comentarii

in vizita la paris


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Doctori sau .... - de Dinu Lazar la: 19/03/2005 23:02:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Un subiect care mi-a atras atentia si la care nu am gasit un raspuns concret.Vroiam sa va intreb: Cat de mult putem interveni intr-o poza din punct de vedere "chirurgical" cat putem prelucra si unde sa ne oprim."

Orice lucru poate fi facut in mai multe feluri; citim in "Calatoriile lui Guliver" despre o insula ravasita de razboaie distrugatoare intre doua popoare care se bateau pentru a demonstra si a dovedi fiecare adevarul imuabil: cel mai bine oul fiert se sparge pe la capatul mai gros, spuneau unii, sau pe la capatul ascutit, spun altii.

Si la noi sunt dupa cum vedem mari miscari de trupe; unii fac poze la ora douasprezece ziua si fac pe dracu in patru sa demonstreze ca asa si numai asa e bine, si nu editeaza imaginile, culorile, saturatia si lasa compozitia cum o fi, si altii care mai misca pe ici pe colo ce se poate si obtin o imagine grozava dar care nu seamana cu originalul.

La 1874 criticul de arta Louis Leroy vizita la Paris expozitia unor ratati, incercarea unor necunoscuti ( Renoir, Monet, Sisley, Degas, Cezanne, niste neica nimeni adica) de a aduce o noua privire asupra picturii; criticul spunea despre expozitia nulitatilor amintite ca este "expozitia impresionistilor" si asa si-a intitulat si articolul; despre un tablou al lui Monet, "Impresie, rasarit de soare" spunea : "hirtia vopsita in mod rudimentar este mai lucrata decit aceasta marina"

Asa ca puteti face ce e academic de facut sau va puteti construi un stil propriu in care sa nu tineti cont de nici o regula, chestie care va va aduce oprobiul celorlalti "cunoscatori" imediat dar si un posibil succes intr-un viitor incert.

Oricum, un posibil raspuns exceptional la intrebarea aceasta, ce e bine sa facem si ce nu in fotografie, il gasim aici:

http://www.luminous-landscape.com/essays/making-images.shtml
#40010 (raspuns la: #39764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PROUDFRECKLED - de cristelino la: 21/12/2005 11:20:58
(la: Ce va place cel mai mult la Paris)
O fi ca seamana cu ce spuneai tu ``Eiffel Tower``.Eu ca formatie tehnica si pregatire ,pe mine m-a lasat mut de uimire combinatia intre inginerie si estetica.E drept ca petrecind 6 luni din an la Paris ,sau ma rog,Rueil Malmaison,am avut timp in fiecare week-end sa aleg alt traseu si sa vad cit mai mult.Gindeste-te ca am vizitat tot Parisul
``cu piciorul`` si pot si eu sa spun ``tout est beau en Paris``
La intrebarea de start a forumului n-as putea raspunde decit ca ceea ce nu mi-a placut sunt tiganii romani care cersesc linga turn in limba engleza, maramuresence din Sighet sau imprejurimi apte de munca cersind cu portretul papei in fata la supermarketuri in periferiile Parisului,smecherii care sar in fata unei masini condusa de o femeie cu un copil in spate,sa i spele fortat parbrizul si dupa ce iau banii sa -i auzi spunanind:ce-am fut-----o pe asta

In rest de Paris numai de bine.
Incerca sa vezi si tot ce este pe linga Paris
Galeriile de arta din Rueil Malmaison,Le Foret Domaniale,castelul daruit de Napoleon Josefinei..... etc
Spune mi cind mai vii.Te invit la o masa traditionala arabeasca (gouscous cu frigarui de miel)
:)))))))))))))))))

Cristelino



"dar totusi, au trecut 15 ani - de Daniel Racovitan la: 19/06/2006 14:32:58
(la: Oameni buni....ce aveti cu tiganii?!)
"dar totusi, au trecut 15 ani. oare cui se datoreaza acest revival de rasism?"

Pana cand n-am plecat din Romania nu am stiut cat de rasist eram si n-am observat cat de rasisti sunt romanii. Oameni care n-au iesit niciodata din gaura in care traiesc sunt gata sa parieze ca negrii sunt murdari si rai.

Am intrat in pamant de rusine cand cineva venit la noi in vizita in Paris, a refuzat sa se aseze in metrou langa un negru. Mai grav este ca negrul a obsevat gestul. L-am bagat in gand in pm si m-am asezat pe locul liber de langa black. De atunci il detest in modul cel mai sincer, si stiu ca nu ne va calca pragul prea curand.

Rasismul? Este expresia frustrarilor personale care isi cauta cu disperare un tap ispasitor.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#128752 (raspuns la: #128694) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Daniel Racovitan la: 28/08/2009 10:45:16 Modificat la: 28/08/2009 10:53:13
(la: De ce a fost huiduita Madonna)
ma intreb ce a deranjat de fapt: ca Madonna a facut afirmatiile, sau ca afirmatiile ii acuza pe romani de rasism?

daca a deranjat acuzatia de rasism, este pentru ca probabil e adevarata;

ca o observatie personala, romanii sunt o natiune mult mai rasista decat altele

si nu incercati sa justificati cu argumente gen "sa te vedem cand te taie tiganii cu cutitul, cand te fura puradeii, etc."; rasismul nu se justifica cu nici un argument, este pur si simplu un lucru rau

este un lucru rau sa te porti urat cu un copil doar pentur ca apartine unei etnii, si este penibil sa il suspectezi de toate relele pe un om pe care nu il cunosti, doar pentru ca apartine unei alte etnii

da, romanii sunt o natie rasista, si daca nu isi dau seama de asta este pentru ca:
- asa au fost obisnuiti sa gandeasca si au fost educati inca din frageda pruncie
- nu le-o zice suficient de multa lume astfel incat sa isi dea seama
- nu au fost ei insisi tinta rasismului

cata vreme am trait in Romania am fost la fel de rasist; a fost nevoie sa plec si sa vad cum e si pe la alte natii ca sa imi dau seama ca modul in care gandesc romanii este complet gresit, si ca rasismul e un lucru vicios

PS: imi este jena cu neamurile/ cunostintele/ amicii care vin in vizita la Paris si se comporta la fel de rasist ca in Romania;

PPS: uitati-va la "jurnalele de calatorie" de pe blogurile romanesti in care romani lambda isi povestesc impresiile de la Paris: toate vor contine remarci rasiste despre "negrii, arabii si alte zburatoare care misuna prin Paris"

penibil
alinescu - de sami_paris74 la: 25/08/2011 18:01:29
(la: Misterele destinului (safirul))
nu-ti fa probleme ,nu te vaita!
Eu sunt de vina,cu imaginatia mea bolnava.

Daca ai imaginatie ,scrie si tu ce va frumos,ceva deosebit .

Daca faci o vizita prin Paris,ai sa observi ca majoritatea podurilor sunt vopsite cu albastru, mai sunt unele vopsite cu verde,da alea sunt pentru indragostiti, aproape de Trocadero este un pod plin de lacate prinse de turisti,se spune ca cine agata un lacat acolo ,leaga o prietenie vesnica.

Traditii si traditii ,si cind te gindesti ca toate trec putin si prin tine.
#619028 (raspuns la: #619022) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paris - de miramash la: 20/04/2004 15:20:44
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!")
Eu am avut ocazia sa intru in ambasada de la Paris de doua ori si pot spune ca in 2004 fata de '99 este mai bine.
In '99 am petrecut 4 ore la o coada facuta de tziganii apatrizi care cereau dinnou nationaliateta romana nemaiavind voie la timpul ala sa se intoarca la ro, si coada nu se misca fiindca nu stiau sa scrie. Asa ca mi-am petrecut timpul scriindu-le cerererile ca sa-mi vie si mie rindul.
Anul asta trebuie sa-mi schimb pasaportul asa ca ma onoarea sa stau de vorba cu ambasada la telefon si sa-i si vizitez.
Vizita a fost o experienta de-a dreptul infricosatoare. Din soarele parisului, din cartierul shic de linga turnul Eiffel intri intr-o cladire din beton care seamana cu orice cladire de politie din Ro din anii 80, si imediat Parisul si Frantza dispar, te trezesti instantaneu in Ro, cu functionarii prafuiti, nu poti plati decit cash, cozi strinse, nici macar pixuri cu lantz, doua scaune din carton presat si o tejghea de o curatenie indoielnica.
Femei cu copii in brate, batrini in baston, toti la coada, in picioare, nu tu numere, nu tu sala de asteptare
Ai nevoie de ceva si ei stiu, asa ca te trateaza ca la Ro, taci si mergi mai repede si te gindesti ca daca cumva nu esti de-a dreptul la ro, daca cumva cind iesi in strada te trezesti in mijlocul Bucurestiului sau nu stiu unde, acolo de unde ai incercat sa scapi cu citiva ani in urma...

