comentarii

imagini de razboi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Decembrie 1989 - de Dinu Lazar la: 24/12/2003 05:16:22
(la: Decembrie 1989)
Este un sit desigur interesant. Imagini de razboi.
Sa presupunem ca nu as fi roman, ca nu as sti nimic si ca ma uit la acele imagini. Ce vad acolo; scene tip Stalingrad, in care nu inteleg ce si cum si care cu care. Nici o imagine de acolo nu este suficient de buna ca sa povesteasca ceva de la cap la coada. Nici una cu caracter emblematic sau de simbol.
Asta e o nenorocire datorata prostiei sau o facatura ca sa rezulte ca masele populare au facut revolutia si ca ele nu au fost masa de pioni miscati din umbra de cine trebuie.
Ca s-a murit, este o tragedie si nu contesta nimeni durerea acelor timpuri. Ca s-a murit 95% dupa 22 dec e insa un mister rusinos.
Profesionalismul celor care au invaluit totul in ceatza si in brambureala uitarii este indubitabil de inalta clasa.
Ar fi multe de spus despre evenimentele acelea, dar intimplarea face ca marea majoritate a celor care nu au fost foarte in lumina reflectoarelor dar au participat intr-un fel sau altul, au disparut, s-au sinucis sau au murit cu o frecventa mult, mult mai mare decit altii de aceeasi virsta, decit o masa etalon, sa zicem. Asta pecetluieste gura celor ce ar mai putea spune ceva. Timpul a trecut, va mai trece, si dintr-o orchestratie complexa or sa ramina citeva imagini neclare cu lupte de strada in care nu se va sti cine cu care si unde ce si cum, si niste cimitire de nevinovati care vor intra intr-o liniste nedreapta intr-o meritata memorie...pentru ca istoria se face dupa cum bate vintul.
Pacat.
Ar fi interesant de vazut unitar imaginile facute de fostul Agerpres, de corespondentii de presa, de fosta securitate.
O imagine poate spune mai mult decit o mie de cuvinte, dar proverbul nu spune si cind se intimpla asta...
Fotoreporter de razboi - de Dinu Lazar la: 17/11/2003 12:38:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Culmea esta unul dintre primii fotografi de razboi, daca nu primul, a fost un roman, Carol Pop de Szatmary, acum mai bine de 100 de ani.
Problema este ca in ziua de azi un fotograf de razboi, sau un fotograf de stiri, nu mai este un profesionist independent care incearca sa surprinda imagini conforme cu parerea lui despre ce se intimpla, pe care apoi sa incerce sa le plaseze la agentii si diferite publicatii.
In 99% din cazuri, un fotograf de eveniment dramatic (fie el razboi sau accident nuclear, etc) este un fotograf cu o dotare de foarte multe zeci de mii de $, cel putin in aparate, mijloace de comunicare, uneori si mijloace de transport...
Este clar ca numai un om angajat la o agentie de presa mare, platit corespunzator, si cu asigurare la zi, poate azi sa fie fotograf de razboi cu sanse de a fi unde trebuie si de a face materiale vandabile; un freelancer, un liber profesionist, nu poate supravietui financiar cel putin - fara a discuta ca nimeni nu te ajuta pe cimpul de conflict, partile implicate te vad fiecare in parte spion sau dusman sau macar incurca lume...
In principiu fotograful de razboi de azi e si el un amploaiat, care in tot ce face are grija sa produca o marfa vandabila si placuta sefilor, care sa respecte anumite canoane si care sa se gindeasca si la ziua de miine, nu atit in sensul sigurantei sale cit a calitatii imaginilor si inscrierii lor pe linia ceruta de agentie.
Doar nu va inchipuiti ca o sa vedeti un fotograf de la o agentie americana care fotografiaza un act de curaj al banditilor de irakieni sau unul de la o agentie araba fotografiind altceva decit un soldat american nespalat si mincind o conserva de porc in timp ce eventual mitraliaza un sat fara aparare. Si asta pina la detaliu, pina la limbajul subliminal, asa cum faceau fotografii rusi in timpul razboiului din `40; soldatul rus era fotografiat mereu numai de jos, ca un Hercule, profilat pe un cer dramatic, dar optimist, si neamtzul nenorocit in coloane murdare, piticot fotografiat de sus, cu bandaje murdare, si noroi si zloata in jur.
Asa ca pentru a raspunde totusi la intrebare, am fost tentat, cine nu ar fi, sa fac fotografie de razboi, dar astrele au vrut altfel - si acum nu imi pare rau de loc.
In ultimul timp, asistam si in materie de mass media, in lume, la o coalizare a marilor agentii de presa; micile agentii mai independente au cam disparut, si incet incet ramin 4-5 nume mari, care dispun de mijloace si atunci fac si regulile jocului. Cine se gindeste la democratie si la libertatea de exprimare care ar rezulta teoretic din democratie nu stie ce vorbeste. Cazurile de anul acesta de la Europa FM sau cel recent de la BBC sectia romana sunt palide manifestatii ale unor mult mai complicate convulsii...si anume fata vizibila a aisbergului.
Cam asta e cu fotografia de razboi, niciodata nu a fost mai adevarata zicala "cine imparte parte isi face"...
#4528 (raspuns la: #4503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Reporter(i) de razboi (Fratilor) - de Dragos Bora la: 14/05/2004 01:17:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salutari si multumiri!

Ce sa mai zici, se cam stia ca "O imagine (buna) face cit o mie de cuvinte".
Ca o calatorie face cit nu stiu cite biblioteci. Parca Nicolae Iorga a spus-o.

Acum, Rumsfeld a spus-o ca sa se disculpe. Pentru ca la nivelul respectiv nu-ti trebuie neaparat fotografii ca sa faci ceea ce trebuie.
E bine c-a spus-o pentru ca acum poate fi folosita drept argument supli-
mentar cind se apreciaza valoarea unei fotografii.

Acum sa va spun si eu o povestioara vazut-n seria de trei filme intitu-
lata "Reporter(i) de razboi" data recent la "Discovery Channel".

Era pe vremea cind "Aleea lunetistilor" era deschisa circulatiei. :-(
O fata de 10-11 ani este ranita grav si urcata pe bancheta din spate a
unui automobil. Mai multi fotoreporteri (printre care si povestitorul
, un "tough guy", un "dur" care vazuse multe, foarte multe la viata lui) aflati acolo se ingramadesc sa fotografieze momentul si, exact in momen-
tele respective fata moare.

Trece timpul si, odata, in timp ce-si curata(u) echipamentul foto, omul
(care fotografiase scena de mai sus) realizeaza ceva si face o depresie
nervoasa, nu-i mai trebuie nimic, umbla oriunde si oricum in cele mai
periculoase circumstante s.a.m.d.

Stergind lentila frontala a obiectivului si vazindu-si imaginea, omul
realizeaza ca ultimele imagini vazute de fata inainte de a muri au
fost imaginile ei. Murind.

Foarte interesant serial. Printre altele (parca tot tipul de care va
spusei) a zis ca daca fotografia ar putea reda si mirosurile multe
nenorociri ar putea si ar fi putut fi evitate. Asta era in timpul si
dupa Rwanda...
Comentariu pt. Ozzy despre Razboi - de LMC la: 28/05/2004 10:58:14
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Am sa incerc sa fiu cit mai “to the point”.

”””Razboaiele nu sunt singura metoda de a supravietui....cine a pornit vreun razboi l-a facut din interese de expansiune,de la romani pina in ziua de azi.
Acele popoare invadate nu au dorit razboi ci s-au...aparat si este o mare diferenta!Remember,politicians start the wars,ori vreun dictator si se ascund in spatele cuvintelor si sloganelor ca o fac pt. a ...elibera lumea.
Cine o face pt. a supravietui sunt cei cotropiti.”””


Hai atunci sa ne intrebam o alta intrebare mai interesanta: A fost nevoie de o intrarea in Razboiul Mondial II? Ce se intimpla daca nu faceam nimic? Ce s-ar fi intimplat daca am fi cunoscut mai multe despre intentiile lui Hitler? Poate tu s-au vreun pacifist ca tine poate sa ne lumineze mintile, sint sigura ca ve-ti primi premiul Nobel pentru o solutie.


“””Indienii americani nu au vrut razboi cu Wasitchu,omul alb.Tara asta in care si tu traiesti a fost a lor si inca este si sa nu uiti asta niciodata,esti un guest pe pamantul lor!!!!!!”””

Sint de acord ca indienii au avut de suferit mult. Dar din pacate timpul nu se poate intoarce, nu putem schimba nimic din ce a fost. Dar nici nu cred ca ar trebui sa ne impachetam jucariile si sa plecam la noi acasa, wherever that is, si sa-i lasam pe ei sa-si ieie pamintul inapoi, whatever that means.

“””Ar trebui sa-i respecti.Sa-i iubesti,dar timpul tau de wisdom nu a venit inca,este un nor negru deasupra ta. Nu uita asta. Iti spun pt. ca vad ura in tine dar candva vei intelege,cand va veni timpul tau. Vad invidie si gelozie,o suparare psihica ,o salamander in inima ta.
Am sa incerc sa te ajut,dar inca rezisti,este greu si asta nu e bine sufletului tau frumos.
dar nu e niciodata prea tarziu.”””

Aici ai intrecut masura. Din pacate nu ma cunosti (poate din fericire, depinde din ce punct de vedere te uiti). Ma acuzi de ura, disrespect, gelozie, invidie, incapatinare??? Cine esti tu sa-mi analizezi persoana? Cit stii tu despre mine ca sa ajungi la concluzia asta? Deocamdata am scris prea putin despre viata mea si ideiile mele ca sa-mi faci analiza sufletului si-a inimii mele. Cit despre nori negrii, poate concluzia la care ai ajuns este pentru ca te-ai uitat din spatele norului negru care te inconjoara pe tine (no offense please).

”””Daca cineva mi-ar trage o palma pe strada,as intoarce obrazul celalalt.NU as raspunde atacului. Daca cineva ar trage o palma sotiei mele,l-as bate sau as muri pt. ea.
daca cineva ti-ar trage tie o palma pe strada si eu as fi martor,as bate persoana ori as muri pt. tine.”””

