comentarii

in buna stare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
12092/Sixpack - de Tombola la: 16/03/2004 12:08:05
(la: Atentatul din Madrid)
Ai dreptate .
Se pare ca Europa vrea sa capituleze total numai ca sa le fie bine lor acolo.
dar nu vor scapa nici dupa capitulare fiindca atentatele vor continua.
De obicei Franta si Germania (astazi Spania) lasi ca de obicei vor sa scoata castanele din foc cu mina si vietile americane dupa care mai au avut si pretentia sa intre inapoi in Irak sa faca afaceri...
Lasitatea Frantei s-a vazut si-n al 2 lea razboi mondial cind au fost eliberati tot de americani.Pacat ca nu au fost eliberati de rusi cum am fost noi....
Ce-i si mai ciudat este simpatia unor dintre noi pentru o mina de teroristi.
Nu exista nici o scuza pentru atentatele teroriste.
Cred ca singura soluitie este sa luam razboiul impotriva teroristilor la ei acasa ,sa mergem si dupa familiile lor. si asta se va intimpla curind.
Este o lupta pe viata si pe moarte.Ei sau noi.
Pacat de Spania fiindca acum cu-n guvern de stinga o sa cada la pamint politic si economic dupa 8 ani de buna-stare.

Cu Stima

Andre Morariu
#12196 (raspuns la: #12092) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De acord/12836 - de Tombola la: 26/03/2004 12:46:41
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
De acord cu tine Ema. Dar despre Basarabia si politica idioata a guvernului roman in aceasta chestiune sensibila dezagreez.
Ar trebui in loc sa ne concentram la Basarabia sa ne concentram la buna-starea si respectarea libertatii omului in Romania.
In climatul politic actual din Rusia cu kgb-istul Putin la putere returnarea inapoi a Basarabiei este o problema care ar trebui lasata in pace ptr.citiva ani dupa aia dupa ce Romania va fi in EU si NATO ca putere economica/militara de sine statatoare si Putin va fi dus, atunci si numai atunci ar trebui politicienii romani sa se concentreze la unire.
Rabdare si tutun, ca Putin nu va fi pe viata in Rusia iar Romania poate ca va avea politicieni care sa faca politica si nu fosti securisti si turnatori gen Iliescu si Nastase politicieni cu genunchi de mucava.

Andre Morariu
#12871 (raspuns la: #12836) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
emigrantii - de Mira la: 28/04/2004 08:13:54
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
cred ca ai enumerat efectiv toate categoriile posibile! si eu sufar pentru ca noi ROMANII nu suntem in stare sa fin uniti. Nu numai evreii reusesc sa-si pastreze identitatea, ci si grecii si poate si italienii.
Am facut cateva incercari de apropiere de cei de aici- rezultat: exista grupuri de medici, care se pare ca sunt o rasa aparte, am gasit pe langa biserici grupuri de 20 -30 romani care se cearta permanent din nimicuri - fara sa fie niste mitocani, si am mai gasit o grupare care are impresia ca ramane in contact cu tara daca se duce la spectacolele lui Den Radulescu. scuze. Desigur exista vechea generatie, plecati din 1945-47 care sunt cu totul altfel daca mai exista!
in conditiile astea este foarte greu sa mai ai sentimente pozitive. tara-i una si diaspora alta. in plus noi cei plecati inainte de revolutie ne-am temut mereu unul de altul ! frica de securitate a invins orice dorinte de a fi in grup. si acum cand sciru asta ma gandesc daca este bine ce fac.
renunt. oricum cine pleaca trebuie sa plece pentru ca doreste sa vada si sa triasca noul, sa aiba emotia departarii si nu sa caute buna starea materiala.
bani se pot face mai usor si mai repede in Romania la ora asta.
#14653 (raspuns la: #14447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Cresida, - de desdemona la: 10/05/2004 05:10:19
(la: Viata in doi!)
Eu nu sunt de acord cu relatiile extraconjugale, dar nici nu sunt omul care sa arunce cu pietre in altii, in viata se pot intampla atatea lucruri, circumstantele pot varia atat de mult de la un om la altul incat nu iti poti permite sa judeci si sa arunci cu pietre. Dar cred ca relatiile extraconjugale sunt o complicatie neplacuta pentru o casatorie, si cauzeaza suferinta la mai mult decat o persoana. Mai ales in cazul in care casatoria a avut 'rod' in copii. Pentru copii e esential sa existe o mama si un tata (si numai unul din fiecare), ei nu au nevoie sa le ingreunam existenta cu problemele noastre afectiv-sexuale. Ca exista momente de criza se stie, ca exista persoane pentru care monogamia e imposibila, iar e adevarat, dar nu e corect sa generalizezi conceptia ta asupra tuturor. Daca in sfera ta n-ai intalnit relatii fara 'extra'-uri nu inseamna ca acestea nu exista si nu sunt naturale. Personal nu am/nu am avut astfel de reatii, si cunosc destul de multe cupluri care se descurca bine fara 'extras'. Nimeni nu pretinde ca are o familie perfecta, ci avem fiecare o familie (daca am avut norocul sa o avem) si incercam s-o pastram in buna stare, si sa ne traim viata impreuna.

'Viata omenirii' include si altfel de piese de teatru, cu scenarii cum ne place sa povestim celor mici, insa ele sunt mai modeste si trec neobservate in larma targului.

Desdemona (nici o legatura cu 'Othello' :-) )
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
"Lucrurile Simple" pt. Florin si atit - de LMC la: 11/05/2004 15:47:29
(la: APELEZ LA MINTILE SI INIMILE ROMANE)
Este adevarat, lucrurile simple sint de multe ori cele mai greu de realizat. Vointa omului este una dintre elementele care ar ajuta buna stare-a tarii, ori care ar fi ea, si aceasta vointa, binenteles este legata si de consecventa cu care este abordat orice plan de schimbare. Dar din pacate fiecare dintre noi - si eu sint prima care ma laud - ne uitam in afara persoanei noastre, sau al abilitatilor noastre, dupa o solutie, dupa o scapare, dupa un oarecare "mesia" care sa vina sa ne scoata din mizeria noastra. Asa cum cineva ne spunea si ne dadea exemplu pe Grecia, Romanii asteapta bani, si cit mai multi posibil, dar banii, asa cum toti stim, vor curge printr-o sita extrem de bine impletita, si prea putin v-a ajunge la omul de rind. Propunerea mea este de a incepe de jos in sus, de la omul de rind care poate sa faca ceva, oricit de mic ar fi ceva-ul acesta, dar care ar putea contribui intr-un mod de efectuare deplina. Imi aduc aminte de o scena care am vazut-o anul trecut in fata blocului unde stateam in timpul vacantei noastre prin Romania. Ma uitam pe fereastra si am observat locul unde se arunca gunoiul. Erau vreo cinci bidoane de-o marime destul de mica pentru colectarea gunoiului de la vreo doua blocuri sau mai multe, si binenteles gunoiul era de jumatate pe jos. Ma gindeam in mine, oare de ce nu se pun niste bidoane mai mari, sau cel putin cei care arunca gunoiul, de ce nu incearca sa-l arunce in bidon si nu pe linga. Sint chestii atit de marunte, si-atit de usor de facut, dar Romanii asteapta sa vina UE sa le de-a ajutor si bani ca sa-si cumpere maturi. Din pacate banii nu vor putea sa le cumpere si-o constiita sau macar vointa de a face ceva pentru ei insasi.
#15257 (raspuns la: #15252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cateva detalii suplimentare despre arianism si o parere - de Cristian Olar la: 06/07/2004 23:18:06
(la: Arienismul - un ideal, o confuzie?)
Arianismul ca și doctrină a fost combătut de însuși Vasile cel Mare, care a făcut o demonstraţie asemănătoare lui Ilie. Împăratul de la acea vreme, adept al arianismului a confiscat o biserică pentru a o da arienilor. Vasile cel Mare le-a propus următoarele: urma ca ușa să fie sigilată și fiecare credincioși să se roage lui Dumnezeu pentru ruperea sigiliului. Sigiliul a cedat numai pentru drept-credincioșii de la vremea aceea. După minunea aceasta multă lume a fost convinsă. Oricum se pare că arienii căutau mai degrabă puterea politică decât altceva. Această afirmaţie poate să fi fost falsă pentru Arius dar pentru majoritatea arienilor nu era.
Naţiunile nu au ce să caute pe trepte de ierarhizare. Un om are aceleași organe, același număr de membre, aceași constituţie anatomică în general la naștere deci din punct de vedere obiectiv nu există nici o diferenţă între oameni. Dacă ar fi să ne legăm de inteligenţa unor popoare și aici lucrurile sunt relative. Unele popoare au într-adevăr un coeficient mediu peste altele dar, cum spune și Sadoveanu în “Baltagul” (în introducere): “Bunul Dumnezeu a pus rânduială și semn fiecărui neam”. Alte popoare se pricep mai bine la a-și crea o bunăstare, la a face bani (spre exemplu evreii și ţiganii) dar și între aceștia există diferenţe (evreii știu să și investească banii eficient, ţiganii, cu tot talentul lor ajung majoritatea să trăiască tot în imense palate lipsite de orice confort modern).
Cred că arianismul nu-și are locul în lume oricum l-ai lua.
...cine citeste si cui ii pasa... pt. Belle - de LMC la: 03/08/2004 21:38:42
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Belle dearest,
La fel ca si Alice-ei iti multumesc pentru ca citesti si-ti pasa. Mi-a placut pozitia ta neutra fata de mine :-) cind ai zis "...n-am nimic cu tine, nici nu te plac in mod deosebit, nici nu te displac, nici macar nu te cunosc...". Ai dreptate, poate daca ne-am intilni pe strada nici n-am fi curiosi sa stim cum ne cheama, de unde venim si unde mergem. Poate nici nu ne-am uita una la alta. Asta o facem in fiecare zi cind mergem la magazin, cind mergem pe strada, cind mergem la biserica, sau oriunde am avea contact cu publicul. Dar Cafeneaua este diferita, aici gindurile noastre si simtamintele noastre devin publice, si orice zicem este o particica din sufletul nostru care de fapt este ceea ce ne deosebeste pe unul de celalalt. Toti dorim sa fim acceptati intr-un fel sau altul, si de multe ori aceasta acceptare este prioritatea numarul unul. Dar nu in ochii mei. Eul meu nu conteaza asa de mult pentru ca asa cum ai realizat cind ai zis "pari o persoana destul de conifidenta si ai suficient self-esteem" acceptarea vine mai intii di-nlauntru nu din afara. Totusi asa cum am mentionat Alice-ei actiunile noastre au o audienta si interesul meu este de a propasi buna stare si zidire sufleteasca printre cei care-mi citesc cuvintele scrise. Daca reusesc sa afectez 1% din toti care citesc atunci sint cea mai fericita. Intrebarea mea este: Am reusit?
#18912 (raspuns la: #18894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Parerea mea - de LMC la: 11/08/2004 22:16:25
(la: E vina noastra!)
Parerea mea este ca Romania poate ajunge departe din orice punct de vedere atita timp cit Romanul isi va schimba atitudinea comunista care fara sa vrea sau poate pentru ca sa complacut in ea, a adoptat-o si o practica inca si in momentul de fata. Toti asteptam mina de ajutor, este instinctul uman sa fim impinsi de la spate, asa am invatat de mici de cind am inceput sa umblam. Dar totul depinde daca esti in stare sau vrei sa fii ajutat, ajutat sa poti sa o iei din loc si sa mergi inainte de unul singur. Nu ca unii care vor sa li se puna si-n gura. Am vazut tot felul de oameni prin tara. Oameni care din nimic si-au facut o afacere si le merge extraordinar de bine, dar in acelasi timp am vazut si saracie. La momentul de fata nu exista clasa de mijloc, sau daca exista sint foarte putini. De obicei clasa de mijloc conduce economia si buna stare a tarii. Romania probabil in primul rind trebuie sa-si revizuiasca legile. Spun asta pentru ca sint o multime de legi care in loc sa-l ajute pe om sa-si faca o afacere ii pune piedici. Ideia de "Free Market" inca nu a ajuns pe meleagurile Romaniei. Totul este supra taxat si supra controlat. Romanul se zbate ca un peste pe malul apei, nu-i nici liber dar nici nu moare. De aceea Tinarul Roman se uita spre orizonturile vestice unde stie ca forta lui de munca va fi rasplatita, iar valorile lui vor fi apreciate.

Personal eu nu as putea trai intr-o tara unde as fi nevoita sa mint si sa fur, numai ca sa pot sa-mi mentin un stil de viata acceptabil. Am vazut lucrul acesta in Romania oriunde m-am dus. Ce sa mai zic de coruptie! Presedintele John F. Kennedy a spus odata un lucru foarte bun, traduc: "Nu intrebati ce poate tara sa faca pentru voi, ci mai bine intrebati ce puteti voi face pentru tara". Este foarte adevarat, dar in acelasi timp tara trebuie sa faciliteze cresterea omului si buna lui stare. Nu sint de acord de loc cu ajutoarele sociale. Atita timp cit ai doua miini si poti sa lucrezi ceva, eu zic, cine nu munceste nici sa nu manince. Cu totii sintem datori sa ne cistigam piinea cea de toate zilele. Dar nici nu sint de acord ca statul sa-ti ia jumatate din tot ce faci sa sa-si umple ei buzunarele lor obeze.
ISTORIE RECAPATATA(continuare VII) - de DESTIN la: 18/09/2004 06:27:34
(la: Cum gandim?)

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22776 (raspuns la: #22589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La Vecina in Ograda... I-a, I-a, OOOO..... - de LMC la: 19/10/2004 20:43:36
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Afara ploua, bate vintul si este frig. Este o vreme perfecta pentru a sta in fata simineului cu un pahar de vin rosu, o muzica linistitoare si o carte buna de tot. Numai ca asta ramine sa o fac diseara pentru ca acuma am prea mult de lucru.

Aseara pentru prima data in viata mea am facut ceva ce nu am facut niciodata. Locuim intr-una dintre cele mai cautate si frumoase vecinatati din oras, si binenteles avem parte de vecini foarte buni si foarte bine vazuti. Familia de peste drum de noi au organizat o intrunire de vecini, mai exact 6 case, asa ca ne-am intilnit cu totii la un pahar de vorba ca sa ne cunoastem si sa ne oraganizam in asa fel incit sa mentinem buna stare a strazii noastre. De cind traiesc nu am participat la o intrunire atit de faina ca asta. Dintre toti vecinii, noi sintem cei mai tineri de pe toata strada. Binenteles, eu gospodina cum sint am dus o sticla cu vin si o tava plina cu prajiturelele care le-am facut Duminica seara. Nu vreau sa ma laud, dar i-am dat gata pe toti vecinii cu prajiturelele mele. Am stat cred ca vreo doua ceasuri la taifas, si vreau sa va zic ca ma bucur ca sintem inconjurati de oameni superbi si foarte amabili. Cica inainte de a pleca ne planuiam noi sa o uschim inapoi acasa dupa o jumatate de ora, dar asa de repede a trecut timpul ca ne-am trezit ca tre sa plecam numai dupa ora 9. Se pare ca pina la sfirsitul anului ne vom mai intilni odata la un gratar sau ceva de felul ala. Baietii s-au angajat sa faca ei mincarea, binenteles bucatarul sef va fi nimeni altul decit iubitul inimii mele. Probabil ca pe mine ma pun responsabila cu desertul, ghiciti de ce? In orice caz sint sigura ca ne vom simti tot asa de bine ca aseara.
Ce regretaţi din vremea lui Ceauşescu? - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:03:30
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Am 28 de ani acum, deci aveam 13 ani şi jumătate la schimbarea de regim. Mă uimeşte continuu faptul că sunt oameni care regretă ceva de dinainte de '89. Amintirile mele sunt extrem de clare şi de amare, poate şi pentru că am fost un copil maturizat înainte de vreme. Îmi amintesc faptul că părinţii mei, deşi cu salarii mari, plângeau nopţile pentru că nu mai aveau cu ce să mă hrănească, după '85, îmi amintesc căderile de calciu pe care le făceam fiindcă mă dezvoltasem prea repede şi nu aveam nici lactate, nici calciu efervescent pentru suplimentare. Îmi amintesc frigul, întunericul. Ştiţi că m-au făcut pionieră la lumina lumânărilor de cununie aduse de părinţi de acasă, fiindcă se oprea curentul în fiecare seară, iar ceremonia cu pricina era la ora 19,00? Nici pentru circul propriu nu găseau resurse... Aş putea adăuga multe, dar nu vreau să vă sufoc. Doar să-mi spun părerea: mi se pare îngrozitor să regretăm asemenea lucruri. Şi să ştiţi că nu înot în bani, relativa bunăstare mi-o asigur muncind 12 ore pe zi, deci motivaţiile mele sunt pur principiale...
Auzi Paianjenule - de LMC la: 27/10/2004 18:54:56
(la: Feng shui-traditie,arta,cultura,snobism sau o noua "afacere"?)
Vezi ca prea ti-ai luat nasul la purtare. Daca ai ceva impotriva mea spune dom'le! Sau vrei cu orice pret sa-ti bati joc de credinta mea si de persoana mea?

Daca chiar vrei sa stii cum e cu oglinda in fata patului in care dormi cu partenera ta atunci fa bine, ia o oglinda si pune-o unde-ti poti vedea mutra cel mai bine. Dupa aia stam de vorba.

Faptul ca eu cred in "puterea rugaciunii", faptul ca am o credinta anume, asta nu ma face obtusa la minte sa nu pot sa-mi dau seama de chestii psyhologice, lucruri care ajuta la buna stare a casei si a familiei. Daca ma intrebi cum vad eu ideia Feng-Shui-iului despre energiile pozitive si negative, cum sa devii mai bogat, sau cum sa devii mai atractiv, atunci fii sigur ca-ti voi spune ca astea sint doar aberatii.

O casa care este mentinuta in ordine, o casa in care fiecare lucru are locul lui, o casa care este decorata in asa fel incit sa-ti relaxeze mintea (nu sa ti-o tensioneze) binenteles astea toate te ajuta sa-ti odihnesti creierul si sa fii in stare buna. Asa si cind stai in pat, in loc sa te uiti la interiorul tau, sa-ti analizezi persoana ta launtrica, daca ai o oglinda in fata ta esti imediat tentat sa-ti analizezi exteriorul. Si la fel faci si cu partenerul/partenera ta. De aceea o oglinda cind o asezi in casa trebuie sa ai grija ce reflecta. De exemplu, daca o pui in fata unui geam prin care vezi o priveliste urita, atunci ce faci, iti mai creezi un 'geam' cu o priveliste tot atit de urita, dublu stres. In schimb daca afara ai o priveliste fenomenala de frumoasa, pai atunci peretele din fata geamului poti sa-l imbraci tot in oglinda.

Intelegi tu Paianjene ce vreau eu sa spun?
#26502 (raspuns la: #26436) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Rodicutza - de LMC la: 29/10/2004 18:54:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Eu nu stiu daca tu ai citit cu atentie tot ce am scris eu, pentru ca din cite am vazut din comentariul tau nu cred ca ai inteles exact ceea ce am vrut eu sa spun. Dar nu conteaza. Ce vreau eu sa te intreb, din moment ce vad ca ai o ideie formata, este cum vezi tu de fapt o relatie intre un sot si o sotie? Ce trebuie fiecare in parte sa faca, cum trebuie fiecare sa se comporte, ce trebuie sa zica, si asa mai departe? Este foarte usor sa vii cu replici, acuzari si criticari, dar in acelasi timp toate astea nu au nici o valoare daca nu vii si cu inbunatatiri sau sugestii pentru inbunatatiri. Sa stii ca eu nu am trait destul de mult in Romania sa pot vedea stilul de viata intre sotii si sotiile de acolo. Deci majoritatea ideilor mele sint bazate pe observatiile facute la cuplurile americane, unde daca nu stii, rata de divort este de 50%. Deci asa cum am mentionat intr-unul din comentariile mele de mai jos, nationalitatea nu are nimic de a face cu buna stare a relatiilor dintre un sot si o sotie. Ci mai degraba "supunerea" (cuvintul acela care tie nu-ti place dar care are foarte mare adevar) unul fata de altul. Nu schimb nimic din tot ce am spus pina acuma, deci nu ma invinuii de schimbari sau alte chestii, din contra vreau sa mai adaug, chiar si barbatul trebuie sa fie supus fata de sotie. Binenteles aceasta supunere este o supunere care nu poate fi intelease decit numai daca esti indragostit, daca iti respecti partenerul/a si daca vrei buna stare a familiei.

Cum ziceam mai devreme, eu nu sint responsabila pentru ce face barbatul, eu sint responsabila pentru ce fac eu. Dar te rog nu-mi lua propozitia din context, pentru ca dupa propozitia asta am explicat clar, fiecare actiune are si o reactie. Deci, repet, daca eu vreau dragoste dau dragoste, dar daca eu dau critici, nervi, cicalituri, fii sigura ca nu voi primi nimic altceva inapoi decit ceea ce am dat. Lucru acesta face parte din natura, sau sa folosesc cuvintul tau, este logic. Si ca sa-ti intaresc "statement-ul", DA, sintem responsabile pentru lipsa de buna intelegere in familie atunci cind NOI nu ne comportam cum trebuie cu sotii nostrii. Nu uita, fiecare are partea lui, deci barbatii sa ieie aminte aici, si pentru barbatii suna si se aplica aceeasi "reteta". Probabil comentariile mele de la bun inceput trebuia sa mentioneze lucrul acesta, dar faptul ca aud femeiile plingindu-se in continuu de barbatii lor, trebuia sa i-au pozitia de "educatoare" pentru femei.

Sper ca de data asta m-am facut mai inteleasa, si sper ca tu, Rodi, nu esti suparata pe mine. Eu inteleg foarte bine ideologia feminista, dar in acelasi timp vad mai departe si nu ma opresc numai la un punct de vedere.
#26811 (raspuns la: #26675) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ivylutza mamarutza - de Belle la: 05/11/2004 01:05:32
(la: Trancaneala Aristocrata)
tocmai dadeam cu banul: sa joc o canasta, sa ma duc la teveu sau sa m-apuc de spalat vase, noroc ca moneda are doar doua fete si ultima varianta nu intra in calcul din principiu (ca sa nu mai zic ca fi-miu tocmai mi-a adus un maldar de rufe sa le-arunc in masina) ..eheeeee

as mai sta eu in scutece da' ma simt suspect de bine asa ca profit pana nu m-apuca iar behaiala si ameteala

si stiu c-o sa ma invidiezi, da' maine stau acasa ... le-am pus toate cifrele in ordine si pentru azi si pentru maine si daca vreau sa am sanse s-o pot lua de la capat intreaga si in buna stare de saptamana viitoare, e musai sa pun pe lista un uichend de 3 zile

asa ca pot spune linistita S.H.I.T. adica in traducere libera Sure Happy It's Thursday

p.s. si eu fac muraturile (in special castravetii mici) la fel ca horica mama (in caz ca nu stiai "mama" e middle name)
#27710 (raspuns la: #27709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
urari - de giniana zimmerman la: 31/12/2004 11:18:55
(la: LA MULTI ANI!)
ma asociez urarilor de bine si de sanatate pentru nou an .fie ca anul ce vine sa fie frumos ,sanatos .cu bucurii si succese.hai sa ne traim clipa de fata pentru ca nu stim ce ne asteapta in ziua ce vine.nu vreau sa par pesimista ,dar din pacate nu sunt in cea mai buna stare de sprit din cauza mortii unei persoane apropiate.de aceea va urez inca o data la multi ani buni si fericiti sipetrecere frumoasa de revelion gini
#32507 (raspuns la: #32445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
contra argument la rebus si cartile noi... - de donquijote la: 20/02/2005 20:42:01
(la: suflet ratacit)
mi-a placut comparatia cu rebusul, dar trebuie sa privim relatia nu in mod static ci in evolutie (asa cum ne-a invatat dialectica). definitiile rebusului trebuie schimbate din cand in cand ca altfel devine rutina (sa citesti acelasi rebus deja completat).
la fel si cu cartea: o carte buna (ca si un film bun), poti s-o recitisti (revezi) de nenumarate ori fara sa te plictisesti. deacord ca din cand in cand mai sari sa ajungi la pasajele mai interesante, dar asa e viata. o mai iei si pe scurtatura.
cat despre o carte noua, daca aia veche e buna si interesanta (si cu copertile in buna stare), una noua daca nu e la nivel, maximum te uiti la ea in vitrina sau o rasfoiesti frugal si tot la aia veche te intoarci.
barbatul care are o sotie iubitoare cu putina imaginatie (sa schimbe definitiile...) care face un efort rezonabil de pastrare a aspectului exterior si nu are dureri de cap prea frecvent, nu e in pericol sa fie atras de altele. maximum mai intoarce capul dupa vreo blonda mai fardata... dar nu mai mult.
pe scurt 100% deacord cu Anisia
Belle - de fefe la: 20/05/2005 21:10:03
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Poate O'Malley sa ne puna medalii in piept si epoleti pe umeri ca sintem singurii din toata cafeneaua care ne pasa de ea si de buna stare a ei. Asa ca O'Malley, sintem gata sa ne faci onoarea cu prezenta maiestatii tale. Nu-ti uita sabia aia cu care ne atingi pe umarul drept apoi pe cel sting si apoi din noi pe cel drept. Cum naiba ii spune la chestia aia?
Daniele!!!! - de fefe la: 21/05/2005 02:07:51
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
uite aici iti scriu din nou:

#50117, de fefe la Fri, 20/05/2005 - 21:10


Poate O'Malley sa ne puna medalii in piept si epoleti pe umeri ca sintem singurii din toata cafeneaua care ne pasa de ea si de buna stare a ei. Asa ca O'Malley, sintem gata sa ne faci onoarea cu prezenta maiestatii tale. Nu-ti uita sabia aia cu care ne atingi pe umarul drept apoi pe cel sting si apoi din noi pe cel drept. Cum naiba ii spune la chestia aia?
OM - de irma la: 20/10/2005 18:12:30
(la: Nu sexul e miza)
bei, eu nu-s din-alea RELE, chiar daca-am fost rea uneori :P
mie complimentele imi ridica moralul, nici pomeneala sa-i "pocnesc" pe cei care contribuie la buna-starea mea mintala :)
#80264 (raspuns la: #80190) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...