comentarii

insulta si calomnia prin presa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cred ca o mare parte din "vin - de Daniel Racovitan la: 12/10/2004 14:49:27
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
Cred ca o mare parte din "vina" pentru izbucnirea conflictelor grave (insulte, amenintari, calomnii) il are anonimitatea participarii. Este extrem de usor sa insulti sau sa caloniezi un alt utilizator (pana la urma anonim si el) ascunzandu-te in spatele anonimitatii proprii.

___________________________________________________
"Hey, where' the magic?" - "The magic? The magic is gone."
(Bagdad Cafe)
#24810 (raspuns la: #24805) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Faptul ca aveti o politica d - de Daniel Racovitan la: 18/10/2004 15:25:44
(la: Anonimitatea la Cafenea, pro sau contra.)
"Faptul ca aveti o politica de a cenzura anumite subiecte arata ca si voi sunteti intimidati"

D-le, numai de Dumnezeu imi e frica. Ma doare in qr de cine guverneaza in Romania.

Asa cum "administratia" a spus deja N ori, la Cafenea nu sunt admise anumite subiecte (cele cu evrei, arabil, Palestina si conspitratii sioniste) doar pentru ca acest gen de subiecte genereaza 95% din bullshitul de pe forum (a se citi "insulte, balacareala, calomnii, fuste-n cap si mahalagisme").

___________________________________________________
"where did where do you want to go today go?"
#25419 (raspuns la: #25417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru picky - de casandra_radu la: 08/09/2006 13:16:31
(la: spre confirmare in cafenea)
Tratezi pe oricare cum doresti. Eu faceam propriile mele observatii, nu am impus nimanui nimic. Nu am luat apararea nimanui si nici nu am pus pe nimeni la zid. Pana la urma nu cunosc nici o persoana de aici. Dezideratul meu este sa fie pace.
Nu stii in ce domeniu al dreptului lucrez, totusi ai nimerit-o la fix, felicitari.
Codul Caragea nu mai e valabil, cat despre cei arzatori de manifestari, ii anunt ca insulta si calomnia prevazute de art. 205 respectiv 206 Cod Penal au fost dezincriminate prin Legea 278/2006, art. I pct. 56. Asa ca orice potential proces avand acest obiect s-ar termina cu achitare, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin 1 lit. b Cod procedura penala, adica fapta nu e prevazuta de legea penala.
Ideea era a aplanarii conflictelor, ca tot sunt o pierdere de vreme. Nici o problema, daca sunt persoane care vor sa se certe, sa atace, sa ia in zeflemea, sa vorbeasca urat sau orice altceva sunt libere sa o faca, dar nu cu mine :)
Nu stiu cum se face, dar cand cineva critica pe altul intotdeauna pare sa uite ca nici el nu este perfect.
#144103 (raspuns la: #143925) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in primul rand - de motanelul la: 10/05/2008 18:14:59 Modificat la: 10/05/2008 18:39:53
(la: Probleme juridice privind continuturile negative din internet )
nu tin partea nimanui...ce voi posta sunt chestii personale dezvoltate in ani de zile

deci:
nu cred ca as vrea sa traiesc intr/o lume in care "respectul" de oricare tip ar fi el, sa fie reglementat prin lege.
duc dorul acelei perioade postdecembriste care dupa mine a fost cea mai buna perioada si cea mai cinstita din toata "revolutia" noastra...perioada in care se uitasera insulta si calomnia ca prevederi legale si toata lumea injura cat si ce putea.
respectul e un lucru important dar el arata caracteristicile unui om si nu mi se pare corect sa pedepsesc pe cineva pentru ca/i liseste respectul nici pentru ca se vopseste blond, de exemplu.
si ca - de motanelul la: 10/05/2008 18:38:20 Modificat la: 10/05/2008 18:46:36
(la: Probleme juridice privind continuturile negative din internet )
o ultima idee, nu ma indoiesc ca, vreodata se vor inventa legi dure gen insulta si calomnie si pentru spatiul virtual, si chiar se vor aplica...insa acea lume imi seamana al dracului de mult cu 1984 a lui orwell si nu vreau sa o traiesc vreodata.

maan, te simpatizez ca si colega de cafe insa m/ai prins intr/o faza vesela, asa ca ca/ti voi marturisi ca nu/i mai plac de la un timp pe profesorii de nici un fel pentru tendinta lor de a respecta intocmai litera si nu spiritul cartii :))

gata, poti sa fugaresti motanu' acum :))
duc dorul acelei perioade postdecembriste care dupa mine a fost cea mai buna perioada si cea mai cinstita din toata "revolutia" noastra...perioada in care se uitasera insulta si calomnia ca prevederi legale si toata lumea injura cat si ce putea.

eu nu!:(

respectul e un lucru important dar el arata caracteristicile unui om si nu mi se pare corect sa pedepsesc pe cineva pentru ca/i liseste respectul nici pentru ca se vopseste blond, de exemplu.

imi pare ciudat sa citesc ca pentru tine a pedepsi un om ca incalca in mod abuziv drepturile celorlalti, e similar cu a-l pedepsi ca foloseste in exces perhidrol.

ce te-ai ambalat asa?
?
daca discutia asta ti se pare aiurea si incomoda nu-i nicio problema daca-i pui capat.
#309716 (raspuns la: #309698) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de motanelul la: 10/05/2008 18:52:43 Modificat la: 10/05/2008 18:57:03
(la: Probleme juridice privind continuturile negative din internet )
da/mi te rog, link/ul cu confa de la care a pornit discutia, te rog :)))

"Incalca abuziv drepturile celorlalti"...te referi la insulta si calomnia PE NET desigur, nu? pentru ca, in acest caz particular nu suntem de acord :)))
#309723 (raspuns la: #309721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 05/04/2009 16:00:46
(la: senzorială)
INSULTA de CALOMNIE!!!
#424800 (raspuns la: #424665) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un alt mafiot PD:primarul Brasovului,George Scripcaru - de antonie victor la: 23/05/2005 19:54:59
(la: Vadim ar putea s-o incurce...)
Brasov - Consilierii locali, in vizorul MAI

La Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) au fost depuse in ultimul timp mai multe sesizari privind activitatea unor consilieri din cadrul Consiliului Local Brasov si a primarului George Scripcaru.

Sesizarile privesc mai multe nereguli ce ar fi fost savarsite de consilierii Sorin Grigorescu (PNL) si Paul Gontea (PD), precum si de arhitectul-sef Marilena Manolache, cea care coordoneaza Biroul Unic de Autorizare din cadrul Primariei Brasov. Acuzatiile vizeaza fapte de coruptie si abuz in serviciu. Despre consilierul Paul Gontea au circulat de-a lungul timpului numeroase informatii privind averea personala, care depaseste cu mult pragul unor justificari legale. Aspectele sunt cunoscute si la nivelul Parchetului Brasov, care, din pacate, nu a trimis nici o informare Parchetului National Anticoruptie (PNA) pentru a verifica aspectele neconcordante din declaratiile de avere ale unor consilieri locali din Brasov. Interesele financiare au directa legatura cu sicanarea unor investitori si cu efortul de a-i impiedica pe acestia sa puna mana legal, prin licitatie, pe terenuri sau obiective turistice importante din Brasov.

[ Edit| Delete ]




Brasov - Consilierii locali, in vizorul MAI | 1 comentariu




Un alt mafiot PD: primarul Brasovului, George Scripcaru Cristina Scheib conduce, de mai bine de 10 ani, societatea comerciala “Hyatt” SRL, avind ca obiect de activitate difuzarea de presa, carte si alte tiparituri. In tot acest timp, activitatea societatii s-a desfasurat in conditii de deplina legalitate si de maxima seriozitate in relatiile cu furnizorii. Produsele erau difuzate prin 2 librarii, 5 chioscuri si 14 tonete, amplasate pe raza Municipiului Brasov. Totul a mers bine pina la mijlocul anului 2004, cind edil-sef al Brasovului a fost adus, cu votul a cam un sfert dintre locuitorii cu drept de vot ai urbei, numitul George Scripcaru. Campania proaspatului primar fusese puternic finantata de superiorul sau pe linie politica, Paul Gontea, presedintele organizatiei judetene a Partidului Democrat. Acesta este si actionarul majoritar al unei firme de difuzare presa, SC “Prescom” SA, si i-a fixat drept sarcina primarului subaltern eliminarea, prin orice mijloace, a concurentei de pe piata de profil a orasului. Si a inceput sirul de ilegalitati. La inceput, anularea licitatiei cistigate de SC “Hyatt” SRL pentru spatiile de pe domeniul public, in care avea dreptul sa amplaseze chioscurile si tonetele. Apoi, refuzul functionarilor Primariei de a primi documentatia necesara innoirii autorizatiei, in conformitate cu noul regulament aprobat de Consiliul Local, din care cu onor face parte si dl. Paul Gontea. Sefii Serviciilor de resort din Primarie invocau, jenati, ordinul primarului Scripcaru! in octombrie 2004, directoarea Cristina Scheib reuseste sa obtina o audienta la primar, de la care a primit un raspuns stupefiant: “Dl. Gontea este un cetatean onorabil al Brasovului si numai dinsul are dreptul sa ocupe domeniul public! Dumneata vinzi ziare furate de la Bucuresti”. Afirmatia primarului a fost facuta in fata mai multor persoane, atit angajati ai Primariei, cit si ai societatii SC “Hyatt” SRL. Gratie spiritului de prevedere al d-nei Scheib, insulta a fost si inregistrata cu ajutorul unui reportofon. inregistrarea va servi ca proba in dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe linga Curtea de Apel Brasov, pentru savirsirea infractiunii de abuz in serviciu contra interesului persoanei, in dosarul de calomnie aflat pe rolul Judecatoriei Brasov, in sustinerea sesizarii pe care Cristina Scheib a inaintat-o Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputatilor. Activitatea infractionala a primarului George Scripcaru nu s-a oprit aici. in ajunul Craciunului din anul 2004, mai precis in noaptea de 24 spre 25 decembrie, acesta a actionat nu ca o autoritate a Statului Român, ci ca un gangster veritabil: a ridicat, fara somatie, tonetele firmei SC “Hyatt” SRL, in care se afla marfa in valoare de aproape 400 de milioane de lei. Acestea, cu marfa cu tot, au fost depozitate in parcarea societatii comerciale brasovene “Vectra”, unde “onorabilul” primar detine un pachet de actiuni! in mod normal, Justitia este cea care trebuie sa aiba ac de cojocul acestor derbedei cu gulere albe, dar aceasta se misca incet, iar existenta unei societati care asigura piinea cea de toate zilele la peste 50 de familii brasovene este amenintata. in data de 17 ianuarie 2005, directoarea Cristina Scheib a declarat greva foamei in fata Palatului Cotroceni, protestind fata de refuzul liderilor Partidului Democrat de a interveni pentru a-i potoli pe reprezentantii lor din judetul Brasov. Protestul are menirea de a-i reaminti presedintelui României, Traian Basescu, de promisiunile facute in campania electorala. Prezumarea bunei-credinte a unei persoane este atit un principiu de drept, cit si unul, foarte sanatos, de viata. Traian Basescu are acum ocazia sa o demonstreze, incepind “curatenia” chiar cu “turma” pe care a pastorit-o pina de curind.





#50740 (raspuns la: #25288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa ticalosita - de zabriski la: 18/10/2003 03:34:17
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Da, fara indoiala ca astea sunt parte dintre raspunsuri.
In plus, sunt prea multe, mult prea multe ziare. Uite, ma uit la revista presei si vad prezentate acolo, alaturi de ziarele care fac eforturi sa ofere, macar din cand in cand, si substanta, tot felul de gazetute cu tiraje de 5-6.000 de exemplare care-si spun “ziare nationale”. E o moda ca fiecare om de afaceri mai rasarit sa-si faca ziar sau sa finanteze unul din umbra. Presa e un instrument de negociere politica. Daca ai un ziar ti se poate face loc pe o lista pentru parlament, poti obtine contracte, poti manevra etc.
Ce vede cumparatorul pe taraba? Vreo 20 de cotidiene de informatie generala editate in Bucuresti (auzisem zilele trecute ca in toata Austria sunt 20 de cotidiene). Cel care nu cumpara in mod obisnuit presa e naucit. Alege la intimplare isi da seama ca a aruncat banii aiurea.
Dar mai cred ceva – ca presa s-a ticalosit, iar oamenii simt asta, chiar daca nu au acces in culisele. Cele 300 - 400 de cotidiene din Romania nu pot supravietui decat cu publicitate – iar clientii de publicitate au aflat repede ce putere au. Ziarele fara scrupule isi santajeaza clientii, ziarele mai decente le fac concesii, publica articole “caldute”, inchid ochii. Sunt putine care incearca sa se mentina si altfel pe linia de plutire – si nu se mai aud in zarva publicistica din Romania.
Ei bine, cititorii nu sunt prosti. Presa produce o singura “marfa”, si marfa aia e credibilitatea. Iar credibilitatea e fragila, se castiga in ani si se pierde repede, toata odata.
E grav. Ziaristii invata ticalosia si compromisul de la sefii lor si de la patroni, care acum domina deciziile editoriale. Vor trebui sa treaca vreo 30 de ani pana cand vor scapa de metehnele astea.
Da, Zabriskie Point. Am vazut filmul demult tare, ar trebui sa-l caut.
#1594 (raspuns la: #1569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un nimic atit de mare.... - de Zamolxe la: 04/11/2003 21:29:32
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Nu stiu de ce oamenii, care participa in aceste forumuri la discutii, simt nevoia sa considere orice venit de la ”adeversari” ca fiind necurat, ilegal, mincinos, etc.

In loc sa se discute problema in sine pe baze rationale, folosind logica, faptele, datele, evidentele, etc ei se arunca vorbe, texte goale sau insulte.
Recunosc ca am fortat evolutia predictibila a unora din personaje.

Cind am citit comentariul din “Adevarul” am vazut si eu ca la o lectura superficiala Peres poate fi “teroristul care l-a asasinat pe Rabin”.
Am vrut sa corectez eroarea, dar mi-am adus aminte de specularea unei alte erori de redactare a lui JCC ceva cu “Nu holocaust” si “6 milioane de evrei omoriti”. Presupun ca a uitat un text din ciorna si l-a trimis apoi pe Luneta fara sa il verifice. Asa ca mi-am zis “sa vedem ce iese de aici daca las textul cu eroarea gramaticala”.

Ingrid a reactionat imediat, folosind termenul de bou, la care eu i-am “ripostat deliberat provocator” cu un V urmat de aca. Desi scrisesem (comentariu de presa) textul mi-a fost “atribuit” cu epitetele de rigoare. Si asta doar pentru ca Ingrid are pareri diferite de Zamolxe. Nu l-am scris eu.
Ingrid a revenit apoi cu scuzele de rigoare si a ajuns in final la concluzia logica: trebuia punct si virgula sau punct. Si are dreptate. Cind s-a calmat si a judecat, a priceput si adoptat un ton normal.
Nanu hop si el cu fixul lui: “verzii”. Pentru el tot ce difera de parerile lui nu poate veni decit de la legionari. Cind vede in fata ochilor ceva ce nu ii place vede “verde” in fata ochilor.
A dat si el inapoi cind s-a documentat un pic, mutindu-si "lista" spre alte “viitoare trecute bibliografii”!
Jimmy Cecilia a luat si ea parte la “festin” ridicind problema oglinzii.
Tolanici l-a invocat pe ben laden, asa pentru un pic de gaz peste foc.
Apoi au inceput sa apara comentarii din ce in ce mai pe linga subiect.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este ca reactia supradimensionata, nejustificata, poate sa nasca conflicte din nimic. Lipsea un punct doar deasupra unei virgule. Un punct. Adica nimic!
Asa apar conflictele, provocarile si situatiile de criza. Majoritatea lor din nimic si pentru nimic.

Sondajul exista. Nu stiu daca este unul bun sau unul prost, daca este mai bun sau mai prost decit alte sondaje, daca se verifica in realitate sau nu.
Sondajul exista si nu a fost facut de antisemiti sau arabi. Sau cel putin asa pare la prima vedere.
Hai sa il discutam asa cum este el fara sa batem cimpii, fara sa divagam de la subiect, sa aducem in forum acele informatii reale care pot explica sau contrazice rezultatele.
Pe mine m-a speriat altceva: De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.
Asta este dictatura. Voi reveni cind si daca voi avea timp.


Extraordinar de corect tratat acest sindrom (FLAMBOI) asa cum l-am descris si eu pina aici la http://www.geocities.com/muntealb/ForumuriFlacari.htm.


Legea majoritatii este o lege timpita intr-un anumit fel. Dar este singura lege care poate conferi reprezentativitate unui grup. (Vorbesc de majoritatea uninominala, a votului direct al fiecarui individ.)
Si din pacate este singura modalitate de a exprima democratia asa cum a fost ea elaborata conceptual de grecii antici.

Nu sint un membru al majoritatii si nu impartasesc aceste pareri decit partial si pe fragmente.
Nu sint nici un membru al minoritatii pentru ca nu impartasesc nici acele pareri decit partial si pe fragmente.

Cei care “fac” politica actuala nu reprezinta parerea poporului care i-a ales. Indiferent care popor ar fi acela. Cind scriu evreii sau americanii scriu de fapt politicienii evrei sau americani. Nu am treaba cu Itic si cu Jim si nevestele lor.

Intr-un fel politicienii de azi ai lumii sint niste troli care “flamboiaza” oamenii de rind. Acestia, lipsiti de instruire suficienta se aprind si isi iau bitele, armele, tunurile si la razboi cu inamicul. In numele pacii!!!
Trolii politici isi rid in barba in timp ce “prostimea” se bate in arena.

Priviti toate forumurile de mai jos. Ele au ramas in paragina pentru ca realitatea a fost inlocuita de balarii, balacareli, cuvinte goale, atacuri:
A existat holocaust in Romania?
America si puterea petrolului
Evreii si o manie curioasa..
Ilescu- "tatucul" Moldovei" ?
Irak
Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...
Primul ZID
Raspuns la "Zidul rusinii"
ZIDUL RUSINII

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Revolutia sunt eu! - de ARLEKYN la: 23/12/2003 12:13:24
(la: Regele Mihai de PSD)
Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...
Yitzac Rabin - militant pentru pace - de Catalina Bader la: 20/01/2004 02:26:02
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
iar Vadim Tudor - risca 3 ani de inchisoare

Directorul adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor, Eugen Vasiliu: “Dezvelirea bustului lui Yitzhak Rabin, in conditiile in care organizatorii nu au avut consimtamintul familiei acestuia, este o fapta penala”
Gestul lui Vadim Tudor de a ridica un monument in memoria primului-ministru istraelian Yitzhak Rabin a depasit deja cadrul moral ajungind in pragul penalului. Vadim a incalcat dreptul familiei Rabin de a hotari folosirea imaginii fostului premier israelian, ceea ce constituie infractiune, sustin reprezentantii Oficiului roman care vegheaza la respectarea dreptului de autor. Pentru ca nu a avut acordul familiei lui Yitzhak Rabin pentru ridicarea statuii, asa cum cere Legea dreptului de autor, Corneliu Vadim Tudor a incalcat o lege, pentru care risca inchisoarea.
Directorul adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor - ORDA, Eugen Vasiliu, a anuntat, ieri, ca liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a incalcat legea dreptului de autor, ridicind statuia lui Yitzhak Rabin fara acordul succesorilor acestuia. Potrivit lui Vasiliu, initiatorii acestui eveniment, prin urmare si liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, sint pasibili de pedeapsa cu inchisoarea de la trei luni la trei ani. “Dezvelirea bustului lui Yitzhak Rabin, in conditiile in care organizatorii nu au avut consimtamintul familiei acestuia, este o fapta penala”, ne-a comunicat directorul ORDA, Eugen Vasiliu. El a explicat ca acest lucru este prevazut in articolele 88 si 142 (la capitolul sanctiuni) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. “Conform acestor articole, expunerea publica a unei opere de arta reprezentind portretul (bust, pictura, fotografie) a unei persoane fara consimtamintul acesteia sau a succesorilor ori mostenitorilor constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la trei luni la trei ani”, a precizat directorul Oficiului pentru protectia dreptului de autor. El a mentionat ca, pentru aceasta fapta, Parchetul general trebuie sa se sesizeze din oficiu si nu trebuie sa primesca o plingere prealabila. “Cerem Parchetului sa se autosesizeze si sa ancheteze acest caz de incalcare a dreptului de autor”, a mai spus reprezentantul Oficiului roman care urmareste respectarea dreptului de autor.

“Nu ma intereseaza legea lor mizerabila”
“Nu ma intereseaza legea lor mizerabila, astia cu Oficiul lor al dreptului de autor sint niste infractori in frunte cu Razvan Theodorescu, sint niste ticalosi”, a reactionat, Corneliu Vadim Tudor, aducind acuze calomnioase reprezentantilor Oficiului Roman pentru respectarea dreptului de autor. Intrebat de ce nu a respectat Legea dreptului de autor, Corneliu Vadim Tudor a spus ca el nu cere aprobare nimanui. “Eu nu cer aprobare nimanui, nici lui Iliescu, nici lui Nastase, nici Partidului Muncii din Israel, pentru a face ceva in conformitate cu vointa lui Dumnezeu de a promova pacea”, a declamat liderul PRM. Desi este senator in cel mai inalt for legislativ, Corneliu Vadim Tudor se considera mai presus de lege si admite, indirect, ca nu vrea sa o respecte. El a invocat faptul ca avea un raspus afirmativ sub forma electronica din partea Centrului Yitzak Rabin din Tel Aviv. Cu toate astea, Corneliu Vadim Tudor a recunoscut ca nu a solicitat nici un raspuns personal din partea fiicei sau familiei fostului premier israelian.

Familia fostului premier nu si-a dat acordul
La inceputul anului, Dalia si Yuval Rabin, copiii fostului premier israelian, au protestat public fata de ceea ce ei au numit “eforturile lui Vadim Tudor de a folosi memoria lui Rabin pentru propriul beneficiu politic”.
Fostul ministru adjunct al apararii din Israel, Dalia Rabin, fiica lui Yitzhak Rabin, fratele acesteia, Yuval Rabin, si fostul director general in cabinetul actualului premier, Shimon Sheves, au trimis, pe 8 ianuarie, un comunicat Ambasadei Israelului la Bucuresti in care dezminteau ca si-ar fi dat acordul pentru construirea unui monument inchinat fostului premier “de catre o persoana cu vederi de extrema dreapta”.
Citat de Mediafax, Vadim Tudor s-a lansat in afirmatii aiuritoare: “Nu copiii lui Yitzhak Rabin sint autorii lui Yitzhak Rabin, ci Yitzhak Rabin este autorul copiilor”.

Parchetul General: Actiunea penala incepe dupa plingerea familiei
Biroul de presa al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie ne-a comunicat ca Parchetul General nu se poate autosesiza in acest caz. “Conform Art. 88 din Legea 8/1996, privitoare la drepturile de autor, declansarea actiunii penale contra persoanei care difuzeaza sau expune o opera ce contine un portret poate fi facuta doar in cazul in care acea persoana ori urmasii sai, depun plingere penala contra celor care au incalcat acel paragraf de lege”. (Vasile Surcel)

“Nu-i cunosc pe copiii defunctului om politic, am tot respectul pentru ei, dar dati-mi voie sa nu le cer aprobarea pentru a omagia memoria unui Erou al Pacii, care nu le mai apartine nici lor, nici Israelului, ci lumii intregi”, scria Vadim Tudor ambasadorului Israelului la Bucuresti, recunoscind astfel ca a ignorat dreptul acestei familii la imaginea lui Yitzhak Rabin.

ORDA s-ar putea autosesiza
Directoarea ORDA, Rodica Parvu, a conchis, ieri, ca exista posibilitatea ca Oficiul sa se autosesizeze. “Este treaba familiei interpretarea consimtamintului. Insa exista posibilitatea sa ne si autosesizam. Vom vedea ce vom face in zilele urmatoare”, a declarat Rodica Parvu. Ea a spus ca autoritatile vor reactiona in momentul in care urmasii lui Yitzhak Rabin vor veni cu o plingere la ORDA sau la Ministerul Culturii si Cultelor (MCC).

Si Theodorescu sustine ca n-a dat vreo aprobare
Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor, institutie care coordoneaza ORDA, a declarat ca “niciodata, nimeni n-a cerut Ministerului Culturii si Cultelor vreo aprobare pentru constructia si amplasarea acestei statui”. “Orice monument construit in Bucuresti sau in oricare oras sau sat din aceasta tara trebuie sa fie aprobat de Ministerul Culturii si Cultelor, la Comisia monumentelor de for public”, a declarat Theodorescu. Si ministrul culturii a adus aminte de posibila incalcare a Legii 8/1996. “Exista - si aici sint foarte mirat, pentru ca domnul Vadim Tudor este inconjurat de niste avocati foarte buni - binecunoscuta Lege 8/1996 care stipuleaza, alaturi de dreptul de autor, si dreptul la imagine. Acesta din urma prevede ca nici o persoana nu poate fi reprezentata fara acordul succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa”, a amintit Razvan Theodorescu.
Radu Campeanu - politica romaneasca din JN - de Catalina Bader la: 20/01/2004 08:06:05
(la: Regele Mihai de PSD)
Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.
#8223 (raspuns la: #7173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniel - presa - de Radu Herjeu la: 29/01/2004 07:02:36
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Nu confunda romanii cu presa. Eu stiu ca asta vor liderii de opinie din presa : sa acrediteze ideea ca ei vorbesc in numele romanilor. Nu e adevarat. Vorbesc in numele intereselor institutiilor lor si ale lor personale. Foarte putini dintre ei reusesc sa intrevada si sa sustina un interes national.
Din pacate, in Romania, servilismul nu e impus de sus. El se naste spontan in orice om care doreste sa ajunga cat mai sus. Multe concerne de presa au datorii de sute de miliarde la stat. Cum ar putea spune ceva impotriva celui care ar trebui (si-ar putea) sa-i forteze sa plateasca datoriile ? O multime de ziaristi doresc si obtin tot felul de beneficii de la cei care le pot acorda (autorizatii, case, deplasari in strainatate, facilitati la firme). Cum ar putea deveni brusc, obiectivi ?
Atentie ! Nu generalizez ! Exista ziaristi corecti, obiectivi si intransigenti. Din pacate, unii dintre ei au si ei pret: convingerea ca ceea ce fac e folositor societatii. Si-atunci accepta alaturarea celor care pot schimba ceva in Romania, guvernantii.
Iar romanii, in general ? Ei spun in gura mare ce gandesc, dar doar ca sa se planga.
#8580 (raspuns la: #8541) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa din Romania - de Petre Buzoianu la: 17/03/2004 13:15:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnule Dinu, am si eu o intrebare care la prima vedere poate parea stupida, nu reusesc insa sa ma dumiresc de loc de ce se intimpla asa si ma gindesc ca poate, poate, dumneavoastra sa aveti vre un raspuns.
O parte din fotografiile mele sunt distribuite prin citeva canale si in Romania si preluate de publicatii mai mult sau mai putin de specialitate.
Presa din Romania insa, are obiceiul foarte curios pentru mine de a nu publica " Credit Line" ul onora din fotografiile publicate, chiar daca platesc drepturile de autor.
Agentiile care ma reprezita dau vina pe publicatii, iar publicatiile pe agentii.
Ma poate lamuri si pe mine cineva ce ce intimpla de fapt ?

Multumesc
Petre Buzoianu

Presa din Romania - de Dinu Lazar la: 17/03/2004 16:40:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Bun venit la o cafea, stimate domnule Buzoianu!
Problema Dvs la noi e lamurita de la sine; in presa se fura ca la balamuc, oficial si neoficial.
Oficial, adica atunci cind se plateste, se plateste foarte foarte prost; neoficial, orice publicatie, luata la bani marunti, are mai multe sau mai putine imagini care nu se stie ale cui sunt, de unde sunt, si, normal, nu se platesc pen`ca piscina patronului trebuie si ea umpluta si iahtu` nu are vele si elicopteru` elice si mertzanu` stea.
Pentru ca sa scape de probleme, rareori se spune cine a facut cutare poza; din cite stiu, nici nu e vreo lege care sa-i oblige sa puna acel credit line.
Eu, din cite mai vad si mai aflu, apreciez ca un procent important din imaginile pe care le vedem pe ici pe colo nu sunt platite, ca sa nu zic ca sunt furate.
Eu am avut un caz cu un ziar mare mare, cel mai mare ca tiraj de la noi; a publicat niste fotografii de-ale mele fara sa intrebe si fara credit line si desigur fara sa plateasca; am trimis redactorului sef un extras din legea dreptului de autor; acesta mi-a dat telefon foarte ofuscat si mi-a spus ca au avut anul trecut beneficiu multe milioane de dolari si pentru ei e o nimica toata sa isi ia cei mai buni avocati si sa-i dau io pe ei in judecata daca vreau sa infund pushcaria pina la adinci batrineti si ca acu` e bine dispus si o sa treaca peste faptul ca l-am jignit cu faxul cu extrase din lege. Adica o io s-o iau eu peste bot ca l-am deranjat, asta voia sa spuna.
Deci, e un sistem aici la ora asta, care e cam asa; nimeni nu va obliga sa dati poze la publicatii sau la ziare. Daca dati, multe nu vor fi platite sau nu vor avea credit line. Si multe din cele platite vor fi in bataie de joc; Mediafaxul, unde am facut grava eroare sa dau niste poze, mi-a vindut poze cu un dolar, cu doi dolari... incredibil. Sume impozabile, desigur.
Asa ca mie imi e foarte simplu sa va lamuresc; e libertate, e care pe care, e furaciune generala, fotografilor din Ro putin le pasa si sunt incapabili sa stabileasca niste norme de conduita profesionala, majoritatea sunt amploaiati pe salarii de mizerie si rad si ei ciubucuri pe unde pot, distrugind astfel preturile in fotografia profesionala.
Calitatea imaginii, pe ansamblu, e la pamint, dar asta nu doare pe nimeni, viata merge inainte, si supravietuieste care cum poate, iesirea e prin Sarindar, vorba crainicului de la gradinile de vara de odinioara.
Ca fotografilor de aici si de acum nu le pasa de ce se intimpla, sau ca sunt inculti, se vede si din lipsa lor totala de prezenta din orice forum de discutii pro sau de fotografie generala, in Ro sau in lume; daca nu stii ce mai e si daca nu participi activ pe la photopro, fotonews, fotoeditorial, prodig, fotomagazin, afepereu, chiar badorgood, inseamna ca n-ai treaba cu meseria asta si ce se vede e numai partea vizibila a aisbergului.
Pentru ca inca e de apreciat linistea, scandalurilor dintre diversele gashti si fractiuni si grupari.
Ce rezolvare vad eu? Sa existe o patura solida si bine pregatita si inchegata de freelanceri care sa dea materiale la publicatii si firme; sa existe un for profesional care sa certifice si sa oblige pe toti, clienti si fotografi, la niste preturi minimale si la o calitate profesionala a produsului finit.
Sunt firme in Ro care acum doi ani aveau bugete de sute de mii de dolari pe an pentru fotografie, si acum si-au cumparat un aparat digital si un baietzash de la IT sa butoneze, si care va sa zica fac economie; nu conteaza ca produsul fotografic rezultat e jalnic.
Dar, repet, mai multe imagini decit ati crede sunt furate pur si simplu.
A se vedea la bxg raspunsul procuraturii in cazul unei imagini furate de Carrefour. Credit line? Astea sunt amagiri. Cum ziceam: ce lume vesela, care este.
#12294 (raspuns la: #12282) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa din Romania/ Dilema veche - de Dinu Lazar la: 18/03/2004 16:07:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
<>

Da.

Dureroasa problema.

Din pacate, exista mereu fotografi doritori sa ilustreze pe de-a moaca si sa aiba imagini in publicatii in care se vobeste de Cohello, Caraion, Liiceanu, si alte multe nume sonore, in ideea ca e o vecinatate onoranta care se va rasfringe si asupra lor cumva.
De fapt mie mi se pare o hotie de la a la z, se profita de niste amariti si treaba merge inainte.
Exista publicatii culturale care platesc mii de dolari pe luna chirie la sediu si citeva sute de dolari iau numele "sonore" pentru un articolas de o mie de cuvinte, si care nu platesc fotografia sau o platesc mizerabil, pentru ca asa e cutuma, fotografu` sa fie mindru ca publica ceva cite o data si il mai ia cineva in seama.
Exista fundatii culturale cu bugete de multe milioane de dolai pe an care nu dau un sfantz pe imaginea pe care o folosesc; exista trusturi de presa cu venituri tot de multe milioane de dolari, care nu vor sa plateasca, si care se bazeaza pe barteru` clasic "te mai publicam si noi, tu nu ceri bani, noi iti mai facem un lobby ceva, mai te vede lumea, facem o simbioza, hai ca e bine, bate palma"

In tarile civilizate sunt calculate sumele care trebuie platite pentru o coperta, pentru o optime de pagina, pentru orice imagine, pentru orice tiraj; stii ca pentru o coperta de carte ar trebui sa iei intre atit si atit si pentru un editorial de 6 pagini care apare intr-o revista de tirajul x, atitia bani.
Nu se spune nicaieri pe acolo ca o revista de cultura si arta ar trebui sa plateasca mai putin sau de loc.

Eu as avea multe de spus pe tema asta, dar din pacate subiectul nu intereseaza pe nimeni, reactiile sunt cu 2-3 exceptii ca si nule, asa ca asta e, fotografii din Ro nu au decit sa se lase furati si sa se intrebe pe tacute rar, din an in pasti, cum devine cazu`.

Nu este adevarat ca in Ro nu exista bani in presa ori aiurea; exista, dar pentru fotografie nu se da nimic, pen`ca merge si asa si pentru ca perceptia generala e ca fotografu` e un bou care mindru este sa se vada tiparit, sau e un artist, el zboara si se hraneste numai cu lumini si umbre, sau e un gindac ce cu sfioshenie trebuie sa se strecoare pe la colturi, mindru ca il baga cineva in seama.

Dragos e intr-un oras moldovean, nu cred ca stie el cit se plateste pe aici fotografia in presa ori in Dilema Veche.
Ii spun eu; prafu` de pe toba se plateste, si nici ala.
Dar ar fi interesant sa fie intrebati pe mail cit se plateste o poza tiparita, cred ca ne-am distra in hohote.

Vorbeam zilele trecute cu o doamna care se invirte in cercurile artistice americane din LA; imi spunea ca acolo treaba e simpla, daca esti bun ai bani si daca esti prost nu ai bani; nu te intreaba lumea ce artist esti, ci citi bani faci; daca vinzi sau nu. Acolo o Dilema Veche ar alerga innebunita sa aiba ilustratii produse de un fotograf cu renume si scump, ca asa i-ar creste si ei actiunile; aici e invers, ca multe altele.
#12375 (raspuns la: #12358) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa... dar nu numai... - de (anonim) la: 18/03/2004 17:32:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Hop si eu, cã mã simt violat prin toate orificiile. Pãi atât timp cât cei care ne reprezintã furã de nici ei nu mai pot tine socoteala, ce pretentii sã mai avem de la altii?
Tocmai am descoperit cã o mare firmã de transport fluvial a folosit fotografii de-ale mele la realizarea unui CD Multimedia precum si pe un catalog de prezentare. Am incercat sã iau legãtura cu ei si m-am lovit tocmai de partidul care ne pãstoreste. Mi-am pierdut clientii apoi unul câte unul, de zici cã am leprã. Mã gândesc serios dacã se meritã sã mã mai încordez pe aici. Este rãzboi pe fatã, iar faptul cã ai valoare ( în fotografie sã zicem ) nu prea te ajutã cu nimic.
Un amic mi-a arãtat niste materiale promotionale pe care le-a tipãrit pentru a-si promova afacerea. Amic bun, un om de mare valoare, exterm de bine educat(credeam eu). Foarte mândru de acele printuri. Numai fotografii furate de pe www, editate si machetate de un cioban. Mã întreabã ce pãrere am eu ca specialist! Nu am mai rezistat si i-am demonstrat cã acele... chestii mã fac pe mine sã mor de foame. Mi-a rãspuns nonsalant cã au o mare calitate: sunt ieftine!
Un om care suferã dacã nu este apreciat la adevãrata sa valoare, nu este capabil sã pretuiascã valoarea altuia?
Deci se aplicã Legea Junglei! Care pe care si cel mai tare ia totul.
Presã, Justitie, Politie, Guvern. Uitati-vã în oglindã fratilor.
Eu am spart-o de mult, nu mi-a plãcut ce vedeam.
Salutãri Domnule Petre BUZOIANU, acum înteleg care este valoarea patriotismului!
Mircea BEZERGHEANU.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...