comentarii

imparat cuv inrudite


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cararea imparatiei e-o minune - de codru la: 14/05/2004 05:08:14
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
Cararea imparatiei e-o minune care face minuni. Stiu un tip care s-a lasat de baut dupa ce a citit-o, mai precis s-a lasat bautul de el, caci nu i-a mai facut placere sportul cu paharul. Pare incredibil, dar nu e...
#15387 (raspuns la: #7275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...
Am găsit în dicţionar cuv - de RSI la: 16/08/2005 22:16:07
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Am găsit în dicţionar cuvântul gruel. Ăsta-i un terci din fulgi de ovăz. Ce zic cunoscătorii ?
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#65697 (raspuns la: #65693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Honey - de Yuki la: 30/10/2005 20:58:41
(la: Poveştile bătrânilor)
ielele= spirite femeiesti, numite uneori Zane sau Rusalii.; o credinta pop zice ca nu treb numite pe numele lor adevart, ci cu in alt cuv conventional, care dupa ce devine stiut de toti treb inlocuit cu altul.( nemilostive, dragaice ,irodite), sau ca sa le imbuneze ( domnite, bune, frumoase, sfinte).
apar si la aromani
Dupa unele credinte se spune ca ielele sunt fiicele lui Rusalim Imparat si ca-i urasc pe crestini pt ca supusii tatalui lor au trecut la crestinism.
#83050 (raspuns la: #82399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-am vrut să dau impresia de - de Simeon Dascalul la: 25/07/2006 13:48:56
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
N-am vrut să dau impresia de varză, găseam o asemănare de esenţă – incidente puţin cunoscute, dar reflectându-şi foarte bine epoca. Ori, pentru perioada post-decembristă, foarte relevante mi se par procesul Ursu, mătuşa Tamara şi tratatul semnat cu ruşii în aprilie 1991.

Am menţionat afacerea Strousberg nu că ar fi cel mai ţapăn exemplu de corupţie antebelică, ci pentru că arată importanţa României şi consideraţia de care se bucura în context european şi, mai ales, pentru că nu cred că lucrurile s-au schimbat prea mult.

Evenimente de felul ăsta nu-s nici irelevante, nici izolate. Istoria noastră, aşa cum e predată în şcoală, îmi dă impresia unei camere relativ curate, dar în care tot gunoiul s-a măturat sub preş. Altă mostră de ce s-ar putea găsi ridicând covorul ar fi circulara pastorală dată de episcopatul ortodox din Oradea, la 1 septembrie 1916.

Omiţând toate incidentele neconvenabile avem o istorie purificată, onorabilă, dar nu ştiu cât de realistă. Poate fi admirată şi poate să inducă un fel de mândrie, cel puţin până începi să te lămureşti cum stau lucrurile.

Peleşul – n-am nimic împotriva lui, arată bine şi e number one în topul castelelor noastre. Asta probabil pentru că şi la Bucureşti, şi la Suceava, şi la Târgovişte n-au rămas decât nişte ruine prea puţin aspectuoase din fostele curţi domneşti. Dar de unde până unde act de patriotism a-ţi construi o reşedinţă de vară? În ce priveşte moartea lui înclin totuşi spre varianta oficială – cauze naturale: dezamăgirea că nu şi-a putut ţine cuvântul faţă de Puterile Centrale. Nu pot privi imparţial pe cineva dezinteresat de românii de dincolo de Carpaţi, dar înţeleg nevoia de modele – şi eu am simpatiile mele istorice şi toate faptele lor mi se par justificate.

Lipsa de acţiune – nu prea văd ce acţiune ar putea fi utilă. Mersul la vot mi se pare o aiureală, mă raliez la părerea părinţilor mei: n-are rost să te deplasezi la vot numai ca să schimbi o garnitură de escroci cu alta.
Tocmai s-a terminat cu armata şi din ce spuneau cei mai mari ca mine nu-i o experienţă pe care să regret că am ratat-o. Aşa că nici implicarea fizică în recuperări de teritorii nu mai pare a fi de viitor.

