comentarii

in sufletul meu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Vreau satisfactie pentru sufletul meu!!!!!!!!! - de alexaghata la: 18/06/2005 19:44:52
(la: Din dragoste....posta electronica)
Unde esti tu "intregirea sufletului meu?" Unde esti sufletul meu pereche?
De ce ma lasi sa ratacesc prin lume in cautarea ta? Sunt un mort ce umbla viu..........Lipsa ta m-a omorat! it not funy!
Marea va fi intodeauna in sufletul meu - de daniela_sorina_albeanu la: 27/10/2005 10:30:52
(la: Marea Neagra, amintiri)
Marea va reprezenta intodeauna un balsam pentru sufletul meu.Inca din copilarie bucuria vacantelor mele era sa merg la mare. Iubesc marea cu fiecare particica a sufletului meu! Am transmis aceasta dragoste si fetitei mele , pentru care nici o vacanta nu e mai minunata ca aceea petrecuta pe malul marii. Nimic nu este mai frumos ca sunetul marii, noaptea! Marea a fost si martora dragostei mele!Pe o faleza la mare, am dansat in aer liber cu sotul meu. La mare a fost fata mea la prima ei discoteca acum doi ani.
Imi doresc sa vizitez intr-o zi Balcicul! O vara fara mare, parca nu este vara.
Sufletul meu e ‘mai real’ - de maan la: 01/11/2005 23:17:02
(la: Ce e de fapt realitatea?)
Sufletul meu e ‘mai real’ decat toate realitatile inconjuratoare, intrucat, cel putin teoretic, sunt in asa fel construita incat sa-l pot percepe la justa lui forma.
Nu pot spune acelasi lucru despre sufletele altora si nici macar despre cladiri, pe care adesea le percep diferit, astfel incat magazinul prin ata caruia trec spre serviciu, ieri mi s-a parut cu mult mai scurt decat azi.

Ce-ntelegem noi de-aici?
Ca dimensiunea magazinului difera de la o zi la alta, ca eu sunt cea care opereaza cu modificari (oricat de mare ar fi imobilul) sau ca percep realitatea in functie de cat sunt de permisiva*-n acel moment?

“grabita”, in cazul de fatza.

#83776 (raspuns la: #83287) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe sufletul meu s-a conjugat - de cactus la: 18/02/2006 12:00:11
(la: De ce ucidem?)
pe sufletul meu s-a conjugat " a ucide" in toate felurile posibile...dar exista viata dupa fiecare moarte in noi, chiar simt asta.....iar Soarele....ne salutam zilnic....el imi intra in ochi cand conduc, eu il bomban usor....dar nu pun ochelarii de soare, imi este draga lumina lui.....



...non bis in idem...
#106781 (raspuns la: #106726) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Horia, sufletul meu isi dores - de mya la: 04/05/2006 22:44:27
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Horia, sufletul meu isi doreste ceea ce-si doreste si sufletul sotului meu fiindca ne potrivim foarte bine la punctul asta, care este esential. Altfel nu m-as fi maritat ca nu sunt genul. Daca nu-l cunosteam pe el, nu ma maritam absolut sigur fiindca sunt o tipa destul de independenta, cam ca tine :).

Imi pare rau ca la tine nu a mers insa asta nu inseamna ca la altii nu se poate. E gresita gandirea asta, nu te supara. Poate mai incerci o data, cine stie...succes! Eu cred ca ai avea sanse. Acuma sigur, depinde si ce-ti doresti, poate te simti bine si neinsurat. Se poate trai si asa si inca foarte bine. Numai fara apa si mancare nu poti sa traiesti.
#120375 (raspuns la: #120368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doamne-Doamne,Bunul meu prieten! - de dinisor la: 05/09/2004 01:25:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Credinta adevarata nu are caracter individualist sau egoist,ci personal"
spui printre altele. Este foarte adevarat. Sunt putini cei ce inteleg asta!.

Nu sunt genul care sa merg la biserica in fiecare duminica sau sa plec capul cand preotul vorbeste. Credinta mea este in mine si nu in felul cum urmez traditiile batranesti. Consider ca e mai important sa ai sufletul deschis, sa urmezi sfatul Domnului si sa fii om bun, decat sa mergi la biserica in fiecare duminica cu sufletul gol si privirea stearpa. E mai important sa iti ajuti aproapele cand ii e greu, decat sa te prefaci ca esti darnic. Sa spui adevarul cand deschizi gura, decat sa iti poleesti vorbele pentru a-ti face bine. Sa nu iei ceea ce nu ai muncit pentru a avea, sa nu privesti catre omul care nu-i singur si sa privesti cu bucurie catre bucuria celui de langa tine.

Poate ca nu ai sa intelegi sau aprobi felu-mi de a crede, pentru mine insa Doamne-Doamne este Bunul meu prieten. A venit in sufletul meu intr-o clipa cand toata lumea mea se prabusise. Mi-a mangaiat fruntea si mi-a daruit liniste. De atunci , sufletul mi-e fara grija, problemele ma ocolesc si viata imi decurge in armonie. Un miracol facut de El, nu de oameni!

De aceea iti dau dreptate cand afirmi : credinta are caracter personal!
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21046 (raspuns la: #21025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul nu e reciclabil... - de romanul fericit la: 02/02/2005 01:25:35
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
eu....ca un bun crestin ,consider ca nu pot avea viatza asa ...dintro singura molecula care a explodat acum cateva mii de ani si cred ca exista ceva divin care ma creat si mia dat aceasta infatisare si aceste caracteristici.
apoi ma gandesc mai bine si realizez ca nu sunt un bun crestin :) dar nici demnitatea mea nu ma lasa sa accept faptul ca as putea fi un accident molecular ....gandirea,simtirea si modul in care omul rezoneaza cu mediul si complexitatea si varietatea infinita a formelor umane fizice si pshice ma face sa imi spun ca indiferent ce ar fi sunt altceva decat lupii sau veveritzele pe care le vad pe discovery.dar ...-mereu exista un dar- ...poate exact aceasta demnitate si negare a caracterului originii mele ca fiind intamplatoare este defapt religia,pe care multi punem accent.indiferent care ar fi originea mea si spre ce viitor si ce lumi se indreapta sufletul meu natura mea umana refuza ipoteza unei vieti care se termina spiritual odata cu cea fizica ...dar in acelasi timp nici nu cred intro revenire pe pamant a sufletului meu ,pt ca experientele traite ar trebui sa ramana si in noua persoana ...si apoi mai exista si diferentele rasiale ...cum ar putea un suflet sa se intoarca intrun arab sau intrun negru omul detinator fiind la origine alb :).si sa presupunem ca chiar ar fi un ciclu al sufletelor ...intrebarea e :de unde au venit initial? DA!!! poate suntem ...un accident, dar sufletele noastre sunt rupte din alta lume.ma conving de asta de fiecare data cand chipul altei fiintze ma face sa zambesc si inima imi rupe pieptul ...spre ce ma indrept ?...nu stiu sigur ,dar evolutia nu a fost niciodata un lucru rau, viatza de aici e doar un alt stadiu al unei vieti mult mai complexe in alta parte ...poate un RAI ...ce pot spune sigur ..e ca sunt unic ...cum potzi macar gandi ca ar mai fi unul ca tine ? punand intrebarea asta am facut apel la increderea de sine si demnitatea oricarui om care nu se considera o copie.ce spun eu poate fi universal adevarat,...dar eu ...sunt doar om asa ca am toate sansele sa ma insel ...la fel si voi .pana in final fiecare isi vede viatza intrun mod persol si isi pune credintza in lucrurile pe care le considera el cele mai statornice si in final fiecare sio traieste dintro perspectiva proprie,dar totul e relativ... si repet,se pot insela :)
daca mesajul a fost citit de
cineva si vrea sa comenteze :a3csutz_22@yahoo.com
daca te gadesti sa copii ceva din ce am scris ...gandestete cat de sters esti tu si parerile tale daca ai ajuns sa le iei pe ale altora :)
ma gandeam la suflet - de pouffyshor la: 08/02/2005 21:28:09
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
ok.corpul trece.imbatraneste si moare.dar sufletul...ramane.cu c ramane?d cine va mai depinde?c va face?cum va umbla?cum se va exprima?si sunt atatea alte intrebari.cred k sufletul meu va zbura linistit printre nori.de fapt asa vreau sa fie.dar nu d unul singur k atunci ar insemna k nu mai e linistit, ci k sufera.un suflet, k sa nu sufere trebuie sa fie langa un alt suflet asa k nici un suflet nu poate trai sungur.cnd sunt ink in captivitate, adik in corpul omului,ele inceark sa se apropie, atunci se folosesc d corpuri...deci, corpurile se apropie.asa se realizeaza o legatura intre ele si sufletelor le place.cnd corpul dispare, moare atunci corp[ul celalalt se simte distrus, dar el ar trebui sa stie mai bine k sufletul care a ocupat corpul, va fi mereu aproape(suna k reclama d la prima:))sufletele pur si simplu nu pot fi despartite, asa k se atrag unul p altul la fel ca magnetii.la urma urmei c fac sufletele sunt sa iubeasca
asta e tot:IUBESC.asta-i toata meseria lor.dar poate fi foarte periculoasa.si totusi mai devreme sau mai tarziu ele reusesc sa se ridice din groapa intunecoasa in care au cazut si sa o ia d la inceput.asta-i frumos la ele.niciodata nu se plang d greutati...le accepta cu atata naturaletze k ai zice k fac parte din ele acele lucruri c ranesc atat d tare.sufletele zburda mereu d fericire!!!
#35697 (raspuns la: #35439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul este nemuritor - de spinroz la: 19/04/2005 13:21:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de <>. Prin meditatiile sale profunde, atât de profunde încât spune el, în acele momente se rupea complet de lumea sensibilă, Plotin a pătruns <<înlăuntrul lui>>, rupându-se complet de lumea sensibilă. Deci ca să răspundem ce este sufletul trebuie să-l citim pe Plotin. Şestov spune că a-l citi pe Plotin înseamnă a-l ucide, dar a nu-l citi înseamnă a renunţa la el. Cum să ieşim din această dilemă? Concluzia: Plotin nu trebuie citit, el trebuie cercetat. În <>, Plotin încearcă, mai întâi, să definească sufletul. Pentru aceasta Plotin priveşte în sine în meditaţiile sale:,,Trezindu-mă adesea din trupul meu(şi căutând ) la mine însumi, ajuns şadar în afara tuturor lucrurilor şi înlăuntrul meu..''(Enn.IV,8,1,1), contemplă divinul din el. După ce s-a odihnit în divin prin aveste meditaţii Plotin se întreabă ,, cum de-a putut , şi înainte şi-acum din nou, să cobor aşa, cum de-a venit sufletul meu înlăuntrul unui trup, este tocmai cum vi s-a arătat.'' (ibid.). Când pătrundem prin meditaţii în inconştient, acolo unde este divinul, aşa cum a făcut Plotin e greu să ne mai întorcem în lumea sensibilă. Înţelegem că în contemplaţia sa <<înlăuntrul său>>, Plotin a călătorit în inconştientul său. Câţi dintre noi pot călători astfel în inconştient?
Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin relând o expresie homerică <>(Enn.IV,3,12,5 - Cf. Iliada,IVşi Platon, Theiatetos,90a). Realitate pe care noi o percepem cu mintea este un <> . Prin acest <> spune Plotin, Dumnezeu se află în noi, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Pot oare gândirile materialiste să explice gândirea prin acţiunea materiei? Pot ele să explice sufletul omului care este intrisec legat de gândire, care este spiritul,care este chiar gândirea fiecăruia? Acest model superior al gândirii divine de care noi nu avem conştiinţă, nu suntem conştienţi de el este partea superioară a sufletului nostru este chiar divinul din noi. ,,Nu tot ce se află în suflet spune Plotin este conştient, ci ajungând în <> , ajungând în conştiinţă. Când sufletul lucrează fără a împărtăşi nimic conştiinţei, lucrarea lui nu ajunge la sufletul total. Aşa se face că noi nu ştim nimic despre această lucrare, de vreme ce <> suntem suntem legaţi de conştiinţă şi de vreme ce noi nu suntem o parte, ci sufletul total.'' (Enn. V1,12,5).
Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de a pătrunde în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă.
Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el acolo, nu sunt instincte, acolo este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din <>. Prin asta analiza lui Jung se pare că este mult mai apropiat de adevăr decât psihanaliza bazată pe instintincual al lui Freud, iar Plotin afirmă că acolo se află nivelul superior al sufletului, acolo se găseşte <> de care nu suntem conştienţi. Şi oare copilul care se naşte cu acest <> cu care acesează cunoaşterea binelui şi răului, este oare el conştient? În acepţia IA-ului(inteligeneţei artificiale) modelul gândirii divine este un program informaţional de accesare a realităţii, cu care fiecare ne naştem, implantat în reţelele neuronale fundamentale, model care cuprinde codificat în arhetipuri, reprezentări despre o lume posibilă, o lume virtuală, informaţii ale <> (informaţii ereditare primite şi/sau dobândite de înaintaişi) şi cu care fiecare progenitură poate cunoaşte lumea. Am putea crede că acesta este sufletul total, dar nu este numai acesta. El este compus şi din informaţia dobândită de noi înşine, adică de experienţa fiecăruia rezultată din interacţiunea informaţiei fundamentale cu care ne naştem cu a celei dobândite în lumea în care am fost <>. Căci fiecare din noi suntem o proiecţie a trecutului în viitor, o sinteză rezultată din interacţiunea tezei şi antitezei cum ar spune Hegel. Ce am înţeles din această scurtă refutaţie? Că sufletul este informaţie! Că sufletul este personal, deşi <> el este colectiv. Informaţia ca şi sufletul este de natură spirituală; acest e un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta, nici chiar şi cei mai fanatici materialişti - marxiştii, şi ideologiile extremiste pe care le-a generat! Numai că informaţia (sufletul) ca să existe are nevoie de un suport material. Materia nu poate exista în forme fără ca forma materială să fie generată de informaţie progrmată şi nici informaţia nu poate exista dacă nu are ca suport material - sămânţa (DVD-ul biologic). Programarea informaţiei reclamă cu necesitate o Inteligenţă. Dacă sufletul este informaţia din cortexul fiecăruia se pune întrebarea: mai poate fi sufletul nemuritor ? Ce mai rămâne la moarte din suflet, dacă corpul a murit şi creierul a încetat orice activitate?
sufletul este nemuritor - de spinroz la: 19/04/2005 14:52:24
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
sufletul este nemuritor #, de spinroz la Tue, 19/04/2005 - 13:20

Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de suflet . Prin meditatiile sale profunde, atât de profunde încât spune el, în acele momente se rupea complet de lumea sensibilă, Plotin a pătruns ,,înlăuntrul său’’ , rupându-se complet de lumea sensibilă. Deci, ca să răspundem ce este sufletul trebuie să-l citim pe Plotin. Şestov spune că a-l citi pe Plotin, înseamnă a-l ucide, dar a nu-l citi înseamnă a renunţa la el. Cum să ieşim din această dilemă? Concluzia: Plotin nu trebuie citit, el trebuie cercetat. În ,,chestiuni platoniciniene’’ , Plotin încearcă, mai întâi, să definească sufletul. Pentru aceasta Plotin priveşte în sine, înlăuntrul său’’ în meditaţiile sale:,,Trezindu-mă adesea din trupul meu(şi căutând ) la mine însumi, ajuns şadar în afara tuturor lucrurilor şi înlăuntrul meu..''(Enn.IV,8,1,1), contemplă divinul din el. După ce s-a odihnit în divin prin aceste meditaţii Plotin se întreabă ,, cum de-a putut , şi înainte şi-acum din nou, să cobor aşa, cum de-a venit sufletul meu înlăuntrul unui trup, este tocmai cum vi s-a arătat.'' (ibid.). Când pătrundem prin meditaţii în inconştient, acolo unde este divinul, aşa cum a făcut Plotin e greu să ne mai întorcem în lumea sensibilă. Înţelegem că în contemplaţia sa , Plotin a călătorit în inconştientul său. Câţi dintre noi pot călători astfel în inconştient?
Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin reluând o expresie homerică, la oameni ,,capul rămâne înfipt deasupra cerului’’ (Enn.IV,3,12,5 - Cf. Iliada,IVşi Platon, Theiatetos,90a).Mintea este un program informaţional cu care percepem realitatea. Prin acesta spune Plotin, Dumnezeu se află în noi, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Pot oare gândirile materialiste să explice gândirea prin acţiunea materiei? Pot ele să explice sufletul omului care este intrisec legat de gândire, care este spiritul,care este chiar gândirea fiecăruia? Acest model superior al gândirii divine de care noi nu avem conştiinţă, nu suntem conştienţi de el este partea superioară a sufletului nostru este chiar divinul din noi. ,,Nu tot ce se află în suflet spune Plotin este conştient, ci ajungând în , ajungând în conştiinţă. Când sufletul lucrează fără a împărtăşi nimic conştiinţei, lucrarea lui nu ajunge la sufletul total. Aşa se face că noi nu ştim nimic despre această lucrare, de vreme ce suntem suntem legaţi de conştiinţă şi de vreme ce noi nu suntem o parte, ci sufletul total.'' (Enn. V1,12,5).
Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de-a pătrunde ,,înlăuntrul nostru ’’ în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă.
Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el, acolo, nu sunt instincte, în inconştient este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din ,,inconştientul colectiv’’ . Prin asta analiza lui Jung se pare că este mult mai apropiată de adevăr decât psihanaliza bazată pe instinte, al lui Freud. Plotin afirmă că acolo se află nivelul superior al sufletului, acolo se găseşte modelul gândirii divine de care nu suntem conştienţi. Şi oare copilul care se naşte cu acest program informaţional cu care acesează cunoaşterea binelui şi răului, este oare el conştient ? când gândim nici noi nu sutem conştienţi de gândirea noastră. În acepţia IA-ului(inteligeneţei artificiale) modelul gândirii divine este un program informaţional de accesare a realităţii, implantat în reţelele neuronale fundamentale, cu care fiecare din noi ne naştem, model care cuprinde codificat în arhetipuri, reprezentări despre o lume posibilă, o lume virtuală, informaţii ale (informaţii ereditare primite şi/sau dobândite de înaintaişi) şi cu care fiecare progenitură poate cunoaşte lumea. Am putea crede că acesta este sufletul total, dar nu este numai acesta. El este compus îndeosebi din informaţia dobândită de noi înşine, adică de experienţa fiecăruia rezultată din interacţiunea informaţiei fundamentale cu care ne naştem cu a celei dobândite în lumea în care am fost ,,proiectaţi’’. Căci fiecare din noi suntem o proiecţie a trecutului în viitor, o sinteză rezultată din interacţiunea tezei şi antitezei cum ar spune Hegel.
Ce am înţeles din această scurtă refutaţie? Că sufletul este informaţie! Că sufletul este personal, deşi el este informaţie colectivă . Informaţia ca şi sufletul este de natură spirituală; acesta e un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta, nici chiar şi cei mai fanatici materialişti - marxiştii, şi ideologiile extremiste pe care le-a generat! Numai că informaţia (sufletul) ca să existe are nevoie de un suport material. Materia nu poate exista în forme fără ca forma materială să fie generată de informaţie progrmată şi nici informaţia nu poate exista dacă nu are ca suport material - sămânţa (DVD-ul biologic). Programarea informaţiei reclamă cu necesitate o Inteligenţă. Dacă sufletul este informaţia din cortexul fiecăruia se pune întrebarea: mai poate fi sufletul nemuritor ? Ce mai rămâne la moarte din suflet, dacă corpul a murit şi creierul a încetat orice activitate?
Sufletul,cadenta divinitatii in om. - de priestige la: 18/06/2005 18:21:33
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"M-ai facut dupa chipul Tau,Doamne,si nelinistit este sufletul meu pana se va odihni intru Tine."-Fericitul Augustin.
Cred ca aceasta afirmatie presupune in mare masura nemurirea.
Consider ca eternul poate fi simtit si trait chiar si in conditiile materiale ale umanitatii.Asta prin suflet.Fiecare dintre noi cred ca a avut o stare de fericire.Sau o stare in care totul se cufunda in ceva superior fiintei umane perisabile(trupul).
Atunci cand suntem fericiti ne ridicam undeva deasupra noastra,ne situam in atemporal.Si astfel devenim constienti ca temporalitatea isi are propria finalitate.Si suntem astfel cu un pas mai aproape de eternitate.Iar mijlocul prin care accedem la aceasta coordonata este sufletul.
Sufletul presupune nemurire.
hrana sufletului meu... - de catcri la: 25/09/2005 20:57:20
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Risc de a cadea in banalitate, dar si sufletelul meu digera cu placere muzica, filmele, cartile (chiar si un whist-itel, un remu cu prietinii), amintirile placute pe care le-a conservat in sertarele memoriei (acestea sunt pline numai cu amintiri placute, pe cele neplacute le-a aruncat) si nu in ultimul rind momentele petrecute cu cei dragi (familie si prieteni) de care se imbata cu nesat pina la rezus fara a risca o indigestie. In schimb ii creaza o imensa indigestie cu acute stari de voma minciuna, falsitatea si ipocrizia.
a pune sufletul pe tavă - de rac la: 17/11/2005 14:43:28
(la: mister)
Este o expresie ce se tot foloseşte - asta, cu pusul sufletului pe tavă, care înseamnă într-un final, a fi sincer, a te "dezgoli" în faţa celuilalt. Văduvindu-l astfel de misterul ce i-l datoram, de farmecul acestuia, al misterului...

Din punctul meu de vedere,a-ţi pune sufletul pe tavă înseamnă a-ţi dezvălui porţiuni din trecutul tău în care erai slab, în care ai pierdut; a-ţi recunoaşte unele greşeli, a te pune într-o lumină dezavantajoasă în faţa celuilalt; a-i dezvălui secrete, intimităţi, a fi vulnerabil; a vorbi cu celălalt cum ai vorbi cu tine însuţi.
Toate astea, în detrimentul păstrării unei umbre de mister, sub umbrela căruia ne-am simţi mai tari, mai protejaţi.

Invariabil, de câte ori am făcut asta, am regretat. Întotdeauna, interlocutorul căruia i-ai prezentat pe tavă chiar şi numai porţiuni din sufletul meu, mai devreme sau mai târziu, m-a atacat într-un fel sau altul.

"Cat de necesar e misterul in relatiile interumane, intreb", pui tu problema. Este necesar, cred eu. Însă de la caz la caz, şi numai să nu cădem în extrema cealaltă.

"Câte capete, atâtea judecăţi."
SUFLETUL MEU - de emil48 la: 25/02/2006 00:33:03
(la: dar sufletul meu il vrei?)
NU STIU DE UNDE VII NU STIU UNDE MERGI NU STIU CE CAUTI TU ACUM SI AICI SA ARUNCI SCANTEI IN CALEA MEA SI-A NOASTRA . SUFLET CALATOR CE ESTI CE SANT O MISIUNE AVEM SI EU SI TU SI EL ......PE ACCEST PAMANT CU IUBIRE PE O TREAPTA MAI SUS .........TE ASTEPT........SI EU SI EL.
o zi frumoasa cu primavara in sufletul meu - de daniela_sorina_albeanu la: 09/03/2006 14:43:35
(la: Hai sa scriem si despre satisfactii)
A fost o zi frumoasa cu multe, multe flori, mici daruri, telefoane si mesaje. Fiind libera de la servici a fost o zi lipsita de stres. Mi-am revazut un coleg din facultate pe care nu l-am vazut de multa vreme, am petrecut o zi in familie cu o atmosfera destinsa. Deie domnul sa fie cat mai multe zile asa! Am invatat sa pretuiesc bucuriile care poate altora le par simple, sa ma bucur in primul rand de fata si sotul meu, de sanatatea noastra, de o carte buna, de un film bun. Stiu sa ma bucur si atunci cand fac eu altora bucurii, si atunci viata poate fi mai frumoasa!


P.S. La controversele politice am renuntat de mult, ei fac circ si noi ne incarcam negativ.
Draga Cri Cri, suflet gingas si suav ca o primavara timpurie - de cosmiK la: 20/04/2006 19:24:55
(la: Despre arta de a fi si despre succes)
OMUL pe care il iubesc ma apreciaza si ma pretuieste asa cum sunt, dar nu stiu daca chiar merit toata aceasta apreciere si pretuire, deorecere uneori sunt o fiinta imposibila cu tot felul de toane si ocscilatii, dar mai ales cu un temperament vulcanic, care uneori ii pune pe ganduri pe cei care incearca sa se apropie prea mult de "fiinta" mea.
Stii ce imi reproseaza OMUL meu? Sau mai bine zis ce a costat el de cand ne-am unit destinele? Ca sunt o enigma, de fapt singura enigma din viata lui pe care inca nu a reusit sa o elucideze. Si ma intreb oare chiar asa o fi? Chiar sunt un mister pentru el si oare sunt o fiinta misterioasa pentru altii?
Inclin sa cred ca da, deoarece nici eu nu ma cunosc deplin si odata cu trecerea timpului descopar noi si noi fatete ale personalitatii mele.
Si ar mai fi ceva, cred ca datorita faptului ca am suferit la viata mea m-am invatat sa ridic ziduri, de fapt am cladit o fortareata in jurul sufletului meu, si mi-e destul de greu sa ma deschid total de teama de a nu fi din nou ranita.
In ceea ce te priveste sunt convinsa ca intr-o buna zi iti vei gasi jumatatea si ca veti trai clipe magice si inaltatoare impreuna. Vei fi fericita pentru ca tu prin felul in care gandesti si te exprimi, prin zambetul pe care il afisezi si prin tot ceea ce esti ca persoana aduci in sufletul celor care vin in contact cu tine, fie in viata reala, fie aici pe site aduci un strop de fericire si bucurie, si daca stii sa daruiesti iar tu realizezi asta din plin, primesti inzecit inapoi.
#118213 (raspuns la: #118058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suflete pereche - de emily29ro la: 03/05/2006 19:42:43
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Nu am crezut niciodata in suflete-pereche. Mi se parea o poveste frumoasa si atat. Toate astea pana cand... am simtit ceva ce nu am mai simtit niciodata pana acum. Nu stiu cum pot descrie sentimentul, pentru ca e destul de greu sa explic, insa... pot spune ca atunci cand l-am intalnit pe EL, a fost o senzatie de durere, de fericire, de dragoste profunda si pura, de regasire, de armonie cu Universul... Si asta e cea mai mica parte din ceea ce am simtit. Am stiut ca l-am gasit, ca exista suflete-pereche si ele se cheama, se cauta si, uneori, se si gasesc. A fost o secunda in care am stiut ca pe EL l-am cautat inca dinainte de a deveni constienta de existenta mea ca entitate a acestei lumi. Nu, nu e vorba de dragoste, pentru ca dragostea, in comparatie cu acest sentiment care mi-a inundat sufletul, este un sentiment infim si lipsit de forta - stiu, pentru ca am iubit cu adevarat. Cand mi-am dat seama ca l-am gasit pe cel pe care il cautam de o vecie si ceva am simtit ceva mai presus de fire, care nu isi gaseste corespondentul in realitatea pe care o cunoastem noi, e... altceva, mai puternic, mai frumos, mai dureros decat orice exista in lume.
Nu, povestea mea nu are happy-end, deocamdata. Stiu ca exista, ca l-am gasit, stie si el asta, dar... ne continuam vietile, fiecare alaturi de altcineva, stiind ca vom fi intotdeauna acolo, undeva, unul pentru celalalt si ca, intr-o zi, ne vom regasi. Pana atunci, eu sunt parte din el, iar el este o parte din sufletul meu. Si exista, si e real, si... e acolo: sufletul meu pereche, pe care nu credeam sa-l gasesc vreodata.
reply suflete pereche - de anja la: 04/05/2006 19:51:25
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
draga emily,

cat de bine te inteleg...aproximativ acelasi lucru mi s-a intamplat si mie. sunt casatorita (sunt impreuna cu sotul meu de 10 ani), si mi-am intalnit jumatatea. cel care mi se potriveste ca o manusa. cel care ma intelege, care intr-un timp scurt mi-a cunoscut sufletul, cel care imi este ca o picatura de apa. in acelasi timp insa, exista piedica despartirii de sotul meu, desi am avut deja cateva tentative. cu duritate, curaj si sinceritate. sotul meu ma iubeste neomeneste, trece peste tot, nu conteaza nimic altceva decat sa fie cu mine. ca nu ar putea trai fara mine. am avut parte de amenintari cu sinuciderea (le-am spus aminintari desi nu au fost exprimate drept amenintari, ci drept o consecinta inevitabila a desprtirii noastre), ceea ce de fiecare data m-a determinat sa ma intorc, neputand sa nu ma uit in spate la ce las. Exista si din partea mea o dependenta, un atasament fata de sotul meu (dupa 10 ani ar fi ciudat sa nu existe in conditiile in care ma iubeste ca un nebun, imi face toate poftele si nu a fost o relatie cu probleme) care nu ma lasa sa plec spre iubirea mea, spre sufletul meu pereche. In momentul asta m-am intors la sotul meu, inarmandu-ma cu resemnare. resemnarea unei vieti bune, in care as primi dragoste pana la sufocare, dar eu nu as putea da decat raceala. el este acolo, si ma asteapta. iar eu vreau sa ma duc. sa imi implinesc fericirea, sa pot sa iubesc si eu. sa fiu cu cel care m-ar implini ca femeie. dar....sotul meu nu accepta o despartire. dragostea lui a dat in dependenta obsesiva. si este convins ca numai el ma poate face fericita, si ca ma va face. daca as pleca brusc de acasa fara sa ma uit in urma, l-as avea pe constiinta toata viata. mai vroiam sa mentionez ca familia mea a luptat in cel mai josnic mod alaturi de el si impotriva mea. il sustin, il iubesc pe el, ma considera nebuna, manipulata, vrajita, ca imi distrug viata...

in ceea ce priveste situatia ta, desi nu am prea multe amanunte, sfatul meu este sa te duci sa iti gasesti fericirea alaturi de cel cu care esti menita sa fii impreuna. Du-te si implineste-ti sufletul. nu trai o viata de resemnare, de regrete si de renuntari. poate ca in cazul tau se poate. eu inca sper ca si in cazul meu se va putea. dar lupta! nu renunta! nu renunta la fericirea ta!
#120238 (raspuns la: #120123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
atunci cand iti risti sufletul - de siriana la: 17/06/2006 12:42:26
(la: Cine nu risca nu cistiga?)
mi desi sunt genul de persoana echilibrata si care se gandeste cel putin o data inainte de a face ceva care implica o anumita doza de risc, pot sa-ti spun ca destul de recent m-am pomenit jucand o ruleta rusesca cu sufletul meu. si poate nu numai cu al meu. ideea e ca am riscat tot, si cand spun asta ma refer la tot ceea ce am insemnat eu ca persoana pentru mine si pentru cei din jurul meu. daca a meritat sau nu.... sincera sa fiu nu. pentru ca dintr-o experienta de genul asta, iesi de obicei cu sechele. pe de alta parte, daca nu-mi urmam sufletul si inima, nu mi-as fi iertat-o niciodata.m-as fi acuzat ca am refuzat sa fiu fericita.
explicatie logica ,cel putin in cazul meu.. - de Georgiana_John la: 04/07/2006 20:26:09
(la: SIMPATIE ŞI ANTIPATIE)
Mi s-a intamplat de prea multe ori, ca sa nu comentez...La mine este pur si simplu expresia ochilor. Simpatia si antipatia instantanee, in cazul meu, vine de la ce-mi spun ochii omului din fata mea. Am simtit o simpatie puternica pt un baiat in ochii caruia am citit optimism si inteligenta- s-a lipit intr-o secunda de sufletul meu si-mi este acum prieten bun. Am un client la munca care cand l-am intalnit mi-a ridicat parul pe spate si mi s-a facut pielea gaina de scarba. De ce? Nu este groaznic de urat sau libidinos. E un om normal. Dar eu am simtit ca este rau si perfid.Nu mi-a confirmat pana acum , dar eu simt ca tb sa ma feresc de el.Ochi goi, ochi ascunsi cu grija..dar a fost o reactie primara, instinctiva...
Si stii ce? Nu tb sa cauti motive, dar tb sa-ti asculti instinctul..a ramas ceva animalic in noi..cum de simt cainii oamenii care nu-i plac?? asa si noi simtim, dar unii tinem cont de asta si recunoastem reactiile, iar altii prefera sa puna calus acestei voci.Poate este vorba de feromonii care se raspandesc inconstient(ce bine ca macar p-astia nu putem sa-i controlam!) , poate sa fie recunoasterea unor oameni care au avut un rol in vietile noastre anterioare, poate e un dar de la Dumnezeu pe care inca nu-l folosim cum trebuie..Cine poate spune cu siguranta?



Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...