat in aceasi banca cu Nichita Stanescu. A fost destul de obositoare organizarea atunci da a mers. Am intrebat noi daca nu se stie exact in ce banca a stat omuletsul dar acest lucru nu a fost retsinut in acte de shcoala. Ghinion, a trebuit sa ne rotim ca ratsele:-))

AlexM
#19198 (raspuns la: #19196) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: