iesire

Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

fara iesire mi se par cele in care omul isi pierde credinta , nu neaparat in divinitate , credinta in viata ,ca va primi si clipe mai bune,
totul sta in cum privesti lucrurile si cum simti:poti sa ai totul si cu toate astea sa nu te poti bucura, eu cred ca omul trebuie sa-si doreasca tot timpul ceva atat pe plan material cit si spiritual.
totul e undeva in mintea noastra :atat iadul cit si raiul, noi alegem unde sa fim in functie de ceea ce ne dorim
imi doresc lucruri simple...

O iesire la munte (planuita) ... o zi urata compensata de urmatoarea cu mult soare ... prieteni multi si de ajutor ... o idee pusa in practica.

http://www.photodesign.ro/index.php?idmenu=series&page=0&idserie=24

vizionare placuta!

P.S. modelul e sanatos tun ... si mandra de sine! :) ;)

nu sunt mare iubitoare de animale,dar iubesc un caine la nebunie...am o relatie,ma rog el insurat singura iesire...cainele,iesim ore intregi cu cainele,mergem numai cu masina nu deranjaza e foarte educat,am avut marea surprindere ca am inceput sa-l indragesc,ce sa zic mai rar asa un prieten...cainele

Spre iesirea din ceata, marca "ceausescu" nu interzice folosirea numelui pentru prezentarea personalitatii, fie in cartile de istorie, fie in filme

avocatul lui valentin zice altceva

„În afară de lucrările strict istorice, cine vrea să scrie o carte sau să facă un film, o piesă de teatru sau orice altă activitate care să poarte numele „Ceauşescu" trebuie să obţină acest drept de la descendenţii Elenei şi ai lui Nicolae Ceauşescu.
El a adăugat că, după înregistrarea mărcii la OSIM, numele „Ceauşescu" a devenit proprietatea lui Valentin Ceauşescu şi al lui Mircea Oprean.

Nici măcar una dintre celelalte 35 de persoane existente în România care se numesc la fel ca fostul dictator - Nicolae Ceauşescu - nu are dreptul să-şi folosească numele în vreo activitate înregistrată deja la OSIM de Valentin Ceauşescu!"

mie mi pare destul de clar totul
in toata aberatie aferenta

Este plaja care o prefer la Coasta de Azur, insa evit Grau du Roi si La Grande Motte, sunt unii peste altii, nu sunt multe dusuri pe plaja publica
prefer 7 Km mai incolo, directia Montpellier, (iesire Le Petit Travers), la Carnon, sunt dusuri si WC la fiecare 400 metri, in centru Carnon, in fatza Post de Secours, este loc mult de garare si gasesti intotdeauna, parcking public gratuit, plaja si mai frumoasa si mai lata, curatzita si greblata in fiecare dimineatza, in plus sunt o multime de scoici mari si frumoase si in apa si pe plaja, pt Julia ar fi o placere sa le culeaga. :-)
Am fost 3 zile acolo in in 1,2,3 august si doua in week-endul trecut.
Le Pont du Gard nu este departe. L-ai vizitat? Merita.
sunt si multe manade la cativa Km, se pot vizita taurii, calare pe cai..La 2-3 Km de la Grande Motte este Manade Gre.

"5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)"

Sunt francezi in acte. In fond si in cultura sunt guadeloupieni si martinicani, nu francezi. Francezii nu sunt acolo decat un ocupant colonial. Nu sunt rasist: nu m-am legat de faptul ca sunt negri, ci am scos in evidenta ca sunt de fapt antillezi.

"Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman"

O fi zicand, dar la muzeul Brancusi din inima Parisului nu scrie NICAIERI ca e originar din Romania.
Toti vizitatorii muzeului care nu sunt romani, daca ii intrebi la iesirea din muzeu iti vor spune ca Bracusi e francez.

a scris multe aberatzii, mai ales de cand si-a intors vesta si s-a dat cu comunistii lui Robert Hue

cred ca are un bun public relation si are timp de pierdut sa accepte toate invitatiile la emisiunile unde e greu sa se faca plinul de personalitati.. apoi se face o moda, un bulgare de zapada...

In privintza singuratatii, o caut, sa ma pot gandi si analiza lucrurile linistit, fara deranj, dar momentele de singuratate deplina sunt greu de gasit..si cate o data imi lipsesc..
astea sunt momente doar, cand imi place sa ma regasesc, fara nimeni imprejur si fara obligatia de a sustine o conversatie

In rest viatza profesionala, sociala si mondena, multimea de prieteni, invitatiile, iesirile in grup... nu-mi inchipui sa traiesc fara ele, cred ca mi-ar fi insuportabil.

Arielmanor,

vorbeste despre fapte si date istorice? care tribunal international le-a dovedit?
au intentat evreii actiune in justitie pt. holocaust in Romania?
ce dovezi, netul? ai de unde selectiona, dar bizar mania sa selectionezi doar ce te avantajaza..

Valentinb

Legatura cu Sharon, Siria, Palestina?
N-am sa mai repet ceea ce Dan-Calin a scris in ultimul mesaj, de altfel il felicit pentru excelenta expunerii bine documentate,

Am sa mai adaug inca o legatura:
Incercati sa culpabilizati pe toata lumea, ca sa le inchideti gura,
ca nimeni sa nu protesteze la ce fac evreii astazi in Palestina, sau in Siria

Bizar, bizar, ajuns la scurt de argumente, n-ai gasit alta iesire decat un atac cu insinuari personale, ce stii tu despre familia mea, despre lectura mea, despre idolii mei?

Vorbeam de holocaust, nu despre mine, nu vreau sa-l repet pe Dan-Calin, mai reciteste o data mesajul lui si poate si DOINA lui Eminescu, uite o s-o pun in poezii, in cele mai frumoase poezii.. si sa ne spui si ce-ti inspira, ca Eminescu, sigur si garantat, n-a fost camarad :))

faci un talmes balmes legionari si comunisti...
cred ca nu ai pretentia sa tratezi familiile sutelor de mii, sau cateva milioane (sa-si intrebe fiecare bunicii) de romani-urmasi ai celor ce au fost legionari, de cloaca satanista...
mesajul tau este o insulta la adresa lor

A fost judecata la Tribunalul international, fost-au legionarii judecati?
Sima seful Garzii de Fer a fost judecat sau incriminat de holocaust? dar dr Vasile Andrei- seful studentimii legionare, a fost judecat??

da-mi date de procese, de sentinte..
astea sunt date istorice, nu linkuri de situri pro si contra

De ce evreii nu l-au tras in judecata pe Dr. Vasile Andrei? Nu se ascundea.
(Si nu se poate reprosa francezilor ca n-au facut si ei procese, se continua pana in prezent)
Dr Andrei a fost seful delegatiei medicale franceze in strainatate si mai representa si UNESCO unde era..

Cine i-au judecat? Comunistii? Cine i-a adus pe comunisti in Romania, calare pe tancurile ruse?

Valentinb, asta ar trebui sa-mi raspunzi, nu sa-mi ataci lecturile
Esti chiar atat de sigur ca am citit despre Dr. Vasile Andrei pe undeva?

datele tale, phhiii, sa nu-ti fie de deochi.. le citez mai jos fara un alt comentariu, ca vorbesc singure..

"camaradului ala de se de urmas de detinut politic"

"daca ai fi citit ceva istorie adevarate si nu numai "operele alese" ale "romanului" corneliu ZELINSKI codreanu
asa ca nu incerca sa inverzesti un patrimoniu al suferintei numai ca sa justifici niste pseudoteorii extrase din carticica sefului de cuib."
"iar idolii tai maestre sint aia care au adus romania in pragul dezastrului....norocul a fost ca romani adevarati au spus destul....si au sanitanizat cloaca legionara si cea comunista
cit despre comparatiile dintre sharon si codreanu....naivitatea domniei tale ma face sa zimbesc....dar avind in vedere ca probabil singura dumitale sursa de informare este fituica lui vadim ....nu ma mira"

ala si cu aia.. :) ce bune argumente..

Relu, imi place cum scrii si sunt de acord cu tine, felicitari pentru analiza situatiei.

Imm as adauga ca in Anglia si Germania, comunitatea romana este greu de facut, fiecare pt el, nu este unita
(o spun din experienta proprie)

In Franta este diferit:
la Paris, multi romani se intalnesc in fiecare luna, precum la Montpellier, Clermont Ferrand si in Sudul Frantei, intre Monaco si St. Tropez.

Uite, cade la pic, duminica ce vine , facem o intalnire-iesire, vreo 25 -40 de persoane, romani, cupluri romane, franco-romane si romano-belgiene, fiecare cum.. :-))
padure, pic-nic, cules castane, ciuperci
dar astea sunt doar pretextul sa ne reunim.

o facem cam o data pe luna, cate o data chiar de 2 ori.
suntem destul de uniti : unul are o problema, discutam, ajutam, unul are o nevoie de bani, facem cheta, ii imprumutam,
unul se muta, hai sa-l ajutam
unul are nevoie de-o "pila", gasim.. samd

As vreau sa stiu ce ganditi despre fotojurnalismul romanesc. Citeam nu-mai-stiu-pe-unde ca intotdeauna cel care conduce un ziar va pretui mai mult un reporter decat un fotoreporter. Un redactor sef nu e, la urma urmei, decat un reporter mai experimentat, adica un om care e obisnuit sa lucreze cu cuvinte, nu cu imagini. Iar, fotoreporterii nu ajung, din pacate, redactori-sefi :(

Pesemne ca asa stau lucrurile peste tot in lume. Dar in Romania e chiar mai rau, mi se pare. Fotografia de presa e vazuta, in majoritatea cazurilor, drept "o ilustratie la text", care trebuie pusa in principal din ratiuni de echilibru grafic, nu ca "furnizor de informatie". Si desi toata lumea e de acord ca "o imagine face cat o mie de cuvinte", cei mai multi se multumesc cu "poze generice", de arhiva, si cu "mug shots". De aia sunt si asa urate ziarele noastre.

Ca dovada, Clubul Roman de Presa nici nu are, la premiile anuale, categoria "fotojurnalism" (sau nu avea, poate acum are, de pe site-ul lor n-am reusit sa aflu). Pulitzer, din 14 premii, acorda doua pentru fotojurnalisti.

Ce credeti? Este vreo iesire?

Despre mineriade sau despre alte momente interesante ale istoriei recente de la noi cred ca abia in 2-3 generatii se va putea vorbi deschis...
Deci in cazuri de genul asta eu m-am descurcat asa si asa; la mineriada din iunie `90 nu eram in tzara, si daca as fi fost cred ca poate nu mai stateam de vorba aici; la un foarte bun prieten de al meu, fotograf in acea vreme la Romania Libera - si anume Mihai Popescu Stoenesti, au venit minerii drept acasa cu ecsiva sa caute negative de la mineriada si de la revolutie... omul s-a suit batut in masina si drept in Belgia a ajuns, fara escala, unde e si acum.
Cum au aflat cei din abatajul 345 din Lupeni unde statea conu` Stoienesti, mister pina acum...
La celelalte mineriade am incercat ori sa ma amestec ca un cameleon printre trecatori, ori chiar printre mineri, nebarbierit si imbracat cu o salopeta si un aparat Zorki pe care nu- duceam la ochi... sau cind nu mergea asa ma dadeam si eu fotograf de presa in spatele cordonului de jandarmi... dupa caz. Am scapat ieftin, nu am luat decit un baston pe spate, si nu am avut decit o rollcaseta de film disparuta din buzunar - ca de, trebuia sa vada ce poze fac cine trebuie.
Dar nu problema securitatii personale e importanta, ci efortul de a incerca sa vezi ce se intimpla de fapt, dincolo de ce vezi la prima impresie.
In astfel de cazuri un fotograf trebuie sa se gindeasca intii la ce asista; cine trage sforile; ce se intimpla si cine pierde si cine cistiga; cine sunt jucatorii din fata si cine cei din umbra.
In afara de asta, multimea reactioneaza absolut imprevizibil si e de ajuns un mic catalizator ca sa sara pe tine la distractie o gashca si sa vada daca se poate juca fotbal cu aparatul ala de 3000$; asta nu numai la mineriadele din Ro, dar la evenimentele de acum o decada din Los Angeles sau la orice manifestatie din lume s-au vazut lucruri cumplite, nu mai zic de iesirile de la meciuri de oriunde sau de momentul Tirgu Mures, ca sa nu dau decit citeva exemple. Apropo de acesta din urma, operatorii si fotografii se suisera la hotel la caldurica si filmau fara sa stie ce, ceea ce mie mi se pare o blasfemie, o lipsa de profesionalism totala; cel care a dat stirea cu ungurul batut care era roman de fapt ar fi trebuit sa se lase de meserie, si cind colo cred ca a fost premiat.
Asa ca e mult de discutat pe tema asta... esential insa este pentru un fotograf sa vada ce se intimpla pe ansamblu, lucru mai greu decit ar parea. Cele mai bune fotoreportaje din Vietnam sau de pe toate teatrele de razboi sau de la orice manifestatii le-au facut in general oameni care au inteles ce se intimpla si care si-au redat creativ parerea si starea si povestea cu aparatul foto...
In astfel de cazuri, este din pacate extrem de usor sa manipulezi. Sa transformi victima in erou si invers. Nu ma refer desigur la reportajele de la noi din presa, care reportaje nu prea au existat, si in continuare nu exista si care atunci cind sunt nu se pot compara cu ce se face in lume.
aaa...ca sa fie clar... numesc reportaj o poveste, o descriere facuta in imagini, cu inceput, cuprins si sfirsit.
La un eveniment e relativ simplu de facut o poza de exceptie, dar e infinit de greu sa povestesti ce este de fapt acolo.
Si se mai si poate ca ce faci sa nu convina sau sa nu placa sefilor si deci nu apare in veci... cam asa merg lucrurile de fapt...
Eu imaginile cu mineri de pe situl meu le-am facut ca un eseu de imagine; recunosc ca nu stiu ce s-a intimplat de fapt nici acum si ca nu aveam o parere clara despre ce se intimpla. Dar am cautat sa fac citeva poze care sa descrie pentru timp cite ceva...

eu am facut un liceu de fete... dar asta nu ne-a impiedecat ca dupa cursuri sa ne intalnim zilnic eu si colegele mele, in parc, cu colegii de la liceu de baieti, sa facem iesiri impreuna sau seri dansante la unul si la altul (cu parintii alaturi) sau sa mergem la balurile comunale (cu bunicii care stateau pe banca si ne supraveghiau.. :)

cand se faceau excursii prin tara, cu scoala, plecam si clasa de baieti si clasa de fete..chiar daca erau liceie diferite..

aveam gasca noastra, cate o data ne adunam dupa cursuri, infometati, baieti, fete, la o colega, sa mancam pâine cu untura...

si n-a fost chiar asa de rau..
mai purtam si uniforme... :))

medicii sunt extraordinari
la fel si asistentele
viata lor inseamna munca
si uneori esecuri
dar ei isi duc lupta pana la capat
tratandu-te ca pe un om.
cu suflet si cu pasiune pentru munca lor.
am intalnit numai OAMENI
in spital
medici si pacienti.
intre care exista o relatie
de suflet.
sunt casatorita din Septembrie, aici.
luna noastra de miere
a fost o gluma proasta
din doua luni si jumatate
trei saptamani am fost in spital.
pentru ca medicii
nu au dorit sa greseasca prima data
la a doua operatie
m-au intrebat:
trebuie sa riscam
accepti tu riscul nostru?
si le-am spus ca da,
avand convingerea
mai mult decat ei
ca NU VOR gresi.

La iesirea din spital
le-am multumit si le-am dorit ca
copilul meu sa le multumeasca intr-o zi
pentru ce-au facut intr-o zi de octombrie pentru mine.

am vazut o scanteie de lacrima
pe fata unui barbat
tare ca fierul.

multumesc inca o data, oameni buni.
sa aveti sanatate si viata lunga.
si putere de munca.

sa aveti numai succese,
oriunde va practicati profesia,
medici adevarati!

Catalina

Lasand la o parte Forma, ne silim spre Contzinut.
Moment in care - silindu-ne-n continuare- trecem cu vederea (si cu un oftat) vulnerabilitatzile argumentelor si purcedem, oarecum pishcatzi de coarda sufletului, mai departe catre bottom-line.
Am cautat Ideea, am cautat Concluzia, ne-am facut deci datoria - si' nca ceva mai mult de-atat!
In consecinta, meshteshugim Raspuns:

- robia, precum si iesirea din ea, nu pot veni din exterior, decat in aparentza.
- a investi in Romania Azi este un gest "frumos", citii mai sus. Asa cum il vad eu, este fie sinucidere financiara, fie joc mafiot la doua capete cu un castig potentzial exceptional; daca esti mafiot.
- coloana vertebrala este un lucru mare si unul dintre singurele ce-ar merita de-a fi la cinste! Exista insa (mult prea ) multe definitii pentru aceasta entitate, drept pentru care fiecare-o canta-n sine inca (doar) "dupa ureche".

A... shi Da, raspuns-am fiindca sunt nascut pe supt Feleac...

Unul din cei patru (altul fiind ,cred Petre Mihai Bacanu, iar restul poate stie Radu mai bine....):
Invitatie

Stefan Niculescu-Maier

Intr-o tara indepartata, a fost odata ca niciodata un grup de patru barbati care au decis sa scoata un ziar clandestin continand articole impotriva dictatorului. Cei patru si alti cativa care li se alaturasera au fost insa denuntati politiei secrete, arestati, inchisi, torturati si, cu exceptia unuia dintre ei, eliberati cu conditia de a domicilia fortat in diferite orase. Apoi in indepartata tara s-a produs o schimbare violenta de regim, pe care unii au numit-o “revolutie”, altii au numit-o “lovitura de stat”. Dictatorul a fost impuscat dupa un simulacru de judecata iar in urma schimbarii cei patru s-au reintalnit si au pus bazele unui ziar independent care, credeau ei la vremea aceea, avea sa aduca mult bine tarii.

O vreme, ziarul a reprezentat un sprijin moral si un reper etic pentru milioane de oameni din tara respectiva. Anii au trecut. Astazi, ziarul nu mai este nici pe departe ceea ce a fost. Dintre cei patru unul a murit, unul s-a stabilit in Statele Unite, unul scoate un supliment al ziarului iar unul, cel care a condus in toti acesti ani ziarul, isi contempla - poate cu nerabdare, poate cu anxietate - anii viitori de pensie, controlul ziarului fiind preluat de buna vreme de o firma straina.

Adesea nu realizam ca materializarea viselor noastre nu se produce la capatul unui drum pe care-l construim in minte ci chiar in momentele in care ne luptam pentru un ideal. Ca si in dragoste sau prietenie, sentimentul ca faci un lucru bun si drept se alimenteaza din el insusi, nu din anticiparea rezultatelor actiunilor care decurg din el. De fapt, de cele mai multe ori acest rezultat este neasteptat, pentru ca suntem prea implicati in prezent ca sa avem timp sa ne mai si gandim despre ce va fi. Doar pentru observatorii exteriori soarta celor care au un crez poate fi uneori evidenta. Dragostea neimpartasita si falsa prietenie sunt bune exemple si la acest capitol – greu ne vine sa credem!

Ca si pentru autorul acestor randuri, pentru majoritatea dintre dumneavoastra, stabilirea permanenta in afara Romaniei a reprezentat o salvare. Nu ma refer aici la o salvare economica. Strict material vorbind, destui dintre cei pe care-i cunosc ar fi fost mai bogati daca ar fi ramas in tara. (Desi regula nu se aplica de exemplu profesorilor, oamenilor de stiinta sau inginerilor pe care-i stiu, altor profesionisti intelectuali, care n-ar fi avut sansa de a avea o viata decenta practicandu-si meseria in Romania). Ma refer totusi in primul rand la o salvare morala, la iesirea dintr-o societate in care nimic nu se poate realiza fara relatii, iar ca regula generala valoarea acestor relatii este direct proportionala cu gradul lor de imoralitate, indecenta sau neprincipialitate. In Romania anului 2003, “moartea caprei vecinului” (fenomen natural, aleator) a devenit “uciderea caprei vecinului” (pagubirea vecinului cu premeditare). Iar crima propriu-zisa si pregatirea acesteia a devenit mai mult decat un deziderat pasiv, este o psihoza colectiva.....

Continuarea articolului in arhiva site-ului www.romanialibera.com

si eu mi-am dat seama ca nu e o doamna ...dar a fost prea tirziu! Am senzatzia ca nu se mai poate drege nimic. Asta-i si motivul ptr. care o data am propus iesirea din anonimat. Vad ca unora le place asa...

sb_una

imi doresc un Craciun sarbatorit prin...Maramures: cu traditii pe care le mai vad pe la televizor si as vrea sa le traiesc, sa fiu in mijlocul colindatorilor, sa am obrajii inghetati si sa cant, sa ma intorc intr-o casa taraneasca gatita de sarbatoare, cald...tuica fiarta,bucate specifice, naturale, brad cu beteala, nuci, globuri rosii... copii imbujorati, galagiosi, bucurosi si uimiti de cadourile primite...Cu ai mei pe linga mine, departe de blocatari...in liniste
Fantezie? Sa fiu din nou copil chinuindu-ma sa imi alung somnul ca sa vad cand vine Mosul...oare imi va citi scrisoarea lasata linga bradut?
si dimineata...dimineata?...trezeam noaptea toata casa pentru ca prima iesire la toaleta era urmata de vizita la brad si numai ce vedeam cutii frumos impachetate, unele voluminoase, altele mai mici, dadeam desteptarea...Ciudat este ca desi credeam ca Mosul...este un Mos adevarat, pregateam intotdeauna pentru mama o felicitare, un cadou cat de mic pe care i le lasam asa, ca din partea Mosului,dar ma semnam!

Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)