Cineva si-a pus in minte sa vina sa-ti omoare sotia, pe tine, familia ta, vecinii tai, compatriotii tai, pe mine. Din pacate n-ai fost treaz sa vezi pericolul care te-a inconjurat. Multumim lui Dumnezeu ca au fost altii.

”””Ai face asa ceva pt. mine? Nu! Pt. ca inca nu esti pregatita spiritual.”””

Da fac! Suport o decizie luata de cineva care stie mai mult decit ne-a fost dat noua sa stim.

“””Dar nu accept razboaie inutile si false din interese personale de a cuceri tari,petrol,pamant si a omora oameni nevinovati.”””

Cred ca ideia asta nu voi putea sa ti-o scot din cap, pina nu vei mai trai si vei mai vedea.


“””O solutie mai buna decat razboiul? Apoi este intelegerea intre noi si pacea,este chiar atat de greu de imaginat? Vino in pace la mine si vei pleca in pace,eu imi apar pamantul doar.”””

Asa cum ai zis: intelegerea intre noi si pacea. Din pacate, daca numai tu intelegi lucru acesta si cel care te uraste pe tine si tot ce esti tu nu-i pasa, ce vei face atunci???

“””Nu ma gandesc la razboi,dar tu ai ganduri ascunse si vrei sa-mi iei pamantul si tu vei ataca primul. Desigur ca trebuie sa ma apar si sa-mi apar familia si poporul si atunci nu am incotro,imi pun culorile de razboi pe fata si NU pt. a ma apara pe mine sau viata mea,ci a poporului meu! dar nu vreau sa te omor,nu este in gandul si sufletul meu sa iau viata unui frate sau sora,si n-o fac din razbunare.”””

Te referi la mine personal sau la altcineva???

”””Be wise dear sister. Tu ce ai face daca cineva ti-ar da o palma pe strada?Vei lua pistolul si vei trage in acea persoana?Pt. o palma?”””

Nu voi lua pistolul binenteles. Exemplu a fost figurativ. Am vrut sa-ti arat ca nimeni nu este 100% pacifist. Dar daca cineva ar intra la tine in casa, si te-ar ataca pe tine si familia ta, si daca ai crede ca viata iti este in pericol, nu ti-ai scoate pistolul??? Binenteles ca da! Razboiul este pe o alta platforma, razboiul te apara de acela care vrea si are in plan sa te atace in dormitorul tau, in casa ta, in biroul tau, pe strada ta, in orasul tau, in tara ta.

“””Multi mi-au facut cate un rau here and there,de ex. in Romania am avut o vecina care invidia iedera noastra si trandafirii nostri,a turnat pisatul ei la radacini si s-au uscat.Nu m-am dus la ea sau la sotul ei sa-i iau la bataie.Am tacut,am suferit dar nu am zis nimic.
La cateva luni,el a fost calcat de un troleibuz si ea mai tarziu a murit de inima subit.
In viata nu faci un rau fara a plati candva,si e soarta omului rau.Nu eu trebuie sa trag o palma,ci Dumnezeu si destinul o va face pt. ca nu este ceva drept. Pornesti razboi se intoarce impotriva oricui cu varf si indesat.Istoria lumii o arata.”””

Ce ai facut (sau mai bine zis, ce n-ai facut) este exemplu unui bun Crestin, dar este un exemplu diferit. Sint de acord ca Dumnezeu nu vrea sa intoarcem rau pentru rau, sau sa ne razbunam impotriva celui care ne-a facut un rau oarecare. Din contra, trebuie sa ne rugam pentru ei, trebuie sa-i iubim, si sa le aratam iubire. Dar daca in cugetul nostru ne gindim: Lasa ca o sa se razbune Dumnezeu pe vecina mea, sau ii dorim ca raul sa nu se lase de casa ei, atunci iti spun clar, era mai bine sa te duci si sa faci la fel cum a facut ea. Dumnezeul care il slujesc eu ma indeamna sa ma rog si sa-mi iubesc vecinii, dar asta este pe plan individual, in relatiile noastre de zi cu zi. Poate daca am fi cu totii exemple pentru cei din jurul nostru, daca am urma invataturile Bibliei, pacea va domni intre noi si nu ar mai fi nevoie de razboi pe plan international.

”””Nu cei ce se apara platesc ci cei care pornesc razboiul din egoism,perfidie,lasitate,megalomanie,interese proprii si trimit la moarte soldati...ei se ascund bine merci!”””

Din nou, nu inteleg adjectivele folosite, si fundatia pe care te bazezi. Egoism? Perfidie? Lasitate? Megalomanie? Hmm, ma indoiesc ca cineva si-ar pune in joc viata, viitorul si banii pentru asemenea lucruri.

”””Astea am avut de spus acum.Poate nu crezi in lumea de spirit indiana,te rog din suflet insa sa ai grija de tine,acel nor este f. negru deasupra ta.
Crezi ce vrei eu te voi iubi mereu .Si te voi apara.
Voi canta pt. tine.”””

