comentarii

iubire de dumnezeu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iubirea aproapelui - de SIMONA MARIA la: 29/06/2004 21:34:28
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sunt foarte elocvente exemplele pe care le dati si intr-adevar esenta crestinismului sta in cele 2 porunci primordiale,iubirea de Dumnezeu si iubirea aproapelui,pentru ca cum putem noi zice ca-l iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem dar nu iubim aproapele care este tot timpul linga noi.
Eu as mai completa ca intr-adevar ar trebui sa ajungem la un asmenea nivel de credinta incat sa putem muta muntii din loc ,sa facem in asa fel incat si la o cearta cu aproapele nostru ,noi sa fim ce-i care cerem iertare ca l-am suparat chiar daca el nu are dreptate.
Doamne ajuta
#17007 (raspuns la: #16933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire platonica - de om la: 31/05/2005 05:04:04
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Tot citind comentariile voastre m-a "troznit" o definitie: Iubirea este TOTUL incluzand sexul pentru ca asa este mama natura! Cand lipseste un "ingredient" (nu mai este TOT) se numeste iubire INTERESATA, CARNALA, PLATONICA, etc! Va rog sa nu sariti pe mine in legatura cu IUBIREA CATRE DUMNEZEU :-D!
Dupa trozneala definitiei m-a lovit cea a exemplului: un mascul impotent nu este parasit de sotia sa fidela...acesta este o iubire platonica?
#52463 (raspuns la: #52255) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce este iubirea? - de sperantao la: 07/12/2007 13:43:01
(la: Ce este iubirea?)
EDITURA FLORI SPIRITUALE
Judetul Hunedoara, Deva,
Str. Aleea Păcii Bloc K3 ap.14,
Telefon: 0254214049
Mobil: 0748868127
E-mail: florispirituale@hotmail.com
Director Ileana Speranta Baciu

A treia parte a articolului CE ESTE IUBIREA? a autorului australian de origine romana Octavian Sarbatoare, o noua lumina asupra realitatii.

PARTEA A TREIA
6. Dumnezeu este iubire (God is love)

Am lasat acest aspect ultimul, deoarece gasesc ca are complexitatea cea mai mare. O astfel de nădejde s-a dezvoltat din cultura crestina, ingloband si parerea ca iubirea este o taina.
O astfel de viziune, prin modul in care se poate exprima, are implicatii logice interesante. Daca Dumnezeu este iubire si iubirea este Dumnezeu, in aceasta formulare se intruneste latura totala a spiritualitatii iubirii.
O concluzie esentiala este aceea ca fara spiritualitate nu putem intelege iubirea, deoarece Dumnezeu, asa cum se arata in Biblie, este spirit.
Expresia „Dumnezeu este iubire”, mai ales vehiculata in forma ei in limba engleza „God is Love”, este cea mai raspandita in lumea spirituala diversa, trecand barierele religioase. Apeleaza in primul rand la constiinta de Dumnezeu, o stare mentala care, atunci cand este inalt constientizata, se poate spune ca este iubire. Credinta hindusa este si mai explicita, ecuand iubirea (bhakti) cu cunoasterea sufletului. Prin urmare, numai cei care cunosc sufletul pot spune ca iubesc.
Pe aceste coordonate spiritualitatea orientala a dezvoltat conceptul de tantra, care, cunoscand complexitatea energiilor corpului uman a elaborat notiunile de sexualitate sacra. Hindusii, mai cu seama, au imbinat spiritualitatea si sexualitatea, ideile ca „iubirea este sex” si „Dumnezeu este iubire” pornind de la aspectele empirice ale vietii si nazuinta de legatura cu sursa creatiei. O astfel de opinie este putin raspandita in lumea crestina deoarece impletirea dintre spiritualitate si sexualitate este o noutate care contravine pacatului originar; culturile greaca si romana, pe care s-a grefat crestinismul, a pierdut astfel de notiuni, timpul vestalelor Romei a apus de mult.

Opinie

Am prezentat sase tendinte urmărite in definirea iubirii, care, cred eu, intregesc spectrul actual de idei. Modalitatile de exprimare a iubirii au avantajele si dezavantajele lor, ele nu se pot înlocui una pe cealalta deoarece fiecare raspunde la o necesitate intrinseca a omului aflat pe diferite nivele ontologice de constientizare.
Se poate spune ca iubirea cuprinde in ea componentele fiecarei opinii prezentate. In ciuda eforturilor de a gasi un raspuns, care sa-i defineasca intreaga existenta, iubirea va continua sa ramana neelucidata.
Totusi, gasesc ca fara latura spirituala iubirea dintre oameni nu poate fi implinita. Cei care doresc sa traiasca extazul iubirii, care asigura energia mentinerii relatiilor cuplului pe intreaga perioada a vietii, este necesar sa dea preponderenta aspectului de constientizare al ei.
Asocierea dintre iubire si spirit ne arata directia implinirii.

Octavian Sărbătoare, scriitor australian de origine romana, decembrie 2007, Sydney, Australia. Autorul prozei romantice IUBIRE IN INDIA, aparuta in iunie 2007 in Romania la Editura Flori Spirituale. Articol publicat de Ileana Speranta Baciu, directorul Editurii Flori Spirituale, cu permisiunea autorului.
#263733 (raspuns la: #90455) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rugaciunile Parastaselor - de pr Iulian Nistea la: 31/12/2003 09:05:49
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna Eduard.

Despre rugaciuni mai intai:


  1. Ca lucrurile sa fie mai exact intelese, vreau a spun dintru inceput ca rugaciunea este o manifestare fireasca a iubirii (altminteri, ea nu e decât vorbe goale - sigur, insa, noi oamenii, suntem fiinte "amestecate" si nu e cazul sa intram in logica lui sau-sau). Astfel, rugaciunea e un fel de imbratisare (in duh), de fel de invaluire (in duh) a iubirii. Si cum iubirea si duhul transcend acestea lume materiala, rugaciunile "penetreaza" distantele si timpul si aceasta lume.
  2. Cand e vorba de "rugacinile Bisericii", mai intervin niste nuante. E vorba de rugaciunile unei comunitati care formeaza Trupul lui Hristos in acel loc. Rugaciunile din biserica/parohia mea sunt cu adevarat rugaciunile Bisericii lui Hristos, ale Miresei lui Hristos.

Despre moarte, rai-iad, starea sufletului:

  • Pentru noi, crestini, moartea este doar o trecere, iar raiul si iadul sunt in primul rând niste stari: starea de iad (omul îl refuza pe Dumnezeu - cam cum au facut si fac duhurile rele, demonii) sau starea de rai (omul, cu pacate si patimi si lipsuri cu tot, îl primeste pe Dumnezeu, e cu fata la Dumnezeu).

