comentarii

iubire impartasita


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Oglinzi paralele - de Guinevere la: 20/01/2006 00:19:18
(la: Scrisoare despre iubire 3)
"Ne dam iluzia, ne dam senzatia de moale de pe fundul golului din noi, ne dam sunetul aerului batut de aripile noastre care ne salveaza de la prabusire".

Si uite asa, bucatica asta de vorbe una langa alta ca oglinjoarele de roua pe un fir de iarba, m-a facut sa realizez ca in text nu mai e vorba despre iubire (shock!) ci despre coborari interioare suficient de adanci incat nu iubirea, ci doar o oglinda paralela iti poate da imaginea nesfarsitului pe care il cauti. Iubirea e un pretext, omul din text vrea sa simta totul, ca o impuscare.

Kirkegaard a renuntat la iubirea vietii lui, iubire impartasita si implinita, pentru filosofie, pentru ca voia sa cuprinda neantul cu sufletul si mintea. O iubita inteligenta nu vrea sa fie prea putin, pretext de iubire. Intre cautarea absolutului si cautarea absolutului intr-o femeie e un semn de mai mare, rareori de mai mare sau egal. Nu stiu daca sa ma bucur pentru omul din textul tau sau nu pentru ca nu stiu daca la sfarsitul cautarii lui, dizolvarea intr-o oglinda paralela doare sau nu.

_______________________________________________
"De la sublim la ridicol nu este decat un pas". (Napoleon)
Daca tot va complicati, sa va dau niste idei. : ) - de ayoka parol la: 30/03/2006 18:44:53
(la: Realitate romneasca: pensionarii din ratb)
Eu nu pot furniza chiar asa multe prezumtii, stocul meu e ceva mai limitat, dar garantez valoarea lor. : ))
Story-ul meu se poate numi ,,Pantomima mintala”, ,,Mosneagu cu baston de argint”, ,,Roxy si Inima-de-Ciuperca” ori ,,Telefonul fara fir” (2 persoane, copii pana in 3 ani, bafta lor ca au nevoie!).
Actiunea incepe (si se desfasoara) in special in mintile protagonistilor; de aceea, subtextul e de baza. Eroii se sprijina doar pe jumatati de gesturi, miscari vagi, onomatopee (tuse, plescait, fornait, dres de glas, respirat cu substrat etc.), diafane elemente de decor, plus cateva alte mijloace putin mai sofisticate de transmitere si primire de informatie – cuvinte puse aleatoriu cap la cap (personajele noastre, fiind extrem de perspicace, au darul de a descoperi sensuri profunde si multiple in absolut orice insailare de vorbe ori de situatii, deci logica, atata vreme cat exista in capetele lor, aducand ordine in orice categorie de haos, nu mai are ce cauta in ganduri sau asa-zise fraze. Le umplu ei de intelesuri, ba chiar la final le pun si fundite si ornamente si-si dau peste nas unul altuia cu ele, nici ei nu stiu de ce).
Dar sa incepem povestea. Roxy il vede pe batran (Neagu pe nume, poreclit si Optminute sau Inima-de-Ciuperca) mergand pe strada in fatza ei, orientandu-si faptura inca tzantzosa, ajutat de un baston de dandy din argint, spre statia de autobuz. Tanara il cunostea deja foarte bine pe atragatorul grizonat, din vedere si din cateva conversatii telepatice (plus cateva scrisori imaginare, la care el ii raspunsese, tot imaginar). Pentru Roxy, oricum, cele doua planuri, realul si imaginarul, erau nu doar complementare, intersectate si intersanjabile, dar deseori coincideau perfect (tipa era plecata rau cu pluta, nu facea diferenta intre timpuri, oameni, situatii, sentimente sau lipsa de sentimente). Fiind foarte ramasa in urma din punct de vedere social, cultural, economic si religios si constienta de acest fapt zguduitor pentru ea (punea mare pret pe toate acestea si nu vedea decat ascensiune in fatza ochilor), duduia Roxy isi dezvoltase mladios o erotomanie clasa-ntai, cu care-l hartuia pe Neagu de-l zapacise. Se credea iubita strasnic de acest batranel, avea vise erotice cu el, se vedea cu statuie in gradina blocului, ridicata tot de el, ce mai, era chinuita rau de demonii iubirii impartasite pe care o traia cu Optminute. Scrisorile ce si le trimiteau (scrise intotdeauna cu cerneala simpatica, direct pe cerebel) demonstrau clar ca si Inima-de-ciuperca o iubeste si ca se gandeste la ea, si ca ei au o relatie frumoasa, casta, neprimejdioasa, ca orice iubire erotomana, izvorata direct din negurile adanci ale psihicului ei virtuos si ideal.
Despre privirile languroase pe care i le arunca atunci cand se intalneau in statie (si la care, in mintea ei generoasa, el ii raspundea de doua ori pe-atat), Neagu nu avea nici o parere anume. Totusi, la un moment dat, incepu sa miroasa ceva. Mos Neagu se gandi brusc, cu flerul care-l caracteriza (si care nu dadea gres), ca fata ii face ochi dulci din cauza ca ii place bastonul lui de argint, pe care vrea sa i-l smulga intr-un moment de neatentie din mana chircita si sa-l vanda pentru a-si plati intretinerea. Asa ca o privi deodata cu ura si-si puse in gand ca, data viitoare cand mai iese din casa, sa-si imbrace bastonul in piele. Zis si facut. In ziua urmatoare, Optminute iesi mandru din scara blocului, fericit ca, iaca, acum o dovedeste pe domnita pusa pe sotii si-i scoate bazaconiile din capsorul zguduit de evenimente. Dar Rosanne nu mai aparu in statie. Optminute se simti lezat (cum, tocmai acum, cand sa-i arate el baston de argint peste spinare!