comentarii

instrument


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
e doar un instrument... - de hgrancea la: 04/05/2006 19:51:25
(la: Internetul, o gaura neagra?)
Eu cred ca internetul e doar un instrument.
Depinde de cel care il foloseste ...la ce il foloseste.
Cei care pierd timpul pe internet l-ar pierde oricum si fara
cei care invata ceva pe internet ar invata in acel timp altceva
cam asa vad eu lucrurile
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
cu un singur instrument - de Cri Cri la: 03/06/2007 18:04:43
(la: Sounds)
...sau tip de instrumente

http://www.metacafe.com/watch/368113/guitar_drifting/

http://www.metacafe.com/watch/63194/great_bass_player/

http://www.metacafe.com/watch/285690/mike_portnoy/
Chitara-instrument afrodisiac? - de Lascar Barca la: 24/08/2007 02:08:31
(la: Muzica)
http://www.youtube.com/watch?v=awQohY5NtQ8&mode=related&search=

Incercati un exercitiu de imaginatie:creier,inima,pozitia instrumentului.
Banii in sine sunt un instrum - de Daniel Racovitan la: 03/09/2003 02:58:18
(la: bani)
Banii in sine sunt un instrument ca oricare altul, nici rau nici bun.
Dragostea de bani este "the root of all evil".
#125 (raspuns la: #123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu sau fara importanta - de (anonim) la: 08/09/2003 03:57:33
(la: bani)
Banii... un subiect vechi de cand lumea.
In societatea in care traim, banii isi au importanta lor avand in vedere ca ei sunt instrumentul de plata folosit de om. Spunand asta , ma refer la faptul ca , nu ne mai putem intoarce in epoca medievala cand mestesugaritul era la mare pret si oamenii isi plateau cu metoda:serviciu-contra-serviciu. Traim intr-o lumea in care marea majoritatea a oamenilor gandesc "bani" in 90% din timpul lor. M-a socat la un moment dat povestea unei prietene care a solicitat ajutor fratelui ei pentru a se muta si a trebuit sa il plateasca o anumita suma de bani pe ora, pentru timpul cat el a ajutat-o. Ce iti spune asta?

Fac parte din clasa sociala numita medie. Nu ma lafai in bani, muncesc pentru fiecare leut si imi cumpanesc fiecare impuls de cumparare. Ca visez uneori sa castig la Loto, de exemplu? Da, visez... dar stii de ce? Pentru ca imi doresc din suflet sa am bani pentru ca sa pot sa fac cadouri celor dragi mie. Ador sa fac cadouri, sa pot citi bucurie in ochii celor dragi.

As putea sa iti scriu ore intregi Gabriel, am sa incerc insa sa vin doar cu o fraza de incheiere care sa cuprinda cateva idei.

Sa ai bani suficienti sau multi inseamna sa scapi de stress-ul financiar al fiecarei zi, sa duci o viata mai confortabila si sa ai posibilitatea de a calatori prin lume.Partea negativa este ca cel ce are bani multi nu stie niciodata daca are prieteni adevarati sau nu, pentru ca va trai intotdeauna cu intrebare: sunt eu cel pe care il iubeste sau banii mei?

Sa nu ai bani suficienti sau multi inseamna sa fii atent in fiecare clipa a existentei tale pentru a iti tine situatia financiara sub control, sa traiesti o viata simpla (dar care poate fi valoroasa!) si sa ai certitudinea ca cei ce iti sunt prieteni sunt langa tine pentru cel ce tu esti!

