comentarii

intoarcerea din rai


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
definitii - de AlexM la: 28/08/2004 10:29:53
(la: Cum gandim?)
cf DEX
obtuzitate: lipsa de întelegere sau pãtrundere, îngustime de vederi, mãrginire spiritualã, prostie tâmpenie
obtuz: unghi mai mare de 90°; (despre oameni)=care pricepe greu, redus , marginit

echivalarea mea cu "neclar" si "neclaritate" sunã parcã ceva mai dulce decat definitia care o da DEX-ul

a manifesta:(1,2)a exprima, a arata, prin comportare, atitudine, etc. un sentiment o tendinta. Tranz. si reflex. a(se) face cunoscut, a (se) exprima, a (se) vãdi, a (se) arata. 3 Intranz. a face o manifestatie, a participa la o manifestatie, a demonstra .

Nu se poate trai numai pe prin logica iar pentru fiecare varsta fiecare poveste se spune altfel. Pentru copii se vor aduce alte exemple pe care te astepti ca ei sa le inteleaga. Sau cumva o sa doresti sa le vorbesti copiilor despre reincarnare si despre motivele lui Dumnezeu de a crea omul, despre interdictia de sinucidere si despre modul de a te intoarce in rai vazut prin prisma logicii? Ma indoiesc ca sint subiecte care ar trebui sa fie explicate copiilor iar daca da, atunci nu sub aceasta forma si nu la o asemenea adancime.

PS- divagashi:-))

Cu stima,

AlexM
#20549 (raspuns la: #20535) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"echivalarea mea cu "neclar" si "neclaritate"...AlexM, - de DESTIN la: 28/08/2004 11:09:40
(la: Cum gandim?)
Definitiile insirate iti sunt de folos...daca simti nevoia sa ti-le reamintesti, o poti face intr-un cadru privat de unul singur.

"Dulce"-"echivalarea" ta...ai dreptul sa te autosustii,la nesfarsit.
"echivalarea mea cu "neclar" si "neclaritate" sunã parcã ceva mai dulce decat definitia care o da DEX-ul"

Ce mai zici tu:

"Nu se poate trai numai pe prin logica iar pentru fiecare varsta fiecare poveste se spune altfel. Pentru copii se vor aduce alte exemple pe care te astepti ca ei sa le inteleaga. Sau cumva o sa doresti sa le vorbesti copiilor despre reincarnare si despre motivele lui Dumnezeu de a crea omul, despre interdictia de sinucidere si despre modul de a te intoarce in rai vazut prin prisma logicii? Ma indoiesc ca sint subiecte care ar trebui sa fie explicate copiilor iar daca da, atunci nu sub aceasta forma si nu la o asemenea adancime."

Acum lasi deoparte logica,afirmand o aberatie :

"pentru fiecare varsta fiecare poveste se spune altfel."

Ehe!!! la tine adevarul se intalneste in "poveste" si avem cate unul pentru "fiecare varsta"...

Numai razi...gresesti enorm...in felul de a gandi despre lume si viata,probabil este si motivul ce te-a determinat sa intrebi :"ce sunt acelea?"VALORI ALE UMANITATII.

Spre finalul celor scrise de tine ai deviat de la subiect...demonstrand nesiguranta in continuitatea unei teme.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20551 (raspuns la: #20549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mrs. Dalloway, To the Lightho - de Honey in the Sunshine la: 22/10/2005 19:37:00
(la: 100 cele mai bune carti scrise in Engleza)
Mrs. Dalloway, To the Lighthouse, The Sun Also Rises, Animal Farm, 1984, Gone With the Wind, The Great Gatsby, One Flew Over the Cuckoo's Nest, etc. un mare DA! Ce-ar fi fost literatura fara ele? Greu de imaginat...

Din partea mea as adauga : The Old Man and the Sea - Hemingway, The Magician - Faulkner, Forsyte Saga - Glasworthy, The Bell Jar - S. Plath si altele care nu-mi vin in minte.

Si in spiritul asta, propun sa facem si un top 100, capodopere in romana :) ( cu permisiunea Pasagerului)

Incep eu:

Patul lui Procust - Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Camil Petrescu
Enigma Otiliei - George Calinescu
Intunecare - Cezar Petrescu
Morometii - Marin Preda
Rascoala - Liviu Rebreanu
Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda
Ciocoii vechi si noi - Nicolae Filimon
Padurea Spanuzatilor - Liviu Rebreanu
Ion - Liviu Rebreanu
Craii de curtea veche - Mateiu Caragiale
Neamul Soimarestilor - Mihail Sadoveanu
Zodia cancerului - Mihail Sadoveanu
Rusoaica - Gib. Mihaiescu
Concert din muzica de Bach - Hortensia Papadat Bengescu
Logodnicul - Hortensia Papadat Bengescu
Adela - Garabet Ibraileanu
Bietul Ioanide - George Calinescu
Panza de paianjen - Cella Serghi
Amintiri din copilarie - Ion Creanga
Nunta in cer - Mircea Eliade
Noaptea de sanziene - Mircea Eliade
Intoarcerea din rai - Mircea Eliade
Jurnalul de la Paltinis - Gabriel Liiceanu


Si... astept adaugiri, nu-mi mai vine nimic in minte :(
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea
Carti, carti, carti...pentru toate varstele... - de cosmiK la: 02/04/2006 10:53:27
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Poate o sa va surprinda ceea ce va voi spune acum dar mie inca imi place sa citesc Povesti nemuritoare. Si stiti de ce? Pentru ca asa am descoperit placerea de a citi.
O carte buna e pentru mine un prilej de inaltare, de incantare sublima si de cele mai multe ori e ca un balsam, ma calmeaza, ma linisteste. Sunt carti care ma emotioneaza pana la lacrimi, carti care ma fac sa tresar, carti care ma fac sa rad in hohote.
Carti de capatai ar fi multe si fiecare din ele mi-a marcat existenta mai mult sau mai putin. As enumera doar cativa autori: Mircea Eliade cu "Maitreyi" si "Nunta in cer" sau cu proza fantastica "La curtea lui Dionis", "Sarpele", "Intoarcerea din rai" si nuvela "La tiganci", Camil Petrescu cu-a sa drama "Jocul ielelor", Ionel Teodoreanu cu ciclul "La Medeleni", Mateiu Caragiale cu-al sau "Crai de curte veche",H.R. Patapievici cu al sau "Zbor in bataia sagetii", Gabriel Liceeanu cu "Jurnalul de la Paltinis", Surorile Bronte cu "La rascruce de vanturi", "Jean Eyre", John Fowles cu "Iubita locontenului francez", Paulo Coelho cu "Alchimistul", "Veronica se hotaraste sa moara" si multi altii...
Ca poeti imi plac Eminescu cu "Epigonii", "Luceafarul", "Floare Albastra", "Memmento mori" etc si etc..., Alecsandri cel "vesnic tanar si ferice" cu ale sale "Pasteluri", George Cosbuc, Octavian Goga cu poeziile din volumul "Ne cheama pamantul", Tudor Arghezi cu poezia "Testament", George Bacovia: "Plumb, "Lacustra" ...Vasile Voiculescu :"In gradina Ghetsemani", Ion Barbu: "Oul dogmatic", Labis cu "Moartea caprioarei", Nichita Stanescu cu "Leoaica tanara, iubirea"", "Elegia a opta, Hiperboreeana"...
Imi place Caragiale care e mereu actual si "la moda". Si da, mai imi plac unele proverbe si zicale romanesti.
Deja am spus prea multe si poate ar trebui sa las loc si pentru altii. :)
fara restrictii - de Apoll la: 23/01/2009 13:31:24
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Ajuns in purgatoriu unul de-al nostru se ruga de Sfantul Petru : - Petre,mai da -mi doi ani de viata inapoi pe pamant , sa invat aramaica , sa pot vorbi la intoarcere in Rai cu Domnul !Sfantul Petru il intreba :-Da de unde stii ca ai sa ajungi in Rai ? La care acesta raspunse
-Dincolo nu-i problema...cu romana stau bine .
#396323 (raspuns la: #396301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de qualium la: 04/12/2010 23:31:17
(la: Infirmii nu merg in paradis)
Nush de ce, sau cum, dar imi aminteste vag de "Intoarcerea din Rai" a lui Eliade
Intoarcerea in timp - de Pasagerul la: 06/06/2006 16:28:59
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
M-am intors prima oara dupa 22 de ani, la intilnirea de promotie de la liceu.
In Bucuresti n-am stat mult si din motive obiective n-am avut posibilitatea sa-mi fac o impresie prea profunda.
La Iasi am stat 3 zile .
Pe ansamblu, n-as putea spune ca am ramas surprins in mod neplacut, dar nici nu pot sa ma entuziasmez . Poate ca citind in prelabil unele din comentariile negative de pe Cafenea in legatura cu situatia din Romania am fost pregatit pentru ceva mult mai rau.
Am intilnit oameni optimisti(mai ales intre cei tineri), am intilnit intre colegi multi oameni nemultumiti-e de inteles-din absolventii Politehnicii, aproape nici unul nu lucreaza in meserie.Tin sa precizez ca am facut clasa speciala de fizica, erau oameni foarte bine pregatiti, toti au intrat la facultate, unul este conferentiar la Medicina, altul profesor la fizica, 2 sefi de lucrari la fizica si matematica respectiv.Desigur ca daca ar fi emigrat majoritatea erau astazi mult mai aranjati.
Principala lor grija, dupa grija de viitor, este grija pentru viitorul copiilor, care sint debusolati vazindu-si parintii care au invatat din greu ca sa fie …comercianti, sau sa fie nevoiti sa lucreze in 2 servicii sau cine stie ce altfel de combinatii ca sa-si asigure un nivel de trai peste medie. Desigur ca, coruptia si politicienii romani nu sint un element care sa creeze prea mult optimism asupra viitorului.
Unul din colegii realizati(atit profesional cit si material-casa mare, citeva plimbari pe an in strainatate) mi-a spus ca in mare e multumit, dar cind se intoarce in Iasi din strainatate, ii vine sa plece inapoi…
Eu sint mai putin critic, pentru ca Iasiul n-a fost nici odata si nici nu va fi Paris, Londra, sau Berlin.
Dupa parerea mea, totul e chestie de proportii, Budapesta sau Praga(daca te departezi citeva sute de metri de centrul turistic) nu arata mai bine.Nici orase de provincie(nu vorbesc de orase turistice in care s-au investit bani) din Franta sau Italia nu arata mult mai bine.
Mi-a displacut starea jalnica a blocurilor-intrarile, scarile, tencuiala cazuta…
Un alt lucru care m-a impresionat neplacut era faptul ca din clasa mea(nu eram mai mult de 30 in clasa), 4 colegi sint divortati.
Mi-au displacut si cersetorii in Iasi, care erau mai mult insistenti decit multi.
Avind in vedere ca am tot tinut-o in petreceri iar majoritatea discutiilor erau depanari de amintiri, nu am avut destul timp pentru o analiza mai profound a lucrurilor.Am sa-i dezamagesc pe unii, dar in cele 4 zile petrecute in Romania m-am simtit foarte bine.
M-as mai intoarce in Romania sa fac concedii la munte si ca sa ma intilnesc cu prietenii.

--------------------------------------------------
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo
(Nietzsche)
N-am solutii pentru toata lumea - de zabriski la: 18/10/2003 04:32:28
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Eu solutii asa, pentru toata lumea, n-am. Ce faci, de exemplu, cand intr-un restaurant dai peste un chelner nesimtit care-ti zvarle in sictir mancarea peste o fata de masa rapanoasa? Nu te mai duci la restaurantul ala. Inseamna oare asta ca nu te mai duci la nici un restaurant? Nu. De obicei cauti altul. N-o sa gasesti poate restaurantul ideal, dar o sa gasesti probabil unul mai bun, mai curat, cu personal mai amabil.
Asa si cu ziarele. Eu, de exemplu, continui sa cumpar ziare, desi ma enerveaza. Nu-mi place unul, nu-l mai cumpar. Nu-l mai "finantez". Caut altul si il "finantez" pe ala - daca e mai bun si mai onest decit precedentul, gasesc ca merita sa contribui si eu la cresterea tirajului (fie si cu cu un cititor). Tirajul mai mare inseamna audienta mai mare, audienta mai mare aduce publicitate mai multa, publicitatea mai multa inseamna mai multi bani, deci ceva mai multa independenta editoriala si bani in plus ca sa platesti ziaristi ceva mai buni, ziaristii mai buni inseamna articole mai bune, articolele mai bune atrag mai multi cititori si tot asa...
Un cititor scarbit de presa poate fie sa intoarca presei spatele pentru totdeauna, fie sa caute un ziar cu mai putine imperfectiuni. Ca la alegeri. Daca te scarbeste politica fie nu te mai duci la vot, spunandu-ti ca oricum e inutil, fie faci un efort sa-i inlocuiesti pe politicienii rai cu unii mai putini rai – chiar daca cei din urma nu sunt chiar pe placul tau.
Iar daca tu esti puturos, poti sa-ti faci abonament pe-o luna numai, de exemplu, sa vezi care-i treaba :).
#1601 (raspuns la: #1597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Imaginea Romaniei in Italia - de SB_one la: 12/11/2003 15:21:52
(la: Romani in strainatate)
Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.



#4087 (raspuns la: #3990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
referire la "poporul ales" - rodastrid - 7/01/04 - de DORU E la: 07/01/2004 16:12:18
(la: ZIDUL RUSINII)
In primul rind trebuie sa recunosc in mare ca ai dreptate.
Insasi apartenenta individului la popoeul evreu , il face pe acesta sa fie intr-un fel sau altul "rasist" . Insasi religia iudaica ii invata pe evrei sa fie rasisti . Daca stau bine si ma gindesc , ajung la concluzia ca noi , evreii , sintem inventatorii rasismului . Dar,
nici odata , cel putin momentan nu realizez , evreii n-au fost rasisti "rau voitori" . Dupa religie trebuie sa respecti celelalte religii . Nu trebuie sa le accepti , dar ti se cere sa-i respecti pe altii .
In principiu , eu , ca ateist , nu fac nici o diferenta intre oameni si rase . Dar in acelasi timp , nu pot sa-i acuz pe cei care pastreaza si se lupta pt. continuarea si perpetoarea iudaismului .
In ceea ce priveste antisemitismul , fara discutie , marea majoritate a evreilor au simtit mai mult sau mai putin , intr-o forma sau alta , intr-un moment sau altul , aceasta forma de ura sau incercare de injosire .
Desi sint plecat din Romania de peste 30 de ani , la virsta de 20 de ani , am avut si eu micile mele neplaceri ( uneori poate din vina mea , dar le-am avut ) . Cind eram in clasa a X-a , la liceul M. Eminescu din Bucuresti, am fost trimisi la munca "voluntara" intr-un sat din Oltenia la ciles rosii . Intr-o anumita situatie , nu au rost amanuntele , profesorul ramas cu noi in cantina , mi-a spus " Daca nu-ti place , pleaca-n tara ta JID... " . N-a apucat sa-si termine fraza , caci i-au zburat dintii din gura - la propriu , nu la figurat - dupa care am fost trecut fortat de catre dirctorul liceului , la liceul Sava . Spre nenorocul meu , in clasa a XI-a , la Sava , am avut o alta intimplare cu un coleg de clasa care ma tachina in permanenta : Ehrlich e nume nemtesc sau jidanesc ? M-am abtinut o perioada , dar intr-o zi , m-a prins pe "picior gresit" , si l-am bagat in spital in stare geava .
Eu am avut norocul ca eram sportiv , solid si stiam sa si bat . Cunosc insa cazuri in care prieteni au avut mai putin noroc . Eu nu ma pling de antisemitism , dar l-am cunoscut .
Si inca ceva . Nu-i mai putin adevarat ca si noi , evreii , avem "partea" noastra la exisenta acestui flagel .
Ca ateist , sint departe de ideea "poporului ales" . Sintem si noi oameni , si ca pe peste tot sint buni si rai . De exemplu , ceea ce s-a intimplat cu muncitorii straini in Israel , este de neacceptat . Nu ar fi de mirare daca printre romanii care au suferit in Israel de conditii inumane de cazare si care dupa munca prestata cinstit nu si-au primit banii si care nu stiau cei antisemitismul inaintea venirii in Israel , la intoarcerea acasa sa devina antisemiti . Si este greu sa-i invinuiesti pe acestia .
In orice caz , pentru aceste cazuri , mie , ca evreu , ca om , imi este rusine . Scuze , ca asta e capitalismul , ca asta se intimpla si in alte parti in lume , eu nu le pot accepta . Nu la noi in Israel .
#7773 (raspuns la: #7700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intoarce-te în România, mur - de My la: 07/01/2004 22:03:44
(la: Clujenii din diaspora)
Intoarce-te în România, muriti-ar capra, zic destui pe lista asta.
#7781 (raspuns la: #7772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intoarcerea acasa - de canon cedric la: 27/01/2004 08:12:33
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Asa cum spune Liliana mai jos intoarcerea acasa este o dezamagire totala, am impresia ca totul merge inapoi.
Eu am avut o viata foarte grea in romania dar cu putina sansa am reusit sa-mi fac un viitor pe care toti tinerii de varsta mea ar dori sa-l aiba ( scoala ,lucru, casa, masina.....) ceea ce sunt sigura ca nu as fi putut realisa in romania vazand conruptia si ipocrizia care exista.
Da ma intorc acasa pentru ca toata familia mea este acolo si i-mi lipsesc foarte mult dar sincera sa fiu nu cred ca as putea trai mai mult de o luna de zile .Nu poti face incredere la nimeni totul functioneaza pe bacsis.
Referitor la "iadul" din Toronto - de Dantimis la: 27/01/2004 12:49:05
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Am locuit in Toronto vreo 5 ani. Curios, mie mi s-a parut ca si raiul pe pamant. Din punct de vedere al imigrantului cel putin. Pentru ca are o populatie asa de colorata (numai 48% din populatia din Toronto e nascuta in Canada), este locul unde un imigrant se poate integra cel mai usor. Nimeni nu te judeca daca vorbesti engleza cu accent. Sunt bucurosi daca te pot intelege! Am cunoscut multi romani care au venit in Toronto din Germania datorita faptului ca acolo aveau probleme de integrare.

In Timisoara castigam 150 marci germane/luna si plateam chiria la o garsoniera 120 marci/luna. Dupa ce am lucrat 3 ani ca inginer proiectant, aveam acelasi salariu aproape ca la inceput, datorita inflatiei. Deci problema nu a fost de ce sa plecam, ci cum? Cu bani imprumutati, ca si anonima de mai inainte. Pana si banii de avion, tot ce aveam, era imprumutat.

Ajuns aici, observi ca nimeni nu iti ia in considerare experienta din Ro, iar unii dintre noi vin cu meserii cu care e foarte greu sa razbesti aici.
Am fost destul de norocos si am prins un job intr-o fabrica mica cu $12/ora. Sotia inca si azi mai are de dat examene de echivalare a diplomei de medic. Dar mai are un pic si va fi medic in Chicago...

Am inotat doua ierni prin nametii din Toronto (care nu au fost mai mari decat cei din Romania acum), pana am putut sa-mi iau o masina (dupa ce am terminat de platit datoriile din Ro, binenteles).

Nici o clipa nu mi s-ar fi parut ca in Toronto a fost iadul... dimpotriva. Nu m-as fi intors in raiul din Ro nici daca tara s-ar fi mutat brusc la Ecuator si mi-ar fi fost oferit un post de ministru. Nu ma intelegeti gresit: nu urasc Ro, dimpotriva, mi-e dor de tara. Dar urasc saracia si degradarea sociala la care am fost supus cata vreme am stat acolo.

Multi romani foarte destepti vin aici si se asteapta ca toata lumea sa se inchine in fata geniului lor. Si pana cand isi dau seama ca aici (de fapt oriunde in lume cred) conteaza mult mai mult perseverenta decat geniul, se multumesc sa gaseasca pe cine sa arunce vina esecului lor: rude care nu au ajutat, prieteni care nu au sfatuit, tara care nu le-a oferit totul pe gratis, etc.

Sfatul meu pentru anonima de mai inainte e ca sa mai astepte un pic, caci in mai putin de doi ani va putea sa isi ia cetatenia si apoi ar fi foarte recomandabil sa-si incerce norocul din nou in Ro. Cu experienta de viata care a castigat-o aici s-ar putea sa-i fie mai usor acolo decat i-a fost prima data, inainte de a veni aici. Caci daca, dupa mai bine de 3 ani de stat aici, inca va mai considera ca aici e iad, atunci cu siguranta ca nu e locul lor aici. Iar cetatenia canadiana oricum le va da posibilitatea de a se putea intoarce la nevoie (cu coada-ntre picioare) dupa ce-o vor mai da o data in bara si-n Ro (Doamne fereste, nu le doresc asta, dar e cel mai plauzibil rezultat). Sau daca nu le mai place continentul nord-american, se vor putea stabili oriunde in Europa. Dar cel mai important: nu mai da vina pe rude, prieteni sau tara pentru esecurile personale. Grow up, please, you're not living with your parents anymore!

Multa bafta!

Dan

vasile - de (anonim) la: 05/02/2004 18:08:38
(la: Biblia si sclavia. Carte de capatai?)
Modul de abordare al Bibliei din prisma gandirii voastre va indeparteaza de tocmai esenta scrieri acesteia.

Biblia a fost scrisa pentru a descoperi pe Dumnezeu (Tatal, Fiul - Isus Hristos, si Duhul Sfant) ca unica sursa a vietii creatoare in intregul Univers, El insusi existenta in sine.

Primele carti ale Bibliei, in special Geneza vine si prezinta actul creatiei perfecte al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a dorit ca omul sa fie rob unui alt om sau muncii sau naturii. Dumnezeu i-a dat autoritate omului peste orice act creat de Dumnezeu - animale, natura, mediul. Omul este raspunzator de modul in care foloseste aceasta autoritate. Deasemenea cel mai important lucrul este faptul ca Dumnezeu a creat omul cu libertate de alegere - free will - si aceasta a fost dovedita cand omul a decis a incalce porunca de dragoste a lui Dumnezeu, mancand in marul oferit prin Eva de Sarpe (Satan, Diavolul). Ca rezultat a cestei actiuni perfecta relatie in univers se destrama, omul devine rob (sclav pacatului comis de neascultare datorita vointei libere a omului) iar autoritatea lui se intoarce impotriva lui insusi. De aici pana la prima moarte fizica in istorie (cea a lui Abel - ca rezultat al actiunii de razbunare violente a fratelui sau Cain) nu sunt decat cateva decenii (probabil 20-30 de ani) din momentul creatiei.

Daca totul s-a termina aici, atunci ar fi vai de noi. Dumnezeu intervine si ofera omului o promisiune de salvare din situatia disperata a omenirii, anuntand venirea in lume a Fiului Sau, Isus Hristos, care se va aduce pe sine jertfa sfanta si deplina pentru restabilirea omului in acea relatie perfecta cu Dumnezeu.

De la caderea in pacat si pana la potopul universal (aproximativ 2000 de ani de istorie) omenirea a devenit atat de distrugatoare si violenta impotriva ei insasi (direct) si lui Dumnezeu (indirect) incat singura solutie pentru continuarea vietii pe pamant era distrugerea a celor multi, si salavarea unei famili (cea a lui Noe) care va repopula pamantul.

In perioada de dupa potop apare in istorie Avraam, Moise, Iosua - Dumnezeu ofera lui Israel, o lege care reflecta (vrem, nu vrem) cele mai inalte standarde morale care au fost vreodata pana la Isus Hristos - care este implinirea Legii VT si intruparea Legii dragostei in NT -. Da este adevarat ca Dumnezeu prevede niste articole privitoare la sclavie, posesii, echitate sociala, legi sociale, etc dar acestea sunt mult mai inalte decat legile vreoricarei civilizatii existe inainte si dupa aceea. Dumnezeu nu a incurajat sclavia sau nedreptatea sociala, dar pentru a preveni ditrugerea morala a societatii care va adopta modelul vecinilor lor, Dumnezeu a impus limite pana unde orice tratament uman poate fi aplicat oricarei fiinte umane de catre proprii ei semeni.

Daca Biblia a fost scrisa de oameni, lucru evident, nu acelasi lucru se poate spune si despre inspiratia ei, sursa de origine fiind Dumnezeu prin Duhul Sfant. Particularitatile de scriere, continutul, cultura sau pozitia sociala a scriitorilor o fac sa fie cea mai buna carte, autentica si fara contradictii, vrednica de cea mai mare cinste ce se paote oferi vreunei opere de arta existente sau disparute. Biblia este compusa din 66 de carti (39 VT, 27 NT), scrisa de peste 40 de oameni (pastori, pescari, agricultori, imparati, preoti, prooroci, etc) in decursul a 1.600 de ani, ceea ce face din ea un tot unitar perfect nemaintalnit la nici o carte. IN plus copiile pastrate ale scrierilor originale sunt cu sutele mai numeroase si mai aproape de timpul scrierii acestora, decat orice opera clasica cunoscuta vreodata.

Intrebarea daca Biblia este plauzibila si in acelasi timp viabila societatii noastre - raspunsul este fara echivoc da!!!!!.

Uitatitva la diferenta intre socieatea vestului (in special tarile protestante) in compartie cu cele catolice sa nu mai intram in comparatie cu cele ortodoxe, musulmane sau hinduiste, etc. Civilizatia care a pus bazele pe adevarurile biblice a progresat atat de mult - aici au fost inventate cele mai multe inventii ale ultimelor doua secole care au revolutionat lumea si care astatzi ne ofera posibilitatea sa recream viata in eprubeta. Unde este societatea bazat pe sclavie sau opresiune sociala, religioasa, politica, etnica, etc de acum mii de ani - la acelasi nivel - privind la Europa de Est, Asia, Orientul Mijlociu (esceptie Israel), Africa, America de Sud? Aceste tari si astazi traiesc tot atat de primitiv ca si stramosii lor din pesteri, cu mici exceptii unde evolutia a permis clasei conducatoare sa acapareze puterea.

NU spun ca stazi societatea vestului este bazata pe valorile morale ale Bibliei, intrucat ce se intampla in Vest - USA, UK, Canada, Olanda, Germania, etc - unde odata de libertinismul si emanciparea sexuala, rock'n'roll, drogurile, avorturile sinindepartarea Bibliei si celor 10 porunci din salile de judecata, scoli, gradinite, spitale, etc a dus la coruperea morala a societati care este cel putin la acelasi nivel care a existat in generatia distrusa prin potop. SE repeta istoria? Da, Biblia a anuntat acest lucru cel putin 2.000 de ani. Traim noi clipele de renastere a Imperiului Roman si ridicare unui guvern mondial avand lider pe Antichrist, care va aduce la al treilea si cel mai mare conflict mondial.

Daca Isus Hristos si Pavel, Petru, Ioan, etc nu au denuntat sclavia si practicele ei (desi citind Biblia - NT, se indica clar pozitia lui Isus Hristos care este impotriva oricarei dominatii a omului asupra omului, ci institue o noua porunca la cele 10 ale VT, aceea de " a ne iubi unii pe altii, cum ne-a iubit EL" - murind in locul nostru pe cruce, pentru a lua plata pacatelor lumii intregi, deci si ale voastre si ale mele auspra sa. NU inseamna aceasta o denunatare a sclaviei, si inlocuirea ei cu cea a convietuirii intro societate ce nici comunistii nu o doreau pentru prietenii lor, iar Isus Hristos o recomnada intregii lumi.

Crestinismul primar nu a castigat imperiul roman luptand pentru libertate sociala, dar la invins prin iubirea vrajmasilor si a aproapelui. Ceea ce nu a reusit nici un al lider mondial prin forta armelor a reusit Isus Hristos prin forta dragostei fara prejudecata sa uneasca lumea in jurul Sau, chiar daca multi ii sunt inca impotrivitori. Pentru cei care au decis sa Il urmeze promisiunile sunt mult mai mari decat oricine ar putea visa vreodata - o eternitate cu Dumnezeu in Rai. Pentru cine Il refuza (chiar prin a nu lua nici o decizie sau amanare) consecintele sunt cu mult peste cele mai groaznice filme realizate de studiourile cinematografice din lume - o vesnica separare in iadul de foc.

Depinde de cum vrei sa citesti Biblia, dar mai mult depinde cum vrei sa traiesti dupa ce o citesti. Nu poti ramane acelasi, va trebui sa decizi, te vei schimba si o vei trai practic sau o vei refuza si vei trai agnostic aici si in vesnicie (unde cu siguranta ca vei vrea sa fi fost crestin adevarat).

Dumnezeu nu a intetionat niciodata raul pentru omenire, omul a decis sa faca raul, si ca urmare un Dumnezeu drept, sfant, si plin de dragoste - aduce pedeapsa pentru pacat si rautate, in acelasi timp oferind sansa de scapare.

Pe cat de stupid sau simplu pare ideea ca sa fi salvat trebuind doar sa crezi in Jertfa lui Isus Hristos pe cruce, sa marturisesti ca esti pacatos, si accepti salvarea oferita prin Hristos, pe atat este de adevarata. Dumnezeu nu a complicat niciodata lucrurile, omul da.

Dumnezeu a spus alege viata si vei trai.
Dumnezeu a spus asculta-ma si vei fi fericit.
Omul a dat un raspuns diferit, deaceea astazi oameni mor, sunt sclavi unii altora (dar mai mult lui Satan si pacatului) si tot mai nefericiti.

Gandeste-te. Ai doar o viata, ce faci cu ea? Alege viata si vei trai!
#8970 (raspuns la: #8914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
experientza. - de miramash la: 30/03/2004 03:49:51
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Unul dintre lucrurile cele mai ciudate ale umanitatzii este rebeliunea din perioada adolescentzei, care ne face sa ne judecam parintzii si pe cei de virsta lor, le gasim toate nodurile din papura fiindca cel mai des ne amintesc ca suntem tineri. Si noi consideram ca este o jignire, o luam ca pe un ultraj fiindca suntem in cautarea recunoasterii maturitatzii (fizice a celor care fug dupa "femeiusti") si intelectuale a celor ca tine. Pot sa-tzi spun ca din nefericire nu vei fi niciodata mai inteligent decit astazi, virsta de 15-25 ani este cea mai intensa din punct de vedere intelectual, de aceea si facem studiile cele mai importante, care vor determina cursul vietzii noatre. Deci baiete, felicitari, esti la apogeu. Iar cei care itzi amintesc ca eshti tinar o fac din doua motive.
1.pentru ca ei nu mai sunt ... si
2. fiindca ar vrea sa fie.
Dupa perioada asta de apogeu intelectual, ceea ce ne face sa avansam este "experientza", care la multzi tzine loc de intzelepciune, faptul de a vedea in mod repetat diverse fapte si consecintzele lor creaza in mintea noastra ideea de regula, ceea ce ne face mai repede sa intzelegem care va fi urmarea, sau cunoaste mai bine personalitatzile pe care le intilnim zi de zi. Sa ai un soi de declick un "deja vue" de citeva ori pe zi, sa stii de cinet-ti place si de cine nu, de cine ai incredere sau nu...dupa 2 minute. Pentru ca ai mai avzut asemenea personaje deja si stii ce au facut sau la ce sa te astepzi din partea lor.
De ce crezi ca ne imprietenim din ce in ce mai putzini cu cit inaintam in virsta? NU mai avem nevoie sa petrecem timp cu ei pentru a-i cunoaste si intzelege, am vazut deja fiecare arhietip, stim ce are sa urmeze. Ii stim deja pe cei buni sau rai, lenesi sau mincinosi dupa o aruncatura de ochi sau o fraza, un gest.

Drept sa-tzi spun , dupa ca mi-am urit indelung parintzii pentru ca mi-au reamintit ani de zile ca sunt tinar, astazi, cind nu mai sunt imi asasinez in acelasi fel copii, spunindu-le in acelasi mod stupid, cum tzi se spune si tzie, ca suntezi tineri si ca avetzi multe de invatzat, etc...
Singurul lucru pe care incercam sa-l marcam este ...viatza ne face mai intz.. aproape era sa spun intzeleptzi.... nu, doar experimentatzi si incercam noi parintzii sa ne substituim experientzei voastre. ceea ce rezulta in plictisitoarele sfaturi ...si ai sa vezi tu ....si....fa cum itzi spun eu... Totzi spunem "ce nu ash dasa mai fiu tinar( 18 ani) cu mintea de azi...
Dupa toata chestia asta voiam sa ajung la faptul ca ce vad eu la Ro, dupa 60 de ani petrecutzi mizerie de de 3 generatzii , este ca standardele romanului au scazut asa de mult incit ceea ce vizeaza este "telefonul de 20 milioane" si chestii de astea.
Am uitat in totalitate ce inseamna demnitate. Cuvintul a ajuns aproape arhaism. Am uitat ce inseamna respect.

Ca sa construiesti ceva trebuie sa ai idealuri, sa ai un plan, si cel mai important cu cine sa il duci la bun sfirsit. Bineintzeles fondurile... Dar daca unul singur dintre toate cele 4 lipseste, nu ai sa reusesti sa faci ceva. fara plan nu stii incotro mergi, fara ideal nu stii unde sa te opresti, fara oameni ... ceea ce iese de pe urma unor diletantzi iar fara bani...ca si cum ai vrea sa construiesti un porshe cu piese de dacie.
Deci daca reusesti sa le pui pe toate 4 la un loc, crede-ma mai ai nevoie de un element, timpul... pe urma ai nevoie de a reinstaura adevaratele valori ale societatzii, ne intoarcem la mindrie natzionala, la cinste si morala, la ... o gramada de idei si idealuri care se construiesc sau reconstruiesc in timp de generatzii. Si vezi tu, toate se pot rezolva asa cum doresti tu in urmatorii...30 de ani (daca ai noroc) cind tu ai sa fii mai batrin decit sunt eu acum si ai sa-tzi pisezi copiii cu sfaturi ...
Vezi tu, toate se pot face dar zinele bune nu exista.
Si inca ceva, pe vremea noastra se spunea "nu tot ce zboara se maninca" eu pot sa-ti spun ca " nu tot ce este scris este si adevarat".
"popoarele tacute, fara istorie" sunt poapoare cu multa istorie dar prea istovite

Si sa ma marturisesc, ash vrea din tot sufletul sa am dinnou 18 ani...dar cu experientza de acum.



#13025 (raspuns la: #12957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a te intoarce sau a nu te intoarce - asta e intrebarea - de (anonim) la: 30/04/2004 15:53:47
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
locuiesc in Statele Unite de cativa ani si lasand gluma la o parte m-as intoarce. dar sansele de a-mi gasi de lucru corespunzator educatiei si experientei capatate sunt cam neclare si mi-aduc aminte de zicala care zice sa nu dai cioara din mana pe vrabia de pe gard. asta nu inseamna ca imi lipseste patriotismul. au existat interviuri si aici si acasa in care mi s-a spus ca sunt "overqualified", iar asta este ceva ce nu vrei sa auzi pentru ca nu ai cum sa convingi pe cineva ca nu te intereseaza decat sa pui umarul la bunastarea firmei, tarii, etc. indiferent de educatia pe care ai primit-o. te-ai zbatut si ai urmat scoli 'inalte, prin strainataturi' tocmai ca sa ai mai multe sanse, iar daca altii nu ti le ofera ai libertatea de alegere, libertatea de a trai unde crezi ca te poti descurca mai bine.
m-am intors in tara la fiecare doi ani si de fiecare data am plecat inapoi cu un gust amar si cu o mare dezamagire in suflet. nimic nu s-a schimbat in bine din pacate. iar schimbarea nu se va produce pana cand tot sistemul si conceptiile noastre de delasare si imbogatire gratuita peste noapte, politicienii fatarnici nu se vor schimba si ele.
daca voi cistiga la loterie m-as intoarce acasa... - de Mateo la: 02/05/2004 07:29:32
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Daca norocul imi va suride si voi cistiga la Euroloto sau la loteria nationala, categoric m-as intoarce acasa...
1. Clima este superba
2. Doresc ca Roamania sa devina figura proeminenta in baseball-ul profesionist alaturi de alte tari ca Cuba, Rep. Dominicana, Mexic, Puerto Rico. Oinarii romani pot fi superstaruri in baseball-ul american, v aspun acest lucru pt. ca deja am practicat-o de ani de zile. Cind vii din Oina in baseball jocul iti vine ca manusa pe mina, mai greu insa cind vii din baseball in Oina, oina fiind mai complexa si fiind necesar sa ai pase precise si orientare in teren...
3. E tara mea asa buna rea o iubesc cu sufletul.
PS: Cind am depus juramintul de a devenii cu drepturi in Uk am zis in gind "Sanchi" inima ramanindu-mi 100% romana...
intoarcere in tara - de (anonim) la: 03/05/2004 17:12:55
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
imi doresc din toata inima sa ma pot intoarce. Parisul este rece si stiu ca niciodata nu voi fi o adevarata frantuzoaica. Mai grav este ca nici romanca 100% nu voi ramane. Te schimbi fara sa vrei si uiti si daca nu traiesti zilnic printre ai tai pierzi ceea ce credeai detine. Ma intreb ce sunt pana la urma?!!!
Mai am inca trei ani de studii si poate lucrurile vor mai evolua in tara .Am incredere ca se va schimba.
par un pic pesimista in seara asta....
Ma doare inima cand ma gandesc ca voi cunoaste mai bine franta decat propria mea tara(tot ce inavat este numai legat de franta).
ma rog....
noapte buna
it's boring - de Muresh la: 17/05/2004 14:34:07
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Muresh
Are omul drept la opinia lui .
E un neconformist , e clar .
Ii urez toate cele bune si putere pt. a fi el insusi .
Poveste (scrisa de Bashevici Zingher , daca nu gresesc):
Un vrednic slujitor al lui Dumnezeu si pastor sufletesc pt. cei din jurul lui ,
terminindu-i-se zilele , e in drum spre taramul cel fara de intoarcere .
Ingerii ii deschid larg portile Raiului . Diavolul ii iese in cale si-i spune :
"Multi din enoriasii tai sunt in Iad . Cine va avea grija de ei ?"
Slujitorul lui Dumnezeu alege Iadul .
There is no happy end here , sorry .
#15513 (raspuns la: #15510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...