comentarii

la fel sau lafel


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
eu stateam -din pricipiu - in - de SB_one la: 06/08/2004 21:16:44
(la: Despre Limba)
eu stateam -din pricipiu - in ultimul rind, stinga sau dreapta era egal, dar mai bine pi shentru...se-auzea tot si vedea lafel. Nu intrebam nimic si de raspuns, mai rar:))

ptr. voi:
http://www.romanianvoice.com/poezii/umor/index.html


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#19212 (raspuns la: #19209) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Sowellu (ce nume !) - de hgrancea la: 31/12/2004 10:08:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Adevarul este relativ. Nu exista adevar unic. Si daca te referi la adevarul biblic este o ipoteza impusa ca adevar. Si reîncarnarea, si viata dupa moarte, etc. sunt ipoteze. Credinte, mituri si legende transformate in adevaruri. "
Cum adica nu exista adevar unic ?
...era o vreme cind mai toata lumea era convinsa ca pamintul e plat ...
vai de cei care indrazneau sa afirme altceva ... dar si atunci ca si acum pamintul era lafel.
Pentru mine adevar inseamna o conceptie ce reflecta fidel realitatea
altfel spus o ipoteza confirmata.
Vremea va demonstra daca ipoteza reincarnarii e adevarata sau nu.
...da exista si adevar relativ ...eu inteleg prin asta ...relativ la nivelul de intelegere al subiectului ...
Ma bucura ca stii cite ceva despre capacitatile mintii... din pacate exemplele date imi transmit un puternic mesaj negativ ...
..cam atit ...
--------------------
Horia Grancea
#32502 (raspuns la: #18491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scortos? - de Grettel la: 10/01/2005 18:00:42
(la: Cuvantarea de Anul Nou a domnului presedinte Basescu)
Numai scortos nu mi s-a parut.
Nu stiu daca Basescu va sfarsi ca predecesorii sai (ce a facut, ce va face, este obiectul unui alt topic), stiu insa, ca , pentru prima data de cand ascult discursuri prezidentiale de sarbatori am fost miscata. Efuziunea lui a fost sincera, pe mine m-a emotionat. "la multi ani, oameni buni!". E ca si cu mi-ar fi spus mie personal "la multi ani!".
In orice caz, mie mi-a placut foarte mult. Nu a vorbit doar ca sa se afle in treaba, chiar a fost acolo, atunci, pe loc, lafel ca multimea din piata, impartasind aceeasi senzatie.
Si chiar m-a facut sa ma simt bine, cetatean roman cu drepturi egale nu un simplu servitor care primeste felicitari si starngeri de mana de la boier, parte din ceva important, eu, in pijamale, in fata televizorului, el acolo, natural si sincer. Asa am simtit.
Si hai sa nu exageram cu despicatul firului in 99: daca era formal, ar fi fost al naibii de formal, daca e informal si firesc se cheama ca nu se poate controla. Sa fim seriosi, nu e perfect si n-o sa faca el in intervalul asta (mai ales cu criza ce va sa fie in 2007) ce n-au facut altii care o viata au fost politicieni... dar macar nu mai vad fetele alea arogante si buhaite...sunt extraordinar de fericita ca el e presedintele si nu ceilalti.
prietenie - de Grettel la: 11/01/2005 13:14:57
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Hmmm... si eu m-am gandit de multe ori la acest lucru. Cum as putea discerne intre ipocriti si oamenii sinceri? intre oportunisti si prieteni, intre amici sau tovarasi de diverse activitati si cei care indiferent de ce s-ar intampla imi vor fi alaturi...
O prietena imi spunea ca prieteneia adevarata se demonstreaza in durabilitatea sentimentelor de respect si incredere in timp. O cunosc de 12 ani si daca in primii 5 vorbeam de 3 ori pe zi, acum ne vedem o data la 6 luni si ne sunam doar de sarbatori. Dar, de fiecare data, ma prezinta ca cea mai buna prietena a ei, desi am tecut prin perioade foarte dificile. Eram foarte tinere atunci, si intre timp ne-am schimbat amandoua. Atunci puteam sa jur ca orice s-ar intampla ma va ajuta si o voi ajuta. Acum sunt sigura doar pe mine. Viata noastra s-a schimba, preocuparile noastre acum sunt diferite, lafel si atitudinea si telurile. Este cea mai buna prietena a mea? Sau este amintirea celei mai une prietene si recunostinta pe care i-o port pentru prietenia activa? Dar si acum cand ne sunam de sarbatori simt ca se bucura sincer sa ma auda, sa i se confirme ca ma gandesc la ea... cred ca daca eu simt ca-i sunt buna prietena este suficient ca sa o consider ca atare mai departe.
Cu alta, pe care o stiu doar de 6 ani, am avut o relatie mult mai stransa, in care au am dat enorm si ea lafel. De cand s-a logodit iar cariera a adus-o la acelasi nivel economic ca mine am iesit din campul intereslor ei, nu asa cum e normal cand esti casatorita, pur si simplu nu ma mai sprijina, nu ma mai cauta, nu mai are nevoie de mine... ceea ce inseamna ca relatia noastra a fost cam asa: eu aveam nevoie de o prietena, ea de sustinere. Nu consider ca este prietena mea, chiar daca mi-a fost si prietena, copil si sora nu cu mult timp in urma. Acum este o veche cunostinta.
Un bun prieten al meu (si pe el il am de 10 ani) mi-a explicat ca dezamagirea vine in urma unei amagiri: adica singur te-ai amagit ca cineva este intr-un anumit fel, iar cand se intampla ceva care te face sa vezi adevarul, te simti dezamagit. E greseala noastra, e visul nostru si proiectia noastra, de ce sa dam vina pe ei? In concluzie, lucrurile trebuie asezate la locul lor: e doar un amic, nu un prieten. Ideea este ca acest "cel mai bun prieten al meu" m-a ajutat enorm, dar mi-a si gresit enorm. A facut niste lucruri impardonabile. Dar mi-a oferit altele pe care nimeni altcineava nu mi le-a oferit vreodata. Se cheama asta compromis? Ne mai putem numi prieteni? Eu cred ca in masura in care mi-e dor sa il aud si sa ne povestim, ma intereseaza parerea lui iar el simte lafel, atat timp cat intalnirile noastre rare se sfarsesc asa de greu si cu ideea ca : ar tebui sa ne vedem mai des, sa-ti povestesc si aia, si aia, dar de cealalta ai auzit?... ei bine, cred ca mi-e prieten cu adevarat, caci ma bucur si ma onoreaza sa ma sune si sa-mi ceara parerea si totdeauna imi raspunde cand eu am nevoie de el.
Si mai am o prietena inca din clasa a 9-a (adica 16 ani), ea e mai nesigura ca mine, mereu ma "bazaie" cu o gramada de probleme. Are optiuni si viziuni diferite asupra lumii decat mine. Nu o simt nici la acelasi nivel intelectual, dar e foarte sentimentala si asta imi place la ea. Stiu ca orice nevoie am imi va fi alaturi, si eu, chiar daca ma irita cu "dilemele" ei copilaresti, incerc sa o ajut sa se simta mai bine. Tin foarte mult la ea chiar daca nu as avea incredere sa o recomand unui eventual angajator. Mi-e draga. Nu stiu daca asta se cheama prietenie, dar daca ii spun ca am nevoie sa vina sa-mi hraneasca pisica, in Dristor, o va face, asta stiu precis. iar daca nu-si va putea plati chiria, n-am sa o las sa plece din Bucuresti, am sa o gazduiesc la mine pana isi rezolva problema. Ma oboseste uneori cu stilul ei si secretomania sa, dar o consider prietena de nadejde.
Si mai sunt cei pe care i-ai imbracat, hranit, adaposti, si apoi te-au uitat, sunt cei care te-au ajutat pe tine apoi s-au indepartat (insa mereu te rogi pentru ei), cei pe care-i iubesti chiar daca sunt atatd e diferti de tine, pentru ca simti ca te completeaza... si cei de la care inveti si te schimba, si cei care invata de la tine si de aceea te frecventeaza.
Prietenia e ca o rudenie aleasa? Sau culmea relatiilor umane? ti-e prieten cel care te sprijina neconditionat sau cel pe care tu il sprijini neconditionat?
opinie - de Grettel la: 11/01/2005 16:37:56
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
Sunt femeie, am aproape 30 si sunt deocamdata singura, n-am tata potential pentru copilul meu. Ma intreb daca il voi gasi vreodata.
Mi-as dori ca la un moment dat sa fiu mama. Imi doresc foarte mult. Deja visez noaptea copilasii care se strang la piptul meu. Numai o femeie poate intelege aceasta nevoie de implinire. Este lafel de puternic ca al barbatilor de a se imperechea. Poate ca atunci cand voi gasi un tata voi descoperi ca am nevoie de ajutorul stiintei. Si poate ca asta va fi doar cand voi avea 55 de ani. Si atunci va tebui sa cantaresc toate argumentele care s-au dat pe acest forum. Voi oscila intre a fi rationala si nevoia imperioasa de a-mi implini menirea.
La 14 ani aveam crize existentiale, ca probabil multi altii la acea varsta. Am intrebat un preot care e menirea mea. Mi-a spus ca menirea femeii este de a fi mama.
As vrea sa cred ca dupa ce ma voi gandi si oscila inte atatea argumente rationale, sa imi implinesc totusi menirea, chiar daca voi avea 67 de ani.
Inteleg si sunt de acord cu argumentele - rational, dar, acum, daca ar trebui sa aleg, as alege sa nasc, caci acesta este miracolul: realizarea imposibilului.
mereu am vrut sa spun asta, dar m-am abtinut. Acum nu mai pot: Cel mai tare ma deranjeaza (nu doar la acest topic) modul in care persoane ce par scolite, citite, culte si intelepte, gasesc de cuviinta sa isi exprime opiniile: nu numai ca si cum ar fi detinatorii adevarului universal, (ceea ce e jignitor pentru orice hommo sapiens ce indrazneste sa-si afirme pozitia, oricare ar fi ea) ci si reactionand cu vehementa, duritate, dusmanie si lipsa de respect.
Nu cred ca vreunul dintre noi poate judeca o astfel de chestiune. Ar tebui sa ne intoarcem mai mult catre inima noastra, libertatea de a simti inseamna a trai frumos si nu a face ceea ce scrie in carti. E bine sa fi rational, in stiinta; cand vorbim de sentimente, ar trebui sa ne apropiem de oameni cu mai multa delicatete. (am vazut interviul la televizor, iar femeia avea o privire mai tanara decat mine si am invidiat-o pentru curajul ei fantastic).
cuvintele altora ne dor, gandurile altora ne framanta - de (anonim) la: 09/02/2005 12:36:11
(la: V-ar placea sa cititi gandurile celor din jur? De ce?)
Chestia asta cu cititul gandurilor celor din jur imi reaminteste de un film.Dar ca sa nu divaghez as spune ca, lafel ca orice alt lucru de pe lumea asta ar avea o parte buna si una mai putin buna. Ca sa exemplific: nu stiu cat de placut ar fi sa-ti auzi nevasta spunand in gand cat de slab esti la pat si ca data viitoare va accepta avansurile colegului de birou; totodata ar fi destul de placut sa-ti auzi seful gandindu-se la marirea de salariu ce trebuie sa-ti fie acordata si exemplele pot continua la infinit. Iar atunci cand nu mai auzi gandurile din jurul tau inseamna ca acest har ti-a fost luat sau ca vorbesti cu vreunul de la rutiera.(rautate)
nu e pacat sa gindesti ... - de hgrancea la: 31/03/2005 17:11:37
(la: Este religia un element pozitiv sau negativ in societate?)
dragul meu sceptic...
am sa intercalez comentariile mele cu liniuta printre textul tau incercind sa simulez un dialog...

Nu cred in D-zeu. Cred ca este foarte improbabil ca D-zeu sa existe, si chair daca ar exista cred ca religia nu are nimic de-a face cu El.

-inca de la inceput trebuie sa spun ca asa cum tu crezi ca este putin probabil ca dumnezeu sa existe... eu cred exact invers ca este putin probabil sa nu existe ... important este sa ai ambele ipoteze in vedere si din experientele vietii sa vezi care se potriveste mai bine cu realitatea
nu crezi ?

Haideti sa presupunem ca as avea puterea sa conving foarte multi oameni ca religia si D-zeu sunt o pacaleala, sa ii convertesc de la credinta la ateism.
Ar trebui sa o fac?

- nu ... nu ar avea rost ... asta au incercat regimurile comuniste 50 de ani si degeaba ... tocmai ele s-au dezintegrat ca structuri iar religia a iesit intarita din aceasta interdictie si persecutie ... nu crezi ?
-tu unde traiesti in tara sau afara ?

Ar trebui sa incerc sa conving cati mai multi, sa apar la televizor, sa lansez campanii, sa intervin in sistemul de educatie? Daca as reusi, am trai intr-o lume mai buna? S-ar produce mai putine nenorociri in lume?
-eu unu nu cred ca toate relele lumii ar porni de la credinta in dumnezeu oricare ar fi acea credinta... dar ...
fii atent la un aspect ... atunci cind oamenii vor sa distruga ceva
nu o fac direct ... mai intii murdaresc acel lucru .... sau il denatureaza si apoi critica tocmai murdariile si denaturarile odata cu intregul ...
lafel au procedat materialistii cu religiile ...le-au manipulat ...denaturat
si apoi le-au discreditat si criticat .... de desfiintat insa nu au reusit...
de ce oare ?

Sau dinpotriva, daca nu ar mai exista religie principiile sociale s-ar dezintegra si am ajunge la haos? Am evoluat suficient ca societate ca sa putem in sfarsit sa nu mai avem nevoie de D-zeu pentru a ne putea controla?
- toate relele din lume nu pleaca de la credinta in dumnezeu ci pelaca de la faptul ca omul nu este o fiinta deplin evoluata si tocmai principiile religioase sint cele care il fac sa evolueze .. sa fie mai bun ...
subliniez ..principiile ...

Ca sa fie interesant puteti sa puneti intrebarea asta in trecut (ar fi trebuit facuta in sec 18, 16, 14, etc?).

E o intrebare grea! Nici nu stiu de unde s-ar putea incepe. Poate de la extremismul religios care duce la ura, atentate, asuprirea demnitatii femeilor, etc? Poate ne-am putea uita in trecut la faimoasele cruciade?
- toate extremismele religioase...inchizitia... fundamentalismul... cruciadele... se abat grosolan de la principiile de baza ale oricarei religii si asta datorita caracterului materialist al oamenilor care au creat institutii ierarhice religioase si le-au folosit in cu totul alte scopuri decit cele religiose
- uite cuvintul religie vine din latina si inseamna a reface legatura
(intre om si divinitate ) si nu intre om si biserica
- cuvintul yoga vine din sanscrita unde inseamna acelasi lucru...
apropierea de dumnezeu este o nevioe fireasca a sufletului omului altfel orice ar face se simte gol pe dinauntru ... neimplinit ...
si aceasta apropiere se face doar inlauntrul nostru nu avem nevoie de instututii ierarhizate ... dar pina una alta ... nu avem altele ...
-stii ... chiar isus a fost in conflict cu institutiile bisericii din vremea sa ... de asta ce spui ?

Sau in prezent, la interzicerea avorturilor sau la incetinirea cercetarii medicale; sau la atitudinea bisericii si a enoriasilor fata de homosexuali?

- despre interzicerea avorturilor ... asta ar trebui luat ca un sfat si nu ca o lege ... adevarul e ca nu ar trebui sa se ajunga la avort nu foloseste nimanui... dar sint cazuri si cazuri si o lege este absurd de dat aici ...

- despre atitudinea enoriasilor fata de homosexuali ... iar e ceva discutabil ... si asta tine si de atitudinea homosexualilor fata de enoriasi ... despre aspectul asta ce ai de spus ?
ti se pare normala propaganda pt homosexualitate ? festivaluri ? marsuri ?manifeste ? cluburi ? crezi ca asta face bine celor aflati la virsta frageda a inceputurilor ?

Sau ar trebui sa scapam in sfarsit de trantorii de preoti si pre-fericitele fete bisericesti. Sau poate ar trebui sa redam oamenilor demnitatea de a alege ei insisi ce e bine si ce e rau;
- ok ... si pe ce baza ? ce anume te determina sa te comporti moral
cind nu te vede nimeni ...
spunea marin preda undeva ... ca daca moartea ar fi sfirsitul a toate ...cei mai cistigati ar fi ticalosii ...

personal cred ca daca nu faci rau cu gandul la "judecata de apoi," nu esti un om bun, ci doar un fricos.

- deci daca esti suficient de curajos curajos poti face rau ? :))
- dar lasinnd gluma ... uite ca aici ne potrivim ...
totusi care este motivatia de a fi moral ... care este dupa tine sensul vietii.. si al lumii ... de unde venim si unde ne ducem ?
-tare as fi curios ce raspunsuri te-au multumit pe tine ?


Doar o insiruire de ganduri in dezordine in ultimul paragraf. Promit ca in zilele urmatoare bazat pe postingurile voastre o sa ma documentez si sa organizez mai bine mesajul intial.


Si VA ROG: fara declaratii religioase extremiste pe subiectul acesta! Nu, nu este un pacat sa gandesti!

-sper ca nu m-am incadrat prin cele spuse la extremisti :)
-si inca odata ... nu e pacat sa gindesti ... dar sa o faci pina la capat.

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic - de hgrancea la: 01/04/2005 16:12:30
(la: Este religia un element pozitiv sau negativ in societate?)
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic. Oricum prea mare ajutor nu a adus.
- replica asta ma face sa zimbesc ...
cum se face oare ca mari savanti care au studiat cele mai subtile structuri ale materiei ca max planck si einstein erau fascinati de perfectiunea legilor facute de dumnezeu ... si nu se sfiau sa recunoasca asta ...
cu totii am auzit ca omul a descoperit asa zisele legi ale naturii ...nu ?
dar atentie ... doar le-a descoperit ... dar de facut ... cine le-a facut ???
cum poate exista o lege fara un legiutor ...
-inca ceva ... in toata lumea exista temple zidite pentru a cinstii divinitatea... sa fie chiar toata lumea o adunatura de idioti care ridica temple asa pentru o inchipuire ? ce crezi ? gindeste-te la asta cind treci pe linga o biserica sau o manastire ...

Oamenii se comporta "crestineste" numai de frica iadului.
- eu nu cred deloc asta ... cel putin nu am intilnit pe nimeni pina acum obsedat de frica iadului ... dar in schimb toti cunoscutii mei se comporta moral datorita propriei lor constiinte ...
hotii si criminalii nu se tem nici macar de inchisoare ... care e ceva palpabil... darmite de iad ... care iad ? unde e ?

De ce nu putem sa ne comportam omeneste intre noi fara frica de iad sau speranta de rai?
-exact ..de ce ?
-ce il impiedeica pe om sa faca rau sa chiar crime care sa ii aduca
foloase banesti in momente cind nu l-ar prinde nimeni ???
care ar fi ideaul de a trai al unui ateu care nu are ncio perspectiva dincolo de moarte ? oare nu un egoism feroce ?
pentru ca nu vad ce ratiuni ar avea pt un comportament altruist...

Asa zisi crestini sint o banda de ipocriti. Se inchina la icoane si te lovesc pe la spate. Apoi cer iertare la Dumnezeu in loc sa le ceara iertare oamenilor pe care i-au nedreptatit.
- asta o fac nu pentru ca sint crestini sau soferi sau ingineri ... ci pentru ca asta e nivelul lor de dezvoltare spirituala... si daca nu ar fi crestini tot asa s-ar purta..iar daca ar fii atei chiar si mai rau ...
..prerea mea :)

Au impresia ca daca se duc la biserica totul e in ordine si duc o viata virtuoasa. ii condamna pe cei diferiti de ei si ii forteaza sa se schimbe si totul in numele "milei crestine". Chestia cu iubeste-ti aproapele merge numai daca aproapele e dupa chipul si asemanarea lor.
Poate ca un anume cod moral exista in crestinism dar nu este aplicat sau e ingust interpretat. Si de ce am avea nevoie de dumnezeu pt asta? Nu cred in Dumnezeu dar cred ca is mult mai bun decit multi asa zis crestini.
- ok ... dar tare sint curios ce anume iti motiveaza bunatatea ?
uite hai sa facem un pariu pe termen lung ...
dupa ce vei muri fie ca crezi in dumnezeu fie ca nu ... cu surprindere in cazul tau si al celor ca tine ... vei fii judecat ... dar altfel decit se crede ... prima intrebare care ti se va pune va fi
"ce ai facut cu viata ta ?"
si apoi alaturi de o fiinta superioara vei revedea tot filmul vietii tale si ti se va arata unde si dece ai gresit ... apoi ...iti vei continua viata alaturi de cei de acelasi nvel cu tine ...
-apropo nu te va intreba nimeni daca ai crezut in dumnezeu sau nu ...
doar faptele tale conteaza ...
de aceea lumea cealalta e iad pentru cei rai pt ca vor fi inconjurati doar de oameni lafel de rai ca ei ... si rai pt cei buni din acelasi motiv...
cum ti se pare aceasta ipoteza ?



--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#41575 (raspuns la: #41510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt cassandra - de hgrancea la: 08/08/2005 10:41:47
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
-nu cred ca este asa important citi oameni accepta citi nu accepta si la cit le e indiferenta o teorie stiintifica ...
adevarul nu se obtine prin vot ...
-legata de numarul celor care accepta o teorie sau alta se poate vedea nivelul de cultura al societatii ...
-dar revenind la problema parerea mea personala este ca trebuie sa fim mereu treji si sa fim mereu capabili sa ne adaptam la realitate renuntind la conceptiile care se dovedesc false oricit ne-am atasat de ele...
-ceea ce este nociv este docmatismul atit in religie cit si in stiinta
religia adevarata trebuie sa fie mereu vie si stiinta lafel
si spun asta pentru ca eu vad adesea un anume conservatorism sau docmatism in ce priveste stiinta
sau fiu mai clar ... ma refer la faptul ca stiinta refuza sa abordeze anumite aspecte ale realitatii ..
citeam de un caz petrecut la o sesiune de comunicari stiintifice in psihiatrie in care un specialist prezenta un caz filmat de regresie hipnotica... atunci cind subiectul era dus inapoi dincolo de momentul nasterii ... a inceput rumoarea in sala, proteste si chiar parasirea salii de catre oamenii de stiinta 'seriosi' nu conta faptul ca vorbitorul prezenta argumente clare argumentate stiintific ... dogma era calcata si asta era inacceptabil.
- stiu si alte cazuri in care oamenii de stiinta refuza sa abordeze aspecte care depasesc pargul unui materialism rudimentar...
- multi oameni care au ramas in istoria stiintei au avut de infruntat o rezistenta acerba din partea colegilor ... unii au reusit si s-au afirmat ...altii s-au resemnat si au ramas in umbra desi poate aveau niste adevaruri de spus ...
- eu unu cred ca realitatea este infinit mai comlexa decit limitele in care stiinta se incaptineaza sa ramina ... si un prim pas ar fi acela in care s-ar incearca studierea altor clase de materii aflate pe niveluri energetice superioare ... nu ar avea de ce sa se teama prea tare ... tot materie s-ar ocupa...
- si ca sa revin totusi la subiect ... ontogenia repeta filogenia...si avind in vedere doar asta mi se pare evideny ca omul a strbatut tot arborele evolutiei si este inrudit cu primatele ... numai ca stau si ma intreb ....
oare ce anume a calauzit aceasta evolutie ?
doar hazardul ? sau o forta inteligenta ?
- si inca o intrebare cum explica si cum defineste oare stiinta acea forta care se opune entropiei ?

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
optez pentru idealism - de hgrancea la: 05/09/2005 08:07:59
(la: Materialist sau idealist?)
mai intii vreau sa fac o marturisire ... dupa revolutia din 89 am avut o oarecare dezamagire cind am descoperit ca si occidentul este lafel de materialist ca si societatea comunista pe care o lasam acum in urma...
...naivitatea mea si lipsa de informatii ma faceau sa cred ca in cultura occidentala conceptiile idealiste sint dominante ...
eu zic ca e bine sa fii idealist ... pentru ca in logica materialista nu gasesc nicium argument clar pentru o viata morala
-de ce sa nu furi sa sa omori, pentru a-ti satisface necesiatile materiale, cind nu te stie nimeni ... decit un eventual dumnezeu care insa ... nu exista ...
mai revin...
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
ABERATIE - de Grettel la: 05/09/2005 17:05:10
(la: Aberatii despre viata)
ador sa aberez asupra acestui subiect, in scris, in gand sau cu voce tare. Oricum, un astfel de subiect nu poate fi abordat decat "aberand", asa cum au facut-o la vremea lor inteleptii, taranii batrani pe banca din ulita, adolescentii la varsta primei iubiri sau nefericiri, preotii prin temple, ciobanii in miorite, filosofii, politicienii, cercetatorii sau poetii... Adevarul? adevarul e lafel de relativ ca si binele. De ca traim? cred ca noi alegem pentru ce traim. In fiecare clipa, de fiecare data cand actionam sau refuzam sa o facem. Numai noi putem da sens propriei noastre existente. Asa ca, scopul fiind definit (sau nu), mai are importanta de unde venim? daca ai stii ca vii din cer - ce ai face? sau din noroi sau din lantul trofic - ce ai face? ...si in orice caz, daca nu stii inseamna ca esti liber sa crezi ce vrei - iaca avantajul. Unde mergem? asta nu stim: o sa aflam cu siguranta, insa, cand 'om pleca, asa ca de ce sa ne facem griji? iata, avem, din nou, libertatea de a alege. Poti sa citesti si sa intrebi cat vrei, in cel mai bun caz o sa auzi tot felul de versiuni... ce sa crezi si ce sa alegi? cand aveam io vreo 15 ani, m-am dus la Caterdala si, dupa slujba, l-am rugat pe un parinte ce-mi parea mie bun si intelept: care e rostul meu, Parinte? si el mi-a zis ca daca sunt femeie, vocatia mea e sa fac copii. Eh, iaca ce simplu!...
si inca o aberatie :)) - de cico la: 13/09/2005 02:00:13
(la: "Academia Cafeavencu")
ador sa aberez asupra acestui subiect, in scris, in gand sau cu voce tare. Oricum, un astfel de subiect nu poate fi abordat decat "aberand", asa cum au facut-o la vremea lor inteleptii, taranii batrani pe banca din ulita, adolescentii la varsta primei iubiri sau nefericiri, preotii prin temple, ciobanii in miorite, filosofii, politicienii, cercetatorii sau poetii... Adevarul? adevarul e lafel de relativ ca si binele. De ca traim? cred ca noi alegem pentru ce traim. In fiecare clipa, de fiecare data cand actionam sau refuzam sa o facem. Numai noi putem da sens propriei noastre existente. Asa ca, scopul fiind definit (sau nu), mai are importanta de unde venim? daca ai stii ca vii din cer - ce ai face? sau din noroi sau din lantul trofic - ce ai face? ...si in orice caz, daca nu stii inseamna ca esti liber sa crezi ce vrei - iaca avantajul. Unde mergem? asta nu stim: o sa aflam cu siguranta, insa, cand 'om pleca, asa ca de ce sa ne facem griji? iata, avem, din nou, libertatea de a alege. Poti sa citesti si sa intrebi cat vrei, in cel mai bun caz o sa auzi tot felul de versiuni... ce sa crezi si ce sa alegi? cand aveam io vreo 15 ani, m-am dus la Caterdala si, dupa slujba, l-am rugat pe un parinte ce-mi parea mie bun si intelept: care e rostul meu, Parinte? si el mi-a zis ca daca sunt femeie, vocatia mea e sa fac copii. Eh, iaca ce simplu!...
----------------------------------
comentariul http://www.cafeneaua.com/node/view/5748#69749
ma bucra parerea ta... - de hgrancea la: 11/10/2005 15:38:32
(la: Scopul vietii)
ma bucura parerea ta ... faptul ca mai sint si altii care gindesc lafel ca si mine... totusi ti-as lansa o provocare ...
de acord cu tine rostul vietii este evloutia spiritului ...
dar evolutia spiritului ... oare la ce foloseste ?
pe curind !
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#77962 (raspuns la: #76805) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga paul ... - de hgrancea la: 12/11/2005 10:28:48
(la: Ce credeti despre yoga)
..experienta mea legata de yoga vine din cele scrise de m eliade, si tagore ... acesta din urma afirma ca tripleta brahma shiva visnu sint aspecte ale unei divinitati unice ...
ai citit ce spunea tagore despre sursa raului ?
ce sa fac... imi e greu sa accept ca astfel de idei vin de la adoratori ai diavolului ...
- spui tu ca yoga nu accepta pe iisus ca fiu al lui dumnezeu ...
-ce sa fac eu daca am intilnit o astfel de forma de yoga ?
sa spun ca nu este daca este ?
nu as vrea sa ii dau numele aici pentru a nu se considera ca ii fac propaganda ..cind eu imi expun doar propriile idei ...
tie ti-as spune dar nu iti stiu adresa de mail ... a mea e afisata si daca imi scrii iti raspund ...
-forma de yoga de care iti spun nu se ocupa cu rugaciuni ci cu meditatii ... care nu se adreseaza unor divinitati si nici demoni ...
ci fixeaza atentia pe centrii energetici ai corpului in vederea bunei lor functionari ... centrii energetici si canalele sint cele cunoscute din acupunctura ...
tu imi tot spui de hinduism ... eu nu am intilnit asta ...
-dar problema stiu care este ....
e ff adevarat ca sint o multime de curente false de yoga care se raspindesc cu repezicuine si atrag multi tineri in adevarate capcane ...
inteleg ingrijorarea fruntasilor ortodocsi in fata acestui fenomen ...
-din pacate ei neaga tot in bloc ... arunca apa murdara odata cu copilul...daca totusi exista si yoga adevarata pe lumea asta care poate apropia omul de dumnezeu ... ???
de aceea spuneam ca ar fi mai corect daca cei care critica falsele curente din yoga ..sa se opreasca doar la cele false si intr-adevar periculoase ..
- imi spui ca stii multe despre yoga ... cum se face ca yama si niyama
seamana atit de bine cu cele 10 porunci ... spun si ele ce trebuie si ce nu trebuie sa faca omul in viata ....si nuvad nicio influenta diabolica in asta ...
- inca odata ... eu nu vrea sa spun ca yoga e mai grozava decit crestinismul ...
nici ca sint exact lafel de valabile ...
- eu zic doar ca una e una si alta e alta ... si nu se neaga reciproc ...
asa cum nu se neaga poezia cu chimia ....
- eu ma consider crestin ortodox ... nu hinduist ...
dar asta nu cred ca ma impiedica sa stiu ce mai e pe lumea asta ...
nu ?
ma insel cumva cu ceva ?


--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#86906 (raspuns la: #86655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt paul ... - de hgrancea la: 12/11/2005 10:28:48
(la: Ce credeti despre yoga)
..experienta mea legata de yoga vine din cele scrise de m eliade, si tagore ... acesta din urma afirma ca tripleta brahma shiva visnu sint aspecte ale unei divinitati unice ...
ai citit ce spunea tagore despre sursa raului ?
ce sa fac... imi e greu sa accept ca astfel de idei vin de la adoratori ai diavolului ...
- spui tu ca yoga nu accepta pe iisus ca fiu al lui dumnezeu ...
-ce sa fac eu daca am intilnit o astfel de forma de yoga ?
sa spun ca nu este daca este ?
nu as vrea sa ii dau numele aici pentru a nu se considera ca ii fac propaganda ..cind eu imi expun doar propriile idei ...
tie ti-as spune dar nu iti stiu adresa de mail ... a mea e afisata si daca imi scrii iti raspund ...
-forma de yoga de care iti spun nu se ocupa cu rugaciuni ci cu meditatii ... care nu se adreseaza unor divinitati si nici demoni ...
ci fixeaza atentia pe centrii energetici ai corpului in vederea bunei lor functionari ... centrii energetici si canalele sint cele cunoscute din acupunctura ...
tu imi tot spui de hinduism ... eu nu am intilnit asta ...
-dar problema stiu care este ....
e ff adevarat ca sint o multime de curente false de yoga care se raspindesc cu repezicuine si atrag multi tineri in adevarate capcane ...
inteleg ingrijorarea fruntasilor ortodocsi in fata acestui fenomen ...
-din pacate ei neaga tot in bloc ... arunca apa murdara odata cu copilul...daca totusi exista si yoga adevarata pe lumea asta care poate apropia omul de dumnezeu ... ???
de aceea spuneam ca ar fi mai corect daca cei care critica falsele curente din yoga ..sa se opreasca doar la cele false si intr-adevar periculoase ..
- imi spui ca stii multe despre yoga ... cum se face ca yama si niyama
seamana atit de bine cu cele 10 porunci ... spun si ele ce trebuie si ce nu trebuie sa faca omul in viata ....si nuvad nicio influenta diabolica in asta ...
- inca odata ... eu nu vrea sa spun ca yoga e mai grozava decit crestinismul ...
nici ca sint exact lafel de valabile ...
- eu zic doar ca una e una si alta e alta ... si nu se neaga reciproc ...
asa cum nu se neaga poezia cu chimia ....
- eu ma consider crestin ortodox ... nu hinduist ...
dar asta nu cred ca ma impiedica sa stiu ce mai e pe lumea asta ...
nu ?
ma insel cumva cu ceva ?


--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#86907 (raspuns la: #86655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspunsuri si intrebari ... - de hgrancea la: 18/11/2005 14:23:18
(la: " INCORUPTIBILII ")
"esti sau nu usor de corupt?
- nu as incalca niciodata o lege pt favoruri personale
si asta nu pt ca as avea multi bani ... e ceva de principiu...
cei care cred ca functionari sint corupti ca au leafa mica ... total fals
orice leafa ar avea lafel ar face

"ce intelegi mai exact prin acest "flagel" la nivel national?
- aici e vorba de institutii ca vama sau politia in care posturile se ocupa pe baza de spaga si superiorii cer procente din 'profit'

"ce ai fi dispus sa faci pentru a iti indeplini un anumit scop?
-eu ? orice ar fi necesar ... as prefera sa schimb lumea ... dar nu stiu de unde sa incep ...:)

"tineretul de azi.....speranta de maine?
-pai daca tineretul de azi si mai ales cei mai bine pregatiti emigreaza...
ce sperante sa am ?

"si cum ramane cu demnitatea umana si frica de dumnezeu?
-asta e de la caz la caz ... daca stiinta se lupta sa ne scoata din cap notiuni ca suflet si dumnezeu ... cine e de vine ca treaba merge asa ?

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
Legatura ! - de hgrancea la: 27/12/2005 11:17:41
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Oricum, chestiunea aceasta nu infirma teoria evolutiei speciilor.
Chiar nici nu o vad legata de ea. "

Uite care e legatura :
Saltul de la materie nevie (fie ea anorganica sau organica) este lafel de dificil de explicat ca si aparitia fiintei ginditoare dintre cele neginditoare

De la substante anorganice la organice nu e niciun salt caltativ ... niciun mister... sint simple reactii cimice si atit

Si inca ceva nu stiu de ce consideri tu ca daca se pot obtine sunstante organice din cele anorganice asta are vreo legatura cu aparitia vietii !!!

Viata e cu totul altceva decit chimie organica ... nu ?

Si ar mai fi o legatura ... chestia cu aparitia vietii si fotosinteza le-am pomenit ca argument impotriva a ce spunea don Q cum ca stiinta se bazeaza pe experiente repetabile ... ori ... nu e mereu asa din pacate ...

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#97142 (raspuns la: #95724) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de cate ori m-am intrebat asta... - de Michigan la: 28/04/2006 21:28:49
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
Am o relatie de 7 ani cu un barbat, sotul meu, pe care nu pot sa spun ca il iubesc, ci il ador, sunt dependenta de afectiunea lui, de tandretea lui, de faptul ca e langa mine in fiecare seara si ca ma trezesc alaturi de el in fiecare dimineata. El reprezinta pentru mine totul si imi vad viata alaturi de el, el va fi tatal copiilor mei, cu el imi fac un camin, el imi umple sufletul de lumina. Totusi, de curand, acum cateva luni, am cunoscut un alt barbat. Desi nu mi-am dorit nici o clipa o relatie, usor usor am ajuns sa tinem mult unul la altul. Acum pot sa spun ca il iubesc, iar el simte acelasi lucru pentru mine. Am vorbit mult, am ajuns sa ne cunoastem destul de bine si ceea ce m-a atras cel mai mult la el este faptul ca gandim aproape lafel. Suntem pe aceeasi lungime de unda, cand eu incep o idee, el o continua cu cuvintele negraite de la mine din minte. Nu am crezut ca pot intalni pe cineva care sa ma inteleaga, sa-mi citeasca sufletul, fara ca macar sa deschid gura. Mi-a fost greu sa incep sa simt ceva pentru el, dar acum merg pe un drum fara intoarcere. Nu vreau sa il iubesc, dar asta simt. Am incercat sa rup orice relatie cu el, sa renunt la tot ce ne leaga, dar nu pot. Mi-am dorit sa devenim doar prieteni, confidenti, sa ne iubim platonic, dar niciuna dintre parti nu e capabila de asa ceva.
Este casatorit. Nu a fost niciodata vorba despre ruperea relatiilor pe care le aveam atunci cand ne-am cunoscut. Nu imi doresc asta nici o clipa. Nu ne vedem aproape deloc. Relatia noastra nu s-a consumat pe deplin, nici nu cred ca as putea sa o fac. Totusi, ce e mai rau: sa faci dragoste cu un strain pentru care nu simti nimic, sau sa iubesti un barbat fara sa il ai fizic? Am constiinta incarcata si stiu ca ceea ce fac nu este corect fata de barbatul meu, ca e imoral si ilegal, dar nu simt ca fac rau! Lui, nu ii fac rau... si nici el nu imi face mie. In fond, imi iubesc aproapele, nuuu? :)
Barbatului meu nu i-am spus nimic, nu as putea sa ii spun ca iubesc inca un barbat. Cu toate astea, ma simte, simte ca ceva s-a schimbat in mine, ca simt mai mult, ca ma framanta ceva in adancul meu. De teama, a devenit barbatul pe care mi l-am dorit intotdeauna. E dulce, atent, tandru, iubitor... Nu-s cuvinte pe lumea asta sa exprime indeajus schimbarea lui. Transformarea asta sper sa fie de durata, dar sincer, sunt destul de circumspecta.
Din cauza vinovatiei ce ma macina, am devenit, la randul meu, mult mai calda, mai atenta, mai dulce si mai iubitoare cu barbatul meu. Pot sa spun ca acest barbat a schimbat in bine relatia mea cu sotul meu. Totusi aceasta influenta poate fi de scurta durata. Mi-e frica de clipa cand voi fi pusa fata in fata cu pacatele mele, cand va trebui sa imi recunosc vina si sa imi indeplinesc penitenta. Mi-e frica sa nu imi pierd sotul, dar nu pot sa renunt la barbatul care imi citeste sufletul in ochi.
Deci, ce sa fie: cinstita sau ipocrita? Voi continua sa fiu ipocrita, pana o sa mi se stranga latul in jurul gatului. Atunci voi vedea ce e de facut.
Cassandra - de hgrancea la: 26/08/2006 15:23:09
(la: Intrebari pentru atei)
Ce ar trebui sa inteleg din spusele tale ?

Cind spui ca au parasit-o cei mari, presupun ca citezi din articolul de pe net "Marirea si decaderea vestitei rezicatoare ... " http://www3.ziare.ro/articol.php/1092979805

Articolul e echilibrat descrie ambele faze ... marirea si decaderea ...
pe tine te preocupa exclusiv decaderea ... asocierea cu misa... citeva diagnostice eronate ... profetiile gresite si imbogatirea...

Treci intentionat sub tacere sutele de diagnostice corecte si confirmate medical, multumirile oamenilor vindecati carora medicina conventionala nu le acorda nicio sansa ...

Si chiar atinci cind spui ca cei mari au parasit-o SRI, politie, CIA, medici
nu vrei sa observi ca inainte de a fi fost parasita a fost o lunga periada cind toti acestia s-au folosit de aptitudinile ei...

Daca nu avea nicio putere deosebita de ce ar fi fost cautata de medici sau servicii speciale ??? ... multe organizatii au curtat-o spre a se legitima prin faima si puterile ei, poate ca valentina a facut gersala sa se apropie de misa, dar lafel de bine se poate ca cei de la misa sa se laude in mod mincinos cu asta, nu stiu ...

<>

- gasesti zeci de exemple in cartea amintita "Fenomenul Valentina" de Florin Gheoghita
http://www.raft.ro/detaliu.asp?IDCarte=9523&IdDomeniu=0213

<>
stiu linkul ... ce e trist ? ca oamenii fie normali fie paranormali mai fac si greseli ? medicii nu gresesc niciodata ?

ce nebunie incuarjez eu ? am scris eu carti sau articole in presa, emisiuni tv ? am facut eu site-uri pe net ?

eu am spus aici ca am citit cartea amintita si cunosc doua cazuri de colegi care au beneficiat de ajutorul valentinei (in periada ei de crestere nu de descrestere :))
am semnalat ceva ce exista, atita tot !

Nu ma indoiesc ca Premanand daca este preocupat de paranormal a aflat de Valentina, a mai fost vizitata de persoane din india ... nu are niciun rost sa ma bag eu... tu esti inversunata sa o desfiintezi prin orce mijlace ... eu nu sint la fel de inversunat sa o apar.

Eram doar curios sa aflu cum vad altii aceste aspecte ale realitatii ... si am aflat ... le vad pe jumatate.

Nu am nevoie de realitatea unor persoane ca Thereze Neuman, valentina sau djuna am propriile experiente care ma indreptatesc sa vad lumea asa cum o vad... nu are rost sa insir aici respectivele experiente pt ca nu au fost confirmate stiintific... si nu le-as fi crezut nici eu daca nu le traiam.

cam atit ...

#141526 (raspuns la: #141493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...