ieram sau eram

Cristall, "partea mea de lume" nu este chiar asa de interesanta...
si n-am nici "taria" s-o expun in vitrina cafenelei...pana la urma, toti am intrat in mlastina asta... sau, cine nu a intrat mai are timp...unii lupta sa iasa singuri, altii nu pot sau nu vor...e aiurea sa te balacesti toata viata si sa-ti zici "nu pot iesi"...desi, daca stau sa ma gandesc...iesim ca sa intram iar...
toate astea se numesc VIATA...
PS//...am zis ca ma epuizeaza in sensul ca nu mai aveam replica...eram prea obosit, cred...:)

eu doar eram ingrijorat de carbs:)) no gutter here:)

abia acum iti vazui mesajul..., cautand subiectul...
uite vezi, pe unde ma invart si ma sucesc, tot de trancanitori
dau.. :))
nu cunosc crema Apidermin Lux.. cine o fabrica?

daca vrei sa mergi in Egypt, imi faci semn, daca ai nevoie de un ghid ;)

"barcutza" , unde eram 4 co-proprietari, eu si Coralie ne-am vandut partile noastre la ceilalti 2, in iarna...
in previziunea absentelor indelungate din FR...

Sa vedem....am facut pictura cativa ani cand eram mica...am renuntat din cauza scolii...citesc...citesc rar din cauza lipsei de timp, dar in general citesc Shakespeare si Aghata Christy...doua stiluri total diferite dar care ma atrag...ce muzica ascult? greu de zis...imi place foarte mult muzica usoara veche, muzica aniilor 70-80 dar ascult si muzica noua, diferite stiluri, insa nu suport manelele.
Ce vreau sa zic? Daca faptul ca eu am facut pictura, ca ascult un gen de muzica sau citesc Shakespeare insamna ca am o alta viziune asupra fotografiilor, foarte bine...dar nu cred. Toate fotografiile mele sunt genul : vazut-placut-apasat declansator. Nu-mi plac si nu fac fotografii regizate...imi place sa arat lumii ce-mi place mie sa vad, ce ma uimeste pe mine...si cum imi place sa zic: "cu o fotografie poti imortaliza stralucirea ce poate pali"...asta incerc eu sa surprind, lucruri pe care altii nu le vad sau care dispar, imi place sa vorbesc prin fotografiile mele, sa dau o anumita stare privitorului, desi este foarte greu sa mai impresionezi pe cineva...

O greseala de dactilografie...oricum nu cred ca ironia este dovada de intelepciune. Din pacate eu ii dictam unei prietene sa scrie pt ca eram ocupata sa fac niste fotografii si nu am stat sa-i dictez pe litere numele.

pt gigi 2005 :in viata mea am cunoscut oameni foarte bogati si oameni mai mult decat foarte saraci...va spun eu ca nu toti oamenii care au ce pune pe masa zilnic sau care au milioane de dolari (si un singur stomac in fond), sunt fericiti...deseori suferinta il apropie pe om de adevarata sa esenta, ii deschide ochii spirituali, ii confera fericire...o fericire de alta natura, superioara celei trecatoare legata de posesiuni si ele trecatoare.cei mai nefericiti oameni sunt tot aceia bogati...bogatia aduce cu sine si multe neajunsuri,teste si tentatii ... ca in familiile din vest in care toata lumea muceste sa faca bani, au de toate dar uita s fie oameni, sa fie parinti, sa fie prieteni, sa fie ei insisi...sa respire, sa mearga desculti prin iarba, sa priveasca cerul, sa se bucure de frumusetea creatiei...daca fericirea ar sta intr-adevar in stomac, cum se face ca una din cele mai bogate tari din lume, luxemburgul, are si cea mai mare rata a sinuciderilor?

fericirea nu este conditionata de ce mananci maine si nici de ce ai si nici de ce rang detii in societate..fericirea este o Alegere..te trezesti dis de dimineata si ai doua optiuni: sa fii Nefericit, pentru ca nu ai una sau alta ( si lantul nefericii nu se va rupe niciodata pentru ca omul, cu cat are mai mult, cu atat doreste mai mult!) ori sa fii FFFericit, indiferent de circumstantele exterioare pe care oricum nu le poti controla intotdeauna, decat in mica masura. Insa oamenii cred intotdeauna, pentru ca asa le-au spus altii (asa am fost indoctrinati de mici) ca pentru a fii fericit trebuie Sa AI, Sa fii, sa Faci sa Dregi...si alearga in disperare si unii chiar au si cu cat au cu atat vor mai mult si Sunt si Fac si Dreg..si ,in final, ajung intr-un moment mort, intr-un punct de blocaj pentru ca realizeaza ca desi au si sunt si fac si dreg, totusi nu au reusit sa umple acel gol din interiorul lor...pentru ca au cautat intr-un loc gresit si au alergat dupa ce nu aveau intr-adevar nevoie...

cea mai frumoasa zi din viata mea dateaza din vremea cand eram saraci lipiti pamantului...asta asa ca fapt divers:)

Celalalt:"Fara progress, stiinta si inovatii, nu ar fi fost posibile multe lucruri care ne fac viata mai usoara si o prelungesc. Totusi acestea au fost posibile cu pretul pierderii unor calitati mai putin tangibile dar care sunt mult mai aproape de esenta omului cum ar fi: intuitia, iubirea, sentimentele, compasiunea, recunostinta, daruirea si multe altele pe care le punem in cel mai bun caz pe planul doi deoarece nu produc rezultate concrete si quantificabile."

Exemplu stau tarile civilizate unde oamenii sunt alienati unii de altii si chiar de ei insisi.frumos subiectul si totusi atat de ..delicat.

numai bine!

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

Intr-adevar, cea mai fericita am fost in copilarie cand eram mai saraci si vedeam si altceva in viata decat lucruri pe care sa le cumpar.Nu spun ca acum, cand am un nivel de trai mai crescut,nu vad decat asa ceva .Insa ceva s-a schimbat in mine de cand cu revolutia.In ultima vreme simt ca m-am indepartat de ceea ce eram eu inainte,de mine pentru care fercirea suprema era calea spirituala. Asta nu inseamna ca mi-am schimbat total perceptia.Trebuie sa incerci sa te incerci sa te incarci din punct de vedere spiritual ,sa incerci sa rezonezi cu Universul.Am cunoscut totusi si oameni care nu au avut posibilitati materiale si totusi aveau un caracter meschin si nu cautau decat sa se capatatuiasca. Este un paradox..

pai eram in trecere, da' vin mai incolo, pana atunci termini si tu si se trezeste si fefe, poate-apar si restul

ce-mi cumperi bun?

Cei care au reusit sa se casatoreasca au avut un ajutor(ma refer la parinti)sau au facut o nunta care i-a multumit pt. ca au reusit sa acopere toate cheltuielile de nunta.unii insa,nu reusesc sa faca o nunta din motive materiale, chiar daca au 11 ani de convetuire(cazul meu).eu imi doresc o nunta fara tam-tam( doar martori sau nasi). iubitul meu vrea o nunta mare cu multi prieteni si cu toate rudele.Am visat si eu ca orice fata sa fiu mireasa(asta cand eram mica si visam mult), sa am o nunta ca-n povesti. Azi sunt realista si-mi dau seama cati bani trebuie sa ai ca sa faci o nunta normala. Ne-am dorit sa facem nunta din banii nostrii, nuntasii sa vina,sa se distreze iar partea cu "inchinatul" sa nu aiba loc la nunta noastra.Pur si simplu lumea sa se distreze si eu sa nu fiu o mireasa stresata de faptul ca nu a venit nu stiu ce invitat(probabil trebuie sa-i numar),ca nu au dat cat ma asteptam, ca nu-mi ajung banii pt orchestra,ca am cumparat rochia sau costumul si am dat cu un milion mai mult decat vazusem la nu stiu ce magazin, ca preotul a cerut o taxa prea mare, ca nu a taiat chitanta, etc.sa nu radeti dar sunt probleme de care te lovesti daca nu ai bani suficienti( sau rezerve).Poate ca mai simplu e sa fac un imprumut micut, sa merg cu nasii la biserica, apoi la un restaurant si gata. trebuie sa ma mai gandesc un pic, ce conteaza ca au trecut doar 11 ani........

rembrandt, unic, zaraza, si anonimii...

Fratilor nu ma deziluzionati... Eu tot timpul am crezut ca astea sint numele voastre adevarate... ma gindeam ca am ajuns sa corespondez direct cu celebrul pictor Rembrandt, cu proprietarul Supermagazinului Unic in timp ce plin de romantism fredonam "Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza..." Hahahahahahei just kidding!

Hai sa nu ne indepartam de la subiectul nostru. Sexul oral, denumirea populara/tiganeasca "muie". De unde vine si expresia: "sa dai muie la statuie"...
Nu vreau sa fiu vulgar, dar all of a sudden mi-am adus aminte de anii de liceu, unde in parcul de din fata scolii era o statuie mare si cind chiuleam de la ore ziceam colegilor: daca "baba de istorie" intreaba unde sint, sa-i spuneti ca m-am dus sa dau muie la statuie...

Zaraza are dreptate, "anonima" a descris mult prea pictoresc actul sexual oral incit citind comentariul ei nu am mai reusit sa-mi mai termin cafeaua si am stins tigara... pentru ca in imaginatia mea bolnav de bogata... mi s-a parut ca miroase urit...
Totusi avea dreptate, eu am intilnit persoane care sint inebunite dupa toate aceste ingrediente si o fac mai mult pentru placerea lor decit pentru ai face partenerului o favoare...

Intr-o seara frumoasa de vara, well... la Singapore este vara tot timpul dar asa incep povestile frumoase, stateam in cafe-barul hotelului Sheraton si in timp ce savuram un italian expresso si o tigara Cartier ascultam un concert de blue-jazz.
Cintareata, o malaezianca foarte sexy, scrutiniza toti clientii din cafe-bar. Poate nu eram cel mai bine barbat din audienta dar eram singurul alb si cred ca asta o facea sa-si opreasca ochii la mine mai mult decit la ceilalti.
Dupa terminarea concertului vine direct la masa mea si fara nici o introducere imi zice: "Sir, pentru 200 de dolari merg la tine in camera"... Oops, sa spun drept am ramas un pic intimidat. I-am raspuns ca nu locuiesc in Hotel, si ca de fapt astept pe cineva... La care ea nu se da batuta si imi spune: "atunci pentru 30 de dolari pot sa-ti ofer un blow-job in the toilet"...
Dintr-o data mi s-a facut mila de ea. Am invitat-o sa ia loc la masa si am intrebat-o de ce face asta. Mi-a spus ca pentru doua ore de cintat primeste 30 de dolari, daca are norocul sa gaseasca "un client particular" intr-o ora isi cistiga salariul pe o saptamina sau pentru "un concert de cinci minute la flaut" cistiga la fel de mult cit daca ar cinta doua ore pe scena... si in felul asta isi dubleaza venitul...:-))
Am ramas mut de calculul ei economic.. si am intrebat-o daca ii place ceea ce face. Mi-a raspuns deschis ca daca gaseste un barbat care sa fie "un gentleman" si sa o trateze frumos ii face placere sa il satisfaca si se simte si ea satisfacuta.
Nu a fost pentru prima oara cind am fost acostat de o femeie... dar probabil malaezianca, care nu avea mai mult de 23-25 de ani m-a impresionat cu sinceritatea ei. I-am oferit 100 de dolari si i-am recomandat sa ia o vacanta de citeva zile si sa se gindeasca daca ar putea face si altceva la fel de profitabil fara sa fie nevoita sa-si vinda trupul.
Nu a vrut sa ia banii si mi-a spus ca nu ii este rusine de ceea ce face si ca de cele mai multe ori ii place si se simte bine. Asa ca in generozitatea mea m-am simtit ca un prost si mi-am propus sa nu mai fac asemenea greseli.
Cea mai buna solutie este sa accepti sau sa respingi oferta, in functie de cum simti la momentul respectiv, si sa nu incerci sa o faci pea "salvatorul" asa cum a facut Isus cu Maria Magdalena.

All the best,

Dr Evil

Nu prea regret nimic pentru ca singurele amintiri ale mele sunt ca faceam temele la lumina lampii cu gaz sau a lumanarii ca nu era curent si ca eram vanata in cartier de vecini sa ma ia la nu stiu ce coada sa ia o ratie in plus .

sunt de acord cu mesajul lui pcbled.
EL a dus in acei ani o politica ,ca sa zicem asa, in termeni mai putin corect gramatical, o "dezinformare a dezinformatiei", o lupta de subminare a regimului comunist si o trucare a realitatii de dincolo de "zid".ceea ce si comunistii de altfel faceau cu un post de radio cu sediul in Praga, nu mai tin minte numele, unde se expunea cu mult tam-tam "avantajele" si "progresul social" al tarilor comuniste.era razboiul rece.intr-adevar, eram usor manipulabili, situatia reala insa era alta. asta am putut-o simti singuri, cand am dat piept cu realitatile din "vest".
EL a fost un episod cultural in Romania anilor '80, cu bune si rele.
"s-auzim de bine"

Uite, ca tot veni vorba de exemple, am sa incerc pe scurt sa va povestesc o parte din viata mea si, daca intereseaza pe cineva, ce-ar fi facut in acele cazuri.
La 18 ani am cunoscut, ziceam eu, iubirea vietii mele. Eram studenti amandoi, el cu un an mai mare ca mine; ne iubeam cu pasiunea pe care numai o dragoste curata ti-o poate da, acea dragoste care iti da aripi, care te face sa visezi... in versuri de dragoste. Dupa 4 ani parintii nostri au hotarat, de acord cu noi evident, ca e cazul sa ne mutam singuri si ne-au cumparat un apartament super. Tot atunci el a hotarat sa treaca de la zi la seral pentru a fi independenti financiar (cu toate ca mult timp am ramas legati financiar de parinti). Dupa un an de convietuire am inteles ca barbatul pe care il iubisem 5 ani era un strain: chefuri, betii tot mai dese, aproape devenise un alcoolic. Am terminat facultatea odata cu revolutia iar el a ramas in anul III. Colac peste pupaza din cauza vietii dezordonate si-a pierdut si serviciul. Eu am plecat la post si trimeteam bani acasa lunar, suficienti pentru intretinere si cheltuieli. Am rezistat asa vre-o 6 luni, timp in care m-am tot transferat din oras in oras pana am ajuns la 2 ore de Buc. Dar munceam foarte mult, o data pentru a ma tine pe mine si apoi pentru "dumnealui". Insistam sa vina la mine pentru ca tot "freca menta" prin Buc. si m-ar fi ajutat mult la lucrari. Inutil. Ca are scoala, ca-si cauta serviciu, scuze... Intr-o miercuri (tin minte si data pentru ca m-a marcat profund) am plecat din santier si am venit acasa. Dumnealui era plecat iar la noi acasa era o ... doamna, isi facea manichiura cu trusa mea, cu oja mea, imbracata cu pantalonii mei scurti! Putine au fost ocaziile pana atunci si de atunci incolo cand am ramas fara grai (sunt o scorpie destul de apriga) asa cum am ramas in acel moment. Si acum mi se pare ca reactia mea a fost prosteasca, dar nu am putut sa zic decat "salut!". Am intrebat de gazda (adica de dumnealui), mi s-a raspuns, am lasat vorba ca am trecut pe acolo si... am plecat la mama. Toata noaptea m-am zvarcolit gandindu-ma la acea femeie si la prezenta ei acolo. A doua zi ne-am intalnit si ne-am explicat: erau impreuna de doua saptamani, a fost o aventura de o noapte care nu a mai plecat... Si? pai, si! Raman cu ea! Argumente, lacrimi... Ce l-a determinat? "Tu oricum o sa te descurci si fara mine!". Atunci am inteles ca se simtea complexat, nu era implinit...
Crezi ca merita sa lupt? Erau totusi 6 ani! Am plecat din casa noastra fara regrete - oricum nu o mai suportam - si de atunci nu ne-am mai vazut nici macar o ora. Parintii mei s-au ocupat de formalitatile de despagubiri pentru apartament si de toate celelalte. Ma mai gandesc uneori cu nostalgie...
Dupa aproape un an am cunoscut un alt barbat. Era mai mare cu 12 ani ca mine si ... era un barbat adevarat...Tot ce-si poate dori o femeie... L-am iubit neconditionat, aproape dupa prima saptamana. Aveam si preocupari comune, am pus o afacere pe picioare care a mers si merge... La fel, cativa ani buni a fost totul ca-n carti. Apoi, cand afacerea a inceput sa mearga si au inceput sa vina banii, a ineceput si metamorfoza. Aceleasi probleme: chefuri, betii, "prieteni" prea multi, toti cu sfaturi, bani imprumutati pe care considerau ca nu trebuie sa-i mai inapoieze, restaurante scumpe... El a ramas in afacere doar cu numele. Eu munceam de dimineata pana seara pentru ca treaba trebuia sa mearga si ii faceam si treaba lui... Plecam dimineata la 8 si veneam la miezul noptii franta. Ce intimitate... ce tandrete... ce romantism!? Somn!!! Si s-au scurs asa aproape 4 ani (au fost 11 in total - o viata de om). Pana intr-o zi cand venind tarziu, ca de obicei, nu l-am mai gasit. L-am asteptat sa vina acasa aproape un an. Impropriu spus pentru ca ne vedeam zilnic la firma. Am inteles ca aveam o relatie de circumstanta. Eu eram mai legata de firma (avem totusi niste oameni care trebuie platiti) decat de viata de cuplu. Nimic nu mai era adevarat... Eram doi straini traind sub acelasi acoperis. De fapt ne purtam mai mult ca fratii sau ca doi prieteni buni. Ceea ce am si ramas. Oricum cale de intoarecere nu mai exista...
Pe sotul meu de acum l-am intalnit tot in afaceri. El avea o relatie care nu mergea de ani buni si doi copii mari (12 si 16 ani), eu deja...eram o afacere... Ne-am mutat impreuna, copiii au venit la noi si ne-am placut din prima, ne completam in toate, el se ocupa de firma pe care am facut-o impreuna, eu ma ocup de realizarea lucrarilor.
Acum chiar ma intreb cum este soarta asta! Chiar merita sa lupt pentru iubirile trecute? Daca as fi luptat poate as fi ramas singura si nefericita, macinata de durere si patima. Nu pot spune ca pe acei barbati nu i-am iubit sau ca dragostea pe care le-am purtat-o a fost diferita de cea de acum. Cred ca am iubit cu aceeasi intensitate si la 18-20 de ani si acum, la treizeci si... de ani.
Am observat insa ca acele relatii m-au transformat: am devenit mai pragmatica, mai realista, mai pricipiala si, mai presus de orice, nu accept compromisuri. Imi pare rau ca mi-am pierdut romantismul de atunci... Imi pare rau ca mi-am pirdut inocenta... dar nu regret nimic!

-Daca o banda de golani, tradatori, colaboratori cu Rusia Sovietica a ajuns la putere, cu ajutorul tancurilor rusesti asta nu inseamna ca meritam asta!
-Daca Ceausescu a stat la putere sustinut de lichele securiste si de activisti comunisti asta nu inseamna ca l-am meritat!
-Daca la revolutia Romana, scursurile securiste l-au abandonat pe Ceausescu asta e pentru Iliescu a dorit sa-l asasineze! Crimele fiind un lucru comun intre liderii comunisti si Iliescu nu se desminte.
-Daca eram un popor adaptabil ne adaptam la capitalism si aveam fiecare un bussines si nu mai asteptam ca scursurile politice PSD sa ne dea cite o picatura aici, una colo doar pentru a alege la putere vechile lichele, si pupatorii gumarilor lui Ceausescu!
Ce zici de astea..?
S-auzim numai de bine!
"K".

"banda " aia de "golani" nu mai avea nimic de-a face cu acei"colaboratori" ai URSS, iar Ceausescu nu a ajuns la putere prin forta tancuroilor "M" rusesti.Nu uita ca la inceputul carmuirii, "cel mai iubit fiu al poporului" era foarte apreciat in occident si America.pe buna dreptate, sa nu ignoram uriasa industrializare a Romaniei(tara proponderent agrara pana atunci) de la inceputul anilor '70 cand , ca nivel de trai ne apropiasem de cel austriac, de ex.situatia a degenerat in anii '80 prin catastrofica politica interna pe care a dus-o "carmaciul".alte tari din blocul sovietic ne-au luat-o inainte exact in acea perioada tocmai prin faptul ca au dus o politica interna mult mai apropiata cerintelor claselor; maturizarea ungurilor, a cehilor , iugoslavilor si polonezilor datorandu-se acestui fapt.care tari dupa umila mea parere contau mai putin ca noi in viata politica internationala.ceausescu devenise un adevarat lider al "lumii a treia", fapt pentru care a si fost inlaturat si anihilat(asasinat) urgent de mafia internationala.

-"Daca eram un popor adaptabil ne adaptam la capitalism si aveam fiecare un bussines si nu mai asteptam ca scursurile politice PSD sa ne dea cite o picatura aici, una colo doar pentru a alege la putere vechile lichele, si pupatorii gumarilor lui Ceausescu!"

Pai nu te contrazici aici? Ne-am adaptat perfect la noii "carmaci" fara sa completam asa zisa "revolutie".

in locul tau as fi facut la fel.
te inteleg perfect in ceea ce spui despre pierderea inocentei, dar in acelasi timp lipsa regretelor. n-ai de ce sa regreti, daca simti ca acum, daca ar fi sa retraiesti totul ai face aceleasi alegeri.

eram curioasa, are cineva un exemplu pe invers? cand a luptat si a meritat sa lupte, si acum se simte implinit(a) si fericit(a) langa omul astfel castigat?

eu in jurul meu n-am vazut astfel de victorii miraculoase, dar e poate si pentru ca nu cred in ele. dar mi-ar place sa ma convinga cineva ca ele exista.

zaraza

Cind eram in Romania se infiintase ceva care pe parcursul anilor a evoluat in altceva. Este vorba de scrisorile lant. Pe vremea aia acu douazeci si ceva de ani in urma se foloseau cartile postale. Tin minte ca am primit vreo doua si apoi chiar daca ma duceam sa caut in cutia postala de zece ori pe zi n-au mai venit nici una. Le-o fi desfiintat comunistii, sau le stringea postasul la el acasa, nu stiu, numa ca tare mult as fi dorit sa primesc si eu mai multe carti postale de prin toata tara. Acuma cu e-mailurile primesc sute de emailuri care nici nu le deschid ca sint din alea lant, la gramada, fara nici un scop decit sa te faca sa le deschizi. Mai bine mi-ar trimite carti postale. Dar din pacate chiar si posta venita cu postasul este prea multa si nedorita. Doamne fereste citi copaci se taie in fiecare an cu sutele de mii de milioane de "Junk Mail" care sint trimise prin posta. Eu cel putin daca as sta sa le adun pe toate cite vin mi-ar trebuii o camera unde sa le adun, nu un dulap.

Deci eu zic ca conteaza de la cine primesti scrisorile, ca nu de la toata lumea este binevenit plicul.

Stiu Australia ca pe buzunarul meu gol de marinar.De 4 ani am batut porturile New Castle Fremantle cel putin aici am o bunicuta si un bunic patroni la un mic restaurant unde prima data am mancat carne de cangur si cand am aflat mi-au dat lacrimile pentru ca-mi plac la nebunie animalele astea .Nici eu nu am ramas mai prejos,le-am facut sarmale asa ca pe la noi si cand au gustat n-am scapat de bunica Terry pana ce nu i-am dat reteta.Dupa 9 luni am aparut iar prin Fre*tle si primul drum a fost la mama Terry.Au avut un succes sarmalutele de nu-ti dai seama ti nlista de meniuri de mai bine de trei ani.Ma iubesc batranii si m-ar fi vrut bucatar dar nu stiu ce sa fac ma gandesc si la copii astia ai mei si pasul asta am sa-l fac poate doar pentru ei.Port o palarie pe care am primit-o de la tataia Paul o Acubra teritory .Faina palarie.Cu vecinii din cartier mi-a fost greu dar s-au obisnuit pana la urma.cu ea.Eram numit tiganul caldarar dar i-am iertat pentru ca in ignoranta lor abia stiau unde vine Australia.Ce sa-ti m-ai spun Claudia ca tu le stii mai bine.Multa sanatate si sa auzim dagerydooul cantand mereu.Pa.

Vai ce m-am sifonat si eu acuma. Chiar ca e tare mare tragedie. Stii
eu de cind eram mica animalele abandonate sau ranite m-au afectat enorm
de mult. Tin minte ca aveam doar 7 ani cind ne-am dus la cineva la tara
ca sa-i vizitam. Si batrineii aveau o pisica care avea trei picioare, slaba,
amarita si vai de ea. Cind am vazuto pur si simplu am inceput sa bocesc
nu altceva. Asa de tare plingeam ca parintii nu ma mai putea oprii din
plins. Si acuma cind vad animale care sint chinuite, sau animale care nu
sint bagate in seama, imi vine sa fac ca tine, sa-mi deschid orfelinat
de animale.

Am lucrat mai bine de 30 de ani intr-o intreprindere alaturi de 300 colegi cu studii superioare de diferite profile,si alti 600 cu studii postliceale;maistri, tehnicieni,subingineri.Din toti acestia,pentru ca nu-i obliga nimeni, frecventau biblioteca tehnica(bine dotata)doar 40 de oameni, mereu aceeasi ,indragostiti de meseria lor.Acestia erau intelectualii; cei care gandeau cand munceau, si se daruiau lumii prin munca lor. Doar 40 intelectuali ,din 900 cu studii superioare.
Si erau oameni cu studii superioare care citeau cu asiduitate "PROSTITUTIA"si muncitori care -n momente de ragaz ma cautau sa discutam articole din "DILEMA"
Eram prea putini care iubeam munca si fabrica, fata de ceilalti, si s-a transformat intr-un cimitir.