comentarii

judetul covasna preotul cucu cucu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Curat murdar...Articol din Adevarul, 02.03.2004 - de SB_one la: 02/03/2004 13:36:27
(la: Centrul European de Studii Covasna - Harghita)

Subject: Curat murdar...


Articol din Adevarul, 02.03.2004



Autonomia Tinutului Secuiesc revendicata la Camera Deputatilor


Deputatii UDMR Kovacs Zoltan, Pecsi Ferenc, Szilagyi Zsolt, Toro T. Tibor si Vekov Karoly au depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, propunerea legislativa privind Statutul de Autonomie al Tinutului Secuiesc. "Secuimea, populatie autohtona cu identitate nationala maghiara majoritara in Tinutul Secuiesc, revendica autonomia teritoriala a acestei regiuni, in conformitate cu prevederile documentelor internationale si cu practica in acest domeniu din statele Uniunii Europene. Locuitorii scaunelor secuiesti, prin reprezentantii lor alesi, isi afirma dorinta si revendica dreptul la autonomie teritoriala, la crearea cadrului legislativ prin adoptarea Statutului de Autonomie al Tinutului Secuiesc - Szekelyfold-Terra Siculorum", se spune in expunerea de motive, care insoteste textul. Initiativa legislativa vizeaza infiintarea Tinutului Secuiesc ca regiune autonoma cu personalitate juridica in cadrul Romaniei. Teritoriul regiunii ar urma sa cuprinda judetele Covasna si Harghita, precum si o parte a judetului Mures, si va fi organizat in opt scaune secuiesti. Autonomia regionala ar urma sa fie exercitata de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publica regionala aleasa prin vot de catre populatia Tinutului Secuiesc. Ca organ executiv, in Tinutul Secuiesc ar urma sa functioneze Comisia de Autoadministrare. Legea prevede si infiintarea functiei de presedinte al Tinutului Secuiesc. Limba maghiara va deveni limba oficiala, egala ca statut cu limba romana. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a trimis, conform procedurilor, propunerea legislativa pentru avizare Guvernului si Consiliului Legislativ. Legea va fi dezbatuta in procedura ordinara de plenul Camerei Deputatilor.




Ion M. IONITA




SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
Eh, daca... - de TeodoraPA la: 15/05/2005 19:07:04
(la: Penibilul)
Daca va tot vad povestind de toate imi fac si eu curaj si va zic cea mai penibila povestioara din viata mea. Sunt ele cateva, dar asta e cea mai cea mai.
Deci din categoria - D'ale fetelor:
Aveam vreo 14-15 ani. Eram in tabara cu scoala undeva prin judetul Covasna. Ca in orice tabara, mi-a placut si mie de un tip, nici el nu era tocmai indiferent, deci frumos, totul bine, inocenta, zambete, priviri,... Mergem intr-o zi in excursie cu un autobus, autocar, nu stiu ce era. Din pacate era mult prea mic pt cati eram noi, scolarii, asa ca d-na profesoara ne sugereaza sa ne punem fiecare fata la cate un baiat in brate. Al meu, cel de care imi placea si care ma placea, ma ia pe mine. Eu in rochita, draguta, rosie in obraji,... afara cald, totul frumos. In fine, ajungem la destinatie... Penibilul se intamplase. Coboram noi din masina, ne ducem fiecare grupuri grupulete sa vizitam nu mai stiu ce. Eu cu fetele bineinteles. Emotionata, ametita, nici nu stiam ce am de eram asa de cu capul in nori. Tipul vine dupa mine si ma intreaba daca nu vreau sa merg cu el. Eu nu, ca rusinoasa, vorba aia... Si el ma intreaba... de ce? De asta? Si imi arata o pata de sahge la el pe pantaloni. Imi venise ciclul si fiind in rochita, si nu se foloseau tampoane pe vremea aceea, ma rog... Vreau sa va zic ca tot restul taberei tipul respectiv nu a mai existat pt mine. El a mai incercat, le intreba pe prietenele mele, venea la mine la camera, dar eu nu-l primeam. In plus, am mai auzit de la vreo cateva persoane, care stiau ce se intamplase. Nici el nu si-a tinut gura. Adica nu a fost rau intentionat, dar se sfatuia cu prietenii lui, ca de ce nu-l mai vreau, ca el nu gresise nimic, si bineinteles, povestea...
Varsta, ce sa-i faci.
Imi imaginez la cati o fi povestit el patania asta ulterior. Dupa ce ne-am intors din tabara ne-am mai intalnit de cateva ori prin oras, eu rosie ca focul, il salutam si fugi frate, dispari.
________________________________________
Take heed when you think you stand, lest you fall.
Raportu' - de George Nicolae la: 07/08/2005 13:24:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am fost la zilele unui sat de prin judetul Covasna pe numele sau Comandau (Kommando in maghiara). Senzatia initiala cand am gasit satul gol a fost ca locuitorii, comform numelui) se camufleaza si duc o lupta de gherila. Dar nu. Toti erau la sarbatoare.

Multi maghiari (probabil ca in afara de noi cei cativa bucuresteni toti erau) dar in ciuda prejudecatilor lumea a fost extrem de civilizata, ne-am inteles noi cu ei cumva pentru mici, frigarui si carnati (cei din urma fiind absolut inebunitori). S-a cantat, s-a dansat iar ziua a fost absolut agreabila. Desi am facut cateva cadre si la festivitati, peisajele au fost parca mai interesante. Am pus cateva la http://www.paginiweb.com/blog/?p=106 .
Complimentele primite:) - de utopikdream la: 31/03/2013 15:57:03
(la: Libertateeeee)
Deci n-ai inteles nimic:)
Complimentele au fost mult mai multe si cu mult mai interesante:)
Nu stiu unde erau aia de cenzureaza vocabularul "nepotrivit" cand aceste comentarii la adresa mea erau validate... dar in fine, ce mai conteaza... greseala mea ca nu stiu sa tolerez:)

CITEZ din PAROLA.UITATA care m-a gratulat cu urmatoarele:

"femeie nebună

ultima aprozăreasă

tu chiar ai probleme

Flecăreala asta care nu spune nimic vădeşte nebunie.

Slaba înţelegere a lumii în care trăieşti
discuţiile aprozăreşti, pregătirea infantilă...

amuzamentul meu se transformă-n desconsiderare şi silă.

pueril şi mă miră că am putut până acu' să-ţi acord atenţie.
N-o voi mai face, eşti chiar toantă rău.  643814 (raspuns la: #643811) 

Când cineva n-are conştiinţă de sine, n-are nici conştiinţă de neam şi trebuie trecut la categoria-mărunţiş,
scuteşte-mă cu rahaturile de atee behăitoare că "de-alde tine"...

m-am plictisit să am de-a face c-o sirenă urlătoare care nu ştie nimic. Da' nimic, bre, nimic. #643799 (raspuns la: #643797) 

Încapi toată sub talpă.  Ţi-or fi murit lăudătorii de foloseşti în exces tonu’ ăsta autoapreciativ pt 2 inepţii şi 3 porcăriuţe emise. #643764

Cum ar putea cunoaşte râma altceva decât întunericu' pământului şi, din când în când, câte un cioc rapace de găină? Cum ar putea cunoaşte râtul altceva decât lătură?  #643736 

Prietenii ăştia stau într-o cutiuţă la marginea patului şi ies din când în când să dea ora exactă: cucu-cucu? #643240  (Era vorba de doi prieteni de-ai mei care si-au pierdut copilul – poate ca un minim de respect fata de o situatie de genul acesta s-ar impune...zic eu)

“eu de fapt voiam sa te trag de palton si sa-ti spun ca stilul matale, entuziast d-amboulea, cu maceta la atac, sariti măi, hăi-hăi, e nerumegat rau de tot. si plictisitor foarte”
Looool! Clar e că şi eu ţin cu zaraza. #643205

E obositor stilu' de căţel de budoar #643201

Mi-ai lăsat impresia unei cucoane care îşi deşartă vezica-n văzu' tuturor

Dară nu-ţi mai depărta picioarele şi nu mai face din caldarâmul-virtual un urinoar că nu-i cazu'. Şi-i făr' de folos. #643137

Cucoană stând pe vine-n stradă taman sub lampadar, c-un sân scăpat din legătoare, luând trotuarul drept pisoar. #643113

Hai, mah, că poţi. Deşurubează-ţi ciocu', descalţă-ţi scurmătoarele, trage de fermoar şi azvârle costumu' ăsta de înaripată-de-curte #643059

De-ai zbura printre nori, ai mai ieşi din găinaţu' existenţial pe care, cu mult prieteşug, te anunţ că-l produci singură. Dacă ai cugetu' de la un perete al coteţului pân' la celălalt perete #643059

SAU dati-mi voie sa CITEZ din ZARAZA, care mi-a spus urmatoarele gingasii:

de fapt, de ce imi pierd timpul sa-ti explic, cand as putea doar sa fac misto de tine? e asa de simplu. #644049

in afara de aberatii grave, balonari si fasaieli n-am auzit nimica de la tine. #644010

hai pa, ca esti tuta rau de tot! #644010 

habar n-ai pe ce lume traiesti, dar esti vocala cat 7.  #643984

si cainele meu face sinapsele mai rapid. #643953

aveam senzatia cu vorbesc cu peretii. niste pereti isterici si histrionici, dar de beton armat. nu patrunde nimica prin ei.  #643899

vorbesti ca sa te auzi vorbind si te isterizezi d-amboulea

ah, m-am lamurit acum! discurs tipic de sales "reprezentative", care habar n-are ce vinde si pe ce picior valseaza, isi stie doar pe de rost prima pagina din prospect si-o repeta papagaliceste. bonus tupeul si obraznicia, care pariez ca numai clienti nu-ti aduce. 
cum ziceam, cu altii, puisor! #643508

nu-i nevoie de inca un fan psihotic, vocal si deviant. #643253

in rest, m-am lamurit cu nivelul la care valsezi. io-s mai sus, sorry.
lumea nu s-a nascut ieri, ca matale
si e de-a dreptul ridicol sa vina un plod cu mintea de-o schioapa, sa faca mijto "din poignet", de ceva ce s-a cladit de veacuri. 

asta-i o dovada de cat te duce IQ-ul, si din cate vad, nu prea te duce.  #643204 (raspuns la: #643200)

IN CONCLUZIE:

Imi cer mii de scuze pentru singurul "afront" pe care l-am adus acestor doua .... DOAMNE...dupa ce le-am citit parerile, numindu-le "catele". A fost cea mai neinspirata comparatie si imi cer iertare.

P.S. Aveti cuvantul meu de onoare ca eu chiar iubesc la nebunie si respect cainii, mai ales pentru acele calitati pe care nu le intalnim la oameni.... si de aceea chiar nu inteleg ce naiba a fost in capul meu cand am tastat asa ceva. Asta chiar a fost o idiotenie din parte-mi si mi-o asum ca atare.


Preoti - de sorin1975 la: 07/11/2003 11:38:22
(la: Preoti homosexuali?)
fiecare aveti dreptatea voastra...fiecare dintre voi aveti argumente ... este adevarat ca suntem iubiti de Dumnezeu si rai si buni, ca El da ploaia sa peste cei drepti si peste cei nedrepti... insa fratilor "pomul bun se cunoaste dupa roada sa"...a facut Dumnezeu la inceput doi barbati, sau poate doua femei? ne iubeste dar nu inseamna ca ii si place tot ce facem... si aia daca vor sa aiba preoti homosexuali treaba lor... cineva spunea ca nu are preoti de luat de exemplu...eu l-as trimite la parintele Ioan Iovan , sau la parintele Ioan Cucu...si mai sunt multi altii... nu judecati fratilor dupa infatisare ci judecati judecata dreapta... parerea mea este ca cel ce nu-l iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul sau si pe aproape ca pe sine insusi sa nu se faca preot... dar daca s-a facut sa urmeze invataturile Biserici...sunt multi care nu pot fi numiti preoti dar sa stiti voi ca ala chiar de este in mijlocul pacatului harul tot il are! daca te binecuvanteaza, beat de este, binecuvantat esti! eu sunt ortodox fratilor, sunt un ortodox aproape extremist cum ar spune unii...nu judec pe nimeni...fiecare cu religia in care s-a nascut...fiecare cu conceptiile sale...asta e!
cucu! - de Yuki la: 13/10/2006 21:19:36
(la: Trancaneala Aristocrata "10")
Cucu :p

Un betiv sta in bar si bea toata nopate; sper dimineata o ia incetisor spre casa. Ajungand in dreptul unei case incepe sa strige:
-- Femeie, barbatul tau e acasa? Iese o cucoana la geam si zice :
--Este, dorme ce vrei cu el?
La a doua casa la fel, la a treia la fel,
Femeie, barbatul tau e acasa?
La a patra casa aceeasi poveste, betivul striga:
Femeie, barbatul tau e acasa?
Iese la geam apare o cucoana si zice:
-- Nu-i! Iara s-a dus sa se imbete ca un betiv nenorocit!
--Hopa!, atuncea n-ai putea sa vii nitel pana jos sa vezi daca nu cumva sunt eu?



-------------------------------------------------------------
i've often seen a cat without a grin, but a grin without a cat it's the most curious thing i ever saw in all my life!
Cucu' lui Traian - de ampop la: 07/05/2012 07:43:03
(la: Badea Traian, lupoaica, si exhibitionismul)
Absoult imbecila statuia. Traian in cucu' gol tinand in brate cainele (o fi oare lupoaica sau catea, cine poate sti). Ca tine cainele/lupoaica in brate teaca, mearga, dar de ce in cucu' gol? Nu am inteles simbolistica profunda a exhibarii nuditatii lui Traian. Cred ca n-o s-o inteleg vreodata. Doar daca sculptorul nu are cumva un apetit straniu pentru exhibitionism sau homosexualism.Cine stie...ca statuie dupa modelul celor antice nu se poate numi pocitania asta. Chiar Avram Iancu din Cluj, catarat in varful botei este mult mai decent. O fi fost Traian un flasher? Asta ramene de vazut...:)
Preotii sunt cheia articolului - de Daniel Racovitan la: 04/09/2003 03:02:37
(la: "Regele International al Tiganilor")
Preotii au fost niste marionete.

De fapt nu incoronarea lu' ala e grava, fiindca orice dement se poate crede Ludovic al XIV-lea Regele Soare, ci faptul ca preotii aia au facut sluj in fata banului.
#140 (raspuns la: #129) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa votam NU! - de dan-calin la: 13/10/2003 05:40:46
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU

Escaladarea autonomiei pe criterii etnice se face pas cu pas.
In judetele Mures, Harghita si Covasna au avut loc adunari secuiesti care sa duca in anul 2004 la autonomia acelor tinuturi.
UDMR, care joaca un joc extrem de perfid, in loc sa ia atitudine, isi ameninta cu degetelul ridicat membrii ca vor fi sanctionati...
Dar UDMR nu spune ca este contra. Nu dezavueaza. Ei mustra. Si constiinta care mustra nu latra!

Ordinaria este simpla: daca guvernul le mai cedeaza inca ceva, atunci ei UDMR isi vor potololi pe moment membrii. Daca nu, UE, NATO, ciu ciu pentru Romania!

Pentru toate acestea si inca multe altele trebuie votat

NU!

Legile internationale garanteaza proprietatea chair daca constitutia actula doar o "ocroteste".
Dar nici o lege internationala nu da asemenea drepturi minoritatilor.

NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU
Preotii isi aroga prea multe - de (anonim) la: 04/11/2003 07:14:01
(la: Preoti homosexuali?)
Preotii isi aroga prea multe drepturi, iar unul dintre acelea este de a hirotonisii pe oricine. Asta se-ntampla ori ca vor sa arate cat de "iertatori" sunt, ori ca stiu ei pe cine sa hirotoniseasca. Dar nu stiu de ce atatea comentarii pe acest caz. Oare Stefan cel Mare e sfant doar ca a construit atatea biserici? Sigur ca da! Mai multe locase pentru nesatulii preoti!
Despre Dr. Vasile Andrei-pentru JCC - de RSI la: 05/11/2003 04:41:49
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Nu preotii ne-au luat credint - de sorin1975 la: 07/11/2003 07:48:11
(la: ROMANIA)
Nu preotii ne-au luat credinta... ii intalnim si in imn"preoti cu crucea-n mana/ ...armata e crestina"
preoti homosexuali - de zoro la: 11/11/2003 01:40:51
(la: Preoti homosexuali?)
nu sint o persoana religioasa ca sa zic asa si nu altfel, de aceea poate parerea mea conteaza mai putin, oricum nu cunosc foarte multe despre ce e scris in biblie, adica nu am studiat-o , am citi-o doar. eu cred ca se vrea o relaxare a conceptului de "placere - pacat". de ceea cred ca actul homosexual e vazut ca simpla producere a unei placeri, asa cum altii au ca placeri mancatul exagerat sau fumatul sau bautura, placeri ce sint acceptate in oarecare masura chiar si printre preoti atita timp cit nu se exagereaza iar cel mai important - cei din jur sa nu fie afectati. eu nu cred ca ce s-a intimplat o sa produca vreun rau Biserici, dar cum am zis la inceput parerea mea e una foarte "relaxata". si apoi nu sint si preotii oameni? cred ca din moment ce isi fac bine treaba in biserica , adica la slujbe s.a.m.d. nu ar trebui sa-i intereseze prea mult pe ceilati ce fac ei acasa. cum am mai zis atita timp cit nu fac rau celor din jur. vezi zice da, dar preotii sint un "exemplu" si asta in primul rind pentru copii. e adevarat , dar copiii mai au multe alte "exemple" cum ar fi parintii , fratii, profesorii etc.
Si preotii, la fel ca fotba - de SB_one la: 18/11/2003 12:08:59
(la: Ce este antisemitismul?)
Si preotii, la fel ca
fotbalistii, intra in
joc cu un vesmint, ceea
ce inseamna ca sint
multe asemanari intre
noi.
P.F. Teoctist

personal nu cred ca vre-un om cu scaun la cap sau vreun popor civilizat( si in ziua de azi mai toti au ajuns la un grad oarecare de civilizatie) e din principiu inpotriva cuiva sau a ceva.

asa stind lucrurile, nu cred ca exista antisemitism cum nu exista antiromanism, antigerman, antirus, bulgar sirb, ungur samd. exista insa o reactie la ceva din jurul tau care de deranjeaza. cum spune zabriski, libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe a celuilalt.
omul este o fiinta sociala-indiferent de religie sau natie- nu poate trai izolat; ma indoiesc ca pe cineva deranjeaza faptul ca vecinil sau e evreu, turc,roman, tzigan, atita vreme cit toti acestea isi dau silinta sa respecte niste reguli de convietuire.

fiind roman, imi place sa cred ca mai toti( romanii) gindesc ca mine( stiut fiind ca fiecare natie isi are caracteristica ei. Nici chiar germanii nu cred ca sint antisemiti, desi s-a intimplat ce sa intimplat, dupa cum nu este antislav sau mai stiu eu ce!



cred insa( si asta nu ma transforma in "anti") -din cite pot observa- ca acest antisemitism nu e decit o politica bine pusa la punct a politicienilor evrei; politica care -dupa cum stim- poate sa nu aiba nici-o legatura cu poporul evreu pe care Florin Gheorghiu( sper sa nu gresesc) in "o istorie adevarata a romaniei" il caracterizeaza f. frumos. tot aici trebuie sa spun ca am prieteni de toate natiile si religiile...si chiar rude. le iubesc si respect pe fiecare dupa felul sau iar cind e cazul le mai dau si cite-un bobirnac...fara sa fiu un "anti"

Cine injura politica romana ( si asta o fac cei mai multi) nu sint antiromani! Nu cred ca cei care injura politica de la Jerusalim sint antisemiti; pur si simplu nu sint de acord cu ceva!

Cred ca evrei din alte tari trebuie sa se comporte ca cetateni ai tarii respective. Ce inseamna de fapt evreu? Om ca toti oamenii! Cind insa vine si "impinge " o carte pe piata si se da la nesfirsit "popor ales" ( de cine si in ce scop?) este dreptul celorlalti sa -si puna intrebari si sa zica si nu. Asta nu-i transforma in antisemiti.

Eu( si nu numai eu) stiu o vorba: stapineste-te pe tine si vei stapini lumea! Asta vrea de fapt sa spuna ca ar fi cazul sa te preocupi mai mult cu tine insuti si nu cu ce fac ceilalti.

O alta este ca ptr. orice "situatzie" este nevoie de doi; Asa ca sa nu se mai ascunda dumnealor ca strutzul!

Cred ca...daca stau sa gindesc crestineste....Dumnezeu ne-o fi dat subiectul asta care-o exista cit lumea ca sa nu ne plictisim!

cred ca antisemitii adevarati sint cei care tzipa toata ziua: UITE UN ANTISEMIT ! facindu-i de fapt pe ceilalti sa-si intoarca fetzele in alta parte!

Cred ca atunci cind evrei nu se vor mai lasa ATITATI de aceasta "politica antisemita" universala vor avea numai de cistigat.

Oameni buni, cine ce are cu voi? Nu va puteti comporta ca oameni normali?

PS

1°probabil ca cel mai sanatos lucru pe carel pot face baietii astia inainte de a vedea pe toate ulitzele antisemitzi, ar fi sa se gindeasca ce fac ei rau!( Ptr. cine nu-si gaseste nimic - ca sugestie - le propun Biblia/ Ezechiel, 22...poate le mai vine mintea la cap!)

2°in momentul in care o sa stie de bun simt si n-o sa ma tipe pe la toate coltzurile, o sa fie tot mai putzini antisemitzi pina o sa dispara de tot( antisemitzi?
#4611 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
preotii la Paris (si in Franta) - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 03:42:20
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Sorine.
    Adevarul e ca, in Franta, intre preotii ortodocsi romani sunt foarte putini cei care pot ("isi permit") sa nu lucreze. Asta pentru ca aici bisericile/parohiile sunt simple asociatii (culturale, adica nici macar cultuale, ca legea din 1905 nu se aplica din cauza procedurii infernale), iar preotii nu pot avea pe aceasta parte in fata legii un statut ce sa le permita obtinerea cartii de sejur de la statul francez. In plus, comunitatile sunt mici si nu isi pot intretine preotul (mai ales cand, cum e in general in ortodoxie, preotul e casatorit si are familie). Asa se face ca aproape toti preotii ortodocsi romani au trecut (sau trec inca) printr'o alta studentie in Franta, ca sa obtina permisul de sejur... Dar studentia nu iti da de mancare la copii (din contra, se plateste), si atunci preotii sunt nevoiti sa lucreze. Deci aici in Franta, cei mai multi preoti ortodocsi romani sunt si preoti si studenti si muncitori. E un cerc vicios care cu greu poate fi spart. E ceva mai usor pentru preotii celibatari (sau calugari) si pentru cei, foarte putini, care sunt in parohii mai mari.
    Acum, cat priveste disponibilitatea preotilor din Paris, nu mi se cade sa vorbesc pentru altii. La noi, la Biserica "Sfintii Arhangheli" din 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris, arr.5 -- M.10: Maubert-Mutualité, langa College de France si Sorbona), lucrurile stau asa:


    1. Programul slujbelor:



      • Vineri, ora 18.00: Acatist
        (prima Vineri din fiecare lună, la ora 17.00, Sfântul Maslu)
        (ultima Vineri din fiecare luna, la orele 23.45, Priveghere)
      • Sâmbătă, ora 18.00: Vecernie
      • Duminică, ora 09.30: Utrenie ; ora 10.30: Sfânta Liturghie



    2. In afara de aceste ore, cand biserica este deschisa pentru slujbe (si spovedim, de e cazul), preotii pot fi intalniti pentru spovedanie sau alte slujbe punandu-se de acord asupra unei ore cu persona care le telefoneaza (numarul meu de telefon e: 06.033.18.033). Eu, ca sa dau un singur exemplu, spovedesc regulat lunea pe un roman care lucreaza intr-o pizzerie si nu are liber decat lunea.



    Toate cele bune.
    Pr. Iulian


      P.S. La aceasta adresa http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/CelebrationsNov.htm se gaseste programul slujbelor de la o alta parohie din Paris. Mai este si o a treia, dar nu-i stiu programul.
#4690 (raspuns la: #4634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
preotii muncitori++ - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 09:09:55
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Coralie.

    Situatia preotilor a variat in diferite epoci.
  • La inceputurile crestinismului desigur ca lucrau. Si apostolul Pavel lucra pe unde mergea sa propovaduiasca (desi erau altii care nu lucrau, pentru ca "Vrednic este lucratorul de plata lui" si "Din cele ce lucrazi sa si mananci"; iar Apostolul Pavel nu ii condamna, ci zicea ca el lucreaza ca sa nu fie discutii, certuri si reprosuri, si ca sa nu ingreuieze pe nimeni..).
  • Apoi lucrau cat se lucra la cele ale casei, in majoritate (si vorbesc mai ales de partea rasariteana a crestinismului).
  • Dar deja din epoca apostolica ne'a ramas un canon care zice ca din toate cele ce se aduc la altar o treime sunt pentru clerici, o treime pentru saraci si vaduve si o alta treime pentru biserica. Cam acesta ar fi principiul general, care apoi se aplica si se adapteaza de la caz la caz.
  • In situatia de azi a preotilor ortodocsi in Franta, eu nu consider ca e bine ca preotul sa fie si preot, si student, si muncitor, nu pentru ca incurajez lenea, ci pentru alte motive foarte serioase:

    • aici nu sunt parohii teritoriale ca in Romania, ci credinciosii pot sa te solicite de la zeci au chiar sute de km (cum s'a intamplat acum cateva zile de a trebuit sa merg la Vierzon sa vad o femeie bolnava de cancer - care a si murit o zi dup'aceea -, ca nu era nici un preot prin zona);
    • daca eu ca preot merg sa fac o slujba in banlieu mi s'a dus macar o jumatate de zi (nu ma plang, ci zic);
    • daca am si preotia, si familia, si studentia, si servici (nu e cazul meu, ca eu am doar preotie si studentie..), ma tem ca pe niciuna dintre acestea nu o mai fac cum trebuie... sigur ca e greu - sa fim realisti! - pentru un astfel de preot sa raspunda la solicitari pe loc;
    • sunt pline spitalele si puscariile de romani/romance, care, unii, se sting de singurate, nu de boala, crede'ma; si nu are cine sa'i spovedeasca, sa vorbeasca cu ei, sa'i acompanieze etc.

    Cam asa vad lucrurile. Solutii? - Nu stiu. Poate o anume reglementare a situatiei dpdv legal, in viitor. Poate o sensibilizare a laicilor (a ne-preotilor) pentru voluntariat (exemplu: sa duci o carte unui bolnav intr'un spital). Poate o imbunatatire a activitatii asociatiilor ce'i privesc pe romani aci. Poate, pentru moment, o preferinta a Bisericii Ortodoxe in Franta pentru preotii celibatari. Poate, poate.
      Toate cele bune
        pr.iulian
#4723 (raspuns la: #4666) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ba sunt preoti sadea! - de sanjuro la: 05/12/2003 03:02:21
(la: Preot de 73 de ani, violator si tata nelegitim...)
O verisoara de-a sotie, din Siret, s-a dus sa se spovedeasca la preot inainte de Pasti, anul acesta. Iar acesta in timpul spovedaniei a intrebat-o daca ii place sa faca sex oral. L-a scuipat in fatza si a plecat!
#6017 (raspuns la: #6012) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Imi pare rau, nu ma pot abtin - de relu la: 13/12/2003 22:30:16
(la: fiola de SQL)
Imi pare rau, nu ma pot abtine de un pic "off topic"

>Uite constitutia si codul scris: >http://www.racovitan.com/luneta/node/view/556"

Da, o citisem, dar nu defineste exact ce inseamna activitate, dupa cum am spus si inainte.

>"Democratie" pe un forum internet? Pare-se ca esti un novice in ale > >forumurilor...

Da, recunosc, sint novice. Dar asta nu inseamna ca nu se poate avea democratie (sau pseudo) pe un forum. Se poate face in multe feluri, dar hai sa dau numai doua exemple: 1) sistem de punctaj pentru fiecare utilizator. Punctele se dau de catre ceilalti utilizatori, si deasemenea se acumuleaza prin participare/activitate (puncte pentru frecventa, mesaje, etc). 2) Se fac propuneri/alegeri intre utilizatori, si cei alesi vor avea puterea de a vota un membru afara. In asa fel exista modalitatea de a face mai putine greseli (mai multe minti participa), si modalitatea de a se imparti vina cind greseli se fac :)

Nu ma intelege gresit, nu propun asa ceva pe Luneta. E treaba ta cum iti organizezi situl de forumuri, atit cit nu ma deranjeaza pe mine. Vreau numai sa prezint asta ca un experiment in gindire. Fiindca eu nu am experienta practica cu asa ceva, habar n-am daca ar merge. Atit sens am si eu in cap sa stiu ca de la teorie la practica e citeodata drum greu (invers la francezi, care spun "practic merge, dar teoria tine?").

Asta fiind spus, se pare ca asa cum merge treaba acum pe Luneta, e satisfacator pentru majoritatea uitilizatorilor. Nu poti sa-i faci fericiti pe toti, oricit ai incerca. Inainte de a descoperi Luneta uitasem ca mai exista romani cu ceva in cap si cu bun simt. Pentru realizarea asta de a ne oferi ocazia sa ne adunam aici la taclale, iti multumesc si te felicit in acelasi timp.

Vezi, ce e ironic e ca mie de fapt imi place idea de a avea conducatori atotputernici binefacatori (vezi Plato-Republica). Problema e sa-i gasesti, si dupa aia sa n-o ia razna.
Numai bine,
Relu

P.S. Daniel: am observat momentar o groaza de forumuri goale cu nume aiurea (e.g. cucu) pe Luneta, ale carui autor se pare ca esti tu. A compromis cineva securitatea site-ului?
#6523 (raspuns la: #6448) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zici: "am observat momentar o - de Daniel Racovitan la: 14/12/2003 05:32:30
(la: fiola de SQL)
Zici: "am observat momentar o groaza de forumuri goale cu nume aiurea (e.g. cucu) pe Luneta, ale carui autor se pare ca esti tu. A compromis cineva securitatea site-ului?"

:))
Erau testele mele pentru modulul de retete culinare :)
Si cele pentru fotogalerii (da' astea sunt gata la anu').
#6547 (raspuns la: #6523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...