Singura acţiune cât de cât utilă la mă pot gândi e transmiterea de informaţii mai departe. Când o să am copii o să le povestesc şi o să-i îndemn să citească, în măsura în care or să fie interesaţi, suplimente mai naşpa şi mai aproape de realitate ale istoriei oficiale. Poate că în contextul actual nu foloseşte la nimic să ştii, dar cine ştie ce va fi peste cincizeci de ani. Istoria nu se întoarce, dar se schimbă cu 180 de grade.
Conferinţă......... - de cosmacpan la: 26/01/2007 10:35:59
(la: Ora de compunere (3)- "Pedagog de cafenea")
"Onorat aughitoriu,

Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!"

Aşa începe d. conferenţiar. Cui nu a asistat la conferenţa aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările şi presupune şi răspunsurile. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea o conversaţie între pedagog şi şcolar, este însuşi corpul conferenţii. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.

Urmează conferenţiarul:

Pedagogul: No! ce-i grămakica?

Şcolerul: Grămakica iaste...

Pedagogul: No că-z ce iaşte? că-z doar nu iaşte vun lucru mare.

Şcolerul numai apoi se răculeje şi răspunghe: grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.

Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale:

Şcolerul: În substankive care se văd şi substankive cari nu se văd - reşpeckive concreke şi abstracke!

Pedagogul: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic şi punem cheskiunea doar:

Aţi auzit voi, copii, ghespre jăn? Ce iaşte jănul?

Şcolerul răspunghe: Jănul e cumu-i lucru: masculin, femenin şi ekerojen au neutru, reşpeckive ghe bărbat, ghe femeie şi ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.

Pedagogul: Esemple doară...

Şcolerul apoi musai se exprime astfel:

Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ş-apoi ghevine femenin.

Pedagogu1: No! dar neutru?

Şcolerul (inoţent cumu-i, el nu poake da exemplul aghecvat; eu, pedagogul, atuncia-s gata să-i dau ilustrăţiunea keoriei)...

Pedagogul: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin şi iapa femenină, neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corşitură, ghe îmbele jenuri, şi mai gheparke pentru aceea se conzultă zoologhia, care-i o altă ştiinţă naturale, şi doară naturalia non sunt turpia!...

După aceea doară, şcolerul musai să fie, în răţiunea să puerilă, eghificat pe gheplin ghe jănurile tutor substankivelor.

Vine numai dup-aceea cheskiunea makemakică... Spune-ne tu doară, Bârsăscule! (zic eu şcolerului) ce înţăleji tu prin curbă, o linie curbă?

Şcolerul: Care nu-i ghireaptă...

Pedagogul (zâmbind cu bunătate): No! care nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă?

Şcolerul mai apoi vine la aceea înduplecare a răţiunii că musai va să răspundă minken:

E o linie oablă, oablă, care mere şi mere şi mere şi iarăşi se-ntoarnă ghe unghe o purces.

Pedagogul (jucându-şi serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reşpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele?

Şcolerul acuma, după memorare numai, căci memoria e, cum zice Tubinghen, pur animală, răspunghe ca animalul: numerele pare, reşpeckive cele cu soţiu, le-au invăntat Pitagora, iar mai apoi cele impare, reşpeckive cele fără soţiu, le-au invăntat Eratoskenes!

Bravo!

Cum veghe, onoratul aughitoriu, toake răspunsurile şcolerului după metoada intuikivă moghearnă sunt neţesitake prin lojika lui, proprie vorbind născândă, dar completaminke formată printr-o educăţiune aghecvată cercustanţelor, probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke.

Într-o viitoare conferenţă, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăşi în aplicăţiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica şi cu işcoala!

(Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre şi ghe limba makernă în şpeţial". Să-l vedem la lucru.)

