comentarii

iubirea vietii mele


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
As lupta pentru iubirea vieti - de wild wind la: 18/02/2005 17:44:13
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
As lupta pentru iubirea vietii mele pana la ultima suflare...

Iubirea adevarata presupune dedicare totala...
Daca iubitul meu ar fi mai fericit fara mine... as renunta sa lupt... nu as renunta insa sa iubesc...
Iubirea vietii – Davorjanka - de zaraza sc la: 11/03/2014 14:53:48
(la: Un presedinte care fuge de femei)
"Davorjanka este angajata initial ca secretara a lui Tito si il insoteste in numeroase misiuni incredintate de partid. Cind tinara ramine insarcinata, Tito se infurie si ii cere sa avorteze, pentru ca o asemenea “problema” este tocmai ce ii lipsea. Dar Davorjanka vrea neaparat sa aduca pe lume copilul si nu se lasa convinsa de insistentele lui. O familie din Foca il adopta pe micut, dar deja ceilalti lideri ai partidului au aflat “secretul” si comportamentul “tovarasului Tito” devine subiectul unei sedinte a Comitetului Central.

Vizibil marcat, Tito se ridica in fata adunarii si, cu lacrimi in ochi, marturiseste: ”Pedepsiti-ma, dar nu pot trai fara ea!”
Camarazii sai se lasa impresionati si il pun sa jure ca se va casatori cu Davorjanka imediat dupa incheierea razboiului. Tinara ii va sta mereu alaturi, pe tot parcursul conflictului, in ciuda degradarii continue a sanatatii ei.
In cele din urma, tuberculoza o va rapune, la 1 mai 1948.
La funeraliile sale, Tito va rosti linga sicriu: “Ai fost cea mai mare iubire a vietii mele”. Fiul lor, Slavisa Paunovici, traieste inca la Belgrad.

Dupa moartea Davorjankai, Tito a cunoscut o profunda depresie si luni in sir a stat in luxoasa lui resedinta, Casa Alba din Belgrad.
Putini apropiati aveau acces la el si tuturor le spunea ca in viata lui nu va mai exista nici o alta femeie. Si totusi, atunci cind un camarad din Rezistenta, Ivan Kraievici, ii face cunostinta cu o tinara de 25 de ani, liderul iugoslav simte ca inima incepe iarasi sa-i palpite.
Curind isi da seama ca aceasta femeie voluntara si dirza este exact ce ii trebuie.
Dupa ce o puternica criza biliara aproape il rapune, Tito, aflat in convalescenta ii promite noii sale iubite ca o va lua de sotie. Si de aceasta data nu va mai fugi din fata altarului..."

#651253 (raspuns la: #651252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cartile vietii mele..in primu - de raluci2002 la: 12/01/2005 23:54:56
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
cartile vietii mele..in primul rind Insemnarile lui Malte Laurids Brrige de Rainer Maria Rilke, apoi Primavara neagra a lui Henry Miller. si mai ales Jurnalul lui Mihail Sebastian, o carte foarte draga sufletului meu..
Casnicia = Iubirea Vietii - de Chriss la: 01/02/2005 22:56:55
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Buna Ondine,

Punctul meu de vedere in legatura cu acest subiect este foarte simplu.
NU - nu accept "iubirea vietii" din partea unei persoane ce este casatorita. Am sa-ti explic de ce:
Eu consider ca atunci cind doi oameni s-au casatorit, au facut-o din dragoste. Ceea ce inseamna ca amindoi partenerii se vor devota unul celuilalt pentru restul vietii lor, la bine si la greu. De aceea cind doi parteneri se iubesc si decid sa se casatoreasca, sufletul lor ar trebui sa devina imun la ori ce fel de dragoste externa. Ma refer la faptul ca el si ea nu ar trebui sa mai primeasca sau simta nici un fel de atractie catre sexul opus, ar trebui sa-si opreasca acest instinct. In momentul in care " Iubirea Vietii" apare la o persoana ce este casatorita, inseaman ca acea persoana nu a fost suta la suta fidela, sau ca si-a lasat sufletul deschis, si ca atare a inselat. De ce spun asta? Fiindca nu cred ca se poate ca doi oameni sa se vada pentru prima oara si imediat sa se indragosteasca unul de celalalt. Dragostea se dezvolta trepatat. Dragostea trebuie sa treaca prin trepte, ca de exemplu: cunostinte, amici, prieteni, inceput de dragoste si apoi se naste dragostea. Ca aceste faze sa se dezvolte este nevoie de amindoi partenerii. Asa ca nu aprob sub nici o forma scuza ca o persoana casatorita a gasit" Iubirea Vietii ei/lui"

Criss
Iubirea Vietii... - de wild wind la: 04/02/2005 19:05:42
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Ondine...
Nu as vrea sa spun decat ca daca ai ales sa te casatoresti, la acel moment persoana aceea era iubirea vietii tale.
Intrebare: Putem iubi intens si adevarat de mai multe ori in viata?
la 15 ani... - de (anonim) la: 29/03/2005 00:42:30
(la: Prietenia prematura (daca stiti la ce ma refer))
am cunoscut iubirea vietii mele. si ce sa vezi, suntem impreuna si acum. povestea noastra, fara modestie, e tare frumoasa... au trecut aproape 5 ani de atunci si avem deja planuri serioase, si sentimente asijderea. dar noi am avut norocul ca ne-am gasit jumatatea atat de devreme. altii pot avea nenorocul de a cunoaste pe cineva total nepotrivit...
#41057 (raspuns la: #40853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
salut, zaraza! - de gigi2005 la: 11/04/2005 02:43:54
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Uite, ca tot veni vorba de exemple, am sa incerc pe scurt sa va povestesc o parte din viata mea si, daca intereseaza pe cineva, ce-ar fi facut in acele cazuri.
La 18 ani am cunoscut, ziceam eu, iubirea vietii mele. Eram studenti amandoi, el cu un an mai mare ca mine; ne iubeam cu pasiunea pe care numai o dragoste curata ti-o poate da, acea dragoste care iti da aripi, care te face sa visezi... in versuri de dragoste. Dupa 4 ani parintii nostri au hotarat, de acord cu noi evident, ca e cazul sa ne mutam singuri si ne-au cumparat un apartament super. Tot atunci el a hotarat sa treaca de la zi la seral pentru a fi independenti financiar (cu toate ca mult timp am ramas legati financiar de parinti). Dupa un an de convietuire am inteles ca barbatul pe care il iubisem 5 ani era un strain: chefuri, betii tot mai dese, aproape devenise un alcoolic. Am terminat facultatea odata cu revolutia iar el a ramas in anul III. Colac peste pupaza din cauza vietii dezordonate si-a pierdut si serviciul. Eu am plecat la post si trimeteam bani acasa lunar, suficienti pentru intretinere si cheltuieli. Am rezistat asa vre-o 6 luni, timp in care m-am tot transferat din oras in oras pana am ajuns la 2 ore de Buc. Dar munceam foarte mult, o data pentru a ma tine pe mine si apoi pentru "dumnealui". Insistam sa vina la mine pentru ca tot "freca menta" prin Buc. si m-ar fi ajutat mult la lucrari. Inutil. Ca are scoala, ca-si cauta serviciu, scuze... Intr-o miercuri (tin minte si data pentru ca m-a marcat profund) am plecat din santier si am venit acasa. Dumnealui era plecat iar la noi acasa era o ... doamna, isi facea manichiura cu trusa mea, cu oja mea, imbracata cu pantalonii mei scurti! Putine au fost ocaziile pana atunci si de atunci incolo cand am ramas fara grai (sunt o scorpie destul de apriga) asa cum am ramas in acel moment. Si acum mi se pare ca reactia mea a fost prosteasca, dar nu am putut sa zic decat "salut!". Am intrebat de gazda (adica de dumnealui), mi s-a raspuns, am lasat vorba ca am trecut pe acolo si... am plecat la mama. Toata noaptea m-am zvarcolit gandindu-ma la acea femeie si la prezenta ei acolo. A doua zi ne-am intalnit si ne-am explicat: erau impreuna de doua saptamani, a fost o aventura de o noapte care nu a mai plecat... Si? pai, si! Raman cu ea! Argumente, lacrimi... Ce l-a determinat? "Tu oricum o sa te descurci si fara mine!". Atunci am inteles ca se simtea complexat, nu era implinit...
Crezi ca merita sa lupt? Erau totusi 6 ani! Am plecat din casa noastra fara regrete - oricum nu o mai suportam - si de atunci nu ne-am mai vazut nici macar o ora. Parintii mei s-au ocupat de formalitatile de despagubiri pentru apartament si de toate celelalte. Ma mai gandesc uneori cu nostalgie...
Dupa aproape un an am cunoscut un alt barbat. Era mai mare cu 12 ani ca mine si ... era un barbat adevarat...Tot ce-si poate dori o femeie... L-am iubit neconditionat, aproape dupa prima saptamana. Aveam si preocupari comune, am pus o afacere pe picioare care a mers si merge... La fel, cativa ani buni a fost totul ca-n carti. Apoi, cand afacerea a inceput sa mearga si au inceput sa vina banii, a ineceput si metamorfoza. Aceleasi probleme: chefuri, betii, "prieteni" prea multi, toti cu sfaturi, bani imprumutati pe care considerau ca nu trebuie sa-i mai inapoieze, restaurante scumpe... El a ramas in afacere doar cu numele. Eu munceam de dimineata pana seara pentru ca treaba trebuia sa mearga si ii faceam si treaba lui... Plecam dimineata la 8 si veneam la miezul noptii franta. Ce intimitate... ce tandrete... ce romantism!? Somn!!! Si s-au scurs asa aproape 4 ani (au fost 11 in total - o viata de om). Pana intr-o zi cand venind tarziu, ca de obicei, nu l-am mai gasit. L-am asteptat sa vina acasa aproape un an. Impropriu spus pentru ca ne vedeam zilnic la firma. Am inteles ca aveam o relatie de circumstanta. Eu eram mai legata de firma (avem totusi niste oameni care trebuie platiti) decat de viata de cuplu. Nimic nu mai era adevarat... Eram doi straini traind sub acelasi acoperis. De fapt ne purtam mai mult ca fratii sau ca doi prieteni buni. Ceea ce am si ramas. Oricum cale de intoarecere nu mai exista...
Pe sotul meu de acum l-am intalnit tot in afaceri. El avea o relatie care nu mergea de ani buni si doi copii mari (12 si 16 ani), eu deja...eram o afacere... Ne-am mutat impreuna, copiii au venit la noi si ne-am placut din prima, ne completam in toate, el se ocupa de firma pe care am facut-o impreuna, eu ma ocup de realizarea lucrarilor.
Acum chiar ma intreb cum este soarta asta! Chiar merita sa lupt pentru iubirile trecute? Daca as fi luptat poate as fi ramas singura si nefericita, macinata de durere si patima. Nu pot spune ca pe acei barbati nu i-am iubit sau ca dragostea pe care le-am purtat-o a fost diferita de cea de acum. Cred ca am iubit cu aceeasi intensitate si la 18-20 de ani si acum, la treizeci si... de ani.
Am observat insa ca acele relatii m-au transformat: am devenit mai pragmatica, mai realista, mai pricipiala si, mai presus de orice, nu accept compromisuri. Imi pare rau ca mi-am pierdut romantismul de atunci... Imi pare rau ca mi-am pirdut inocenta... dar nu regret nimic!
clipe - de rembrandt la: 12/04/2005 03:47:49
(la: cum percepeti viata?)

mereu mi se iau ore din viata mea. nu e drept, nu? e ca o numaratoare inversa. sunt intr-un stress perpetuu. iti poti imagina cat de... neputincios ma simt infasurat in pielea asta efemera? sunt jefuit mereu, intruna parasit. vremea nu mai vrea la mine. poate ca de fapt... chiar ea e pielea asta efemera, care ma dezbraca incet, incet... de mine insumi. Recunosc, urat din partea mea - am profitat feroce de slabiciunea-ti ce s-a dilatat in fata... soclului cuvintelor mele. Dar, asta e. Timpul e, probabil, un barbat ce-a fost inselat... si care nu mai iarta. Am sa te rog, insa, sa imi ierti obraznicia... Nu sunt un hot. Din contra, sunt o victima. Ca si tine.
Sa nu eziti, daca este necesar fericirii tale, sa imi ceri timpul pe care ti l-am furat - ora aceea strengara - ...inapoi.
Imi place inghetata de vanilie lasata un pic in cafea, cat sa se imbibe cu gustul amar. Cafeaua, insa, pentru moment, nu e iubirea vietii mele. Sunt ca si timpul...


________
keep it simple...
#42983 (raspuns la: #42827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hop si eu - de muma padurii la: 02/05/2005 00:54:33
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
cartile sunt superbe, dar unii sunteti asa de seriosi...ca si cum cartile ar fi numai pentru unii..
...sacru si profan...
nici nu stiu ce caut aici.. sau poate stiu.. de citeva luni citesc "conversatiile" voastre, dar se pare ca asta e tema care m/a facut sa va scriu... nu ca ar interesa pe cineva....ma regasesc si nu prea... carti pe care le mai iubesc si altii , carti si autori despre care nu am auzit niciodata....
Oricum, cartile imi dau un sentiment de acasa... m/a pus dracul sa ma mut din Bucuresti de vreo 9 ani si acum, aici, departe de lumea dezlantuita, dupa trei ani de cind n/am citit o carte(adica dupa ce am nascut primul copil.. acum e doi! )- cu exceptia celor tehnice- mi/am dat un refresh si mi/am amintit ca in copilarie aveam un caiet in care imi notam cartea si autorul... culmea am gasit si caietul (ca sa vedeti ce face omul duminica de pasti!- am culcat pustii, barbatul meu lucreaza iar netul ramine singura mea evadare).
Carti care mi/au marcat existenta? pai normal, prima e Ciresarii(tata imi povestea Harap Alb- dar asta nu se pune, nu?- intotdeauna adormea pe la mijlocul povestii si era singura pe care o stia), La Medeleni, Golful francezului, Va place Brahms(mie imi place Chopin, desi n/am reusit niciodata sa/l cint cum trebuie.. ar trebui macar 6 degete la o mina), prima revista porno( asta era prin `80 si eu eram intr/a sasea)- asta nu e trecuta in caiet!, Forsyte Saga, Dumas, Jules Verne, Bel ami, Postasul suna intotdeauna de 2 ori, Climate , Patul lui Procust si apoi in liceu: Inima vrajita, Eliade, Creanga de aur, Blaga, Umberto Eco....toate presarate printre sf/uri(iubirea vietii mele): absoluta Dune, Arthur Clark(asa am descoperit eu fractalii acum vreo 10 ani), Asimov, van Voght, Infanteria stelara, Mina stinga a intunericului si magnificul Serge Brussolo...
poate ca am scris eliptic.. pentru unii are sens pentru altii nu.. de fapt cred ca am scris pentru mine...
zaraza - de rodi la: 27/05/2005 16:58:33
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
needless to say, mick jagger e un clasic pentru toate varstele si ma asteptam ca cineva care se da artsy-fartsy (ca tine de exemplu), sa-si dea seama de asta. O simpla observatie...interesanta insistenta ta de a te da "tinerica", parca ai avea un chip on your shoulder, zau asa. Nu trebuie sa-ti faci probleme, orgasmul vaginal (si punctul G for that matter) se poate descoperi la orice varsta.
Mersi pentru siteurile porno, n-am nevoie, sunt casatorita deja cu iubirea vietii mele. Imi ajunge.
Pe gay.com insa e foarte instructiv sa intri daca vrei sa vezi ce-i cu miturile homosexuale care ti se vantura pe sub nas la tot pasul. Au si un message board interesant.
Cheers
zaraza - de rodi la: 25/07/2005 17:55:46
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Zaraza, hai sa-ti spun o poveste adevarata, din proprie experienta, despre cum practicile sexuale pot deveni adictive. Sa stii ca, desi sunt impotriva celor care in mod iresponsabil propavaduiesc hedonismul, n-am fost niciodata usa de biserica, precum majoritatea oamenilor dealtfel, barbati ori femei.I’ve been around the block cum se spune, si mi-au trebuit ceva ani ca sa-mi gasesc in sfarsit marea iubire. Nu regret in nici un caz experientele din tinerete, dimpotriva, altfel as mai putea eu sa le dau replica homosexualilor a toate stiutori de pe forum, in cunostinta de cauza? Incercasera sa-mi spuna la un moment dat ca unor homosexuali nu le place sexual anal. Ceea ce mi s-a parut o minciuna crasa, fiindca stiu ca o data ce-ai descoperit modul in care poti avea orgasm ( si orgasmul anal al barbatilor, asa cum ti-am mai spus poate depasi in placere cu mult pe cel “normal”), there is no way back.
In fine, pe la vreo 25 de ani am avut o prietena cu care obisnuiam sa vorbesc in mod deschis despre sexualitate. Ea era casatorita (cu un amant on aside, marog…), eu necasatorita si destul idealista in ale sexului, defapt eu eram fericita daca sexual era asa… un schimb de experienta intre doi parteneri care se iubesc. O strangere de mana sau o privire romantica insemnau defapt mult mai mult pentru mine decat orice “sedinta de sex”. Intr-o zi prietena mea ma intreaba daca am avut vreodata orgasm, la care eu de colo “sigur ca am avut, ce-ntrebare!”. Dar dupa ce mi-a scotocit prin memorie m-a convins ca habar n-aveam ce e aia, desi puteam sa jur ca in timpul actelor sexuale avusesem senzatii “paroxistice”. Pana la urma, dupa discutia cu ea , am ajuns la concluzia ca senzatiile alea se datorau defapt mai mult modului in care respiram, ca inecata. Stii ca atunci cand respiri mai sacadat si cu putere, iti poti pierde cunostinta o perioada scurta de vreme. Dupa ce mi-a explicat m-am dus glont la prietenul meu de atunci si i-am spus ceva de genul: acum e momentul ori niciodata . “Pai cum? Credeam ca ai avut orgasm pana acum…”, “ei lasa, lasa…”.Dupa ce l-am dirijat eu cum sa faca vreo doua-trei ore saracu’, am avut in sfarsit senzatia aia de “yes!!!! yes!!! yes!!!” pe care vreo 30% dintre femei o au in timpului actului sexual. Intr-adevar prietena mea avusese dreptate : nimic nu se putea compara cu asta.
Toate bune si frumoase pana aici. Kakaia prablema atunci? Pai problema e ca de atunci singurul mod in care pot avea sex in mod util si placut acum e daca am orgasm, ca sexual a ajuns mai mult un technical issue, “mai sus, mai jos, asa… mai la dreapta, nu asa repede, de ce te grabesti ?! (ma mai si enervez.. )” si mai mult orientat spre ce ma face pe mine sa ma simt bine, ca dupa ce se termina bag si eu in sfarsit de seama ca defapt a fost si un barbat care a participat (ba chiar a asudat) la treaba asta. Iar cand “nu iese”, banuesc ca esti o fata desteapta si-ti dai seama ca e greu pentru mine sa-mi ascund nemultumirea. Intelegi tu? Odata ce sexul devine o obsesie, dimensiunea umana dispare. Complet. Mai ales pentru barbati nu e usor sa reziste in ritmul asta, si la un moment dat stam si ne-ntrebam in sinea noastra daca mai e si altceva afara de orgasm in toata afacerea asta sexuala. Sotul meu, care e intr-adevar iubirea vietii mele, crescut la scoala anglo-saxona in care n-ai voie , mai ales daca esti barbat, sa spui ce te doare, e prea politicos sa-mi spuna in fata “femeie, mai lasa-ma-n durerile mele ca m-ai innebunit cu punctual tau G., mi-ajunge, gata!”. Incerc sa ma schimb. Si e greu al dracu’ , zaraza, crede-ma!
Slava domnului, am avut o copilarie fericita, n-am fost abuzata sexual. Am vorbit despre o experienta a mea care e normala, des raspandita si nu foarte grava as zice eu, desi… . Nu am vorbit de obsesiile care rezulta din molestarea in copilarie, sau din practicarea perversiunilor sexuale. Dar, zaraza, perversiunile sexuale sunt si mai addictive, trust me.
"Credeam ca orgasmu-i atunci cind te ineci" - de cico la: 13/08/2005 06:15:51
(la: "Academia Cafeavencu")
Din comentariul http://www.cafeneaua.com/node/view/3886#61167 :

In fine, pe la vreo 25 de ani am avut o prietena cu care obisnuiam sa vorbesc in mod deschis despre sexualitate. Ea era casatorita (cu un amant on aside, marog…), eu necasatorita si destul idealista in ale sexului, defapt eu eram fericita daca sexual era asa… un schimb de experienta intre doi parteneri care se iubesc. O strangere de mana sau o privire romantica insemnau defapt mult mai mult pentru mine decat orice “sedinta de sex”.

Intr-o zi prietena mea ma intreaba daca am avut vreodata orgasm, la care eu de colo “sigur ca am avut, ce-ntrebare!”. Dar dupa ce mi-a scotocit prin memorie m-a convins ca habar n-aveam ce e aia, desi puteam sa jur ca in timpul actelor sexuale avusesem senzatii “paroxistice”. Pana la urma, dupa discutia cu ea , am ajuns la concluzia ca senzatiile alea se datorau defapt mai mult modului in care respiram, ca inecata. Stii ca atunci cand respiri mai sacadat si cu putere, iti poti pierde cunostinta o perioada scurta de vreme. Dupa ce mi-a explicat m-am dus glont la prietenul meu de atunci si i-am spus ceva de genul: acum e momentul ori niciodata . “Pai cum? Credeam ca ai avut orgasm pana acum…”, “ei lasa, lasa…”.Dupa ce l-am dirijat eu cum sa faca vreo doua-trei ore saracu’, am avut in sfarsit senzatia aia de “yes!!!! yes!!! yes!!!” pe care vreo 30% dintre femei o au in timpului actului sexual. Intr-adevar prietena mea avusese dreptate : nimic nu se putea compara cu asta.

Toate bune si frumoase pana aici. Kakaia prablema atunci? Pai problema e ca de atunci singurul mod in care pot avea sex in mod util si placut acum e daca am orgasm, ca sexual a ajuns mai mult un technical issue, “mai sus, mai jos, asa… mai la dreapta, nu asa repede, de ce te grabesti ?! (ma mai si enervez.. )” si mai mult orientat spre ce ma face pe mine sa ma simt bine, ca dupa ce se termina bag si eu in sfarsit de seama ca defapt a fost si un barbat care a participat (ba chiar a asudat) la treaba asta. Iar cand “nu iese”, banuesc ca esti o fata desteapta si-ti dai seama ca e greu pentru mine sa-mi ascund nemultumirea. Intelegi tu? Odata ce sexul devine o obsesie, dimensiunea umana dispare. Complet. Mai ales pentru barbati nu e usor sa reziste in ritmul asta, si la un moment dat stam si ne-ntrebam in sinea noastra daca mai e si altceva afara de orgasm in toata afacerea asta sexuala. Sotul meu, care e intr-adevar iubirea vietii mele, crescut la scoala anglo-saxona in care n-ai voie , mai ales daca esti barbat, sa spui ce te doare, e prea politicos sa-mi spuna in fata “femeie, mai lasa-ma-n durerile mele ca m-ai innebunit cu punctual tau G., mi-ajunge, gata!”. Incerc sa ma schimb. Si e greu al dracu’ , zaraza, crede-ma!
varianta egocentrista - de Honey in the Sunshine la: 07/10/2005 17:28:18
(la: miss cafenea 2005)
Accelerez ca sa uit de nenorocire si ma preocupa gandul ca as putea visa asemenea scene.
Iubirea vietii mele alearga dupa mine dar se opreste pentru ca l-a apucat tusea de la gazele de esapament - "Daca m-ar fi iubit cu adevarat ar mai fi alergat vreo doi kilometri, iar la conditia fizica pe care o are, mai bine PAS!, nu vreau sa raman vaduva la 30 de ani" - imi spun.
Cand sunt aproape de locatia la care trebuie sa-mi intalnesc partenerul de chat fac cale intoarsa... In fond, am o super masina sport si lumea e plina de barbati care ma asteapta!

_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
#77366 (raspuns la: #77363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
muzica de toate felurile - de alex21 la: 11/11/2005 13:20:08
(la: Ce muzica ascultati in ultima vreme?)
depeche mode
emil
u2 -iubirea vietii mele
bjork
kumm
george micheal- careless whisper
zob
guano apes
INCUBUS
saint germain
raphael-caravane
texas
directia 5
REM
si mmmmmmmuuulte soundtrackuri dar cele mai ascultate recent sunt cele de la school of rock si cruel intentions si you'vr got mail.. si mona lisa smile

nu lipsesc 3 5 piese romantice.... julio iglesias...
singuratate boala grea :) - de casandra_radu la: 17/07/2006 13:34:36
(la: solutii pentru singuratate)
Fiecare se gandeste la propria lui persoana. Este firesc. Fiecare de asemenea este singur. Venim pe lume singuri, plecam singuri. Fireste, ne putem inconjura de multe persoane, putem gasi diverse activitati ca sa ne umplem timpul. Mereu fugim catre ceva, catre cineva. Si toata aceasta framantare creeaza senzatia de gol, de singuratate, singuratatea aia apasatoare.
Mi-aduc aminte de o vreme in care ma simteam teribil de singura.
Singuratatea ca stare negativa. Eram singura, intre 4 pereti. Nu era nimeni acolo, nimeni nu ma astepta, nimeni nu ma intreba ce fac, nimeni nu-mi spunea ce sa fac. Nu aveam pe cine sa sun, cu cine sa ma vad. Pustiu. Nu stiam ce sa mai fac. Faceam curat, ma uitam la televizor, mancam, faceam dus, citeam, dormeam. Punct si de la capat. Disperarea ca nu exista sens. Apoi tanjirea dupa iubire. Si asta e cea mai pacatoasa.
Apoi lucrurile s-au schimbat. A, sa nu crezi ca m-am inconjurat de pireteni sau ca am gasit iubirea vietii mele.
Nu, pur si simplu am realizat ca sunt singura, ca nu am unde sa fug si ca de fapt nici nu vreau sa fug. Ca nu am nevoie de compania altora. Normal ca am momente in care vreau sa fiu cu ceilalti, atunci ies din casa si ma vad cu ei. Apoi vreau sa fiu singura. Oricum singura sau in compania altora viata mea este doar a mea, moartea mea va fi doar a mea. Poate ca singuratatea e un fel de boala. Gandeste-te la un bolnav care zace pe un pat. Si ce daca vin rudele si prietenii in jurul lui? Vor fi ei toti bolnavi impreuna? Nu...atunci esti inconjurat de lume, poate ca fiecare cauta sa faca orice pentru a-ti alina suferinta, dar in realitate esti mereu singur.
Nu apreciez ca ar exista vreun alt leac decat sa privesti singuratatea in fata, sa nu mai fugi de ea, sa nu cauti compania altora pentru a te amagi ca nu ai fi singur. Iar cand o privesti in fata realizezi ca este ceva simplu, natural si ca nu are nimic infricosator. Atunci incepi sa zambesti, atunci traiesti.
Si, serios acuma...nu e cool cand nimeni nu-ti spune ce sa faci si nu-ti cere socoteala?
Iar pe de alta parte, daca tu te bucuri cand te vezi cu cineva..oare acea bucurie nu era deja in tine si la vederea persoanei pur si simplu a venit la suprafata?
Si in cele din urma, neserios vorbind ... noi ce facem aici pe forum decat sa fugim de singuratate?
Actual - de LaPlusJolie la: 30/07/2006 22:35:03
(la: mai aveti putere sa iubiti?)
Conferinta asta deschisa de curand, nu face decat sa imi confirme un lung sir de coincidente dupa care viata mea s-a ghidat in mare parte.
Permite-mi deci sa fiu prima care adauga un comentariu, pentru ca subiectul este cum nu se poate mai de actualitate pentru ceea ce traiesc in acest moment.
Nu stiu cine zicea ca de la iubire la ura nu e decat un pas, dar avea mare dreptate. Si contrariul e la fel de valabil. Nu de putine ori mi s-a confirmat lucrul asta, nu neaparat pe propria piele.
Iara deci ca ma regasesc si acum in situatia de a vedea o frumoasa iubire scapandu-mi printre degete. Iubirea pe care o credeam iubirea vietii mele, cele mai sincere sentimente incercate pentru cineva.
Ma doare inima ca simt cum se pierde totul si e mare pacat dupa ce am trait impreuna si dupa felul in care ne iubeam.
Nu am oferit decat iubire, o iubire neconditionata, fara sa ma gandesc vreodata ca iubirea mea ar putea fi toxica si sa il indeparteze de mine. Vezi tu, de ce imi era frica nu am scapat. Constienta de iubirea mea posesiva, ma temeam sa nu il pierd din cauza asta.Si iata...
Iar dragoste cu forta nu se poate...ar fi degradant si inutil sa cersesc dragoste. Asa ca dupa ce am luptat din rasputeri pentru aceasta relatie, va trebui sa ma retrag incet, sa inteleg ca viata nu e niciodata usoara sau simpla si ca e nevoie de doi oameni pentru a forma un cuplu.
Ce ramane in urma acestei iubiri, numai eu voi stii. Nu stiu unde voi mai gasi forta de a incepe o alta relatie, de a iubi din nou. Nu stiu daca o sa mai iubesc vreodata atat de mult. Daca o sa mai vreau sa dau cuiva atat de mult din mine.
Si chiar daca deceptii am mai avut, niciodata nu am cazut de atat de sus. Mereu imi spuneam ca daca nici de data asta nu merge, nu o sa mearga niciodata.
Dar sunt tanara, viata merge mai departe. Iar ceea ce nu te omoara, te face mai puternic.

~~~~~~~~~~I've always wanted to be someone. Now I've realized I should have been more specific.
pentru ondine - de casandra_radu la: 07/08/2006 11:26:12
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Stiu eu de ce nu m-am casatorit :)
Sunt cu persoana pe care o iubesc. Daca nu iubesc pe nimeni, sunt singura.
Nu se pune problema intre a alege casnicia sau iubirea vietii. Cand iubesti pe cineva si depinde de tine sa fii cu acea persoana, cu ea esti.
Daca nu, iti creezi o dilema, ca vai vezi Domane m-am indragostit, “dar cum sa dau cu piciorul casniciei, cum sa imi ranesc partenerul..” care de altfel o fi foarte “fericit” cand de fapt nu e iubit. Deseori in asemenea “indecizii” in numele iubirii, cel care e casatorit dar totusi indragostit alege calea cea mai jalnica, a unei relatii paralele. Asa, ca sa aiba si capra si varza...care iubire?!
Dimela nu exista cand iubesti. Esti cu persoana iubita. Ca e sotul/sotia sau ca este altcineva. Si esti doar cu acea persoana, nu mergi in paralel, nu minti si nu te minti.
Cand renunti, niciodata nu renunti la iubirea vietii. Nu se poate renunta la asa ceva decat daca nu a fost iubire. Mai exact in asemenea situatii, nu e vorba ca renunti, e vorba ca alegi altceva – alegi sa fii cu cel cu care te-ai casatorit. Si alegi asta din diverse motive – siguranta, confort, obisnuita, frica de schimbare, bani sau alte avantaje. Fiecare are motivele sale personale. Dar sa sustina ca au renuntat la iubirea vietii lor mi se pare chiar o prostie. Dar ce sa faci, e greu sa fii sincer si cu tine insuti, darmite cu altul.
Daca ramai cu sotul/sotia, iubind o alta persoana, ce bine ii faci? Se spune, cinic ca ceea ce un om nu stie nu ii poate face rau. Poate ca si acea fiinta are dreptul de a fi iubita, iar tu stai langa ea, o amagesti cu falsa ta iubire si mai rau, poate mai ai si o relatie extraconjugala. Ce viata ti-ai construit, ca inima ta bate pentru altcineva? Lucrurile sunt mereu schimbatoare. Poate la inceput ai iubit persoana cu care te-ai casatorit, dar iubirea a trecut, a ramas atasamentul. Da, exista un aorecare confort. Dar nu este multumire, nu este iubire. Si e firesc sa-ti doresti iubire, asa ca vei cauta in alta parte ceea ce nu ai...si intr-o buna zi te indragostesti de altcineva.

Sa vedem ipotezele propuse – daca ma indragostesc de un barbat casatorit., Nu reprim nimic, nu am de ce. Insa depinde de el ce va hotara, daca ma iubeste si alege iubirea sau ramane cu sotia, alegand cunoscutul, confortul, siguranta. Chiar daca altii ar suferi – in acest caz sotia – pana la urma adevarul este adevar si mai bine il infruntam decat sa traim in minciuna. In nici un caz nu accept sa ma iubesc clandestin. Aceasta nu face decat sa sporeasca sirul mincinilor si al prefacatoriei. Sa stiu ca el isi ia gentuta de antrenament si ii spune suav celei de acasa: draga mea, ma duc la antrenament, vin mai tarziu. Si apoi vine la mine si-mi declara iubire si...restul. Mai bine ne vedem fiecare de ale noastre. In acest caz baratul are o pasiune, isi doreste o aventura. Daca nu ma iubeste, asta e, imi ramane doar sa accept realitatea si sa imi vad de viata mea.
A doua ipoteza – in ce ma priveste, partenerul meu nu ar ajunge sa traiasca iubirea vietii lui, fiind in acelasi timp cu mine. Daca simt ca lucrurile nu merg, il provoc la o conservatie sincera in care sa ne spunem totul, oricat de dureros ar fi. Daca as afla asa ceva, trecand peste durerea pe care as simti-o, i-as spune ca daca o iubeste pe ea, cu ea trebuie sa fie, nu cu mine. Si chiar daca este indecis, eu mi-as face bagajele si as pleca. Ce rost are sa stau cu un om care nu ma iubeste? Poate ca am sansa sa intalnesc si eu iubirea vietii mele, dar asta sigur nu se va intampla daca stau cu un om care iubeste pe altcineva. Nu am cum sa nu tin, cel putin, la partenrul meu. Chiar daca nu mai suntem un cuplu, ramanem, in ce ma priveste amici. La mine va gasi un sprijin, o vorba buna, pentru ca am avut o viata impreuna, pentru ca tin la acel om si asta nu are legatura cu faptul ca nu mai suntem impreuna ca si cuplu ori ca iubeste pe altcineva.
Nimeni nu poate spune cand o iubire este adevarata. Cel mai adesea nu aflam niciodata cat de adevarata este iubirea celuilalt pentru noi. Insa putem sti cat de adevarata este iubirea noastra pentru acea persoana. Daca avem curajul de a lasa prostiile la o parte si a ne privi pe noi insine si a recunoaste ceea ce simtim cu adevarat.
Cat despre celula de baza a societatii...pai daca intr-o familie nu este iubire, atunci familia aia este degeaba si mai ales copii au de suferit. Ei sunt sensibili, ei simt atat de multe! Cum e mai bine? Ca un copil sa locuiasca doar cu un parinte sau cu doi parinti care nu se iubesc, se inseala, se cert..poate se si bat?!
Daca nu iubesti si nu-ti face placere sa fii cu celalat, atunci familia devine o sura de conflicte si de nevroze. Nu e de mirare ca societatea e bolnava, de vreme ce familia-celula sa de baza – este deseori o chestiune de convenienta, de confort, de inertie, cand oamenii nu mai simt mai nimic unul pentru celalalt.
Nu mi-as dori, in nici un caz, ca omul pe care-l iubesc sa fie cu mine, desi iubeste pe altcineva. E trist si pentru el si pentru mine. Daca imi spune: iubesc pe altcineva, chiar eu il ajuta sa-si faca bagajele. Ce rost are sa ma cramponez de el?
Casnicia este un act, o convenienta. Iertarea mea nu vine ca urmare a tentativei de a salva ceva artificial. Daca s-a ajuns pana acolo incat sa ma insele, cred ca lucrurile vorbesc de la sine si e cazul ca fiecare sa isi vada de viata lui. Il iert. Dar iertare nu presupune o continuare a relatiei. Nici nu-l cert, nici nu-l blestem, dar nici cu el nu mai stau.
Legile morale nu au nici un fel de valoare, nici in lipsa iubirii, nici in prezenta ei si nici in ceea ce o priveste. Sunt lucruri total diferite, situate in planuri diferite. Depinde de fiecare in ce plan alege sa traiasca.
Casatoria nu are nici un fel de legitimitate. Este o conventie sociala inventata de om. Doi oameni se iubesc fara a fi casatoriti, daca se casatoresc se pot iubi in continuare (desi de cele mai multe ori raturnari itneresante de situatie urmeaza acelui act, mai exact ideii ca te-ai legat printr-un act), iubirea nu are nimic de-a face cu casatoria. Casatoria nu presupune iubire, asa cum iubirea nu presupune casatorie. Planuri diferite...
Nu e vorba ca mariajul s-ar putea baza exclusiv pe o promisiune, pe o obligatie, pe constrangeri, pe mustrari de constiinta ori sentimentul de vinovatie. In realitate, deseori pe asemenea chestiuni se bazeaza, precum si pe alte considerente: bani, statut social, diverse avantaje, fuga de singuratate asociata cu obisnuinta, etc.
Da, iubeste si fa ce vrei, fiindca atunci cand iubesti nu faci rau. Da, faci rau, insa doar in ochii altor oameni. Nu in ochii lui Dumnezeu.
Misto citatul lui Kierkegaard.
In orice caz, citatele pot si comentate in ambele sensuri..depinde ce sens dorim sa le atribuim.
Nu cred in asa zicele “motive de despartire”, pana la urma totul ar trebui sa vina de la un simplu fapt: iubesc sau nu iubesc acea persoana. Sa faci asa cum simti. Multi vin si invoca diverse motive, diverse aspecte neplacute ale celuilat pe care le stia si cand s-au cunsocut, cand il iubea. Asa ca este vorba despre faptul ca iubirea nu mai este. Iar cand nu mai este, devine foarte trist sa o substituim cu aparenta de iubire, minciunile, fatarnicia si prefacatoria pe care le implica.
Pana la urma totul se reduce la o chestiune de optiune personala.
m-am facut mare - de dianam la: 07/09/2006 23:56:02
(la: Ultimii 5 ani.)
am terminat facultatea, am fost in strainatate, m-am indragostit ca o nebuna de cine nu trebuia, am invatat mult, m-am distrat cu prietenele, mi-am facut prieteni noi, m-am angajat, mi-am luat doua joburi si mi-am blestemat zilele pt ca nu mai aveam timp, m-am mutata cu chirie, am renuntat la unul din joburi, am invatat sa traiesc pe picioarele mele financiar si nu numai, am intalnit iubire vietii mele si singurul barabt care m-a facut sa cred ca, casatoria e o chestie k lumea, mi-am schimbat locul de munca si sunt ffff multumita, am fost pe la nunti:).... ar mai fi... dar nu vreau sa va plictisesc
anisia :)) - de Cri Cri la: 12/02/2007 03:20:57
(la: Te vreau înapoi ...)
Mah, asa-mi trebuie daca am cerut camasa de fortza! Pare-se c-am pierdut dreptu` la libera alegere. Ori nu mai pricep io care-pe cine petzeste! :)))
Doamne, in ce m-am bagat! Iubirea vietii mele ucisa la raionul de geamantane rosii, si eu c-o gashca de nebuni in casa! Jeez!
Face-ti-va de cap ca eu v-am pa!, si-am plecat la culcare ca nu-mi mai cupleaza sinapsele. Unde esti, Omerta cu trasoru` ala? (apel disperat) :((
~~~~~~~~~~~~~~~~
Kellner bitte ein schnapss
Und zwei Bier noch einmal
Kellner bitte eine Grosses
Im Ausleander bal
#174872 (raspuns la: #174867) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele-23 - de sami_paris75 la: 12/03/2008 11:49:07
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Parc'as purta putin din spiritul lui Edmond Dantes!
Noaptea visez safire, rubine si diamnate.
Visul se repeta mereu!
Bijuteriile ma fascineaza,le iubesc si-o sa le am.
Imi doresc o bijuterie,undeva la Paris,o
bijuterie mica,unde sa pot muncii si aprecia valuarea bijuteriilor vechi.
Of,exista piere rare! una din cale mai rare pietre este Alexandrite.
Este o piatra de culoare rosie violet,care-si schimba culoarea in functie de temperamentul persoanei care-o poarta.
Valuarea ei depaseste uneori pretul unui diamant.Alexandrite este considerata ca o piatra care protejeaza impotriva ochilor rai.Numele ei vine de la aniversarea tarului Alexandru II,pentru ca a fost descoperita in aceiasi zi cu aniversarea lui.
La Place Vandome,nu ma deslipeam de vitrinele bijuteriilor.
Inchideam ochii si-mi imaginam iubirea vietii mele,mergand in rochie alba,cu parul despletit,venind spre mine!
Ai schimbam colierele imaginar in cateva secunde,cerceii de diamante si bratara,coronita incrustata in cele mai scumpe pietre din lume.
As fi intrat in magazine,ma multumeam sa privesc doar vitrinele.
Am ametit cu imaginatia mea!
Totusi presimt ca unele din aceste comori ale lumii,intr-o buna zi i-mi vor apartine.De ce diamantele sant eterne?
Iubesc stralucirea lor,stralucirea lor metalica,iubesc diamantele pure,fara impuritati....
#292521 (raspuns la: #292475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: