comentarii

izolator


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Daca am fi izolati... nu cred - de dianora la: 23/03/2006 00:14:23
(la: Cat din viata noastra ne apartine?)
Daca am fi izolati... nu cred ca am ramane la fel.. o sa dau drept exemplu L.O.S.T. E primul lucru care mi-a venit in minte momentan. Dar uitati-va macar la un episod.. pt ca pana la urma.. desi e si fictiune... tot e si un sambure de adevar. Naufragiatilor nu le mai pasa cum sunt imbracati, cum le sta parul sau chestii care tin de "look"... tot ce conteaza pentru ei este supravietuirea.
izolarea noastra cea de toate zilele - de irma la: 25/07/2011 18:15:11
(la: Concurs foto IULIE)
izolarea noastra cea de toate zilele
Nimeni nu are dreptul sa ia v - de (anonim) la: 14/10/2003 19:31:12
(la: "Sa nu ucizi!")
Nimeni nu are dreptul sa ia viata nimanui cu buna stiinta, indiferent ce ar fi facut acela. Furia si mania sunt de inteles, dar nu fac decat sa ne piarda si pe noi cei ce judecam . Daca noi judecam, ai luam dreptul lui Dumnezeu sa faca asta. Singura chestiune este ca astfel de oameni trebuiesc izolati de societate ca sa nu continue sa faca rau. Insa lor trebuie sa li se dea timp de pocainta. Cel mai greu este sa ierti cand esti implicat direct, insa legea talionului s-a dus odata cu venirea lui Hristos. Mesajul e clar. Nimeni nu are voie sa ucida fiinta umana si in plus este obligat sa ierte. Iar despre dreptatea noastra, ea este in fata lui Dumnezeu ca "o carpa lepadata". Dreptatea este in Legea lasata de Dumnezeu si in invataturile Sfintilor Parinti curatati si sfintiti prin post, rugaciune si martiriu, nu intr-o sala de judecata , unde nu se vede tot adevarul, ci doar se urmeaza niste reguli (daca se urmeaza !) pentru a evita haosul. Si inca ceva: Condamni la moarte pe cineva, il executi, si dupa aceea apar dovezi suplimentare care il disculpa pe defunct. Ce te faci frate crestine atunci ? Cum convietuiesti cu propria ta constiinta mai departe ? Cine are urechi de auzit sa auda.....

In alta ordine de idei sunt de acord sa se intareasca securiatea in inchisori :)

Sorin - Dallas
Pentru Gabi - de anonim la: 20/10/2003 04:06:12
(la: A existat holocaust in Romania?)
Evreii stabiliti masiv in Principate incepand cu prima parte a secolului 19 au primit cetatenia dupa 1878 in urma presiunii marilor puteri, actiune premeditata si coordonata.

In privinta faptelor ce au premers razboiul, lucrurile stau invers:
violentele evreilor contra romanilor au precedat pe cele ale romanilor!
Pana in iunie 1940, nu s-au inregistrat violente din partea nimanui (poate doar cazuri izolate fara dimensiune istorica), ci confruntari de presa in special.

Paralela cu Osama nu e de neglijat sub aspectul coordonarii, caci aici comunistii, in mare parte evrei, actionau dirijati de la Moscova.

Regret insa ca aspectele de convietuire pasnica, cred dominante pentru ca pogromuri in adevaratul sens al cuvantului nu au existat, sunt ocultate de cele de confruntare, ultimele exagerate si mereu aduse in prim plan.

Cui prodest?
Si Israelul si Romania isi bazeaza existenta si unitatea pe dreptul istoric.
#1694 (raspuns la: #1682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Somnul ratiunii naste monstrii - de Zamolxe la: 27/10/2003 20:19:51
(la: Primul ZID)
Ingrid. Chestia cu musca nu este o poveste originala. In conceptia ta vaca este evreul, iar musca palestinianul. Din pacate pentru tine, un COMENTARIU IDENTIC A FACUT UN OFICIAL NAZIST, doar ca atunci el incerca sa explice persecutia evreilor nu pe cea a palestinienilor. A folosit aceasi parabola in care vaca erau germanii iar evreii mustele. Asta era inainte de solutia finala.

Aceeasi poveste cu vaca si musca, a fost folosita pentru a justifica excesele Ku Klux Klan-ului fata de negrii, evrei si comunisti. Albii erau vaca, ceilalti erau mustele.

Tie cum ti se pare sa folosesti metode naziste contra vecinilor tai palestinieni? Cit de uman ti se pare un asemenea procedeu?

Pe aici prin Luneta s-a mai vorbit despre acest nou zid al rusinii. “De ce sint patagonezii vinovati de Holocaust?”.
Se pot gasi orice fel de justificari pentru orice fel de actiune. Cert este ca acest nou zid al noii rusini, separa doua lumi pentru a le izola una de alta.
De ce ar fi mai justificat un zid israelian si de ce era rusinos unul al sovieticilor, nu pot pricepe daca aplic o singura masura: cea a bunului simt.
Daca insa unitatea de masura se modifica functie de interesele de moment, atunci pot gasi justificat orice fel de zid, oriunde si intre oricine: intre Manhattan si Harlem, intre Rahova si Ferentari, intre Popesti si Leordeni, intre Buda si Pesta, intre New si York. Orice crima poate fi scuzata pentru ca inaintea ei a existat o alta.

Cain ce ai facut cu fratele tau Abel?

Somnul ratiunii naste monstrii” si “cine uita istoria, risca sa o repete” sint pentru mine principii de baza ale existentei.

De asta pot pricepe ce s-a intimplat in Orientul apropiat si mijlociu in epoca moderna.

Problema actuala dintre palestinieni si evrei pleaca din anul 1948 o data cu constituirea statului Israel.

Si totul porneste de la modul cum s-a constituit statul Israel. Aici este baza actualelor conflicte.

Un scurt rezumat.
Evreii au plecat din tara lor de doua ori. Nu stiu inca pe unde au ajuns (studiez) la a doua lor plecare, dar se pare ca au emigrat (o parte) spre marea Caspica unde au transmis (s-au asimilat reciproc) cu cazarii. Este o teorie, dar care explica de ce evreii au venit in Europa dinspre est si nu dinspre sud. http://www.christusrex.org/www2/koestler/
Nu toti evreii au plecat din vechile teritorii, nu toti s-au mutat, dar este sigur ca teritoriile au ramas suficient de pustii si mai ales neaparate militar si au fost ocupate de arabi. Sa nu uitam ca nici egiptenii de azi nu sint rude al lui Tutankamon sau ale Cleopatrei, sint tot arabi nu urmasii anticilor egipteni!

Cruciadele nu au gasit evrei in Ierusalim, ci musulmani. La inceputul anilor 1900 evreii din Palestina reprezentau cam 75.000 de indivizi. Migratia clandestina, cumpararea de terenuri pe bani putini au dus la cresterea ponderii evreilor in Palestina. Iata de ce vasele cu evreii emigrati din România de exemplu, STRUMA, au fost intoarse din drum si ajuns sa se duca la fund cu toti pasagerii.
In timpul mandatului Marii Britanii (protectorat), mai ales dupa WW2, s-a pus problema independentei Palestinei. Acolo insa locuiau 1.5 milioane arabi si circa 650.000 evrei grupati in enclave ce se intercalau pe tot teritoriul. Harta ONU pentru constituirea celor doua state, arab si evreu, arata asa: http://www.mideastweb.org/unpartition.htm.

Evreii insa nu au respectat aceasta rezolutie a ONU si au proclamat unilateral statul Israel pe tot acest teritoriu (atit pe cel arab cit si pe cel evreu) la data de 14 mai 1948 ora 18, cu 6 ore inainte ca mandatul britanic sa expire.
Statul independent Israel incepe sa existe de la 15 mai 1948, ora locala 0.00. La ora locala 0 si 11 minute SUA recunoaste noul stat. http://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/israel/large/1948.htm

In aceeasi zi incepe primul razboi arabo-israelian. 780.000 de arabi din vechea Palestina se refugiaza in statele invecinate.

Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care cei care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie au fost furati de patria lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.
Iar cei care au trisat au fost evreii.
Dupa aproape 2000 de ani evreii si-au luat tara inapoi calcind fara mila pe cadavrele si casele celor care locuisera acolo 2000 de ani.

Tot ce a urmat sint doar consecinte, efecte.
Fiecare cu vaca lui…

Din pacate toti uita si fie OAMENI si se rezuma sa fie vaci sau muste. Cu schimbul..


Somnul ratiunii naste monstrii
Antisemitism - Lucian Sarbu - Revista Electra - de talusa la: 11/11/2003 02:47:40
(la: Israelul, dupa Codrin)
=====================================================================
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.)
#3943 (raspuns la: #3941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De Lucian Sarbu, revista Electra - de anita47 la: 18/11/2003 05:41:42
(la: Ce este antisemitismul?)
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.-Nanu)

=================

De ce.... - de anita47 la: 18/11/2003 08:00:54
(la: A existat holocaust in Romania?)
...cu tot dinadinsul incerci sa-l amesteci pe Dumnezeu in acest conflict?
Este exact lucrul care-l incearca extremistii din ambele parti ale "combatantilor din regiune"!
Ori,daca se doreste sa se ajunga la o "intelegere" exact acestia ar trebui "izolati".
#4594 (raspuns la: #4325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si preotii, la fel ca fotba - de SB_one la: 18/11/2003 12:08:59
(la: Ce este antisemitismul?)
Si preotii, la fel ca
fotbalistii, intra in
joc cu un vesmint, ceea
ce inseamna ca sint
multe asemanari intre
noi.
P.F. Teoctist

personal nu cred ca vre-un om cu scaun la cap sau vreun popor civilizat( si in ziua de azi mai toti au ajuns la un grad oarecare de civilizatie) e din principiu inpotriva cuiva sau a ceva.

asa stind lucrurile, nu cred ca exista antisemitism cum nu exista antiromanism, antigerman, antirus, bulgar sirb, ungur samd. exista insa o reactie la ceva din jurul tau care de deranjeaza. cum spune zabriski, libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe a celuilalt.
omul este o fiinta sociala-indiferent de religie sau natie- nu poate trai izolat; ma indoiesc ca pe cineva deranjeaza faptul ca vecinil sau e evreu, turc,roman, tzigan, atita vreme cit toti acestea isi dau silinta sa respecte niste reguli de convietuire.

fiind roman, imi place sa cred ca mai toti( romanii) gindesc ca mine( stiut fiind ca fiecare natie isi are caracteristica ei. Nici chiar germanii nu cred ca sint antisemiti, desi s-a intimplat ce sa intimplat, dupa cum nu este antislav sau mai stiu eu ce!



cred insa( si asta nu ma transforma in "anti") -din cite pot observa- ca acest antisemitism nu e decit o politica bine pusa la punct a politicienilor evrei; politica care -dupa cum stim- poate sa nu aiba nici-o legatura cu poporul evreu pe care Florin Gheorghiu( sper sa nu gresesc) in "o istorie adevarata a romaniei" il caracterizeaza f. frumos. tot aici trebuie sa spun ca am prieteni de toate natiile si religiile...si chiar rude. le iubesc si respect pe fiecare dupa felul sau iar cind e cazul le mai dau si cite-un bobirnac...fara sa fiu un "anti"

Cine injura politica romana ( si asta o fac cei mai multi) nu sint antiromani! Nu cred ca cei care injura politica de la Jerusalim sint antisemiti; pur si simplu nu sint de acord cu ceva!

Cred ca evrei din alte tari trebuie sa se comporte ca cetateni ai tarii respective. Ce inseamna de fapt evreu? Om ca toti oamenii! Cind insa vine si "impinge " o carte pe piata si se da la nesfirsit "popor ales" ( de cine si in ce scop?) este dreptul celorlalti sa -si puna intrebari si sa zica si nu. Asta nu-i transforma in antisemiti.

Eu( si nu numai eu) stiu o vorba: stapineste-te pe tine si vei stapini lumea! Asta vrea de fapt sa spuna ca ar fi cazul sa te preocupi mai mult cu tine insuti si nu cu ce fac ceilalti.

O alta este ca ptr. orice "situatzie" este nevoie de doi; Asa ca sa nu se mai ascunda dumnealor ca strutzul!

Cred ca...daca stau sa gindesc crestineste....Dumnezeu ne-o fi dat subiectul asta care-o exista cit lumea ca sa nu ne plictisim!

cred ca antisemitii adevarati sint cei care tzipa toata ziua: UITE UN ANTISEMIT ! facindu-i de fapt pe ceilalti sa-si intoarca fetzele in alta parte!

Cred ca atunci cind evrei nu se vor mai lasa ATITATI de aceasta "politica antisemita" universala vor avea numai de cistigat.

Oameni buni, cine ce are cu voi? Nu va puteti comporta ca oameni normali?

PS

1°probabil ca cel mai sanatos lucru pe carel pot face baietii astia inainte de a vedea pe toate ulitzele antisemitzi, ar fi sa se gindeasca ce fac ei rau!( Ptr. cine nu-si gaseste nimic - ca sugestie - le propun Biblia/ Ezechiel, 22...poate le mai vine mintea la cap!)

2°in momentul in care o sa stie de bun simt si n-o sa ma tipe pe la toate coltzurile, o sa fie tot mai putzini antisemitzi pina o sa dispara de tot( antisemitzi?
#4611 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai sa fie... - de sarmi la: 20/11/2003 10:51:52
(la: Prietenia in zilele noastre)
prietenie smetenie,

ia sa facem o mica analiza- bazindu-ma pe ce neamuri am pe-aici:

englezii...danezii, germanii, reci, egoisti, fara sare si piper, foarte circuspecti si subtiri sufleteste.Daca vrei sa investesti poti sa te astepti ca tu dai 100% iar eu dau 1% si iau totul.Concluzie: nu este deal bun pentru tine.

rusii...au mafia lor..stai deoparte.Spun in general ca sunt si oameni printre ei la fel de izolati ca si mine

sirbii - dupa scindarea statului Iugoslav trebuie sa fii foarte precaut ca au grupulete diferite in functie de regiune;sirbii urasc macedonienii , croatii...la naiba sa-i ia pentru mine toti sunt la fel.Cerculete si cerculete si ei

romanii...mama doamne ce s-au schimbat romanii !!! Mama doamne ce greu este sa te apropii cu adevart de ei!
Trebuie sa fii foarte precaut ca de fapt foarte putini vreau sa aiba prietenii, mai multi vor birfa ...iar de aia n-am timp\

francezii., portughezii,italienii... mult mai usor sa tii faci prieteni aici in Nord America...poate cel mai usor.Daca sunt in prima generatie nascuti(iar nu facuti He He He)sunt mult mai usor de approipiat, a doua generatie este deja 'afectata'

chinezii ... sa te fereasca ....

Aranjamente de culise intre Putin si Bush - de anita47 la: 27/11/2003 03:42:02
(la: Istorie alternativa: cum ar fi fost daca ... ?)
Si cum ar fi daca ne reintoarcem la "acorduri gen Yalta"?
=================================================================

"In vizita la Washington in septembrie 2003, presedintele rus Vladimir Putin a fost intampinat la aeroport de presedintele american George Bush care, dupa ce l-a imbratisat demonstrativ, s-a declarat "onorat" de vizita "prietenului" Putin.
Cei doi sefi de stat au petrecut multe ore impreuna la resedinta prezidentiala de la Camp David in convorbiri tęte-ŕ-tęte, dupa care, la o conferinta scurta de presa, s-au elogiat reciproc. Referindu-se la interlocutorul sau, Bush a enuntat urmatoarele: "Eu omagiez planurile presedintelui Putin pentru Rusia, o tara pasnica pe plan intern si extern, in relatii detensionate cu vecinii si in care prospera democratia, libertatea si statul de drept". Aceasta denaturare flagranta a realitatilor din Rusia sugereaza ca Bush, in speranta consolidarii unei aliante ruso-americane, a decis sa ignore asaltul categoric al lui Putin impotriva democratiei incipiente din Rusia, exterminarea deliberata a cecenilor si campania intensa de intimidare a tarilor vecine desprinse din fosta Uniune Sovietica. In esenta, mesajul presedintelui american a fost urmatorul: daca Moscova sustine formal actiunile definite ca "antiteroriste" de Washington si contribuie sincer la parteneriat, Bush este dispus sa accepte abuzurile de putere ale lui Putin in Rusia, asaltul "colegilor" securisti impotriva opozitiei si a firavelor institutii democrate si presiunile Kremlinului in fostul spatiu sovietic.

Parteneriat strategic ruso-american

Inainte de a veni in vizita la Washington, Putin a prezentat Casei Albe un proiect pentru "extinderea aliantei strategice dintre Rusia si SUA" in care se ofera noi initiative "creative" de "colaborare" si "sustinere reciproca" in rezolvarea problemelor cu care se confrunta cele doua puteri. Conform documentului, unul din obiectivele principale ale parteneriatului strategic Rusia-SUA ar trebui sa fie prevenirea aparitiei unor state cu acces la arme atomice, chimice sau biologice care ar putea prejudicia interesele nationale ale Rusiei, ale Americii sau ale aliatilor lor.

De colaborarea stransa dintre cele doua tari in domeniul energetic ar beneficia atat exportatorii rusi, cat si Statele Unite. Este bine cunoscut ca America se straduieste sa obtina acces la surse de petrol din afara tarilor grupate in OPEC ca sa minimalizeze dependenta de cartel si sa evite ridicarea artificiala a preturilor hidrocarburilor exportate. Alte initiative din proiectul de alianta si acordurile agreate in discutiile "intime" ale celor doi presedinti nu au fost aduse la cunostinta publicului. Se pare ca, intelegandu-se de minune, Bush si Putin au decis sa se comporte ca "aliati". Manifestarile diplomatice ale "parteneriatului" au inceput sa devina evidente aproape imediat. Cateva exemple sunt edificatoare.

Petrolul siberian

Sondele din Siberia produc mai mult titei decat cele din Arabia Saudita. Potentialul enorm al Rusiei de a exporta hidrocarburi are o mare importanta geopolitica. Printre multe alte tari, China, Japonia si Statele Unite concureaza puternic pentru crearea de conducte si infrastructura de export din Siberia de Est spre regiunile lor.
Rusia produce acum in jur de 8,5 milioane de barili zilnic. Cu progres in tehnologie si management, Rusia va extrage peste 10 milioane de barili in 2011. Mijloacele de transport spre exterior sunt insa limitate. Compania Lukoil, care exporta cam jumatate din titeiul propriu, a cheltuit un miliard USD anul acesta ca sa-si transporte produsele petroliere la export. Adica mai mult decat au costat procesele de extractie si distilare. Daca Rusia si-ar dubla capacitatea de export, la preturile curente, companiile ruse de petrol ar putea colecta din exterior alte 35 miliarde USD anual. Concurenta intre potentialii importatori este acerba. China, avand necesitati energetice imense, este dispusa sa contribuie substantial la construirea unei conducte de 2.200 km din Siberia de Est direct la Daking in nordul Chinei. Costul conductei ar fi 2,5 miliarde USD. Yukos-Sibneft, cea mai mare companie petroliera din Rusia, exportand deja titei in China pe calea ferata, a favorizat initial acest proiect. Dar Japonia, oferindu-se sa participe cu 7 miliarde USD la costructia unei conducte alternative de 4.500 km spre portul Nahodka pe coasta Oceanului Pacific, a tentat atat producatorii rusi, cat si compania de stat Transneft care controleaza facilitatile de transport si de export.

Deoarece Rusia nu are capacitatea de a furniza petrol atat pentru China, cat si pentru Japonia, decizia finala cu privire la exportul titeiului siberian se va face pe considerente economice si politice. Al treilea pretendent pentru cumpararea titeiului siberian este America.

Statele Unite importa 60% din petrolul consumat intern, din care, 47% provine din tari care apartin cartelului international OPEC. Rusia a oferit un proiect foarte tentant pentru Washington: sa acopere 10% din necesitatile de import ale Americii. In concordanta cu discutiile dintre Bush si Putin, oficiali ai administratiei americane s-au deplasat la Moscova ca sa discute proiectul constructiei unei conducte din Siberia spre nord, la portul Murmansk, de unde titeiul ar putea fi transportat pe vapoare la Houston in Texas. O asemenea conducta ar costa 4 miliarde USD si ar transporta trei milioane de barili zilnic. Pe cand, din Golful Persic vapoarele petroliere ajung in SUA intr-o luna, de la Murmansk, ar ajunge in numai 9 zile.

Devenind principalul furnizor de petrol al SUA, Rusia ar avea nevoie de o relatie stabila cu noul client si ar oferi un avantaj considerabil pentru America deoarece i-ar permite o reducere importanta a dependentei energetice de OPEC.

Schimbare de atitudine la Kremlin

Inainte de intrunirea de la Camp David, Vladimir Putin a fost unul dintre cei mai vocali oponenti ai invaziei americane in Irak. In Consiliul de Securitate ONU, coordonandu-si actiunile cu Franta si Germania, Rusia a jucat un rol decisiv in respingerea rezolutiei care autoriza interventia armata impotriva lui Saddam Hussein. Diplomatic, Moscova a condamnat sistematic "unilateralismul" american, doctrina razboaielor preventive si insistentele Washingtonului de a mentine controlul postbelic in Irak.
Incapabile sa asigure securitatea in Irak, trupele de ocupatie s-au cam impotmolit in mlastina irakiana. Presedintele Bush, nesatisfacut de performanta militarilor, a transferat autoritatea reconstructiei Irakului de la Pentagon la Consiliul de Securitate condus de Condolezza Rice.

Diplomatii americani au semnalat ca au mare nevoie de ajutor extern pentru pacificarea si reconstructia Irakului. In urma "discutiilor" cu Bush de la Camp David, se pare ca Putin a promis sa nu exploateze dificultatile curente ale americanilor in Irak. El a sugerat ca Rusia ar putea participa cu trupe la pacificarea tarii. In schimb, America va trebui sa accepte revenirea in Irak a companiilor petroliere ruse.

In octombrie 2003, la Consiliul de Securitate ONU, Rusia a renuntat la opozitia anterioara fata de planurile lui Bush pentru mentinerea controlului militar si civil in Irak si a trecut subit de partea Americii. Ca sa nu ramana izolate diplomatic si sa nu fie acuzate de obstructionism steril fata de Statele Unite, Franta, Germania si Siria au decis si ele cu cateva ore inainte de vot sa sprijine rezolutia propusa de Washington. Votul unanim in Consiliul de Securitate a reprezentat o victorie diplomatica importanta pentru George Bush, deoarece rezolutia votata mentine controlul american in Irak si accepta participarea fortelor militare multinationale sub comanda Pentagonului.

In ultimii trei ani, America a fost criticata sever in presa internationala pe motiv ca a refuzat sa semneze tratatul de la Kyoto cu privire la protejarea climei globale. La conferinta internationala a climatologilor organizata la Moscova la sfarsitul lunii septembrie 2003, Putin era asteptat sa anunte oficial ca Rusia este gata sa ratifice tratatul de la Kyoto. Spre surprinderea generala, Putin a dat semnale contrare si a declarat cu cinism ca o "incalzire globala" ar fi benefica pentru o tara nordica precum Rusia. Respingand tratatul, Rusia a diminuat substantial sansele de validare ale tratatului si a eliminat izolarea penibila a Americii in problemele climaterice. La insistentele si spre satisfactia guvernantilor de la Washington, Rusia a anuntat recent ca a decis sa amane cu un an completarea constructiei unui important reactor nuclear in Iran. In legatura cu programul de inarmare nucleara al Coreii de Nord, Moscova a diminuat criticile fata de "intransigenta" SUA in negocierile cu regimul comunist al lui Kim Jong Il.

Interese comune

Amintind de Ialta, intelegerile "de culise" a celor doua puteri starnesc neliniste in "entitatile colaterale" neparticipante aflate in "sferele de interes" ale Rusiei si ale Statelor Unite si a caror soarta ar putea fi afectata defavorabil de acordurile netransparente negociate in culise de marile puteri. Cateva asemenea exemple ar fi, de o parte, Georgia, Azerbaidjanul, Ucraina, Moldova, Cecenia si "Stanurile" din Asia Centrala si, de alta, Iranul, Corea de Nord, Palestina, Libia, Siria si Cuba.
Interesele comune ale SUA si Rusiei, mai ales in probleme de securitate, au permis celor doi presedinti sa initieze un parteneriat mai mult sau mai putin strategic. Sustinand America, Putin a beneficiat enorm in urma eliminarii talibanilor si a organizatiei Al Qaida in Afganistan. Acest obiectiv de securitate, important pentru interesele Rusiei in Asia Centrala, nu putea fi realizat fara interventia americana. Cele doua puteri au si alte obiective comune precum prevenirea proliferarii armelor de distrugere in masa, cooperarea in lupta contra teroristilor islamici si asigurarea securitatii armamentului nuclear din Rusia.

Dar convergenta intereselor nationale ale Rusiei si Statelor Unite este limitata de realitatile interne si internationale. Desi Casa Alba incearca sa ignore crimele armatei ruse in Cecenia, alte grupari americane nu accepta echivalenta dintre teroristii internationali de tip Al Qaida si separatistii ceceni. La randul ei, Rusia critica politica Washigtonului cu privire la statele care sponsorizeaza terorismul, deoarece se concentreaza pe Iran, Siria si Irak, tari cu care Rusia a avut si are relatii economice profitabile si neglijeaza Pakistanul si Arabia Saudita, considerati aliati ai Americii.

Rusia a fost de acord cu prezenta militara americana in Asia Centrala dar numai temporar si numai pentru combaterea terorismului. Kremlinul se opune furios prelungirii prezentei americane in Asia Centrala si in Caucaz deoarece considera ca aceasta prezenta afecteaza negativ ambitiile Rusiei in aceste regiuni. Moscova se opune vehement intentiilor americane de a reloca bazele militare din Germania in Europa de Est in dezacord cu intelegerile precedente. Cercurile militare de la Moscova, continuand sa considere ca SUA si NATO reprezinta un pericol pentru Rusia, sunt alarmate de extinderea fortelor militare americane in vecinatatea Rusiei.

O alianta strategica viabila nu se poate baza numai pe criterii de securitate. Investitiile reciproce si relatiile comerciale sunt importante. Dar comertul SUA cu Rusia reprezinta numai 1% din total, iar pentru Rusia, 5%. Unii observatori considera ca relatiile dintre Rusia si Statele Unite sunt cordiale dar superficiale.
Oricat de bine s-ar intelege Putin cu Bush, institutiile, birocratiile si electoratul din tarile respective nu sustin categoric obiectivele strategice si initiativele celor doi presedinti."(Revista22)



Legaturile dintre oameni - de (anonim) la: 27/11/2003 20:59:42
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Profit de faptul ca ai spus ca putem discuta despre orice. Iata ce anume ma preucupa pe mine: legaturile superficiale dintre oameni. Si cand spun asta merg pana la legaturile dintre persoanele aceleiasi familii. Probabil ca par caraghioasa punanad astfel de probleme, dar de atatea ori mi s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, si desi nu locuiesc pe varful muntelui, sa nu fie nimeni langa mine.
Apoi se intampla sa te casatoresti si realizezi ca suferi din nou de singuratate, de data asta de singuratatea in doi. Asa se face ca singurul refugiu iti sunt cartile care ti-au fost aproape intotdeauna, dar tu cu oamenii nu mai comunici de multa vreme, te izolezi treptat si devii un fel de ciudatenie pentru cei din jurul tau, care iti reproseaza ca te-ai "schimbat".
Cam acestia cred eu ca ar fi foarte pe scurt pasii spre singuratate.
Ma intreb daca nu cumva si Livia din "Un incident de Craciun", nu a simtit aceleasi lucruri, doar ca ea nu a mai ajuns la "singuratatea in doi".
Pe tine, Radu, sigur nu te-am facut sa zambesti, dar sper ca nici pe cei ce vor citi.
Scuze pentru faptul ca astazi nu am reusit sa-mi fac un nume de utilizator, dar voi fi Falfabeta, ca sa nu fiu chiar un anonim.
#5446 (raspuns la: #5355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizari - de Madalina la: 29/11/2003 16:13:00
(la: Inventii si inventatori.)
Stefania Maracineanu a evidentiat intr-adevar radioactivitatea artificiala , insa nu a reusit sa o explice nici fizic si nici prin modelare matematica, ceea ce Irene (fiica Mariei Curie) si Frederic Curie reusesc si primesc in 1924 Premiul nobel pentru asta.
Oricit de patriotici am dori sa fim…sa nu cadem in extrema cealalta….
Caz celebru de “furt intelectual” si dureros pt. noi romanii este acela al lui Paulescu si faimoasei sale descoperiri-insulina (numita de el initial pancreatina).
Cit despre descoperirea Poloniului…el a fost izolat, purificat, masa lui atomica determinata, ca si radioactivitatea, inca din 1898, iar primul premiu Nobel primit de sotii Curie a fost tocmai pentru aceasta (in 1903).

Circul societatii, cu toata mizeria ei, a patruns, nu o data, pina cel mai inalt nivel si in stiinta. Furtul intelectual, motivat politic din umbra sau motivat de inegalitatile sociale ale diferitelor perioade, a devenit un instrument foarte utilizat chiar la nivelul onorabililor cistigatori ai premiilor Nobel.

Iata citeva mostre de furturi intelectuale…Si cu aceasta continui tema blog-ului. Toate sunt legate de femei deosebit de inteligente (cine vrea sa auda, sa auda!) in domeniul fizicii si chimiei ( domenii atit de "masculine", nu?)

Lise Meitner
Si-a facut Doctoratul cu nimeni altul decit Boltzmann (…celebra constanta a lui Boltzmann…), dupa care a lucrat cu nimeni altul decit cu… Max Planck.
30 de ani a studiat fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara. A colaborat cu chimistul O.Hahn in studii de radioactivitatea uraniului si radiumului. A fost prima care a evidentiat si teoretizat matematic fisiunea nucleara (ea a dat si numele acestui process, fenomen ulterior intarit experimental si matematic de Fermi) utilizind modelul lui Bohr si…bariu, crezind initial ca este vorba de uranium. Realizind la timp gresala, dar fara alte merite, Hahn publica rapid descoperirea, iar in 1945 el primeste Premiul Nobel...
Dupa Al Doilea Razboi Mondial este celebrata ca "mama fisiunii nuclere" si prin aceasta a bombei atomice. Comitetul Nobel a "gresit" cu buna stiinta si i-a neglijat meritele…pentru ca... era austriaca (a se vedea semnificatia aceasta in contexul razboiului-suntem in 1945) si refugiata-emigranta…

Chien-Shiung Wu
A fost fiziciana care a descoperit dezintegrarea beta in cimp inalt electromagnetic utilizind atomi puri de cobalt la aproape 0 absolut. A realizat pentru prima data modelul matematic pentru radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei. A masurat pentru prima data emisia radiatiei la dezintegrarea particulelor beta in cimp electromagnetic, fenoment prefigurat doar theoretic de Fermi si fundamentat "principiul paritatii", in forma lui de azi si deosebit de important in fizica nucleara.
In 1957 doi fizicieni, Lee si Yang, primesc premiul Nobel pentru fizica, in domeniul in care Wu deja publicase…Cei doi o si consultasera in multe din experimente…Ea "primeste" doar dreptul de coautor pentru cartile pe care cei doi le vor publica mai tirziu….
A lucrat intens la elaborarea teoriei electronilor, pozitronilor, si altor particole subatomice. A colaborat la virf la Proiectul Manhatan in domeniul energiei atomice si de inarmare nucleara a SUA, utilizind difuzia in gaze a atomilor de uranium imbogatit. Este prima femeie presedinta a Societatii Americane de Fizica.

Rosalind Franklin
A obtinut doctoratul in fizica-chimie la Cambridge. A fost primul om de stiinta care, utilizind, difractia cu razeX, a fotografiat stuctura moleculara dublu catenara-dublu helix a ADN. S-a spus despre aceasta ca e “ cea mai frumoasa fotografie facuta de cineva pe aceasta planeta”. Intre 1951 si 1953 a publicat numeroase articole privind structura AND.
In 1954 (deci cel putin 1 an mai tirziu), cind Watson a vazut fotografia AND a realizat veridicitatea datelor obtinute de el prin metode cristalografice si isi publica faimosul articol in Nature, pentru care, in 1962, primeste impreuna cu Crick Premiul Nobel…la patru ani dupa ce R.Franklin murise de cancer ovarian (consecinta a metodelor de cercetare utilizate…).

Si nu in ultimul rind, dar poate cel mai faimos furt intelectual se pare…
Mileva Marici Einstein
A fost fiziciana si matematiciana, prima sotie a lui Einstein.
Incepind de la primele lui articole (despre capilaritate si amestecul fluidelor) si pina la Teoria Generala a Relativitatii, atit experimentele cit si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi…Chiar Einstein declara ca "fara ea nu as fi reusit", iar in 1905 spunea " voi fi atit de fericit cind vom imparti impreuna Premiul Nobel!"….
Finalul povestii, insa il stie fiecare-in 1921, Einstein cistiga premiul Nobel in fizica si imparte cu Mileva, de care divortase de 2 ani pe motiv de adulter, doar…banii ("foarte reparator", nu?!), recunoscindu-i astfel neoficial meritele!

Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
Violenta in familie ... - de ARLEKYN la: 22/12/2003 09:39:52
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Violenta in familie isi scoate ghearele

Mediul familial devine pe zi ce trece o modalitate de exprimare a agresivitatii acumulate din afara lui

Conflictele sunt „rezolvate" de multe ori printr-o forma de agresiune verbala sau fizica.
Ne confruntam din ce in ce mai des cu evenimente de violenta familiala in toate formele ei, de la cea fizica si sexuala, pana la violenta psihica. Chiar daca situatiile de violenta domestica nu ne vizeaza direct, cu siguranta putem da exemple concrete de astfel de cazuri.
Studiile sociologice privind mediul in care se manifesta acest fenomen releva o stare de fapt deloc incurajatoare: mediul familial este cel mai violent dintre mediile sociale. Cum numai o parte din actele de violenta sunt descoperite si raportate politiei sau spitalelor, se poate trage concluzia ca fenomenul este mult mai raspandit decat se arata in sondaje.
Pe fondul schimbarilor rapide si spectaculoase care caracterizeaza societatea in ultimii ani, familia devine mediul de exprimare a agresivitatii refulate, de descarcare a stresului acumulat in afara mediului familial. De cele mai multe ori, conflictul "se rezolva" printr-o forma de agresiune verbala sau fizica, mult mai la indemana decat orice incercare de comunicare de bun-simt.



Formele violentei familiale

Sub conceptul de violenta familiala se recunosc manifestari de agresiune verbala, amenintari si atacuri, izolare, pedepsire sau intimidare. Violenta psihica este identificata ca fiind cea mai frecventa forma de violenta domestica, dar si cea mai putin observabila si mai putin marturisita.
Violenta, in oricare forma ar fi ea, nu trebuie acceptata. Dupa principiul adanc inradacinat cultural care spune ca „rufele se spala in familie", persoanele agresate, in majoritate femei, isi accepta rolul de victima si spera in mod nejustificat ca nu va mai exista o situatie similara.
Motivele pentru care femeia agresata isi accepta situatia si tace sunt variate. De multe ori, argumentul invocat este dependenta financiara de partener, existenta copiilor si imposibilitatea de a le asigura un trai decent, fara resursele materiale ale sotului. Un motiv puternic este si dependenta emotionala. Obisnuita sa traiasca pentru si prin partenerul ei, femeia abuzata va lua greu decizia unei despartiri. Saracia relatiilor sociale si familiale si lipsa unui suport moral ii vor alimenta sentimentul de nesiguranta si de neincredere in sine, preferand astfel un compromis in locul unei existente bazate pe independenta.

Copiii sunt cei mai afectati

Copiii supusi mediului violent din familie vor avea cel mai mult de suferit. Riscul depresiilor infantile, al sentimentului de culpabilitate si al anxietatii de abandon este foarte mare. Micutii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si, astfel, singuratatea lor din copilarie se va prelungi la maturitate. Aceasta situatie genereaza ulterior un comportament agresiv asemanator cu cel din familia de baza.
Principalele posibilitati de depistare a cazurilor de violenta familiala sunt realizate de sistemul medical si politie. Chiar si in aceste circumstante intervin insa dificultati. In sistemul medical, lipsa de timp pentru o cercetare minutioasa, precum si nerecunoasterea de catre femei a faptului de a fi fost abuzate, anuleaza orice posibilitate de depistare a victimei si de rezolvare a situatiei conflictuale.
Una dintre prejudecatile cu care se confrunta societatea romaneasca este ca actele violente se produc numai in familii cu un nivel financiar scazut. Se pleaca de la premisa ca dificultatile materiale prin care trece familia reprezinta cauza principala a violentei din interiorul ei. Totusi, violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale, fara exceptie, insa cei cu un statut social ridicat sunt mai putin dispusi sa o recunoasca. Acestia sunt cel mai adesea impiedicati de rusine, de eventualele implicatii negative asupra carierei sau de lipsa de suport social.

Cauzele violentei familiale

Factorii care genereaza violenta familiala sunt atat de natura economica, cat si culturala. Cea mai des invocata cauza este situatia economica a familiei sau statutul social precar, care aduce frustrari si nemultumiri permanente. Printre motive se mai inscriu si dificultatile sexuale, dar si abuzul de alcool, droguri sau diverse medicamente. Studii recente arata ca aproximativ 75% din femeile cu parteneri alcoolici au fost abuzate.
Este evident faptul ca schimbarea in plan economic atrage dupa sine schimbari profunde de ordin social. De aceea, avand in vedere sacrificiile materiale si insecuritatea sociala implicita, se poate anticipa pentru urmatorii ani, mentinerea, daca nu chiar agravarea unor serii de tulburari de adaptare concretizate in comportamente agresive. Pe fondul perimarii valorilor traditionale, agresivitatea sociala a crescut, iar la aceasta crestere se adauga si faptul ca nu exista o protectie sociala eficienta.
O alta cauza importanta care poate fi adusa in discutie este lipsa unor modele pozitive. Agresivitatea care a invadat si a contaminat toate canalele informationale furnizeaza pseudomodele, ce sunt rapid preluate si adaptate la nivel familial.
Mentalitatea traditionala a contribuit si ea la accentuarea dependentei femeii de barbat si a obligat-o sa asculte de legile societatii patriarhale, in care predomina valorile masculine.
Se cunoaste faptul ca femeia este cel mai adesea victima violentei domestice, dar la fel de bine exista si cazuri de violenta asupra barbatilor din partea partenerelor de viata.
Violenta familiala afecteaza profund comportamentele. Cele mai intalnite manifestari psihopatologice sunt izolarea sociala, neputinta de a comunica, neincrederea accentuata, depresia, atacurile de panica, tentativele de suicid, precum si abuzul de alcool si droguri.

Copiii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si vor imita la maturitate comportamentul agresiv din familia de baza.
Violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale.
Lipsa unor modele pozitive reprezinta una dintre cauzele agresivitatii din interiorul familiei.



Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din JN - de Catalina Bader la: 21/01/2004 02:22:24
(la: Romania, in Africa economiei)
Privatizare

Trei directori din Iasi au fost tinuti pe nedrept in arest, deoarece au reusit sa-i supere pe unii dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare. Dat in judecata, statul roman va trebui sa bage mana in buzunarele contribuabililor, de unde va scoate miliarde de lei, pentru a putea repara greselile anchetatorilor, care au luat niste decizii ce nu aveau nici o legatura cu realitatea. Acum, anchetatorii se prefac ca nu-si mai amintesc de caz ori ca nu mai gasesc dosarele intocmite in 1993 CRISTINA HURDUBAIA

Ermil Gafencu este director general la SC Itels SA Iasi, o societate de constructii si izolatii din Iasi. In urma cu 11 ani, acesta, impreuna cu alti doi directori - fostul director general Eugen Gidei si actualul director economic Constantin Ionescu - au fost cercetati si acuzati de fals, uz de fals si bancruta frauduloasa, in ceea ce priveste privatizarea prin metoda MEBO a societatii Itels. Mai concret, acestia au fost acuzati ca au furat din banii firmei pentru a plati actiuni.
La sfarsitul anului 1992, firma ieseana a facut parte din lista societatilor care urmau a fi privatizate prin metoda MEBO, care consta in cumpararea actiunilor de catre angajati. Atunci, Gafencu era directorul tehnic al societatii. Conducerea firmei iesene s-a ocupat de privatizare, legal, sub supravegherea Ministerului de Construc tii, Agentiei Nationale de Privatizare si a Consiliului Imputernicit ilor Statului.

Cum au inceput necazurile
La putin timp dupa privatizarea SC Itels, “unul dintre angajatii de aici, prieten cu unul dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare Iasi, a fost dat afara, din cauza unor motive intemeiate, pe care eu nu le cunosc”, dupa cum ne-a declarat avocatul lui Ermil Gafencu, Maria Aldea. Conform unor surse neoficiale, ceva mai tarziu, seful Garzii Financiare de atunci a vrut sa-si angajeze sotia la aceeasi firma, insa fara succes.
De aici au inceput toate necazurile. Astfel, intr-o zi, la poarta societatii au aparut mai multi comisari ai Garzii Financiare, pentru a efectua un control legat de privatizarea societatii. Dupa ce s-a intocmit un proces-verbal, Eugen Gidei si Constantin Ionescu au fost arestati. “Fusese anuntata si politia”, a mai spus avocatul Aldea. Dupa cateva zile, pe 31 martie 1993, a fost chemat la politie si Ermil Gafencu. Cand a ajuns acolo, exista un mandat de arestare semnat si pe numele lui. Dupa ce i-au luat toate lucrurile personale, a fost dus imediat in arest.

Declarati nevinovati
Cei trei directori au stat in inchisoare timp de 11 luni. Eugen Gidei a facut, in acea perioada, diabet. Toti trei au fost serios afectati psihic. Imediat ce procesul a fost stramutat la Buzau, au fost pusi in libertate chiar de la primul termen. Abia dupa sapte ani, Gafencu, Gidei si Ionescu sunt in sfarsit achitat i, instanta considerand ca privatizarea societatii Itels a fost facuta legal si nu ilegal, asa cum sustineau anchetatorii.
“Eu consider ca a fost un dram de rea-vointa si o nein telegere a acestei privatizari prin metoda MEBO”, mai povesteste Maria Aldea.
Nici unul dintre cei trei directori nu vrea sa-si aminteasca despre zilele traite in inchisoare: “Nu vreau sa ma gandesc la asta si nici sa retraiesc acele vremuri, asa ca nu dau nici o declaratie”, ne-a spus Ermil Gafencu.

Statul dat in judecata
Dupa ce au fost declarati nevinovati, cei trei au dat statul roman in judecata, solicitand plata zilelor de inchisoare facute fara nici un sens. Astfel, Tribunalul Iasi ajunge la concluzia ca au dreptate si obliga statul roman la plata a cate 3 miliarde de lei pentru Gafencu si Gidei si a unui miliard pentru cel de-al treilea director. Curtea de Apel Iasi da si ea aceleasi sentinte.
La Curtea Suprema de Justitie insa, magistratii decid ca Gafencu sa primeasca doar jumatate din suma. Apoi, fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita, ataca decizia data in dosarul Gafencu, solicitand un recurs in anulare, deoarece a considerat ca achitarea acestuia poate fi considerata o “reparatie morala”. In cazul lui Eugen Gidei, hotararile date pana atunci sunt casate, iar dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Iasi.
La ora actuala, Constantin Ionescu are proces la Curtea Suprema de Justitie.

Anchetatorii nu vor sa vorbeasca
Pentru a vedea cum stau lucrurile si din punctul de vedere al anchetatorilor, am incercat sa dam de acestia. Majoritatea ofiterilor de la Politia Economica din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi care au lucrat la caz acum aproape 11 ani au iesit la pensie.
Dupa indelungi cautari, am reusit sa dam de unul. Comisarul-sef Lucian Crisu a fost foarte amabil la telefon. Am stabilit o intalnire, urma nd a afla si ce continea referatul intocmit la vremea aceea de catre politisti. Politistul Crisu insa nu a mai fost de gasit, acesta aga tandu-se de faptul ca reporterii cotidianului nostru au ajuns la politie un pic mai tarziu decat se stabilise, din cauza traficului aglomerat. Dupa numeroase insistente, am ajuns la seful Politiei Economice, comisarul Grigoruta Bejan, care si-a amintit ca, in 1993, a lucrat si el la caz: “Eram pe la inceputul muncii mele. A fost o armata de oameni care au lucrat la cazul asta. Am facut o ancheta transparenta si la obiect. La noi a ramas doar referatul”, ne-a spus Bejan.

Uite referatul, nu e referatul
Dupa cateva ore de as teptare, comisarul Grigoruta Bejan ne-a anuntat triumfa tor ca a gasit referatul, insa va mai trebui sa asteptam putin, pentru a cere aprobare si de la adjunctul sefului Politiei, Ioan Campeanu, deoarece inspectorul-sef era plecat din localitate.
A urmat o alta ora de asteptare. Raspunsul final a fost insa ca abia a doua zi o sa putem avea datele din referat, pentru ca “stiti cum e, e praf mult in arhiva... dureaza “, desi, anterior, ne spusese ca-l gasise. A doua zi, comisarul-sef Grigoruta Bejan nu a mai fost de gasit. A treia zi, la fel. Abia dupa inca o zi, Bejan a dat o declarat ie care se bate cap in cap cu ce declarase anterior: “Nu am gasit urma dosarului in care cei trei directori de la Itels au fost trimisi in judecata. Cel care lucreaza la arhiva noastra este venit din anul 2000 si nu stie inca modul de clasificare a dosarelor. Chiar daca as fi gasit urma de dosar nu as fi putut sa va dau o copie, deoarece informatiile sunt secrete. Va pot spune doar ca cei trei directori au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile care au fost formulate in plangerea penala”.


Capitol pentru o carte

Cum a avut loc privatizarea prin metoda MEBO la societatea din Iasi, in varianta anchetatorilor, s-a scris si in cartea fostului general de divizie Ion Pitulescu, “Al treilea razboi mondial - Crima organizata”. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca firma s-a privatizat pe spatele statului roman. Astfel, se arata cum, “in anul 1991, din dispozit ia conducerii, Itels a inregistrat suma de peste 140 milioane de lei in bilantul contabil, suma ce reprezenta avansurile pentru executarea unor lucrari. In realitate, suma, care reprezenta valoarea unor lucrari de izolatii efectuate, trebuia inregistrata ca venit al firmei. Societatea a predat in locatie de gestiune santierele sale din Iasi, Suceava, Botosani, cu obligatia ca acestea sa se transforme in SRL-uri in timp de 40 de zile. Santierele s-au transformat in trei SRL-uri, dar nu au functionat efectiv. Toate operatiunile de aprovizionare, productie, incasari si plati au fost efectuate de SC Itels SA Iasi. In luna aprilie 1992, firma a transferat catre cele trei SRL-uri peste 120 milioane de lei. La sfarsitul anului, pentru cele trei firme s-a calculat un profit de 79,9 milioane de lei, repartizat catre cei trei directori care detineau cele mai multe actiuni. Ulterior, SC Itels a scos la licitatie o serie de active adjudecate de cele trei SRL-uri. Pentru a depune 10% garantie, conducerea Itels a virat firmelor 14,7 milioane de lei, care au reintrat in conturile aceleiasi societat i, dupa licitatie. De fapt, Itels s-a privatizat prin virarea a 34 de milioane de lei din contul societatii si nu din sumele ce trebuiau depuse de actionari. Cu alte cuvinte, societatea s-a privatizat pe banii statului”, se mai arata in aceeasi carte. Avocatul Aldea afirma ca s-a constatat, pana la urma, ca expertizele facute de anchetatori nu au fost reale: “S-au facut tot felul de presiuni in ceea ce priveste aceste expertize, dar ultima expertiza a dovedit ca acuzatiile aduse celor trei nu erau adevarate”.


Prea multi ani

La Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi am avut acelasi “succes” ca si la Politie. De procurorul care a anchetat cazul, Camelia Boi ta, nu am putut da, deoarece purtatorul de cuvant al institut iei, Iulia Diaconu, ne-a informat ca au trecut prea multi ani ca acesta sa isi mai poata aminti povestea. “Singurul lucru cu care va putem ajuta este sa faceti o adresa, sa cautam in arhiva dosarul, sa vedem daca mai exista, daca nu s-a prescris fapta, dar asta dureaza mult...”
prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - - de SB_one la: 26/01/2004 13:37:26
(la: Jos palaria!)
Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8482 (raspuns la: #8457) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
America, postmodernismul, secolul 21. - de Florin Firimita la: 29/01/2004 18:29:19
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Aveti dreptate. Ceea ce spun aici sint opinii pur personale, reflectii asupra culturii din care fac parte.
Cind ma refeream la faptul ca America are nevoie de Europa, ma gindeam la izolationalismul istoric american, unde pina cel putin inainte de 11 Septembrie, am fost o insula mare si fericita.
Credeti ca, in linii generale, culturile se pot auto-izola, sau este macar asa ceva posibil in secolul 21?
#8609 (raspuns la: #8605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: