comentarii

inspiratia artistica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
de acord, dar ... - de (anonim) la: 22/03/2004 03:23:47
(la: Cine esti tu, America?)
Inteleg ce vrei sa spui despre america si cultura banilor. Si eu am avut aceeasi impresie in momentul in care am descoperit felul de a gandi si actiona al lumii vest-europene, care e discipolul fidel al sistemului american. Europa inca mai are ceva sa ofere pe plan uman, desi cele mai mari probleme sunt create tot de modelul american al 'religiei banului'. Totusi nu as numi asta 'comunism', ci mai degraba dictatura banilor, fiindca e intr-adevar o dictatura foarte subtila, mai privativa de libertate individuala decat a fost in vremea lui Ceausescu.

Totusi, nu idealiza Franta, chiar daca s-a opus politicii americane. Am constatat ca multe dintre lucrurile care nu merg bine in Ro sunt asa tocmai fiindca au fost copiate dupa sistemul francez, ale carui carente au fost recunoscute de mult timp chiar de francezi. Nu am vazut prea mult din Europa sau din lume insa sunt convinsa ca Franta e departe de-a fi locul idealizat pe care ni-l imaginam noi romanii cu conditionarile noastre de secolul XIX.

Cat despre romanii care sunt un neam slab sau mai lipsit de valoare ca altii, nu e adevarat, pur si simplu sunt intr-un moment in care adevaratele valori nu se pot face auzite. Singurul lucru care l-as reprosa romanilor emigrati pe care ii cunosc si celor ce scriu comentarii pe acest site e ca adesea prea usor ii critica pe alti romani, uitand ca (virgula) cine vede paiul din ochii altuia ...

Sper ca dupa o vreme ai sa te reconciliezi cu mediul in care esti si ai sa gasesti suficienta valoare umana in cei din jurul tau ca sa iti dea putere sa fii tu insati, chiar in mijlocul unui sistem bolnav de materialism. Iar daca nu reusesti, nu uita ca adevaratii locuitori ai acestui continent binecuantat (care e America) sunt amerindienii, si cultura lor te poate sustine moral si sa iti dea inspiratia artistica de care ai nevoie.
Referitor inchisoarea Sighet - de sel la: 11/05/2006 19:27:34
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am vazut doua fotoreportaje diferite despre inchisoarea Sighet. http://www.badorgood.com/detail.php?id=57193 si ale lui Dinu Lazar
http://www.fotografu.ro/fineart/index.htm
Diferenta dintre foto Dinu Lazar si foto Doru Iacovescu:
In timp ce fotografiile lui Dinu Lazar exprima trecerea pe la Sighet in concediu, iar fotografiile par a fi doar pentru albumul personal de amintiri, fotografiile lui Doru Iacovescu sunt pline de expresivitate, respira sentimente puternice si denota inspiratie artistica.
Daca intram in detalii artistice ar trebui sa sesizam diferenta de lumina si de incadraturi, din pacate, total in defavoarea lui Dinu Lazar. Prea multa lumina si prea banala pentru o inchisoare incarcata de o istorie ascunsa majoritatii romanilor. Domnul Lazar pare ca a ratat intalnirea cu dramatismul acestei istorii.
In ce priveste subiectul, daca este nou sau nu, asta prea putin conteaza. Importanta este abordarea subiectului si ceea ce ramane in urma fiecarei abordari. Holocaustul este un subiect la fel de vechi, dar mi se pare ca merita tot mereu abordat. Si nu este numai parerea mea ci si a unor regizori importanti de film. Parjolul comunist a fost, prin proportiile lui de o suta de ori mai mare decat holocaustul si tocmai de aceea este bine sa ni-l reamintim. Sighetul a inspirat o multime de artisti (fotografi, regizori, realizatori de televiziune etc.) si nu cred ca vreunul dintre ei detine adevarul absolut. Nici Dinu Lazar, nici Doru Iacovescu, nici urmatorii care vor fotografia acest loc.
Nici aceasta parere nu detine adevarul absolut, dar vine din partea unui jurnalist de televiziune care a facut si el vreo cateva filme si intamplator a luat si niste premii(dar asta chiar nu conteaza).
#121648 (raspuns la: #120203) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In urma atentionarii...... - de Dinu Lazar la: 12/05/2006 00:42:33
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnule Narcis, aici onorabilu` project manager ( cu P mare de la p..a si
M mare de la m..e) are dreptate!!!!!!

Pai se poate, pe ce lume sunteti? Ce atitudine e asta?

Infractorii are si ei drepturi si tre` protejati.

Daca sunteti in troleibuz si va ia unu` la inghesuiala sa va jmangleasca
portofelu` va rog ori sa va faceti ca nu vedeti - asta e cea mai buna
atitudine - ori sa-l atentionati blind si pe shoptitelea, sa nu auda calatorii,
sa respectati psihicu` shutzului, care are si el dreptul la drepturi de paralizati.

Daca va ataca unu` seara la scara blocului sa nu reactionati violent, sa zimbiti
si printr-o atitudine budista si un zimbet deschis si sincer sa il invatati minte pe
cremenal.

Altfel o sa dati de dracu` si o sa apara din neant unu` care o sa se ia de Dvs ca
nudurile facute de Dvs la Sighet sunt opera unui ratat care a trecut pe linga intilnirea
cu istoria, si ca ar trebui sa va schimbati conceptia despre viata, pozele Dvs cu Sisifu`
fiind de natura sa induca clasa burgheza in eroare si sa o indeparteze de la adevarata
ei misiune istorica, de a rasturna racilele comunismului si de a arata viitorul
luminos al omenirii, imperialismul inaltator si imaculat, imbratisat de marele
nostru frate de la vest, care este.

Asa ca domnu` Narcis, ar trebui sa va bagati mintile in cap, sa va mai uitati si Dvs pe
badorgood, unde veti gasi opere pline de expresivitate, care respira sentimente puternice
si denota inspiratie artistica, si sa mai invatati ce e aia fotografie, sa o tremurati o leaca,
sa o lasati sa picure inainte de a o arata la altii, pentru ca, nu-i asa, luati aminte:
"Importanta este abordarea subiectului si ceea ce ramane in urma fiecarei abordari"
Aceasta fraza sa faceti bine sa o scrieti mare la intrarea in studioul Dvs si sa o dati jos
pe aia cu "proletari din toate tarile uniti-va" pe care orice regozor de televiziune premiat
se prinde ca o aveti acum dupa ce vede ce faceti, adica dupa trecerea Dvs in concediu prin
lumea artei foto, atit de plina de fior artistic si, ce naiba,
"Prea multa lumina si prea banala", care este.

Altfel, pentru cine nu a prins firul discutiei, avem la www.fotografu.ro/furtu.jpg pagina
salvata a sitului la care facem referire, si la www.fotografu.ro/fineart/mare pozele originale.

Io nu l-am atentionat pe infractorul respectiv pentru ca unui om care spune linistit ca
pozele "vor fi notate pentru originalitatea alegerii" si care nu are nici o greatza apropo
de originea lor, nu ai ce vorbi.
Si nu am vazut nici scuze sau vreo unda ca regreta sau ca intelege ce a facut.

Altfel astept sa ma mai duc si eu la Sighet inca o data, sa imi tremur aparatul, sa arat
realitatile care tebuie, conform indicatiilor pretioase ale regizorului premiat.
#121757 (raspuns la: #121723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
catalin - de jeniffer la: 09/07/2006 15:35:49
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
in fata unui tablou, in afara de subiectul propus se poate discuta despre mestesug, compozitie si evolutia stilului, despre inspiratia artistului uneori nu se poate sti.

isus era un filozof bun, dar nu el a creat religia lui, ci cei care au scris istoria lui fantastica.
#132354 (raspuns la: #132348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 08/10/2008 13:30:13
(la: concurs Chippendales-Cafenea 2008)
Sa-i analizam daca au toate talentele... la locul lor, daca au...inspiratie artistica, duiosie sentimentala...inteligenta, etc, etc.

ma rog, iaca si de la mine, in ordine alfabetica, cinci 'batrani':

Baloo_
donquijote
M a o
Omerta
Paianjenul

si trei 'tinerei': ionutu, maxilian si modigliani (sper ca esti baiet, potochi-te-ar norocu'!)
vot be - de Bucu la: 06/09/2009 20:25:53
(la: concurs foto anotimpuri cafeneaua.com - VARA)
1. anonim 10 - 'nori cu ochelari'
pentru minunata inspiratie artistica ...

