comentarii

iubire sau materialism


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
reincarnarea - de (anonim) la: 07/01/2005 16:09:01
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Reincarnarea nu exista! Ideea reincarnarii este combatuta de Biserica Ortodoxa! Este promovata de filosofia si teologiile orientale !
Sufletul meu este unic,ne demonstreaza cu argumente , cel mai mare teolog al sec XX,Dumitru Staniloae. Asa ca va indemn sa mai cititi si sa meditati daca,Dumnezeu care m-a facut om,admite ca eu sa ma transform in animal...Eu sunt demn,sunt facut de mainile lui Dumnezeu,din iubire...eu ii sunt dator sa-i intorc iubirea... nu sa ma transform in...Eu am constiinta. Constiinta este glasul lui Dumnezeu in mine...si,actionez ca un om ,si nu vreau sa devin animal...
prof. Maria OM
mai intai promisiunea - de carapiscum la: 08/01/2005 05:24:29
(la: FILOSOFUL)
Stii ca o promisiune facuta e datorie de onoare... Recunosc faptul ca nu m-am straduit f. mult in construirea versurilor mele, a fost pur si simplu vorba de insiruirea celor simtite de mine. Si sper sa nu te supere ca am luat la modul personal ce ai scris acolo :} .

DE-AS FI IUBIREA

Tocmai singuratatea ma sperie de moarte,
Nu suferinta cruda pe care capu-mi plec
In fiecare clipa, din noapte pana-n noapte;

Iar suferinta asta nu voi ca sa o trec
Ci vreau cu drag s-o mangai- poate
Intr-un sfarsit voi reusi s-o-nduplec.

Mi-e frica sa-mi arat obrazul
Ce l-am lasat ades nepalmuit
Si mi-e rusine sa-mi arat extazul;

Chiar dorul meu l-am zugravit
Cand peste mine da necazul
Ca mi-a parut mult mai cinstit.

Drept sa iti spun, prieten de departe,
La cei ca tine vreau s-ajung
Macar cat ochii-mi pot sa cate;

Si fie drumul cat de lung,
De oi cadea in praf, pe coate,
Singuratatea voi voi s-alung.

Nu cred in mine, ca nu-s zeu,
Desi spre toti intorc privirea
Cea lacoma, de unic semizeu;

Dara dreptatea si iubirea
Raman de-a pururi telul meu
Pe cand ceilalti voiesc doar fericirea.

Mi-e mila sau mi-e sila uneori
De toti acei manati orbeste
A caror cizma neagra calca flori;

Si chiar de vad ca stratul se goleste
De ma cuprind in brate reci fiori,
Ii iert, caci viata lor boleste.

Oh, de-as fi eu acel ce umple lumea
M-as infunda in cea mai rece stanca
Si-as pravali pe mine culmea,

Apoi lumina ce soarele-o arunca
Mi-ar lacrima in ochi doar lunea
Pana ce m-as sfarsi in vis ca o naluca.

E-adevarat, aici sunt totul si nimic,
Unii ma vor aproape si altii ma gonesc,
Pot fi chiar mare si puternic, pot fi pitic,

Cu cei fara de lege nu voi sa ma-nvoiesc,
Am suflet tanar dar parul de bunic
Si asta e cosmarul pe care il traiesc.

Un singur loc mi-a mai ramas
Unde sa-mi odihnesc tampla straina
Si pot sa fac un ultim, lung popas:

Oh, scumpa mama, cu fata ta blajina
Inrourata-ades de plans si de necaz,
Mai lasa-ma odat la sanul tau cu smirna!…

Lumestii oameni cata placerile de-o zi
Si parca dinadins alunga nemurirea
Ce zace in uitare, la antici si in vis;

Se invoiesc cu totii sa afle lamurirea
Si cearca fara noima, ca un fugar proscris,
Sa-si uite fardelegea ce i-a adus pieirea.

Am invatat demult ce-nseamna sa iubesti
Dar cand credeam ca-i sorb suflarea minunata
Ascunsa intre file de mituri si povesti

Mi-a tras o palma grea ce-mi stinse verva toata
Si mi-a racnit severa: -Acestia nu-s onesti!
Atunci mi s-a strivit tot sufletul pe roata.

Dar ce sa fac cu firea-mi pacatoasa,
Ca am iubit din nou, cu patima nebuna,
Pana ce vocea ei tuna din nou geloasa

Si fara ca macar acum sa mai imi spuna
Imi prefacu iubita in harca cea gheboasa
Si ma lasa sa urlu ca lupul inspre luna.

Insa acum sunt prins in chingi si in robie:
Cu cat mai mult ma chinui sa uit de dorul ei,
Cu cat mai mult imi spun ca asta-i o prostie,

Cu toate ca respinge cu cruzi-i ochi de lei,
Nu pot uita argintul sclipind in pirostrie
Si gandul nu se-mpaca cu pumnii sai cei grei.

Probabil am sa mor visand de dor si jale,
Poate deja sunt mort si inca nu-mi dau seama,
De-as fi iubirea insasi, atunci de ce ma doare?

Pot trece peste toate, pot umili si teama
Dar sa nu-mi ceara nimeni sa calc la fel pe floare
Caci n-as mai fi eu insumi, cum poti sa iti dai seama.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#32961 (raspuns la: #32907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa speri - de Tudor-Cristian la: 09/01/2005 12:04:06
(la: Labirint)
Labirint - invitatie la reflectie ?

Eu zic ca nu e bine sa asociezi musai iubirea cu durerea, pot exista si una fara alta, nu-i asa ? Mult pesimism aici..., dar poate de aceea plac aceste versuri.
In rest, constructia poeziei e destul de buna, facandu-ma sa ma napadeasca dorul de Minulescu - poetul pe care, personal, l-am iubit mai intai.

Si..., pentru a raspunde intrebarii tale de la mijlocul poeziei, as zice : SA SPERI !

Tudor-Cristian
PT. VOI TOTI, DAR IN SPECIAL SOTIEI MELE!!!!!!! - de carapiscum la: 10/01/2005 05:00:47
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33058 (raspuns la: #31644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum - de nasi la: 10/01/2005 11:05:13
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
stii cum e cu internetul asta si cu "numele de utilizator"? ca sa nu mai vorbesc de veridicitatea celor spuse in acest context... asa cum poate fi adevarat, la fel de bine poate sa nu fie. recunosc, poate sunt putin sceptica in privinta punerii de cenusa in cap, si parca il simt pe "al" de pe umarul sting cum da din copitutze ceva la genul "hai, mai, ca asta e pus pe sotii, s-o fi plictisind acasa, conversatiile pe net sunt domeniul unde necunoscutii pot sa gargariseasca mult si bine si sa inventeze orice.... etc, etc".
trebuie sa recunosc. o parte din mine crede ca toata povestea asta e o gogorita, sau macar e umflata. dar pe de alta parte, fie chiar si de dragul topicului, inclin sa-ti dau crezare (chiar daca trebuie sa repet, nu pe deplin). ok. am terminat cu aburelile de genul "o fi, n-o fi".
ca sa iau veridicitatea spuselor tale "for granted", stii tu, multi au spus ca barbatii si femeile vorbesc 2 limbi diferite.
ca tot te vad credincios (in sensul religios) fac o paralela cu vechiul testament, daca ma ierti de blasfemie... povestea cu turnul babel - la inceput vorbeau oamenii aceeasi limba, s-au apucat sa construiasca un turn care sa ajunga pina la cer, lui dumnezeu nu i-a placut si le-a amestecat limbile de nu s-au mai inteles unii cu altii si n-au mai construit nimica... eu cam asa vad chestia asta , adica barbatul si femeia pornesc la drum vorbind aceeasi limba, limba iubirii, si pe parcurs... ajung sa nu se mai inteleaga.
de fapt, ajung sa nu mai inteleaga unul ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat.
nefiind de specialitate, imi e putin peste mina sa explic foarte clar chestia asta, dar sper sa reusesc sa ma fac inteleasa cit de cit.
cum vine treaba cu a intelege ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat? ceva in genul
Ea: "m-am saturat sa tot faci, zici, dreci" sau "tu niciodata nu..."
El intelege ca ea il acuza ca MEREU adica tot timpul, adica in fiecare zi face, drege, spune - si ii sare tandara, pt ca normal ca o astfel de acuzatie i se pare injusta. sau intelege ca NICIODATA insemna ca NICIODATA (niciodata nu face piata, nu stringe masa, nu face aia sau ailalta) si bineinteles ca si aceasta e o acuzatie injusta.
aici as pune eu "acuzatie" in ghilimele, pt ca barbatul percepe chestiile astea drept acuzatii, sau reprosuri nejustificate. si imediat se pune intr-o stare defensiva si nu se mai intelege nimeni cu el....

ce vrea "Ea" sa spuna DE FAPT e (poate) ceva in genul "of ce zi nasoala am avut astazi si ce m-au enervat aia la serviciu sau ce m-a suparat nu stiu care, si sunt obosita si ma simt ca un kk si abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad - nu sa-mi vars nervii pe tine, ci pur si simplu sa-mi descarc sufletul ca simt ca explodez si am nevoie sa-mi impartasesc "of-ul" cu cineva. " bineinteles, acel "cineva" este de cele mai multe ori partenerul de viata - una dintre persoanele cele mai importante din viata femeii.
vezi tu, carapiscum, daca te uiti la cum functioneaza "prietenia" intre femei, si "prietenia" intre barbati, ai sa constati si tu singur diferentele. barbatii nu se contrazic si nu se "acuza" decit daca vor sa se ia la pumni. femeile o fac pur si simplu pt ca asa au invatat sa comunice - (chestia de la Freud cu castrarea nu se refera numai la "traumele" psihologice cum credea el, dar are implicatii si in domeniul abilitatii feminine de a se exprima. cu cit femeia a fost invatata mai mult ca nu e ok sa vrea ceva pt ea insasi, pt placerea ei, ca nu "i se cuvine" cu atit mai greu ii va fi sa se exprime clar si raspicat, cu atit mai greu ii va fi sa fie "assertive").
deci cum spuneam, asa au fost invatate sa comunice unele cu celelalte, si de multe ori asa reusesc femeile sa isi rezolve anumite probleme - le e mai usor sa ajunga la niste concluzii sau rezolvari, discutind problema si analizind-o pe-o parte si pe alta impreuna cu altcineva, mai degraba decit inchizindu-se in sine si buchisind acolo, pina o trosneste "evrika!"...
pe de alta parte, n-ai sa vezi 2 prieteni (barbati) la modul "suna unul pe altul la telefon toata ziua sa vorbeasca despre toate prostiile, sau "hai sa ne-ntilnim in oras, si poate vedem un film, poate mincam ceva, poate ne uitam dupa niste pantofi, vedem noi...")

eeeei, si aici incep problemele..... ea vine acasa ca un arici si vrea sa se descarce. el nu stie s-o inteleaga, se simte acuzat pe nedrept (deci se simte si iubit mai putin si nici macar nu pricepe care e cauza) - prin urmare se enerveaza. si ce face? prima greseala: se apara! ai sa rizi, dar asa e. cind un barbat "se apara" in fata unei astfel de acuzatii, nu face decit sa spuna ceva in genul "ba nu-ui adevarat", ceea ce in limbajul femeii se traduce cu "ba n-ai dreptate, ca uite, nu intotdeauna, sau nu e chiar niciodata..., (adica n-ai nici un motiv sa te simti asa - asta 1 la mina greseala) si nu-mi servi mie chestii din astea pe care nu le merit (2 greseala)
ca sa explic putin. greseala 1 - in limbajul femeii, exact asa se traduce ba nu=n-ai dreptate=n-ai dreptate sa te simti asa=nu e corect sa te simti asa=sentimentele tale nu sunt bune/corecte=situatia e buna, tu nu esti=e vina ta. deci, ce se intimpla, femeia vine acasa, la persoana iubita, cu asteptarea de a-i fi alinate durerile/temerile/supararile etc, si primeste opusul asteptarii ei, deci se simte tradata.
greseala 2 - barbatul incepe sa se justifice, sa-i aduca argumente, "dovezi" ca ea greseste (nu ca ea greseste si el are dreptate, ci ca"ea gresete" - asa "se traduce" in limbajul femeii) si cu asta a inceput conflictul.... si cu timpul conflictul se adinceste, certurile sunt tot mai multe si de obicei pe aceleasi teme... ea se simte din ce in ce mai mult "tradata" el se simte din ce in ce mai mult "invinovatit" pe nedrept, apar resentimentele si uite-asa cei 2 uita "limba iubirii" pe care o vorbeau amindoi la inceput si nu se mai inteleg unul cu celalalt...
nu spun acuma ca barbatul e de vina ca reactioneaza asa. vina este egala. si de cele mai multe ori nici macar nu este a lor. nici barbatii nu stiu "sa asculte" cu adevarat, sa inteleaga ce vrea sa spuna femeia de fapt, dar nici femeile nu stiu sa spuna pe intelesul barbatului ce vor de fapt. si bineinteles aici joaca un rol destul de mare si familia, si societatea, mediul, etc. in multe cazuri schimbarea este deosebit de grea.
in fine, sper ca nu te-am plictisit si ca am reusit sa explic cit de cit pe intelesul tau (he! he!, al unui barbat! :))
Adrian Marchidann ai scris ca - de adriang la: 10/01/2005 11:54:32
(la: Evolutionism vs Creationism. Dar Panspermia?)
Adrian Marchidann ai scris ca
"Orice nastere a unei fiinte se face prin adaos de informatie genetica iar orice mutatie se face doar prin adaos de informatie noua, care nu exista inainte. Selectia naturala apare ca urmare a acestei informatii noi, nu invers. Daca informatia noua este benefica, organismul supravietuieste si se inmulteste. Daca nu, atunci nu."

Mai intai vreau sa lamuresc faptul ca o noua fiinta este rezultatul combinarii informatiei biologice existente deja la parinti. Nu este nimic nou, totul este mostenit (cu exceptia eventualelor mutatii genetice care de multe ori se fac responsabile de defecte si boli).

Multi sustinatori ai evolutionismului fac confuzia de a crede ca mutatia genetica este informatie. Mutatia genetica este doar o eroare aparuta in procesul de copiere a informatiei. O astfel de eroare NU este o informatie noua, ci doar un produs al intamplarii, o "degradare" a informatiei existente (create mai dinainte). Dupa cum am mai spus, in toate cazurile observate pana acum rezultatul acestei erori de copiere a informatiei duce la SCADEREA informatiei utile totale existente in ADN.

Atunci cand eroarea apare in structura unei gene, proteina a carei structura este descrisa de gena respectiva fie nu va putea fi construita, fie va contie un "defect" care in multe cazuri o va face inoperabila sau ii va perturba activitatea.

Evolutionistii isi agata speranta si credinta lor de posibilitatea, oricat de infima, ca o asemenea eroare de reproducere a informatiei sa aiba ca rezultat aparitia unei variante modificate a genei originale, modificare care sa fie si utila in acelasi timp. Aceasta noua gena ar contine specificatiile de constructie pentru o noua proteina, care sa aiba o structura valida si care sa poata indeplini o activitate noua. Asupra individului care contine aceasta noua gena (varianta) ar trebui sa actioneze ulterior procesul de selectie naturala, individul ramanand in viata pentru a se reproduce, doar daca efectul mutatiei nu ii ridica probleme serioase de supravietuire.

Un lant de asemenea (im)posibilitati, facute posibile de timpul berechet (miliarde de ani), sunt argumentele cu care evolutionistii forteaza acceptarea variantei lor pentru dezvoltarea vietii pe pamant (si inca n-am spus nimic despre imposibilitatea aparitiei vietii). Desi nici o mutatie care sa indeplineasca aceste conditii nu a fost observata pana acum, ei sustin cu fervoare aceasta varianta si se simt jigniti de oamenii "needucati" care indraznesc sa contrazica teoria lor "stiintifica" si atat de "evident" valabila pentru cunoscatori.

Ceea ce impinge de la spate teoria evolutionista ca alternativa la creationism nu sunt dovezile in favoarea evolutionismului (multe dintre ele au fost infirmate, unele chiar falsificate trecandu-se, cu mare discretie, mai departe). Evolutionistii sunt manati insa de credinta imperturbabila ca originea vietii se poate explica doar materialist, si considera asta o intelegere superioara asupra lucrurilor. Evolutia are la origini un mod subiectiv de a gandi, premiza care aduce prejudicii serioase adevarului stiintific.

Creationistii nu au crezut niciodata ca viata "a aparut" in cateva zile. Daca se spune asa ceva despre ei, inseamna ca au fost gresit intelesi. Ceeea ce ei cred este ca viata pe Pamant a fost creata in cateva zile si este produsul unei inteligente superioare, este rezultatul creatiei lui Dumnezeu.
#33080 (raspuns la: #32985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de carapiscum la: 11/01/2005 04:39:10
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Asa am si interpretat, nu-ti fa griji. Referitor la felul meu de-a fi, nu stiu ce sa zic. Nu ma cunosti indeajuns. Uneori sunt puternic (sau ma prefac a fi asa), alteori sunt ca un mielusel, dar acum nici nu mai stiu cum sunt. Atata dezorientare si lipsa poftei de viata n-am avut de cand ma stiu. E drept ca am mai avut experiente asemanatoare, dar alea au fost la varsta la care treceam mai usor peste ele si nu eram casatorit, bineinteles. Acum e cu mult mai greu de acceptat, si te asigur ca nu e din cauza orgoliului meu masculin ranit in mandria proprie, ci din pricina faptului ca eu CHIAR IMI IUBESC TOTAL SI DEZINTERESAT SOTIA!!! Intotdeauna am iubit-o si cred ca ea stie lucrul asta. Numai ca n-a mai putut suporta tratamentul meu. Asa ca s-a lasat lipsita de iubirea mea. Tu poti sa crezi ce vrei despre cele scrise de mine aici, insa atat tin sa-ti spun ca am ajuns sa cred ca sunt facut pt. suferinta si nu pt. fericire pe pamantul asta. De felul meu sunt un om care pune mult suflet si poate tocmai de aia sufera mai mult. Nu stiu daca poti intelege si nici nu este asta scopul mesajelor mele. Probabil ca n-am sa stau sa plang toata viata de acum inainte, insa precum am spus anterior (cel putin deocamdata) nu am gasit un nou sens vietii mele, SOTIA MEA IMI DADEA ACEST SENS!!!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33118 (raspuns la: #33114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum - de nasi la: 11/01/2005 09:55:05
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
mai carapisicel, mai. ce zicea destin asta, ca erai inainte enigmescu si mai pe urma te-ai carapisicit. e adevarat? daca e adevarat, atunci de ce? te-ai luat la harta cu careva aici la cafenea de te-au interzis si a trebuit sa-ti faci un nou ID? (am si io o banuiala si te rog sa-mi spui daca e corecta sau ba). ca stii tu la ce ma gindesc, s-o fi repetind povestea. adica iar te-ai paruit cu careva , ca urmare ai fi fost "admonestat" de admini si ca sa dregi mamaliga iesi acuma la inaintare cu diverse mostre de cenusha capilara... intertwined cu poveste de dezastru sentimental si acuma trebuie sa cinti pe aceeasi melodie... vaaaaaai ce trist sunt. dar din toate conferintele de la cafenea, de ce ti-o fi tunat tocmai pe asta, nu pricep, ca nici macar nu are asa mare auditoriu - poate ca povestea cu nevasta o fi fost prima care ti-a venit in minte si ti-o fi fost mai usor sa brodezi pe tema asta.
nu stiu daca e corecta presupunerea mea, si nici macar nu pot sa spun exact de ce mi-a venit ideea asta - poate pt ca sunt eu putin sceptica atunci cind e vorba de blana lupului. dar oricum, promit solemn, "pe cuvint de pionier", sa nu mai bat capul cu problema asta. punct.

ca tot vorbeam despre diferentele astea....
hai sa-ti mai zic despre inca un defect feminin, cind e vorba despre relatii. desi nu pot generaliza, chiar asa cu una cu 2, ma risc totusi si spun ca femeia pur si simplu nu pricepe ca barbatul nu e telepat. asta e inca o cauza de neintelegeri a la Babel.
vezi tu, femeia, in multe parti ale lumii, invata de cind e bebelus, ca cere si nu i se da, apoi vede alti copii, baieti, ca ei cer si lor li se da (o bomboana, inca o ora afara la joaca pe principiul ca "las' ca daca e baiat, e mai putin periculos decit daca-ar fi fost fata" etc) si aceeasi diferentierecontinua fetitza-fata-femeia sa le observe la tot pasul, toata viata. vede cum baiatul SPUNE "vreau, da-mi", etc si primeste. ea nu. apoi o vede pe mama, bunica, alte femei adulte cum "cer" (sa zicem o vacanta mai scumpa, o noua mobila, etc), sunt refuzate, la care se botosesc, aplica tratamentul silentios, bocesc, etc si partenerul lor ( ca sa scape naibii de panarama si sa aiba liniste) cedeaza si ii da.
sunt comportamente invatate. asa vede ea ca se comporta parintii in relatie, asa stie si ea sa se poarte. la fel si baiatul invata aceleasi comportamente paterne.
si fetele, femeile, intre ele, se inteleg de minune, pt ca, cum iti spuneam mai devreme, vorbesc aceeasi limba. in nici un caz nu vreau sa merg atit de departe incit s-o numesc "limba frustrarii" fata de "male counterpart", dar sa zicem, o femeie stie sa recunoasca instinctiv simptomele - botoseala, tacerea suparata, trintitul lucrurilor, sporovait aiurea despre vrute si nevrute, iesiri emotionale de tot felul, etc, etc, etc, etc,...

de ce: pe masura ce creste, devenind din fata, femeie, tot mai multe experiente de acest gen traieste si vede in jurul ei. bineinteles ca la un moment dat, incepe sa faca legatura intre simptomele respective si cauzele aferente. e si normal ca o femeie sa fie inteleasa cel mai bine TOT DE O FEMEIE, cineva care a trecut la rindul ei prin acelasi gen de experiente, si poate a invatat ceva din ele - anume cum sa faca fata situatilor si emotiilor similare. (ti se pare ciudat ca cel mai bun prieten al unei femei este RAREORI un barbat?) in mod normal, exista un fel de "understanding" intre femei, in conversatia lor multe lucruri ramin nespuse in sensul de ne-articulate verbal dar percepute foarte bine. conversatia intre femei devine de multe ori un fel de "citit printre rinduri" si nici uneia nu-i trece prin cap ca se pot exprima altfel, adica in mod direct. de ce ar face-o, de vreme ce asta este genul de comunicare pe care au invatat-o de mici copile si o stapinesc atit de bine? asta e ceea ce vreau sa spun prin "limba femeii". un fel de "ghicit al gindurilor" - este mai mult un fel de ghicit al starilor emotionale prin care trece interlocutoarea, dincolo de cuvintele pe care le rosteste. este impropriu s-o numesc telepatie, dar alt cuvint nu-mi vine acum in cap.
ca sa-ti dau un exemplu: 2 prietene. una fericita de nu mai poate, cealalta cam necajita in viata sentimentala. se intilnesc la o birfa mica - asa cum e obiceiul femeiesc (asta e un fel de supapa prin care mai lasa sa iasa din cind in cind aburul sub presiune al sentimentelor pe care le tin inchise) sau poate vorbesc la telefon. a mai necajita:"si ce mai faci tu?"
aia care de obicei "crapa" de fericire: (o pauza atit de scurta inaintea raspunsului, incit ar trece neobservata) bine, tu? (sau ceva in genul "bine, uite cu serviciul ,cu casa, aia-ailalta, etc).
in secunda 2, cealalta a si perceput ca interlocutoarea are ceva pe suflet, sau ca lucrurile nu sint chiar asa roze, poate s-a intimplat ceva, etc - daca sunt "prietene bune" asta inseamna ca se cunosc de ceva mai multa vreme SAU sunt acelasi gen de persoane, mai exact, sunt acelasi gen de persoane dpdv emotional, adica au trecut prin experiente similare in viata lor si cunoscindu-se pe sine, isi cunosc si prietena - cum reactioneaza, ce nevoi sufletesti are, etc. si atunci va sti exact daca s-o piseze ca sa spuna ce are pe suflet, sau s-o lase sa-i spuna atunci cind va simti ea nevoia sa se descarce de problema aceea anume.
vezi tu, poate ca de aia ii este greu unui barbat, respectiv sot, sa stie cind sa insiste cu intrebarea/intrebarile pina ajunge la miezul problemei si cind nu.
nu degeaba a aparut si ideea ca atunci cind o femeie spune nu, inseamna de fapt da, si invers... cred ca e ceva in genul "vrei un inel cu diamant sau cu zirconiu?" "nu, ia-mi-l pe ala cu zirconiu, ca avem rate de platit la casa.." PROBLEM!!!! big problem!
el a intrebat-o "vrei?" ea insa, cu tot bagajul ei de frustrari feminine, crede ca "nu se cade" sa vrea prea mult, ii sade bine sa fie modesta. astea sunt valorile pe care le-a invatat de mica. o femeie este buna daca e modesta, adica daca "vrea" (de fapt, daca se multumeste cu) mai putin. aceasta modestie, este in fapt umilinta, nu in sensul vulgar, ci "umilinta biblica" - a fi un om umil, smerit, etc. daca ar reactiona altfel, adica sa vrea diamantul, in mintea ei ar apare imediat calificative negative la adresa propriei persoane - arivista, gold digger, etc - pe care le-a auzit mereu la adresa femeilor care au vrut mai mult in mod fatish. repet: care AU VRUT MAI MULT IN MOD FATIS. ( cu majuscule, pt ca si ea de fapt vrea mai mult, logic ca VREA diamantul si nu zirconiul, dar ii e rusine, teama etc s-o SPUNA deschis).
daca fata merge la cumparaturi cu mama (sau alta femeie) si e intrebata daca vrea (de fapt, daca II PLACE) camasa aia de $4 sau aia de $40 si fata spune "aia de $4", mama sau femeia cealalta stie instinctiv, ca cealalta e preferata.... (nu intotdeauna cumpara mama lucrul mai scump si pe placul ploadei, dar crede-ma ca intotdeauna STIE, reuseste sa inteleaga)
si revenint la barbatul si nevasta lui cu diamantul. vezi tu, barbatul e obisnuit de mic sa comunice direct, sa exprime prin CUVINTE exact ceea ce vrea, si nu prin emotii. el a intrebat "vrei?" i s-a spus nu.... si exact asta a inteles. prin urmare ii face sotiei pe plac si ii cumpara ieftinitura, ca doar vrea s-o vada fericita si nu bosumflata ca i-a cumparat ceva ce nu-i place. DAR: imediat ce a facut gestul darului e mirat - nu pentru ca nu primeste "recunostinta" ci pt ca n-o vede pe femeie atit de incintata pe cit se astepta s-o vada. si bineinteles, nu-i cade prea bine, simte ca efortul lui de a-i face femeii pe plac nu este apreciat, deci se simte el, ca persoana, ca barbat, neapreciat. asta una la mina.
apoi. femeia, cind vede ca primeste in loc de diamantul stralucitor la care ii curgeau balele, un amarit de zirconiu, nu pune prea tare la inima - pt ca are obisnuinta de a se multumi cu mai putin, de a fi modesta, de a nu primi intotdeauna ce isi doreste. DAR: ea intelege ca prin gestul ei de a pune nevoia familiei (rate la casa) inaintea dorintei ei personale (pt ca asa is expected, asa "se cade") , prin asta ea simte ca a facut un sacrificiu. si l-a facut, nu? ei, oricine se asteapta la apreciere, recunostinta, ceva de genul asta atunci cin face un sacrificiu. poate nu atunci cind face un gest frunos (dai cind oricum ai destul sau prea mult) dar, categoric, oricine se asteapta la ceva in schimb atunci cind e vorba de sacrificiu.
la ce fel de recunostinta s-ar astepta femeia? nu stiu sa zic, depinde de fiecare in parte, dar eu, ca muiere, iti spun ca daca-as fin in situatia asta, sa ma vad pe deget cu zirconiu in loc de diamant, mi-ar cam sta in git sa ajungem acasa si dragul meu sa nu se invirta macar putin in jurul meu ca minzul dupa coada iepii, sa se ofere (subliniez: sa SE OFERE) sa duca gunoiul, sa pregateasca el cina si sa ma trimita pe mine sa fac ceva ce-mi place "parca n-ai vorbit cu ai tai saptamina asta, las' ca pun eu masa si tu da-le telefon". acuma, depinde de "sacrificiu, acest "curtat" (in sensul de a face curte) este un fel de moneda de schimb... cursul poate sa varieze de la 1 ora-2 la mai multe, poate o zi intreaga... (apropo, nu lua exemplul meu cu diamantul ad literam, zic eu ca se aplica la mai toate situatiile de genul "ce vrei")
ei bine, cind cei 2 ajung acasa, sotul nu se ofera sa faca nimic, pt ca nu asta e rutina cu care s-a obisnuit in casnicie, deci crede ca n-are rost sa tulbure apele aiurea, cu atit mai mult cu cit unele femei sar ca arse cind intra sotul in bucatarie (dar si asta, cit e DORINTA lor si cit e ceea ce cred ele ca se asteapta din partea lor...). si bineinteles, ca atunci femeia se simte neapreciata, sacrificiul ei nu e apreciat deci nici ea ca persoana, ca femeie nu este apreciata, nu este iubita...
si de aici probleme peste probleme, neintelegeri, atitea si atitea. Toate astea pt ca o femeie cu greu reuseste sa priceapa ca barbatul nu e telepat, nu-i poate citi gindurile.

Si crede-ma, ca de multe ori femeia se asteapta de la barbatul ei sa ii citesca gindurile, sa-i anticipeze dorintele. De ce?: 1 la mina, pt ca asta e genul de comunicare cu care a fost invatata de mica, asa este cel mai la indemina pt ea sa comunice si sa i se comunice. Si 2 la mina pt ca ii este greu sa “se faca de ris” in ochii barbatului ei, sa ii spuna deschis, in fata ca “vrea”, isi doreste mai mult – a fost invatata de mica sa fie modesta (umila) ca asa e frumos. Daca nu e modesta si vrea mai mult, nu-i sade bine, nu-i frumos din partea ei, nu se ridica la nivelul asteptarilor (ale societatii, familiei sau sotului), deci ea ca persoana ar fi mai putin valoroasa prin astfel de acte, implicit sa teme sa nu fie considerate… mai putin valoroasa decit se aspteapta sotul ei sa fie si deci sa-i piarda iubirea… si atunci ea, saraca femeie, se asteapta de la sotul ei (care se presupune CULMEA, ca ar trebui sa fie prietenul ei cel mai bun) sa-i citeasca gindurile, sa-i anticipeze dorintele ascunse si sa i le indeplineasca, fara a o forta sa le admita deschis, verbal, scutind-o astfel de “rusinea” de a nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care societatea le ridica fata de ea ca femeie.

complicat, nu? Si apoi nu e doar vina barbatului ca nu poate citi gindurile. Mai e si vina femeii ca nu intelege acest lucru.

cam lunga explicatia asta, dar sper ca nu te-am plictisit de pomana
barbati si femei - de desdemona la: 11/01/2005 12:56:51
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Draga Daniela, am citit cu interes toata explicatia ta si am apreciat adevarurile ei. Buna cunoastere psihologica ! Ai dreptate ! Asa se petrec lucrurile cu multe femei si barbati. Totusi exista femei care sunt mai putin perceptive si prefera sa vorbeasca despre ceva. Si invers, barbati care nu vorbesc niciodata de ce-i supara, asteptand sa fie intrebati 'ce nu merge ?'
E un mare adevar ca toate relatiile trebuie sa aiba la baza comunicarea. Si aceasta chiar trebuie sa fie efectiva, nu doar formala. Daca unul din parteneri simte ca mai are ceva pe suflet ne-exprimat si ne-inteles de celalalt, atunci exista un pericol - cand comunicarea se opreste, relatia moare intr-un fel, devine artificiala si continua doar din inertie.
Cred ca femeile ar trebui sa invete sa se respecte pe sine insele ca pe o forta importanta fara de care familia nu ar merge. Daca incep prin a se iubi pe ele insele, vor vedea ca le va fi usor sa simta iubirea si aprecierea celor din jurul lor. Fara respect de sine nu poti construi o relatie sanatoasa.

Desdemona
#33137 (raspuns la: #33128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum - de desdemona la: 11/01/2005 13:50:05
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Vad ca treci prin momente foarte grele, si as vrea sa-ti spun si eu o vorba, pentru ca nu pot ramane indiferenta. Nu vreau sa-ti arat compasiune prin care sa iti adancesti si mai mult regretele. Dar in momente dificile vezi lucrurile mai clar, sunt momente de dezvoltare personala. Ca un crustaceu care creste in cele cateva zile de dupa ce a iesit din carapace, cat timp e vulnerabil, inainte de-a-si creste o noua carapace.
Cred eu ca in primul rand trebuie sa te vezi pe tine insuti, asa cum esti, fara iluzii, fara sa inchizi ochii dar in acelasi timp cu respect si afectiune catre tine insuti. Daca de necaz si din sentimente de vinovatie ai sa te calci singur in picioare, asta nu va folosi nici tie nici sotiei tale. Trebuie sa accepti ca ai gresit (esti doar un om, deci mai si gresesti) si in acelasi timp sa ai curajul sa inveti lectia si sa iti continui viata, fiind mai atent la tine insuti. Daca te lasi prada regretelor, vinovatiei si suferintei, iti va fi imposibil sa continui asa cum ar trebui. Un om care se lasa in voia deznadejdii devine un fel de 'gaura neagra' emotionala care absoarbe energia tuturor fara a da nimic inapoi. Nu poti iubi asa cum trebuie cand suferi. Stiu din experienta ca faptul de-a se simti nenorocit e in sine o placere ascunsa a egoului, nu e cinstit fata de sine insusi si fata de ceilalti. Trebuie sa gasesti energia de-a fi puternic, de-a intelege si accepta, de-a respecta libertatea celorlalti (chiar de-a pleca din viata ta). Despartirea de cei dragi e inevitabila in viata, daca nu altfel atunci prin moarte. Singuri venim si singuri plecam. Sa incercam ca atunci cand nu suntem singuri sa daruim celorlalti momente de iubire si viata pe care si le vor aminti mereu cu drag. Dovada cea mai mare a iubirii si respectului e capacitatea de-a-l lasa liber pe celalalt, liber sa aleaga daca sta sau pleaca. Asa poti arata ca iti pasa de el, si ca spre binele lui poti chiar sa iti calci pe inima ca sa ii respecti decizia. De fapt, cineva care te iubeste, ar vrea mai mult sa te vada ca treci peste propria slabiciune si inveti de la viata, iti va fi mai folositor.
Te rog scuza-ma daca te-am ranit cu judecata mea rapida si cuvintele fara ocol. Mult succes in ce te asteapta!

Desdemona
#33143 (raspuns la: #33118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita - de Grettel la: 11/01/2005 17:22:26
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
iata un articol extrem de interesant pe care as vrea sa il cititi:
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita

Dupa primele intalniri, care sunt intotdeauna limitate in timp, trebuie sa invatam sa traim relatia intr-un angajament continuu, de durata (in spatiu si timp), daca cei doi parteneri isi doresc sa creeze un cuplu.

Fiecare intalnire amoroasa, chiar daca are partea sa de imprevizibil si de mister, este bazata pe atractia in sens unic sau reciproc (mai rar decat am crede), pe existenta sentimentelor in sens unic sau impartasite (mai rar decat am putea gandi), pe proiectiile reciproce (ne place la inceput imaginea celuilalt - cea care ne este prezentata), care ulterior se vor confrunta cu persoana reala (asa cum este in viata de zi cu zi).

O relatie de cuplu se construieste in jurul a patru componente personale care trebuie sa fie prezente la fiecare dintre parteneri:

• pentru a putea sa intram in relatie, trebuie sa fim liberi, sa nu avem angajamente afective prea puternice care ar risca sa intre in competitie cu partenerul ales;

• trebuie sa fim suficient de autonomi afectiv si material pentru a putea sa ne implicam intr-un astfel de angajament;

• sa fim capabili sa ne propunem reciproc un proiect de viata ce face parte dintr-un viitor ce va fi construit in doi;

• la acestea se adauga capacitatea (care este prezenta sau care ramane sa fie dezvoltata) de a ne propune reciproc modalitati de comunicare si de schimburi de calitate care vor fi puse in practica in viata de zi cu zi pentru a alimenta si anima o relatie de respect reciproc.

Astfel, fiecare dintre partenerii de cuplu va depasi si demistifica imaginile "ecran" care insotesc prima intalnire si de care trebuie sa se elibereze pentru a gasi distanta corecta fata de relatiile semnificative din trecut (familiale, alte iubiri, angajamente anterioare...).

Fiecare dintre parteneri va trebui sa invete sa traiasca in interiorul unei relatii apropiate, care contine o dubla intimitate: 1) intimitate comuna si impartita si 2) intimitate personala si rezervata. Ei vor trebui sa isi ofere mijloace de a trai impreuna trecand prin confruntari (pornind de la diferentele lor, convingerile, obiceiurile lor) firesti vietii cotidiene (si nu conflicte), de a se sustine (si nu a se nega, descalifica sau devaloriza), de a se dezvolta (si nu a intra in competitie, asa cum se intampla uneori).

Fiecare relatie de cuplu se va traduce astfel printr-un plus de energie si de bine, atat pentru unul cat si pentru celalalt, daca fiecare dintre parteneri este constient de faptul ca este de datoria lui sa clarifice si sa duca mai departe diferitele mize, dintre care, rezum aici esentialul:

Dezvoltarea unei capacitati de autonomie afectiva

Pentru a se alia cu celalalt trebuie mai intai sa intram in alianta cu noi insine. Cunoasterea de sine presupune o responsabilizare mai mare a propriilor sentimente si resentimente. "Sunt responsabil de ceea ce simt, nu trebuie sa il fac pe celalalt responsabil de felul meu de a fi sau de gandurile mele".

A nu ne lasa definiti de celalalt

A invata sa ne respectam si sa-l respectam pe celalalt cu toate diferentele sale, aceasta inseamna "a nu ne mai lasa definiti de celalalt". Ceea ce ii mentine pe doi parteneri impreuna nu este nici compromisul, nici supunerea si nici concesiile, ci afirmarea si recunoasterea diferentelor. Exista, de asemenea, riscul de a dezvolta relatii dominant - dominat, care in cuplu iau forme subtile (sau violente) si care trebuie sa faca obiectul unei amri vigilente - in special printr-o pozitionare clara de la inceputul relatiei cand unul dintre cei doi tinde sa-l domine pe celalalt, sa-i impuna dorintele sale, sa-l puna in serviciul nevoilor sale.

A ajunge la un acord

A gasi mijloacele de comunicare potrivite, adica a se pune de acord. Si pentru aceasta trebuie sa invatam sa ne definim mai bine asteptarile, aportul fiecaruia si propriile zone de toleranta... si sa le confruntam cu ale celuilalt.

A iesi din tipare

A iesi din conventional si a depasi anumite prejudecati eronate cum ar fi: "daca celalalt ma iubeste, ar trebui sa stie ceea ce gandesc fara sa trebuiasca sa-i spun...., ar trebui sa raspunda asteptarilor mele fara sa le exprim...".

A accepta schimbarea

A accepta evolutia si schimbarea, ceea ce inseamna si faptul ca trebuie reactualizate angajamentele. Caracteristica vietii pe planeta Pamant este evolutia, maturizarea sau transformarea. O relatie vie se supune acestei legi a evolutiei. Mizele unui anumit moment, despartirile, reajustarile vor fi indispensabile si vor trebui sa faca obiectul nu numai unei comunicari verbale, ci a unei confruntari pentru a-i permite celuilalt sa ne vada (si sa ne accepte) asa cum suntem si nu cum ar dori el sa fim.

de Jacques Salome, autorul cartilor aparute la editura Curtea Veche:
libertatea de a muncii - de donquijote la: 11/01/2005 19:18:35
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
de reorganizari si de celebrul pliculet alb cineva isi mai aduce aminte? cand oamenii tremurau de frica si multi au facut atacuri de cord - nu numai cei care erau in pericol dar si unii - intradevar nu foearte multi dar cu constiinta si carora le pasa - din cei care trebuiau sa umple listele de 'transferati in interes de seviciu'.
cand oameni erau mutati din loc in loc, uneori la distante considerabile fara posibilitate de naveta? cate familii au fost distruse? si ca nu puteai refuza? chiar daca cineva avea nevoie de tine, fara aprobare de sus si pile la nivel inalt (secretar de judeteana in sus) nimeni nu te putea ajuta?
unde era libertatea muncii atat de slavita de propaganda de partid? ajutor de somaj??? nu era ca nu era somaj... cica...
nostalgia are fateta inselatoare: te face sa-ti amintesti numai de partile bune si sterge defectele. ca si cu trecutele iubiri: memoria pastreaza numai aspectele pozitive.
la un moment dat ni se intamp - de maan la: 11/01/2005 21:35:29
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
la un moment dat ni se intampla tuturor cate-o nenorocire asemanatoare, fara ca asta sa insemne ca nu stim sa ne alegem prietenii.

daca omul acela a fost slab exact in momentul in care tu ai avut nevoie de el, nu inseamna neaparat ca nu te iubeste ci ca l-ai prins intr-unul din momentele de slabiciune cand n-a stiut, s-a temut sau n-a fost capabil sa te-ajute.
dupa cum varianta ca nu i-a pasat e perfect valabila.

ar trebui, cred eu, sa te gandesti ce inseamna exact "Avem nevoie unul de altul, in pofida acestei dezertari a lui" si sa-ti explici cu sinceritate sensul lui 'avem'.

eu vad doua feluri de ajutor: unul pe care-l acorzi fara sa te coste nimic si altul care rupe din tine, sinonim cu sacrifciul.

candva, mi-am acuzat prietena care nu mi-a fost aproape in perioada unei lungi convalescente ce-a durat mai bine de un an, fara sa stiu ca, fie si un telefon catre mine (sotul ii interzisese prietenia mea), ar fi periclitat soliditatea casniciei ei, despre care eu nu stiam ca se clatina ...boala mea a tot impiedicat-o sa se confeseze...

cand am aflat adevarul am inteles-o si, desi atunci mi-a fost enorm de greu, acum nu mai vad motive s-o acuz.
in prietenie e oarecum ca-n amor: inima te indeamna sa ierti, daca iubirea exista si mai ales cand simti ca-i reciproca.(:

sfatul meu este: daca prietenia de care ne vorbesti nu este una conjuncturala, daca amandoi ati muncit s-o aveti (mie asa-mi pare) nu-i bine renunti pana nu stii adevarul: e singurul care mantuie.

numai bine!
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
Iti multumesc Tudor-Cristian! - de alura la: 12/01/2005 11:09:26
(la: Labirint)
Iti multumesc Tudor, ai dreptate, insa e o poezie draga de-a mea scrisa acum vreo 7-8 ani. De atunci viata m-a invatat multe, am regretat, m-am resemnat un timp, dar nu mi-am pierdut inca speranta. Sper ca nici tu! Din cate imi amintesc si tu scrii intr-un mod pesimist despre iubire. Si scrii minunat! Iubesti?!
#33218 (raspuns la: #33017) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu citisem aceaste versuri, s - de alura la: 12/01/2005 11:26:29
(la: Gust de gutui)
Nu citisem aceaste versuri, sunt frumoase... proiectiile noastre cand sufletul ne este preaplin de iubire... ce frumos... asa facem oare mereu, proiectam asupra celorlalti ceea ce e in noi?! Ancore intr-un port!
Abilitatea de a iubi, pentru anisia, - de DESTIN la: 13/01/2005 00:53:32
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Dear anisia,

Abilitatea de a iubi este un dar divin, este forta care da lumii valente noi.

Nu prin forta bruta, ci prin puterea gandirii, a spiritului omul a ajuns sa fie suveranul planetei pentru ca are "ceva" in plus.

Darul divin al ratiunii si puterea de a iubi.

Puterea de a visa si de a duce visele la indeplinire.

Prin inteligenta, prin visare, prin iubire.

Prin vesnica flacara care-l indeamna spre nou, spre orizonturi nepatrunse...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#33256 (raspuns la: #33198) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
puterea gandirii... (pentru destin) - de anisia la: 13/01/2005 01:03:59
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
... sau puterea mintii cum imi place mie sa o numesc. ai citit despre Veronica Franco? de la ea am invatat despre puterea mintii... este puterea cu care poti face totul posibil: poti invata, poti convinge, poti seduce, poti invinge.

da, ai dreptate. fiinta umana este suverana. dar nu pentru ca are abilitatea de a iubi. ci pentru ca isi poate exprima aceasta abilitate si prin cuvinte. de unde stim noi ca animalele nu iubesc? asa in felul lor cred ca si ele iubesc. numai ca noi putem sa punem iubirea in vorbe, sa-i dam forma, culoare, sens, impuls, si nu continui lista.

vesnica flacara...este defapt acel magnet care ne atrage catre aproapele nostru. acea nevoie de a imparti, de a nu fi singuri. de a ne gasi jumatatea.
#33257 (raspuns la: #33256) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia, - de DESTIN la: 13/01/2005 01:51:36
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)

Dear anisia,

Ai mare dreptate in ce afirmi:

"da, ai dreptate. fiinta umana este suverana. dar nu pentru ca are abilitatea de a iubi. ci pentru ca isi poate exprima aceasta abilitate si prin cuvinte. de unde stim noi ca animalele nu iubesc? asa in felul lor cred ca si ele iubesc. numai ca noi putem sa punem iubirea in vorbe, sa-i dam forma, culoare, sens, impuls, si nu continui lista."


Eu am fost sintetic in a ma exprima:

Darul divin al ratiunii si puterea de a iubi.

Puterea de a visa si de a duce visele la indeplinire.

Prin inteligenta, prin visare, prin iubire.

Deci nu numai abilitatea... luata izolat!!!

"... sau puterea mintii cum imi place mie sa o numesc. ai citit despre Veronica Franco? de la ea am invatat despre puterea mintii... este puterea cu care poti face totul posibil: poti invata, poti convinge, poti seduce, poti invinge."

Frumos exprimat,da am citit Veronica Franco,..."a seduce" insa este enorm de greu...daca de invatat mai merge...sa te lasi convins asa si asa...invingator poti a fi...revenim la seducere!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#33266 (raspuns la: #33257) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marea a inceput sa existe din - de maan la: 13/01/2005 09:33:03
(la: Cautatorul de suflete)
Marea a inceput sa existe din momentul cand eu am vazut-o intaiasi data, iar suflete vor exista abia atunci cand le vom intalni noi, nu-i asa?
Iata o mare gresala, sa credem ca ceva nu e doar fiindca am cautat dar n-am gasit.
Iata marea trufie!
Sa nu ne gandim niciodata ca poate n-am stiut unde sa cautam, sau, mai rau, nu stim pur si simplu s-o facem!


“viata este o bucurie doar pt cei ce fie nu o inteleg,fie se prefac orbi,surzi si muti “???
viata e o bucurie daca atunci cand pornesti in ‘cautarea de suflete’ incepi ma intai cu al tau.
Nici un altul n-are sa-ti vorbeasca daca tu nu te stii recunoaste.
Viata va deveni atunci o bucurie prin cautarea-insasi!

Daca te privesti in oglinda si-ti spui ca n-ai nevoie de suflete, asta nu inseamna ca intr-adevar nu ai ci ca poruncesti oglinzii sa-ti arate ce vrei.
Sfatul tau, Ice Queen, e un indemn catre egoism si narcisism, cred ca stii…e un indemn la o viata fara iubire!
Dar sper ca stii deja ca nu te poti iubi decat atunci cand esti iubit; restul se numeste doar respect de sine iar acesta se pierde, asa cum se consuma benzina dintr-un motor.

Am gasit intodeauna suflete si-am suferit cand nu le-am inteles, mai rau decat atunci cand n-a fost priceput al meu.
Am indurat dezamagiri pe care le-am pus intotdeauna pe seama neputintei proprii de-a concepe viata si relatiile inter-umane.
Daca perfectiunea nu-i unul din atributele mele (nici macar unul spre care sa tind), de ce m-as hazarda atunci sa spun ca “oamenii nu au suficiente merite”???
Si ne miram apoi ca oglinzile in care ne privim nu arata mai niciodata ce dorim sa vedem!
De-aia ma uit in fiecare zi in oglinda, de-aceea ma inspaimant atunci cand nu-mi doresc (de teama) sa ma privesc in
oglinda: oglinzile nu stiu minti, ca oamenii, ele nu fac niciodata compromisuri.

Parerea mea, cosmina, e ca drumurile batatorite nu sunt intotdeauna nici cele mai scurte, nici cele mai profitabile si uneori nu-s nici macar drumuri adevarate.
Sfatul meu, e sa crezi in ce-ti spune sufletul si sa-i asculti vocea, fiindca astfel nu te vei pierde niciodata de tine si, cine stie, poate vei avea surpriza sa te gaseasca ele pe tine, acele suflete pe care spui ca le cauti …
Va trebui insa sa deosebesti vocea sufletului de cea a demonului care ne locuieste si ne livreaza placeri minuscule, ca sa ne-abata din drum, hranindu-se din sperante si lumina, pana cand, golasi, ajungem sa ne mintim ca fericirea nu exista.

Nu, nu poti trai fericit cu ochii scosi, Ice Queen!!!

#33286 (raspuns la: #33129) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...