    La aceste lipsuri si patimi si pacate se refera Apostolul când spune dupa moarte sufletul va trece ca prin foc: sufletul trece in lumea duhurilor cu toate ale lui, cu toate atasamentele lui fata de aceasta lume trecatoare; si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa, intre doua vointe si tendinte: intre tendinta pusa de Dumnezeu in om, ca sufletul sa "urce" (limbajul e obligatoriu impropriu) catre El, si tendinta sa proprie ca sa ramâna cu lucrurile de care s-a atasat în aceasta lume. Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente, intrate in noi insine (cum arde doctoul niste negi, niste veruci); si asta doare, cu atat mai mult cu cât aceste atasamente sunt mai adânci si mai puternice. Dar sunt niste legaturi care trebuie sa fie taiate...
  • Ei bine, pentru acestea trebuie sa fie sufletul pregatit, iar noi, fiecare dintre noi, ar trebui sa avem constiinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa inteleaga si sa treaca peste, sa treaca cu.
  • Aceasta pregatire se face, în mod normal, într-o viata: in general, daca te uiti in jurul tau la oamenii mai in varsta, cei mai multi dintre ei deja au ajuns la o anumita constiinta a desertaciunii ("desertaciune sunt toate câte nu ramân dupa moarte" - zice o cântare de la înmormântare). Apoi, întreaga viata crestina este o viata cu Hristos cel mort si înviat, Dumnezeu adevarat si om adevarat.
  • In sfârsit, Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" sunt mai mult decat rugaciuni: sunt niste ritualuri (uneori complexe), in care se citesc (sau se cânta) texte din Scripturi sau "poeme" care ajuta sufletul pe acest drum (si adesea, îi ajuta si pe cei care participa la aceste slujbe sa inteleaga mai bine si sa'si indrepteze viata).
  • Când noi spunem ca omul este trup si suflet (sau: trup, suflet, duh), în fapt nu vorbim de niste "parti" ale omului. Sufletul si trupul sunt atât de strâns unite, ca putem spune ca sunt una. Ei bine, când vine vremea ca sufletul sa se desprinda de trup, nu e usor:
    • omul poate fi speriat
    • omul poate fi debusolat de intrarea intr-o lume cu care nu s-a facut familiar deja din aceasta viata
    • omul are lipsuri, pacate si patimi
    • omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata

  • Relativ la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg):

    • Se zice deci ca 3 zile sufletul sta primprejurul corpului
    • Se zice deci ca apoi, pâna la 40 de zile, sufletul calatoreste prin toate locurile prin care a fost in viata, rememorandu-si tot trecutul (si in a 40-a zi s-ar produce o "judecata partiala" - insa aceasta inca ar trebui explicata, ca nu e deloc un soi de judecata de tribunal...)
    • La 1 an (si apoi in fiecare an) sunt pomenirile anuale care exista in multe traditii religioase.

  • Mai se face apoi, dar nu e un obicei general, la câtiva ani de la moarte, cam când se socoteste ca descompunerea s-a implinit desavarsit (în România la 7 ani, ca e mai umed, în Grecia la 3 ani, ca e mai uscat), o pomenire mai speciala, cu un ritual de dezgropare solemna a ramasitelor (a oaselor), care sunt unse cu mir, in semn de respect pentru trup, creatia lui Dumnezeu, si sunt puse la locul lor. E si o modalitate indirecta prin care se descopera sfintenia unor oameni (ramasitele unor oameni sunt bine-mirositoare, fac minuni etc.).

In final, acum cred ca intuiesti si singur care e rolul si folosul acestor rugaciuni si ritualuri pentru cei adormiti:


  • ne rugam Domnului pentru ei
  • ii ajutam, ii sustinem (dar nu bocind, obicei pagân din unele locuri, care în fapt îi trage oarecum în jos)
  • ne ajutam pe noi insine

Doamne ajuta.

An Nou plin de bucurii !

pr Iulian

#7485 (raspuns la: #7008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rugaciunile Parastaselor: Nedumeriri - de (anonim) la: 03/01/2004 09:20:37
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi
#7552 (raspuns la: #7485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
practica si religia? - de Qbelle la: 04/08/2004 13:18:42
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Ce ma nedumereste intotdeauna la astfel de explicatii sunt explicatiile stiintifice in materie de religie...de ce oare vrem cu obstinatie ca totul sa ne fie stiintific explicat?!

Eu vad credinta ca fiind iubirea de Dumnezeu. Ori iubirea a incercat sa fie explicata stiintific de cineva? Care e reactia chimica care ne face sa ne indragostim? De unde provine ea? Si de ce exista? Evident ca omul, asa cum este construit el este mai mult decat un context de ritual de imprerechere...Si atunci, vin si ma intreb ce legatura are credinta unui om cu explicatiile stiintifice? Daca iubim un Dumnezeu, de ce avem nevoie de palpabil?

Oare unii dintre noi n-am iubit oare persoane nepotrivite, crezand in ele orbeste, uneori impotriva evidentei?

Sunt chiar curioasa daca mai gandeste cineva asa...

Q
Normalitate "anormala". - de mya la: 23/08/2004 12:54:13
(la: Oameni cu insusiri paranormale)
Da, am intalnit (da' nu e meritul meu, va asigur!). Erau calugari sau calugarite.

Nu e vorba de nimic paranormal aici, e ceva firesc ce oricine poate sa faca daca o ia pe drumul asta din dorinta puternica si iubire pentru Dumnezeu, chemare adica (sa citeasca gandurile, sa traiasca fara mancare si apa, din energie mai mult, sa vada in viitor si alte chestii care la prima vedere par ceva fantastic, scrieri de Asimov). Pur si simplu exista oameni avansati spiritual (precum sfintii) care au ajuns pe scara evolutiei spirituale destul de sus.

Nu o sa cititi despre ei in ziare si nici nu o sa-i vedeti la tv, pentru ei capacitatile respective sunt ceva intim, personal...mult mai profund, nu fac circ din asta, nu simt nevoia sa faca! Modestia si umilinta lor pentru Dumnezeu si tot ce e in jur e caracteristica de baza la ei. Apoi...lumea nu e pregatita inca sa auda si sa vada asa ceva, mai e drum lung pana atunci. Peste sute de ani or sa fie mai multi de genul asta pe pamant, fara dubii!

Asa ca ...da, exista si sunt foarte speciali. Oricine poate sa ajunga precum ei, sa vrea numai! Atentie - tre' sa vrea la modul neegoist...stiu e mai subtil decat pare la prima vedere.

Si cand te gandesti ca omul ordinar ("vai steaua lui"....ca sa folosesc o expresie ce-mi coboara nivelul ;-) )se crede buricul pamantului...cateodata.

Subiectivismul asta ne omoara... - de rational rose la: 26/08/2004 20:55:40
(la: Preoti homosexuali?)

Nu inteleg niste lucruri:



- cine vrea sa fie homosexual, de ce tine mortis sa-si spuna si

"crestin", sau, mai rau, "preot crestin", de vreme ce e foarte clar

scris in Biblie (baza crestinismului) ca Dumnezeu dezaproba

homosexualitatea? Cumva pt ca "cineva" are interesul sa compromita

crestinismul?



- Daca nu sunt de acord cu homosexualitatea inseamna ca sunt

"intolerant"? La fel o sa fie numiti si cei care nu sunt de acord cu

hotia, minciuna, crima - daca se continua cu aceiasi "logica". Doar

"stiinta" se straduieste sa gaseasca "gene" pentru fiecare dintre ele,

incercand sa ne convinga ca nu hotii si criminalii sunt de vina: asa

s-au nascut saracii... Si trebuie sa-i acceptam asa cum sunt, nu sa-i ajutam sa se schimbe.



De asta avem nevoie de Dumnezeu, de absolu, ca sa avem un reper, si sa nu ne mai zbatem (pana la moarte) in relativismul parerilor noastre, generate de o minte din ce in ce mai corupta.



Daca ne uitam in natura, ea e guvernata de niste legi foarte exacte, la fel si universul. Cum am putea crede ca noi, care facem parte din acest univers, putem face orice vrem fara sa suportam consecintele?



Despre faptul ca Dumnezeu uraste pacatul dar iubeste pe pacatos s-a

mai discutat aici. La fel si despre faptul ca iubirea lui Dumnezeu nu

exclude dreptatea: o sa vina o zi in care fiecare o sa culegem ce-am

semanat, si o sa dam socoteala despre cum am folosit libertatea de a

alege.




Dragostea si Biblia - de AlexM la: 26/09/2004 09:53:02
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Destin imi dadu cateva aspecte din Biblie care ar putea cu indulgenta sa arate cate ceva din trairile lui X si Y vis a vis de dragostea intre barbat si Femeie.
Cred ca intrebarea mea nu a fost perceputa cum trebuia, foarte probabil ca nu am formulat-o eu cum trebuie. Hai sa explic putin din ceea ce gandisem in prealabil cand am pus aceasta intrebare.
In Biblie e tot vorbeste cu predilectie de 2 feluri de iubire. Iubirea fata de Dumnezeu si Iubirea fata de aproapele tau. Prin iubirea de Dumnezeu se pare ca e clar ce se vrea. Iubesteti Zeul, iubeste (?) cel caruia te inchini.(Ca o paranteza: io am mari probleme cu asta pentru ca nu pot dezvolta sentimente de iubire decat vis a vis de persoane. Nu pot iubi ceva de care sincer, imi este frica, poa sa-mi spuna cine o vrea si ce o vrea. Cand mi-e frica, mi-e frica, acolo nu mai e loc de nici o iubire).
Iubesteti aproapele.. asta, sa nu bat campii prea tare o inteleg ca inemnul iubeste pe orice om.Cat de fiabil si aplicabil in practica este acest lucru, hai sa mai traim sanatosi. Intodeauna or sa fie diferente intre sentimentele nostre pentru oamenii care ne incojoara, pentru unii simtind mai mult, pentru altii mai putin. Este un deziderat acest indemn , un indemn, dar sansele de reushita -cinsit vorbind - sint extrem de reduse. A, da! Fii amabil, fii saritor, ajuta daca poti, nu te gandi sa ceri ceva la schimb pentru ceea ce faci, nu scoate ochii daca ai facut ceva pentru cineva, iarta daca poti!!! Dar asta nu este iubire ci este simplu un mod de a usura convietuirea in societate si este in acelasi timp un mod de usura interactiunea umana.
De ce spusei toata polologhia asta? Pentru ca aparent, cei care au scris textele biblice au fost capabili sa dea astfel de exemple de bunatate in relatiile interumane. Revenind la subiectul dragostea intre barbat si femeie, mie imi pare ca acolo in Biblie nu e asa ceva tocmai pentru ca nu a avut cine sa scrie asta. Cei care au scris textele biblice, ori nu au avut astfel de experiente personale, ori nu au vrut sa amestece experientele lor personale in textele la care scriau.
De ce ar fi important acest lucru? In opinia mea ar fi important pentru a vedea planurile comparative. Orice om este in stare sa analizeze nishte porunci cand astea se interesecteaza cu viata lui de zi cu zi. Scrie "nu fura", se uita cum apare asta in viata lui, e de acord si spune: nu e bine sa furi. Porunca buna, o bila alba pentru Biblie. Asta la aspectul practic. Cand e vorba de aspectul sufletesc, aici e marea buba. Pentru ca vorbind de iubire, omul o sa incerce ceea ce simte vis a vis de o fiinta umana sa o extrapoleze si la natura divina. Aici ma inteb daca nu cumva acest aspect este lasat voit la o parte. Asa o fi? Oamenii care sint sihashtri, care traiesc singuri, acesti oameni cu greutate pot dezvolta sentimente de iubire catre aproapele lor tocmai prin singuratatea in care traiesc. Iubirea e oricum greu de ascuns, ea putand fi confundata cu bunatatea deoarece este greu de facut deosebire intre actiunile care le facem din iubire pentru cineva si actiunile care le facem din simpla bunatate. Ca sa nu o mai lalaiesc mult, aparent cei care au scris textele nu au avut experiente personale de dragoste.Daca ele au existat in vietile lor, atunci aceste sentimente nu razbat din textele lor.
Desigur, iubirea fata sa zeul caruia i se inchinau este exprimata de foarte multe ori. Dar revin la ceea ce am spus la inceputul acestui text. Cand ti-e frica nu poti iubi (eu unul). Iubeau acesti oameni cu adevarat zeitatea care o adorau sau ei faceau un simplu turn off al sentimentelor si decretau frica ca iubire? Hmmm... dificil de spus. Poate este cineva printre noi care poate spune ca el iubeste pe Dumnezeu mai mult decat iubeste o fiinta umana si daca da, poate este in stare sa ne arate natura acestor sentimente. Eu unul am mari minusuri la acest capitol.

cu stima,

AlexM
#23412 (raspuns la: #23408) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ella - de carapiscum la: 04/10/2004 08:37:19
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Pe la noi circula o vorba: sa-ti fie de bine! Asta iti doresc din toata inima, sa-ti fie de folos si spre binecuvantare, intocmai cum spune un crestin cand se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului.

Stii, ma gandesc adeseori la clipele mele de inceput ca si crestin cand aveam o ravna si o dragoste ce duceau pana acolo incat biruiam multe ispite si nevoi numai cu gandul... Timpul a trecut, m-am lenevit, si citind acum mesajul tau mi-a venit in minte in mod automat, aproape ca o revelatie, ideea ce o regasim in unele rugaciuni ale diminetii: si anume ca fiecare zi e un nou inceput al vietii noastre. Da, tare imi doresc sa pot spune in fiecare zi la fel ca tine: "L-am gasit pe Dumnezeu"! Sau "L-am regasit pe Dumnezeu"! Stiu ce minunat este fiindca la fel ca tine am trecut prin aceeasi experienta sublima, la fel ca tine am lacrimat de fericire si am suspinat ca un copil la vederea tatalui bland si milostiv. Ce pot sa spun acum, n-a durat prea mult fiindca, nu-i asa, tot ce e frumos dureaza prea putin sau, ca sa preiau o sintagma la moda, "nici o minune nu tine mai mult de trei zile". De ce oare cicatricile sufletului ne fac sa uitam momentele existentei noastre in care ne-am adunat ca sub o umbrela la flacara iubirii lui Dumnezeu? Cred ca stiu de ce: pe cand El ne iubea, noi eram vrajmasi ai crucii...

As vrea sa pot citi astfel de mesaje in fiecare zi si, din cand in cand macar, sa vin si eu sa zic ce afirmam mai sus: ca L-am gasit pe Dumnezeu. Ce ciudat suna, inseamna ca sunt ratacit...? Sau ca m-a pierdut El pe mine...? Sau ca S-a ascuns ca sa nu-L vad...? Sincer nu stiu decat ca eram "in intuneric si-n umbra mortii si-am vazut lumina mare" exact cand mi-era mai greu, cand orice speranta de mai bine si de libertate imi fusesera pur si simplu violate de persoane care ar fi trebuit sa ma lumineze. N-aveam nici macar curajul de-a sta fata in fata cu mine insumi, mi-era teama sa nu ma recunosc... Dar am invatat la sanul bisericii ca laptele credintei te creste, asa cum se spune prin basmele noastre strabune, in trei zile cat altii, care nu se hranesc cu el, in trei ani. Si uite-asa mi-au crescut si dintii de azi cu care pot mesteca acum carne, n-am ramas doar la lapte.

Da-mi Doamne sa te regasesc in fiecare zi pe drumul vietii mele! Da-mi Doamne sa ma regasesti Tu de fiecare data cand abandonez acest drum si-o iau pe aiurea! Si daca s-o putea, eu nu indraznesc sa-Ti cer sa ma iei in brate caci stiu ca sunt nevrednic de asa o cinste mare, ci "fa-ma ca pe unul din argatii Tai"! Iar de nu s-o gasi un loc si pt. mine in camarile Tale spatioase si luminoase, lasa-ma macar sa sprijin stalpii portilor casei Tale ca sa-Ti pot vedea Fata fara asemanare. Si adu-Ti aminte ca faptura Ta sunt si ca nu astept de la Tine sa faci lucrul in locul meu, ci sa ma ajuti sa-l implinesc precum voiesti.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
... - de Axel la: 26/10/2004 13:00:40
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Mai frate, am citit comentariile din conferinta asta, mi-am facut cruce - ca tot e in tema -, am luat o cafea, mi-am aprins o tigara si am meditat o tira.

Acuma, sint 3 domenii in care ma pricep ca profesionist iar religia nu e, din pacate, unul dintre ele. Religia - ca si concept "urban" - am abordat-o doar prin citirea Bibliei din pura curiozitate pentru ca, personal nu consider ca am nevoie de instructiuni de folosire a liniei de comunicatie cu Dumnezeu.


Oricum, ceea ce vreau sa spun - si nu ma intereseaza cit de sus vor sari unii si cit se vor isteriza - este ca, daca as avea un copil, NU l-as lasa la orele de religie in conditiile in care ar putea sa afle de la o virsta frageda ce porcarii si ce mizerii sint scrise in Biblie.


Usurel. Nu va sufocati de nervi inca; mai am de zis.


Incesturi.

Violuri.

Copii si femei insarcinate molestati si ucisi.

Tortura.

Crime.

Masacre.

Genocid.

Tradare.


Asta ca sa sintetizez in niste termeni seci ororile descrise in acea carte destinata, nu-i asa, iubitorilor de Dumnezeu, care trebuie sa traiasca conform acelor principii.


Nu ma luati cu agumente teologice si teozofice. Ginditi-va ca marea majoritate habar n-are de filozofia religiei si nici de argumentatia savanta, condimentata cu citate mieroase de prin Scripturi.

De asemenea, marea majoritate nu percepe religia ca pe-o apropiere de Dumnezeu ci mai curind ca pe un concept abstract, ale carui reguli sint stricte:

- inchina-te cind treci prin fata unei biserici ( DE CE? );

- nu uita sa spui "Doamne iarta-ma" cind spui vreo timpenie ( dar cind il injuri de dumnezeii ma-sii pe ala de te-a scos din sarite, CUM E? );

- du-te degraba sa iei apa sfintita la Boboteaza ( dar nu uita sa dai virtos din coate si sa calci babele in picioare, atragindu-ti din partea acelorasi babe cucernice un val de injuraturi si blesteme; cum vine ASTA? );

- bea ca porcu' si ia-ti nevasta la omor pina obosesti ( unde scrie ASTA? );

...si altele, si altele, pe care le cunoasteti prea bine.


Si-atunci?

Spunea cineva aici de ticalosul ala de Teoctist. Si avea dreptate. nemernicul ala ar trebui ars de viu, cite putin in fiecare zi, pina crapa in chinuri, pentru toate porcariile pe care le-a facut. Si nu-mi veniti acum cu argumente de genul "a fost obligat" sau altele de-astea.

Nimeni nu a fost obligat sa faca ceva decit daca avea caracter de sluga. Cunosc oameni care si acum sufera ca niste martiri pentru ca au refuzat obedienta de rahat fata de stat; in ceea ce ma priveste am fost arestat de 2 ori pe vremea aia si m-au batut de m-am cacat pe mine singe, la propriu. Cu toate astea, consider ca mi-am pastrat demnitatea de om asa ca pot sa emit o judecata in privinta asta:

Cita vreme Biserica Ortodoxa va fi cirmuita de animalele de-acum, nimic nu va fi in regula intr-o tara majoritar ortodoxa cum e Romania.


Si acum sa vina un popa gras ca un porc si sa-mi invete copilul cum e cu iubirea de Dumnezeu, saltindu-si burta pe sub anteriu si gindindu-se la betia de diseara?? No way!

Mai bine ma duc cu el pe un cimp, il pun sa se uite in jur si ii spun:
"Uite, fiule, tot ce vezi aici a fost creat de Dumnezeu. Aici sa te rogi, aici sa intri in comuniune cu El, pentru ca Dumnezeu este natura, iar nu zidurile intre care se inchid asa-zisii credinciosi uitindu-se la niste caramizi vopsite in loc sa se uite la cerul albastru de unde El ne priveste pe toti".

Si daca Dumnezeu si Fecioara Maria vor crede ca e nepotrivit, atunci sa-mi dea pedeapsa ce mi se cuvine!

Ceva imi spune insa ca nu trebuie sa ma tem...


Poate ca cele de mai sus sint pe undeva off-topic; sper ca nu asta va deranja.


A la votre.


ce se poate spune despre subiect - de carapiscum la: 23/03/2005 04:53:30
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Ar fi f. multe de spus pe marginea acestei teme si cred ca eu sunt in masura sa dau unele raspunsuri la unele intrebari (nu la toate) deoarece "din intamplare" am fost casatorit cu o femeie mult mai in varsta decat mine, cam cu vreo 14 ani. Asta s-a intamplat nu de mult, unii dintre voi deja ati aflat de problemele mele. Din pacate pt. amandoi, adica atat pt. mine cat si pt. sotia mea, am ajuns in final sa spun ca "n-a fost sa fie", sau ceva de genul asta. Oricat am incercat eu si ea sa ne potrivim si sa ne completam reciproc, oricat ne-am iubit noi la inceput, diferentele mari in mentalitati, in gandire si in felul de a privi viata in general au fost insurmontabile. Ceea ce spun aici nu se vrea a fi un fel de manual bun de citit in cazuri ca al meu, nu consider ca preferintele, experientele sau cunostintele acumulate de unii sau de altii pot fi un suport destul de temeinic care trebuie insusit 100%. Este o vorba: "fiecare caz cu necazul lui".
Am putea pleca in aceasta dezbatere de la ceea ce-si doresc cei doi la inceputul sau chiar inainte de inceputul relatiei lor caci mi se pare a fi extrem de important aspectul asta. Daca cei doi n-au dorinte, idealuri si principii comune, mi se pare ca e extrem de dificil (daca nu chiar imposibil) de realizat ceva trainic si de lunga durata. Mai devreme sau mai tarziu ies la iveala refularile pt. neimpliniri, pt. idealurile naruite si desigur pt. principiile personale incalcate in numele unei iubiri pe care oricum n-o poti intelege. Cred ca a fi onest cu tine insuti, inainte de a lua decizia casatoriei cu cineva mai in varsta decat tine, este capital. Daca nu te minti din start gandindu-te ca poate o sa fie bine chiar daca trebuie sa treci/calci peste principiile proprii, atunci pastrezi o sansa reala de a nu forta lucrurile pana acolo incat sa-ti para rau mai tarziu pt. decizia ta. Insa asa cum se stie, de cele mai multe ori nu tinem cont de absolut nimic atunci cand vine vorba de persoana pe care o iubim. Suntem in stare de orice, ne dam "rotunzi" si a-toate-stiutori, ajungem chiar sa credem ca tot ce zboara se mananca (inclusiv vreun boeing de nu stiu cate milioane de $) si in final nu mai vedem fata reala a relatiei pe care o s-o intemeiem, ci un fel de proiectie a mintii noastre. Asta inseamna insa nu numai ca te minti pe tine insuti, dar si pe persoana careia i se adreseaza sentimentele si trairile tale, ceea ce este extrem de grav oricum am intoarce-o noi.
In privinta interesului de care vorbea gazda acestui subiect, eu consider (si cred ca pe buna dreptate) ca inca nu s-a nascut pe acest pamant vreun om care sa nu aiba un anumit interes vis-a-vis de consoarta: fie ca e vorba de returnarea iubirii prin gesturi, vorbe si acte de tot felul- vorbesc de impartasirea iubirii; fie ca e vorba de egoismul uman care cere fara a da la fel inapoi; fie ca e vorba de sentimentul de stabilitate sau de forta oferit de celalalt; fie ca e vorba de dorinta de manifestare a puterii fata de o persoana mai slaba; fie ca e vorba de a procrea; fie ca e vorba de a avea pe cineva alaturi pt. a nu duce o viata in singuratate; fie ca e vorba de "intr-ajutorare"; fie ca e vorba de placerile sexuale; fie ca e vorba de atingerea unor scopuri materiale; toata lumea "VREA CEVA ANUME" atunci cand se casatoreste! Prin urmare nu cred ca se poate vorbi de relatie dezinteresata in nici un caz anume. Ca sa stam si sa calculam acuma daca persoanele ce o fac dintr-un anumit scop sunt sau nu indreptatite, sau daca este scuzabila purtarea lor privit prin prisma iubirii pe care ele insele aceste persoane cred ca o manifesta, nu stiu in ce masura este relevant. Poate par un pic negativist si desigur ca o sa mi se puna in vedere faptul ca am trecut (inca mai trec) printr-un proces care mi-a afectat serios modul de abordare a vietii la plural, insa ce vreau sa va asigur ca n-am nici un fel de resentimente fata de nimeni si inca nu m-am demoralizat si nu m-am schimbat intru atat incat sa nu mai accept iubirea ca sentiment unic si desavarsit. NU, ce vreau sa spun e ca iubirea manifestata interuman este o copie infidela a iubirii divine manifestata fata de noi. Diferenta consta in faptul ca iubirea lui Dumnezeu este creatoare, in timp ce iubirea omului fata de om este de multe ori distructiva- asta pt. ca, asa cum am spus mai sus, primeaza interesul. Da, recunosc ca si eu la randul meu am urmarit anumite interesuri cand m-am casatorit cu o femeie mai in varsta decat mine, altele decat cele materiale dar interesuri. La fel si ea a urmarit anumite scopuri cand s-a casatorit cu mine, ca daca n-ar fi avut nimic de urmarit inseamna ca nici nu s-ar fi casatorit cu mine. Vreau sa scot in evidenta doar esenta, asa cum spuneam nu are o mare relevanta ce anume a dorit unul sau celalalt. Spunea un scriitor francez, al carui nume nu mi-l amintesc acum, ca iubirea e una singura dar exista mii de copii diferite. Inclin sa-i dau dreptate, sentimentul de iubire socotit/judecat la modul absolut este unul singur, difera doar modul in care acesta este pus in practica de la caz la caz si de la persoana la persoana.
In ce priveste diferentele intelectuale..., sa avem pardon dar in opinia mea cine se crede superior pe motiv ca are mai multa scoala decat altii n-o sa-si gaseasca niciodata locul intre semeni. Generalizez fiindca e o chestiune care nu se refera exclusiv la problemele familiale. Diferentele acestea "de pregatire, de educatie, de medii din care provin cei doi" sunt create artificial in momentul in care unul sau altul tine sa domine. Am intalnit profesori universitari care stateau de vorba cu intelectuali la fel si cu opincari, oameni pe care nivelul de cultura acumulat i-a facut sa inteleaga esenta vietii, anume "curatenia" sufletului unui om indiferent de patura sociala din care provine. Si cred ca cu asta am spus totul. Cine invatat fiind inca n-a inteles importanta curateniei spirituale/sufletesti a omului, atunci si-a capatat diplomele pe ochi frumosi. Revin, si cu asta inchei, exista la noi la romani anumite retineri legate de ceea ce spunea gazda forumului, retineri manifestate ca urmare a impamantenirii ideilor preconcepute, asa cum bine remarca cineva inaintea mea. Cine uzeaza de ele creaza aceste diferente artificial, adica "face din tantar armasar".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Daca prietenia este frumoasa, - de (anonim) la: 24/03/2005 15:32:39
(la: Prietenia prematura (daca stiti la ce ma refer))
Daca prietenia este frumoasa, da! Dar de cele mai multe ori totul se reduce la sex...atunci totul este depravat si ajungi la acea tristete si durere de care ai amintit! Iti recomand o carte superba "Hristos si tinerii" sau "Tinerii pe calea intrebarilor" a lui Dumitru Laurentiu, un tanar teolog care trateaza exact problemele cu care se confrunta tinerii in ziua de azi... O relatie este frumoasa atunci cand exista iubire adevarata si cand ai un punct! Punctul nu-l poti avea decat daca in sufletul tau exista iubirea de Dumnezeu...astfel totul are sens si te ajuta sa nu aluneci! Iti urez succes si ai grija, de obicei la varsta asta "tot ce zboara se mananca"...fii 5 minute mai destept!
Ai grija de tine!
"Mi s-a parut mereu absurda, - de SSDD la: 17/05/2005 02:33:50
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"Mi s-a parut mereu absurda, cautarea semnificatiei sau a scopului propriei noastre existente sau a celorlalte fiinte."... citandu-l pe Einstein inteleg ca gandesti in felul acesta.....
Cu toate ca am tot respectul pe omul de stiinta Einstein, sa stii ca nu sunt extrem de entuziasmat de ganditorul Einstein.

...asta crezi Cassandra? atunci, crede-ma, sunt foarte dezamagit de tine....si cred ca insasi discutia pe care am avut-o este doar o pierdere de timp pentru tine....si mi l-ai irosit si pe al meu...

crestinii, cel putin cei catolici, nu cred in Dumnezeu de frica unei pedepse...nu stiu de unde o scoate lumea pe asta....credinta este iubire de Dumnezeu nu teama....acea pedeapsa de care vorbesti, in esenta, este o viatza in apsenta lui Dumneze ....acea pedeapsa este o optiune a noastra....
daca Dumnezeu este speranta atunci apsenta ar fi disperarea....
deasemenea opusul iubire va fi ura, al linistii ...nelinistea....
#49448 (raspuns la: #49444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spinroz - de SSDD la: 17/05/2005 20:42:01
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
dragul meu prieten, daca tu nu te poti contola nu inseamna ca totzi suntem ca si tine...
fiecare om este tentat de 7 ori cate 7...in fiecare zi...unii se lasa dusi de val mai mult, altii mai putin....
ceea ce incerc sa subliniez este ca ne putem ridica deasupa impulsurilor, daca vrem....
nu stiu cum isi reprima preotii impulsurile sexuale dar pot sa-ti spun cum mi le reprim eu....ei bine prin rugaciune, prin sport, prin lectura, prin munca si mai ales prin iubire de Dumnezeu....dar fiecare este stapanul vietii lui....poate sa faca ce vrea

viata religioasa este optionala, de ce am blama biserica pentru ca unii nu pot fi consecventi cu optiunile lor?

Eu nu-i condamn pe homosexuali....si cu atat mai putin biserica....tot ce spun este ca din punctul de vedere al bisericii, practicile homosexuale sunt considerate pacate carnale.

pe de alta parte legile societatii nu o condama....nu vad de ce homosexualii vor aprobarea bisericii atata timp cat in sufletul lor nu simt ca ar face ceva gresit....poti sa-mi raspunzi la acest punct, te rog.....?
#49531 (raspuns la: #49500) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Padre Sergiu - de spinroz la: 18/05/2005 22:30:00
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Din prima frază trebuie să constat că expresia ,,ca şi tine'' folosită în acest context, sună ca expresia ,,agramaticalităţi'' uzitată pe un post de televiziune de un cântăreţ manele. Întreabă orice profesor de limba română şi-ţi va spune că fraza sună corect astfel:,,... dacă nu te poţi controla nu înseamnă că toţi suntem ca tine.'' Expresia ,,ca şi tine'' sună ca o trompetă cazonă.

Dar cum eşti tu şi alţii pe care nu-i spui, deosebit de mine?!...
Prima dragoste a fiecărui adolescent şi a peste 70% dintre adolescente este sora stângii, ,,manuela'' sau nu mai ştiu ce alte denumiri de argou or fi folosite pentru a denumi fenomenul autoerotismului. Să nu spui că nu te-ai masturbat fiindcă atunci mă vei face să cred că eşti ipocrit. Peste 95% dintre băieţi trec prin faza autoerotism, diferenţa de 5% sunt din aceia care au diferite afecţiuni de impotenţă erectilă, hermafroditism, pubertate întârziată, testicule disgenice, etc. Îmi susţin în continuare punctul de vedere că autoerotismul este o formă de homosexualitate, (eu cu mine însumi ; în cercurile de homosexuali se foloseşte adesea masturbarea reciprocă), aşa că dacă te-ai masturbat ai comis păcatul homosexualităţii.

,,Ceea ce încerc eu să subliniez'', ca să mă folosesc de expresia ta, este că un om normal nu se poate ridica şi nici nu este indicat din punctul de vedere al sănătăţii mintale şi fizice să se ridice deasupra impulsurilor fiindcă am fost dotaţi de Dumnezeu cu aceste organe şi ar fi o absurditate să ne împotrivim dorinţelor fireşti generate de activitatea hipofizei

Da, sunt de acord cu tine, că avem liber arbitru şi capacitatea de a opta, dar te întreb de ce trebuie să interpui biserica între tine şi Dumnezeu? Ce este biserica? Interfaţa Lui Dumnezeu? Împotriva acestui lucru s-a ridicat Isus şi de aceea a fost răstignit, împotriva iubirii de Dumnezeu, fără iubire; împotriva fariseilor ipocriţi pioşi în fapte dar nu şi în inimă, împotriva saducheilor la care legea era deasupra oricărei iubiri. Ce este actualmente biserica decât o nouă faţetă fariseică şi saducheică!
Te întreb acum pe tine care te lauzi că îţi controlezi atât de bine impulsurile, ai păcătuit sau nu prin autoerotism? Dacă ai păcătuit prin autoerotism eşti unul de-al nostru, chiar dacă nu recunoşti, în sinea ta. Ce susţii tu că reuşeşti prin rugăciune, sport şi citit este un ideal, or idealul e imposibil de atins de om.
Homosexualii nu cer aprobarea bisericii decât în ,,ideea căsătoriei'' ş normalizării unei forme de sexualitate pe care eu susţin, cum am susţinut şi în refutaţiile mele anterioare, că este o formă extremistă de sexualitate, fiindcă iese din ,, calea de mijloc '', cea a raţiunii. Un om raţional nu trebuie să accepte homosexualitatea, dar din păcate iraţionalul generat de inconştient ne domină adesea comportamentul sexual. Asta îmi aduce aminte de atelajul sufletului îndrăgostitului din Phaidros, 253c-256b, cu vizitiul(sufletul) şi cei doi cai unul alb(raţionalul) şi celălalt negru ( iraţionalul). Cel negru este cu greu strunit de vizitiu. Iubirea fie de natură hetero- sau homo- este o dorinţă căreia nu ne putem opune; e o fatalitate programată de Dumnezeu în codul genetic pentru a transmite ,,gena egoistă'', numai că omul are liberul arbitru de a o folosi şi în alte forme de sexualitate.
#49740 (raspuns la: #49531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
religie si credinte - de cattallin2002 la: 24/05/2005 12:17:11
(la: Putem vorbi de o Europa cu radacini crestine?)
Legat de radacinile crestine ale Europei, se impune o evidentiere: pina la "schisma" din 1054 se putea vorbi de o Europa care avea o singura biserica si credinta era pe unul din primele planuri al vietii locuitorilor din acea Europa, chiar daca in fapte nu se vedea intotdeauna la toti.
In 1054 nu s-a despartit Biserica in doua, nu s-a farimitat, pentru ca IIsus a zis ca pina la sfirsitul veacului Biserica pe care El a intemeiat-o nu v-a putea fi biruita si distrusa. Biserica a ramas una si ne bucuram ca si noi romanii facem parte din ea. Ortodoxia insasi se traduce ca "dreapta credinta" si asta nu este doar o figura de stil.
Sa stam drept si sa judecam: biserica ortodoxa nu a schimbat nimic din ce a ramas de la IIsus si de la sfintii apostoli. Slujba a ramas aceeasi, crezul la fel, trairea asijderea.
Noi putem sa stam si sa judecam cu gindirea noastra limitata cum e mai bine si care ar fi adevarul, dar un sfint luminat de Duhul lui Dumnezeu, zice din capul lui sau de la Dumnezeu? Si biserica noastra nu face sfinti pe oricine, care cum are o "viziune" e deja de la Dumnezeu. In vechime calugarii care aveau o vedenie, viziune, mergeau la un calugar cu viata sfinta care avea darul inainte vederii pantru a-l intreba daca au avut o viziune de la Dumnezeu sau o amagire de la diavol.
Insasi miscarile protestante au aparut ca un protest la exagerarile bisericii catolice, a indepartarii acesteia de la dreapta credinta, de la iubirea lui Dumnezeu.
Religiile orientale propaga ideea ca fiecare are adevarul, adevarul este dupa cum il vede fiecare om. Sa ne gindim daca este chiar asa;
Eu acum scriu de la un internet intr-un oras din Romania (Brasov). Rog citeva persoane care nu cunosc adevarul sa se gindeasca unde ma aflu: cineva poate zice ca in Romania, dar nu stie orasul, altcineva in Galati, unul in Italia, altul in Bucuresti si un altul in Brasov. Toti au avut dreptate? Fiecare s-a apropiat mai mult sau mai putin de adevar.
Dar acestea au fost numai pareri. Adevarul este unul singur in privinta asta, nu ma aflam in mai multe locuri deodata.
Asa este si in ceea ce priveste religia si adevarul despre Dumnezeu: ca o fi cum zic musulmanii, ca o fi cum zic hindusii sau catolicii sau ortodoxii, sau undeva la mijloc, adevarul e tot unul singur in toate amanuntele. Dumnezeu nu poate fi si exclusiv in afara lumii create cum spun crestinii, si inglobat in fiecare parte a lumii cum spun hindusii si budistii. Ori are unul din cei doi dreptate, sau poate este si in afara lumii si in fiecare particica a lumii, dar adevarul este unul singur.
Noi putem afla adevarul cautindu-l, cei pe care i-am intrebat la ce internet sint pot afla daca se intereseaza sau ma intreaba pe mine.
Dupa aceasta lunga paranteza revin la subiectul pus in discutie: radacinile crestine ale Europei. Ce importanta are pentru un ateu (liber cugetator, datator cu parerea) daca Europa are radacini crestine, doar din punct de vedere istoric (si asta tine de trecut)? Ce importanta are pentru un ortodox daca in viitoarea constitutie a Europei unite se va scrie ca e si putin crestina. Ce putem sa discutam noi in cadrul miscarii ecumenice? Facem si noi compromisuri si catolicii si protestantii pina ajungem la un punct comun care sa ne cuprinda pe toti. Poate pentru ortodoxi ar fi bine sa renunte la Fecioara Maria si protestantii vor accepta ceva din cultul nostru.
Poate daca spunem ca Iisus a fost un mare invatator putin mai mare decit Budha sau asemanator vom putea sa ne unim religia si cu budistii, in ton cu ecumenismul mai larg propovaduit in prezent, inclusiv de fostul Papa.
E ca si cum ca sa-i impac pe tori pe care i-am intrebat as zice ca sint la Cluj ca sa fiu la distanta egala de toti si sa-i impac pe toti. Asta nu ar fi o minciuna? Si daca continui as trai in minciuna.
Asa ca dragilor, sa cautam mai intii adevarul si cind l-am gasit va fi o mare bucurie. Si nu va mai trebui sa cautam prin gunoaie sau sa analizam fiecare idee emisa de mintea de mintea unuia sau altuia, in marea lor majoritate "luminati".
Spun toate astea din propria experienta, am fost ateu, apoi atras de paranormal (reiki, reviste de apranormal) pina am gasit adevarul. Si atunci nu a mai trebuit sa caut ceva acolo unde nu era. Fiind de putin timp credincios, ma iertati pentru putina mea stiinta in acest domeniu.
Cu dragoste multa pentru toti si Irina.
Catalin
locuri, religii, dezbinari - de pr Iulian Nistea la: 05/08/2005 17:30:02
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

Buna ziua.

Ma intâi de toate, cer iertare tuturor pentru pauza de prezenta pe forum...

Ma bucur ca puneti problema atât de clar, si sunt sigur ca raspunsurile ce se pot da la aceasta problema, nu vor fi niciodata atât de clare precum întrebarea !

Bine ziceti Dvs in motto'ul ce v-ati ales : "ma intereseaza sa traiesc , nu sa devin, ci sa fiu". Asa si eu, in legatura cu mine insumi, nu-mi pun întrebarea "ce ar fi fost daca...?", pentru ca acest soi de intrebari sunt absurde si fara folos : viata mea e asa cum e, si drumul meu e cel care este, si pe care il traiesc, si care nu e determinat, in cele sufletesti, de alegeri intelectuale -- credinta nu e atât credinta mea, ci credinta ce mi-a dat Domnul ; e un dar de la Dumnezeu, pe care eu doar l-am primit (si apoi lucrat, desigur).

Imi amintesc ca pe la 13-14 ani, în cautarile specifice acestei vârste, mi-am pierdut incet-incet credinta -- azi as spune ca e aproape un specific al acestei vârste punerea în chestiune a religiei ; în plus, nici nu prea avea cine sa-mi ma ajute sa gasesc niste raspunsuri oneste. Apoi, pe drumuri ocolite, am regasit-o pe la 19 ani -- sau mai degraba am fost regasit, in aceste cautari.

Nu povestesc niciodata momentul si felul in care am regasit pe Dumnezeu si Dumnezeu m-a regasit pe mine -- slabiciunea omeneasca face ca oamenii sa ridiculizeze unele lucruri care sub haina banalitatii ascund taina lui Dumnezeu.

Dar voiesc sa spun ca au fost niste etape, sau trepte, daca vreti, ca niste nivele ale Revelatiei :


  1. intai s-a nascut credinta (incredintarea interioara dincolo de explicatie, dar de nezdruncinat) in Dumnezeul personal, cum spuneti Dvs, dincolo de religii

  2. aceasta prima Revelatie este, cred, cea mai importanta, dar ea nu ajuta prea mult la a avea niste raspunsuri legate de felul/modul de viata "dupa Dumnezeu" -- asa, cautarile continua si omul ajunge la maximul Revelatiei : crestinismul, invatatura lui Iisus Hristos, care are in centrul ei Iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui

  3. in Crestinism, din motive exterioare (bogatia vesmintelor ori tot felul de istorii legate de preoti ori de institutia Bisericii etc.), nu am simpatizat de la inceput cu Ortodoxia, desi era confesiunea predominanta in România -- dar pâna la urma tot acolo am ajuns, caci ea poarta pâna in zilele noastre Traditia neintrerupta primita de Apostoli de la Iisus


Acestea sunt etapele drumului meu, si nu am motive - nici de credinta, nici intelectuale -, sa-l ascund, sau sa-l pun in chestiune. Ce pun in chestiune adeseori este masura in care eu reusesc sau nu sa urmez acestui mod de viata lasat de Mântuitorul Iisus Hristos si de Apostoli si de Parintii nostri...

Desigur insa ca m-am intrebat si eu : Dar ce e cu oamenii care s-au nascut intr-o alta cultura si civilizatie, care n-au cunoscut crestinismul, fie inainte de Iisus Hristos, fie in zilele noastre ? -- O incercare de raspuns la aceasta intrebare a dat un Parinte al Bisericii, care a zis : "Stim unde este Biserica, dar nu stim unde nu este". Carevasazica : pentru ca suntem in aceasta cale primita de la Apostoli, stim ca suntem pe drumul cel bun ; dar nu stim ce este cu cei care nu sunt pe aceasta cale a Bisericii, si nu trebuie sa-i judecam pe cei care nu sunt in ea.

Pentru mine, Hristos este Lumina si Iubirea si Bucuria (etc.), asa incat eu cred ca orice suflet care trece in lumea cealalta prin moarte, intâlneste de o maniera nemijlocita aceasta Iubire si Lumina si Bucurie, si atunci acest suflet va face, intr-o cunoastere deplina si nemijlocita, o alegere pe care nu a avut ocazia sa o faca in viata.

Nu stiu daca un asemenea raspuns poate fi multumitor pentru Dvs -- dar pentru mine, el e conform credintei mele.

Cât despre dezbinare, chiar nu vad cum credinta crestina (care are in centru iubirea), poate fi dezbinatoare, zau !

Dia-volos (= "cel care dezbina", gr.) e numele Diavolului, a Satanei, nicidecum al lui Iisus !! Diavolul este cel care divide si dezbina, precum si oamenii care nu urmaresc iubirea in viata lor.

Toate cele bune.

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)

- http://www.calendar-ortodox.ro/ (calendar crestin-ortodox pe anul 2005)

- http://www.EgliseRoumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)

- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)

- http://www.OrthodoxesaParis.org (Ortodocsi la Paris)

#63435 (raspuns la: #62249) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spirit - de cattallin2002 la: 01/11/2005 15:38:39
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Tu ai unele pareri adevarate si bune despre ortodoxie si adevar. Dar, din pacate sint incluse intr-o confuzie generale, specifica zilelor noastre, cind sint o multitudine de alegeri si credinte.
In primul rind referitor la intoleranta, am mai scris ca mi se pare ca te referi la intoleranta la idei gresite. Aici pot sa spun ca sint intolerant. Iisus insusi, desi iubea toti oamenii, ii certa pe iudei pt ratacirile lor, nu era miere si lapte. Nu sint intolerant fata de oameni. De altfel am sesizat ca de fapt cei ce afirma asta (crestinii sint intoleranti), de fapt ei sint toleranti fata de idei gresite, neadevar si intotleranti fata de oameni.
Te rog sa-mi dai un singur exemplu in istorie de intoleranta ortodoxa (nu crestina). Eu nu cunosc.
Referitor la adevar, am zis ca ortodoxia are adevarul intreg, n-am zis ca sigur nu se mintuiesc si alti crestini, eu nu stiu asta si nici nu cred.
Decit ateu sau alte rataciri mai bine catolic.
Referitor la biserica, nu numai ca a zis Iisus ca va dainui pe vecie, ci, mai mult, ca nu o vor darima niciodata puterile Iadului. asadar nici acum, nici acum 100 de ani, nici peste 100 de ani. Tu presupui gresit ca biserica nu mai e acum, sau nu afost acum 200 de ani. A infrint-o?
Acum e la moda cu Dumnezeul personal. Prin ce difera de idoli ca noi ne inchipuim cum vrem noi pe Dumnezeu, adica mai si interpretam legile lasate, dupa cum ne suna noua bine la ureche. Biblia poti s-o interpretezi cum vrei, daca nu nu lumineaza Dumnezeu nu vedem nimic.
Legat de diavol. Aici cred ca amindoi credem in existenta diavolului. Tu cum crezi ca actioneaza? Scrie in Biblie ca poate aparea ca si inger de lumina? Sint nenumarate cazuri in pateric cind apare ca un inger, ca si Iisus,etc. Diavolul lupta neincetat, adapteaza pt fiecare metode specifice. De exemplu noua nu ne poate spune sa omorim pe cineva ca nu facem. Ne ia mai intii cu binisorul. Diavolul, fiind o fiinta spirituala are mai multe capacitati ca noi. Poate face minuni (ce ias din normal).
Aici e o poveste mai lunga. Vezi in Faptele apostolilor cum Sf Pavel a certat duhul care era intr-o ghicitoare desi zicea ca ei sint trimisi de Iisus, adevarul. Pai diavolul nu face numai rau si zice numai minciuni!. Daca tu crezi asa, atunci tot timpul te lasi inselat.
Moaste de sfinti am vazut, am simtit cum miroase si am simtit efectul lor. Moaste de guru nu exista, nici de yogini.
Da, cunosc ca yoginii stiu mai multe decit crestinii. Pe marii yogini, fara sa stie, ii inspira diavolul. Vezi la profeti ca erau nenumarati profeti mincinosi care ziceau si ei ceva inspirat. Tu cum citesti Biblia?
Legat de curvie, vad ca inventezi legi si le schimbi.
Despre Kali o ipostaza a lui Dumnezeu e oripilant! Ca si ceilalti zei. Pai nu e acelasi lucru cu idolii din Biblie?, tu crezi ce scrie in Biblie pe sarite?
Asculta aici si intelege: in Veciul Testament (care tine si de iudei, ce nu cred in Sfinta Treime), in Geneza (facerea) , capitolul 18 Dumnezeu vine la Aavram si erau 3 persoane. Intelege, omule, ca grea e ratacirea ta si te inchini la diavol crezind ca e Dumnezeu.
Tu de fapt ai o religie proprie, nu e nici crestina, nici total hindusa. Asta nu ti-o spun ca repros sau condamnare ci cu mare parere de rau, pt ca greu iti va fi sa te lepezi de ratacire. Dar nu imposibil.
Daca ai citit vietile sfintilor vezi ce inseamna un sfint si cum se luptau in primul rind cu zeii greci, romani. Nu ziceau ca e o alta ipostaza a lui Dumnezeu.
Iertate iti sint pacatele tale caci mult ai iubit se refera la iubirea de Dumnezeu, nu de amanti !!!!!!!!
Cu cit ne indepartam mai mult de Dumnezeu cu atit nu mai deosebim adevarul de neadevar si binele de rau. Si zicem ca binele e rau si neadevarul e adevar.
Cu bine, astept sa-mi raspunzi.
#83586 (raspuns la: #81919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu stiam ca "agapé" este iub - de Honey in the Sunshine la: 03/01/2006 23:16:06
(la: Cele patru feluri de dragoste)
eu stiam ca "agapé" este iubirea lui dumnezeu fata de oameni, iubirea divina de care muritorii nu sunt in stare.
Iubirea oamenilor se numeste "eros" si inseamna in mare parte egoism, adica sa iubesti partile din tine oglindite in cei din jur.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...