iubire ciudata

mi-a placut denumirea "iubire ciudata".
O poveste ciudata : unul a a crezut ca stie ce este iubirea. Se uita in jurul lui si gandea ca este invidiat pentru iubirea pe care o arata. Timpul trece, anii trec si el e chiar convins ca a intalnit iubirea vietii. Nu ajunge ca e convins, incepe chiar sa dezvolte teorii cum se poate ajunge aici. Pana cand s-a intamplat sa vina pe neintrebate, sa-i arate ca exista o forma, in comparatie cu care, ce a fost pana acum doar joaca de copii se poate numi, care a generat exact acea stare pe care Cri Cri o descrie, cu taiate de respiratii, stomace stranse de nu mai intra nimic in el, cu nopti albe, dar cu o stare de fericire noua. Nu mai descriu toata suferinta rezultata la gandul ca totul era de fapt iluzoriu, adica irealizabil pe motive rationale mai puternice decat iubirea insasi. DAR... Suferinta este rezultatul conflictului dintre ratiune si iubire. Si cum iubirile ciudate sunt cam interzise si suferinta este corespunzatoare. Ce este ciudat insa, poate mai ciudat decat iubirea, ca nu a incercat sa o diminueze cu njimic, prin eu stiu ce metode (uitare, alte ocupatii, alte contacte), ci dimpotriva, a savurat-o cu fiecare componenta si fiecare rezultat al ei, o respira si incerca sa o tina in el cat mai mult. Mai departe, l-a cuprins un sentiment de bucurie, de mandrie chiar, ca are puterea si capacitatea de a iubi, ca are puterea si capacitatea de a suferi, sentimente de care, poate pana acum, nu credea ca este capabil. A fost, si mai este, o cunoastere a "insusi-ului", a unei laturi ce a stat ascunsa pentru ca nu si-a gasit terenul fertil unde sa se dezvolte. E intr-adevar unic. Acum a inteles ca iubi este pentru el - din experienta de viata de pana acum (mai departe ramane de vazut...) - poate cel mai important lucru. A fi iubit e frumos, dar a iubi e si mai frumos. Rand pe rand au trecut o gramada de alte lucruri in plan secundar. Sunt oameni care-si iubesc masina sau casa, sau ce stiu ce mai obiecte, dar a iubi un om este superlativul. La intrebarea daca ar vrea sa si-o scoata din cap : NICIODATA!
Intrebarea finala : ce ar fi de facut? Timpul raspunde. Cand, nu stiu...


Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "

Stiu ce simti,am trait si inca se mai aud ecourile acestei iubiri in inima mea.Pur si simplu l-am parasit fizic,dar sunt mereu in preajma lui vreau sa-l vad,cand nu-l vad sau nu aud nimic...intru in panica fac imposibilul sa aflu ceva,orice:daca traieste e sanatos?Am incercat sa-l inlocuiesc,dar nu a ajutat si nu vreau sa fac si eu la radul meu victime.... incerc sa uit,dar imaginea lui este in mine!! Cred ca ma urmareste blestemul unui roman citit in adolescenta:Fiul risipitor de Radu Tudoran,de cand l-am citit parca l-as fi trait!

...am trait o iubire ciudata...o iubire ce parea imposibila....si concluzia, acum, dupa ce timpul a linistit valurile...este ca nu exista decat ...IUBIRE........
________________
...non bis in idem...

Hai.. n-o lua in tragic.. sunt si eu cam bulversata... asta e. N-am pretentzii sa citeasca cineva tot ce aiurez eu pe-aici...:)
In afara de asta, suntem intre prieteni (cel putzin eu asa am simtzit) si n-au loc scuze pentru toate... intzelegi tu.
Marea (dar cea mai mare) problema, dupa cum ti-ai dat seama probabil din "Sometimes I just feel like shit" e ca sunt si intr-o pasa in care ma cam lasa rece toate... EL era un mijloc de a iesi din ea. :) Si, intr-un fel, chiar corespunde rolului... adica ma duce la antipozi: de la fericire intensa la disperare, de la zambete ghidushe pana la nervi.. cum am scris... uneori l-as strange duios la piept, ca pe un copil, alteori l-as sfashia pur si simplu... E si acesta un motiv pentru care, desi uneori doare al naibii sa-l stiu la un pas si sa trebuiasca sa ma abtzin din rasputeri sa alerg la el, totusi nu "tai raul din radacini". E ciudat... vorbeam serios cu "iubirea ciudata"... e ciudat, zic, ca trec prin toate starile: a doua zi dupa ce pleaca, ma simt in sigurantza si iubita... dureaza vreo 3-4 zile... se diminueaza, ma intristez, apoi disper... pe masura ce trece timpul ma enervez si-mi vine sa ma duc sa-l scutur de guler: "Auzi? Tu ce-ai de gand cu mine?"... apoi devin indiferenta, apoi... vine. Si tot ce-am simtzit in lipsa lui se spulbera... ma incearca toate pasiunile lumii si ma scutura vreun milion de fiori, fiecare altfel. Apoi o iau de la capat... :)
Daca tu crezi ca stiu ce e de facut... imi acorzi prea mare credit :P

... ori poate e fiindca intr-un comentariu anterior am spus ca degenereaza cromozomul Y?
Stiu ca am aruncat "pastila" si mi-am "luat valea" lasand problema in aer. Dar (lol), in nici un caz nu ma refeream la dimensiunile...you know. Nu e singura caracteristica a masculinitatii data de cromozomul Y.
N-am mai raspuns fiindca n-aveam la indemana exact ceea ce am citit, asa incat sa argumentez cu un citat. Mi-am propus sa caut... si a trecut timpul. Chiar am fost foarte ocupata, am parte si de o iubire ciudata si imposibila, si, capac la toate, ma si simt "like shit".
Nu stiu daca va dura cateva zile sau un an, dar tot am sa caut odata chestia aia cu cromozomul! :)
Acuma... out of record, dimensiunile, formele sau culorile nu se numara printre caracteristicile pe care le caut eu la detinatorii de cromozom Y.
Stii cum e... exista barbati ca accesorii la penis, exista barbati care au un penis ca accesoriu si mai exista si barbati intregi. :))))

Daca e sa ma iau dupa nick-uri... si maan am crezut ca e baiat, si clody si... Si, daca ma gandesc bine, pot sa ma "dau" si eu baiat :)))
Nu nick-ul m-a derutat, ci faptul ca totul era pus "la masculin" in comentarii, deci era intentionat.
In afara subiectului, esti in zodia "leu"?
Nuuu... doar nu regreti acum ca nu esti barbat, pentru mine! Vezi "Iubire ciudata, iubire imposibila"... daca erai barbat cred ca aveai tendinta mai degraba sa ma ranesti, iar eu... cand sa te ador, cand sa te zgarii cu unghiile de sus pana jos!:)))) Am "talentul deosebit" de a ma baga in relatii toxice. Mai clar... cu adevarat, am foarte multi prieteni barbati (bine, cred ca si tu te refereai doar la prietenie... am extins eu pana la alt tip de relatie). Si da, merg cu ei la o bere, la meci, sau ne intrecem cu masinile pe faleza, sau alergam cu rolele prin parc, sau escaladam muntii, sau... Cred ca totusi imi lipseste acel gram de feminitate care ar face un barbat sa creada ca pot fi mai mult decat amica lui... ceva care ar putea pune pe mine eticheta "femeie "de casa"".
Nu esti barbat... so what? Sexul nu e un criteriu pe "lista" mea de prieteni... Ciudat e ca la inceput m-am gandit ca nu esti barbat (atunci cand vorbeam de "zambet pe fetisoara ta"), apoi, citind, mi-am spus: "ia te uita! e.", ca ieri sa ma trezesc din nou ca nu esti. :))
Stii... acuma, pragmatic vorbind, suntem pe un site. Slabe sanse sa ne vedem, sau sa dezvoltam o prietenie de durata (nu zic "imposibil")... Nu prea are importanta ca am crezut ca esti cine nu esti... Nu e cu suparare... de aceea exista "virtual", ca sa putem fi, macar asa, aproape ce vrem noi sa fim. Zic "aproape", fiindca asta nu schimba realitatea, decat pentru cei care ne intalnesc in "virtual" si care... ai ghicit! Sunt si ei la fel de "virtuali" ca noi.
Eu nici nu prea ma straduiesc sa-mi formez o imagine despre cei cu care discut, tocmai din aceasta cauza. Ideea e sa ne placem aici. Daca va fi sa fie sa ne si vedem... ramane de vazut. Deci, cu voia ta, vom ramane prietene fiindca tu imi placi aici, indiferent cine esti si ce faci in the real life...

Jesus! La ce-am ajuns de la iubiri ciudate/imposibile... la neciudatenii perfect posibile! Ori, te pomenesti ca tocmai astea sunt ciudate... adica asa le vad eu...
Nu ca n-as avea un "cunoscut" care ar da cu aspiratorul, ar gati, spala, merge la serviciu si ar fi si devreme acasa, numai sa stau cu el. Te pomenesti ca, daca as insista putin, ar face si copii! :)))
Si daca ar fi fost pe alese, m-as fi indragostit pe loc de el. Da' uite ca n-a fost... si bietul om sta incurcat.. desi nu-l tin eu, cross my heart. :)

Nu zi "Hop..."
Nu zic nimic. Da' stii!? Nimic!!! :))

Asa e... (cu criteriile, vreau sa zic). Adica... adica ai dreptate.
Nu ca m-ar durea ceva sa scriu de doua ori, dar nici nu cred ca mai am puterea de a rememora scriind despre "iubire ciudata si imposibila" (sa nu crezi ca fac trimitere... sa-ti pierzi vremea si pe-acolo cu ale mele; cred ca din titlu iti cam dai seama ce vreau sa zic). Si, desi am terminat si cu aceea (tot dintr-o chestie de etica, la naiba!), inca nu mi-am revenit suficient cat sa-mi las ironiile sa tzopaie dezlegate pe-aici, in salturi mortale.
Si, fir-ar sa fie, nici asta nu vreau sa se mai intample inc-odata! :)))
Si, din nou as repeta, "nu din cauza eticii... etc."

Oare cum o fi sa iubesti asa... simplu, frumos, fara apasari dintr-astea, din afara sentimentului? Si cum o fi sa fii iubit la fel?
OK, gata. Am tacut. E deprimant. Nu vreau sa ma mai gandesc. :)
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

si eu am parte de acelasi gen de dragoste si cateodata mi se pare un chin.acum sunt fericita si mi se pare ca sunt cea mai norocoasa din lume ca l-am intalnit si mai tarziu ma aduce la disperare cum se comporta cu mine,ma face sa imi para rau ca l-am cunoscut.cu toate astea,nu as putea sa il las vreodata pt ca il iubesc enorm.si ce sa fac?il iubesc asa cum e,sufar si plang cand el e nepasator,ma doare sufletul ca e asa,insa nu il pot lasa...poate asa e dragostea...sau poate nu...poate ca asa e dragostea mea...

Am pornit conferinta, cred, mai mult sa ma descarc...
Asteptam sa fiu combatuta, contrazisa si pusa la zid... Sa mi se spuna doar ca totul e frumos si lin pe lume iar eu sunt aiurea.
Dar citesc comentariile si... e de speriat cat de raspandit e fenomenul "iubirii ciudate"! :(
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

citeam mai devreme titlurile de pe forum si asta parca m-a sagetat cand l-am vazut...oare de ce? raspunsul este cat se poate de simplu: in viata mea s-a pitulat, nu de mult, o iubire ciudata....enervant de ciudata. de fapt....mi-e frica sa zic ca e iubire...mi-as dorii sa nu fie ....dar cu sigranta este....
Fiecare dintre noi avem vieti diferite, pasim pe drumuri paralele si totusi destinul a vrut ca noi sa ne cunoastem.Blestemat destin...Si acum ii simt parfumul.....

"iubire ciudata,imposibila"....pai prin insasi esenta ei iubirea este ciudata,cum bine zici "te dispera..." ne complacem in neant si atunci cand iesim spre iubire ne dam seama ca neantul era mai placut....nu vedem, ramanand cu ochii larg inchisi, nu vedem ca poate cel (cea) care merita iubirea noastra este aici sau acolo...ne dam seama ca trezirea trezitului nu este trezire....ne spunem ca asa a fost sa fie,viata merge mai departe...dar care viata,ca a mea merge taras, ne spunem daca avem curajul sa ne spunem....acel avant despre care vorbesti,poate fi infranat de ratiune....rationalizand iubirea ne dam seama daca de fapt iubim.... scuze daca am fost ....

Intrebarea nu e retorica, ce-i drept, dar nici nu ma intreb cum pot fi ucise iubirile ciudate.. mai degraba, cum se poate trai cu ele, sau cum poti impaca asa ceva. Fiind prea prins in vartejul tulburator, iti pot scapa multe evidentze. Luciditatea nu e o caracteristica a sentimentului.
Nu cred ca e gresit sa ceri o privire dinafara. Multi au trecut prin asta, unii n-au patit-o niciodata, altii, poate au intalnit sufletul pereche, cu care s-au gasit intr-o armonie perfecta. De multe ori, ajunge faptul ca nu esti singur, ajunge sa impartasesti cu altii, sa inveti din experienta lor (in masura in care iubirea se poate "invata").
Uneori e de folos si o poveste, ca a ta. :)

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

Tie ti-e frica sa te autotrolezi:)))
Si bingo!Sunt un fericit.Am si retete...:))
Cind mi s-a intimplat a fost divin si divin a ramas....Uite asa au trecut peste 30 de ani si tot ii mai zic doamnei"..ma pistruiato te iubesc de fras ai!.":))

ps revin..Putem iubi linistiti pe Trancaneala si trancani pe iubiri ciudate:))

Tie ti-e frica sa te autotrolezi:)))
No uei. Dar te-am vazut cam singurel pe-aici..:)))
Si bingo!Sunt un fericit.Am si retete...:))
Pai.. da si noua, nu fi egoist!:))
Cu "fras ai", m-ai prins la inghesuiala..
Putem iubi linistiti pe Trancaneala si trancani pe iubiri ciudate:))
Aici subscriu. :)

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

Pe mine nu m-a anuntat nimeni , de un` sa stiu . ca e ziua ei ?
Daca stiam ii umpleam mailul cu felicitari urari si flori . Oricum ea stie ca o iubesc . alex andra pe unde ai o conferinta sa o trolez ? :) oricum iti urez un sincer LA MULTI ANI !
munteanu rodica
vezi conf iubire ciudata , iubire imposibila a lui cri cri . Nu trebuie sa fi neaparat un papa lapte pt a fi iubit . Ma opresc aici pt ca iar ma apuc ami expune punctul de vedere vis-a-vis de iubire . Si nu imi ajunge timpul .
made by unicul

Io bagasem iubirea aceea cu ura la "iubiri ciudate". Vaz c-am imbatranit si nu mai inteleg tineretul din ziua de azi. Of, si mai. :))
--------------------------------------------
Pentru cine-l cunoaste bine, si iadul e tot un fel de "acasa"

Eu am o fata tânara care-mi ofera o dragoste cu "nabadai".Când este cel mai dulce înger,când ma-njura de "mama focului".Si totusi,nu ma pot desparti de ea.Stiti cum se spune:femeia te ridica,femeia te coboara...

Numiti-o cum vreti...iubire ciudata...iubire târzie...m-am ramolit eu si n-am aflat între timp...

eu vin si intreb: cu alhambra ai patit cele ce descrii?

nu vaz ratiunea acestei intrebari

e chiar de-aici: "alhambra e caz deloc inedit..."
incerc sa recunosc si "cazurilor" banale dreptul de a avea umanitate: dureri, intrebari, iubiri ciudate... sau mai precis sa nu uit ca tot ce pt mine poate aparea incadrabil in tabele, statistici ori tipologii, pt cel caruia i se tocmai intampla poate fi ceva major, unic

si tocmai asta e, experienta bat-o vina: am simtit si eu ca imi cade cerul in cap, ca se rastoarna pamantul, ca duc lumea-n spinare si nu-mi vine sa iau peste picior treaba asta

si da, raspunsul e in tine, cum bine zici, dar ce fain e sa-ti gaseasca cineva intebarea potrivita! :)

eu vin si intreb: cu alhambra ai patit cele ce descrii?

nu vaz ratiunea acestei intrebari

e chiar de-aici: "alhambra e caz deloc inedit..."

exclus.
din moment ce comentariul tau precede replica mea.

e chiar de-aici: "alhambra e caz deloc inedit..."
incerc sa recunosc si "cazurilor" banale dreptul de a avea umanitate: dureri, intrebari, iubiri ciudate... sau mai precis sa nu uit ca tot ce pt mine poate aparea incadrabil in tabele, statistici ori tipologii, pt cel caruia i se tocmai intampla poate fi ceva major, unic

io ziceam, simplu si direct, ca povestea alhambrei nu-i noua si nici rara.
e ceva ce-am zis incorect aici? si de unde palaria mea ai tras tu concluzia ca n-as recunoaste cazurilor 'banale' nuj ce drepturi, cand fix in acel mesaj am zis c-am trecut prin ele?

raspunsul e in tine, cum bine zici, dar ce fain e sa-ti gaseasca cineva intebarea potrivita! :)

nu exista asa ceva!
oricate intrebari as pune io, ea ar sti cum sa le evite.
parc-aud 'da, ai dreptate, dar...'.

eu am pornit de-aici:
sub sintagma 'iubire imposibila' se ascunde, de fiecare data, capcana promiscuitatii, in care nici nu stii cand te trezesti, pana la sprancene

si de-aici:
oamenii cer sfaturi doar ca sa li se spuna doar 'bine-ai facut', 'te-ai gandit corect', 'asa e'.
altfel, le vrei raul sau ti-e ciuda ca ei traiesc o iubire frumoasa, de care tu n-ai avut niciodata parte.:)))
si de-aici:
ar trebui sa fie de-ajuns sa tina un jurnal.
"draga jurnalule, ce sfat imi dai? uite ce mi s-a-ntamplat azi..."
dar nu! iluzia comunicarii n-ar fi completa

si interpretarea pe care o dai aici se incadreaza, ca si citatele, la a presupune moduri de a gandi dandu-le drept sigure
mi se pare lipsit de corectitudine

cu tot respectul, iti semnalez ca faci exact acelasi lucru de care ma acuzi.
am avut grija sa precizez ca tot ce spun is rezultatele experientei mele de viata, prin urmare-mi recunosc subiectivitatea (deci accept ca ma pot insela!), dar deocamdata asta e opinia mea.
faptul ca o spun fara ocolisuri nu inseamna (si nu va insemna fiindca asa vrei tu) ca 'presupun un mod de-a gandi al cuiva dandu-l drept sigu'r.
nu confunda maniera clara de-a formula o opinie cu o declaratie de infailibilitate!
is doua lucruri complet diferite.


crezi ca nu e corect ca cineva sa spuna ce e in mintea oamenilor?
atunci de ce esti sigura ca stii ce-i intr-a mea?
lipsit de corectitudine e faptul ca imi lipesti etichete in timp ce ma acuzi de acelasi lucru.

inca o data: tot ce spun sunt certitudini pe care le-am acumulat in timp si pe care le-am verificat.
n-am zis niciodata ca stiu ce gandesc toti oamenii, insa am observat ca nu ne deosebim asa de mult cum ne-ar placea sa credem.

am zis "sub sintagma 'iubire imposibila' se ascunde, de fiecare data, capcana promiscuitatii, in care nici nu stii cand te trezesti, pana la sprancene"

ce te-a deranjat aici? cuvantul 'promiscuitate'? inseamna convietuire ilegala, imorala! si nici n-am zis ca orice relatie de acest tip pica in imoralitate ci ca EXISTA ACEST RISC.

ma, am senzatia ca vorbesc aiurea, futu-i.
stii ce-i ciudat? ca atunci cand is de-acord cu cineva, sau cand zic ceva care i se potriveste, acela imi da imediat dovezi ca m-a-nteles.
cand nu mai sunt de acord, sau ce zic ii atinge focoarda senisibila (de care, firesc, io nu-s constienta) zdrang, nu se mai intelege ce zic.

ma duc sa mananc o mazare.