Functionarii arata ca cei de la posta, bietul consul de la Paris sta la tejghea si repeta de 100 de ori pe zi replicile. Cred ca nu si-a inchipuit ce-l asteapta cind a primit postul...
De fapt toata activitatea cu publicul se rezuma comert cu hirtii, vrei o procura, 45€, vrei un certificat 75€...
Totul se petrece fara amabilitatzi, fara un zimbet, aproape ai teama ca ar putea sa nu-ti dea ceea ce ai dreptul sa obtii, te fac sa te simti vinovat ca ai nevoie de un "serviciu consular", ca si cum le ceri o favoare.
Cind am iesit in strada si am revazut Parisul am rasuflat cu usurare, nu am trecut intr-un univers paralel prin poarta ambasadei!
Am intrat intr-un magazin sa iau un ziar, vinzatorul m-a intrebat ce accent am, de unde vine, i-am spus ca este romanesc si mi-a spus ca "domnul consul este un baiat minunat". Intr-un fel m-am simtit mai bine, m-a facut sa intzeleg ca de fapt mi-era mie frica de vizita asta ca tuturor celorlalti care ne impingeam la coada, era un fel de rememorare a timpurilor si a locurilor de care incercam sa ne eliberam. Poate ca aveam un "ic" si-l puneam inainte, alergia mea la functionari si hirtii, proceduri si limba de lemn ma facea sa fiu de la bun inceput "anti ambasada".
Poate...
Paris - mon amour - de Crisa_ la: 21/08/2004 23:31:40
(la: Paris)
De cand am auzit prima data despre alte tari, mi-am dorit sa ajung in Franta. Daca mi s-ar fi spus "ai dreptul sa iesi doar o singura data din tara, alege unde" n-ar fi trebuit sa stau pe ganduri: Paris-Franta. Imi aduc aminte ca in facultate, discutand cu o profesoara care urma sa plece de tot in Franta, i-am spus despre visul meu. La o saptamana dupa discutia asta a venit la mine sa-mi arate ce prospectase pe piata excursiilor catre Franta. Atata doar ca nu-mi oferea si pestisorul de aur sau macar un sponsor :).
La cativa ani dupa asta am avut sansa unei burse. va imaginati unde. De fapt erau doua, una in Paris, cealalalta in Compiegne. Am facut in asa fel incat cealalta castigatoare a uneia din cele doua burse sa fie incantata de preturile mai mici, de gratuitatea transportului in comun din Compiegne, incat sa aleaga "ce trebuie". Si am avut noroc. N-a fost chiar frumos, dar... Deja simteam ca imi e teama. Era prima data cand plecam asa de departe, eram ingrozita de "ce ma fac eu fara prieteni". Asta in conditiile in care imi dorisem asa de mult sa ajung in Paris. Nu s-a intamplat nimic neprevazut care sa ma opreasca din drum (asa cum ajunsesem spre final sa ma rog), nici macar la ambasada, unde toata lumea spunea ca umbla draqu cu furca, eu am avut noroc, m-am conversat cu monsieur G. (ca nu-mi mai aduc aminte cum il chema, da' toata lumea il dadea de al mai rau om d'acolo), intr-un cuvant mi-a mers snur.
Cand am ajuns in Paris, seara, intampinata de o colega ce statea deja de cateva luni aici, am fost din nou ingrozita de hatisul metroului. Imi spuneam ca n-am sa fiu in stare niciodata sa ajung singura acasa. Si la doar doua zile traversam Parisul, mergeam in vizita la... prieteni, fosti colegi de facultate.
De obicei nu ma plimbam singura, mi se parea "incomod" sa ma plimb singura. In Paris n-am avut niciodata senzatia asta. Au urmat sapte luni, weekend de weekend, de plimbari, singura sau nu, dar stiu ca nu reuseam sa stau acasa. Si dupa sapte luni, la plecare, ma uitam cu ciuda pe harta si mi se parea ca n-am vizitat mai nimic, ca n-am ajuns in suficiente locuri, ca inca nu stiu nimic despre Paris. Am plecat cu gandul ferm sa ma intorc, sa termin ce am inceput.
Si m-am intors, dupa doi ani. De data asta n-am mai stat in Paris, (data trecuta locuisem in arondismentul 15), ci in banlieu. Incepusem sa ma intreb unde e mai fain, in Paris sau in jurul lui. Oricum, cat era ziulica de lunga si cat functiona bus-ul sau RER-ul, tot in Paris eram.
Acum, la mai bine de cinci ani de la prima infatisare si ceva mai mult timp stat aici, spun ca e bine sa stai in banlieu, chiar daca e unul mai scumpisor, dar unde sa te simti bine, sa gasesti liniste, si... sa te plimbi cat te tin picioarele prin Paris. Chiar daca te dor, chiar daca faci basici la talpi. Acum va scriu odihnindu-mi picioarele in apa, dar multumita ca mi-am satisfacut un vis mai vechi. Am reusit s-o "vizitez" pe Monica Lovinescu. Pentru ca lucrez in continuare la ceea ce mi-am propus sa termin: sa vizitez Parisul.
Paris - de Pasagerul la: 13/06/2005 21:54:00
(la: Ce va place cel mai mult la Paris)
Si mie castanii infloriti mi-au amintit de copilarie.Am si pus o poza la
http://groups.msn.com/Photosaristocrate/pozepasagere.msnw
Sper ca ai sa mai vizitezi Parisul.Cind vizitezi a n-a oara, nu mai esti obligat sa bifezi toate locurile, si iti poti permite sa te plimbi in voie si sa te reintorci la locurile care ti-au placut in mod deosebit sau sa descoperi altele noi.

--------------------------------------------------
If you always do what you've always done
you'll always get what you always got.
#54682 (raspuns la: #53490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mie nu-mi place parisul. delo - de zaraza la: 21/12/2005 20:29:37
(la: Ce va place cel mai mult la Paris)
mie nu-mi place parisul. deloc! de fiecare data cand am fost acolo m-am simtit jecmanita. oo, iei cina la restaurant, dar vezi, e paris! chiar daca vinul e infect si chelnerul la fel, pretul e triplu fata de cat ai plati in rest. la orice colt de strada miroase a pipi, har hei, esti la paris! asta e farmecul! hotelurile, chiar cele "mici, cochete si romantice" sunt jegoase, dar evident, lustruite. cafeaua e infecta peste tot. lumea e stresata de prea multi turisti. puhoi de lume, fake peste tot. unde o fi parisul despre care se scrie atat?

zaraza

ps: uimitor pentru mine, ai mei parinti au ramas foarte impresionati de paris. au vizitat catedralele si intrebarea care le-a ramas de digerat a fost: "cum or fi reusit ei la vremea aia (1200 - 1300) sa imbine pietrele alea asa de perfect?" (era vorba de arcul gotic)

Parisul cel mai frumos oras din lume ? - de (anonim) la: 01/09/2003 09:33:24
(la: Paris)
Fara indoiala ca este o chestie de gust. Si apoi ar trebui sa le vezi pe toate si dupa aceea sa tragi o concluzie. Sotia mea credea ca Parisul este cel mai frumos oras...pana a vazut Venetia. Eu nu am considerat Parisul niciodata cel mai frumos oras pentru ca din pacate vazusem Londra inainte. Ghinion. Daca l-as fi vazut dupa, as fi fost mai incantat. Oricum, ramane unul dintre cele mai frumoase orase vazute si cand spun asta nu ma raportez la Caracal si Urziceni. Ca sa fac si o gluma, unul dintre dezavantajele Parisului este ca e plin de francezi. :)
Brancusi e coborat cu harzobul din ceruri - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 16:54:41
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
"5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)"

Sunt francezi in acte. In fond si in cultura sunt guadeloupieni si martinicani, nu francezi. Francezii nu sunt acolo decat un ocupant colonial. Nu sunt rasist: nu m-am legat de faptul ca sunt negri, ci am scos in evidenta ca sunt de fapt antillezi.

"Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman"

O fi zicand, dar la muzeul Brancusi din inima Parisului nu scrie NICAIERI ca e originar din Romania.
Toti vizitatorii muzeului care nu sunt romani, daca ii intrebi la iesirea din muzeu iti vor spune ca Bracusi e francez.
#419 (raspuns la: #406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gabi, la Paris nu ploua chiar tot timpul... - de JCC la: 23/10/2003 06:10:49
(la: E deja iarna la Paris)
chiar crezi Gabi, ca ploua tot timpul la Paris??
Ploua cand ninge altundeva.. Parisul toamna este magnific, sunt atatea de vazut...in centru sau in imprejmurimi..
insa sunt multe masini, prea multe chiar si fac poluatie...
#1938 (raspuns la: #1926) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scuze, scuze , Papadio, abia acum realizez... - de JCC la: 24/10/2003 03:07:02
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Papadio, mii de scuze, abia acum realizez ca esti un Papadioi si nu o Papadioara..
dar nu asta este important, ceea ce exprimi ma intereseaza.
pt. prima parte a mesajului tau, am sa-ti raspund in natura si stiinta, la subiect pentru ca ce scrii tu este veridic si interesant, poate interesa si pe altii, atunci sa-i facem sa profite :-)

da, am vorbit cu multi romani si am familie concernata
pot sa spun ca : romanii fugiti in 1944, 45 au fost bagati mai intai in lagare, supa populara, cate 30-40 intr-o baraca

Spui bine ca intre cei veniti in occident inainte de 1989 erau cei plecati "innot", mai erau si cei "cumparati" cu bani grei (ex mama mea), cei care erau tinuti ostatici in Romania apoi a fost presiune de la stat la stat (ex; un var mare sportiv cunoscut, avea sotia si fetita ostatec in Romania),
cei veniti in lada masinilor diplomatice, etc, etc

apoi cei TRIMISI, spioni, etc sau odraslele conducatorilor sau securistii si comunistii carora incepea sa le "miroase" o "epurare" eventuala si cum aveau stocul de dolari (nu castigati cinstit) plecau in misiune in strainatate cat mai puteau

Pe vremuri la Biserica Romana din Paris era plin din astia, au fost cazuri de incercari de rapire a "azilantilor"
chiar cazuri de rapire si omorare efectiva,
este una dintre cauze pentru care "veteranii" formau un cerc inchis in care noii veniti intrau doar prin recomandari de catre cei care le cunosteau efectiv familia

Inainte de perioada cu azilantii Cambodgieni si venirea lor in masa in Europa, aziulantii nu prea erau ajutati, aveau 3 luni un fleac in bani (o camera mobilata la al 7-lea etaj- de servitor) costa mai mult decat dublu si 3 luni cursuri gratuite sa invete limba,
erau gazduiti de Crucea Rosie in dormitoare de 40-60 persoane, paturi suprapuse, familiile despartite in dormitoare diferite,
scosi afara la ora 8 dimineata (chiar daca ploua, ningea sau ingheta) si puteau intra seara la ora 7 sau 8,
mancarea la supa populara, Crucea Rosie sau organisme caritative, erau imbracati gratuit (haine de a doua sau a treia mana) par organisme religioase. Ca azilant aveai tot ajutorul medical gratuit.

Daca aveai recomandare pt romanii deja in occident, daca veneai dintr-o familie cunoscuta de un "veteran" erai gazduit de romani, ti se imprumutau bani, te duceai la Biserica Ortodoxa Romana sau Uniata, gaseai ajutor, romanii, asa zis "veterani" faceau donatii la biserici in acest scop : bani, haine, mobile
erai recomandat sa obtii si serviciu, veneau cu tine la administratii sa-ti faci formele, te duceau chiar sa vizitezi orasul...

Mai toti au inceput prin a face menajul, muncitori, spalat geamurile,
paznici, spalat vasele in restaurante, pana cand si-au echivalat diplomele sau daca nu era echivalente, sa refaca cursuri sa dea examene si sa obtina o diploma din occident.

Era o viata grea, munceai greu si invatai in acelas timp, incercai sa ai o camera a ta, ca la Crucea Rosie, in dormitoarele lor, te demoralizai, erau multi plangareti, care vorbeau doar de ce au fost si au avut si nu erau capabili sau nu aveau caracterul sa lupte in occident

Trebuia o tarie de caracter si o vointa exemplara, pe langa credinta in Dumnezeu si convingerea ca daca tu te ajuti singur si Dumnezeu o sa te ajute.

Dupa ce te descurcai cu limba si aveai o diploma recunoscuta, iti gaseai un serviciu in specialitatea ta

Dupa venirea in masa a cambodgienilor in Europa, occidentul a luat masura precaritatii vietii azilantilor, si dupa anchete si verificari, aveai dreptul la un salariu minimal timp de un an, care putea sa-ti permita sa inchiriezi o camera mobilata cu alta persoana impreuna si sa poti manca acasa, sau sa stea toata familia intr-o camera.

au fost multe abuzuri imediat dupa 1989, "veterani" romani (cei veniti inainte) au gazduit si hranit romani ce soseau, au gasit casa golita la intoarcerea seara acasa de la serviciu,
sau banii imprumutati nu i-au vazut nici o data inapoi sau platiti in tara (caz dupa caz, cum era intelegerea)

toate astea au determinat instaurarea unei ne-încrederi, oamenii se fereau in plus, veneau puhoi, nu unul cate unul ca inainte
Sa fi avut banca Nationala si tot nu ti-ar fi ajuns sa "imprumuti" fara nici o garantie de a-ti vedea banii inapoi.

Insa un lucru este sigur, la revolutie "veteranii" din Franta, Germania si Italia au organizat prin Crucea Rosie, Lion's Club si Rotary Club ajutoarele masive pt. Romania.
#2034 (raspuns la: #2014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vizitatori - de Catalina Bader la: 03/11/2003 06:48:34
(la: Vizitatori)
VIZITATORI din toate tarile, uniti-va!!
De partea asta-lalta e mult mai interesant!!
Asta daca exista doua parti.
Ceea ce eu personal nu cred.
Cata
Rco - de JCC la: 05/11/2003 03:08:31
(la: Casatorie in Franta)
matematica, este cam peste tot aceiasi in lume..
poate o sa incepi cu cateva examene de dat, cu un post temporal intr-un liceu, dar daca persisti, poti ajunge
ar trebui totusi sa termini doctoratul, daca l-ai inceput
cum stai cu limba franceza?
ar trebui sa incerci sa contactezi colegi echivalenti din scolile superioare (fac) din Franta, prin e-mail
ar trebui sa faci o vizita informatie in Frant

Le Mans, cunosc un pic, in vestul Parisului la cca 220 km, au o Universitate, este un centru industrial, comercial si financiar.
Multe muzee, are o catedrala gotica din al 1"-lea sieclu, cu niste vitralii superbe, multe monumente vechi..

Este un oras care va cunoaste in viitor o extindere fenomenala, un oras de viitor
este si capitala de "rillettes"

Regiunea este superba, râuri, paduri,
Cu toate ca face parte din regiunea "Pays de la Loire" aproprierea de Basse Normandie(in nord) si Bretagne (in vest) a lasat amprentele

Oamenii sunt muncitori, seriosi, de cuvant, mai reci la inceput, dar cand esti adoptat esti pe viata,
bucatarie si gastronomie exceptionala
aperitivul national : Calvados, un fel de tuica facuta din mere, cidru
#3296 (raspuns la: #3215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
preotii la Paris (si in Franta) - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 03:42:20
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Sorine.
    Adevarul e ca, in Franta, intre preotii ortodocsi romani sunt foarte putini cei care pot ("isi permit") sa nu lucreze. Asta pentru ca aici bisericile/parohiile sunt simple asociatii (culturale, adica nici macar cultuale, ca legea din 1905 nu se aplica din cauza procedurii infernale), iar preotii nu pot avea pe aceasta parte in fata legii un statut ce sa le permita obtinerea cartii de sejur de la statul francez. In plus, comunitatile sunt mici si nu isi pot intretine preotul (mai ales cand, cum e in general in ortodoxie, preotul e casatorit si are familie). Asa se face ca aproape toti preotii ortodocsi romani au trecut (sau trec inca) printr'o alta studentie in Franta, ca sa obtina permisul de sejur... Dar studentia nu iti da de mancare la copii (din contra, se plateste), si atunci preotii sunt nevoiti sa lucreze. Deci aici in Franta, cei mai multi preoti ortodocsi romani sunt si preoti si studenti si muncitori. E un cerc vicios care cu greu poate fi spart. E ceva mai usor pentru preotii celibatari (sau calugari) si pentru cei, foarte putini, care sunt in parohii mai mari.
    Acum, cat priveste disponibilitatea preotilor din Paris, nu mi se cade sa vorbesc pentru altii. La noi, la Biserica "Sfintii Arhangheli" din 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris, arr.5 -- M.10: Maubert-Mutualité, langa College de France si Sorbona), lucrurile stau asa:


    1. Programul slujbelor:



      • Vineri, ora 18.00: Acatist
        (prima Vineri din fiecare lună, la ora 17.00, Sfântul Maslu)
        (ultima Vineri din fiecare luna, la orele 23.45, Priveghere)
      • Sâmbătă, ora 18.00: Vecernie
      • Duminică, ora 09.30: Utrenie ; ora 10.30: Sfânta Liturghie



    2. In afara de aceste ore, cand biserica este deschisa pentru slujbe (si spovedim, de e cazul), preotii pot fi intalniti pentru spovedanie sau alte slujbe punandu-se de acord asupra unei ore cu persona care le telefoneaza (numarul meu de telefon e: 06.033.18.033). Eu, ca sa dau un singur exemplu, spovedesc regulat lunea pe un roman care lucreaza intr-o pizzerie si nu are liber decat lunea.



    Toate cele bune.
    Pr. Iulian


      P.S. La aceasta adresa http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/CelebrationsNov.htm se gaseste programul slujbelor de la o alta parohie din Paris. Mai este si o a treia, dar nu-i stiu programul.
#4690 (raspuns la: #4634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diaspora romaneasca de la Paris - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 11:03:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Parinte Iulian, aveti contact zilnic cu diaspora romaneasca de la Paris (sau regiunea pariziana).
Cum vedeti starea ei? Care-i sunt nevoile, atat materiale cat si sufletesti?
Romanii la Paris - de pr Iulian Nistea la: 28/11/2003 04:00:16
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Daniel, desi am un contact zilnic cu toate categoriile de romani la Paris, viziunea mea este inevitabil limitata - pentru ca ("se zice") sunt peste 200.000 de romani in regiunea pariziana; pentru ca eu sunt doar de un an si un pic la Paris; etc. E drept ca, in calitate de preot, ai un contact mai profund cu oamenii... Asadar:

Impresia mea e ca romanii la Paris sunt impartiti pe "falii", destul de net saparate intre ele. O mica enumerare:
1. foarte mica emigratie dinante de razboi
2. combatantii in al 2-a razboi mondial (in familii mixte, cei mai multi)
3. exilatii politic de dinainte de '89(mai mult sau mai putin, desigur, dar, ma rog...), eventual cu membrii ai familiei
4. emigrantii imediat dupa '89
5. "noua emigratie sociala" (oamenii care au venit in ultimii ani ca sa lucreze, si care cei mai multi sunt sariti din viza si fara nici un statut sau situatie in Franta)
6. studentii
7. fostii studenti care au devenit cetateni franceji
8. (am uitat pe cineva? :))

Aceste "falii" reprezinta toate (fara prima nr.1) o emigratie noua, foarte dezbinata, neomogena, si in care unele categorii dispretuiesc pe celelalte. Asa se face, cred eu, ca romanii sunt dezbinati (pt ca argumentul "asa suntem noi romanii" nu tine, ca in America nu sunt chiar asa): emigratia e recenta; nu exista institutii, asociatii, organizatii care sa functioneze cu adevarat si util; romanii din categoria nr.5 sunt prea multi in regiunea pariziana.

Ar trebui luata fiecare categorie in parte, dar acum nu am timp...
Poate mai intervine cineva de la Paris, ca sa ma ajute.
:)

Iulian
#5454 (raspuns la: #5395) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
nu tace nimeni aici - de core la: 29/12/2003 12:18:16
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Pentru Papadie67:

Incep cu o rugaminte, aceea de a pastra tonul conversatiei in limitele politetii, altfel intregul dialog se va transforma intr-un kitsch mai mare decat Caesar Palace din Las Vegas si nu veti pierde numai dumneavostra, ci toti cei aici de fatza interesati sincer in ceea ce are de spus dl. Firimita.
Continui cu o parere personala si afirm ca faceti o confuzie de fond intre arhitectura si civilizatia Parisului si simulacrele premeditate ale Vegasului. Nu stiu nici eu daca ati vizitat vreodata capitala mondiala a kitschului (Las Vegas) si daca, deci, va pronuntati in cunostinta de cauza. Orasul american a fost planificat ca o adunatura de copii dupa cele mai faimoase cladiri ale lumii. Intentia in sine este de a imita, deci se respecta prima parte din definitia kitschului. Parisul s-a dezvoltat asa cum il descrieti, natural adica. Oferta urbana a fost de permanenta modernizare, de aici obeliscurile si Turnul Eiffel, Disney Land. In enumerarea dvs, alaturarea crimei organizate si a prostitutiei stradale nu este relevanta, caci nu sunt caracteristice stricte capitalei franceze. In Vegas insa, imaginea generala este si mai groteasca, in amestecul acesta sordid de natural si artificial, cu fastul de rigoare. Diferenta intre Paris si Vegas este, prin analogie, asemanatoare diferentei intre un cordon blue servit de un bucatar specialist si cel gatit in bucataria proprie, pentru ca amatorul nu isi permite sa mearga la restaurantul cu pricina. Asa si cu Vegasul, care aduce cladirile faimoase ale globului la botul calului american in scopul clar al entertainmentului, nu al cultivarii prin arta originala.
#7419 (raspuns la: #7368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...