comentarii

importanta chimiei analitice in industrie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Jeniffer insa... - de Homo Stultus la: 09/03/2006 23:31:09
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

e ciudat faptul ca 85% dintre oamenii de stiinta ai secolelor XVII, XIX si XX se declara credinciosi unii nu cred intr`o existenta personala a lui Dumnezeu dar admit o putere metafizica pe care o numesc Dumnezeu*.
Majoritatea sunt insa practicanti ai unei religii chiar. Mai degraba semidoctismul se impauneaza cu pseudoargumente decat un veritabil savant. O sa arat prin exemple concrete cazuri de oameni de stiinta care si`au marturisit public credinta lucru verificabil*. O sa incep cu reprezentanti ai stiintei moderne lasand la o parte perioada antica pentru ca prin notiunea de stiinta se intelege cu precadere stiinta exacta - moderna:
B. Pascal (creatorul matematicii moderne), Isac Newton (creatorul mecanicii moderne), Lavoisier (chimie organica), Liebig (chimie anorganica), Volta, Bunsen, Ampere (electricitatea statica si dinamica), Pasteur (microbiologie), H. Rose si Fresenius (chimie analitica), Clausius si R. Mayer (termodinamica), Copernic, Thycho de Brache,m Kepler (astronomie), Linee (botanica), Karl Baer (zoologie), Cuvier (geologie si paleontologie), Ranke, Mommsen ( istorie), Wirchow (fiziologie si embriologie), Descartes, Leibniz, Kant (filosofie), Euler, Reimann, Gauss, Cauchy, Hermite, Iosef Bertrand (somitati in matematica)Herschel, Arago, Madler, Sechi (astronomi si fizicieni), Le Verrier (descoperitorul prin calcul al planetei Neptun), Boyle si Pristley (chimisti care au inaugurat caile experimentale in chimie), Toricelli, Mariotte, Celsius, Reaumur, Galvani, Frankiln (fiecare cu descoperirile sale esentiale in domeniul fizicii), von Haller, Bichat (medici si naturalisti), James Watt (forta elastica a vaporilor), Roentgen (despre ale carui raze stie toata lumea), M Curie (chimista laureata a premiului Nobel, descoperitoarea radiumului), Heinrich Hertz (probabil stii cum se masoara frecventa , fara el nu ar exista telefonia fara fir si telegrafia), Thomas Edison (nu insist bine ca s`a gandit sa faca si becul printre altele:)), A. Einstein.
Exemplele ar putea continua. Parerea mea este ca aparentul conflict intre stiinta si religie nu este provocat de adevaratii oameni de stiinta si nici de adevaratii teologi ci de mascaricii semidocti care fara sa exceleze in ceea ce fac fabrica false probleme. De exemplu pentru mine Blaise Pascal descrie si traieste crestinismul mult mai adanc decat multi "teologi de meserie" si exemplele ar putea continua. Religia nu este doar un apanaj al firilor mistico-bolnavicioase ci o tanjire ontologica a omului catre Tatal sau. Multi dintre anti - religiosi pun in fata teoria evolutionista (Ch. Darwin- Originea speciilor) fara sa aiba nici cea mai mica idee de continutul acestei teorii. Daca intrebi o sa`ti zica "Darwin sustinea ca omul a evoluat din maimuta" - afirmatie hilara (daca ai rabdarea necesara sa parcurgi lucrarea mai sus amintita). Asta este oricum doar o divagatie ma abat de la subiect... Am spus in repetate randuri ca este foarte usor sa faci afirmatii de ordin general fara sa aduci insa argumente. De unde ai tras concluzia ca stiinta si religia sunt in conflict? Asta este o atitudine fundamentalista (atat pentru cei ce vin din mediul stiintific cat si pentru cei din mediul religios). Este o ineptie sa afirmi un lucru pe care realitatea il contrazice. Stiinta nu poate fi in conflict cu religia din moment ce majoritatea zdrobitoare a savantilor sunt credinciosi.
Lecomte (botanica) spunea:" Antagonismul dintre stiinta si religie nu exista decat in spiritul celor care il vor cu tot dinadinsul".
Camille Matignon college de France - chimie*afirma si el :"In cursul carierei mele n-am simtit nici cel mai mic conflict intre stiinta si sentimentele mele religioase, pentru ca stiinta si religia isi au domeniile lor bine distincte, separate prin despartituri bine inchise"
Ed. Branly (cel ce a descoperit proprietatile de radio-transmitere a piliturii de fier facand posiblia telegrafia fara fir) transeaza clar problematica: "Stiinta este un efort catre creatie, Religia un efort catre Creator"
Inchei cu un citat din Bacon de Werulam deschizator al drumurilor spre stiinta moderna prin lucrarea sa "Noul Organon'':Numai putina stiinta indeparteaza de Dumnezeu; multa stiinta duce insa la Dansul"
Astea sunt doar cateva citate (asa 'la prima strigare') daca doresti vei descoperi un univers fascinant un univers al oamenilor care il cauta pe Dumnezeu cu microscopul si cu eprubeta. Majoritatea l-au gasit. Ar trebui sa avem grija la gratuitati.
#110524 (raspuns la: #110428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI - de ionbarb la: 09/02/2013 20:46:49 Modificat la: 09/02/2013 20:55:31
(la: Ruine industriale)
eu am un fix cu industria high-tech. cipuri, computere, display-uri, software, roboţi, automatizări etc. etc. etc. unele state avansează cu aceste tehnologii până într-acolo încât muncile umane în medii ostile şi nesănătoase sunt acaparate treptat de fel de fel de maşinării automate şi roboţi. s-au dus vremurile marilor întreprinderi industriale cu mii de angajaţi. după cât îmi pot da seama, mai toate fabricile sau întreprinderile industriale care se înfiinţează în prezent au doar câteva zeci de angajaţi (cred că aş exagera dacă aş spune sute...), majoritatea însărcinaţi cu supravegherea şi mentenanţa mijloacelor de producţie aflate în dotare. dar eu cred că în vârful întregii industrii mondiale stă industria high-tech. ea este cea care dictează progresul tehnic în toate celelalte domenii industriale. cum putem noi ca ţară să aducem contribuţii (materiale) importante chiar la progresul industriei high-tech? îmi pare rău, n-avem cum...şi-atunci? vorba lu' 1brasovean: ne f****m
#641239 (raspuns la: #641231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marius - de (anonim) la: 29/11/2004 23:02:09
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Sincer nu am intrat decat ca sa-ti dau dreptate si eventual sa-ti confirm prin alte exemple justetea opiniilor emise de tine.
Educatia iti ofera pe langa grila aceea de gandire, cum o numesti dumneata, chiar obiceiuri, manifestari comportamentale, clisee emotionale inclusiv. Spre exemplu exista sexul. daca te intorci cu 50 de ani in urma, inaintea lui Hair (doar unul dintre elementele ce au popularizat consumul de sex), relatiile sexuale se consumau in urma unor determinante morale, in care in general femeia era cea sedusa si barbatul cuceritor, respectand pe undeva chiar formatul clasic al familiei traditionale.
In 50 de ani, datorita educatiei sexuale, s-a produs o transformare totale in ceea ce se cheama sex, sau cum altii il numes consum libidinal in masa, respectiv un domeniu in care industria adiacenta are doar de castigat (de la firmele de prezervative, la revistele de gen, companii textile, medicale etc)
Grila asta de gandire, o schematica in fond, te va face sa devi kamikaze sau suicid palestin, in cazul in care autosuprimarea presupune o realizare sociala. Nu vreau sa intru in polemici pe ceea ce i-a motivat pe fiecare, doar semnalam un tip de gandire antagonic pentru europeanu in genere individualist.
Chiar individualismul, ca si tip, schematica de gandire, este tot o inventie noua, respectiv o trasatura sociala de comportament, deci de gandire a unui rol, care a fost obtinuta prin educatie. Educatie de orice tip: televiziva, propagandistica, cinematografica etc, pentru ca educatia nu inceteaza din momentul in care iesim din scoli, cred ca esti de acord.
Acum, ca sa raspund indirect si lui Adrian, Viagra e o inventie strict medicala, ceea ce presupune un laborator, niste profesionali preparati in bio chimie, etc etc, insa cine ar fi consumat acum 50 ani Viagra, daca nu s-ar fi facut in prealabil o educatie, o pregatire in acest scop? Cu siguranta doar cei care ar fi fost catalogati ca perversi sau degenerati.

Revenind insa la sistemul de invatamant (nu de educatie) romanesc, lucrurile, cu cateva exceptii printre care as aminti si o universitate la care preda si Plesu, daca nu ma insel, stau incremenite in perspectiva cumulului de informatii. Ori aici nu doar apare conflictul cantitativ vs. calitativ, cat apare in special metodele de aplicare a acestor informatii, si ceea ce este cel mai important! modul in care acestea se pot aplica, se pot juxtapune, realitatii cotidiane si unui context dat.
Cazul spaniol spre exemplu, respecta cumva formatul european-informatia se explica. Daca la data x a avut loc evenimentul y, trebuie avuta in consideratie mediul ¨a¨ si contextul ¨c¨. E o transpunere in ecuatie poate neinspirata, insa cred ca ma intelegi.
La fel, personalitatea unui om nu este formata doar de factori biologici, hazard genetic intrucatva, cat si de biografia unui individ, sau ceea ce ulterior il va conditiona.
Cred ca occidentalii au recurs de foarta multa vreme in a expune ¨de ce¨-urile care se afla in spatele lucrurilor, pentru ca asupra directiilor au cazut deja cam toti de acord.

Si o ultima fraza, in care din nou am sa-ti confirm ceea ce ai enuntat deja, in sociologie spre exemplu se foloseste, si e promovata, teoria interelationarii ca si metoda de lucru, un procedeu mai degraba intuitiv decat neaparat stiintific, care insa te obliga, la momentul emiterii unui diagnostic, corelarea atat ultimelor inventii din genetica, fizica sau comunicatii, cat si a aultimelor curente poetice, literare sau de alt tip, sau altfel formulat, cum se proiecteaza, care sunt produsele unei societati sau ale alteia.
Ori noi romanii chiar asa ne situam: in afara contextului nostru. Si nu apare doar lipsa exercitiului critic, saracia continua (concisa de un raper in: ¨saracia omoara gandurile¨) instabilitatea politica, dar in special nevoia de refugiu.
Si atunci in fata societatii oamenii isi creaza universuri paralele, si nu nimic de fantezie sau de speculatie, e pur si simplu un mecanism de defensa. Asa ca sa nu te mire lipsa de entuziasm a profesorului, morga plictisita, materiile inepte, lipsa de exercitiu intelectual etc. etc.

Ar mai fi o fraza, ¨alti absolventi de invatamant romanesc, care tind sa o transforme in asa fel incat sa corespunda cu ceea ce au invatat in scoala¨ care se regaseste inclusiv in diversele studii asupra copiilor, vis-a-vis de educatie, si care a fost exprimata cam asa: ¨in general copii se adapteaza universului parintilor, tindzand sa-l reproduca cand ajung la maturitate¨ un citat aproximativ.

Educatia e totul.
#30156 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sincer nu am intrat decat - de gabriel.serbescu la: 29/11/2004 23:06:13
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Sincer nu am intrat decat ca sa-ti dau dreptate si eventual sa-ti confirm prin alte exemple justetea opiniilor emise de tine.
Educatia iti ofera pe langa grila aceea de gandire, cum o numesti dumneata, chiar obiceiuri, manifestari comportamentale, clisee emotionale inclusiv. Spre exemplu exista sexul. daca te intorci cu 50 de ani in urma, inaintea lui Hair (doar unul dintre elementele ce au popularizat consumul de sex), relatiile sexuale se consumau in urma unor determinante morale, in care in general femeia era cea sedusa si barbatul cuceritor, respectand pe undeva chiar formatul clasic al familiei traditionale.
In 50 de ani, datorita educatiei sexuale, s-a produs o transformare totale in ceea ce se cheama sex, sau cum altii il numes consum libidinal in masa, respectiv un domeniu in care industria adiacenta are doar de castigat (de la firmele de prezervative, la revistele de gen, companii textile, medicale etc)
Grila asta de gandire, o schematica in fond, te va face sa devi kamikaze sau suicid palestin, in cazul in care autosuprimarea presupune o realizare sociala. Nu vreau sa intru in polemici pe ceea ce i-a motivat pe fiecare, doar semnalam un tip de gandire antagonic pentru europeanu in genere individualist.
Chiar individualismul, ca si tip, schematica de gandire, este tot o inventie noua, respectiv o trasatura sociala de comportament, deci de gandire a unui rol, care a fost obtinuta prin educatie. Educatie de orice tip: televiziva, propagandistica, cinematografica etc, pentru ca educatia nu inceteaza din momentul in care iesim din scoli, cred ca esti de acord.
Acum, ca sa raspund indirect si lui Adrian, Viagra e o inventie strict medicala, ceea ce presupune un laborator, niste profesionali preparati in bio chimie, etc etc, insa cine ar fi consumat acum 50 ani Viagra, daca nu s-ar fi facut in prealabil o educatie, o pregatire in acest scop? Cu siguranta doar cei care ar fi fost catalogati ca perversi sau degenerati.

Revenind insa la sistemul de invatamant (nu de educatie) romanesc, lucrurile, cu cateva exceptii printre care as aminti si o universitate la care preda si Plesu, daca nu ma insel, stau incremenite in perspectiva cumulului de informatii. Ori aici nu doar apare conflictul cantitativ vs. calitativ, cat apare in special metodele de aplicare a acestor informatii, si ceea ce este cel mai important! modul in care acestea se pot aplica, se pot juxtapune, realitatii cotidiane si unui context dat.
Cazul spaniol spre exemplu, respecta cumva formatul european-informatia se explica. Daca la data x a avut loc evenimentul y, trebuie avuta in consideratie mediul ¨a¨ si contextul ¨c¨. E o transpunere in ecuatie poate neinspirata, insa cred ca ma intelegi.
La fel, personalitatea unui om nu este formata doar de factori biologici, hazard genetic intrucatva, cat si de biografia unui individ, sau ceea ce ulterior il va conditiona.
Cred ca occidentalii au recurs de foarta multa vreme in a expune ¨de ce¨-urile care se afla in spatele lucrurilor, pentru ca asupra directiilor au cazut deja cam toti de acord.

Si o ultima fraza, in care din nou am sa-ti confirm ceea ce ai enuntat deja, in sociologie spre exemplu se foloseste, si e promovata, teoria interelationarii ca si metoda de lucru, un procedeu mai degraba intuitiv decat neaparat stiintific, care insa te obliga, la momentul emiterii unui diagnostic, corelarea atat ultimelor inventii din genetica, fizica sau comunicatii, cat si a aultimelor curente poetice, literare sau de alt tip, sau altfel formulat, cum se proiecteaza, care sunt produsele unei societati sau ale alteia.
Ori noi romanii chiar asa ne situam: in afara contextului nostru. Si nu apare doar lipsa exercitiului critic, saracia continua (concisa de un raper in: ¨saracia omoara gandurile¨) instabilitatea politica, dar in special nevoia de refugiu.
Si atunci in fata societatii oamenii isi creaza universuri paralele, si nu nimic de fantezie sau de speculatie, e pur si simplu un mecanism de defensa. Asa ca sa nu te mire lipsa de entuziasm a profesorului, morga plictisita, materiile inepte, lipsa de exercitiu intelectual etc. etc.

Ar mai fi o fraza, ¨alti absolventi de invatamant romanesc, care tind sa o transforme in asa fel incat sa corespunda cu ceea ce au invatat in scoala¨ care se regaseste inclusiv in diversele studii asupra copiilor, vis-a-vis de educatie, si care a fost exprimata cam asa: ¨in general copii se adapteaza universului parintilor, tindzand sa-l reproduca cand ajung la maturitate¨ un citat aproximativ.

Educatia e totul.


#30157 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
evolutie - de cattallin2002 la: 20/11/2005 14:47:44
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
""Este respinsa insa de cei care fara sa o inteleaga, nu vor sa o accepte pe motive religioase si ca urmare a propagandei anti-evolutie care s-a facut inca din momentul in care teoria a fost elaborata. ""

Mai mult decit toate astea, este respinsa pt ca nu exista dovezi stiintifice pentru sustinerea ei :)
In plus, Darwin s-a bazat pe teoriile stiintifice care erau la moda atunci, dar care unele au fost infirmate de noile descoperiri din zilele de azi.
De ce e sustinuta in continuare de mediile stiintifice?(unele). Pt ca nu exista o alternativa ATEE la aceasta teoria. Ce sa faca pina ar gasi ceva? Doar nu am aparut asa dintr-o data! Si cum nu pot accepta ideea de Dumnezeu ramine asa pina una alta.
Teoria lui Darwin a aparut ca urmare a premiselor (luate din site proevolutionism)
Aparitia si dezvoltarea transformismului

Transformismul presupunea modificarea organismelor vii sub actiunea factorilor mediului. Printre adeptii acestui curent sunt Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Ch.Darwin, care in lucrarea sa “Zoonomia” sustinea adaptarea organismelor la mediu (mimitism, homocromie) si existenta selectiei sexuale; Nicolas Duchesne (1747-1827), care a descoperit mutatiile spontane (Fragaria monophila); G.L.Buffon si, evident, J.B.Lamarck.

Teoria inmultirii nelimitate a lui Thomas Malthus

In lucrarea sa “Eseu asupra populatiei”(1798), Thomas Mathus si-a expus ideile principale ale teoriei suprapopularii: “populatia creste in progresie geometrica, pe cand producerea de alimente in progresie aritmetica”. Aceasta teorie argumenta existenta conflictelor. Ch.Darwin a folosit ideea respectiva pentru explicarea supravietuirii organismelor in urma luptei pentru existenta si a selectiei naturale.

Situatia social-politica

Perioada in cauza se caracterizeaza prin accelerarea dezvoltarii industriei, a navigatiei etc., toate acestea au permis noi descoperiri geografice, si posibilitatea de a descrie noi specii de plante si animale.

Descoperiri in stiinta

In stiintele exacte au fost realizate mai multe descoperiri importante si au fost elaborate o serie de teorii, ipoteze si legi fundamentale. De exemplu, in fizica – legea conservarii si transformarii energiei (E.Mayer, A.Lavoisier, M.Lomonosov); in geologie – teoria formarii lente a scoartei terestre (M.Lomonosov, Ch.Lyell) si teoria originii Sistemului Solar dintr-o nebuloasa gazoasa; in biologie – teoria celulara (M. Shleiden, T.Shwan); in chimie – unitatea comuna dupa elementele chimice vii si nevii.

Succesele amelioratorilor

In acel timp, practicienii obtinusera deja rezultate impunatoare in ce priveste ameliorarea raselor de oi, porumbei, caini. Rezultatele selectiei artificiale i-au permis lui Ch.Darwin extrapolarea mecanismelor selectiei in cadrul conditiilor naturale.

Mai importanta este influenta ideilor masonice.

Cum zicea si Darwin, marii oameni de stiinta ai omenirii, care se invata si la scoala si au adus contributii semnificative stiintei au fost majoritatea credinciosi (convinsi, nu constrinsi). O sa mai dau exemple alta data.
La evolutionism nu se opune numai creationismul stiintific, aparut mai nou in SUA. De fapt evolutionismul a aparut pentru a se opune crestinismului. Adica e invers.
Problema cu revistele de stiinta si asa zic toti oamenii de stiinta e ca in Palestina: daca toti vecinii si rudele zic ca e bine sa explodez cu o bomba asa este. ca doar toti oamenii pe care ii stiu zic asta.
Cu acelasi bine
#89094 (raspuns la: #88988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cat de importanti sunt banii. - de Daniel Racovitan la: 03/09/2003 03:00:44
(la: bani)
Cat de importanti sunt banii. Depinde... Cand ii ai in cantitate suficienta zici ca nu sunt importanti. Imediat ce nu-i mai ai, iti schimbi parerea. Banii sunt importanti fiindca iti permit sa traiesti, sa cumperi lucruri care iti folosesc. Dar cand nevoia de bani se transforma in dragoste de bani, deja ti-ai creat un idol.
cu sau fara importanta - de (anonim) la: 08/09/2003 03:57:33
(la: bani)
Banii... un subiect vechi de cand lumea.
In societatea in care traim, banii isi au importanta lor avand in vedere ca ei sunt instrumentul de plata folosit de om. Spunand asta , ma refer la faptul ca , nu ne mai putem intoarce in epoca medievala cand mestesugaritul era la mare pret si oamenii isi plateau cu metoda:serviciu-contra-serviciu. Traim intr-o lumea in care marea majoritatea a oamenilor gandesc "bani" in 90% din timpul lor. M-a socat la un moment dat povestea unei prietene care a solicitat ajutor fratelui ei pentru a se muta si a trebuit sa il plateasca o anumita suma de bani pe ora, pentru timpul cat el a ajutat-o. Ce iti spune asta?

Fac parte din clasa sociala numita medie. Nu ma lafai in bani, muncesc pentru fiecare leut si imi cumpanesc fiecare impuls de cumparare. Ca visez uneori sa castig la Loto, de exemplu? Da, visez... dar stii de ce? Pentru ca imi doresc din suflet sa am bani pentru ca sa pot sa fac cadouri celor dragi mie. Ador sa fac cadouri, sa pot citi bucurie in ochii celor dragi.

As putea sa iti scriu ore intregi Gabriel, am sa incerc insa sa vin doar cu o fraza de incheiere care sa cuprinda cateva idei.

Sa ai bani suficienti sau multi inseamna sa scapi de stress-ul financiar al fiecarei zi, sa duci o viata mai confortabila si sa ai posibilitatea de a calatori prin lume.Partea negativa este ca cel ce are bani multi nu stie niciodata daca are prieteni adevarati sau nu, pentru ca va trai intotdeauna cu intrebare: sunt eu cel pe care il iubeste sau banii mei?

Sa nu ai bani suficienti sau multi inseamna sa fii atent in fiecare clipa a existentei tale pentru a iti tine situatia financiara sub control, sa traiesti o viata simpla (dar care poate fi valoroasa!) si sa ai certitudinea ca cei ce iti sunt prieteni sunt langa tine pentru cel ce tu esti!

Sa nu ai bani deloc, sa fii sarac, este trist si se intampla deseori celor ce si-au limitat universul la zilele din trecut si s-au complacut in starea de fapt, fara a depune prea mult efort pentru a progresa.
Gabita
FALSUL "POGROM DE LA ABATOR" SI LUNGUL DRUM CATRE ADEVAR - de Bogdan la: 22/10/2003 05:11:19
(la: A existat holocaust in Romania?)
Draga valentinb, ai scris asa:

#1796 - Comentariu adaugat de valentinb la mar 21 Oct 2003 - 20:03 (...)orice OM care a pierdut 20 din membrii familiei la pogromul de la abator (...)adica acu o sa se gaseasca vreun doct care sa spuna ca marele iorga i-a indemnat pe legionari sa omoare evrei..(...)


**

1. Iata mai jos cate ceva care s-ar putea sa te intereseze. Si nu numai pe tine. Daca ai argumente care pot dovedi contrariul, le astept. Am spus argumente, nu vorbe aruncate degeaba.

(link la text http://www.geocities.com/alkimistul/ml/pogrom.html )

FALSUL "POGROM" DE LA ABATOR

-Profesorul universitar, Dir. al Abatorului, Radu Ieftimovici, spulberã legenda comunistã privitoare la "pogromul" de la Abator din Ianuarie 1941-

"Primele mistificari privind acest subiect, apartin ziaristului sovietic Ehrenburg in 1945, (intr'o conferinta la Atheneu), aplaudat de Ion Calugaru, Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Savulescu s.a., dand mana libera lui Nicolski si Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu acuze dl. Sandu David, presedintele uniunii Asociatiilor de Scriitori din Statul Israel, iar dintre romani: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu s.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzand fara dovezi. In anul 1946, procuratura comunista se ocupa de Abator. Sunt chemati toti medicii si muncitorii angajati la abator in anul 1941. Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta neaparat vinovati sau tapi ispasitori, dar nu se gasesc si procuratura este obligata sa inchida dosarul. Dintre cei audiati, doar macelarul Horwat crede in pogrom, insa el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb, tinichigiul Segal, evreu, de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941, declara ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaratia falsa, macelarul, dupa cateva luni a fost numit in postul de director al abatorului.

Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltati, au semnat o nota de protest impotriva mistificarilor pe aceasta tema in ziarele comuniste. Facsimilul acestui protest a fost inaintat ziarelor "Universul" si "Dreptatea", dar nu a mai fost publicat deoarece aceste ziare au fost reduse la tacere" (Zaharia Marineasa - "Pogromul de la Abator", in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994", pag. 144). Iata, mai jos, desmintirea angajatilor de la Abator in anul 1941:

D E S M I N T I R E
"Subsemnatii, medici veterinari si functionari ai Abatorului Capitalei, luand cunostinta de articolele publicate de ziarele "Romania Libera", "Tribuna Poporului" prin care se afirma ca in abatorul Capitalei au fost ucisi ovrei, si de campania care se duce pe aceasta tema, de natura sa discrediteze institutia si oamenii ce o servesc, dam cea mai categorica desmintire, afirmatiunilor facute si declaram pe proprie raspundere ca faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei". Urmeaza semnaturile (37)

Facsimilul scrisorii si semnaturile (pentru cei interesati), au fost deja publicate in ziarul"Expres Magazin", Nr. 13, Aprilie 1992 (laolalta cu declaratiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum si in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994). Documentul in original: vezi arhiva ziarului "Dreptatea".

"In afara acestor desmintiri, se adauga argumentul cel mai important care nu poate fi contestat: cartea "Martiriul evreilor din Romania in 1940-1941", cuprinzand documente si marturii, editata de Centrul de Studii al evreilor din Romania in anul 1991, cu un cuvant inainte al Sefului rabin Moses Rosen, carte care are 327 pagini, din care 16 pagini cu fotografii, si in care nu se gaseste nici un cuvant despre existenta vreunui abator.

D-nii Norman Manea, Andrei Pippidi si istoricul Francisco Veiga (intr'o istorie recenta, aparuta la editura "Humanitas"), fiind vorba de o denigrare planificata, nu tin seama de aceste dovezi si continua dusmanos cu acuzatiile asupra unor evenimente care nu au existat.

Despre evreii morti in timpul zisei rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, "Cartea Neagra", editata in 1946 de Comunitatea evreilor din Romania, recunoaste conditia de beligeranti, adica cea de luptatori a evreilor in rasturnarea regimului legionar si nu de simple victime ale antisemitismului; numarul evreilor fiind neinsemnat fata de numarul legionarilor morti in evenimentele din Ianuarie 1941. Cercetand cu amanuntime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicaieri vreo condamnare adusa vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desi stim cu totii ca Antonescu s'a luptat mult sa descopere o astfel de proba incriminatorie.

Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apararea institutiilor publice in contra loviturii de Stat antonesciene; in plus, ca si in Revolutia din 1989, ca de altfel in orice situatii de aceeasi factura, periferia orasului, prin elementele ei, isi aduce o contributie violenta si haotica". (Zaharia Marineasa - ibidem -).


2. "Marele Iorga" a fost in anii deceniilor 2-3 din secolul trecut unul din cei mai virulenti antisemiti romani. Relatiile sale foarte bune cu A.C. Cuza, fondatorul gruparii "Liga Apararii Nationale" al carei unic scop era lupta impotriva evreilor, sunt cunoscute.


3. Doritorilor le stau la dispozitie cu lucrari istorice in format electronic sau tiparit. Printre altele,

"Holocaust in Romania?" (editat colectiv, 2001)
"Industria Holocaustului" (N. Finkelstein, 2001)
"Holocaustul: martori oculari sau legile naturii?" (2000, carte interzisa in 2002)
"Miscarea legionara si evreii" (Flor Strejnicu, 2002)

Mai puteti consulta si linkurile

*Atitudinea legionarilor fata de evrei:
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/atit_evrei.html
*RESPONSABILITATEA VIOLENTELOR ANTISEMITE DIN ROMANIA (1941)
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/resp.html

Acestea se afla puse in pagina mea, daca vi se pare, firesc, ca nu prezinta prea mare incredere, puteti cauta aceleasi texte si din alte surse.

Toate, inspre aflarea ADEVARULUI cel adevarat. Fara sa se supere nimeni.

Semneaza: un nevrednic, dar mandru urmas al "neandertalienilor legionari" Noica, Tutea, Cioran, Eliade, Gyr, Crainic, Steinhardt, Nicolau, Dimitriu, Cantacuzino, Polihroniade si multi altii ca ei.


Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii
#1855 (raspuns la: #1796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotograf de platou - de Dinu Lazar la: 15/11/2003 10:02:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu, in industria filmului ar trebui sa existe cel putin doi fotografi; un fotograf de platou, care fotografiaza cadrele de racord ( adica de exemplu citi cirnati sunt pe masa asta seara pentru ca sa nu manince pompieru` la noapte si miine la filmare sa nu fie mai putini sau printr-o minune mai multi dar mult mai mici; cum e singele pe fatza actorului batut pentru ca peste o saptamina la cadrul urmator sa fie la fel; etc) - si care mai face diverse cadre necesare pentru costume, decor, productie, etc; si ar mai trebui sa existe fotograful de reclama, care fotografiaza cadrele importante sau scenele necesare reclamei filmului, realizarii afiselor, posterelor, sitului de internet, dosarului de presa.
In principiu din potive de economie in industria filmului la noi aceste doua functii sunt contopite, le face un singur fotograf, de regula vreun student inca ametit de mirajul platoului si care nu cere prea multi bani; iar rezultatele sunt acelea care se vad, adica destul de dramatice - nu exista fotografie de film in Romania, nu exista de fapt nici o revista ilustrata de film, de situri ce sa zic, e o tragedie, si de fapt filmele romanesti au toata partea de marketing si de PR la pamint - de vina nu e fotograful, dar...
Nu e vina fotografilor de platou, desigur, ci al conceptiei deformate din cadrul echipei de productie ca filmul nu are nevoie de imagine si nici de propaganda. Si rezultatele sunt care sunt si numarul de spectatori cel care este si filmul romanesc se bucura de o cunoastere internationala care va sa zica nula, la care un important aport isi aduce si lipsa de materiale iconografice.
Un important regizor roman mai tinar a facut un film ( fara fotograf ca ce conteaza) si a luat premii si a fost prezent la Cannes; pentru ca era asasinat de ziaristi ( desigur straini) care-i cereau materiale foto, a venit la mine cu citeva cadre decupate din negativul filmului, ramase in coshul de la montaj, sa i le scanez si sa le foloseasca drept fotografie de reclama. Au iesit niste poze zgiriate si cu amprente si cu culori debalansate...le-a folosit asa si a zis ca asa le-a vrut si presa a zis vai, ce interesant... Cam asa merg lucrurile... cuvintul de ordine la noi: merge si asa.
Altfel, omul e cult, cu interviuri sclipitoare, cu o prezenta fermecatoare, ca multi alti intelectuali romani, pentru care fotografia e un fumache, e a cincea roata la carutza si nu o parte fundamentala necesara realizarii marketinglui sau prezentarii oricarui produs, fie el prospect de film sau coperta de carte sau orice altceva.
#4304 (raspuns la: #4297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zabriski - de Radu Herjeu la: 29/11/2003 03:30:28
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
1. Am facut Facultatea de Chimie-fizica. Trebuia sa ies profesor. A venit revolutia si, imediat dupa ea, posturile de profesor in Bucuresti erau foarte rare. Asa ca... m-am indreptat spre singurul lucru pe care mai stiam sa-l fac: scrisul. De aici pana la radio si, ulterior, televiziune, n-a fost decat un pas.
La Antena am ajuns dupa o scurta trecere prin radio Total (am pus umarul la lansarea lui, de la care se sarbatoresc acum 10 ani). Am batut la usa. Dupa 2 saptamani am ajuns la pupitrul Observatorului pe care nu l-am mai parasit 6 ani. A fost o perioada extraordinara. Eram o mana de oameni entuziasti. Nu se facea totul pentru a castiga audienta.
2. Am predat doua cursuri: Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune in televiziune si Televiziune, Cultura, Societate.
3.Nu cred ca exista vedete autentice in Romania. Nu numai in televizune. Pentru ca la noi nu exista un star-sistem ca in occident. Cat priveste asa numitele vedete din televiziune... sunt niste oameni obisnuiti luati de valul celebritatii. Faptul ca, dintr-un om obisnuit, te trezesti recunoscut pe strada, acceptat de cercuri inchise, plin de bani, capabil sa deschizi usi la care altadata ai fi asteptat cu lunile, privit de catre cei multi ca detinatorul marelui adevar, puterea si influenta pe care ti le dau un microfon si ecranul, te pot face foarte usor sa-ti pierzi busola. Daca nu erai, inainte de a intra in sistem, un om echilibrat, constient de calitatile dar si de limitele tale, bine ancorat in realitate, capabil, pe baza unei culturi solide, sa discerni intre bine si rau, risti sa te pierzi si sa te crezi deosebit doar pentru ca ai avut sansa de a fi de cealalta parte a micului ecran.
4. Da, stirile noastre sufera de asa numitul sindrom al "datului cu parerea". Exista o frustrare la nivelul prezentatorilor de televiziune pentru ca fisa postului ii obliga sa fie neutri cand ei ar dori sa spuna natiei care este si parerea lor importanta. Eu m-am apucat de emisiuni cand m-a apucat frustrarea. EPntru ca stirile trebuie sa fie exact ce trebuie sa fie: un mijloc de informare cat mai obiectiv.
5. Din pacate, nu-i vad. Eu am avut studenti foarte buni (putini, e adevarat) dar care n-au reusit sa patrunda in sistem. In schimb patrund cei cu tupeu si cu relatii. Si, din pacate, nu sunt cei care au o cultura generala solida si o ierarhie exacta a valorilor umane. Si ne trezim cu cineva platit cu mii de dolari care spune senin "Naveta a aterizat in desertul din Austria". Ca sa fiu sincer, eu ii indemn pe toti cei care ma intreaba, sa nu dea la jurnalism. Sa faca orice altceva. POt lucra in mass media, daca doresc, absolvind literele, dreptul, ase-ul. Orice. Dar nu pot face nimic altceva cu diploma de jurnalist. Si, din pacate, facultatile de jurnalism nu ii pregatesc pe tineri pentru adevaratul profesionalism. Si nici o baza de cultura generala nu le ofera. Ci doar o bucata de hartie de care nu tine nimeni seama in redactiile serioase.
Imi place foarte mult sa predau. Am senzatia ca nu stiu degeaba toate lucrurile pe care le-am acumulat in 10 ani de presa. Si as vrea sa fac ceva pentru ca viitoarele generatii de jurnalisti sa fie capabile sa-si asume responsabilitatea rolului important pe care societatea li-l atribuie.
#5479 (raspuns la: #5441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizari - de Madalina la: 29/11/2003 16:13:00
(la: Inventii si inventatori.)
Stefania Maracineanu a evidentiat intr-adevar radioactivitatea artificiala , insa nu a reusit sa o explice nici fizic si nici prin modelare matematica, ceea ce Irene (fiica Mariei Curie) si Frederic Curie reusesc si primesc in 1924 Premiul nobel pentru asta.
Oricit de patriotici am dori sa fim…sa nu cadem in extrema cealalta….
Caz celebru de “furt intelectual” si dureros pt. noi romanii este acela al lui Paulescu si faimoasei sale descoperiri-insulina (numita de el initial pancreatina).
Cit despre descoperirea Poloniului…el a fost izolat, purificat, masa lui atomica determinata, ca si radioactivitatea, inca din 1898, iar primul premiu Nobel primit de sotii Curie a fost tocmai pentru aceasta (in 1903).

Circul societatii, cu toata mizeria ei, a patruns, nu o data, pina cel mai inalt nivel si in stiinta. Furtul intelectual, motivat politic din umbra sau motivat de inegalitatile sociale ale diferitelor perioade, a devenit un instrument foarte utilizat chiar la nivelul onorabililor cistigatori ai premiilor Nobel.

Iata citeva mostre de furturi intelectuale…Si cu aceasta continui tema blog-ului. Toate sunt legate de femei deosebit de inteligente (cine vrea sa auda, sa auda!) in domeniul fizicii si chimiei ( domenii atit de "masculine", nu?)

Lise Meitner
Si-a facut Doctoratul cu nimeni altul decit Boltzmann (…celebra constanta a lui Boltzmann…), dupa care a lucrat cu nimeni altul decit cu… Max Planck.
30 de ani a studiat fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara. A colaborat cu chimistul O.Hahn in studii de radioactivitatea uraniului si radiumului. A fost prima care a evidentiat si teoretizat matematic fisiunea nucleara (ea a dat si numele acestui process, fenomen ulterior intarit experimental si matematic de Fermi) utilizind modelul lui Bohr si…bariu, crezind initial ca este vorba de uranium. Realizind la timp gresala, dar fara alte merite, Hahn publica rapid descoperirea, iar in 1945 el primeste Premiul Nobel...
Dupa Al Doilea Razboi Mondial este celebrata ca "mama fisiunii nuclere" si prin aceasta a bombei atomice. Comitetul Nobel a "gresit" cu buna stiinta si i-a neglijat meritele…pentru ca... era austriaca (a se vedea semnificatia aceasta in contexul razboiului-suntem in 1945) si refugiata-emigranta…

Chien-Shiung Wu
A fost fiziciana care a descoperit dezintegrarea beta in cimp inalt electromagnetic utilizind atomi puri de cobalt la aproape 0 absolut. A realizat pentru prima data modelul matematic pentru radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei. A masurat pentru prima data emisia radiatiei la dezintegrarea particulelor beta in cimp electromagnetic, fenoment prefigurat doar theoretic de Fermi si fundamentat "principiul paritatii", in forma lui de azi si deosebit de important in fizica nucleara.
In 1957 doi fizicieni, Lee si Yang, primesc premiul Nobel pentru fizica, in domeniul in care Wu deja publicase…Cei doi o si consultasera in multe din experimente…Ea "primeste" doar dreptul de coautor pentru cartile pe care cei doi le vor publica mai tirziu….
A lucrat intens la elaborarea teoriei electronilor, pozitronilor, si altor particole subatomice. A colaborat la virf la Proiectul Manhatan in domeniul energiei atomice si de inarmare nucleara a SUA, utilizind difuzia in gaze a atomilor de uranium imbogatit. Este prima femeie presedinta a Societatii Americane de Fizica.

Rosalind Franklin
A obtinut doctoratul in fizica-chimie la Cambridge. A fost primul om de stiinta care, utilizind, difractia cu razeX, a fotografiat stuctura moleculara dublu catenara-dublu helix a ADN. S-a spus despre aceasta ca e “ cea mai frumoasa fotografie facuta de cineva pe aceasta planeta”. Intre 1951 si 1953 a publicat numeroase articole privind structura AND.
In 1954 (deci cel putin 1 an mai tirziu), cind Watson a vazut fotografia AND a realizat veridicitatea datelor obtinute de el prin metode cristalografice si isi publica faimosul articol in Nature, pentru care, in 1962, primeste impreuna cu Crick Premiul Nobel…la patru ani dupa ce R.Franklin murise de cancer ovarian (consecinta a metodelor de cercetare utilizate…).

Si nu in ultimul rind, dar poate cel mai faimos furt intelectual se pare…
Mileva Marici Einstein
A fost fiziciana si matematiciana, prima sotie a lui Einstein.
Incepind de la primele lui articole (despre capilaritate si amestecul fluidelor) si pina la Teoria Generala a Relativitatii, atit experimentele cit si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi…Chiar Einstein declara ca "fara ea nu as fi reusit", iar in 1905 spunea " voi fi atit de fericit cind vom imparti impreuna Premiul Nobel!"….
Finalul povestii, insa il stie fiecare-in 1921, Einstein cistiga premiul Nobel in fizica si imparte cu Mileva, de care divortase de 2 ani pe motiv de adulter, doar…banii ("foarte reparator", nu?!), recunoscindu-i astfel neoficial meritele!

Oh boy, o discutie despre hom - de relu la: 14/12/2003 23:20:55
(la: Viata gay...romaneasca!)
Oh boy, o discutie despre homosexuali intre romani? Si ramine intre limite decente? I'm impressed.

Hai sa-mi dau si eu cu parerea. Crescind macho in Ro, bineinteles am avut parerea omului de rind cind era vorba de "gay." Apoi, cresti in virsta, mai inveti ceva despre oameni, mai cunosti pe careva care dupa vreo doi ani ti se spune ca e homosexual... si-ti schimbi parerea, daca ai un pic de umanitate ramasa in tine. Cel putin mi s-a intimplat mie.

Raspunsul #1 care mi s-a dat de catre romani pe acest subiect a fost: boala. Dictionarul Oxford zice: boala este o stare a corpului, sau a parte din corp, in care functia ei normala este deranjata... in special cind este o schimbare a structurii (translatia mea). Pai cind zicem ca homosexualii (HOS) sint bolnavi, care parte a corpului lor nu mai are functia normala. Se pare ca acea parte a corpului care este cel mai mult sub reflector functioneaza mai tare decit altora multi dintre noi, heterosexualii (HES). Vorbesc de partea de sub centura. Daca vorbim despre partea din craniu, adica creierul, atunci trebuie sa fim atenti. Este problema psihologica, sau neurologica? Acum citiva ani a fost peste tot in "news" ca HOS au un creier diferit decit HES, si se vede concret in CAT scans si MRI. Aha! Deci aici e partea din corp careia i s-a schimbat structura. Apoi intrebarea vine: cu structura asta schimbata, creierul nu mai functioneaza normal? Oxford English Dictionary: normal -- ceea ce se conforma, nu este diferit, de tipul, standardul comun, folosit in mod regular (din nou translatia mea a rubricii 2). Deci in ce fel creierul lor nu functioneaza normal? Am locuit in Toronto vreo 5 ani intr-o zona "trendy" unde tot felul de artisti, avocati, tipi din industria de cinema locuiau. Mergeam cu ciinele la plimbarea zilnica seara in parcul de linga casa, si bineinteles intilnesti pe altii cu ciini. Mai vorbesti, despre ciini si vreme la inceput, si apoi incepi sa-ti faci cunostiinte, si vorbesti despre tot felul de alte chestii. Dupa un timp ti se spune (asa intr-o doara) ca Jack este gay. Are 70 ani, si locuieste cu un tip de 35. Hmmm, ma gindesc, dupa comportarea lui n-as fi ghicit niciodata. Tipul era extra-cult. Foarte tolerant. Niciodata o aluzie la sexualitate. Inalt, sanatos, manierat, "very english." Mie personal mi s-a parut ca creierul lui functiona in toate categoriile care sint importante mai bine decit multi heterosexuali pe care i-am intilnit in viata mea (badarani, idioti, golani care au luat fete tinere cu japca, etc.). Pur si simplu un om decent, din toate punctele de vedere. Ce face el in dormitor? None of my business!

What's my point? Nu cred ca sintem inca echipati cu cunostiintele necesare sa judecam ca altii sint bolnavi si anormali. Poate in vreo 2 sute de ani... cind codul genetic este decodificat.

Celor care spun ca homosexualitatea e impotriva naturii. Pai, din punctul de vedere al "homo sapiens" poate ca e adevarat. Dar ati citit vreodata Biblia Porcului? In care porcul spune ca omul este dusmanul lui ca il taie de craciun? Si ca e impotriva naturii porcului ca omul sa procreeze? Si, deci, din punctul de vedere al porcului (si al altor animale care sint parte din natura noastra) homosexualii sint mai normali, ca nu procreeaza, nu?

Ma abtin sa raspund celor credinciosi. Va respect credinta! Dar nu va e teama ca Biblia a fost scrisa de un rauvoitor? Hei, e posibil. Cind vine Isus, daca zice: "Pai nu v-ati dat seama ca era propaganda diavolului?" No proof whatsoever.

Si-acum sa inchei cu o gluma proasta: de ce ne cheama pe noi "homo sapiens" si nu "hetero sapiens" daca normalul e sa nu fii "gay?"

Numai bine si sanatate la toti, fara cont de culoarea pielii, IQ, orientare sexuala, religie, numar la pantofi, dinti de aur, tara de bastina, stare civila, stare mintala, orientare politica, lungimea parului, limba materna, ...
Relu
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
din Foisorul de foc - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:50:19
(la: Un salariu decent in Romania)
O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.
O alta "Comisie internationala" pentru studierea "holocaustului" - de Bogdan la: 31/01/2004 09:04:50
(la: A existat holocaust in Romania?)
Salut copii,

Eu cunosc foarte multe despre acest subiect si am stranse foarte multe materiale. Din pacate obligatiile sociale si profesionale imi limiteaza drastic timpul pe care-l pot afecta discutiilor, asa incat ma voi multumi in loc de lamuriri si mesaje personalizate sa reproduc texte si sa va invit sa urmati niste linkuri. Cine vrea mai mult sa-mi scrie pesonal.

---------------

COMISIA INTERNATIONALĂ DE CERCETARE SI EVALUARE A
CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC

La initiativa mai multor persoane si a unor asociatii si fundatii culturale si de actiune civică, se constituie COMISIA INTERNATIONALĂ de CERCETARE SI EVALUARE a CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC, demers la care ne vedem constrînsi de faptul că în ultimii ani s-au înmultit atacurile nedrepte si nefondate la adresa unor persoane si institutii, inclusiv de stat, românesti sau evreiesti (israeliene), atacuri la adresa adevărului istoric privind relatiile dintre români si evrei. Aceste încercări de falsificare a adevărului istoric au culminat în toamna anului trecut, 2003, cînd, la initiativa d-lui Ion Iliescu, s-a înfiintat COMISIA INTERNATIONALĂ PENTRU STUDIEREA CONSECINTELOR HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA.

Considerăm că pe cît de bună ar fi, în principiu, ideea de a se constitui o asemenea comisie, pe atît de nepotrivită este componenta acestei comisii, precum si pretentiile formulate de unii membri ai comisiei, pretentii sub ale căror auspicii urmează să actioneze numita comisie. Considerăm, mai întîi, că este cu totul inadmisibilă prezenta în această comisie a unor persoane care si-au dovedit deja incorectitudinea, împinsă de unii pînă la sperjur în justitie (cazul Radu Ioanid). Ridică de asemenea serioase semne de întrebare prezenta în fruntea comisiei a lui Elie Wiesel. Lideri de opinie si de constiintă ai lumii noastre, inclusiv lideri evrei, si-au exprimat deja, de-a lungul timpului, în termeni inechivoci, rezerve serioase ori chiar contestatii, judicios argumentate, cu privire la statura morală a numitului Elie Wiesel. Grave carente de etică profesională a dovedit, din păcate, si Lya Benjamin, membră si dînsa a Comisiei Wiesel.

În plus, majoritatea membrilor comisiei sînt publicisti si istorici care au afirmat de-a lungul timpului aceeasi opinie: în România anilor 1939-1945 s-a desfăsutat un veritabil holocaust, cu sute de mii de victime. Desi cel putin la fel de multi sînt si istoricii si publicistii care neagă producerea acestui „Holocaust în România”, nici unul dintre ei nu a fost invitat să facă parte din comisie, iar cînd unii dintre ei au cerut în mod expres participarea la cercetările si lucrările comisiei Wiesel, nimeni nu le-a dat un răspuns.

Stîrneste de asemenea nedumerire si suspiciuni faptul că o asemenea comisie este organizată la mai bine de 60 de ani de la producerea evenimentelor, ca si cînd cei interesati (victimele si mai ales urmasii acestora) au asteptat să treacă timpul si să dispară fizic atît martorii si participantii directi la asa-zisul Holocaust din România, cît si acuzatii si vinovatii prezumtivi.

Nu dăm importantă si relevantă faptului că membrii evrei sînt mai multi decît membrii români ai comisiei. Dar dăm cea mai mare greutate, în contestatia pe care o formulăm la adresa Comisiei Wiesel, modului în care, ca presedinte al comisiei, numitul Elie Wiesel îsi imaginează că se poate căuta, afla si propaga adevărul istoric. Cităm din declaratia de intentii prin care Elie Wiesel a acceptat „postul de presedinte al acestei Comisii” (vezi revista „Observator Cultural”, nr. 193/2003, pag. 7): „Sîntem devotaţi principiului potrivit căruia descoperirile Comisiei vor fi acceptate ca definitive în legătură cu acest subiect, atît în România, cît şi în lume.”

Ne pronuntăm categoric împotriva principiului invocat de contestatul detinător al Premiului Nobel pentru Pace. A pretinde să i se ia în serios acest „principiu” este un act de insolentă si de incompetentă agresivă. A formula un asemenea principiu este expresia unei gîndiri corupte, denaturată de ură si cupiditate. Îi rugăm pe onorabilii membri ai Comisiei Wiesel, ca si pe cei care au initiat-o să declare public dacă:

- cunosc care altă comisie cît de cît similară a functionat după principiul instaurat de Elie Wiesel ?
- au fost consultati asupra acestui principiu ?
- au cunoscut această „regulă” a comisiei atunci cînd au fost invitati si au acceptat să facă parte din comisie ?
- sînt de acord cu acest principiu ?

În mod fals se afirmă în comunicatul oficial (vezi acelasi „Observator Cultural” ) că „Comisia va fi independentă, iar cercetarea se va efectua numai în conformitate cu standardele în domeniu” (s.n). Întrebăm: în ce loc, în ce lucrare de metodologie a cercetării stiintifice, poate fi găsit principiul Elie Wiesel ? Sîntem gata să ni-l însusim dacă ni se face dovada că un asemenea principiu circulă printre oamenii seriosi, onesti si competenti, printre istorici sau printre juristi.

Precaritatea morală în care s-a instalat de la bun început Comisia Wiesel era inevitabilă, dat fiind că această comisie, în intentia initiatorilor ei, urmăreste de fapt să stabilească în bani suma echivalentă suferinţei sutelor de mii de evrei ucisi de români. Această sumă se ridică după unii petenti la 50 (cincizeci) miliarde de dolari. După alte estimări, ar fi vorba „doar” de 10 (zece) miliarde de dolari. Ce reprezintă această sumă ? Ceva mai mult decît totalul investitiilor străine făcute în România după decembrie 1989…

Acest total în 15 ani încă n-a atins valoarea de 10 (zece) miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un nou episod din „Industria Holocaustului”, din ceea ce lumea întreagă numeste de-acum a fi Holocash-ul, exploatarea cinică si nerusinată a mostenirii Holocaustului, care încetează de a mai fi un moment de tragică referintă din istoria umanitătii si devine o escrocherie abil concepută si dirijată, o diversiune amplă, complexă, în care sînt angajati sefi de state, politicieni, mass-media, istorici si publicisti mercenari, fiecare cu partea sa de gheseft. După miliardele (totusi, nu asa de multe) pe care băncile elvetiene le-au plătit prin abuz si santaj acelorasi cercuri evreiesti, sumele cu care vor să ne încarce Wiesel & comp. ar reprezenta nu numai o lovitură extrem de dură dată avutiei nationale românesti, o lovitură care ar afecta în mod sever bugetul fiecăruia dintre noi, dar ar constitui un atac la onoarea si demnitatea neamului românesc, ar însemna introducerea unui capitol rusinos în istoria României.

În măsura în care – cel putin deocamdată – stim si credem, sîntem convinsi că în România NU A EXISTAT HOLOCAUST, că nu s-a conceput si urmat vreodată în România o politică de exterminare a evreilor, ne înscriem împotriva Comisiei Wiesel. Nefiind acceptati să cercetăm împreună care este adevărul, ne constituim într-o comisie paralelă, prescurtat numită Comisia noastră, cu gîndul de a ne controla si verifica unii pe ceilalti în ceea ce priveste calitatea cercetărilor si, mai ales, a „descoperirilor” pe care le va face fiecare comisie.

Comisia noastră porneste la drum sub patronajul (juridic si moral) al următoarelor organizatii:
- Liga pentru Combaterea Anti-Românismului
- Uniunea Vatra Românească – filiala Bucuresti
- Asociatia Veteranilor de Război si a Urmasilor Veteranilor
- Grupul Scara
- Uniunea Mondială a Tuturor Românilor

Sîntem bucurosi să ni se alăture oricine este de bună credintă în răspunderile pe care le avem ca fiinte umane înzestrate de Bunul Dumnezeu cu constiinta binelui si a răului, a dreptătii si a injustitiei, a adevărului si a minciunii.

Comisia noastră a început să functioneze

Desi nu si-a definitivat componenta, Comisia noastră a început să functioneze, să adune mărturii, dovezi, acte si probe privind contenciosul româno-evreiesc si, îndeosebi, perioada 1939-1945. Printre primele materiale obtinute se află si declaratia d-lui Constantin I. Dărăsteanu, născut la data de 28 iulie 1914, în comuna Stoienesti, judetul Giurgiu, martor ocular la ceea ce s-a întîmplat în ziua de 24 ianuarie 1941 la Abatorul din Bucuresti. În numărul trecut din revista „România Mare“ am publicat fragmentul cel mai important din această mărturie. Am procedat, însă, si la înregistrarea, prin notariat, a acestei mărturii exceptionale, sub semnătură legalizată. Punem această declaratie la dispozitia oricărei persoane sau institutii interesate.

De asemenea, le facem cunoscut celor care doresc să ni se alăture în acest efort si, în primul rînd, celor ce detin informatii sau documente, să ne contacteze la adresa: Ion Coja, OP 41, CP 30, Sector 1, Bucuresti, tel. 0744.903.890, tel./fax 211.87.84. Doamne ajută!

În numele Comisiei noastre,
ION COJA,
secretar executiv

============
Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii
#8671 (raspuns la: #8661) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lista lui Popovici - de anita47 la: 07/02/2004 15:39:36
(la: A existat holocaust in Romania?)
Lista lui Popovici

Asa cum se stie, din vara-toamna anului 1941, evreii
din Romania – de regula cei din Basarabia si Bucovina
– au inceput sa fie deportati in Transnistria.
Initial, ordinul maresalului Ion Antonescu a fost ca
toti evreii din Bucovina sa fie deportati "in decurs
de zece zile”. Toata activitatea economica si
comerciala din regiune a colapsat. La sfarsitul anului
1941, de pilda, mai functionau in Cernauti doar 510
ateliere din 4.373 existente. Primar al orasului in
perioada 1941-1942, Traian Popovici (considerat astazi
“un Schindler roman") a facut demersuri insistente pe
langa autoritatile romane si germane ca evreii
“necesari din punct de vedere al utilitatii publice”
(mai ales meseriasii dar si “intelectualii si oamenii
de arta, specialistii din toate ramurile industriei,
medicii, inginerii, precum si cei din sistemul
judiciar”) sa fie scutiti de la deportare. S-au facut
trieri, s-au completat liste, s-au impartit
autorizatii (inclusiv asa -numitele “autorizatii
Popovici”), astfel ca au fost salvati de la deportare
(unii doar temporar) circa 20.000 de evrei “importantii
pentru economie” din cei 50.000 de evrei ai orasului.
Din aceasta cauza, Traian Popovici a fost numit
“jidovitul”, iar in mai 1942 a fost destituit.
Spovedania semnata de Traian Popovici a fost publicata
de curand, cu sprijinul Fundatiei Willhelm Filderman
(editie ingrijita de Th. Wexler), intr-un mic volum
bilingv (in romaneste si engleza) de 98 de pagini. Din pacate, volumul este neglijent editat. Nicaieri, nici
macar in minuscula prefata semnata de Razvan
Theodorescu, nu se precizeaza in ce an si in ce imprejurari a scris Popovici aceasta “spovedanie”.
Faptul nu este de mirare; nici cartea publicata acum
nu contine elementele minimale de identificare (fara an, fara loc, fara editura), continand in schimb multe
greseli (de pilda, in loc de cuvantul “munca” e scris
mereu “muzica”, astfel ca “munca fortata” devine
grotesc “muzica fortata”, cf. pp. 22, 23, 44 etc.).
A fost o epoca i n care o “autorizatie Popovici” salva
de la deportare si adesea de la moarte un om. “Cine
ucide un singur om – se spune in Talmud –, ucide intreaga lume. Cine salveaza un singur om, salveaza
intreaga lume”. Daca pe buna dreptate nu ii uitam pe
cei vinovati de persecutii, deportari si crime, cu
atat mai mult nu trebuie uitati oameni ca Traian
Popovici, figuri luminoase in istoria romanilor. Dupa
razboi, in Israel i-au fost recunoscute meritele si
curajul, fiind inclus in galeria celor distinsi cu
titlul “Drepti ai popoarelor”. La Memorialul
Holocaustului (Yad Vashem) din Ierusalim este un pom
sadit in memoria si onoarea romanului Traian Popovici.

Din Romania 40 de oameni au primit aceasta distinctie.
Ultima a fost inmanata in 1993 Regelui Mihai, pentru
Regina-mama Elena. Nu cred ca acesta este numarul real
al romanilor care – fara sa fi beneficiat de vreo rasplata – au salvat evrei de la moarte. In alte tari
numarul lor este mult mai mare: de pilda 68 in
Austria, 93 in Belgia, 135 in Italia, 145 in Ungaria,
148 in Lituania, 240 in Germania, 670 in Franta, 2.972
in Polonia, 3.265 in Olanda. Cred ca, pur si simplu,
autoritatile romane nu s-au sinchisit de aceasta
problema. Probabil insa ca nu e vorba numai de
neglijenta, ci si de o strategie. A avea multi romani
care i-au salvat pe evrei de la moarte, inseamna
implicit a admite ca evreii din Romania trebuiau sa fie
salvati, cu alte cuvinte, ca erau in pericol de
moarte. Si, daca-i elogiezi pe salvatori, trebuie
sa-i acuzi pe calai
(Revista Asymetria)
#9106 (raspuns la: #9093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corruption a la francaise - de anita47 la: 14/02/2004 03:38:57
(la: Coruptia oamenilor politici...)
Corruption à la francaise


Scandalul "ELF": petrol si spionaj
Procesul de coruptie al companiei petroliere franceze "Elf" - proces al carui vedict a fost dat de Curtea Penala din Paris pe 12 noiembrie 2003, de catre judecatorul Michel Desplant, a dezvaluit dimensiunile coruptiei politice din Franta, incepand inca din anii '60. "Elf" reprezinta cea mai mare firma - controlata de statul francez -, cu un profit estimat la 232,6 miliarde de franci in 1996. Procesul a stabilit ca ea a fost devalizata de aproape 2 miliarde de franci (circa 305 milioane de euro) chiar de conducerea companiei, in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Francois Mitterrand (1988-1995). Loik le Floch-Prigent, presedintele "Elf" intre 1989 si 1993, a fost condamnat prin sentinta din 12 noiembrie 2003 la 5 ani inchisoare si o amenda penala de 375.000 euro. Alfred Sirven, fost director executiv, a primit 5 ani inchisoare si 1 milion euro amenda penala. Andre Tarallo (76 de ani), considerat nr. 2 in conducerea "Elf" - poreclit "domnul Africa" -, a primit si el 5 ani si 2 milioane de euro amenda. Alain Gillon, fost director executiv pentru rafinarii, a fost condamnat la 3 ani inchisoare si o amenda penala de 2 milioane euro. Din 37 de inculpati in procesul "Elf", 30 au fost gasiti vinovati si condamnati. Printre verdictele date s-au numarat "abuzul de proprietate sociala si de credite", "abuzul de putere", "complicitatea la abuz de proprietate sociala" si "utilizarea de documente falsificate".


Procesul "Elf": decapitari franceze si mituiri de lideri africani
Procesul a dovedit ca presedintele "Elf" - Loik le Floch-Prigent - a delapidat compania pe care o conducea cu 16,2 milioane euro, pentru "cheltuieli personale". Le Floch-Prigent si-a plasat mai intai sotia, pe Fatima Belaid, intr-o pozitie de conducere. Dupa numai 18 luni de casnicie el a inaintat actele de divort, platindu-si insa datoriile fata de fosta sotie din banii companiei, la care lucrau amandoi. Astfel, Fatima Belaid a primit, in urma matrapazlacurilor cu "divortul", 18 milioane de franci, platiti direct intr-un cont dintr-o banca elvetiana. Fatima s-a plans ca, prin divort, a fost obligata "sa isi schimbe" apartamentul de peste 300 de metri patrati cu unul de "numai" 171 metri patrati.

Alfred Sirven a "umflat" si el 6,2 milioane de euro pentru "nevoi personale", din suma totala de 168 milioane euro de care a fost acuzat ca o delapidase Sirven a fost acuzat si pentru delapidarea altor 172 milioane euro, adica echivalentul net consolidat al companiei "Elf" pe anul 1993.

Alfred Tarallo ("domnul Africa") a incercat sa justifice o delapidare de 300 milioane franci, sustinand la proces ca acesti bani, si imensa vila construita de el in Corsica, ar face parte dintr-o viitoare asa-zisa "fundatie franco-africana". Reteaua de contacte mafiote a lui Alfred Tarallo - cunoscuta de decenii, si pusa sub pavaza "Elf" - includea politicienii africani si alti potentati de culoare, care formau "varful de lance" al politicii franceze neocoloniale din Africa. In disperare de cauza, Tarallo a invocat in audierile de la proces faptul ca fusese silit sa treaca milioane de franci prin conturile sale din bancile elvetiene pentru a "plati" (mitui) diversi politicieni africani de care raspundea politic, precum presedintele Gabonului, Omar Bongo, al carui finantator "discret" fusese Tarallo. Pentru a intelege mai bine semnificatia acestor socante dezvaluiri - care combina delapidarile din lumea petrolului, cu mituirile si alte afaceri politice - trebuie sa ne referim putin la istoria companiei "Elf", strans legata de serviciile secrete si politica externa a Frantei. Compania de stat "Elf" a fost constituita de generalul De Gaulle in 1963, "pentru a asigura independenta Frantei in materie de petrol, dar compania s-a nascut, a crescut si a prosperat de fapt printr-o relatie speciala, incestuoasa, cu Africa" ("Le Monde", 12 noiembrie 2003).

Conform depozitiei lui Loik le Floch-Prigent, compania "Elf" a avut intotdeauna si alte sarcini, in afara de afacerile cu petrol: "In 1962, Pierre Guillaumat l-a convins pe De Gaulle sa creeze o structura paralela ("Total", impreuna cu "Elf"), pe care gaullistii sa o foloseasca precum o veritabila armata in Africa. Pe de o parte, Minister al Petrolului. Pe de alta, serviciu de spionaj in tarile producatoare de petrol.". Inca de la inceput, a explicat le Floch-Prigent, generalul l-a pus in fruntea "Elf" pe Pierre Guillammat, adica pe fondatorul DGSS (Direction General des Services Speciaux), fost ministru al Apararii. Astazi, "Elf" - desi in parte companiei privata - a ramas principalul serviciu de informatii secrete si instrument de actiune (mituiri de politicieni, lovituri de stat, interventii militare etc) al Frantei in spatiul Africii. Din 1963, "Elf" a acoperit actiuni secrete si a finantat operatiuni politice si militare in regiunea Africii. Avand un acces total la presedintii Pompidou (1969-1974) si Giscard D'Estaing (1974-1981), "Elf" a inceput cu timpul sa actioneze "autonom", inclusiv in ceea ce priveste finantele.

Conducerea "Elf" i-a considerat intotdeauna pe "baronii gaullisti" stapani de drept ai companiei si s-a asteptat sa fie recompensata corespunzator pentru serviciile "extrapetroliere" prestate.


"Elf" si axa Mitterrand - Kohl
Organizatia "Voltaire" - o asociatie constituita in 1994, pentru a combate reinstaurarea oricarei forme de cenzura a clientelismului si a asa-zisei "ordini morale" - sintetizeaza foarte bine relatiile presedintelui Francois Mitterrand cu "Elf". "Spre surpriza tuturor, alegerile din 1981 nu au adus revenirea la putere a gaullistilor, ci i-au impus pe socialisti. Mai abil decat predecesorii sai, Mitterrand a preluat doar partial controlul la "Elf", care avea astfel o dubla subordonare: catre presedintele socialist si catre RPR (partidul gaullist). Unii din conducatorii "Elf" au tras, cu maxima promptitudine, avantaje din aceasta dubla subordonare, castigand averi considerabile."

"Elf" impunea, pe vremea aceea, si dadea jos presedintii din Gabon, Congo, Camerun si Angola. Compania petroliera ajunsese sa controleze politic nu numai tarile francofone din Africa, ci si unele din sfera de influenta anglofona, ca Nigeria. Prin mituirea lui Omar Bongo, "Elf" a penetrat la OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) si a inceput sa participe la transferurile de tehnologie nucleara. "Elf" a finantat toate partidele importante din Franta si cumparat lideri importanti din Europa. Astfel, "Elf" a fost aceea care a finantat din umbra campaniile politice ale lui Helmuth Kohl si pe cele ale lui Felipe Gonzales. Recent s-a implicat in Uzbekistan si Venezuela, state mari producatoare de petrol. Documentul organizatiei "Voltaire", citat de noi, prezinta si o copie dupa un ordin de plata, in valoare de 100 milioane de franci CFA (moneda curenta in 14 tari africane), emisa de "Sogara", companie de rafinare din Gabon, filiala lui "Elf-Gabon" din Port-Gentil, pentru presedintele Gabonului, Omar Bongo. Acesta a preluat suma, "cash", pe 21 ianuarie 1992, de la banca BIPG din Libreville (Gabon). Pentru a justifica aceste "malversatiuni financiare", Loik le Floch-Prigent a clamat in proces: "Un singur om trebuie chestionat: presedintele Francois Mitterrand". Mitterrand insa decedase intre timp. El fusese cel care l-a impus si mentinut pe le Floch-Prigent ca presedinte la "Elf", dupa cum subliniaza ironic "Le Monde" din 12 noiembrie 2003.

Le Floch-Prigent a explicat Curtii Penale din Paris cum au functionat "fondurile negre" ("caisse noire") ale lui "Elf": "Acest sistem functiona, in principal, pentru partidul gaullist, RPR. L-am informat pe presedintele Francois Mitterrand, care mi-a spus ca ar fi bine sa mai largesc putin sfera beneficiarilor, fara sa ii las pe dinafara, fireste, tocmai pe cei din RPR". Astfel ca, sub umbrela lui Mitterrand, toate partidele si liderii parlamentari, de stanga sau de dreapta, puteau beneficia de fondurile negre, cu o conditie: sa capete "binecuvantarea" acestuia. Pe plan extern, sistemul de finantare clandestina a lui "Elf" l-a sustinut pe cancelarul Helmuth Kohl si a "intarit" prietenia franco-germana. Pentru sustinerea lui Kohl, "Elf" a apelat la urmatoriul scenariu: mai intai, a cumparat refinaria est-germana "Leuna" si reteaua de distribuire a petrolului "Minol", salvandu-l astfel pe Kohl de iminentul colaps al acestei industrii in Germania reunificata. Ca sa-l citam pe judecatorul Michel Desplan: "Elf a fost pusa sa plateasca, cu ocazia achizitiilor "Leuna" si "Minol", cele mai mari comisioane, in trei etape: in prima 256 milioane franci, in a doua 13 milioane de franci si in a treia etapa alte 13 milioane franci. Aceste comisioane erau necesare pentru a obtine de la Bruxelles, de la Bonn si de la diferite landuri germane un credit de 2 miliarde de marci, fara de care investitia totala de 6 miliarde ar fi fost nerentabila".

"Le Monde" din 30 aprilie 2003 comenteaza malitios: "Iata ce se numeste "lobbying", un cuvant fara indoiala politicos, pentru ceea ce a facut Alfred Sirven".

In proces, Alfred Sirven a explicat: "In aceasta afacere cu Kohl am avut acces la persoane proeminente din tara. Imi amintesc, de exemplu, de compania franceza Sisie, condusa de doamna Edith Cresson (fost prim-ministru al Frantei in 1991-1992), care a participat la afacere cu 3 milioane franci si nu a fost citata in instanta". Tot Sirven l-a angajat in afacere si pe colonelul ® Pierre Lethier, care a primit un comision de 96 de milioane franci pentru ca a lucrat cu Dieter Holtzer, recompensat cu un comision de 160 milioane de franci, la constituirea fondului clandestin pentru Kohl, dupa manevrele de "inginerie financiara". A mai fost implicat in constituirea fondului si Holger Phahls - ulterior disparut -, fost secretar de stat la Aparare si membru CDU (Uniunea Crestin-Democrata), partidul lui Kohl.


Afacerea Mery
La 22 septembrie 2000 "Le Monde" - anticipand parca scandalul "Elf" - publica transcrierea unei videocasete in care Jean-Claude Mery, antreprenor din constructii, descria in detaliu activitatile financiare ilegale ale RPR (Rassemblement pour la Republique), partidul gaullist. Mery, decedat in 1999, fusese unul din finantatorii RPR in anii '80. Metodele descrise de Mery converg spre acelasi scenariu: companiile care castiga contracte de miliarde de franci, pentru lucrari in marile orase, trebuie sa-si exprime "gratitudinea" platind apoi comisioane de milioane de franci RPR-ului si primariilor sustinute de RPR. De regula, opozitia procedeaza identic atunci cand ajunge la putere, astfel ca atat Puterea, cat si Opozitia adopta "legea tacerii" - Omerta - in chestiunea comisioanelor. Ceea ce era nou si exploziv in depozitia de pe videocaseta lui Mery aparea in dezvaluirea unor nume de politicieni, de cifre si date. Pentru prima data seful statului era indicat drept figura-cheie a sistemului de finantare ilegala a partidului. Doua zile dupa dezvaluirea din "Le Monde", saptamanalul "L'Express" a adus noi date despre "videocaseta Mery": videocaseta originala, cu inregistrarea confesiunii lui Mery, a stat timp de doi ani in posesia socialistului Dominique Strauss-Kahn, in acel timp consilier al primului-ministru Lionel Jospin. In noiembrie 1999, Strauss-Kahn fusese obligat sa-si dea demisia, dupa ce se dovedise ca primise sume frauduloase de la organizatia studenteasca MNEF. Strauss-Kahn primise videocaseta de la avocatul Alain Belot, care il reprezinta si pe renumitul Karl Lagerfeld, si a carui datorie la fisc scazuse subit de la 200 milioane franci la doar 45 milioane, dupa ce Belot i-a inmanat videocaseta lui Strauss-Kahn.

Pe videocaseta, Mery istoriseste cum s-a dus la Jaques Chirac, pe cand acesta era primar al Parisului, cu 5 milioane de franci in servieta, pe care a depus-o in fata lui Chirac, pe birou, la Palatul Matignon. Chirac l-a felicitat pe Mery pentru "talentul" dovedit in strangerea de "donatii". In anul 2000 Chirac era insa presedinte al Frantei - si se bucura asadar de imunitate. Cand scandalul Mery a izbucnit, presedintele Chirac l-a acuzat imediat pe primul-ministru Jospin de "intrigi ilegale" si de "lovitura sub centura".


Afacerea fregatelor franceze pentru Taiwan
Procesul "Elf", din 2003, a mai scos la iveala si o alta afacere ilegala. Este vorba de sase fregate, comandate de Taiwan firmei franceze "Thompson". Sirven si "Elf" s-au implicat in afacere, mijlocind comanda, in ciuda relatiilor foarte bune ale Frantei cu China. Fregatele, livrate de "Thompson", au costat Taiwanul 16 miliarde de franci (2,5 miliade de euro). Din aceasta suma, 5 miliarde de franci au reprezentat "comisionul" incasat de Sirven si "Elf". In afacerea fregatelor a mai fost implicat si Roland Dumas, fost ministru socialist de Externe, prieten de lunga durata al presedintelui Mitterrand. Afacerea fregatelor a avut un final tragic: zece persoane, "care stiau prea multe", au decedat in preajma procesului. Dintre acestia, patru in conditii pe care si Politia franceza le considera "extrem de suspecte". Printre cei "decedati" brusc s-a numarat si Thierry Imbert, membru al serviciului secret DGSE. Tatal lui Thierry a declarat presei ca, in ajun, fiul ii marturisise in amanunt afacerea cu fregatele, dar mai ales cine se alesese cu comisioane grase din afacere. Si nu numai cu fregate: Thierry ii vorbise tatalui sau si despre comisioane primite pentru livrarea unor avioane Mirage 2000. "Le Monde" din 13 mai 2003 o intreaga lista cu cei care primisera comisioane ilegale: Roland Dumas (condamnat in alt proces de coruptie, la 30 mai 2001); Dominique Strauss-Kahn, fost trezorier al Partidului Socialist; Robert Hue, fost lider al Partidului Comunist; RPR; Consiliul Primariei Parisului etc. Dar aceste investigatii au costat: judecatoarea Eva Joly a fost numita la post in Norvegia, in 2002; asistentul Evei Joly in cazul "Elf". Laurence Vichnievsky, a fost si el indepartat; Patrik Demure, care a investigat finantarile ilegale de la RPR, indepartat la randul lui. Tatal lui Thierry Imbert a declarat presei: "Fiul meu mi-a spus ca persoane importante din Franta si Taiwan, ca si din conducerea lui "Thompson", au acumulat averi colosale de pe urma acestor contracte".


Vladimir ALEXE

ZIUA
====


lucrurile nu stau intotdeauna astfel - de anti-hero la: 25/02/2004 03:15:23
(la: "Muzica, mp3" sau "Asa cum nu fur sampania din supermarket...")
As vrea sa prezint un punct de vedere diferit, plasandu-ma de cealalta parte a baricadei, cea a artistului.

Pana acum, singura posibilitate a unui muzician de a se face cunoscut era sa obtina un contract cu o casa de discuri, dupa care nu-i mai ramanea decat sa spere ca va putea culege ceva drepturi de autor. Treptat, casele de discuri (ca si editurile in cazul scriitorilor) au devenit un fel de stie-tot, decide-tot, ingradind practic intreaga liberate de exprimare a artistilor, ca si controlul asupra propriei lor creatii. Mai mult, casele de discuri, editurile (si alte intreprinderi, pe care le putem ingloba in ceea ce se numeste astazi "industria artistica") au transformat arta intr-o forma de comert si operele artistice in produse de larg comun. Criteriile lor de selectie se bazeza din ce in ce mai putin pe valoarea artistica a unei opere si din ce in ce mai mult pe valoarea ei comerciala. Pentru a-si asigura profituri din ce in ce mai mari, industria artistica a indus schimbari majore in gusturile oamenilor, punand accent mai ales pe imagine si pe potentialul artistilor de a deveni staruri. Asazi nu mai sunt promovati (si nu mai obtin contracte) decat artistii capabili sa asigure intr-un timp cat mai scurt o cantitate cat mai mare de vanzari. Durata medie de viata a unui disc sau a unei carti este de cateva saptamani. Sunt rari artistii de care mai auzi vorbindu-se si a doua oara, iar respectivii artisti sunt cei capabili sa vanda discuri sau carti cu milioanele.

In Statele Unite din ce in ce mai multi artisti (inclusiv trupe celebre) isi vad contractele anulate de casele de discuri, pentru simplul motiv ca ultimul lor disc (dupa o cariera uneori indelungata) a fost un flop. Si de exemplu astazi se considera ca 100.000 de CD-uri vandute este un flop comercial.

Problema cu aceasta dictatura a caselor de discuri (sau edituri) este ca ele detin monopolul total asupra tuturor formelor de publicitate. De artistii marunti, care nu vand decat o mana de discuri sau de carti - si care sunt de altfel perfect multumiti cu ceea ce reusesc sa vanda - nu auzi practic niciodata: nu auzi muzica lor la radio sau la televizor, nu le gasesti discurile sau cartile in magazine, nu sunt bagati in seama de critici si nu scrie nimic despre ei in presa. Nu stii nimic despre acesti artisti, dar exista mari sanse ca printre ei sa se gaseasca adevarate genii, a caror singura vina este aceea ca nu au o valoare comerciala imediata: nu sunt destul de sclipitori, nu sar in ochi, nu declanseaza barfe sau scandaluri, sunt prea complicati uneori, alteori prea originali, prea nonconformisti si, in general, nu au stofa de staruri.

Singura lor sansa este sa-si faca singuri numele cunoscut, difuzandu-si liber operele peste tot. Cu putin noroc, lucrurile avanseaza apoi precum un bulgare de zapada care aluneca la vale. Cineva descarca un mp3 sau o carte, ii place, vorbeste altuia, apoi din gura in gura zvonul se imprastie. Bineinteles nimeni nu poate conta pe acest procedeu, pentru ca talentul este primordial si nu toata lumea care incearca il are. Dar fara acest procedeu, nenumarati artisti extrem de talentati ar ramane complet necunoscuti.

In concluzie, asa-zisa piraterie mp3 nu pune problema decat caselor de discuri si artistilor care vand deja milioane de discuri. Pentru ceilalti, insa, aceasta practica este o sansa extraordinara de a se face cunoscuti, iar aceia dintre ei care nu realizeaza inca acest lucru... ei bine, sunt fraieri. O spun cu mana pe inima, fiind eu insami scriitoare. Cred cu tarie ca pentru cei ca mine Internetul este o sansa. Cartile mele pot fi descarcate liber pe web si citite de oricine. N-are nici o importanta ca nu castig nimic din acest proces. Consider ca este o investitie pentru viitor. Daca am putin noroc si cartile mele vor place, intr-o zi voi ajunge poate sa castig si ceva bani din eforturile mele. Iar daca nu vor place, nu-mi va ramane decat sa ma supun vointei publicului, singurul care are, in opinia mea, dreptul sa judece o opera artistica. Editurile, casele de discuri vad arta prin prisma banului si aprecierile lor nu sunt deloc obiective.

-----------------------------------
http://www.claranicollet.com


#10523 (raspuns la: #9009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare capcana - de gabriel.serbescu la: 04/03/2004 16:15:22
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
In contextul in care lumea europeana s-a divizat in doua, minciunile national comuniste isi aveau rolul de a mentine o stare de orgoliu de apartenenta romaneasca. Interesant e ca bazat pe o crestere economica postrazboi, romanilor de rand le-a fost usor sa ingurgiteze toata politica sovietelor, raioanelor sovietice, si inclusiv sa-si investeasca imaginatia in eroi populari rusi sau autohtoni, creati de ¨industria Sergiu Nicolaescu¨. Atat vreme cat o mentalitate trece prin stomac, sistemele politice nu importa prea mult, cred eu.
Nu stiu ce se petrecuse la nivelul¨oprobiului public, vis a vis de arestarile masive a elitei romanesti, insa deconstructia romanismului, s-a produs doar cand conditiile de viata ajunsesera precare.



¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11352 (raspuns la: #11257) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...