Sa nu ai bani deloc, sa fii sarac, este trist si se intampla deseori celor ce si-au limitat universul la zilele din trecut si s-au complacut in starea de fapt, fara a depune prea mult efort pentru a progresa.
Gabita
RE: Dor - de (anonim) la: 15/09/2003 06:58:26
(la: Prejudecata despre cuvantul "dor")
Decit "to long" din engleza, care nu apare in aceleasi contexte cu "dor" din romana, ar fi fost mult mai indicat exemplul din portugheza "saudade" care ar cam acelasi sens din romana si apare si cam in aceleasi ocurente contextuale. Ar fi indicat sa nu mai faci apel la dictionarele bilingve atunci cind incerci sa explici anumiti termeni pentru ca aceestea nu sint cel mai indicat instrument de lucru intr-o analiza semantica serioasa. Mai mult decit atit, in cazul unor termeni care au mai mult de un sens, este bine sa se cerceteze ananuntit atit etimologia, cit si contextul cultural in care apar si functioneaza. Evident, pentru o mai mare siguranta trebuie sa ai in vedere, in afara de inrudirile culturale si genealogice dintre limbi, limba materna, cu toate variatiile sale, in acest caz ar fi indicat nivelul diastratic. Oricum, faptul ca nu accepti niste idei concepute si ca ai spirit polemic este un lucru foarte bun, dar, retine ca lingvistica este, inainte de toate, o stiinta, nu un subiect pe marginea caruia se pot face varii speculatii in sprijinul carora nu sunt aduse argumente solide. Daca vrei mai multe detalii sau o bibliografie despre studiile contrastive si despre semantica, in general, adresa mea este : veramanole@yahoo.com
Presa ticalosita - de zabriski la: 18/10/2003 03:34:17
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Da, fara indoiala ca astea sunt parte dintre raspunsuri.
In plus, sunt prea multe, mult prea multe ziare. Uite, ma uit la revista presei si vad prezentate acolo, alaturi de ziarele care fac eforturi sa ofere, macar din cand in cand, si substanta, tot felul de gazetute cu tiraje de 5-6.000 de exemplare care-si spun “ziare nationale”. E o moda ca fiecare om de afaceri mai rasarit sa-si faca ziar sau sa finanteze unul din umbra. Presa e un instrument de negociere politica. Daca ai un ziar ti se poate face loc pe o lista pentru parlament, poti obtine contracte, poti manevra etc.
Ce vede cumparatorul pe taraba? Vreo 20 de cotidiene de informatie generala editate in Bucuresti (auzisem zilele trecute ca in toata Austria sunt 20 de cotidiene). Cel care nu cumpara in mod obisnuit presa e naucit. Alege la intimplare isi da seama ca a aruncat banii aiurea.
Dar mai cred ceva – ca presa s-a ticalosit, iar oamenii simt asta, chiar daca nu au acces in culisele. Cele 300 - 400 de cotidiene din Romania nu pot supravietui decat cu publicitate – iar clientii de publicitate au aflat repede ce putere au. Ziarele fara scrupule isi santajeaza clientii, ziarele mai decente le fac concesii, publica articole “caldute”, inchid ochii. Sunt putine care incearca sa se mentina si altfel pe linia de plutire – si nu se mai aud in zarva publicistica din Romania.
Ei bine, cititorii nu sunt prosti. Presa produce o singura “marfa”, si marfa aia e credibilitatea. Iar credibilitatea e fragila, se castiga in ani si se pierde repede, toata odata.
E grav. Ziaristii invata ticalosia si compromisul de la sefii lor si de la patroni, care acum domina deciziile editoriale. Vor trebui sa treaca vreo 30 de ani pana cand vor scapa de metehnele astea.
Da, Zabriskie Point. Am vazut filmul demult tare, ar trebui sa-l caut.
#1594 (raspuns la: #1569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intelectualitatea si Securitatea - de Mirela la: 25/10/2003 04:48:25
(la: Intelectualitatea romana)
