iata omul

jocul atractiei in doi cand se iubesc e minunata [ m-am referit la distragerea atentiei de persoane pe care el nu le iubeste , si care dandu-le atentie distruge farmecul dintre noi]...iubirea exclude persoanele straine in relatie de orice fel, eu vreau ca el sa fie totul pentru mine launtric si eu sa fiu totul-in Iubire , cand El si Ea devin cu adevarat unul iata Omul !...

la asta ma refer, de ce unii tampiti cauta sa atraga atentia altora, paparude si stupide, numai ca sa se simta barbati si sa arate femeii iubite acest lucru cat e el "de"...de ce in fond , e un tampit care calca peste diamante asta e!...e neplacut si-ti trece tot cheful de iubire si pasiune cand vezi cu cate ignoranta si nesimtire desteapta continua sa se comporta asa...mai bine incepi sa visezi la un altul romantic, iar daca e gelos treaba lui, caut ceea ce am nevoie acolo unde gasesc...daca el e nesimtit si nu stie sa concentreze iubirea acolo unde trebuie n-are decat sa se disperseze cat o vrea , o sa se consume cu totul pana la urma !...

" Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri." Aristotel

Mai mult decat atat, se accentueaza poate si rolul poporului evreu luat ca un tot si nu doar al fariseilor in condamnarea lui Isus, pe cand raspunderea lui Pilat este disipata.

IOAN
4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
5. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!
6. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?
11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.
12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.
14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

MARCU
23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
24. Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.





Mă tem că Gibson ăsta chiar o fi citit NT înainte de-a face filmul. Tu ce înţelegi din citatele de mai sus?

Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

mergi pe sosea cu masina, esti un sofer experimentat, dar ai o crampa musculara, din senin - lovesti un om si-l omori.
nu te stiai bolnav, dar asta nu te face mai putin vinovat.
ce pedeapsa primesti????

m-am intrebat de ce nu se gandeste nimeni ca totul poate fi doar un accident nenorocit, cu doua victime si pagube colaterale uriase.

si ma mir ca oameni inteligenti se grabesc sa tranteasca acuzatii cand e clar ca nu au la dispozitie toate detaliile.
ba, mai mult, nici nu par a accepta ca habar n-au!

un post de mai jos m-a oprit,pana acum, sa intervin in discutie (sincer, nici acum nu stiu de ce o fac, fiindca, daca ii dau dreptate lui AndreiS, mi se pare oribila atitudinea in care a ales sa-l contracareze pe RSI).

carmenpopa mi-e un exemplu de superficialitate, pe care il voi trage de urechi de cate ori voi avea chef si putinta.
stimata doamna (pardon, daca am gresit!), 'v-ati explicat' suficient, numai ca n-ati demonstrat decat ca urati medicii, din pricina unor povesti pe care nu le-ati rumegat suficient.
mi-e teama ca nu m-ati intelege daca v-as spune ceva uimitor: competenta e o marfa peste tot, mai ales in tarile pe care le admiram atata!

cum se incheie magistral un discurs (filipic?)???
...parerea mea!:)

Omul VALURIT
eseu de
Ovidiu Bufnila



O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.

Inviato: giovedì 25 marzo 2004 17.21
A: idei.libertate@tvr.ro
Oggetto: Domnului Horia-Roman Patapievici
Draga domnule Patapievici,

Ma grabesc cu aceste rinduri sa-ti marturisesc nemasuratul entuziasm ce incerc citind, deloc lesniciosul discurs ce se deruleaza in paginile acestei, da, capodopere a Literaturii romane, care este „Omul recent”. Nici nu se putea pasi mai cu dreptul intr-al trei-lea mileniu, de crestinism si, datorita lui Neacsu de la Cimpulung cu a sa scrisoare din 1521, in al saselea veac de scris romanesc. Intrebare, e drept, retorica dar cu şpil: De ce cartea asta trebuie sa aibe soarta tuturor tratatelor anoste ce pot interesa eventual doar o extrem de restrinsa elita si , prin urmare, sa fie savurata doar de citeva (sau multe, e acelasi lucru) sute de cititori, pentru ca tot restul de mii, sa o cumpere din doar snobism, si o mica parte dintre acestia, intelectualmente apta, sa abanoneze lectura din comoditate: iritata la intilnirea primelor obstacole in intelegerea textului. Si de ce sa n-aibe soarta „monumentelor” caragialesti, prin a caror lectura de masa nivelul de cultura a romanului a crescut, pentru ca bunul sau simt - al umorului mai ales – sa devina si mai acut? Tineretul nostru are nevoie, draga Horia, pentru a creste bine, si a nu avea nimic de invidiat la vecinul sau european, mai ales de lecturi bune. Formatoare. Intrucit cu asta se creste. Nu cu imbracaminte firmata si cu manele. As spune fara sa exagerez ca tinarul roman (si nu numai) are nevoie , chiar daca nu este constient, de „Omul recent” tot atit cit omologul sau francez de Eseurile lui Montaigne.
Iata dar de ce imi permit sa-ti sugerez o transcriere intr-un limbaj mai accesibil a acestor idei, de inestimabila valoare, ce strabat cele 456 de pagini ale operei.
Incerc acum - cu necesara „obraznicie”, dar si cu umilinta ce trebuie pusa in oric actiune ce se doreste utila - sa fac citeva observatii, luind ca exemplu paragaful (eseul) de la pagina 98 - am un exemplar al editiei din 2001, iesit de sub tipar in 2002 - [25]: „Agenda ascunsa a limbilor internationale”. Cuvintul agenda, foarte corect, este din pacate, tot atit de inadecvat intelegerii imediate: ...”agenda ascunsa a acestor limbi, agenda care le-a facut atit de apte sa exprime agenda vizibila a acelor civilizatii?” Aici avem sinonimele: plan, proiect, program, calendar, schita, schita de..., (ordinea de zi, apartinind limbajului de lemn, fiind de exclus). E drept, agenda ramine cuvintul cel mai elegant dar si cel mai ermetic pentru, repet, intelegerea imediata a conceptului de catre miile de bravi, si de loc mediocri, cititori. Altele, pe care ma limitez a le doar enumera, comentariul ingreunind peste masura discursul: „explcatia monocauzala”, „remarce” (?, poate remarci), „Ceea ce nu inseamna vointa de a fi original in grad extrem.” (de... comandor?, s-ar putea intreba glumet careva de la Academia Catavencu) N-ar fi fost mai bine, mai putin afectat: cu orice pret ? Pentru a nu mai adauga dificultatea ce se intimpina cind dai peste un cuvint, pe care tipograful il scrie gresit (poate) pentru ca nu a inteles sensul frazei?! Iata fragmentul cu pricina: „... felul in care reusim uneori sa ghicim motivele unui comportament dupa o anumita trasatura, sezisanta, a chipului.” Poate ar fi fost mai bine decit corectul sesizanta, si la fel de elegant, sa fi folosit: surprinzatoare, miscatoare, impresionanta, frapanta, luate cu modestie direct din DEX ?! Nu stiu. Ma-ntreb doar. Bine. Departe de mine voia de a diseca, pentru a critica malitios, textul! Daca o fac totusi, este pentruca-ti iubesc si condivid, pe masura ce le-nteleg, ideile. In plus este dorinta de a dialoga... Nu numai engleza permite distorsini si/sau alterari ale limbii. Daca englezescul Jesus (Giizăs) genereaza forma scurta: Giiz, romana noastra nu-i mai putin prolifica in gura scolarului de rind cu banalele: mate, prof, bac, etc. Ba chiar mai mult, avem datorita genialtatii unui tiz de-al nostru, arh. Horia Oancea, fiul fostului (anii ’60) ambasador roman in Belgia, o bijuterie monosilabica, ce rezuma sensul si rezonanta unei extrem de virile fraze: „zgîti”. In ce priveste simbolurile, cifrele si frinturile de cuvinte, avem George = gxg si mai ales Q8, adica: Cueit, numele, asa cum se pronunta cel putin aici in Italia, al statuletului arab din Golful Persic. Prescurtarea este de cele mai multe ori opera persoanelor cu putina cultura, dar si foarte inteligente. Adica a acelora care descopera mijloacele minime, suficiente si ncesare, unei clare si precise comunicari. Iata un exemplu din dialectul bergamasc (vorbit in provincia „di Bergamo” a regiunii Lombadia). Pentru a spune: „Ma duc sa iau vin”, „Vado per vino”, este suficient sa zici: „A ò a ì”. Sau, si cu asta inchei, pentru posibila intrebare: „Veniti si dumneavoastra (voi) sa vedeti albinele vii?”, „Venite anche voi a vedere le api vive?” se zice simplu: „Ignì a o a et le ae ìe?” Si asta pentru ca taranul, trebuie recunoscut in cor cu excelentul Horia Bernea, este exact antonimul „omului recent”. Taranul, mioritic sau nu, este omul ancestral, as zice mai vechi decit traditia insasi. Taranul este omul preadamic... In ce priveste dorinta (vointa) exprimata colectiv de rupere cu traditia, de taiere a cracii de sub sezut, de-a se smulge din radacini, potrivit sloganului : „Sa uitam traditia!”, cred ca aici se are mai degraba de a face cu nevoia disperata a individului alienat (vezi Strainul „vechi” de peste jumatate de secol a lui A. Camus) de a-si (re)gasi o proprie identitate. Fiecare individ in parte si/sau - de teama solitudinii - innauntrul unui mic grup: gasca, familie, trib, echipa (vezi ritualul de grup recitat inainte de partida a echipei de rugby neozeeandeze), etc. Feluri de a marca aceasta identitate: tatuaj, „piercing”(perforarea pielii cu introducerea inelelor, etc.), cuafura bizara, idem imbracaminte; vorbire si gestica ermetice... Dar „omul recent” este mai ales o entitate utopica, si iata de ce. Daca-i adevarat cum afirmi - si sint in perfecta sintonie cu tine – ca: „Totul, in omul recent, trebuie sa fie expresia propriei vointe – si dorinte.”, ei bine atunci ar fi bine sa amintesc aici surprinzatoarea fraza a imparatului „Federico il Grande”, ce poate fi citita intr-o scrisoare catre amicul sau Voltaire: „Cu cit imbatrinesti cu atit mai mult te convingi ca Majestatea Sa sacra, Cazul face trei sferturi din „muncă” in acest mizerabil univers”. Iata de ce doar gindul c-ai putea realiza prin mijloace exclusiv proprii si pe-ndelete chiar si cel mai modest proiect - nici pe departe omul de tip nou, omul recent - este o utopie si o erezie - vezi falimentul turnului Babel - pentru omul religios, pentru ca celui ce se proclama laic, aceasta iluzie sa nu fie altceva decit o prostie.
Cu cele mai alese sentimente de simpatie, la care adaog nadejdea crestineasca cum ca si cu o singura floare se face primavara, te las nobilelor tale indletniciri, dar nu inainte de-a-ti dezvalui bucuria ce-as incerca primind eventual din parte-ti chiar si numai un gentil rind de raspuns.
Roma, 25.o3.2004 Horia Cornel Ivan
e-mail: horiaivan@libero.it

Salut, Radu ! Foarte interesanta analiza ta despre increderea fiecaruia dintre noi in noi... si incitanta, in acelasi timp. Lasi impresia ca ai vrea sa fii contrazis, dar textul tau e atat de convingator, incat ma intreb cum de nu m-am gandit si eu pana acum la aceste... adevaruri, pana la urma.
Cert e ca depindem enorm de cei din jur, de felul in care ne vad ei, pentru a ne creste increderea in noi. Sistemul de referinta in care ne gasim ne poate transforma in Zei, cum foarte bine putem sa ne scufundam la limita neputintei.

A fi un om puternic si a ignora unele rautati, de exemplu, din viata de zi cu zi - iata un deziderat. Dar atunci, se naste intrebarea : bun, am ignorat, dar daca sursa rautatilor nu inceteaza, daca traim in aceasta "balta" zi de zi (la serviciu, de pilda), puterea noastra nu va straluci niciodata decat prin schimbarea mediului in care ne manifestam, nu ? De aceea e important ca mediul in care inotam sa ne fie cat de cat prietenos...

Sau poate ca puterea, increderea in noi, vin din stiinta de a ne alege mediul, de a nu rata oportunitatile. Si - desigur, din capacitatea de autoincurajare, acea mobilizare tipic americana.

Pana la urma e o combinatie intre intamplare, vointa si credinta. Dovedit e un lucru : indiferent cum obtinuta, increderea si siguranta de sine reprezinta ingrediente consistente ale retetei succesului !
Numai bine, din partea mea,

Tudor-Cristian

Pai iata de ce merita stimat si aclamat:

A fost dramaturg, actor, poet, sportiv, a muncit la spart piatra in cariera pentru a-si asigura traiul, aclamat de tineri mai ceva ca pe un pop-star, acest papa in adidasi, mare amator de schi si montaniard, pe unde trecea lasa urme si schimba vieti, a daramat comunismul, a zgaltait din temelii dictaturile, a facut inconjurul lumii de 23 de ori, si-a cerut iertare in numele catolicilor pentru cruciade si pentru oprimarea evreilor, un om de o modestie si o bunatate desavarsita, si-a iertat si imbratisat asasinul, a fost primul papa din istorie care a intrat intr-o moschee si intr-o sinagoga, este respectat si apreciat ca un om deosebit atat de evrei cat si de musulmani, budisti ori de hinduisti, e primul om care a adunat laolalta marile religii ale lumii la masa discutiei, a fost un militant asiduu pentru pace si intelegere, a luat intodeauna atitudine impotriva razboaielor, iar cu ocazia funeraliilor sale a strans laolalta cel mai mare numar de sefi de stat si de personaliatati politice din istorie (ceea ce nici macar reuniunile generale ONU nu au reusit vreodata). Acest OM face parte din cei cativa care au schimbat istoria recenta omenirii. Cel care si-a inceput pontificatul cu celebrele vorbe "Nu va fie teama!", a refuzat sa isi ascunda suferinta cauzata de boala, si a luptat cu ea, si si-a demonstrat umanitatea pana in ultima clipa, oferind tuturos suferinzilor lumii exemplul personal.

Mare om, mare caracter! Odihneasca-se in pace.

___________________________________________________________________
Viitorul poate incepe.

:)))) Impresionant! Orice femeie care îşi vinde trupul aşa cum a făcut Maria Magdalenă nu trăieşte plăcerea, nu atinge orgasmul , ea cel mult îl simulează faţă de clienţi mult prea orgolioşi cu bărbăţia lor. Aşa că Mariei i-a fost uşor să abandoneze păcatul prea-curviei. Dar ce se întâmplă cu erotomanele, cu cele dependente de sex. Crezi oare că pot fi ele lesne aduse la pocăinţă. Poate, dar în aceste condiţii de asxcetism sexual s-ar umple spitalele de psihiatrie cu ele. Să fim serioşi! De la Sf. Augustin biserica a preluat ideea păcatului originar şi a stigmatizat sexualitatea ca fiind cel mai mare păcat. După anumite religi creştine ar trebui şi cea din cadrul căsătoriei să fie interzisă sau cel puţin redusă (creştinismul recomandă să se ţină post şi la sex, ce aberaţie?), catolicismul mergând după învăţătura sf. Augustininterzice căsătoria preoţilor, ce absurditate?). Atunci de ce Dumnezeu ne-a creat cu o sexualitate atât de debordantă? Ar fi putut la fel de bine să ne fi făcut ca păsările, care vorba poetului, le vine ,,câte două ori pe an'' sau, ca animalele, odată pe an. Din nefericire pentru morala stoică din care s-a inspirat cea creştină , sexualiatea la om nu este doar pentru reproducere, ci pentru plăcere. E poate singura plăcere care ne aduce fericirea. Să amintesc ce se întâmplă în creier în timpul orgasmului? Se eliberează o serie de substanţe numite de savanţi endorfine, care generează după coit o plăcută stare de bine.
Apropos de faptul că socitatea nu poate face homosexualitatea morală, cum nici adulterul nu-l poate face e bine de amintit că Sf. Augustin a făcut din cunoaşterea binelui şi răului un păcat. Dar Dumnezeu a spus, atunci când omul a încălcat interdicţia şi a muşcat din pomul cunoaşterii: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din noi'' (Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns prin actul sexual (asta se subînţelege din mitul biblic), ca Dumnezeu, deci a fost o înălţare şi nu o coborâre în păcat, atunci experienţele sexuale de genul homosexualităţii ne pot oare coborâ? Homosexualitatea şi adulterul sunt şi acestea tentaţii ale mărului. Poate cineva să interzică asemenea comportamete? Da ele ne apar din perspectuiva doctrinei creştine şocante şi imorale? Dar sunt ele cu adevărat imorale? Dacă societatea le interzice sau le acceptă ar avea vreun efect asupra celor predispuşi a mânca din pom? Socrate spunea că a trăi pentru bine e mai presus decât a trăi pur şi simplu. Toată morala este ca prin orienatea mea sexuală hetero-, sau homo-, să nu comit o nedreptate; e mai bine să suport o nedreopte şi în asta constă sublimul moralei socratice decât s-o comit. eu la această morală subscriu şi nu l-a cea prescrisă de religii. Dacă prin comportamentul meu sexual comit o nedreptate, atunci da, sunt de acord ca homosexualitatea să fie pusă la stâlpul infamiei. Privită sub acest aspect, adulterul este de condamnat mai tare decât homosexualitatea fiindcă prin aventura lui se comit numai nedreptăţi.
Dacă în Sodoma s-a oprit reproducerea prin practica homosexualităţii şi comunitatea era condamnată la dispariţie pe bună dreptate era de şters de pe faţa pământului.
Oricum paradoxul imoral apare şi mai evident la Lot, unde cele două fiice comit incestul cu propriul lor tată. Motivaţia i(morală) a fost că nu ar fi mai avut urmaşi, fiindcă în jurul lor nu mai erau oameni. Dar incestul este şi mai mult de condamnat fiindcă duce inerent la degradarea speciei. Cum explici dumneata d-le SDS acest paradox biblic: de la homosexualitate la incest?.
.

A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)

Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)

Nu vreau să te flatez ironic cum făcea Socrate cu interlocutorii săi, şi nici nu vreaa să se înţeleagă că eu aş vrea să mă autoflatez decât în ideea că mă consider ... ultimul dintre învăţăceii lui Socrate. Îmi amintesc de un filmuleţ al lui Goma, un omuleţ mergând pe glob şi întinzând fire de telefon, în care celebrul regizor parodia febra comunicaţiile umane. Toată lumea a început să comunice telefonic, toţi încep să vorbească, ca în fazele beţiei, mai întâi doi câte doi, apoi mai mulţi şi mai mulţi, până când întreg pământul a început să urle de decibelii conversaţiilor telefonice (acum e internetul, dar Goma n-a mai apucat să-l parodieze) , încât la un moment dat nimeni nu înţelegea şi oamenii nu se mai înţelegeau între ei. La urmă sau la început [nu-mi mai amintesc bine, n-am memoria fabuloasă a (silenului)satirului Socrate,(urâţenia lui Socrate i-a făcut pe mulţi să-l asemene însoţitorului lui Donysos)] apărea omuleţul lui Goma cu o floare în colţul gurii. Era o simbolică sugestivă propusă omului ca să-l determine să revină la natură şi la natural. Natură şi natural: e o tendinţă psihică, un drum întors, ceva în genul palindromului matematic sau în genul schemei energiilor ynn şi yang: cu cât omul pătrunde mai adânc în artificial cu atât simte nevoia să se întorcă la natură şi la natural. E un joc al echilbrului ce se manifestă în întreg universul. De altfel şi schema codului genetic este configurată după modelul matematic al palindromului. Ceea ce multora li se pare azi în comportamentul uman ca fiind un ,,patern'' premărgător apocalipsei (ca spre exemplu SDS), că trăim sub sabia lui Damocles a ,,focului şi pucioasei'' cu care am putea fi loviţi şi nimiciţi de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Sodoma şi Gomora, pentru că pre-curvim (devenim homosexuali, lesbiene) eu cred că specia în întregul ei are alte principii morale decât individul. Teama, asta vrea să e inducă biserica , teama care provoacă multiple nevroze şi psihoze. Socrate a propus pentru individ o morală pe cât de simplă pe atât de universal valabilă, la care subscriu cu toată fiinţa: dacă sunt o fiinţă raţională nu pot să fiu un om nedrept. El a mers cu exemplu personal până acolo încât a preferat sacrificiul suprem. ,,Decât să fac o nedreptate, mai bine suport o nedreptate’’ Seamănă izbitor cu morala Nazarineanului. Isus a spus: dacă sunt o fiinţă iubitoare, nu pot să fac rău: dacă îmi iubesc aproapele ca pe mine insumi nu pot fi nedrept. În multe privinţe cei doi mari moralişti ai lumii se aseamănă (Hegel a remarcat asemănarea celor două mari spirite şi a scris un studiu în acest sens). Primul a propus morala prin raţiune, cel de-al doilea morala prin iubire. A câştigat lumea de partea sa Isus: morala prin iubire e mai emoţională, mai feminină şi în pofida criticii năprasnice al lui Nietzsche ea rezistă în timp şi va rezista, atâta vreme cât omul, dar mai cu seamă femeia va rămâne o fiinţă înzestrată cu capacitatea de a iubi. Patern-uri raţionale şi iubitoare se întâlnesc la aproape toate speciile, chiar şi la cele mai rudimentare, lumea însăşi este configurată în baza celor două categorii potrivnice: raţiunea şi iubirea. Ambele categorii ne apar din perspectiva biologică ca fiind generate de înmulţiera sexuată; creierul cu cele două emisfere pare o unire androgină a masculinului şi femininului sau dacă privim lucrurile prin prisma lui Freud a instinctualului(inconştientului) şi raţionalului. Fiindcă omul a fost înzestrat şi capacitatea de a gândi odată cu raţiunea a apărut şi morala prin cunoaşterea binelui şi răului. Nu ne naştem direct înzestraţi cu raţiune: raţiunea se formează în procesul cunoaşterii binelui şi răului. În acest proces se formrează şi morala noastră a binelui şi răăului, a dreptăţii şi nedreptăţii. Este un model de gândire inclus în mintea noastră fundamentală, cea cu care ne naştem,şi, cu care accesăm cunoaşterea conştientă a realităţii. Plotin merge până acolo până a afirma că prin acest ,,model de gândire divin’’ implantat în genomul uman, Dumnezeu este în no, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Atunci la ce-i bună biserica? De ce credem că e un lăcaş sfânt, că doar nu e făcută de Dumnezeu; e făcută de oameni?
A ne ridica împotriva sexului înseamnă a ne ridica împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Şi asta face biserica creştină de două mii de ani încoace; ne induce spaima de sex. Isus n-a propovăduit o asemenea morală a păcatului sexual. ,,Cine e fără de păcat să ridice piatra!'' a zis el, evreilor care voiau s-o lapideze femeia prinsă în preacurvie ( ce înţeles semantic îi dădeau pe vremea aceea cuvântului ,,prea- curvia'' , nu ştim). Cine e fără de păcatul preacurviei? Poate doar hermafrodiţii sau cei impotenţi din naştere. Suntem noi heterosexualii mai puţin păcătoşi ca homosexualii; avem noi drepturi morale mai mari decât ei? Suntem cumva mai drepţi ca ei? Morala aceasta a stigmatizării vine de la stoici şi a fost preluată de Sf. Augustin, un renegat al filosofiei antice, care a înfierat omenirea cu monstruosul său ,,păcat originar''. Cel care înfierează atât de vehement păcatul homosexualităţii suferă de tentaţia acestui păcat! Conceptul de păcat originar este, fără îndoială, o interpretare falsă a mitului biblic, fiindcă atunci când Adam a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu a recunoscut, că deşi l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, omul prin acest ,,păcat'' a ajuns ca El: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.'' Dacă omul a ajuns ca El cunoscând binele şi răul, unde este păcatul originar? Biserica a preluat imediat conceptul lui Augustin şi l-a înfierat pe om ca fiind păcătos din naştere, că păcatul este moştenit şi că orice am face vom purta în eternitate, generaţie după generaţie, acest ,,păcat moştenit''. Ei bine, singura izbăvire este acolo la sânul ei, că numai ea ne poate izbăvi de păcate. Asta îmi aminteşte de afacerea indulgeţelor, împotriva cărora s-a ridicat Luther. Isus a zis: dacă vrei cu adevărat să te rogi Lui Dumnezeu, du-te în cea mai izolată cameră a casei tale şi îndreaptă-ţi toată iubirea şi toate gândurile la El. I-am spus acest lucru unui creştin şi l-am întrebat dacă în timpul slujbei îşi îndreaptă inima şi mintea către Dumnezeu. ,,Dar pot... mi-a răspuns el, ehei!...pe unde îmi aleargă mie gândurile atunci!''

Ca sa comentam si pe baza subiectului propus ce dovezi avem ca ne tragem din maimute. In afara de retorica pro evolutionism a evolutionistilor, iata citeva cazuri de schelete umanoide descoperite.
Dupa cum stim, se descopera un os-doua, doar nu se gasesc fotografii ca cele prezentate in schite si manuale!
Am mai amintit de o rusinoasa frauda cu un craniu de maimuta, pe care l-au descoperit dupa citeva zeci de ani, dezamagiti. Mai e una cu un dinte descoperit, din care s-au desenat si facut reprezentari in muzee a unei intregi familii de humanoizi. la o cercetare mai atenta era un dinte de porc salbatic.
Se dateaza radiologic unele oase gasite. Unii zic ca ar fi oameni de citeva zecide mii de ani, dar unele datari merg si la milioane si chiar mult mai mult, ceea ce dovedeste exactitatea datarilor.
Acum din oasele ramase, de unde stim ca poate nu era un om cu o deformatie, ca se mai nasc si azi? Sau poate cite o maimuta disparuta. Daca unul a avut artrita si i s-au deformat oasele, ggata, l-am si pus la dovezi.

"Unde s-ar ajunge daca cineva ar avea HIV si doctorii ar spune ai HIV, este letal ...deci eutanasiere!"

Problema nu este asa de simplista. In general oamenii vor sa traiasca si chiar lupta pentru a-si prelungi viata cit mai mult. In fata vestii ca sufera de o boala care duce inevitabil la moarte, oamenii reactioneaza foarte diferit dar speranta exista intotdeauna si omul lupta. Cu atit mai mult cu cit in prezent SIDA este o boala cronica existind tratamente care pot asigura o viata aproape normala a celor afectati. Un medic cu o etica profesionala nu va impinge niciodata un pacient la luarea acestei decizii, iar un pacient constient nu va lua cred decizia doar pentru ca i-ar spune medicul. Totul vine din convingere personala, iata sint multi tetraplegici care au ales viata.

Aici este vorba de eutanasia voluntara, atunci cind o persoana considera ca viata e mai mult o suferinta careia vrea sa-i puna fin. Este decizia lucida a unor persoane care insa sint incapabile fizic sa rezolve situatia fara sa implice legal alte persoane. Si atunci sint nevoiti sa recurga la lege.

Daca Ramon nu ar fi avut nesansa cu accidentul ar fi avut sigur o viata bogata si plina, ar fi fost un om deosebit de activ, viata lui trebuia sa fie cu totul alta. Conceptia lui de viata era in total dezacord cu situatia sa.

ce ilustreaza decalajul de care amintea autorul conferintei:

India is also the heartland of sex-selective abortion. Amniocentesis was introduced in 1974 "to ascertain birth defects in a sample population," but "was quickly appropriated by medical entrepreneurs. A spate of sex-selective abortions followed."
Dahlburg notes that "In Jaipur, capital of the western state of Rajasthan, prenatal sex determination tests result in an estimated 3,500 abortions of female fetuses annually," according to a medical-college study. (Dahlburg, "Where killing baby girls 'is no big sin'.") Most strikingly, according to UNICEF, "A report from Bombay in 1984 on abortions after prenatal sex determination stated that 7,999 out of 8,000 of the aborted fetuses were females. Sex determination has become a lucrative business." (Zeng Yi et al., "Causes and Implications of the Recent Increase in the Reported Sex Ratio at Birth in China," Population and Development Review, 19: 2 June 1993, p. 297.) In 1999, Jonathan Manthorpe reported a study by the Chinese Academy of Social Sciences, claiming that "the imbalance between the sexes is now so distorted that there are 111 million men in China -- more than three times the population of Canada -- who will not be able to find a wife."

Pentru acest adevarat dezastru n-a fost nevoie decit de punerea la dispozitia publicului a testului respectiv.Intentia a fost cit se poate de pasnica.Scapata de sub control iata unde a dus.
Om se intreaba:"Oare intelegem TOTI de la "vladica la opinca" pe deplin implicatiile si mecanismele? Oare ne putem maturiza/educa psihologic in ritmul AMETITOR al descoperirilor?Suntem pregatiti sa acceptam provocarile stiintei si viitorului ?"
Din exemplul dat,eu cred ca raspunsul este:NU inca.Si nu s-a vorbit de manipulare genetica,euthanasie,conceperea in vitro etc.

din punctul meu de vedere, judecand simplist, iata zece ... lucruri ce pot sa contribuie la starea de bine, de fericire, ce pot sa dea sens la a fi om:

- sa poti iubi si sa fii iubit
- sa suferi (uneori e asa placut)
- sa ierti si sa fii iertat
- sa fii pretuit, respectat
- sa daruiesti
- sa mananci
- sa faci sex
- sa dormi
- sa faci o baie fierbinte
- sa calatoresti

sa fii fericit, nu e putin lucru, nu?


"fericirea ta este darul dorintei tale"

hai ca am ras cu lacrimi!! pot sa va spun si eu finalul... cum il vad eu? ca doar vorba aia, am un rol acolo:
anisia si intruder alergand (in reluare, pentru marirea efectului), ... desculti, nascand norisori de praf in timp ce in sala se raspandeste o atmosfera romantica in acordurile hitului "Green green grass of home".
se opresc brusc din alergare, continuind sa se tina de mana. intorc capul spre personajele principale (oana si maan, care numara bani) si intreaba la unison "da' partea noastra unde e mai nene??? noi cu ce platim consumatia la restaurant" ??? si pentru ca nu primesc un raspuns, fetele facandu-se ca ploua... se intorc, nu in reluare de data asta, ci in cea mai mare viteza (atentiune, tot tinandu-se de mana). din doi pasi sunt langa oana si maan, in prim plan, targuindu-se pentru partea lor: "facem fifty-fifty, ca asa impart prietenii, juma-juma"... iar protagonistele, pentru ca sunt nevoite sa nu se abata de la subiectul conferintei, se conformeaza.
iata cum, anisia si intruder, mana in mana (simbolul prieteniei! - ca sa fiu iara la subiect...hehe...), pleaca si cu bani in buzunar la restaurantul care se invarte. iar maan si oana decid ele singure ce vor face in continuare.

the end :)


___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

Stii.. mai era si aia cu "buna ziua ai dat, belea ti-ai capatat", nu doar cu "picatura..." :)))
Chiar ca a spart paharele! S-au umflat de pline! Cu picaturi chinezesti.
Bunavointa e o injurie zilele astea..:)
Chiar nu vad de ce as crede ca provenim din maimute (ca din orice altceva), daca n-am toate dovezile. ...si nu din cauza ca-s eu prea dragutza sa ma inchipui descinzand dintr-un "animal paros"... ci doar fiindca mai sunt atatea posibilitati!
Parerea mea e ca toate teoriile.. (creationism, evolutionism), religiile ca si filosofia, biologia, psihologia si parapsihologia, fizica si chimia, trebuie studiate in egala masura.. si ca fiecare are dreptul sa-si construiasca propria teorie, abia dupa ce si-a insusit cat mai mult din celelalte.
A sustine una, si numai una, cu atata incapatzanare inseamna... Mda. A avea un punct de vedere. ("Fiecare om are un orizont. Iar cand acest orizont se ingusteaza intr-atat incat devine un punct, omul spune: Iata punctul meu de vedere"-parafraza)
Vorba lui picky... magazinul cu ochelari de cal e deschis non stop.. pt cei care vor sa si-i schimbe :))))
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

Interesant, si eu am citit doua carti de NS Lazarev, se incadreaza in curentul New Age cred eu.
Despre moaste si neputrezire, la noi se considera ca exista mai multe cauze pentru care nu putrezesc mortii. Sint trecute opt cazuri in unele parti. Numai intr-un singur caz se considera ca sint moaste: "Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni."
Trebuie in primul rind sa miorasa a mir parfumat. Iata criteriile:
Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:

- sunt nestricacioase;

- sunt binemirositoare;

- sunt uscate si usoare;

- sunt vesele la vedere;

- nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;

- izvorasc din ele felurite minuni.



cattallin2002@yahoo.com

Va rog sa-mi dati voie sa spun care este parerea mea:
Cum spui dumneata, RSI, Iisus nu a declarat in mod explicit ca este Mesia. Mai mult, a declarat ca nu a venit pentru a schimba Legea. IL cred, era, doar, un om cu frica de Dumnezeu.
Ca au venit mai apoi altii si au schimbat Legea, pai asta e alta mincare de peste si, sincer, nu sunt sigur ca daca Iisus ar mai fi trait le-ar fi dat voie.
Din ce cauza Shaul si evangelistii au gasit de cuviinta sa schimbe Legea am mai spus-o: versiune simplificata pentru minti si credinta slabe.
Chestia e ca au fost omise din noua lege porunci foarte importante. Circumcizia o fi ea buna dpdv medical vorbind, dar Circumcizia A FOST DECLARATA A FI P A C T U L OMULUI RELIGIOS CU DUMNEZEU, fie el crestin, evreu sau musulman. Evreii si musulmanii o fac, crestinii NU.
Pai asta nu e bine, spun eu cu mintea mea simpla. Nu indraznesc sa caut motivul pentru care asa a vrut Domnul, dar daca asa a vrut EL, CU CE DREPT CICUMCIZIA A FOST DECLARATA INUTILA???
Apostolul Pavel, care a legiferat noua doctrina si a admis pe ne-evrei in cadrul acesteia nu a gresit. A gresit prin a declara ca buna o versiune care nu se potrivea cu VT.
Cit despre Iisus care NU a declarat ca ar fi Mesia, io cred ca Caiafa si Sanhedrinul nici nu s-au gindit ca Iisus sustine ca ar fi Mesia, desi in NT scrie altfel. De ce sa-si imagineze ei chestii care nu au fost spuse?
Problema era alta. Era de Paste. Sarbatoarea eliberarii din jugul egiptean.
Mai intotdeauna, in aceasta perioada a anului, evreii doreau o repetare a minunii facute de Dumnezeu cu peste o mie de ani in urma si se razvrateau impotriva Romei. Soldatii romani inabuseau in singe aceste revolte. Caiafa si-a fi fost promis lui insusi ca de data aceasta va cauta sa fie liniste. Si iata ca vine un striin. El face maaare galagie, rastoarna tarabe in curtea Templului si, prin aceasta, ii supara pe romani, care si asa sunt cu mina pe sabie in timpul Pastelui.
Evreii l-ar fi putut anihila pe Iisus prin metodele lor, dar se temeau de Roma.
Si atunci ce face Caifa? Se duce la Pilat si-i spune: sefule, a venit din Nord un strein. El spune ca El e seful, nu dumneata. Sa stii ca anul asta vrem sa nu facem galagie, dar Iisus ne incurca socotelile. Ia-L si fa ce vrai cu El si pe noi lasa-ne'n paceeee!