comentarii

imputit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
imputa - vroiam sa s - de Cassandra la: 18/06/2006 23:25:35
(la: vaccin anti-cancer, religia impotriva rezultatelor stiintei)

imputa - vroiam sa scriu impuna, sper ca s-a inteles :)
#128659 (raspuns la: #128656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
luciul geamului imputit din gara - de abbilbal la: 17/07/2008 19:20:56
(la: " ca de la iubit ")
luciul geamului imputit din gara

Mă faci să râd şi să-mi amintesc de multe geamuri împuţite pe lângă care am trecut. Dar, niciodată nu m-am gândit că sunt împuţite. Împuţite le consideram doar pe cele care trebuia să le cureţe.
#326850 (raspuns la: #326838) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Spui ca "te fura". Ti-a luat - de Daniel Racovitan la: 09/10/2003 07:28:12
(la: "Muzica, mp3" sau "Asa cum nu fur sampania din supermarket...")
Spui ca "te fura". Ti-a luat cineva din buzunar? Te-a obligat cineva sa cumperi?

Ai idee cat este adaosul la haine in vest? Un pulover este produs in Thailanda cu 4 euro si revandut in Paris cu 50.

De ce nu te duci atunci sa furi din magazinele La Redoute, Celio, Gap sau stiu eu care?

Fura-le asadar puloverul fiindca si ei "te fura" la randul lor. Corect? A, si in plus mai ai o motivatie: nu traiesti in manastire... ;) Furati-i dragi romani, furati-i de tot ce au pe capitalistii aia imputiti care va fura la randul lor...

Ma intreb finalmente daca nu or judeca in acelasi mod si manglitorii romani pe care ii vad la furat prin supermarketurile pariziene....
#952 (raspuns la: #907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt Ilana Gillon - de JCC la: 22/10/2003 11:02:29
(la: A existat holocaust in Romania?)
Ilana, din corectie pt cei care ne citesc si nu stiu engleza, am sa-ti raspund in romaneste
(departe de mine gandul de a te critica..)

-Intamplarea c-ai cazut pe acest sit, face fericirea noastra, de a te avea printre noi

-era comunista si perioada care a precedat, are interes, este istoria noastra a romanilor, a celor care au crescut fara bunici, parinti, sau au avut parintii morti cand erau mici, din cauza urmarilor de la Baragan, canal sau inchisori

-evreii si interesul enorm pt holocaust :
romanii n-au incercat sa culpabilizeze pe nimeni, n-au invinovatit pe nimeni de holocaustul "rosu", insa nu sunt oile lui Panurge sa se arunce cu capul inainte in prapastia de culpabilizare pe care anumiti evrei au construit-o,
mai ceva ca zidul,
si unde ar vrea sa bage pe toate popoarele din lume, de la eschimosi pana la zulu

- Canalul Dunarii,
tatal tau a avut norocul sa aiba dreptul sa lucreze ca inginer, cred ca era membru de partid, deci de incredere, de a facut parte din cadrele de conducere, chiar tehnica

ai mei erau de cealalta parte a barierei, trageau la tarnacop si dormeau in santuri sapate in pamant pe paie imputite de ploaie, singurul care a iesit din inchisoare la amnistia generala, desi inginer constructor diplomat, a lucrat ca muncitor, nu era de "incredere" pt postul de inginer
intre altele spus, a iesit din inchisoare bolnav, fara dinti si in cativa ani a murit..anii pe care i-a trait, in fiecare seara scria in caiete, pe care le ingropa tot ce a trait in inchisori si la Canal, eu le-am citit foarte tarziu

canalul Dunarii era un proiect care din punct de vedere tehnic nu era valabil, iar asa cum a fost conceput era in-constructibil

nu cred ca tatal tau a facut sabotaj, n-avea ce sabota, dar a servit de buc emisar pentru un proiect la care poate a contribuit, dar care in realitate era ne-realizabil din punct de vedere tehnic la epoca; randamentul nu putea fi mai bun...

Stabii mai mari, dadeau raspunderea pe stabii cei mai mici, iar tatal tau a facut parte din lot...

Regret pt tatal tau, dar regret si mai mult pt ai mei..
dar tu nu esti vinovata de ceea ce a putut fi, sau face tatal tau inainte...
Tot ce as putea sa-ti povestesc, este despre cei care erau de partea cealalta a barierei, dar nu prea imi place sa vorbesc despre asta, este ca o durere ascunsa intr-un colt al inimei

sa tragem doar lectiile din trecut, sa construim un viitor unde lucrurile astea sa nu se mai intample..
#1881 (raspuns la: #1872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alice - de athos la: 25/10/2003 14:48:30
(la: Cariera versus familie)
ceea ce vroiam eu sa zic e ca nu poti oferi numai dragoste atunci cand cresti un copil;mai devreme sau mai tarziu are sa-ti imputa de ce l-ai adus pe lume daca nu esti in stare sa-l intretii?
tine seama ca vremurile de acum sunt mai dificile,acum copiii cer una alta care pe timpul cand eram noi copii ori nu existau ori se considera ca ar fi un lux;
deci concluzia mea e sa faci copii,dar inainte sa te gandesti cu ce-i intretii...nu sa devina o povara pt altii sau pt stat
#2148 (raspuns la: #2136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Greu de raspuns precis, dar... - de relu la: 28/10/2003 19:40:21
(la: Romani in strainatate)
Pot sa-mi dau si eu cu parerea. Cind am plecat in vara in '89, securitatea era dupa mine. Poate ca de-aia am plecat, dar, daca nu esti speriat de un mesaj lung (scuze), citeste mai departe:
realitatea din Romania nu era pe placul meu
bineinteles ca am vrut sa gasesc un trai mai bun, incluzind aspectul financiar, de libertate, samd
nu am ales calea cea mai usoara; am trecut doua granite ilegal si am ajuns in Austria dupa 4 zile (slabit 5Kg); a fost riscant si un tur de forta in punctul de vedere al vointei
patriotism? HA-HA-HA! Dirigintele in liceu m-a scos in fata clasei si m-a batjocorit: cum imi permit sa spun ca salariile in Canada sint mai mari decit in Romania! -- ca Romania mama ma hraneste cu piine si.. altele (zicea el). Faptul ca ma face mindru sa ma identific cu Decebal, Eminescu, Enescu, Iorga, samd, se poate numi patriotism? Cind intilnesc romani care sint: mindri, dar nu aroganti, modesti, dar nu ca un sclav, silitori, dar nu fraieri, isteti, dar nu care pretind ca toti altii sint prosti, prietenosi, sinceri, samd, atunci mi se incalzeste inima, si ma bucur. Dar sint putini asa.
renuntat la supravietuire? Hmmm, let's see; am plecat CA SA supravietuiesc! Ca cine stie ce-mi facea securitatea daca ma gasea acasa.

Am citit comentariile scrise de altii. Cu respect as vrea sa spun ca cei care sint in Rom. si nu au trait citiva ani buni in alta tara, nu cred ca au un punct de vedere realistic. Domnului din Canada (care angajeaza studenti romani): acesta este un roman care imi inspira respect. Se vede ca el a inteles viata de aici. Domnului care zice ca americanii nu sint prea inteligenti in comparatie cu romanii. Imi vine sa rid -- aceasta propozitie ne spune ca poate dumneata nu te invirti intr-o societate de americani inteligenti. Oamenii peste tot au prosti si destepti, nu conteaza ce nationalitate sint. Am intilnit o romanca care preda matematica in universitate aici si-mi spune ca a avut o eleva romanca care nu a luat nota mare la lucrare; si ca ne face neamul de ris! Vai de noi, daca romani cu doctorat gindesc asa. My point este ca poti sa ai o groaza de educatie, asta nu inseamna ca stii multe despre viata, si in mod definitiv nu iti da dreptul sa ii consideri pe altii inferiori si sa-i rapesti de umanitatea lor, si de dreptul de a fi respectat, de a-ti trai viata in cel mai bun fel posibil. Intilnesc prosti si destepti tot timpul (americani, canadieni, romani, etc.). Nu conteaza; toti sint oameni. Incerc sa-i inteleg. Poate pot sa-i si ajut. Sau poate ei pot sa ma ajute. De ce nu? Un tip care a fost scolit MIT si a avut un IQ pina la tavan a avut accident de masina care i-a crapat craniul. Cind si-a revenit din operatii, IQ-ul lui era sub pragul usii. Sper sa nu se intilneasca cu un roman din ala, care o sa-l considere prost, incuiat...

Fiind aici de citiva ani si incercind foarte serios sa ma incadrez in societatea asta, am realizat ca majoritatea oamenilor de alte nationalitati tin unii la altii. Se angajeaza unii pe altii, se ajuta, si nu prea au fumuri. Cei mai multi (88%) romani pe care ii intilnesc aici si sint noi in tara, sint ingimfati, aroganti, si nu le place nimic. Fiindca viata mea se cam desfasoara intr-un dept. de informatica in universitate, intilnesc de multe ori romani studenti. Cind vin prima data aud: "canadienii astia sint prosti de tot", "cursurile astea sint usoare, sa vezi ce studii serioase faceam eu la Timisoara/Bucuresti/Iasi", "studentii astia de masterat/doctorat fac niste comentarii asa de timpite in ore ca ma mir ca au fost acceptati in scoala", samd. De obicei le spun: "e bine ca tu deja te-ai orientat fiind aici numai de 2 saptamini; totusi, e posibil ca te inseli?". Apoi ii intilnesc pe la sfirsitul semestrului si-aud: "aoleu, ca ma omoara astia cu munca!"

Afara de universitate aud des: "Canada e imputita -- oamenii de la birou sint parsivi/nu e istorie/viteza maxima pe autostrada e 100Km/h/oamenii sint prost imbracati/barbatii/femeile sint obeze/fructele nu au nici un gust/benzina e proasta/masinile americane sint de rahat/samd! Europa era faina de tot!" Le spun: "de ce nu te intorci in Germania/Austria/Franta?" "Ah, nu, ca nu e convenient!" Fiindca am fost un an jumate in Austria, intr-un fel ii inteleg. Dar, fiecare tara are avantaje si dezavantaje. Tara perfecta, din pacate, nu exista, pentru ca noi, umanitatea, nu sintem perfecti! Asa ca adapteaza-te, incearca sa fi fericit cu ce ai, sau daca nu poti, atunci "move on". Nu te mai vaita, ca le faci si viata altora mizerabila. Dar, fiind o tara libera, vaita-te daca chiar vrei, dar nu e sanatos.

Get the idea? Mai sint multe exemple, care pur si simplu arata mentalitatea multora care vin din Rom., de curind, sau de mai de mult dar refuza sa invete ceva despre viata din afara Romaniei. Mentalitatea oamenilor a fost unul din motivele mele principale de a fugi din Romania. Si mentalitatea unei natiuni este cel mai greu lucru de schimbat. Daca as deveni miliardar peste noapte nu m-as intoarce in Romania. E ca si cind ai fi avut o mama care te-a batut si nu ti-a dat de mincare cind erai mic, te-a tinut in casa tot timpul si n-ai putut sa te joci afara, nu ti-a dat bani sau jucarii, nu te-a lasat sa te uiti la TV decit putin, si, cel mai important, ti-a promis ca toata viata ta o sa fie asa. Si-apoi, dupa ce ai fugit la o mama vitrega, care nu numai ca te-a lasat sa-ti refaci viata, dar si te-a sprijinit, cu sperante si bucurii, cu sfaturi bune, cu ocazia de a face prieteni care te vor ajuta, te-a iubit, te intreb eu: o iubesti pa mama ta naturala? De ce nu te intorci la ea? Ceea ce se petrece la un nivel micro, de obicei se petrece si la nivel macro. Singele apa nu se face? Poate ca nu. Dar nu o sa refuz o transfuzie daca ma salveaza de pe patul de moarte. In societatiile mai dezvoltate copii abuzati de parinti sint luati si dati la alte familii. Cind imi aduc aminte de unii prieteni de-ai mei si cum erau batuti (cu curele, cu bat, cu de toate) cu vinatai si vai de capul lor, si cum societatea pur si simplu era de acord, ma bucur ca nu mai sint acolo. Da, inteleg ca lucrurile s-au schimbat; poate.

Ca sa inchei, spun ca da, mi-e dor citeodata de blocul unde am crescut, de dealurile pe care m-am jucat, samd. Dar poate ca este numai nostalgie de copilarie. N-am fost in Rom. din '90. Dar inca am citeodata cosmaruri ca m-am dus in vizita si cumva, nu ma mai pot intoarce in Canada. Cind ma trezesc, rasuflu usurat -- "thank God it was just a dream!"
Anonimule, parca aud BS-ul cl - de Daniel Racovitan la: 02/12/2003 15:06:30
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Anonimule, parca aud BS-ul clasic de slogan de pe vremea comunistilor...

Zici: "Eu unul astept sa-mi iau cetatenia tarii unde locuiesc de 4 ani (4 ani de chin din viata mea, chin si foame spirituala nu materiala)"

Doua nelamuriri am totusi...
1. Daca esti atat de 'patriot', ce mai ai nevoie sa astepti cetatenia aia 'imputita'?
2. De ce te chinui de 4 ani prin strainatatea aia unde e 'naspa', in timp ce zici ca in Romania e raiul pe pamant?

Eu cred ca esti un mare ipocrit. Si mai cred ca nici macar nu esti in strainatate.

#5849 (raspuns la: #5845) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa-ti fie bunicul fericit oriunde ar fi acum ! - de (anonim) la: 03/12/2003 02:30:15
(la: Prietenia si prietenii)
Nu mai cautati prietenia adevarata de altadata...Nu mai exista !
Credeti ca mai are cineva timp sa gandeasca si pentru aproapele lui atat timp cat mai are timp de ganduri pentru sine? ...Rad politicienii de frumosul din oameni;ei nu au asa ceva si nu pot avea vreodata.de aceea rad, este singurul frumos(fals) ce li se mai poate petrece in viata (imputita in sentimente).
Daca mai exista sau nu prietenie - sunt in tagada...prietenia nu este generata de vorbe. Faptele sunt fundamentul. Deci dragii mei ROMANI, nu asteptati ca politicienii sa va fie prieteni...Ei vorbesc...
#5869 (raspuns la: #1531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
"fenomenul Cioran sau sindromul cititorului teribilist" - de sugary la: 25/12/2003 06:47:59
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
FOOD FOR THOUGHT
"[...]Un text scurt şi cît se poate de modest, uşor paradoxal, de coloratură umoristică, parcă pentru a pune accentul mai mult pe umorul lui Cioran decît pe celebrul sau pesimism. În sală se afla un tînăr cititor al editorialului cu pricina, care îmi impută cu vehemenţă că l-am prezentat pe Cioran într-un fel nedemn (de Cioran). Ceva mai tîrziu am primit o scrisoare de la o cititoare a articolelor mele care îmi reproşa pur şi simplu că scrisesem despre Cioran. Epistola se termina cu această frază ciudată: "Nouă, unor bieţi cititori care ştiu doar să citească, ne e greu să-l apărăm pe Cioran de cei ce scriu despre el fel şi fel de lucruri - adevărate ori nu, totuna. El nu mai este ca să-i pedepsească cu pana pe cei ce l-au trădat... iar noi nu putem face nimic pentru el... sîntem cititorii din umbră... capabili doar de a-i purta lui Cioran un respect nemărginit, o recunoştinţă eternă... dar neputincioşi în a-l proteja... uneori mă simt o trădătoare...". Într-o zi am fost căutat de către o studentă trimisă de un coleg care voia să o convingă să renunţe la lucrarea de diplomă despre Cioran, deoarece fata avea tendinţe suicidare. Nu cunosc de altfel nici un student (sînt puţini la număr, ce-i drept) care să dorească să-l studieze pe Cioran pentru a-şi astîmpăra o curiozitate intelectuală sau pur şi simplu stimulat de un viu interes: întotdeauna este vorba la început de o legătură imediată, din sfera experienţei personale. Unul dintre ei mi-a scris că vrea să facă o lucrare despre Cioran deoarece acesta i-a "salvat viata".Pentru aceşti cititori (sau mai degrabă pentru cititorii săi, cine ştie dacă nu formează o majoritate?) a vorbi despre Cioran este un lucru ilegitim, pentru bunul motiv că el ar fi în mod irevocabil imposibil de prins în vreo formă de comentariu. A vorbi despre Cioran este o profanare, este ca şi cum l-ai atinge. Cioran nu trebuie atins. Noli me tangere. Criticii lui Cioran sînt ca negustorii din templu, care răstălmăcesc şi înjosesc cuvîntul Domnului. Cioran este pentru cititorii săi, care nu pot fi decît discipoli, un fel de întreg inviolabil pe care non-discipolii nu pot decît să-l profaneze. Critica nu-l cunoaşte pe Cioran, l-ar face să "urle de rîs", după spusele lui G.M., sau Cioran însuşi, cum spunea cititoarea citată mai sus, "n-ar aprecia" să fie comentat. Numai el, cititorul, deţine accesul iniţiatic la opera lui Cioran, pe care refuză cu îndîrjire să-l împărtăşească şi criticului. Textul lui Cioran este unul care acţionează, care salvează vieţi, provoacă schimbări (un alt cititor: "Omul acesta, a cărui operă este chiar viaţa sa, m-a ajutat să depăşesc o perioadă cumplită"). Un text miraculos, făcător de minuni. Dar, de fapt, care text? Bine spune cititorul, nu putem disocia opera de viaţa acestui om. Cititorii nu iau opera lui Cioran drept text, aşa cum fac, în mod nevrednic, criticii. Pentru ei ea este cuvînt. Iar acest cuvînt este teribil.Astfel, "formula" cioraniană nu consta, pentru aceşti cititori, în stil sau scriitură, ci în perfecta ei adecvare la concizia adevărului pe care în realitate nu face decît să-l formuleze. Sînt formule revoluţionare a căror frumuseţe constă înainte de toate în eficienţa lor asupra lumii. Pentru a o transforma radical, după voinţa revoluţionarilor, pentru a transforma radical viziunea asupra ei, după Cioran. De asemenea, scrierea fragmentară nu poate corespunde decît unui mod ermeneutic de a transmite cuvîntul, care ar fi reversul sau umbra cuvîntului evanghelic. Criticii nu au cum să-l înţeleagă pe Cioran, căci îl citesc pur şi simplu; numai cei ce au trăit opera lui Cioran, cei ce-i poartă încă urmele, stigmatul, numai aceia au dreptul de a-l revendica. Numai ei ştiu cu adevărat ce ar fi spus Cioran şi resimt în locul lui un dispreţ de neiertat pentru orice comentator.
Trebuie lăsat Cioran în seama cititorilor săi? Ajunşi la capătul răbdărilor şi socotind orice dialog imposibil, criticii ar trebui să-şi vadă de alte treburi? Sau ar trebui să-l recitească pe Cioran, pentru a deveni şi ei la rîndul lor, mai ştii, nişte fanatici?"(norbert dodille--"cioran cel teribil"--DILEMA NR.545)
n-am reusit sa raspund la intrebarea asta - de zabriski la: 15/01/2004 14:27:50
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?
NU hotarat, domnule anita! - de Hypatia la: 07/02/2004 00:29:27
(la: A existat holocaust in Romania?)
Categoric NU!
NU citesc "Romania Mare"!
Nu sunt de acord cu existenta PRM! Nu sustin, in nici un caz pe Vadim! Mai bine mor decat sa fac asta!
NU stiam cine este dl COJA, am aflat de el, la aceasta conferinta. Cititi, va rog, mesalele mele anterioare, in care chiar am intrebat daca dl.Coja este evreu.
NU am nici o problema cu comisia in sine, ci cu directivele politice care au dus la infiintarea sa. Nu mai stiu cine, pare-se presedintele ei sau Razvan Teodorescu, cer scuze, ziceau, inainte de a se apuca aceasta comisie de lucru, ca hotararile ei sunt definitive si inatacabile. Iata, protestul meu este fata de chestiuni pe care le consider nedemocratice. Si nu trebuiesa fii de-a lui Vadim ca sa dorestii ca si poporul tau sa se bucure de democratie. Asistam, in ultima vreme, la tot mai dese atitudini antidemocratice.
Asa ca nu admit ce-mi imputati: nici n-am acuzat comisia , ci am avut doar o REactie, o atitudine, nici nu am condamnat-o si nici nu am executat-o! Si nici n-as putea face asta, din moment ce in componenta comisiei este acea persoana despre care am mai scris. E o persoana foarte importanta pentru mine, pe care n-as fi vrut sa o supar nicidecum, dar din nefericire, am gafat. Asa cum inteleg chiar din dicutia noastra, romanii n-au dreptul sa se exprime in anumite chestiuni. Si asta nu e democratic.
E adevarat, pe de alta parte, ca sunt o idealista convinsa! Poate ca lumea nu este asa cum o vad eu, dar daca in lume sunt razboaie, situatia se datoreaza intolerantei si altor atitudini cultivate cu grija de ami marii momentului. Si asta se aplica in toate cazurile, nu numai evreilor. Ar fi mai indicat, ca in anii pe care ii traim sa invatam sa dorim REALMENTE pacea, toleranta, fratia intre popoare. Si atunci nici un neam n-ar mai suferi. Si poate ca nici La Ierusalim n-ar mai muri in fiecare zi oameni.Si poate si romanii ar duce-o un pic mai bine.
Ati auzit, poate de efectul de fluture? Daca fenomenul esre real in meteorologie, bunaoara, trebuie sa intelegem ca se aplica si la scara sociala. Vreau sa spun ca tot ce este in lume, e o retea de reatii in lant, la idei si fapte deja avansate. Raspunderea apartine fiecarei persoane si fiecarei etnii. Prietenia e mult mai recomandata in cazul antisemitismului, decat polemicile si incalcarile democratice.
Numai bine!
Hypatia
#9070 (raspuns la: #9036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rusii, insa, nu se tem de "supararea" romanilor... - de belazur la: 24/03/2004 18:43:51
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Seful Misiunii OSCE imputa Tiraspolului tergiversarea procesului de relansare a negocierilor in format pentagonal
24 martie 2004
Seful Misiunii OSCE din Republica Moldova, William Hill, imputa Tiraspolului tergiversarea procesului de relansare a negocierilor in problema reglementarii crizei transnistrene in format pentagonal. Marti seara, Hill a declarat presei de la Chisinau ca autoritatile transnistrene refuza, sub diferite pretexte, toate solicitarile Misiunii OSCE in privinta unei date exacte la care reprezentantii Tiraspolului ar fi disponibili sa se convoace la masa tratativelor alaturi de cei ai Chisinaului si de mediatori - Rusia, Ucraina si OSCE.
"De cateva saptamani incercam sa precizam cand este posibila convocarea unei runde de negocieri in format pentagonal, incercam sa consultam in acest sens partea transnistreana, dar, din pacate, reprezentantii Tiraspolului invoca diferite motive, potrivit carora ba nu sunt pe loc, ba sunt bolnavi, ba se afla in imposibilitatea de a se intalni. Am primit pe 17 februarie o nota, prin intermediul careia partea transnistreana isi reconfirma disponibilitatea de continua un dialog constructiv. Cu toate acestea, este greu sa afirmam ca am avut un dialog, tocmai pentru ca suntem refuzati constant de catre autoritatile de la Tiraspolul atunci cand solicitam intalniri pentru a discuta problemele actuale din cadrul procesul de negocieri", a declarat Hill.

"Sper ca autoritatile transnistrene se vor razgandi si isi vor modifica tactica, astfel incat acestea sa corespunda intru totul declaratiilor oficialilor de la Tiraspol", a subliniat, in context, seful Misiunii OSCE din R.Moldova.

Acum o saptamana, autoritatile de la Chisinau au solicitat mediatorilor, prin intermediul ministrului Reintegrarii al R.Moldova, Vasili Sova, sa fixeze o data exacta la care va fi convocata o noua runda de tratative in format pentagonal. "Consideram ca perspectivele reluarii negocierilor in format pentagonal sunt reale, dar trebuie depuse eforturi suplimentare", a declarat Sova. El a indemnat reprezentantii Rusiei, Ucrainei si OSCE sa initieze consultarile necesare pentru a permite convocarea unei intalniri in format pentagonal, cu participarea Chisinaului si a Tiraspolului, pana la sfarsitul lui martie, in conformitate cu hotararea adoptata de mediatori la Belgrad. In primul rand, trebuie reluat lucrul la proiectul documentului politic de baza, ceea ce ar permite relansarea activitatii Comisiei Constitutionale Mixte, a subliniat oficialul moldovean.

Negociatorii nu s-au mai intalnit in format pentagonal, cu participarea reprezentantilor Chisinaului si ai Tiraspolului, de la sfarsitul lui noiembrie trecut, aceasta pauza intervenind dupa refuzul presedintelui moldovean, Vladimir Voronin, de a semna planul rusesc de reglementare transnistreana atestat cu denumirea "Memorandumul Kozak".

BASA-PRESS
#12768 (raspuns la: #12767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O intrebare pentru Domnul Florin Iaru - de ema word la: 25/03/2004 02:07:19
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")

Stimate Coleg,

Am publicat in aceasta dimineata pe lista de discutii cu subiectul "Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor", la ora 9-45, raspunsul meu insotit de o intrebare adresata nervosului si genialului Domn Florin Iaru. Mi/am pierdut 30 de minute pentru a copia fragmentul din Ziua Literara din 2 februarie din interviul pe care Florin Iaru il acorda Iolandei Malamen si unde acesta afirma clar si raspicat ca nu recunoaste genul feminin literar. Va rog sa cititi si sa observati ca eu nu am inventat nimic din cele ce mi s/au imputat in zilele trecute, eu nu am scos din context afirmatiile ilustrului, ci doar le/am reprodus si, dupa lectura interviului cu pricina, am considerat, cu indreptatire, ca ele reprezinta marca gindirii autorului.
Socot ca, de dragul adevarului, este necesar a vedea cu ochii Dumneavoastra.


Sa fim, insa, clari: nu de feminismul meu este vorba aici(intre altele, cartile mele nici nu au aceasta marca, si nici stilul meu, si nici personalitatea mea), ci de misoginismul literar al unui domn. Iar fiind vorba de o discutie cu argumente, cred ca puteti observa ca imprecizia strecurata cu rea intentie de catre Florin Iaru in pledoariile sale taioase, pusa fata in fata ce declaratiile sale publicate in presa culturala, nu poate sa/i faca onoare.


Cordial,

Ema Word
#12786 (raspuns la: #12714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
auctorele - de Mircea Pricajan la: 06/04/2004 01:56:02
(la: Strainul)
Nu stiu daca s-a postat celalalt mesaj trimis de mine. Am uitat sa ma autentific.
In orice caz, iti multumeam mult, Dan, pentru aprecieri si observatii. Le accept, mi le asum, fac parte din expunerea scriitorului la lumea cititorilor. De argumentul "tineretii" mele m-am lovit de mai multe ori, critici nefondate am primit si de-astea cateva, insa, in general, sunt multumit. Singurul lucru pe care-l pot cere eu unui cititor e sa citeasca atent. In "Camera de la capatul holului" cele mai multe critici au venit dintr-o lectura neatenta. Pana si cele pe care mi le imputezi tu. OK, mi-am asumat o licenta cu ora aceea de dimineata cand rasare soarele. Ma predau. Dar de acolo si pana la a nu-ti da seama ca personajul-copil locuieste la casa si, deci, sa cante pasarile ar fi fost ceva firesc... e o lacuna... Acelasi lucru e valabil si cu pasajul in care se spune ca tatal a ajuns tarziu acasa si, deci, atunci, dimineata, bombane din cauza oboselii. Mie mi s-a intamplat asa ceva. Nu stiu altora...
OK, lucrurile lot fi intoarse pe toate fetele si as prefera - chiar as vrea sa facem lucrul asta - sa discutam mai pe larg in particular. Adresa mea de e-mail se afla pe site-ul pe care inteleg ca ai fost deja. Contacteaza-ma, te rog, si hai sa discutam!
Cu prietenie,
Mircea
#13348 (raspuns la: #11937) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































Cu respect,vreau sa va intreb - de elisabeta la: 18/06/2004 13:32:12
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Cu respect,vreau sa va intreb daca disconfortul sufletesc creeaza depresie din motive de mediu si ereditare ,in ce masura pacatul ascuns in bolile de acest gen este imputabil persoanei bolnave?Sa fie numai neputinta de a ierta sau "vanitate intinsa la extrem"?
#16369 (raspuns la: #11778) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
legea'i pentru prosti - de AlexM la: 08/08/2004 12:27:03
(la: Regulile si noi)
Sumo constatã amãrât cum cã:

"Nu vorbesc aici despre coruptie, stupiditate, saracie, etc...ci ma gindesc ca generalizarea ideii ca "legea e pentru prosti", alaturi de promovarea notiunii de "descurcaret" drept o calitate, e paguboasa pe termen lung..2007 sau.?."

Desigur ca este paguboasa si nu are darul sa promoveze binele intr-o societate, nici nu are darul de a face pe om sa aibã incredere in mecanismul si sistamul care este statul. De fapt, la noi avand traditie lunga acest sistem de slalom printre "greutati", a creat un nou individ. Acesta este "descurcaretsul", omul care a invatsat sa miroasa o portitsa, are o pila, o relatie, stie unde sa dea ceva, se duce la nod si scaprina acolo ca sa i se descurce itsele, pune o vorba buna, accepta un cadou, spus pe româneste, totul pe idea ca "mai face si el de o fasole". Cred ca buba e tocmai in longevitatea acestui fenomen. Trebuie sa remarcam, sistemul a inceput sa prinda radacini odata cu sistemul fanariot. Turcimea si a lor "obladuire" au incurajat si mai mult acest sistem sau mai bine zis, din cauza ca sistemul era la mare moda in Imperiul Otoman, el a fost implementat si in la noi prin intermediul domniilor "cumparate". Sistemul a prins. Era unul ushurel. Nu mai trebuia sa respecti niste reguli, sa treci prin anumite furci caudine pentru a obtine ceva. Se rezolva altfel. Cu ciubucul si bacsisul, cu nepotismul si peshcheshul. Nu numai la noi, dar in toata zona de influentsa a Imperiului Otoman a fost si este aceasi problema. Necazul a facut ca dupa iesirea din sfera de influentsa a Imperiului otoman, dupa nici macar 2 decenii sa inceapa ciuma roshie, care prin conceptia despre societatea, cel mai tarziu incepand cu a doua generatie de "comunisti" au descoperit si ei sistemul de promovare a non valorilor prin acel "lants al slabiciunilor".
Eu cred ca omul de rând ar accepta si ar fi de acord sa ai un sistem functional, unde contsopistii ishi fac meseria, unde functionarul nu vrea sa ia nici o atentie, unde nu trebuie sa platesti medicului ca sa te opereze, unde sa ai incredere in justitie, unde politistul sa fie intradevar "omul legii" si nu "alt hots in uniforma". Dar daca omul de rând vrea asta, atunci de ce nu se schimba sistemul? Sa fie oare totusi asa numita "elita" cea care da tonul? Sa fie si aici adevarat proverbul ca "pestele de la cap se impute"? Aparent da. Si atunic, ce e de facut?
O propunere greu digerabila ar fi impunerea unei dictaturi de promovare a bunelor maniere, de promovare a respectului pentru om, de promovare a curajului civic, asumarea raspunderii pentru ceea ce faci s a m d. Admitsand ca asta ar fi o solutie buna, cum sa o pui in practica?

cu stima,

AlexM
Just another day - de Little Eagle la: 16/08/2004 16:00:28
(la: Casuta Postala A Lui Ozzy/Ovi)
Boys&girls,

In dimineata asta imputita de ploaie si intuneric de nori(precum my black heart?),aici la mine e 8:46,ce surpriza pe nepregatite avui?
Pe la 7 AM la airradioamerica,vorbeau de comic books si in special de "Hellraiser"si mi-au mentionat numele,am pictat destule coperti,e ceva!mai acum 6 luni mi-a fost tiparita o coperta in revista "Entertainment Weekly".
Era un subiect legat de Matrix (al 3-lea film) si Watchowsky bros(care au creat Matrix si regizat si cu cel mare(Larry)am lucrat in comics la Marvel demult cand nu era asa de Barosan.

Ma bucura astea cand se petrec inca,ori iar ma laud?E jurnalu'lu'ozzy alright?
Asa ca am fost bucuros cand azi la AM mi-am auzit numele aiurea la radio.

Okay,de ajuns acum la ora asta.Pe curand.
LOVE&PEACE,
Ozzy
















Recitind tot ce ai scris realizez cat poti fi de ipocrit, Filek. Vorbesti de Romania in termeni buni la inceput, si nu reusesc sa separ Romania de romani oricat as incerca! Inainte de a vorbi asa de ei, nu uita ca ei te-au primit si omenit, atat timp cat ai fost student(bursier). Si sunt sigura ca asa a fost pentru ca suntem recunoscuti pentru ospitalitatea noastra!
Spui ca Romanii vor cu totii sa plece? Tocmai tu vorbesti???Uiti ca, imediat ce ati intrat in comunitate ati invadat Anglia, printre alte tari? Ati avut tupeul, de polonezi imputiti,( asa cum il ai si tu,acum, cand ii defaimezi pe romani ,infiltrandu-te printre ei ca prieten mai intai si castigandu-le increderea) sa ajungeti la vama engleza fara pasapoarte si sa aveti pretentia sa intrati inr-o tara ca Anglia numai cu carti de identitate!Poate nu stii, dar momentan sunt peste 5000 de polonezi aici care stau pe strada, fara munca si locuinta , refuzand sa se intoarca in Polonia!Autoritatile engleze trimit acasa autocare intregi de polonezi adunati de pe strada!Ce zici de asta?Ca saracia va impinge, nu? Nici noi nu stam mai bine ca voi, iar de romani care sa fie adunati de pe strada, cel putin aici, in Londra, n-am auzit!
Problema noastra este ca dam credibilitate unora ca voi, care incearca sa se infiltreze si sa na dezbine.Chiar asta faci tu, cu ajutorul unor inconstienti care iti permit sa-ti reversi veninul asupra noastra! Profiti de credibilitatea noastra, de faptul ca te-am vazut cu bune intentii inca de la inceput si te-am primit intre noi cu bunatatea noastra !Vezi-ti tu de polonezii vostri si paziti-va mai strasnic femeile care sunt cam certate cu morala si lasa-i pe romani in pace, pentru ca voi, polonezii nu o sa le ajungeti nici la degetul cel mic niciodata,oricat de inveninati ati fi!
Monica Onciu



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...