comentarii

iesire de seara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Buna seara parinte Iulian,i - de SB_one la: 19/11/2003 13:26:43
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna seara parinte Iulian,
imi cer permisiunea sa transmit link-ul parohiilor ro din frantza:

http://www.mitropolia-paris.ro/?subject=parohii/index&lang=fr#france

Poate se gaseste cite ceva ptr. fiecare!

Revenind sa situatzia preotului din diaspora, vreau sa spun celor care "asculta" aici ca sint numeroase solutzii si anume egala cu numarul celor dornici sa sustzina formarea si intretzinera acestor parohii. Vorbesc acum in cunostintza de cauza ptr. ca in zona unde locuiesc am reusit sa platim salariul preotului nostru paroh de un an ( nu are dreptul de lucru si e casatorit; fara copii, ca si Dvs., doctorand..fost, acum a terminat etc, etc.)

Iaca, o mina de voinici au hotarit sa faca minuni ( si nu ne e usor) ptr. romanii din zona si pina acum au reushit! Poate si acolo cei ce -si doersc o biserica romaneasca vor intzelege ca fara eforturi personale nu se face nimic. Sa ne reamintim ca Biserica si limba romana ne-a tzinut unitzi( totusi) de-a lungul veacurilor.
#4745 (raspuns la: #4723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna seara,Radu !Cum apreci - de Ingrid la: 03/12/2003 10:04:25
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Buna seara,Radu !
Cum apreciezi "moartea" lui Alcibiade si "schimbarea" lui de 180 de grade:))) si ce sanse crezi ca va avea in alegerile ce se apropie?
Cum se explica faptul ca are ca si asigurat un procent apreciabil de potentiali alegatori?
Revolutia sunt eu! - de ARLEKYN la: 23/12/2003 12:13:24
(la: Regele Mihai de PSD)
Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Unde e exagerarea? - de Crisa la: 10/02/2004 10:22:24
(la: Preturi)
Peste tot! In faptul ca nu mai poti compara o pensie de azi cu una de acum trei ani, desi cei doi sunt pensionari de la aceeasi firma, de pe acelasi post, cu vechimi asemanatoare. In faptul ca un profesor universitar are un salariu de 30 si ceva de milioane, la care se adauga sporuri de vechime, de doctorat, de fidelitate, salariu de merit, ajungand in final la peste 1000 de euro (fara a conta aici si alte venituri din consilii de administratie etc.) pentru maxim trei zile de stat in universitate, de la 8 pana la 15, fata de un preparator-asistent-sef de lucrari, care ajunge la 3 milioane jumate, la care se poate eventual adauga un 15% salariu de merit (daca nu cumva s-au consumat toate intre cei mari), in conditiile in care vine 5 zile pe saptamana la scoala, uneori chiar si sambata si duminica, si sta de dimineata pana seara!
In faptul ca nu exista bani pentru compensarea medicamentelor, dar exista bani pentru prime pentru parlamentari, pentru inlocuirea masinilor mai vechi de 3 ale parlamentarilor.
In asigurarea de locuinte de serviciu pentru cei aflati la putere, in conditiile in care tinerii casatoriti stau cu parinti sau isi dau mai bine de jumate din venitul comun pe o locuinta cat de cat decenta, in chirie, daca nu au niste parinti "bine infipti".
Cu toata deschiderea, cu toate firmele straine intrate pe piata si care acorda salarii "mari" - e inadmisibil sa te simti usurat pentru ca ai un salariul de 400 de euro! - sunt putini cei care isi pot permite o viata lejera. Si cand spun o viata lejera nu ma refer la a nu avea grija mancarii, sa ai din ce sa iti platesti darile: intretinere, curent, telefon fix, ci ma refer la cei care isi permit sa iasa seara la o cafea fara sa isi faca socoteala ca nu o sa cumpere nu stiu ce la cursele de saptamana asta, la cei care isi permit iesiri in week end, dar nu la bunica sau la prieteni, cu mancarea in desaga, la cei care isi permit concedii si asa mai departe.
MARTOR LA EVENIMENTELE DIN 1944 - de anita47 la: 14/02/2004 15:01:24
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Martor la evenimentele din august '44

Teodor Wexler
Vicepresedintele Fundatiei W. Filderman

Dupa batalia de la Stalingrad aliatii Germaniei erau constienti ca aceasta va pierde razboiul si cautau solutii pentru a iesi din conflict si a incheia un armistitiu cu Natiunile Unite. Nu intotdeauna solutiile propuse occidentalilor de catre aliatii Reichului erau realiste si in primul rand ele pacatuiau prin aceea ca nu tineau cont de inamicul nr. 1 al Germaniei, Uniunea Sovietica, si de faptul ca Statele Unite si Marea Britanie considerau alianta cu rusii ca o realitate ce nu putea fi ignorata si, cu atat mai mult, tradata. In ianuarie si iunie 1943, Mihai Antonescu se deplaseaza la Roma pentru a stabili cu Mussolini iesirea simultana din razboi a Italiei si Romaniei. Actiunea esueaza. In tot cursul anilor 1943-1944, atat guvernul Antonescu, cat si opozitia democrata din Romania vor tatona obtinerea unor conditii de pace. Ei vor fi respinsi rand pe rand pentru ca occidentalii se vor incapatana in a respecta alianta cu Uniunea Sovietica si aceasta in special pentru tarile din Europa de est. Clasa politica romaneasca din acea vreme nu a inteles sa-si asume raspunderea tratativelor de pace, de aceea vor esua si tratativele ambasadorului Cretzianu la Ankara cu delegatii generalului Wilson si tratativele de la Stockholm cu Ana Kollontay, ambasadoarea sovietica in Suedia.


Un moment semnificativ al tratativelor de pace din primavara anului 1944 este acela la care participa Barbu Stirbey si ambasadorul MacMillan - principalul consilier al generalului Wilson. Dar sa-l lasam pe Nicolae Baciu sa relateze: "Voi semnala ca la acea data (aprilie 1944 - n.a.) autoritatile engleze erau in posesia unei importante scrisori adresate de avocatul Filderman, seful Comunitatii Israelite din Romania, catre principele Stirbey.

Scrisoarea era destinata, evident, sa intareasca mana principelui in negocierile sale. De altfel, maresalul s-a gandit el insusi, vazand ca negocierile de la Cairo nu inainteaza, sa-l trimita pe avocatul Filderman ca pe un al treilea emisar" (Nicolae Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Editura Dumitru, München, 1983).

Este cazul sa facem cateva precizari: 1) Scrisoarea lui Wilhelm Filderman nu era adresata lui Barbu Stirbey, ci ambasadorului MacMillan, viitorul prim-ministru al Angliei; 2) Scrisoarea a fost redactata la cererea presedintelui Partidului National Liberal, C.I.C. Bratianu, intrucat ambasadorul MacMillan l-a trimis pe Barbu Stirbey sa trateze initial cu dna Kollontay la Stockholm sau in spatele frontului de la Iasi direct cu sovieticii, in lumina declaratiei lui Molotov din 4 aprilie 1944. Dr. Filderman a predat scrisoarea ambasadorului Cretzianu la 10 mai 1944.


Autorul acestor randuri, studiind memoriile dr. W. Filderman, este nevoit sa mentioneze informatia ca ambasadorul MacMillan i-a predat scrisoarea liderului Comunitatii Evreiesti din Romania lui Vasili Bogomolov, ambasador sovietic la Alger si reprezentant al guvernului sovietic pe langa cartierul general aliat de la Cairo si in acelasi timp coordonatorul activitatii KGB pentru tarile Orientului Mijlociu si Africii de Nord. Deconspirarea scrisorii dr. Filderman a avut urmatoarele consecinte:


Rusii erau informati ca Romania doreste ca dupa armistitiu pe teritoriul sau sa stationeze trupe ale celor trei aliati si nu numai trupe sovietice.
Teritoriile romanesti cedate catre URSS la 28 iunie 1940 sa constituie subiect de negociere privind o retrocedare totala sau partiala catre Patria mama.

Comunitatea evreiasca din Romania, prin liderul ei, ramane fidela cauzei nationale a tarii.

La procesul pe care-l vor intenta lui Filderman, in 1950, comunistii vor utiliza scrisoarea drept cap de acuzare impotriva liderului populatiei evreiesti din Romania.


Alt moment semnificativ. La 13-14 iunie 1944, la Bucuresti, in casa profesorului universitar Tudor Ionescu din Calea Mosilor (profesorul Tudor Ionescu era un oportunist social-comunist) se intruneste comitetul militar politic de pregatire a unei lovituri de stat si incheierea unui armistitiu cu Natiunile Unite. Pe langa reprezentantii partidelor politice participa si reprezentantii minusculului partid comunist, Lucretiu Patrascanu si inginerul Ceausu, alias Emil Bodnaras, precum si generalul Aurel Aldea, generalul Gheorghe Mihail si colonelul Damaceanu. Casa Regala era reprezentata prin Mocsonyi-Starcea. Comunistii resping planul generalului Aldea Aurel de a se aduce de pe front unitati fidele regelui, de a mari dispozitivul de jandarmi pedestri cantonati in Bucuresti si de a trece urgent in dispozitiv de lupta premilitari aflati la dispozitia Apararii Pasive.


In contrapropunerea sa, Emil Bodnaras cere ca alaturi de unitatile militare din garnizoana Bucuresti, complotistii sa se foloseasca de asa-zisele "garzi patriotice" organizate de minusculul partid comunist. Cerandu-se explicatii de unde are PCR unitati militare pentru asigurarea unei insurectii armate (citeste lovitura de stat - n.a.), Lucretiu Patrascanu mentioneaza posibilitatea inarmarii populatiei evreiesti si in special a celei deportate.


Inca din noaptea de 13-14 iunie 1944, generalul Sanatescu il informeaza pe dr. Filderman de propunerile minusculului, dar zgomotosului partid comunist. A doua zi, 14 iunie 1944, Filderman se prezinta la Palatul Peles spre a-i cere regelui sa opreasca aventura sinucigasa in care comunistii vor sa-si dobandeasca un rol in viata tarii pe spinarea comunitatii evreiesti din Romania, dar si pe viitorul poporului roman. Mai mult, Filderman ii cere regelui ca Armata Romana sa asigure siguranta si viata evreilor in cazul unei retrageri germane. Regele este de acord cu liderul evreu, planul comunist nu este acceptat, ei vor incerca sa-l reia intr-o parodie esuata in dimineata zilei de 24 august la Bucuresti. In audienta de la Peles din 14 iunie 1944, au mai participat maresalul palatului, Al. Ghica, si secretarul doctorului Filderman, avocatul Grubea. Detinem continutul discutiei dintre rege si liderul evreu intr-o relatare pe care am primit-o, in august 1995, la Paris, din partea dr. Grubea.


Comentand evenimentele descrise mai sus si atitudinea ferma a dr. Filderman, cunoscuta analista politica Nicolette Franck scrie: "Daca s-ar fi ridicat impotriva compatriotilor lor romani, evreii puteau sa fie acuzati ca seamana discordie in interior si impiedica cristalizarea solidaritatii nationale: (Nicolette Franck, La Roumanie dans l'engrenage Edit Elsevier Jaquier, Paris-Bruxelles, 1977).


Dupa normalizarea relatiilor dintre puterea postdecembrista si fostul suveran al Romaniei, consider de a mea datorie sa cer Majestatii Sale ca pe baza arhivelor aflate la Versoix sa confirme intrevederea sa cu Filderman din 14 iunie 1944. Aceasta ar insemna nu numai respect pentru mult incercata istorie a Romaniei, dar si un omagiu postum adus ilustrei sale mame, Regina Elena, care, in anii razboiului, s-a implicat in salvarea a zeci de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, manifestare plenara a umanismului romanesc.


Politica sferelor de influenta a marcat si evenimentul pe care l-am relatat mai sus. Intr-adevar, incepand cu 15 iunie 1944, ofiteri apartinand armatei a VIII-a britanice, detasati in Iugoslavia pe langa trupele lui Tito, trec clandestin frontiera Romaniei sau sunt parasutati de aviatia britanica spre a aduce la indeplinire planul Bodnaras-Patrascanu. O parte dintre ei sunt prinsi de Jandarmerie, o alta vor fi arestati dupa 23 august 1944 de guvernul Groza, ca spioni (vezi Arh. SRI, d. 16385). Prezenta acestora denota ca planul Bodnaras-Patrascanu a fost inspirat de sovietici si a primit binecuvantarea britanica pe principiul zonelor de influenta, stabilit intre englezi si sovietici si binecuvantat ulterior la Ialta. Am mentionat ca organizatorii "insurectiei armate" de la 23 august 1944 nu au renuntat la planurile lor. Nereusind sa primeasca adeziunea populatiei evreiesti, comunistii strang mai in gluma, mai in serios, in dimineata zilei de 24 august, circa 120-150 de copii, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, si ii trimit inarmati cu bate si topoare la Baneasa. Copiii proveneau din cartierele evreiesti Dudesti si Vacaresti. Vazandu-i, generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al Garnizoanei Bucuresti, il cheama pe Bodnaras, apostrofandu-l ca trimite copii la moarte sigura si ordonandu-i sa puna capat unui macel colectiv. Am citat falimentul ultimului act al unui scenariu pe care comunistii l-au regizat spre a-si atribui roluri pe care nu le-au avut si care nu si-au gasit ecou in randurile populatiei evreiesti, indiferent de naratiunile national-comuniste postdecembriste.


Alt moment semnificativ. Ovidiu Vladescu, fostul sef de cabinet al lui Mihai Antonescu, relateaza (Arh. SRI, ds. 16385) ca in seara zilei de 22 august, in jurul orelor 21,30, din ordinul lui Ica Antonescu, l-a convocat pe dr. Filderman la Palatul Victoria spre a-i cere in numele sefului sau sa solicite urgent marilor organizatii evreiesti sa intervina pe langa guvernele american si britanic ca unitati parasutate aliate sa participe la ocuparea Romaniei pentru ca rusii sa nu fie lasati sa faca singuri acest lucru. Ovidiu Vladescu afirma ca Filderman s-a ocupat de aceasta. Marturisiri asupra acestui moment dramatic fac (in acelasi dosar SRI) Radu Lecca si fruntasii evreimii romane: A.L. Zissu, Jean Cohen si Misu Benvenisti.


Iata propriile mele amintiri asupra acestui eveniment. In august 1944, W. Filderman si sotia sa, Emilia, locuiau provizoriu in casa dr. Alfred Condru, situata in Bucuresti, Piata Sf. Voievozi nr. 1, et. 1, ap. 2. Filderman ocupa provizoriu aceasta locuinta intrucat in imediata apropiere se afla Ministerul Economiei Nationale, in subsolul cladirii fiind amenajat unul dintre cele mai eficace adaposturi antiaeriene din Bucurestii acelor ani. Eu locuiam peste drum de locuinta dr. Condru, adica pe str. Sf. Voievozi 32. In seara zilei de 22 august 1944, ma gaseam impreuna cu parintii mei in casa Condru. In jurul orei 22,30 a intrat dr. Filderman, insotit de un ofiter imbracat in uniforma de front. Era sublocotenentul Nenitescu, secretarul cu probleme militare al lui Mihai Antonescu. I-au telefonat dr. Costinescu, presedintele Crucii Rosii Internationale, din Piata Romana, de unde s-a transmis mesajul guvernului Romaniei. Unul dintre destinatarii mesajului era Agentia Evreiasca din Istanbul si altul, Sally Maier, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Zürich. Cand Filderman s-a intors noaptea tarziu, era deja 23 august 1944. Zarurile fusesera aruncate. Ezitanta in a salva tara, clasa politica esuase. Regele Mihai si unii dintre conducatorii armatei mai sperau sa salveze ceva actionand cu abnegatie si devotament. In ceasul al doisprezecelea al istoriei, agentura comunista intorcea evenimentele in propriul sau interes si al stapanilor de la Kremlin. Noaptea totalitarismului fascist era inlocuita cu lunga noapte a totalitarismului comunist.
LUMEA MAGAZIN





Ieri seara am citit despre gr - de Florin si atat la: 25/06/2004 00:48:42
(la: Vi se intampla sa va obsedeze o melodie pana la refuz?)
Ieri seara am citit despre grecii antici si am adormit foarte greu; ma tot gindeam la ce citisem.
Asta seara Anglia a piedut la fotbal in fata Portugaliei asa ca s-ar putea sa nu dorm de fustrare.

Bella, ajutor, te rog trimite-mi urgent reclama cu melodia si catelul...:)
Buna seara.Nu stiu de ce cu p - de (anonim) la: 01/08/2004 23:13:58
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Buna seara.Nu stiu de ce cu parola pe care mi-ati dat-o nu reusesc sa ma conectez.Adevarul este ca sant la inceput.Ce pot face,oarE?
N-am disparut, sint inca aici....!!! - de LMC la: 10/08/2004 18:58:20
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Stiu, n-am mai scris de mult. Ce sa fac? Se mai intimpla sa nu-mi gasesc inspiratia sau cheful necesar pentru a pune doua cuvinte intr-o strofa. Acuma scriu pentru ca vreau sa va povestesc minunea de aseara.

Ieri toata ziua ma durut stomacul de n-am mai stiut de mine. Abea am asteptat sa ajung acasa sa ma intind pe jos si sa ma relaxez. Zis si facut. Cum am ajuns acasa mi-am luat pijamaua pe mine, am facut ceva de mincare si m-am intins pe jos la televizor. La noi pe-aici prin America (pentru cei care sint afara din State) exista un canal unde in continu au tot felul de programe de cum sa-ti decorezi in casa, cum sa-ti organizezi casa, cum sa-ti plantezi flori, cum sa-ti faci un decor pentru numai $500 sau $1000, cum sa faci tot felul de obiecte artistice, etc etc. Este canalul meu favorit, asa ca oricind am ocazia stau si ma uit la el in nestir. Totul bine si frumos, dar nimic afara din normal. Nu? Stati asa ca nu s-a sfirsit povestea.

Cum stateam eu pe jos uitindu-ma la televizor si incercind sa uit de durerea de stomac am auzit afara niste ciripituri. Dormitorul nostru are iesire in gradina, si eu statea intinsa linga usa dubla de sticla, asa ca a trebuit numai sa dau unpic perdeaua la oparte sa vad ce se petrece afara. Linga usa avem un copacel cu flori de hibiscus, florile sint mari cit o palma deschisa si de culoarea rosu aprins. Eh, cind m-am uitat afara ce credeti ca am vazut? Doua pasarele Colibri care impreuna se hraneau din nectarul florilor noastre. Nu stiu daca m-au vazut sau nu, dar la un moment dat una dintre ele a venit pina la nivelul ochilor mei la o distanta de citiva centimetri de geamul usii. Doamne ce minunatie sint creatiile astea mititele! Sint asa de micute ca prima data cind le vezi ai impresia ca sint niste muste mai mari, cel putin asta am crezut eu ca sint prima data cind le-am vazut acum vreo 17 ani in urma. Trupul lor nu este mai mare de vreo 5 cm, dar ciocul si codita le face un pic mai mari. Cind le vezi ti se umple inima de bucurie nu altceva.

Toata seara pasarelele colibri au facut parada prin fata usii noastre. Nu stiu care a fost ocazia, dar erau tare fericite si jucause. Eu cel putin m-am vindecat de durere de stomac, probabil cind le-am vazut am uitat ca ma doare stomacul.

Gamalie de cind au dat caldurile este un puturos si jumatate. Nu-l condamn pentru ca si noi sintem la fel. De vreo 3 sau 4 zile avem niste temperaturi de 100+ Fahrenheit. Ce-i bine totusi este ca la noi nu este umiditate, asa ca poti sta afara si nu transpiri de loc. Numai ca daca stai la soare te coci ca in cuptor. Simbata, cica am vrut sa stau si eu la plaja. Mi-am luat costumul de baie si m-am asezat ca o viteaza sa-mi bronzez brinza. Sotul ridea de mine ca de obicei eu nu stau la soare, de fapt nici nu stiu daca m-a vazut vreodata stind intinsa la soare din propria mea initiativa. Oricum tre' sa ma bronzez acuma pentru ca mergem la nunta si nu pot sa ma duc cu brinza la vinzare. Numai ca Simbata n-am rezistat mai mult de 20 de minute, soarele mi-a taiat elanul si m-am dat batuta. Am fugit repede si m-am bagat sub un dus rece ca n-am mai putut de caldura. La umbra era placut, asa ca am stat fain frumos pe terasa si m-am uitat in niste carti care mi le-am cumparat mai devreme. Colectionezi carti de arta si de cite ori gasesc ceva care-mi place si care-i ieftin mi le cumpar. Am o resursa de carti foarte buna, unde gasesc carti de mina a doua. Imi place shopul pentru ca nu vind nimica care sa nu fie in stare buna sau foarte buna. Daca as colectiona carti de prima editie cum fac altii as avea de ales dintr-o mie de carti, toate copertate in piele cu tot felul de imprimeuri pe ele, ce mai, capodopere de carti. Eu inca nu-mi permit sa-mi iau carti din alea. Deocamdata ma satisfac cartile si albumele de arta.

Mama ce mult am mai scris! Imi pusesem in gind sa scriu numai de pasarele si v-am scris un roman. Poate-mi mai vine vreo ideie mai tirziu. Sa vedem daca sinteti cuminti si meritati sa va spun povesti. :)
Sufletul, la iesirea sa din trup, - de DESTIN la: 25/08/2004 04:20:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
Articol in tema - de mya la: 02/09/2004 13:45:51
(la: Automobile si soferi)
Stiu ca nu "se face" sa ocup spatiul cafenelei cu articole lungi...numai ca in cazul asta eu zic ca merita! Daca nu a meritat, imi cer scuze!

"Interesantul suflet al domnului Balanescu (de Mircea Cartarescu)


Acum cateva zile. Sunt in plin trafic, pe Grivitei, pe undeva, la o
ora de varf. Cum sunt sofer incepator, merg cu mare grija, cu ochii-n patru,
mereu temator sa nu fac greseli sau sa-i incurc pe ceilalti.
Cu toate astea, sunt claxonat destul de des din spate si, ocazional,
mi se mai si striga cate ceva, cuvinte pe care prefer sa nu le inteleg. De
data asta observ destul de tarziu un semafor si franez cam scurt. Din spate,
un claxonat prelung si furios. Ma uit: o dubita alba si, mai ingrijorator,
un sofer care coboara si vine spre mine cu un fel de manivela in mana.
Drace, nu era de gluma! A venit la geamul meu (prudent inchis) si a-nceput
sa urle, agitand ranga metalica. Ce era la gura lui! Se pare ca din cauza
mea ii cazuse marfa pe jos. La toate "baga-mi-as" si "facea-ti-as"-urile
lui, nestiind ce sa raspund, strangeam din umeri si aratam spre lamaia
lipita de parbriz. Semaforul se schimbase, dar soferul a continuat sa traga
de portiera mea, doar-doar s-o deschide, si sa-mi urle, rosu de furie,
injuraturi extrem de inventive. Un cor de claxoane le impiedicau insa sa-mi
ajunga la urechi. Imi trage un sut mai mult simbolic in portiera (ce sa ies,
tipul era de doua ori cat mine.) si se cara, in fine, agitand de data asta
manivela la cei din spate.

Ajung cu bine acasa, ma sucesc, ma-nvartesc si, seara, ies cu cel
mic pe umeri in parcul unde-l plimb de obicei, la Izvor, la umbra giganticei
Case a Poporului. Mergem la solar, il proptesc in poponet pe nisip langa
alti puradei ca el, ii pun galetusa in fata si ma asez pe banca din
apropiere, langa un alt tatic care striga de zor la baietelul lui: "Rares,
da-i si fetitei lopatica, nu fi, tata, egoist, ca nu-i frumos. Uite, a venit
si baietelul. Joaca-te si cu el, tata.". Apoi se-ntoarce spre mine: "E cam
nervos zilele astea, ii dau maselutele de sus. toata noaptea l-am leganat.".
Eu dau sa raspund, dar inghit in sec, caci brusc am o revelatie cat se poate
de neplacuta: taticul model e chiar soferul care era sa ma faca praf cu
cateva ore in urma! Incerc sa plec discret, dar (era inevitabil) omul ma
recunoaste si el: "Nu erai dumneata pe Grivitei, azi-dimineata.?". Ca in
bancuri, ma gandeam daca sa zic da sau sa neg cu incapatanare, cand tipul
continua pe cel mai familiar si mai destins ton, ca si cand s-ar fi-ntalnit
cu un fost coleg de liceu: "Ca sa vezi ce mica-i lumea! Dom'le, ma bucur.
Da-mi voie: Balanescu. Stau aici, langa benzinarie.". Dam mana si continuam
sa vorbim despre cei mici si despre cate altele, de parca nu ar fi fost gata
sa ma omoare azi-dimineata. Dupa vreo jumatate de ora, timp in care
forfecasem trei sferturi din campionatul nostru de fotbal, indraznesc sa-l
intreb daca mai e suparat ca i-a cazut marfa pe jos din cauza mea.
"Da-o-ncolo, dom'le", imi zice zambind, "una-i una si alta-i alta. Tre' sa
fii dur, dom'le, in curva asta de viata, altfel te calca toti in picioare.
Acasa, crede-ma ca nu pot sa omor o musca, dar cand sunt la slujba, la
volan, nu iert nimic. He-he-he, ai avut noroc ca ai masina smechera, care nu
se deschide usor. Pe cati n-am scos eu din carapace si i-am batut de s-au c.
pe ei!" Ca ilustrare, imi povesteste cateva cazuri de spitalizare cu maini
si picioare in ghips, cu dinti imprastiati, cu falci mutate din loc.

Se-nserase. Peste Casa Poporului iesise o luna spectrala. Ne luam
plozii si ne-ndreptam, impreuna, spre iesirea parcului. Ne despartim in
dreptul benzinariei. Acum imi dau seama cat de voinic e domnul Balanescu, ce
pantec de bere falstaffian are. "Hai, Rares, fa-i pa-pa lui Gabita. Pa-pa,
Gabita, pa-pa." Imi strange apoi mana cu afabilitate: cele bune, dom
profesor. daca am nevoie de ceva. stie mecanici buni, care nu te jupoaie.

N-am sa cred niciodata in mitocani si in toape absolute, in oameni
sortiti sa fie ticalosi, pesti, degenerati, tradatori, dupa cum nu cred nici
in eroi nepatati, in sfinti si-n vestale. Cu totii suntem amestecuri de bine
si rau, atat de diverse si de uimitoare, incat uneori cred ca, dintre toate
meseriile din lume, a moralistului e cea mai grea. Totusi, rar mi-a fost dat
sa vad o asemenea combinatie de cumsecadenie si de impulsuri scelerate cum
suporta interesantul suflet al domnului Balanescu."

Buna seara, la toata lume din - de Adso la: 18/09/2004 02:45:52
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
Buna seara, la toata lume din Cafenea....

Frecventez Cafeneau de vreo 2-3 saptamini, dar vazind acum ca-i "criza de berbantzi"......hop si eu.
Imi "suna" bine ideea fetelor ( ma refer la intalnirea preconizata ) si daca ne-o ajuta Dumnezeu sa fim sanatosi pana la anul......cred ca atzi mai "facut rost" de un participant......
---------------------------------------------------
..A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare....
#22770 (raspuns la: #22740) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Seara Placuta - de LMC la: 05/11/2004 02:20:44
(la: Trancaneala Aristocrata)
Ne vedem atunci cu fortze proaspete miine. Seara placuta si noapte buna. Sa va visati cu ingerasii :) :) :)
Bancuri noi de la @federal.ro - de Hypatia la: 16/11/2004 20:18:57
(la: Femeia)

Intr-o seara, dupa ce si-a incheiat serviciul la Casa Alba, paznicul se indreapta catre casa. La iesire insa se intalneste cu domnul presedinte. Acesta ii spune:
- Acum ca ti-ai terminat serviciul, noi doi suntem egali, nu?
- Da domn' presedinte, dar d-voastra sunteti mult mai egal decat mine!
- Ma, cum te cheama, ma?
- Smith, da' daca vreti mi-l schimb, ca nu e numele meu, e al lui tata!
- Ma, ia deschide tu fereastra aia si...
- De ce, imi aratati unde ma aruncati.
- Nu ma, deschide-o si spune-mi ce vezi pe strada!
- Cu permisiunea d-voastra, eu vad doua femei, dar d-voastra vedeti mult mai multe!
- Nu, ma, ca doar doua sunt. Haaaa... aia din stanga, aia e sotia mea si aia din dreapta,... haha...aia e amanta mea, ma! Ha, ce zici?
- La mine e invers, sa traiti!!!!!
Hypatia
dom'le, sa faci o seara numit - de Daniel Racovitan la: 18/11/2004 17:24:19
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
dom'le, sa faci o seara numita "Muzica populara traditionala romaneasca" si sa dai toata seara numai melodii de Dona-Siminica si Romica Puceanu denota:
- fie posesia unei culturi de tip fast-food, dublata de excesul de hamburgheri MacDo' si de emisiuni Star-Academy,
- fie participarea la o propaganda bine tintita impotriva veritabilei culturi romanesti.


PS: apreciez melodiile interpretate de Dona-Siminica cat si de Romica Puceanu. Da' ei numai muzica populara romaneasca nu canta.
PS2: in Franta muzica populara romaneasca si cea balcanica in general (sirbeasca, bulgara) a ajuns sa fie numita "de la musique tzigane". Se pare asadar ca propaganda are efect.

___________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
#29153 (raspuns la: #29118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ma uit in seara asta... imi f - de Horia D la: 19/01/2005 22:35:22
(la: Trancaneala Aristocrata)
ma uit in seara asta... imi fac un vinishor fiert si o sa-mi infig fundul in fata tembelizorului

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
#33830 (raspuns la: #33827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
STATUILE - de Dinu Lazar la: 06/02/2005 15:33:36
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Sunt, domnule Dipse, niste imagini foarte interesante, bine facute tehnic date fiind conditiile;pot fi marite ingrijit si se pot pune fara probleme in portofoliul artistilor sau se pot face afise pentru teatrul respectiv.
Problema e, ca nu rezulta ambianta si faptul ca sunt facute la metrou.
Am trecut si eu pe acolo si ca eveniment cred ca a fost o chestie memorabila in atit de aridul spatiu romanesc artistic al manifestarilor stradale ( sau ma rog, subterane...)
Nu stiu de ce, eu venisem cu ideea evident gresita ca vom asista la o reprezentatie facuta printre calatori; cind colo, teatrul Masca a pus o scena inalta pe peron, cu reflectoare si difuzoare; si actorii au dat o reprezentatie pe scena de acolo, sus si departe, si nu printre calatori, cum, nu stiu de ce, am avut impresia ca se va intimpla.
Pentru scena... nu venisem pregatit; nu aveam decit obiective grandangulare la mine; ce era interesant, e ca au fost prezenti peste 50 de fotografi si a fost interesant sa ma uit ce fac si cum fac ei parcurgerea momentului.
Unii erau absolut cascati; cu gentile fluturinde puse aiure, orice hoti ii puteau opera; altii nu tineau cont de nimic si se bagau in fata altora fara nici o jena; parerea mea in aceasta privinta este ca e bine sa ne uitam si pe cine sau daca deranjam in jur, cind fotografiem, daca nue cineva in spate, nu numai sa fim lipiti cu clei pe subiect; eu personal, daca stau la un cadru si vine altcineva si se asaza in fata mea si imi strica incadrarea si nu o tunde dupa ce a declansat, ma simt ca un animal caruia i s-a incalcat spatiul vital si atunci orice reactie poate fi posibila pentru eliberarea rapida a unghiului la care stateam ca prostu`; acum citiva ani am avut o comanda sa fac niste imagini la o prezentare de moda; incepea pe la 7 seara.
Cu 3 ore inainte m-am dus, m-am instalat, m-am uitat sa gasesc un unghi optim, am pus trepiedele, am masurat lumina, am facut probe, m-am asezat pe taburet, am reglat obiectivele, am montat bliturile, si cind am terminat, aproape de inceperea prezentarii, cam cu un minut inainte, o shleahta de fotografi a navalit in sala; s-au aciuiat care cum a vrut, citiva chiar in fata mea, care stateam ca prostu` de trei ore sa pazesc unghiul liber; chit ca am o scarita de aluminiu, tot nu era suficient, le vedeam numai chelia; am incercat sa leexplic mai cu vorba buna, mai cu binisorul, cu aluzii, unii s-au miscat din fata mea de buna voie, altii nu; pe urma nu le-a convenit ce au patit cind m-am facut ca ma impiedic si ii calc pe bombeu cu tancu` de mine. Asta e viata. Nu puteam sa spun ca stiti, nu am facut poze ca m-au deranjat niste toarashi de meserie care mi s-au pus in fata.
E care pe care.
Sigur, acum nu se pune, era o iesire de dixtractie si de scos aparatul la aer, dar tot nu mi-a convenit cind o donshoara cu un G6 s-a plantat in fatza mea ( eu stateam cuminte dupa o coloana sa vad cind vine trinu` si apare o lumintza intr-un loc anume) si a stat, si a stat, si a stat, nu a mai plecat decit indemnata verbal; ba s-a si mirat foarte tare ca cineva ii spune sa elibereze terenul.
Am pus si eu ceva ceva la www.fotografu.ro/masca ; sunt departe de ce mi-ar fi placut sa fac, dar... asta s-a putut face. Chiar sunt curios sa vad si imaginile altor colegi de suferintza.
#35503 (raspuns la: #35493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hehe..ce se poate face..?! - de Ivy la: 08/02/2005 01:10:35
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
pai..eu am 2 puiuti (si nu sunt o "problema" ci sunt fericirea si viata mea..sunt cea mai faina si minunata realizare din viata mea..asta asa ca paranteza) dar e drept ca e greu sa gasesti timp pentru relaxare..insa se poate. Daca iti doresti cu adevarat se poate.

Nici noi nu avem parintii aproape, nici frati, surori..adica rude ce s-o mai lungesc, rude la care sa poti apela atunci cind ai nevoie..So, first noi am recurs la baby sitter..Dar vezi, atunci cind devii parinte, devii exigent instantaneu la persoanele cu care ar trebui sa-ti lasi copiii fie si pentru citeva ore..Am fost norocosi de o persoana minunata..pina cind s-a dovedit a nu fi asa de minunata..Anyway..asta e un alt subiect..

So, la ce am recurs, neavind rudele aproape si nemaiavind incredere in "babysittere"..Am recurs la prieteni..si am decis sa ne ajutam reciproc. O data stam noi cu copiii amicilor, apoi le vine lor rindul..si in felul asta ne putem bucura de o seara intima, de un dinner la lumina lumanaricilor si cu o muzica minunata...de o seara la un hotel..:-) de ce nu?!?! Deci, really se poate..

Si apoi, mai e si varianta despre care vorbea mya, si anume..ai tu chef de o iesire cu fetele la shopping...pai atunci el, sotul preia toate treburile, si invers..vrea el sa mearga la eu stiu ce...sa zicem o bere cu baietii, atunci e rindul tau..si uite asa cu un echilibru..se rezolva totul..Da, e drept ca trebuie sa existe comunicare si intelegere intre cei 2 ..
#35633 (raspuns la: #35632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...