comentarii

importanta lecturi in viata scolarului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea... - de impreuna2006 la: 19/10/2008 10:50:00
(la: "eu sunt omul care ... ")
ARGUMENTEZ

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un o vrabiuta pe care planuia sa o foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund vrabiuta in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e vie sau moarta.
Daca va zice ca e moarta, imi voi deschide mainile si o voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e vie, o voi strange si o voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.
Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.
- Am aici o vrabiuta ... Spune-mi inteleptule, e vie sau moarta?
Foarte calm, inteleptul surase si le zise:
-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale....

MORALA

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si vrabiuta. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
parola, - de anadaria la: 22/09/2013 10:22:02 Modificat la: 22/09/2013 11:04:57
(la: In sfarsit 'Pozitia copilului')
n-am vazut nicio greseala, sa stii:)
Dar sa-ti raspund:
N-am interpretat acel ‘ce s-o mai lungim’ ca pe un refuz de continuare a dialogului ci ca pe o concluzie a ta ca e imposibila traducerea in practica a ideii de invatamant fara examene. Concluzie pe care nu mi-am propus s-o daram, ca n-am cum.

‘nu-mi este deloc uşor să car în spinare spăngi, baroase, durde late’

Lasa-le jos. N-avem nevoie de ele.

De fapt io nu incerc sa te conving ca am dreptate. Daca vrei sa stii, in forul meu interior nu-s sigura ca am, pentru ca n-am vazut/trait modelul de care vorbesc. Dar experimentarea lui n-are de ce sa fie un lucru rau. Tot ce spun e ca mie mi se pare buna ideea de scoala fara examene si premii la varste mici. Dintr-o clasa de 25 de copii, 3 sunt bucurosi ca iau premiu, restul nu. Nu trebuie sa li se spuna ca-s 'prosti'. Pot internaliza singuri o astfel de credinta, comparandu-se cu cei care iau premiu sau prinzand din zbor cate-o catalogare a dascalului. Mai mult, a invata pentru nota sau pentru un examen (premiu) nu e cel mai bun mod de a te motiva, pentru ca dupa ce obtii nota sau treci examenul uiti in mare masura, stii sigur asta.

A nu avea atatea praguri si constrangeri inseamna implicit nu numai a avea o copilarie mai fericita ci si a fi in top, daca ne luam dupa exemplul finlandez. Sigur ca intra in calcul si alte variabile (nivel de dezvoltare economica, pregatirea profesorilor , dotarea scolilor) dar esentiala, dupa mine, ramane renuntarea la ierarhizare, la vremea cand copilul e inca in formare, cand nu si-a descoperit aptitudinile si are nevoie doar de stimulari si de incurajare.

‘Mai mult decât eşecu-n sine contează cum ne raportăm la el, iar tacticile maladaptative – proiectarea unui viitor fiasco: "dacă nu va lua iarăşi premiu?", ocolirea stimulilor care au produs dureri emoţionale-n trecut: interzicerea ceremoniilor de încununare a victorioşilor, evitarea experienţelor ce pot culmina cu neizbânzi: anularea examenelor şi desfiinţarea sistemului clasiv de notare, adoptarea unui comportament de evitare – sunt cele pe care adultul le injectează-n mintea copilului, spre nenorocul acestuia.’

Perfect de acord cu tine. Raportarea la esec in felul in care-l descrii si proiectarea spaimelor parintelui asupra copilului ii fac mult rau acestuia. Pe de alta parte a sterge din viata scolara a copilului orice cadru de referinta in care exista obligatoriu si neizbanzi (copilul nu poate fi ‘ as’ la toate materiile, nu-i asa? ) e de preferat daca stim ca mai important, la varsta asta, este sa-l ajuti sa-si descopere inclinatiile si sa-si dezvolte increderea in sine.

Prin comparatia pe care o faci intre finlandezi si coreeni, imi dai un pic de apa la moara. De ce sa trudesti atata ca sa fii pe locul doi, cand poti, fara sa trudesti si sa suferi, sa fii pe 1?

‘Filmu' rusesc în mine a avut alte abateri - zic "abateri" ‘
Ar fi fost plictisitor daca-l receptionam la fel :)

Trebuie sa-ti spun ca o sa lipsesc o vreme. Dialogul cu tine e unul inedit si te-as ruga sa nu interpretezi tacerea mea ca pe o dezertare; e doar o pauza pe care simt nevoia s-o iau din cu totul alte motive: toamna si mici tristeti metafizice.
Care vor trece.
:)
#647903 (raspuns la: #647902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lasa-i sa se desprinda de tin - de (anonim) la: 07/10/2003 15:35:24
(la: Ce e este un blog?)
Lasa-i sa se desprinda de tine dar nu uita sa fii totdeauna prin preajma lui pt ca nu putine vor fi momentele cand va avea nevoie de ajutorul tau
Parintele cred ca trebuie mai mult decat orice sa fie "prietenul" cel mai bun al fiului/fiicei inca din momentul cand copilul incepe viata scolara
#869 (raspuns la: #654) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Te intreb : - de LMMagain la: 18/11/2003 13:03:42
(la: Parinte pentru prima oara)
Ai numai baietelul pe care de curind l-ai avut in vizita si care a plecat iar in Rominia?
Se aude dor in cuvintele tale... Indraznesc sa ma intreb de ce nu il tii cu tine.... Este mare lucru sa IL CRESTI TU, caci cu fiecare zi ce creste linga tine creste neasamanata iubire de mama si cu nimic comparabila relatie cu copilul tau. Mai ales daca este baiat.
Cu cit este mai mult cu tine cu atit mai mult devii MAMA lui.
Vezi tu, anumite imprejurari in viata mea m-au tinut departe de fiul meu citeva luni, poate opt. Vinovatia pe care am simtit-o toate acele luni si dupa aceea pentru timpul din viata lui pe care eu l-am pierdut, nu am sa o uit niciodata. Si cind ne-am reunit si l-am avut iar cu mine,am simtit de parca era o groapa intre noi pe care trebuia sa o umplu si speram ca o voi umple...

Imi amintesc ce am simtit prima data,ca mama, un sentiment imens de usurare si mindrie, simteam ca iubesc pe toata lumea si ca m-am renascut si mai plina de viata si energie de cum fusesem...
Asta a fost prima data.
A doua oara, a fost altfel...M-am uitat curioasa si cu suspiciune sa vad la ce am dat viata...si am respirat usurata cind o asistenta a zis `` o fetita, frumoasa`´, si atunci am inceput sa o iubesc...:))
Sigur primele momente cind ne recunoastem parinti sint extrem de importante si simbolice, dar importanta noastra in viata lor creste cu fiecare moment dupa aceea...
America nu e perfecta... - de nadia la: 22/03/2004 14:46:02
(la: America, o tara comunista?)
...dar te rog crede-ma e cel mai bun loc pe pamantul asta. Horia, iti dau un singur exemplu, ca nu sunt de acord cu tine.Eu locuiesc in Canada de doar vreo 16 luni si la trei luni de la intrarea in tara mi-au dat Health Card (Card de Sanatate). Tu poate stii, dar nu cred ca toti stiu, asa ca am sa explic: cu cardul de sanatate orice problema de sanatate este platita de guvernul canadian. Acum trei luni am avut o operatie (Sarcina extrauterina, si scoaterea trompei deteriorate). Guvernul a platit pentru absolut tot, in afara de o cutie de Advil (un fel de Algocalmin) pe caremi-am cumparat-o la iesirea din spital. Acu', daca eram in State si nu aveam asigurare (pentru care platesti) trebuia sa platesc spitalizarea, medicul chirurg, anestezistul si doua asistente din sala de operatii... Toate astea m-ar fi ajuns la cel putin $10000. Asa ca din punctul asta de vedere, Canada este mai buna decat SUA... si la urma urmei, ce e cel mai important lucru in viata? Sanatatea. Guvernul Canadian are grija de cei care traiesc in Canada, fie ei cetateni sau nu (eu sunt doar in permis de lucru aici). Atat am avut de spus.
#12584 (raspuns la: #12536) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Destin - de Little Eagle la: 06/08/2004 07:25:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am mai scris de cateva ori si iar repet pt. ca gandesc o mare intelepciune in cuvintele unui om sarac si simplu,care nu a vrut bogatii nici alte lumi si pamanturi,a ales de multe ori sa se retraga ,sa-si conduca tribul departe de lupte decat sa foloseasca el insusi un mod de a pedepsi pe invadatorii englezi,francezi ori...so called americans!Poate un fel de Mahatma Ghandi inainte ca acesta din urma sa se fi nascut.

Dear Destin,tu esti un om intelept,multi in cercul nostru la cafenea avem o inteligenta mare,nu suntem nici dobitoci nici ramasi in urma,desigur ca ne certam mereu unul cu altul/alta,sau altul cu altii si altii cu altul si in final unii cu toti ceilalti de parca there's no tomorrow!

Nu cred ca este necesar.Nu noi ne certam intre noi(ca suflet)ci lasam frau liber ego-ului sa -si exprime tot ce zace in el selfish si raul iese afara mereu,nu e bine.Daca cineva vorbeste si da ex. legate de Jesus,de ce oare trebuie sa critice pe un altul ca si cum este vinovat si ar merita luat la pietre si de ce nu crucificat...?De ce acela ce critica e mereu nervos si suparat impotriva lumii parca?
Atunci unde este pilda lui Iisus?Ce sfaturi si ce invataminte ar fi dat el discipolilor lui sau tuturor,daca i-ar fi luat la palme verbale si mereu urlat la ei si fiind nervos si suparat?Oare nu exista ceea ce se numeste compasiune si intelegere dar si rabdare pt. orice in viata?

Odata Iisus a mai spus ceva legat cu ...palma data pe un obraz si el ar intoarce pe celalalt....
Acum scriu nu neaparat tie Destin ori Enigmescu ori cine stie cine altcineva ci in marele general.Eu personal real as dori sa cred in Dumnezeu sa fiu ca Iisus de ex. dar stiu ca este mai mult decat f. greu,insa incerc si nu ma voi bate niciodata cu pumnii in piept ca sunt crestin de cutare ordin ori credincios in cutare religie sau credinta.
Pt. ca stiu ca a iubi pe Dumnezeu este aproape imposibil si totusi pt. o mana de oameni in tot acest univers nu a fost ori este nerealizabil,pt. ca daca vrei sa te consideri credincios in Jesus de ex. atunci...neaparat TREBUIE(imi pare rau de majuscule,real am dorit sa subliniez importanta)sa traiesti viata lui.....

Intreb de curiozitate daca cineva cunoaste ori a auzit de astfel de persoana?
De aceea sunt retinut si nu spun ca iubesc real pe Dumnezeu,stiu totusi cine este si invat mereu privind in jurul meu natura in care-l vad si mai greu dar incerc...sa-l vad si in oameni,cel mai greu!Pt. ca trebuie sa fii detasat de orice stare de spirit rea si sarenunti la orice manifestare a ego-ului ...e f. greu!!!!

Dar ,exista lucruri mai simple in drumul de a afla pe Dumnezeu si in fapt ...a-l descoperi in tine insuti.Si ele mereu au fost exprimate ca pt. mintea noastra de avatarii lumii,prin pilde si parabole,ca in trecut cand mintea umana nu era chiar asa de ridicata....dar azi inca nu este decat tare putin...si atunci ce face Dumnezeu?
Se coboara la mintea noastra si ne da ceva de gandit o regula,sa zicem in viata.El NU poate vorbi in limbajul lui real unora ca noi,vasta majoritate pe glob si univers,atunci misiunea lui ca avatar(cuvantul in trad din indiana=incarnare directa a lui Dumnezeu in forma umana)devine acea de dascal si te invata sa intelegi la acea anume viata din timp si istorie a lumii de ce a venit si revine si fiecare,pt. ca fiecare societate are un anume grad si nivel de dezvoltare materiala si spirituala,va avea in concordanta,anumite precepte pt. acea vreme,spuse de avatarul de atunci.

Iisus a fost acum 2000 ani,desigur,azi e alta viata si epoca,dar realul sens si mesaj este si va fi si a fost mereu acelasi spus in diverse forme,dar il vezi la fel si la primul avatar(Abraham),apoi Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha ce au fost inaintea lui Iisus,si apoi si la Mohamed si in final Baba .Toti au trait intocmai preceptele sfinte,nu vei gasi niciodata in vietile lor o minciuna sau o greseala,astfel de "oameni" sunt avatarii lumii si ei formeaza un anume ciclu istoric,nimic in univers nu este intamplator!

Este destinat!
Sa fac o analogie simpla,gandeste ca tu esti profesor de facultate,oricare ar fi ea.Acum ai o varsta si o experienta de viata si munca si studii si cultura si intelepciune.Deodata te trezesti in fata unor copilasi de clasaIa primara si trebuie sa-i inveti ceea ce stii tu...oare crezi ca vei putea sa le explici in cuvintele tale si termenii la care ai ajuns in studii?In nici un caz!
Pt. ca NU te vor intelege,e ca si cum Einstein ar explica teoria lui unui copil de 7 ani!
Ce faci atunci sa fii inteles?Te cobori la mintea lui si folosesti....parabole,scurte istorioare,in cateva cuvinte(nu ca mine acum de scriu un roman deja!)sa fie pe intelesul lui si neaparat dai un ex. prin tine insuti altfel,la ce buna e vorba daca nu e sprijinita de fapta?

Si cam asa a fost mereu,mesajul mereu acelasi,f. simplu....dar omenirea nu s-a schimbat deloc!De aceea un avatar sa vina NU e de ajuns...

Vorbim mereu de Dumnezeu la cafenea si ce piosi suntem ori mistocari sau atotcunoscatori in toate....si de fapt inca si azi nu stim habar de nimic.
Eu zic asa: hai sa fim cu totii prieteni,sa ne iubim intre noi(hey!NU va ganditi acum la acel Ozzy din trecut fustangiu,okay?)si sa invatam unii de la altii si restul va veni de la sine.

E oare greu?De ce suparari si suferinte chiar aiurea?Oare merita efortul?Nu cred,ganditi acum ce-i mai important?Sa ne injuram unii pe altii ori sa ne iubim si daca odata soarta va fi sa ne puna fata-n fata pe unii din noi,ce fericire ar fi sa ne luam in brate !!!

NU am scris astea deloc cu idea si la adresa ta Destin ori Enigmescu ori oricine din lumea toata!Imi sunteti frati oricum si a va judeca nu-i bine,dar imi pot spune opinia si cine o accepta e okay.Nu am puterea de a judeca....sunt un nimica in acest univers dar asta sunt si chiar un nimica am dreptul sa vorbesc,dar niciodata ca un avatar!

Sper ca la un moment dat limbajul meu din trecut prin care am ofensat pe f. multi si pareri si opinii ce am avut nu au devenit treptat un mijloc de initiativa de exprimare pt. altii...stiu din experienta inca din...scoala generala...

Hey,acum nu vi-o luati in cap!Inca sunt mare fan al amicului Ozzy,port cele 4 perechi de shades(ochelari de soare pt. cei ce nu stiu slang american)trimise de Sharon,unii f. inchisi de soare puternic,altii albastii,altii purple altii pink.
Depinde cum e vremea ii port mereu,si in casa.
La fel imi place muzica lui,si rock si heavy metal si tech-industry,si desigur si The Doors,Motorhead etc.
Asta nu inseamna ca-s un depravat si drogat si antichrist!I am a free man si vreau in viata asta sa fiu cum sunt,in cea care vine poate voi fi cine stie in ce alta tara si poate femeie,poate saraca,poate f. bogata,doar karma stie si sanskaras,altadata va scriu ce-nseamna sanskaras ori samskaras.

Cert e ca sunt fericit cum ,sunt ca iubesc ca am trait din plin si gustat din multe placeri sexuale ale vietii,am suferit in Ro., am avut si clipe fericite acolo dar nu as mai trai acolo deloc.
Deci brothers and sisters,let's be friends,love is all you need...how right was John Lennon.also a Baba Lover!
De la cine credeti ca au venit ideile lui "give peace a chance"si altele?De la cine credeti ca i-au venit ideile si filosofie si politica lui Mahatma Ghandi?
Cine credeti ca l-a invatat sa-si iubeasca aproapele, sa fie simplu dar puternic in gandire si fapta si mai ales onestitate?Cine credeti ca i-a spus ca unica solutie este rezolvarea oricaror probleme pe cale pasnica si prin .....LOVE&PEACE?

Cum am scris la inceputul romanului meu,e vorba despre aceste cuvinte ce in final sunt rezumatul a tot ce am scris acum.
Din pacate nu simt nevoia sa traduc...sper ca cine stie engleza si toti stiti,sunteti inteligenti,vor accepta asta:

"We do not want churches because they will teach us to quarrel about God,
as the catholics and protestants do.We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes about things on this earth.But we never
quarrel about God.We do not want to learn that."

Chief Joseph(Nez Perce/1840-1904/Iroquois nations)

Nu stiu de ce am scris atatea cand acest mare intelept indian si mare CHIEF a spus totul in cateva cuvinte?

Destin,stii cum sunt fratii mei?Intelegi ce vor sa spuna doar privindu-te in ochi si la fel ii intelegi si tu...putine vorbe,multe doar prin gesturi.Un european ca noi ori chiar si....asa zis american.,da din gura mereu,ca mine,chestia e ca in prezenta lor sunt f. mut,nu am de ce vorbi cand ne putem intelege perfect prin liniste....a fi tacut...e o arta in final...mai vorbim si nu crede ca te-am criticat,ori pe numeni de altfel,departe de mine!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy




































































































#19146 (raspuns la: #19142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Experiente - de LMC la: 13/09/2004 19:22:03
(la: inginer mecanic)
Mai inainte de toate trebuie sa afli care sint cerintele statului unde locuiesti. De exemplu in California este California State Board for Professional Engineers and Land Surveyors. Pentru Massachusetts am gasit urmatorul website http://www.mass.gov/dpl/boards/en/ unde poti sa te interesezi despre testele care trebuie sa le dai. Gasesti carti aici http://ppi2pass.com/catalog/servlet/MyPpi carti care te ajuta sa studiezi pentru examene, si crede-ma ca vei avea foarte mult de studiat. Pentru inceput trebuie sa dai examenul pentru "Engineer in Training" iar numai dupa aceia poti sa dai pentru "Professional Engineer". Cum ti-am zis fiecare stat are legile lui, in California pentru cei care au terminat scoala afara din America iti cere mai multi ani de experienta. Chestia e ca application-ul iti cere sa ai trei scrisori de recomandare de la ingineri profesionisti cu care ai lucrat si care ti-au verificat proiectele. Deci iti recomand sa te involvezi mai mult in design si calcule ale proiectelor, ca sa poti avea citeva proiecte la dosar. Networking este unul dintre cele mai importante lucruri din viata profesionista.

Cum ti-am zis vei avea foarte mult de studiat, daca nu stii nu vei putea trece. Sint persoane care merg de 5, 6, 7 ori sa dea fiecare dintre cele doua teste, si chestia nasoala este ca te intreaba absolut de toate, chiar daca tu nu te ocupi cu unele ramuri ale ingineriei tu trebuie sa le stii si sa fii familiarizata cu ele. Daca nu ma insel inginerii mecanici in Romania se ocupa cu instalari sanitare, ventilatii, epurarea apei etc etc. In America aceasta ocupatie face parte din ramura Civil Engineering. Deci tot ce am scris pina acuma se aplica. Procesul este greu dar daca te straduiesti ajungi departe. Totul este sa fi extrem de disciplinata in studiarea manualelor, si sa lucrezi cit mai mult in ramura care te intereseaza.
mya - de nasi la: 10/10/2004 01:45:42
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
si eu cred ca totul se trage din educatie. in fond, cu totii devenim adultii care ne invata parintii si societatea ca "e normal" sa fim. daca "odorul" mamei de 1,85 asa a fost invatat (prin exemple de genul, masculului in casa ii este permis x,y si z, iar femela - sora cu pricina - trebuie sa "stea dreptzi") normal ca asta va fi atitudinea. in copilarie-pubertate-adolescenta, baiatul sta cu tatica si ia exemplul lui, invata sa exploreze cu maiestrie canalele sportive; fetitza cu mamica, invata sa spele vase, sa gateasca...
cit despre mama in cauza, ai ales tipul clasic al mamei romance. si nu uita insa ca si aceasta "mama romanca" este si ea mai intii de toate femeie. din pacate, una din acele multe femei care au ales sa-si verse naduful pe generatia urmatoare. fiica - las' sa vada si ea pe pielea ei ce-am trait eu ca sa nu fiu singura care a avut de inghitit, baiatul - il cresc sa ma razbune, sa trateze si el alte femei cum m-a tratat taica-su pe mine.... sa nu deschida usa femeii, sa nu-si spele cana de cafea, sa nu respecte macar munca femeii ca daca ea tocmai a dat cu aspiratorul el sa intre linistit cu pantofii murdari in casa... trebuie insa sa iti dai seama ca aici nu este o alegere facuta in mod constient, ci pur si simplu o reactie umana - nu intru in amanunte pt ca ar trebui sa fac o intreaga analiza psihologica. si iti dau dreptate, nu gasesti mentalitatea asta in 100% dintre familiile romane dar este o mentalitate care predomina INTR-O PROPORTIE INGRIJORATOR DE MARE PT MILENIUL IN CARE TRAIM.

in privinta "occidentului" vreau sa te corectez putin si sper sa nu te superi. eu vorbesc din experienta mea, tu din a ta... aici cind faci copii asta inseamna o cheltuiala fantastica. in marea majoritate cuplurile pun bani deoparte dinainte, pentru a face fata diminuarii inevitabile a cistigului lunar/ sau saptaminal. daca mai au de platit si un mortgage la casa, atunci lucrurile se mai complica putin: rata la banca trebuie achitata la termen, fara discutii si scuze, sotia nu mai merge la serviciu deci nu mai aduce bani in casa, copilul are nevoie de scutece, de hainute, citeva luni de zile mai merge cum merge, pe urma are nevoie de formula, de papica speciala pt bebelusi - ca nu poti sa-i dai ce maninci tu, sistemul lui digestiv nu face fata si ajungi cu el la doctor - alti bani alta distractie. la doctor oricum ajungi din cind in cind - ca inca n-am auzit de baba frumoasa si copil cuminte (si sanatos tun pe deasupra). mincare gata preparata se poate cumpara ca e destul de ieftina intr-adevar, dar cu mincatul la restaurant.... nu chiar asa de des cit ai lasat tu sa se inteleaga. apoi creste copilul / sau copiii, femeia se intoarce la serviciu, insa cheltuielile sunt la fel de mari. legislatia pur si simplu nu permite ca un copil sub 14 ani sa fie lasat singur in casa, fara supravegherea unui adult. cei care fac greseala asta se trezesc cu vizita din partea celor de la children wellfare...se apeleaza de cele mai multe ori la baby sitter, la ajutorul bunicilor - insa numai citeva ore pe zi pt ca majoritatea parintilor isi trimit copiii la gradinita (si asta costa destul de mult) de dimineata pina la amiaza. marea majoritate a parintilor opteaza pt gradinita pt ca acolo copilul se pregateste pt scoala, invata sa numere, sa adune, sa inmulteasca, si sa citeasca, dar cel mai important: face primii pasi in viata, INVATA SA FIE SOCIABIL, invata sa interactioneze cu alte fiinte umane de ambele sexe, fiecare cu personalitatea proprie si isi insuseste de la o virsta frageda comportamente adecvate, iar asta e un lucru de pret. de cite ori nu vedem in familiile din romania copii care se tem pina si de rudele mai departate pe care le vad mai rar, daramite de altii? ii intraba cineva cum ii chiama si citi ani au - pun ochii in pamint, ii intreaba ce au invatat la scoala si nu raspund sau bilbiie ceva fara nici o urma de indrazneala in glas, iar daca e sa recite o poezioara dau in lacrimi (cazuri nu chiar atit de rare). parintii respectivi se ascund dupa scuza ca sunt timizi saracutii - de parca asta ar fi un atribut chiar atit de pozitiv, cind stim cu totii ca timiditatea nu te ajuta in viata, nu te ajuta in cariera, nu aduce nimic bun! si cind spun "saracutii" nu o fac pe ton ironic, ci o spun pt ca acesti copii nu au beneficiat in primii ani ai vietii lor de contact uman divers sub supravegherea unor persoane calificate care sa-i indrume (ca stim cu totii ce fel de oameni au grija de copii in majoritatea creselor si gradinitelor din romania, mai ales cele de stat) - nu vor fi pregatiti sa faca fata vietii adevarate de dincolo de umbrela parintilor si cele mai importante lectii de viata pt ei vor fi limitate la unicul exemplu al parintilor - care de prea multe ori e similar celui pe care l-ai amintit tu.

dar revenind la familia occidentala: tinerii parinti in general iau decizii in cunostinta de cauza, de cele mai multe ori se pregatesc pt copii, dar ca peste tot in lume exista si acel neprevazut - caz in care, se apeleaza si aici la ajutorul familiei extinse, al statului, etc. dar cind vine vorba de relatia barbat-femeie, pur si simplu este o alta mincare de peste. cu sau fara copii, barbatul respecta femeia cu care a ales sa-si imparta bucuriile si tristetile vietii. o sustine in deciziile pe care ea le ia fata de cariera - nu pretinde de la femeie sa stea acasa toata viata daca ea nu vrea si nici nu hiriie nici miriie ca daca ea vrea sa stea citiva ani sa creasca copiii atunci numai el are drepturi in casa pe motiv ca el merge la serviciu! si indiferent daca femeia munceste sau nu, barbatul de aici o ajuta in treburile casnice pt ca n-a fost crescut cu ifose si pretentzii de a avea acasa "servitoare neplatita" si MAI ALES PT CA pregatirea mesei, dereticatul, spalatul vaselor si alte treburi casnice facute impreuna, reprezinta atit pt femei cit si pt barbati un timp pretios pe care femeia si barbatul il petrec impreuna isi comunica unul altuia dorintele, gindurile, bucuriile si nemultumirile de peste zi, isi fac planuri de viitor si se sfatuiesc fara ca unul sa trebaluiasca in casa pentru amindoi iar celalalt sa fie tratat ca un pasha.
#24591 (raspuns la: #24563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnul Senzor ... - de Dinu Lazar la: 27/11/2004 09:00:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Ma intreb unde ajungem peste 2-3 ani cu fotografia digitala. Ce a mai ramas ? Ceas sau breloc de cheie cu 10-15 MP ?"

Viata merge inainte; au diparut imperii, au aparut imperii, si o preocupare ca fotografia... poate fi ca o secunda la scara istoriei.

Mijloacele de realizare a unei imagini se schimba repede, capacitatea noastra de intelegere, invatare, creatie si adaptare pare nebanuia... aparitia telefoanelor de 7 MP si ieftinirea continua a aparatelor fotografice digitale va produce poate un nou mod de a vedea imaginea si o noua estetica... cine stie.

Desi parerea mea este ca trecerea de la pana de gisca la pixul cu pasta nu a produs o marire substantiala a calitatii poeziei... ce are instrumentul cu substanta poetica?

Desigur, schimbarea modului de a vedea si ieftinirea aparatelor va face ca cel care pune lumina, compune cadrul, care incearca sa faca o compozitie ca lumea, sa para un mare bou si un tataie cu mucii in barba.

Traiasca bitziiala si fotografia fusherista! Care la noi e ajutata imens de shmecherii de la revistele ilustrate, care cistiga multi bani dar dau la fotografi numai cite o ciozvirta si aia fara carne; in acest fel fotografii romani, judecind dupa calitatea pozelor din publicatii, continua zicala de pe vremuri, ei se fac ca ne platesc si noi ne facem ca muncim.

AM trecut pe linga un chiosc de ziare si am vazut o revista, "imagoo", cu subtitlul "revista de cultura si atmosfera publicitara".
Pe coperta un titlu care mi-a stirnit interesul; : FOTOGRAFIA DE LA ARTA LA PUBLICITATE.

Bun, iau revista (pacat de banii aia) si dau de un articol pe doua pagini, cu o nota a editorului in care spune ca se inaugureaza o noua rubrica, destinata fotografilor care lucreaza in publicitte, invitati sa isi expuna creatiile mai artistice, mai provocatoare, mai creative - "poate asa clientul roman se destupa si alege creatii mai sofisticate"

Mde... totul ar fi bine daca imaginile care ilustreaza acest concept nu ar fi cam slab realizatele si sifonatele imagini de reclama pentru niste produse, afise pe care le vedem cu totii pe strada, contra hepatitei b, cu tzigarile Viceroy, apoi cel cu celulita si crema Lineance.

Fotograful in cauza marturiseste ca s-a nascut in Bogota, Columbia; a venit aici in 1995, si in anul 2000, a luat primul aparat foto de pe Covaci, si in 2003 lua deja premiul pentru excelentza in fotografie la Pantene - deci, o cariera de invidiat.
Estetica sa o exprima simplu si clar fraza din interviu: "este mai importanta secunda de viata pe care mi-o da un fotomodel si nu daca o mina a stat cu 5 grade mai la stinga sau la dreapta"

Bun, si parerea mea este ca la stinga si la dreapta nu conteaza, dar sus si jos conteaza daca se misca mina, mai ales daca tine ceva... eu tot astept sa vad pozele alea artistice, provocatoare, creative, de care zicea redactia ca le da.
Altfel revista are ceva ilustratie, dar... 95% facuta pe afara.
Cam asa e cu telefonul fotociololar.
Atentie la mina, dragi fotogigolografi.
#29981 (raspuns la: #29951) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dorul - de (anonim) la: 13/01/2005 18:07:48
(la: De ce nu vrem inapoi, desi ne e dor?)
Sunt tanara, am doar 22 de ani si ma socheaza anumite opinii pe care le pot gasi pe acest site. Probabil eram si eu mai idealista inainte, dar acum ... Cum poate sa spuna cineva ca nu ii este dor de casa? Fiecare natiune a avut momentele ei dificile , a pornit de undeva, ce s-ar fi intamplat de exemplu daca in timpul unui razboi toata populatia unei tari si-ar fi luat talpasita? Da... Avem un trecut... dificil ( se spune ca o tara fara trecut nu are nici viitor) iar acum plecam toti?
Pt cei care au uitat total de tara, si au ramas cu impresia ca inca exista coada la paine, pot sa le spun ca exista acum o generatie de tineri ambitiosi care au idealuri mari si poata poate noi vom face ceva.
Momentan sunt si eu in Anglia si sincer...o urasc.
Romanul stie sa se distreze, sa iubeasca, sa traiasca chiar daca cu posibilitati financiare reduse si ROMANUL STIE CE E DORUL, ca daca nu nu ar fi existat acest cuvant in poeziile lui Eminescu. Sa nu uitam ca acest cuvant exista doar in limba noastra.
Cu toate ca mi-ar fi usor sa ma acomodez aici, nici prin gand nu imi trece asa ceva. Daca noi nu ne respectam originea cum asteptam ca altii sa ne respecte?
Majoritatea plecam din motive financiare, sa inteleg ca e ceol mai important lucru in viata? Pt mine cel putin nu... Astept sa fiu acasa cu nerabdare.
WOW!! - de Horia D la: 16/03/2005 21:03:23
(la: Sunt români în YEMEN ???)
Sfaturi pentru Felicia:
1. Nu te mai vaicarii.. Ce s-a intamplat, s-a intamplat, nu poti schimba nimic. Vezi-ti de copil, e cea mai importanta fiinta din viata ta.
2. Inainte de casatorie, trebuia neaparat sa faci un pre-nup!! Te va feri de multe dureri de cap in viitor. Eu unul nu vad ca relatia asta sa dureze, dar sper sa ma insel (ceea nu se intampla prea des - am vazut deltule la viata mea, iar daca "sotul tau avea caracter nu-si lua papucii si o stergea sa se logodeasca cu alte 2). In al 2-lea rand, in caz de divort tu va trebui sa fii recompensata monetar (1/2 din tot ceea ce ati agonisit impreuna, plus el va trebui sa plateasca o anumita suma care sa-ti mentina standardul de viata cu care ai fost obisnuita). Copilul ramane la mama.
aste sunt lucruri elementare. Incearca sa renegociezi contractul!! (orice pe lumea asta se negociaza)
3. Eu zic sa-ti vezi de viata, lasa-l pe towel head sa mearga sa creasca camile, deoarece nu te vei acomoda in Yemen
5. Mai las-o in pace pe Jimmy. Dupa parerea mea a avut MULT prea multa rabdare cu tine. Esti majora, (vaccinata sper), hei, esti un om matur. Hotaraste-ti singura destinul!
#39622 (raspuns la: #39423) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Multumiri - de Hypatia la: 11/04/2005 19:25:39
(la: Daca Internet nu e, nimic nu e...)
Da, e clar,stiam si eu asta. Un singur lucru voiam: ceva mai multe argumente care sa sprijine importanta internetului in viata noastra.
Pentru mine e o unealta ca orice alt mijloc de munca intelectuala. Asta nu inseamna ca nu mai citesc sau ca nu mai apreciez cartile. Totusi, internetul se impune in viata noastra si eu am nevoie de argumente solide care sa demonstreze acest lucru.

Hypatia
#42924 (raspuns la: #42791) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
popix, mergem inainte sau inapoi? - de rodi la: 26/04/2005 19:25:45
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"ramane pe veci un marginalizat!noi ca rasa umana n-am ajuns atat de departe in acest sens"

Ba imi permit sa te contrazic, popix. De acolo venim. Asa cum bine stii, in Grecia si Roma antica, homosexualitatea nu era deloc marginalizata. Dimpotriva, orice tanar care se respecta trebuia sa-si faca "introducerea in societate" luindu-si un amant-mentor mai batran care-l initia atat in "arta" sexului cat si in filozofie, drept samd. Casatoria era privita ca o obligatie, exclusiv pentru procreere, femeia nu era considerata vrednica de prietenia barbatului, caci "adevaratele, profundele relatii de iubire" se inchegau inafara familiei, respectiv cu alti barbati. De acolo venim popix, ne intoarcem acolo?
A venit apoi religia crestina care a pus capat acestui aspect al culturii europene antice, spunand ca relatia conjugala e cea mai importanta (sfanta!) din viata femeii si respectiv a barbatului, iar copii au nevoie de un sigur tata si o singura mama pentru a se putea dezvolta normal. Oare n-a fost rolul civilizator al crestinismului care i-a permis apoi Europei sa cucereasca lumea? Practic crestinismul a spus ce e si ce nu e normal in viata individului, redand demnitatea femeii, asa cum niciodata vreo alta religie n-a facut-o. De aceea stau si ma minunez cand vad ca femeile sunt primele care condamna valorile crestine. Oare nu stiu care e interesul lor si al copiilor lor?
Camelia, aud? Ne intoarcem deci la societatea hedonistica "de rit antic"? Pentru ca, sa stii, popix are dreptate cand spune ca exista o tendinta spre homosexualitate in mai toti.
scopul vietii - de puridragos la: 12/06/2005 23:47:10
(la: scopul vietii)
Sunt inca tanar (15 ani (fara prietena))dar de mult timp ma intreb care este scopul vietii mele dar mai ales al omenirii. Cu trecerea timpului incep din ce in ce mai mult sa ma gandesc la acest lucru. intru-un timp asteptam sa mor dar ma gandesc ca in acest mod nu voi ajunge sa cunosc acest lucru.adevarul e ca nu cred intrutotul in Dumnezeu. asa ca teoria religioasa nu imi pare plauzibila. cel mai mult imi doresc in viata mea fara scop (sau cu unul necunoscut de mine) sunt raspunsuri. nu stiu de ce existam dar sa presupunem sa teoria evulutionista este cea reala(cel putin savantii cred in ea (toti trebuie sa credem in ceva pt. a nu fi fara scop)) asta inseamna ca toate fiintele au evoluat pt. a trai. DE CE? nu stim! parerea mea este ca cel mai important lucru din viata noastra este sa SIMTIM! acest lucru ma ,,convins" filmul Equilibrum pe care il recomand tuturor. o sa mai reven asupra acestui subiect. ma puteti contacta la puridragos@yahoo.com
bolt,biblia nu e tocmai...ceea ce se crede - de undefinible la: 20/06/2005 01:35:57
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
sunt multe texte falsificate in biblie...schimbate dupa placul unor mai mari ai clerului de-a lungul istoriei in interes politic,candva prin evul mediu chiar s-au scos pasajele despre reincarnare tot in scop politic...asa ca...ok,e o carte interesanta,sunt parabole foarte valabile,care isi gasesc ecou in prezent si sunt lectii d e viata importante,dar a lua ca atare tot ce e scris in biblie pe motiv ca e o scriere sfanta care vine d e la dumnezeu e putin deplasat,parerea mea...biblia ca si religia a fost creata d e oameni,mai mult sau mai putin sfinti...probabil cel mai important lucru in viata este sa devenim proprii nostri stapani,sa gandim liber,iar viata poate fi o scoala la care mergem pt a evolua,pt a creste....sau poate nu....parerile sunt impartite...insa a mea spune ca da, sufletul e nemuritor,pt ca suntem farame d e divinitate....de aceea iubirea e atat d e importanta in viata,un lucru facut din dragoste valoreaza cat o mie facute pur si simplu,pt ca presupune daruire...totodata cred ca am fost creati din iubire,pt ca nu poti crea daca nu iubesti...o fiinta care creeaza daruieste lumii o parte din ea insasi,fie ca e o poezie sau un cantec sau orice...atata timp cat faci mai frumoasa lumea in care te-ai nascut,atata timp cat creezi(si sa creeze nu poate chiar oricine,e un dar pe care imi place s a cred ca il au cei puternic spiritualizati,ma refer aici la creatia autentica originala chiar geniala si nu la mediocritate),atata timp cat iubesti deci simti nevoia de a te darui altcuiva...inseamna ca ai suflet...si acestae nemuritor....
Asta e doar un argument un pic cam prea romantic chiar si pt mine,insa exista multe argumente logice...ceea ce am expus aici are d e a face mai mult cu intuitia despre care eu cred ca izvoraste din spirit si prin ea se poate cunoaste autentic si corect starea de lucruri a lumii,si asta probabil deoarece,ca si creatia prin inspiratie profunda isi are sediul in miezul fiintei undeva in inconstient,in partea aceea divina din noi,insondabila si...undefinible:)
#55596 (raspuns la: #54962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dynky, - de SWAMY la: 30/06/2005 00:34:29
(la: dragostea merita orice sacrificiu?!)
Ah,cel mai gresit sa crezi ca "dragostea merita orice sacrificiu" si mai ales sa renunti la tine insati.
Atita timp cit nimic este sigur in viata, nimeni si nimic merita sacrificii.In ziua de azi chiar in dragoste trebuie sa fii un pic egoist pentru ca daca nu, pina si partenerul profita de bunatatea ta.
Asta o spun din experienta, am facut aceeasi greseala si te inteleg.
Se creeaza in jurul tau un cerc vicios din care este foarte greu de iesit (mai ales daca nu esti autonom din punct de vedere economic si ai copii).
"Care ar fi solutia......",...."exista?!"
Sigur ca exista, forta sa ai.
In primul rind creaza-ti o automie financiara proprie(daca nu o ai) fara de care esti la mina lui, incepe sa-ti dai seama ca existi si ai pretentiile tale,incepe sa mai zici din cind in cind un NU categoric la ce nu-ti convine(e greu la inceput dar sa vezi cum dupa primul NU, vine al doilea si apoi urmatoarele de la sine), incearca sa te arati cit mai "tare"(chiar daca in realitate nu esti) si indiferenta, iar cel mai important, traieste-ti viata fara sa dai mare importanta persoanelor din jur (oricum si intr-un caz si in altul gasesc ceva de criticat,asa ca.......) Cum se zice: "lasa lumea sa vorbeasca,asta-i rostul ei......" :)) era un cintec parca.
Daca ai inceput sa-ti pui intebarea daca se merita,asta este inceputul sfirsitului.
Barbatul este ceea ce noi femeile ii permitem sa fie si acesta ar fi un stimul pentru a incerca sa-l schimbi, dar daca dupa schimbarile tale, el nu se schimba deloc (ar trebui sa se schimbe daca te iubeste)...........fa-ti forta,dar doar tu poti sa stii ce este bine pentru tine.
Mult succes si urari de bine din tot sufletul.

raspunsuri - de Belle la: 01/07/2005 16:32:48
(la: Conformism si nonconformism in mileniul III)
ca sa fie un singur comentariu :)

don si rsi, imi place de voi, zau ;) nu stiu sigur daca m-asteptam la niste comentarii cu capul pe umeri, ca din cate-am vazut in general pe la alte subiecte (nu musai scrise de voi, ci de diversi altii) impresia ramasa a fost alta, asociata binenteles si cu mentalitatea din romania ... pana si maica-mea, dupa atatia ani, inca ma intreaba de fiecare data cand o sun "si cat ai mai slabit" de parca asta ar fi cel mai important lucru in viata mea ;))

zaraza,
exact la asta m-am referit "nu suport grasanele" in asta ei incluzand orice muiere la care nu-i poti numara oasele sau care chipurile tine dieta desi "nu avea nevoie" ;)

mi-a dat insa de gandit afirmatia anisiei "daca o femeie este increzatoare in ea insasi asa cum a lasat-o mama natura..." ... pai atunci de ce oare ne epilam pe maini, picioare si-n alte locuri si ne facem manechiura si pedichiura in loc sa fim "naturale", de ce facem permanent sau ne indreptam parul, de ce preferam hainele care ne-arata mai suple sau mai inalte... lasand la o parte ca exista fooooarte multe farduri numai pe baze naturale sau cu "chimicale" absolut inofensive (pana si banala aspirina tot chimicala e la o adica), fiecare incearca sa adauge un plus de charm la cel natural, si asta nu ca sa "pacaleasca" pe cineva sau sa acopere defecte (desi sunt si cazuri in care asta e scopul... si nu vad nimic rau in asta). mai degraba mi se pare "pacaleala" cand cinvea afirma "nu ma fardez ca sa nu imbatranesc". pielea are procesul ei propriu de imbatranire, cu sau fara farduri, care poate fi oarecum intarziat intr-o foarte mica masura cu ajutorul produselor de intretinere. de ce oare aceasta tendinta de-a arata mai tinere (????), nu e si asta un fel de-a ascunde "naturalul"? considera aceste persoane varsta un "defect" care trebuie acoperit? o femeie "increzatoare" nu-si ascunde varsta, ba din contra, si-o "poarta" cu prestanta :)
#57683 (raspuns la: #57678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rugaciune - de giocondel la: 05/07/2005 19:54:44
(la: Munca)
ca la scoala...eu creeed..caaa muunca este ca o ruugaciune...

cred ca este foarte important ca in viata sa faci ceea ce iti place. mai intai sa descoperi ce anume iti place indeajuns incat sa nu fii tentat sa inseli si sa tragi chiulul, sa te pasioneze indeajuns incat fiecare zi sa fie ca o prima zi de munca..atunci cand dai totul, pentru ca nu exista inca rutina.

dar daca nu e sa te aflii la locul potrivit si trebuie sa faci si ceea ce nu iti place in mod deosebit, cred ca tine de integritate sa faci totusi bine.

pentru mine munca este ca o rugaciune. un om lenes e ca un pom fara roade.Nu pot sa nu dau 110% din energie si entuziasm, orice as face. plus dragoste.

si, pe cuvant, ca
m-am nimerit sa fac tot felul de chestii, care mai de care mai aiurea si nepotrivite pentru mine.Dar orice am facut, am facut bine si nu am dezamagit niciodata nici un sef, dimpotriva.Cateodata m-am simtit obosita si nu am avut chef sa merg la munca, alteori simnteam ca mi-a ajuns pana in gat munca respectiva, dar ,cumva, in momentul cand ajungeam acolo si incepeam sa muncesc, totul se transforma in jurul meu, in mine.Mai ales cand stii ca din rezultatul muncii tale pot beneficia atat de multi oameni...e fain.

Intr-adevar,munca il poate innobila pe om, in functie de atitudinea pe care acesta o are atunci cand munceste...

numai bine!


"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

pt muselk - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:03:46
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Nu sunt dezamagit de prietenie... Sunt dezamagit de mine, cel care-si facuse din ea cel mai important lucru din viata... N-am reusit sa ma ridic la nivelul cerut de un astfel de rol... Nu mi-a fost luata... Eu mi-am luat-o...
Da, cred ca oamenii care au in ei Dumnezeul Prieteniei, au o lumina speciala... care ii invaluie si pe ei si pe cei din jurul lor...
N-am devenit mai realist... Poate in ceea ce ma priveste... Nu in privinta Prieteniei... Eu cred in continuare in ea... Doar ca nu mai cred ca merit sa-i fiu purtator de cuvant...
Dar tu, la 17 ani... trebuie sa crezi in ea si sa-ncerci sa o meriti...
Daca crezi ca te pot ajuta cu ceva in domeniul asta... poate mai gasesc cuvinte...
#59543 (raspuns la: #58852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...