…?), dar isi promise sa nu lase furia sa-i treaca (ia mai da-o naibii de tensiune!). Cand urca in autobuz, iata aparu si Roxy erotomana val-vartej, il impinse pe tataie, el cazu pe un scaun, socat si, prinsa cu mana de bara, incepu sa mestece guma deasupra capului lui (care ii apartinea pe vecie, cu restul de mos cu tot). Optminute lesina cateva secunde, iar cand se trezi buimac, vazand-o pe maniaca proiectata pe tavanul masinii, uitandu-se la el cu ochii sticlosi, gata sa-l manance din priviri, isi pipai bastonul, ca nu cumva sa i-l fi sustras nenorocita, dar simtindu-l stand cuminte la locul lui, nu gasi altceva mai bun de spus decat: ,,creatura ce esti, nu ti-e rusine sa mesteci guma in masina lu’ Reatebe, pun pariu ca n-ai nici bilet, jos cu tine, netrebnico, pana nu vomez! (nervos-nervos, da’ cuvinte sclifosite avea!…) Roxy intepeni si simti ca-i pica ceru-n cap si, cu ocazia asta, ca se desface si pamantul sub ea si o-nghite, cu amor cu tot…se uita ca o papusa de catifea batuta de vremi, fix in ochii mosneagului dezlantuit si nu gandea decat: ,,unde plecasi, iubire solida de acum cateva minute?’’ Ii veni sa-l ia pe mos de haina si sa tipe cu disperare: ,,Cine esti si ce-ai facut cu Inima-de-Ciuperca???” (se vede treaba ca-si imagina, in crunta ei deznadejde, ca mosul iesise din corp in momentul de letargie si un spirit ingrozitor ii luase locul. Un spirit neindurator, care n-o iubea si care nu avea s-o iubeasca – sau, ma rog, nu avea s-o adore ca Optminute).
La urmatoarea statie, Roxy, luandu-si cu ochii aposi ramas-bun de la corpul iubit, cobori, tarsaindu-si picioarele, si o lacrima de iubire moarta se asternu sub pasii ei, evaporandu-se pe asfaltul prafuit. Avea sa inceapa sa caute spiritul lui Neagu prin toata lumea, si, la nevoie, avea sa-si puna propriul trup in slujba acelui suflet iubitor, iesind de bunavoie din el, spre a-l lasa la discretia iubitului inimos, sa se lafaie in el inca 60 si ceva de ani…Macar atat sa faca, in cinstea iubirii pe care el, Inima-de-Ciuperca, suflet destoinic, i-o purtase.
Neagu, in schimb, multumit-ochi de succesul cuvintelor sale agresive, merse cu autobuzul pana la capat, apoi se intoarse acasa, bucuros ca-si simte in mana bastonul de argint, la care, datorita vigilentei sale, nebuna aia mica nu avusese acces. Cele opt minute pe care le facea de la statie pana acasa ii parura insa foarte scurte, impalpabile…Ba chiar, ajungand acasa, constata cu stupoare ca mersese de data asta mult mai repede, si ca-n loc de opt minute, cat facea de cateva zeci de ani incoace, fusesera doar 6 si 12 secunde…Mosulica era trist si dezumflat… Nu mai prezenta interes pentru Roxy…ramasese singur…cu bastonul de argint…ce-l privea dezabuzat, cu repros, din cui…
De asta, rezonez cu terrorizer: e de dorit, in astfel de situatii, sa afli ce e in mintea omului; il abordezi cu incredere si vezi care e problema lui. La ce-i sta mintea si de ce se poarta cu tine (sau cu altii) in felul in care se poarta. De obicei (atata vreme cat partenerul de discutie e fair-play), atunci cand faci primul pas si mergi jumatate de drum spre el, vine si acesta spre tine jumatatea lui. Nu-si bate joc de efortul tau de a te apropia de el.. Curaj! Prima jumatate de drum e a voastra!


ayoka parol seshun pafan

#114352 (raspuns la: #114008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alege dragostea - de oana anda la: 13/07/2006 19:19:15
(la: Imi sacrific dragostea...)
draga danniana,pentru ce mai stai pe ginduri?ce sens are o viata traita fara dragoste?nici unul,pt ca oricite ai cistiga in viata asta,oricit de departe ai ajunge mereu va fi un gol pe care nimeni si nimic nu-l va umple daca nu ai parte de iubire impartasita,reciproca...cred ca nu stii pe linga ce treci,ce pierzi cu adevarat...banii vin si pleaca,azi sunt miine nu se stie...oricit de mare ar fii numarul lor tot vine o zii in care se vor sfirsi si atunci pt ce ai trait?poate nu stii cit de usor se duc banii...daca intr-adevar ai dat peste iubirea vietii tale si o vei ignora vei regreta asta toata viata dar intotdeauna regretele sunt inutile si mult intirziate...
pentru rolia - de casandra_radu la: 04/08/2006 09:22:58
(la: Scrisoare despre iubire 3)
Poate sunteti prea transant/a cu autorul nostru. Caruia ii cer scuze ca il "imposedez". Poate ca domnia sa a tait experienta iubirii neimplinite, astfel ca a dat exprimare nemultumirilor sale sub forma a "ceea ce ar trebui sa fie iubirea". Poate ca datorita trairilor sale a preferat sa considere ca iubirea "unilaterala" nu este iubire, iar ceea ce poate fi numit iubirea este doar iubirea impartasita, reciproca. Aceasta din urma varianta este intr-adevar foarte frumoasa...orice scriitor care nu a cunoscut implinirea in viata, a cautat-o in scris.
Da...iubirea nu este umplerea unui gol ori satisfacerea u nei nevoi, insa "iubire" sunt numite multe lucruri, ca de exemplu gelozia si posesivitatea. Exista multe confuzii in ceea ce priveste iubirea.
Poate ca autorul nostru a elaborat pur si simplu o "bucatica" de literatura. Nu vad nimic rau in aceasta. Exprimare frumoasa, idei interesante...si el ca si noi este om. Si ca orice om, poate iubi, poate confunda iubirea, cauta implinirea si...isi exprima gandurile.
#137347 (raspuns la: #136994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hmmmmmmmmm..........O data te - de sweetshadow la: 11/08/2006 19:59:45
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Hmmmmmmmmm..........O data te felicit pt faptul ca poti simti asta.....De ce trebuie sa fie o tregedie faptul ca simti ceea ce simti?
Ca nu iti e iubirea impartasita?De acord........nu e un lucru prea placut, dar nici sf.lumii nu e...........Ar trebui sa vezi jumatatea plina a paharului si sa te bucuri ca poti simti ceea ce altii incearca din rasputeri sa simta si nu reusesc..........Apoi ar trebui sa ii respecti decizia persoanei care iti insufla sentimentele astea............Are dreptul si libertatea de a nu iti raspunde, iar tuh tb sa accepti si sa respecti asta............Deci.........capul sus, multumste pt ceea ce simti si nu uita ca viata merge mai departe............Sa ai parte de o zi buna..........
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ondine - de Yuki la: 03/09/2006 13:24:19
(la: Telefonul nu mai suna...)

"Parerea mea personala e ca maturizarea inseamna sa inveti sa iubesti mai mult si in acelasi timp sa suferi mai putin."--fie ca iubesti matur sau imatur suferinta este oricum, nu se exclud; uneori poti suferi foarte mult pentru persoana iubita daca ea are probleme pe care nu le poate depasi sau nu ai cum sa o ajuti; suferinta nu este legata doar de dragostea neimpartasita sau inteleasa gresit, exista multa suferinta si in iubirea impartasita si aceasta este mai cruda. Bineinteles, cauzele sunt diferite.

MadMax;#142272
"Nu suntem toti barbatii la fel."-- dar nici prea diferiti :P



-------------------------------------------------------------
i've often seen a cat without a grin, but a grin without a cat it's the most curious thing i ever saw in all my life!
#143012 (raspuns la: #142990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viciul - de picky la: 21/09/2006 11:10:58
(la: joc)
Adrian Fuchs :

este o forma de iubire. Un fel de iubire ... impartasita.

Ce este septembrie ?
#146673 (raspuns la: #146669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Delfin si Cri, - de Sancho Panza la: 19/11/2006 14:47:44
(la: Altruism? Egoism?)
"Cine nu crede in minuni, nu e realist."

V-am urmarit dialogul, atat cat a fost posibil...va suparati daca intervin si eu?
Delfin, tu introduci o noua cirfa in ecuatia asta, una care schimba radical rezultatul :AGRESIUNEA! De unde schimbarea? Pentru ca atunci femeia primeste un imbold imperios care o va impinge spre ruptura.E vorba de viata si de moarte, e vorba de supravietuire.E vorba de perfidia lui...pe care ea trebuie sa i-o recunoasca.Rugamintea, in acest caz, rugamintea lui, nu e altceva decat o cupa cu licoare dulceaga, insa otravita.
In celalalt caz, cel prezentat de Cri, ea lipseste.Si atunci rurepea e mult mai greoaie...pentru ca oameni suntem, nu-i asa? Si supusi unor clipe de slabiciune, de singuratate, de nesiguranta.Clipe in care femeie si-ar putea spune: „In fond, de ce nu? Nu-mi cere mare lucru,candva l-am iubit, acum de ce nu l-as putea suporta? De ce sa-i rasplatesc generozitatea cu un refuz drastic? De ce sa fiu eu cea care aplica lovitura de sabie?” In astfel de clipe,poate sa apara pana si un fel de...recunostinta.Repet, sunt doar momente...dincolo de ele, ramane aspiratia pentru o viata fara compromisuri,visu lunei iubiri impartasite,un noian de amintiri al durerilor care au dus lent la sfaramarea relatiei.E o lupta...o lupta care ii apartine ei, cu preponderenta.O vreme, va invinge comoditatea,afectiunea care ramana dupa ce se termina iubirea,poate ca exista si niste considerente de ordin material...Totul e o problema de timp si de tzel.Ordinea prioritatilor, daca vreti...
Nu vorbesc „de pe margine” Am fost implicata intr-o relatie de natura celei descrise de Cri.Am fost...sau mai sunt, pentru ca eliberarea, dupa cum spuneam, e lenta si sovaielnica.Cu urcusuri si coborasuri...cu revolte si caderi.
Probabil ca si acest comentariu are, ca si al tau, Delfin, doza lui de subiectivitate.E adevarat, cu greu reusim judecam fara a folosi lentila propiilor experiente.Concluzia(mea) e ca,in felul vostru,amandoua aveti dreptate, doar ca unghiul din care e privita problema difera.
Alti Dumnezei - de Aola rof la: 24/03/2007 21:29:50
(la: IMPORTANTA CREDINTEI IN IISUS HRISTHOS )
In legatura cu "alti dumnezei",pot sa spun ca erau doar imagini ale omului despre un acelasi Dumnezeu.Cu cat oamenii evoluau, si aceste imagini se schimbau.
La inceput, ei personificau fortele naturii, si atributele divinitatii(iubire, intelepciune, forta, etc.)Apoi, cand au mai "crescut", au inteles ca este un singur Dumnezeu, dar fiecare popor il vedea prin prisma sa. Oricum, viziunea monoteista a reprezentat un progres, si in ordine morala, si sociala.Daca vreti sa intelegeti mai multe, studiati istoria religiilor, sau "Marii initiati" de Eduard Schure.
Concluzia este ca nu dumnezeii sunt mai multi, ci "ochii" nostri. Si acum, unii prefera sa il vada pe Dumnezeu in functie de formatia si interesele lor,chiar daca nu il numesc astfel. Pentru unii, El inseamna iubirea impartasita, pentru altii, realizarea, sau succesul, pentru altii, propriile pareri.Aceasta inseamna, de fapt, "inchinarea la idoli" de care se vorbeste in Biblie. Iei o particica din El, sau chiar un lucru al vietii tale, si ti-l faci Dumnezeu total.
Dar, la urma urmei, nu e chiar atat de important sa intelegi in mod intelectual evolutia ideii de divinitate, ci sa Il simti pe El cu adevarat, in viata si in sufletul tau. E ca deosebirea dintre a cantari un fruct, a-l analiza chimic, microscopic, etc.; si a musca din el. Nu degeaba spuneau vechii indieni ca "intelectul e asasinul realitatii".
Cat despre minunile din viata mea, daca s-ar putea spune ca se datoreaza doar intamplarii, atunci ar fi o intamplare ciudat de persistenta! Si venita, de fiecare data, atunci cand am nevoie, si ma rog!Ar face praf toate legile statisticii! Si atunci, de ce aceasta intamplare nu se manifesta la fel si in vietile altor oameni in nevoie, dar care nu cred? Fiindca am cunoscut si din acestia.
Dar, iar cad in capcana argumentarii logice.Si logica nu poate explica modul cum eu Il simt langa mine ca pe o Persoana, si modul in care imi da mereu sfaturi adevarate, si imi spune numai lucruri adevarate, care se si intampla apoi.
Sunt ciudata si visatoare? Poate !Dar am o meserie destul de "pozitivista",si realizarile din viata mea sunt reale.
om - de Alexandros la: 30/05/2009 08:21:08
(la: Provocare)
Te-as intreba (retoric, nu te speria;), daca X iubeste pe Y, iar Y nu iubeste pe X...atunci X in fond nu iubeste pt ca dragostea nu-i impartasita/reciproca? ;)
E retorica da-ti raspund.
Iubirea dintr-un singur sens si ma refer aici doar la iubirea dintre doua persoane, cea dictata de Eros nu la iubirea de Dumnezeu, de fiu, de mama, etc, nu poate avea decat o viata extrem de scurta si asta doar ca o reminiscenta a unei iubiri impartasite. Cand se prelungeste neavand ca suport exceptiile pe care le-am enumerat intr-un alt comentariu isi pierde sensul de iubire si e orice altceva.
Daca y nu a iubit niciodata pe x iubirea asta e obsesie, prostie, greseala de perceptie a lui x dar nu iubire.

#445354 (raspuns la: #445335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de adina.petre la: 11/12/2010 15:17:18
(la: bu(bu)lina mea)
incep sa am o problema cu maximele. pentru ca ele zic doar o parte din idee.

da, ok, iubirile impartasite creeaza amintiri, dar pot crea si arta. si zic doar de Dali si Gala.

iar cele neimpartasite, da, pot rezulta in arta. la fel dee bine cum pot rezulta in sinucideri, sau in alcoolism, sau mai pot zice ca se pricep a face "din om ne-om" :))
Om, - de juli la: 11/12/2010 19:17:55
(la: bu(bu)lina mea)
iubirile impartasite creeaza bucurie, zbor, uitare de sine si, si arta. poezia, muzica sufletului, iar cei cu har vor transpune-o in cuvinte ori in note muzicale.:)
Iubirile neimpatasite nu creeaza, demoleaza... genereaza durere, disperare si vorba Adinei, pot aduce cu sine nebunia, suicidul... Io cred ca atunci cand intalnesti o iubire si constati ca nu-i impartasita, adevarata arta este sa stii sa-i faci fata, sa poti merge mai departe.

energie venita din iubire (pentru AlexM) - de dinisor la: 05/09/2004 16:04:18
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
poate ca esti prea tanar ca sa intelegi... poate ca nu ai iubit cu adevarat... poate ca nu ai fost indragostit cu adevarat...

La varsta adolescenta, infatuarea este usor confundata cu dragostea. Ajunsi insa la varsta adulta, matura, ne dam seama ca toate acele valuri de drag ce le-am trait in adolescenta nu au fost altceva decat spulberari de imaginatie.Iubirea adevarata vine cu timpul. Trebuie sa fii iubit mult ca sa simti energia ce ti-o daruieste. Mi-amintesc de timpul in care eram indragostia de el. Puteam sa fac orice! Nimic nu imi statea in cale si niciodata nu eram obosita. Nu ma sleia de puteri (cum precizasi tu) ci dimpotriva imi daruia putere. Cred ca avea de-a face cu faptul ca fericirea venita din iubire inlatura toate obstacolele, nu existau probleme! Fericirea, iubirea nu pot obosi. Nu cata vreme sunt impartasite. Nu cata vreme daruiesti si primesti! Nu cata vreme exista in tine si pentru cel de langa tine.

"Smecheria" la mijloc care nu o stii tu este aceea de a-ti deschide sufletul, de a te lasa purtat de vant, de a ignora semnele de intrebare ce incearca sa-ti intunece sentimentele. Iubeste si atat! Si astfel vei capata energia! Multi dintre semenii nostrii fac greseala de a rascoli din trecutul celui iubit, de a se impovara cu povesti si trairi ce nu le apartin sub pretextul de a cunoaste mai bine aproapele. Consider o greseala, si o pierdere de energie. Cunoaste omul asa cum este cand ti-a aparut in viata! Fii prezentul lui , fii viitorul lui! Lasa-i pe cei ce i-au apartinut in trecut sa duca povara. Tu bucura-te de prezent si zambeste sansei de a avea un viitor . Astfel vei putea folosi energia pentru a cladi mai departe lumea voastra, ca cuplu.

As putea sa iti vorbesc o vesnicie despre asta. Dar poate ar fi prea mult. Incearca sa citesti si printre randuri. Intotdeauna o parte de adevar se ascunde printre randuri, in semnificatii...

Sper sa fii fost de ajutor...


_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21102 (raspuns la: #21093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Merita sa lupti pentru iubire? - de Tofan Ana Isabella la: 06/04/2005 19:30:03
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Atunci cand setimentele iti sunt impartasite merita sa lupti pentru iubire, dar in cazul in care nu ,ce te faci? Probabil ca mergi mai departe.
#42219 (raspuns la: #38713) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un copil creste armonios datorita iubirii - de Radina la: 15/06/2005 20:29:04
(la: Un compromis, doua compromisuri..."n" compromisuri?)
Daca nu vorbim neaparat de pasiune, pentru ca e gresit sa ne imaginam ca intr/o lunga convietuire pasiunea se pastreaza ca la inceput, trebuie neaparat sa vorbim de tandrete, de caldura sufleteasca, de un climat in care, pentru ca un copil sa se simta in siguranta, sa existe iubire. Tu spui ca sotii nu se mai iubesc. In cazul in care nu mai e deloc iubire, in cazul in care a intervenit raceala, parerea mea este ca atmosfera devine presanta pentru copil chiar daca comportamentul se pastreaza in limitele decentei. Copiii de regula sunt foarte senzitivi si observa mult mai acut viata. Ei sunt mimetici pana dupa adolescenta si se poate foarte bine, sa/si formeze o idee gresita despre ce inseamna cuplul in general si asta sa le afecteze comportamentul ulterior. Copiii nu traiesc doar cu hrana si imbracaminte, doar cu confort, doar cu exterior, ei sunt sensibili si in formare. Daca simt raceala dintre parinti dezvolta, un complex. Nu pot fi nici dusi de nas cu falsuri pentru ca le sesizeaza foarte repede. Daca ajung si sa simta primii fiori ai iubirii, sa spunem adolescentine, se poate intampla sa faca parintilor reprosuri pentru ca nu au trait intr/o atmosfera de iubire. Pe de alta parte copiii sunt si foarte egoisti si isi doresc sa fie cu ambii parinti. Asa ca oricat de hotarati ar fi parintii sa accepte compromisul copiii sunt afectati negativ. Cred ca nu merita sa incercam intr/o astfel de situatie sa acceptam compromisul, ci sa facem recurs la amintirile placute si atata timp cat convietuim sa facem un efort sa reaprindem dragostea trecuta. E foarte putin probabil ca odata ce ne/am casatorit si am avut si bucuria impartasita a aparitiei unui copil, iubirea care a fost la inceput sa se stinga cu totul, asa, ca o lumanare.Nu faceti un asemenea compromis e nociv si pentru sufletele voastre si pentru ale copilului. Mai bine luptati pentru iubire.Un copil creste in primul rand cu iubire.
#55039 (raspuns la: #54953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubirea sta in coincidenta - de maria de la medgidia la: 14/11/2005 10:45:53
(la: Ce e iubirea????)
eu cred ca se poate numi iubire doar coincidenta ca doi oameni sa descopere simultan ca-si apartin... restul e doar iluzie, speranta, chin, asteptare, consum...
cred ca exista 2 tipuri: iubire si indragosteala... prima este asumata, limpede, deplina, impartasita, constienta... in vreme ce a doua este doar o pasiune fulgeratoare, dar meteoritica...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
iubirea e viata - de Cristache Gheorghiu la: 20/01/2006 12:50:58
(la: Iubim oamenii sau ideea de iubire?)
Iubirea este insasi viata. A iubi ideea de iubire este o formulare nefericita. Schopenhauer vorbeste despre vointa de viata, ceea ce este tot un fel de iubire. Cu totii iubim propria noastra persoana. Unii doar atat. Altii mai mult, in functie de posibilitatile fiecaruia. Nu-i putem cere nimanui ceva ce nu are. Reciproca este si ea valabila. O persoana iubitoare isi va cauta vesnic iubirea.

Este interesant ca pentru unele lucruri comune exista mai multe cuvinte, in timp ce iubirea este un cuvant ce refera mai multe sentimente, dintre cele mai complexe. Acesta este probabil si motivul pentru care iubirea este principala tema a poeziei. Iubirea de patrie, insa, este altceva decat iubirea de natura, animalul preferat, mama, tata, ca sa nu mai vorbesc de iubirea iubire. Daca fraza precedenta vi se pare banala, atunci mai notati inca doua:
- Asa dupa cum gusturile (amar, dulce, etc.) nu pot fi descrise in mod riguros, decat cel mult prin comparatii cu alte gusturi presupuse a fi cunoscute, sentimentele nu pot face obiectul unei definitii si nici macar al unei descrieri. Ele trebuiesc traite pentru a le simti.
- Sentimentele fata de persoana iubita sunt diferite la 15 ani, 20 de ani, sau 60. Pentru a afla cum arata iubirea la 30 de ani, trebuie mai intai sa fi implinit aceasta varsta si sa fi avut sansa s-o fi cunoscut.

Cum anii trec si fara contributia noastra, ramane dilema cu sansa. Iar pentru ca „Le hasard ne favorise que les esprits préparés” (Pasteur), ramane intrebarea cum ne pregatim pentru asta. De fapt, acesta este subiectul pus in discutie si el se intreareste in majoritatea textelor: cum sa-mi gasesc partenerul/partenera.

Deoarece presupun ca ati intuit ca am trecut prin varstele enumerate mai inainte, risc sa impartasesc un gand: nu cautati extraordinarul! El vine in mod natural atunci cand cautati cu sinceritate normalul, extraordinarul nefiind altceva decat abaterea de la normal (extra-ordinar), atat in sens pozitiv cat si negativ. Iubirea cea mare poate fi cea mai cea dintr-un lung sir de iubiri – ceea ce ar fi o prostie sa-ti doresti – dar poate fi si singura iubire, adica una foarte normala. Cat de mare este ea? Depinde de persoana, de intensitatea intrinseca a sentimentelor lui. Am un singur sfat: cautati un partenerul ale carui caracteristici sociale, intelectuale, sentimentale, etc., etc. sa fie cat mai apropiate de ale dumneavoastra. Altfel, orice diferenta poate fi un pretext de disputa in momentele mai dificile pe care viata ni le aduce. Asteptarea „printului pe cal alb” de catre fete, sau atractia pentru frumusetea trecatoare a unui chip sunt cele mai frecvente si grave erori.

Succes!

Cristache Gheorghiu
iubirea libera - de scorpy_blue la: 24/01/2006 14:37:33
(la: Iubim oamenii sau ideea de iubire?)
cred ca toti iubim ideea de iubire pentru ca simtim nevoia sa impartasim cu cineva toate micile noastre "bucurii", dar in acelasi timp, pentru ca iubim Iubirea, ne legam de persoane din jurul nostru, incercam sa transpunem visul in realitate. Sigur ca fiecare avem un ideal, iar pesoana iubita, de regula se apropie cat mai mult de acest ideal. Problema noastra, a tuturor este ca, atunci cand intalnim pe cineva "corespunzator" ne straduim din rasputeri sa schimbam acea persoana in ceea ce vrem noi sa fie, uitand de fapt ca el sau ea ne-a atras asa cum este si cu bune si cu rele, si daca vom schimba acea persoana (presupunand ca am putea), n-ar mai fi persoana de care ne-am indragostit.
Si mai rau de atat este sentimentul de posesie care-i anuleaza libertatea de exprimare, da a fi el/ea in mod real, libertatea de a iubi neconditionat. Cu ce tupeu cerem iubire neconditionata cand noi o conditionam: "fii numai cu mine, numai langa mine, numai pentru mine!". ce oferim asta primim si de aici vine suferinta. Trebuie sa invatam sa acceptam persoana iubita asa cum este, sa-i oferim libertate reala nu doar iluzorie, daca vrem sa avem propria noastra libertate si sa ne bucuram de iubire, altfel nu vom obtine dacat ranchiuna in cel mai bun caz. Da, iubim iubire, iubim sa iubim, iubim sa fim iubiti, ne indragostim si suntem capabili de orice pentru persoana iubita...totul bine si frumos dar oferim iubirea doar in anumite conditii (posesie)...de ce nu putem sa iubim pur si simplu?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: