comentarii

interpreti anii 1980


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pt. Relu de la Ozzy/06.05.04 - de (anonim) la: 06/06/2004 02:10:02
(la: Astrologia,adevar sau minciuna?)
Dear Brother,

Sora mica a sotiei mele e f.f.f bun astrolog.Stiu ca sunt si falsi care vor banii
doar.Necesita timp pt. a crea un real zodiac al tau.trebuie sa stii precis la
ce ora te nasti,ziua precisa etc.
Eu de ex. m-am nascut intr-o luni(era 3 Sep)la ora 5:04 PM,1956 si pe atunci
inca se facea reconstructia dupa razboi...maternitatea unde mama mea a mers era intr-o aripa a spitalului de nebuni din Buc.
Ea mi-a spus ca la nasterea mea,un nebun era pe holuri si canta la vioara din Ciprian Porumbescu....semne astrologice.

Ea mi-a dat datele astea pt. ca le-a tinut mereu minte.Tatal meu astepta afara si a lesinat....un om sensibil.Era si tataie(bunicul meu,tatal lui cu el).
In zona Toronto,nu stiu pe nimeni dar te poti interesa si vei afla singur(sufletul iti va spune)cine e real sau nu ca astrolog.

Demult,era in NYC o tziganca f. faimoasa,nu stiu daca mai traieste,era batrana si vorbesc acum de anii 1980,dar ea era de mai multi ani in urma
pe nume Andreika,si de origine romana.Toti mergeau la ea,chiar si staruri de film si muzica,oameni celebri in lume.Era REALA!!!!!!
TOT ce mi-a spus s-a dovedit a fi perfect adevarat!!!!!!!!!!!!!!!
La fel si cumnata mea mica Janet.

Sunt f. multi frati indieni ai mei ce te citesc de cum te vad!!!!Medicine Men,dar trebuie sa fii primit in sanul lor si nu accepta orice alb.Iti citesc in ochi trecutul vietilor tale si daca nu te accepta inseamna ca nu esti demn de a fi cu ei si nu-ti vor zice nimic.Vor tacea.Mie mi-au spus imediat"Welcome home brother".
Dar sunt f. spirituali si mistici,stiu mai multe decat papa de la Roma ori orice preot din lume.

As zice sa incerci pe internet,dar e riscant,sunt multi escroci.
La fel si auto-mecanici dar si doctori.
"Wazyia" in limba lakota-Sioux inseamna Mos Craciun,ca fapt divers.

Okay dear brother,pe alta data,astea am avut de spus.
Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries)
.........................................................................................................................
"Mitakuye oyasin"(We are ALL related)
#16117 (raspuns la: #13287) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
COMUNISMUL UN CADOU PRIMIT DE LA VEST - de romanul_vesel la: 08/01/2005 01:55:20
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Comunismul este cadoul pe care Chruchil si Americanii ni l-au facut dupa Tratatul de Pace de la Yalta, cind ne-a plasat sub influenta Rusiei Comuniste.
Ca orice noua conducere politica si comunismul s-a bazat pe clasa nemultumita - muncitorimea - dar si din rindurile muncitorimii pe cei lenesi si fara speranta. Asa ca de unde aveau sa ia "POLITICIENI CU EXPERIENTA" in conducerea unei tari cind toti "BAIETII" erau niste golani analfabeti:
Petre Borila - tigan din Delta,
Ion Apostol - tractorist din comuna Independenta, linga Galati,
Gheorghiu Dej - muncitor la Fabrica de Rulmenti Birlad
Ana Pauker - evreica, mucitoare tesatoare din Basarabia
Vasile Luca - evreu, din Basarabia (nume schimbat ca sa para romanesc)
Teoharie Georgescu - evreu, criminal de drept comun din Basarabia (nume schimbat ca sa para romanesc)
Ceausescu - sa nu mai amintesc...

Toti o sleahta de golani!!!!

Nu va fie cu suparare aceiasi situatie am intilnit-o si in Decembrie 1989, cind i-am fugarit pe comunisti si ne-am trezit cu o alta sleahta de golani: Dinescu, Voiculescu, Roman, Dide - Puscarie, Miron Cosma, etc...
Si atunci l-am adus pe Bunicuta (Iliescu) pentru ca el desi era comunist cel putin avea experienta in conducerea unei tari.

Politicienii nu se nasc peste noapte, si am vazut cu ochii nostri ce au facut guvernele lui Vacaroiu, Ciorbea... si altii ca ei. Voi ii stiti mai bine, ca ati votat pentru ei.

Cei care isi amintesc de viata in Romania dintre anii 1970 -1980 nu pot sa spuna ca am trait rau. Nivelul general de bunastare se apropiase de standardele internationale. Tot mai multi romani is cumparau apartament si "masina mica", scolile devenisera tot mai bine dotate si nivelul de educatie depasea cu mult tarile vestice. Din ce in ce mai multi copii din Romania cistgau Olimpiade Internationale de matematica si fizica. Se infiintasera institute de cercetare si academii ,se inmultisera locurile la facultati.
Toate astea nu cad din cer. Sint rezultatul unui venit national adecvat si a unei economii in crestere, pe care cei ce nu o inteleg o critica - pentru ca asa sintem noi invatati sa criticam.

Dupa anii 1980 intreaga economie mondiala s-a deteriorat si bineintels ca cei mai afectati am fost noi cei din Est. Ca sa mentii oamenii in servicii si sa sa-i dai fiecaruia o bucata de piine trebuie sa faci sacrificii. Noi nu aveam milioane de someri ca Germania, America, Anglia... etc. La noi fiecare trebuia sa fie angajat! Poate a fost gresit din punct de vedere economic. Dar care dintre noi ar fi preferat sa fie somer?

Citi dintre noi au platit pentru a merge la scoala, sau pentru a-si da copiii la scoala? Citi dintre noi au platit pentru asistenta medicala?
Care dintre noi a fost oprit sa ajunga inginer, doctor, profesor, economist pentru ca parintii nu au avut bani sa-l tina la scoala?
Citi dintre noi am absolvit facultatea si nu i s-a dat un loc de munca?
Toti am avut aceeasi sansa si fiecare a beneficiat in functie de talent, putere de muunca si grad de inteligenta.

E usor sa criticam si sa ne aducem aminte numai ce de a fost rau. Dar citi dintre noi si-au adus o contributie adevarata.

Dupa 15 ani de "DEMOCRATIE", tot ce s-a construit prin munca noastra si a parintilor nostri a fost distrus s-au vindut pe nimic.
Combinate industriale, industria petroliera, industria miniera, educatia si agricultura. Nu mai avem nimic!
In schimb avem libertatea de a injura in gura mare, fara sa ne fie frica de securitate, pe Iliescu, Constantinescu, Basescu si pe cine mai vreti voi.
Iar ei rid pe sub mustata, se sterg cu mina la gura ca sa para populari, si isi umplu buzunarele.
Am trecut de la stagiul unde aveam bani si nu aveam ce cumpara... la stagiul de magazine pline cu vitrine atragatoare dar avem buzunarele goale.

Avem DEMOCRATIE - dar nu avem de munca si nu avem ce minca, avem PASAPOARTE dar nimeni nu ne da o viza de excursie pentru ca venim dintr-o tara saraca si reprezentam pericol ridicat de emigrare.

Asa ca ce regretam de pe vremea lui Ceausescu?

Fiecare regreta sau se bucura prin prisma lui personala.
Eu am plecat din tara pe vremea lui Ceausescu, dar nu am plecat din motive economice. Am plecat din motive politice si sociale. Daca as fi acum in Romania as pleca din aceleasi motive politice si sociale plus motive economice!

Alex
black mamba - de gaga la: 03/10/2005 12:23:44
(la: cum ai reactziona daca...)
am avut un coleg homosexual (asta se întâmpla în anii 1980) şi ne-am înţeles foarte bine cu el, iar cei din jur nu l-au privit cu suspiciune, l-au tratat ca pe un coleg, prieten şi niciodată nu s-a pus problema că "ar fi anormal". Cu cei de lângă tine s-ar putea să fie altfel, dar în orice caz, sângele apă nu se face şi trebuie să-l sprijini, cu atât mai mult cu cât ştii că s-ar putea să fie blamat în societate.
cei cu alte inclinatii sexuale sunt victime sau conrupatori? - de jony la: 29/03/2006 18:51:28
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
nu de mult citeam acest articol si ma intrebam: de ce aproape toate mediile de informare ne prezinta o fatada atat de alba la ceva care este "ATAT" de gri ca sa nu zic chiar negru?oricum ceva ce nu este asa cum ni se prezinta:
HOMOSEXUALII AU PORNIT LA CUCERIREA LUMII


Comparându-i pe cei ce se opun homosexualităţii cu naziştii sau cu Ku Klux Klan-ul, activiştii homosexuali au pornit la cucerirea lumii
Louis Sheldon
HOMOSEXUALII AU reuşit să schimbe percepţia publică în favoarea lor. Majoritatea oamenilor însă nu realizează că acest efort face parte dintr-o campanie de propagandă atent gândită şi în desfăşurare de ani de zile.
Un sondaj realizat de Los Angeles Times şi publicat în iunie 2000 arăta că tot mai mulţi se obişnuiesc cu prezenţa homosexualilor şi chiar dacă cred că comportamentul homosexual este imoral, consideră că homosexualii ar trebui să se bucure de o mai bună protecţie din partea legii.
Conform studiului, 73% dintre americani cunosc pe cineva care este homosexual, comparativ cu numai 30% în 1983. Şaizeci la sută nu au nici o problemă cu prezenţa homosexualilor, comparativ cu numai 40% în 1985. Şaizeci şi opt la sută susţin legile anti-discriminare. Cincizeci la sută susţin acordarea de „beneficii casnice” partenerilor homosexuali – adică acordarea de drepturi pentru partenerii homosexuali, similare cu cele pentru cuplurile căsătorite.
Totuşi, numai 35% erau de acord cu dreptul homosexualilor de a se „căsători”, comparativ cu 58% care erau împotrivă. În plus, 64% dintre americani considerau că homosexualitatea este imorală. Treizeci şi şase la sută au declarat că i-ar deranja să afle că fiica sau fiul lor ar fi homosexuali. Treizeci şi şapte la sută ar fi „foarte supăraţi” să afle despre comportamentul homosexual al copilului lor. În urmă cu 15 ani, acest procent era de 90%. [1]

Maşina de propagandă a homosexualilor şi-a făcut treaba
Lumea ar trebui să înţeleagă că atitudinea lor faţă de homosexualitate a fost în mod programat schimbată printr-o campanie de marketing/propagandă abilă, comparabilă cu propaganda lui Adolf Hitler. De fapt, multe dintre strategiile folosite de homosexuali pentru a induce o schimbare culturală în intreaga lume sunt preluate din scrierile lui Hitler şi din manualele de război propagandistic. Eric M. Pollard, fondator al organizaţiei ACT UP, declară că filosofia lor se bazează pe ceea ce a scris Hitler în Mein Kampf. Pollard recunoaşte aceasta într-un articol apărut în Washington Blade pe 31 ianuarie 1991.
Potrivit lui Pollard, „am ajutat la crearea unei organizaţii cvasi-fasciste”. Pollard declară: „Am plănuit crearea unui grup de activişti care să exploateze eficient mass-media în scopurile stabilite, care să lucreze sub acoperire şi care să încalce legea fără menajamente… Sub influenţa drogurilor [LSD], aceasta chiar părea o idee bună.” [2]
Pollard recunoaşte că ACT UP a considerat că trebuie să recurgă la tehnici subversive „în mare parte preluate din Mein Kampf, pe care unii dintre noi au studiat-o ca pe un model de lucru. Pe măsură ce ACT UP s-a dezvoltat, am lovit programatic în fiecare instituţie care ne stătea în cale”.
Iată câteva extrase din scrierile lui Hitler despre folosirea tehnicii „Marea minciună” pentru a abate atenţia publică. [3] Data viitoare când veţi auzi sau citi un articol favorabil despre homosexualitate, ar fi bine să vă gândiţi la aceste tehnici:
Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a minţii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari.
Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toţi indivizii sau instituţiile care au de-a face cu arta minciunii, ele nedându-se în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.
Propaganda nu trebuie să slujească adevărului, mai ales dacă prin aceasta ar putea aduce un avantaj oponenţilor.
Printr-o folosire abilă şi constantă a propagandei, oamenii pot fi făcuţi să vadă raiul ca iadul şi invers, sau să considere cea mai nenorocită viaţă ca pe un rai.
Pollard a recunoscut că a folosit strategiile de propagandă ale lui Hitler şi ale naziştilor pentru a-i teroriza pe oponenţii activiştilor homosexuali. ACT UP a folosit violenţa pentru a proteja mişcarea homosexuală şi pe proprietarii de clinici unde se făceau avorturi la sfârşitul anilor 1980.
Cucerirea Americii heterosexuale
Homosexualii şi-au prezentat strategiile de propagandă în două documente majore. Unul este The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale) publicat în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îşi va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii `90).
Aceste două materiale trebuie citite de cei care vor să înţeleagă cum a avut loc homosexualizarea societăţii americane, prin intermediul unei minorităţi bine finanţate de activişti hotărâţi [*].
În The Overhauling of Straight America, autorii Marshall K. Kirk şi Erastes Pill prezintă un ambiţios program de înşelare şi demonizare a celor care se opun homosexualităţii. Iată o parte din aceste strategii:
Vorbeşte despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil. „Principiul din spatele acestui sfat este simplu: aproape orice comportament începe să-ţi pară normal dacă te întâlneşti cu el suficient de des, la intervale constante şi printre cunoscuţii tăi.”
Obiectivul este acela de a de-sensibiliza publicul vizavi de respingerea homosexualităţii, făcându-i pe oameni să discute constant despre ea într-o manieră neutră sau pozitivă. „În ceea ce priveşte de-sensibilizarea, ideea constă într-un mesaj de normalitate. Până acum, homosexualii de la Hollywood ne-au oferit cea mai abilă armă în lupta pentru de-sensibilizarea mass-mediei”, declară autorii.
Kirk şi Pill afirmă că este esenţial ca autoritatea morală a Bisericii să fie subminată, prin „tulburarea apelor morale”. Obiectivul este acela de a face grupările religioase liberale să susţină pe faţă homosexualitatea, simultan cu portretizarea organizaţiilor care se opun ca „homofobe” şi „retrograde sau total rupte de ultimele cercetări psihologice”. [4]
Autorii atrag atenţia asupra expunerii publicului american la adevărul despre comportamentul deviant homosexual. „La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie şocate sau îndepărtate printr-o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să-şi bage capul în cort, şi numai apoi arătăm şi partea din spate!”
Homosexualii ştiu că dacă practicile lor sexuale devin cunoscute, acestea îi vor îndepărta pe acei oameni care altfel ar fi gata să-i susţină. Care sunt acele comportamente pe care nu vor homosexualii să le ştim?
Homosexualii întreţin o serie de acte sexuale deviante. Iată doar câteva dintre acestea:
• Sex anal
• Sex oral
• Rimming - lingerea anusului; aceasta conduce frecvent la ingerarea de materii fecale, ducând la afecţiuni intestinale.
• „Duşuri de aur” - urinarea pe partenerul sexual.
• Orgii sexuale, la care participă zeci de bărbaţi.
• Glory holes - sex oral cu anonimi, prin intermediul unei găuri tăiate într-un perete despărţitor.
• Fisting – introducerea mâinii în anusul partenerului sexual.
• Sadomazochism, incluzând biciuire, tăiere, bătăi, etc.
• Folosirea de droguri, inclusiv amfetamine pentru sporirea plăcerii sexuale.
• Bareback parties – orgii la care participă mai mulţi bărbaţi, unii posibil infectaţi cu HIV, dar fără folosirea de prezervative. În multe cercuri de homosexuali, a avea SIDA a devenit acum un fel de „medalie de onoare” în cadrul revoluţiei sexuale.
Prezintă-i pe homosexuali ca victime, nu provocatori agresivi. Acest obiectiv trebuie atins prin portretizarea homosexualilor ca „victime ale sorţii”, ei neavând niciodată posibilitatea să aleagă sau să respingă comportamentul lor sexual. În mass-media vor apărea numai homosexuali cu înfăţişare normală. Homosexualii trebuie prezentaţi ca „victime ale societăţii”. Folosind această tactică, ei vor fi prezentaţi ca brutalizaţi şi victime la locul de muncă şi în societate.
Oferă-le protectorilor o cauză dreaptă. Homosexualii trebuie să evite să solicite „sprijin direct pentru practicile homosexuale. În schimb, tema lor principală trebuie să fie anti-discriminarea”. Evită discuţiile despre actele homosexuale şi concentrează-te pe libertatea de expresie, pe libertatea de opinie şi asociere.
Fă-i pe homosexuali să apară ca buni. Homosexualii trebuie prezentaţi nu doar ca nişte oameni obişnuiţi, ci chiar superiori moral faţă de heterosexuali. Kirk şi Pill recomandă menţionarea de nume din istorie, homosexuali cunoscuţi, pentru a arăta că homosexualii sunt de fapt superiori heterosexualilor în multe privinţe. „Niciodată nu a mai reuşit vreo campanie media, abilă şi inteligentă, să facă din comunitatea homosexualilor o adevărată naşă a civilizaţiei occidentale”.
Fă-i pe oponenţi să apară ca răi. Aici campania dusă de activiştii homosexuali a avut un imens succes. Potrivit lui Kirk şi Pill, cei care se opun homosexualităţii trebuie identificaţi cu naziştii şi Ku Klux Klan-ul. „Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furioşi, ale căror idei şi concepţii îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan-ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoţi şi predicatori bigoţi, mânaţi de o ură isterică până într-acolo încât par şi caraghioşi, şi tulburaţi mintal; rockeri, derbedei şi deţinuţi care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturaţi şi omorâţi”.

Un activist homosexual poartă o pancartă prin care o compară pe dr. Laura Schlessinger cu Adolf Hitler. Dr. Schlessinger realizează o emisiune radio în cadrul căreia combate, pe baza Bibliei, perversiunile sexuale
Homosexualii s-au străduit din răsputeri să obţină anularea legii vârstei consimţământului, care îi proteja pe copii de agresiunile sexuale. Acum, ei îi atacă pe creştinii conservatori care consideră că homosexualitatea este imorală. Homosexualii se prezintă ca „victime”, ascunzând adevăratul lor obiectiv: coruperea copiilor.
Această tehnică a fost folosită cu succes când studentul homosexual Matthew Shepard a fost torturat şi omorât în bătaie de nişte derbedei în statul Wyoming. Maşina de propagandă a homosexualilor s-a pus imediat în mişcare. Obiectivul clar a fost acela de a lega uciderea lui Shepard de „incitarea la ură” şi de organizaţiile creştine care critică activismul homosexual.
Totuşi, aceeaşi maşină de propagandă a minimalizat torturarea şi uciderea lui Jesse Dirkhising, un băiat de 13 ani, de către doi homosexuali din Arkansas. Jesse Dirkhising a fost torturat şi violat de mai multe ori de Josh Brown, în timp ce iubitul acestuia savura scena. Gura băiatului fusese acoperită cu bandă adezivă, iar acesta a murit asfixiat.
Presa principală a ignorat această crimă, iar organizaţiile de homosexuali nu au reacţionat în nici un fel, de parcă incidentul nu ar fi avut nici o semnificaţie pentru ele. Evident, se acordă atenţie numai atunci când un homosexual este omorât de un heterosexual.
Dacă un băiat este violat şi asfixiat de doi homosexuali, acest lucru nu merită comentarii. În lumea lor, homosexualii pot fi numai victime, nu şi agresori sau ucigaşi.
After the Ball
În After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays în the 90s, autorii Marshall Kirk şi Hunter Madsen dezvoltă strategia de normalizare a homosexualităţii şi demonizare a oponenţilor.
Autorii explică faptul că societatea heterosexuală trebuie schimbată prin trei mijloace: de-sensibilizare, amestecare şi câştigare. Fiecare dintre acestea constituie un element al unei campanii de propagandă atent planificată. Publicul trebuie de-sensibilizat, prin expunerea constantă la dezbateri despre homosexualitate, până se plictiseşte de acest subiect. „Pentru a-i desensibiliza pe heterosexuali cu privire la homosexualitate, îi inundăm cu o mulţime de reclame legate de homosexuali, prezentate într-o manieră cât mai puţin jignitoare. Dacă heterosexualii nu pot închide duşul, în cele din urmă se vor obişnui cu apa. Desigur, indiferenţa este preferabilă urii şi ameninţărilor, dar noi vrem să obţinem rezultatele maxime”. [5]
Al doilea obiectiv este „amestecarea”. Aceasta este o tehnică psihologică de spălare a creierului, care implică Condiţionare Asociativă şi Modelare Emoţională Directă. În Condiţionarea Asociativă, persoana care se opune homosexualităţii este bombardată cu imagini prezentând homosexuali persecutaţi, discriminaţi sau omorâţi. Pe măsură ce omul vede asemenea imagini, el va începe să-i fie ruşine pentru atitudinea sa faţă de homosexuali. În Modelarea Emoţională Directă, heterosexualului trebuie să i se spună că opiniile sale sunt minoritare şi că sunt contrazise de ale altora. Majoritatea oamenilor au nevoie de aprobare de la cei din preajma lor şi nu doresc să fie catalogaţi ca bigoţi sau intoleranţi. Obiectivul este acela de a-i convinge pe oponenţii homosexualităţii că opiniile lor sunt minoritare şi pline de ură.
Al treilea obiectiv este „câştigarea” sau convertirea. Potrivit lui Kirk şi Madsen, „nu este suficient ca bigoţii anti-homo să fie dezorientaţi sau indiferenţi faţă de noi – pe termen lung, cel mai bine pentru noi este să-i facem să ne placă. La asta se referă convertirea.”
Prin convertire, autorii înţeleg „convertirea sentimentelor, gândurilor şi voinţei americanului de rând, prin intermediul unul atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite întregii ţări cu ajutorul mass-mediei”.
Cenzurarea opoziţiei
Intreaga lume se află sub un atac psihologic lansat de activiştii homosexuali. Pentru propaganda lor, aceştia se folosesc de mass-media şi nu îi interesează deloc adevărul. De fapt, unul dintre principalele lor eforturi este acela de a împiedica aflarea adevărului prin mijloacele de informare în masă. De exemplu, grupări de genul GLAAD (Alianţa Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) au reuşit să-i convingă pe jurnalişti să nu mai prezinte difuzeze (ca să evităm repetiţia) ştiri care ar putea să-i înfăţişeze pe homosexuali într-o lumină negativă. De asemenea, activiştii homosexuali au reuşit, în mare măsură, să-i convingă pe jurnalişti că orice critică la adresa homosexualităţii reprezintă „incitare la ură”, care conduce inevitabil la violenţă.
Acest efort de a cenzura orice opoziţie faţă de homosexualitate este evident în cazul unei decizii emise de un judecător federal din San Francisco. Cazul se referea la un conflict între Consiliul Supervizorilor din San Francisco şi o campanie publicitară numită „Truth in Love”. Reclamele de la televizor erau sponsorizate de asociaţii cum ar fi Focus on the Family, Family Research Council şi Kerruso Ministries (asociaţii ale foştilor homosexuali – oameni care au realizat o trecere la heterosexualitate).
Când s-a început achiziţionarea de spaţii publicitare la TV, Consiliul Supervizorilor a contactat mass-media, pentru a le descuraja în ceea ce priveşte difuzarea respectivelor reclame. Una dintre reclame prezenta un fost homosexual care spunea: „Visul pe care îl credeam imposibil pentru mine – să am o soţie şi copii – s-a împlinit. Dacă eşti rănit, singur sau dezorientat, Iisus te poate ajuta.”
Consiliul Supervizorilor a pretins că aceste reclame contribuie la „oribilele crime săvârşite împotriva homosexualilor şi lesbienelor”. Pe scurt, ele reprezentau „incitare la ură” şi puteau conduce la crime împotriva homosexualilor. [6]
Asociaţiile care lansaseră campania au înaintat o plângere în octombrie 1999 pentru a opri cenzurarea mesajului creştin din acele reclame. Totuşi, un judecător federal a decis în iunie 2000 în favoarea Consiliului Supervizorilor, considerând că acesta are dreptate să cenzureze reclamele, din motive de „siguranţă publică”.
Brian Fahling, din partea Centrului pentru Lege şi Politici al Asociaţiei Familiilor Americane, vede în aceasta o gravă ameninţare la adresa libertăţii de exprimare. „Niciodată nu s-a mai petrecut aşa ceva. Este un lucru grav, care ar trebui să ne pună pe gânduri, întrucât avem de-a face cu o decizie a unei instanţe federale care afirmă că autorităţile pot lua măsuri pentru condamnarea credinţei religioase.” [7] Acesta nu este singurul atac la adresa libertăţii de exprimare, dar reprezintă un atac direct la adresa condamnării de către creştini, pe baza Bibliei, a comportamentului homosexual. Exact acest lucru este dorit de propagandiştii homosexuali – reducerea la tăcere a opoziţiei, fie prin incriminarea expresiei, fie prin cenzurarea ei.

Administraţia Clinton i-a ajutat pe homosexuali prin promovarea lor în cadrul autorităţii publice, prin „instruiri” pro-homosexualitate obligatorii pentru funcţionarii publici şi prin adoptarea de legi împotriva „incitării la ură”
Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualităţii. Ei afirmă: „Opiniile bigote devin acţiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violenţă, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într-un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în faţa casei comerciantului de porumb şi îi spune mulţimii înfometate, cu torţe în mâini, că comercianţii de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniţi şi daţi foc. Mulţimea agitată ascultă, cu torţele în mâini, şi preia sloganul.” [8] Pe scurt, aceşti autori lansează pretenţia absurdă că a critica homosexualitatea înseamnă incitare la revoltă şi omor. Aşa justifică ei eforturile lor de reducere la tăcere a oponenţilor. Din fericire, Internetul constituie un mijloc de comunicare fără oprelişti a adevărului despre homosexualitate.
În loc de încheiere: un „revoluţionar homosexual” independent lansează o provocare la adresa Americii heterosexuale
“Vă vom viola fiii, simbolurile şubredei voastre masculinităţi, ale visurilor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în vestiarele voastre, în sălile voastre de sport, în asociaţiile voastre de tineret… oriunde vin în contact bărbaţi cu bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Vor ajunge să ne dorească şi să ne adore…
Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Zeii noştri sunt tinerii bine făcuţi. Vom învinge, pentru că ne hrănim cu amărăciunea feroce a celor asupriţi.” (Michael Swift, Boston Gay Community News, 15-21 februarie 1987)
Louis Sheldon este preşedinte al “Traditional Values Coalition“
—-
[*] În 2005, Uniunea Europeană a acordat, cu girul Ministerului Sănătăţii şi Familiei din guvernul PD-PNL, o finanţare de 700.000 dolari organizaţiei ACCEPT a homosexualilor români. ACCEPT urmează să folosească acest cadou pentru dezvoltarea propagandei pro-homosexualitate în România. (Traducere si adaptare Bogdan Mateciuc)
BIBLIOGRAFIE
1. Alissa J. Rubin, “Public More Accepting of Gays, Poll Finds,” Los Angeles Times, 18 iunie 2000, ediţia pe Internet.
2. Tony Marco, “’Gay Rights’ Strategies Involve Conscious Deception And Wholesale Manipulation of Public Opinion,” Leadership University, ediţia pe Internet.
3. Ibid.
4. Marshall K. Kirk şi Erastes Pill, în “The Overhauling of Straight America,” revista pentru homosexuali Guide, noiembrie 1987, pag. 8.
5. Marshall Kirk şi Hunter Madsen, After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s
6. Plume Books, Penguin Group, New York, NY, 1990, pag. 149.
7. Stuart Shepard, “Judge: S.F. Had ‘Duty’ to Stop Ads,” Family News in Focus, 27 iunie 2000.
8. Ibid.
9. Kirk, Madsen, pag. 101.

Alexule! - de tatiku la: 23/06/2006 19:36:23
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
Draga si scumpa fata, prietena, partenera de discutii si glume...
Fa-ma si pe mine sa inteleg urmatoarele:
De ce iti plac chitarile??
De ce iti place galagia fara noima a muzicii astea rock?
Sa nu-mi spui ca adori mesajul si ca Pink Floyd face o muzica inteligenta...Sa nu-mi spui vreodata ceva de ...muzicalitatea lor. Asa ceva nu exista. Vreau numai sa inteleg de ce poate placea asa ceva...Muzica lor, a celor de la PF e cea mai umflata gogoasa, pornind cu acordajul total deficitar mereu, cu mesajul populist si fals, cu versuri de copii isteti de clasa a saptea si cu un sound apasator si foarte conventional. De fapt, era o moda prin 1980 ca cei satui sau inversunati impotriva sound-ului disco sa gliseze spre muzica asta "alternativa", altfel, "progresiva". Au dorit sa fie non-conformisti si au ajuns prin a fi cei mai conformisti, pt ca toti erau ahtiati dupa ei.
Prin anii 1980 am ascultat si eu multa muzica din asta. In lasitatea varstei de atunci (13-14-15-16 ani) am zis si eu ca toti amicii, da! Asta e muzica ce ma reprezinta. Dar nu era adevarat si din pacate nu am fost in stare sa ma "ridic". Asa ca, acum, daca particip la o agapa cu ei, inevitabil stramb din nas si ei ma taxeaza mereu cu epitete dulci de genul "snob","elitist" etc.
E aiurea.
Nu sunt snob defel, elitist nu am cum. Doar ca mi se pare ca toata muzica alternativa din 80, dar si mai inainte (Led Zeppelin, Deep Purple, CCR, Santana, EL&P, dar mai ales Pink Floyd) nu este decat o imensa minciuna. Cam cum e Coca Cola, adica pui mata sirop caramel, sifon, zahar si investesti o avere sa ii faci reclama si ajunge cea mai buna bautura. Asa si astia, o leaca de chitara distors, bas la greu, versuri rebelicioase (cuvant nou..:), plete, fitze, si pulsatii mai dure un pic. Trebuie sa iasa! Tinerii de azi au nevoie de revolta!!
Anii aia au fost rebeli, nimic de zis, dar au inlocuit noile sabloane cu altele si mai greu de miscat.
Deci, dragii mei trancanei, de ce place muzica aia?
#129485 (raspuns la: #129466) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LHC - partea II-a - de Intruder la: 10/09/2008 22:35:07
(la: Big Bangul de la Geneva)
Doi magneţi într-unul

Găzduit într-un tunel circular, lung de 27 de km, LHC este un adevărat uriaş. Este cel mai complex instrument ştiinţific construit vreodată. Centrul său este reprezentat de nişte magneţi superconductori extrem de eficienţi, bazaţi pe bobine făcute din fire de niobiu şi titan care conduc electricitatea fără a impune rezistenţă la temperaturi joase. Magneţii LHC-ului vor funcţiona la o temperatură de aproximativ 1.9 grade peste 0 absolut (în jur de -271˚ C), fiind răciţi de heliu superfluid.

Fiecare magnet are o arhitectură doi în unul pentru a ghida ambele fascicule într-o singură structură. LHC-ului foloseşte 1232 magneţi bipolari pentru a ghida fasciculul, împreună cu aproximativ 400 de magneţi cu patru poli pentru a focaliza fasciculele şi alţi câteva mii de magneţi suplimentari pentru a direcţiona bine orbitele. Cu totul, LHC-ul foloseşte suficiente filamente superconductoare pentru a se întinde până la Soare şi înapoi de cinci ori, rămânând suficiente pentru a face încă şi câteva călătorii pe Lună.

Înalta intensitate a fasciculelor LHC-ului, care dă naştere enormei rate de coliziune, prezintă propriile sale provocări. De exemplu, la intensitate maximă fiecare fascicul deţine aproape acceaşi cantitate de energie ca şi un tren TGV aflat în viteză. Acesta înseamnă de 200 de ori mai mult decât energia cea mai mare obţinută de un accelerator precedent.

Culturi diferite, scop comun

LHC este situat la aproximativ 100 metri sub pamânt, nefiind vizibil de la suprafaţă, cu excepţia clădirilor de deasupra coloanelor care conduc către inel, unele din ele duc către cavernele experimentale care conţin detectoarele de particule care vor captura rezultatele coliziunilor de particule din LHC.

Patru experimente principale - ALICE, ATLAS, CMS, şi LCHb - se pregătesc la LHC. De asemenea, două experimente mai mici, TOTEM şi LCHf au fost aprobate şi alte propuneri sunt în discuţie. ATLAS şi CMS sunt detectoare cu scop general, construite pentru a « vedea » orice ar putea LHC dezvălui. Fiecare înconjoară un punct în care protonii se ciocnesc şi măsoară energiile şi traiectoriile particulelor apărute. Fiecare a fost construit de o colaborare a aproximativ 2000 de cercetători din toată lumea, un prim exemplu de culturi diferite care lucreazâ pentru a îndeplini un scop comun. Particulele Higgs şi supersimetria sunt capul listei de priorităţi pentru a fi descoperite în aceste detectoare. ALICE şi LHCb sunt experimente mai mici care se concentrează într-o singură direcţie de cercetare. ALICE va studia materia aşa cum era ea în primele clipe ale Universului într-o încercare de a înţelege cum a evoluat în materia pe care noi o cunoaştem astăzi. LHCb va studia de ce Natura preferă materia mai mult decât antimateria.

De fiecare dată când protoni se ciocnesc în interiorul unui detector de particule, sute sau milioane de particule vor apărea. Din moment ce vor fi aproape un miliard de coliziuni pe secundă, rezultă că se va produce o cantitate enormă de date experimentale. Sisteme electronice performante vor selecta coliziunile interesante, respingându-le pe acelea care sunt neinteresante şi înregistrând datele rămase. Chiar şi în urma acestei selecţii riguroase, volumul de date care va fi înregistrat de fiecare experiment va umple în fiecare an o stivă înaltă de 20 km de CD-ROM-uri.

La graniţa fizicii

Conceput în anii 1980, aprobat în anii 1990 şi planificat să înceapă în 2007 (n.t. 2008, după ultimele estimări), LHC-ul este o învestiţie uriaşă şi un proiect pe termen lung. În prima sa fază de funcţionare, el va explora o vastă arie nouă din fizică şi va ajuta la alegerea unei strategii de cercetare pentru viitor. Ce noi experimente va aduce viitorul ramâne de văzut, însă LHC-ul va rămâne cel puţin un deceniu experimentul unde se poate studia cel mai bine fizica particulelor. Mai mult, LHC-ul însuşi ar putea să facă parte din viitorul peisaj al ştiinţei, căci el poate fi îmbunătăţit pentru a produce mai multe coliziuni de energie mai înaltă.

Ceea rezultate va aduce LHC-ul nu se cunoaşte încă, însă oricum, o întreagă lume de potenţiale descoperiri ni se în timp ce încercăm să înţelegem structura fundamentală a Universului.

(Tradus de Marinela Spiridon din revista "Symmetry", din august 2006, autorul fiind James Gillies.)
*** - de maan la: 03/01/2009 21:34:12
(la: Minciuna..adevar?)
am aflat si eu, de pe google:

Simona Popescu s-a născut la Codlea, judeţul Braşov, în anul 1965. Este absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, în anul 1987. În prezent este lector doctor la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Descoperită de poetul Alexandru Muşina, în perioada în care era elevă de liceu la Braşov, a citit din creaţia proprie la Cenaclul de Luni, patronat de Nicolae Manolescu şi a fost membră a Cenaclului Universitas condus de Mircea Martin. La începutul activităţii sale literare a fost membră a Grupului de la Braşov, format în anii 1980, alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea, împreună cu care a apărut în volumul Pauza de respiraţie.
#382251 (raspuns la: #382243) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o parte din continuare.. - de akanty la: 24/04/2009 18:48:10
(la: iar de prin lume adunate ;))
Podul Universitatii din Boston (pe Commonwealth Avenue, Boston, Massachusetts) este singurul loc din lume unde un vapor poate trece pe sub un tren care trece pe sub o masina care trece pe sub un avion
Pisicile au peste o suta de corzi vocale, pe cand cainii au doar in jur de zece
Ochii nostri au intotdeauna aceeasi marime de la nastere, dar nasul si urechile noastre nu se opresc niciodata din crestere
David Prowse este actorul din costumul lui Darth Vader din "Razboiul stelelor". El a spus toate replicile lui Vader si nu a stiut ca urma sa fie dublat de vocea lui James Earl Jones pana cand a vazut filmul la cinema.
Multi hamsteri clipesc doar cu un ochi pe rand.
In fiecare episod din "Seinfeld" apare un Superman pe undeva.
Dimensiunile lui Barbie daca ar fi fost vie: 39-23-33.
Pentagonul din Arlington, Virginia are un numar de toalete dublu decat necesar. Cand a fost construit in anii 1940, statul Virginia inca mai avea legi de segregatie care cereau toalete separate pentru albi si negri.
Nici un cuvant din limba engleza nu rimeaza cu "month" (luna)
Croazierul Regina Elizabeta a II-a se misca cu doar sase inci (2,5 cm) pentru fiecare galon (4,5 l) de diesel ars.
Exista cate doua carti de credit pentru fiecare persoana din Statele Unite
Universitatea Columbia este cel mai mare proprietar din New York dupa Biserica Catolica.
Urina pisicii straluceste la lumina neagra.
In a doua jumatate a anilor 1980 un calculator IBM nu era considerat suta la suta compatibil decat daca putea rula Simulatorul de Zbor al lui Microsoft.
Leonardo Da Vinci a inventat foarfeca.
Sunt necesari circa 2,3 litri de apa pentru a gati macaroane si cam dublul acestei cantitati pentru a curata cratita.
Bebelusii se nasc fara oasele genunchilor care apar abia la varsta de 2-6 ani.
Cel mai inalt punct din Pennsylvania este mai jos decat cel mai jos punct din Colorado.
Nucsoara este extrem de otravitoare cand este injectata intravenos.
Trei monede de 25 de centi, patru de zece si patru penny inseamna 1,19 $. Dar deasemenea inseamna si cea mai mare cantitate de bani in monede fara a putea da restul la un dolar.
Cel mai comun nume din lume este Mohamed.
Michael Jordan castiga mai multi bani anual de la Nike decat toti angajatii Nike din Malaysia la un loc.
Prima toaleta vazuta la televizor a fost in serialul "Leave It to the Beaver".
In marele incendiu din anul 1666, jumatate din Londra a fost arsa, insa doar sase oameni au fost raniti.
*** - de ionbarb la: 20/12/2015 18:14:21 Modificat la: 20/12/2015 20:24:39
(la: Bucureștii anilor '80, pentru strănepoții din 2080...)
interesant reportaj...după câte mi-am dat seama acesta a fost realizat pe peliculă. iar acum când multe filme din arhivă (făcute pe peliculă) migrează pe web, strănepoții din 2080 vor avea în mod sigur toate șansele să vadă moda anilor 1980...dar cine știe ce tehnologie de stocare va avea internetul în viitorul acela îndepărtat, alta în afară de HDD și SSD?...
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Cele mai bune 10 piese din anii `80... - de (anonim) la: 03/08/2004 23:41:18
(la: Top 10 pop-rock-disco al anilor 80)
Este foarte dificil de facut o lista cu cele mai bune piese din anii `80...asta pentru ca atunci, ca si in deceniul anterior acestuia, au fost produse cele mai bune piese din toate timpurile...nu numai atat, compozitiile din acei ani reprezentau intr-adevar `reale compozitii muzicale` si nicidecum minute de zgomot si stres asa cum reprezinta piesele din ziua de azi...
Pe primul loc, cu coroana de diamant, as pune fara rezerve ABBA, care reprezinta cea mai stralucitoare galaxie din toate timpurile si spatiile posibile....
Secundara, coroana de aur, as aseza-o cu deosebita placere peste imaginea celor din MODERN TALKING, care au adus lumii compozitii superbe, adevarate desfatari ale sufletului...
In locurile ce urmeaza asez, nu fara emotii, BONEY M, C C CATCH, BLUE SYSTEM, BAD BOYS BLUE, SANDRA si ALPHAVILLE.
Special nu am mentionat nici o melodie, ii sfatuiesc cu mare placere pe cei care au rabdarea totusi sa urmareasca aceste randuri, sa asculte toata discografia pe care o pot procura ale acestor interpreti... isi vor bucura sufletul cu noi si placute sentimente (re)nascute la auzul armonicilor deosebite ale pieselor acestora....
Meritul mare a celor din ABBA este ca si-au compus singuri piesele, adevarate capodopere pentru totdeauna....sfatuiesc cu drag cititorul sa aibe rabdarea sa priveasca (pentru inceput) videoclipul KNOWING YOU, KNOWING ME....la vederea ochilor deosebit de frumosi ai blondei, plini de incarcare sufleteasca, sunt sigur ca nu se vor mai putea dezlipi de la ecran....si asta a fost numai un exemplu...ca apoi sa le recomand sa nu faca greseala sa nu caute videoclipul ONE OF US.....sunt convins ca daca sunt indragostiti sau si numai sensibili...vor avea lacrimi in ochi....este o compozitie magnifica....alte cuvinte sunt de prisos...
Un titan al muzicii planetare este DIETER BOHLEN, un gigant al compozitiilor de calitate...este autorul melodiilor pentru MODERN TALKING (majoritatea stiu ca el a fost membrul blond al acestei formatii) si BLUE SYSTEM, ca sa nu mai vorbim ca tot el a `depistat-o` si lansat-o pe celebra CC CATCH, ale caror melodii le-a compus....iar melodiile compuse de el sunt adevarate creatii muzicale, superbe, care sunt absolut departe de majoritatea pieselor produse din `90 incoace, facute numai pentru a ocupa timpii de emisie a posturilor radio-TV si a stresa auditoriul....
Si lista nu se opreste aici, cate ceva despre fiecare ar fi de spus....
Nu pot sa nu amintesc aici de Mihai Cretu, alias Michael Cretzu, care a compus cu sarg piesele cantate de SANDRA, sotzia lui de altfel....ca si ceilalti mentionati mai sus, Mihai Cretu a creat frumoase piese muzicale, pline de linii melodice magnifice....
Toti compozitorii mentionati mai sus au linii melodice deosebit de clar conturate in pieselor, deosebit de placute auzului, care bat de departe aproape toate piesele compuse dupa `90 (exceptie facand ROXETTE si
ceea ce a cantat in continuare Blue System, Bad Boys BLue,Sandra CC CATCH si iar Modern Talking).
Voi ce aveti de spus? :)
.....................................................al vostru
ADY, 27 ani
viitor powermaker pt www.ABBA.ro :)

AlexM , sa fie asta o falsa interpretare ? - de Muresh la: 05/09/2004 21:39:38
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
"Daca Dumnezeu sau Fiul Sau sint zei, ei nu pot fi omorati. Ca atare nu poate exista o acuzatie de deicid pentru ca neputand fi omorati , evreii nu au omorat pe nimeni."

AlexM , fragmentul cu pricina suna mai altfel si pare mai credibil daca citesti tot articolul . Interpretarea asta nu apare intr-o scriere a Vaticanului a carui link l-as putea da (nu ca nu ar exista in protocoalele sedintelor in care a fost conclus textul Declaratiei ) .Interpretarea autorului imi pare posibila .
Vaticanul nu infirma cele scrise in VT referitor la faptul ca Iisus a murit pe cruce . Dupa ceace scrie in articolul acela , Vaticanul , in dorinta sa de a evita "untold theological problems" , a evitat sa scrie explicit ca evreii sunt aboliti de invinovatirea de deicid (adica am vrea noi , Papa , sa fim drepti cu evreii , dar de ce sa ne ridicam lumea in cap in mod inutil). Acum , sincer "vorbind" , pot sa inteleg ca au fost fete bisericesti care au vrut sa lase "codita" asta asa de sanchi , si ca altminteri Declaratia nu ar fi fost acceptata .

Cu sau fara "codita" , Declaratia aceasta ma satisface intru totul .

Cat despre "nonsenul bazei de plecare" , permite-mi sa nu fiu de acord cu tine . Paravan sau nu , parerea mea este ca ar fi fost cu mult mai greu sa fi pornit masele de oameni simplii impotriva evreilor fara pretextul religios . Am purtat discutii cu multi crestini , oameni simplii si religiosi si de treaba in fond , in Spania , in SUA , in America de Sud si in special in Romania unde am trait vreo 20 si ceva de ani si spun asta in cunostiinta de cauza . La intrebarea mea "ce aveti domnilor cu evreii?" , ei au raspuns invariant INAINTE de ("motivele politico-economico-etno-sociale ") orice :"Evreii l-au omorat pe Iisus Cristos" .
Asta insemneaza in intelesul lor , ca a ucide un evreu insemneaza a face dreptate , insemneaza a restabili echilibrul .
Si am sa spun cu simplitate : Hitler cat a fost el de Hitler , fara acuzatia aceasta n-ar fi reusit sa instige masele impotriva evreilor .
Cred ca Vaticanul a sezizat in mod just problema , care , din punctul meu de vedere are o pondere determinanta .
Asta e parerea mea , AlexM.

Numai bine ,

Muresh .

PS :Am fost cat se poate de mirat ca forumistii , poate nu toti , nu au stiut de Declaratia asta a Vaticanului . Eu am amintit-o in una din multele mele postari , dar toata chestiunea a trecut nebagata in seama .
M

#21129 (raspuns la: #21122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
erori de interpretare - de AlexM la: 16/09/2004 20:16:32
(la: care e cel mai vechi popor din europa?)
Ampopu scrise:
"Romanii sunt buricul lumii...din Romania au roit toate civilizatiile. Un EGO cat casa. Bravos natiune! Hai sa purcedem la cucerirea pamantului, NOI cei de rasa superioara...paranoia, schizofrenie paranoida."


Este o regretabila interpretare aici. Problema este destul de simpla de altfel. Exista 3 locuri posibile de unde au roit IndoEuropeanii. Unul ar fi Anatolia, altul ar fi Nord-Vestul Indiei si al treilea este spatiul Carpato-Balcanic.
Ca atare nu este nici o exagerarea despre "Romania buricul lumi" ci numai o interpretare oarecum prost pusa in lumina. Corect este sa intelegem ca "unde se afla azi din intamplare tsara numita Romania" este eventual acel loc considerat ca fiind "buric al lumii" indoeuropene (si nu numai)
Ori asta nu inseamna de loc ca noi românii sintem ceva special in acest caz sau ca noi sintem acolo de zeci de mii de ani. Sa nu uitam ca noi sintem vazuti ca emigranti tarzii in spatiul Geografic numit România in anul de gratie 2004. Aparent, dupa toate cele stiute, noi am fi migrat de la Sud de Dunare, dintr-o fasie care separa Bulgarii de Sarbi, intra in Contact cu zona locuita de la sud Albanezii si cu Zona Timocului in nord. Deci pe undeva prin sec XII-XIII s-au pus stramosii nostrii pe emigrat intrand in spatiul pustiit de atatia migratori si mai ales de marea distrugere mongola, spatiul numit azi România.
Deci, este un posibil adevar despre spatiul geografic care este Romania in acel spatiu Carpato-Balcanic dar este o proiectie inca nefondata ( nu spun nefondabila) asupra românilor si a descendentei lor. Sa nu uitam ca si shcoala clasica (lasand la o parte speculatiile) spune acelasi lucru. Sintem descendenti din Imperiul Roman, descendenti ai unei adunaturi din toate colturile lumii ( lume= imperiul roman) dar desigur si al altor "barbari" ajunsi de voie de nevoie pe meleagurile respective. Adica da, tot nishte emigranti.

Cu stima,

AlexM
#22531 (raspuns la: #22208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ceva interesant ( zic eu ) - de Axel la: 01/10/2004 12:56:09
(la: Cine conduce lumea?)
Mai jos se afla transcrierea unei convorbiri intre membrii unui grup de piloti civili si militari, ofiteri de aviatie, toti avind o experienta de ani de zile in pilotaj.

Traducerea imi apartine; copyright-ul apartine lui Donn de Grand, colonel (ret) al US Army.

Inca o nota inainte de textul propriu-zis: detin brevet de zbor acrobatic cu motor ( avioane clasa C ); nu am decit 828 de ore de zbor, efectuate pe ZLIN-726 si CESSNA 150 insa, cum teorie stim toti destula, sint oarecum in cunostinta de cauza vis-a-vis de textul de mai jos.
Si e pe bune.
Si acum, textul:


"Mai jos se afla sumarul convorbirii intre un grup de piloti militari si civili vis-a-vis de unele probleme ridicate de ceea ce s-a intimplat la WTC pe 11 septembrie:

S-au ridicat intrebari fara raspuns in legatura cu teroristii ce au deturnat cele 4 avioane, teroristi care se presupune ca si-ar fi facut antrenamentul pe avioane Cessna, anul trecut ( 2000 - nota mea ) pe aerodromuri din Florida si Oklahoma. Un General de aviatie a remarcat: 'Ma intreb in ce masura acesti incepatori au fost capabili sa localizeze niste tinte aflate la 200 de mile de punctul de decolare, sa controleze avioanele interpretind corect IFR ( Instrument Flight Rules - nota mea ), totul in doar 45 de minute.'

Manevrele efectuate cu cele 3 avioane ce zburau aproape cu viteza Mach, fiecare lovindu-si cu precizie tinta, au fost extraordinare. Asa cum a explicat un veteran al USAF - veteran cu peste 100 de iesiri deasupra Vietnamului de Nord -: 'Avioanele alea fie aveau la mansa niste piloti de elita, fie erau controlate de la distanta prin radio.'


Cel care scrie aceste rinduri ( Col. (Ret.) Donn de Grand )detine brevet de zbor general din anul 1946. A pilotat o larga gama de avioane cu elice si un singur motor, avind instalata si o pista aprobata de FAA la ferma sa, din 1980. Zbura impreuna cu doi prieteni, fiecare cu avionul lui: un avocat, absolvent al Air Force Academy, fost pilot in USAF inainte de a practica avocatura si Kent Hill, care locuia impreuna cu sotia sa, Carol, la o ferma din apropiere. Kent Hill era prieten de o viata cu "Chic" Burlingame; amindoi absolventi ai Naval Academy, au zburat cu F-4 Phantom in Vietnam. Amindoi au parasit Marina acum 28 de ani si s-au angajat la American Airlines, planuind sa se retraga in 2002. "Chic" Burlingame a fost comandantul zborului 77, Boeing-ul 757 ce a parasit aeroportul Dulles la 8.10 AM pe 11 septembrie cu 58 de pasageri si 6 membri ai echipajului, prabusindu-se pe Pentagon la ora 9.41 AM.


'Am fost special antrenati pentru situatii de deturnare', a spus Capitanul Kent Hill. 'Trebuie sa-l tratezi politicos pe atentator, sa introduci un cod de 4 cifre in transponder pentru a alerta turnul asupra faptului ca esti deturnat apoi sa-l duci pe atentator acolo unde vrea sa ajunga, sa aterizezi avionul in siguranta si sa-i lasi pe altii sa rezolve situatia la sol.
In cazul asta insa,' spune Hill, 'a fost o chestie total neobisnuita...nici unul dintre avioane nu a avertizat controlul de sol ca e deturnat.'

Cum asa?

'Ideea e ca toate transponderele au fost oprite la bordul celor 4 avioane practic in acelasi timp. Uitati-va la timpii de plecare: doua avioane de pe Logan ( Boston ), unul de pe Newark si unul de pe Dulles ( Washington DC ), toate intre 8 si 8.15 AM. La scurt timp dupa atingerea altitudinii de croaziera, transponderele au fost oprite, deci nu au mai fost vizibile pe radarele de la sol. Asta e o chestie care merita privita mai indeaproape. Singurul motiv pentru care oprim transponderele,' a continuat Hill, 'este pentru a nu interfera cu sistemele de la sol atunci cind aterizam'.

(Nota autorului: Transponderele identifica avionul in zbor pe ecranele radar ale controlorilor de zbor de la sol. Pe radar apare codul avionului; se pot introduce mai multe coduri, unul din acestea insemnind 'Sint deturnat'.)


Kent Hill este de parere ca nici unul din avioanele deturnate nu avea la mansa pilotii lor. Intrebarea care urmeaza este 'Cine era de fapt la mansa?'

Din nou Capitanul Kent Hill:

'Chiar cu un pistol indreptat spre cap, nu as duce avionul intr-o cladire. As incerca sa-l asez in alta parte - un cimp sau un riu - si l-as speria de moarte pe atentator, intorcind avionul in zbor cu burta in sus. De fapt, pilotul are la dispozitie cea mai buna arma atunci cind este amanintat cu moartea de un atentator, si aceasta arma este chiar avionul.'


Un alt pilot a intervenit:

'Avind o asemenea situatie in cabina, pilotul ar fi putut sa intoarca avionul si atentatorul ar fi sfirsit cu gitul rupt.'

Faptul ca nici unul din ei nu a efectuat o manevra de genul asta ne evidentiaza faptul ca nu se aflau la mansa. Daca luam in considerare toate variantele - inclusiv faptul ca teroristii nici macar nu reusisera sa obtina licenta de zbor pe avioane usoare -, putem afirma ca exista posibilitatea ca cele 4 avioane sa fi fost controlate prin radio. Daca e asa, inseamna ca avem de-a face cu un inalta tradare."

==========================================



Aici se incheie textul. Nu trag concluzii - nici nu as putea - dar las la aprecierea voastra cele de mai sus.
Cei mai frumosi ani - de gabrielles la: 08/01/2006 19:39:13
(la: Cei mai frumos ani ai vietii tale)
Anii de liceu. Ma gandesc la ei cu multa dragoste si nostalgie. Chiar daca vremurile nu erau prea bune (1980-1984), aveau totusi farmecul lor. Ascultam Cenaclul Flacara, eram la fiorii primei iubiri si nu aveam nicio grija. Citeam pana la patru dimineata si vesnic mergeam la scoala cu lectia neinvata. Chiar daca profesorii ma mustrau, ma multumea lumea din cartile mele. Era atat de frumos totul!
Si cum interpretam fraza asta - de RSI la: 06/07/2006 08:40:56
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Si cum interpretam fraza asta ?

-"Furthermore, Olson and his colleagues have found that if you go back a little farther
— about 5,000 to 7,000 years ago
everybody living today has exactly the same set of ancestors.
In other words, every person who was alive at that time is either an

ancestor to all 6 billion people living today, or their line died out

and they have no remaining descendants"


Eu o interpretez ca nu toti oamenii care au trait acum 7000 de ani
au descendenti pana azi, ci numai o parte.Ceea ce , in opinia mea

confirma selectia naturala .

Mai mult, nu se spune nimic de faptul ca ar fi existat acum 3000-
4000 de ani un strabun unic , care sa fi fost singurul pe Pamant.

Oricum, trebuia sa existe si o "doamna strabun", ca sa se ajunga la
cele 6 miliarde de oameni de azi ! ;P... Si sa nu-mi vina nimeni sa-mi spuna
ca domnului strabun de acum 3000 de ani i-a luat cineva

o coasta si a facut-o pe doamna strabun, ca-i dau cu ciozvarta-n cap ! :))))

==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin
#131873 (raspuns la: #131809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata la treizeci de ani - de (anonim) la: 25/09/2003 04:42:18
(la: Viata la 30 de ani)
Dogmatic,ai perfecta dreptate!de ce trebuie sa copiem ceea ce au facut altii inaintea noastra? Critica celor din jurul nostru este cea mai buna dovada ca suntem originali.Viata trebuie traita fara prea multe prejudecati.Daca avem prea multe ganduri preconcepute s-ar putea sa ne trezim la 50 de ani fara prea multe amintiri placute!
#424 (raspuns la: #309) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
30 de ani? - de monika b. la: 25/09/2003 08:39:55
(la: Viata la 30 de ani)
Ratusca,stima si respectul meu! Nici un mare filosof nu putea sa spuna mai bine! Adevarul este ca daca vrei sa realizezi ceva la 30 de ani,la 20 trebuie sa ai macar un proiect! Bineinteles,un asemenea proiect,necesita multa si profunda GANDIRE pentru ca fara ea s-ar putea sa ne trezim la 40 de ani tot facand proiecte!
#430 (raspuns la: #306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ani cu semnficatii pentru o i - de Daniel Racovitan la: 26/09/2003 04:47:34
(la: Onorandu-l pe Doi.)
ani cu semnficatii pentru o intreaga generatie: 1963, 1968, 1969
#475 (raspuns la: #470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Emigrarea - de ninel la: 26/09/2003 09:34:37
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Schimbare inspre mai bine dinauntru nu cred ca se va intampla asa cum niciodata romanii nu s-au schimbat in mai bine singuri fara ajutor din afara. Poate americanii s-or indura si mai construiesc cateva baze militare prin Romania, ori UE mai arunca cateva ciolane inspre Bucuresti, ca altfel lipitorile vor suge tot cei de supt acolo...

Eu cred ca emigrarea are potentialul sa scoata Romania din starea actuala. Adica, cu cat emigreaza mai multi cu atat mai multi scapa din situatia de acolo. In felul asta se imprastie samanta noastra pe tot globul ca pana la urma urmei nu locul conteaza ci omul, nu? Locul este frumos, dar, asa cum zicea un prieten de curand emigrat in SUA, "pacat ca-i locuit". Am fost tentat sa dau ca exemplu pe evrei fiindca 2/3 din ei traiesc in afara Israelului (http://www.us-israel.org/jsource/Judaism/jewpop.html) si o traiesc mai bine ca cei dinauntru, dar romanii nu au coeziunea lor nici pe departe si totusi sunt un model de urmat in aceasta privinta.

Este cel mai probabil ca majoritatea celor ce pleaca isi pierd urmele in cateva generatii. Si totusi e o speranta ca nu toti vor uita de unde au plecat sau chiar vor pastra cultura si obiceiurile, asa cum din cei peste 160 de mii de romani emigrati in SUA in perioada 1890-1990, 160 de mii din ei si urmasii lor s-au declarat get-beget romani la recensamantul din 1990. Si nu-s toti noi veniti pentru ca in perioada 1930-1990 numai vreo 40 de mii de romani au emigrat in SUA (30 de mii dupa 1980), baza fiind din cei peste 120 de mii veniti in SUA dinainte de 1930! Considerand ca alti 50 de mii de romani au sosit in SUA dupa 1990, eu sper ca nu toti isi vor uita radacinile...

Poate credeti ca sunt prea cinic si subiectiv, pentru ca locuiesc in afara si-i normal ca nu vad viitorul Romaniei in roz, dar am motivele mele. Din toate rudele apropiate, numai un var din peste 20 se descurca binisor (are apartament proprietate personala cu doua camere la etajul 2 aproape de centrul Bucurestiului), unul lucreaza cu c^rca prin Italia de cativa ani, trei primesc ajutoare financiare de la mine si ai mei din cand in cand, iar restul se lupta sa supravietuiasca de o luna la alta. Se poate sa se schimbe in mai bine? Se poate, dar nu-i foarte probabil avand in vedere clasa politica romaneasca actuala, emigrarea de amploare, putrezirea infrastructurii deja subrede si inexistenta unei paturi de mijloc serioase. Poate in cateva decenii, patura de mijloc se va forma, dar impresia mea este ca filonul acestei paturi de mijloc isi avant cu putere inspre vestul Europei, SUA, Canada si alte locuri mai primitoare.

Pentru cei curiosi cu privire la statisticile de mai sus, consultati:
1. raportul INS din 2001, in special tabela 2 (paginile 18-19): http://www.immigration.gov/graphics/shared/aboutus/statistics/Yearbook2001.pdf
2. recensamantul din 1990 (tabelul p35): http://venus.census.gov/cdrom/lookup/lookup/CMD=LIST/DB=C90STF3C1/LEV=NATION90



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...