impresii anglia scotia

Am facut pana acum 2 excursii cu Omnia: una cu autocarul Budapesta-Praga-Valea Rinului-Luxemburg-Paris-Valea Loairei-Viena total 12 zile si cealalta Anglia - Scotia cu avionul. Anul acesta merg tot cu Omnia cu avionul pe traseul Spania-Potugalia-Gibraltar. Concluziile mele: agentia este profesionista este de fapt un tour operator- organizator excursii-; pretul este in functie de servicii: nu poti acuza agentia ca la hotel nu este totul Ok, probabil ca incearca sa iasa cat mai ieftin si nu fac contracte din timp pt. a sti din start unde este cazarea ( de regula Etape sau Ibis sunt ok restul este surpriza 3 stele se compenseaza cu 2 naspa). Cred ca cea mai mare problema sunt ghizii atunci cand sunt profesionisti cum am avut in Anglia a fost super Ok: competenta, binevoitoare, modesta, corecta: o adevarata profesionista; In Franta am mers cu o d-na mai in varsta prof. de istorie - probabil- care pe langa istorie si o bruma de franceza altceva nu mai stia decat sa jecmaneasca cu orice prilej, sa o faca pe tov. prof. ce pune intrebari de istorie la "elevii ce erau in excursie", si vesnic sa mentioneze cat de draguta este ea ca ne arata si ne duce ca sa-i lasam si la final o mica atentie ca asa se cade. Una peste alta nu cred ca merita sa-ti faci sange rau, daca tot ai dat banii vrei sa te simti bine, ca esti in excursie, nu-i asa? Cat de lipsiti de bun simt sunt si colegii de excursie care intarzie la autocar si vin cu zambetul pe buze spunand: "vai am intarziat" si de fiecare data aceeasi; sau persoane care vor ca in pret sa intre masa pe o zi intreaga si isi umplu bagajele la micul dejun cu tot ce se poate " ca doar au platit". Asta este, vrem sa fim respectati, tratati cat se poate de bine, dar noi nu prea stim ce inseamna traiul in comun si respectul fata de propria persoana si am constatat ca acestea nu sunt neaparat legate de posibilitati financiare mai reduse sau de un anumit grad de instructie, cred ca mai mult de educatie- aici suntem corigenti.
Pana una-alta eu raman pe Omnia: au un pret acceptabil si se adreseaza clasei de mijloc - daca la noi mai exista.
Sper ce excursia de anul acesta sa fie Ok si la anul intentionez Italia tot cu ei. Excusii placute!

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Inainte sa am permis luam trenul sa merg la munca,(sotul m-a ducea pina la gara,sa merg pe jos imi trebuie 45 de minute) trebuie sa admit ca trenurile in anglia nu sint asa cum crezi....
Autobuzul.....da se duce pe toate stradutele,si dureaza dublu sa ajung la munca.
De cind conduc, viata mea s-a schimbat total, am libertatea sa fac ce vreau, cind vreau....nici nu pot sa ma gindesc cum am "supravietuit" fara masina!

Masinile sunt o necesitate(opinia mea).
In romania, nu am avut masina,nici parintii mei,dar totul era accesibil by foot(am locuit intr-un orasel mic.....ah si nu ne-am permis sa avem luxul de-a avea o masina)

Cea mai rea experienta....cu soferii si stilul de condus a fost in Roma, locul 2, la egalitate Paris si Bucuresti.

Sa stii ca in Anglia e foarte greu sa iei carnetul in zilele astea....
Acum 20 de ani sotul meu a condus intr-o linie dreapta pt 500 de metrii si a luat!
Da si sa-l vezi cum conducea..(e sofer bun,doar ca e un vitezoman- presupun ca vine cu masina, pe care o are)
Ca pasager folosesc invizibila frina tot timpul...
Eu cred ca Anglia e o tara unde se respecta (majoritatea) regulile de circulatie, cred ca sistemul lor e foarte bun.
Opinia cu stilul continental-'continental' de-a te baga in fata, claxona si injura la cea mai mica ezitare a altora,
Da recunosc ....sint "sunday drivers" care conduc cu 20 de mile la ora intr-o zona de 40 mile la ora...ma scot din sarite!
Si ii over-take la prima ocazie.
Dar niciodata nu am avut pe nimeni sa m-a claxoneze, sau sa m-a injure...
Nu stiu poate aici in sudul angliei soferii sunt mai civilizati...


Adelina - un sofer bun...si iubitoare a masinilor sport!

(ups nu sunt signed in -Amoore)

uneori am impresia ca unii nu asteapta decat sa muste din mana care li se intinde. Ce pacat......

Taxele pe care le platesti in Franta si Germania sunt mari, In Scotia, Anglia sunt neglijabile, dar acolo este problema locuintei, a calitatii de viata.

Tara adoptiva, cand sosesti cu o diploma, are un specialist in plus, care n-a costat-o nimic, care-i mai aduce inca si taxe.
este fals sa crezi ca cineva iti face cadou, ca te asteapta cu oferta de serviciu cand debarci.

Trebuie sa fi mai capabil decat toti care se prezinta pt un job, intre tine si un localnic, tu trebuie sa fi mai bun.
Chestia ca un strain (roman) ar fi platit mai putin decat un francez, povesti..
poate merge cateva luni, maximum un an-doi, ca esti debutant, dar angajat legal, salariul dupa perioada de incercare este garantat prin conventiile colective ale activitatii respective..

sunt totusi diplome: avocat, doctor, farmacist, comptabil, si alte
cateva poate, care nu sunt recunoscute, trebuie sa mai studiezi, sa dai examene
atunci da, iti dau ocazia sa studiezi, iti asigura o bursa, o formatie, ti-o plateste ca sa poti trai in acelasi timp,
in cazul asta cred ca le datorezi mult..

Diferenta cu Anglia este ca Franta permite si va permite si pe viitor întregimea familiilor,

.. ca in Franta cota de emigranti primiti, recomandata de UE, a fost depasita de mult

.. ca Franta este o tara de trecere, cu acces usor, prin munti, ca toti care nu sunt primiti in Anglia, raman in Franta..

... legislatia a fost pana acum laxista, tare laxista, toti emigrantii ilegali, neprimiti sau dati afara din alte tari a UE, au venit in Franta..

Noua lege este impotriva emigratiei ILEGALE, nu impotriva celor care vin legal, prin casatorie,pt a gasi familia care traieste in Franta,
nu impotriva celor care vin pentru studii sau cu contracte de lucru..

O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.

Este incredibil pentru mine, cind vad comentariile la "patriotism" in contextul "plecatului" din Romania. Ce faceau inainte de '89 aceii ce pun la indoiala "patriotismul" celeor plecatzi? Au batut din palme si au inghitzit tot ce li se ordona de Ceasescu si clica lui, sub motive ca nu au de ales, ca isi pierd postul, etc.. Au refuzat stimatzii critici ai celor plecatzi sa devina UTCsti cind au avut 14 ani? S-au can niste lasi, au batut si ei din palme si s-au grabit sa urmeze directiile politice, ca sa ia un post bun, hirtie higenica si pasta de dintzi? O demagogie bombastica si nerusinata! Imi amintesc comentariile partidelor "de singa" la venirea lui Ratiu in '90. "Nu il vream pe Ratiu, ca nu a stat cu noi la piinea neagra", "ce bani ne da Ratiu din Anglia", "ce a venit sa ne ia banii din Romania". Incredibil, dupa ce Ratiu is pareseste tara, Anglia, unde o ducea bine-merci, pentru ca sa vina intr-o tara asha de corupta si precara ca Romania,, romanii mai vor ca Ratiu sa le dea si banii?! Este Romania o tara, in general de milogi si lasi? Well, poate ca este ... cel putzin dupa istoria din ultimii 60 de ani. Romaina, trebuia sa stea in genuchi in fatza lui Ratiu, si sa-l platesca milioane de dolari, daca dorea el, ca sa o invetze cum sa iasa din mocirla. De ce nu? De ce tot timpul vor Romanii lucruri pe gratis? Tot timpul dam vina, pe Turci ca le-am platit tribut, pe cei din West ca ne-au golit tzara. In ce fel de tzara "de doi lei" am avut onoarea sa ne nashtem noi, cind sintem asha de lasi sa nu aparam ce avem? A cui e vina? Si Germania, Olanda, US nu au fost ocupate sau atacate niciodata?
Critici ai celor plecatzi, uitatzi ca multzi plecatzi inainte de '89 nu au plecat "just like that". Multzi au demonstrat in Romania, pe strazi, in fatza Ambasadelor, cu scrisori la Eurapa Libera, la Ceausescu, etc.., au refuzat sa faca serviciul militar pentru a nu face parte din sistemul cel apara pe Ceausescu, si asta atunci cind voi "patriotzii", bateatzi din palme, va uitatzi la video, si stateatzi ca niste sclavi la cozi interminabile fara sa scoatezi un shopot de protest. Rushine ...
Multizi, care au pleacat au fost datzi afara de aparatul lui Ceausescu, pentru ca erau cunoscutzi de Amnesty International si deci nu puteau intodeauna fii pushi in inchisoarii sau omaritzi. Altzi, si-au riscat viatza pe frontiera. Avetzi cumva vreun comentariu, pentru cei plecatzi pentru ca au refuzat sa faca parte din gloata de lasi? Si cei care au plecat dupa '89. Ce avetzi cu ei? Vretzi sa stea in Romania, condusi de comunistul nerusinos de Iliescu? Nu la-ti vrut pe Ratiu. L-ati luat in bratze pe iubitul urzupator Iliescu, care impreuna cu ceata lui de securisti si comunisti a pus totul in pantofii lui Ceausescu si s-au declarat salvatorii Romaniei! Si acum va miratzi ca o ducetzi rau, ba culmea, mai si asteptzi, conform milogiei intrisece ce va caracterizeaza, sa va dea Westul bani! I N C R E D I B I L! Si ce aveti cu cei care pleaca pentru munca in alta tzara? Inca nu atzi invatzat ce este libertatea si economia de piatza, inca nu, dupa 14 ani de "libertate". Plecatul, nu are nimic de aface cu "patriotismul". Este cerere si oferta si libertatea fiecaruia sa asigure lui si familiei lui cel mai bun nivel de viatza posibila. Romanii, trezitiva la realitate, nu mai cersitzi, nu mai votatzi pe securisti si comunisti, nu mai cereti bani de la cei din West, pune-ti-va la invatzat, reciclat , si la facut bani indiferent in ce tara. Incredibil, ce bine imi pare ca sint diferit ca voi majoritatea. Totushi, imi dau seama ca imi pierd timpul explicindu-va asta. Imi aduc aminte, dupa ce m-am intors inapoi din West (venisem in Dec '89 sa "lupt" crezind ca era o revolutie adevarata, dar mi-am dat seama in Bucuresti pe 25 Dec '89 ca defapt era o lovitura de stat, securistii si comunisti fiind la putere in frunte cu maioneta de Iliescu) prin '90 sa vorbesc cu minierii sa-i scot din Bucuresti (ce naiv eram!); pe linga Oradea, oprindu-ma la o fintina sa beau apa, o femeie de la tzara, vazundu-ma ca "sint strain" mi-a oferit o cana ca iau apa din caldare. Am intrebat-o cu cine o sa voteze. Ea mi-a reaspus: "cu Iliescu" ca el ne da pamint". Am intrebat "ce pamint va de Iliescu - el nu are pamint; el nu-are nimic de dat". "Nu votez cu altizi ca ei vin din alte tari sa ne ia banii!" -a raspus femeia. Inainte de a pleca, am raspus ca desigur "Romania" trebuie sa plateasca pentru un presedinte bun, este normal. Atunci, mi-am data seama ca imi pierdem timpul din nou. Daca eu nu puteam sa convig un tzaran care are trebuia sa fie particula capitalismului, cum o sa-i conving eu me minerii! Asha, ca m-am lasta pagubash, vizitat familia si plecat cit mai repede din acesta multime de lasi si cershetori.
Romanilor ce va considerati patriotzi pentru ca sintezi inca in Romania trezitzi-va, puneti-va pe invatzat si munca si nu mai fitzi frunstratzi (mai mult ca sigur ca multzi dintre voi atzi fost respinsi de companii straine sau Ambasade)!
Sind sigur ca o sa gasiti o tona de gresheli de ortografie in acest fragment. Este OK cu mine. Nu le-am avut nici-o-data pastea cu limba Romana, asha cum nu am avut-o cu socialismul stiintzific sau economia politica. La mine a fost matematica si fizica, si de fapt cu astea imi cishtig existentza in West, care m-a primit inca din '79 cu bratzele deschise cu toate ca nu-mi datora nimic, in time ce mult iubita mea tzara natala Romania, ma dedea afara din scoli si examene, punea in spitale psihiatrice, tribunale militare, asta in timp ce voi patriotzii, bateatzi din palme in ritmurile lui Paunescu...

Success,

Mircea-Camil

Teroristul n-a fostr si nu va fi nici o data un eveniment sau fenomen imaginar, la fel cum n-a fost nici 11 septembrie..

Instalatiile de anvergura pot fi bluf, pentru ca Al-Quaida, este urmarita, hartuita si cu aripile taiate in toate tarile lumii si o astfel de instalatie ar fi imposibila sa existe, fara a fi descoperita,

Asta nu impiedica existenta extremistilor teroristi, care se ascund pe unde pot, ca sobolanii prin gauri sau caverne si au ramificatii multe.
Recent cativa teroristi in legatrura cu Al-Quaida au fost arestati si in Franta si in Germania.

Pana recent, extremistii islamici erau tolerati in Anglia, aveau chiar tupeul sa faca reuniuni-conferinte pe strada, Anglia refuza sa-i extradeze,
Franta a asteptat cativa ani sa pentru o extradare si inca nu s-a facut..
Mai nou, Anglia sub presiunea lui Bush, ar vrea sa puna ordine..

terorismul nu este imaginar, dar nici nu trebuie cazut in psihoza...
am impresia ca Bush mareste deliberat pericolul, ca sa deturneze americanii de la alte lucruri mai grave.

"Ei pleaca avand impresia ca in strainatate vor descoperi El Dorado"

Eh, ghimpele unora e ca unii chiar il descopera...

..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."

"Este dreptul ei sa fie disperata; ea traieste acolo nu in Anglia"

Nu e chiar asa. Nu stau in RM, doar familia mea e acolo, eu plec o data la doua-trei luni, dar stau... pe un "pod de flori (sau "de ghimpi", sau "de disperare" - daca tot asta e impresia generala)"... :)

Mai Florine, tu cam judeci.

" 'Baiatul sotului meu (11 ani) stringe jucariile de la McDonald's pentru copii din Romania'

Mai sa fie, cred ca baiatul sotului tau maninca multe 'happy meals' ca sa aiba atitea jucarii sa le trimita in tara...junk food...fat...va omoriti saracul copil cu incetul pentru jucarii ca sa le trimiti in Romania."
De ce nu va duceti voi la 'Charity shops'... o jucarie de la McDonalds ar costa 10 pence si cu restul i-ati cumpara copilului mincare mai sanatoasa... "

Nu-si "omoara" copilul daca il duc la McDonalds din cand in cand.


"Ma rog, se pare ca cu atitea concedii si cauze de caritate sinteti prea ocupati sa gatiti. "

Este treaba lor ce fac cu timpul liber si sunt convinsa ca si gatitul este pe lista. De unde stii tu ca ei sunt prea ocupati sa gateasca?

"Draga, caritatea incepe acasa cu familia. Lasa cadourile si pachetele pentru Romania si pune mina si hraneste copilul ca lumea."

Cum poti spune tu ca nu-si hranesc copilul "ca lumea" doar pentru ca din cand in cand se duc la McDonalds? Si nu ai dreptul sa afirmi ca nu sunt generosi (ca nu aplica aceasta caritate) in familie - de unde stii tu cum isi trateaza ei familia???

"'Bani care ii cistig intr-o luna aici in romania ar trebui sa muncesc 5 ani
Donez bani regular in Romania, trimit pachete parintilor mei si intodeanua este loc pentru dulciuri,creioane ,jucarii pentu copii mai nenorocosi'...Yeh! Sure.
Se pare ca tu nu ai copii tai... si crezi ca copiii au nevoie de creioane, jucarii, dulciuri, McDonalds & Co.
Copiii au nevoie de dragoste. Simplu si ieftin, dar imposibil pentru unii de a oferi."

Poate ca cei din Romania le dau dragoste, dar nu isi permit si alte lucruri care fac viata mai frumoasa, sau sa zicem ca o completeaza, pentru copii, cum ar fi creioane, jucarii, dulciuri. Daca rudele din afara ii pot ajuta in aceasta privinta, de ce nu? -(pe langa dragostea pe care sunt sigura ca le-o dau copiilor din Romania cand ii viziteaza sau cand vorbesc cu ei la telefone).

dragostea "e imposibil pentru uni de a oferi"? Ce vrei sa zici? Vad ca ti-e usor sa insulti.

"Nu le mai umfla cit de bine traiesti si cum te lafaiesti in bani, nu de alta, dar o sa fim inundati de.. sclavii si fiintele neumane pe care le-ai lasat in urma.

'cum parinti nostri muncesc ca sclavi, cum se framinta sa puna mincare pe masa, cum e sa suferi la craciun cind ne iti permiti ,sau nu gasesti sa cumperi o jucarie.......' Si in UK sau in alta parte nu se munceste?


P.S. Ce 'schimb de experienta' ai facut tu in 1994 cind aveai doar 17 ani...?" - si de ce n-ar fi putut avea un schimb de experienta "doar" la 17 ani? Era aproape adult, poate lua decizii, poate percepe si judeca multe lucruri, poate simti si observa. Da, poate ca este prea tanara sa aibe un schimb de experienta obiectiv si absolut, desi acest lucru nu este realistic, dar o experienta tot a avut, si nu cred ca a fost nesemnificativa. Probabil de aceea s-a si hotarat sa plece din Romania si sa-si caute un loc in Europa de Vest. Deci acest "schimb de experienta" nu a fost nesemnificativ, desi ea avea "doar" 17 ani.

Fiecare are perceptiile lui/ei fata de locul in care a trait, fie in Romania, Anglia sau Franta. Mie anonima mi-a facut o impresie ca fiind o persoana cu intentii bune, care are dreptul la opiniile ei fata de locurile in care a trait. Nu stiu Florin de ce ai sarit asa de tare in sus pentru ca ea nu si-a impus parerile ei asupra altora. Si daca nu si le-a impus, eu cred ca la fel ca si oricare dintre noi, are dreptul la parerile ei, chiar daca sunt diferite de ale altora. Obviously, tu nu imparti aceste pareri, dar in loc sa o judeci si sa ii ataci persoana si modul de viata, ai putea sa-i ataci opiniile doar si sa aduci argumente corespunzatoare, nu insulte.

La mai bine (bune),

D.

Jucariile pe care le stringe baietelul tau de la McDonalds sint de o calitate inferioara ,de fapt niste porcarii facute in China ptr 1 cent si care sint incluse in pretul meniului si ptr care comsumatorul plateste mai mult ca sigur de 10 ori mai mult
Tu de fapt jignesti copiii saraci din Ro. si pe parintii lor trimitindu-le porcarii de doi bani sub falsa pretentie ca ei nu ar diferentia intre niste porcarii de plastic de calitate mizerabila si o jucarie buna.
Mai bine ai stringe jucariile pe care le doneaza lumea bogata de fapt pe gratis si care sint de o calitate foarte buna la fel ca si haine si alte obiecte ptr micuti si le-ai trimite in Ro.
Poti sa cumperi sau sa inchiriezi o dubita pe care s-o umpli cu lucruri si jucarii uzate dar de calitate si sa o conduci pina in Ro. la orice orfelinat si sa le imparti acolo in loc sa trimiti plastic ieftin gen Mc Donalds.
Si apropo magazinele in Ro. sint pline de lucruri la fel ca si in Anglia sau peste tot asa ca ,chiar si cei saraci pot sa faca o diferenta intre donatii de calitate sau gunoaie.
Alta idee ar fi sa-ti creiezi un sit unde sa ai ca tema donatii materiale si financiare ptr copii din Ro. Lumea va contribui fiecare cit poate si cu ce poate si vei avea mai mult succes decit in a trimite gunoaie in Ro.
Eu unul am facut asa ceva acum 6 ani.

P.S. Romanii din tara nu sint prosti sau ne-educati chiar daca sint saraci

Cu Stima

Andre Morariu

Fratilor!
De ce am impresia ca am halucinatii?
Eu am un salariu de 3.000.000 LEI.
Cred ca am spus tot cu asta.
Nici nu se mai pune problema banilor ramasi.
numai la scoala dau 2.000.000 lei

Am impresia ca voi aveti o idee foarte gresita despre ce inseamna media. Exista teorii si teorii si cenzura este mai puternica de cat va inchipuiti voi. Si nu se pune problema de lipsa de libertate. Dar pur si simplu dupa ani si ani de studii si experimente sa ajuns la o oarecare selectivitate a ceea ce se poate spune si ceea ce nu se poate spune, dar mai ales la modul in care se spune. Este si o problema de etica la mijloc. Si ceea ce au facut acei oameni semnand o petitie nu are prea mult a face cu emisiunea care a fost difuzata deja pentru ca nu se mai poate schimba nimic acum - a fost difuzata si atat. Dar atrage atentia pentru alte emisiuni viitoare de acest gen. Faptul ca nu vrem sa se difuzeze anumite tipuri de reportaje nu inseamna ca ascundem ceva. Dar cu ce ne ajuta pe noi ca lumea stie despre drogatii din Romania cand romanii sunt total ignoranti la acest subiect? Intelegeti pozitia mea? Anumite emisiuni creeaza defvoruri. Si atunci se impune sa atragem atentia! Si nu are nimic de a face cu mandria (sau rusinea) de a fi roman. Dar sa ne apucam sa aratam pe toate posturile despre toate problemele din Romania nu inseamna 'sa spunem adevarul'. Ar fi timpul sa ne intrebam de ce o facem? Ne ajuta cu ceva? Daca nu, ar trebui sa ne apucam de lucruri mai constructive. Pentru ca mass media este despre manipulare si propaganda. Pentru ca asta este! Get over it.

Ai scris:'Daca in Anglia mai este cum este' Ce vrei sa spui?

'(fiindca specialistii transporturilor britanice incearca sa promoveze calatoria cu autobuze, autocare, trenuri)' Dar nu reusesc deloc. Si daca ninge de un deget, cad frunzele pe linie etc. transportul comun este paralizat. Or incerca saracii dar nu reusesc nimic...:) Tot demisioneaza.

Traiesc in UK de multi ani si, cum ai scris, conducatorii sint foarte politicosi si civilizati. Asta nu inseamna ca nu sint accidente.
Partea proasta este ca daca pleci in concediu in alta tara este mai greu sa te adaptezi cu agresivitatea.
Dupa multi ani de condus in UK am vizitat tara si am inchiriat o masina in Bucuresti. Ce sa spun, nu se respecta nici o regula de circulatie sau sa iti mentii partea de drum (banda). Erau trei benzi la semafor si erau patru masini...:) Cred ca majoritatea romanilor sint nascuti sa fie piloti de rally..din pacate eu nu sint unul din ei. Ce m-a surprins a fost ca nu se loveau/ tamponau...erau acrobati.
A fost o experienta extraordinara.

Numai bine
Florin si atat

Am inteles ca se fac arme in US acum care au sisteme de siguranta pe care un copil nu le poate deschide sa se impuste din greseala. Nu stiu daca ai copii. Dar daca ai, cu antichitatea ta, Doamne fereste, se pot impusca pe ei si pe tine din joaca (cum acum vreo 2 ani l-a impuscat un copil de 2 ani 1/2 pe bunicul care se uita la televizor, prin spatele canapelei). Daca chiar vrei sa te simti in siguranta, de ce nu-ti scoti gloantele din pistolul tau de antichitate, sudeaza-i o bila pe teava sa nu poata fi folosit, si cumpara-ti unul cu sistem de siguranta. Cel putin asa minimizezi riscul de accidente in familie.

Acum parerea mea in general despre a avea o arma acasa sau nu. Traind in Canada eu nu simt nevoia de asa ceva. Daca as locui intr-o zona mai cu impuscaturi, m-as muta imediat. Daca as vrea sa fiu pregatit pentru alte raufacaturi (hoti, kidnapping of children, etc), mi-as lua ciine in casa. S-au facut studii care au aratat ca motivul numarul unu pentru care raufacatorii nu au spart o casa a fost pentru ca stiau ca e un ciine inauntru. N-a contat marimea, culoarea, si rasa, sistemul de siguranta, samd. Ciinii fac scandal si atrag atentia, si nu poti sa-i faci sa taca cu amenintari cu arme, samd. Trebuie sa-i omori si sa-i omori repede, iar daca e ciine mai cu temperament, asta e greu fara sa atragi atentia intregului cartier. Dupa cum s-a spus si inainte, intra-adevar ciinele este prietenul cel mai bun al omului, in situatii din-astea.

Iar in ceea ce te priveste pe tine? E dreptul tau sa faci ceea ce faci. Iti doresc din suflet sa nu ajungi intr-o situatie in care o sa ti se puna la dovada pregatirea. Daca ti-e teama de (sau vrei sa fii pregatit impotriva unor) hoti, un ciine (sau mai multi) ar face mult mai mult sens. Daca ti-e teama de criminali (altii decit hoti) care pur si simplu vor sa-ti faca rau tie sau familiei tale, ma tem ca acel pistol nu va fi de folos: ei vor fi pregatiti pentru acea eventualitate. Exemplul cu violul mi se pare ne-realist -- adica tu iti inchipui ca o sa fii acolo cu pistolul in mina in timp ce raufacatorul isi face treaba, pur si simplu? Daca nu esti acasa cind s-ar intimpla asa ceva? Sotia ar trebui sa aibe access , putere, si calificare sa foloseasca pistolul -- ma apuca groaza cind ma gindesc la reculul antichitatii tale, si-am facut si armata in Ro. Nu vreau sa fac impresia ca sint misogin, dar realitatea e ca majoritatea femeilor nu au indeminarea de a folosi o surubelnita electrica ca sa repare ceva, darmite un pistol. Poate ca sint naiv, dar mie mi se pare ca sint multe alte masuri care pot preveni astfel de nenorociri inainte de a ajunge la detinerea unei arme de foc. Care, oricum, nu garanteaza nimic. Intr-o casa mare, doi sau trei tipi cu pistoale care au intrat in timp ce dormi, cam garanteaza ca nu mai ajungi sa folosesti pistolul tau.

Dar pina la urma urmei, in viata ta nu conteaza ce cred eu, ci ce crezi tu.

Razbunare? Poate ca il face pe om sa se simta bine pe moment. E greu sa-mi dai cu parerea despre asa ceva daca nu am fost afectat de o nenorocire de genul celor pe care le descrii. E mai bine sa fii pregatit ca sa nu fie nevoie de razbunare. Dar viata e plina de surprize, si stiu ca uneori planurile nu ies cum au fost planuite.

From this and other messages you seem to be a nice guy, and I appreciate the frankness of your own story dar ma indoiesc de intelepciunea destainuirii anumitor detalii. Chiar asa mare incredere ai in oamenii care se preumbla pe internet?

Numai bine,
- relu

Si eu am trait 4 ani in Anglia. Si am intalnit diferiti romani pe acolo. Ca si altii, si romanii sunt de toate temperamentele si felurile: mai blanzi, mai aprigi, cinstiti, necinstiti, mai mult sau mai putin educati, provenind din diferite parti ale tarii, si mai multe medii sociale. Experienta mea in Anglia a fost ca studenta, si din aceasta cauza am avut norocul sa fiu inconjurata de persoane cu varsta, grad de educatie, situatie si preocupari aproape identice, care imi erau si colegi. Cred ca mai bune premize nici nu se puteau ca sa ne faca sa devenim prieteni. Vreo 4 din ei veneau de la aceeasi universitate sau din acelasi oras, cativa din ei imi fusesera colegi sau seminaristi 4 ani in facultate. Ei au fost pentru mine ca o familie, si mi-au devenit foarte dragi (chiar daca uneori din cauza temperamentelor diferite ne mai si certam). Am fost un fel de 'asociatie' neinregistrata si ne-am simiti foarte uniti si bucurosi ca eram in grup. Ei mi-au 'lipit' porecla 'Desdemona'. Cu anii, au aparut alti si alti romani (de varste cam asemanatoare) care veneau la noi (locuiam 10 in aceeasi casa care era un fel de cartier general), si toti ne bucuram sa putem vorbi un pic romaneste (cine nu stie ca e mai confortabil sa iti exprimi sentimentele in limba materna) si sa facem schimb de impresii si retete romanesti. De cand m-am maritat m-am mutat din 'sanul familiei' fiindca sotul nu era roman si se simtea exclus din cauza limbii. Totusi, nu am incetat sa-i iubesc, si desi acum sunt in Franta, ei inca imi umplu in suflet un mare gol care l-am avut cand am plecat departe de prieteni si familie.

De cand am venit in Franta imi lipsesc tare mult acei prieteni, si atmosfera intima si relaxata ce era intre noi. As vrea sa cunosc cativa romani (aici in Rouen) care se afla intr-o situatie asemanatoare cu mine (in jur de 20-30 de ani, cu orizonturi largi si care mai ies din cand in cand seara la un dans). E adevarat ca nu te imprietenesti cu oricine numai fiindca vorbeste romaneste, dar daca gasesti printre persoanele cu care te poti intelege bine si unele care au o cunoastere si un interes pentru Romania, sunt sanse sa-ti fie ceva mai dragi ca altii, tocmai din cauza acestui punct comun.

De fapt, ma bucur ca m-am inscris la Cafeneaua. Prin discutiile de aici, ma simt aproape de unii dintre voi ale caror texte le citesc, si e ca si cum mi-as crea prieteni virtuali. De aceea nu prea imi place cand cineva ataca pe altcineva. Desi nu ne cunoastem in 'viata reala', ne putem simti aproape daca impartasim aceleasi pareri si sentimente.

Antoine de Saint-Exupéry spunea :
"Dragostea nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi impreuna in aceeasi directie".

Numai bine la toata lumea !

Desde

Am impresia, ba nu ..gresesc, am certitudinea ca ai o imaginatie bogata si fabulezi mai mult decat este necesar

Impresia mea este ca nu zicala "banii n-aduc fericirea" se potriveste articolului citat ci : "cu cat ai mai mult cu atat vrei mai mult".