Eu inteleg mult mai multe decit imi dai tu credit. Nu simt nevoia sa fiu descintata, si nici nu doresc descintarea nimanui. Relatia intre mine si Dumnezeu este si ramine ca un otel care nu poate fi fisurat, dar apreciez dorinta ta pentru a fi in spirit linga mine.

Numai bine.
LMC
#15987 (raspuns la: #15954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Razboiul din Irak - de ninel la: 26/09/2003 08:33:22
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
Nu am nimic impotriva lui Pacepa. Consider ca a facut bine ca a plecat si ca i-a turnat pe comunisti. Cat despre afirmatiile si insinuarile din articol, ma indoiesc ca rusii i-au dat tehnologie de arme nucleare lui Saddam, pentru ca nu are nici un inteles. Adica, daca eu as avea arma cea mai teribila de pe pamant de ce i-as arata altcuiva cum sa o construiasca, oricine ar fi el si oricat mi-ar oferi la schimb? Se poate ca rusii sa-i fi dat lui Saddam cateva rachete cu focus nuclear pentru un pret bun si pentru a face s^c Israelului, dar in nici un caz nu i-ar fi dat tehnologie! Si sa fiti siguri ca rachetele astea nu ar fi avut bataie pana la Moscova, daramite pana la Washington...

Problema majora a razboiului din Irak este ca Bush a mintit cu referire la motivul adevarat. El si oamenii lui (Colin, Condy, Rummie, Dick, Wolfy) a declarat poporului ca Irak-ul este un pericol iminent pentru poporul american si un sustinator al terorismului, si astfel i-a convins ca se merita un razboi preventiv imediat. Adevarul este ca Irak-ul nu a fost niciodata un pericol imediat americanilor tot asa cum orice vrabie nu este un pericol vulturului. Cat despre sustinator al terorismului, mai degraba koreenii sau chinezii l-ar ajuta pe Osama si ai lui, decat l-ar fi ajutat Saddam cu varful bocancului american deja in c... Este mai usor de crezut ca daca Saddam a avut arme nucleare, americanii le-ar fi gasit. Daca el a avut totusi arme nucleare si s-a debarasat de ele inainte de invazia americano-britanica, atunci razboiul nu a rezolvat nimic pentru ca armele au ajuns pe mainile altcuiva si problema americanilor ramane neschimbata.

Cel mai probabil, motivele lui Bush au fost titeiul si gasirea unui tap ispasitor in locul lui Osama care s-a dat la fund si l-a lasat pe Bush cu buza umflata si imaginea in scadere in opinia publica. Ieri am auzit cea mai interesanta teorie cu privire la motivul adevarat al razboiului, si anume placarea inamicilor 1, 2 si 3 ai SUA: Rusia, China si UE. Cum? Pai, Rusia exporta titei in valoare de aproape 60% din bugetul lor, China importa titei si incepusera deja tratative cu Irak-ul in privinta asta, iar UE importa titei si aveau contracte serioase pe viitor cu Irak-ul in vederea exploatarii titeiului irakian. Singuri care ramaneau fara influenta sau contracte in Irak erau americanii si englezii, ca rasplata pentru capcana Kuweit si bombardamentele continue de la 1990 incoace. Deci, dintr-o lovitura, Bush si Blair acapareaza o mare parte din rezervele modiale de titei avand astfel control asupra OPEC si a productiei de titei afectand in mod negativ atat Rusia, China si UE. Se pare ca Aznar si Mussolini^H Berlusconi s-au prins de la inceput de manevra si s-au alaturat "coalitiei" Bush-Blair. Schroeder s-a prins de curand si s-a alaturat si el. Dintre tarile mai importante din UE, numai Franta a ramas cu buza umflata. In ziua de azi numai Chirac si Putin fac zarva pe tema implicarii ONU in Irak. Chinezii is cei mai tacuti, probabil ca sapa si ei pe langa Taiwan in speranta de a gasi titei...
#486 (raspuns la: #427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
http://www.cotidianul.ro/eveniment/even1824aug.htm - de Ingrid la: 11/10/2003 15:19:10
(la: A existat holocaust in Romania?)
Povestea evreilor din Iasi, dupa batranul Finkelstein

Felul in care Romania incearca sa se impace cu propriul trecut, in special in chestiunea Holocaustului, revine in atentia presei internationale printr-un reportaj usturator al reputatei Agentii Reuters, referitor la trecutul, prezentul si viitorul comunitatii evreiesti din Romania. Pornind de la povestea batranului evreu Leizer Finkelstein din Iasi, „caruia ii place sa bea bere rece si sa spuna glume cu evrei“, dar care-si aminteste chinurile prin care a trecut in urma cu 60 de ani, cand a fost fortat sa „bea urina“ intr-unul din „trenurile mortii“ ale fostului regim Antonescu, articolul cu pricina ajunge la concluzia ca, desi incearca sa-si curete imaginea renuntand la simbolurile fasciste, Romania a facut putine pentru a dezvalui adevarul despre rolul sau in Holocaust.
Reuters il citeaza pe Finkelstein, in varsta de 79 de ani, amintindu-si ca, „la 17 ani, cand ma urcam pentru prima data intr-un tren, era un tren al mortii... Acum beau bere, dar atunci beam si urina“. Personajul este prezentat drept unul dintre putinii supravietuitori ai deportarilor in masa si ai pogromurilor organizate de regimul Antonescu impotriva evreilor din Romania. Batranul povesteste cum, intr-o dimineata de duminica, in iunie 1941, soldatii romani au intreprins un raid in cartierul evreiesc din Iasi, fortandu-i familia sa-si paraseasca domiciliul, alaturi de alte mii de evrei, la sectia locala de Politie, unde-i asteptau ofiteri SS. A doua zi, toti au fost ingramaditi in vagoanele inchise ermetic ale trenurilor ce urmau sa-i transporte in Transnistria: „Cine a avut ideea sa faca astfel de camere de gazare, fara foc sau fum, nu-mi pot imagina“, comenteaza Finkelstein, precizand ca el si cei 22 „colegi de vagon“ care au supravietuit transportului, din totalul de 120, au fost fortati sa sape groapa comuna in care sa-i ingroape pe ceilalti, pe un camp din apropiere de Iasi.
Peste 10.000 de evrei din Iasi, continua Reuters, au fost ucisi in trenurile mortii, multi altii pierind in lagarele de concentrare si munca silnica din Transnistria. Agentia citeaza Enciclopedia Holocaustului, potrivit careia aproximativ 420.000 dintre cei 750.000 de membri cat numara comunitatea evreiasca din Romania, inainte de razboi, au pierit. In reportaj se precizeaza ca, in timp ce, inaintea pogromurilor, in Iasi traiau peste 50.000 de evrei, orasul mandrindu-se cu 127 de sinagogi, la ora actuala, Iasiul mai numara doar 480 de evrei, majoritatea varstnici, frecventand o singura sinagoga. Liderii comunitatii precizeaza ca, in timp ce „peste 60% dintre noi avem peste 60 de ani si murim circa 20 anual“, nu s-a mai inregistrat o nastere de opt ani.
Profesorul Silviu Sanie, director al Muzeului Evreiesc din Iasi, este la randul sau citat in privinta faptului ca Antonescu, vazut inca de multi romani drept un erou care a luptat impotriva Armatei sovietice, este principalul motiv pentru care Romania este sovaielnica atunci cand vine vorba de impacarea cu trecutul.
Ingrid, joaca mingea nu footbalistul.. - de JCC la: 24/10/2003 06:08:34
(la: Primul ZID)
Ingrid, asteptam cateva raspunsuri la intrebari precise, dar vad ca e mai usor sa ataci..
Discutam, daca vrei sa discuti civilizat, raspunde la intrebarile pe care le-am pus si discutam pe baza raspunsurilor tale

sau raspunsurile ar dezavantaja pe cineva?
ma framanta? evreii in sine?
evreii ca atare, putin ma intereseaza, dar ce ma framanta este violenta nejustificata si amploarea ei,
ce ma framanta este pacea in lume, si o situatie internationala care poate declansa un razboi, si nu razboiul numai la voi, dar mondial..
ce ma framanta e ca veniti aici sa ne culpabilizati si invinovatiti de crime imaginare doar, existente doar in capul vostru..
ca veniti pe un forum roman sa injurati romanii si familiile lor, unii chiar morti..

Ce o fi framantat oare 140 de tari de la O.N.U ??? si 12 abtineri??
Cu exceptia a 4, dintre care una Israel si alta USA, toti sunt mancati de ura? toti sunt antisemiti si pro-arabi? Toti sunt impotriva Israelului..

Singuri impotriva lumii intregi... Io-te cum se nasc martirii.. :-))
Pai trimiteti avioanele peste tot, la fel ca in Siria..

pai sa vedem si cine o face.. si de ce o face.. sa intelegem..
sa supere adevarul chiar atat ca-ti iesi din sarite ?

uite inca o manie, cand nu stii ce sa mai raspunzi, incepi sa joci footbalistul,

joaca mingea, tata draga..

nu ma intimideaza, si cred ca nici pe ceilalti care discuta nu-i intimideaza...

Astept inca raspunsul la intrebarile puse...
#2062 (raspuns la: #2059) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu esti cu noi, nu zici "amen".. ne urasti.. - de JCC la: 28/10/2003 14:09:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
de ce oare nu se poate purta o discutie civilizata pe tema Israelului?

cand interlocutorii sunt la scurt de argumente, te eticheteaza sau de "ura impotriva evreilor", sau de anti-semit, sau te insulta
Romanii evrei incearca sa terorizeze pe toti, sa inchida gura la toti, subiectul Israel este "tabu"..

daca ar fi mai putin agresivi in discutii, nu ne-am mai pune atatea intrebari.. dar asemenea manifestatii dau de gandit, incercam sa pricepem de ce?

de ce ne preocupa? pentru ca nu vreau ca urmasii mei, copiii si nepoti sa cunoasca un al treilea razboi mondial
Israelul, Irakul sunt bombe care vor exploda mai devreme sau mai tarziu, si cum spunea cineva, noi suntem asezati pe ele..

am plecat din România inainte de 1989, luand riscuri mari si stiti de ce?
Pentru LIBERTATE, sa nu-mi fie frica sa deschid gura si sa spun ce gandesc, pentru libertatea expresiei si astazi cand traiesc intr-o tara libera nu inteleg sa renunt la ea.
Din contra, inteleg sa fac uzaj la viitor de dreptul de moderare la subiectele puse de mine, orice tendinta premeditata de deturnare sau poluare o voi sterge si fara explicatii, o data, de doua ori, a treia oara voi bana utilizatorul de la toate mesajele mele

iar refrenurile tip "esti pro-arab", "urasti evreii" "esti antisemit" ma amuza..
mai schimbati-le frate, mai imaginati altceva..ce faceau bunicii era trecutul, sa vedem viitorul, viitorul copiilor nostrii..

Imaginea Romaniei in Italia - de SB_one la: 12/11/2003 15:21:52
(la: Romani in strainatate)
Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.



#4087 (raspuns la: #3990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mineriade - de Dinu Lazar la: 16/11/2003 15:37:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Despre mineriade sau despre alte momente interesante ale istoriei recente de la noi cred ca abia in 2-3 generatii se va putea vorbi deschis...
Deci in cazuri de genul asta eu m-am descurcat asa si asa; la mineriada din iunie `90 nu eram in tzara, si daca as fi fost cred ca poate nu mai stateam de vorba aici; la un foarte bun prieten de al meu, fotograf in acea vreme la Romania Libera - si anume Mihai Popescu Stoenesti, au venit minerii drept acasa cu ecsiva sa caute negative de la mineriada si de la revolutie... omul s-a suit batut in masina si drept in Belgia a ajuns, fara escala, unde e si acum.
Cum au aflat cei din abatajul 345 din Lupeni unde statea conu` Stoienesti, mister pina acum...
La celelalte mineriade am incercat ori sa ma amestec ca un cameleon printre trecatori, ori chiar printre mineri, nebarbierit si imbracat cu o salopeta si un aparat Zorki pe care nu- duceam la ochi... sau cind nu mergea asa ma dadeam si eu fotograf de presa in spatele cordonului de jandarmi... dupa caz. Am scapat ieftin, nu am luat decit un baston pe spate, si nu am avut decit o rollcaseta de film disparuta din buzunar - ca de, trebuia sa vada ce poze fac cine trebuie.
Dar nu problema securitatii personale e importanta, ci efortul de a incerca sa vezi ce se intimpla de fapt, dincolo de ce vezi la prima impresie.
In astfel de cazuri un fotograf trebuie sa se gindeasca intii la ce asista; cine trage sforile; ce se intimpla si cine pierde si cine cistiga; cine sunt jucatorii din fata si cine cei din umbra.
In afara de asta, multimea reactioneaza absolut imprevizibil si e de ajuns un mic catalizator ca sa sara pe tine la distractie o gashca si sa vada daca se poate juca fotbal cu aparatul ala de 3000$; asta nu numai la mineriadele din Ro, dar la evenimentele de acum o decada din Los Angeles sau la orice manifestatie din lume s-au vazut lucruri cumplite, nu mai zic de iesirile de la meciuri de oriunde sau de momentul Tirgu Mures, ca sa nu dau decit citeva exemple. Apropo de acesta din urma, operatorii si fotografii se suisera la hotel la caldurica si filmau fara sa stie ce, ceea ce mie mi se pare o blasfemie, o lipsa de profesionalism totala; cel care a dat stirea cu ungurul batut care era roman de fapt ar fi trebuit sa se lase de meserie, si cind colo cred ca a fost premiat.
Asa ca e mult de discutat pe tema asta... esential insa este pentru un fotograf sa vada ce se intimpla pe ansamblu, lucru mai greu decit ar parea. Cele mai bune fotoreportaje din Vietnam sau de pe toate teatrele de razboi sau de la orice manifestatii le-au facut in general oameni care au inteles ce se intimpla si care si-au redat creativ parerea si starea si povestea cu aparatul foto...
In astfel de cazuri, este din pacate extrem de usor sa manipulezi. Sa transformi victima in erou si invers. Nu ma refer desigur la reportajele de la noi din presa, care reportaje nu prea au existat, si in continuare nu exista si care atunci cind sunt nu se pot compara cu ce se face in lume.
aaa...ca sa fie clar... numesc reportaj o poveste, o descriere facuta in imagini, cu inceput, cuprins si sfirsit.
La un eveniment e relativ simplu de facut o poza de exceptie, dar e infinit de greu sa povestesti ce este de fapt acolo.
Si se mai si poate ca ce faci sa nu convina sau sa nu placa sefilor si deci nu apare in veci... cam asa merg lucrurile de fapt...
Eu imaginile cu mineri de pe situl meu le-am facut ca un eseu de imagine; recunosc ca nu stiu ce s-a intimplat de fapt nici acum si ca nu aveam o parere clara despre ce se intimpla. Dar am cautat sa fac citeva poze care sa descrie pentru timp cite ceva...
#4448 (raspuns la: #4402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prapastia intre irakieni si americani - de Jimmy_Cecilia la: 17/11/2003 06:16:07
(la: Irak)
Nu numai ca Irakul este pe cale sa devina un al doilea Vietnam, dar toate justificarile administratiei Bush pt a ocupa Irakul, se avereaza fiind mincinoase.

Bush s-a inselat pe toate liniile, s-a dus sa ocupe o tara fara sa cunoasca mentalitatea, traditiile, cultura si religia acestei tari..

prapastia dintre americani si irakieni, tine de fapt intr-o simpla tzigare..
Tzigarea pe care un GI's o fuma in fata irakienilor pe strada in plin Ramadan (multiple imagini vazute la TV)...

In Irak nu este Al-Kaida, sunt irakienii, partizanii lui Sadam
Unui popor nu poti sa-i impui "eliberarea" ocupandu-i, prefera tiranul ocupatiei!

In plus, acest razboi serveste de pretext si da apa la moara teroristilor, o situatie care ar fi putut fi evitata.
#4490 (raspuns la: #4125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotoreporter de razboi - de Daniel Racovitan la: 17/11/2003 09:29:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ai fost vreodata tentat sa devii fotoreporter de razboi?
#4503 (raspuns la: #4448) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Increderea reciproca, Anita... - de Jimmy_Cecilia la: 19/11/2003 15:03:37
(la: Este posibila pacea in Palestina?)
Mai intai, Anita, salut!
sa fi tu, vechiul meu amic? :)
Uite ca te citesc cu placere, de necrezut! Cine ar crede?

Imi place cum scrieti si discutati amandoi, dovada ca se poate discuta si creativ...
Ma primiti si pe mine in discutie?

Cred ca increderea acestea reciproca a fost mult distrusa de catre construirea acestui zid.Relatiile s-au inveninat mult.

Este problema Siriei in regiune, dar cred ca Sharon a facut o gresala mergand si bombardand in Siria, o violare de frontiere care a pozitionat Siria in victima si a determinat multe tari sa condamne actiunea Israelului.

Intr-adevar Siria ocupa Libanul si a distrus tara asta in intregime cu razboiul civil, ca doar Siria era in spate!

Am cunoscut Libanul si Beyrouth inainte de razboi, era perla orientului, un mic Paris, iar seara Las Vegas, cand vad astazi imagini la televiziune, cum arata, ma ingrozesc: un adevarat cosmar de ruine.
Si asta este un punct tare sensibil in regiune si intr-o zi o sa explodeze; cat vor suporta inca libanezii ocupatia?


De ce nimeni nu vorbeste despre asta? De ce nimeni nu protesteaza pentru Tcetcenia?

Poate ca restabilirea de patrule combinate israelo-palestiniene ar fi o solutie, care ar frana in primul rând atentatele, palestinienii vor fi mai "privitori" la riscuri, ca-si joaca viata.
N-am inteles de ce au fost suprimate.
Pot fi restabilite? Ar fi o solutie cuminte.
#4752 (raspuns la: #4722) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Imagini din Tara Sfanta - de Ingrid la: 19/11/2003 22:39:20
(la: Ei au spus despre Biblie)
Pentru Iasite, in special:
Scuza-ma ca am sters si resters mesajele cu linkuri spre Imagini din Tara Sfanta , dar un coleg de forum mi-a atras atentia ca a incercat sa acceseze imaginile si nu a reusit.
Verificand si reverificand, am constatat ca probabil site-ul www.webshots.com nu permite ,sau o fi o alta cauza pe care eu, ca nespecialista in domeniu, nu o pricep.
Nu as vrea sa te lipsesc de placerea de a vedea aceste poze, asa ca pe siteul sus mentionat fa cautare cu cuvintele
"church+israel" si vei obtine o multime de fotografii, pe care le vei putea si descarca pe calculatorul tau.
Regret ca nu am reusit!
imagine de carturar - de karina la: 27/11/2003 18:52:58
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
trebuie sa fi fost patru ani,cand intr-o seara te-am vazut in cartierul Baneasa.Eram incantata "l-am vazut pe Radu Herjeu!".Iata-ma acum,pe un forum de discutii,intr-o tara indepartata in fata unui contact quasi-direct cu o persoana pe care o admir mult pentru stiinta pe care o are,pentru aerul carturaresc de nota veche,arhaica,boiereasca in sensul cel mai pur romanesc cu putinta.

Ce mai faci Radu?Cum mai arata Romania si cum o vezi tu?Cum ne poti indulci imaginea ei?Adu-ne iz de busuioc si vin dulce de pe meleaguri vechi romanesti pe asfalturi reci si straine(moderne,vor unii...).Te asociez in mintea mea cu manastirea,cu ceaslovul,cu cerdacul boieresc,cu linistea,cu tot ce inseamna o Romanie uitata prin cartile vechi,cu Autenticul Romanesc.Poate ma insel.Nu stiu.Spune-mi tu.Vorbeste tu despre Adevarul tau.

Cu multa admiratie,

Karina
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din Jurnalul National - de anita47 la: 17/12/2003 23:30:15
(la: Saddam, un om sfarimat, cu nervii la pamant)
Prizonier de razboi?
----------------------

Întrebarea este legitimã, pentru cã din rãspunsul ei decurg anumite consecinte pentru fostul lider de la Bagdad. Saddam Hussein este tratat, potrivit Washingtonului, conform Conventiei de la Geneva, care se aplicã prizonierilor de rãzboi, chiar dacã nu este considerat astfel în mod legal.
Secretarul american al Apãrãrii, Donald Rumsfeld, a afirmat cã imaginile televizate ale fostului dictator, în momentul capturãrii sale de cãtre americani, mult criticate în lume, inclusiv la Vatican, nu încalcã Conventia de la Geneva.
DIFERENTE. Statul Major american a interzis ca detinutii din cadrul actualei campanii din Afganistan, aflati la Guantanamo, sã fie filmati sau fotografiati, dar cu Saddam situatia e un pic altfel. Irakienii trebuiau sã fie convinsi de veridicitatea capturãrii sale, de aceea imaginea sa a inundat posturile de televiziune din toatã lumea.
Conventia de la Geneva nu permite prezentarea prizonierilor în situatii umilitoare. În plus, statutul de prizonier de rãzboi i-ar permite dreptul la vorbitor, ceea ce una dintre fiicele fostului presedinte, Raghad, a si solicitat încã de ieri.
Nervii tãndãri CIA, care-l investigheazã pe Saddam, îi aratã acestuia casete video cu torturarea si executarea unor detinuti, gropi comune si proteste, pentru a-l slãbi psihic. Casetele au fost înregistrate în perioada în care el s-a aflat la conducerea tãrii si erau folosite de serviciile de securitate pentru a instaura teroarea în populatie. Scopul: sã-l determine sã vorbeascã.

#6809 (raspuns la: #6789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
imaginea romånului in stråinåtate. - de (anonim) la: 26/12/2003 10:09:41
(la: imaginea romanilor peste granite)
pårerea mea personalå.sint privitå ca stråinå de cele maimulte ori si este de inteles cå accentul te face deosebitå, dar ca romåncå nici odatå cå unii nici nu stiu pe unde este Ro. asezatå,este adevårat cå fiecare natiune are tråsåturi de karakter, positive si negative, dar cind esti intr-o situatie, te judecå lumea dupå cea ce faci,cum vorbesti cum te porti,cum vrei tu så-ti faci imaginea ta nu a tårii din care provii si asocciatiie sint mai mult sau mai putin costientizate.
Thomas Kinkade - de Florin Firimita la: 03/01/2004 15:31:19
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
O opinie pur personala, in speranta ca nu voi ofensa pe cei care il admira pe Thomas Kinkade: Kinkade este o mai veche "cunostinta," despre care am scris un articol in "American Artist" acum citiva ani. Este unul dintre miii de producatori de kitsch din Statele Unite, dar spre deosebire de producatorii de rind (nu pot folosi termenul de artist aici), a reusit sa dezvolte un imens mecanism de auto-propaganda/ comercializare atit de ingenios incit in ultimii 14 ani, cei 4500 dealeri care ii reprezinta reproducerile, au vindut aproape 2 bilioane de dolari (cani, perdele, reproduceri, vaze, cutiute muzicale, etc). In cercurile de arta este complet ignorat, in cercurile academice e principala sursa de umor, ceea ce nu-l impiedica sa se considere cel mai colectionat artist american. Kinkade este un entrepreneur agresiv si inteligent, care si-a gasit o nisa in piata americana (bineinteles asta spune ceva despre naivitatea celor care-l colectioneaza). Este un fel de pornografie emotionala, pentru ca nu post sa ma gindesc la alti termeni cind privesc o pictura in care Isus sta in fata unei cabane elvetiene, inconjurat de munti, lacuri, caprioare, etc, si frige cirnati pe un gratar portabil. Chiar daca din punct de vedere istoric, Isus ar fi fost un bun bucatar, imaginea acesta kitsch nu ar avea nici o justificare.
Limbajul Kinkade e plin de asemenea aberatii, melanjuri ieftine care condenseaza natura, religia, nostalgia. Ginditi-va la un pornstar incercind sa joace "Hamlet."

Vina, bineinteles, nu o poarta exclusiv "artistul," dar si publicul si criticii. Majoritatea criticilor de arta americani nu mai critica in adevaratul sens al cuvintului, ceea ce hraneste partea adversa, care duce un razboi continuu impotriva bunului gust in arta. Bineinteles ca postmodernismul a ucis ideea de calitate sau ierarhie valorica. “Bunul gust” a devenit un termen suspect.

Din fericire, in ultima vreme, "colectionari" care au cheltuit averi pentru reproducerile scumpe, mai ales ca investitie, au inceput sa se trezeasca. Din cauza productiei de masa (originalele nu sint niciodata de vinzare), multe dintre aceste produse au ajuns pe rafturile supermarket-urilor, in apropierea rafturilor pline de detergenti si pasta de dinti.

#7563 (raspuns la: #7556) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: