comentarii

intodeauna am privit nebunia ca o forma


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
teama, prejudecati, greseli. - de vlad stroescu la: 10/03/2006 09:52:01
(la: Cele o mie de fete ale nebuniei)
Imi pare un pic rau ca primul meu post aici trebuie sa fie unul foarte critic.
Domnilor si doamnelor, afisati, sub armura culturii personale, niste pareri in deplina necunostinta de cauza, si foarte gresite.

Nu stiu câti dintre dumneavoastra ati privit nebunia in fata, oameni sanatosi privind. Societatea, si membri ei, NU privesc nebunia in fata. Se trag deoparte, ii imping pe "nebuni" la periferie, cu teama, cu groaza. Cu groaza ignorantei, desigur. Intre timp, fascinatia intelectuala pe care, totusi, marele mister al nebuniei, ne impimnge, va impinge, dragi utilizatori, sa speculati pe marginea ei, totul insa in bezna, in orbire.

(De exemplu, s-a spus aici de tratamentul "barbar", "inuman", din spitalele de psihiatrie. Eu lucrez intr-un spital de psihiatrie. Dumneavoastra ati fost vreodata intr-unul? Nu neaparat cu vreo ruda alcoolica, la camera de garda, ci intr-o calalatorie profunda, cu sete de cunoastere. Poate ati fi aflat atunci ca "barbarele" electrosocuri sunt un tratament cunoscut in toata lumea, care da rezultate salvatoare de viata; de fapt, pentru asta era suficient si un search pe google. )

Nebunie? Nimeni nu stie ce este, dar mai grav, cu exceptia minusculei minoritati a psihiatrilor si a câtorva oameni de stiinta, aproape nimeni nu vrea sa stie. Inainte de a specula fara baza, cunoasteti un "nebun", sunt peste tot printr noi (schizofrenia are o prevalenta de 1% in populatie), pe strada, ne ferim de ei; vorbiti cu el, lasati teama asfixianta sa va cuprinda, si apoi sa treaca. Incercati sa resimtiti un pic de intelegere, de compasiune.

Abia atunci ati putea incepe sa participati la corectarea uneia dintre cele mai vechi si mai cumplite nedreptati ale societatii, abia atunci mai putem spera ca intr-o zi, vom intelege.
#110522 (raspuns la: #110331) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de modigliani la: 04/09/2010 14:29:26
(la: Fericirea lui Sisif)
cred ca fericirea lui sisif rezida, nu neaparat in acceptarea conditiei, cit mai curind din distinctia clara pe care o face camus (ori daca vrei existentialismul)intre "lumea" lui sisif, monotona, banala, cu puternice valente punitive - dar utila pentru ca are un sens si lumea noastra, absurda, in mare parte la fel de monotona si banala, dar lipsita de sens

asta, sisifu' stia ca trebuie sa-si impinga piatra toata vesnicia
nu prea avea cu ce sa-si bata capul iara asta-l obliga la fericire
ori la nebunie (tot o forma de fericire si aia)





Lady Allia - de amari la: 04/08/2011 04:08:22
(la: ultimul nebun)
credinta in ceva ne da aripi chiar si imaginare iar nebunia are si forme frumoase nu e numai o boala.
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Bell, e clar..forma asta de a - de Ivy la: 23/09/2004 20:28:57
(la: Faceti sport? Ce si cat?)
Bell, e clar..forma asta de antrenament modeleaza exact ce trebuie la aspectul fizic..si anume..:ochii iesiti din orbite...de atita privit monitorul, dejte puternice, fara unghii ca deh se rup de la atita butonat, nu mai vreau sa ma gindesc la fund..sau cum zise mya..mai da ce-am uitat cum a spus ea la partea posterioara....:-)..ia de vezi modelare a fizicului..:-))

#23210 (raspuns la: #23205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tehnici de propaganda, persuasiune si manipulare... - de cosmacpan la: 30/09/2004 19:33:40
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura
Publicat de admin la 26/11/2003 - 17:29

« cine n-aude, nu vede si tace, traieste o suta de ani in pace »
parca aceasta era omerta, sau legea suprema (a nu se confunda cu prima si cea mai importanta lege, cea a iubirii ….).
Nu vorbi, nu privi, nu scrie!" - un concept pe care Radu Herjeu nu vrea sa-l accepte.
Dintre sute de catarge care lasa malurile, cate oare or sa le-nece, vanturile, valurile…
Am intrat in acest port ca sa vad ce activitati se desfasoara si marturisesc ca lipseste ceva « munca patriotica ». Plecand de la supararea domnului Jay si trecand prin nedumerirea domnului Admin ma opresc la domnul Dinu si la domnul Radu. De ce ? pentru ca subiectul pus in discutie este deosebit de fierbinte. Recunosc cu toata sfasiala ca nu am reusit sa parcurg reusitele festivalului si ale centrului de resurse pt tineret (sincer vorbind daca in Constanta exista o sucursala, sunt direct interesat sa ajung si el acolo ca sa-mi expun punctele de vedere si parerelile - daca este nevoie de experiente traite - intr-un dialog cu tinerii constanteni pt ca eu traiesc cu sentimentul ca ei ne sunt nadejdea). Se spune : cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. De multe ori ma trezesc ca sufar « de prostie » pentru ca ma doare sa vad ce se intampla in tara. Ma doare pentru ca nu ma duce capul sa fac ceva ca sa schimb putin din mentalitatea celor din jur : imi place folclorul ( simpatii si antipatii ca orisicine) dar nu ma usuc de dorul manelelor, imi place umorul dar e prea multa « vacanta »  la acest capitol ca parca iti vine sa te intrebi (unde ni sunt visatorii ?), imi plac stirile calde dar in ultima vreme prea avem parte numai de : crime, sinucideri, violuri, bestialitati, nebunie, droguri, proxeneti, prostitutie, inundatii, furtunii, spargeri, tigani, sedinte parlamentare, sedinte de guvern dar din ce in mai putine stiri despre fericire, bucurie, copii si bunuri de valoare pe care le avem. Pavlov a demostrat, iar ceilalti aplica astfel incat din lipsa de altceva « salivam » (sa fie si asta o forma de manipulare sau numai pervertirea voita prin desfiintarea frumosului si a bunului din noi ?). De ce imi aduc aminte ca prostul de mestesugarii « fenomenului pitesti » cand se urmarea reeducarea ? (asistam oare la o noua reeducare ?) (si ne mai miram ca suntem priviti de toti vecinii de bloc (ma refer bineanteles la UE si la europenism) Sa fie dorinta lor de a avea si rude sarace la masa sau numai a logofetilor de la noi (sau poate ciocoi)?
Indiferent daca stim sau nu toate descoperirile stiintifice din domeniu (« sunt nenumarate modalitati de "amprentare" de genul cookies & etc ») ramane intrebarea : mai are farmec un bal mascat fara masti ? Daca tot ne-am dat intalnire aici de ce sa nu traim fantezia fara frustari si suparari ? caci intr-o cafenea pot intra sa deguste aerul si un « erudit » si un « prapadit » si un « domn » si « un tigan cu mertan » si o « rasata » si o « nespalata », caci vorba lui nenea Iancu «  eu cu cine votez ? » suntem aici, sper, ca intr-o antica academia unde erau rostite adevaruri traite dar (spre rusinea mea, n-am ajuns pana acum acolo) banuiesc ca existau si fluieraturi. Eu nu cred ca rosiile si salatele sau merele stricate sau ouale clocite sa se fi inventat doar la sfarsit de secol 19 (ca forma de protest anonim la adresa vorbitorului). Spiritele elevate suporta coloratura de vocabular, noi de ce n-am incerca sa intelegem durerea adunata scapata, exprimata in astfel de replici mai colorate ? Deci Romania este Romania romanilor de toate categoriile, de la profesori universitari, la manelisti, a fetelor de la « Apaca » la a celor de la « Capalna », a olimpicilor la informatica si a minerilor, a lui Coposu si a lui Barladeanu, a presedintelui din legislatia trecuta si celui actual sau viitor (tot o apa si-un pamant ?).
Chinezul (bata-l vina sa-l bata ca a lasat mai multe vorbe scrise decat romanul) spune : daca vrei sa schimbi lumea, incearca sa schimbi un om de langa tine. Dar ca sa pot schimba pe altul in primul rand incerc sa ma schimb pe mine insumi. Se poate povesti o multime despre schimbare (Schimbarea la fata a Romaniei) sau despre « reconstructie » caci de fapt telul meu este sa ma « recladesc », sa ma « reconstruiesc » (« Daramati templul acesta si-l voi ridica in trei zile » - iarta Doamne nerusinarea mea). Asa inteleg eu sa nu « accept conceptele ». Poate ca voi reusi sa fiu un exemplu si voi reusi sa schimb ceva in preajma dar de exemplu mi-as dori mai mult sa fiu prietenul copilelor mele si nu exemplul lor – daca e sa fim sinceri – de ce ? pentru ca citeam undeva ca prietenia este acea strare fata de o persoana sau mai multe in preajma carora te poti exprima liber fara sa-ti fie teama de admonestare si suspiciune, deci prietenia inseamna iubire, intelegere, respect. De ce toata aceasta vorbarie fara rost ? poate pentru ca sunt « statut si nevorbit » ? poate ca imi caut prieteni care incearca si ei sa schimbe ceva in jurul lor ? nu stiu dar cu siguranta pentru ca aici nu este nimeni care sa-mi inchida microfonul, sa puna scaunele pe masa, sa stinga lumina de trei ori la rand (hai ca-i timpul sa mai si plecam…). Ca de obicei glume proaste si sare amara (purgative…purgative….) (din partea mea bineanteles) dar aduc in discutie si parerea unei participante (dintr-o alta conferinta) transpusa de mine «  ce s-ar face lumea fara noi, bufonii ? »
Astept interventiile legate de subiect (conceptele si acceptarea sau neacceptarea lor – conditii minimale de rezistenta la manipulare, motivare, automotivare, delasare, declasare etc….), caci imi doresc sa privesc, sa scriu, si daca mai este cineva treaz sa….vorbesc….
Qvo vadis Domine ? (incotro duc pasii nostri Doamne ?)


nebunia romanilor si nu numai - de trustman la: 29/12/2004 06:28:49
(la: S-a propus noul guvern)
nebunia romanilor si nu numai dupa teoria conspiratiei universale ma amuza teribil. e guvernul lui soros? pai din tot ce ai scris nu am vazut nici macar o frantura de argument in favoarea acestei idei.

te-ai ganditi ca poate monica macovei a fost numita ministrul justitiei tocmai pentru a depolitiza acest minister si a-l face credibil in conditiile in care ue este profund nemultumita de activitatea sa?
zici ca renate weber si monica macovei au fost numite doar pentru ca au aderat la demersul privind listele pentru un parlament mai curat. iti aduc aminte ca la demersul asta s-au aliat si alina mungiu sau sorin ionita si acestia nu au primit functii.

te intrebi cine va ramane in societatea civila. pai scuza-ma dar daca in romania societatea civila sta doar in doi oameni, atunci e grav rau de tot. si da-mi voie sa te intreb: tu ce faci pentru societatea civila? ca doar faci parte din ea.

o alta problema a romanilor e ca ei cred ca un ministrul trebuie sa fie o somitate in domeniul in care activeaza. eu zic ca trebuie sa fie un bun manager si mai putin o somitate. pentru partea de specialitate ai consilieri. razvan theodorescu era om de cultura. ti se pare ca arata mai bine cultura romana?

romanii sunt cei mai toleranti oameni din lume mai putin fata de unguri. asta imi vine in minte acum cand citesc editoriale semnate de cristian tudor popescu care urla ca ministrul educatiei este un ungur. ce sacrilegiu, nu-i asa? sau cand vad cum psd sau prm striga ca in guvern sunt reprezentantii udmr de parca ei nu i-ar fi inclus in proiectul lor de guvernare. opinia mea este ca romanii sunt foarte intoleranti si am vazut cel mai bine asta cand am plecat din tara. foarte multe mutre romanesti isi afiseaza superioritatea fata de multe natii care locuiesc in orasul asta :(

ce e rau ca unii oameni sunt ingineri? crezi in bancul cu toti ingineri sunt prosti? ce e rau ca unii au gravitat in jurul cdr? sa-ti aduc aminte ca pnl si pd au facut parte din cdr? dar de faptul ca primele masuri de reforma economica au fost luate de un guvern cdr?

eu zic ca romania o duce prost din cauza guvernarii psd (sub toate formele sale si mai putin din cauza guvernarii cdr)

si pana ce oamenii astia fac greseli ar trebui sa-i lasam sa-si vada de treaba. si sa ne debarasam de fixatiile pe care le-am dobandit din 90 pana acum

...................................................
"daca muncesti nu ai timp sa faci bani"
PT. VOI TOTI, DAR IN SPECIAL SOTIEI MELE!!!!!!! - de carapiscum la: 10/01/2005 05:00:47
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33058 (raspuns la: #31644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa va dau si eu o idee... - de dody la: 11/02/2005 15:04:36
(la: Ultima carte)
Nu stiu cat o sa va placa cartea lui Frederic Beigbeder, "199000 leu", totusi iti da o alta vedere asupra lumii in care traim. E o carte mai putin accesibila gandirii camune. Unu om care nu vede lucrurile mai profund, ar putea spune ca tipul e nebun si nu ar intelege de ce o asemenea carte a aparut pe piata. Daca priviti mai mult ideea, decat actiunea va dati seama despre ce e vorba.

Daca incercati sa o cititi inarmati-va cu multa rabdare pentru ca nu e o carte cu bun simt, ba mai mult, el lipseste cu desavarsire. Eu am citit-o si am ascuns-o de mama ca sa nu vada ce cuvinte am putut citi. Totusi imi permit sa va citez ceva din prefata:

"Dacă erezii ale creştinismului primitiv sau concluzii filozofice moderne au şocat prin aserţiuni de tipul „Dumnezeu s-a retras” sau „Dumnezeu e mort”, Beigbeder face o constatare cutremurătoare: dumnezeu e contemporan cu noi, un nou dumnezeu care se vinde scump şi se îmbracă pe măsură, conduce maşini decapotabile, prizează cocaină şi nu îşi mai asumă în nici un fel paternitatea, geneza. Acest dumnezeu este, aşadar, absent au dispărut, ci un dumnezeu iresponsabil şi absurd, imediat şi la îndemână, apelabil la număr verde, vizibil la simpla acţionare a telecomenzii, omniprezent pe panourile publicitare sau radio, în toaletele sau lăcaşele de cult. Este un dumnezeu al inutilităţii ridicare la rang de religie globală, al unei omeniri care e de terifianta aşteptare a Sfârşitului, pentru că aceasta a început şi s-a terminat demult, iar umanitatea nu este decât o realitate virtuală care se autodevorează şi renaşte precum Pasărea Pheonix, nu din cenuşă, ci din propria vomă pe care o regurgitează înainte de a o deşerta din nou, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Cercul s-a închis, iadul e aici, între noi, lucru pe care l-au mai spus şi alţii înainte de Beigbeder, dar acesta remarcă acum forma-i perfectă, definitivă, creată printr-o tehnică şlefuită până la perfecţiune, cea a comunicării ipochimene, a discursului gol, a predicii mesajului în cascadă, menit să anestezieze pentru moment şi apoi să facă resimţită la o şi mai mare intensitate decepţia post-cumpărare, nevroza shopping-ului exacerbat şi depresia consumerismului."
O nebunie a fiecaruia,o nebunie frumoasa... - de pemi la: 20/03/2005 14:46:35
(la: Romantic = practic ?)
Da,o nebunie frumoasa,un dor nebun de ceva sublim,ceva care sa ne scoata uneori din carapace,sa ne faca sa mai simtim parfumul copacilor infloriti...
Ma intreb uneori ,pot fi numita romantica ?Erau zile,chiar luni cand creierul functiona rece, ca o zbatere continua pentru atingerea unui tel,apoi imi dadeam seama ca ultima oara cand am privit in jur era zapada si dintr-o data copacii aveau fructe...cum?Direct fructe?Inseamna ca am pierdut florile de cais?Si ma trezeam ca dintr-un vis,cu un dor nebun,de frumos,de poieni inflorite,de susurul izvoarelor,de munti,de muzica si gesturi tandre.Acesta e romantism ?Sunt doar vise?
Si buna ziua si multumiri ca mi-ati permis sa-mi hranesc putin sufletul citindu-va !
#40057 (raspuns la: #39837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Optiunea de a fi sau a nu fi homosexual - de lupdestepa la: 29/05/2005 21:36:30
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Rabdare, rabdare cer!!!

Dintru inceput va previn ca trebuie sa aveti rabdare!!!

O sa incerc sa-mi fac cunoscuta si a mea parere. Am citit o parte dintre postari. Din ce reiese din titlul site-ului eu unul inteleg, fara un efort considerabil datorita tocmai exprimarii laconice, concise si la obiect, ca scopul lui este impartit: sa ofere prilej de conversatie si sa determine procesul gandirii. Si mai inteleg ca aceste obiective nu sunt alternative, ci cumulative.
Facand o sinteza a celor ce s-a spus pana acum constat, nu in ce priveste esenta celor spuse, ci in ce priveste “haina” cu care au fost “scoase la plimbare” in vazul lumii ideile unora (cazurile fericite) sau lipsa de idei a altora (si, implicit automatismele de gandire), anume ca exista un spirit solid revendicativ al adevarului in cazul unora dintre preopinentii mei. Mai apoi constat o lupta a multor orgolii, multe rabufniri de orgolii si ma opresc. Iar unii se vindeca psihic de complexe, fie ele de superioaritate sau din contra.
Revenind la topic, observ mai intai titlul, care circumscrie intrebarea care urmeaza imediat, la societate si moravuri. Notam cu (1). Apoi incerc sa inteleg intrebarea: “Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?”. Notam cu (2).
Din (1) si (2) rezulta o sumedenie de idei, care mi se pare ca au fost neglijate, voit sau mai degraba fara voie.
Si nu o sa incerc in continuare sa dau raspuns la aceasta intrebare, ci mai degraba sa ridic niste semen de intrebare care se circumscriu temei in discutie care, in situatia in care sunt pertinente, ar putea valora aproape ca si un raspuns.

Inteleg deci ca discutia are legatura cu societatea si cu moravurile. Si este correct ca s-a afirmat asa ceva, deoarece nu se discuta daca Robinson Crusoe a fost homosexual, nici daca Vineri a fost homosexual, nici daca, desi nu era nici unul dintre ei, au devenit homosexuali. Nu se discuta nici daca Adam si Eva au fost homosexuali, nici daca vreunul dintre ei au devenit…; nici daca pustnicii, de oriunde, sunt sau nu homosexuali, sau daca devin homosexuali; sau (cu toata evlavia si cuviinta) nici nu se discuta daca Dumnezeu este homosexual, daca a fost homosexual, sau daca o sa devina samd. I think I made my point!
Afirmam deci ca atributul acesta de a fi homosexual tine, intr-un fel oarecare, de individ privit nu in esenta lui ca OM, ci ca parte a unei colectivitati, a unui grup social, a unei societati in genere. Ma intreb si va intreb in acelasi timp ce orientare sexaula a avut (daca a avut o orientare de asemenea natura) copilul-lup, vestitul caz de copil salbatec???
Mai inteleg apoi ca fiind parte a unei colectivitati, individul se circumscrie intr-un mod reflex unui sistem de valori proprii colectivitatii, fara a-si nega propria identitate. Deci individul este ceea ce el reprezinta in cadrul si pentru acel grup/colectivitate. Din acest motiv, unii se recomanda (in cazul in care o fac) cu numele, iar apoi adauga, parca intr-un mod necesar, si profesia, sau functia sau ocupatia. Nu o sa auzim un taran, in toata splendoarea simplitatii sale si a bunului-sau-simt ca se recomanda “Sunt Gheorghe Pana, taran!” dar avem destul de des sansa sa auzim “Sunt avocat Popescu”, sau “Inginer Iacob” samd. Pentru acestia, si unii dintre noi putem chiar face parte din aceasta din urma categorie, este important acest atasament al numelui. Acest lucru nu inseamna ca, el insusi, numele nu valoreaza sau valoareaza mai putin (caci primul lucru pe care l-a facut, a-propos de Crusoe, a fost acela de a-l “boteza” pe Bunul Salbatec). Ori vedem ca numele este un atribut de pret al omului ca individ social. Curios lucru est urmatorul, ca desi IN ESENTA NOASTRA CA FIINTE DE ACEEASI NATURA noi oamenii nu ne diferentiem intre noi (caci toti compunem aceeasi specie) luati ca INDIVIZI (deci ca elemente ale unui grup social) ne diferentiem intre noi tocmai prin aceste lucruri care ne definesc in aparenta si nu in esenta. Numele pe care-l port nu ma face mai mult sau mai putin OM, dar el ma face un individ diferit de altii, imi poate conferi un anumit statut in raport cu ceilalti samd. Dar la un moment dat (contrar teoriei sustinute de Maiorescu, si cunoscute noua inca din clasa a X-a), formele acestea, invelisul acesta, care nu detine nimic din natura noastra de a fi om, incepe sa-si produca substanta. Sau ca sa fiu mai concis si mai exact, nu o produce ci o reproduce, o modifica, o remodeleaza in acord cu diferiti factori. (Auzim asfel marturii ale unora: “Pe X banii l-au schimbat”; “Pe Y puterea l-a facut arogant, zemflemitor…”; Pe Z tradarea l-a transformat intr-un nebun si intr-un crud criminal”) etc. Caci nu tine de ESENTA de a fi om faptul de a fi bogat, sau de a detine o dregatorie publica etc. Si fiecare dintre noi poate gasi macar un exemplu concret la exemplele generale de mai sus.

Ce concluzie pot trage din cele afirmate mai sus? Ca faptul de a fi homosexual tine de natura mea de a fi, adica homesexualitatea sau heterosexualitatea este un atribut al naturii mele umane CA OM, sau ca, dimpotriva, aceste lucruri privesc mai degraba pe INDIVID, ca parte a unui grup? Rezum: eu ca om nu sunt heterosexual sau homosexual; eu ca individ sunt sau nu sunt homesexual, sunt sau nu sunt heterosexual. In raport cu OMUL nu iau in calculul identitatea mea sexuala; in raport cu un INDIVID eu sunt homosexual sau din contra. Homosexualitatea este deci un atribut social. Notam cu (3).

Inteleg mai apoi ca nu orice relatie si raportare a mea la grupul din care fac parte este pusa in discutie, ci una care se circumscrie unor relatii care anreneaza moravurile acelui grup social. Adica un set de reguli de conduita care s-au fixat de-a lungul timpului in constiinta colectiva a grupului, ce-l diferentiaza intr-un mod specifica de alta colectivitate sau grup. Pentru exemplu: moravuri occidentale-moravuri balcanice-moravuri orientale. Ori vedem ca prin definitie moravurile sunt ceva care se adauga intr-un mod oarecum natural (am spune, pentru mai multa exactitate, social) omului in traiectoria devenirii sale CA INDIVID. Acest lucru poate sa insemne ceva, poate sa nu insemne ceva. Moravurile tin, ca si celelalte expuse mai sus (ca profesia, functia, indeletnicirea, orientarea sexuala), de ceea ce se intampla omului ca individ, in mijlocul altor indivizi, fie ca sunt semeni ai sai fie ca sunt straini, in interioarul unei colectivitati. Notam cu (4).

Dar sa revenim la intrebare: “Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?” Trebuie remarcat de la bun inceput ca intrebarea se refera la “oameni”, adica la multi indivizi, la mine, la cel ce a scris inaintea mea, la cel ce va scrie dupa, ea nu trebuie inteleasa decat potrivit gradului de generalitate pe care-l cuprinde in mod implicit. Totusi sa schimbam perspectiva! Ea nu se refera, din acest nou punct de vedere la mine (personal), nici la antevorbitorul meu, si, in general la nici unul dintre cei pe care-i cunoastem, ori, si mai in general, la nici un om aparte (luat ca individ, deci) si nici la toti oamenii deopotriva (luati impreuna). Ea intreaba deci despre OM, ca specie a viului, daca se naste sau daca devine homosexual. Notam cu (5).

(O mica rectificare: in limba romana termenul de homosexual acopera semantic orice individ, indifferent de sex, care are atractie catre indivizi de acelasi sex; este deci nepotrivit de a vorbi de “homosexual” si “lesbiana” ca de doua attribute ce acaracteriazeaza aceeasi orientare sexuala. Deci toti cei care au atractie fata de indivizi de acelasi sex sunt homosexuali si acestia se impart, dupa criteriul sexului, in homosexuali barbati si homosexuale femei, cu adaugarea ca celor din urma li se mai spune si lesbiene, asa cum celor dintati li se mai spune pederasti). Scuzati digresiunea!

Ne intrebam daca omul s-a nascut homosexual sau a devenit homosexual. Daca nu s-a nascut homosexual inseamna ca a devenit homosexual. Daca s-a nascut homosexual exista totusi o contradictie care apare si care poate fi cu greu depasita.

Anume, ca din moment ce din punct de vedere creationist, Dumnezeu l-a creat dupa chipul si asemanarea Sa, iar noi oamenii avem ca parinti pe Adam, este imposibil de conceput ca insusi Dumnezeu sa comita o asemenea “greseala” in ordinea creatiei sale doar ca apoi sa condamne po oameni pentru ea. Acest lucru ar presupune un Dumnezeu sadic. Si din motive mai mult sau mai putin evidente, aceasta ramane totusi ca o imposibilitate, am spune, absoluta. Cum, deci, va fi putut ca din Adam (se intelege ca Eva, fiind cea care i-a propus sa guste din dulcele si atragatorul fruct al placerii carnale, era orice altceva, mai putin homosexuala) sa se nasca chiar si un singur homosexual??? (6)

Din punct de vedere stiintific (asa-zis darwinist-stiintific) daca omul si maimuta au un stramos comun inseamna ca existau inca de pe vremea existentei acelei specii, astazi disparuta, indivizi homosexuali. Dar este in afara cunostintelor mele ca in randul maimutelor sa existe un comportament homosexual in asemenea masura comparabil cu cel existent la om. De altfel, cred ca, fara a se putea indigna cineva, ca putem extinde aceasta concluzie la intreaga lume vie, anume ca nu exista in tot Existentul un comportament homosexual, mai putin in cazul omului. Acest lucru il notam cu (7) si cred ca e o chestiune c ear trebui sa retina atentia si care ar trebui sa ne ridice ceva semne de intrebare!!!
Raportat deci la Lumea Vie, homosexualitatea ca orientare sexuala se constituie intr-o exceptie, iar homosexualismul ca atitudine se pare ca devine un fenomen acceptat (ca sa nu spun tolerat) si devine in acelasi timp si o cultura. Ori aici devine clar ca, raportat la intreaga omenire, homosexualitatea devine un fenomen, in comparative cu alte perioade istorice (cand putem presupune ca nu a avut amploarea pe care o are astazi). Si este usor de acceptat ca un fenomen de o asemea amplare atrage dupa el o anumita cultura a fenomenului. A fi homosexual nu mai insemna (asa cum, ca sa fim onesti ,de altfel, nicioadata nu a insemnat simpla atractie fata de indivizi de acelasi sex). Cineva enunta, undeva mai inante, ca exista doar o predispozitie si nu o determinare catre homosexualitate. (O sa vedem ca aceasta ipoteza/teorie cu privire la asa-zisa „predipozitie” este o teorie falsa). Ori acest lucru ne duce la urmatoarea concluzie: ca cel predispus spre homosexualitate nu este (inca) homosexual (chiar daca se simte atras de indivizi de acelasi sex), ci el va deveni homosexual atunci cand, in mod constient, deliberat isi va insusi un intreg set de valori, atitudini, comportamente integrate intr-o cultura specifica. Aceasta cultura este cultura fenomenului despre care vorbeam. Ea nu lipseste astazi. Ea nu a lipsit la romani; ea nu a lipsit la greci; ea nu a lipsit nicioadata acolo unde a existat un fenomen homosexual. Doi homosexuali fac o pereche, dar nu constituie homosexualism. Homosexualismul este deci o cultura. (8)

Daca la nivelul individului stim ce inseamna, la nivelul grupului social ce inseamna homosexualismul? La nivelul unei intregi societati ca insemna a fi homosexual? Daca luam grupul social ca o entitate, atunci homosexualismul reprezinta un anume fel de raportare a ei la o anumita valoare – la sexualitate. Si in acest punct trebuie sa remarc faptul ca homosexualii se plang de un anumit gen de agresivitate din partea restului grupui social. Si li se pare ca aceasta agresivitate este nedreapta si chiar ilegala, ca ea incalca drepturi fundamentale ale persoanei etc. Ori din punct de vedere macro-social aceasta este o atitudine fireasca. In raport cu sexualitatea, a fi homosexual insemna cam acelasi lucru cu a fi liberal, sau social-democrat; a fi cu Basascu sau a fi cu Iliescu si Nastase; a fi filooccidental sau a fi filoslav samd. Din punct de vedere social, homosexualismul nu reprezinta decat o orientare sociala. Depinde daca aceasta orientare este a majoritatii sau a unei minoritati. Ori minoritatea este si a fost tot timpul sub presiunea majoritatii, intr-o societate democratica. Si acest lucru este un lucru firesc! (9)

La greci si la romani acest fenomen a capatat amploare in momentul de maxima inflorire al respectivelor societati, ceea ce ne poate naste presupunerea ca homosexualismul a luat amploare in periada decadentei lor, iar decadenta acestor sociatati s-a amplificat din cauza homosexualismului.
Moldova a facut Unirea! Cu Revolutia s'au pripit - de Regni la: 17/07/2005 01:56:55
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Opozitia s-a nascut in Iasi
Iasiul parea cumva pregatit pentru o actiune anticeausista si chiar anticomunista. In februarie 1983 actionase in oras un mic grup de studenti – intre care si Sorin Ovidiu Vantu – care fabrica manifeste batute la masina de scris si le imprastia in oras.

IMPOTRIVA! Locuitorii din Iasi au fost chemati prin manifeste si telefonic sa se opuna
Unul dintre manifeste, intitulat "Curaj, moldoveni!", indemna explicit la revolta impotriva lui Ceausescu. Descoperiti la inceputul lunii martie prin identificarea particularitatilor grafice ale masinii de scris folosite, studentii sunt anchetati si avertizati. La 28 martie 1983, "Consiliul de Stat adopta decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor si al masinilor de scris, prin care se introduce controlul politienesc asupra folosirii acestor aparate".
LUMINA, SA INVATAM! In februarie 1987, se produsese o neasteptata manifestatie a studentilor ieseni, provocata de conditiile de trai din caminele studentesti. In iarna 1986-1987, in Romania se inregistrasera temperaturi de –20 grade Celsius, cu o minima in Moldova de – 26 grade Celsius. Securitatea judetului Iasi a trecut atunci printr-un moment dificil, care se va repeta identic la Brasov, in noiembrie. Ea a informat din timp asupra pregatirii manifestatiei, aratand si cauzele – conditiile insuportabile din camine –, dar Comitetul Judetean de Partid nu a luat nici o masura. In acea zi de 16 februarie 1987 – arata col. Ciurlau, seful Securitatii Iasi –, studentii scandau: "Lumina, sa invatam!", "Apa, sa ne spalam!". "S--au oprit in Piata Unirii, au cantat imnul tarii, care era atunci, si pe la 12:30 au ajuns la camine si s-au culcat. Intre timp se daduse drumul la lumina, la caldura." A urmat insa imediat greva de la Uzinele Nicolina.
LA NICOLINA. La 16 februarie 1987, se declanseaza la Uzinele Nicolina o greva spontana, care il are drept protagonist pe Titi Iacob, rectificator, credincios al Bisericii Crestine dupa Evanghelie. "In fata primului secretar si a altor activisti de partid, a cerut drepturi pentru muncitori: duminica libera, salarii omenesti, caldura si lumina, alimente in magazine." Si in acest caz, Securitatea l-a informat pe primul secretar asupra faptului ca plata intarziata si diminuata a salariilor va duce la o incetare a lucrului in ziua de 16 februarie, simultan cu miscarea studenteasca. La fel se va intampla si la Brasov – puterea locala va ignora informatia, incercand apoi sa o ascunda de Bucuresti. Colonelul Ciurlau ii raporteaza generalului Vlad, care il pune in garda pe primul secretar. Acesta reactioneaza violent, anuntand destituirea lui Ciurlau si telefonand unor lideri ai partidului, membri in CPEx, pentru a protesta pentru "abuzurile" Securitatii.
REFUZUL. In momentul izbucnirii grevei de la Nicolina, primul secretar ordona Militiei sa intervina in intreprindere, sa imprastie grupul de grevisti si sa-i aresteze pe capi. Inspectorul MI si seful Securitatii refuza. In aceste conditii, primul secretar abordeaza direct Sectia militara a CC, cerand destituirea conducerii Securitatii Iasi si arestarea col. Ciurlau. Gen. Vlad il va trimite de urgenta la Iasi pe col. Ratiu, seful Directiei I, pentru a aplana lucrurile. Cu aceasta ocazie, col. Gheorghe Ratiu va arata "pericolul lipsei de prevedere si de masuri, in conditiile intensificarii actiunilor ostile Romaniei, inclusiv de peste Prut". Conducerea politica a Iasiului va anunta la Bucuresti ca greva de la Nicolina a fost generata de membrii unei secte – trimitere la credinta lui Titi Iacob – si ca a fost o provocare straina dezamorsata de activul de partid din intreprindere, explicatie care a multumit conducerea centrala.
CONSTIINTA NATIONALA. Evenimentele din decembrie 1989 de la Iasi trebuie incadrate si intelese intr-un context specific marelui oras moldovean. In primul rand, lasand la o parte orice tentatie spre patriotismul local al eroilor acelei tentative de revolta, Iasiul a fost, era si continua sa fie un centru cultural si traditional foarte puternic. Din punct de vedere al intensitatii vietii culturale, Iasiul este cel mai important centru al tarii, prin mediul spiritual laic si religios de inalta calitate si consistenta, prin permanenta aplecare asupra traditiei culturale si istorice a provinciei, prin unul dintre cele mai solide centre istoriografice si arheologice, prin faima si valoarea Universitatii, prin personalitatile ramase in oras si atasate orasului, Moldovei si problemei romanilor de peste Prut. Sa nu uitam ca Iasiul a fost centrul miscarii nationaliste romane! Primul supus influentei si agresiunii tariste si bolsevice, Iasiul a rezistat si prin dimensionarea, uneori pana la exces, a reactiei sale nationaliste. In Iasi aparea o presa literara foarte ofensiva, care dadea mereu bataie de cap cenzurii. Toate aceste elemente de imagologie urbana si regionala sunt amintite pentru a sublinia ca orice miscare de protest sau de revolta la Iasi, indiferent ce cauza sociala sau economica ar fi avut, a fost intotdeauna preponderent politica, iar caracterul preponderent politic a fost dat mereu de substratul national al intelegerii profunde si lucide a intereselor nationale. Chiar si Dan Petrescu, un anticomunist notoriu, dar rezervat in ceea ce priveste nationalismul, se manifesta cu scopul de a trezi constiinta nationala a romanilor in contrast cu delirul propagandistic al dictaturii ceausiste.
"JOS COMUNISMUL!" Altfel spus, la Iasi, spre deosebire de alte centre protestatare notorii ale tarii – Brasov, Petrosani, Bucuresti –, unde de la nemultumiri sociale se ajungea conjunctural la continut politic, sursele economice sau sociale ale protestului iesean au avut intotdeauna o directie ideologica precisa spre interesul national, fiind privite ca anomalii, abuzuri sau erori economice si sociale ale Puterii care slabeau, destructurau sau distrugeau elemente definitorii ale natiunii. De aceea, erorile si abuzurile lui Ceausescu erau privite la Iasi ca antinationale, nu neaparat ca expresie a tipologiei unei dictaturi personale. Dupa 1986, protestul unor grupuri intelectuale a fost direct anticomunist, influentat la fel de direct de evolutia liberalizarii Estului si de ideea folosirii acelui moment pentru o rasturnare de sistem, nu pentru o perestroika. Subliniez aici ca fenomenul "graffito" de la Iasi – inscriptionare pe ziduri a unor mesaje – a avut mult inaintea altor orase un continut explicit anticomunist, cea mai fecventa inscriptie find "Jos comunismul!". Nuantele acestea erau transmise de intelectualitate, de preotii ortodocsi si catolici in permanenta catre muncitori printr-o multitudine de mesaje. Iasiul avea si o traditie muncitoreasca aparte, imbogatita de conflictul dintre propaganda si actiunea bolsevica si miscarea nationalista muncitoreasca din oras intre 1917 si 1920, de permanentele instigari sovietice ale muncitorimii iesene pana in 1944, precum si de interesul privilegiat acordat de regimul comunist industriei iesene, considerate ca facand parte din "avangarda miscarii muncitoresti" din Romania. In oras se aflau doua unitati industriale importante: Uzinele Nicolina si Combinatul de Utilaj Greu (CUG), un mamut energofag, care in ultimii 5 ani, inainte de 1989, supravietuia numai din comenzi pentru URSS, niciodata livrate la timp. In iarna anului 1985 autorul acestor randuri a vazut la fata locului cuptoarele de la CUG Iasi cu topitura racita si cu zapada asezata in ele ca urmare a faptului ca ningea prin plafoanele halelor. In aceasta conjunctura, pentru ca o revolta la Iasi sa aiba succes, ea trebuia sa indeplineasca anumite conditii care presupuneau constituirea unui nucleu al intelectualitatii iesene, preluarea initiativei si conducerea actiunii – pentru a proiecta si mentine caracterul politic al revoltei –, si realizarea unei legaturi organizatorice intre acest grup si muncitorime, astfel incat forta protestului social si economic sa fie canalizata direct spre finalitatea sa politica. Un astfel de grup a aparut la Iasi in decembrie 1989.
GRUPUL LUI DAN PETRESCU


PIATA UNIRII. In acest loc trebuia sa izbucneasca Revolutia Romana
La Iasi isi continua activitatea opozitionista Dan Petrescu, acesta acordand un interviu ziarului Liberation in ianuarie 1988, care se intitula "Nu Ceausescu este singurul vinovat" si se incheia cu fraza: "Este mai usor sa-l omoram pe Ceausescu, decat sa schimbam sistemul". In octombrie 1989, Dan Petrescu da un interviu telefonic postului de radio Europa Libera, in care anunta ca intra in greva foamei si se pronunta cu temeritate si cu argumente impotriva realegerii lui Nicolae Ceausescu la Congresul din noiembrie. Retinut pentru cateva ore, el este eliberat si supus la domiciliu fortat. Ca urmare a transmiterii interviurilor lui Dan Petrescu si Luca Pitu, o lista de protest se completeaza cu 11 semnaturi, inclusiv a Doinei Cornea. Directia I a Securitatii considera miscarea ca nesemnificativa.
Aparitia Frontului Popular Roman
Initiatorul (grupului de rezistenta anticomunista de la Iasi) a fost Stefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetari Stiintifice si Inginerie Tehnologica pentru Utilaj Metalurgic si Prese (CCSITUMP) cu sediul in incinta CUG Iasi. Acesta l-a contactat in luna august pe Cassian Maria Spiridon, inginer la aceeasi institutie si scriitor. Intr-un program de televiziune dedicat Revolutiei din decembrie 1989, Stefan Prutianu va declara: "Era o oarecare inconstienta, adesea si o nebunie, nu o simpla dorinta de aventura. Ideea era de a provoca o comunicare, de a crea o retea de persoane prin care o soapta din gura in gura sa ne lege intr-o conspiratie. Frontul Popular Roman le spuneam ca este o organizatie secreta, puternica. Ea inca nu exista, el se initia, era la inceput".
MODELUL. Intre 7 si 10 noiembrie, la Chisinau se desfasurase o actiune violenta prin care nucleul nationalist autentic incercase sa dea un caracter antisovietic miscarii. La 16 noiembrie, seful comunistilor din RSS Moldoveneasca este inlocuit de Petru Lucinschi. Acesta, impreuna cu Mircea Snegur reprezentau varful echipei gorbacioviste. Revista Literatura si Arta, publicatie care conta drept oficios al Frontului Popular din Moldova, "va declansa un desantat cult al personalitatii domnilor Petru Lucinschi si Mircea Snegur". In plus, asa cum am enuntat deja, din februarie 1989, iesenii ascultau la Europa Libera tot felul de mesaje incurajatoare venite de la Chisinau. Nestor Rates si N.C. Munteanu vor aminti zece ani mai tarziu cum au fost contactati de doua personalitati basarabene, Ioan Druta si Ilia Constantinovschi, despre care au aflat mai tarziu ca primul provenea din anturajul lui Gorbaciov, iar al doilea fusese colonel KGB in anii '50. In primul interviu acordat de Mircea Dinescu dupa Revolutie lui Mircea Nedelciu, cunoscutul disident arata ca l-a cunoscut pe acel colonel KGB: "Eu am cunoscut un batran scriitor emigrat in URSS, Ilia Constantinovski, care spunea: "In socialism, anii trec foarte usor, zilele trec ingrozitor de greu"".
FARA TEAMA. Data convenita de initiatori pentru aparitia formala a Frontului Popular Roman este 27 noiembrie 1989, data la care cei doi au hotarat sa-l constituie si sa-i dea un nume stabil. Primii cu care au luat legatura Prutianu si Cassian Maria Spiridon au fost poetii Aurel Stefanachi si Nicolae Panaite. Acestia erau de mult sub observatia Securitatii, suportand si niste perchezitii. Fiind vazuti de mai multe ori in anturajul altor scriitori tinuti sub observatie la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti si avand in vedere mediul viciat de delatiune de acolo, cei doi ieseni au intrat de la inceput in vizorul Securitatii. Aurel Stefanache, aflat la Bucuresti inca din 8 noiembrie, va anunta cel putin 20 de scriitori ca la Iasi se organizeaza un grup de rezistenta anticomunista, Stefanache facand acest anunt deliberat si constient ca Securitatea va afla foarte repede de ei. Cel putin in zona grupului Stefanache-Panaite-Cassian Spiridon, hotararea de a actiona trecuse deja peste orice forma de teama. La debut, micul grup gandeste sa lanseze o serie de scrisori la postul de radio Europa Libera, insa, observand rezultatul nul al demersurilor grupului Dan Petrescu, membrii grupului renunta la aceasta idee si hotarasc sa organizeze o maniestatie anticomunista, anuntata prin manifeste. Totodata, ei decid sa dea un caracter organizat si conspirativ Frontului Popular Roman. Fiecare membru trebuia pentru inceput sa contacteze alti trei colegi sau cunoscuti si acestia, la randul lor, sa anunte fiecare pe alti trei s.a.m.d.
RAMIFICATIILE. O prima ramura desprinsa din nucleul central a fost cea a inginerului Ionel Sacaleanu (CCSITUMP). O alta, care se va dovedi foarte activa, va porni de la inginerul Georgel Morariu si va ajunge la fratii Emilian si Dan Stoica, ei aflandu-se in legatura cu Petru Fodor, Vasile Ilascu, Vasile Bebe Sfidineac. Grupul de la CUG Iasi a intrat apoi in legatura – in jurul datei de 1 decembrie, prin Stefan Prutianu – cu Titi Iacob de la Uzinele Nicolina, care la randul sau il contacteaza pe inginerul Petrica Duse, de la aceeasi intreprindere. O alta ramura a Frontului l-a avut ca initiator pe inginerul Vasile Vicol. Securitatea a aflat de aceasta initiativa inca de la constituirea grupului de la CUG, avand in vedere ca toti cei patru membri fondatori ai Frontului Popular de la Iasi se aflau sub urmarire informativa, iar Titi Iacob, ca fost luptator anticeausist notoriu, era sub urmarire permanenta. Conform unui fost ofiter al Directiei I a Securitatii, "la inceput, urmarirea persoanelor de la Iasi a vizat stabilirea caracterului organizat al activitatii lor (pentru a putea fi incadrate la "complot", n.a.) si a avut initial un aspect strict local, judetean. La un moment dat insa, unii membri ai grupului, incercand sa-si extinda reteaua organizatorica, au dat peste indivizi care erau la randul lor urmariti, pe contraspionaj, pentru legaturi cu sovieticii. Din clipa aceea s-a intrat intr-o misiune combinata si a intrat pe fir Bucurestiul. Treaba a luat amploare si mijloacele puse in miscare pentru cunoasterea actiunii s-au diversificat. Baietii de la CUG cazusera (fara sa vrea, n.a.) pe o operatiune in curs a sovieticilor".
OPERATIUNEA MOSCOVEI. Operatiunea sovietica viza mai de mult mediul muncitoresc, in care reusise o serie de penetrari. Cele mai multe fusesera realizate cu acoperirea misiunii – adica nu li se spusese ca este vorba de o operatiune a URSS –, dar au fost si cateva situatii in care, suspectat asupra provenientei sale, agentul sovietic a dat de inteles ca aceasta corespunde realitatii, dar numai in contextul liberalizarii din Basarabia, care ar trebui facuta si in Moldova de dincoace de Prut. Apoi, daca purtai o discutie cu un ziarist sovietic intr-un restaurant si acesta iti vorbea de Gorbaciov si de nevoia de a-l schimba pe Ceausescu, nu trebuia sa fii prea versat ca sa-ti dai seama cu cine stai de vorba in realitate. In general, fosti ofiteri de Securitate implicati in operatiunea de la Iasi afirma ca reusisera sa identifice si sa preia sub control aproape toate retelele folosite de sovietici la Iasi. In plus, ascultarea si decriptarea comunicatiilor peste Prut era facuta intens si de Securitate, si de Armata. Imediat ce erau efectuate contacte cu revolutionari ieseni, agentura sovietica transmitea la Centru, care se afla pe teritoriul Basarabiei, evolutia legaturii. Avand si datele furnizate de reteaua de informatori, Securitatea detinea informatii din cel putin doua surse, cat se poate de timpuriu, astfel ca a declansat o operatiune de identificare si monitorizare a grupului revolutionar.

UM 0110 IN ACTIUNE. Grupul Frontului Popular Roman era mult mai periculos pentru securitatea statului comunist si pentru regim prin doua aspecte decisive: avea un contact direct cu mediul muncitoresc si era cel mai indicat la folosirea sa de catre agentura sovietica datorita coincidentei de scop final – revolta populara. Pentru a preveni declansarea revoltei, Securitatea Judetului Iasi a primit sprijinul Directiei conduse de generalul Victor Neculicioiu. Acesta era seful UM 0110, adica al asa-numitei unitati anti-KGB. Informatia este importanta pentru ca, prin nivelul de reprezentare si prin misiune, aceasta delegare arata clar ca Securitatea avea informatii despre o implicare importanta a serviciilor secrete sovietice. La 12 iunie 1994, in timpul audierii la Comisia Senatoriala, generalul Neculicioiu a declarat: "In 14 decembrie eu am fost trimis la Iasi cu o echipa care, pe specificul meu, sa vada implicarea rusilor. Adica s-a semnalat ca acolo, cum s-a raportat la conducere, precis nu stiu, ce mi s-a spus mie, ca acolo urmeaza sa fie o actiune mai de anvergura si toata treaba a fost ca trebuie sa vad implicarea rusilor in ceea ce inseamna ca vor sa faca aia acolo. Sa scoata, dupa cate am inteles, lumea in strada. S-au dat niste manifeste, cand am ajuns eu acolo, de fapt in 15 dimineata, am fost pus in tema mai exact, erau 2 sau 3 insi retinuti. Si declarasera deja ca unul a facut o organizatie de recrutari din astea, nu stiu daca e bine spus in piramida – el recruta pe unul, si ala trebuie sa recruteze alti 3 – ceva de genul asta; o scamatorie. Manifestul, ce spunea acolo, ca trebuie ca tara noastra sa adere la perestroika. Deci avea o tenta oarecum ruseasca. O fi mana rusilor, n-o fi mana rusilor? Si am mers si cu niste ofiteri din cadrul unitatii, pe rusi, pe alte categorii, sa vedem ce fac rusii. E drept ca zona era batuta de rusi; aveau oameni care ii tineau la curent si cadre de informatii de la ambasada".

Cassian Maria Spiridon explica felul in care s-a format nucleul miscarii revolutionare de la Iasi: "Ideea cu miscarea din 14 decembrie a pornit de la Frontul Popular din Republica Moldova. Noi ne uitam la televizor, vedeam ca Frontul Popular de dincolo de Prut este o forta politica suficient de puternica pentru a impune limba romana, alfabetul latin – in conditiile in care regimul sovietic impusese alfabetul chirilic, limba rusa ca limba de stat – si atunci, mai in gluma, mai in serios, impreuna cu cativa colegi de la Istitutul unde lucram atunci – Institutul de Cercetari pentru Utilaj Metalurgic si Prese, care era pe langa CUG – am hotarat sa facem si noi un Front Popular. Pas cu pas, ideea a prins contur si s-a transformat in realitate". Postul de televiziune Chisinau transmitea toate mesajele gorbacioviste, buletinele de stiri de la Moscova, precum si desfasurarea evenimentelor din republica in sensul transformarilor dictate de scenariul KGB-ului.

NAIVII
Conform versiunii publice, liderii Frontului Popular Roman de la Iasi au hotarat, incepand cu data de 10 decembrie 1989, sa organizeze un miting in Piata Unirii, "unde cativa dintre noi trebuiau sa vorbeasca: Stefan Prutianu despre starea economica, Titi Iacob despre starea deplorabila a muncitorilor, iar eu (Cassian Maria Spiridon, n.a.) despre dezastrul din cultura". Au fost scrise de mana sau stampilate cu guma cateva mii de manifeste (tip fluturasi) care chemau populatia la adunare in Piata Unirii in ziua de 14 decembrie, iar unii cetateni au fost apelati telefonic si informati asupra mitingului de protest. Unele manifeste au fost amplasate in cutiile postale de la parterul unor blocuri de locuinte, altele au fost duse in pachete si lasate la poarta caminelor studentesti. Cassian Maria Spiridon nu crede in versiunea unei scurgeri de informatii din interiorul grupului, dar este convins ca felul primitiv si amator in care au actionat la raspandirea manifestelor si purtarea convorbirilor telefonice au dus la identificarea rapida a autorilor de catre Securitate. Din investigatia autorului izvoraste o cu totul alta concluzie: au fost identificati inca de la primele miscari, din cauza legaturilor cu grupul masiv de informatori de la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti, dar Securitatea era interesata de legatura lor peste Prut. (...)
Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania – o tragedie romaneasca” de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004
.


#59983 (raspuns la: #56893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din legile lui Murphy - de Intruder la: 12/08/2005 20:55:55
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
LEGILE DESPRE SEX

- Nimic nu se imbunatateste cu vremea.
- Sexul nu contine calorii.
- Nu exista remediu pentru sex decat sexul.
- Sex appeal-ul este 50% ceea ce ai si 50% ceea ce cred ceilalti ca ai.
- Sexul este ca zapada: nu stii cati centimetri o sa obtii sau cat o sa dureze.
- Virginitatea poate fi vindecata
- Cand sotia unui om invata sa-l inteleaga, de obicei nu-l mai asculta.
- Sa nu te culci niciodata cu cineva mai nebun decat tine.
- Sexul este murdar numai daca e facut cum trebuie.
- Este intotdeauna momentul nepotrivit din luna.
- Cea mai buna cale de a retine un barbat este in bratele tale.
- Cind luminile sint stinse, toate femeile sint frumoase.
- Sexul este ereditar. Daca parintii vostri nu l-au avut niciodata, toate sansele sunt ca nici voi sa nu-l aveti.
- Sexul face discriminari asupra timizilor si uratilor.
- Inainte de a-ti gasi printul cel frumos, trebuie sa saruti o multime de broaste.
- S-ar putea sa existe multe lucruri mai bune ca sexul si multe lucruri mai rele. Dar nu exista nimic la fel.
- Iubeste-ti vecinul, dar nu te lasa prins.
- Dragostea este triumful imaginatiei asupra inteligentei.
- Nu te certa niciodata cu o femeie obosita - sau odihnita.
- Nu spune niciodata nu.
- Un barbat poate fi fericit cu orice femeie pe care n-o iubeste.
- Sexul este unul din cele noua motive pentru reincarnare; celelalte opt sunt neimportante.
- Nu te duce niciodata in pat furios, stai sus si lupta.

LEGILE RELATIVITATII

- Chiar daca faptele sint rigide, adevarul este flexibil.
- Durata unui minut depinde de pozitia ta fata de usa de la baie.
- Durata unei casnicii este invers proportionala cu durata petrecerii de nunta.
- Daca pastrezi un lucru prea mult, il poti arunca. Daca arunci un lucru prea devreme, vei avea nevoie de el imediat ce l-ai dat la gunoi.
- Daca cumperi banane necoapte, ele vor fi mincate inainte de a se coace. Daca le cumperi coapte, ele se vor strica inainte de a se minca.
- Telefonul suna intotdeauna cind esti la baie, sau esti in fata usii de la intrare si iti cauti cheile ca sa descui usa.
- Cand formezi un numar gresit, nu suna niciodata ocupat.
- O jucarie care nu se sparge poate fi folosita la spartul altor jucarii.
- In America este important nu atit cit costa un obiect oarecare, ci cit de mult se poate economisi cumparindu-l.
- Opulenta de la intrare este invers proportionala cu solvabilitatea firmei.
- La coada cealalta se serveste mai repede decit la coada la care te-ai asezat.
- Nimic nu arata atit de frumos cind este privit de aproape, ca atunci cind este privit de departe.
- Intotdeauna ploua cind iti speli masina. Dar nu incerca sa speli masina ca sa ploua, ca nu merge.
- Intotdeauna este greseala partenerului.
- Este foarte simplu sa faci ceva complicat, dar este foarte complicat sa faci ceva simplu.
- Cind remediul oferit de minister nu se potriveste problemei ridicate, este mai usor sa schimbi datele problemei decit sa obtii un alt remediu.
- Orice solutie genereaza noi probleme.
- Locul in care ajungi depinde de scaunul pe care stai.
- Daca ajungi prea devreme, s-a aminat. Daca iti dai sufletul ca sa ajungi la timp, va trebui sa astepti. Daca intirzii, este prea tirziu.






#65122 (raspuns la: #64806) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jalanie de forma!:))) - de maan la: 04/12/2005 18:57:50
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
daca eram in forma scriam cel putin cum gandeam, ori controlam macar dejtele, daca nu si gandul!
deci, ERATA:

in loc de "ce-au lasat in urma decat “taci!!!!”", vei citi "ce n-au lasat in urma decat “taci!!!!”"

l-a gasit asara-n pod!
- da-te jos, hai, nu-mi fi plod
ca te ard de nu te vezi
te iubesc, desi nu crezi

- nu te cred si-acu' da-mi pace
jocul asta imi displace
mincinoasa precum esti
nici nu-mi place sa-mi vorbesti

- esti nebun! si daca-n sila
ai raspunde sau din mila
la o mica intrebare ...
dau la schimb o-mbratisare

sta si cugeta in noapte
cugetarea sa nu-l sape
si munceste-n negre soapte
despre fum si fete-sarpe.




tzuraaaaaai!
foaie verde si-o sipica
foaie verde si-o sipica
ma dusei in apa mica
m-am varat in apa mica
tuzuraaaaaai!
raul prins-a ma-ntreba
raul-ncepe-a ma-ntreba
dragu-mi-i domnia-sa
drag de-mi e domnia-sa

tuzuraaaaaaai!!!!!
io la rau am prins a-i spune
eu la rau incep a-i spune
mai raule mai nebune,
mai raule mai nebune!

la asa o intrebare
la asa o intrebare
tre sa-ti vie apa mare
trea sa cad in apa mare
tzurai si tzurai!








#92852 (raspuns la: #92828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuare... - de anisia la: 04/12/2005 21:31:40
(la: sa facem un film!)
in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...


...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
statea pe trotuarul acela, inmarmurit. figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu mii si milioane in buzunar.."; de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata...

___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
va trimit aici ce s-a scris p - de anisia la: 05/12/2005 23:50:56
(la: sa facem un film!)
va trimit aici ce s-a scris pana acum, intr-un intreg, si va las mai departe sa continuati voi...

--------------------------------------------------
titlul: cafeneaua punct com

locatie: bucurestii anilor 40 pentru inceput. si cel al anilor 90 apoi.


introducere: un pusti la vreo 14 ani vinde ziare, ca sa-si faca bani de buzunar. e iarna, i-e frig, ar vrea sa se adaposteasca... intra intr-o cafenea, sa se incalzeasca, sub pretextul ca vinde ziare. admira in taina viata de acolo. isi face un vis, o promisiune ...cand voi fi mare, voi fi patronul unei astfel de cafenele

**

cu el citind titlurile ziarului ce-l vinde, ascuns intr-un colt al cafenelei , se face trecerea timpului si iata acelasi ziar, dupa 50 de ani, titlul pe pagina de anunturi local de vanzare, cafenea retrasa, vad bun, vand convenabil. un barbat trecut de prima tinerete incercuie anuntul. impatureste ziarul. se ridica si porneste spre locatia cu pricina

***
... ajuns pe calea plevnei, vede cladirea alb-cenusie, cu peretii scorojiti de la distanta. era o casa, care precis a apartinut candva unei familii de mici burghezi, mai mult lata decat inalta. usa din lemn masiv, cu geamuri murdare si mult prea prafuita, era intredeschisa. parca il invita sa-i treaca pragul. scoase ziarul din buzunar, il despaturi si citii din nou anuntul... da, aceasta era locatia! brusc sunetul masinilor si vorbele oamenilor din jur se transforma in rasete senzuale de femei frumoase si clinchete de portelanuri ciocnite in graba.

***

poarta niste pantaloni gri de stofa de lana, putin prea scurti - cat sa-l rusineze cand il priveste o fata - . camasa cu frunzulite verzi ii e putin roasa la guler. de la atata spalat. puloverul verde cu gri i-l tricotase tanti margareta iarna trecuta din resturile adunate de pe la cucoane. haina de iarna, nu era decat un pardesiu ce-l mostenise de la frate-su mai mare. caciula nu purta niciodata. intra in cafeneaua pina de lume, pentru a cata oara? o considera cartierul lui general. traseul ce-i era destinat pentru impartirea ziarelor, trecea negresit prin fata ei. si in fiecare zi aproape intra sa-si salute oaspetii. de cate ori nu-i urmarise de la distanta, in timp ce-si beau cafeaua, ceaiul sau brandy-ul? femei cu frizuri buclate si parul lucios, cordelute subtirele, margele care sticleau in lumina difuza a cafenelei, barbati eleganti care fumau si discutau aprins - cunostea toti clientii fideli, le stia obiceiurile si gusturile, toaletele si felul in care zambeau sau salutau. privirea ii pica la masa dinspre centru... o dama blonda si decoltata cu pielea aurie si ochii viorii, cu rochie neagra si manusi negre pana la cot bea sampanie si rade cam teatral catre un barbat foarte bine, cu obraji roz si frac impecabil. incearca sa-l prinda in mreje. langa ea, o cucoana in varsta da nota respectabila tabloului. le zambeste pe ascuns. ar fi vrut sa se duca la masa lor, sa-i sarute mainile inmanusate frumoase doamne, privind-o in ochi... roseste, numai la gandul ca el, un baietzandru de altfel, ar fi atat de indraznet; ...este la ''varsta ingrata'' si o simpla privire ascunsa ii este de ajuns pentru un vis efemer de-o noapte...
la o alta masa sunt trei persoane: o doamna planturoasa imbracata intr-o rochie aurie cam de 45 de ani...rochia este intinsa bine peste corsetul strans pe trup...pe cap are o toca neagra cu voaleta ridicata si in maini are manusi negre incheiate cu nasturei mici...soarbe dintr-un pahar un cocktail rozaliu cu o visina mare zacand la fund...soarbe cu ochii-nchisi si tine paharul cu amandoua mainile...in stanga ei este un domn cam de aceeasi varsta, jovial, cu o dantura impecabila de care e constient...bea un martini rosu, sec si povesteste doamnei cum a fost la cursele de cai...este imbracat cu un costum de culoarea castanei si pe masa, langa scrumiera si-a asezat melonul de culoarea cafelei cu lapte...
in dreapta doamnei este un barbat foarte tanar, aproape adolescent...este blond si bea plictisit dintr-o halba de bere...e prima data cand a intrat in cafenea si cerceteaza tacut gravurile de pe pereti...s-ar putea sa fie fiul doamnei...se gandeste sa cumpere un ziar, nu-i bagat in seama si se agata optimist de vraful de jurnale care miros a tus proaspat...

in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...

***

...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
Statea pe trotuarul acela, inmarmurit. Figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu
mii si milioane in buzunar.." de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata.
----------------------------------------------------------
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
"RSI: nebuni au fost declarat - de RSI la: 01/03/2006 15:03:11
(la: Cele o mie de fete ale nebuniei)
"RSI: nebuni au fost declarati de medici... " Hemingway ???? N-am stiut .
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#108932 (raspuns la: #108928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nebunia e relativa. Si faza - de LoneRider la: 03/03/2006 00:30:39
(la: Cele o mie de fete ale nebuniei)

Nebunia e relativa. Si faza cu geniul nebun e reala, acu nu toti nebunii sunt genii asa cum nu toti genialii sunt nebuni. Pur si simplu ramane la alegerea fiecaruia cum considera o persoana (un scriitor aici).
Privita din punct de vedere a teoriei conspiratiei (stiti voi care:)), problema geniilor neintelese care se sinucid (Hemingway s.a.m.d.) sau care, neintelesi fiind aleg niste cai de a se manifesta total paranoice, este falsa- s-ar putea spune ca promoveaza o idee mult mai subtila si mai perversa decat apare la suprafata.
Vezi toate asa-zisele modele ale societatii in care traim.
Majoritatea acestor probleme ale societatii in care traim sunt false, create, si nu nascute din experientele umane.
Mai putine vorbe, mai multa actiune



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...