inceput de toamna

fotografiile participante:

1. 06,39_AM


2. Asteptind culegatorii


3. Chain perspective


4. Frunze razlete


5. La inceput de toamna


6. Nu-mi lua vara pomii


7. Peisaj


8. Spre logodna din piatra


9. Toamna in curte


10. A inflorit septembrie


11. Avutiile toamnei


12. Dom


13. Funigel


14. Livada de meri


15. Ochelarii toamnei


16. Risipa de frunze


17. Stilul sumar al modei de toamna


18. aceasta zi miroase a toamna


19. Cerbul soare


20. Eel river


21. Honey from the sky


22. Locala


23. Pastel de toamna


24. Rod


25. Strada


26. Amurg


27. Cerul si noi(frunzele)


28. Flacara


29. La fereastra mea e toamna


30. Not quite that blue anymore


31. Pe aici nu se trece


32. Shogomoc river


33. Toamna cu lacramioare

are!!!! iar iesitul afara a inceput asta toamna. deci 6 ani nimic, si dintr-o data vrea afara, vrea inauntru:((

Iata instrumentul cu care putem sa ne vindem pozele sau fotografiile si sa ne umplem de gologani :

""""""Piata de arta din Romania are un site

La inceputul sezonului toamna-iarna

TUDOR-ART.COM este acum online. TUDOR-ART.COM este un excelent instrument de lucru pentru actorii pietei de arta din Romania: case de licitatii, galerii de arta, artisti si, deloc in ultimul rand, colectionari de arta. Este cunoscut ca artistii plastici din Romania nu se bucura de o prezenta coerenta si consistenta in anuarele internationale de vanzari, cotatiile lor ramanand peste ani anonime sau greu de stabilit. Pentru prima data, vanzarile publice de arta romaneasca stau la dispozitia interesatilor, selectate pentru fiecare artist in parte, usor de ordonat in functie de adjudecare, tehnica, momentul sau locul vanzarii etc. Datele biografice si bibliografice (inclusiv sursele online) completeaza prezentarea multora dintre artistii romani ale caror opere au aparut in vanzarile publice din Romania. Echipa care a realizat aceasta unica banca de date – monitorizand pe parcursul ultimilor ani vanzarile publice de arta - isi exprima speranta ca poate contribui la dinamizarea pietei de arta din Romania, prin completarea ei cu o sursa necesara de informare publica. Accesul la informatii se face ca urmare a obtinerii unui abonament anual. http://www.tudor-art.com/

Cu sinceritate,

Dan Tudor
fondator tudor-art.com

tudor-art.com poate fi contactat la:
e-mail: tudor-art@gallerya.ro
fax: 0250 739994 """""""""""

"Printre sunetele alarmelor de masini, ale motoarelor"

...ma tem ca cei - multi - care nu stiu locul nu prea vor intelege textul Dvs asa de sensibil, poetic si de bine scris, care rezoneaza incredibil cu cuvintele de pe inscriptia izvorului secat de sub biserica...
...si iata cum ati transformat o dimineata friguroasa de inceput de toamna intr-un moment de confuzie, in care cei care au fost cu Dvs se intreaba unde naiba ati vazut cutare sau cutare cadru; pe de alta parte respectati instinctiv ce zicea profesorul de maiestria imaginii - nu toate imaginile dintr-o secventa trebuie sa fie grozave, pentru ca lumea nu mai stie atunci ce e frumos si ce e foarte frumos, lasa-i sa jubileze cu ceva mai discutabil, si cee bun va fi cu atit mai bun.
Un loc de mers, atit cit va mai fi - putin timp - fara viloaie, bazine, pitici de ipsos si scari venetiene... ca terenuri de tenis au aparut deja pe deal la copacul inclinat, mama lui de copac...

Am primit un email de la un prieten cu urmatorul articol. Cred ca este interesant a propos de ce s-a discutat aici. S-ar parea ca Paler nu a scris aceasta poezie ce-i este atribuita. :

Cum am ajuns sa am complicitati cu Dumnezeu, asemenea dlui Becali.

Rog cititorii sa ma scuze ca, azi, intorc spatele „istoriei“ atat de interesante de pe malurile Dambovitei pentru a clarifica un mic mister „metafizic“.

