comentarii

l-am felicitat pe pe cel


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Felicitare fara "la multi ani" - de Dinu Lazar la: 16/12/2003 03:01:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O felicitare mai putin conventionala pentru Lunetisti la
http://www.geocities.com/uhi4ge/dinuiarnahtm/
#6652 (raspuns la: #6437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
batran/bogat -aspectul material al discutiei - de Catalina Bader la: 03/11/2003 10:39:23
(la: Timp si Succes)
Pentru ca la asta te referi?!

Variante:

1, batran /bogat - ce folos? se gaseste o fetiscana/un baietas cu ochi luminosi care sa te lase ...batran

2, batran/sarac - poate ai avut norocul sa intalnesi o dragoste adevarata si nu esti singur si nefericit

3,TANAR/bogat- cam rare cazuri.
O sa risipesti banii prin Cazinouri si pe masini de lux si te trezesti intr-o zi batran si sarac - ce pacat!

4, TANAR/sarac - pai cam asa am fost noi, toti romanii

Si uite ce au reusit altii -tot romani.Sa-i felicitam si sa invatam.

Si sa nu uitam ca bogatia vine din suflet, nu din zgomotul monezilor intr-un buzunar spart.
timp si succes - de Catalina Bader la: 07/11/2003 07:55:44
(la: ROMANIA)
Comentariu:
Batran si bogat - varianta materiala a discutiei.
Pentru ca la asta te referi?!

Variante:

1, batran /bogat - ce folos? se gaseste o fetiscana/un baietas cu ochi luminosi care sa te lase ...batran

2, batran/sarac - poate ai avut norocul sa intalnesi o dragoste adevarata si nu esti singur si nefericit

3,TANAR/bogat- cam rare cazuri.
O sa risipesti banii prin Cazinouri si pe masini de lux si te trezesti intr-o zi batran si sarac - ce pacat!

4, TANAR/sarac - pai cam asa am fost noi, toti romanii

Si uite ce au reusit altii -tot romani.Sa-i felicitam si sa invatam.
ran/bogat - aspectul material al discutiei
#3571 (raspuns la: #3563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
craciun...perfect - de ygrec la: 17/12/2003 03:21:14
(la: Un Craciun perfect)
imi doresc un Craciun sarbatorit prin...Maramures: cu traditii pe care le mai vad pe la televizor si as vrea sa le traiesc, sa fiu in mijlocul colindatorilor, sa am obrajii inghetati si sa cant, sa ma intorc intr-o casa taraneasca gatita de sarbatoare, cald...tuica fiarta,bucate specifice, naturale, brad cu beteala, nuci, globuri rosii... copii imbujorati, galagiosi, bucurosi si uimiti de cadourile primite...Cu ai mei pe linga mine, departe de blocatari...in liniste
Fantezie? Sa fiu din nou copil chinuindu-ma sa imi alung somnul ca sa vad cand vine Mosul...oare imi va citi scrisoarea lasata linga bradut?
si dimineata...dimineata?...trezeam noaptea toata casa pentru ca prima iesire la toaleta era urmata de vizita la brad si numai ce vedeam cutii frumos impachetate, unele voluminoase, altele mai mici, dadeam desteptarea...Ciudat este ca desi credeam ca Mosul...este un Mos adevarat, pregateam intotdeauna pentru mama o felicitare, un cadou cat de mic pe care i le lasam asa, ca din partea Mosului,dar ma semnam!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
nu stiu ce sa zic, ma uimeste - de mapopescu la: 06/02/2004 04:36:01
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
nu stiu ce sa zic, ma uimeste majoritatea parerilor negative.
sa va povestesc cum a fost la noi.

am cerut-o de nevasta pe doamna mea in 1 decembrie 99, data propusa pt cununie prin vara. in februarie ne hotarim sa facem nunta mai repede, macar la biserica. in aprilie.

cu o saptamina inainte de nunta la biserica ne hotarim sa facem si cheful, petrecerea, ma rog, tot atunci. nasii mei ne-au ajutat sa gasim o salita mica. fiindca nu incapeau decit 50 de persoane odata, am chemat pe cei mai in etate (sa nu sune urit) pe la amiaza si pe cei mai tineri seara.

a fost un chef teribil, am avut 100 de prieteni si rude care au venit, anuntati cu o saptamina inainte pe telefon, ca invitatiile scrise nu am mai apucat sa le facem:D

apropo de interesele financiare in a aface nunta etc dupa ce am scazut restaurantul si alte cheltuieli ne-au mai ramas bani de o dacie din 75 pe care ne-au dat-o nasii la pret redus ;) asa ca...

nici video nu ne-am permis, parintii si bunicii ne-au ajutat f mult cu ce au putut, bani sau produse de la tara (brinza, tuica) sau prajituri. rudele la fel.

a iesit perfect. nasii s-au distrat teribil si cind ne reintilnim cu ei sau cu alti "participanti" ne amintim cu placere de acea noapte.

nu am avut nici "catel" adica acea persoana ce tot strigat toata nunta si anunta si darurile. la plecare cine a vrut si a putut ne-a felicitat si ne-a lasat un plic, un cadou etc. toti au fost bine primiti si li s-a multumit la fel.

am uitat sa va spun ca muzica a fost asigurata de un prieten care a venit cu PCul sau personal si mp3uri :)

vedeti ca se poate si altfel?

PS prima fetita a fost botezata de nasii mei iar cea de a doua speram ca va fi bootezata de nasii din partea sotiei, fara conditii sau probleme de nume ale copilului sau de alta natura.
Corruption a la francaise - de anita47 la: 14/02/2004 03:38:57
(la: Coruptia oamenilor politici...)
Corruption à la francaise


Scandalul "ELF": petrol si spionaj
Procesul de coruptie al companiei petroliere franceze "Elf" - proces al carui vedict a fost dat de Curtea Penala din Paris pe 12 noiembrie 2003, de catre judecatorul Michel Desplant, a dezvaluit dimensiunile coruptiei politice din Franta, incepand inca din anii '60. "Elf" reprezinta cea mai mare firma - controlata de statul francez -, cu un profit estimat la 232,6 miliarde de franci in 1996. Procesul a stabilit ca ea a fost devalizata de aproape 2 miliarde de franci (circa 305 milioane de euro) chiar de conducerea companiei, in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Francois Mitterrand (1988-1995). Loik le Floch-Prigent, presedintele "Elf" intre 1989 si 1993, a fost condamnat prin sentinta din 12 noiembrie 2003 la 5 ani inchisoare si o amenda penala de 375.000 euro. Alfred Sirven, fost director executiv, a primit 5 ani inchisoare si 1 milion euro amenda penala. Andre Tarallo (76 de ani), considerat nr. 2 in conducerea "Elf" - poreclit "domnul Africa" -, a primit si el 5 ani si 2 milioane de euro amenda. Alain Gillon, fost director executiv pentru rafinarii, a fost condamnat la 3 ani inchisoare si o amenda penala de 2 milioane euro. Din 37 de inculpati in procesul "Elf", 30 au fost gasiti vinovati si condamnati. Printre verdictele date s-au numarat "abuzul de proprietate sociala si de credite", "abuzul de putere", "complicitatea la abuz de proprietate sociala" si "utilizarea de documente falsificate".


Procesul "Elf": decapitari franceze si mituiri de lideri africani
Procesul a dovedit ca presedintele "Elf" - Loik le Floch-Prigent - a delapidat compania pe care o conducea cu 16,2 milioane euro, pentru "cheltuieli personale". Le Floch-Prigent si-a plasat mai intai sotia, pe Fatima Belaid, intr-o pozitie de conducere. Dupa numai 18 luni de casnicie el a inaintat actele de divort, platindu-si insa datoriile fata de fosta sotie din banii companiei, la care lucrau amandoi. Astfel, Fatima Belaid a primit, in urma matrapazlacurilor cu "divortul", 18 milioane de franci, platiti direct intr-un cont dintr-o banca elvetiana. Fatima s-a plans ca, prin divort, a fost obligata "sa isi schimbe" apartamentul de peste 300 de metri patrati cu unul de "numai" 171 metri patrati.

Alfred Sirven a "umflat" si el 6,2 milioane de euro pentru "nevoi personale", din suma totala de 168 milioane euro de care a fost acuzat ca o delapidase Sirven a fost acuzat si pentru delapidarea altor 172 milioane euro, adica echivalentul net consolidat al companiei "Elf" pe anul 1993.

Alfred Tarallo ("domnul Africa") a incercat sa justifice o delapidare de 300 milioane franci, sustinand la proces ca acesti bani, si imensa vila construita de el in Corsica, ar face parte dintr-o viitoare asa-zisa "fundatie franco-africana". Reteaua de contacte mafiote a lui Alfred Tarallo - cunoscuta de decenii, si pusa sub pavaza "Elf" - includea politicienii africani si alti potentati de culoare, care formau "varful de lance" al politicii franceze neocoloniale din Africa. In disperare de cauza, Tarallo a invocat in audierile de la proces faptul ca fusese silit sa treaca milioane de franci prin conturile sale din bancile elvetiene pentru a "plati" (mitui) diversi politicieni africani de care raspundea politic, precum presedintele Gabonului, Omar Bongo, al carui finantator "discret" fusese Tarallo. Pentru a intelege mai bine semnificatia acestor socante dezvaluiri - care combina delapidarile din lumea petrolului, cu mituirile si alte afaceri politice - trebuie sa ne referim putin la istoria companiei "Elf", strans legata de serviciile secrete si politica externa a Frantei. Compania de stat "Elf" a fost constituita de generalul De Gaulle in 1963, "pentru a asigura independenta Frantei in materie de petrol, dar compania s-a nascut, a crescut si a prosperat de fapt printr-o relatie speciala, incestuoasa, cu Africa" ("Le Monde", 12 noiembrie 2003).

Conform depozitiei lui Loik le Floch-Prigent, compania "Elf" a avut intotdeauna si alte sarcini, in afara de afacerile cu petrol: "In 1962, Pierre Guillaumat l-a convins pe De Gaulle sa creeze o structura paralela ("Total", impreuna cu "Elf"), pe care gaullistii sa o foloseasca precum o veritabila armata in Africa. Pe de o parte, Minister al Petrolului. Pe de alta, serviciu de spionaj in tarile producatoare de petrol.". Inca de la inceput, a explicat le Floch-Prigent, generalul l-a pus in fruntea "Elf" pe Pierre Guillammat, adica pe fondatorul DGSS (Direction General des Services Speciaux), fost ministru al Apararii. Astazi, "Elf" - desi in parte companiei privata - a ramas principalul serviciu de informatii secrete si instrument de actiune (mituiri de politicieni, lovituri de stat, interventii militare etc) al Frantei in spatiul Africii. Din 1963, "Elf" a acoperit actiuni secrete si a finantat operatiuni politice si militare in regiunea Africii. Avand un acces total la presedintii Pompidou (1969-1974) si Giscard D'Estaing (1974-1981), "Elf" a inceput cu timpul sa actioneze "autonom", inclusiv in ceea ce priveste finantele.

Conducerea "Elf" i-a considerat intotdeauna pe "baronii gaullisti" stapani de drept ai companiei si s-a asteptat sa fie recompensata corespunzator pentru serviciile "extrapetroliere" prestate.


"Elf" si axa Mitterrand - Kohl
Organizatia "Voltaire" - o asociatie constituita in 1994, pentru a combate reinstaurarea oricarei forme de cenzura a clientelismului si a asa-zisei "ordini morale" - sintetizeaza foarte bine relatiile presedintelui Francois Mitterrand cu "Elf". "Spre surpriza tuturor, alegerile din 1981 nu au adus revenirea la putere a gaullistilor, ci i-au impus pe socialisti. Mai abil decat predecesorii sai, Mitterrand a preluat doar partial controlul la "Elf", care avea astfel o dubla subordonare: catre presedintele socialist si catre RPR (partidul gaullist). Unii din conducatorii "Elf" au tras, cu maxima promptitudine, avantaje din aceasta dubla subordonare, castigand averi considerabile."

"Elf" impunea, pe vremea aceea, si dadea jos presedintii din Gabon, Congo, Camerun si Angola. Compania petroliera ajunsese sa controleze politic nu numai tarile francofone din Africa, ci si unele din sfera de influenta anglofona, ca Nigeria. Prin mituirea lui Omar Bongo, "Elf" a penetrat la OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) si a inceput sa participe la transferurile de tehnologie nucleara. "Elf" a finantat toate partidele importante din Franta si cumparat lideri importanti din Europa. Astfel, "Elf" a fost aceea care a finantat din umbra campaniile politice ale lui Helmuth Kohl si pe cele ale lui Felipe Gonzales. Recent s-a implicat in Uzbekistan si Venezuela, state mari producatoare de petrol. Documentul organizatiei "Voltaire", citat de noi, prezinta si o copie dupa un ordin de plata, in valoare de 100 milioane de franci CFA (moneda curenta in 14 tari africane), emisa de "Sogara", companie de rafinare din Gabon, filiala lui "Elf-Gabon" din Port-Gentil, pentru presedintele Gabonului, Omar Bongo. Acesta a preluat suma, "cash", pe 21 ianuarie 1992, de la banca BIPG din Libreville (Gabon). Pentru a justifica aceste "malversatiuni financiare", Loik le Floch-Prigent a clamat in proces: "Un singur om trebuie chestionat: presedintele Francois Mitterrand". Mitterrand insa decedase intre timp. El fusese cel care l-a impus si mentinut pe le Floch-Prigent ca presedinte la "Elf", dupa cum subliniaza ironic "Le Monde" din 12 noiembrie 2003.

Le Floch-Prigent a explicat Curtii Penale din Paris cum au functionat "fondurile negre" ("caisse noire") ale lui "Elf": "Acest sistem functiona, in principal, pentru partidul gaullist, RPR. L-am informat pe presedintele Francois Mitterrand, care mi-a spus ca ar fi bine sa mai largesc putin sfera beneficiarilor, fara sa ii las pe dinafara, fireste, tocmai pe cei din RPR". Astfel ca, sub umbrela lui Mitterrand, toate partidele si liderii parlamentari, de stanga sau de dreapta, puteau beneficia de fondurile negre, cu o conditie: sa capete "binecuvantarea" acestuia. Pe plan extern, sistemul de finantare clandestina a lui "Elf" l-a sustinut pe cancelarul Helmuth Kohl si a "intarit" prietenia franco-germana. Pentru sustinerea lui Kohl, "Elf" a apelat la urmatoriul scenariu: mai intai, a cumparat refinaria est-germana "Leuna" si reteaua de distribuire a petrolului "Minol", salvandu-l astfel pe Kohl de iminentul colaps al acestei industrii in Germania reunificata. Ca sa-l citam pe judecatorul Michel Desplan: "Elf a fost pusa sa plateasca, cu ocazia achizitiilor "Leuna" si "Minol", cele mai mari comisioane, in trei etape: in prima 256 milioane franci, in a doua 13 milioane de franci si in a treia etapa alte 13 milioane franci. Aceste comisioane erau necesare pentru a obtine de la Bruxelles, de la Bonn si de la diferite landuri germane un credit de 2 miliarde de marci, fara de care investitia totala de 6 miliarde ar fi fost nerentabila".

"Le Monde" din 30 aprilie 2003 comenteaza malitios: "Iata ce se numeste "lobbying", un cuvant fara indoiala politicos, pentru ceea ce a facut Alfred Sirven".

In proces, Alfred Sirven a explicat: "In aceasta afacere cu Kohl am avut acces la persoane proeminente din tara. Imi amintesc, de exemplu, de compania franceza Sisie, condusa de doamna Edith Cresson (fost prim-ministru al Frantei in 1991-1992), care a participat la afacere cu 3 milioane franci si nu a fost citata in instanta". Tot Sirven l-a angajat in afacere si pe colonelul ® Pierre Lethier, care a primit un comision de 96 de milioane franci pentru ca a lucrat cu Dieter Holtzer, recompensat cu un comision de 160 milioane de franci, la constituirea fondului clandestin pentru Kohl, dupa manevrele de "inginerie financiara". A mai fost implicat in constituirea fondului si Holger Phahls - ulterior disparut -, fost secretar de stat la Aparare si membru CDU (Uniunea Crestin-Democrata), partidul lui Kohl.


Afacerea Mery
La 22 septembrie 2000 "Le Monde" - anticipand parca scandalul "Elf" - publica transcrierea unei videocasete in care Jean-Claude Mery, antreprenor din constructii, descria in detaliu activitatile financiare ilegale ale RPR (Rassemblement pour la Republique), partidul gaullist. Mery, decedat in 1999, fusese unul din finantatorii RPR in anii '80. Metodele descrise de Mery converg spre acelasi scenariu: companiile care castiga contracte de miliarde de franci, pentru lucrari in marile orase, trebuie sa-si exprime "gratitudinea" platind apoi comisioane de milioane de franci RPR-ului si primariilor sustinute de RPR. De regula, opozitia procedeaza identic atunci cand ajunge la putere, astfel ca atat Puterea, cat si Opozitia adopta "legea tacerii" - Omerta - in chestiunea comisioanelor. Ceea ce era nou si exploziv in depozitia de pe videocaseta lui Mery aparea in dezvaluirea unor nume de politicieni, de cifre si date. Pentru prima data seful statului era indicat drept figura-cheie a sistemului de finantare ilegala a partidului. Doua zile dupa dezvaluirea din "Le Monde", saptamanalul "L'Express" a adus noi date despre "videocaseta Mery": videocaseta originala, cu inregistrarea confesiunii lui Mery, a stat timp de doi ani in posesia socialistului Dominique Strauss-Kahn, in acel timp consilier al primului-ministru Lionel Jospin. In noiembrie 1999, Strauss-Kahn fusese obligat sa-si dea demisia, dupa ce se dovedise ca primise sume frauduloase de la organizatia studenteasca MNEF. Strauss-Kahn primise videocaseta de la avocatul Alain Belot, care il reprezinta si pe renumitul Karl Lagerfeld, si a carui datorie la fisc scazuse subit de la 200 milioane franci la doar 45 milioane, dupa ce Belot i-a inmanat videocaseta lui Strauss-Kahn.

Pe videocaseta, Mery istoriseste cum s-a dus la Jaques Chirac, pe cand acesta era primar al Parisului, cu 5 milioane de franci in servieta, pe care a depus-o in fata lui Chirac, pe birou, la Palatul Matignon. Chirac l-a felicitat pe Mery pentru "talentul" dovedit in strangerea de "donatii". In anul 2000 Chirac era insa presedinte al Frantei - si se bucura asadar de imunitate. Cand scandalul Mery a izbucnit, presedintele Chirac l-a acuzat imediat pe primul-ministru Jospin de "intrigi ilegale" si de "lovitura sub centura".


Afacerea fregatelor franceze pentru Taiwan
Procesul "Elf", din 2003, a mai scos la iveala si o alta afacere ilegala. Este vorba de sase fregate, comandate de Taiwan firmei franceze "Thompson". Sirven si "Elf" s-au implicat in afacere, mijlocind comanda, in ciuda relatiilor foarte bune ale Frantei cu China. Fregatele, livrate de "Thompson", au costat Taiwanul 16 miliarde de franci (2,5 miliade de euro). Din aceasta suma, 5 miliarde de franci au reprezentat "comisionul" incasat de Sirven si "Elf". In afacerea fregatelor a mai fost implicat si Roland Dumas, fost ministru socialist de Externe, prieten de lunga durata al presedintelui Mitterrand. Afacerea fregatelor a avut un final tragic: zece persoane, "care stiau prea multe", au decedat in preajma procesului. Dintre acestia, patru in conditii pe care si Politia franceza le considera "extrem de suspecte". Printre cei "decedati" brusc s-a numarat si Thierry Imbert, membru al serviciului secret DGSE. Tatal lui Thierry a declarat presei ca, in ajun, fiul ii marturisise in amanunt afacerea cu fregatele, dar mai ales cine se alesese cu comisioane grase din afacere. Si nu numai cu fregate: Thierry ii vorbise tatalui sau si despre comisioane primite pentru livrarea unor avioane Mirage 2000. "Le Monde" din 13 mai 2003 o intreaga lista cu cei care primisera comisioane ilegale: Roland Dumas (condamnat in alt proces de coruptie, la 30 mai 2001); Dominique Strauss-Kahn, fost trezorier al Partidului Socialist; Robert Hue, fost lider al Partidului Comunist; RPR; Consiliul Primariei Parisului etc. Dar aceste investigatii au costat: judecatoarea Eva Joly a fost numita la post in Norvegia, in 2002; asistentul Evei Joly in cazul "Elf". Laurence Vichnievsky, a fost si el indepartat; Patrik Demure, care a investigat finantarile ilegale de la RPR, indepartat la randul lui. Tatal lui Thierry Imbert a declarat presei: "Fiul meu mi-a spus ca persoane importante din Franta si Taiwan, ca si din conducerea lui "Thompson", au acumulat averi colosale de pe urma acestor contracte".


Vladimir ALEXE

ZIUA
====


De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vremurile de dupa Revolutia F - de (anonim) la: 05/03/2004 05:09:14
(la: Pentru femei)
Vremurile de dupa Revolutia Franceza si dupa Miscarea feminista din America...ne-au cam luat mintile! Am uitat cu totii ca femeia, Eva, a fost creata...pentru ca Omul facut de Dumnezeu era prea singur!
Dragele mele, am luat-o la vale, ca sa zic asa! Am iesit din casa si casa s-a ruinat! Am capatat diplome si titluri si copii nostri au inceput sa se drogheze, sa fure si sa minta, uneori chiar sa ucida! Noi ne imbracam in pantaloni, fuman, bem, suntem libertine si castigam uneori mai mult chiar decat barbatii , ne ucidem pruncii, mergem in localuri sa vedem barbatii dezbracandu-se si uneori cumparam unul, daca ne da mana(!) si, pentru ca suntem pretentioase, vrem sa avem barbati romantici care sa ne adore, sa ne spuna cat suntem de frumoase si de destepte!
Am amestecat rau lucrurile! Tarabele sunt pline de carti si reviste care ne dau retete de "cum sa cucerim barbatii", "cum sa avem orgasm prelungit",ne vorbesc despre "compatibilitatea in cuplu " , "cum sa obtinem o slujba buna" naucindu-ne sefii...si alte tampenii din astea!
Dar cine o sa ne invete sa fim femei cu fusta, mame devotate si sotii care sa-si stimuleze barbatii sa fie puternici si sanatosi, buni, destepti si generosi? Nu mai prididim sa le felicitam pe realizatoarele emisiunilor pentru femei care ne invata sa fim orice altceva mai putin adevarate femei! Suntem altele decat Eva! Lumea se va pierde! Se spune ca in spatele conflictelor armate e mereu o femeie! Se poate vorbi la trecut caci azi se fac razboaie din cauza ca barbatii se plictisesc! Nu-i lasam insa nici aici! Nu ii lasam deloc si i-am transformat in ceva de care, in curand, nu o sa mai avem nevoie!
Vrem barbati de vis? Atunci sa fim mame bune! Sa ne cunoastem copiii, dorintele si frustrarile lor! Fiecare barbat e facut si crescut de o femeie: mama lui!
Cata vreme o sa privim prin geamul curat o sa vedem bine lumea, daca o sa-l vopsim pe una din parti (cu argint) o sa ne vedem doar pe noi! Si poate ca imaginea din oglinda o sa ne placa dar...vom vedea acolo doar...o femeie singura!
Sa lasam geamul neatins de argint (bani) si sa ne intoarcem acasa!

Un proverb arab spune ca:"Desteptaciunea la o femeie este la fel cum este coada lunga la o oaie: nici nu-i creste pretul (valoarea) si o si impiedica la mers!"
In loc de sarbatoarea femeii de 8 martie, mai bine am invata sa sarbatorim familia si cand spui familie asta nu se rezuma la femeie oricat de feministe am fi!
#11401 (raspuns la: #11284) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Filip Antonio - de belazur la: 09/03/2004 15:52:49
(la: Pentru femei)
La Londra nu se sarbatoreste 8 martie? In Romania aceasta zi are semnificatii diverse. La emisiunea lui Teo, de exemplu, s-au sarbatorit nu stiu cati ani de cand dateaza o piesa aproape indispensabila din garderoba oricarei femei... Un coleg m-a felicitat, anticipat desigur (anticipand cu mult!), cu ocazia Zilei Pamantului... Lumea... cauta si ea motive de bucurie.
#11707 (raspuns la: #11673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Punct(um) si de la capat(um) - de Dinu Lazar la: 20/03/2004 06:56:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am mai vorbit aici de situl Punctum.ro

Aparitia lui si mai ales citeva elemente precise din "termeni legali si conditii" au declansat o sumedenie de miscari de trupe si de pareri pro si mai ales contra, din care o parte semnificativa pot fi citite cu interes la
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=393

La o analiza la rece, mie punctum.ro mi se pare o initiativa grozava, ratata din start din cauza unei proaste gestiuni a stimulilor reali ( daca se intimpla aia ce fac, daca se scrie asa cum reactionez, daca se raspunde asta ce raspund, si care e religia mea si crezul meu, sau ii bag pe toti in ma-sa si nu-mi pasa si o sa-i bag in ceatza si s-or linisti poate cumva); asistam mai ales, lucru caracteristic oricarei intimplari in Ro, la o dezastruoasa politica de public relations.

Pot sa intuiesc ca cineva sau un numar de buni fotografi au vrut sa faca un sit de inalta calitate a lucrarilor, dupa standardele hotarite dar nespuse, in care sa expuna colegi de suferinta si sa fie analizate lucrarile acestora de cei ce ar putea sa aiba un cuvint mai adevarat de spus si sa aiba astfel un permanent feed back la lucrarile expuse.

In loc sa spuna in statut din prima mai nene, uite in jurul lui icsulescu sau pur si simplu pe motiv de simpatie reciproca la bere sau la idee se face o grupare formata din ics si igrec si noi gruparea credem ca o poza buna e neaparat asa si asa si un comentariu bun e asa si asa si cine nu se inscrie in aceste coordonate pa si pusi, au scris un regulament care aparent e OK dar care de fapt pacatuieste in niste puncte fundamentale.

In loc sa aiba curajul sa spuna uite, suntem astia si cream curentul cutare care are urmatoarele coordonate si credem cu tarie in ceea ce facem si cine vrea sa vina pe aici trebuie sa fie asa si asa, si daca vrei sa intri cu poze sau vorbe trebuie sa ai poze cu zimti, sau fara zimti, vorbe dulci, sau artzagoase, au pus fraza care toarna gaz peste foc in loc sa-l stinga sau macar sa-l controleze:

"6. Din lipsa de timp, juriul Punctum isi rezerva dreptul de a nu comenta sau justifica deciziile sale referitoare la formularele de inscriere primite. Indiferent care este decizia finala, nu veti primi din partea juriului comentarii la fotografiile trimise."

Adica dati voi poze, ca noi nu avem timp de vorbe si cind o sa le vedem daca o sa ne placa esti membru, daca nu, nu, dar nu vei sti in veci ce ne place si ce nu si mai ales de ce, ca noi cream aciulea, nu ne jucam.

In general, toate gruparile din arta, intotdeauna, au avut curajul sa-si asume cumva apartenenta si personalitatea si stilul; la noi nu, totul se abureste, in loc sa se spuna " asta e un sit cu poze asa si asa, nu au ce cauta incepatorii fara glagorie, salonarzii si editorialii" se lasa totul in ceata, trimite tu poze ca noi in voie tacem si daca ne placi, dar de obicei nu e cazu`, al nostru esti.

Alta chestie trista este :

"10. Daca se intimpla sa nu primiti acceptul, aceasta nu inseamna ca fotografiile Dvs. sunt slabe. Pur si simplu juriul Punctum nu a fost convins de acele fotografii pe care le-ati trimis, si nimic mai mult."

Cum se face convingerea asta a juriului, daca trebuie un peste de la Galati sau o felicitare de la Haarper`s iar nu se spune; sau un vinisor sau pe shestache? Trebuie sa fii membru al unui partid sau sa publici pe de-a moaca la 22 ori sa fii plin de Dileme...
Daca s-ar preciza clar, tehnic, stilistic, estetic, conceptual, cum devine cazul, poate lucrurile ar fi mai in avantajul tuturor.

Poate, poate, ciinii latra, caravana trece.

Trece lasind sperante:

"Va asteptam pe Punctum oricand fotografiile Dvs. vor fi mai convingatoare."

Dar noroc ca suntem in Ro, unde:

"Regulamentul de fata nu poate fi contestat."

Asa ca am vorbit si eu aici degeaba putin, mirindu-ma cum devine cazu` de niste oameni altfel extrem de onorabili si importanti, fara indoiala, pentru fotografia romaneasca, reusesc sa faca atitea valuri pe care nu se vor sui ca sa surfeze, ci care ii vor uda daca deja nu au facut-o.

Nu neaparat cine se pricepe senational la imagine trebuie sa se priceapa la cuvinte si la organizare; dar in toate cele trebuie sa ai simtul masurii si sa cauti oameni care sa se priceapa in niste domenii tot atit de bine ca tine in fotografie, si sa scrie un regulament si sa conceapa un crez explicit si sa organizeze de o maniera multumitoare treaba.

O initiativa care poate fi grozava, risca sa ridice impotriva sa niste valuri nemeritate.

Si daca ar fi numai valurile ar fi bine...

Pentru ca fraza asta ne da iar cu capu` de pereti:

"5. Va rugam sa trimiteti in formularul de inscriere fotografiile Dvs. cele mai bune, indiferent de stil, subiect, categorie, tehnica folosita etc"

Pai, ori la bal ori la spital.
Traiasca ghiveciu`!
Ashtept pupat piatza endependentzi, sa fac si io o poza...
#12453 (raspuns la: #12439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La Galeria Noua, pe strada Ac - de andrei p la: 25/03/2004 03:51:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
La Galeria Noua, pe strada Academiei nr.15, vis-a vis de intrarea la Arhitectura s-a deschis o expozitie, deschisa pana la 18 /04 – Triaj. “Triaj - anexa garii unde se sorteaza trenurile. Printre linii multiplicate la nesfarsit, piese de toate varstele si culorile asteapta sa fie recompuse, sa plece spre alte destinatii. Lumea noastra este in buna parte un Triaj.”
Trei arhitecti, Mariana Celac, Marius Marcu-Lapadat, Iosif Kiraly si-au propus sa cerceteze cartiere de locuinte traditionale, dar si ansamblurile de blocuri construite in perioada comunista, felul cum s-au transformat ele in timp.
Mariana Celac este preocupata de evolutia spatiului construit in secolul 20. Marius Marcu Lapadat preda Istoria Mobilierului la Universitatea de Arhitectura. Ambii au afinitati legate de mediul urban, sau suburban, ca mediu de viata. Si au ales zonele de interes.
Iosif Kiraly preda Fotografia la Universitatea de Arta Bucuresti. “Foloseste extensiv fotografia in lucrarile sale de Arta.” Preocuparile sale se indreapta spre Artele vizuale. S-a ocupat de realizarea si prezentarea imaginilor care sunt expuse pe simeze.
Expozitia nu este lipsita de interes.
Intr-un spatiu relativ intim, sunt expuse colajele unor imagini care recompun cateva strazi traditionale: intreaga latura vest a strazii Viitor, sau strada Fildesului din Catelu. Apar si fronturi de blocuri. Amenintatoare si coplesitoare in Stefan cel Mare, dezorganizate complet in spatele acestui bulevard, sau lateral Victoriei Socialismului.
Pana aici toate bune. Daca demersul este interesant, imaginile nu prea sunt pe masura.
Am discutat cu MC si MM-L, pe care ii cunosc bine personal. I-am felicitat sincer.
Am intrebat daca nu li se pare ca asemenea cercetare si documentare ar fi fost si mai bine venita in anii 1984. Mi-am exprimat surprinderea ca in expozitie cantitatea e promovata in detrimentul calitatii. Jumatate din imagini, marite 150% ar fi fost dublu de graitoare.
Pe invitatie apare imaginea cea mai reusita, fara vre-o legatura cu tema, arenele Romane din Parcul Carol. Amandoi au convenit ca vizual, se asteptau la mai mult.
Incercau sa se justifice prin Buget Relativ Redus, oferit de sponsori: Programul Cultural Elvetian, Centrul International de Arta Contemporana si Muzeul Municipiului Bucuresti.
Prea de curand, am citit parerile unor critici de Arta care sustineau: “Iosif Kiraly este singurul din tara care a facut Lucrari de Arta in Fotografie dupa 1980.” Asa ca am urmarit expozitia cu foarte mare atentie. Pe pereti sunt insirati cca 30m de print color. Fara impact, imagini care nu capteaza ochiul; il lasa sa rataceasca aiurea. Dezamagitoare expunerea “unicului Autor de Lucrari de Arta in Fotografie”. O reusita vizuala cam indoielnica.
Nu se poate spune ca imaginile sunt neinteresante. Dar pana la “Unicul Autor de Lucrari de Arta”, mai este o cale foarte, foarte lunga.
Mariana sustine ca unul din scopuri era sa-ti rataceasca privirea dezorientata. O fi bine? Atunci nici nu aveau nevoie de imagini. Puneau textele si niste semne mari – de intrebare, sau exclamare. “Less is More” este una dintre maximele prezentarii in expozitii.
Imaginile d-lui Kiraly sunt toate facute folosind simultan 3 retete de prezentare. Toate compozitiile sunt realizate prin colaj-montaj digital. Foarte frumos.
Acesta o fi curentul pe care il preda dansul acum, la cursul dumnealui?
La Universitatea de Arta Bucuresti a auzit de David Hockney, pictor englez, intr-adevar mare as la montaje si experimente fotografice. http://www.saltsmill.org.uk/photomontage.htm
Invariabil sunt mixate imagini facute in momente diferite; vara si iarna, sau soare si umbra.
“Astfel este incorporata trecerea timpului in imagine.” Si un ceas in prim plan putea sustine aceasta. (Exista fotografi care fac asa). Si 3, cat de multe insemnari in jurul imaginii.
Exista vre-o reteta de facut Arta? Personal am foarte mari indoieli. Nu am auzit pe nimeni sa sustina o asemenea prostie. Dar ascultati Reteta Pietrei Filozofale - apud Iosif Kiraly :
Colaje mozaic, din care unele bucati facute musai in alt moment, cu text asociat alaturi.
Colaje. Cat de artistica ar fi o reteta despre care trateaza 100.000 site pe Google?
Exista oferte prin care "Si Pozele dvs de familie pot fi transformate in opere de arta”
http://www.finestimage.com/photoart/collage.htm
Iti cer si textele asociate care ar face placere membrilor familiei. Cata Arta…
Vad ca sunt sincer apreciate si sustinute “Unicele Lucrari de Arta” in Fotografie. Dar n-am prea inteles unde o fi Arta?
"Parerea mea", daca ar fi sa citez din clasici. Numai bine, Andrei
#12793 (raspuns la: #12759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna Ly - de Florin si atat la: 17/07/2004 10:42:08
(la: Integrarea europeana ...la romani)
Si mie mi-a placut mesajul pe care l-a scris Carmen. L-am citit de mai multe ori.
M-a indignat insa faptul ca a scris: "Eu cred ca nu mai apuc alte timpuri".
As intreba: Pina cind se tot renunta la ceea ce fiecare vrea pentru a lasa pentru generatia viitoare?
Cei care dau mita cu scopul de a-si dobindii avantaje personale...ii condamn dar accept felul lor de a fii.
Cei care insa dau din inertie, sa nu fie in minoritate, sustin de fapt systemul actual din Romania. Nu le place, dar dau...:)

Cred ca putina vointa in viata de zi cu zi nu ar strica. Personal chiar daca as sta intr-o vama 10 ore nu as da mita. De ce? As arata disrespect pentru cei din fata mea. Dereglezi sistemul temoporar si uite la ce se ajunge (Romania)- devine cronic. Apoi mi-as calca principiile.
Cred ca as lua avionul daca autocarul este asa mare bataie de cap.

De ce reactia mea? Acum 5 ani mi-a murit mama...si am fost in tara sa o inmormintez. Ce experienta!
Cu o zii inainte de inmormintare m-am dus sa mi se semneze niste acte la primarie (nu mai tin minte cum se numea). Mi s-au refuzat pe motiv ca aveam nevoie de inca ceva- mi s-a dat de inteles ca daca dau se rezolva pe loc.
N-am vrut sa dau nimic. Am plecat si am luat hirtia necesara.
A doua zi (ziua inmormintarii) am stat la coada si apoi am ajuns din nou la semnat. Am dat actele si mi s-a spus ca mai am nevoie de o hirtie.
Am explicat ca nu prea stiu sistemul si trebuia sa mi se spuna cu o zii inainte (stiau ca venisem din Anglia) tot ce ii lipsea.
Am inceput sa ma inervez pentru ca mai erau 2 ore pina la inmormintare si nu aveam actele ca o ingrop pe mama.
La disperare i-am spus fuctionarei ca este incompetenta (trebuia sa-mi spuna cu o zii ininte ce imi lipsea o intrebasem: Asta este tot?). Din nou mi s-a dat de inteles ca era mai usor daca as da ceva si am spus ca daca nu mi se semneaza actele si trebuie sa platesc, am destui bani sa platesc pe cineva pentru ca ea sa-si piarda slujba.
Mi-a semnat imediat cerindu-si scuze ca nu a vrut sa ma supere. Mi-a spus ca ea doar respecta sistemul si nimic altceva si de fapt se poate si fara hirtia aia...:)
Era ca la circ: Toti se uitau. Desi nu aveam timp unii m-au felicitat- dezgustator. Pentru mine nu a fost un triumf- a fost un cosmar.
Dar nu mi-a trecut prin cap nici o secunda sa dau ceva.
Insa cosmarul nu se terminase...:)
Eram foarte trist, ma dusesem sa-mi ingrop pe mama. Din pacate am intilnit multe animale.
Si acei oameni amariti, care muncesc greu, ii hranesc. Doar ca nu fie in minoritate...

N-am avut o zi grea la munca. Doar mi s-a amintit de experienta de mai sus.
#17999 (raspuns la: #17992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citeste si te minuneaza... - de DESTIN la: 20/08/2004 04:55:06
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Aceste stafii ale trecutului comunist,ar trebuii pur si simplu impiedicate sa participe in acest forum.

A le ignora este "o nimica toata"...deformati ca fiinte umane vor continua sa debiteze, din aceea minte bolnava si lejera,situata intr-un craniu mic.

Apreciez pe colegii de forum ce au raspuns promt acestui "gd"(gandire deformata)

Rog administratia acestui forum sa nu fie indulgenta cu asemenea stafii ...

PS Am mers sa uit de acest aspect...sa citesc ceva stiri din sport... si uitati si voi ce am gasit:

"?Fotbalistii echipei nationale multumesc din inima tovarasului Nicolae Ceausescu pentru grija pe care le-o poarta (...) si-i inchina calificarea la Campionatul Mondial din Italia?. Era joi, 16 noiembrie 1989, a doua zi dupa istorica victorie impotriva danezilor care consfintea succesul campaniei pentru Italia ?90, iar textul de mai sus trona pe frontispiciul ziarului ?Sportul?. Romania traia ultimele zile ale unei dictaturi? in care cultul personalitatii depasise pina si imaginatia lui George Orwell, in celebrele ?Ferma animalelor? si ?1984?. ?"

"Prim-ministrul i-a felicitat pe jucatori imediat dupa joc. Ii multumim pentru grija pe care ne-a aratat-o in zilele dinaintea partidei?. Asa arata declaratia lui Anghel Iordanescu, antrenorul echipei nationale, data miercuri, 18 august 2004, la citeva minute dupa ce tricolorii? au invins Finlanda, in debutul campaniei pentru Mondialele din Germania."

"Temerile celor care banuiau, dupa inregimentarea lui Anghel Iordanescu in PSD, ca echipa nationala va fi transformata intr-o anexa a partidului-stat s-au adeverit, din pacate, miercuri seara. La finalul partidei cistigate de Romania in fata Finlandei, echivalenta cu debutul fericit in preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2006, generalul i-a multumit sefului sau pe linie de partid, Adrian Nastase! In fata unei audiente ramase cu gura cascata, Iordanescu a dat ceasul inapoi cu 15 ani, scotind din lada de gunoi a istoriei un discurs de care specialistii sectiei ?Propaganda? a PCR ar fi fost, cu siguranta, mindri."

Bibliography:Evenimentul zilei vineri,20August, 2004.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20000 (raspuns la: #19998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
experimentul trebuie continuat si cizelat - de andrei p la: 24/09/2004 09:03:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Da, la asta va dau dreptate.
De fapt nu pot sa spun decat: Bravo domnule Narcis ca v-ati gandit la o serie de imagini care sa fie Deosebite, facute intr-un loc Spectaculos. Ca v-ati dat osteneala - si cheltuiala - sa organizati o Echipa. Si ca ati Incercat Altceva. Pentru aceasta, dl.Narcis este de felicitat.

In opinia mea, Socoteala de Acasa nu s-a Potrivit cu Cea din Targ.
Ideile cu 3 Fete si Sfere mari puteau sa se mute de la Sisif catre Atlas, sau chiar si catre cele 3 Gratzii.

Daca incercarea este mai mult decat laudabila, desi reusita discutabila, ceea ce m-a facut sa scriu textul anterior a fost atmosfera de Triumf descrisa in materialul aparut in FotoMagazin.

Un subiect prea literar a fost gresit dirijat. Iar cel care a dat-o in bara este foarte incantat. Aceasta atmosfera de Parada si Suficienta ma deranjeaza pe mine personal in fotografia romana.
Eu cred ca si cei mai buni trebuie sa progreseze.
Si probabil dl.Narcuis este intr-adevar printre ei.

Dar toate fentele verbale ale d-lui Lazar nu ma vor convinge ca sesiunea fotografica prezentata a fost o Piatra de Hotar in fotografia autohtona.

Si va reamintesc ca in anii 1984 vorbeam similar in fata domnului Mihailopol, indiscutabil numarul 1 al acelor ani. Asa este?
#23262 (raspuns la: #23245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. aedot - de Paianjenul la: 27/09/2004 09:34:03
(la: 9/11 Povestea de la Pentagon)
"Sunt tare curios ce parere aveti despre chestia asta!!!

http://www.freedomunderground.org/memoryhole/pentagon.php#Main


- Cum poti sa crezi asemenea... bazaconii?!... Ai intilnit vre-un individ din lumea... serioasa... care se compromite acordind atentie unor astfel de teorii?... Cu doar citeva luni in urma s-a constituit Comisia 9-11 tocmai pentru a elucida odata pentru totdeauna eventualele neclaritati care ar mai fi persistat in unele minti suspicioase privind atacul terorist de la 11 septembrie 2001... si pentru a pune capat odata pentru totdeauna speculatiilor unor senzationalisti sau indivizi de rea credinta care cauta sa submineze credibilitatea guvernului american ales... cu ajutorul lui Dumnezeu si cu vointa nationala... Concluzia comisiei a fost ca, in ciuda fondurilor generoase alocate CIA inainte de 9-11 si a potopului de informatii ce i-au parvenit din diferite surse vizind respectivul atac, angajatii acestei institutii s-au dovedit a fi doar niste labe triste pe care nu puteai conta nici paza unui cird de giste. Dar... ce a fost a fost... mortii cu mortii, viii cu viii... Comisia a reformat sistemul din temelii ... l-a felicitat pe istetul presedinte pentru felul cum a jucat... si acum atentia tuturor este concentrata exclusiv asupra luptei imptriva terorismului international... ...Iar tu ai face bine sa nu te mai ocupi cu penibilitati de soiul asta... insultind memoria celor Dumnezeu stie exact cite mii de victime... si in ultima instanta IQ-ul si bunul nostru simt...
putin probabil - de (anonim) la: 15/10/2004 18:34:02
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)

Putin probabil ca ma voi intoarce...Dupa terminarea facultatii in tara mi-am gasit f.f greu un servici, cu toate ca terminasem sefa de promotie si avusesem inca din facultate burse in strainatate. Nu a contat nimic...colegii mei mai pilosi aveau deja posturi caldute cind eu umblam sa-mi depun dosarul pt. somaj.
Dupa acele prime studii in strainate (facute pe eforturi proprii, caci parintii meu sunt oameni simplii si as fi avut de unde sa "imping" si nici nu eram fiica sau nora vreunui profesor universitar), dupa care profesorii de la facultatea din Anglia, unde avusesem bursa efectiv le-a trimis o scrisoare de felicitare profesorilor din tara pt. ca "au trimis un student atit de bun", deci dupa toate astea m-am intors. Putin timp dupa aceea am primit unul din cele mai prestigioase premii din lume pe care Guvernul Britanic le ofera unui student strain. asta imi acoperea costul studiilor in proportie de 80%, insa diferenta, precum si banii pt. a ma putea intretine trebuia "sa-i scot din propriul buzunar". In conditiile in care nu poti, ca strain sa lucrezi, decit ilegal (ceea ce ce pt. mine ar fi fost un mare risc, caci daca esti prins esti expulzat si...adio studii chiar daca esti aproape de terminare) am fost nevoita sa renunt...Cerusem ajutor financiar Ministerului Roman al Educatiei (exista niste asa-numite Burse Guvernamentale, conditionate de intoarcere in tara dupa terminarea studiilor...Eram gata sa accept asta pt. ca imi iubesc profesia si doream sa-mi continui studiile) insa nimic...bugetul nu avea fonduri si pt. mine, simplu cetatean si muritor de rind care vrea sa studieze, doar pt. fii si fiice se "oameni cu greutate" (daca sunteti curiosi si veti caudta veti vedea ca aproape toti copii de parlamentari si "oameni de aface"- ce afaceri nici nu mai comentez-au studiat sau studiaza in strainatate pe burse din fonduri de la buget. De exemplu, Sorin Ovidiu Vantu a carui fiu inca din clasa a 5-a se afla la un colegiu privat din Londra...) Poate daca eram fotbalist...Nici macar faptul ca una din scrisorile mele de recomandare venea de la un Laureat al Premiului Nobel cu care colaborasem in Anglia, nu, nici macar asta nu a contat...
Terminasem inainte de facultate un colegiu si cumva, cumva cu acea diploma am gasit ceva de lucru intr-un sat de tigani unde faceam naveta cu un tren personal mizerabil. Tata era pensionar si bolnav, iar mama avea un venit mizer de bugetar, deci nu puteau sa ma tina acasa, si asa a fost pt. ei un efort financiar mare intretinerea mea la facultate, noroc ca avusesem absolut in fiecare an burse, pina la bursa nationala de merit si implicit si drept la...camera de camin.
Imi trimisesem dosarul la mai multe facultati din Europa si America. Am fost acceptata la multe. Am ales Nordul Americii si am plecat la Doctorat.
Poate pare "Telenovela", dar acesta e adevarul...Tara nu avea nevoie de mine, se pare, deci am plecat...Scoala romaneasca a investit in mine (si ca mine sunt multi altii) si apoi mi-a dat un sut in fund! Banii cheltuiti pe educatie in tara nu se vor regasi si in a-mi aplica cunostintele acolo. Nu-i nimic...ma platesc si ma vor platii altii...Pt. ei sunt suficient de buna, pt. tara mea...nu! Toti olimpicii romani pleaca. Intelectualitatea romana se scurge peste granite, iar cei care sunt prea in virsta ca sa o mai ia de la capat...regreta profund ca nu pot pleca din aceasta cauza.
Tara are alte preocupari si aceasta problema nu figureaza printre prioritati!
Pensiile parlamentare, bugetul senatului etc, acesta sunt preocuparile fundamentale...Pt. cei ca mine..suturi in fund!
Cind vin acasa, acum mi se spune cu ura "voi astia"... insa tatal meu isi acopera cheltuielile de medicamente cu banii cu care ii trimit eu!
Nu mi-e usor, dar mi-e mai bine decit in tara! Asta este! Purul si durerosul adevar!
Daca m-as intoarce in tara...istoria s-ar putea repeta!
Deci... la ce bun sa ma intorc?

PS: As putea publica ca utilizator, da' chiar nu vreu "sa-mi fac reclama" dupa ceea ce am scris aici, de aceea las acest comentariu ca anonim si sper ca va fii publicat!
Marius Vlad - de (anonim) la: 29/10/2004 07:23:33
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Fara discutie ca Teoctist si toata slehta lui au facut de mult pactul cu diavolul, respectiv cu comunistii. Ca urmare, nu ataci religia ortodoxa atacându-i pe acesti cameleoni si oportunisti, ci îti exprimi o parere politica. A sustine ca orice atac la adresa lor este un atac la adresa bisericii este ca si cum ai afirma ca un atac (justificat) la adresa unui Iliescu sau Nastase ar fi un atac la adresa statului român.
In ceea ce îl priveste pe Teoctist, eu sunt mai vechi pe lumea asta si tin minte exact când a fost numit în functie pentru prima data a fost primit de catre Ceausescu personal si felicitat. Ba mai mult, spre stupefactia românilor mâncatori de salam cu soia, scena a fost aratata cu lux de amanunte de TVR, unde nu mai aparuse vreo fata bisericeasca pe sticla de vreo 20 de ani. Cei care au trait atunci îsi amintesc cu siguranta... Cam ce rezulta de aici? Ca Teoctist era omul lui Ceausescu în masura chiar mai mare ca un VC Tudor, care nu a aparut niciodata direct lânga Geniul Carpatilor, ca Teoctist.
#26741 (raspuns la: #26613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


despre "filosofia lasilor" - de (anonim) la: 14/11/2004 03:13:31
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt AdelaPentru Hypatia
“Gratie identificarii pe care un alt utilizator a facut-o, am mers sa vizitez Clubul de filosofie care-mi este tiz...”

Nicidecum, “Clubul Filosofic Hypatia” a fost numit de mine astfel în onoarea unei ilustre femei,
filosof, matematician şi astronom, femeie cu o vastă cultură şi o ţinută impecabilă atât în ştiinţă, cât şi în viaţa particulară. Unica ei vină a rezultat din acel conflict dintre ştiinţă şi religie, pe care tu îl consideri inexistent încă de prin secolul al IV. Pentru această vină ea a fost ostracizată, adică lovită cu cioburi ascuăite de marmoră, până şi-a dat duhul.
Apropo, adresa Website-ului meu eu am făcut-o publică într-unul din mesajele mele pe acest site. Unii au dovedit să-l citeasca mai inainte si chiar mau felicitat pentru el.

“ am inteles de ce ne scrii mesaje atat de furibunde...”

Nu scriu mesaje furibunde, poate doar puţintel pasionate. Dar mă străduiesc să fiu calmă chiar şi atuvci, când sunt pe nedrept învinuită, sau se insinuează că “ ca intelepciunea va este ocultata de educatia comunista pe care o aveti”. Ce repede faceţi concluzii!

“Biblia nu se interpreteaza de oricine, dupa bunul plac!”
Cum rămâne atunci cu Libera Cugetare? Apropo, anume în acest “punct” s-au despărţit protestanţii de catolici, care afirmau acest lucru. Catolicii ziceau, că credincioşii de rând nu trebuie să citească şi să interpreteze biblia, căci îi poate arunca ăn erezie. Iar protestanţii, dimpotrivă, ziceau că oricine are dreptul s-o facă. În plus, ei erau împotriva fastului, de care se înconjurau “sfinţii părinţi”.

“…am invatat ca atunci cand vreau sa fac o exegeza pe un text, studiez ce spun inaintasii. Ceea ce d-voastra nu ati facut! V-ati aruncat pe un text pe care nu il pricepeti si tare mi-e teama ca nici de aici incolo nu veti pricepe mare lucru, din pricina rautatii pe care o aveti...”

Aşadar, mă învinuieşti de ignoranţă şi lipsă de intelect. O fi acesta un atac la persoană? Oricum, e doar opinia ta, şi nimic mai mult.

“Imi fac o mila crestineasca sa va atrag atentia…”

Merci, nu trebuie să faceţi un lucru care nu vă este propriu, judecând după mesajele pe care mi le adresaţi. Şi nici nu am nevoie de mila nimănui, deocamdată. Şi sper să mă descurc până la urmă.

“Articolul D-voastra are o baza neintemeiata si merge din absurd in absurd.”

Văd că ai fost şocată rău de articolul, pe care îl aminteşti. Dar nu e bine să le formezi altora o părere preconcepută despre acest articol, odată ce alţii încă nu l-au citit. Atunci ei ar putea singuri să-şi formeze o părere. De aceea îmi iau îndrăzneala să mai comunic odată adresa site-ului meu http://yap.eltrast.ru-hypatia

"Devenit rational..." spuneti acolo, dar eu va spun ca omul a fost creat fiinta rationala, tocmai pentru ca sufletul omului se manifesta prin trei facultati/ capacitati: ratiune constienta, vointa libera si sentimente.”

“Eu vă spun” nu e un argument, ci un tertip folosit de falsii prooroci, pentru a determina mulţimea să-i creadă şi să-i asculte. Deocamdată, nu eşti o autoritate pentru mine, ca să te cred fără demonstraţie. Iar “raţiune conştientă” este o tautologie.

“Din cate stiu eu, in Cafenea nu sunt agreate atacurile la persoana... Si Biserica este formata din persoane! Lasi sau nu, respectati si D-voastra pe cei care cred in Dumnezeu, in numele libertatii de constiinta, pe care il are fiecare dintre noi.”

In Cafenea, nu mi-am permis să atac pe nimeni personal, deşi am fost atacată în mai multe rânduri. Mi-am păstrat, totuşi, calmul, şi am răspuns la toate acuzaţiile, aluziile, insinuările etc,etc cu calm şi stăpânire de sine. Ceea ce nu pot afirma despre tine. Iar articolul pe care îl aminteşti, a fost publicat pe site-ul meu personal, nu în Cafenea. Aşa că, dacă eşti atât de sensibilă, ce cătaşi în mon jardin? Ştiai doar că sunt ateu, de la care tu te aştepţi numai la răutăţi.
Apropo, alţii au văzut şi lucruri bune pe site-ul meu.

Cu profundă compasiune atee, Adela Vasiloi




#28691 (raspuns la: #28449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...