2. anonim 8 - 'drumul catre soare'
pentru ca mai mult de-atât nu se poate povesti ...

3. anonim 5 - 'sortant les jours de pluie'
pentru bucuria detaliului...

anadaria - de om la: 17/01/2014 17:44:26
(la: Vindecarea sta in subconstient)
mai, tie-ti place de arnold si de matrix :))

Vor fi tot mai putine cantece si mai putini maci pe campii. total gresit, o sa fie mai multi maci deoarece masinile si robotizatii nu trag pe nas ;)
Corect raportul cantitativ dintre maci si cantece...mai putin praf, mai putina inspiratie artistica :)))
#649393 (raspuns la: #649386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Artista foto Ioana Huiduc in Olanda si Belgia - de Dinu Lazar la: 13/04/2005 07:07:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ioana Huiduc este una dintre cele mai tinere si mai promitatoare
artiste romane ale acestui moment. Prin fotografia ei a atras deja
atentia asupra ei de cativa ani. Subiectele sale se gasesc in
Bucuresti, dar si adanc in provincie, in lumea muzicii pop si intr'
o abordare aproape abstracta a eroticului. Este autoare a catorva
filme de scurt-metraj si a unor opere ce tin de arta grafica. Ioana
Huiduc nu are cu toate acestea in momentul de fata mai mult de 22 de
ani.

Ioana Huiduc va lua parte in Belgia - cu opere de arta fotografica -
la o 'saptamana romana' ce se va desfasura sub semnul a 125 de ani
de legaturi diplomatice intre Belgia si Romania. In perioada 18-24
aprilie Radio-Televiziunea Flamanda (VRT) va acorda o atentie
speciala aspectelor culturale [ce tin de aceasta 'saptamana
romana']. Ioana Huiduc va fi prezenta la Bruxelles intre 19 si 21
aprilie.

In Olanda va deschide pe 29 aprilie o expozitie la 'Extra Vierge' in
Rotterdam. Vernisajul va avea loc incepand cu ora 19.30.

Bucuria deschiderii expozitiei va fi marita de cateva suprize
culturale.

Extra Vierge este un spatiu relaxant si datator de inspiratie situat
pe Rotterdamse Mathenesserlaan 169. Mai multe despre Extra Vierge si
despre fondatoarea Susanne Brakkee se poate gasi la adresa
http://www.dolcevino.nl/holland/newshol.html

Din biografia Ioanei Huiduc (Bucuresti, 6 ianuarie 1983):

Anul trecut a ilustrat o culegere de eseuri cu titlul 'About
love'/'Despre dragoste', publicata de editura Liternet. IN 2003 a
avut o expozitie personala sub numele 'Friendship' in cadrul
programului 'Fight against drugs, racism, and violence'. In 2002 a
fost gazduita, intre altele, de catre Teatrul Odeon - Bucuresti si a
expus in timpul Festivalului National Ion Luca Caragiale. A avut de
asemenea o expozitie personala in Constanta. Primele sale fotografii
au aparut 'editate' in 2001 in cadrul The International Visual Arts
Fair (TIAV) dupa ce obtinuse premiul intai in cadrul unui concurs al AFPR.

Aceasta vizita a fost facuta posibila prin grija IRSCA Gifted
Education (www.supradotati.ro), Atlassib (www.atlassib.ro) si a dnei
Zoe Daniela Cochia (organizator si membru in conducerea
organizatiei 'Letterenhuis' Rotterdam - www.letterenhuis.nl).
#43251 (raspuns la: #43189) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tehnic-da artistic-nu - de (anonim) la: 06/10/2003 16:53:00
(la: Despre fotografie)
tehnica nu se va opri niciodată şi mereu va progresa obligindu-ne la o rutinată mirare ce nu va mai stirni mari valuri la un moment dat.
Noi oamenii nu ne vom transforma niciodată in masini perfecte de realizat imagini si chiar daca vom reusi vreodată să facem totul perfect (dupa oricare criteriu al perfectiunii fizice) nu vom fii niciodata capabili să putem incărca in acea imagine acel cimp enegetic ce te face să simţi că te afli in faţa unei creaţii,în care artistul şi-a pus o parte din sufletul său,fie ea banală pt.foarte mulţi dintre semenii lui.
Nu dau alt exemplu decit cel al olarului ce stă in tîrg şi munceste la roata lui si adună mai multi privitori decit taraba cu porţelanuri facute pe bandă de alături.Orice creaţie are ceva magic in ea ce nu poate fi imitat sau copiat. Vom reuşi să clonăm oameni nu şi suflete.
#812 (raspuns la: #102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
artisti-fotografi-casa scinteii - de Dinu Lazar la: 09/12/2003 01:57:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Sa-l luam ca exemplu pe Sandu Mendrea; un fotograf foarte bun, creativ, cu multe albume la activ, un indragostit si un impatimit de imagine; nu era un exuberant, toata viata a muncit in partea mai putin iluminata a cadrului si a preferat sa stea mai in umbra si sa creeze si atit. Putin inainte de `89 a plecat din tzara si acum traieste retras in Israel; pe alte coordonate, pasiunea sa este continuata de unul din fii sai, Dinu Mendrea, care a facut si citeva expozitii foto in Ro de curind.
Pentru Sandu Mendrea, Internetul a venit prea tirziu; acum este un om in virsta si nu poate sa scaneze imaginile, care si alea cine stie unde sunt, si sa isi faca un sit; ca el sunt multi fotografi in virsta, care s-au stins sau se duc in uitare - crunta soarta pentru niste creatori si pentru niste artisti ai fotografiei, aceasta arta a comunicarii.
Asa ca Sandu Mendrea nu are nici macar un sit, si nici un rind macar intr-o antologie a fotografilor romani care nici aceea nici in faza de proiect nu exista.
Cumplit.
...Ceilalti fotografi de la Casa Scinteii s-au dus aproape toti intr-o lume probabil mai buna, pe rind, cu discretie... si in nemeritata uitare.

In Romania neexistind o cultura profunda a imaginii, a fotografiei, care sa creeze un numar de istorici ai fotografiei si de critici de arta specializati in fotografie, situatia este cea care este; nu exista o privire de ansamblu, nu se poate sti nici ce a fost bun si ce a fost rau, cei ce au fost nu sunt cunoscuti si sunt uitati si lucrarile lor sunt pierdute pe vecie, cei tineri pe buna dreptate cred ca nu a fost nimic, si putinii care se mai ocupa acum de estetica imaginii fotografice si poate de istoria ei fac jocurile unor bisericutze sau caste, cu partinire si de multe ori cu o energie negativa incredibila.

Timpul trece si nu numai ca nu stim acum cine si ce facea in fotografia romaneasca in anii `30, `50, `70, si chiar in `90 ... dar fragmentarea si lipsa de comunicare fac sa nu se cunoasca nici acum mai nimic despre fotografia romaneasca si fotografii romani, in mediile culturale apropiate de fotografie de afara.

Problema este complexa si spinoasa, generatoare de lungi discutii...
Este incredibil cum totusi dintre atitia iubitori de fotografie din tara nu s-a cristalizat nevoia de a face ceva pentru cunoasterea a ceea ce a fost, si bun si rau. Este incredibil cum in paishpe ani de democratie un cabinet de stampe si fotografie de la Academie sau o sectie de foto de la Muzeul de arta al RSR (!) nu pot sa aiba un cuvint de spus. Ma refer la un cuvint constructiv, nu la parerile unei muzografe care cocheteaza numai cu anumiti fotogafi, si care spune (pe culoare, nu in carti, ca o carte se scrie greu) ca ala nu e fotograf si ala e o janghinea, fara sa-i cunoasca macar...
Sau nimeni nu zice nimic de la Institutul de teoria artei, o mai fi existind?
Vai de fotografia romaneasca... nici nu apuca sa se cristalizeze ceva ca si intra in uitare sau se darima... sa fie o continuare a istoriei cu Mesterul Manole?
#6231 (raspuns la: #6217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Contradictii in evolutia artistica - de Florin Firimita la: 29/12/2003 00:59:55
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Trecutul devine apasator cind ramine static. In primul meu an aici, tot ceea ce am putut face a fost sa ma re-apuc de pictura, si sa-mi platesc chiria. Supravietuirea nu face casa buna cu nostalgia, dar peisajul romanesc mi-a fost de ajutor. Ce aveam de pierdut? Natura pentru mine a fost intotdeauna mai de incredere decit natura umana, mai sigura. M-am concentrat in construirea unei legaturi cu arta. Oamenii ma dezamagisera prea mult. A fost un fel de mecanism de auto-aparare, lasitate, cine stie...
Evolutie? Bineinteles, pe plan estetic si totodata pe planul filozofiei artei. Prin 1991, peisajele mele romanesti au fost populare cu publicul american pentru ca emanau nostalgie ca o fintina arteziana. Nu erau grozave, dar acum ma uit la cele citeva cu care am ramas, si am fata de ele atitudinea unui parinte care-si mustruieste copiii, dar e destinat sa-i iubeasca fara discriminari. E adevarat, ma bucura sa-mi vad lucrarile, vechi sau noi, plecate in lume. Cred ca ceea ce fiecare artist spera este ca intr-o buna zi, va ajunge la lucrarea ideala. Bineinteles, e o iluzie, dar asta nu ne opreste sa continuam sa alergam dupa himera. Atelierul meu ideal ar fi o camera goala.

Lucrarile noi, sau mai bine zis, noul stil, a aparut cindva, dupa 1997, cind nu m-am mai impotrivit noilor idei pe care incepusem sa le am, si care erau in contradictie cu ceea ce peisajele reprezentau pina la acel punct. Simboluri, noi metode de a organiza suprafata, curajul de a folosi materiale noi, curajul de a accepta de unde am venit, etc. Plus, am mai spus-o, contactul cu vitalitatea artei americane mi-a dat curaj sa experimentez.
#7355 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum e sa fii film... - de Florin Firimita la: 14/01/2004 19:36:57
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….



#8061 (raspuns la: #8032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marii Artisti BD din Romania: - de Ovidiu Bufnila la: 18/03/2004 03:50:26
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Gasiti artisti de exceptie in:
http://www.visualart.ro/
Fara Artele privirii, scriitorul ar fi o biata insecta. Am invatat sa construiesc imagini in literatura mea de la Salvador Dali si Rembrandt. dar am invatat si de la Sandu Florea, Marian Mirescu, Corto, Gospo si multi alti artisti daruiti.
"Poze artistice, neartistice, - de Daniel Racovitan la: 02/04/2004 16:05:29
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
"Poze artistice, neartistice, arata realitatea."

Te contrazic. Nu arata realitatea ci doar o parte din realitate. O "realitate" trunchiata , deci mincinoasa.

Fotografiile alea, pe langa mizerabil executate, sunt manipulatoare in cel mai josnic mod.

Daca expozitia s-ar fi numit "Sat de tigani din Romania" nu as fi obiectat nimic. Dar cand ii spune "Primavara in Romania" atunci autorul o cam cere.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#13218 (raspuns la: #13209) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sir Lawrence Alma-Tadema Vs. Thomas Kinkade - de LMC la: 13/04/2004 13:00:49
(la: Fratia pre-rafaelita)
Domnul Firimita spunea:

"Comparatia dintre Alma-Tadema si Kinkade....Desi nu pot spune ca prefer kitsch-ul englezesc celui american, cel putin pictorul englez a avut ceva urme de talent, in timp ce Kinkade este ceea ce in Romania am fi definit drept "pictor de bilci." Alma-Tadema, de care nimeni n-a auzit astazi, a fost foarte popular in timpul vietii. A fost fascinat de Egiptul antic, si in general, de viata grecilor si romanilor antici. Prin 1850, englezii cultivau acesta sentimentalitate dulceaga, teatrala, reprezentata prin fecioare cu obrajii roz pe fundalul unor tufisuri de trandafiri, figuri androgine cintind la harpa, etc, un alfabet visual conceput pentru a le justifica tendintele decadente mai mult sau mai putin latente. Una dintre caracteristicile kitsch-ului este tendinta de a cenzura originalul, de a inlocui originalul cu o copie daca se poate mult mai “draguta,” mai populara. Kinkade si Alma-Tadema se intilnesc pe planul acesta, pentru ca ambii trivializeaza trecutul, natura, etc. Ambii au fost propulsati de avaritie...."

Comparatia intre Kinkade si Alma-Tadema mi se pare o exagerare a analizei critice. Eu cred ca Kinkade face parte dintr-o grupa de "artisti" complect diferita decit cea a lui Alma-Tadema. Kinkade si-a gasit o sursa de venit de care se tine cu dintii pina cind inca mai poate si pina cind acest "bubble" ii va exploda in fata. Omul este destul de destept in marketingul lui pentru ca se pare ca a gasit un drum paralel care il urmeaza mai agale fara a se strofoca prea mult.

Vezi:
http://www.thomaskinkade.com/magi/servlet/com.asucon.ebiz.catalog.web.tk.CatalogServlet?catalogAction=Product&categoryId=640&productId=62304

Aceste Plen-Airs sint probabil mult mai demne de un respect artistic, desi in multe cazuri ramin sub un nivel de fircaleala inutila.

Despre Alma-Tadema, nu pot sa-i gasesc nici un element negativ in lucrarile lui. Precizia, compozitia, studiul, culoarea, toate sint extrem de frumos imbinate si controlate. Nu uitati ca in acelasi timp Ingres, Delacroix, Gerome si multi alti pictori erau fascinati de aceeasi "genre" al Orientalismului. Aceasta fereastra inspre o fantezie Orientala, inspirata de colonizarile Orientului Mijlociu, era o moda al societatii inalte, rivnita de la cel mai mic la cel mai mare. Din ea sa nascut Simbolismul care la rindul lui a dat nastere la alte curente in arta. Comparatia intre cei doi artisti mi se pare asa cum am zis exagerata, pentru ca nu pot sa imi imaginez arta lui Kinkade intr-un muzeu de arta, sau o carte care sa-l mentioneze ca fiind un artist important dintr-o miscare artistica care a revolutionat arta.

Deci "with all due respect" domnule Firimita va contrazic punctul de vedere bazata pe faptul ca contextul in care pictorul Alma-Tadema a pictat era altul decit cel care il traim astazi. Sintem asa de obisnuiti cu imaginile Post-Modernismului si Avant-Gardismului care ne inconjoara incint atunci cind ne izbim de calmul si frumusetea acestui "vechi" curent il explicam a fi kitchism. Alma-Tadema nu a copiat ceea ce alti pictori au facut asa cum Kinkade il copie pe Thomas Moran, Albert Bierstadt, si altii ca ei. Temele lui erau inspirate din poezie, mitologie si imaginatie dar erau compuse cu o precizie maxima. Studioul lui nu era plin cu imaginile altor artisti ca sursa de inspiratie, era plin de flori, plante exotice, obiecte aduse din Orient etc etc. El nu compunea trupul uman dintr-o revista de desen ci isi platea modele vii pe care le studia intr-un mod academic si precis. Aratati-mi unde este evidentiat acest lucru in arta lui Kinkade?!

In incheiere vreau sa precizez ca miscarea aceasta al Orientalismului si-a Pre-Raphaelismului a fost o ridicare impotriva Academiei si-a Neo-Classicismului, era asa cum intr-un mod paralel Mininalismul a fost o forta impotriva Abstractului Expresionist. Deci pe vremea aceea era tot la fel de scandaloasa asa cum astazi sintem scandalizati de imaginea Madonei pictata in excrement de animal. Nicidecum nu era privita ca o forma de kitch.
#13782 (raspuns la: #13753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interviu cu Jean Baudrillard in "Adevarul literar si artistic" 7 - de Dragos Bora la: 16/04/2004 08:28:43
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"...
-As dori sa incep cu activitatea dumneavoastra ca artist. Stiu ca de cativa ani sunteti si fotograf,iar arta pe care o practicati se axeaza pe detaliu.
..."
Prezentare, traducere si adaptare de Monica Joita.
Din pacate articolul nu exista inca online. Daca va fi disponibil online
voi anunta. Mai multe despre Jean Baudrillard la adresa de mai jos.
http://www.egs.edu/faculty/jeanbaudrillard.html
Artistii din ziua de azi nu m - de laurita la: 27/07/2004 23:33:14
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
Artistii din ziua de azi nu mai relizeaza creatii originale, rezumandu-se la a se inspira din marii maestrii sau la a face ceea ce cred ca se vinde mai bine. Rar mai intalnesti un artist care sa merite intradevar toata lauda. Ce s-a intamplat cu originalitatea, cu spontaneitatea, cu "a trai si a muri pentru arta"... Bineinteles ca banii conteaza la fel de mult, dar... totusi... arta nu este un simplu cuvant gasit in dictionar!!!
N-am disparut, sint inca aici....!!! - de LMC la: 10/08/2004 18:58:20
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Stiu, n-am mai scris de mult. Ce sa fac? Se mai intimpla sa nu-mi gasesc inspiratia sau cheful necesar pentru a pune doua cuvinte intr-o strofa. Acuma scriu pentru ca vreau sa va povestesc minunea de aseara.

Ieri toata ziua ma durut stomacul de n-am mai stiut de mine. Abea am asteptat sa ajung acasa sa ma intind pe jos si sa ma relaxez. Zis si facut. Cum am ajuns acasa mi-am luat pijamaua pe mine, am facut ceva de mincare si m-am intins pe jos la televizor. La noi pe-aici prin America (pentru cei care sint afara din State) exista un canal unde in continu au tot felul de programe de cum sa-ti decorezi in casa, cum sa-ti organizezi casa, cum sa-ti plantezi flori, cum sa-ti faci un decor pentru numai $500 sau $1000, cum sa faci tot felul de obiecte artistice, etc etc. Este canalul meu favorit, asa ca oricind am ocazia stau si ma uit la el in nestir. Totul bine si frumos, dar nimic afara din normal. Nu? Stati asa ca nu s-a sfirsit povestea.

Cum stateam eu pe jos uitindu-ma la televizor si incercind sa uit de durerea de stomac am auzit afara niste ciripituri. Dormitorul nostru are iesire in gradina, si eu statea intinsa linga usa dubla de sticla, asa ca a trebuit numai sa dau unpic perdeaua la oparte sa vad ce se petrece afara. Linga usa avem un copacel cu flori de hibiscus, florile sint mari cit o palma deschisa si de culoarea rosu aprins. Eh, cind m-am uitat afara ce credeti ca am vazut? Doua pasarele Colibri care impreuna se hraneau din nectarul florilor noastre. Nu stiu daca m-au vazut sau nu, dar la un moment dat una dintre ele a venit pina la nivelul ochilor mei la o distanta de citiva centimetri de geamul usii. Doamne ce minunatie sint creatiile astea mititele! Sint asa de micute ca prima data cind le vezi ai impresia ca sint niste muste mai mari, cel putin asta am crezut eu ca sint prima data cind le-am vazut acum vreo 17 ani in urma. Trupul lor nu este mai mare de vreo 5 cm, dar ciocul si codita le face un pic mai mari. Cind le vezi ti se umple inima de bucurie nu altceva.

Toata seara pasarelele colibri au facut parada prin fata usii noastre. Nu stiu care a fost ocazia, dar erau tare fericite si jucause. Eu cel putin m-am vindecat de durere de stomac, probabil cind le-am vazut am uitat ca ma doare stomacul.

Gamalie de cind au dat caldurile este un puturos si jumatate. Nu-l condamn pentru ca si noi sintem la fel. De vreo 3 sau 4 zile avem niste temperaturi de 100+ Fahrenheit. Ce-i bine totusi este ca la noi nu este umiditate, asa ca poti sta afara si nu transpiri de loc. Numai ca daca stai la soare te coci ca in cuptor. Simbata, cica am vrut sa stau si eu la plaja. Mi-am luat costumul de baie si m-am asezat ca o viteaza sa-mi bronzez brinza. Sotul ridea de mine ca de obicei eu nu stau la soare, de fapt nici nu stiu daca m-a vazut vreodata stind intinsa la soare din propria mea initiativa. Oricum tre' sa ma bronzez acuma pentru ca mergem la nunta si nu pot sa ma duc cu brinza la vinzare. Numai ca Simbata n-am rezistat mai mult de 20 de minute, soarele mi-a taiat elanul si m-am dat batuta. Am fugit repede si m-am bagat sub un dus rece ca n-am mai putut de caldura. La umbra era placut, asa ca am stat fain frumos pe terasa si m-am uitat in niste carti care mi le-am cumparat mai devreme. Colectionezi carti de arta si de cite ori gasesc ceva care-mi place si care-i ieftin mi le cumpar. Am o resursa de carti foarte buna, unde gasesc carti de mina a doua. Imi place shopul pentru ca nu vind nimica care sa nu fie in stare buna sau foarte buna. Daca as colectiona carti de prima editie cum fac altii as avea de ales dintr-o mie de carti, toate copertate in piele cu tot felul de imprimeuri pe ele, ce mai, capodopere de carti. Eu inca nu-mi permit sa-mi iau carti din alea. Deocamdata ma satisfac cartile si albumele de arta.

Mama ce mult am mai scris! Imi pusesem in gind sa scriu numai de pasarele si v-am scris un roman. Poate-mi mai vine vreo ideie mai tirziu. Sa vedem daca sinteti cuminti si meritati sa va spun povesti. :)
In sfirsit.... - de LMC la: 17/08/2004 21:55:25
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
In sfirsit am ajuns si eu sa scriu doua cuvinte.

De cind au inceput Olimpiadele stam lipiti de televizor. Sintem inebuniti sa vedem ce se intimpla, cine cistiga, si asa mai departe. Binenteles tinem cu Romanasii nostri de cite ori apar in competitie, speram sa cistige fetele la gimnastica si la canotaj. De asemenea speram ca Irakienii sa cistige orice medalie la fotbal. Nu stiu care-i ultima stire despre ei, dar tare ne-am bucurat ca i-au batut de Costa Ricani si pe Portugali. Cu ocazia asta poate se lasa teroristii de terorizare si se-apuca de fotbal.

Nu stiu ce se intimpla cu mine dar in ultima vreme nu prea am chef de nimic. Ma simt sleita de orice putere si parca tot astept sa ma trezesc din moleseala asta odata. Ma uit pe Cafenea sa vad ce-a mai scris unul sau altul si nimic nu-mi inspira nici cel mai mic interes. Toate mi se par lipsite de orice menire, toate sint gri, multi se bat in piept cu ultima prostie, credinta in Dumnezeu este un fleac aiurea, cel mai important este egoul, si cam tot ce zboara se maninca. De fapt n-ar trebui sa ma mir de loc de lucru acesta, asa este toata lumea la ora actuala. Nu stiu de ce imi tot fac iluzii ca Romanii sint un popor Crestin, care-si mentin traditiile si valorile. Am ajuns la concluzia ca putini sint cei care mai sint asa.

Weekendul care a trecut a venit tatal meu pe la noi, si pentru ca la sfirsitul lunii implinesc 32 de ani mi-a adus un cadou foarte frumos care de ani de zile tot am vrut sa-mi i-au dar niciodata nu m-am indurat sa dau asa de multi bani. Mi-a adus un shevalet portativ, in care poti sa-ti tii culorile si pensulele. Este din lemn solid si foarte frumos facut. Sint asa de incintata de el ca il tin in sufragerie instalat numai ca sa ma uit la el. Acuma trebuie sa-l pun in functie, dar nu prea am inspiratie. As vrea sa ma apuc de pictat ceva dar nu stiu ce sa fac. De nu stiu citi ani tot imi fac planuri sa ma pregatesc pentru o expozitie mare si nici acuma nu ma simt pregatita destul pentru lucru asta. Pe vremuri cind eram la Universitate aveam un mentor, un profesor de arta care tot timpul ma certa si ma rusina cind o luam pe ulei. Acuma nu are cine sa ma certe si uite-ma in ce stare sint. Rusine mie! Rusine cu "R" mare! Cind am deschis subiectul cu arta in Romania speram sa intre mai multi in vorba, cica ma gindeam eu ca-mi aflu vre-un mentor, dar frunza verde turturea asta e beleaua mea, in loc sa ma apuc eu singura de lucru astept pe cineva sa ma impinga de la spate.

Vorbesc aiurea, si eu ca sa ma aflu in treaba. Asta-i viata de artist, uneori bolunzesc de-abinelea cu atitea ginduri si vorbiri cu mine insumi. Mai inainte ma plingeam ca nu gasesc inspiratie si sint prea molesita, acuma imi trag suturi si-mi dau palme peste cap. Baieti, fete, ma aude cineva???? Ajutor!!!!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: