comentarii

ilogic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru valentinb - de dan-calin la: 15/10/2003 20:33:15
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Am vazut pe aceasta linie de discutii ce iti poate neuronul. (Moare de singuratate!)
Asa ca pun acest mesaj modificat.

Esti murdar, josnic, odios si penibil. Esti murdar, josnic, odios si penibil. Esti murdar, josnic, odios si penibil.

Si probabil incult, ilogic si irational. Si probabil incult, ilogic si irational. Si probabil incult, ilogic si irational.

Sper pentru binele poporului evreu ca tu nu esti evreu. Iar daca esti evreu atunci esti o rusine a acestui popor. De fapt este o rusine a umanitatii, a oricarui popor.

Citeste mesajele, documenteaza-te, si discutam despre Holocaust.
Dar ca sa mai discutam in doi, pune intr-un mesaj definitia oficiala a Holocaustului, data de altii nu de mine!
Ca sa vad ca ai citit macar atit.

Si apropo de Titanic. Faptul ca acolo au murit si evrei nu inseamna ca a fost Holocaust si nici nu trebuie ca ghetarii sa isi asume vina!


DC
Mai alien, mai! - de Zamolxe la: 31/10/2003 21:39:06
(la: Irak)
Mai alien, mai!

Esti extrem de agresiv si in acelasi timp contradictoriu cu tine insuti si ilogic in mod absolut (cind comentezi aici! Nu in viata ta privata!).

Spui ca pacea nu exista.
Spui ca pacea exista dar este o pauza intre doua razboaie.
Spui ca pacea este o utopie, o himera.

Evident ca te contrazici tu pe tine insuti: pacea exista si asta o spui tu.

Si razboiul este o pauza intre doua paci.
Iar daca pacea este pauza de inarmare, atunci vreau o pauza lunga, in care sa ma inarmez cu rabdare, oua, ceapa, carne, piine si un cos de picnic. Si daca stiu ce pe ce sa imi cheltui miliardele, pot pune de un razboi lung la iarba verde. Cu mici, bere si gratare.
Si daca se termina munitia mai punem de o cercetare.

Si uite asa o pauza se poate scrie cu literele EDEN.

Cenzura - de localnicu la: 17/02/2004 05:27:42
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Mi s-a transmis pe site doar raspunsul. Pare ilogic. De ce nu s-a transmit shi mesajul initial ? Probabil o cenzura DEMOCRATICA. Daca vrei pot sa mai transmit mesajul initzial inca o data. Hai, CURAJ.

PS Nu am intzeles de ce spui ca locuiesti in Romania.
#9750 (raspuns la: #9690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clarificari punct cu punct - de Mihai D. la: 21/02/2004 13:32:49
(la: Supoziţii ale gandirii conservatoare)



Intai de toate mulumiri pentru consistentul dvs. comentariu pe seama celor scrise de mine. Voi incerca sa comentez pe rand tezele principale pe care le abordati in raspuns : comentariu dvs. Debuteaza cu o distinctie fertila intre, pe scurt, ratiunea inteleasa in chip natural drept limitata(1) si (2) ratiunea in mod natural construita pentru un univers parmenidian, in esenta teza platoniciana in care ratiunea se afla in conditia perfectiunii dar intr-un comert sincopat si fatalmente precar cu lumea sensibila.
I. Nu cred ca din « disimetria » acestor doua sensuri se naste pledoaria conservatorismului pentru traditie. Suntem mai degraba in fata a doua modele de rationalitate, cu supozitii incomesurabile si care opereaza discursuri distincte. Conservatorismul a inteles sa-si asume sensul (1), prin care recunoaste finitudinea, precaritatea, neputinta omului de-a avea acces in mod plenar la adevar. Cu sensul secund conservatorismul se afla intr-o polemica explicita si neechivoca :produsele acestuia sunt « indigerabile » pentru conservatori, iar traditia nu va ajunge niciodata sa le solodifice.
II. « Modelul repetitiv » de care vorbiti nu este tocmai repetitiv, ci reverificat, ceea ce revine la alta semantica : nu se repeta aceleasi lucruri ci se reverifica si confirma judecati similare. Accentul nu cade asadar pe identitatea reluata periodic ci pe confirmarea succesiva a experientei, o confirmare care nu tine cu tot dinadinsul la pastrarea identitatii unei cutume cu orice pret (cu pretul adevarului, e.g.) ci doar la prezervarea proximitatii ei fata de realitatea umana/sociala imediata, tine deci de adevarul ei inteles ca nesfarsita verificare (adevarul e incomplet prin natura sa, nu este accesibil imediat si nemediat, nu este recepatbil dintr-o data si nu exista cai privilegiate spre el).
III. Spuneti ca « evitarea fanatismului Binelui » ar fi un castig conservator redutabil, dar numai al primului inteles pe care-l acordati ratiunii, cea de instanta fundamental finita ; dvs. cred doriti sa sugerati ca ambele sensuri ale ratiunii ar trebui luate in calcul printr-un soi de « summum »…ma tem ca, asa cum ama precizat mai sus, cele doua subantind rationalitati distincte si intr-un fel dependente de supozitii incomesurabile, teza implicarii lor comune mi se pare cuceritoare dar….ilogica ; intorcandu-ne la « fanatismul binelui »…observatia dvs. este justa…nimic de replicat, dar sugerati pe prcursul argumentarii ca acumularea traditiei nu duce la valori consolidate, non-artificiale, puternice (datorita sensului slab acordat ratiunii, sensul (1), care este cel pe care functioneaza conservatorismul) ci risca sa produca « valori rtificiale, neverificabile, slabe si intarite doar de trecerea timpului »….imi permit sa observ ca exigenta dupa care judecati produsele ratiunii slabe este tocmai cea care pleaca de la o ratiune puternica (sensul 2)…ceea ce este ilogic. Conservatorismul isi asuma riscul incompletitudinii explicatiilor sale, a limitarii adevarului cognocibil si a precaritatii care pluteste peste produsele sale. Failibilitatea « dusa la limita », cum spuneti, inseamna (daca va inteleg bine) o failibilitate judecata prin prisma ratiunii puternice, ceea ce cred ca produce confuzii: adevarurile cunoasterii empirice nu sunt mai putin « obiective » decat cele ale cunoasterii « tari », parmenidiene, iar verificarea succesiva prin experienta are marele merit ca oblitereaza avantarile utopice (vezi utopia rationalista/sangeroasa iacobina, vezi utopia rationalista/sangeroasa national-socialista, vezi utopia rationalista/sangeroasa comunista s.a.m.d.).
IV. « O lume a stabilitatii » pe care ar produce-o sensul secund al ratiunii aplicat conservatorismului este o utopie. Lumea conservatoare nu e « stabila », ci previzibila in datele ei legislative si procedurale (Hayek), fara sa fie planificatoare. Nu poti discerne, cum presupuneti, intre bine si rau mai repede intr-o lume « stabila » (gestionata de sensul 2) decat intr-o lume a sensului 1. E o aparenta care—din nefericire—este sursa fascinatiei tuturor utopiilor, o lume a valorilor stabilizate in care te poti misca fara probleme.Problemele persista si ambiguitatile sunt in conformitate cu o alta trasatura a conservatorismului : legatura lui cu spatiul teologic. « Ambiguitatea » distingerii intre bine si rau tine de natura misterioasa a amandurora, pe care conservatorismul si-o asuma. Raul si binele ne scapa in integralitatea lor, e igienic sa fim prudenti cand asertam asupra-le.
V. Hayek si Von Mises au fost asimilati de libertarieni plecand de la doua criterii : individualismul si statul minimal.
VI. « Senzatia vaga de incompletitududine fata de functionarea traditiei » nu o aveti doar dvs., o am si eu. E bine pesemne sa ne impacam cu faptul ca unele lucruri nu pot fi cuprinse cu mintea (demonstratia irefutabila si radicala in opinia mea a produs-o Wittgenstein, peste ea nu se poate trece)
VII. « a sti cum » vs. « a sti ca » nu se « dilueaza », cum spuneti, reciproc ci se completeaza reciproc. In ce priveste conditionarile, necesara si suficienta, sunt de acord cu dvs.

Cu simpatie, Mihai D.
#10222 (raspuns la: #9963) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
"CUM se poate sufletul manife - de Daniel Racovitan la: 24/03/2004 07:25:01
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
"CUM se poate sufletul manifesta inafara (unei forme sau alta) de MATERIE?!..."

Se poate manifesta in lumea spirituala. Fara ipoteza existentei unei lumi spirituale, inaccesibila stiintei, complet separata de universul material, existenta sufletului nu ar avea sens.

Deci sunt de parere ca inainte de a califica drept ilogice parerile despre suflet, trebuie luate in considerare TOATE ipotezele prealabile.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#12736 (raspuns la: #12735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Apoi mai oameni...sunteti cam ..."dusi" ::)))))) - de (anonim) la: 17/05/2004 02:35:00
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...trebe sa zic ca iti admir judecata.Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Mai oameni....sinteti cam "dusi"...unii cel putin::))) - de expertboyman la: 17/05/2004 02:43:02
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...frumoase comentarii in special ultimul...Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Dumnezeu a creztn totul....te indoiesti??????::))))))))) - de expertboyman la: 17/05/2004 03:08:56
(la: Viata gay...romaneasca!)
Dumnezeu a creat tot ce este....altfel daca nu admiti asta desigur arati cit de necredincios esti...si multe altele.Deci tot el a creat femeia si homosexualul.Daca miine apare o stire ca s-a descoperit o parte a noului sau vechiului testament care condamna barbatii cu parul lung???sau femeile far copii???Dupa cum un hetero nu poate sa se schimbe homo din simpla dorinta , la fel e si invers.Si e normal asa cum e totul. Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Nostalgie? - de Radu Herjeu la: 12/08/2004 15:16:07
(la: Vreau dreptul la mandria de a fi roman!)
Daca v-ar fi interesat, ati fi observat ca-mi folosesc condeiul ca sa scriu despre multe lucruri pe care le consider a fi in mare nevoie de schimbare. Unul dintre acestea este si atitudinea fata de tara, responsabilizarea proprie fata de starea unei natiuni, evolutia spirituala a unui popor.
"Te iubesc" este prin el insusi un cliseu. Uneori cultural, cel mai des de civilizatie. Cu toate acestea, cand il spunem, nu ne simtim nici patetici si nici sablonarzi. Uneori suferi ca nu s-au inventat cuvinte care sa spuna mai mult. Alteori ti se pare ca spun totul. Asa e si cu iubirea de tara. Poate altora li se va parea patetica o astfel de iubire. Poate altii se vor simti jenati ca nu sunt capabili de ea. Sau chiar vinovati.
Din pacate, faceti gereseli de logica elementare si, prin urmare, extrem de dificil de combatut. Eu sunt roman pentru ca asa ma simt! Nu vreau sa fiu roman ca sa eliberez, pentru ca eu nu traiesc cu obsesia demonilor care nu stiu ce-au facut cu natia asta in ultimii 50 de ani! Pentru mine singurii demoni sunt oamenii care distrug pentru a-si vedea satisfacute nevoile de baza.
Da, din ce in ce mai multi pseudointelectuali vor, de la inaltimea falsa a staturii lor, sa-mi si sa ne interzica sa fim mandri de apartenenta noastra la o natie. Intamplarea face ca e cea romana. Da, as dori sa nu ma puna la zid pentru ca-mi iubesc tara, n-as vrea sa-mi fie frica sa fac ceva pentru ea pentru c-as putea fi taxat drept penibil. Se vor gasi multi care sa desconsidere ceea ce fac (si, credeti-ma, fac mult mai mult decat "sa dau din gura") pentru ca un pseudointelectual ma va taxa drept stupid doar pentru ca am curajul sa spun ca natia trebuie iubita si respectata. Ca numai simtin apartenenta la o natiune, ne putem desavarsi ca oameni. Ca evolutia personala e direct legata de cea a oamenilor d elanga noi si, implicit, de cea a societatii in care traim.
Nu ma simt cand jenat, cand rusinat. Ati folosit o tactica ieftina de a manipula. Am adus ca argument in sprijinul obiectivitatii mle faptul ca nu idealizez natia si nici tara. Ca pot fi rusinat fara sa scuip, ca pot fi jenat fara sa-mi injur poporyul. Ca sunt suficient de inteligent ca sa fac distinctia intre natiune, neam si tara, intre Oameni si bipezii viermuitori prin cotloanele umanitatii.
N-am nici o frustrare legata de neamul meu. Am o frustrare legata de puterile mele limitate de a schimba ceva, legata de rarefierea elitei intelectuale care ar putea schimba ceva. Eu n-am cum sa fiu nostalgic. Poate dupa Stefan cel Mare. Poate dupa Vlad Tepes. Altfel? Sunt nostalgic dupa educatie, dupa cultura, dupa civilizatie, dupa relatii interumane profunde.
Spuneti ca ma simt rusinat de natia mea, dar o hiperbolizez. Putin cam ilogic, nu credeti?
Ii dadeam ca exemplu pe germanici pentru ca acolo nimeni nu indrazneste sa le spuna sa nu-si iubeasca tara sau sa nu fie mandri de Goethe sau Beethoven. Cu toate ca, la nivel colectiv, au vini mai mari decat delasarea romaneasca in fata vremurilor.
Daca as fi fost francez? Si daca as fi fost senegalez as fi fost mandru de natia mea. SI de tara. Si as fi facut ce fac si acum. As fi incercat sa schimb toate acele lucruri care mi-ar fi umbrit mandria si care i-ar fi putut face pe tineri sa nu-si iubeasca tara.
Ba exista Oameni. Si in jurul nostru, si in istorie! Chiar daca nu obligatoriu in cea din cartile de specialitate. Ei fac istoria. Nu bipezii de care vorbeam.
Constitutia japoneza? Din cate stiu eu e facuta de japonezi. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui considerata o influenta straina si nu un efect al mentalitatii care a dus si la sacrificiile personale in favoarea bunastarii colective. Sigur, atunci cand nu ne convin, nu trebuie sa dam exemple. Ca si cand cine stie ce Dzeu i-ar fi facut pe ei mai buni. Asa, fara sa ne comparam cu nimeni, ajungem sa ne credem prea destepti!

