comentarii

iertare uitare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iertarea ... - de Misoginul la: 02/05/2005 00:02:15
(la: Cercul perpetuu ..)
Cineva spunea "niciodata sa nu spui niciodata" ....


  • "Si-ai sa ma uiti caci prea departe si pentru prea mult timp pornesti ...
  • Si-ai sa ma uiti, caci si uitarea e scrisa-n legile-omenesti ..."


    E si acesta un mod de a ierta ... uitarea ...


    Mi-as dori sa ai puterea de a ierta ...


    Poate nu pe mine ... pe toti ceilalti pe care nu i-ai putut ierta in viata ta ...


    E un sentiment frumos .... te vei impaca cu tine insati ... si vei privi altfel lumea, oamenii ...




    Misoginul

  • #46608 (raspuns la: #46542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    iertare - de papadie67 la: 06/10/2003 02:06:09
    (la: Tradare(!) -Iertare(?))
    Asa vad eu lucrurile:
    dragostea mentionata (barbat-femeie) nu poate fi decat absoluta, drept pentru care nu accepta tradare si -implicit- nici iertare.

    Poetul nu pare a fi la prima dragoste atunci cand scrie cele de mai sus. Acceptarea fatalista a realitatii ii da speranta fluturelui cu- aripile deja arse o-data, speranta ca va mai putea vreodata mima zborul.

    De-acuma-i un picut lucid, dar dragostea si cu luciditatea sunt doua drumuri paralele. Nu mai e dragoste, e-un joc.
    Ca sa ierti trebuie sa stii. - de gid_cl la: 06/10/2003 13:43:44
    (la: Iertare - Uitare)
    Ca sa ierti trebuie sa stii. Ca sa stii trebuie sa inveti.
    Cand stii pur si simplu o faci (ierti). Cand ierti, in cele din
    urma poti sa si uiti (desii nu in mod obligatoriu). E rau?
    Iertare... - de Alexand la: 06/10/2003 14:14:31
    (la: Iertare - Uitare)
    Ai spus:"Ca sa ierti trebuie sa stii. Ca sa stii trebuie sa inveti.
    Cand stii pur si simplu o faci (ierti)...."

    Oare merge intotdeauna asa?
    Spre exemplu, daca te insala cineva o data este vina lui, dar daca o face a doua oara este vina ta.
    #799 (raspuns la: #797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    ridicand manusi - de papadie67 la: 06/10/2003 16:41:42
    (la: Iertare - Uitare)
    N-o stiam, dar suna bine!

    ...sau cum se mai spunea, parca, pe undeva (batranul Will?):
    "maurul iarta, dar nu uita"

    pentru mine, fraza citata de tine este o eleganta raza de lumina tintita pe frontiera-ngusta dintre un comportament nobil si-unul (adesea inconstient) masochist.

    Caci bunatatea si inteligenta, premizele capacitatii de-a ierta, atunci cand se cupleaza cu uitarea, transforma posesorul in potentiala victima perpetua.

    Ci-ndemanatec am putea o tema ca a ta sa o-mpletim cu-o alta, ce deja s-a si itzit: "tradarea si iertarea".
    Cu sarg de-om reusi un numitor comun sa dezvoltam din astea, suntem
    mari; ma rog, poate ca nu.

