comentarii

iisus hristos


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Hristos a inviat ! - de pr Iulian Nistea la: 10/04/2004 09:55:54
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Hristos a inviat din morti,
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din morminte
Viata daruindu-le.


Texte relative la Inviere:

- Intrebarile Invierii : http://www.nistea.com/intreb_invierii.htm (1. Cum a înviat Domnul din Moarte? si 2. Cum a iesit din mormântul pecetluit fără să strice pecetile pecetile puse de farisei?)

- Acatistul Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos : http://www.nistea.com/acat_inv_ro.htm (care se citeste in Saptamana Luminata)

- Hristos cel inviat : http://www.nistea.com/laepple_inviere.htm (un text de Alfred Læpple)

- Taina Invierii : http://www.nistea.com/inviere.html (parintele Teofil Paraian de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus)

- Lumina bucuriei pascale : http://www.nistea.com/teofil-lemeni.htm (un interviu cu arhimandritul Taofil Paraian, realizat de Adrian Lemeni)

- Viata in Inviere: http://www.nistea.com/viata.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Martorii Invierii: http://www.nistea.com/martori.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Sfanta Lumina de la Ierusalim: http://serafim.golia.ro/pasti/lumina_pasti.html (Parintele Petroniu de la schitul athonit Prodromu)

- Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Pasti: http://www.myriobiblos.gr/texts/romanian/randuialacs.html (începând din Sfânta şi Marea zi a Duminicii Paştilor, până în Sâmbăta următoare, nu se citeşte rânduiala obişnuită a Ceasurilor, a Pavecernitei şi a Miezonopticii din Ceaslov, ci ea este înlocuită cu aceasta rânduială)

Hristos a inviat !

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)
#13666 (raspuns la: #11118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PACEA DOMNULUI IISUS - de Roman Haduch la: 15/02/2010 08:37:33
(la: 2012)
pasul 1.-: Nu va ingrijorati de nimic si, in toate aspectele vietii dvs., aduceti-va cererile (prin rostire, in reverenta, in camaruta dvs.)inaintea lui Dumnezeu (este omniprezent)prin rugaciuni si cereri insotite de multumiri.
pasul 2.-:Atunci, Pacea Lui Dumnezeu care intrece orisice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Iisus Hristos.
Dumnezeu sa va binecuvanteze! Amin!
#525364 (raspuns la: #525121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rusine? - de ninel la: 10/10/2003 15:56:08
(la: Sensul vietii pe Terra)
Referitor la "rusinea de a fi facut pe Altcineva sa sufere nemeritat in locul tau", cand zici Altcineva te referi la Iisus Hristos? Tu crezi ca noi suntem responsabili pentru greselile strabunilor nostri si trebuie sa ne fie rusine pentru evenimente petrecute inaintea nasterii noastre? Io's cam dens, asa ca explica-mi si mie de ce i-ar fi unuia rusine pentru suferinta Lui. Dupa mine, povestile cu Adam si Eva in rai si rastignirea lui Iisus Hristos sunt top 10 in domeniul manipularilor psihologice si nicidecum rusini pe care eu ar trebui sa le simt.
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Vi s-a intamplat deja? - de (anonim) la: 03/12/2003 13:13:26
(la: Pe cine invitam la Luneta? Sariti cu sugestii!...)
Typical new age babble.. Dalai Lama si "maestrii" new age au sa arda in iad, impreuna cu toti fraierii care-au inghitit gogoritele lor.
Exemplul de urmat este numai Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a spus "Eu sunt calea, adevarul si lumina; Nimeni nu va ajunge la Tatal, decat prin mine" (citat din memorie, dar cautati in Biblie).
Nu exista mantuire in afara Lui, in ciuda dulcilor si ametitoarelor doctrine orientale, sau a gunoiului "new age" care invata ca toti suntem dumnezeu. Vai de cei ce cred asta si se lipsesc de harul mantuitor al Dumnezeului adevarat al Bibliei Crestine. Mantuirea este o chestiune prea serioasa ca sa ne alegem crezul/religia dupa ceea ce ne-au spus mesageri platiti din occident, sau ce-am citit intr-o carte imprumutata de la vreun binevoitor.
Ca Romani, botezati in Biserica Ortodoxa sau Greco-Catolica, avem datoria sa intrebam mai intai pe preotii si calugarii nostrii (daca n-avem unul, deja e grav, dar reparabil), cum sta cazul cu salvarea sufletului, oare poate ea sa vina si de la Budha/Dalai Lama/Zoroastrii/new age/masonerie ?
Oare au fost toti inaintea noastra, de 2000 ani, niste prosti?
Care cultura a creat tot ce-i bun si de valoare in lume si nu numai in domeniul artei ci si a literaturii, tehnic, medicina, etc. ?
Putina atentie, dupa cum unui copil de 2 ani nu-i dam voie sa se joace cu focul, nici noi cei maturi nu trebuie sa ne jucam cu mantuirea.
#5940 (raspuns la: #2928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biblia (Noul Testament) si Biserica - de pr Iulian Nistea la: 09/12/2003 07:31:22
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Silviu.

Biblia - cea pe care o avem astazi - este o carte a Bisericii. Ce inseamna asta? - Inseamna ca mai intai a fost Biserica (intemeiata de Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos) si apoi, in Biserica si in timp, s-a format Biblia.

Asadar, istoriceste vorbind, Biblia (si in special Noul Testament) s-a definitivat ca si carte prin secolul VI. Pâna atunci circulau in diferite Biserici locale diferite culegeri de "carti sfinte". In timp, cu lucrarea Duhului Sfant în constiinta Bisericii, au ramas in Noul Testament doar acele carti care s-au incadrat "perfect" in invatatura Traditiei (Traditie="ceea ce s-a crezut dintotdeauna, de catre toti si pretutindeni"), Traditia fiind acea invatatura orala primta de Apostoli de la Mantuitorul si transmisa apoi de ucenici ucenicilor lor (si asa mai departe) sub diferite forme (si cu anumite explicitari si dezvoltari in acelasi Duh), intre care cele scrise.

Ei bine, aceasta "Evanghelie a lui Toma" (ca si altele, numite azi "apocrife") nu a fost primita de Biserica in rand cu celelalte scrieri care cuprind Noul Testament pentru ca ea contine anumite invataturi care nu sunt "perfect" ortodoxe. Sigur, sunt multe lucruri frumoase acolo, dar amestecul poate fi uneori mai periculos decat raul evident.

Ti-am raspuns la nivel de principiu, nu intrand in detalii, ca asta e treaba specialistilor.

pr_iulian
#6286 (raspuns la: #6038) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Filip Antonio - de Hypatia la: 03/02/2004 22:42:43
(la: A existat holocaust in Romania?)
Foarte adevarat ce scrieti aici! Dar daca cititi tot ce-am scris, intelegeti ca eu ii respect pe evrei, atat pentru misiunea lor in istorie, cat si pentru ca Iisus Hristos este de-al lor. Cum spunea Tutea, "Iisus nu S-a nascut la Falticeni"...
Si totusi, lucrurile se puteau intampla si altfel, ma gandesc, mai putin galagios. Momentul evocat de mine s-a petrecut dupa ce "raul" necesar fusese deja comis.. Zic eu. E clar insa, ca aici a fost si voia lui Dumnezeu....
Imi cer scuze pentru ca ca in mesajul anterior v-am confundat cu anita47.
Hypatia
#8845 (raspuns la: #8828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
judecata si intentia - de pr Iulian Nistea la: 09/03/2004 11:54:13
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

  • Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  • In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

#11694 (raspuns la: #11646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspuns - de (anonim) la: 24/04/2004 06:46:03
(la: Catedrala Mantuirii Neamului: dezbatere si vot pe internet)
Apoi modul asta de a construi, in mod obsedant, biserici sau catedrale oriunde exista un teren viran, si fara sa fie intrebati si locuitorii zonei, nu mi se pare corect.

- BOR nu construieste in mod obsedant ci conform unor nevoi pastorale. Este nevoie de biserici si lucrul acesta se probeaza cu cele peste 30 de biserici construite in Bucuresti de la revolutie pana in ziua de astazi. Nu va obliga nimeni sa intrati intr-o biserica (de altfel, nici nu cred ca o faceti). Cert este ca oriunde s-a construit o biserica ortodoxa, acasta s-a facut din donatiile oamenilor din zona si nu din alti bani. Dovada? Priviti orice biserica de cartier nou construita: este plina pana la refuz de credinciosii care vin si se roaga lui Dumnezeu !

Apoi traim in mileniul trei si multe lucruri din scriptura sau biblie nu mai reprezinta minuni pentru nimeni.

- Exemple! sau postati mesaje doar ca sa va aflati in treaba ?!?
Eu v-as ruga sa-mi explicati invierea lui Lazar sau vindecarea celor paralizati sau demonizati.

Apoi intelegem ca biserica are bani. De ce nu-i foloseste la diverse asezaminte sau actiuni caritabile pentru oamenii saraci, ca in alte tari ?

- Aici, iertati-ma ca o spun, sunteti ori dezinformat ori rau intentionat. Biserica are latura ei sociala si se ocupa de saraci. Numai ca NU SE LAUDA pentru ca asa ne-a indemnat Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Apoi se uita un lucru: CEI PESTE 20 DE MILIARDE DE LEI PENTRU DEMOLAREA SI STRAMUTAREA MAUSOLEULUI DE UNDE SE IAU ? Nu cumva de la contribuabilul roman ? De ce BOR nu-si plateste singura toate cheltuielile ?.

- In primul rand, nu se pune punct dupa semnul intrebarii.
In al doilea rand, monumentul din parcul Carol nu este in administrarea BOR. Prin urmare, nu BOR trebuie sa-l mute de acolo!
Tot se bate tam tam pe cazul banilor publici. A facut cineva scandal cand din banii publici politicienii se intrec in vile, masini si acte de milostenie publica. Ori chiar credeti ca le platesc pe toate din buzunarul lor?!? Eu zic sa fim seriosi !

Am vazut ca exista multi care nu vor sa plateasca pentru magalomania patriarhului care a colaborat cu serviciul de securitate comunist pe timpul lui Ceausescu !

- Daca vreti dumneavoastra, si dumneata si eu si altii din jurul nostru am fost colaboratori ai securitatii atunci cand am inchis ochii la atrocitatile si nedreptatile comise in timpul regimului comunist. Asa ca sa nu mai aruncam cu pietre. Orice om are dreptul la cainta, pentru ca dreptul acesta vine de la Dumnezeu.

ib
#14440 (raspuns la: #14329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(redback) spider - de Mary la: 06/07/2004 13:20:19
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Linkul:
http://www.credo.ro/catehism2.php?q=28

care duce la acest text:



IISUS HRISTOS
ACASA
PORTAL
CALENDAR
PROLOAGE
RUGACIUNI
CATEHISM
INVATATURA
CARTI
ANUNTURI
ABONAMENT
CONTACT

Abonati-va la publicatia electronica
"Stiri ortodoxe"



sponsorul credo.ro:
LIBRARIE.net
--------------------------------------------------------------------------------

Carti ortodoxe
peste 100 de titluri

Invatatura >> Catehism Ortodox


28. Care este invatatura crestina despre om?

Omul este cea mai de seama faptura de pe pamant, caci numai omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si numai pe om l-a binecuvantat Dumnezeu sa creasca, sa se inmulteasca, sa umple pamantul si sa-l stapaneasca (Facere 1, 26-28).

Trupul omului l-a facut Dumnezeu din pamant, iar sufletul l-a creat prin suflarea dumnezeiasca, odata cu trupul. De aceea, la moarte, trupul se intoarce in pamant, din care a fost luat, iar sufletul nemuritor trece in lumea nevazuta (Eclesiastul 12, 7).

Chipul lui Dumnezeu din om inseamna sufletul nemuritor cu puterile sufletesti, mintea sau cugetarea, simtirea si voia libera, ca si constiinta morala, acel judecator drept pe care il purtam fiecare in noi, toate purtandu-ne catre Dumnezeu; iar asemanarea cu Dumnezeu inseamna intarirea in virtute si sfintenie a acestor puteri sufletesti ale omului, pana la apropierea de Dumnezeu.

Powered by Gigel Chiazna
Parteneri: Pro-Vita | Razboiul Nevazut | OrthodoxInfo.net







#17387 (raspuns la: #17376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre "Istoricitatea" persoanei lui Iisus Hristos - de OmuletulGoma la: 11/08/2004 02:54:59
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Sa ma ierti, dar le-am luat la rand unul cate unul, toate linkurile pe care le-ai aratat. (#19480, de enigmescu)

Primul, si cel mai serios - ne indreapta catre un esseu cu ton didactic si cu autoritate in subiect, care organizeaza pe puncte o varietate de surse.
Trebuie consemnat ca toate sursele citate apar in jur de un secol dupa moartea (invierea) lui Isus, deci cam greu de luat in serios. Cam ce poate spune cineva din generatia noastra despre ceva intamplat pe la 1900? Poti sa bagi mana in foc pentru o declaratie facuta pe acest subiect? NU, bineinteles. Tot ce stii este bazat pe cateva surse mai mult sau mai putin subiective.

Pilat se spune ca ar fi fost tare zguduit de eveniment. Cum se face ca nu avem vreo scrisoare sau jurnal de-al lui. Cum se face ca altii evrei n-au scris nimic despre Isus? Vreun contemporan ceva...

Nu se aude nimic despre crestini si mantuitor decat cam la un secol. Sincer, vreau sa cred macar in existenta lui, dar inca n-am gasit nimic serios pe care sa ma bazez.


I am only one, but I AM one!
#19539 (raspuns la: #19480) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biserica nu e o institutie - de pr Iulian Nistea la: 12/08/2004 18:10:08
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Alice, Biserica nu e in primul rând o institutie, ale carei dogme sunt ideologii, si care te da afara daca nu spui cum spun "statutele" ei !

Am mai scris despre chestiunea asta pe acest forum :
- http://www.cafeneaua.com/node/view/574/8616#8616 (samânta coruptiei in institutie)
- http://www.cafeneaua.com/node/view/574/5984#5984 ("institutia bisericii")

Ci Biserica este comunitatea celor ce cred in Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu (Ioan 20, 28). Biserica e legata de taina credintei.

Dar despre cei care au alta credinta decât cea propovaduita de Apostoli si de ucenicii lor si de ucenicii ucenicilor lor, credinta confirmata de "constiinta Bisericii" in timp si spatiu, ei bine, despre acestia nu stim ce sa zicem. Pur si simplu nu stim !

Dar vedem in Biblie ca oameni care l-au intânit pe Iisus l-au recunoscut; altii nu l-au recunoscut... De asemeni, profetii din Vechiul Testament, vedem din profetiile lor, l-au "vazut" si recunoscut pe Mântuitorul.

Tot asa, deci, tot omul, fie ca zice despre sine ca are credinta, fie ca zice ca n-are, sau ca are o alta, când va trece in viata cea vesnica ve recunoaste sau nu pe Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu. Unii, chiar pacatosi foarte si patimasi, vor fi cu El, altii vor alege sa-i intoarca spatele, cum demonii deja au facut-o.

Dar ce stim noi despre acestea ??

Toate cele bune.
pr_iulian
#19663 (raspuns la: #17051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de (anonim) la: 22/08/2004 11:43:16
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Dom'le, pe ce baza afirmi domnia ta ca profetia lui Isaia se refera la un alt mantuitor decat Iisus Hristos? Ce argumente poti sa aduci pt. asa o "acuzatie" de serioasa? Lasam la o parte faptul ca titlul subiectului era cu totul altul (probabil si intentia autorului)...

Vreau sa-ti spun ca am urmarit cu ceva interes firul discutiilor voastre desi, recunosc, la un moment dat n-am mai avut rabdare sa citesc absolut totul. Din comoditate, probabil, sau mai degraba din cauza faptului ca ati adus TOTI o multime de citate si de alte "dovezi incontestabile" si le-ati cladit de-ati facut un fel de piramida uriasa ce te striveste numai uitandu-te la ea.

Tin sa va spun ca dpdv al ortodoxiei stiinta despre viata si viata in stiinta se combina in mod practic si eficient fara a lasa loc la interpretari sterile. In ortodoxie se pune accentul pe practicarea solutiilor gasite in Scripturi, mai putin pe latura scolastica. De aceea aducerea cu atata dezinvoltura a mesajelor originale biblice in contexte atat de diferite si de serioase mi se pare a fi nu atat o rezolvare a problemelor dezbatute ci o dovada de manipulare a cunostintelor in favoarea sau defavoarea cuiva. Asta imi aduce aminte de vorba celebra a Mantuitorului: "va rataciti nestiind scripturile"; sau: "ochi au avut si n-au vazut, urechi si n-au auzit" (ca tot pomenii de citate...).

mi-am dat seama inca de la inceput ca discutia dintre voi nu va duce decat la slabirea sufletului. de ce? fiindca din cele ce am citit n-am dedus de nicaieri cam care ar fi opinia evrita despre Hristos si urmatorii Lui, asa dupa cum la ceilalti n-am gasit nimic referitor la opinia bisericii! toti vorbesc in nume personal si asta mi se pare a fi un lucru cam pagubos- stiti voi vorba aia: cate bordeiuri, atatea obiceiuri!!! constat, dar nu cu surprindere, inclinatia tuturor de a-si intocmi sisteme filosofico-teologice individuale, separate de credinta din care au iesit dar care se vor grefate pe aceasta. ei bine, asta nu se prea poate. nu putem fi cu fundul in doua luntrii; nu putem fi si la bal si la spital.

ce n-am putut intelege din ultimele tale postari: esti convins ca exista o limita de timp in care proorociile VT (si nu numai) trebuie sa se implineasca? daca DA, cam care ar fi aceasta? daca NU, atunci de unde graba de implinire a lor intr-un timp care sa convina cuiva? sa-ti spun si de ce te intreb. referindu-ma la proorociile despre sfarsitul lumii (continute in Apocalipsa Sf Ioan), se spun acolo lucruri cu anevoie de inteles (de patruns atat cu mintea cat si cu spiritul), lucruri care trebuiesc luate cel mai mult in chip alegoric decat in sens strict (mot-a-mot). Sf. Apostoli asteptau inca din vremea vietii lor sfarsitul lumii. in nadejdea invierii si a vietii vesnice nu mai aveau rabdare sa astepte venirea preconizata, proorocita, dar care intarzia. de aceea ei vorbesc adesea despre evenimentele acestea ca despre unele imediat urmatoare. la fel si ceilalti prooroci. de unde aveau ei sa stie cand se vor implini proorociile lor? pt. ei, ca si pt. niste crestini normali, era mai important continutul mesajelor divine decat timpul cand aveau sa se deruleze faptele respective. dar ca sa fiu mai pe intelesul lumii am sa incerc mai intai sa explic ce e cu proorociile- ca se vorbeste de ele si prea putina lume stie ce sunt.

Descoperirea Dumnezeiasca (ca despre ea este vorba in proorocii) a fost data pt. toti oamenii, sa fie "spre folos si spre binecuvantare" si pt. insusirea Legii. aceasta Descoperire s-a impartasit oamenilor pe doua cai distincte: prima s-a numit Revelatia Naturala; cea de a doua s-a numit R. Supranaturala.

R. Naturala s-a facut pe calea firii. ce intelegem din aceasta? ca firea intreaga pamanteasca ne vorbeste neincetat despre firea lui Dumnezeu, Creatorul ei. ordinea, frumusetea, dreptatea, nobletea, marimea sau micimea unor lucruri, complexitatea sau simplitatea altora, totul ne comunica in permanenta un intreg sistem de valori care ne pot trezi la realitate daca suntem adormiti, sau morti sufleteste. citim la Psalmul 18,1-4;Romani 1,20; apoi Sf. Atanasie: "intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei. chiar daca unele popoare se inchina la lemne si la pietre, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele"; Voltaire: "universul ma incurca si nu pot gandi macar / ca poate exista ceasul fara un ceasornicar". aceasta descoperire este continua, din primele zile ale omenirii si pana la noi. asa cum primilor oameni li s-a descoperit pe cale naturala goliciunea si pacatul calcarii de porunca, la fel si noua ni se descopera in permanenta lucrurile ce ne leaga sau ne despart de Dumnezeu. depinde de noi daca vedem sau nu.

cea de a doua, R. Supranaturala, este mult mai complexa si necesita ceva pregatire, nu atat mentala cat mai ales spirituala. din ea fac parte proorociile amintite. putem vorbi si in cazul ei de un fel de subdiviziune: directa si indirecta. indirecta: venita oamenilor prin "organele" purtatoare de duh dumnezeiesc. directa: a fost data direct de Dumnezeu unor oameni alesi, oameni fara pata care s-au invrednicit, atat cat a fost cu putinta firii omenesti sa perceapa (ca zice, "nu poate vedea omul fata lui Dumnezeu si sa fie viu"), sa le fie impartasite taine ale viitorului. aici apare o problema, viitorul. nu intentionez sa fac aici o apologie a timpului omenirii. stim ca timpul a fost creat pt. om si nu omul pt. timp. asta fiindca dincolo nu mai percepem timpul in cele trei planuri (trecut, prezent si viitor), ci doar ca un vesnic prezent. toate proorociile vorbesc despre lucruri care se vor intampla intr-un timp mai scurt sau mai lung, in functie de necesitati si de oamenii carora au fost destinate. acuma, cand vorbim despre aceasta Revelatie Supranaturala trebuie sa facem distinctie si in sensul cum se manifesta ea: uneori se manifesta din afara spre interior si reflecta din nou in afara; dar de cele mai multe ori ea se manifesta in chip duhovnicesc, spiritual, si a luat denumirea de Inspiratie/Insuflare Divina. de acest "instrument" s-au folosit toti Apostolii si Proorocii cand au proorocit sau au scris despre lucruri sfinte.

ortodoxia recunoaste 3 mari perioade ale Descoperirii: 1. de la facerea oamenilor pana la darea Legii VT; 2. de la tablele Legii pana la venirea Mantuitorului (aproape 14 secole); 3. ultima, si cea mai importanta, numita si a plinatatii harului si adevarului (Ioan 1,17), incepe odata cu venirea lui Hristos si se incheie cu ultima scriere a NT. superioritatea ultimei fata de primele doua rezida din faptul ca daca inainte oamenii s-au calauzit dupa o Lege data de un Dumnezeu pe care nu L-au putut vedea "fata catre fata", acum ei sunt calauziti de un Dumnezeu care Si-a lasat pe Unicul Fiu sa moara pt. pacatele omenirii "cand noi eram vrajmasi ai crucii", Mantuitor pe care ei L-au vazut dar nu toti L-au cunoscut fiindca firea vesnic suspicioasa si nemultumita nu voia un eliberator spiritual, ci unul politic-social. insusi simulacrul de proces la care a fost supus Fiul Omului din considerente politice si mai putin teologice a fost menit sa distruga nu atat PERSOANA cat mai ales SPIRITUL relativ "nou" pe care il aducea invatatura Sa. de fapt El nu venise sa strice Legea, ci s-o plineasca. da, s-o plineasca, fiindca in persoana Lui s-au plinit "toata legea si proorocii". acuma, desigur ca putem discuta la infinit despre aceasta Persoana care a avut mai degraba o soarta ingrata decat una plina de liniste. "la ai Sai a fost, dar nu L-au primit". de aceea profeteste El: "se va lua imparatia de la voi si se va da neamurilor" (adica paganilor si celor ce au crezut in El). cuvant cutremurator care n-a putut fi suferit de acuzatorii Sai. ei, care mai inainte ramaneau ca stanele de piatra neavand nici un cuvant de indreptatire pt. pacatele lor; ei, care se obisnuisera la uciderea proorocilor si a oamenilor trimisi de Dumnezeu; ei, care spuneau ca Hristos face minuni cu domnul diavolilor (ca ziceau ca are demon); ei, care si-au facut un scop din a nega venirea Fiului Omului la vremea proorocita; ei, care pana si pe Moise, parintele lor, l-au nedreptatit prin spurcaciunile si calcarile de porunca la care s-au dedat impreuna cu popoarele pagane; ei, care stateau prin piete si pe la rascrucile drumurilor si se faceau ca se inchina ca sa le zica lumea "rabbi"; ei, care din Templu facusera o "pestera de talhari" unde comertul luase locul rugaciunii si al ajutorarii celor sarmani; ei, care au zis ca daca nu pot avea "Tara Sfanta" atunci isi vor face tot pamantul o tara a lor... ei singuri si-au cerut osanda de la Dumnezeu: "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L". "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"! auziti ce blasfemie, sa pui sangele unui om nevinovat pe capul propriilor copii, a urmasilor si urmasilor tai...! nu e asta o dovada de barbarie mai mare decat orice ucidere? adica sa traga si altii dupa tine ponoasele faptelor tale...

asta e judecata veacului ce vine: sangele care nu spala otraveste!!!!!!! pt. asta si explicatia la cele spuse: fiecare se judeca pe sine insusi, nu crestinii judeca pe evrei, nu musulmanii. de aceea si inteleg de ce evreii nu au nevoie de acest Mantuitor: fiindca daca L-ar accepta ar insemna sa recunoasca uciderea Lui nedreapta iar ei ar fi urmasii acelor ucigasi. cati dintre noi am putea sa recunoastem vina parintilor nostri?! spunea cineva ca daca prin nu stiu ce minune Hristos S-ar fi nascut la romani, atunci ar fi trebuit ori sa se mai nasca o data ori sa nu mai moara fiindca ai nostri nu L-ar fi ucis. se prea poate... cert este ca El a existat ca persoana si a fost crucificat. cine nu crede nici acum si-i invata si pe altii la fel, se pune in randul acelora care L-au tintuit pe cruce pe Unul Fiul lui Dumnezeu facut om dupa chipul si asemanarea noastra. si orice argumente pro sau contra nu vor fi acceptate niciodata decat daca ne mai eliberam din chingile stranse ale mintii. mintea nu judeca precum sufletul.

revenind la problema proorociilor... avand in vedere ce am scris mai sus, e necesar sa intelegem mai intai de la ce premise plecam si pe ce se sprijina intregul nostru edificiu ideologic. imi dau seama ca texte ca acesta de fata nu vor face niciodata pe nimeni sa iubeasca ortodoxia cu tot cu ortodocsii ei, la fel cum imi dau seama si ca nu va schimba mentalitatile cuiva. dealtfel nici insusi Hristos n-a reusit asta atunci, imediat; nici proorocii nu s-au "invrednicit" a-si vedea lucrul lor spiritual "inghitit" de toti. altfel nici n-ar mai fi fost nevoie de proorocii, de minuni, de Descoperirea Dumnezeiasca in general. daca oamenii ar fi fost drept credinciosi n-ar mai fi avut nevoie de acestea toate, nu-i asa? numai ca "trebuie sa ne lamurim precum aurul in foc"!!!!! fara a fi pusi la incercare in credinta noastra n-am avea nici un merit in a dobandi mantuirea.

credem sau nu, cel putin teoretic este posibil un anumit consens in ce priveste problemele aduse in discutie. consensul nu vine prin acceptarea imediata a unor idei, ci prin "rumegarea" lor indelunga si prin experimentarea macar la nivel fizic (palpabil, vazut, auzit...) a trairii in comuniunea sfintilor. in afara corabiei ce luneca pe marea vietii acesteia tulburi, in afara ei nu prea exista sorti de izbavire de la inec. in rest, Dumnezeu cu mila.

just me- enigmescu
#20109 (raspuns la: #20102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul, la iesirea sa din trup, - de DESTIN la: 25/08/2004 04:20:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Daniel Racovitan - de carapiscum la: 28/08/2004 09:25:04
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Scuze pt. divagatii, insa cred ca erau inevitabile. In opinia mea e mai usor sa desfiintezi un punct de plecare/start intr-o discutie decat sa inerci la sfarsit sa demonstrezi ca "atletii" au fugi cu spatele inainte si nu in mod normal, cum ar fi trebuit. Va dati seama ca acelasi lucru s-a intamplat si cu subiectul acesta unde Muresh s-a caznit sa demonstreze ca insasi principiile de la care pleaca crestinismul sunt gresit fundamentate. In acest fel nu mai trebuie sa contrapuna alte argumente la ceea ce vine dupa nasterea din Fecioara Maria. Daca desfiinteaza "mitul" nasterii din fecioara, atunci logic ca Il desfiinteaza pe Hristos deopotriva. In asta consta smecheria: inlatura cauza si...efectul va fi nul! Extrapoland, "cauza" e Fecioara Maria iar "efectul" e Iisus Hristos. Nici unul nu poate exista fara celalalt, nu-i asa?

Deocamdata n-a reusit sa faca asta, textele si presupunerile pe care se bazeaza plecand desigur de la niste asemanari de termeni sau de la asa-zise greseli intentionate sunt menite sa strecoare indoiala in sufletele celor neinitiati. Am sa mai fac o ultima afirmatie: cu cat se va cazni stiinta omeneasca sa demonstreze ca religia crestina e in sine un mit menit unei morti lente si inevitabile, cu atat va aduce in timp mai multe si mai indubitabile argumente in favoarea ei. Si cand nu va mai putea suporta asta, de teama ca lumea nu va mai putea fi tinuta sub paza ideilor pro-stiintifice care vor sa-l detroneze pe Dumnezeu, atunci va trece la atacuri directe si nu doar insinuante. Principiul "dezbina si cucereste" este laitmotivul zilelor de pe urma.

So far, so good.
#20540 (raspuns la: #20447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de carapiscum la: 01/09/2004 17:19:27
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Inainte de a trece la rubrica "intrebari si raspunsuri" da-mi voie sa-ti pun o intrebare personala: tu te-ai nascut in Israel sau ai emigrat acolo? Faptul acesta nu are o f. mare relevanta (poate) dar am eu anumite banuieli si vreau sa ma verific inainte de a face alte afirmatii.

1. Am un mic dar pt. tine. Daca vrei poti merge la rubrica poezii sa citesti "Sclifoseala de bazar", o poezioara pe care ti-o dedic din toata inima. Ti se potriveste ca o manusa.

Ei, vezi, abia acum ai reusit sa vorbesti raspicat, clar si pe intelesul tuturor. Iata cum descoperim noi aici pe cineva care se lauda cu apartenenta la mozaism in timp ce huleste credinta altora. Si iata cum te-ai prins singur in plasa, eu doar ti-am intins capcana. De ce ii condamni pe crestini? Iti sunt si ei dusmani ca si musulmanii? Si oricine va zice vreun cuvant despre faptele petrecute cu Hristos, fapte influentate de Sanhedrin si de mai marii poporului evreu ce au dus la rastignirea Lui, asadar oricine va vorbi despre aceste fapte se face vinovat de o noua prigoana impotriva evreilor si-a tarii lor? Adica de acum nu ne mai facem vinovati numai de faptele din trecut, dar si de "obiceiul" de-a lega persoana lui Hristos de locuri si oameni din timpul vietii Sale? Atitudinea domniei tale este incalificabila. Vrei sa-ti spun ceva? Nu crestinii sau musulmanii sunt antisemiti, ci evreii! DA, evreii. Tocmai pt. faptul ca va place sa va planga lumea pt. soarta nedreapta (oare?); pt. faptul ca finantele intregii lumi sunt detinute de o mana de evrei care se joaca de-a Dumnezeu si care dicteaza ce-o sa se mai intample maine; pe motiv ca neamul evreiesc este "ales" de Dumnezeu iar ceilalti sunt niste pierduti pt. imparatia cereasca; pt. imbolnavirea cu buna stiinta a popoarelor la sanul carora au trait (a se citi hrisoavele domnesti de la noi referitoare la evrei si la actiunile indreptate impotriva acestora ca masuri de prevedere la ilegalitatile lor); pt. incapatanarea cu care evreii omoara oameni nevinovati pe motiv ca le ataca statul... Pt. toate acestea si inca multe altele, evreii insisi se fac vinovati atat de mania lui Dumnezeu cat si a lumii intregi. Vrei compasiune pt. mortii tai? Ce-ar trebui atunci sa zica "tarile lumii a treia"? Sa multumeasca din suflet bogatasilor de care am pomenit mai sus? Ce-ar trebui sa faca irakienii? Sa-si lase avutia nationala pe mana acelorasi capuse pt. ca din aceasta lada fara fund sa croiasca noi arme de distrugere pt. Israel? Domnul meu, lumea nu-i chiar asa proasta cum pare. Fundamentalismul islamic este copil de tata pe langa fundamentalismul mozaic. Sa-ti amintesc de pasajele din VT unde poporului evreu ii este permis (si indicat) sa ucida pe oricine se va opune crearii statului Israel? Sau de luptele cu diferite popoare pe care le-a subjugat si le-a supus pt. ca apoi sa intreprinda acea curatenie etnica pt. a nu se murdari sangele "alesilor"? Pana si ideea lui Hitler de natie pura dpdv etnic vine tot de la evrei, dragule. Si iata cum s-a intors impotriva voastra aceasta conceptie. Si sa mai stii ceva: conform spuselor batranilor nostri intelepti, "nu iese fum fara foc"!

2. Israelul nu lupta pt. securitatea sa, ci pt. a-si pastra teritoriile ocupate abuziv si pt. a mai starpi din "dusmanii" declarati. Ceea ce pare a fi securitatea nationala este in fapt politica de expansiune garantata de SUA & Co. Totul e praf in ochi. Ca lumea sa nu se revolte pt. miseliile savarsite de evrei in teritoriile ocupate si ca sa nu se afle despre planul lor de creare a statului Israel in vechile fruntarii vechi testamentare, mai pun de cate un conflict artificial: pe la sarbi (cica noua ne pasa de musulmani...), pe la irakieni... Acolo a fost nevoie de conflict armat, aia nu si-ar fi lasat bogatiile nationale furate de altii fara lupta. Numai noi, romani smeriti si cu simtul civic ne-am dat...pe brazda, asa ca n-a mai fost nevoie decat de o mascarada politica adusa la indeplinire dupa inceputul revolutiei romane.

3. Ei, eu iti spun ca exista in mod cert: evrei crestini. Sigur ca nu sunt bine vazuti in propria lor tara, dar acestia, saracii, isi spala cu varf si indesat pacatele parintilor lor. Si mai exista o categorie: crestini evrei. Care-i diferenta dintre acestia? Gandeste-te mai profund. Persoana despre care am pomenit este un cumatru de-al meu la care i-am botezat baiatul. De curand a emigrat in Israel si-si facea probleme fiindca pana n-a dat in scris ca este mozaic (el fiind ortodox convins) nu i s-a aprobat dosarul. Scurt si cuprinzator.

4. Vezi cum interpretezi si judeci? Ah, am uitat, voi inca va ghidati dupa principiul "dinte pt. dinte si ochi pt. ochi". Era cat pe ce sa-ti spun sa nu scoti paiul din ochiul aproapelui pana nu-ti scoti barna din ochiul tau. Adica daca rusii, romanii, polonezii etc v-au primit in tara lor si v-au omenit dandu-va pe deasupra drepturi depline ca unor cetateni originari de acolo, voi nu puteti face la fel cu ei daca vin in tara voastra. Lasa, mai, ca daca veti da foc la niste biserici sau moschei nu-i bai, o sa fie putin scandal si-o sa se musamalizeze totul in timp util, asa ca puteti sa-i sfasiati pe toti care nu tin de mozaism. Ce sa mai cheltuiti bani cu ei ca sa-i repatriati la bisericile lor? Liberalism DA, dar pt. evrei, nu si pt. altii!

5. Deocamdata n-am vazut nicaieri plagiatul de care vorbesti. Iti sprijini niste teorii pe alte teorii plecand de la interpretari personale ale unor texte sfinte sau ale unor expresii uzuale la vremea aceea (cand s-a scris VT) uitand ca limba ebraica (ca orice alta limba) a evoluat si s-a schimbat putin cate putin (la fel s-a intamplat si cu greaca- cea veche aproape ca nu mai seamana cu cea moderna). Apoi te faci ca uiti un aspect extrem de important: proorociile nu se interpreteaza sau se indeplinesc dupa cum ne vine noua la indemana, ele sunt destinate oamenilor nu pt. interpretari, ci pt. implinirea lor. Faci referire la vechile mituri si zici ca au mai existat alti mantuitori inainte. Sa fie sanatosi, si tu la fel. In persoana Mantuitorului Iisus Hristos s-au implinit toate proorociile VT. Daca nu crezi din start fiindca ai tu teoriile tale, atunci degeaba mai incercam noi sa facem lumina, n-ai sa vezi decat ce ai tu pe retina dinainte tiparit.

Dar sa te mai intreb ceva: Ioan Botezatorul de la cine a fost, de la Dumnezeu sau de la oameni? (Poti argumenta ca nici n-a existat, dar am sa te intreb atunci de genealogia lui si in mod special de parintii sai, Zaharia si Elisabeta). Fiindca inainte de a veni Maria si de a avea in pantece, Elisabeta il avea deja in ea pe cel ce avea sa boteze pe Hristos, adica pe Ioan. Cum se face ca acest mare sfant este ultimul din VT care mai vorbeste de Mantuitorul lumii, si asta de peste doua mii de ani incoace? De ce in acesti doua mii de ani nu s-a mai ridicat nici un prooroc sa vorbeasca despre mantuirea lumii prin Emanuel/Mesia? Pt. mine e simplu: Ioan a fost pecetea celor doua Testamente! Pe unul l-a inchis iar pe celalalt l-a deschis.

6. N-am auzit de cei 200 de evrei ce au "fugit"...incet, dar am auzit de cei aprox. doua milioane de romani (si nu cred ca asta inseamna 25% din populatia R.) plecati degraba din tara condusa de un prim ministru care imediat ce a fost numit in functie si a depus juramantul a tinut o sedinta cu usile inchise (la care nici presa n-a avut acces) cu reprezentantii lojilor masonice din Romania. SSST, sa nu trezim pe cei ce dorm acuma! Sa nu mai zici la nimeni ce-am afirmat eu ca astia sunt in stare sa te faca de ras pt. asa o "prostie"! "Prietenii stiu de ce"!

Cu Mosadul..., sa avem pardon, dar nu cred ca sunt mai putin bine informat decat altii de pe aici. Si nici n-am afirmat ca e o armata. O armata ar fi de-a dreptul inutila cand sunt tactici "anti-teroriste" mult mai eficace si mai "curate" (care nu atrag atentia). Nici nu m-as mira sa aud peste nu stiu cata vreme ca insusi acest serviciu a pus la cale unele atentate prin care sa poata porni in voie vanatoarea de vrajitoare de dupa 11 septembrie american. Trebuie sa-ti mai amintesc si de arsenalul nuclear de care dispune Israelul? "Mosadul e un serviciu de informatii inteligent si eficace ." Ai zis-o bine, in sfarsit sunt si eu de acord cu tine. Ca de aia e serviciu de informatii, ca sa fie si inteligent si eficace spre sporirea avutiei nationale. Iar daca asta mai duce si la ceva varsari de sange nu-i nimic, Dumnezeu ne iarta ca suntem popor ales, nu-i asa? Faptul ca n-are voie sa incalce niste legi nu inseamna ca le si respecta! Apoi, din cate stiu si eu, serviciile de informatii chiar nu tin cont de nici o lege exterioara (nationala sau internationala), ci doar de cea interioara (proprie).

7. Crestinismul este o religie a iertarii si a dragostei, nu afirma nicaieri ca evreii trebuiesc starpiti din cauza lui Hristos. Cine face asta nu este vrednic de numele de crestin, iar cine se impauneaza cu aceasta "persecutie" impotriva evreilor (ca sa atraga, desigur, mila publica si foloase materiale) crede lumea imbecila, si lumea nu suporta asa ceva.

Ce sa-ti spun ca sa te determin sa zici DA? Ca nu evreii au strigat "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L"? si "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"? Vina asta e atat de teribila incat nici ei insisi evreii nu vor s-o auda macar, altfel de ce se caznesc din rasputeri sa demonstreze ca Mesia n-a venit si ca ei n-au omorat decat poate un simplu om cu invataturi morale? Frica de-a fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu nu le da pace nici acum, asa cum nu le-a dat pace nici atunci. De aia se zbat sa distruga "mitul" lui Hristos, ca sa nu se mai simta vinovati inauntrul sufletului lor. A nega si acest lucru e ultima treapta de coborare a spiritului uman si ingenuncherea lui in fata ratiunii ce se vrea linistita.

PS Am stiut ca ai sa te legi de acel aspect, insa eu nu am mai atras atentia asupra acestui aspect fiindca Jay a spus "cat o sa mai frecati chestia cu fecioara, pacatosilor?", n-a zis ca freaca pe cineva!! Exprimarea lui este in orice caz condamnabila, dar pe undeva ii inteleg frustrarea. Iar daca voiai sa corespondezi numai cu el, atunci trebuia sa-i scrii in particular, nu sa-ti postezi raspunsurile pe forum unde le vedem toti.

HAi c-am obosit. Sa mai lasam si pe alta data.




So far, so good.
#20780 (raspuns la: #20662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marele paradox, cum il numesti tu, consta in aceea ca Hristos a fost si Dumnezeu adevarat si om adevarat, asa cum marturisim in Simbolul de Credinta: (cred)...Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut. Care pt. noi oamenii si pt. a noastra mantuire S-a coborat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si S-a facut om; si S-a rastignit pt. noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat Si-a-nviat a treia zi, dupa Scripturi." Asadar Fiul lui Dumnezeu S-a coborat pe pamant la vremea proorocita, a luat trup asemenea noua si a murit pt. pacatele noastre, NU ca Dumnezeu ci ca om asemenea noua. Cum a fost posibil? F. bine, fiindca firea umana INTREAGA (deci si trupul si sufletul) trebuia restaurata. De aceea s-a folosit de trup omenesc, in aceleasi neputinte si nevoi ca toti oamenii, fiindca daca ar fi fost crucificat numai ca Dumnezeu atunci oamenii ar fi spus la judecata ca El nu stie ce inseamna suferintele trupului omenesc, ca El n-a simtit durerea si chinurile in mod fizic. Ori El nu numai ca le-a suportat cu stoicism (ca dovada ca a si murit f. repede), dar n-a voit nici macar sa guste din otetul amestecat cu fiere cand era in agonie pe cruce. De fapt pt. ce era menit acel amestec? Unii cred ca era o forma a bataii de joc, dar nu este adevarat. Acel amestec dadea muribundului o stare de ameteala, ca dupa droguri, stare ce-i permitea sa nu mai simta chinurile in toata durerea lor. Era, daca vreti, o ultima dorinta ce i se implinea condamnatului daca acesta accepta. Dar Hristos ce-a facut? A REFUZAT ca sa simta chinurile pana la capat. Si mai trebuie adaugat aici ca la chinurile fizice s-au adunat si cele psihice pt. ca vedea pe poporul Sau cum Il reneaga si se lasa condus spre rau. Inca o dovada ca El a fost si om si Dumnezeu este aceea ca in ultimele clipe striga: "Eli, Eli, lamah sabahtani?" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pt. ce M-ai parasit?) Este strigatul de durere cumplita pe care o suporta ca om. Probabil ca acum mi se va spune ca atunci a fost numai om, nu vad eu ca zice ca L-a parasit Dumnezeu, adica Tatal Sau? In realitate nu este asa, El recita dintr-un psalm al lui David care incepe chiar asa: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, ia aminte la Mine, pt. ce M-ai parasit?" (Ps. 21, 1).

O alta "contradictie" si un alt paradox ar fi acela ca Hristos a murit dar a si inviat! Cine scoate din context rastignirea si apoi moartea Lui lasand la o parte invierea, n-are cum sa inteleaga ce s-a petrecut cu adevarat si nu-si poate nici macar imagina cum a putut Fiul lui Dumnezeu sa ia chip de rob ca sa moara pt. omenire. De aceea crestinii nu se saluta cu "Hristos S-a ingropat!", ci cu "Hristos a inviat!"

-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21148 (raspuns la: #21133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de carapiscum la: 09/09/2004 05:12:06
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Reactia ta, asa cum ma si asteptam, este una chiar de eschivare. N-ai venit cu contra-argumente la afirmatiile mele, asa cum ai facut-o cu altii inaintea mea, ci te-ai multumit sa ma contrazici pe un ton acru si cu superficialitate bazandu-te pe faptul ca din ce am scris pana acum ma cunosti ca pe buzunarul suveicii tale. Ei bine, nu ma cunosti catusi de putin. Am banuit inca de la inceput ca esti nascut in Romania, tara pe care o detesti fiindca "atunci", "candva", "cineva" a hotarat sa "exporte" niste evrei pt. niste motive mai mult sau mai putin intemeiate. Am intalnit destui evrei romani care s-au aratat dispusi la a incepe un razboi personal cu toti fiindca se simt nedreptatiti. Evreii venetici sunt mai radicalisti decat cei nascuti in Israel, asta e opinia mea.

Ai o tactica interesanta, asemnatoare cu a lui Destin: ma faci radicalist antisemit, sovin, fiindca am pus pe tapet niste lucruri reale ce vadesc clar inclinatia unor evrei de a-si da doar lor dreptate in numele unor nedreptati care sunt umflate in mod artificial. La toate "acuzatiile" mele te-ai gandit sa raspunzi cu ifose si cu persiflari. Pt. mine asta e dovada faptului ca nu eu, ci tu mai ai mult de citit si de invatat. Tu vezi numai laturile ce-ti convin din anumite contexte socio-politico-economico-religioase. Insa iti dau o veste: istoria nu se judeca prin prisma evreiasca ci prin aceea a lumii intregi. Trebuie sa facem corelarile necesare pe coordonatele spatiu-timp ca sa ne putem da seama de niste realitati trecute, nu e de ajuns ce simtim noi sau ce ne povestesc altii dp lor dv subiectiv. Obiectivitatea reiese din complexitatea surselor.

Zici ca: "Am alte treburi acum cu arabii ,semiti si ei , care numaidecat vor ca eu personal sa ma intorc de unde am veni , adica sa plec in Romania , or else …." Am vazut chiar azi cat de semiti sunt musulmanii din fasia Gazha, petec de pamant pur si simplu rascolit de tancurile si blindatele israelite "ca masura de precautie la atacurile teroriste ale miscarii Hamas." Auzi, dom'le, si se mai mira ca se nasc teroristi cand de fapt tocmai ei ii imping la asta, tocmai regimul militar totalitar ii face pe unii sa recurga la astfel de acte- a se vedea recentele evenimente din scoala rusa. Daca ar fi dupa mine, unuia ca tine nu i-as mai da voie sa se stabileasca in Romania sub nici o forma. Nu de alta dar s-ar putea ca in timp sa se ajunga si pe la noi la aceleasi probleme ca, deh, nu ne lasam asimilati usor de clica burghezo-mosiereasca ce detine finantele lumii.

Nu m-am ratoit la tine, ti-am vorbit cat se poate de clar si de raspicat, ceea ce e cu totul alta mancare de ciuperci. Hotararea asta "interna" a Sanhedrinului s-a facut pricina de sminteala si de multe nedreptati inclusiv pt. crestini. Poate ca matale ai uitat (sau poate nici n-ai citit fiindca nu te-a interesat aceasta problema) de persecutiile indreptate impotriva crestinilor, persecutii la care au instigat insisi evreii prin simulacrul de proces intentat lui Iisus Hristos. Faptul ca ei insisi nu L-au acceptat pe Hristos ca Mesia, mai ales ca se nascuse din poporul evreu care Il astepta, a dat apa la moara persecutorilor romani si pagani care au luat crestinismul drept secta sau miscare politica indreptata impotriva starilor sociale ale vremii, intocmai cum au interpretat evreii. Cu alte cuvinte crestinii au fost cu atat mai detestati cu cat originea lor (Hristos) a fost mai detestata si mai nepretuita. E de ajuns sa vedem ce au facut fariseii si carturarii cand orbul din nastere care a fost vindecat de Mantuitorul a dat marturie despre Cel ce-l vindecase: l-au izgonit din Templu! Pana si parintii lui, de teama ca ar putea fi la randul lor izgoniti, s-au lepadat de el zicand ca pare a fi fiul lor, dar ei nu stiu cum a ajuns sa vada. Asadar conducerea "interioara" se baza pe un tip de "monarhie" absoluta, arhiereul avand de cele mai multe ori ultimul cuvant. Asta se mai vede si din asa-zisul proces intentat lui Hristos, proces la care putinii Sai aparatori n-au mai putut decat sa spuna cu amaraciune in suflet: oare exista la noi obiceiul ca cineva sa fie condamnat fara judecata? Insa cei ce incriminau au zis: "noi lege avem si dupa legea noastra trebuie sa moara". Care lege?

A veni cu aceste lamuriri dupa 2000 de ani nu este catusi de putin caraghios, este imperios necesar. Lumea trebuie sa cunoasca acel context inainte de a-i plange pe saracii evrei, nu crezi? Caraghios este ca tu vii acum si-mi propui sa nu vorbesc despre aceste lucruri fiindca deranjeaza o hotarare "interioara" a Sanhedrinului. In primul rand nici n-am inteles, este Sanhedrinul o instanta sfanta care nu greseste niciodata? Si apoi de ce trebuie sa ramana aceasta o hotarare ascunsa cand de persoana lui Hristos se leaga crestinismul?

N-am avut niciodata pretentia ca as fi citit totul despre toate. Faptul ca au fugit...incet, precum spuneam, acei evrei din Franta n-are o prea mare relevanta pt. mine personal. Motivele lor nu tin, se vede treaba, de antisemitismul romanesc, nu-i asa? Totusi ar fi interesant de auzit din gura ta motivele care au dus la aceasta plecare.

Anul trecut stiam din surse sigure ca e vorba de doua milioane si ceva de romani in diaspora, cei mai multi plecati la lucru, evident, nu definitiv. Cum s-a dublat aceasta cifra in mai putin de un an mi se pare nu numai greu de crezut, dar si inexplicabil. Poate ne luminezi tu cu ceva informatii. Si ca o paranteza: ce bine v-ar mai cadea sa plece toti din tara aia si sa va instalati voi acolo ca, nu-i asa, trebuie sa va stabiliti undeva definitiv. Dar sa revenim: stii matale cam care ar fi totalul populatiei Romaniei la ora actuala? Daca stii inseamna ca-ti dai seama imediat ca procentajul socotit de tine este iluzoriu si demn de ras. Nu ma asteptam la asta din partea unui evreu care din nastere este deprins cu matematica (mai ales cu tabla inmultirii si-a impartirii).

"Si care e chestia cu masonii ?. Tot evrei si ei ?. In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?. Ce , treburile romanilor le-ai rezolvat ?." Nuuu, masonii sunt crestini cuminti care vor binele si bunastarea lumii intregi, ba chiar isi pun averile in slujba comunitatii. Ei sunt iubitori de pace, drepti, cuviinciosi, incoruptibili, aparatori ai adevarului si libertatii, nefatarnici si receptivi la nevoile societatii...! Adica..., la nevoile societatii lor. Zici ca: "In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?" Sa tragem de aici concluzia finala ca nu trebuie sa ne bagam in treburile interne ale evreilor din guvernul corupt de fosti comunisti? Ce sa fac, am o meteahna mai veche: nu-i sufar pe toti astia care s-au uns pana-n gat de mierea in care innoata si care striga catre cei de afara ca trebuie sa mai stranga cureaua cu inca vreo cateva gauri- de-o sa aiba romanul un stomac cat o papiota de ata. Asa ca ma bag si eu unde nu-mi fierbe oala. Dar, stai un picut, imi cam fierbe fiindca e vorba de tara si poporul meu. Si tocmai fiindca n-am rezolvat (inca) problemele romanesti, ma ocup de masonii binevoitori care ne conduc destinele la ora actuala.

In ce priveste Mosadul de tip militienesc nu cred ca mai trebuie adaugat nimic. Este ce este si n-ai tu cum sa schimbi treaba asta, si nici cum sa scuzi. Eu nu ma pricep atat cat mi-as dori, dar macar imi doresc sa pricep. Si daca tu esti mai bine informat decat mine atunci ar fi necesar sa vii cu ceva informatii pe marginea subiectului, nu-i nevoie sa ma desconsideri pt. consideratiile mele. Da dovada prin argumente credibile ca esti mai luminat si mai nerasuflat decat mine si-ai sa ma reduci la tacere.

Zici ca sunt "romanul de ieri"? Bine zici, sunt romanul care inca nu s-a lasat intoxicat de propaganda iudeo-masonica si care n-accepta pt. nimic in lume sa-si vada tara si neamul zdrentuite de niste ipocriti (ma refer exclusiv la cei din organizatiile amintite). Sunt romanul care crede intr-o renastere nationala pe fond spiritual, nu material. Materia l-a inrobit inca din rai pe om prin gustarea din placerile ei. Sunt romanul de ieri intr-o societate "moderna" si societatea asta n-o sa accepte niciodata pe cineva "invechit" ca facand parte din ea. Nu-i nimic, imi pretuiesc soarta asa cum este ea, nu cer osanda de la Dumnezeu strigand mereu: "ne-ai scos in pustiu ca sa murim de foame si de sete". Din p meu dv natiunea romana a trecut cu adevarat prin desertul (a se citi desertaciunea) lumii acesteia moderne timp de mai bine de 40 de ani, ar cam avea dreptul acum la odihna si la o viata decenta. Da, am imbatranit in acest lung sir de peripetii, dar spiritul meu este acelasi ca in prima zi. N-am avut si n-am nevoie de minuni precum izvorarea apei din piatra sau ploaia de prepelite si mana ca sa inteleg niste lucruri simple. Iar eu nu sunt indoctrinat mai mult decat tine.

"Aculta la mine"... Nu stiu ce as mai putea asculta in afara de pornirile tale aprige spre razbunare. Ca din ce ai scris nu rezulta in nici un caz faptul ca nu vrei razbunare, din contra, afirmatia ta nici tu singur nu o crezi in adancul sufletului tau. Prefer sa ascult croncanitul unui corb.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21506 (raspuns la: #21166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ionel - de carapiscum la: 02/10/2004 09:45:19
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am sa incerc sa raspund sistematic si sintetic mesajului tau. Ce anume ma face sa cred in Dumnezeu? Revelatia naturala si supranaturala!

"Nu crezi ca indoctrinarea din timpul formarii tale te-a programat prea mult?" Se prea poate, cam la fel cum pe tine te-a format ca si caracter si "credinta" indoctrinarea atee.

"Tu nu ai nici o indoiala despre credinta ta?" NU! Indoiala, ca sa facem un pic de istorie biblica, vine de la diavolul care a pus sub semnul indoielii cuvantul lui Dumnezeu.

"Ce te face sa ignori aceste ganduri negre? Frica de consecinte?" La ce anume te referi, care ganduri negre? Oricum, sa stii ca nu ignor nici un gand, pe toate le trec prin filtrul ratiunii, dar nu al ratiunii goale, ci al ratiunii purtate de credinta. Vorbesti de frica de consecinte... Oare cine se teme intr-adevar de consecinte aici?!

"Ce te face sa crezi ca Dumnezeu tine asa de tare sa fie ascuns de ochii nostri si in acelasi timp sa ne vrea sa-l "vedem"?" Tocmai ca Dumnezeu nu tine sa fie ascuns de ochii nostri, ci noi tinem sa nu-L vedem. Este optiunea noastra si El nu ne forteaza prin nimic sa admitem existenta Sa. Dar daca noi nu-L vedem asta nu inseamna ca nici El nu ne vede!

"Cine exact este acest Satan si de ce se pare ca el este mai puternic decat Facatorul nostru?" Cred ca stii despre cine/ce vorbesti, intrebarea mi se pare retorica. Si totusi, satan este un inger de lumina care a fost la mare cinste in cetele ingerilor, dar care din neascultare si mandrie a cazut din cinstea aceea si a fost sortit pe veci sa stea in iad. Ca o paranteza, iadul n-a existat dintotdeauna, ci el a fost creat pt. satan si ingerii din ceata lui care l-au urmat. Lui i s-a lasat puterea de a amagi sufletele oamenilor si de a le atrage la el, asta tocmai pt. ca fiecare dintre noi sa aiba libertatea de alegere proprie si pt. ca prin rezistarea in fata acestor ispite sa se mantuiasca. Aici se vede si dreptatea lui Dumnezeu care nu da mantuirea gratuit, fara nici un aport din partea noastra, ci pe merit. Si ca sa revin, puterea diavolului consta in lipsirea de buna voie de ajutorul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte incalcarea voii divine aduce cu sine lasarea in voia diavolului- de aici vine puterea lui, nu din slabiciunea lui Dumnezeu.

"Ce te convinge ca Iisus n-a fost un impostor sau un profet fals?" Argumentele sunt multiple si pleaca de la cele mai mici amanunte pana la cele mai complicate. Exista tratate intregi de teologie (si nu numai) in care poti gasi argumente destule, daca chiar vrei sa gasesti asa ceva. Aici nu avem spatiul necesar pt. a dezbate asa o problema vasta.

"Cum impaci contradictia dintre imperfectiile Bibliei, ale celor ce au modificat-o de-a cursul anilor, si absolutismul incontestabil al existentei Lui?" N-am ce sa impac, Biblia nu se contrazice niciodata, oricate slabiciuni i-am cauta noi. Asta pt. ca in ea se gaseste cuvantul lui Dumnezeu care nu minte niciodata. Ceea ce insinuezi tu pleaca de la necunoasterea textelor pe care iti bazezi teoria. De fapt e vorba de ceea ce se cheama "antinomii", adica locuri aparent contradictorii dar care la o studiere mai atenta sunt in totala concordanta cu restul Scripturii. Dealtfel textele nu pot fi interpretate intotdeauna separat de restul scrierilor. In plus, unele scrieri au un caracter profund dogmatic, altele sunt mai degraba un fel de letopisete, asta ca sa nu mai pomenim despre faptul ca au fost scrise de diferiti autori si destinate unei f. variate categorii de oameni- in spatiile si timpurile acelea. Despre aceste probleme cred ca ai sa gasesti destul material chiar pe forum aici. Cine si ce a modificat in timp la textul Scripturii? Vino cu explicatii ca sa stim despre ce vorbim, nu arunca pastile.

"Ai avut vreodata revelatii?" Asta este o intrebare personala si nu consider normal sa raspund acesteia. Tu ce crezi, faptul ca te-ai nascut din nimic si printr-un complicat proces al evolutiei materiei ai ajuns om matur (nu mai pun la socoteala aspectul constiintei umane si al gandirii logice care, in mod cert, nu tin de materie) inseamna ca esti martorul unei revelatii, si inca una care se perpetueaza zi de zi? Acesta este doar un simplu ex.

"Cum explici tu diversitatea de religii de pe glob?" Simplu: oamenii n-au mai suportat invatatura cea buna si folositoare si si-au ingramadit invatatori dupa capul lor. Cunosti povestea celor doi frati, Cain si Abel. Aici avem marturia primei deosebiri de religie: in timp ce unul aducea jertfa cea buna, celalalt nici macar nu s-a sinchisit sa ia parte la ea ci a adus o altfel de jertfa care n-a placut lui Dumnezeu. Si mai in adanc, intelesul e urmatorul: din mandrie si invidie!

"Cum este posibil ca o minoritate (crestinii) sa cunoasca adevarul, iar restul sa fie chiar asa de rataciti (evreii, musulmanii, indusii, budistii, ateistii, indigenii, etc)?" N-am zis nicaieri ca ceilalti sunt rataciti. E posibil crestinii sa cunoasca adevarul fiindca isi au obarsia in fiinta adevarului, in Iisus Hristos- "Eu sunt calea, adevarul si viata". Dar nu toti cei din afara crestinatatii se vor pierde. Zice undeva in Scriptura ca "paganii care nu au lege, din fire fac ale legii" si ca "vor fi judecati dupa legea lor". Astea sunt taine greu de patruns de vreme ce judecata nu este a noastra, ci toata I s-a Fiului Omului.

"De ce nu le-a trimis D-zeu si lor un Moise sau un Iisus?" Pai daca a trimis unul si bun, de ce mai trebuie nu stiu cate clone ca sa creada? Oricum, aceasta intrebare poti sa I-o adresezi direct lui Dumnezeu, raspunsul cel mai concludent il afli acolo.

"Cine este Mohamed si cum este el diferit de Iisus?" Nu stiu cum este "Mohamed" diferit de Hristos, dar stiu ca unul a ramas in mormant cu trupul si celalalt a inviat a treia zi din morti; unul promite "tabacioc, guleai" (dupa vorba lui Creanga) si cadane goale dupa moarte, celalalt promite comuniune cu sfintii cei din veac si cu Dumnezeu Insusi.

"De ce preferi o cosmogonie neverificabila primitiva antropomorfica, antropocentrica si complet rupta de realitate, unei cosmogonii sau ipoteze de cosmogonie inradacinata in observatiile noastre directe, referitor la DNA, evolutie, univers, chiar daca aceasta din urma este incompleta?" Raspunsul la asa o intrebare care este mai degraba acuzatoare decat pornita din nestiinta, il afli studiind cu sufletul mai mult decat cu mintea ce inseamna hristologie. Zici ca e neverificabil? Spune-mi si mie, spre ex., in ce fel e verificabila teoria evolutionista? Insasi stiinta, in cautarile sale demonstrative ca nu exista creatie, a adus dovezi incontestabile cum ca a existat creatie si ca evolutionismul este o pura teorie bazata de f. multe ori pe hazard si "explozii" datatoare de viata in diversitatea si complexitatea cunoscute azi de noi. Observatiile directe despre care vorbesti sunt in fapt indirecte, fiindca tu crezi ce spun unii cercetatori fara a vedea totusi experimentele lor pe viu. Asa ca da-mi voie sa cred in Dumnezeu ca Cel care ma face sa experimentez pe viu viata alaturi de El.

"Oare pentru ca religia iti ofera o cosmogonie completa, usor de inteles in dualitatea ei simplista, si promitatoare a unei eternitati mult superioare experientei noastre limitate?" Prin urmare admiti ca suntem limitati. Cam care crezi ca ar fi limitele putintei noastre si ale cunoscibilitatii? Si in functie de ce sau de cine (luat ca etalon) putem sa ne masuram aceste limite?

"sufletul este nemuritor numai in sensul ca posteritatea ii creaza aceasta nemurire." Intr-un fel ai dreptate, inainte de judecata universala sufletele unor oameni vor putea fi scoase din iad cu ajutorul rugaciunilor celor ramasi in viata, adica ale posteritatii. Daca te referi (cum intrevad eu) la aspectul numelui si al amintirii acestuia, toate astea sunt desertaciuni omenesti. Nicaieri in lume n-a dainuit ceva mai mult decat Dumnezeu si ideea de divinitate. Statuile sunt sfaramate, numele intinate sau pur si simplu sterse din cartea istoriei, mormintele rascolite si...praful si pulberea se alege de toate.

"Ideea sufletului nemuritor (in sensul propriu) mi se pare o ipoteza putin plauzibila, mai degraba o urmare semi-automata a fricii de moarte si a miturilor create in stil tipic pescaresc de-a lungul mileniilor." E optiunea ta. Poate de aceea si-a ales Hristos ucenici din randurile pescarilor, ca sa inventeze povesti pescaresti si apoi sa moara, sa-si dea viata pt. acele povesti. F. veridic, n-am ce zice!

Iti doresc sa te vad in rai.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23986 (raspuns la: #23612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...