1. Totul a inceput prin toamna, cand m-am straduit, cu un succes nesigur, sa conving pe cineva ca textul, gasit de el pe Internet, semnat cu numele meu, „Paradoxul vremurilor noastre“ (si pe care-l inclusese intr-o carte pregatita pentru tipar), nu e scris de mine.


Vreo luna mai tarziu, am fost anuntat de o doamna, care vroia sa-mi dea o veste placuta, ca „sunt publicat“ de o revista din Toronto. A doua zi, am primit revista. Pe pagina a treia sus, cu fotografia mea alaturi, am dat peste… „Paradoxul vremurilor noastre“. Am fost sfatuit sa „protestez“, dar mi s-a parut ridicol

s-o fac. Cum pot interzice altora sa se joace, cu numele meu, pe Internet? Ar fi fost o proba de vanitate. Si, cum stiu ca nu exista vanitati inteligente, m-am abtinut.

2. Prin iarna, intr-una din acele zile cu ger de crapau pietrele, am primit un telefon din America. Ma suna din Chicago dl Cristian Balan, in casa caruia am fost acum vreo unsprezece ani. Si de care ma leaga, in afara de gratitudinea pentru ospitalitate, o aventura palpitanta, in cursa spre aeroport, povestita in „Jurnalul american“ din „Aventuri solitare“. Din vorba in vorba, dl C.B. ma felicita pentru un text preluat de o publicatie romaneasca din America de pe Internet si „din cateva jurnale din tara“. M-a fulgerat o banuiala. „Nu cumva se cheama «Paradoxul vremurilor noastre»?“. „Nu, nu - a venit raspunsul -, se cheama «Interviu cu Dumnezeu»“. Am ramas blocat. Apoi, l-am rugat pe interlocutorul meu sa-mi trimta si mie „discutia“ purtata in Ceruri.

3. Acum vad ca gluma se ingroasa. De aceea m-am hotarat s-o iau in serios.


Saptamana trecuta, un domn din Brasov, M.L. (nu-mi permit sa-i dau numele intreg si adresa), mi-a scris pentru a ma asigura ca sunt autorul unei capodopere! Dupa ce mi-a marturisit ca nu poate face aprecieri „asupra intregii mele opere“, care „l-a atras totdeauna“, dar „a cuprins-o prea putin“, conchide: „Stiu, insa, ca «Interviu cu Dumnezeu» este o capodopera pentru eternitate“. Si-mi multumeste pentru „osteneala“ pe care mi-am dat-o, adaugand ca ea „este o binefacere pentru noi“.


Intrucat e posibil ca admiratia dlui M.L. sa fie sincera (si nu o ironie), ma vad obligat sa declar ca nu o merit. Si ca nu tin sa fiu un impostor. Nu eu i-am luat lui Dumnezeu interviul pe care autorul real al „capodoperei“ (mult prea modest pentru un reporter metafizic) l-a publicat pe Internet si in diverse reviste sau jurnale cu numele meu!


Eu nu-mi permit sa discut atat de familiar cu Tatal nostru ceresc. Nu sunt in stare nici sa-mi imaginez unde anume se afla Dumnezeu si cum isi supravegheaza opera! Singura „impertinenta“ pe care mi-am permis-o a fost sa tresar cand am aflat ca Van Gogh concepea Judecata de Apoi ca pe un moment in care Dumnezeu se va justifica pentru suferintele pe care le-a tolerat.

Pentru cei care, eventual, au nedumeriri, reproduc „interviul“ cu pricina, asa cum a aparut in „Micromagazin, Romanian Meridian“ la 17 decembrie 2005.

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…, zise Dumnezeu.

- Daca ai timp…, i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a raspuns:

- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul, nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.

Apoi am intrebat:

- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti, ca trebuie sa se ierte si pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat…, am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

==================================================
""Cand este vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie". - Voltaire "

amar si frumos inceput

iaca:

toamna asta n-are zambete pentru mine
n-are sambete
are doar un ochi in mijlocul zilei
si-o lacrima grea

are in saci in loc de roade amintirea
unor adevaruri de care nu vreau aminte
sa-mi aduca
cum ar fi ca-s nimic decat o buburuza
- si cateodata e cantec sa fiu asa
cateodata e soare -
astazi e doar mic
atata cat sa incapa o vocala muta intre doua consoane ca doi pereti care te strang
ca doua zile intre care
nu-i loc nici de toamna de stat nici
atata de mic

Un zambet ca o frunza, deci....sau ca o umbra?... Cuminte, ca un inceput de toamna lunga...

"Cuminte, ca un inceput de toamna lunga..."

...starea de toamna din timpul anului... :)

http://www.youtube.com/watch?v=37Zb7BoZjaA&feature=related

1) amintiri- anonim 10
2) weekend-anonim 1
3) cu 8 etaje mai aproape de cer-anonim 8

mi-a mai placut mult ' singuratate' de anonim 7 , dar nu mi se pare reprezentativa pentru vara, ci pentru inceput de toamna :)

este doar toamna, inceput de toamna cand primele frunze aramite se desprind purtate de vant...;)

multzam!

citita,placuta,incepe frumos toamna ta,mai ales cind esti indragostita.

o renastere la inceput de toamna din pletele copacilor atit de frumos colorati si ei au framintarile lor ca si oamenii din fericire ei se accepta si traiesc impreuna pina putrezesc sau nu-i ucid calaii ,cu noi oamnenii e mai greu,multumesc frumos:)

De cind ma stiu Toamna a fost si este anotimpul meu favorit. Ziua mea de nastere intotdeauna imi prevesteste sfirsitul verii si venirea toamnei. Nu stiu de ce dar Toamna a fost intotdeauna timpul cind mi-am regasit persoana, cind am putut sa creez, cind am fost inspirata. Daca as putea sa ma mut dintr-o parte in alta al globului as face-o numai sa pot sa traiesc doar anotimpul toamnei. Desi pe la noi sint inca temperaturile verii, dimineata si seara cind ies afara imi place sa respir aerul proaspat si crocant, iar mirosul toamnei il simt cum pluteste deasupra orasului de parca ar vrea sa te seduca inainte de a-si face prezenta intru totul.

Locuim foarte aproape de colegiul orasului si in fiecare dimineata cind plec de acasa imi place atmosfera studioasa si forfotul studentilor indreptindu-se spre clasele lor. Mirosul cafelei din masina imi aduce aminte de zilele mele de studentie cind primul meu popas din rutina mea de dimineata il faceam la cafeneaua universitatii unde deja stiau sa-mi pregateasca un “Double Latte”, pe vremea aia costa doar $1.25, iar un croissant $0.50. Acuma iesi ieftin daca te costa $4.00 total.

Abea astept sa vad frunzele copacilor cum isi schimb culorile, si cind ma plimb sa pasesc pe covoarele ruginii al Toamnei. Toamna a fost intotdeauna anotimpul cind m-am indragostit, cind scriam cele mai multe scrisori de dragoste, cind muzele poeziei si prozei veneau si stateau cu mine toata Toamna. Si-acuma imi amintesc de una dintre cele mai frumoase compuneri care le-am facut vre-odata.

Eram in clasa a cincea. Profesoara de romana ne-a dat tema de casa sa scriem o compunere, dar pentru mine era mai degraba o placere decit tema de casa. Afara deja incepuse sa picure prima ploaie de Toamna. Eram in camera “mare” cu mamica care facea ceva lucru de mina. Tin minte ca in momentul cind puneam creionul pe hirtie, totul din jurul meu disparea si intram intr-o stare de concentrare fenomenala. Fiecare cuvint era scris cu o usurinta de parca cineva mi le dicta, iar in mintea mea traiam fiecare propozitie, de parca tot ce scriam era testimoniul vietii mele. Cred ca v-ati dat seama ca subiectul compunerii era despre Toamna.

Cind am terminat de scris am intrebat-o pe mamica daca vrea sa asculte ce-am scris si daca am scris bine. I-am citit cu voce tare toata compunerea si cind mi-am ridicat ochii de pe caiet mamica plingea si zimbea. M-a luat in brate m-a pupat si mi-a zis ca am scris nemaipomenit de frumos. Eram atit de fericita dar in acelasi timp emotionata de nesiguranta daca si profesoarei ii va place ce am scris. Abea am asteptat sa vina ora de romana si sa-i inmin compunerea, si-apoi cu noduri in stomac am asteptat sa primesc caietul cu nota. Numai ca in ziua cind ni s-au dat caietele inapoi, eu am fost singura care nu l-am primit. Nu stiam ce s-a intimplat, de ce numai eu nu mi-am primit caietul de compunere. Dar nedumerirea mea a fost pusa deoparte cind profesoara a cerut sa facem liniste si sa-i dam ascultare.

Statea in fata clasei, si pe fata ei vedeam o placere si o incintare nespusa. Ne-a zis ca in toata viata ei de profesoara nu a citit niciodata o compunere mai frumoasa si mai bine scrisa decit ce avea ea sa ne citeasca in urmatoarele minute. Cind a inceput sa ne citeasca mi-am dat seama ca era compunerea mea. Stateam in banca cu inima in git si cu stomacul facut nod de emotii. Nu mai stiu daca am inceput sa pling, sau ce am facut, dar la urma cind mi-a anuntat numele si mi-a spus sa ma ridic in picioare stiu ca imi tremurau genunchi si nu indrazneam sa ma uit in jurul meu decit cu coada ochiului. Toti colegii se uitau la mine ca la o vedeta, si in pauza cu totii au venit la mine sa ma felicite. Nu eram obisnuita sa fiu in atentia nimanui, si cind am fost nu m-am simtit in pielea mea niciodata. Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de pe marginea drumului, nu sa fiu eu privita, dar in momentul acela nu am mai avut de ales.

Acesta a fost si a ramas intotdeuna efectul care Toamna l-a avut peste fiinta mea. Ceva foarte misterios se intimpla cu mine, ceva care nu poate fi explicat, dar care nu-l caut sa-l explic. Ce este important este ca in fiecare an abea astept sa vina Toamna cu culorile ei, cu miresmele ei, cu forfotele inconjuratoare, cu muzele poeziei si-al prozei. Asta e tot ce conteaza.

Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.

"Cum e toamna in Ro, ce sa facem, unde sa mergem, nu citim nicaieri, ca nu avem ce."

Noi am fost acum cateva zile in Muntii Apuseni. :)
28 de tineri fotografi amatori am incercat sa (sur)prindem frumusetea peisajelor de toamna in acele mirifice locuri, participand la FOTO-TUR-ul 5 organizat de FOTOdigital.ro.

Am avut parte de peisaje superbe, ceata, soare, ploaie, case de moti si oameni prietenosi. Rezultatele au inceput sa apara, deja fotografii reusite facute in aceasta "expeditie" fotografica au inceput sa fie postate pe site-urile foto.

Azi am testat si eu primul obiectiv mai "lung" (un sigma 70-300) din viata mea (sunt incepator in ale fotografiei, doar cateva luni am la activ). Si apropo de toamna mi-am dat seama ca pozele se incadreaza in acest subiect. Ele se pot gasi aici: http://gallery.flashrebel.org/sp_index.php?dir=./parc . Orice parere,critica imi este de folos....

La presiunile democratiilor occidentale si mai ales in perspectiva integrarii extrem de apropiate in UE, "sistemul" romanesc incepe sa se descotoroseasca de deseurile colaboratoare ale vechiului "sistem". In capul listei apare Mona Musca, dupa care sunt sigur ca vor urma o sumedenie de oameni politici si persoane publice. Se pare ca ortacii lui Ceasca, Ilici Iliescu samd, nu pot nicidecum pricepe ca vremea lor a trecut, precum cea a castravetilor galbejiti de toamna. Nici un sistem de informatii occidental nu mai doreste compatibilizarea cu unul printre ale caror colaboratori se gasesc indivizi cu mentalul inchistat in borhotul national-comunismului. Aparent Mona Dana Eva era exponenta lumii moderne. Stapanii ei, nu. Era doar "infiltrata" in cercurile "societatii civile", pentru a putea 'da in gat' intelectualii asa-zisi vanduti "conspiratiei iudeo-masone" sau "lui Soros".
Minciunile sau penibilul situatiei Monei nu mai au nevoie de comentarii.
Lumea romaneasca are nevoie de o innoire si la nivelul serviciilor de informatii. La vremuri noi, sa speram ca vor fi mai multi oameni noi. Iar politicienii sa nu uite un lucru, tocmai aceia pe care i-au slujit,"bunii" securisti i-au aruncat acum la cosul de gunoi. Deseuri nereciclabile.
Mario

Mi-e dor de toamna trecuta:)
Asta inca nu e. Nu-s destule frunze galbene sa faca o toamna.
Toamna inseamna octombrie, inceput de an universitar, plimbari prin parcuri, nostalgii.
Primul cuvant - poezie:)
Ce nebunie ? Fuga in vis pe o frunza de pelin.

alex