imprumutat

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?

Sint bibliotecile ilegale? Biblioteca cumpara o carte si o da la citit la 1000 de oameni. Si o dau pe gratis!
Iar acest “furt” este sustinut cu bani publici de la buget!
Eu, biblioteca, am imprumutat cartea, cititorul a citit-o, poate a si copiat-o, s-a comis ceva ilegal?
Sint bibliotecile in afara legii? Respecta ele dreptul de autor? Daca da, cum? Daca nu, de ce nu sint interzise si scoase in afara legii?

Iata ce spune legea 8 din 1996.
********************************************************************************
ART. 34
(1) Nu constituie o incalcare a dreptului de autor, in sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fara consimtamintul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu conditia ca opera sa fi fost adusa anterior la cunostinta publica, iar reproducerea sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de exploatare.
(2) Pentru suporturile pe care se pot realiza inregistrari, sonor sau audiovizual, cit si pentru aparatele ce permit reproducerea acestora, in situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie stabilita conform prevederilor prezentei legi.

ART. 107
(1) Autorii operelor inregistrate sonor sau audiovizual, pe orice fel de suporturi, au dreptul, impreuna cu editorii si producatorii operelor respective si cu artistii interpreti sau executanti ale caror executii sint fixate pe aceste suporturi, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata in conditiile art. 34 alin. (2) din prezenta lege.
(2) Remuneratia prevazuta la alin. (1) va fi platita de fabricantii sau importatorii de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor si de catre fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Remuneratia se va plati in momentul punerii in circulatie pe teritoriul national a acestor suporturi si aparate si va reprezenta 5% din pretul de vinzare al suporturilor si aparatelor fabricate in tara, respectiv 5% din valoarea inscrisa in documentele organelor vamale pentru suporturile si aparatele importate.
********************************************************************************

Copierea oricarui produs este o actiune cu baze strict economice si care respecta cu sfintenie legile profitului si pe cele ale cererii si ofertei.
Urmariti piata si veti constata ca se copiaza doar acele produse cu o rata a profitului extrem de mare si care permit un profit de peste 45-60% din cifra de afaceri.
Cum tehnologiile de copiere sint din ce in ce mai performante, si aici includ si productiile pirat de textile, incaltaminte, etc, marfa copiata sau contrafacuta va avea succes si va inlocui marfa originala.
La fel, cit timp se va vinde muzica la preturi astronomice, ea va fi piratata, copiata, schimbata, tocmai pentru ca reproducerea ei este extrem de simpla. Pe de alta parte in pretul aparatelor de reproducere exista o cota parte pentru drepturile de autor (nu drepturile autorului!!!!).
Daca insa s-ar dori vinzari reale, nu preturi de jaf, s-ar putea realiza vinzari de masa la preturi extrem de mici, costul suportului + profit de bun simt. Adica ar fi mai ieftin sa cumperi decit sa piratezi!
Cum asa ceva nu exista, si muzica si softul se vinde prea scump fata de cit face, ele sint cele mai usor de copiat si piratat.
Un exemplu:
In România un W98 costa 100$ la un salar de 100$. Pirateria este de 65%.
In SUA, W98 costa tot atita 100$, dar la un salar de 1200$, iar pirateria este de 25%.
Daca luam in calcul si conditiile economice, atasate pirateriei, ajungem la o cu totul alta structura si ierarhie a piratilor. Adica nici in SUA unde oricine si-ar permite o licenta pe bani, pretul este prea mare ca sa determine cumpararea in locul piratarii.
Asta demonstreaza ca preturile de vinzare ale acestor produse sint prea mari si permit o eficienta foarte mare a pirateriei.
Muzica este un produs perisabil, usor de copiat, si care se vinde cu preturi astronomice fata de valoarea de intrebuintare. Rezultatul: cistiguri maxime, la costuri minime.
Pentru ca pirateria si copierea sa fie reduse (nu pot fi eliminate!) trebuie schimbate principiile de vinzare ale lor. Aceste principii dateaza de pe vremea gramofonului, iar acum sintem in anul 2003, secolul 21! Lucrurile au evoluat. Cel putin unele din ele!!

Si revin la prima intrebare: sint bibliotecile ilegale??


Dan-Calin

Eu am avut o carte cu poezii de Saadi traduse in limba romana. Am imprumutat-o si am ramas pagubita! Acum caut sa cumpar ,dar...!Mi-ar face placere daca cineva ar posta cateva poezii de Saadi traduse in romaneste !
O alta Alexandra

Papadio, mii de scuze, abia acum realizez ca esti un Papadioi si nu o Papadioara..
dar nu asta este important, ceea ce exprimi ma intereseaza.
pt. prima parte a mesajului tau, am sa-ti raspund in natura si stiinta, la subiect pentru ca ce scrii tu este veridic si interesant, poate interesa si pe altii, atunci sa-i facem sa profite :-)

da, am vorbit cu multi romani si am familie concernata
pot sa spun ca : romanii fugiti in 1944, 45 au fost bagati mai intai in lagare, supa populara, cate 30-40 intr-o baraca

Spui bine ca intre cei veniti in occident inainte de 1989 erau cei plecati "innot", mai erau si cei "cumparati" cu bani grei (ex mama mea), cei care erau tinuti ostatici in Romania apoi a fost presiune de la stat la stat (ex; un var mare sportiv cunoscut, avea sotia si fetita ostatec in Romania),
cei veniti in lada masinilor diplomatice, etc, etc

apoi cei TRIMISI, spioni, etc sau odraslele conducatorilor sau securistii si comunistii carora incepea sa le "miroase" o "epurare" eventuala si cum aveau stocul de dolari (nu castigati cinstit) plecau in misiune in strainatate cat mai puteau

Pe vremuri la Biserica Romana din Paris era plin din astia, au fost cazuri de incercari de rapire a "azilantilor"
chiar cazuri de rapire si omorare efectiva,
este una dintre cauze pentru care "veteranii" formau un cerc inchis in care noii veniti intrau doar prin recomandari de catre cei care le cunosteau efectiv familia

Inainte de perioada cu azilantii Cambodgieni si venirea lor in masa in Europa, aziulantii nu prea erau ajutati, aveau 3 luni un fleac in bani (o camera mobilata la al 7-lea etaj- de servitor) costa mai mult decat dublu si 3 luni cursuri gratuite sa invete limba,
erau gazduiti de Crucea Rosie in dormitoare de 40-60 persoane, paturi suprapuse, familiile despartite in dormitoare diferite,
scosi afara la ora 8 dimineata (chiar daca ploua, ningea sau ingheta) si puteau intra seara la ora 7 sau 8,
mancarea la supa populara, Crucea Rosie sau organisme caritative, erau imbracati gratuit (haine de a doua sau a treia mana) par organisme religioase. Ca azilant aveai tot ajutorul medical gratuit.

Daca aveai recomandare pt romanii deja in occident, daca veneai dintr-o familie cunoscuta de un "veteran" erai gazduit de romani, ti se imprumutau bani, te duceai la Biserica Ortodoxa Romana sau Uniata, gaseai ajutor, romanii, asa zis "veterani" faceau donatii la biserici in acest scop : bani, haine, mobile
erai recomandat sa obtii si serviciu, veneau cu tine la administratii sa-ti faci formele, te duceau chiar sa vizitezi orasul...

Mai toti au inceput prin a face menajul, muncitori, spalat geamurile,
paznici, spalat vasele in restaurante, pana cand si-au echivalat diplomele sau daca nu era echivalente, sa refaca cursuri sa dea examene si sa obtina o diploma din occident.

Era o viata grea, munceai greu si invatai in acelas timp, incercai sa ai o camera a ta, ca la Crucea Rosie, in dormitoarele lor, te demoralizai, erau multi plangareti, care vorbeau doar de ce au fost si au avut si nu erau capabili sau nu aveau caracterul sa lupte in occident

Trebuia o tarie de caracter si o vointa exemplara, pe langa credinta in Dumnezeu si convingerea ca daca tu te ajuti singur si Dumnezeu o sa te ajute.

Dupa ce te descurcai cu limba si aveai o diploma recunoscuta, iti gaseai un serviciu in specialitatea ta

Dupa venirea in masa a cambodgienilor in Europa, occidentul a luat masura precaritatii vietii azilantilor, si dupa anchete si verificari, aveai dreptul la un salariu minimal timp de un an, care putea sa-ti permita sa inchiriezi o camera mobilata cu alta persoana impreuna si sa poti manca acasa, sau sa stea toata familia intr-o camera.

au fost multe abuzuri imediat dupa 1989, "veterani" romani (cei veniti inainte) au gazduit si hranit romani ce soseau, au gasit casa golita la intoarcerea seara acasa de la serviciu,
sau banii imprumutati nu i-au vazut nici o data inapoi sau platiti in tara (caz dupa caz, cum era intelegerea)

toate astea au determinat instaurarea unei ne-încrederi, oamenii se fereau in plus, veneau puhoi, nu unul cate unul ca inainte
Sa fi avut banca Nationala si tot nu ti-ar fi ajuns sa "imprumuti" fara nici o garantie de a-ti vedea banii inapoi.

Insa un lucru este sigur, la revolutie "veteranii" din Franta, Germania si Italia au organizat prin Crucea Rosie, Lion's Club si Rotary Club ajutoarele masive pt. Romania.

Relu, imi place cum scrii si sunt de acord cu tine, felicitari pentru analiza situatiei.

Imm as adauga ca in Anglia si Germania, comunitatea romana este greu de facut, fiecare pt el, nu este unita
(o spun din experienta proprie)

In Franta este diferit:
la Paris, multi romani se intalnesc in fiecare luna, precum la Montpellier, Clermont Ferrand si in Sudul Frantei, intre Monaco si St. Tropez.

Uite, cade la pic, duminica ce vine , facem o intalnire-iesire, vreo 25 -40 de persoane, romani, cupluri romane, franco-romane si romano-belgiene, fiecare cum.. :-))
padure, pic-nic, cules castane, ciuperci
dar astea sunt doar pretextul sa ne reunim.

o facem cam o data pe luna, cate o data chiar de 2 ori.
suntem destul de uniti : unul are o problema, discutam, ajutam, unul are o nevoie de bani, facem cheta, ii imprumutam,
unul se muta, hai sa-l ajutam
unul are nevoie de-o "pila", gasim.. samd

Typical new age babble.. Dalai Lama si "maestrii" new age au sa arda in iad, impreuna cu toti fraierii care-au inghitit gogoritele lor.
Exemplul de urmat este numai Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a spus "Eu sunt calea, adevarul si lumina; Nimeni nu va ajunge la Tatal, decat prin mine" (citat din memorie, dar cautati in Biblie).
Nu exista mantuire in afara Lui, in ciuda dulcilor si ametitoarelor doctrine orientale, sau a gunoiului "new age" care invata ca toti suntem dumnezeu. Vai de cei ce cred asta si se lipsesc de harul mantuitor al Dumnezeului adevarat al Bibliei Crestine. Mantuirea este o chestiune prea serioasa ca sa ne alegem crezul/religia dupa ceea ce ne-au spus mesageri platiti din occident, sau ce-am citit intr-o carte imprumutata de la vreun binevoitor.
Ca Romani, botezati in Biserica Ortodoxa sau Greco-Catolica, avem datoria sa intrebam mai intai pe preotii si calugarii nostrii (daca n-avem unul, deja e grav, dar reparabil), cum sta cazul cu salvarea sufletului, oare poate ea sa vina si de la Budha/Dalai Lama/Zoroastrii/new age/masonerie ?
Oare au fost toti inaintea noastra, de 2000 ani, niste prosti?
Care cultura a creat tot ce-i bun si de valoare in lume si nu numai in domeniul artei ci si a literaturii, tehnic, medicina, etc. ?
Putina atentie, dupa cum unui copil de 2 ani nu-i dam voie sa se joace cu focul, nici noi cei maturi nu trebuie sa ne jucam cu mantuirea.

Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi

Locuiesc in Toronto de 1 an si 9 luni. Socotesc la fix acest timp, pentru ca l-am simtit din plin. Si nu in sensul bun.
Timpul asta mi-a luat ani din viata si sanatate. Daca spun ca a fost iadul pe pamant nu cred ca exagerez cu nimic.

Ceea ce mi s-a parut mie insa curios, este ca nimeni nu ne-a spus ce este de fapt aici. Nu ne-au spus ca si ei la randul lor au trecut prin acelasi iad. Nici ei, cei la care am stat pentru 2 saptamani si care ne sunt rude, si nici altii. De acasa mai auzisem si de alte cunostinte plecate care spuneau ca sunt foarte bine aici.
Doar eu spuneam ce greu o ducem si cum muncim sa supravietuim. Probabil ca am parut ca prostii prostilor. Si asta pe langa diploma "grozava" pe care o avem amandoi: matematica-informatica. si mai curios este faptul ca toti stiau care este cel eficient lucru in gasirea unui loc de munca in domeniu, si anume sa te introduca cineva din interiorul firmei. Desi lucrau in acelasi domenii, nimeni nu a facut asta pentru noi. Asa se face ca si acum tot la nivel de supravietuire suntem.
Suntem amandoi obositi, si cu moralul la pamant.
De ce am ales sa emigrez? Pai sa spun in doua cuvinte situatia in care ne aflam: eu somera, sotul meu avea cam 100$ pe luna, locuiam la parintii mei, iar sanse de a ne cumpara fie si o garsoniera, practic nu existau. In plus, parintii nostri sunt toti pensionari, cu pensii de mizerie.
Absolut toti banii de care am avut nevoie sa emigram au fost imprumutati. Si acum ne chinuim sa ii dam inapoi.
Daca m-as intoarce in Romania? Maine as veni, cu conditia unor salarii decente. Vom astepta sa ne luam cetatenia si apoi vom vedea incotro o vom apuca. De stat aici tot restul vietii, nici nu poate fi vorba. Iarna este foarte lunga si foarte dura, iar vara nu poti respira din cauza umezelii. Si nu sunt acestea singurele motive.
Poate ca nu ar fi trebuit sa spun toate astea, dar daca mai citesc si alti "doritori" de un trai "mai bun", e bine sa stie ce urmeaza aici. Sigur, exista si persoane care nu au trecut prin asa ceva, dar din cati romani am cunoscut eu, sunt foarte putini cei care au avut norocul sa scape de acest iad.

Am locuit in Toronto vreo 5 ani. Curios, mie mi s-a parut ca si raiul pe pamant. Din punct de vedere al imigrantului cel putin. Pentru ca are o populatie asa de colorata (numai 48% din populatia din Toronto e nascuta in Canada), este locul unde un imigrant se poate integra cel mai usor. Nimeni nu te judeca daca vorbesti engleza cu accent. Sunt bucurosi daca te pot intelege! Am cunoscut multi romani care au venit in Toronto din Germania datorita faptului ca acolo aveau probleme de integrare.

In Timisoara castigam 150 marci germane/luna si plateam chiria la o garsoniera 120 marci/luna. Dupa ce am lucrat 3 ani ca inginer proiectant, aveam acelasi salariu aproape ca la inceput, datorita inflatiei. Deci problema nu a fost de ce sa plecam, ci cum? Cu bani imprumutati, ca si anonima de mai inainte. Pana si banii de avion, tot ce aveam, era imprumutat.

Ajuns aici, observi ca nimeni nu iti ia in considerare experienta din Ro, iar unii dintre noi vin cu meserii cu care e foarte greu sa razbesti aici.
Am fost destul de norocos si am prins un job intr-o fabrica mica cu $12/ora. Sotia inca si azi mai are de dat examene de echivalare a diplomei de medic. Dar mai are un pic si va fi medic in Chicago...

Am inotat doua ierni prin nametii din Toronto (care nu au fost mai mari decat cei din Romania acum), pana am putut sa-mi iau o masina (dupa ce am terminat de platit datoriile din Ro, binenteles).

Nici o clipa nu mi s-ar fi parut ca in Toronto a fost iadul... dimpotriva. Nu m-as fi intors in raiul din Ro nici daca tara s-ar fi mutat brusc la Ecuator si mi-ar fi fost oferit un post de ministru. Nu ma intelegeti gresit: nu urasc Ro, dimpotriva, mi-e dor de tara. Dar urasc saracia si degradarea sociala la care am fost supus cata vreme am stat acolo.

Multi romani foarte destepti vin aici si se asteapta ca toata lumea sa se inchine in fata geniului lor. Si pana cand isi dau seama ca aici (de fapt oriunde in lume cred) conteaza mult mai mult perseverenta decat geniul, se multumesc sa gaseasca pe cine sa arunce vina esecului lor: rude care nu au ajutat, prieteni care nu au sfatuit, tara care nu le-a oferit totul pe gratis, etc.

Sfatul meu pentru anonima de mai inainte e ca sa mai astepte un pic, caci in mai putin de doi ani va putea sa isi ia cetatenia si apoi ar fi foarte recomandabil sa-si incerce norocul din nou in Ro. Cu experienta de viata care a castigat-o aici s-ar putea sa-i fie mai usor acolo decat i-a fost prima data, inainte de a veni aici. Caci daca, dupa mai bine de 3 ani de stat aici, inca va mai considera ca aici e iad, atunci cu siguranta ca nu e locul lor aici. Iar cetatenia canadiana oricum le va da posibilitatea de a se putea intoarce la nevoie (cu coada-ntre picioare) dupa ce-o vor mai da o data in bara si-n Ro (Doamne fereste, nu le doresc asta, dar e cel mai plauzibil rezultat). Sau daca nu le mai place continentul nord-american, se vor putea stabili oriunde in Europa. Dar cel mai important: nu mai da vina pe rude, prieteni sau tara pentru esecurile personale. Grow up, please, you're not living with your parents anymore!

Multa bafta!

Dan

Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.

Salutare..ma primitzi si pe mine?

Ma consideram o cititoare foarte fidela si cu multe cartzi la activ..azi am descoperit ca sunt depasita. Ce am citit aici m-a impresionat si speriat totodata.
Cu rusine spun ca pe Steinbeck l-am descoperit doar acum, am imprumutat de la biblioteca cartea La rasarit de Eden dar n-am citit-o inca. La fel cu Marquez cu Un veac de singuratate.
Imi facetzi o scurta descriere?
Nu stiu daca exista cartzi care m-au marcat foarte tare, adica m-au facut sa imi schimb modul de viatza. Exista cartzi care m-au impresionat, m-au facut sa plang si sa ma gandesc mult timp la ele.
De ex...Mataniile de Florence Barclay, Jane Eyre, Charlote Bronte




"Searching for answeres to questions nobody asked !"

Din pacate ai dreptate. Nu sunt un om umblat prin tari straine.Stiu despre acele rosii dar nu la asta ma refeream.
Poate ca sunt un pic prea mult pentru tara asta si mai cred ca lucrurile se vor inbunatatii pana la urma.
Daca am pleaca toti cei care mai suntem OAMENI ce s-ar alege?
Desi nu am bani nici sa trec strada ma mandresc cu ce cunosc si ma bucur uite pentru faptul ca am gasit intamplator acest site, pentru ca in viata si casa mea nu sunt oameni prea culti sa sti.
Sunt, pot spune, oameni care au muncit toata viata sa stranga nu sa cunoasca.
Am vrut sa-mi spun punctul de vedere nu sa-l impun.
Daca tie-ti plac acele rosii, asta nu inseamna ca-mi plac si mie.
Punctul meu de vedere nu este din pacate si al tau.
Crezi ca daca te-ai duce la taranul care face telemea si i-ai spune ca ce face el nu este romanesc te-ar baga in seama?
Eu sunt ferm convins ca o mancare este la fel ca un cuvant imprumutat din turca, franceza sau mai stiu eu din ce limba. Il folosesti si este folosit de mai multi ba chiar apare in dictionar? Atunci este si putin romanesc.
Ma crezi ca daca as castiga acea suma de bani as vizita cu draga inima toate tarile si le-as manca mancarurile dar tot mancarea de acasa as considera ca este mai gustoasa si tot aici m-as intoarce?
Sper ca nu sunt singurul :)
Eu sa sti ca iti respect punctul de vedere si ma bucur ca "m-ai comentat"
si mai sper sa-mi dai ocazia sa te "comentez" si eu.
(Intre noi fie vorba, CINE N-AR VREA SA AIBE NOROCUL TAU SI SA STEA O LUNA MACAR UNDE ESTI TU ACUM?)

Am locuit in Paris si apoi in Medon-la-foret din 1973 pana in 1979, merg inca in fiecare luna sau maximum la doua luni o data, cateva zile de fiecare data.
cat am locuit la Paris, eram o obisnuita de la Biserica Româna si ne cunosteam cu totii, ne ajutam, ne vizitam, ne sfatuiam.
Era vechea garda, sau Garda de Fer, de altfel daca biserica de Jean Bauvais exista astazi, este datorita lor, ei au purtat-o pe spate financiar, tot ei au platit avocatii in procesul intentat de guvernul romanesc, care revendica cladirea bisericii.

de cum aparea un "intrus" il simteau.. il tineau la o parte, il evitau..
Erau foarte banuitori cu noii veniti, daca nu aveau recomandare.
De ce?
Pentru ca la inceput fiecare nu s-a ferit, dar au fost cazuri de rapiri, de incercari de rapire si trimitere in tara in valize diplomatice, au fost cazuri de abuzare, de oameni care au fost ajutati si au profitat, au fost cazuri in care s-a facut rau familiilor ramase in România.

S-a mai vorbit despre aceasta, pe acest forum.

Apoi, in 1989, eram cu totii exaltati, bucurosi ca s-a schimbat ceva in România, prostii de noi am crezut ca s-a schimbat si mentalitatea...
pe primii români ajunsi ca emigranti, i-am primit, i-am gazduit, le-am imprumutat bani, care cum a putut...
mie personal, cum spuneam pe vechea cafenea, mi-au furat toate macrameurile din casa, bibelouri, bijuterii, tot ce au putut lua...banii nu i-am mai vazut inapoi, la alti prieteni le-au golit casa..
si nu erau chiar complect necunoscuti..; ca veneau din acelas oras, sau nepoti ai vecinilor din RO, sau prieteni ai copiilor prietenilor din liceu..fiecare se recomanda de pe undeva...

ne-am ars si ne-am luat invatatura, lectia ne-a servit...

Asta explica pentru ce, cei care sunt mai de mult pe aici, nu se mai induiosaza de soarta noilor veniti...

Sa-ti mai spun ca am avut o mesavantura si cu o fosta colega din RO? si alta chiar cu o prietena?

Cred ca lucrul cel mai bun este sa nu astepti nimic din partea romanilor, chiar si de la aceia care se bat cu pumnul in piept pe forumuri, ca ei ar fi Parintele Pierre..
Mergi inspre francezi, cunoaste-i, imprieteneste-te cu ei, si cere-le lor sfaturi, daca nu la Biserica româna, la preot.

Nu-l cunosc pe noul preot, pe vremea cand mergeam eu acolo (la biserica) era Parintele Boldeanu- un om sfant, care a ajutat pe multa lume.
Nu cred ca ceva s-ar impotrivi ca noul preot sa-i semene...

Asa cum spune Dantimis furtul mege mana in mana cu saracia. Poate ca a spune ca romanii sunt caracterizati de hotie este cam mult dar din pacate e ceva ce oricine poate vedea Crisa! Cred ca anii de comunism au transformat poporul roman intr-un mod unic! Hotia a deventit o boala cronica si din pacate nu s-a gasit inca un remediu eficient ( medicii sunt si ei atinsi de boala). Sa recunosti asta nu inseamna ponegrire dupa cum sa spui despre cineva ca este bolnav de cancer si are nevoie de dratament nu inseamna a acuza persoana respectiva.
Cat despre alte meleaguri bineinteles ca si pe acolo se fura. Dar e o diferenta: POTI SA-TI ALEDI UNDE SI CU CINE TRAIESI! ESTE SCUMP DAR FACE! De 6 ani de cand am emigrat in USA locuiesc in acelasi loc si sunt pe deplin multumit. Criminalitatea este aproape 1% si se resuma de cele mai multe ori la "imprumutatul" de biciclete si apoi abandonarea lor (adolescentii si copii se amuza!) sau ceva violenta domestica. Nu betivi pe strada, nu scandaluri in public iar masinile mele ca dealtfel usa de la intrarea in casa, stau neincuiate. Pentru asta platesc si asta am pentru mine si familia mea. In Romania nu am putut sa gasesc un astfel de loc!
Sunt de acord insa ca hotia nu este cel mai bun subiect de discutie si ca nu asta trebuie subliniat cand vorbim de tara si poporul nostru. Este usor de criticat, mai greu este sa gasesti o solutie! De asta cred ca sunt tot mai putini scriitori si poeti: toati vor sa fie critici!
Sa auzim de bine

Acum multi ani, am citit intr-o carte imprumutata poezia "Unde fugim de-acasa". Acum as mai citi-o dar aici unde sunt acum la 2000 de Km de Romania singura posibilitate ar fi Internetul. Daca cineva ar posta poezia pe acest site i-as fi recunoscator.
Merci.

Nu-i comparati pe Zdubi cu Ada Milea, care e un talent exceptional: are o voce impresionanta, un stil incofundabil, un simt al limbii deosebit si... tot ce face este de o stralucire inedita. Si pe de alta parte Zdubii: agramati, vulgari, mereu neinspirati, cu piese "imprumutate" de pe la alti interpreti si formatii... Nu vreau sa continui, pentru ca eu am inceput acest subiect, dar ei nu suporta comparatia cu Ada Milea, si nici o critica.

Bine ai venit Ovidiu!

Imi amintesc ca ti-am vazut prima oara numele in Almanahurile Anticipatia '83-'84-'85, care de altfel au ajuns intr-o stare jalnica de la atata citit si imprumutat la prieteni. :) Apoi in Povestirile Ciberrobotice, alta colectie de "de pomina"...

Citind Taina Norilor am avut o vaga impresie de Stanislaw Lem si a lui Ciberiada, populata de "Clapautiusi", monstri bizari si automate lirice defectuoase. Impresia e justificata?


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"

Am plecat din tara acum trei ani. Am rabdat si dupa revolutie, alaturi de atatia romani. Ca toti de prin tara, eram cu slujbe (nu una), scoala, si imi aduc aminte cu durere ca ma imprumutam de la un salariu la altul (multi nu prea au nici macar norocul asta). Ma simt bine ca de cand am ajuns in State sa uit cand iau salariul pentru ca imi administrez venitul foarte bine si imi creez un credit fara de care nici o institutie financiara nu se uita la tine. Nu mai dau spaga nici la doctor, nici la alimentara...ceea ce in tara din pacate nu calculam la salariu dar realizam ca incet-incet, "nu avem marunt" ma afecteaza si ma face sa ma simt penibil asteptand restul ce mi se cuvine. Aici democratia si legile se aplica si nimeni nu risca sa-si piarda slujba pentru cativa centi.
Cu parere de rau, inca citesc ziarele si ma minunez cum familiile din Romania pot fi asa de dezbinate incepand cu bautura, certurile din casa, tipete si batai, crima dintre fii si parinti...
Nu mai pun ca guvernantii care inca-si aranjeaza culcusul inainte de a pleca din pozitia tinuta cu strasnicie, au comfortul moral si financiar sa nu treaca prin ce trece muritorul de rand.
Un exemplu a ceea ce fac guvernantii americani, inainte si dupa alegeri este sa ajute pe cei in nevoie folosind toate posibilitatile legale si relatiile la dispozitie; acel om ii va face reclama gratuita si in urma faptului, guvernantul va avea cateva voturi in plus.
Mi-e dor sa vin in tara dar nu de romani mi-e frica, ci de tigani. Ei ne-au dezbinat si ne e teama sa ne unim intr-un autobuz cand suntem buzunariti sau pipaiti pentru ca nu stim cati dintre ei sunt in jurul nostru. Ei nu se dau in parti de la contraventii de tot felul si stim foarte bine ca ne rad in nas ca nu vor sta prea mult pe la sectie sau in tribunale pentru ca banul le rezolva pe toate. Aici, da, pot spune ca am prejudicii, asa cum are neamtul cand aude de romani si se gandeste la tigani. Poti sa le spui ca nu sunt romani? NU! Legea le da cetatenia romana si asta ne duce de rapa.

Atata timp cat pana si ziarele "mototolesc" imaginea Romaniei ca sa aiba ziarele franceze ce barfi, nu ma intorc in tara sa imi stric buna dispozitie si vacanta pe care cu greu am castigat-o!

Aici sunt romani care vor sa aiba relatii de prietenie cu alti romani (de obicei sunt singuri, fara familie sau cu frati prin tara) dar sunt si alte familii care au problemele lor si desi personal am incercat sa-mi impun macar un telefon pe luna, de complezenta, dupa mai mult de doi ani, cat ai avea bunavointa, prost sa fii sa nu realizezi ca "dragoste cu de-a sila nu se poate". Taiati de pe lista de prieteni, incercam sa implementam traditiile noastre aici, chiar recent am oferit martisoare trimise de mama, colegilor si sefilor de serviciu. Unii dintre ei incearca cate o expresie romaneasca (adevarul ca le aleg pe cele usoare) si intotdeauna mi-am afirmat originea fara a-mi fi teama de prejudecati sau rusine.
Am un prieten roman care vrea sa mearga la scoala dar mai trebuie sa munceasca un pic la engleza si-l ajut. Dar si el are vointa. Daca unul ar fi "hais" si altul "cea", am ajunge la concluzia generala ca romanii din diaspora nu sunt uniti. Padure fara uscaturi?

Bafta la viza loteriilor sau pe orice alta cale legala!

Nu am inteles un lucru?
Citind acest forum vad ca mai toti vor sa emigreze in Canada
Ce-o fi in Canda de nu s-o gasi in alte tari?
Quebecul ca somaj este in frunte, majoritatea qubechistilor lucrind la guvernul qubecuez iar provincia este mai francofila decit Franta cu oameni ne-prietenosi si sustinuta financial de guvernul de la Ottawa.
Montrealul pe care l-am vizitat intensiv sfirsit de saptamina dupa sfirsit de saptamina este frumos dar sa nu exageram...:)
Cea ce mi-a placut ca turist a fost St Lawrence River si vechiul Quebec.
Personal cred ca multi romani vor Canada din cauza ajutoarelor sociale si gratuite si mai putin pentru slujbe fiindca somajul este ridicat.
Am aterizat in America acum 27 de ani cu 1000 de dolari in buzunar si nu am fost pe nici un ajutor social. Am fost dezgustat de birocratia si formele inutile care trebuia sa le complectez numai ca sa intru pe niste bonuri de mincare ca de un aparttament nici ca se punea vorba. Gasit o slujba dupa o luna de cautari si somaj. Din cei 1000 de dolari am inchiriat o garsoniera cu 195 de dolari pe luna plus chiria avans pe o luna.Restul i-am cheltuit pe mincare si pe benzina de la masina imprumutata de la cineva ca sa merg la interviuri plus mi-am cumparat un tv in culori,haine,pantofi,aparte de bucatarie ca mixer. toaster, ,oale ,tacimuri, cutite,farfurii si alte aiureli...:0,istalat telefon,
Sint uimit cit de multe stiu romanii cum sa intre in sistemul social de asistenta canadian.Este un plus sau un minus ? Nu stiu.
Stiu ca nu am apelat la asa ceva niciodata.

Succes la toti

Andre Morariu

Diferente.. Inainte de toate sintem oameni...Am mai spus lucrul asta prin mesajele mele. Cei veniti inainte de 89 si cei veniti dupa...Am emigrat dupa 1989, si nu stiam pe nimeni in locul unde am aterizat. Aveam un numar de telefon al unei doamne ce fugise din Romania prin 1968, fosta cunostinta a mamei. Nu ne stia...so nu avea nici o obligatie..Au trecut niste luni de la aterizarea noastra si am decis sa o sun. Intre timp cunoscusem oameni, locuiam decent, eram pe o cale. Am sunat...si nu stiu de ce..desi pe cucoana respectiva nu o cheama Jimmy Cecilia..:-), cind ma gindesc acum..parca, parca ar fi fost ea... Sorry Jimmy, chiar de te-am contrazis in destule mesaje am totusi o admiratie fata de tine..
Dar revenind, am sunat si am apucat doar sa ma prezint..pentru ca dupa aceea nu am mai reusit sa spun mare lucru...Frazele doamnei in cauza curgeau fara oprire:"sinteti cumva la aeroport?..noi nu avem nici o obligatie de a veni sa va recuperam de-acolo..si nici bani nu imprumutam, si..si.." Dumnezeule mare..cu ce-am gresit si cu ce am suparat??? I-am spus politicos ca nu dorim nimic, ca am aterizat cu multe luni in urma si ne-am urnit din aeroport in timpul asta...:-), ca nu dorim bani, ca de fap nu dorim nimic....si ca ii multumesc...(nici eu nu stiam pentru ce..)
Am inceput sa-i ocolesc pe cei veniti inainte de 1989. Cum auzeam ca sunt de mult sositi aici, fugeam, imi era frica, ma simteam controlata de privirile lor severe...Nu aveam nimic cu ei..doar frica...Aveam impresia ca vor sa-mi faca rau..
De ce oare?? Poate cei vechi emigranti imi pot raspunde...
Au trecut ani si intimplator am avut norocul sa o cunosc pe respectiva doamna acum in virsta de cred 65, o dulce altfel si cu inima mare. I-am cunoscut si grupul de prieteni, au fost discutii de ce atita fuga de cei veniti mai tirziu, de ce mereu oribila fraza: "ehhhh asteapta, nu poti sa ai totul dintr-o data, incepi de jos...pai ce stiti voi, noi am trecut prin greu..doar nu credeti ca voi o sa primiti totul mai usor..." Well societatea a avansat, conditiile emigrarii sunt altele deci nu pot exista prea multe similaritati..Avem si noi, noi cei ce am emigrat dupa 1989 greutatile noastre, greul nostru...Si culmea, oamenii au cazut de comun acord, si cel putin la suprafata exista respect, exista intelegere...Si asta se cheama intelegere intre generatii...

toate bune la toti din cafenea
Ivy