comentarii

inscris audienta intri ca acasa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
'neatza - de Ivy la: 18/11/2004 17:53:10
(la: Trancaneala Aristocrata)
trecui sa va salut...Sunt la office dar inca dorm..cum de tastez bine?!?! Pai deh...am ajuns cu cafeneaua asta sa pot tasta si in somn..:-)
M-a doborit raceala, am si un ochi rosu..de parca am baut aseara la greu...da poate am baut si am uitat..:-)

Bella, sa stii ca iar ma apuca amocul...cum adica 4 zile de liber..(hihi..ca eu am uitat cind le-am avut pe ale mele acu' o saptamina)...pai sper sa intri de acasa si sa nu ne lasi fara participare pe aici, pen' ca darling, daca dispari tu dispare si fun-ul trancanelii si ...as zice al cafenelii, serios ca da...Well, i know, i know..zici ca vreau sa te perii...ca cine stie ce urmaresc...:-)))) hehe...ma duc sa-mi iau un ceai..de iasomie..suna bine..decit cafeaua aia yakkiii
#29159 (raspuns la: #29158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
unire - de cirtitoru la: 31/03/2005 09:36:17
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Ce inseamna sa fie romanii uniti? Sa se ajute la nevoie (daca pot)? Sa stea la table in jurul blocului? Sa se adune in week-end si sa depene amintiri de acasa? Dupa parerea mea, oamenii pot fi uniti doar atunci cind ii anima aceleasi idealuri. Da, ati inteles bine, idealuri, adica un fel de utopii posibile. Oamenii pot fi uniti fie cind nu mai au nici un fel de constringeri, fie acestea sint atit de mari incit nu mai pot pierde nimic. Constringeri este greu sa nu ai: fie la job (cu un sef mai afurisit, de care, daca nu esti angajat la stat, deci si inscris in vreun sindicat, nu poti sa nu tii cont), fie acasa (cu o nevasta cicalitoare ori un sot betiv si bataus sau vreun plod rasfatat, obraznic, cu care nu stii ce sa mai faci). Constringerile ti le poti impune si singur, atunci cind te gindesti ca n-as putea sa fac vreun lucru sau vreun job niciodata. Si atunci, cind ti se impun unele lucruri sau ti le impui, cum mai poti fi alaturi de altii, ca sa fii unit? Intrebarea era despre romanii din diaspora, insa eu cred ca oate fi extinsa la toti muritorii. Si in comunism erau aceleasi probleme. E drept, lumea avea joburi si case. Acum le-au pierdut, dar au internet, ca sa putem bate cimpii... Cit despre cum poate influenta un regim personalitatea, ei, aici e cu totul alta chestie. Poate, daca omul este sarac si obligat sa traiasca din ce i se da. A se vedea, spre exemplu, lipsa de carti bune, casete etc (mai bine zis, vindute pe sub mina) din epoca de aur. NU poate, daca omul are o situatie materiala care sa-i permita sa ignore constringerile regimului. Ceva de genul: nu mai pot eu ca-i lumina scumpa, ca vacantele te rup la buzunar si nu ti le permiti, ca te uiti cu jind la o carte in vitrina librariri (ca ti-e jena sa intri sa o rasfoiesti. Costa cit munca ta pe citeva zile). Si tot asa. Cum erau romanii inainte de comunism? Pai, anatomic vorbind, la fel. Fiziologic, cam tot asa. La nivel ideologic, depinde de educatia fiecaruia. Daca erau fericiti: unii da, altii nu. Daca aveau bani: unii da altii nu. Cu alte cuvinte: care-i diferenta dintre romanii care au trait inainte de comunism si cei de acum? Depinde din ce unghi privesti viata!
acasa - de gabi la: 16/10/2003 04:29:56
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii)
poate ca ma insel, dar am constatat ca "acasa" este nu unde esti, ci cu cine esti.
#1465 (raspuns la: #1461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alice este de invidiat... - de lmm la: 21/10/2003 00:47:10
(la: Romani in strainatate)
...pentru ca ea este multumita la ea acasa.
Bravo ei, merita tot respectul!!!!!!!!!!!!!!!

Oricite am avea in ``Vest``, cel putin din punctul meu de vedere va exista mereu o ingradire a ceea ce sintem. Consient sau subconstient.Cred ca numai daca te nasti intr-o tara sau vii macar de la o virsta frageda nu iti lipseste nimic sufleteste, sa fii om intreg.
Sa te certi pe limba ta,sa injuri pe limba ta, sa te rogi pe limba ta...Cind intri intr-o biserica sa stii pe ce limba te rogi,sa nu te trezesti intrebindu-te pe care limba o fi mai eficienta....
:)) :((
#1753 (raspuns la: #1722) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si totusi este si toamna la Paris..Daniel, - de JCC la: 23/10/2003 06:04:19
(la: E deja iarna la Paris)
Daniel, daca te duci la Meudon la Foret, intri in padure, dar alege o zi fara ploie, o zi rara insorita :-)),
o sa admiri schimbarea de culoare a frunzelor, galben, auriu, aramiu, verde..
ia-ti o pereche de manusi groase de gradinarit, ca sa nu fi intepat, si un sac,
aduni castanele comestibile (chataines) de pe jos, o placere apoi acasa sa le prajesti in tigaie... miam, miam ..

te duci in padurea de la Fontainebleau, in grup cu prieteni, un cunoscator de ciuperci, gasesti galbiori (lactari), ciupercile gri, si inca alte soiuri comestibile..
in unele locuri gasesti atatea soiuri de muschi, de toate nuantele de verde, magnific

astea sunt doar pretexte de plimbare, sa admiri natura, sa vezi cate o veverita, cred ca Iulia ar fi tare incantata.. sa vezi ce desene de veverita ti-ar mai face...si ce-ar mai povesti..
sunt pretexte pentru a face un pic-nic, pentru a respira altceva decat aerul (40 Km la ora.., ne intelegem :-) ) din aglomeratia pariziana, pretextul de a se re-gasi cu prieteni, de a juca mingea, de ce nu? de a face poze..
acasa - de (anonim) la: 25/10/2003 15:08:28
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii)
in alte cuvinte, acasa este acolo unde ti-e inima!
#2150 (raspuns la: #1465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Acasa".. - de JCC la: 28/10/2003 01:04:34
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
intr-adevar Tolanici, suntem acasa unde suntem, iar cand ai reusit sa scoti pe toti ai tai (cei apropriati) din tara, este ideal..

dar asta nu ne impiedica sa avem o strangere de inima cand mergem acolo, o deceptie pt ce speram sa gasim si nu este, o nostalgie a anilor copilariei, al prietenilor pe care ii gasesti schimbati din cauza vietii lor de fiecare zi, pe care nu-i mai regasesti cum ii stiai..
#2337 (raspuns la: #2315) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr. mine acasa este aici -di - de SB la: 28/10/2003 03:00:51
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
ptr. mine acasa este aici -din prima zi- ptr. ca nu a mai existat drum de-ntoarcere( se mai intimpla si chestii de astea) Ai mei- majoritatea-(unii sint in lume:Paris, Montreal...o aruncatura de batz) sint acasa in Ro si ma bucur ptr. asta;cindva trebuie ca cineva sa ne poata spuna un "BUN VENIT"...si face fiecare in felul lui face ce trebuie. Astia sint ptr. mine "Melinnddenii" ce ne-asteapta!
#2354 (raspuns la: #2337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acasa - de anastasia la: 28/10/2003 07:56:15
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Acasa... e aici unde sunt, dar ma intorc cu placere "acasa in Ro". Curioasa sa vad ce s-a schimbat, ce mai e nou prin oras, ce mai fac vecinii si prietenii din copilarie. Imi place sa-mi restaurez casa mea in Ro si-mi place cand ma intorc sa stau cu ai mei la mici si bere in gradina. In plus, sunt in vacanta cand ma-mtorc, reusesc sa stau, sa stau de vorba.
anastasia
#2423 (raspuns la: #2264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Acasa ii vorbim doar in roman - de Daniel Racovitan la: 30/10/2003 05:50:35
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Acasa ii vorbim doar in romaneste. Cand suntem cu francezi ii vorbim in franceza, doar din buna crestere.

Consideram ca un copil trebuie sa cunoasca si sa vorbeasca limba materna a parintilor lui. Nu vrem sa fie genul de copil care nu fie in stare sa vorbeasca cu bunicii si rudele lui din Romania.

Franceza are de un' s-o invete. Romana o poate invata numai de la noi. Engleza, asta poate veni mai tarziu.
Cand pleci de-acasa ai intotd - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 10:22:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cand pleci de-acasa ai intotdeauna un aparat de fotografiat la tine, pentru orice eventualitate? :)
Ca si voi ceilalti care ati r - de relu la: 30/11/2003 16:23:25
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Ca si voi ceilalti care ati raspuns si aveti copii, acelasi subiect a fost abordat si la mine-n familie. Mama rusoaica, eu roman, vorbim in engleza. Decizia a trebuit luata, sa vorbim cu a mica fiecare in limba noastra? Sau in engleza. Rezultatul, care nu a iesit exact cum am planuit, a fost dupa cum urmeaza. Unii dintre voi stiti cum e sa ai copii mici. Mai ales cind nu ai pe nimeni (familie sa te ajute), si unul dintre parinti trebuie s-aduca "malaieti in calcaieti" acasa. Pai numai atita energie (fizica si psihologica) ai. Si cind esti obosit, si ne-dormit, idealurile incep sa devina numere cu prioritati, si-o dai pe ce limba vine mai usor. Pentru fiecare limba aia e diferita. La noi a fost engleza. De-acum incolo, ca a mica a trecut de 2 1/2 si devine mai usor de intretinut, o sa facem un nou efort de a o invata o alta limba. Eu fiind cu lucrul, ma indoiesc ca o sa fac mare diferenta cu stropul meu romanesc in oceanul de alte limbi. Dar ce e mai important e -- parerea mea -- sa-ti inveti copilul acea limba care crezi tu (si realistic poti) ca e bine s-o faci. Apropo, celor care leaga limba romana de identitatea romana, eu cred ca nu este necesar. Daca copilul invata (cu adevarat invata) istorie si alte lucruri bune despre Romania si ce inseamna sa fii roman, poate ca limba nu e asa importanta. Un alt aspect este ca de pe la 13-14-15 ani, copilul poate sa ia decizia sa invete romaneste (nepotul meu e exemplu care n-a vrut sa vorbeasca intre 5 si 16 ani romaneste). Nu e tirziu deloc. Si-atunic de ce sa ma strofoc atit cu un lucru inesential? Poate ca mai esential ar fi: ce limba sa-i invatam pe copii, in afara de romana si limba autohtona? Lb. romana o pot invata oricind si mai usor de la parinte. Dar o alta limba straina (care parintii nu o vorbesc) are o decizie atasata de ea care cred ca e mai importanta pentru ca incepind de mic exista o sansa mai mare de a o invata (prin a fi inscris la o scoala unde se preda in limba aia). Eu spun astea presupunind ca toti aici am fi de acord ca o limba in plus nu poate avea decit avantaje.

As vrea sa adresez (in avans) comentariilor celor viteji care vor spune ca "nu conteaza cit de obosit, trebuie sa depui efortul sa-ti inveti copii limba 'cutare'". Raspunsul meu va fi "fiecare cum poate." Nu toti avem acelasi nivel de energie, patriotism, lipsa sau supra-doza de identitate nationala, timp, si aceeasi lista de prioritati. E o decizie tot atit de personala ce limba se vorbeste in familie cit este cea care se vorbeste in dormitor :) Ce ma deranjeaza este atitudinea unora de a-ti judeca aceste decizii, de parca ai fi comis o crima. Un exemplu absurd: daca parintii sint muti? Trebuie sa-i invete pe copii sa nu foloseasca vorbitul pentru comunicare ca sa stie cum e sa fii mut?

As vrea sa adaug ca eu sint foarte convins ca cu cit mai multe limbi poti vorbi, cu atit mai bine.

Numai bine,
Relu
Ce pot sa va spun? Toate experientele aste tin de atit de multe coordonate, incit e greu sa aplici o formula. Mi-ar place sa va dau un sfat, sa fac o minune...Se pare ca sinteti pasionat de ceea ce faceti, si asta e nemaipomenit zilele astea. Cred ca e important sa va pastrati iluziile (si sensul umorului) intacte. Cine stie ce se va intimpla miine? Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi participa la vreo 80 de expozitii in Statele Unite, dupa ce in Romania n-am avut decit o expozitie modesta cu o colega de liceu, la biblioteca Sadoveanu, cred ca as fi ris. Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi scrie, si ca toate povestirile, eseurile, si articolele pe care le voi scrie intr-o limba straina, vor fi publicate, sau ca voi fi platit pentru ele.....Am invatat ca
ziua urmatoare e un posibil miracol.

Povestea cu invatatul englezei de pe cutiile de cereale. Presa reduce totul la citeva formule, suna atit de simplu! Adevarul este ca primele incercari le-am facut in 1986, cind am fost sergent in armata romana (alta poveste ireala!). Am avut un manual de engleza de la Universitatea Populara de la Sala Dalles, dar mi l-au confiscat dupa citeva saptamini, pentru ca engleza era limba "capitalistilor decadenti." In State, am cumparat citeva dictionare, incercind sa invat douazeci de cuvinte pe zi. Fara succes, caci cuvinte extrase din contextul frazeologic, nu fac doi bani. De-abia atunci, am inceput sa vizitez un supermarket local, si sa-mi notez fraze de pe cutiile de conserve, etc, ca sa-mi dau seama de structura gramaticala. Acasa, dupa servici, recitam cu voce tare ceea ce invatasem, ca sa-mi formez un context pe care sa-l aplic in situatii reale, de zi cu zi.
M-am inscris la primul curs de engleza la un colegiu local la vreun an dupa ce am inceput sa invat limba de unul singur. Totodata, patronul magazinului unde lucram, m-a incurajat sa vorbesc, sa vorbesc orice cu cumparatorii, si asta m-a ajutat enorm.

Suna foarte simplu in citeva cuvinte intr-un ziar...
#6932 (raspuns la: #6803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acasa - de nicolina la: 22/12/2003 12:54:06
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
oricat de des as merge,e tot prea rar. cand ajung, ma simt ca in transa: vartejuri de culori, amintiri, realitate fara cupola de sticla protectoare si mincinoasa. daca m-as adapta mai mult, mi-as pierde exact ce am eu mai bun in mine. in romania nu ca e acasa, da' e cel mai frumos loc din lume. nu m-am hotarat unde vreau sa raman, in ultimii ani am umblat ca tiganu cu cortu si mi-a placut sa tot umblu. daca am sa iau o hotarare si am sa ma stabilesc o sa fie romania sau o alta tara cu oameni cu sange cald, si am sa anunt neaparat pe forum locul precis:)
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E totul simplu - merg acasa. - de (anonim) la: 02/01/2004 21:18:57
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Uite, au trecut doar 12 ani, decind am plecat de acasa. Si fiecare intoarcere e la fel: ma intorc acasa. Multe s-au schimbat, dar, daca inchizi ochii si esti cu inima la tine, fiecare piatra inca are locul ei.

Multe am vazut, dar un "acasa" numai acolo am gasit...

ACASA - de (anonim) la: 05/01/2004 16:13:44
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Sunt perfect de acord: numai un singur loc e acasa. Numai pentru ca nu poti sa-ti platesti facturile la timp si te-ai saturat de coruptia, prin urmare emigrezi...nu inseamna ca te-ai rupt de acasa. Oricat ar incerca sa neaga atractia fata de Romania...nu e adevarat. Sunt in negare. Sau poate niciodata nu au trait in Romania.
Ce e asa de deosebit in faptul ca toti se uita la tine ca si la un retardat, desi ai doua facultati, numai pt ca esti diferit? Pai...cam asta e emigrantul. Numai ca financiar e mai relaxat. Daca telul in viata e numai sa mananci bine si sa cheltuiesti....mi-e mila de tine.
#7631 (raspuns la: #7539) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acasa - de bader la: 07/01/2004 02:20:31
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Acasa e acasa, indiferent de cati ani esti plecat in afara.
Cei care nu se mai simt bine in Romania, sant cei care au uitat de unde au plecat. Si atunci cand eram noi in tara era mizerie si saracie, numai ptr. noi era normal. Acuma dupa ce vede omul curatenie si altele in afara , normal ca nu i se mai pare tara care a lasat-o.
Dar obisnuinta e a doua natura.
Eu merg cu placere acasa, si din cate pot ajut saracii, nu critic.
Si de cate ori ma intorc din tara am o parere de rau ca las ce am iubit odata cel mai mult. Pamantul romanesc.
#7701 (raspuns la: #2423) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cartofi prajiti la mamica acasa - de Daniel Racovitan la: 07/01/2004 04:42:48
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Un anonim plin de curaj zise: "Clar as ramane in Romania. De ce? Pt. ca aici e viata adevarata! Nu ai prea multe restrictii cat timp ai bani. Conditiile sunt la fel de bune ca in Occident. Poti cumpara orice si in Romania daca ai bani. Viata e mai ieftina, locuintele mult mai ieftine si legile mai blande."


Astea sunt povesti de roman care n-a trait mai mult de 6 luni in Occident cu bani occidentali, si despre care a auzit mai mult de la altii sau din filme.

Nu, in Romania nu sunt conditii la fel de bune ca in Occident (in special la calitatea serviciilor si a produselor), si exista o multime de lucruri pe care nu le poti cumpara oricati bani ai avea pur si simplu pentru ca nu exista. Exemple sunt gramada.

Iar afirmatia cu "in Romania e viata adevarata" nu suporta comentarii, datorita subiectivismului ei. Pentru unii, viata adevarata e sa stea toata viata la mamica acasa si sa manace cartofi prajiti cu salata.
De bustibus! (sic)
#7713 (raspuns la: #7711) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...