Politia politica a fost un instrument de tortura psihica. Instreaga doctrina socialista se bazeaza pe nivelarea, aducerea la un numitor comun a tuturor membrilor societatii care adopteaza acest sistem. Iar politia politica nu facea decat sa corecteze, prin orice mijloace, "denivelarile" sau sa impiedice orice tentativa de a iesi din uniformitate. Despre niveul intelectual al fostilor ofiteri de securitate, sa fim seriosi, nu cred ca se numeste nivel "intelectual". Cine, in toate mintile si constient de el si de umanitate, ar fi facut asa ceva semenilor sai? Un om inteligent in nici un caz. Te poti lasa convins de un prieten/un nebun/un medic psihiatru, de o personalitate puternica in general, sa renunti la ideile tale, insa nu poti, ca fiinta inteligenta, sa accepti turnatoria si tortura psihica la nivelul la care o acceptau si practicau angajatii Securitatii si colaboratorii lor civili. Atat timp cat renunti la dreptul tau ancestral de a-ti gandi propriile miscari si a lua deciziile cu mintea ta deja nu mai esti un om ci esti o masina. (acum daca il ascultam pe Dostoievsky, omul nu e in stare sa isi asume libertatea proprie sau sa accepte ca altii sa si-o asume in mod responsabil, deci tre sa lase pe altii sa gandeasca ptr el si el sa execute; dar socialismul tocmai despre asta nu era, tocmai asta iti lua, te convingea sa iti vinzi libertatea pe un plan "decent" al vietii tale; iti planifica gandirea, comportamentul) Securitatea avea in 25468 de angajati, dintre care cam jumatate erau absolventi de studii superioare, jumatatea cealalta era formata din absolventi de scoala primara, pana la profesionala si liceu. (diplomele se puteau confectiona, si s-a facut asta cu mare spor; erai dispus sa spionezi si sa torni, iti iesea diploma imediat, puteai absolvi ce doreai tu). Vorbim deci aici de un nivel "intelectual"? O comparatie cu CIA: CIA are cam 18000 de angajati, 68% sunt absolventi de studii universitare si postuniversitare, 78% cunosc mai multe limbi straine. Iar despre intelectualii care colaborau la securitate, platiti sau dintr-un elan patriotic, se pot spune multe. In primul rand ca multi dintre "intelectualii" romani s-au prostituat scriind texte=
creatii" socialist-comuniste. Iar cei ce nu au facut-o, ex. Dinescu, Paler, Goma, Steinhardt, Liiceanu, Plesu, au suportat consecintele. Insa si-au parstrat verticalitatea literara. Doctrina socialista stim cu totii ca are la baza ideologia marxista, bina pusa la punct stintific, altfel nici nu ar fi convins atatia omeni, insa complet rupta de realitate. Insa multi intelectuali au fost convinsi de aceasta ideologie care promitea o pace sociala, egalitate pe toate planurile, o bunastare asigurata fara competitie. In Cehoslovacia (pe vremea acea, acum sunt doua tari) cei mai multi dintre scriitori au devenit membri ai P Comunist, fiind convinsi intelectual de doctrina. Si asta s-a accentuat chiar in perioada Primaverii de la Praga, in care se promitea o reformare econimca si o detensionare a relatiilor intre intelectualitate si partid. Eh, pe urma s-au lasat pagubasi au vazut siei ca nu functioneaza dar au avut libertatea, nu garantata, dar tolerata, sa critice sistemul. Disidenta nu era un fenomen de ratacire individuala ca in romania, era o miscare responsabila, avea un scop, vezi Charta 77. La noi a fost ceva mai drastic regimul, o Pimavara de la Bucuresti (nu ma refer la finalul miscarii de la Praga) nu ar fi fost posibila, exista o prea mare vigilenta, absurda ca si dictatura personala a lui Ceausescu, spre a se ajunge la o disidenta constructiva.
Hai ca am scris deja prea mult:)
#2126 (raspuns la: #1732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca castigi o suma mare de bani si nu te gandesti decat la ce trebuie sa faci ca sa n-o pierzi, inseamna ca n-ai inteles nimic din viata asta.
Banii sunt un instrument prin care noi trebuie sa ne cream un minim de comfort existential.
In rest tot ceea ce avem este excedentar. Pur si simplu nu avem nevoie de mai mult pentru a deveni fericiti.
Oare de ce avem nevoie de atat de mult timp ca sa intelegem?

Nu trebuie sa devenim sclavii banilor.

Cata
#2971 (raspuns la: #2043) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
No comment - de (anonim) la: 26/11/2003 14:08:05
(la: America si puterea petrolului)
Romania cu garda jos

de Dan Cristian Turturica
Miercuri, 26 Noiembrie 2003

Nu ma numar printre cei care cred ca nu avem motive sa ne temem de un eventual atac terorist pe teritoriul tarii. Pe acestia ii suspectez mai degraba de un soi de fatalism mioritic, total nepotrivit in contextul international actual.
Din contra, cred ca atacul de joi, din Turcia, trebuie sa ne puna serios pe ginduri: interesele americane sau britanice pot fi tintite oriunde in lume. Scenariul de la Istanbul se poate repeta si la Bucuresti.
Faptul ca Romania nu este vizata in mod direct nu ar trebui sa ne linisteasca. In urma cu trei zile, tinta a fost Marea Britanie, insa majoritatea victimelor au fost turci.
Oricit as incerca sa evit teoriile prapastioase, nu pot sa nu ma gindesc ca, pe masura ce tarile din vestul Europei vor reusi sa se protejeze mai bine, teroristilor nu le va ramine decit sa atace in punctele vulnerabile.
Este Romania o veriga slaba in lantul antiterorist?
Un ziar a avut curiozitatea sa vada ce se intimpla daca lasa un bagaj linga sediul Serviciului Roman de Informatii. Surprinzator pentru unii, dar nu s-a intimplat nimic. Valiza a stat bine-mersi, fara ca vreo persoana sa bage de seama. Nici macar un hot nu s-a gasit prin preajma, ca s-o fure.
Testul mi se pare pe cit de simplu, pe atit de eficient in a demonstra lipsa vigilentei din serviciile secrete. Daca nici macar perimetrul unui obiectiv de gradul zero nu este supravegheat permanent pentru a depista o eventuala incarcatura exploziva, ce garantie avem ca alte zone sensibile sint securizate?
Escaladarea terorismului ne prinde intr-un moment extrem de prost. Deprofesionalizarea, care a afectat serviciile secrete romanesti si inainte de ‘90, s-a accelerat dramatic in ultimii ani.
De vina este, in primul rind, relatia perversa dintre virfurile comunitatii de informatii si politicieni. Dinozaurii mosteniti de la Securitate si-au pastrat functiile de conducere cu ajutorul dosarelor pe care le detin despre politicienii importanti. Printr-un santaj tacit.
Aceasta inghetare la virf a inabusit si reforma in palierele inferioare. Atita timp cit numirile sau destituirile in SRI, SIE, SIPA etc. au fost operate in urma unui joc politic, criteriul competentei a fost ignorat cu desavirsire.
Rezultatul: sub un sef ticalos sau prost este imposibil sa se dezvolte un mecanism sanatos. Au avansat mai mult oportunistii, in timp ce profesionistii (mai ales din noua generatie) sint marginalizati.
In ultimii ani, am vazut numeroase note informative intocmite de diverse servicii secrete. Ajung la ziare anuntate de cite un telefon discret si doar cind are interes vreun general sau seful sau.
Cele mai multe note erau submediocre, rudimentare si chiar prost documentate. Daca nivelul celor responsabili cu siguranta nationala este cel care razbatea din acele note, atunci ne-am ars.
Din pacate, atitudinea manifestata in relatia cu societatea civila intareste impresia proasta. Modul in care aceste institutii raspund intrebarilor si solicitarilor organizatiilor neguvernamentale, cetatenilor sau presei denota aroganta, dispret fata de principiul transparentei si prea putina inteligenta.
Tot la deprofesionalizare conduce si implicarea serviciilor secrete in luptele politice. A intocmi dosare cu matrapazlicurile ministrilor sau parlamentarilor pentru a da un instrument de control sefilor lor nu are nici o legatura cu apararea sigurantei nationale.
Cit timp mai au la dispozitie agentii pentru a urmari posibilele filiere din Romania ale gruparilor criminale sau pentru a se perfectiona in razboiul antiterorist, daca ei sint folositi ca instrumente pentru razboiul din interiorul PSD?
Combinatiile de tot felul in care sint bagati sefii serviciilor de informatii sint la fel de daunatoare. Sa nu uitam legaturile suspecte ale lui Virgil Magureanu cu afaceristi arabi implicati in contrabanda cu tigari. In mod cert, exemplul nu este singular. Cine poate garanta ca banii proveniti din astfel de operatiuni nu ajung, in final, chiar in conturile gruparilor radicale musulmane?
Cine poate spune unde au ajuns fondurile delapidate de miile de firme-fantoma infiintate de irakieni? Si-ar fi putut vedea ele linistite de treaba atit timp fara complicitatea politistilor sau a ofiterilor de informatii?
Intr-un moment in care este nevoie mai mult ca niciodata ca serviciile secrete sa colaboreze, ceea ce razbate in public seamana mai degraba a razboi fratricid. SRI, UM 0962, SIE, SIPA si cite or mai fi isi impart cu frenezie lovituri sub centura. Singurii care ar putea interveni pentru calmarea spiritelor, Iliescu si Nastase, par mai degraba interesati sa atite lupta.
Senzatia ca vom fi ocoliti de o tragedie deoarece sintem prea mici pentru un razboi atit de mare nu mi se pare doar inselatoare, ci si periculoasa. Atrage dupa sine ideea ca ar fi exagerat si chiar inutil sa intram intr-o stare de alerta. Extrem de ingrijorator este ca oamenii care ar trebui sa nu doarma noaptea din cauza pericolului terorist par sa aiba alte prioritati. Sa speram ca, atunci cind se vor trezi (daca se vor trezi), nu va fi prea tirziu. EV. Zilei
No comment
Televiziunea - prezent si viitor? - de Ulise la: 27/11/2003 16:03:56
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)

Mai jos reproduc un fragment din volumul "Tentatia Inocentei" de Pascal Bruckner. Domnule Radu Herjeu, considerati opinia autorului o reflectare cat de cat autentica a realitatii? Iar daca raspunsul este afirmativ, credeti ca televiziunea are vreo sansa de a rascumpara deceniile de imbuibare mediatica, mai ales acum in era consumismului debordant si a bucuriilor facile si imediate? Poate deveni un instrument de cultura?


