imagini pictura siskin stejerei

Interesante imagini, interesant modelul, si cu dezbracatul,
ce sa zic - cine trebuie poate face cui trebuie o imagine uluitoare
si daca e cu haine si daca nu e.
Si starea mini sedintei de fotografie se pare ca a fost OK;
ce ma scirtzie putin e treaba cu lumina.
Pe vremuri, la imagine, cind inca se facea carte si meseria era meserie,
profesorul meu de maiestrie - care nu era un geniu al operatoriei dar
era excelent pedagog - ne obliga sa mincam la cursul de imagine, pictura pe piine.
Pentru ca inca in picturile anilor 1600 distingem:
- o lumina principala, care poate fi contrastanta sau blinda,
rece sau - de cele mai multe ori - calda, dar care dicteaza ceea ce numim "cheia" de lumina;
- o lumina de umplere, care modeleaza contrastele mai mult sau
mai putin si vine din partea opusa luminii principale
- o lumina de fundal
- o lumina de efect ( lumina de contur sau un spot sau un reflex sau o chestie asemanatoare)
- o lumina apicala ( aia din ochi, sclipirea care da viata portretului)

Ei, la aceste portrete, lumina e cam plata, adica modelarea formei fetzei, cam lipseste.

Aici ar trebui jonglat; de vazut si de amestecat lumina existenta,
care poate fi aleasa ca lumina principala sau nu, care sa vina si
din mai lateral, sau chiar din spate, cu blitul de pe aparat, pus la minus doua diafragme.

De altfel, la o sesiune de portret, e bine sa incercam cit mai multe
solutii tehnice si estetice si sa alegem pe urma ce si cum. De iluminari
nu mai zic - trebuie sa incercam cit mai multe variante din jurul celei pe care o credem nimerite.

Dar, imaginile, altfel, par OK.

Ma rog, sunt mai multe abordari in fotografie; una e sa muncesti pina chelesti
si sa inveti imagine la greu si maiestrie si compozitie si sa experimentezi
si normal, inafara de niste ametiti din domeniu sa nu vada nimeni,
si alta cale sa fii mare geniu in fotografie
ar fi sa pui prima oara mina pe un aparat, sa faci citeva declansari
la marea abureala, sa le maresti, sa faci un album si o expozitie si sa te dai
artist, si sa faci si vinzoleala printre intelectuali ( daca ma lauzi tu te laud si eu).

...nenumarate sunt caile domnului...

""durerile de capatana zdravene" sub influenta carora a putut scrie "
Artistii e in alt univers, nu trebuie luati 100% si trebuie luata ideea
in general, ei fac o imagine, o simfonie, o pictura, si multe din ce
e altceva decit imaginea, pictura, simfonia, se uita in timp si nu
conteaza pentru istorie. Trebuie ca frazele sa fie luate asa, ca o
subliniere a personalitatii, ca o alta lungime de unda, nu ca o conferinta
stiintifica exacta si precisa.
Sigur ca daca un ciumpalac va fi muscat de un viperoi pe care il va
lua de la bronzat pe motiv ca a citit el pe fotografu undeva ca viperele
nu musca mortal, si o mierleste, o sa fie ceva probleme, cu rudele care
o sa aiba drag sa bage niste scorpioni in celula de la puscarie a autorului.
Lucrurile trebuie luate asa si asa, sunt pareri si pareri, si cine crede ala e,
nu trebuie crezute pentru cazuri de viata si de moarte decit, evident,
cunostintele unor biologi avizati.
Eu am vazut unu` muscat de picior de un scorpion de 3 cm si omu` dupa
ce ca a avut piciorul cit un butoi in douaj` de minute a facut si soc
anafilactic si o si mierlea daca nu avea o tipa de la cortu` vecin niste
tablete cu antihistaminice tari.
Asa ca sunt muscatri si muscaturi si realitati si realitati.

Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului

Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.

Pentru Iasite, in special:
Scuza-ma ca am sters si resters mesajele cu linkuri spre Imagini din Tara Sfanta , dar un coleg de forum mi-a atras atentia ca a incercat sa acceseze imaginile si nu a reusit.
Verificand si reverificand, am constatat ca probabil site-ul www.webshots.com nu permite ,sau o fi o alta cauza pe care eu, ca nespecialista in domeniu, nu o pricep.
Nu as vrea sa te lipsesc de placerea de a vedea aceste poze, asa ca pe siteul sus mentionat fa cautare cu cuvintele
"church+israel" si vei obtine o multime de fotografii, pe care le vei putea si descarca pe calculatorul tau.
Regret ca nu am reusit!

Este foarte greu de spus cine a fost cel mai mare fotograf roman al tuturor timpurilor.
In Romania fotografia e pe linga oishte, dar mai exista; insa critica
de specialitate, istoria fotografiei, sunt absente cu desavirsire si nu sunt abordate cu seriozitate de nimeni.
Estetzii natiei nu s-au pogorit asupra acestui domeniu ca sa decida cum devine cazul. Dar poate e mai bine asa...oricum nu ma pot pronunta decit asupra a ceea ce am cunoscut eu.
Dupa parerea mea, unul din cei mai mari fotografi pe care i-am cunoscut, poate cel mai mare, a fost Aurel Mihailopol; daca nu ar fi murit in culmea puterii creative ( un cancer dupa povestea cu SLOMR din `77) poate altfel s-ar fi scris povestea fotografiei romanesti.
Am cunoscut multi fotografi care la acea ora mi s-au parut de exceptie; de la Gheorghe Serban la Edmund Hoffer, de la Hedy Loffer la Iosef Marx; a existat o pleiada de fotografi buni ai anilor `70, dar operele lor sunt acum uitate, pierdute, imprastiate, distruse, cind nu sunt negate sau minimalizate. Greu de facut o evaluare...
Cel mai mare fotograf roman inca in viata este, cred, Dan Dinescu - tot dupa parerea mea. Din pacate operele domniei sale nu (prea) se pot vedea pe Internet...
Exista insa in prezent multi alti fotografi romani de exceptie; probabil ca sunt diferente semnificative intre locurile pe care le ocupa pe podium, dar eu il vad in frunte si pe Cosmin Bumbutz, apoi si pe cei citiva din jurul domniei sale adunati in fotoclubul "7zile"; apoi pe pozitii onorante ar putea fi Ion Zupcu, acum in America, care isi cladeste o serioasa cariera acolo in fotografia de arta; Mihai Moiceanu la Brasov; ar fi cu totul cred ca 10-12 foarte buni fotografi romani, de mare clasa, dintr-un pluton de pina in 50 de oameni.
Tragic este ca atunci cind cauti "romania, photographer" la Google ies pe primele sute si mii de locuri multe, prea multe rateuri... asta e viatza. Gresala fundamentala a fotografilor romani buni in viatza este ca nu prea au imagini pe net si cind le au nu le promoveaza.
Fotografii care au fost au intrat intr-o nedreapta uitare si fara ei nu poate exista prezent, si pe de alta parte, si nici viitor.
O cultura, fie ea a imaginii sau a cuvintului, are nevoie sa cunoasca pozitia si lucrarea, fie ea buna sau rea, a celor care au fost.
Eu sper inca sa apara si la noi istorici de fotografie, critici de arta specializati in fotografie, galeristi, curatori, galerii, doctorate, albume, o intreaga clasa de elemente atit de necesare fara de care vom pluti in ceatza in acest domeniu.

P.S. aaa... in cele de mai sus ma refer la fotografia clasica, academica, editorialista; la celelalte nu ma pricep... si ma refer la fotografie ca arta, nu ca obiect estetic de folsit in advertising, moda, PR, etc; meseriasi sunt multi buni si poate si foarte buni.
Diferenta dintre un meserias si un fotograf? Ca in pictura,istoria ne va spune si tot ea va produce fundamentale schimbari de valori...
Dinu Lazar

trebuie sa fi fost patru ani,cand intr-o seara te-am vazut in cartierul Baneasa.Eram incantata "l-am vazut pe Radu Herjeu!".Iata-ma acum,pe un forum de discutii,intr-o tara indepartata in fata unui contact quasi-direct cu o persoana pe care o admir mult pentru stiinta pe care o are,pentru aerul carturaresc de nota veche,arhaica,boiereasca in sensul cel mai pur romanesc cu putinta.

Ce mai faci Radu?Cum mai arata Romania si cum o vezi tu?Cum ne poti indulci imaginea ei?Adu-ne iz de busuioc si vin dulce de pe meleaguri vechi romanesti pe asfalturi reci si straine(moderne,vor unii...).Te asociez in mintea mea cu manastirea,cu ceaslovul,cu cerdacul boieresc,cu linistea,cu tot ce inseamna o Romanie uitata prin cartile vechi,cu Autenticul Romanesc.Poate ma insel.Nu stiu.Spune-mi tu.Vorbeste tu despre Adevarul tau.

Cu multa admiratie,

Karina

un nou sistem de invatamant mixt

in care matematica, fizica si chimia
sa fie predate de maestrii

in care pictura, sculptura si teatrul
sa fie materii de baza
predate de maestrii.

in care NATURA
sa fie CLASA in care se desfasoara CURSURILE
in care orice elev
sa DEVINA MAESTRU.

Cata

incercasem si eu,ca un profan ce sunt, sa aduc fotografia ca o succesoare a picturii,dar nu,asa e!exista fotografie pur si simplu,cum spui.Pentru mine insa arta inseamna Imagine,Cuvant,Sunet,Miscare,un fel de piloni pe care-si tine sau isi construieste altarul.Eu sunt profanul,fireste:).

Fotografia Dinu Lazar e frumoasa,totala,e ea insasi pentru ca reuseste sa-ti vorbeasca despre tine atunci cand un timp indiferent iti ia privilegiul contemplarii exterioare si interioare,mai ales, pe un trecut pe care de multe ori il credem atat de departe de noi cand de fapt e atat de aproape si inconstient ne duce inainte.

Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu

Unii au zis ca picturile lui Lawrence Alma-Tadema sunt la limita kitchului, zaharisite si dulcegi :)

Ce-mi place la pre-rafeliti e poezia ce pluteste in atmosfera picturilor, elegantza personajelor, iluzia unui paradis, cautarea unei lumi perfecte... Zahar la pre-rafaeliti? da, si de cele mai multe ori in cantitati mari, intr-adevar, dar nu refuz niciodata o prajitura foarte dulce :)

Asa e, nu se discuta :)
Gasesc ca pre-rafaelitii nu te fac sa gandesti, ci mai degraba sa visezi. E foarte multa poezie in tablourile lor.

Impresionistii... acum cativa ani am ramas vrajit in fata picturilor lui Monet reunite in muzeul Marmottan, din burghezul arrondisment 16 al Parisului... Pe multe le vazusem deja in albume sau ca imagini digitale, dar pictura tabloul vazut in realitate nu se compara, textura uleiului, lumina, etc...

multumim pentru invitatia la top 16 ;)

imi plac copacii iarna, pentru ca e "pictura"

imi place fata in rochie, coborand pe trepte, alaturi de altii ;), pentru bucuria fetei vs mirarea celorlalti

acel individ sarutand mana minerului, pentru ca reflecta, dupa parerea mea, imaginea unei generatii mintite...

cea din neverending story, pentru ca spune totul atat de simplu si clar ;)

cat despre cea cu gangul acela cu trepte, care urca spre stanga sus, pasarea in zbor e reala? si, in aceasta ordine de idei, cat photoshop e in imaginile dvs? care e parerea dvs fata de alterarea/modificarea/completarea fotografiilor pe calculator? marturisesc ca m-a suprins glen allison, in interviul dvs, cand a militat pentru "dramatizarea" unui apus banal prin adaugarea de elemente din alte imaginia (pasari, barci, etc). Fotografia geniala (acea fotografie dupa care alearga unii o viata), se poate ajusta cu calculatorul sau trebuie sa fie "genuine"?

si imi mai place mult cea cu cei 3 batrani pe banca, pentru expresivitate si pentru faptul ca sunt pe diagonala de coborare.

cu multumiri pentru dialogul de aici

Uite o piesa, nush' dac'ai ascultat-o, e superbissima: "Take this waltz"... O pun pe picior de egalitate cu "Dance me..."
Un colaj de imagini halucinant, o [poezie] de [dragoste] deosebita:


"TAKE THIS WALTZ
--after Lorca

Now in Vienna there's ten pretty women
There's a shoulder where Death comes to cry
There's a lobby with nine hundred windows
There's a tree where the doves go to die
There's a piece that was torn from the morning
And it hangs in the Gallery of Frost
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz with the clamp on its jaws

Oh I want you, I want you, I want you
On a chair with a dead magazine
In the cave at the tip of the lily
In some hallways where love's never been
On a bed where the moon has been sweating
In a cry filled with footsteps and sand
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take its broken waist in your hand

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz
With its very own breath of brandy and Death
Dragging its tail in the sea

There's a concert hall in Vienna
Where your mouth had a thousand reviews
There's a bar where the boys have stopped talking
They've been sentenced to death by the blues
Ah, but who is it climbs to your picture
With a garland of freshly cut tears?
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz it's been dying for years


There's an attic where children are playing
Where I've got to lie down with you soon
In a dream of Hungarian lanterns
In the mist of some sweet afternoon
And I'll see what you've chained to your sorrow
All your sheep and your lilies of snow
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
With its "I'll never forget you, you know!"

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz ...

And I'll dance with you in Vienna
I'll be wearing a river's disguise
The hyacinth wild on my shoulder,
My mouth on the dew of your thighs
And I'll bury my soul in a scrapbook,
With the photographs there, and the moss
And I'll yield to the flood of your beauty
My cheap violin and my cross
And you'll carry me down on your dancing
To the pools that you lift on your wrist
Oh my love, Oh my love
Take this waltz, take this waltz
It's yours now. It's all that there is."


Si iata si o comparatie cu poezia lui Lorca, dupa care Cohen spune ca s-a inspirat:
http://www.webheights.net/speakingcohen/waltz.htm

Referitor la intrebarea cit de procesate sunt imaginile mele... as spune ca intre mult si foarte mult. Cu Glen Allison ( al carui interviu poate fi citit pe www.fotomagazin.ro) sunt intru totul de acord in multe privinte...
In extemis, sa ne aducem aminte de primele fotografii, facute pe placi de cupru, mercur, cort si vrajitorii; pe urma au aparut uni care faceau poze pe placi de sticla si care au scandalizat pe cuprishti, ca aia nu e fotografie, adevarata arta e sa simti mirosul mercurului si al albusului de ou; pe urma pelicula de celuloid a scandalizat sticlarii, ca ce grosolanie; si tot asa. Melies, realizatorul genial care a facut la inceputul secolului 20 acea "Calatorie de la Pamint la Luna" pe film de 35 mm, a facut sa curga riuri de cerneala cu trucajele sale, ca e bine, ca nu e bine, ca e blasfemie, ba nu, ca e arta, etc.
Fiecare decada a adus in fotografie noi curente, tendinte, aparatori, detractori; chiar acum, pentru unii, ce nu e facut cu un aparat cu burduf pe planfilm nu e fotografie, pentru altii ce e scanat si procesat nu e fotografie, cei ce folosesc Leica se uita de sus la canonishti si exemplele pot continua.
Personal, cred ca idealul e ca fiecare trebuie sa-si gaseasca un stil si o unitate de exprimare, in sensul ca daca vezi o imagine sa zici imediat "iata o noua bumbutziada"; mai cred ca fiecare fotograf trebuie sa incerce numeroase carari pina sa isi gaseasca drumul propriu, si unii pot sa caute toata viatza, si nici asta nu e o rusine; fotografia e ca o casa, ca un culcush, si asta poti sa-l ai si in copac, si in pestera, si cu termopane si cu chirpici.
Important e sa faci ceva , sa cauti, sa arati, sa vezi, sa incerci, sa inveti, sa realizezi ca exista si stenope dar si lomografie sau fotografie cu Sinarul, si imagine printata digital cu iarba pusa din alt peisaj si imagine facuta cu platina si saruri de aur.
Important e sa mucesti enorm, dedicat, si sa ai norocul sau energia , asa cum am mai spus, sa faci fotografie pentru tine, fotografie care sa iti placa tie si sa te regasesti tu in ea; restul e simplu... adica restul, la urma urmei nu conteaza. Ca e fotoshopista sau nu, e mai putin important. Mergi si vezi o raza de lumina pe o scara si parca auzi un filfiit de aripi; faci un colaj si pui deci o pasare unde nu era dar unde ai simtzit-o cu ochii mintii; e important ca era sau nu pasarea in fapt sau starea si mesajul imaginii? Fotografia poate fi clasica sau apropiata de grafica si de pictura; granitele sunt din ce in ce mai difuze azi; parerea mea e ca e important sa spui ceva, nu cum spui acel ceva. Totul se schimba, totul devine, o imagine poate fi facuta cu degetul pe nisip sau cu un complicat sistem digital cu milioane de tranzistori. Care imagine e mai buna, mai imagine de imagine? Ca in extremis ambele sunt digitale...
La urma urmei fotografia imi pare ca o credintza, daca imi e permisa aceasta blasfemie. Asa cum exista mai multe moduri de a vedea, de a intelege si de a accepta o imagine, exista si mai multe credinte, fiecare cu obiceiul si dumnezeul sau; lupte intre ele si si istorii sumbre, cit cuprinde; fiecare spune ca asa trebuie si nu altfel. De...

pårerea mea personalå.sint privitå ca stråinå de cele maimulte ori si este de inteles cå accentul te face deosebitå, dar ca romåncå nici odatå cå unii nici nu stiu pe unde este Ro. asezatå,este adevårat cå fiecare natiune are tråsåturi de karakter, positive si negative, dar cind esti intr-o situatie, te judecå lumea dupå cea ce faci,cum vorbesti cum te porti,cum vrei tu så-ti faci imaginea ta nu a tårii din care provii si asocciatiie sint mai mult sau mai putin costientizate.

O opinie pur personala, in speranta ca nu voi ofensa pe cei care il admira pe Thomas Kinkade: Kinkade este o mai veche "cunostinta," despre care am scris un articol in "American Artist" acum citiva ani. Este unul dintre miii de producatori de kitsch din Statele Unite, dar spre deosebire de producatorii de rind (nu pot folosi termenul de artist aici), a reusit sa dezvolte un imens mecanism de auto-propaganda/ comercializare atit de ingenios incit in ultimii 14 ani, cei 4500 dealeri care ii reprezinta reproducerile, au vindut aproape 2 bilioane de dolari (cani, perdele, reproduceri, vaze, cutiute muzicale, etc). In cercurile de arta este complet ignorat, in cercurile academice e principala sursa de umor, ceea ce nu-l impiedica sa se considere cel mai colectionat artist american. Kinkade este un entrepreneur agresiv si inteligent, care si-a gasit o nisa in piata americana (bineinteles asta spune ceva despre naivitatea celor care-l colectioneaza). Este un fel de pornografie emotionala, pentru ca nu post sa ma gindesc la alti termeni cind privesc o pictura in care Isus sta in fata unei cabane elvetiene, inconjurat de munti, lacuri, caprioare, etc, si frige cirnati pe un gratar portabil. Chiar daca din punct de vedere istoric, Isus ar fi fost un bun bucatar, imaginea acesta kitsch nu ar avea nici o justificare.
Limbajul Kinkade e plin de asemenea aberatii, melanjuri ieftine care condenseaza natura, religia, nostalgia. Ginditi-va la un pornstar incercind sa joace "Hamlet."

Vina, bineinteles, nu o poarta exclusiv "artistul," dar si publicul si criticii. Majoritatea criticilor de arta americani nu mai critica in adevaratul sens al cuvintului, ceea ce hraneste partea adversa, care duce un razboi continuu impotriva bunului gust in arta. Bineinteles ca postmodernismul a ucis ideea de calitate sau ierarhie valorica. “Bunul gust” a devenit un termen suspect.

Din fericire, in ultima vreme, "colectionari" care au cheltuit averi pentru reproducerile scumpe, mai ales ca investitie, au inceput sa se trezeasca. Din cauza productiei de masa (originalele nu sint niciodata de vinzare), multe dintre aceste produse au ajuns pe rafturile supermarket-urilor, in apropierea rafturilor pline de detergenti si pasta de dinti.

Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….

iar Vadim Tudor - risca 3 ani de inchisoare

Directorul adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor, Eugen Vasiliu: “Dezvelirea bustului lui Yitzhak Rabin, in conditiile in care organizatorii nu au avut consimtamintul familiei acestuia, este o fapta penala”
Gestul lui Vadim Tudor de a ridica un monument in memoria primului-ministru istraelian Yitzhak Rabin a depasit deja cadrul moral ajungind in pragul penalului. Vadim a incalcat dreptul familiei Rabin de a hotari folosirea imaginii fostului premier israelian, ceea ce constituie infractiune, sustin reprezentantii Oficiului roman care vegheaza la respectarea dreptului de autor. Pentru ca nu a avut acordul familiei lui Yitzhak Rabin pentru ridicarea statuii, asa cum cere Legea dreptului de autor, Corneliu Vadim Tudor a incalcat o lege, pentru care risca inchisoarea.
Directorul adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor - ORDA, Eugen Vasiliu, a anuntat, ieri, ca liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a incalcat legea dreptului de autor, ridicind statuia lui Yitzhak Rabin fara acordul succesorilor acestuia. Potrivit lui Vasiliu, initiatorii acestui eveniment, prin urmare si liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, sint pasibili de pedeapsa cu inchisoarea de la trei luni la trei ani. “Dezvelirea bustului lui Yitzhak Rabin, in conditiile in care organizatorii nu au avut consimtamintul familiei acestuia, este o fapta penala”, ne-a comunicat directorul ORDA, Eugen Vasiliu. El a explicat ca acest lucru este prevazut in articolele 88 si 142 (la capitolul sanctiuni) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. “Conform acestor articole, expunerea publica a unei opere de arta reprezentind portretul (bust, pictura, fotografie) a unei persoane fara consimtamintul acesteia sau a succesorilor ori mostenitorilor constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la trei luni la trei ani”, a precizat directorul Oficiului pentru protectia dreptului de autor. El a mentionat ca, pentru aceasta fapta, Parchetul general trebuie sa se sesizeze din oficiu si nu trebuie sa primesca o plingere prealabila. “Cerem Parchetului sa se autosesizeze si sa ancheteze acest caz de incalcare a dreptului de autor”, a mai spus reprezentantul Oficiului roman care urmareste respectarea dreptului de autor.

“Nu ma intereseaza legea lor mizerabila”
“Nu ma intereseaza legea lor mizerabila, astia cu Oficiul lor al dreptului de autor sint niste infractori in frunte cu Razvan Theodorescu, sint niste ticalosi”, a reactionat, Corneliu Vadim Tudor, aducind acuze calomnioase reprezentantilor Oficiului Roman pentru respectarea dreptului de autor. Intrebat de ce nu a respectat Legea dreptului de autor, Corneliu Vadim Tudor a spus ca el nu cere aprobare nimanui. “Eu nu cer aprobare nimanui, nici lui Iliescu, nici lui Nastase, nici Partidului Muncii din Israel, pentru a face ceva in conformitate cu vointa lui Dumnezeu de a promova pacea”, a declamat liderul PRM. Desi este senator in cel mai inalt for legislativ, Corneliu Vadim Tudor se considera mai presus de lege si admite, indirect, ca nu vrea sa o respecte. El a invocat faptul ca avea un raspus afirmativ sub forma electronica din partea Centrului Yitzak Rabin din Tel Aviv. Cu toate astea, Corneliu Vadim Tudor a recunoscut ca nu a solicitat nici un raspuns personal din partea fiicei sau familiei fostului premier israelian.

Familia fostului premier nu si-a dat acordul
La inceputul anului, Dalia si Yuval Rabin, copiii fostului premier israelian, au protestat public fata de ceea ce ei au numit “eforturile lui Vadim Tudor de a folosi memoria lui Rabin pentru propriul beneficiu politic”.
Fostul ministru adjunct al apararii din Israel, Dalia Rabin, fiica lui Yitzhak Rabin, fratele acesteia, Yuval Rabin, si fostul director general in cabinetul actualului premier, Shimon Sheves, au trimis, pe 8 ianuarie, un comunicat Ambasadei Israelului la Bucuresti in care dezminteau ca si-ar fi dat acordul pentru construirea unui monument inchinat fostului premier “de catre o persoana cu vederi de extrema dreapta”.
Citat de Mediafax, Vadim Tudor s-a lansat in afirmatii aiuritoare: “Nu copiii lui Yitzhak Rabin sint autorii lui Yitzhak Rabin, ci Yitzhak Rabin este autorul copiilor”.

Parchetul General: Actiunea penala incepe dupa plingerea familiei
Biroul de presa al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie ne-a comunicat ca Parchetul General nu se poate autosesiza in acest caz. “Conform Art. 88 din Legea 8/1996, privitoare la drepturile de autor, declansarea actiunii penale contra persoanei care difuzeaza sau expune o opera ce contine un portret poate fi facuta doar in cazul in care acea persoana ori urmasii sai, depun plingere penala contra celor care au incalcat acel paragraf de lege”. (Vasile Surcel)

“Nu-i cunosc pe copiii defunctului om politic, am tot respectul pentru ei, dar dati-mi voie sa nu le cer aprobarea pentru a omagia memoria unui Erou al Pacii, care nu le mai apartine nici lor, nici Israelului, ci lumii intregi”, scria Vadim Tudor ambasadorului Israelului la Bucuresti, recunoscind astfel ca a ignorat dreptul acestei familii la imaginea lui Yitzhak Rabin.

ORDA s-ar putea autosesiza
Directoarea ORDA, Rodica Parvu, a conchis, ieri, ca exista posibilitatea ca Oficiul sa se autosesizeze. “Este treaba familiei interpretarea consimtamintului. Insa exista posibilitatea sa ne si autosesizam. Vom vedea ce vom face in zilele urmatoare”, a declarat Rodica Parvu. Ea a spus ca autoritatile vor reactiona in momentul in care urmasii lui Yitzhak Rabin vor veni cu o plingere la ORDA sau la Ministerul Culturii si Cultelor (MCC).

Si Theodorescu sustine ca n-a dat vreo aprobare
Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor, institutie care coordoneaza ORDA, a declarat ca “niciodata, nimeni n-a cerut Ministerului Culturii si Cultelor vreo aprobare pentru constructia si amplasarea acestei statui”. “Orice monument construit in Bucuresti sau in oricare oras sau sat din aceasta tara trebuie sa fie aprobat de Ministerul Culturii si Cultelor, la Comisia monumentelor de for public”, a declarat Theodorescu. Si ministrul culturii a adus aminte de posibila incalcare a Legii 8/1996. “Exista - si aici sint foarte mirat, pentru ca domnul Vadim Tudor este inconjurat de niste avocati foarte buni - binecunoscuta Lege 8/1996 care stipuleaza, alaturi de dreptul de autor, si dreptul la imagine. Acesta din urma prevede ca nici o persoana nu poate fi reprezentata fara acordul succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa”, a amintit Razvan Theodorescu.