Mihai Viteazu a fost viteaz. Poate si o mare personalitate a istoriei. Pentru mine a reprezentat ideea ca "se poate". ca suntem capabili de mai mult decat sa ne taram mereu in genunchi si sa sarutam cizmele "profesorilor" de pretutindeni. Existenta lui si modul in care a decis sa-si traiasca viata a facut posibile (in viitor) evolutii deosebite ale natiunii romane.
Am spus ca Preda e printre cei mai..., nu cel mai...
tara mea nu-i o mama. Tara mea e leaganul natiei mele. E parte din mine si din cei din jurul meu. O reneg pentru ca-mi pun intrebari despre ea? O respect pentru ca-mi pun intrebari cum sa fac sa o ajut sa fie respectata asa cum merita.
Sa ma actualizez? Daca prin asta inseamna sa-mi consider tara vinovata pentru orice esec personal, nu vreau sa ma actualizez. daca inseamna sa fac ceva pentru nasterea unei noi elite intelectuale... asta fac de mult.
#19654 (raspuns la: #19641) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mesia exista din vesnicie fiind de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. El este fara de inceput si fara de sfarsit, altfel spus El este "inceputul si sfarsitul, alfa si omega". Prin urmare toate proorociile VT vorbesc despre El si misiunea Lui. Gasim in VT mai multe referiri la Sfanta Treime, din care face parte si Hristos, Cel ce avea sa vina pe pamant pt. a sterge pacatul stramosesc. Facerea 1, 26 si Isaia 6, 3 sunt doar doua exemple. Cel mai concludent este episodul in care Sfanta Treime se coboara in chip firesc, omenesc (sub chipul a trei tineri) la stejarul Mamvri, unde sunt intampinati cu cuvintele: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta"...(adica desi erau trei persoane distincte, Aaron li se adreseaza ca uneia singure).

Ce am vrut sa zic prin toate acestea? Ca Hristos a existat din vesnicie, ca si Fiu al lui Dumnezeu, si ca la vremea hotarata EL A VOIT sa coboare pe pamant, n-a fost obligat. Dar vremea hotarata nu trebuie inteleasa ca fiind hotarata din afara, cum se pare ca intelegi tu, ci hotarata de STAREA SPIRITUALA A LUMII- deci nu e vorba de nici un destin prescris aici fiindca Dumnezeu a stiut dinainte ce va face omenirea, dar n-a voit sa-i incalce libertatea si ca atare n-a intervenit printr-un act dur ca s-o oblige la a respecta Legea caci n-ar mai fi fost atotdrept atunci.

Pui intrebarea "cine e Isus atunci ca el nu este amintit nicaieri inainte de a lua forma umana?" Insa inainte de asta faci o remarca: "Isus a existat inainte de Isus deoarece el a coborat si a luat o forma umana." Tocmai in aceasta consta dualitatea Lui (Dumnezeu si om in acelasi timp), ca a existat dinainte ca Dumnezeu si Si-a insusit trupul omenesc in spatiu si timp. Dealtfel ar fi fost ilogic sa vina ca Dumnezeu in afara trupului omenesc fiindca faptura umana n-ar putea percepe formele spirituale si natura divina in maretia ei, ci ea poate sa o perceapa doar daca persoana divina se supune legilor firii/materiei/fizice. Cine este Iisus? Sper ca ti-am raspuns. Daca ai fi vrut sa se vorbeasca inca din VT despre Fiul ca venind si luand numele Iisus, atunci te inseli. Asta ar fi dus inevitabil la nasterea unei multimi nemasurate de Mesia contrafacuti fiindca si-ar fi luat de buna seama acest nume si s-ar fi folosit de el in scopuri personale (mai ales ca acest nume era intre cele mai uzuale la evrei).