    Who cares, anyway?! Cui de folos i-a fi?
    A ierta fara sa uiti este un soi de iertare egoista - de (anonim) la: 07/10/2003 02:19:15
    (la: Iertare - Uitare)
    Cineva a citat: 'A ierta nu inseamna a uita caci a uita este de neiertat.." Desi este un frumos joc de cuvinte nu cred ca de dragul lui sa aderam la acest principiu. In Biblie scrie ca Dumnezeu atunci cind iarta uita de pacatele omului si nu isi mai aduce aminte de ele.
    Decaceea a ierta si a tine minte in acelasi timp sint 2 actiuni contradictorii. Apostolul Petru L-a intrebat odata pe Isus de cite ori sa iert de 7 ori cite sapte probabil ca Petru a pus aceasta intrebare deoarece el nu cunostea prtea bine tabla inmultirii sau a considerat ca cifra 7 trebuie sa fie o cifra sfinta si a si ridicato la patrat crezind ca sfintenia rezultatului este proportionala cu valaoarea lui.
    Dar Isus ii raspunde: Eu nu zic de 7 ori cite sapte ci de 70 de ori cite sapte daca regreta.
    #822 (raspuns la: #811) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    sa ierti? - de Coralie la: 09/10/2003 01:00:09
    (la: Iertare - Uitare)
    ca sa poti ierta, ar trebui sa ai in fata remuscari, regrete, persoana care te-a inselat sa-si ceara scuze.
    atunci ai putea ierta, dar nu uita; tragi invatatura si te feresti in viitor sa-i mai dai ocazia sa te insele..

    dar daca persoana care te insala nu regreta, de ce sa o ierti?
    de ce sa-i intorci celalalt obraz?

    in orice caz, nu uit nici o data, dar nu ma las obsedata, trag invatatura ce se impune si pe urma nu ma mai gandesc la persoana care m-a inselat, pentru mine nu mai exista..
    Despre iertare - de (anonim) la: 18/10/2003 13:53:39
    (la: "Sa nu ucizi!")
    Esti revoltata...E inca bine.In mine iertarea a suprimat orice revolta. In cuvinte elementare, pe fratele meu de 18 ani l-a omorat, intr-o joaca stupida, prietenul lui. Si culmea e ca nu il pot uri pe baiatul asta... total inexplicabil si dureros, sufletul meu nu a avut nici o reactie vis-a-vis de el. Nu cred totusi sa fie iertare, cred ca e mai degraba o resemnare, un inghet, care ma macina in orice secunda.M-a mirat reactia ta.Care mi-a aratat inca o data nefiresul (totusi atat de firesc) al atitudinii mele...
    Am creazut ca as putea vota pentru pedeapsa capitala.Dar nu e asa.
    Sanse de iertare - de Madalina la: 15/11/2003 19:50:28
    (la: Theodorakis)
    Pai poate tocmai aici sta problema...In crestinism tot mai exista sanse de iertare a lucrurilor neplacute, pe cind in iudaism...mai putin.
    Si de aici puterea de a merge mai departe fara resentimente...
    #4347 (raspuns la: #4341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Rondelul meu - de Madalina la: 15/11/2003 20:03:37
    (la: Poezii !!)
    Rondelul meu

    Când am fost ura am fost mare,
    Dar, astazi, cu desavarsire
    Sunt mare, ca mã simt iubire,
    Sunt mare, cãci mã simt uitare.

    Esti mare când n-ai indurare,
    Dar te ridici mai sus de fire
    Când ti-este inima iubire,
    Când ti-este sufletul iertare.

    Stiu: toate sunt o-ndurerare,
    Prin viata trecem în nestire,
    Dar mangaierea e-n iubire,
    De-ar fi restristea cat de mare,
    Si inaltarea e-n iertare.
    E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
    (la: Cele mai frumoase poezii)
    CORBUL

    Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
    Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
    Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
    Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
    ,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
    Doar atît, un trecător."

    O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
    Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
    Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
    Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
    Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
    Nume-n lume trecător.

    În perdele învinse roşul veşted de mătase
    Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
    Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
    ,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
    Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
    Nu-i decît un trecător."

    Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
    ,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
    Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
    Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
    Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
    Beznă, nici un trecător.

    Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
    Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
    Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
    Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
    Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
    Doar ecoul trecător.

    Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
    Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
    ,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
    Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
    Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
    Vînt şi nici un trecător.

    Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
    a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
    N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
    Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
    Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
    Sus, pe bust, se-opri din zbor.

    Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
    Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
    Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
    Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
    Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
    Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

    Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
    Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
    Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
    Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
    Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
    Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

    Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
    Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
    Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
    Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
    Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
    Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

    Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
    M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
    L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
    L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
    Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
    Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

    Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
    Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
    Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
    Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
    Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
    Vorba Never – Nevermore.

    Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
    Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
    Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
    Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
    Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
    Ea, pierduta mea Lenore.

    Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
    Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
    ,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
    Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
    Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
    Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

    ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
    Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
    În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
    Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
    Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
    Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

    ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
    Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
    Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
    Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
    Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
    Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

    ,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
    Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
    Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
    Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
    Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
    Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

    Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
    Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
    Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
    Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
    Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
    Niciodată – Nevermore.
    #5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Imi cer iertare parinte Iulia - de (anonim) la: 08/12/2003 18:54:15
    (la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
    Imi cer iertare parinte Iulian ca v-am impovarat si v-am rapit din timp cu intrebarea mea destul de laborioasa despre impartasanie, dar m-am rusinat astazi cand am descoperit (aparent intamplator) cuvintele cuviosului parinte duhovnic de la Sihla, Paisie Olaru, ca raspuns ce mi-a mers direct la inima, bucurand-o:

    " Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post".

    Doamne ajuta-ne!
    sorin

    #6223 (raspuns la: #6088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Te iertam admin, avand in ved - de Socaciu Ela la: 09/12/2003 00:19:51
    (la: Errare humanum...)
    Te iertam admin, avand in vedere ca tot omul este supus greselii, dar sa stii ca nu este un lucru chiar atat de grav..., tinand cont ca astfel avem posibilitatea (numai cine vrea, bineinteles) sa ne cunoastem putin intre noi si sa stim si noi cine mai este membru...
    atunci cand ierti - de Catalina Bader la: 30/12/2003 10:26:53
    (la: Iertare - Uitare)
    ceva
    sau pe cineva
    care a facut ceva
    ce ti-a adus un prejudiciu (moral)

    trebuie sa uiti ceva.

    a uita total nu poti.

    dar daca nu uiti absolut nimic
    nu ai cum sa ierti.
    'a cere iertare' - de desdemona la: 10/05/2004 07:44:21
    (la: Daca in fata dumneavoastra ar aparea Dumnezeu, cum ati reactiona)
    Cred ca impulsul de 'a cere iertare' cand te vezi 'in fata lui Dumnezeu' inseamna ceva cam asa : 'iarta-ma Doamne, ca am fost prost'. Cate indoieli nu ne framanta in legatura cu divinul, si cate compromisuri nu vin odata cu viata de toate zilele, si ne duc departe de divin si ceea ce ar dori el sa fim. A cere iertare nu inseamna neaparat a se simti vinovat, ci a realiza ca nu ai reusit sa fii ceea ce ai dorit sa fii. De multe ori legatura cu Dumnezeu intr-un individ este nazuinta catre un 'eu' mai bun, mai apropiat de propriul ideal. Si cand ne confruntam cu noi insine nu putem sa nu ne recunoastem slabiciunea, si sa ne dorim a o uita. Eu pentru asta as cere iertare, pentru ca, ocupata cu grijile mele marunte si ridicole am uitat sa ma bucur de viata, de tot ce e frumos, de dragostea ce mi s-a dat si de timpul petrecut in aceasta lume, si mi-am risipit atentia pe lucruri inutile, cand as fi putut sa creez si eu mai multa iubire, armonie, frumusete. In fine, cei ce simt in interiorul lor o legatura cu Dumnezeu, il simt adesea pe Dumnezeu ca pe un parinte, normal sa isi doreasca sa fie iubiti de el, si cerand iertare stii ca vei obtine apropierea, acceptarea fiindca dragostea divina e la fel cu cea parinteasca: neconditionata.
    ___________
    "Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
    #15203 (raspuns la: #14918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Linistea dupa Furtuna... pt. Ozzy - de LMC la: 28/06/2004 22:17:54
    (la: Cum sa devii un liberal de nota 10!)
    Nu-i nimic mai dulce si mai minunat decit linistea dupa o furtuna apriga. Am crezut ca momentul acesta va veni mult mai tirziu, dar spre fericirea mea a venit mult mai repede decit m-am asteptat. Multumesc pentru iertarea ceruta, ti-am dat-o din momentul in care am ales sa nu te insult asa cum ai facut tu. O sa pun la oparte toate cuvintele urite si-am sa le arunc in marea uitarii. La rindul meu vreau si eu sa-mi cer scuze pentru provocarea intensa, un tango nu se poate dansa decit numai in doi, si-mi asum raspunderea pentru pasii luati.

    Din cele scrise in #16831, Ozzy, se pare ca nu esti 100% liberal, chiar daca doresti sa mentii mai departe ca esti. Ronald Reagan a spus odata ca multi dintre democrati "vorbesc stinga, dar traiesc dreapta" "speak left, and live right". Aici am vrut sa ajung de la inceputul inceputului. Vroiam sa ne gasim o parte comuna, o fundatie pe care sa ne construim ideile. Am ajuns aici si-acum nu mai am cu cine discuta.

    Cum poate stii, si eu sint artista. De cind am fost de-o schioapa, de cind am putut sa tin un creion in mina, arta a fost singurul meu refugiu. Cind eram copila nu m-am jucat niciodata cu papusi sau cu jucarii, nu pentru ca nu aveam (aveam o multime), ci pentru ca arta a fost cea mai simpla forma de expresie pentru mine. Stiu ce inseamna sa fii artist, m-am nascut artista. Poezia "Darul" de Ana Blandiana spune acelasi lucru care l-am simtit de cind ma stiu, poti sa-l citesti la subiectul "Cele mai Frumoase Poezii".

    Sper sa revii, mai calm, cu pace in inima, si mai ingaduitor. Sper sa putem purta o conversatie normala si ziditoare, din care sa putem invata cu totii lucruri folositoare in viata noastra de zi cu zi. Nu stiu daca ai reusit pina la urma sa citesti toate chestiile scrise in website-ul postat in subiectul acesta, as fi dorit sa-l vizitezi si sa-l citesti cu un "open mind". Nu vreau sa te convertesc de la liberalism, dar vreau sa-ti dai seama ca noi, cei de dreapta, nu sintem chiar asa de rai cum mass media ne arata ca sintem. Sint sigura ca toti liberalii si toti conservatistii avem teluri in comun, numai ca unii vor sa mearga pe calea asta iar altii pe calea cealalta. Intrebarea e: unde vrem sa ajungem.

    Sper ca mesajul sa ajunga la vizorul tau, si sper, chiar daca esti indexat, sa revii.

    LMC
    #16945 (raspuns la: #16831) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    iertare......... - de cosmacpan la: 27/09/2004 22:04:07
    (la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
    Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid
    ……….
    caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.

    Cu toate scuzele de rigoare pentru schilodirea testamentului blagian am pastrat doar inceputul si sfarsitul poeziei caci pentru acest material doar doua idei se zbat in mine : « si nu ucid – caci eu iubesc » atat si nimic mai mult. In continuare dau glas printr-un citat domnului Vartic ce pretuieste toate eforturile celor ce se alatura « in lupta noastra » zice dansul. A cui?

    « Draga Domnule Cojocaru!
    Cu riscul de a intra in polemica cu dl Plesu si articolul lui MANDRIA DE A FI ROMAN am publicat azi in Jurnal de Chisinau articolul JENA DE A FI ROMAN? pe care vi-l trimit. Pretuim imens toate eforturile pe care le faceti pentru a fi alaturi de lupta noastra. Multa sanatate!
    Av Andrei Vartic »

    In lupta cui ? Domnul in cauza vorbeste in numele domniei sale ? al unei elite ? sau al tuturor moldovenilor ?
    Cu toata stima ce o am pentru mine, recunosc ca m-am nascut, am crescut, traiesc si poate ca o sa si mor in Romania. Nu sunt mandru ca sunt roman dar nici nu imi este rusine de acest lucru. A avea o nationalitate este un lucru normal. Am vrut sa spun a fi cetatean, dar mi-am adus aminte ca ar fi cea mai sfruntata minciuna, caci nu sunt cetatean, nu apartin cetatii pentru ca nu ma implic in viata cetatii ci doar locuiesc in cetate. Poate pentru acest lucru am cautat si o sa mai caut. Ce ? acel ceva care sa ne adune in jurul « jarului din inima » in jurul unei doine. Am fost tentat (si mai sunt inca) sa intreb (retoric) : unde sunt actele de mandrie ale « conducerii de partid si de stat » de dupa ’89 ? Caci :
    - in decembrie 89 am cazut in genunchi si am plans (copil fiind…..)
    - in ianuarie 90 am cazut de pe “tanc “ si iar am plans (ce esti copil?)
    - in martie 90 am “alunecat” la Targu-Mutes si am mai plans un pic (ei, hai! Nu fi copil!)
    - in iunie (pe la inceput) mi-am aruncat privirile spre inaltul cerului si am plans (oh, ce copil esti)
    - pentru ca in acelasi iunie (13-15) sa-mi arunc inima in strada si sa vreau sa plang (de ce nu mai esti copil ?) dar fara a mai putea….caci secase izvorul lacrimilor ca parjolit de aparitia unei “gauri negre”.
    E posibil sa-ti bati joc cu spaime (morti si destramari) de proprii tai copii ? E posibil sa-ti urasti proprii intelectuali (atatia cati ii mai ai) ? E posibil sa-ti arati (cu mandria de a avea) tot puroiul unei minti diabolice (copii subnitriti, distrofici, infectati HIV) in speranta ca vei smulge lacrimi (si bani sau vedetisme) de la vecini ? Unde oare a fost atunci mandria de a fi roman ? Cine a venit sa-si ceara scuze pentru eticheta ce ne-a fost pusa ? Caci EU, cetatean roman, eram catalogat (indiferent de ce facusem sau nu facusem) cu acel nume generic « bestialitate » fara a se tine cont de prezumtia de nevinovatie ? Sa fie oare unul dintre motivele pentru care nu am emigrat (rusinea ?) NU. Caci stiam ca si aici poate fi bine. Si trebuie sa fac ceva pentru acest bine.
    Imi asum raspunderea pentru faptul de a nu fi citit articolul domnului Plesu. Dar a fi roman nu inseamna altceva decat faptul ca m-am nascut, simt si traiesc in Romania. Si Romania este asa cum o vede camera obiectiva a unui aparat foto. Cu istoria ei, cu gunoaiele ei (gunoaie de tot felul, incepand cu cele umane), cu Delta ei, cu muntii ei, cu saracia ei, cu Baraganul ei, cu satele ei, cu tiganii ei, cu orbirea ei, cu logofetii ei, cu ciocoii vechi si noi, cu pensionarii ce-si petrec timpul privind la vitrine ca la tv, cu copii superdotati care n-au vazut Disneyland-ul sau Euroland-ul. Cu sportivi de aur, cu masini de lux pe sosele desfundate, cu batrani ce vorbesc fluent franceza, engleza si germana, cu tineri carora viata nu le-a aratat decat ce se petrece dupa bloc ((B.U.G. Mafia – este doar un strigat disperat (?) in urechile nespalate ale indiferentei)).
    Am citit aici atatea date (istorice) legate de acest pamant incat rusinea ma patrunde, dar intreb ca prostul satului si eu :
    - i-a fost de vreun ajutor lui Paulescu sau doamnei Ana Aslan faptul ca au fost romani ?
    - s-au simtit mai impliniti Eugen Ionesco ? Cioran ? Eliade ? Enescu ? ca « au fost alungati »
    - Regelui Mihai i s-a implinit oare ultimul vis avand o Duda in familia regala ?
    - Fetele mele sunt mai fericite pentru ca Domnul Plesu a fost ministrul Culturii iar acum tot ce s-a chinuit sa ridice se surpa ? Mai avem cutura ? Mai avem sport si sportivi ? Mai avem muntii ?
    « Caci mai sarac ca anul acest, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, parca nu am fost niciodata » si nu o spun eu, nu o mai spune Creanga ci o spune marea masa a deznadajduitilor. Nu sunt adeptul socialismului victorios, dar in America a functionat pentru cateva zeci, sute de ani, legea pistolului (si a fortei chiar daca nu-s adeptul luptei si al violentei) ca masura pentru un start. In toate lumea singurele lucruri valabile si de nezdruncinat au fost proprietatea, familia si Dumnezeu (ordinea este strict alandala). Ce ne-a mai ramas din astea : proprietarea ( ai apartament la bloc, taci din gura, esti in joc)
    « o minciuna de dansii inventata » , familia (daca nu ne-au intrat inca sub plapuma cum se intampla inainte de 89, nu va speriati, nu-i timpul trecut) « a fost pe cand nu vedeam, azi o vedem » dar unde-i ? Dumnezeu ? redus ontologic la un sistem filozofic ne priveste cu seninatate si ne cearta cu iertarea sa parinteasca.
    Deci trebuie sa mandru sau sa-mi fie jena ?
    Nu. Trebuie si vreau sa ma acomodez, sa ma obisnuiesc cu starea de normalitate. Dar credeti-ma nu a fost moment in care sa nu vorbesc cu duiosie de muntii nostri (aur poarta, noi cersim dim poarta-n poarta ), sa nu spun celor ce au fost curiosi sa stie ca « da, in Romania sunt tigani si sate tiganesti unde gasesti bmw, opel, mercedes si … » dar si ca in familiile noatre cea mai calda sarbatoare este Craciunul cu nelipsitul brad si cu colindele lui nemaicantate de altii la fel. Ca Romania inseamna si saracie si bogatie, ca Romania este un tinut cu oameni primitori (atunci cand au ce pune pe masa), le-am povestit despre Sapanta, Voronet, Curtea de arges, Ceahlau, Rarau, Apuseni, Valea Cernei, despre Sighisoara care este printre putinele cetati medievale locuite si despre festivalurile noastre, am deschis gura si le-am aratat ca n-am nici macar toti dinti nicidecum dinti de vampir. Le-am povestit despre copii nostri care se bucura cand canta cu virtuozitate, cand se joaca serios de-a pictura, baletul, dansul, ca si ei joaca teatru in limbi straine, si castiga Olimpiade internationale.
    Voi spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN atunci cand in Romania OMUL va fi stimat si respectat pentru calitatile sale si nu pentru apartenenta la un partid, organizatie, klan, etnie (tre’ sa fi in borcan).
    Dar pana atunci nu fac altceva decat sa ma patrund de lectiile si pilda celui mai mare Invatator. Caci El a iubit lumea chiar daca lumea nu L-a iubit. El a avut puterea sa spuna « pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin ». Caci cea mai mare porunca este « Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua, asemenea ei este « Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Incerc sa iubesc Romania si toti romanii, oriunde s-ar afla ei. Iar vorbele Lui « Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea » le vad ca pe un indemn la cautare.
    In final revin cu intrebarea adresata domnului av. Andrei Vartic: chiar sunt mandri ca-s romani, moldovenii? Eu nu stiu dar citind insemnarile unui tanar basarabean parca incerc sa zic cu toata durerea si deznadejdea, « caci n-am promis nimic, ci doar ti-am deschis usa » “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac“. (vezi inceputul si sfarsitul acelui articol – ciopartit se va zice si pe buna dreptate).

    Conferinta: : Educatie / Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!)
    Publicat de mironbur la 31/10/2003 - 07:09

    "Romania
    #7002, de ARLEKYN la Sat, 20/12/2003 - 09:21

    Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.
    …………..
    ! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!
    Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau."

    Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
    mai intai promisiunea - de carapiscum la: 08/01/2005 05:24:29
    (la: FILOSOFUL)
    Stii ca o promisiune facuta e datorie de onoare... Recunosc faptul ca nu m-am straduit f. mult in construirea versurilor mele, a fost pur si simplu vorba de insiruirea celor simtite de mine. Si sper sa nu te supere ca am luat la modul personal ce ai scris acolo :} .

    DE-AS FI IUBIREA

    Tocmai singuratatea ma sperie de moarte,
    Nu suferinta cruda pe care capu-mi plec
    In fiecare clipa, din noapte pana-n noapte;

    Iar suferinta asta nu voi ca sa o trec
    Ci vreau cu drag s-o mangai- poate
    Intr-un sfarsit voi reusi s-o-nduplec.

    Mi-e frica sa-mi arat obrazul
    Ce l-am lasat ades nepalmuit
    Si mi-e rusine sa-mi arat extazul;

    Chiar dorul meu l-am zugravit
    Cand peste mine da necazul
    Ca mi-a parut mult mai cinstit.

    Drept sa iti spun, prieten de departe,
    La cei ca tine vreau s-ajung
    Macar cat ochii-mi pot sa cate;

    Si fie drumul cat de lung,
    De oi cadea in praf, pe coate,
    Singuratatea voi voi s-alung.

    Nu cred in mine, ca nu-s zeu,
    Desi spre toti intorc privirea
    Cea lacoma, de unic semizeu;

    Dara dreptatea si iubirea
    Raman de-a pururi telul meu
    Pe cand ceilalti voiesc doar fericirea.

    Mi-e mila sau mi-e sila uneori
    De toti acei manati orbeste
    A caror cizma neagra calca flori;

    Si chiar de vad ca stratul se goleste
    De ma cuprind in brate reci fiori,
    Ii iert, caci viata lor boleste.

    Oh, de-as fi eu acel ce umple lumea
    M-as infunda in cea mai rece stanca
    Si-as pravali pe mine culmea,

    Apoi lumina ce soarele-o arunca
    Mi-ar lacrima in ochi doar lunea
    Pana ce m-as sfarsi in vis ca o naluca.

    E-adevarat, aici sunt totul si nimic,
    Unii ma vor aproape si altii ma gonesc,
    Pot fi chiar mare si puternic, pot fi pitic,

    Cu cei fara de lege nu voi sa ma-nvoiesc,
    Am suflet tanar dar parul de bunic
    Si asta e cosmarul pe care il traiesc.

    Un singur loc mi-a mai ramas
    Unde sa-mi odihnesc tampla straina
    Si pot sa fac un ultim, lung popas:

    Oh, scumpa mama, cu fata ta blajina
    Inrourata-ades de plans si de necaz,
    Mai lasa-ma odat la sanul tau cu smirna!…

    Lumestii oameni cata placerile de-o zi
    Si parca dinadins alunga nemurirea
    Ce zace in uitare, la antici si in vis;

    Se invoiesc cu totii sa afle lamurirea
    Si cearca fara noima, ca un fugar proscris,
    Sa-si uite fardelegea ce i-a adus pieirea.

    Am invatat demult ce-nseamna sa iubesti
    Dar cand credeam ca-i sorb suflarea minunata
    Ascunsa intre file de mituri si povesti

    Mi-a tras o palma grea ce-mi stinse verva toata
    Si mi-a racnit severa: -Acestia nu-s onesti!
    Atunci mi s-a strivit tot sufletul pe roata.

    Dar ce sa fac cu firea-mi pacatoasa,
    Ca am iubit din nou, cu patima nebuna,
    Pana ce vocea ei tuna din nou geloasa

    Si fara ca macar acum sa mai imi spuna
    Imi prefacu iubita in harca cea gheboasa
    Si ma lasa sa urlu ca lupul inspre luna.

    Insa acum sunt prins in chingi si in robie:
    Cu cat mai mult ma chinui sa uit de dorul ei,
    Cu cat mai mult imi spun ca asta-i o prostie,

    Cu toate ca respinge cu cruzi-i ochi de lei,
    Nu pot uita argintul sclipind in pirostrie
    Si gandul nu se-mpaca cu pumnii sai cei grei.

    Probabil am sa mor visand de dor si jale,
    Poate deja sunt mort si inca nu-mi dau seama,
    De-as fi iubirea insasi, atunci de ce ma doare?

    Pot trece peste toate, pot umili si teama
    Dar sa nu-mi ceara nimeni sa calc la fel pe floare
    Caci n-as mai fi eu insumi, cum poti sa iti dai seama.
    -----------------------------------------------------------------
    So far, so good.
    #32961 (raspuns la: #32907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    rangi - de carapiscum la: 08/01/2005 05:53:19
    (la: FILOSOFUL)
    Nu stiu cat de vechi sunt pe site, sa tot fie ceva mai bine de un an, insa de cateva luni n-am mai fost gazda lui decat f. rar- din motive personale si obiective. Altfel trebuie sa-ti spun ca-mi lipseste uneori acea verva din vremea cand corespondam sau "ma luptam" pe baricade cu unii bravi de pe aici. Ce sa fac, ma conformez noii situatii. Tocmai de aia am sa te rog sa ai mai multa rabdare pana ce voi reusi sa intru intr-un oarecare ritm si pana o sa-mi rezolv problemele existentiale, ca sa zic asa.
    In ce priveste problema ta nu-mi prea dau seama ce anume cauti, ce explicatii logice. Iertare dar ori sunt eu acum debusolat, ori ai fost prea subtila pt. mintea mea lenesa. Asa ca te rog sa vii cu ceva mai la obiect daca poti. Daca e vorba de conditia omului fauritor de cultura nu stiu ce-as mai putea adauga pe langa cele deja cunoscute. Exista sute de oameni care au tratat problemele acestea in fel si chip dar nimeni n-a gasit pt. ele o rezolvare- ma refer la starea aceea in care unul ca Eminescu isi amaneta haina pt. o carte veche si rara, stare in care paianjenii si soarecii ajung sa-ti fie companioni, stare in care cea mai crunta mizerie nu poate in veci sa curme frumusetea izvorului curgator de frumuseti perene. Asta este chestiune de dedicatie personala- si intr-un anume fel de satisfacere a nevoii de exteriorizare prin lucruri sau cuvinte care se transforma automat in arta. Ramane intrebarea: ai prefera sa ai de toate in locul spiritului tau de aventura in lumea artelor? In ce ma priveste, uneori am avut aceasta tendinta de a renunta la a mai fi eu insumi, daca ma intelegi ce vreau sa spun. Si atunci m-am simtit gol, pustiu pe dinauntru si mi-a parut rau de darul meu sufletesc lasat sa putrezeasca in uitare, sub o palma de praf. Si l-am luat din nou, l-am curatit si l-am lasat sa-mi conduca spiritul nesatios. Am fost fericit, PT. MINE INSUMI, dar n-am putut fi fericit pt. ca le-am impartasit si altora din tumultul inimii mele. Un astfel de om pare in lumea dimprejur un om gol si fara vlaga. Ei nu stiu cata afectiune poate gasi in sine unul care stie sa aprecieze adevarata putere spirituala si interioara. Si nu pot sa-si dea seama nici de faptul ca un astfel de om este in stare sa jertfeasca totul pt. binele celorlalti, fara pareri de rau, fara ipocrizie. Stiu ca suna cam anapoda in zilele noastre, nimeni nu mai cauta la fata celuilalt, fiecare e pt. el si pt. satisfacerea propriului orgoliu...! Dar asta nu inseamna ca si eu trebuie sa fiu asemeni lor, nu-i asa?
    In fine, astept cateva lamuriri suplimentare de la tine ca sa pot vorbi la obiect. Numai sa ai, asa cum te-am rugat, "putintica rabdare".
    -----------------------------------------------------------------
    So far, so good.
    #32962 (raspuns la: #32907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    PT. VOI TOTI, DAR IN SPECIAL SOTIEI MELE!!!!!!! - de carapiscum la: 10/01/2005 05:00:47
    (la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
    Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

    De aici a inceput totul:
    EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
    Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

    lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

    PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

    Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

    Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

    Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

    Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

    Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

    Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

    Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

    Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

    Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

    Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

    A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

    Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

    O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

    Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

    Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

    Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
    "Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
    Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

    Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
    -----------------------------------------------------------------
    So far, so good.
    #33058 (raspuns la: #31644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...


    loading...

    cautari recente
    mai multe...

    linkuri de la Ghidoo: