comentarii

idealul meu de personalitate


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ideal - de Radu Herjeu la: 03/12/2003 09:52:23
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Idealul meu in viata este constiinta colectiva. Dar ma "multumesc" si cu constiinta comuna. La asta lucrez de cand ma stiu.
#5922 (raspuns la: #5921) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. LMC/Brave Warrior - de Little Eagle la: 26/05/2004 18:01:32
(la: I'm back...)
Draga mea sora,

Nu am nevoie sa caut in dictionare ce inseamna un Brave Warrior.
Tu gandeste la mine cel care sunt azi de 16 ani incoace,ceea ce am scris despre trecutul meu inainte este o alta persoana,ce nu se gasise inca.

Si ca sa-ti spun ce inseamna un Brave Warrior,eu nu te cunosc,dar iti cunosc sufletul si te iubesc mult ,esti sora mea,mi-as da viata pt. tine de ai fi in primejdie,fara sa ma gandesc la moarte.Oare nu ai considera asta un act de bravura?

In Romania am fost odata cu 2-3 ani inainte de a veni aici,ridicat de securitate la 3 dimineata intr-o joi.
Am vazut parintii mei plangand si personal mi-am zis ca viata mea e terminata.Am luptat pt. drepturile omului nu doar pt. mine dar pt. toti si am scris scrisori de protest impotriva lui Ceausescu,atat in Romania dar am reusit sa trimit cateva si aici in America,si in Germania si Franta unde aveam prieteni si cunoscuti plecati.
Au ajuns la diversi senatori si reprezentanti americani in congres,au ajuns si la Jimmy Carter,pe atunci presedinte.
Crezi ca aceste acte nu reprezinta pe un Brave Warrior?

Am fost dus cu duba la sediul militiei de sector,am avut senzatia ca nu voi mai vedea soarele rasarind pt. mine dar nu am fost speriat si nu am plans si nici nu mi-am plecat capul in fata lor.
Dupa cateva ore m-au luat la bataie,nu ma loveau in fata....cica sa nu lase urme....dar ma loveau in ficat si rinichi de am lesinat.
M-au tinut treaz cu orele la interogatorii stupide,ma duceau inapoi in celula
si credeam ca pot sa stau un pic sa ma refac dar dupa 10 min sa zic asa,veneau si ma luau din nou si iar la bataie,de data asta cu bulanul la talpile goale si apoi imi spuneau ca e vremea sa fac exercitii de ...gimnastica si sa sar in sus....cadeam jos lesinat.
Alte dati dupa alte batai,capitanul spunea altora daca vor sa mearga la WC,si unii ziceau ca da,si atunci se pisau pe mine.

Mi s-a parut o eternitate acele 3 zile cat am stat acolo,umilit,scuipat in ochi si jignit,dar am stat mereu drept si nu am renuntat deloc la idealul meu de a fi liber.
Mi-au dat drumul pt. ca ambasada americane din Buc. ma avea pe o lista anume,sa fiu lasat sa plec in USA.
La acea vreme,Carter a dat Romaniei acea favoare de favorite nation si a cerut in schimb sa fie lasati in pace toti disidentii politici persecutati de regim.

La 3 ani dupa aceea mi s-a dat pasaportul,de persoana fara cetatenie romana,apatrid,doar America m-a primit.
Te intreb draga mea,oare exista in dictionare termenul de Brave Warrior in cazul meu?

Parintii mei mi-au zis sa-mi cer dosarul de la Securitate,dar nu vreau.
Vreau sa uit acel trecut,o rana in sufletul meu.Nu am putut vedea la tv acele poze si imagini cu tortura irakienilor pt. ca-mi aduce aminte de aceleasi lucruri prin care eu am trecut.

Sper sa ma intelegi acum,ma crezi cum doresti,daca nu sunt un Brave Warrior
poate e doar parerea ta,o respect.
Nu as fi vrut sa scriu astfel de amintiri,pt. a demonstra ceva despre mine,am considerat totusi ca ar trebui sa le cunosti,sunt doar in mic detaliu.
Si niciodata nu am facut parada cu ele,dar acum e bine sa le stii,maybe you'll give me a brake.

Te iubesc mult si din suflet,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

















































#15889 (raspuns la: #15884) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vorbind cu inchipuitii - de maria de la medgidia la: 20/12/2005 11:25:03
(la: Autismul)
ma chinui de cateva saptamani sa scriu ceva despre vorbitul cu inchipuitii... si nu apuc, atat am fost de aglomerata...
nici acum nu am timp sa dezvolt (probabil imi trebuie tras de maneca pentru asta), dar vreau sa va spun ca anumiti copii autisti vorbesc cu personaje nevazute, la care eu le spun "inchipuiti"...

fix pentru ca am vazut manifestari de personalitati disfunctionale, pot sa afirm cu convingere ca nu este cazul de multipla personalitate la copiii autisti...

ca argumente pentru faptul ca "inchipuitii" exista:
- entitatile cu care vorbesc acesti copii nu sunt constante in diferite momente (nu sunt acelasi) fata de personalitatile multiple care sunt fixe de-a lungul mai multor ani, le recunosti cand iei contact des cu persoana
- intrarea in starile de conversatie cu inchipuiti nu este dependenta de circumstantele reale (adica daca e suparat, nu neaparat se cearta cu inchipuitii, daca e vesel, nu neaparat rade cu ei)... pe cand la personalitatile disfunctionale, "vocile" se leaga foarte tare de ce i s-a intamplat recent...
- relatia cu inchipuitii nu e de subordonare (ca la "voci") a persoanei fata de ceea ce i se impune, ci copiii au o relatie naturala, interpersonala cu aceste entitati... vorbesc, se joaca, asculta, contrazic, cearta "inchipuitii"... relationeaza cu ei
- "inchipuitii" sunt multi si diferiti intre ei, (cu putina atentie ii conturezi pe unii: unul mai jucaus, altul mai sacaitor, altul mai trist, altul mai rautacios... in timp ce "vocile" sunt doar de 2 tipuri, (in general doar de 1 tip, contradictoriu fata de personalitatea de baza afectata)

argumentele nu le aduc ca sa credeti ca "inchipuitii" exista, ci pentru ca puteti judeca pentru dumneavoastra insiva si ideal este sa nu credeti nimic ce nu puteti verifica for yourself...

imi este greu sa fac aceasta afirmatie, pentru ca sunt cumplit de rationala si de lucida si la tipul meu de personalitate am nevoie de argumente mai "palpabile"... dar eu stiu ca asa este, simt in mod limpede...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
parerea mea ...:)) - de hgrancea la: 04/03/2004 09:23:07
(la: Un forum IDEAL !..)
acest forum este destul de aproape de idealul meu ...dar ...
as vrea ceva mai multa transparenta la modul urmator
- moderatorii sa aibe undeva niste date afisate, nu neaparat biografie ... dar ... pasiuni... preocupari ... probleme care il preocupa ...
- moderatorii sa valideze afisarea raspunsurilor
- moderatorii sa fie promovati din rindul utilizatorilor
- apoi mi se pare firesc sa se afiseze ... cine da banii pentru ca sit-ul sa existe si care sint idealurile celui care da banii ...
- as mai gasi utila o lista a utilizatorilor care doresc sa corespondeze pe e-mail pe divrese teme fara sa ii vada tot forumul ... nu cred ca ar pierde cineva ceva din asta...
....si in final o intrebare ... se poate discuta aici despre politica ?
despre alternative la actualele partide ...
nu despre arta de a pleca ... ci despre arta de a ramine si a face ceva aici... este voie ? sau considerati ca politica e ceva pentru altii ???
astept cu interes raspunsul dvs.
Horatiu
Eu nu am spus ca Franta e per - de mapopescu la: 23/03/2004 05:55:17
(la: America, o tara comunista?)
Eu nu am spus ca Franta e perfecta si poporul francez e idealul meu. Franta nu adora nimic. Poate doar libertatea. Inclusiv aceea de a vota un partid trotkist sau extrema dreapta.

Am spus ca prefer sa ramin in Franta daca niste romani integrati (dupa cum ei insisi spun) in America pot trata asa de sus si de dur pe cineva prost integrat, neintegrat sau naiv pur si simplu.

Ma opresc aici, discutia nu are sens, fiecare are parerile proprii, iar discutia Franta/America seamana cu Evrei/Romania etc.

Marius Popescu
#12650 (raspuns la: #12635) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Franţa şi libertatea - de Filip Antonio la: 23/03/2004 06:13:20
(la: America, o tara comunista?)
"Eu nu am spus ca Franta e perfecta si poporul francez e idealul meu. Franta nu adora nimic. Poate doar libertatea. Inclusiv aceea de a vota un partid trotkist sau extrema dreapta".

Eu cred că Franţa iubeşte mai degrabă egalitatea decât libertatea. Şi dacă are aşa o propensiune să voteze fascişti şi comunişti să nu mai arate cu degetul la alţii (ca Austria de pildă) care votează la fel.

"Am spus ca prefer sa ramin in Franta daca niste romani integrati (dupa cum ei insisi spun) in America pot trata asa de sus si de dur pe cineva prost integrat, neintegrat sau naiv pur si simplu".

Şi ai impresia că aceşti români o să te terorizeze dacă ajungi acolo? Au fost pur şi simplu nişte replici date unei ultragogomănii.



Ma opresc aici, discutia nu are sens, fiecare are parerile proprii, iar discutia Franta/America seamana cu Evrei/Romania etc.
#12651 (raspuns la: #12650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Paianjenul - de anisia la: 26/03/2005 10:09:10
(la: trecutul este trecut sau viitor?)
reluare a aceleiasi vieti zici? bun. atunci vin si te intreb: reluare de la prima zi sau de la ziua in care s-a produs moartea? caci daca e de la ultima varianta, atunci nu mai este reluare, ci doar o continuare. asa cum faci cu un proiect...il pui pe stand-by o perioada din lipsa de inspiratie, si apoi il continui.

de ce sa nu se poata manifesta caracterul/personalitatea individului cat timp acel cineva este mort? se poate foarte bine. de exemplu... in amintirile despre acel individ, in comportamentul copiilor lui (caci ei au fost educati de acel comportament, de acea personalitate. le-a fost insuflat acel mod de gandire). poate ca aici este nemurirea. perpetuarea. imi aduc aminte ca al meu tata imi spuse odata: "am incercat sa fiu parintele ce mi l-am dorit sa-l am". am multe din caracterul tatalui meu, iar personalitatea lui mi-a influentat felul de a fi.
#40835 (raspuns la: #40829) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. anisia - de Paianjenul la: 26/03/2005 15:39:30
(la: trecutul este trecut sau viitor?)
"reluare a aceleiasi vieti zici? bun. atunci vin si te intreb: reluare de la prima zi sau de la ziua in care s-a produs moartea? caci daca e de la ultima varianta, atunci nu mai este reluare, ci doar o continuare. asa cum faci cu un proiect...il pui pe stand-by o perioada din lipsa de inspiratie, si apoi il continui."


- Daca in interpretarea ta "reluare" (a unei activitati) presupune obligatoriu repetarea unei actiuni de la inceput, atunci zi-i "continuare"... nu am nici o obiectie.



"de ce sa nu se poata manifesta caracterul/personalitatea individului cat timp acel cineva este mort? se poate foarte bine. de exemplu... in amintirile despre acel individ, in comportamentul copiilor lui (caci ei au fost educati de acel comportament, de acea personalitate. le-a fost insuflat acel mod de gandire). poate ca aici este nemurirea. perpetuarea. imi aduc aminte ca al meu tata imi spuse odata: "am incercat sa fiu parintele ce mi l-am dorit sa-l am". am multe din caracterul tatalui meu, iar personalitatea lui mi-a influentat felul de a fi."


- Si eu am trasaturi de caracter mostenite de la tatal meu, dar le-am avut si inainte ca tatal meu sa moara... Faptul ca acele trasaturi de caracter se manifesta in mine astazi, nu inseamna ca tatal meu mai traieste (decit in sens strict figurativ... dar noi nu despre asa ceva vorbim aici!...)...
#40861 (raspuns la: #40835) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cristall - de gigi2005 la: 11/04/2005 20:37:21
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Insesi martirisirea mea de aici, telegrafica si simplificata, a fost facuta tocmai pentru a ma dezbraca de povara pe care am purtat-o atatia ani. Nu stiu sa-ti spun, obiectiv vorbind, daca sunt o invinsa sau o invingatoare. Spunea cineva pe forum ca este important sa treci linia de sosire. Privindu-ma in oglinda spun ca sunt o invingatoare. Daca privesc inapoi, cu mahnire sau regrete, spun ca am pierdut prea mult timp alergand dupa iluzii. Dar mi-am facut o cariera. Poate idealul meu de fericire consta in implinirea profesionala si am scapat din vedere "omul" de langa mine. Poate fiecare a asteptat altceva de la omul de alaturi.
Sunt oameni pe care i-am iubit la un moment dat in viata mea si o perioada de timp destinul meu a depins de existenta lor. Din tot timpul trait impreuna nu am retinut decat clipele frumoase, restul a fost umplutura. De ce as avea regrete? De ce sa ma gandesc unde am gresit sau daca am gresit... Poate si ei au gasit la randul lor dragostea adevarata si noi am trait doar o perioada de tranzitie...
Cred ca acum, cu trecerea timpului, cand privesc pe omul de langa mine inteleg ca l-am asteptat toata viata. Regret doar faptul ca nu l-am cunoscut mai demult. Dar cine stie? Viata poate mai are surprize pentru mine, de ce s-o dezamagesc? De ce sa spun: ma asteptam la lucrul acesta cand de fapt nu este asa? Mi-a placut totdeauna sa cred ca sunt optimista si vad totdeauna partea plina a paharului. Ma astept la orica ca la un dat, o fraza scrisa de Dumnezeu in cartea destinului meu. Poate la sfarsitul vietii voi face bilantul, dar pana atunci... de ce sa-mi bat capul?!!! Tu cristall, ce-ai fi facut!
#42938 (raspuns la: #42923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JustMe2006 - de clody la: 24/01/2006 21:48:43
(la: Iubim oamenii sau ideea de iubire?)
Am inteles punctul tau de vedere...Eu vorbeam de un ideal in sensul ca vreau sa traiesc ceva, nu cu o persoana perfecta. Idealul meu nu e persoana care sa fie printul pe un cal alb, ci modul in care daruiesc si primesc.
Si ideea de iubire, la care de-a lungul conferintei am spus ca ar reprezenta un ideal (sau vis) pe care si-l face fiecare, ne duce pe cai gresite. Vrand sa vedem ceva ce nu exista in realitate, renuntam la demnitate si facem compromisuri, uneori prea mari si trecem peste situatii sau defecte grave (aici vorbesc in primul rand de tradare, dar lista e lunga).

totul se sfarseste la un moment dat mai devreme sau mai tarziu. Unele iubiri tin o viata, desi sunt rare cazurile, si pot spune ca si dincolo de viata asta. Ne intalnim DINCOLO!
#102056 (raspuns la: #102007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clody - de Guinevere la: 24/01/2006 23:03:27
(la: Iubim oamenii sau ideea de iubire?)
Chestia e ca ne raportam fiecare la propria experienta.
Eu am fost mai nazdravana, n-am putut sa imi iau idealurile in serios, ca ma strangeau. Chiar si visele strang, ca sunt prea sus. Mai intai m-am indragostit si apoi mi-am facut un ideal, din omul iubit. Chiar si defectele intrau in ideal, caci il particularizau si il faceau mai al meu. De pilda, in idealul meu putea sa intre tachinarea, daca el ma tachina mi se parea ca asa trebuie sa fie un barbat, altfel ar fi fost anost. Si nu e tocmai standard in materie de ideal, nu? :o)

Ai dreptate insa, nu e bine sa faci compromisuri si sa nu faci. Dar nu stiu daca prapastia de care zici are legatura cu idealul tau ci mai degraba cu bunul simt, calitatea umana, insusiri de baza pe care omul poate sa nu le aiba. Si aici mai bine faci stanga imprejur si te salvezi!

Si nu te speria, nimeni nu a iubit fara durere si esec, e ca o conditie necesara a cautarii si se pare ca numai asa ajungi la omul pe care il cauti.
______________________________________
"De la sublim la ridicol nu este decat un pas". (Napoleon)
#102073 (raspuns la: #102041) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru "cuget" - de a399 la: 27/01/2006 11:18:58
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Faptul ca si eu sunt homosexual nu ma scuteste sa nu-l acuz pe sotul tau, pentru ca te-a folosit!
Eu cred ca fiecare om merita sa fie apreciat ca om, nu sa fie folosit....
Parerea mea: trebuie sa divortezi chiar daca crezi ca el va suferi!
El va suferi si isi va gasi un alt echilibru in viitor, te asigur!
Idealul meu in viata a fsot sa nu fac pe altcineva nefericit, chiar daca din cand in cand eu am fost...
#102410 (raspuns la: #102254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
batrini - de mircea49 la: 20/03/2006 19:54:11
(la: Realitate romneasca: pensionarii din ratb)
Fara indoiala am avut parte de-o educatie proasta (asta se intmpla pe la 1960-65). Mi s-a spus ca batrinii trebuie respectati. Daca stau bine si ma gindesc, nu mi s-a spus si de ce. Om credul, am construit o imagine a batrinului de respectat in persoana cuiva calm, sfatos, stapinit, intelegator.
Rau am facut!
Inca din vremea lui Ceashca am descoperit ca batrinii nu sint deloc asha. Ba chiar m-am mirat teribil cum naiba de a sa popor destept si-a pierdut valorile in numai 1-2 generatii, de unde naiba au aparut aratarile alea ce aveau comun cu idealul meu doar anii din buletin.
Fu eroarea mea, mi-o asum.
Asta si pentru ca am vazut o tzara tinuta in loc de egoismul batrinilor (altminteri foarte prompt in a-l reprosa tinerilor), de votul lor mai exact. Am vazut pensionarii plingindu-se de pensiile mici, desi la 1990 ei s-au grabit sa iasa buluc la pensie inainte de vreme, dupa cum ei prestasera robota, si nu munca, in comunism. Vad batrini reprosindu-le copiilor, nepotilor lipsa de grija, desi ei insisi cindva nu au batut recordul de afectiune fata de acestia.
Si vad mai ales multi "senectutzi" uitind ca au fost tineri. Ori eu stiu cam ce prostioare faceau la tineretea lor, ca unul care mai citeste din cartile de istorie...
rolia - de jeniffer la: 27/07/2006 22:50:37
(la: Zadarnicie)
Am venit in Franta pentru ca mama mea locuia aici. Idealul meu ar fi sa fondez o familie, normal. La el se adauga sa calatoresc, artele, literatura, etc. Este important sa ai o meserie buna, idealuri vei gasi. Nu am inteles textul tau: Gasim false satisfactii.
#136026 (raspuns la: #135881) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
deci sa incepem ;) - de Amnesssia la: 18/09/2006 19:45:15
(la: Oracolul Cafenelei)
1. Amnessia
2. Taur
3. Cainele
4. imi place cel mai mult primavara datorita temperaturii potrivite si atmosferei..ne dezmortim si noi dintr-o iarna unde am fost lenesi si am stat in casa)
5. fructe niciunul flori trandafirul pentru ca e rafinat si mandru...
6. inca mai trebuie sa mai citesc ...... sunt inca in etapa cunoasterii
7. nu am ceva anume....din lumea inconjuratoare iau putin din toate nu sunt genul fanului anumitui artist
8. filmele SF
10. Mortua est
11.triunghiul
12.venus ( protectoarea zodiei taur si balanta )
14. directia opusa :))
15. autocaracterizare sensibila incapatanata devotata ambitioasa idealista orgolioasa
17. kg
18. mitul Androginului
19. teiul (ma calmeaza)
20. daca aveam o noua viata cred ca as fi vrut sa nu fi fost sa fi trait o clipa si atat
21. apa e elementul meu preferat
22. catel de plus il pot pastra mereu margareta se poate ofili
24. idealul meu preferat e sa devina lumea mai buna cosmarul meu e trecutul sentimental
25. nu exista ideal exista ceva atractiv...barbatul ideal e cel care apare la momentul potrivit si te face fericita
26. sunt noua nu stiu pe nimeni
27. nu stiu depinde de starea de spirit daca tolerez anumite comportamente
28. Evul Mediu
29.apusul soarelui imi place sa l admir
30. marea pentru ca sunt mai romantica
31. Melodii : Yahel vs Melanie Love and Emotion si Yahel Bomb creator
carapiscum - de alex andra la: 09/10/2006 09:43:48
(la: D’ALE BĂRBAŢILOR)
uffff, si eu m-am linistit, crezusem ca ai intrat la apa!...
Apreciez ingrijorarea ta. Semn de noblete sufleteasca si de alese maniere. Te apropii de idealul meu masculin :D

insa pt o mai buna intelegere, poti sa-mi zici care erau ideile respective? :)
Nu pot, ca-s cam misogine:))) Si nu vreau sa-ti cant in struna.
Si apoi nici nu vreau sa te plictisesc cu porumbeii mei :D
Iti ajung ai tai:)))))

Lost without music in a world of noises
#150351 (raspuns la: #150308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la #150351, de alex andra - de carapiscum la: 11/10/2006 06:11:10
(la: D’ALE BĂRBAŢILOR)
"Apreciez ingrijorarea ta. Semn de noblete sufleteasca si de alese maniere. Te apropii de idealul meu masculin :D"
ma apropii?... ce gluma mai e si asta? eu credeam ca sunt deja acolo, in topul listei- sigur, ma refer la alt fel de lista. ;)

"Nu pot, ca-s cam misogine:))) Si nu vreau sa-ti cant in struna.
Si apoi nici nu vreau sa te plictisesc cu porumbeii mei :D
Iti ajung ai tai:)))))"
merci mumos pen' sinceritate. macar stim pe ce strune jucam. la faza cu porumbeii pacii care trebuie fumati ori de cate ori vrem sa ne vina gandurile cele bune, ce sa mai zic? tu crezi ca ma plictiseste sfatul...poporal dar nu iei in calcul posibilitatea ca porumbeii mei ar fi calatori, adica sunt plecati de acasa si de aia ma simt singur. cu alte cuvinte am nevoie de alti porumbei, cel putin pana vin ai mei inapoi. dar probabil ca ai vrut sa zici cam asa: toata lumea cu pasarica ei, numai eu cu stolul! stii ce-mi place la tine? ca iti place biologia si zoologia, probabil esti la fel de verde in suflet ca si bradul. :))))

hai pe curand. si lasa ratacitul prin lumea asta zgomotasa, pune mana pe lira si pe condei si faureste ceva sublim, ceva care sa ne extazieze.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#150712 (raspuns la: #150351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
skizotu - de Intruder la: 28/01/2007 03:28:29
(la: Permiteti-mi sa ma prezint...)
deci te-ai razgandit sa fii om...corect, om e alt user.
e misto sa fii pescar, bibliotecar, gradinar, agricultor...astia nu-s oameni, sunt dromaderi...logic!

eu vreau sa fiu un urs si sa dorm toata iarna; sa dorm pana se rupe padurea in doua si cararea sa treaca prin barlogul meu proprietate personala...apoi sa trec pe la vreo stana de oi si sa stau cu ele la taifas si sa mananc sandwich-urile cu sunca si maioneza ale ciobanilor...apoi sa mai trag un pui de somn si vanatorii sa nu ma gaseasca, ogarii sa nu ma simta si noaptea sa merg la raul din vale unde curge coca-cola...si dimineata sa-mi beau cafeaua pe un trunchi uscat si sa fumez vreo trei tigari si iar sa dorm pana ma satur...
______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.






Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...