Spui apoi ca "a murit forma umana pe care a luat-o, deci nu forma divina, ca atare deicid= nimic". Paianjenul a incercat sa spuna ceva referitor la aspectele legate de crucificare si ce insemnau ele pt. condamnati- si pt. ceilalti. Tin sa punctez un aspect extrem de important la acest capitol: crucea era nu numai un instrument de tortura extrema, dar si un mijloc de lapidare a moralitatii persoanei respective. Si chiar daca acesta era un mijloc de ucidere legala la romani, evreii au adoptat destul de usor acest mijloc in practicile lor fiind mai feroce si mai drastic decat uciderea cu pietre in mijlocul pietei. De remarcat ca nici macar ei insisi nu doreau sa fie partasi la asa o executie fiindca mortul "spanzurat pe lemn" era considerat profanator pt. cei ce s-ar fi atins de dansul. Asta nu-i impiedica totusi pe curiosi sa se stranga ca la balci in jurul crucii. Prin urmare invinovatirea de deicid vine pe fondul interpretarii urmatoare: Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mantuiasca lumea. Insa evreii, fiind sub jugul ocupatiei romane si dorindu-si un eliberator nu din chingile pacatelor ci din cele ale tiraniei straine, asteptau un reformator social, un fel de haiduc care sa-i dezrobeasca si sa intemeieze statul Israel in "pamantul fagaduintei". Prin urmare venirea lui Mesia s-a facut imediat subiect de dispute in chiar sanul Sanhedrinului, cei mai multi punand sub semnul indoielii persoana lui Hristos care, pe deasupra, se aratase in dese randuri impotriva practicilor lor invechite in faradelegi. Asta insemna subminarea puterii israelite, in opinia lor, si o incercare de substituire in persoana lui Mesia- ceea ce, sa fim obiectivi, era inacceptabil. Numai ca ei nu intelesesera ce fel de imparat venise sa fie acest Mantuitor, n-au inteles ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta (cum El Insusi marturiseste in fata lui Pontiu Pilat). El le vorbea pe fata de o imparatie a sufletului iar lor li se parea ca vorbeste asa doar ca sa-i faca pe ei de rusine. De aici si invidia si rautatea lor (precizam ca nu e vorba de toti evreii, ci de mai marii fariseilor si carturarilor). Razbunarea pt. cuvintele Lui rostite cu indrazneala a fost posibila tinand sfat "ca sa-L omoare". Deci nu ca sa-L chestioneze, ci ca sa-L omoare! Inca inainte de a ajunge la judecata, soarta Sa era pecetluita.

De ce au fost invinovatiti totusi de deicid? Sa citim la parabola lucratorilor viei: "33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis." (Matei cap. 21). Ce ne spune aceasta pilda rostita de Mantuitorul in chiar ziua intrarii in Ierusalim, cand se pregatea de patima Sa? Spune f. multe! Pur si simplu nici nu trebuie sa mai completez nimic. Dar ca sa revin la intrebarea de la care am pornit am sa mai dau un citat: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac." (Hristos pe cruce). Aparent evreii nu stiau ce fac. Oricum, nu toti stiau, asta e clar. Daca n-a fost evident ca instigatorii au dorit moartea Lui din dorinta de razbunare, atunci cum se interpreteaza acest text: "10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie." (Marcu 15)? Sigur ca ei n-ar fi putut sa ucida pe Dumnezeu, departe de noi gandul acesta, insa faptul ca si-au invartosat inimile si s-au impotrivit lui Dumnezeu Insusi cerandu-I moartea, desi faceau varsare de sange nevinovat si puteau (daca ar fi fost sinceri cu ei insisi) sa renunte la simulacrul de proces fie numai si pt. ca ar fi putut fi intr-adevar Dumnezeu, acest fapt zice multe despre moralitatea acelora si despre scopurile lor ascunse. Insasi ideea de ucidere a Celui Care le dovedise in atatea randuri ca este Fiul Omului, ucidere menita sa distruga trup si suflet deopotriva, este o idee indreptata impotriva Duhului Sfant si a voii divine.

Scenariul tau e ca un film pt. copii, menit copiilor si conceput copilareste, nu te supara. In primul rand e doar un scenariu. In al doilea rand este gresit fiindca, daca prin absurd am accepta acestea, atunci nu se mai pune problema neimplinirii Scripturilor, ci aceea a nemantuirii omenirii! Pt. ca Hristos n-a venit (numai) ca sa implineasca Scriptura, ci ca sa desavarseasca omenirea. Proorociile despre El n-au fost date pt. ca mai tarziu in timp El sa le adevereasca, nu acesta a fost scopul lor, ci acela de a face cunoscute SEMNELE venirii/persoanei Lui, la fel ca si in cazul apocalipsei. Asadar nu proorociile sunt conditia venirii Sale, ci venirea Sa este conditia pt. care au avut loc proorociile.

Afirmi ca: "intr-o discutie teologica trebuiesc lasate crezul religios personal si credinta in sine la o parte. Daca nu o facem, atunci discutia o sa aibe o natura "credincioasa" dar nu teologica ( teos= zeu, logos= a vorbi ) si atunci nu mai e necesar sa ne pierdem timpul despicand firul in 4." Teologie (din greaca) nu are intocmai sensul dat de tine. Theos inseamna Dumnezeu (zeu daca vrei tu neaparat) iar logos inseamna cuvant. Prin urmare teologie se traduce prin "Cuvantul lui Dumnezeu", adica Fiul lui Dumnezeu. Vorbirea "teologica" (vorbirea despre Dumnezeu) in afara crezului religios personal ("credintei in sine") este vorbire in afara lui Dumnezeu si nu mai este teologica, daca-mi permiti sa-ti atrag atentia. Poate fi cel mult "logica", va fi cu siguranta profana si, repet, in nici un caz despre Theos. Cum ai putea patrunde spiritual asa niste lucruri sau vorbi despre ceva ce nu cunosti si nu poti patrunde cu sufletul? Ca unde e loc numai de logica, nu prea mai ramane pt. simtirea interioara. Eu incerc pe cat posibil sa nu despic firul in 4, cum zici tu. Iti fac cunoscute unele chestiuni, daca vrei, dar sa stii ca n-am sa arunc margaritarele credintei in gura porcilor fiindca, asa cum zice Hristos, daca fac aceasta porcii se pot intoarce spre mine sa ma rupa. Eu iti spun o data, de doua ori, poate si de noua ori, dar dupa aia nu mai avem ce "teologhisi" impreuna, daca vad ca doar te prefaci a asculta ceea ce zic.

Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat. Ca o fac cu ceva ravna, nu mi-e rusine si nu ma tem de reactiile nimanui. Fiecare va da socoteala si pt. tot cuvantul rostit, la vremea cuvenita. Ceea ce stiu spun cu tarie fiindca nu stiu de la mine insumi, ci de la cei care au experimentat timp de 2000 de ani si-au pus in valoare aceasta stiinta despre Dumnezeu. Eu doar vorbesc despre ele. Daca nici macar vorbele nu sunt suferite, atunci cum ar mai putea sa fie suferita viata dupa preceptele Scripturii?!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21351 (raspuns la: #21153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Veşnicie şi paleative - de Simeon Dascalul la: 11/10/2004 12:05:26
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)


N-am spus că suntem condamnaţi pe viaţă, cel puţin încerc să mă autosugestionez că nu-i aşa. Dar nu găsesc încă şansa, culoarul, nişa de piaţă, cum vrei s-o spui. Am un fel de speranţă ilogică cum că se va ivi o ocazie şi o s-o recunosc când o să vină. Dar, având în vedere specificul nostru, avem nevoie de mult noroc.

În aşteptare îţi sugerez câteva paleative. Nu ajută nici un fel la îmbunătăţirea situaţiei de bază şi nici nu-s valabile pe termen lung, dar tot sunt mai bune decât nimic. Ca un algocalmin când de fapt ar trebui extrasă măseaua. Sigur nu toate ţi se potrivesc, dar poate găseşti măcar una utilă.

1. Să vezi tot timpul locuri noi. Nu zic să schimbi gazda o dată pe lună, iar cu serviciul e şi mai greu, dar să mergi cât poţi de des în locuri în care n-ai mai fost. Bucureştiul, pe care-l văd imens, cred că poate oferi privelişti noi măcar juma’ de an. Sau să te foloseşti de orice ocazie să mergi undeva (mă gândesc că nu-ţi poţi permite să mergi pe unde vrei pe banii proprii). Pe principiul ăsta tocmai m-am învârtit de o delegaţie în Sălaj. La şedinţă am susţinut ideea şefului care vede peste tot pieţe incipiente şi m-am oferit să plec în prospectare, deşi inginerii mai vechi susţineau că nu găseşti nimic acolo să merite drumul. Cel mai probabil ei aveau dreptate şi oricum avem destul de lucru pentru salariile de subzistenţă ce le luăm. Dar am susţinut cu ardoare că am auzit în facultate de piaţa înmgurindă şi plină de perspective din nord şi am strecurat nişte aluzii fine cum că alealalte firme de profil şi-or trimis deja inginerii pe teren. Delegaţia s-a decis, ai mei colegi m-au înjurat cu sârg în surdină şi am prins unele comentarii: ˝uite şi la ăsta cum se bagă-n seamă˝. Deşi obişnuiţi cu perversitatea naturii umane digerau cu greu metamorfoza mea dintr-un răzvrătit ca Lucifer într-o periuţă. Însă idei ciudate cum că eu aş vrea să fac turism în timpul serviciului şi pe banii firmei nu le-au trecut prin cap. În minţile lor inocente turismul se rezumă la munte şi la mare, eventual staţiuni pentru pietre la rinichi, nu pot să conceapă să mergi într-un loc ˝în care nu ai treabă˝. Pentru mine e de preferat să conduc şase ore, să pierd timpul într-un oraş muncitoresc pe o vreme câinoasă, să împart camera de motel cu multe fiinţe vii şi mărunte, să-mi duc şniţele de-acasă ca să nu risc o toxinfecţie, în fine toate astea sunt de preferat în locul a trei zile de birou cu vechii mei colegi. Încearcă şi tu să mai schimbi decorul. Chiar dacă dai tot de tâmpiţi vor fi nişte tâmpiţi proaspeţi.

2. Fă un efort să-ţi cultivi simţul umorului când îţi vezi rudele. Şi eu am neamuri care se lipsesc fără nici o durere de răsfăţuri sibaritice cum ar fi canalizarea, în schimb când ne vedem le place grozav să întrebe: ˝voi ce faceţi în uichend?˝ Gândeşte-te ce privilegiu ai să te distrezi de asemenea tipuri umane interesante cu toate pupăturile aferente şi îndoparea la reuniuni.

3. Nu te mai învinui pentru defectele şi inapetenţele ce ţi le vezi. Recunosc şi eu că sunt o persoană dezagreabilă şi îmi găsesc singur suficiente defecte (incorect cu cei apropiaţi, delăsător, de o laşitate sănătoasă faţă de superiori). Dar hibele le avem fiindcă nu suntem în mediul nostru prielnic. Toate resursele psihice ni-s concentrate ca să ne menţinem pe linia de plutire, nu mai putem face eforturi să ne auto-corectăm. Dacă am fi în iaz ar fi altfel.

4. Găseşte-ţi domenii de interes fără implicare materială şi schimbă-le când te plictiseşti. În grupul meu sunt văzut ca un individ tare neserios, azi mă interesez de ceva şi peste două luni de altceva. La dracu’ cred că facultatea îţi impune suficientă specializare şi aprofundare şi că măcar în materie de hobby-uri ar trebui să existe liberul arbitru.

Detectez un vag reproş mascat la adresa lipsei mele de acţiune. Ba nu, abia aştept să fac ceva, m-aş preta la aproape orice ca să scap din situaţia asta. Nu am scrupulele tale kantiene şi nici nu le pricep. Dacă viaţa e nedreaptă şi cu tine şi în general, de ce trezeşti tu să vrei să fii mai corectă decât alţii?
Dar nu găsesc încă ceva de făcut, o cale de acţiune. Să mă apuc să sparg apartamente, să fug cu banii firmei? Sunt prea puţini, ar aduce o prosperitate îndoielnică, pe termen scurt şi m-aş trezi repede la puşcărie. Ori am ceva bănuieli că acolo-i chiar mai rău decât în perimetrul meu serviciu-apartament. Aşa că pe moment, stau, aştept şi-mi încerc să-mi fac aşteptarea suportabilă.

Dacă tu găseşti ceva de făcut sau ai măcar o sugestie de ameliorare cât de cât a situaţiei aştept să mi-o spui.

Ai citit ˝Vară în Siam˝? Am găsit o frază ce ni se potriveşte. O citez cu aproximaţie: ˝Nu vă adaptaţi, e ceva în neregulă cu realitatea˝
alina - de carapiscum la: 15/10/2004 17:34:06
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Nu stiu cum ai reusit ca in f. putine cuvinte sa rezumi o parte din ce am spus eu la comentariile mele. Ai perfecta dreptate: daca unul fata de altul nu este superior, totusi ei nu pot fi niciodata egali! Stiu ca suna ridicol si cam ilogic, insa asta e realitatea.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25189 (raspuns la: #24984) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ehehe, Pasageruleee... - de carapiscum la: 18/10/2004 04:19:46
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ai uitat cine detine publicatia in care a aparut articolul respectiv: dusmanul de moarte (DECLARAT) al ortodoxiei si al slujitorilor ei! Pt. mine personal logica de care se foloseste acest Iliescu (altul, nu ne ajungea unul singur?) este ilogica necesara gasirii nodului in papura. Stii, s-au gasit destui critici ale operelor sau autorilor de pretudindeni, dar daca ar fi fost pusi acestia in situatia de a debita ceva propriu, din creativitatea personala, ceva care sa marcheze (in sens bun) constiintele oamenilor si felul lor de-a fi, atunci nu si-ar mai fi gasit cuvintele mestesugite, ar fi ramas muti. Intr-un anume fel putem asemana pe un critic cu un troll la cafenea: acesta se hraneste numai din a face comentarii jegoase pe seama celor ce au opinii pertinente. Insa, desigur, este opinia lor si o respectam, chiar daca ei nici macar cu fundul nu dau vreo importanta teoremelor enuntate de cei pe care-i incrimineaza.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25390 (raspuns la: #25368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de carapiscum la: 18/10/2004 05:00:14
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Nu e cazul sa devii ofuscata sau isterica, am facut doar simple supozitii care pot sau nu sa fie verificate in timp. Asa ca si tine am zis la randul meu mai demult (de fapt nu prea demult) ca nimeni si nimic nu poate clatina ceva in viata mea. Ce iluzie desarta, mai devreme sau mai tarziu se poate intampla sa ai parte de cutremure si sa-ti aduci atunci aminte ca cineva, candva, ti-a atras atentia si tu n-ai vrut sa crezi (vorbesc tot la modul general).

Primo. Ai dreptate, nu stiu cat esi de frumoasa (se spune ca femeile sunt oricum frumoase). Insa imi dau seama ca nu esti o proasta, ca nu esti analfabeta, ca simti la fel ca toti oamenii, ca ai avut si mai ai experientele tale... De unde si pana unde ai insinuat ca te-am judecat in vreun fel? De la presupunerile mele? Pai la fel ai facut si tu asupra mea presupuneri, care mai apoi s-au dovedit gresite. Asta nu m-a determinat sa-ti spun ca ma judeci sau ca ma consideri intr-un anume fel.

Secundo. De cand niste generalitati de felul acesta nu pot sa aiba sau nu cuprind in ele si aspectele cerute de tema discutiei. Mie mi se pare ca tocmai despre asta era vorba, despre mentalitati in general la romani. Ceea ce ti-am expus eu mai inainte nu este o mentalitate? Atunci ce e? Ah, daca vrei sa vorbim numai despre partea rea a lucrurilor fara a cauta si o rezolvare oarecare, atunci spune-o frans in fata, nu-i nevoie sa ne inavartim in jurul cozii.

Introvertirea la care ma refeream n-are nici o legatura cu ceea ce afirmi tu acum. Du-te din nou la ce ti-am scris mai inainte si reciteste. Am pastrat un limbaj decent, faptul ca m-am exprimat impotriva ideilor tale enuntate din start nu-ti da dreptul sa cataloghezi asta ca fiind indecenta. Mi-ai pus intrebari personale si, culmea, eu sunt cel care ti-a raspuns fara a face parada de teorii si sofisme complicate. Insa cand a venit randul tau sa faci demonstratia de impartialitate si de sustinere logica a ceea ce ai scris: tacere...

Faptul ca sunt un tip de om extrovertit iti spune ceva? Prin urmare de unde crezi ca am scos ideile respective, am apelat la cezariana? Rar vorbesc din experientele altora, obisnuiesc sa vorbesc dintr-ale mele. Apoi la chestiunea in care separi relatia casnica romaneasca in doua (desi esti cam confuza in exprimare): felul cum decurge ea de facto si felul in care o vad eu... Imi pare cam ilogica cererea ta. Eu o vad si o percep la superlativ dorindu-i sa ajunga asa. Ca idealul nu exista pe pamant o stie toata lumea, dar de incercat putem incerca.

In Romania sau in diaspora...? N-are prea mare relevanta. Pt. mine o relatie intre romani ramane romaneasca indiferent unde s-ar afla in lume. Ca-si mai schimba unele mentalitati in functie de locuri si de moda vremii, nu-i mai putin adevarat. Insa in casnicie nu se duce viata in functie de moda, ci in functie de cum ne simtim noi mai bine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25392 (raspuns la: #25386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu vreau sa stiu ce-ai vrut sa spui? - de Alice la: 14/11/2004 17:37:15
(la: Teama unui nou inceput...)
sama-mi dau, sunt multe ganduri ce-au ramas nespuse, agatate carele pe unde in ist mesaj frumos, dara trunchiat de autoconstrangeri.

bine.
sunt dintre cei care striga cu gand sa-mpartaseasca din durere, ci nicidecum din cauze, ce nu-mi e bine-a le da forma.

io n-am gustat adesea din siguratate.
in chip ilogic, dovada crasa, poate, de egoism banal, eu singura nu m-am simtit si nici cu mine insami nu m-am plictisit vreodata.
adevarata singuratate, asa cum o vad, e atunci cand te-ai pierdut pe tine, nu te mai recunosti si n-ai habar und' sa te cauti.
vecina cu panica, solitudinea aceea te indeamna sa accepti, probabil, ceea ce-am citit ... 'jumatati de masura'.

cu incapatanare cred ca nici un om normal la cap nu se multumeste cu resturi de la masa altora, si, daca le accepta, o face din neputinta si din teama de-a-i face fata, Fricii.

caut oamenii, prezenta lor imi face bine, asa cum bine-mi face bucuria de-a impartasi.
am doar oameni buni in juru-mi ... fireste, e vorba de propria conceptie despre 'calitate': onestitate si caldura.

daca ai cere cuiva jumate, probabil ca i-ar fi comod, o vreme sa-ti dea jumate.
nu te-o pretui niciodata pentru asta si nici tu nu vei creste in ochii tai, parol!

ideea asta cu asteptatul e relativa, in functie de ce pricepi prin 'cuminte'.
nu vad ce ai putea face ca sa fortezi mana destinului.
'hai sa ne-ndragostim azi', vei zice la trezire, si sara vei bea un cico in bratele omului visat...

pana vine, corect ar fi sa mai slefuim ici-colo, pe unde stim ca scartaim.
de la haine bune si stylist corespunaztor, pana la o carte buna, un concert spectaculos si alte autorasfaturi pe care ti le-ai refuzat.
chiar, de ce ti le-ai refuzat?

*ma duc sa fac o baie fierbinte cu suma multa.
imi pun un prosop moale sub cap, 'scap' sare de baie din belsug, am undeva patru nocturne de chopin si-o lista-ntreaga de cohen.
am sa-mi fac à côté un bol cu boabe de struguri, bucati de mere, pere, gutui, banane si grapefruit.
nu, fara frisca, mi-ar fi aproape vulgar ...

el?
e departe, de zece ani.
'ochii care nu se vad se uita' i-adevarata, poate, dara nu pentru cea care semneaza acum,
a dumneavostra,
alice

Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Interesant.... - de Phenomenon la: 20/11/2004 21:08:05
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am citit de multe pe ori in aceste conferinte diferite probleme legate de religie si stiinta si despre eventuala lor contradictie.Lucrul asta ma intristeaza foarte tare deoarece desi sunt pareri foarte bune , din pacate, nu sunt complete.Acel dicton "Crede si nu cerceta" este un dicton contextual si nu cred ca se poate porni o intreaga logica pe o fraza desprinsa dintr-un anume context.Sunt cateva aspecte aici legate de religie si stiinta.Cele mai interesante remarci le face chiar stiinta,desi este paradoxal asta.Ca exemplu as putea da dilema fizicii cuantice care a ajuns in punctul in care ,vrand-nevrand ,a demonstrat existenta lui Dumnezeu.Nu vreau sa intru aici in amanunte, deoarece exista o intreaga demonstratie, dar pe scurt in fizica cuantica s-a demonstrat ca materia apare intr-un mod "aleator" dar determinat de ceva anume.Cu alte cuvinte haosul elementar nu este decat o ordine prea subtila pentru noi pentru a o putea percepe si cuantifica, in sensul de a o explica.Religia nu este decat o serie de informatii mai presus de universul asta si mi se pare normal ca la un moment dat unele lucruri sa nu le putem intelege cu adevarat, pur si simplu pentru ca sunt mai presus de ceea ce noi am pricepe.E greu de spus dar intr-adevar unele lucruri din religie ni se pare foarte gresite sau ilogice, dar iarasi prin esenta logica este ceva uman, o incercare foarte palida de a nu ne mai teme de ceea ce nu putem intelege.Pana la urma urmei cate fenomene din Universul asta sunt logice? Daca stam asa sa ne gandim un pic nimic nu este logic...Ordinea nu este decat ceva inventat,haosul la fel, niste incercari nereusite de a ne explica ceva.Si asta pentru ca notiunea de Dumnezeu ne sperie, lucru sintetizat foarte bine de catre Albert Einstein care a spus :" Nu e o problema daca noi credem in El si El nu exista, problema e daca noi nu credem si El exista".Din aceasta cauza a si aparut asa-zisa contradictie intre religie si stiinta, pentru ca multi au incercat a folosi anumite informatii din stiinta pentru a darama niste lucruri care provoaca frica.Stiinta ne-a adus o relativa siguranta, dar despre lucrurile cu adevarat importante nu ne poate spune nimic.Toti stim ca mai devreme sau mai tarziu vom muri si asta ne sperie de groaza, desi tot in natura moare la un moment dat. De ce ne sperie? Tocmai din cauza acelei posibilitati ca Dumnezeu sa existe, si in acest caz sa dam socoteala in fata Creatorului intregului univers.Ne sperie tocmai acea micime a noastra si doar din acest motiv cautam subterfugii pentru inexistenta lui Dumnezeu sau pentru inexistenta venirii Lui pe Pamant.Si iarasi aici exista niste idei preconcepute si total gresite cum ar fii ca El ne controleaza viata si toate evenimentele din ea.Dar nu e asa...Ce rost ar avea sa ne mai dea posibilitatea alegerii daca orice am face tot ca El ar iesi? In concluzie nu exista si nu poate exista o contradictie intre religie si stiinta pentru ca ele se refera la situatii total diferite.Problema e ca si una si alta se interpreteaza mult prea des si mult prea gresit pentru a mai vedea asta.Ca idee conform unui sondaj realizat in Marea Britanie cam 80% dintre matematicieni si fizicieni cred in existenta lui Dumnezeu...Einstein a crezut, Freud la fel, dar diferenta dintre ei si noi este una singura...Ei stiau ca omul se naste, traieste si moare indiferent ca ne convine sau nu asta.Si iarasi in sprijinul acestui lucru de ce toate animalele accepta moartea cu o seninatate nespecifica oamenilor? Ideea cam asta ar fii, ca pe noi ne sperie ideea de Dumnezeu si asta se vede, desi pana la urma Dumnezeu nu este pana la urma decat Iubire, Iertare, Viata si Adevar.
#29378 (raspuns la: #28800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Phenomenon - de ueit la: 24/11/2004 00:57:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Ca exemplu as putea da dilema fizicii cuantice care a ajuns in punctul in care ,vrand-nevrand ,a demonstrat existenta lui Dumnezeu.Nu vreau sa intru aici in amanunte, deoarece exista o intreaga demonstratie, dar pe scurt in fizica cuantica s-a demonstrat ca materia apare intr-un mod "aleator" dar determinat de ceva anume.Cu alte cuvinte haosul elementar nu este decat o ordine prea subtila pentru noi pentru a o putea percepe si cuantifica, in sensul de a o explica."