"Este posibil ca noi toti inca sa fim copilandrii televiziunii, ca relativa ei noutate tehnica sa explice stangaciile si proasta folosinta pe care le facem in ceea ce o priveste? Nu este interzis sa visam la o televiziune care sa fie si un instrument de creatie spirituala si care sa conjuge imensa ei putere de atractie cu o autentica intentie pedagogica. Nu e mai putin adevarat ca astazi, cu rare si remarcabile exceptii, televiziunea ramane in cea mai mare parte o chestiune de divertisment. Totdeauna acolo se petrece ceva mai grozav decat in viata. Acaesta este hipnoza televizuala la a carei lumina ardem ca niste fluturi de lampa: ea produce in jet continuu valuri de culori si impresii pe care noi le sorbim fara incetare. televizorul este o mobila insufletita si vorbitoare, el are rolul de a face platitudinea suportabila. Nu ne smulge din impovararea noastra, din obiceiuri, dar le converteste intr-o tihna calduta, este prelungirea apatiei cu alte mijloace si se integreaza ca element fundamental in imensa panoplie a banalitatii. Televizorul nu cere din partea spectatorului decat un act de curaj - care este insa supraomenesc - acela de a-l inchide."

Pascal Bruckner




#5440 (raspuns la: #5401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un cadou! - de Alice la: 28/11/2003 06:14:17
(la: Cohen)
...de la Alice, ca i-ai permis sa "posteze conferinte"!

"La magie est en vie"

"Mon vieil ami, autant t'agenouiller en lisant ceci, car j'en viens
maintenant au centre agréable de mon argumentation. Je ne savais pas
ce que j'avais à te dire, mais maintenant je le sais. Tous mes discours n'étaient que la préface à celui-ci, et tous mes exercices une façon de m'éclaircir la voix. J'avoue t'avoir torturé mais seulement pour attirer ton attention. J'avoue t'avoir trahi mais seulement comme je t'aurais tapé sur l'épaule. Quand nous nous embrassions et quand nous nous sucions, voici, mon amour d'autrefois,
ce que je voulais tu chuchoter.
D--u est en vie. La magie est en marche. D--u est en vie.
La magie est en marche. D--u est en marche. La magie est en vie.
En vie est en marche. La magie n'est jamais morte. D--u n'est jamais
tombé malade. Beaucoup de pauvres ont menti. Beaucoup de malades
ont menti. La magie ne s'est jamais affaiblie. La magie ne s'est
jamais cachée. La magie a toujours régné. D--u est en marche.
D--u n'est jamais mort. D--u régnait même si ses funérailles
ont traîné en longueur. Même si le nombre de ceux qui portaient
son deuil augmentait. La magie n'a jamais fui. Même si l'on soulevait
son linceul, le D--u nu était vivant. Même si ces paroles étaient
déformées la magie nue prospérait. Même si l'on ne cessait d'annoncer
sa mort dans le monde le coeur ne le croyait pas. Beaucoup d'hommes
blessés s'étonnèrent. Beaucoup d'hommes frappés saignèrent.
La magie n'a jamais hésité. La magie a toujours eu le dessus.
Beaucoup de pierres ont roulé mais D--u ne s'est pas incliné.
Beaucoup d'hommes dissolus ont menti. Beaucoup d'hommes gros
ont écouté. Même s'ils lui offraient des pierres, la magie prospérait.
Même s'ils fermaient leurs coffres, D--u était toujours servi.
La magie est en marche. D--u règne. En vie est en marche.
En vie commande. Beaucoup d'hommes faibles ont eu faim. Beaucoup d'hommes forts ont prospéré. Même s'ils se vantaient de leur solitude, D--u était à leurs côtés. Ni le rêveur dans sa cellule, ni le capitaine sur la colline. La magie est en vie. Même si l'on ne cessait de pardonner dans le monde, le coeur n'y croyait pas. Même si les lois étaient gravées dans le marbre, elles ne pouvaient protéger les hommes.
Même si l'on construisait des autels dans les parlements ils ne pouvaient donner d'ordres aux hommes. Des policiers arrêtèrent la magie et la magie les suivit car elle aime ceux qui ont faim. Mais la magie refusa d'attendre.
Elle passe de bras en bras. Elle ne voulait pas rester avec eux.
La magie est en marche. Rien ne peut la blesser. Elle se repose
sur une paume vide. Elle se reproduit dans un esprit vide. Mais la magie
n'est pas un instrument. La magie est une fin. Beaucoup d'hommes
ont fait avancer la magie mais la magie est restée derrière.
Beaucoup d'hommes forts ont menti. Ils n'ont fait que traverser
la magie pour ressortir de l'autre côté. Beaucoup d'hommes faibles
ont menti. Ils sont venus vers D--u en secret et, même s'ils l'ont
quitté repus, ils n'ont pas voulu dire qui les avait guéris.
Même si les montagnes dansaient devant eux ils disaient que D--u
était mort. Même si l'on soulevait son linceul, le D--u nu était vivant.
C'est ce que je veux chuchoter à mon esprit. C'est ce dont je veux rire
dans mon esprit. Je veux que mon esprit serve jusqu'à ce que la magie
envahisse le monde et l'esprit lui-même est magie qui court dans la chair,
et la chair elle-même est la magie qui danse sur une horloge, et le temps
lui-même la Longueur Magique de D--u."

Asta-i din ce-astepti tu cu nerabdare sa cetesti!
Am primit "mostra" cadou prin e-mail, de ziua mea...
Dar din dar ...de-ncalzire!:)
Pt Ulise - de Radu Herjeu la: 29/11/2003 03:41:19
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Aproape perfect de acord cu el :) Eu nu cred, insa, ca e necesar un efort supraomenesc pentru a-l inchide. Trebuie doar sa inteleaga de ce-ar fi bine sa faca astfel.
Nu cred ca poate deveni un instrument de cultura. Nu pentru ca nu ar putea fi educat publicul sa priveasca astfel de emisiuni ci, in primul rand, pentru ca nu prea sunt oamenii care sa le realizeze. Automat o astfel de televiziune ar promova o cultura de masa (nu pop cultura). Ori, "marii noastri intelectuali" sunt incapabili sa inteleaga ca oamenii, cei multi, au nevoie de mesaje speciale care sa le apropie cultura.
#5484 (raspuns la: #5440) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizari - de Madalina la: 29/11/2003 16:13:00
(la: Inventii si inventatori.)
Stefania Maracineanu a evidentiat intr-adevar radioactivitatea artificiala , insa nu a reusit sa o explice nici fizic si nici prin modelare matematica, ceea ce Irene (fiica Mariei Curie) si Frederic Curie reusesc si primesc in 1924 Premiul nobel pentru asta.
Oricit de patriotici am dori sa fim…sa nu cadem in extrema cealalta….
Caz celebru de “furt intelectual” si dureros pt. noi romanii este acela al lui Paulescu si faimoasei sale descoperiri-insulina (numita de el initial pancreatina).
Cit despre descoperirea Poloniului…el a fost izolat, purificat, masa lui atomica determinata, ca si radioactivitatea, inca din 1898, iar primul premiu Nobel primit de sotii Curie a fost tocmai pentru aceasta (in 1903).

Circul societatii, cu toata mizeria ei, a patruns, nu o data, pina cel mai inalt nivel si in stiinta. Furtul intelectual, motivat politic din umbra sau motivat de inegalitatile sociale ale diferitelor perioade, a devenit un instrument foarte utilizat chiar la nivelul onorabililor cistigatori ai premiilor Nobel.

Iata citeva mostre de furturi intelectuale…Si cu aceasta continui tema blog-ului. Toate sunt legate de femei deosebit de inteligente (cine vrea sa auda, sa auda!) in domeniul fizicii si chimiei ( domenii atit de "masculine", nu?)

Lise Meitner
Si-a facut Doctoratul cu nimeni altul decit Boltzmann (…celebra constanta a lui Boltzmann…), dupa care a lucrat cu nimeni altul decit cu… Max Planck.
30 de ani a studiat fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara. A colaborat cu chimistul O.Hahn in studii de radioactivitatea uraniului si radiumului. A fost prima care a evidentiat si teoretizat matematic fisiunea nucleara (ea a dat si numele acestui process, fenomen ulterior intarit experimental si matematic de Fermi) utilizind modelul lui Bohr si…bariu, crezind initial ca este vorba de uranium. Realizind la timp gresala, dar fara alte merite, Hahn publica rapid descoperirea, iar in 1945 el primeste Premiul Nobel...
Dupa Al Doilea Razboi Mondial este celebrata ca "mama fisiunii nuclere" si prin aceasta a bombei atomice. Comitetul Nobel a "gresit" cu buna stiinta si i-a neglijat meritele…pentru ca... era austriaca (a se vedea semnificatia aceasta in contexul razboiului-suntem in 1945) si refugiata-emigranta…

Chien-Shiung Wu
A fost fiziciana care a descoperit dezintegrarea beta in cimp inalt electromagnetic utilizind atomi puri de cobalt la aproape 0 absolut. A realizat pentru prima data modelul matematic pentru radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei. A masurat pentru prima data emisia radiatiei la dezintegrarea particulelor beta in cimp electromagnetic, fenoment prefigurat doar theoretic de Fermi si fundamentat "principiul paritatii", in forma lui de azi si deosebit de important in fizica nucleara.
In 1957 doi fizicieni, Lee si Yang, primesc premiul Nobel pentru fizica, in domeniul in care Wu deja publicase…Cei doi o si consultasera in multe din experimente…Ea "primeste" doar dreptul de coautor pentru cartile pe care cei doi le vor publica mai tirziu….
A lucrat intens la elaborarea teoriei electronilor, pozitronilor, si altor particole subatomice. A colaborat la virf la Proiectul Manhatan in domeniul energiei atomice si de inarmare nucleara a SUA, utilizind difuzia in gaze a atomilor de uranium imbogatit. Este prima femeie presedinta a Societatii Americane de Fizica.

Rosalind Franklin
A obtinut doctoratul in fizica-chimie la Cambridge. A fost primul om de stiinta care, utilizind, difractia cu razeX, a fotografiat stuctura moleculara dublu catenara-dublu helix a ADN. S-a spus despre aceasta ca e “ cea mai frumoasa fotografie facuta de cineva pe aceasta planeta”. Intre 1951 si 1953 a publicat numeroase articole privind structura AND.
In 1954 (deci cel putin 1 an mai tirziu), cind Watson a vazut fotografia AND a realizat veridicitatea datelor obtinute de el prin metode cristalografice si isi publica faimosul articol in Nature, pentru care, in 1962, primeste impreuna cu Crick Premiul Nobel…la patru ani dupa ce R.Franklin murise de cancer ovarian (consecinta a metodelor de cercetare utilizate…).

Si nu in ultimul rind, dar poate cel mai faimos furt intelectual se pare…
Mileva Marici Einstein
A fost fiziciana si matematiciana, prima sotie a lui Einstein.
Incepind de la primele lui articole (despre capilaritate si amestecul fluidelor) si pina la Teoria Generala a Relativitatii, atit experimentele cit si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi…Chiar Einstein declara ca "fara ea nu as fi reusit", iar in 1905 spunea " voi fi atit de fericit cind vom imparti impreuna Premiul Nobel!"….
Finalul povestii, insa il stie fiecare-in 1921, Einstein cistiga premiul Nobel in fizica si imparte cu Mileva, de care divortase de 2 ani pe motiv de adulter, doar…banii ("foarte reparator", nu?!), recunoscindu-i astfel neoficial meritele!

Daniel - de Radu Herjeu la: 08/12/2003 09:08:06
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Am multe amintiri. Frumoase. Pentru mine Antena 1 si Radio REomantic n-au fost locuri de munca. Eu am avut rara sansa de a face ce-mi place si de a fi platit pentru asta. Probabil de aceea acum nu mai sunt platit pentru asta. Pentru ca n-am vrut sa fac ce nu-mi place. Dar, revenind. Am facut mereu emisiunile pe care mi le-am dorit. Toate mi-au dat satisfactie. Dar cel mai fericit m-a facut emisiunea pe care am facut-o la radio: Noua ne pasa ! Acolo am cunoscut oamenii. Acolo am invatat sa-i iubesc. De acolo s-au nascut Clubul Noua ne pasa, revista ALTFEL, cartile mele... Si amintirile mele nu sunt legate de televiziune sau radio (doar niste instrumente cu care am incercat sa omunic cu ceilalti) ci de oamenii care imi zambeau pe strada...
#6203 (raspuns la: #6139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cel de Sus...? - de (anonim) la: 15/12/2003 08:13:27
(la: Cine ar trebui sa il judece pe Saddam Hussein?)
...ca cei de jos s-au facut de atatea ori de ras prin simulacrele de procese intentate abuziv, fie post-mortem, fie in niste contexte socio-politice care au permis asta cat au fost in viata anumite "personalitati". si tot la acest capitol: pe sotii Ceausescu de ce nu i-a judecat un tribunal international? si cine se face vinovat de uciderea lor din culpa? si la urma urmelor de ce nu se mai tine cont si de justitia divina?!
am vazut imaginile cu Saddam Hussein care era cautat in gura ca si calul de dar... nu stiu ce au simtit altii dar eu am vazut un simplu om, trecut si ca putere de viata si ca putere de lupta, un om care poate nu merita o soarta mai buna decat a celor pe care i-a ostracizat dar care merita in schimb sa fie tratat corect tocmai pt. a i se putea demonstra ca a gresit si ca dincolo de incredera lui in forta pumnului de fier exista o forta care nu da gres niciodata si in plus e corecta, e justa: forta adevarului si a dreptatii legata de acesta!!! poate parea paradoxal dar un tiran trebuie tratat cu blandete pt. a putea face el insusi diferenta dintre el si altii. binele este bine in compania raului...! in lipsa lui e tot bine dar e un bine aproape ascuns vederii.
si as vrea sa mai supun opiniei publice un aspect care mie mi se pare important: nimeni n-ar trebui sa-si aroge dreptul de a-i judeca pe altii cand ei fac parte din structuri de mutilare a dreptatii universale, din structuri care se autointituleaza aparatoare ale drepturilor omului si in fond nu sunt decat niste instrumente de indus opiniei publice anumite sentimente pe baza carora isi pot implementa mai tarziu propriile lor adevaruri fabricate. sa ne fie cu iertare dar uitam prea repede de scandaluri la cele mai inalte niveluri politice mondiale... de documente contrafacute pe care s-au sprijinit asa-zisele lupte cu terorismul si slujitorii lui... care este diferenta dintre asa-numitul terorist si militarul care da navala in casele oamenilor omorandu-i in somn? care este diferenta dintre teroristi si securistii care au activat (iar multi inca activeaza in structuri de conducere la noi)? asta nu inseamna oare ca terorismul are diferite fatete iar ca noi nu vedem decat...ceea ce vor altii sa vedem?! sa nu fim creduli. am inghitit multe minciuni de-a lungul timpului, poate o sa mai inghitim si de acum incolo, dar sa nu i se para cuiva ca dreptul la autodeterminare al unui popor poate sa fie si va fi obtinut prin incalcarea drepturilor individuale! se tot vorbeste atat despre comunicare, despre capacitatea de intelegere si despre limitele lor, dar nimeni, absolut nimeni nu-si mai da seama ca in fond nu se iau niciodata in considerare aceste aspecte. vi se pare corect sa se vorbeasca la infinit despre chestiuni capitale dar in realitate nu raman decat vorbe goale?
poate ca amplific prea mult tema adusa in discutie, poate ca inca nu am invatat ce inseamna sa fii mic si sa trebuiasca sa asculti de cei mai mari care intotdeauna au dreptate...! insa eu cred pana la moarte in puterea fiecarui om de a decide asupra propriei vointe. daca nici Dumnezeu nu trece peste vointa noastra, altii de ce sa o faca? si pt. ca am ajuns aici cu divagatia, oare am uitat cumva ce a spus Hristos, ca "cine va scoate sabia, de sabie va pieri"? raman in continuare la convingerea ca poporul roman ar fi trebuit sa nu se faca partas unor fapte aparent bune prin trimiterea de trupe DE OCUPATIE- fiindca mie, unuia, imi seamana cu asa ceva. ce-ar fi fost daca am fi fost si noi sub ocupatia armiei straine cand am vrut sa inlaturam regimul socialist? ne-am fi simtit in largul nostru...?
atat deocamdata. sper ca n-am stresat pe nimeni. am vrut doar sa va fac sa ganditi mai mult decat de obicei, sa ganditi in fond lucrurile si nu numai in aparenta, ca de obicei. nu uitati: martirii nu se nasc, ei se fabrica!!!
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
solutii - extras din JN - de Catalina Bader la: 12/01/2004 04:04:40
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Ce au propus investitorii straini

limitarea riscului investitiilor private in agricultura

stimularea agriculturii ecologice (cresterea la munte a vacilor care sa dea lapte “ecologic” pentru export);

dezvoltarea unui instrument bancar pentru investitiile in zonele rurale;

elaborarea unor strategii de investitii (bond-uri municipale, parteneriate public-private);

o comunicare mai buna intre administratie si investitori;

liberalizarea progresiva a preturilor la energie, pina la nivelurile din UE;

functionarea independenta agentiilor de reglementare din domeniile energiei si gazelor naturale;

privatizarea distributiilor de electricitate si gaze.
Radu Campeanu - politica romaneasca din JN - de Catalina Bader la: 20/01/2004 08:06:05
(la: Regele Mihai de PSD)
Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.
#8223 (raspuns la: #7173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...