comentarii

impresionism


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
poezie ne-impresionista - de Sancho Panza la: 16/04/2007 21:58:53
(la: L.A.)
stiu eu, toar'sha!
e poezia aceea care nu ne impresioneaza! :)

"stai jos, Sancho, iar ai umblat pe coclauri in loc sa-ti faci tema!pana maine, ca pedeapsa, sa-mi scrii pe 3 pagini gandirea lui Mushil este impresionista, altfel iti dau 4!"
#188154 (raspuns la: #188106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotograf cu umor fin!!! - de Dinu Lazar la: 14/11/2003 02:00:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Chestia cu talentul e o intrebare capcana.
Pentru un fotograf comercial, talent inseamna sa convingi clientul ca orice rahat e de calitate si se potriveste scopului urmarit; sa faci cit mai mult cit mai ieftin si sa ai abilitati de comunicatie si de marketing, sa scoti banul din piatra seaca. Din pacate, conteaza mai mult sa stii sa vinzi sau cum sa vinzi, decit ce stii sa faci in imagine sau sa arati cit de bun fotograf esti - asta e valabil deseori si in fotografia artistica, faci o bauta sau o discutie cointeresata cu cineva care sa-ti faca niste prefetze si gata albumul, gata expozitia.
De prea putine ori simpla calitate a artei sau a imaginii unui fotograf se pune in balanta cind se discuta de talentul lui; mai trebuie si noroc si abilitati financiare si sociale si tot asa.
Si de obicei daca ai tras niste expozitii si niste albume lumea zice ca esti talentat, nimeni nu se intreaba daca esti si bun... asta e treaba cu talentul.

Trei calitati indispensabile unui artist fotograf... nu stiu care ar fi, dar ca sa reusesti pe bune in bransa trebuie sa ai noroc, sa faci bani sau sa ai bani ca sa fai fata tuturor imenselor cheltuieli, si sa cunosti bine arta vizuala in general si sa te preocupe cultura plastica, ce s-a facut, ce se face, care e trendul, sa stii unde esti in ce se face, dar mai ales sa ai puterea sa creezi si facind abstractie de orice, inclusiv de cele amintite aici. Cam asa stau lucrurile cu cele trei calitati care sunt poate citeva zeci sau numai una, cea din final...

Sublim, vulgar, desuet, granite. Si aici ar fi de discutat.
Exista cam 3 categorii mari de arta fotografica; exista fotografia clasica, de sorginte editoriala poate, cu compozitie, stil, istorie, (poate si viitor), cea promovata de marile scoli ale secolului 20 - americana, frantuzeasca, ruseasca .
Exista apoi fotografia academica, salonarda, practicata de milioane de amatori si profesionisti care participa la saloanele de fotografie si incearca sa se exprime dupa alte reguli decit imaginea de sorginte editoriala anterioara.
Si in final, exista fotografia grafica, instalationista, modernista; faci o poza, o rupi, o mizgalesti, o refotografiezi, si iacata marea opera; sau faci poze rupinduti-se de compozitie, sau de reguli de perspectiva, sau cu subiecte considerate de obicei tabu, sau fara naratiune in cadru, care e pentru babalici, si gata expozitia.
BIneinteles ca adeptii acestor scoli se ciomagesc si se scandalizeaza cind se aduce vorba de celelalte curente; e ca treaba cu insula lui Guliver si ele doua popoare care se razboiau de generatii pe motiv ca oul fiert trebuie spart ba la capatul ascutit, ba la capatul rotund.
Asa e si in fotografie.
Cunoscind aceste notiuni sumare, e simplu de dedus ca ce e vulgar si desuet pentru unii e sfint pentru altii, si ce e de bun simt pentru altii e scandalos pentru cealalta tabara. Arta e arta... ce ziceau ziarele cind au aparut Impresionistii, acel grup vulgar de inculti care nu stiu culoare? Nimic nu-i nou sub soare.
#4196 (raspuns la: #4185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si atunci - de Dinu Lazar la: 01/12/2003 03:23:18
(la: Racoviteanule)
Ce se intimpla... nu exista fotografie artistica.
Asa cum exista regnul vegetal si cel animal, exista fotografie, balet, sculptura... etc.
Dar nu exista sculptura artistica sau muzica artistica.
Exista fotografie pur si simplu.
In cadrul genului, exista desigur nenumarate subspecii, ramuri, canale infundate, animale disparute si evolutii ciudate.
Cum am mai spus pe undeva pe aici, sunt mai multe curente dominante in fotografie si cei din fiecare barca se lupta continuu cu ceilalti, asa a fost si asa va fi mereu, asa e in fiecare arta.

Problema esentiala e a limbajului. Si la modernisti, si la impresionisti, si la clasici, si in fotografia de toate soiurile, un artist pentru a se exprima trebuie sa foloseasca cit de cit parti din limbajul plastic; dar a folosi compozitie, perspectiva, a sti regulile culorilor sau numarul de aur, nu inseamna si a avea vreo tangentza cu clasicul.

Cum ziceam, ar exista azi fotografia editorialista de factura clasica, gen Brassai sau Bresson sau Capa, apoi ar fi fotografia academica de salon, unde gasim si genul promovat de AFIAP, pe muchie de cutzit de multe ori cu kitsch-ul, si ar mai fi fotografia grafica,
experimentala, insalationista...

Fiecare adept al acestor curente crede ca ce fac ceilalti e rahat si se lupta sa demonstreze si sa arate viabilitatea drumului sau. E normal.

Deci nu putem asimila clasicul modernului pentru ca aparent nimic nu e clasic si, pe de alta parte, ce e modern e neclar mereu...
#5570 (raspuns la: #5553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prea..."fotografic" acest curent - de sanjuro la: 02/12/2003 04:07:07
(la: Fratia pre-rafaelita)
Sincer, cel mai mult imi place Rosetti, dar cred ca acest curent ma face prea putin sa gandesc, sa-mi imaginez ceea ce se afla "dincolo". Sunt un admirator al impresionistilor, si un fan inrait al lui Gustav Klimt, un post-modernist ancorat in ART NOUVEAU, cu a sa "Secesiune Vieneza"...
Dar gusturile nu se discuta, nu-i asa?
Asa e, nu se discuta :) Gase - de Daniel Racovitan la: 02/12/2003 04:18:23
(la: Fratia pre-rafaelita)
Asa e, nu se discuta :)
Gasesc ca pre-rafaelitii nu te fac sa gandesti, ci mai degraba sa visezi. E foarte multa poezie in tablourile lor.

Impresionistii... acum cativa ani am ramas vrajit in fata picturilor lui Monet reunite in muzeul Marmottan, din burghezul arrondisment 16 al Parisului... Pe multe le vazusem deja in albume sau ca imagini digitale, dar pictura tabloul vazut in realitate nu se compara, textura uleiului, lumina, etc...
#5771 (raspuns la: #5763) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tablourile mele - de sanjuro la: 02/12/2003 06:22:09
(la: Fratia pre-rafaelita)
Am vizitat Olanda timp de doua saptamani, si am avut ce vedea in materie de muzee...Am cautat impresionisti, si am gasit destui...

Acasa am doar cateva tablouri, dar suficiente sa-mi umple sufletul de bucurie: in sufragerie, un poster imens cu "Gradina inflorita" de Van Gogh; pe hol doua tablouri mici, datate 1930, un toreador si o dansatoare de flamenco, (originale): in dormitor am un desen in penitza: "Taranci intorcandu-se de la camp" de Barabasz Otto-Teleajen, (original, datat 1931) si un poster cu "Imbratisare" de Gustav Klimt. Sunt curios ce tablouri aveti voi acasa, si de ce le-ati ales tocmai pe acelea...
#5811 (raspuns la: #5771) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tara lui Eminescu - de Daniel Racovitan la: 08/12/2003 04:06:43
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografiile de la
http://www.thebans.com/eminescu/dinu2.html
http://www.thebans.com/eminescu/dinu1.html
sunt pur si simplu superbe... Niciuna nu-i in top 16? :)
Unele peisaje din pagina au ceva de tablou impresionist...
dezgustator, - de Dinu Lazar la: 22/01/2004 17:00:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pai care e problema... chestia a fost lamurita de mult... arta nu numai ce e frumos da pe nas sau nu numai cum ar trebui sa fie onorabil si contabiliceshte pozitiv trebuie sa zicem ca e arta.
Pentru mine, nu e arta ce te lasa rece. E ceva inaltzator sau lugubru, e frumos sau urit, atrage sau respinge? E arta cu sigurantza. Ma pune pe ginduri, imi da un pumn in plex, ma face sa rid sau sa pling? E de bine. Pai atunci sa stergem dramele ca sunt triste si sa zicem ca numa` comedia e teatru????
Eu nu spun ca imaginile lui Miri Bratu sunt dezgustatoare; nici ca ma fac sa cad pe spate de fericire; dar ele exista si artista vrea sa spuna ceva, spre deosebire de zecile de mutzunachi de la noi, cautatori in lada fotografiei, bursieri europeni care la Paris invatza la git cravatei cum sa faca nodul si pe ce parte te uiti la un aparat, pina or inventa un stil romanesc, ca acolo om ajunge, in care vor demonstra ca nu are importanta pe unde te uiti ca poza tot opera de arta iese.
Pai nu a zis unu` acum citiva ani ca securitatea taia si spinzura si nu lasa pe fotografi sa mareasca negativele, ca statea un securist in laborator cu mitraliera sa cadreze bine, si dupa revolutie artistu` care este a facut un curent artistic care se baza pe faptul ca marea si marginea negativului, altfel furat din fototeca unei reviste, ca e libertate?
Aia mi se pare odios, fatza de asa ceva Miri Bratu e o sfinta...

Eu va multumesc mult pentru cuvintele Dvs, dar eu nu sunt un estet; nici nu stiu ce e aia; se nimereste sa fac un gen de fotografie, si o fac fara sa-mi pese de nimeni si de nimic; cui ii place, bine, cui nu, sa schimbe postul...tot nu sunt in carti asa ca ce conteaza, macar fac linistit ce imi place. Va place si Dvs? Minunat. Nu va place de Miri Bratu? Pai si asta e minunat.
Cum spuneam, iubim sau vomitam, tot arta este.
Eu spuneam in replica 7979 asa: Un sit curajos, raportat la pastishele la moda in imaginea de la noi, un nume despre care se va mai vorbi in fotografia romaneasca: Miri Bratu.
De vazut neaparat www.miribratu.com
Ma bucur ca am avut dreptate si ca se vorbeste de situl asta.
Sa nu uitam ce se spunea despre impresionisti; la 1878 citim in Le FIgaro: " Iata-i pe impresionisti; este dementza, este descrierea cu premeditare a oribilului si a execrabilului! S-ar spune ca toate acestea au fost pictate cu ochii inchisi de niste alienati, amestecind la intimplare culorile cele mai violente pe palete de tinichea. E negarea a tot ce e permis in pictura, a tot ce se numeste lumina, umbra si desen."
Iar in Le Temps in acelasi an citim: "Impresionistii au ochii inchisi, mina greoaie...nu e cazul sa ne ocupam de aceste spirite hilare care isi inchipuie ca neglijentza lor va fi luata drept gratie...Orice ar face, perspectivele viitorului sunt bune; nu e de temut ca ignoranta va deveni vreodata virtute."
(Citate din "Viata lui Renoir", de Henri Perruchot)

Cine erau nulitatile alea cu ochii inchisi si mina de mucava? Care se zbateau intr-o mizerie neagra? Pai nume ca Renoir, Monet, Sisley, Cezanne, Pissarro, Degas, tot numai ratati, nu? Ca Miri Bratu, cu situl ei dezgustator, cu imaginile ei care arata uritenia modelului. Istoria se repeta... care este. Sa facem un concurs de denumire, cum sa ramina imaginea ei cunoscuta... ce ziceti de fotografii MIRifice?
#8354 (raspuns la: #8345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cartarescu - de core la: 05/02/2004 13:50:12
(la: Literatura postdecembrista?)
clar. merita premiul nobel fara discutie. pentru viziune si stil, pentru imaginarul narativ, pentru stapanirea magistrala a limbajului, pentru originalitate si, nu in ultimul rand, pentru felul cum re-creaza romania intr-un univers literar suprarealist si impresionist, cu mesaj social inclus. curios cum transforma lucid toate influentele de lectura intr-un rau curgator in alta matca...il ador pur si simplu, i-as da toate premiile de pe lume daca i-ar folosi la ceva.
pe de alta parte, mai cred ca romania ii prieste creator.

si, da, putem vorbi despre o literatura post-decembrista, chiar daca e mai mult post-moderna, dar cu sanse reale de evolutie calitativa. in special pustanii crescuti de Cartarescu promit cel mai mult..
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Asadar, este posibil ca pur - de Daniel Racovitan la: 18/03/2004 03:12:14
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
"Asadar, este posibil ca pur si simplu optzecistii sa placa inca in suficienta masura pentru a nu fi (inca) uitati si repudiati."

Ah, iata sursa neintelegerii: eu nu am cerut ca optzecistii sa fie repudiati. Am spus ca e timpul pentru ceva nou. Optzecismul isi are valorile lui care vor fi confirmate de timp, cu certitudine. Ceea ce nu insemana ca trebuie sa intindem la nesfarsit pelteaua postmodernista.

"Atunci cind saturatia la fenomenul optzecist va fi atinsa, iesirea din scena a optzecistilor se va face pe cale naturala, ca orice deces clasic, de tipul "mortului de moarte buna". "

Daca va uitati un pic prin istoria artei veti vedea ca practic toate schimbarile de curente s-au facut "cu cantec". Nu exista (r)evolutie reala fara conflicte. Amintiti-va oroarea pe care au starnit-o la vremea lor impresionistii. Sau scarpinarile in cap si privirile timpe cale criticilor care se zgaiau la sculpturile lui Brancusi.

Din pacate, din cate am apucat sa vad, tinerii cu potential prefera sa pastisheze la nesfarsit optzecismul.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#12313 (raspuns la: #12311) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR - de Dinu Lazar la: 08/08/2004 21:08:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer, Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine bucurestene. Ca viziune, însa, între creatiile lor si cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca între o pictura academica si una impresionista. Desi fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa nu fi preocupat pe nimeni.
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1998/current9/mi87.htm
#19391 (raspuns la: #19359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
parerea mea - de Dinu Lazar la: 24/09/2004 00:31:45
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Acu`, interesanta ar fi parerea autorului - si apropo de cele de mai jos scrise de onorabilul domn Andrei P dar si mai ales am citi cu interes citeva cuvinte despre opera sa cea noua.
Personal, as pune imaginile aratate si puricate de Andrei P la sectia de experimente; timpul va arata ce si cum, chiar mai implacabil decit am crede.

Mai e unu` pe care il chema Brincusi, care nu a fost lasat sa intre in SUA cu metalu`, ca alea nu erau opere de arta, si au mai fost altii luati la misto ca nu stiu sa picteze si ca sunt niste simple impresii, de le zicea lumea la misto prin cafenele impresionisti.

Sunt sigur ca o tema trebuie continuata, cizelata, transformata, si in ani orice experiment are locul si rostul sau.

Singurul lucru tragic si dramatic pe care il vad eu in fotografia romaneasca este ca onor purtatorii de aparate, ca fotografi nu le pot spune multora, nu experimenteaza, nu comunica prin imagini, nu arata nicaieri ce eseuri mai gindesc, daca gindesc, ce serii de imagini mai fac, daca mai fac.

Cu exceptia domnului Narcis Virgiliu si a altor cam 4-5 fotografi romani, in tara asta cel putin anul acesta nu am vazut nici o alta incercare de a comnunica ceva sau o poveste in imagini sau o idee de povestit cu imagini.

Cind nimic nu este, orice este, e bine venit... iata, se mai dezmortesc stilourile.

Asteptam autorul la o cafea aici sa isi spuna parerea, ar fi foarte instructiv pentru toata lumea.
#23245 (raspuns la: #23161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
analogia cu desenul si matematica - de desdemona la: 12/10/2004 15:30:17
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Desenul e obligatoriu la scoala, dar cred ca foarte greu se compara studiul lui cu studiul religiei. Daca la desen ar exista (dupa invatarea tehnicii de baza) reguli stricte care sa te oblige sa desenezi numai flori/fructe/oameni sau sa iti restranga stilul exclusiv la impresionism sau cubism (sau alt curent) avand intre timp pretentia ca e singurul fel in care adevaratul desen este realizat, celelalte stiluri fiind eronate, atunci (cred) analogia ar fi mai buna. La fel cu matematica. Daca ea ar prezenta numai geometria euclidiana si ar proclama celelalte geometrii ca fiind 'erezii matematice' atunci as accepta comparatia. Dar exista o diferenta intre domeniile amintite si cel religios. Religia are un caracter absolut si monopolizator al trairii religioase, de raspuns la intrebari mai degraba decat de a oferi un instrument prin care sa cunosti realitatea. Fiecare obiect de studiu al scolii isi prezinta realitatile in contextul limitat al domeniului sau de aplicabilitate, si matematica, chimia, fizica, biologia, isi accepta cu toate limitarile de context. Daca religia le-ar arata calea catre Dumnezeu si i-ar invita sa o urmeze in libertate (fara a exclude alte cai), cred ca si-ar atinge mai bine scopul. Fiindca religia tinde sa fie mai mult o institutie (numarand lumanarile si contribuabilii) decat o stare de gratie care ilumineaza vieti.
Consider ca e foarte bine ca sa li se ofere copiilor cunoastere in domeniul religios, dar fara a ii atasa exclusiv unei singure dogme si a exclude alte forme de cunoastere. E bine ca ei sa stie istoria si cuvintele auzite si spuse de profeti si apostoli, si ca ei sa stie cum sa se roage si cum sa il caute pe Dumnezeu. Dar e bine mai intai de toate sa stie ca religia e o traire interioara, si ca aceasta nu poate fi inlocuita doar de actiuni exterioare, si ca dumnezeu ii iubeste deopotriva pe toti copiii lui, oricare ar fi religia lor.
Scuze daca am ofensat pe cineva cu exprimarea mea.

Desdemonita
#24817 (raspuns la: #24802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ah, tot jazzul asta... - de RSI la: 22/11/2004 18:09:51
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
"cat despre democratie...nu am nimic cu ea in mod special. ceea ce ma deranjeaza este faptul ca se pune mai mult accentul pe cantitate decat pe calitate. daca ar veni acum 1000 000 de oameni si ar zica ca 1+1=3, iar 100 de intelepti ar spune ca 1+1=2, cine crezi ca ar avea dreptate? cei un milion de oameni, sarindu-se peste partea ca 1+1 fac prin definitie"
  • Hmmm, aici incurci rau niste notiuni. Democratia se refera la conducerea treburilor politice, respectiv cine le conduce si pe baza carui drept. Nici o legatura cu cine are dreptate. Galileo avea dreptate dar era in minoritate. Dar nu candida la nici o functie publica.
    "de asemenea, mai stiu ca nici o forma de guvernamant nu este perfecta dar nici una dintre ele nu este atat de apreciata ca democratia."
  • Poate exista motive de-i asa de apreciata. Cred ca stii ce-a zis Churchill despre democratie...(-;

    "crezi ca acest progres atat de dorit de toata lumea a avut numai efecte bune asupra oamenilor in general?"
  • Nu, orice lucru e o lama cu doua taisuri dar in general efectele bune au fost preponderente. Gandeste-te ca eram acum in "Evul Mediu luminos" vorba lui Marin Sorescu, si nu avem nici net sa ne luam in clontz :-)). Nu mai vorbesc de medicina, igiena, literatura si arta-poate nu-ti plac pictorii Renasterii, sau impresionistii. etc. In schimb toti ar fi mers la biserica sa se roage in loc sa se ocupe de prostii.
    "clericii oricum nu au voie sa se amestece in politica (a se vedea statul papal-exemplul de civilizatie si progres religios oferit de toata lumea)"
  • Nu se amesteca pentru ca nu sunt lasati nu pentru ca nu vor. Iar statul papal este ultima ramasita istorica a amestecului clerului si in special al Papei in politica.
    De aceea e bine ca statul si religia sa fie separate. Pentru ca democratia nu inseamna numai votul majoritar ci si libertatile individuale pe care sistemele democratice le apara ceva mai bine decat celelalte sisteme politice (mai ales cele teocratice). Asa ca frica ta ca democratia favorizeaza cantitatea fata de calitate este exagerata.
    Adevarata democratie nu-i "dictatura majoritatii asupra minoritatii", aia se chema dictatura proletariatului si era o dogma comunista care evident nu avea nici o tangenta cu ceea ce intelegem azi prin democratie.
  • #29488 (raspuns la: #29187) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    pierdut prin viata ca intr-un oras de chirico - de ecaterina la: 15/12/2004 15:20:18
    (la: repetatele mele crize existentiale..)
    Cred ca Erasmus (din Rotterdam probabil?) s-ar simţi un pic pierdut in faţa unei pânze impresioniste. Cu Fromm e poate altceva.El cunoscuse fenomenul.
    Un oras de Chirico nu seamana cu nici un oras din lumea asta mare. Poate doar cu vreun oras de-al lui Italo Calvino, aşa cum şi le-a închipuit in Oraşe invizibile.
    Psihologic, pari o fiinţă rătăcită. Mai intai aranjează-ţi interiorul şi apoi fă curăţenie în exteriorul tău.
    De aceea eseul tau (daca se poate numi eseu ) nu este decât un text in care ai inseilat mai multe mici citate care-ţi aparţin.De aceea pare un veştmânt încă în lucru...Asta mi-e părerea, sper să nu te superi.
    Doctori sau .... - de Dinu Lazar la: 19/03/2005 23:02:12
    (la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
    "Un subiect care mi-a atras atentia si la care nu am gasit un raspuns concret.Vroiam sa va intreb: Cat de mult putem interveni intr-o poza din punct de vedere "chirurgical" cat putem prelucra si unde sa ne oprim."

    Orice lucru poate fi facut in mai multe feluri; citim in "Calatoriile lui Guliver" despre o insula ravasita de razboaie distrugatoare intre doua popoare care se bateau pentru a demonstra si a dovedi fiecare adevarul imuabil: cel mai bine oul fiert se sparge pe la capatul mai gros, spuneau unii, sau pe la capatul ascutit, spun altii.

    Si la noi sunt dupa cum vedem mari miscari de trupe; unii fac poze la ora douasprezece ziua si fac pe dracu in patru sa demonstreze ca asa si numai asa e bine, si nu editeaza imaginile, culorile, saturatia si lasa compozitia cum o fi, si altii care mai misca pe ici pe colo ce se poate si obtin o imagine grozava dar care nu seamana cu originalul.

    La 1874 criticul de arta Louis Leroy vizita la Paris expozitia unor ratati, incercarea unor necunoscuti ( Renoir, Monet, Sisley, Degas, Cezanne, niste neica nimeni adica) de a aduce o noua privire asupra picturii; criticul spunea despre expozitia nulitatilor amintite ca este "expozitia impresionistilor" si asa si-a intitulat si articolul; despre un tablou al lui Monet, "Impresie, rasarit de soare" spunea : "hirtia vopsita in mod rudimentar este mai lucrata decit aceasta marina"

    Asa ca puteti face ce e academic de facut sau va puteti construi un stil propriu in care sa nu tineti cont de nici o regula, chestie care va va aduce oprobiul celorlalti "cunoscatori" imediat dar si un posibil succes intr-un viitor incert.

    Oricum, un posibil raspuns exceptional la intrebarea aceasta, ce e bine sa facem si ce nu in fotografie, il gasim aici:

    http://www.luminous-landscape.com/essays/making-images.shtml
    #40010 (raspuns la: #39764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    toate din lista ta, mai putin - de Daniel Racovitan la: 31/05/2005 14:46:04
    (la: Ce va place cel mai mult la Paris)
    toate din lista ta, mai putin Arcul de Triumf si parizienii :)

    as adauga La Defense, les Buttes-Chaumont, Parc floral de Vincennes, Parc de Sceaux, Jardin d'Acclimatation, Jardin de Bagatelle, la Cueillette de Gally, la Petite Ceinture, Sena si parcul impresionistilor la Rueil-Malmaison, Basilica Saint-Denis, Saint Sulpice, Saint-Augustin, Saint-Merry, l'eglise d'Alésia, la Villette, Halele, canalul Saint-Martin si le bassin d'Ourq, piatza de joi si duminica, bulevardele Hausmanniene cu trotuare largi si lise, ideale pentru role, Centrul Pompidou, Metroul si RER-ul, etc. etc. :)


    ___________________________________________________________________
    fereste-ma Doamne de mainstream.
    #50 - de Dinu Lazar la: 06/07/2005 15:21:19
    (la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
    Bun venit, stimate domn, la o cafeluta pe aici.

    La urma urmei, cred ca este o discutie extrem de interesanta si mai ales utila tuturor; as compara tema, cu genul de incercari de a vedea, de a lamuri si de intreba, care au inceput de mult, cind omul a inceput sa scrijeleasca pe peretii pesterilor linii nesigure care cu timpul s-au transformat in picturi, si va continua pina mina ultimului om va trage ultima linie... care va sa zica, totul se repeta.

    Despre imaginile domnului GN, nu pot sa spun decit ca imi par, multe dintre ele, foarte interesante, si ca pe ansamblu, cum am mai spus pe aici, multe dintre fotografiile domniei sale cred ca merg dincolo de a fi elemente disparate intr-un album uitat in sertar; se intrevede un stil propriu marcant, si asta e mare lucru in ziua de azi.

    Nu pot sa nu recunosc ca m-a frapat mult fraza Dvs de incheiere, "Oricum e bine ca o imagine sa fie pe placul unui public cat mai larg."

    Aici as avea citeva mici dubii... eu cred ca dimpotriva, un artist trebuie sa lucreze in sinea sa, pentru placerea sa, pentru a se exprima pe sine, si sa i se rupa de ceilalti.
    Daca are norocul sa fie inteles de ceilalti mai repede, bine, daca nu, asta este, numai continuind va sti ceva...
    La urma urmei, in istoria artei, au fost atitea genii care au pornit si au existat exact ca in opusul frazei Dvs; au creat pentru ei, au respirat arta lor, si daca ceilalti au rezonat, bine, daca nu, sa le creasca par in nas si frunze pe chelie...
    Cunoastem toti -si daca nu, exista aici mai jos cu o mie si ceva de mesaje, citeva postari relative la cum devine cazul cu impresionistii, cu toti cei care au creat pentru ca asa le-a dat cel de sus poteca, si nu ca sa faca bulevarde pe care sa vina multimea.
    Cred ca mai curind singura arta - dar este arta? - creata ca sa placa unui public cit mai larg este arta bibelourilor, a chestiilor dragutze, a chestiilor foarte comerciale; in fotografie spunea un fotograf american dintr-o familie de pictori ca ar fi astfel subiectele cu pisici, barbosi, cersetori, si tot asa.

    Sigur, ar fi stupid sa credem un actor care sa spuna ca i se rupe total de aplauze; aplauzele au rolul lor si sunt fantastice, adrenalina penru creatie; dar actorul care ar crea numai si numai pentru cit mai multe aplauze cred ca ar sfirsi in ratare.

    Putini sunt cei care pot in timp sa se extraga din mirajul cautarii succesului si sa nu faca - sau sa faca numai cit mai putine - concesii.

    Un alt post interesant am vazut pe badorgood de curind; la http://www.badorgood.com/detailq.php?id=675

    Acolo un domn se intreba cum se face ca la noi nu prea exista imagini ca cele indicate de el; si pe buna dreptate se intreba.

    Foarte interesante parerile exprimate acolo; dupa mine, eu cred ca imaginea utilitara este legata cu fire invizibile si indestructibile de imaginea artistica, pe care o face omul singur, de placere, fara nici o constringere; imaginile date acolo ca exemplu sunt superbe, mie cel putin imi plac mult, si arata cit de jos se afla acum scoala de fotografie romaneasca.
    Multe din acele imagini este evident ca nu sunt facute sa placa unui public cit mai larg... au un stil puternic si demonstreaza o munca uriasa, facuta de si pentru placerea fotografului.
    Sa mai bem o cafea, sa vedem ce mai zice lumea...
    #58211 (raspuns la: #58193) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...