istoria sistemului de invatamant romanesc

Cine sunt vinovati pentru ce se intampla in invatamantul romanesc??Oare tot acei buni si bravi politicieni care obtin totul atat de usor de la viata,oare justitia care nu stie sa faca ceva impotriva coruptiei decat pe ultimii 100 de metri?De ce nu a realizat nimeni pana acum cat de corupt e invatamantul romanesc?De ce nimeni nu se intreaba de ce sunt atat de in voga meditatiile?Nu sunt si ele un santaj,o forma de coruptie?Chiar sunt tinerii atat de idioti incat nu invata fara meditatii,fara sa goleasca buzunarele parintilor?Chiar nu pot sa cred!!!De ce atrag profesorii elevii la meditatii?Oare au salariile mici?De ce?
Mare istorie ca au realizat si ei ca subiectele la bac se pot afla!!!Asta nu inseamna ca le stiu toti!!!!Acum sunt mii de tineri care au invatat si tremura pentru rezultate ca prea se dau toate peste cap!!Mai nou de cand se induc elevii in eroare la un examen atat de important?

Ma declar oarecum surprins de faptul ca, cei mai multi dinte cei care si-au exprimat opiniile in privinta chestiunii in discutie, par a judeca extrem de utilitatrist, de mercantil, de lucrativ, subiectul.

Spun “oarecum” surprins, pentru ca e poate firesc sa fie asa, in mod statistic n-are cum sa fie reflectat altceva intr-o astfel de dezbatere decat atitudinea generala, curentul general de opinie din cadrul societatii, din clipa de fata. Pe care eu cel putin, desi cred ca-l inteleg si ma stradui sa-l respect, nu-l voi putea accepta cu adevarat niciodata si ma va intrista mereu.

Recunosc ca am citit cam in graba anterioarele comentarii, si e posibil sa gresesc fata de unii, insa nu mi s-a parut sa fi intalnit vreo luare de pozitie care sa nu scoata in fata “utilitatea” acestui bacalaureat, si chiar mai mult, a cunostintelor a caror insusire de-alungul celor patru ani de studii ar trebui sa fie certificata prin acest examen. Mie mi se pare jalnic ca oameni cu siguranta onorabili din punct de vedere intelectual sa puna in nota bascalioasa problema utilitatii “Morometilor” in fata masinii de fabricat piese in serie.
Nu ma feresc sa recunosc ca mi-au trebuit si mie ani buni de zile sa pot realiza importanta, in plan personal, a unui minimum de cultura generala. La randul meu, atunci cand, cu vreo 20 de ani in urma, am sustinut acest examen, l-am tratat cu aceeasi lejeritate, am dat aceeasi “dijma” pentru “protocol”, nu am copiat dar cu siguranta as fi facut-o daca as fi avut posibilitatea, si faptul ca nici macar nu imi mai amintesc subiectele de examen, cred ca spune ceva! Singurul obiectiv atunci, de viata si de moarte insa, era admiterea la facultate. Bacalaureatul era ceva de bifat, pur si simplu! Si nu asta ar fi fost cel mai mare rau pe care cred eu ca mi l-am facut, mie insumi in acei ani, ci altul! Faptul ca, incartiruit unui sistem de interese specific momentului, m-am aliniat si eu docil si disciplinat, cârdului nesfarsit de naivi ce credeau ca se pregatesc pentru viata, pentru o profesie care ar fi trebuit automat, si prin ea insasi, sa imi aduca propria deplina realizare! Ma gandesc si-acum cu o anume fascinatie la ce cantitate uriasa de efort intelectual a trebuit sa depun timp de patru ani de zile, pentru a ma “antrena” in limitele a exclusiv doua materii de studiu, ca sa devin la un moment dat, un respectabil si implinit … inginer! Care nu mai sunt de vreo 15 ani, dar asta-i alta poveste!… Patru ani de zile in care am ignorat, intr-un mod cat se poate de firesc, orice alta materie de studiu din programa, in care la orele de istorie daca nu faceam matematica atunci chiuleam cu clasa, la orele de limba romana in care, daca nu faceam fizica atunci ne bateam in clasa cu caietele si trageam cu boabe de orez in profesoara, iar geografia si filozofia nici nu-mi amintesc prea bine in ce ani le-am facut! Am iesit insa, gratie straduintei unor exceptionali profesori de matematica si fizica, si gratie ingaduintei resemnate a celorlati profesori, dupa patru ani de “cantonament”, o clasa de performeri in fizica-matematica, care, cu doua exceptii ce au luat drumul stiintelor economice, am intrat in bloc in randurile studentimii tehnice! Dupa 16 ani de la absolvirea diverselor facultati politehnice, nu cred ca sunt mai mult de 5-6 dintre noi, care mai practica meseria pentru care s-au pregatit teoretic timp de 9 ani de zile …
Am crezut cu totii ca facem bine atunci, ne pregateam “viitorul”, asta ni se spunea din toate partile! Nu era timp pentru ca cineva sa-si puna problema ca poate cel putin unii dintre noi vom resimti la un moment dat, in viata, anumite carente in formarea noastra de “intelectuali tehnici”, carente carora le puneam atunci, temeinic, bazele! Ba gresesc, au fost nefericitii profesori de limba romana, de istorie sau de filozofie care au mai incercat, fireste lipsiti de sansa, sa ne pomeneasca despre acest lucru. Cine avea timp insa sa-i ia in serios?…
Resimt si astazi lipsuri mari, fundamentale, in cultura mea generala, goluri pe care din momentul in care am inceput sa le sesizez, am cautat, cu straduinta, sa le carpesc! A fi autodidact este, in opinia mea, o datorie pentru oricine are un minim respect pentru propria persoana, pentru propria devenire. Modul insa, in care in mod programatic si coerent ar trebui sa fie format ca cetatean minim culturalizat orice absolvent al sistemului gimnazial de invatamant, nu poate fi inlocuit de nici un efort ulterior de autoformare, oricat de asiduu! Chiar acest sistem de invatamant, atat de demn de a fi criticat in toate ale sale, o poate face! Nu este adevarat ca numai medicii trebuie sa-nvete toata viata, cum se mai spune, si nu este vorba de perfectionarea strict profesionala. Aceasta este obligatia pe care o avem fiecare fata de propriul statut social, care este, cred eu, doar una din fatetele propriei identitati, a fiecaruia. Mult mai importanta insa mi se pare datoria pe care fiecare ar trebui sa o resimtim fata de implinirea interioara, aceea fara aplicabilitate imediata, aceea care nu te ajuta neaparat sa mai urci o treapta pe scara sociala, sa avansezi in functie, sa accezi la un “job” mai banos. Acel fel de implinire interioara careia dezamagitor de multi nu-i simt lipsa, sau atunci cand afla intamplator despre ea, nu-i gasesc utilitatea. Acel fel de implinire care face diferenta intre persoanele distincte si persoanele cel mult eficiente, intre “aristocrati” si “profesionisti”!
Nu orice om resimte ca pe necesitati foamea de cultura, foamea de cunoastere, asta e cu siguranta un truism! Dar exista in fiecare generatie un numar de oameni astfel construiti. Eu cred in justetea evidentierii si incurajarii lor sub anumite forme, chiar si numai pentru ca reprezinta doar un procent oarecare din numarul total. Din randul lor apar, din cand in cand personalitatile care jaloneaza valoric societatea. Nu cu valori profesionale, ci cu valori specific, adanc umane!

Asta cred eu ca ar trebui sa fie semnificatia titlului de “Bacalaureat”. Titlu pe care nu cred ca ar trebui sa-l obtina mai mult de 20-25 de procente din totalul unei promotii de absolventi. Pe care nu ar trebui sa si-l doreasca mai multi! Dupa mine ar trebui facuta o distinctie clara si nediscriminatorie intre cei ce incheie cei patru ani de studii. Statutul de absolvent de liceu pur si simplu, sa dea oricui posibilitatea de a se pefectiona strict profesional mai departe, statutul de “Bacalaureat” sa confere celui care-l obtine un plus de distinctie, de care cei ce ce prin natura lor il cauta, sa poata beneficia. Habar n-am din punct de vedere tehnic cum s-ar putea face asta, nici nu-mi bat capul, sunt oameni care pricep mult mai bine mecanica sistemului de educatie, eu imi permit doar, ca mai tot romanul mediu, sa emit judecati cu pretentii morale!
Exista oameni care sunt in stare sa invete doar de dragul invataturii, si acestia ar trebui evidentiati intr-un fel de toti ceilalti. Mi-a atras atentia in aceasta discutie remarca unui vorbitor, ceva de genul “nu invatam de dragul invataturii”. Cei care in mod constitutiv au in propria natura nevoia de invatare, nevoia de cunoastere, invata exact de dragul invataturii! Si asta mi se pare una dintre cele mai specific umane nevoi! Ceilalti nu Invata, ci se pregatesc, se perfectioneaza, se profesionalizeaza, si efortul lor este demn de toata admiratia! Intre cele doua moduri de a relationa cu lumea cunoasterii este insa o diferenta, asa trebuie sa fie, si ar trebui mereu evidentiata!
Eu as pleda deci, desigur pur teoretic, si fara vreo pretentie de aplicabilitate, pentru valorizarea pur morala a unui astfel de examen, si pentru evidentierea in acest fel a acelor cativa, putini “naivi” care invata de dragul invataturii si cu drag de invatatura. Restul, inarmati cu diplome de absolventi, ar putea, cu entuziasmul specific varstei, sa atace la baioneta viitoarele spectaculoase cariere in diversele domenii ale economie de piata, si fara a avea neaparat titlul de Bacalaureat!

Cat despre aspectele morale ale “tanzactiei” cu subiecte, ele sunt atat de evidente pentru orice om cu un minim bun simt, incat orice discutie cred ca n-ar putea acoperi subiectul! Mai socante insa decat faptul in sine mi se par a fi reactiile de genul celor "postate" pe site-ul ziarului respectiv! Acestea de-abia, cred eu ca dau intreaga masura a confuziei morale in care isi fac debutul in viata multi dintre tinerii absolventi! A fura dar mai ales a clama dreptul la furt cu diverse argumente unul mai departe ca altul de orice minima rectitudine morala, asta este cu adevarat monstruos!
Ce relevanta morala ar putea avea pentru statutul unui astfel de tanar faptul ca, nu ma indoiesc, alturi de mii de alti colegi de generatie ce nu-i impartasesc opiniile, se va putea afisa cu aceeasi diploma de bacalaureat?!…

UE...aceasta mare gogorita a inflamat si sistemul nostru...In dorinta de a fi "cu temele facute" oficialii arunca gunoiul sub pres si declar ca toate-s bune...
In invatamant, care a ajuns de rasul curcilor plouate, exista aceeasi" preocupare de a "implementa" programe vestice , cica moderne, dar nimeni nu si-a pus problema daca functioneaza.
Daca ar fi ca in vest unde exista societate civilizata si puternica economic, nic ca ne-ar pasa de invatamant. Ori la noi problema e oblica de tot. Nu avem nici un fel de economie si ne miram ca invatamantul e canusareasa de la stat.
Atata timp cat nu vom avea economie stabila, nici invatamantul nu va iesi din mocirla. E bine de stiut ca normele didactice se vor imputina oricum din lipsa de elevi(copiii care vin din urma sunt tot mai putini, iar cei care sunt jumatate renunta din lipsa banilor sau a sigurantei gasirii unui post).
Ori asistam la degradarea brusca a invatamantului atat calitativ cat si cantitativ, indiferent cat ne-am zbate noi, profesorii. Tarile care sunt dezvoltate nu au neglijat invatamantul si e de prisos sa va spun cum s-au ridicat din propria cenusa Japonia si Germania:prin invatamant.
Din punctul meu de vedere invatamantul romanesc e pe buza prapastiei si vom fi ultimii care vom fi poate salvati.
Daca e sa raspund intrebarii as spune ca e bine momentan pentru elevi ce se vor distra mai mult o perioada, dar e rau pentru profesori care vor pleca cu coada intre picioare de la chenzina si vor fi umiliti de oameni pe strada. Cum nimeni n-are nevoie in tara asta de "ganditori", ne vom alege alta meserie.
Personal mi-e rusine sa zic ca-s profesor...de multe ori la coada la paine sau in piata le spun cunoscutilor ca sunt somer...Ei se uita cam cu dispret la sandalele mele rupte de profesor navetist si le zic ca am tras o fuga pe la tara sa ajut o matusa la gradina(ei nu stiu ca de fapt eu fac naveta)...si tot mai multi dintre noi chiar renunta la invatamant, lasand loc liber suplinitorilor de orice fel, mediocritatilor sau nulitatilor cu pile, asa ca elevii vor avea de ce sa-si bata joc in continuare...
Cu bine, ca raul vine!

pe scurt, sunt pentru invatamant general in clasele 1-4. Dar apoi sunt pentru optionale. Fireste, cititul, scrisul, aritmetica si cateva cunostinte generale (inglobate intr-o singura materie) ar trebui sa fie in continuare facute. Dar la o intensitate scazuta. In rest, sistemul sa se orienteze dupa elev, nu elevul dupa sistemul de invatamant. Daca e evident ca un copil are o imaginatie spatiala deosebita mi se pare normal ca materiile facute la scoala sa-l ajute sa-si dezvolte si mai mult farama de talent. La fel cu orice alte aptitudini.

De exemplu, pe un elev extraordinar de talentat intr-ale matematicii, e o crima sa-l obligi sa faca ore de geografie, de istoria Romaniei, de Chimie, de literatura. In cazul in care toate aceste materii au aceeasi pondere in media anuala. Astfel, copilul respectiv sacrifica ore intregi in fiecare zi, ore care ar putea fi folosite pentru a aprofunda matematica. Unui copil ii sunt necesare in jur de 3000 de ore intr-un domeniu, pentru a ajunge la excelenta. De ce sa renunte la acele ore folositoare in favoarea unor ore care il "culturalizeaza general"?

din Romania este intai falimentar si apoi elitist. Da, este elitist in sensul ca sunt multe materii predate la un nivel "inalt" pentru invatamantul preuniversitar,desi, cu exceptia specialistilor in domeniu, nimeni are nevoie de aceste cunostiinte la un asa nivel. Se face multa teorie si putina practica.