PS: Nenea Iancu sa traiasca........fruntea sa ne-o descretzeasca
povestea imparatului - de cattallin2002 la: 29/08/2007 11:52:59
(la: patru comentarii la un arhi-cuvant)
Recunosc ca am oscilat intre a pune mesajul aici sau la subiectul despre cafenea.
Cum nu am talent in a compune mesaje deosebite, o sa scriu o poveste cunoscuta "Hainele cele noi ale imparatului". Am vrut sa o copiez, dar am sa fac un rezumat:
Amu cica era odata un imparat "înfumurat a cărui singură grijă în viaţă era să se îmbrace în haine elegante. Îşi schimba hainele aproape la fiecare ceas şi îi plăcea să se arate cu ele poporului."
Niste croitori, sarlatani, s-au gindit sa profite de vanitatea imparatului. Au venit la palat si au spus: "Noi suntem doi croitori foarte buni şi, după mulţi ani de cercetări, am inventat o metodă extraordinară de a ţese haine atât de uşoare şi de fine încât par invizibile. De fapt ele sunt invizibile pentru oricine este prea prost şi incompetent să le aprecieze calitatea"
Imparatul a fost de acord, "s-a gândit că şi-a cheltuit banii cu folos: pe lângă că se va alege cu un costum nou extraordinar, va descoperii şi care dintre supuşi lui este ignorant şi incompetent"
"După câteva zile l-a chemat pe bătrânul şi înţeleptul său prim ministru, care era considerat de toţi drept un om cu judecată" si l-a trimis sa vada lucrarea.
"Bătrânul s-a aplecat peste război şi a încercat să vadă lucrătura care nu era acolo. A simţit că-l trece o sudoare rece pe frunte."

"Nu pot să văd nimic”, s-a gândit el. „Iar dacă nu văd nimic înseamnă că sunt prost! Sau, şi mai rău, incompetent!”"
" „Ce material uimitor”, a zis el atunci. „Îi voi spune negreşit împăratului”"
"În cele din urmă împăratul a primit anunţul că cei doi croitori au venit să-i ia măsurile pentru a-i coase noul costum."
"„Am lucrat zi şi noapte dar până la urmă am terminat cel mai frumos material din lume pentru dumneavoastră. Priviţi-i culorile şi simţiţi cât de fin este”. Desigur, împăratul nu vedea nici o culoare şi nu putea simţii nici un material între degetele. A intrat în panică şi a simţit că-i vine cu leşin. Din fericire însă tronul era chiar înapoia lui şi s-a aşezat. Însă când a înţeles că nici unul dintre cei prezenţi nu ştia că el nu vedea materialul, s-a simţit mai bine. Nimeni nu putea afla că era prost sau incompetent."
"„Da, este un costum minunat şi arată foarte bine pe mine”, a zis împăratul, încercând să pară degajat."
" „Maiestatea Voastră”, a zis prim ministrul, „avem o cerere la dumneavoastră. Poporul a aflat de această extraordinară ţesătură şi toţi sunt nerăbdători să vă vadă în noul costum”. Împăratul a avut ezitări să se arate dezbrăcat în faţa poporului, dar apoi şi-a abandonat temerile. Până la urmă nimeni n-ar şti acest lucru cu excepţia celor ignoranţi şi incompetenţi."
"„În ordine”, a zis el, „îi voi acorda poporului acest privilegiu”."
"Toţi se strânseseră în piaţa principală, împingându-se şi îmbulzindu-se ca să vadă mai bine. Un ropot de aplauze a marcat sosirea alaiului regal. Fiecare dorea să ştie cât de incompetent era vecinul sau vecina sa şi, pe măsură ce împăratul trecea, un murmur tot mai intens se ridica din mulţime. Fiecare zicea, tare destul ca să-l audă ceilalţi: „Uitaţi-vă la hainele noi ale împăratului. Ce frumoase sunt!” "
"Un copil însă, care nu avea nici o slujbă importantă şi putea vedea lucrurile doar aşa cum i le arătau ochii lui, s-a apropiat de caleaşcă.

„Împăratul este în pielea goală”, a zis el."
"„Prostule!”, l-a mustrat tatăl său, alergând după el. „Nu spune aiureli!” L-a înşfăcat pe copilul lui şi l-a dus de acolo. Dar remarca băiatului, care fusese auzită de cei din apropiere, a fost repetată mereu şi mereu până ce fiecare a ajuns să strige:

„Băiatul are dreptate! Împăratul este gol! Este adevărat!”

Împăratul a înţeles că poporul avea dreptate, dar nu putea admite acest lucru. Şi-a spus că e mai bine să continue parada în iluzia că oricine nu-i va putea vedea hainele este ori prost, ori incompetent, şi a rămas înţepenit în caleaşca lui, în timp ce lângă el un paj îi ţinea mantia imaginară."




#230856 (raspuns la: #230839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea imparatului 2 - de cattallin2002 la: 31/08/2007 19:22:01
(la: explicatiile lui Esteu)
Pentru ca la celalalt subiect nu prea imi vine sa scriu, o sa continui aici cu morala de care mi-a amintit maan. Era mai mult vorba despre efectul de turma.
In rolul imparatului ma gindeam la doua persoane. Una din persoane ar fi picki, in viziunea mea. Hainele ar putea fi cuvintele, mesajele.
Pornind de la afirmatiile: "nimeni nu poate sa-i faca fata" - Intruder, "in viata mea nu am intilnit asa un om", "extrem de sensibil si intotdeauna bine documentat" (citate aproximative), ma gindesc ca unii au ajuns sa il perceapa ca pe un fel de guru. O vorba a lui pichy te face fericit toata ziua. Daca pe mine m-a laudat si pe ceilalti ii termina, inseamna ca valorez mai mult decit alti oameni, sint cineva, fac parte dintre arieni. Eu am zis ca ar fi invers, dar nu s-au adus exemple. In opinia mea, mesajele lui piky sint centrate pe doua coordonate: aroganta si/sau agresiune. De obicei sint mesaje care nu spun nimic, invelite intr-un ambalaj. Cuvintele sint golite de sens, fara suflet, fara ceva uman. Fum si fumuri impachetate. Legat de buna documentare, in toate conferintele cu un subiect, in care a participat si pickhy, erau aceleasi mesaje. Am observat ca are cunostinte de literatura, dar si la aceste subiecte nu argumenteaza, cum fac ceilalti. Probabil din cauza mindriei.
Legat de sensibilitate, nu am gasit nici o dovada, dimpotriva.
Se invoca umorul si veselia, in lipsa lui piki. Aici merge o poveste: povestea un tip, cred ca din Bosnia, ca in timpul razboiului se schimbasera ca oameni. Dadea un exemplu: un prieten de joaca a calcat din greseala pe o mina, care a explodat; in mod nefiresc, ei au inceput sa rida si sa se veseleasca.
Mai este un tip de umor: sa ridem de altii, considerati inferiori.
Acum citeva zile zice maan catre irma "pikcy nu a ripostat niciodata cind a fost atacat". Da, e uimitor, unii mai si riposteaza la agresiune, ma si mir ca au atita indrazneala. De fapt nici nu a avut cind sa dea replica, pentru ca imediat ii sareau in ajutor citeva persoane. Care n-au fost de acord ori au plecat, ori au fost banate (in urma cresterii starii lor de irascibilitate).
Putin cite putin, forumul s-a transformat dupa chipul si asemanarea lui picky. Agresiunea i-a fost trecuta cu vederea, de aceea cu greu mai poate fi atentionat altcineva (limpede, de exemplu), pentru ca acum asa este forumul.
Asadar, mie mi se pare ca pichy e un user obisnuit si trebuia sa fie tratat ca un user obisnuit cind a gresit. Nu ma consider superior, imi pare rau ca am ajuns sa vad paiul din ochiul altuia.

#231809 (raspuns la: #231795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MAXIMILIAN IMPARATUL - de sami_paris75 la: 01/11/2008 23:29:58
(la: MAXIMILIAN SERBAN - BUCU: Prima runda Mister Cafenea 2008 )
Esti imparat frate,eu te votez.
#358224 (raspuns la: #358203) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu intocmai.Exista vocale ce - de Diana G. Verpe la: 26/08/2003 02:29:45
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Nu intocmai.Exista vocale ce pot fi citite sub forma diferita, in functie de pozitia pe care o au in cuvant. De ex: vocala "o", in mod normal ei o citesc ca pe "u"-romanesc ("Romania", ei citestc RUMANIA,"mor"- ceea ce inseamna mama, ei citesc MUR );exista cuvinte ca:"godt" din expresia "like godt"-la fel de bine- ce se citeste GOT, pe cand cuvantul "god" ( ex.: "god dag" - buna ziua- , "God Jul" - Craciun Fericit- , "god smak" - bun gust - ) se citeste GU; iar ca ultim exemplu, cand vocala "o" este citita "o", putem lua cuv. ca: "ordreseddel" -formular de comanda (folosit in comert) se citeste cum se scrie, "produkter" - produse- , "kolleksjon" - colectie- in ambele cazuri in acest cuvant "o" se citeste "o" indiferent ca este situat la inceputul sau sfarsitul cauvantului.

mai exista totodata grupuri de consoane ce se citesc intr-un mod anume determinat.si aici ne putem gandi la:
1) "sk": "skive" - felie- citit SHIVE, "unnskyld" - scuze- citit UNSHIULD
2)" sj": "sjokolade" - ciocolota- citit SHOCOLADA, "nasjonalitet" - nationalitate- citit NASHONALITET
3) "skj": "skjorte" - camasa- citit SHIORTE, " skjort" - fusta- citit SHIORT, "kanskje" - poate- citit KANSHIE
4) "kj": "kjøre" -conduce (masina, tren, avion, vapor)-citit CIORE, "kjærlighet" - dragoste- citit CIARLIET
5) "tj": "tjue" - 20 - citit CIUE

Dan, sper ca aceste cateva exemple sa iti raspunda la intrebarea ta.
#56 (raspuns la: #25) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TIGANII de m.pamfilie - de (anonim) la: 20/09/2003 18:01:23
(la: Termeni relativi ...pot fi oricare)
EU CRED CA NU TREBUIE SA NE FACEM ATIT DE MULTE PROBLEME PE SEAMA TIGANILOR,EU UNUL NU POT SA-I VAD PE TIGANI CA TIGANI CI CA PE MINE ROMANI,ROMANI BUNISI RAI CA NOI TOTI.FAPTUL CA UNII DINTRE NOI SE INCORONEAZA CA IMPARATI S-AU REGI NU AU NICI O VINA,DE VINA ESTE SITUATIA DEPLORABILA IN CARE NE AFLAM NOI TOTI CEI DIN ROMANIA,MAI DIRECT SPUS ACEASTA SE INTIMPLA IN TOATE ZONELE SARACE ALE LUMII.FIE SA FACEM TOTUL CA NOI CEI CE VORBIM LIMBA ROMANA ORIUNDE NE-AM AFLA SA NE UNIM TOATE EFORTURILE SA DEVENIM MAI BUNI UNUL CU ALTUL SI SA NU NE MAI ARUNCAM NOROI IN FRUMOSII NOSTRI OCHI. m.pamfilie
#336 (raspuns la: #272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TIGANII - de M.PAMFILIE la: 21/09/2003 07:27:03
(la: "Regele International al Tiganilor")
PERSONAL NU-I VAD PE TIGANI CA PE TIGANI CI CA PE MINE ROMANI,FAPTUL CA SE INCORONEAZA CA IMPARATI,REGI SE DATORESTE SITUATIEI ECONOMICE A TARII NOASTRE. TREBUIE SA NE UNIM FORTELE SA REFACEM TARA DUPA TOATE DEZASTRLE SI ASA NUMITII TIGANI SA TRAIASCA IMPARATESTE IN TARA LOR ROMANIA. m.pamfilie
#340 (raspuns la: #127) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CNN top story - de darianne la: 30/09/2003 16:18:36
(la: Romania, lumea a patra si tara pedofililor)
Scottsman ca Scottsmanu', da' uite ca a facut cap de afis povestea chiar si la CNN World :) Macar isi mai aduc aminte ca exista Romania... chiar daca doar legat de povestea (ne)amoroasa a unor minori(tati).

http://edition.cnn.com/2003/WORLD/europe/09/30/romanian.gypsy.ap/index.html

Enjoy paine si circ! Se intreaba cineva cate fete rroma se marita la 12 ani, sunt batute crunt sau chiar omorate de parinti pt. ca fug de mirele care le-a fost "sortit" de familie cand inca de abia ziceau "mama" (asa cum a facut si Mrs. Cioaba - actual Birita), sunt obligate sa traiasca viata pe care o traiesc, chiar daca ele au vise mai inalte etc., etc.?... Nimanui nu ii pasa de toti ceilalti, ci doar de cateva VIPuri in jurul carora se invart cu camerele si microfoanele si carnetelele de notite. De parca toata viata tuturor s-ar agata de firul subtire impletit de stelele de carton romanesti. Si nu ma refer doar la regi si imparati, ci si la "cartoanele" de la TV, radio, presa in general. Cum ajunge cate unu sa isi puna fatza "pe sticla", e declarat vedeta si i se face statuie.

Dar de fapt care e "point-ul" meu in toata povestea asta, ...ca m-am pierdut? Scrie cineva o continuare la chestia asta?

Waiting...
Waiting...
Waiting...

#589 (raspuns la: #581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai dreptate (partial :))) - de catalina71 la: 17/10/2003 04:56:50
(la: Chiar conteaza cine sunt ?)
Draga Alice

Primul meu "entry" pe blog nu se referea la persoana mea. Incercam doar sa lansez in discutie un subiect care cred ca intereseaza pe foarte multi tineri in ziua de azi: cautarea sinelui, descoperirea adevaratei noastre personalitati, fuga de superficialitate si "sapaturile" dincolo de aparente.
Daca e vorba sa zic ce am EU in cap si-n suflet, sunt de acord sa ma prezint, cu bune si cu rele, pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine decat mine, si nu ma ascund absolut deloc.
Ce-ai zice sa afli ca sunt o persoana deloc conventionala, prea putin interesata de moda, de bairamuri si de ultimele noutati in materie de muzica pop, house, rave si ce-or mai fi ?
Ce-ai zice sa afli ca, la cei 32 de ani ai mei, am trait cat altii intr-o viata si am invatat cat altii in doua vieti ?
Ce-ai zice sa afli ca, pe scara mea de valori, aspectul fizic al meu si-al celorlalti e ultimul care conteaza ? Si aici as vrea sa-ti reamintesc povestea cu cele doua fete de imparat, una frumoasa foc, dar cu "mansarda" cam goala, iar cealalta uratica, dar foarte desteapta ? La primul lor bal, toata lumea se aduna sa admire frumusetea celei dintai, dar pleca repede sa asculte cea ce spunea cea de-a doua. Eu ma identific cu cea de-a doua.

Iti multumesc foarte mult pentru superbul comentariu vis-a-vis de cei care se imbogatesc daruind. Aici spuneam ca ai dreptate. Si eu sunt dintre cei care cred asta. Si tocmai de aceea vreau sa daruiesc tuturor din experienta mea si din convingerile mele (izvorate tocmai din aceasta experienta), pentru a ma imbogati sufleteste stiind ca, poate, asta e de folos cuiva.

As vrea sa te mai "citesc". Ai idei foarte interesante si un stil de a le exprima care te indica drept o persoana numai buna pentru o cariera literara.
#1526 (raspuns la: #1409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ADSL si concurentza :)) - de (anonim) la: 30/10/2003 06:19:59
(la: Tehnologie ADSL: Se da liber la bucla locala!)
Nu va faceti vise! In Suedia unde locuiesc a fost la fel a avut o firma monopolul pe serviciile telefonice. Apoi la declansarea concurentei firma respectiva s-a impartit in 2 subfirme din care una avea cablurile si desigur cea cu cablurile a avantajat in contractele ADLS doar firma inrudita nu si pe celelalte asa ca libertatea pietei e doar aparenta. M-as mira sa fie altfel la romani.
Acesta sint eu - de Zamolxe la: 07/11/2003 08:57:38
(la: ROMANIA)
Mult as sta si-as colinda
Cum ma-ndeamnă inima
Dar la poarta latră cîinii
Si se supară stapînii.

Ca stăpînii nu-s boieri,
Au fost slugi pînă mai ieri,
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.

N-am stiut să tac nicicînd,
Si de aceea vrînd nevrînd
Am făcut să latre cîinii
Si mi-am pus în cap stăpînii.

Doamne iartă-mi răutatea:
Dacă noua ne-ai dat cartea
La copii le-ai dat cuvîntul
La tărani le-ai dat pamîntul,
Celor care vor sa fie
Lipitori pe sărăcie
Dă-le tot ce vor sărmanii
Si la noapte schimbă banii!

(cintec de Tudor Gheorghe)
Apocalipsa dupa Ioan 17/ ... - de SB_one la: 15/11/2003 13:17:59
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
1. Apoi unul din cei sapte ingeri, cari tineau cele sapte potire, a venit de a vorbit cu mine, si mi-a zis:"Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari.

4. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu piertre scumpe si cu margaritare. Tinea in mina un potir de aur, plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei
ei.

15. Apoi mi-a zis: apele, pe cari le-ai vazut, pe cari sade curva, sint noroade, gloate , neamuri si limbi.

18. si femeia care ai vazut-o , este cetatea cea mare, care are stapinire peste imparatii pamintului.

PS
...sint mai degraba ateist; consider ca fiecare are dreptul sa creada in ceva , daca vrea. Dar, ieri am ajuns la concluzia( fara sa ne sperie) ca in Bilie stau lucruri deosebit " de ciudate". Cred ca o sa citesc Biblia!

...merita de citit toata apocalipsa lui Ioan( Apocalipsa= viziune...este totusi ciudat !!!)

...povestea cu "666" cred ca trebuie s-o lasam pe seama altora.
#4319 (raspuns la: #4308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu numai Chirac este impotriva antisemitismului.. - de Coralie la: 19/11/2003 01:56:08
(la: Ce este antisemitismul?)
Anita47,

Majoritatea francezilor sunt impotriva antisemitismului, asa cum este definit de Declaratie si legi

sa dai foc la o scoala evreiasca, sa privezi o etnie care traieste in Franta de dreptul liber de invatamant, este contrar Declaratiei Universale.

Franta este un pamant de "primire", sunt musulmani, slavi, budisti, ortodocsi, evrei, africani, vietnamieni, samd.
Au intrat in Franta, Franta i-a primit, toti trebuie sa respecte legile republicane!

Comparatia cateva sute de evrei cu cinci milioane de musulmani, este tendantioasa, Anita
Sunt toti cetateni francezi, de origini diferite, dar obligati sa respecte regulele Republicii.
Numarul nu face favoritism! Si nu poti discrimina pe toti musulmanii din Franta, ca ar fi extremisti.
O astfel de acuzatie se chiama in termeni juridici "discriminare, rasism si antisemitism!
(ei, da, ca la inceput cuvântul "antisemitism" prin definitie, era si pt arabi, nu numai pentru evrei)

Cu o mica deviere de la subiect, iata totusi un exemplu de anti-semitism:
incendiul unei scoli evreiesti.

Dar Anita47, dac-am discuta "DECLARATIA UNIVERSALA" sau legile???
Nu de alta, dar nu vreau sa înec subiectul..
multumiri anticipate...

Alice,

Am fost socata des, aici pe forumul Luneta, de usurinta cu care unii utilizatori, in terminare de argumente, te catalogheaza de "antisemit"
Citind multe mesaje am remarcat ca multi ignora ce este cu adevarat "rasism, antisemitism si discriminare",

ca multi utilizatori, cand nu esti de acord cu ei, in loc sa accepte ca au gresit sau s-au inselat in "adevarul absolut" sustinut,
prefera sa strice la "discriminare",antisemitism (care in realitate nu este, daca aplici Declaratia si legile in vigoare),
discriminand ei la randul lor (o discriminare reala, daca ne bazam pe aceleasi criterii)

este usor sa faci alegatii gratuite despre una sau alta, sa ridici o FALSA SABIE a LUI DAMOCLES de-asupra capului cuiva...

sa discuti si incriminezi pe cineva de lucruri, a caror definitie legala nu o cunosti...

Iata legatura, iata de ce, Alice,
fara aceste antecedente, n-as fi scris acest subiect..
#4671 (raspuns la: #4619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sau de ce nu...Solomon?! - de Madalina la: 19/11/2003 20:23:29
(la: Poezii !!)
Ce frumosi iti sint obrajii in mijlocul lantisoarelor de la git,si ce frumos iti este gitul in mijlocul sirurilor de margaritare!

Iti vom face deci lantisoare de aur, cu stropituri de argint. -
Cit sta imparatul la masa lui, nardul meu isi raspindeste mirosul.
Prea iubitul meu imi este ca un manunchi de mir, care se odihneste intre titele mele.
Prea iubitul meu este pentru mine un strugure de malinita, din viile din En-Ghedi.
Ce frumoasa esti, iubito, uite ce frumoasa esti, cu ochii tai de porumbita!

Ce frumos esti, prea iubitule, ce placut esti! Verdeata este patul nostru!
Cedrii sint grinzile caselor noastre, si chiparosii sint pardoselele noastre.
#4761 (raspuns la: #4748) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: