importanta lecturi pentru adolescenti

Ar trebui vazut totusi de ce la ei se poate si la noi nu.
Din cite am observat - dau si eu cu presupusu`, nu e decit o constatare - o uniune, asociatie, o chestie profesionala, apare cind e nevoie sa apara.
La noi in viata fotografica poate inca nu e nevoie, pen`ca se poate si asa, la mica ciubuceala, la mica intzelegere, la mica intimplare, ceva gen "plimbare cu gondola pe Dimbovitza".
Asemunind stadiul nostru in organizarea fotografica cu diversele etape ale dezvoltarii agriculturii, suntem in stadiul "back to the future" adica de mici culegatori intimplatori si vinatori de ciubuce; pretul lucrarilor il face marea masa de participanti la hora pe considerentul ca "mai jos nu se poate" si asta este, scapa cine poate; calitatea generala a fotografiei editoriale si comerciale este cea care este si probabil in viitorul apropiat din ce se vede pe la chioscurile de ziare tot costul cit mai mic al imaginii va fi important, nu calitatea tehnica si estetica.
Acestea fiind spuse, ramine sa ne uitam cu mare placere la ce se mai intimpla in lume si sa ne gindim mai putin la ce e la noi, ca ne amarim degeaba.
Adica, citim la

http://www.pdnonline.com

-The latest restructuring at Corbis has forced out Brian Storm. We get reactions from Storm's photographers.

-Photography is big: Recent auctions bring high prices for 20th century photography. [slideshow included]

-Photographer/filmmaker George Butler has sued Sinclair Broadcasting, alleging unauthorized use of his images of in its anti-John Kerry film.

-In Memoriam: Friends and colleagues remember photographer Steve Steigman.

-In Memoriam: George Silk, pioneering Life photographer, has died at age 87.

-The Black Book has been sold yet again. ($ premium content for subscribers only.)

-Getty, Alamy announce new content partners.

-People on the Move: A LACMA curator has left to create a new grants program for photogs; Magnum London gets a new director; changes at Maxim, Child, Star and more. ($ premium for subscribers only.)

-PhotoPlus Expo highlights: Including party pictures, notes on the keynote addresses and seminars covering color calibration, how to move between the fine art and commercial worlds, and more.


Ask The Experts

This week, commercial photographer and Brooks Institute faculty member Rob Winner gives the kind of frank, thoughtful advice to an aspiring photographer that doesn't get said often enough in this business. He also answers questions on choosing the right digital camera for you and on lighting. You can read all of Winner's questions and answers on our Ask The Expert forum, brought to you by PDN and Brooks Institute of Photography.

http://www.pdnonline.com/photodistrictnews/experts/index.jsp

**

Product News

It's official now: Mamiya announces the RZ67 IID, an update to the beloved RZ.

http://www.pdnonline.com/photodistrictnews/products/index.jsp

**

Think Ahead

It's not too early to enter your favorite images of the year--personal work, stock, assignments, web site, book-- to PDN's Photography Annual 2005. Download and entry form and read up on the rules (and new category!) now.

http://www.pdnonline.com/photodistrictnews/resources/contest_display.jsp?vnu_content_id=1000652627

Lectura placuta, ca asta e, asta avem.

La 16 ani e foarte important ce imbraci si cum/ce vorbesti pentru ca e varsta in care nu doar se cristalizeaza personalitatea, dar e varsta in care incepi sa-ti asumi o identitate sau alta. E varsta in care in majoritatea cazurilor adolescentii incep sa faca parte din ceva, fie un grup de rockeri, fie rap-eri, fie artisti, fie extins- un cartier, etc. Referindu-te la astfel de grupuri exista o dinamica proprie, care in general nu contine, sau cel putin nu vizibil, vreun element de morala sau etica, asa cum ne vine ea din antichitate.
Raportarea la o lege, e si ea relativa, nu doar din cauza ambiguitatii legilor dintr-o societate: poligamie-monogamie; matriarhat-patriarhat; masculin-feminin, dar si a faptului ca nu intodeauna legile au ajutat societatea.
Pe de alta parte ¨Interzis -interzisul¨ contine exact ce spune Desdemona, respectiv libertatea/respectul pentru ideile lui, ca aici cred eu ca apare hiba. Nu se discuta legi precum crima sau jaful sau violul, nu e cazul, ci exact conflictul intre un sistem de valori si un altul impus. Spre exemplu un corp didactic intra in conflict cu ideologia punk (e un exemplu).
Dar probabil ca tot Desdemona are dreptate, e preferabil ca pe adolscenti sa-i indrumi (nu-mi place manipula) cu conditia de a o face corect. Pe cat de corect o fi ¨corect¨ (vezi centrele de recrutare armata). E clar, in cazul asta vei asigura o crestere naturala a unui tanar. Dar asta inseamna progres si progresul se ciocneste de conservatorism sau cutume, si atunci din nou apare ¨interzisul¨

Existenta mea a fost marcata la inceput de carti de beletristica, pana cand am descoperit Ortodoxia, adica adevarata credinta crestina.

De atunci, cartile care mi-au marcat existenta sunt "Biblia" - Cartea cartilor, "Filocalia", cartile scrise de Sfintii Parinti, "Vietile Sfintilor", si multe alte carti de acest tip.

Traim intr-o lume in care nu mai avem timp pentru noi, in care oamenii "alearga" de dimineata pana seara pentru a-si putea procura putinul de care au nevoie, deci timpul nostru e din ce in ce mai limitat pentru noi, pentru familie. De aceea, e foarte important sa stim cum sa-l folosim.

Viata e prea scurta pentru a pierde vremea in fata televizorului si pentru a citit carti care "iti cad in mana". De aceea e bine sa avem o calauza. Eu acum zic slava Domnului ca mi-a adus lumina, pace si bucurie in suflet, cunoscandu-L pe El, Mantuitorul nostru. Si ma bucur ca acest lucru s-a intamplat cand eram inca adolescenta si nu la o varsta cand sa-mi para rau de toata viata pierduta in zadar.

Deci...atentie la ce citim, caci omul este ceea ce aude, ceea ce citeste, ceea ce vede, ceea ce gandeste, ceea ce mananca, etc. Deci sa ne cultivam sa fim mai buni, pazindu-ne astfel simturile, prin lectura folositoare, anturaj bun si ganduri frumoase, implinitoare si generoase.

Asa cum singura ai spus-o "adolescenta e perioada in care totul pare confuz,in care ai cele mai multe indoieli legate de infatisare sau de propria personalitate". acum tu esti pe un drum bun dar esti cam confuza. dar asta se rezolva cu timpul.

"Pt.mine,adolescenta a insemnat sa dau "delete" tuturor amintirilor si sa o iau de la capat cu o cu totul alta personalitate,cu alte vise"
vei afla in curand ca nu ai dat nici un 'delete". ai dat doar un "hide" pe care il vei anula curand din "control panel/folder option/view file"

adultii aia care vorbesc despre bani (fapt care te streseaza pe tine) o fac de multe ori pentru ca tu (ca si copil) sa poti sa ai ceea ce iti doresti: haine, telefon mobil, calculator, internet. crede-ma ca ei ar putea sa traiasca si fara astea dar stiu ca pentru tine (nu e vorba de tine ca persoana ci de orice adolescent in general) e important sa le ai. face parte din imaginea ta "cool", de "vorbitor-cu-tz-k-si-cuvinte-englezesti".

profi de la liceu se uita la voi de sus? cati dintre colegii tai isi copiaza comentariile la romana de pe referate.ro sau alte site-uri de genul asta? cati dintre colegii tai ii respecta? stiu, la varsta asta stim mai bine decat profii si materia si cum sa se predea. la un moment dar iti vei da seama ca nu e chiar asa (desi e evident ca sunt si profi care nu au ce cauta la catedra asa cum si tu ai colegi care nu ar fi trebuit sa ajunga in liceu).

"Stiu,nu e important liceul,ci facultatea si mai ales ceea ce ai in cap." nu e important nici liceul, nici facultatea ci doar ceea ce inveti. sa-ti aduci aminte tot timpul de replica pe care vrajitorul din oz i-a spus unui personaj: "nu pot sa-ti dau o minte dar pot sa-ti dau o diploma". asta face si scoala.

Cel mai corect lucru mi se pare ca fiecare elev sa aiba un nr. obligatoriu de ore,dar sa le aleaga singur,dupa preferinta.Stiu ca aceasta mentalitate nu va fi acceptata prea usor in Romania,dar sper ca intr-o zi,poate chiar copiii mei vor avea ocazia sa invete intr-un astfel de liceu.
mentalitatea asta cum ii zici tu (desi ea este de fapt un stil de a face scoala) nu este acceptata nici in occident. in cel mai bun caz, ai o serie de cursuri care sunt obligatorii si o serie de cursuri pentru care poti sa optezi alaturi de cele obligatorii.

daca cineva n-a inteles ce zici tu (cum crezi tu ca nu a inteles mya), intreaba-te unde este vina ta in asta. poate tu nu ai reusit sa-ti exprimi gandurile cum trebuie. procesul de comunicare implica un emitator si un receptor. nu e obligatoriu ca vina sa apartina receptorului.

da-mi voie sa-ti recomand o carte (nu se citeste foarte usor dar nici foarte greu si eu cred ca e o carte buna): gabriel liceeanu - despre limita.
si daca ti-o recomand inseamna ca am si incredere in tine ca vei putea sa o citesti si sa o intelegi. ti-am spus ca esti pe drumul cel bun :)

o sa devii adult si o sa vezi ca poti sa visezi cu ochii deschisi daca vrei (fie te-ai uitat prea mult la "peter pan" fie ai citit "micul print" de prea multe ori sa crezi ca adultii sunt asa rai). incearca sa ai incredere in ei si daca nu te inteleg, gandeste-te daca modul in care le-ai comunicat framantarile tale a fost cel mai bun. daca e ceva ce adultii nu sunt, atunci ei nu sunt vrajitori sa stie ce este in sufletul si in gandurile tale.

"Romanul adolescentului miop" e o carte super. nu ai ce sa zici. dupa ce o citesti te apuca o sete de lectura, in cat esti in stare sa faci orice pentru a te "cultiva". mie asa mi s-a intamplat!!

ma bag si eu in vorba, prea m-am napustit plina de incantare si curiozitate pe acest site… Cel care a avut ideea, sanjuro, merita felicitari. Singura obsevatie pe care as face-o este urmatoarea: sunt doua (cel putin) moduri in care te poate marca o carte; fie simti ca e scrisa pentru tine, ca omul acela minunat ti-a dat glas gandurilor mult mai frumos decat ai fi putut-o face tu vreodata, si atunci te lasi cuprins de aceasta, invaluit, imbogatit, infrumusetat… si te reintorci la acel om, la acea carte, over and over again, asa cum ti se face dor de prieteni vechi, cu care poti comunica; fie iti construieste un nou sertar in minte, iti zguduie nitel unele notiuni, dobandite si impietrite adesea acolo…
poate asta tine de perceptia fiecaruia, insa eu asa cred, unele carti ung sufletul, altele vin ca un vant iute peste un copac, ravasind si reasezand frunzele, scuturandu-le uneori..
si mai exista cartile care te enerveaza! Nu toate prostiile, se presupune ca exista deja un nivel de filtrare la un cititor impatimit, vorbesc de cartile care au o consistenta, dar iti repugna ca ideologie. Inainte de a ma lasa sa alunec pe panta nostalgiilor literare trebuie sa numesc aici o carte din aceasta ultima categorie (evident, vorbind despre relieful meu literar sunt subiectiva si imi cer scuze daca lezez parerea cuiva!) Sonata Kreuzer mi s-a parut o carte ce releva mari probleme psihice si frustrari incomensurabile… Iarasi, la categoria NU pentru mine sta si Nietzsche, cu care nu sunt de acord dar il pot intelege prin prisma biografiei sale chinuite, iar pe Descartes il dispretuiesc, in ciuda meritelor sale ca pionier al filozofiei, insa nu l-as putea vreodata ierta pentru totala ignoranta si insensibilitate cu care emitea judecati de tipul” animalele nu simt, nu au trairi si, in general, nu merita nici un scrupul moral, ele nefiind altceva decat niste automate”(am redat din memorie, nu e un citat). Cam acestea sunt dislike-urile mele. A, as mai avea unul, dar mi-e teama ca mi-as atrage multe critici aici. E vorba de coelho. E un lucru bun ca oamenii care nu citesc decat reviste pentru femei pun mana pe o carte, aici ii recunosc un merit, dar e pacat ca cineva care a citit Dostoievski isi poate pierde una din lecturile ulterioare citindu-l pe coelho. Nu face nimic altceva decat sa preia idei (interesante, e drept) dintr-o religie mai exotica sau dintr-o carte minunata dar mai putin accesibila si sa le prelucreze la nivelul “coafor”. Imi cer scuze, asta e parerea mea (am citit Coelho inainte de a emite opinii)(bravo Jazz!)
Si acum despre iubirile mele. Mi se pare de la sine inteles ca atunci cand citesti o carte a unui om care iti spune ceva cauti sa citesti tot ce-a mai scris; e ca o indragostire, incerci sa afli totul despre celalalt.

Prima mea dragoste, Nichita Stanescu. Ieri ar fi fost ziua domniei sale. Atata frumusete ma insoteste de cand l-am cunoscut, din liceu…
Patrick Suskind – Parfumul (pentru mine un adevarat cutremur, mi-a schimbat total perceptiile olfactive si perceptia asupra acestor perceptii..:-))
Erich Fromm – Arta de a iubi – as recomanda-o ca pe o carte mult mai utila ca Biblia (in fond oamenii iubesc mai mult si mai des decat mor..);
Gustave Le Bonn – Opinii si credinte - mult mai profunda si mai importanta din punctul de vedere al ideilor abordate decat “Psihologia maselor”;
Radu Tudoran – Sfarsit de Mileniu. Daca ar trebui sa ofer unei singure carti epitetul COLOSALA aceasta cred ca ar fi. Iesirea la mare este cartea de luat pe o insula.. N-am cuvinte.
Jose Saramago – la 33 de ani greu mai faci loc unui teanc de carti “la capul patului”! Ei bine, ele sun tacolo acum, toate cartile domnului Saramago!! Cutremurator si extraordinar de constant ca valoare. Motivul principal pentru care, de doua luni, iata, m-am apucat sa invat portugheza…!!!
Lawrence Durrell – impreuna cu Saramago si Tudoran reuseste sa ma rascoleasca precum nimic altceva decat dragostea (si durerea)
Umberto Ecco – savuros, mai ales Pendulul si Insula din ziua de ieri;
John Fowles – exciting, chiar daca, in mare parte, e inca de neinteles pentru mine; revin from time to time;
Herman Hesse – drag mie, Lupul de stepa si Jocul m-au bantuit luni si luni..
Jaques Perry – Insula Altuia MUSAI. E o carte unica si, din pacate, prea putin cunoscuta. O splendoare.
Borges – eeee, pentru sufletul meu…
Erich Maria Remarque – dragoste veche, inca acolo; am cautat 10 ani sa beau Calvados…
Boris Vian (aproape tot, mai putin Toamna la Pekin, care nu-i scrisa pentru mine). Indragosteala din adolescenta, o nebunie, o nebunie, o nebunie.

Si mai sunt atatia pe care ii iubesc, dar nu au loc toti pe raftul de capatai (e, totusi, un raft..): Ion Barbu, Adolfo Bioy Casares, Varga Llosa, Giovani Pappini, Kafka, Huxley, Teophile Gautier, Rilke, Garcia Marquez (este unul dintre putinii scriitori pe care nu i-am asimilat integral, nu mi se pare egal cu sine insusi ca valoare, de la o carte la alta), Ioan Dan (delicios!!), Bacovia.
Sau, uite, Sergiu Sasarman – Himera, un roman prea putin cunoscut, cel mai bun sf romanesc citit de mine.


m-am oprit si m-am intrebat de ce tin mortis sa postez si eu. Si mi-am raspuns. Cred ca simteam nevoia sa strig numele scriitorilor pe care ii iubesc pentru ca astfel ma definesc si regasesc. Si pentru ca ii iubesc, sunt cei mai buni prieteni ai mei (..si cei mai buni prieteni ai celor mai buni prieteni, evident!) Si, nu odata, mi-am gasit oameni vii, in jurul meu, prin intermediul acestor oameni frumosi ce se scriu pe ei insisi, pentru noi.

Scuze pentru ce urmeaza, dar nu ma pot abtine: “librariile cu carti” e un mic pleonasm; magazinele care desfac articole de scris, caiete etc se numesc papetarii. :-))

Cineva spunea ca (citez din memorie) 'cea mai importanta caracteristica a omului inteligent este curiozitatea'. Rusine mie ca nu mai retin cine a spus acest mare adevar.
Intrebarea 'de ce ?' face parte din portia noastra zilnica de mirare in fata existentei. In problema ridicata de dvs. stimate domn Cristian un singur lucru nu are ce cauta: Dumnezeu! Nu ca as fi ateu, departe de mine gandul ci doar din simplul motiv ca inclinatia catre persoanele de acelasi sex are radacina clara si concreta in devenirea omului ca entitate.Din start trebuie sa precizez ca sunt heterosexual convins!
Dar in scurta mea existenta am avut ,la un moment dat ca sarcina de serviciu , tocmai aceasta tema, ca atare utilizand toate avantajele si legaturile pe care munca de ziarist mi le-a pus la dispozitie am reusit sa am o viziune -zic eu - de ansamblu asupra acestui 'fenomen'.
Radacinile sale se afla in principal in viata prescolara si scolara.Majoritatea celor cu care am stat de vorba au avut primele contacte fizice cu o persoana de acelasi sex in jur de 14 ani (varsta la care adolescentul inca isi exploreaza sexualitatea).
Pe de alta parte 90% dintre ei provin din familii dezbinate, lipsindu-le o educatie coerenta, un mediu familial relaxat, o situatie materiala normala sau aici trebuie subliniat opusul :familii cu o situatie materiala de invidiat dar cu foarte putin timp la dispozitie pentru a supraveghea dezvoltarea copilului.
Desi printre ei sunt si oameni cu o inteligenta peste medie, masa este formata din cei cu educatie medie, in principiu liceu, eventual scoala profesionala, mai rar postliceala.
Mediul in care au trait preponderent feminin sau masculin este iarasi un factor care poate influenta modul de atasare fata de alta persoana.
Problema principala este aceea a identificarii cu ceea ce el ca individ nu este.Si aceasta identificare poate merge de la aspecte fenomenale, de suprafata gen usoare imitari ale gesticii mimicii masculine /feminine pana la cazuri in care identificarea cu celalat sex devine un mod de viata utilizarea vestimentatiei, a tabieturilor, schimbarea modului de gandire, accentuarea anumitor trasaturi care tin de sexul opus ex: femei cu inclinatii masculine care refuza sa accepte existenta ciclului menstrual desi el este o realitate, afirmand pe aceasta perioada ca sunt in 'andropauza', la barabati existand lunar tendinta de a sustine ca sunt 'la ciclu'..:)sau de a se epila complet, implanturi de sani, etc.
Am enumerat pana acum traumele psihice, grupul mic format de familie, grupul mediu format de prieteni, educatia si identificarea cu sexul opus.
Sa nu omitem dezvoltarea insuficienta a organelor sexuale care este o alta premisa deloc de neglijat, precum si gresita impresie ca marimea conteaza-cazul barbatilor sau ca lipsa unui san ferm este un handicap cazul femeilor.
Pe langa acesti factori pe care eu ii consider ca stand la baza 'deviatiei sexuale' mai exista factori accidentali.Ex.: un accident suferit in tinerete duce la impotenta barbatului si acesta gaseste -in timp- ca metoda de refulare sexuala felatia! moment in care incepe cu primii pasi identificarea fenomenala mergand uneori pana la identificarea quasitotala cu sexul opus.La femeie deflorarea facuta de un barbat fara experienta duce la teama de actul sexual normal, aceasta putand aparea in principiu pe fondul unui temperament puternic dezechilibrat (temperamentul dezechilibrat, a nu se intelege altceva) cu o sensibilitate peste medie motivatie suficienta dar nu neaparat si necesara pentru schimbarea orientarii sexuale, dar care motivatie pusa langa o conjunctura favorabila (mediu, etc)poate 'netezi drumul catre deviatie.Sau tot aici un alt factor frica de barbati pe care parintele -cu teama de a 'nu pati rusinea' -adica sa nu ii fie fata virgina la casatorie- o sadeste in psihicul copilei .
INTOTDEAUNA -subliniez- exista o persoana matura care indica 'drumul ' novicei/lui si ajuta la sedimentarea ideii de a intretine o relatie cu o persoana de acelasi sex.Convertire poate dura de la o noapte in care s-a consumat prea multa sampanie pana la ani de tatonari mai mult sau mai putin discrete.
Odata pornita persoana pe acest drum poate renunta la scurt timp sau se poate orienta strict catre persoanele de acelasi sex ajungand pana la limita 'superioara' ura fata de persoanele de sex opus sau poate combina cele doua optiuni pe care le ofera natura.Si aici am ajuns pe un teritoriu care este mai greu de inteles si unde nu am cunostinte -in consecinta nu voi putea vorbi despre el- Bisexualii.
Voci din public vor pune desigur intrebarea :'ce facem cu gena pe care au descoperit-o oamenii de stiinta???' S-a vehiculat la un moment dat stirea prin presa ca ar fi fost descoperita o gena care este 'raspunzatoare' de aparitia homosexualitatii.Personal sunt reticent la aceasta 'descoperire' mai ales ca daca este sa facem legaturi putem sa aducem ca argument (nu iese fum fara sa fie foc) legenda conform careia la inceput omul avea ambele sexe, apoi divinitatea l-a despartit in barbat si femeie.Ca argument suplimentar am putea da exemplul hermafroditilor -ma refer la cei reali care poseda ambele sexe- dar sa tinem cont de faptul ca ei nu au functiile aferente dezvoltate normal, fiind practic aberatii genetice, dar in acelasi timp Oameni, asa cum suntem toti de altfel indiferent de orientarea sexuala.
Departe de a avea pretentia ca am epuizat subiectul, cred ca am atins totusi punctele nevralgice sau macar o parte dintre ele.
Revenind la amestecul divinitatii in deviatiile sexuale afirm ca asa ceva nu exista -amestecul- deviatia sexuala fiind doar un aspect colateral al devenirii individului ca entitate de sine statatoare in societate.Si ca in principiu deviatia sexuala este o caracterisica generata de dezvoltarea inegala a societatii.
Multumesc pentru rabdare celor care au avut 'curajul' sa lectureze expunerea mea pana aici. Respect!
iar subiectul este deschis in continuare....

Salutari lui Om, So Happy si altora interesati de dialog la Kaffehaus!

Acum va scriu din tara si ma simt inspirata, ca primele experiente cu astralul le-am avut chiar aici, din adolescenta.

Ce sa zic, multumesc lui "om" pentru definitie, dar aripile mi le-am castigat (sau mai bine zis recastigat) de ceva timp, doar ca uneori imi dau seama ca nu am timp sa zbor sau ca ma las coplesita de zbuciumul vietii si de lucruri mult prea terene (din considerente obiective...atat cat poate fi o viata de om) neglijand acest contact pretios cu "taramul umbrelor".

Din lecturile mele si in baza unei oarece doze de intuitie si sensibilitate (nu as folosi cuvantul medianitate, desi harta mea astrologica indica posibilitatea dezvoltarii si a unor astfel de capacitati) pot spune ca psihicul (incluzand aici si subconstientul si tot ceea ce inca nu cunoastem din tainele vietii sufletesti si cerebrale - doua dimensiuni care d.p.d.v. fiziologic si energetic sunt in stransa legatura, ba chiar interdependenta) este tot timpul legat printr-un canal energetic cu alte dimensiuni sau cu ceea ce intr-un singur cuvant numim "astralul". Problema e ca neexploararea acestei legaturi sau mai bine zis ignorarea existentei sale de multe ori ne creeaza senzatii si trairi eronate sau gresit decodificate, pe care le interpretam altfel decat ceea ce sunt in realitate. In fond, sistemul nostru de reprezentari si simboluri vizuale, extrem de importante in comunicarea cu astralul, se bazeaza pe niste arhetipuri si experiente acceptate si uneori confirmate de un numar reprezentativ de persoane. Traind intr-o comunitate, de exemplu una religioasa, in care distinctia intre bine si rau este destul de clara si reprezentata prin simboluri ca Lumina/Intunericul, Dumnezeu/Diavolul etc., psihicul nostru va proiecta in astral aceste reprezentari, dandu-le forma - si aici as cita experienta despre care vorbea So Happy. De multe ori ni se poate intampla sa regasim aceste reprezentari in vise si sa le asociem unor stari sau situatii conflictuale pe care le traim...bineinteles ca in acest caz interpretarea e subiectiva si de multe ori in aceste situatii subintra fantazia proprie si dorinta de a ne considera destinatari ai unor realitati sau manifestari paranormale...si de aici ar mai fi doar un pas catre paranoia!

Astralul nu pote fi o alternativa la momentele de criza ale vietii si nici un mod de a te autoiluziona cu imagini estatice...pentru simplul motiv ca exista independent de existenta noastra si functioneaza in baza unor legi pe care nu le cunoastem suficient...stim doar ca exista persoane mai dotate care comunica mai usor si persoane care poate toata viata nu vor reusi sa descopere aceste noi dimensiuni.

Cand vorbesc de "evadare" o inteleg in sensul de descatusare de material, de corp, de greutatea materiei: ca un fel de volatilizare a materiei pentru a permite energiei sa navigheze libere, fara oprelisti si limitari. Bineinteles, poate parea o contradictie, pentru ca initial am afirmat ca pishicul si creierul sunt legate fiziologic si ne-am putea imagina ca fara creier nici psihicul nu ar avea o viata a lui. De aceea, cand creierul nu mai e alimentat si nu mai primeste substanta nutritiva si oxigen, intregul corp are de suferit si implicit viata sau energia incepe sa-l paraseasca pana la colapsul final. Dar eu cred ca exista o legatura mult mai subtila intre material si astral, altfel totul s-ar reduce la niste simple inchipuiri ale unor minti prea creative si active imaginativ iar calatoria noastra existentiala ar fi prea scurta si extrem de limitanta. Si aici ar trebui introdus discursul Universurilor sau a dimensiunilor paralele, a posibilitatilor de crestere spirituala prin reincarnare, a metodelor de purificare si reechilibrare prin practici isihaste sau yoghine, a teletransportului si a unei extraordinare concentrari energetice in cantitati de materie extrem de mici.

Problema e ca omului in general ii e frica sa exploreze terenuri necunoscute, mai ales cand e vorba de propriul psihic si de capacitatea de introspectie si de comunicare la alte niveluri decat cele deja experimentate si cunoscute. De multe ori am privit cerul instelat si contiuam sa ne dorim sa exploram spatiul, dar mintea noastra si sufletul il exploram prea putin si de multe ori facand apel la o serie de prejudecati si coduri de explorare ineficiente, depasite. E mult mai simplu sa-ti imaginezi monstri cu trei capete sau diavoli cu doua coarne ca intruchipare a raului, decat creaturi fara corp, doar din "lumina" sau chiar simple organisme energetice, cu o organizare genomica exceptionala, concentrata intr-o minge de spirale peptidice de cativa microni. E doar un exemplu si poate nu e cel mai potrivit...candva ma interesa foarte mult SF-ul!

Nu de mult am vizionat Constantine, cu Keanu Reeves! Nu stiu daca l-ati vazut, e o parodie cu anumite chestiuni interesante dar si cu multe reprezentari ridicole...oricum mi-a placut o idee pe care a avansat-o: ca in realitate lumea Binelui si cea a Raului nu sunt atat de net delimitate si ca noi muritorii nu suntem chiar atat de protejati si destinati salvarii, daca credem in victoria si protectia unui Dumnezeu binevoitor. Cred ca aceasta idee ar fi buna de aplicat si in cazul experientelor in astral: poate pe taramul umbrelor, al energiilor, aceasta diferenta nu mai exista si putem fi toti egali, capabili sa ne masuram doar cu noi insine si cu propriile capacitati... e doar un gand care mi-a venit in timp de scriam - dar poate un fond de adevar exista: in fond suntem noi cei ce alegem daca sa deveni ingeri sau demoni!

Astept comentarii, cu mare interes!

irina, din nou in Romania.

Cum te descrii esti o persoana perfect normala, dar faci o greseala esentiala pe care insa o poti corecta singur. Niciodata sa nu te identifici cu greselile tale! Sa nu mai spui niciodata "sunt vicios", pentru ca risti sa faci o afirmatie care se implineste uneori! Daca ai facut greseli care te nemultumesc sa te exprimi corect: "in imprejurarea respectiva am facut o greseala de care imi e rusine si pe care o regret. Data viitoare aleg sa nu mai fac aceasta greseala, pentru ca totul depinde de mine si pot face aceasta alegere".

De aceea cand spui "Sunt narcisist , superficial , mandru , increzut , egocentrist , malitios , si multe altele. Multa vreme nu am observat aceste defecte ale mele" te exprimi gresit. Corect ar fi sa spui : pana acum am facut alegerea sa ma comport ca si cum as fi....narcisist, etc...dar de azi pot alege un alt comportament: sa fiu...si aici spui cum vrei sa fi.

Voi da mai jos o lista de 10 lucruri care sunt importante pentru a avea succes in viata. Trebuie sa spun ca acestea sunt principiile aplicate de multi oameni care au ajuns milionari sau mai mult...

1.Totul in viata depinde de modul cum gandesti. Gandeste-te la succes, nu la nereusita. Sa te feresti de un mediu negativ, in care cei apropiati s-ar plange toata ziua. Sa fi intotdeauna pozitiv.

2. Decide asupra viselor tale adevarate si asupra telurilor tale. Scrie pe hartie teluri specifice pe care vrei sa le implinesti si fa un plan ca sa le atingi.

3. Treci la actiune. Telurile nu sunt nimic fara actiune. Nu-ti fie frica sa faci primul pas. Fi activ!

4.Invata tot timpul. Fa antrenament ca sa-ti atingi telurile. Dezvolta-ti calitati noi.

5. Fi perseverent si lucreaza cu convingere. Succesul este intotdeauna rezultatul unei munci continue, nu este numai un moment in timp.

6. Treci la analiza detaliilor. Invata din greselile proprii. Ia in considerare toate faptele cand iei o decizie.

7. Concentreaza-ti atentia pe ceea ce faci. Nu-i lasa pe altii sa te intrerupa din cand lucrezi.

8. Nu-ti fie frica sa fi inovator in viata. Daca urmezi intotdeauna turma vei termina prin a fi un mediocru.

9. Comunica eficient cu oamenii. Cand ai o nelamurire nu te sfii sa intrebi pe cineva mai calificat. Invata sa cooperezi cu altii.

10. Fi cinstit cu tine insuti si cu altii. Asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce faci. Daca nu-ti asumi responsabilitatea, toate celelalte calitati se anuleaza.

Acestea sunt principiile pe care le recomanda zilnic unul din cele mai prestigioase ziare economice din lume, "Investor's business daily".

Voi face cateva precizari in legatura cu unele principii mai putin intelese in general. De exemplu sa stii ca asumarea responsabilitatii inseamna si faptul ca esti responsabil tu insuti de fericirea ta, nu altii. Toate evenimentele din lume au consecinte: unele pozitive, altele negative, dar este in puterea ta sa decizi: voi fi fericit in ciuda a ceea ce s-a intamplat. Tu ai puterea sa alegi atitudinea in viata. Chiar si filosofii din antichitatea greco-romana au observat ca un eveniment nu este in sine bun sau rau; ceea ce il face bun sau rau este parerea noastra despre el.
Sa-ti dau un exemplu din experienta mea: cu mai multi ani in urma a fost necesar sa-mi fac o operatie dentara. Mijloacele de lucru de atunci erau rudimentare; chirurgul dentar a lucrat cu un ciocan si o dalta si nu avea anestezice iar durerea a fost ingrozitoare, insuportabila. Dar imediat dupa operatie am decis ca imi voi aminti de ziua respectiva ca de una din cele mai frumoase zile din viata mea. Era primavara, in Cismigiu au aparut florile, soarele era cald, iar eu m-am concentrat pe ideea ca e o zi minunata. Si intr-adevar mi-a ramas in memorie ca una din cele mai frumoase zile din viata! Si acum stiu ce am facut infiecare minut atunci, in timp ce alte zile le-am uitat!

As mai adauga cate ceva. A.Sa nu uiti sa faci zilnic daca poti activitate fizica, pentru ca exercitiul fizic e cel mai bun remediu impotriva depresiunilor psihice prin care trecem toti fara exceptie. Am discutat problema asta cu un medic care mi-a spus ca efectele exercitiului fizic sunt mult mai bune si mai persistente decat orice medicamente! B: fiecare zi a ta sa aiba o structura: sa ai un plan si sa verifici seara daca ai facut tot ce ai vrut. daca ai facut greseli, sa nu te autopedepsesti ci sa-ti spui: acum am gresit dar voi lua masuri sa corectez in viitor greseala.

C: acorda-ti in fiecare saptamana timp pentru placere si distractie. Cei care nu se distreaza deloc ajung sa se autodeprime pe termen lung. Viata traita in absenta placerilor are chiar un nume medical de boala: anhedonia (cuvant rar folosit).

In privinta iubirii si afectiunii, poate ca cel mai bun sfat este cel din 1001 de nopti: ca sa fi iubit, iubeste tu intai! Spune-i mamei tale din cand in cand cat o apreciezi pentru ceea ce a facut si spune-i chiar ca o iubesti. Nu-i strica sa afle! Poti imbunatati si relatiile cu fratele tau pe aceeasi cale, desi se pare ca in cazul lui spiritul minunat al adolescentei s-a evaporat.

Si mai ales nu uita: chiar daca nu ma crezi, etapa vietii prin care treci acum este cel mai frumos lucru din lume!!! Multi miliardari si-ar da toti banii sa mai traiasca o singura zi din viata de adolescent! Asa ca fi mandru de tine si propune-ti sa fi fericit si sa-i ajuti si pe altii sa fie fericiti!


Succes!!!!

PS Incearca sa-ti corectezi limbajul de argou! Oricine intelege ce spui cand afirmi ca "ar trebui sa bag la greu mate si fizica" dar nu e corect. Asta aduce aminte pentru cei din generatia mea de strigatul victorios din "iepoca de aur": "S-a bagat unt, s-a bagat unt!!!!! Unde s-a bagat unt? S-a bagat unt acolo in fund la Kogalniceanu!" (adica in spatele statuii lui M. Kogalniceanu, unde era un magazin alimentar.:))))

1. Realitatea inconjuratoare....stim cu totii si chiar si tu la ce m-am referit, la infinitatea de oameni din jurul nostru, ma refer aici nu la familie, prieteni...etc...ci la ceilalti din jurul nostru si in particular la tinerii de azi....crescuti fara modele...pentru ca in momentul in care familia nu poate sa iti ofere niste modele, nu poate sa te indrepte spre medii care sa iti ofere modele....in ziua de azi ca si adolescent esti pierdut....scola nu mai e ceea ce a fost... inclusiv ecranul cel lipsit de profunditate nu poate sa ofere niste modele de valoare. Ceea ce aceasta generatie admira, fara a fi in stare sa cearna, sa discearna....asa cum poate tu sau eu o putem face pentru ca avem deja un bagaj de valori format, sunt din pacate, de cele mai multe ori nonvalori.
2. Nu doar lectura este daruitoare, ca sa zic asa de modele...atat de extremisti nu putem fii. Literatura clasica ESTE un izvor foarte valoros, NU UNICUL., dar UNUL DINTRE CELE MAI IMPORTANTE.
3. De ce?....pentru ca, de exemplu, timpul este din pacate finit...tindem spre energie minima...clar ca alegem, poate nu tu sau eu, dar multi dintre noi si uneori chiar si eu spre o seara relax in fata acestui ecran lipsit de profunditate numit televizor.
4. Despre cine vorbesc cand zic „suntem fericiti in fata unui ecran lipsit de profunditate“ ? Despre majoritatea care, imi pare rau sa iti spun, prefera acest lucru in schimbul unei carti....chestia cu fericirea era doar o ironie....acestor oameni de care vorbesc nu li sa deschis niciodata orizontul infinit al cartii....sau poate ca da....dar degeaba....

E greu sa fii adolescent,dar toti trecem prin asta,e pur si simplu o stare ;un pas pe care trebuie sa il faci ca sa te maturizezi ...shi dupa parerea mea ,maturitatea nu este sinonima cu sete de bani,de putere,sau egoism ci pur shi simplu cu un mod de a gandi care iti permite sa iei decizii fara sa faci rau celorlalti.
In prima etapa a adolescentei simteam ca vreau sa fiu unica prin suferinta si frustrarile mele care mi se pareau cu mult mai deosebite shi importante,vitale chiar,decat ale oricui.Intotdeauna va exista un conflict generational,pe care noi insine il creeam datorita diferitelor perioade cu care suntem educati de catre societate,datorita chiar religiei ale carei traditii si mituri sunt respectate din ce in ce mai putin...

Am realizat incet, pe masura ce frustrarile mele chiar ma inchideau pur si simplu ,ma faceau sa imi doresc sa ma izolez,ca sunt lucruri in viata care merita toata atentia,ca sunt extraordinar de multe momente fericite pe care le poti rata foarte usor daca te lasi orbit d dorinta de izolare.Trebuie doar sa cauti lucrurile care te fac fericit...shi uneori ele vin de unde nu te astepti,in cele mai ciudate momente.
De exemplu...tin minte ca era toamna,o zi ingrozitoare,cu un cer mult prea gri,cu oamenii imbracati in culori sterse care se confundau cu ce era in jur.Mergeam pe strada si imi doream sa ajung cat mai repede acasa ,fuseese o zi foarte grea,avusesem destule probleme.Shi in toata uratenia care era pe strada,am vazut un indian,imbracat in matase portocalie cu violet...stiu ca pare absurd,dar parca rasarise soarele si era mai puternic ca niciodata .Si tot atunci am realizat ca fericirea nu este numai pentru o persoana,ca trebuie sa spun cuiva ce simt,si sa vad daca cineva m-ar putea intelege sau daca ar putea fi alaturi de mine...

Nu trebuie oricum niciodata sa uiti ca ai fost copil ,sau sa ignori asta.Nu suntem roboti ,nu gandim mecanic.Simtit si facem lucruri uneori din instinct.Maturitatea ne ajuta doar sa gandim intr-o asha maniera incat sa fim capabili de a da un sfat sincer,neconditionat.

Adevarul e ca fiecare citeshte ce vrea si ce-i place;daca invata ceva
sau nu din ce citeshte,problema lui/ei.Intalnesc tot mai rar persoane
care citesc,ma refer la alti adolescenti de varsta mea,care sunt
preocupati de alte activitati...Traim un secol in care predomina tehnologia,cartile nu prea mai au rol primordial,cum era pe vremea
parintilor nostri;acum,unii citesc din obligatie,paraleli total cu
subiectul operelor prezente in programele scolare,altii habar n-au
cine e Eminescu.E tragic.A citi inseamna a sti,a-ti deschide mintea
si sufletul catre ceva inalt,caci cultura inalta spiritul.Poate gresesc.Poate nu.Am fost impresionata de Dostoievski,"Crima si
pedeapsa","cel mai iubit dintre pamanteni"si "Delirul",de M.Preda,"Cimate" de Andre Maurois si nu in ultimul rand "Casa Buddenbrook" de Thomas Mann.Desigur,acestea sunt doar cateva dintre cartile pe care le-am savurat,sunt si altele pe lista,insa acestea sunt cele mai importante.Recomand tinerilor sa citeasca ca
mai mult...si sa priceapa ceva din ceea ce citesc! ;))

cred ca ati pus degetul pe rana.e posibil sa ma agat de transfigurarea fetii si de sunetele alea ingrozitoare pe care le-a scos?de ce as face-o fiindca daca o fac,o fac inconstient cred.adica nu asta vreau insa uneori imi vin in minte si brrrrr...ma infior,imi fuge somnul,parca ma trezesc in alta realitate.si totusi de la acel moment au trecut 2 ani si un pic :(

dar in primul rand,as vrea sa-mi spuneti sincer:ma credeti?e foarte important.
bineinteles ca e un lucru iesit din comun pt.mine.normal ca nu am mai vazut pe nimeni manifestandu-se asa.

in privinta credintei...la un momentdat m-am agatat cu disperare de credinta fiindca am vazut ca anumite lucruri pe care am fost indrumata sa le fac au dat roade,in timp ce politia si medicul la care mergeam nu au actionat prea bine.normal ca in disperarea mea m-am agatat de orice imi facea bine.
insa am ajuns in faza in care ma intreb daca nu am depasit limita normalului si daca nu merg putin pe langa societate din cauza asta.am avut momente de indoiala.dupa cum ati spus,credinta face bine atat timp cat nu te scoate din normal,asa inteleg.

daca in relatia mea cu acest individ se rezuma totul la diferentele de opinii,cum le-am numit eu si la ciudateniile lui vis-a-vis de relatiile interumane,probabil nu as fi fost asa traumatizata.insa faptul ca am ajuns in foarte scurt timp sa prezint simptome de angina pectorala ,stare avansata de oboseala si atacuri de panica foarte puternice,faptul ca seara de seara am avut acelasi cosmar si asta timp de luni de zile....cum e posibil in mai putin de o luna sa ajungi si sa te simti un om terminat psihic?si cum e posibil ca intr-o tara civilizata singurul sprijin in astfel de situatii sa-l gasesti in biserica?

psihologia a fost o pasiune de cand eram adolescenta,insa nu am trecut niciodata pragul lecturii si am incetat sa mai citesc orice legat de psihologie cand am vazut ca vad in oameni mai mult decat vad ei insisi in ei...deci nu ma pot considera o stiutoare de psihologie.atunci cand am cautat boli care sa vorbeasca despre astfel de manifestari nu am gasit nimic,insa sursa a fost doar internetul si stiu ca sim acesta e limitat in informatii.

se pare ca tu,ca si eu nu stim sa ne organizam bine timpul.
La tine e (de iertat) , tolerabil, pentru ca esti mult mai tinara ca mine (ai putea fi fata mea), iar copii mei (3) sint adolescenti in schimb nu stiu cum e sotul tau , dar al meu e de un calm englezesc desii e "mots" de origine, iar eu ardeleanca pur singe.
stii ceva, eu propun sa se mai adauge trei zile la saptamina daca tot sinetm noi europenii in sistemul decimal.

Numestele cum vrei doar da-mi una sa recuperez somnul nedormit si alta sa termin cu spalatul hainelor si curatenia prin casa. iar cea dea treia as darui-o unei case copii handicapati sau neglijati , sau unei scoli care are copii problema, abuzati ,sau ne iubiti de nimenea.

Prima mea solutie pentru mine este sa-mi prioretizez lucrurile.
daca nu te plictisesc o sa-ti impartasesc lista mea de prioritati si sa stii cind ma tin de e ia iese bine.
1. in fiecare zi dis de mineata imi fac timpul sa aud ( citesc din biblie) ce vrea Bunul Dumnezeu sa-mi zica pentru ziua de azi, circa 5-10 min de multe ori " conversatia " continua in timp ce conduc inspre servici si ascult statia de radio cu caracter crestin.
2. Tot dis de dimineata daca sotul e meu e deja la servici il sun
sa-i spun o vorba dulce si sa-i mai aud glasul. Dupa care...
3. de la servici dau telefon acasa sa trezesc copii pentru scoala.
sa vad daca au mincat, daca tot e in regula..... o sa vezi si tu cind va creste fata ta mai mare....

cred ca aceste 3 lucruri sint cele mai importante pentru mine.

Fara una din ele, sau daca s-ar intimpla ceva cu relatia mea cu Dumnezeu, cu Isus Christos, sau cu sotul meu; sau daca s-ar intimpla o nenorocire cu copii mei cred ca as fi complet dezorientata, pierduta cel putin pentru o vreme . deaceea cele mai importante lucruri sint acestea trei.

apoi vin auxiliarele , optionalele...,
grija casei, curatenie, mincare, spalat haine,
serviciul si obligatiile legate de nevoia de aduce bani in casa in plus fata de sotul meu
activitatile crestine din cadrul bisericii
activitaile sportive ale copiilor unde trebuie sa " bat Fisa"
rudenii si relatii de prietenie, telefoane, e-mail-ul, mesaje, mersul la biblioteca ceea ce e o delectare pentru mine cum e golf-ul pentru unii.
daca ai o biblie in casa citeste in cartea proverbe la capitolul 31 incepind cu versetul 10 pina la 31, cam asa e o femeie care e placuta lui Dumnezeu si barbatului ei.
ceea ce vrem noi e sa fim wonder woman!!! admite!!!
dar stii ceva ? vrei sa-ti vezi nepotii? sau vrei sa le spuna altii despre tine ... cit de wonder woman AI FOST si.... nu mai esti.....
Sint multe presiuni pe noi pe femeile si nu am sa intru in capitolul asta acum , dar cineva mi-a spus asa: sa intreb pe Dumnezeu Tatal cam asa : Esti de acord ? Chiar vrei sa ma apuc de proiectul asta / treaba asta? o sa ma ajuti sa o scot la capat cu bine? apoi fac liniste si ascult ce-mi spune .

am realizat multe in 44 de ani de viata si toate pentru ca Dumnezeu a fost bun cu mine , nu ca as fi meritat, dar nici una nu ma satisface ca si relatia cu EL!!! incearca si vei vedea.
Lidia Nicoara

Cat de importanti sunt banii. Depinde... Cand ii ai in cantitate suficienta zici ca nu sunt importanti. Imediat ce nu-i mai ai, iti schimbi parerea. Banii sunt importanti fiindca iti permit sa traiesti, sa cumperi lucruri care iti folosesc. Dar cand nevoia de bani se transforma in dragoste de bani, deja ti-ai creat un idol.

Banii... un subiect vechi de cand lumea.
In societatea in care traim, banii isi au importanta lor avand in vedere ca ei sunt instrumentul de plata folosit de om. Spunand asta , ma refer la faptul ca , nu ne mai putem intoarce in epoca medievala cand mestesugaritul era la mare pret si oamenii isi plateau cu metoda:serviciu-contra-serviciu. Traim intr-o lumea in care marea majoritatea a oamenilor gandesc "bani" in 90% din timpul lor. M-a socat la un moment dat povestea unei prietene care a solicitat ajutor fratelui ei pentru a se muta si a trebuit sa il plateasca o anumita suma de bani pe ora, pentru timpul cat el a ajutat-o. Ce iti spune asta?

Fac parte din clasa sociala numita medie. Nu ma lafai in bani, muncesc pentru fiecare leut si imi cumpanesc fiecare impuls de cumparare. Ca visez uneori sa castig la Loto, de exemplu? Da, visez... dar stii de ce? Pentru ca imi doresc din suflet sa am bani pentru ca sa pot sa fac cadouri celor dragi mie. Ador sa fac cadouri, sa pot citi bucurie in ochii celor dragi.

As putea sa iti scriu ore intregi Gabriel, am sa incerc insa sa vin doar cu o fraza de incheiere care sa cuprinda cateva idei.

Sa ai bani suficienti sau multi inseamna sa scapi de stress-ul financiar al fiecarei zi, sa duci o viata mai confortabila si sa ai posibilitatea de a calatori prin lume.Partea negativa este ca cel ce are bani multi nu stie niciodata daca are prieteni adevarati sau nu, pentru ca va trai intotdeauna cu intrebare: sunt eu cel pe care il iubeste sau banii mei?

Sa nu ai bani suficienti sau multi inseamna sa fii atent in fiecare clipa a existentei tale pentru a iti tine situatia financiara sub control, sa traiesti o viata simpla (dar care poate fi valoroasa!) si sa ai certitudinea ca cei ce iti sunt prieteni sunt langa tine pentru cel ce tu esti!

Sa nu ai bani deloc, sa fii sarac, este trist si se intampla deseori celor ce si-au limitat universul la zilele din trecut si s-au complacut in starea de fapt, fara a depune prea mult efort pentru a progresa.
Gabita

In mare masura sunt de acord cu parerea dumneavoastra legat de generatia de azi. Cu toate ca si eu fac parte din aceeasi generatie nu cred ca parintii nostri au fost ca noi, ca varsta da dar nu si ca obraznicie. se spune ca totul se modeleaza prin educatie si este adevarat. Nu spun ca parintii sunt de vina, dar vremurile actuale cand parintele vine obosit de la servici si nu isi gaseste timp pentru a vorbi cu copilul lui. Eu pot fi multumita pt ca nu a fost zi in care mama sa nu isi gaseasca timp sa vorbeasca cu mine si cu fratele meu. Comunicarea este poate factorul cel mai important. Nu poti spune unui copil, adolescent sau ce ar fi doar nu ai voie aia si cealalta. Nu va asculta sigur. Dar daca ii este explicat copilului de ce nu este bine acel lucru sansele de a asculta de parinte sunt mult mai mari. Oricum acest subiect este vast. Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici. Eva 19ani.

Din punctul meu de vedere cartile lui Coelho sunt carti care i-ti pot raspunde la unele intrebari,au o nota mare de optimism si sunt in spiritul ca nimic pe lume nu este intamplator si totul te poate inalta si raspunde la diverse intrebari(fireste daca le cauti).Este o lectura usoara(cred ca asta a fost intentia scriitorului) asa cum spunea un coleg de pe forum, dar cred ca lucrurile simple sunt menite de cele mai multe ori sa fie mai pline de adevar decat orice lucru complicat.Coelho nu vrea(cred eu) decat sa ne dezvaluie principiile lui de viata si lucrurile importante din ea.Nu trebuie sa uitam ca oamenii prin natura lor complica lucrurile, si trebuie sa scapam de acest mare defect.

Cred ca ne face o invitatie sa ne uitam sincer in adancul sufletului nostru si sa ne punem intrebari,de aceea cred ca aceste lecturi creaza fiecarui om o impresie total diferita pentru ca fiecare dintre noi ne identificam cu personajul mai mult sau ,mai putin(lucru pe care un roman nu prea il face).
Asa ca eu indemn pe oricine sa citeasca aceste carti.

din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...