Cred ca te inseli. Acel "determinat de ceva anume" nu este acceptat de mecanica cuantica. S-ar putea ca explicatia sa rezide in teoria superstringurilor, in nici un caz in existenta lui Dumnezeu. De unde ai aceste informatii?

"Religia nu este decat o serie de informatii mai presus de universul asta"

Sau imaginatia bogata a unor oameni superstiosi. Cum iti argumentezi afirmatia?

"E greu de spus dar intr-adevar unele lucruri din religie ni se pare foarte gresite sau ilogice, dar iarasi prin esenta logica este ceva uman"

Ce te face sa crezi ca unele lucruri din religie nu sunt foarte gresite sau ilogice? Cred ca e mult mai probabil ca religia sa fie falsa decat ca logica noastra sa fie gresita. Un argument evident este ca stiinta functioneaza in timp ce religia, dupa o suita de predictii false, a incetat sa mai emita afirmatii verificabile.

"Pana la urma urmei cate fenomene din Universul asta sunt logice? Daca stam asa sa ne gandim un pic nimic nu este logic...Ordinea nu este decat ceva inventat,haosul la fel, niste incercari nereusite de a ne explica ceva."

Cred ca dimpotriva, universul are o logica din simplul motiv ca legile fizicii sunt respectate in toate sistemele de referinta. Incercarea oamenilor de a patrunde aceasta logica nu as numi-o nereusita, dat fiind ca stiinta functioneaza, face predictii exacte, deci pare a corespunde realitatii.

"Stiinta ne-a adus o relativa siguranta, dar despre lucrurile cu adevarat importante nu ne poate spune nimic."

Care sunt acele lucruri "cu adevarat importante"?

"Ne sperie tocmai acea micime a noastra si doar din acest motiv cautam subterfugii pentru inexistenta lui Dumnezeu sau pentru inexistenta venirii Lui pe Pamant."

Nu trebuie sa cautam "subterfugii pentru inexistenta lui Dumnezeu", este suficient ca nu exista argumente solide privind existenta Lui. As putea si eu sa spun ca tu cauti subterfugii pentru inexistenta Babei Cloanta, sau a balaurului cu 7 capete, din cauza fricii.

"Ca idee conform unui sondaj realizat in Marea Britanie cam 80% dintre matematicieni si fizicieni cred in existenta lui Dumnezeu"

Unde pot gasi acesta informatie?

"Einstein a crezut"

Este discutabil, oricum nu a crezut in Dumnezeul crestin.

"Si iarasi in sprijinul acestui lucru de ce toate animalele accepta moartea cu o seninatate nespecifica oamenilor?"

De unde stii ca o accepta cu seninatate? Mie mi se pare ca fac orice pentru a scapa cu viata. Pune la socoteala si faptul ca inteligenta lor mai redusa nu le permite intelegerea ideii de mortalitate, sunt ignorante in privinta asta.

"In concluzie nu exista si nu poate exista o contradictie intre religie si stiinta pentru ca ele se refera la situatii total diferite."

Este fals. Religia are o cosmologie a ei care intra pe teritoriul stiintei. Dupa ce aceasta cosmologie a fost demonstrata ca falsa religia s-a retras in planul spiritual, dar nu pentru ca asa a fost de la inceput ci pentru ca n-a avut incotro.
#29632 (raspuns la: #29378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Atunci cum iti explici faptul - de mya la: 27/11/2004 20:55:12
(la: Destin)
Atunci cum iti explici faptul ca exista oameni care vad in viitor? Nu vorbesc de astrologi sau de nea Caisa care ghiceste in cafea, ci de sfinti (sunt!). Daca viitorul nu e fixat, cum de oamenii astia vad in viitor?

Pe de alta parte, cand zic ca poti sa-ti schimbi destinul/viitorul, ma refer la faptul ca poti voit sa faci asta (cu puterea mintii). Sa zicem ca ai o viziune la un moment dat in viata si-ti dai seama ca ceea ce vezi in jur nu e ceea ce pare la prima vedere, ca ceea ce-ti doreai pana atunci nu mai are nici o insemnatate pentru tine, personal. Ca-ti doresti altceva de acum inainte si ca esti alt om (bingo...ti-ai schimbat destinul!).

Sigur, teoria din alineatul 1 se bate cap in cap cu aia din alineatul 2, dar...poate cautam noi explicatii logice acolo unde ele nu exista (sau sunt ilogice din punctul nostru de vedere).

Zicea la un moment dat cineva aici pe forum ca rationalul omului nu poate sa inteleaga lucruri atat de adanci si atat de abstracte. Asta zic si eu. D-aia e mai bine sa ne folosim de intuitie mai degraba decat de rational. Poate pana la urma, ne trimite asa cate o idee...si ne mai linisteste un pic.

#30010 (raspuns la: #29834) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...