comentarii

la locul potrivit la timpul potrivit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Omul potrivit - de Lascar Barca la: 14/03/2006 02:25:17
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
la locul potrivit....Pot spune ca ..le-ai pus-o bine?:)))))))))

#111387 (raspuns la: #111383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nu ne-am intalnit inainte de a pleca din Germania? - de Catalina Bader la: 03/11/2003 02:35:44
(la: Viata in Germania)
Draga JCC,

Imi pare rau ca ai avut parte de o experienta atat de trista.
Pentru mine experienta cu Germania a fost cu totul altceva...
Poate ca nu ai avut suficienta rabdare. Sau poate nu ai fost in locul potrivit.
Dar te rog sa nu uiti:
Niciodata in viata timpul nu e pierdut. Poti sa realizezi uneori
intr-o clipa ceea ce nu ai reusit in ani de zile.
Gandeste-te la marile descoperiri ale stiintei: ani de cautari, cautari desarte, lipsa banilor s.a.m.d.
Pentru ca apoi intr-o secunda de scipire sa descoperi ceva minunat. Si tot ceea ce a fost greu si imposibil de realizat sa uiti si sa ramai cu imensa bucurie a succesului. Si nu ma refer neaparat la realizarea materiala - ci la impinirea spirituala.
Cati dintre marii savanti, pictori,poeti, artisti - nu au murit neintelesi de cei din jurul lor?! MAJORITATEA!!!
Au trecut ani de zile pana cand ei au fost in sfarsit reasezati pe piedestal de lumea aceasta minunata in care traim.
Dar ei au murit fericiti, impacati pentru ca ei insisi si-au cunoscut VALOAREA nemuritoare.
Asa ca, gandesc eu, ceea este important in viata este sa ajungi sa te cunosti pe tine insuti si sa ai puterea sa treci mai departe peste orice fel de greutati. Nu uita nici o clipa care iti este valoarea si nu lasa oamenii care nu te pot intelege sa-ti schimbe viata.
Daca doresti cu adevarat sa reusesti - POTI! Chiar si singur!

Cu drag,

Cata
Poate fi frica tradusa? - de (anonim) la: 05/01/2004 14:05:08
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Poate fi frica tradusa?

Tradusa sau explicata?
Crezi ca are vreun rost sa pui o asemenea intrebare? Suntem plamaditi din acelasi aluat si deci vorbim aceeasi limba atunci cind ne raportam
la senzatii. Sunt convinsa ca in acelasi mod moare de frica un
american trait in puf si crescut in Manhattan ca si o persoana nascuta in cel mai mizer cartier din Bucuresti. Diferenta ar putea consta insa in ignoranta cu care suntem invatati sa privim anumite lucruri. S-ar putea ca intr-un anumit timp al
vietii sa nu ne pese de ceea ce ni s-ar putea intimpla moment in care ne vom intilni cu acel curaj inexplicabil.si devenim astfel eroi ai momentului.la momentul potrivit in locul potrivit. poti invinui conjunctura.Ai vazut cu cit curaj isi apara leoaica puii?
Cum poti exlica acel curaj? Unde este frica? In concluzie cred ca nu poti explica teama fara a privi cealalta fata a ei: curajul.Ti-a fost teama in metrou dar daca nu ai fi gasit in tine acea forta care sa iti dea curaj sa te misti ai fi ramas incremenit si nu ti-ai mai fi oferit ocazia de a povesti de ziua de 11 septembrie.
#7623 (raspuns la: #7567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interesant si pueril - de (anonim) la: 22/03/2004 10:09:46
(la: Cine esti tu, America?)
Ada...
Nu ma pot abine sa nu iti raspun tie si celorlalte persoane care ti-au comentat articolul scris.

In ceea ce priveste articolul tau, tin sa iti spun ca ceea ce simti acum nu o sa iti treaca niciodata. Si asta din cauza ca vezi tara cu ochii tai artistici. Tu suferi aici pt ca raspunsul acestei natiuni la tot ce a dat istoria vestica este doar banul, pe cind tu vrei cu totul altceva. Unele persoane ti-au raspuns ca iti va trece, dar nu este adevarat. In nici un caz tie. Tu nu ai cum sa vezi America altfel pt ca nu ai fost pregatita sa o vezi altfel. Nici profesional si nici sufleteste.

In ceea ce ii priveste pe comentatorii articolului tau, cei care ti-au spus ca ar trebui sa "placi, dar sa nu plingi cind nu ti-o fi bine", eu zic ca trebuie sa ii ierti ca nu stiu ce vorbesc. Puterea banului orbeste, si probabil ca nici eu nu au avut pregatirea necesara sa vada lucruri pe care tu le vezi. Tocmai de aceea i-am numit puerili...

Faptul ca vedem lucrurile diferit nu e tragic. Faptul ca nu intelegem ca putem vedea lucrurile diferit e tragic...

Ada, daca iti dai sperante ca lucrurile se vor schimba vre-odata pt tine in tara aceasta vreau sa iti spun ca gresesti. Eu am incercat sa ma pacalesc citiva ani buni pina cind am decis sa imi schimb viata in functie de ceea ce doresc sa obtin ca rezultat al timpului petrecut pe lumea asta. Iar america nu e locul potrivit...

Totul depinde de ceea ce vrei sa obti de la viata...

Mi-ar face mare placere sa schimbam citeva mesaje in particular... poti sa imi scri pe oficial2k@yahoo.com
salutari - de Mateo la: 02/05/2004 19:55:58
(la: Spuneti-va povestea!)
Plecat din tara din 1997 salashluid prin Norvegia si UK pot spune ca am vazut un pic din lumea vestului. Am fost si un USA pt. o saptamina dormind pe strazile NY-lui pt. a participa la un trial camp organizat de unul din cluburile profesioniste americane de baseball. Pot spune cu fara modestie ca am fost bun, dar avind la vremea aceea pasaport romanesc si neavind cartea verde de munca nu am putut fi luat in considerare de catre club...Am incercat sa intru in legatura cu citiva romani din Canada si respectiv USA pt. a ma ajuta cit de cit cu anumite relatii. Toti m-au tratat ca pe nonvenit intorcindu-mi spatele. In MLB contractele sint uriase fata de premier league din UK in footbal si asta datorita sponsorizatului imens din USA. Ca fost jucator de oina m-am adaptat f. repede la regulile si stilul de joc al baseball-lui dar nu a fost indeajuns cu asta, mai trebuie sa fie si sansa de a avea pe cineva sau cum se mai spune in engleza " sa fii in timp la locul potrivit" altfel pierzi trenul.
In general mai toti est europenii sufera de o psihoza a invidiei lucru care se gaseste si la romani. Si in vest va rog sa ma credeti se vehiculeaza lozinca "daca capra mea a murit de ce sa nu moara si capra vecinului".
Mi-am dorit sa devin parte din categoria celor mai buni jucatori de baseball din USA alaturi de jucatori staruri veniti din Cuba, Puerto Rico, Rep. Dominicana, Mexic tari care au o mare rezonanta in USA, deci pe de alta parte as fi vrut ca numele Roamaniei sa fie rostit si reprezentat la mare rang nu mai vorbind de banii care se invirt si se fac din acest sport bussiness.
Cu respect Mateo....
Un mare avantaj in acest foru - de Florin si atat la: 22/05/2004 14:51:12
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
Un mare avantaj in acest forum este ca, una din reguli, interzice oricui criticarea greselilor de exprimare (nu numai de gramatica).

Eu sint plecat de 11 ani din tara si nu vorbesc romaneste deloc in afara de acest forum... si din cind in cind la telefon cu un prieten din tara. Parintii mei s-au stins.
De fapt pina in ianuarie anul acesta nici de scris nu mai stiam sa scriu. Am incercat sa scriu pe un forum dar mi-au mustruluit gramatica si modul de exprimare in romaneste ca m-am lasat pagubas.
traind in UK tot acest timp am invatat ca este o mare nepolitete sa-i atragi atentia cuiva ca se exprima incorect sau ca a facut greseli de scriere. Insa aici este 'omul potrivit la locul potrivit'. Sistemul accepta oameni care nu sint mari scriitori, sau chiar ce nu au timp sa citeasca...:)

Personal nu imi pasa cum cineva scrie. Incerc sa inteleg ce vrea sa spuna.
Mi s-a intimplat sa si inteleg gresit ce au scris unii.

Oare de ce ai intrebat? Vrei sa ma mustruluiesti ca mi-am uitat limba materna?..:)

Numai bine
Florin si atat
P.S. Poate unii sint dislexici (asa se scrie?)
LMC - de Belle la: 03/08/2004 17:16:20
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
stiu ca noi doua n-am prea vorbit (decat o data, sumar, pe tema avortului) si-n general nu-mi place sa ma bag unde nu-mi fierbe oala (desi cateodata nu pot sa nu ma abtin si-atunci intru in belea).

m-am hotarat totusi sa ma bag pe acest subiect fiindca trebuie sa-i dau dreptate alicei cand spune ca "toti au dreptul sa scrie si sa se cenzureze atat cat pot/stiu s-o faca. valoarea omului transpare adesea din ce scrie, dar depinde in mare masura de ochii/mintea celui care judeca."

nu o sa-ti raspund in detaliu la intrebarea "Oare cine citeste si cui ii pasa ce am eu de spus? Si daca cuiva ii pasa cu ce il ajut eu prin ceea ce scriu eu?" fiindca daca as fi vrut sa stii parerea mea, as fi scris de cand ai inceput "casuta postala".... dar nu de asta m-am hotarat sa-ti scriu acum.

intr-o oarecare masura insa e simplu de aflat cine citeste si cui ii pasa, prin raspunsurile care le-ai primit pana acum la ceea ce ai scris in "jurnal". de restul insa de ce-ti pasa??

angel te-a "acuzat" de "vanitate" si "cai verzi pe pereti", poate ca are dreptate, poate ca nu ... unora le place, altora le repugna... problema lor, daca nu le place atunci sa nu citeasca. daca ai stii peste cate texte sar din acest motiv ....ale tale, ale altora, unele le citesc, pentru altele nici nu ma deranjez, si sunt convinsa ca majoritatea fac la fel cu textele mele sau ale altcuiva.

si ce daca cafeneaua nu e neaparat locul potrivit pentru un jurnal, atata timp cat altora le place si-atata timp cat tu simti nevoia sa te descarci sau sa impartasesti ce ceilalti, nu vad de ce te-ai opri. in fond e un sit public si se presupune ca exista libertatea in exprimare si idei.

crezi ca noi nu batem campii si nu suntem aroganti, fiecare intr-o mai mare sau mai mica masura? si daca unii considera asta despre tine nu vad de ce ti-ar pasa.

vorba alicei, unii te plac, altii nu, altora le esti indiferenta... pai e valabil pentru absolut toti de-aici si in fond e chestie de gusturi (care nu se discuta) si de personalitatea fiecaruia si acel chemistry pe care-l are sau nu cu celelalte persoane. un prieten mi-a spus intr-o zi: "parca cauti cu disperare sa ti-i faci pe toti prieteni... de ce te chinui? lasa-i pe ei sa vina la tine"... si cata dreptate avea!!! desi imi sta in fire sa fiu prietenoasa cu toata lumea in egala masura, intotdeauna vor fi si persoane care mai devreme sau mai tarziu imi vor intoarce spatele, si chiar daca poate doare intr-o oarecare masura, in final de ce mi-ar pasa. eu gandesc "ei au de pierdut nu eu" si la fel ar trebui sa gandesti si tu, fiindca cine nu te place nu merita timpul tau si energia pe care o investesti.

si ca sa nu mai bat apa-n piua pe-aceeasi tema, fiindca sunt convinsa ca ai inteles ce vreau sa spun, concluzia ar fi: de ce sa hotaram noi pentru tine daca sa scrii sau nu? simti nevoia sa scrii, atunci apuca-te de butonat, crezi ca nu merita efortul, atunci apuca-te de altceva. parerea ta personala asupra acestei chestiuni ar trebui sa conteze si nu parerea noastra. si daca crezi ca unora "le-ar convenii mai mult daca as dispare asa cum Ozzy a vrut s-o faca de citeva ori" pai asta ar trebui sa fie problema lor nu a ta.

pari o persoana destul de conifidenta si ai suficient self-esteem, n-am nimic cu tine, nici nu te plac in mod deosebit, nici nu te displac, nici macar nu te cunosc, si n-ar trebui sa-ti pese de gura lumii. atata timp cat esti tu insati si TU esti multumita de tine si esti iubita de cei pe care-i iubesti si care sunt cu adevarat importanti in viata ta, atunci restul ce mai conteaza???


#18894 (raspuns la: #18851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
. - de ikoflexer la: 28/09/2004 01:34:45
(la: Reorganizare)
Hmmm, d-le admin, citind din nou raspunsul d-tale, incepe sa mi se formeze o impresie distincta ca te calc pe nervi. In acelasi timp, revening asupra unor discutii din trecut, incep sa-mi dau seama ca d-ta ai fi mai fericit daca as inceta datul cu sugestia, aratarea cu degetul catre bugs, si alte chestii de genul asta. Pai o sa incerc sa te fac mai fericit ;)

Deci, in loc de sugestii, o sa dau cu intrebarea, asa de curiozitate. Pentru ca, este important pentru mine, ca utilizator, sa stiu care sint legile de guvernare ale site-ului. Deci, cu respect intreb:
1) e site-ul moderat de unul, sau mai multi admini?
2) daca e numai unul, exista un plan de a evolua spre un fel de sistem ca slashdot in viitorul apropiat sau nu?
3) daca sint mai multi admini, identitatea lor este protejata? (ma refer la pseudonimul lor folosit aici, nicidecum la identitatea lor adevarata) Adica, putem sti cine are puteri supranaturale?
4) era vorba la un moment dat de capabilitatea de a include fotografii/imagini; mai exista aceasta posibilitate? cind?
5) Mai aveti de gind sa invitati persoane faimoase la discutii? (de genul Dinu Lazar) Cind?

Ma opresc deocamdata aici, si astept raspuns. Imi cer scuze anticipat daca locul asta e nepotrivit pentru a pune astfel de intrebari; daca e asa, atunci as vrea sa stiu unde e locul potrivit.
--ikoflexer

P.S. Daca alti utilizatori au preocupari asemanatoare, nu ezitati sa ma contactati si sa le discutam (yahoo messenger ikoflexer sau email ikoflexer at gmail dot com). Si, cu toate ca eu cred ca "no self-respected democracy has ever been built on democratic principles", sper sa nu se aplice aici :)
De asemenea, la subiect de Adela - de (anonim) la: 31/10/2004 15:24:56
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Eu personal,am simtit nevoie de o reprezentarea a fiinte divine, a CREATORULUI, pentru ca, in afara de alergarea asta catre moarte, simt ca mai e ceva."
Ceea ce simti nu este un argument. Simturile iseala adesea, mai ales daca dorim cu disperare sa ne insele.

"Viata intreaga ascunde altceva, sunt atatea intrebari ce nu s-au gasit raspunsul."
Si ce daca? Ca sa gasim un raspuns, trebuie sa cautam, fiind echipati cum trebuie si cautand acolo, unde il putem gasi.

"Cum gandesc eu,cum gandesti tu,pastram ascuns,fiecare din noi, altceva,in noi,in adancul fiintei noastre,in sufletul nostru nemuritor sau cum fiecare il defineste."
"Sufletul nemuritor" este o suma de informatii, partial inscrise deja pe matricea creerului nou-nascut (instinctele,reflexele), partial acumulate pe parcursul vietii (cea mai mare parte, care cuprinde amintirile noastre despre tot ce am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait, precum si cunostintele insusite de la altii), plus legaturile formate intre neuronii creierului, care pune in ordine toata aceasta informatie, plus micro-curentele electrice care circula in creier, atunci cand acesta este activ.

"Sunt clipe cand te simti atat de liber,de spontan,de ganditor,fara sa fie nevoie de peisaje mistice,filozofice si celelalte... parca ar fi aceeasi muzica sincronizata in lumina ascunsa pretutindeni, in toate si in totul cat ar fi ele de neinsemnate..."
Aceasta este de acum poezie, nu discutie. Cineva simte o muzica, altcineva vede imagini colorate, dupa cum este constituit din punct de vedere psihologic. Dar daca includem emotiile, nu mai putem discuta.

"Pentru cei care sustin ca stiinta are suficiente argumente sa infirme existenta CREATORULUI,este necesar sa recunoasca fara rezerve ca nu pot infirma nici faptele descrise in Biblie."
Faptele descrise in Biblie sunt foarte "pestrite". Unele sunt fapte istorice, care s-au petrecut intr-adevar, dar au fost descrise de un om al epocii respective, un nomad pascator de oi, pentru care "sa nu fierbi edul in laptele mamei sale" putea sa insemne o porunca plina de intelepciune. Marea lor majoritate nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, datorita faptului ca s-a scurs atata amar de vreme. Dar cred ca doar o mica parte din aceste fapte, sau "adevaruri" ar putea avea importanta din punct de vedere gnoseologic. Prin aceasta si se explica, cred eu, ca majoritatea oamenilor de stiinta nici nu le dau vre-o atentie, fiecare ocupandu-se cuminte de trebile sale in domeniul care le suscita interesul si in care s-au specializat. Ar fi pacat sa pierzi timpul pretios, cautand confirmarea sau infirmarea unor fapte putin importante, atunci cand cele cu adevarat importante isi asteapta rezolvarea.

"Existenta CREATORULUI mi se pare conditionata de existenta Bibliei si invers."
Biblia este o carte foarte veche, si atat, scrisa de oameni, ca si cele din ziua de azi.

"Stiinta a reusit sa descopere o parte atat de infima in Univers, incat am putea afirma ca nu stim nimic."
Oricat de putin ar fi descoperit stiinta, este mai mult decat nimic. Oamenii au umplut miliarde de tomuri cu teorii si fapte stiintifice demonstrate, care pot fi verificate de oricine are la indemina echipamentul portivit si aptitudinile necesare. Ce a descoperit pe parcursul a 2000 de ani "comunitatea religioasa"? Stiinta merge inainte, iar religia ne indeamna sa mergem inapoi, la izvoarele intelepciunii pastorale de acum 2000 de ani.

"Nu,cred ca numai stiinta e o cale de rezolvare a problemei...o alta cale mi se pare in forta noastra spirituala...daca stii cum sa privesti, cum sa intelegi viata din interiorul tau catre exterior."
Tu personal, ai descoperit ceva prin aceasta metoda? Daca nu e secret, spune-ne si noua. (Poate iti par rautacioasa, dar singur te expui la asemenea intrebari). Nu face afirmatii, care nu sunt intemeiate pe nimic,
decat pe inclinatiile spre romantica si poezie - acestea sunt bune si ele, dar la locul potrivit.
Ce poti sa-mi raspunzi la aceasta?
Cu sincere salutari, Adela

#27074 (raspuns la: #27033) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
femeia si barbatul, - de popix la: 12/04/2005 13:49:00
(la: FEMEIA intre cariera si cratita; BARBATUL...unde mai are loc...)
au sarcini, ma refer intr-o relatie, diferite in bunul andament al acesteia.fiecare trebuie sa faca ce stie mai bine, clar.femeia face mai bine curat sau mancare sau mai stiu eu ce lucruri care tin de viata casnica.asta nu inseamna ca nu trebuie ajutata ori de cate ori este nevoie.barbatul are alte caracteristici, e mai tehnic ca sa spun asa, io n-o vad pe partenera mea in stare sa monteze un dulap, sa schimbe un intrerupator sau sa puna silicon pe la sanitarele care pierd cate o picatura de apa, prefer(am) s-o fac eu caci altfel avem probabilitati de 99,9% sa zugravim frumushel baia vecinului de dedesubt...

sunt de acord ca femeia sa faca ce-i place, sa studieze, sa se machieze, sa citeasca si sa mearga la film cu amicele dansei atunci cand exista timp si posibilitati materiale.pentru ca e just ca femeia sa se recreeze si sa aiba si alte activitati decat cele obisnuite.n-as fi de acord cu "placeri" exagerate, "scumpi, in seara asta ma duc sa vad un spectacol de streaptease cu barbati" sau "au inventat un nou tip de masaj anticeluloza.." etc.mi se par de prost-gust si inutile astfel de placeri.iti fac eu streptease sau chemam vecinul fara sa mai faci efortul economic.adica hai sa nu dam in exagerare cu astfel de emancipari de acest gen , foarte discutibile dupa parerea mea.
in concluzie, femeia si barbatul trebuie sa se RESPECTE reciproc, sa-si tina seama de cerintele si indatoririle fiecaruia.incet-incet se cladeste ceva solid si fiecare isi gaseste locul potrivit intr-o relatie(barbat-femeie).
cristall - de sa fim seriosi la: 27/04/2005 19:48:26
(la: de dragul cuvintelor)
da, imi plac seriozitatea si oamenii seriosi. nu tot timpul, insa trebuie sa ma conformez.
cred ca altfel nu se pot face "afaceri". rigoarea trebuie sa fie peste tot, uneori.
si mie imi place sa ma joc. insa la locul si la timpul potrivit.
cine stie, poate ne jucam impreuna vreodata. ce zici? eu aduc nisipul, tu calutii de mare, galetutele si greblele.
si le vom face minunate, castelele de vise



-------------------
suma viciilor ramane tot timpul constanta
#45953 (raspuns la: #45875) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acasa - de giocondel la: 13/06/2005 17:47:38
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
am fost in romania, pentru o luna...

paleta de emotii simtite este atat de bogata incat imi este foarte greu
sa pun totul in cuvinte...

cand ma intorc in Romania, de fiecare data, nu pot dormi in avion...ajung sa stau fara somn in jur de 50 de ore, cu pregatiri, calatoria la aeroport si tot drumul pana la usa mamei...nu pot dormi pt ca de fiecare data ma chinuie tot felul de ganduri: pe de o parte, ma rog si sper sa fie mai bine, sa gasesc o Romanie transformata ,intr-un pic de mai bine, oricat de insesizabil, dar sa fie mai bine....pe de alta parte stiu, in cel mai indepartat coltisor al subconstientului meu ca NU, in Romania mai nimic nu e mai bine decat era cand am terminat eu liceul si m-am desprins de oraselul meu de munte....

poate ca unora li se pare ca romania se dezvolta dar aici e chestie de gusturi si de standarde... eu sunt cam mofturoasa cand vine vorba de calitatea vietii si de respectarea drepturilor individului...groapa dintre saraci si bogati se adanceste pe zi ce trece, birocratia este la fel de intortocheata, nepotismele sunt la ordinea zilei, oamenii fura, inseala, calca pe ceilalti.

o tara corupta pana in maduva oaselor! asta e romania...o tara in care trebuie sa fii lup si sa mananci cadavrele altora ca sa poti supravietui.

o tara in care vecinul mamei isi poate permite sa taie apa la tot blocul, doar pentru ca el este consilier si teava trece prin curte lui. o tara in care daca iti ceri drepturile fundamentale nu esti bagat in seama decat daca iesi la inaintare cu euroi.

o tara in care colegii mei analfabeti termina facultati si mastere in domenii ale caror nume nici nu le pot pronunta corect, pentru ca au bani sa indese in buzunarele profesorilor.

o tara in care zi de zi trebuie sa fii martor al abuzurilor, lipsei de respect si mitocaniilor.

cred ca e destul de clar cum ma simt in Romania! pentru ca Refuz sa mint, sa insel, sa fur si sa calc pe altii... la mine acasa ma simt ca un extraterestru, un loser, un inadaptat!

imi este pur si simplu FRICA!!!! de romania.

adevarul este ca pe cat de teama imi este de toate porcariile de-acasa, pe atat de mult iubesc muntii, padurile si poienitele care mi-au incantat copilaria.

de asta imi e teama..pentru ca ma intristeaza nemaipomenit sa vad cat de greu ii este societatii romanesti sa se desprinda de obiceiurile maligne si sa isi recladeasca prezentul si prin urmare viitorul ALTFEL!

imi iubesc tara, sunt mandra ca sunt romanca, apreciez calitatile romanilor si ador natura si viata din sangele romanilor.

dar ma doare ca atat de multi oameni sunt condamnati sa traisca vieti fara sens, concentrate pe supravietuire, gandind minut de minut la ce vor manca maine sau cum sa isi plateasca nenorocitele alea de gaze pe care nici nu le consuma...in timp ce altii, manati de aceleasi temeri dar cu oportunitatea si norocul de a fi la locul potrivit, in momentul potrivit, fac evaziuni, baga mana adanc in bogatia tarii, isi cladesc palate si traiesc inconjurati de bogatii de-adreptul obscene.

desigur mai e si patura de mijloc, a romanului care munceste cinstit( si asta e o chestie de nuanta) si care isi trece zilele in iluzia ca totusi se putea si mai rau.

si mai sunt si cei care au avut noroc sau au fost pur si simplu de-asupra multimii si s-au realizat profesional si is cat de cat mai bine.

dar majoritatea romanilor traiesc in saracie, cu toate masinile de ultimul racnet, furate din germania, care ne umbla pe soselele gaurite!

manelisti, fals-snobi, epatati, femei din c e in ce mai usoare, superficialitate si incultura, cultul banului obtinut prin orice mijloace caci scopul le scuza pe toate, psihoza fotbalului!!,batrani obositi si infometati, agricultura de trei lei, batjocorirea maselor sinistrate,agresivitate, mishtocarie, bashcalie!!!!!

de asta, cand ma intorc in Romania ma simt ca si cum m-as duce la ghilotina.

Ma bucur sa imi vad mama si bunica, sa imi salut muntii, sa imi revad prietenii.Si da, parte din mine este strans legata de Romania, intotdeauna ma voi identifica cu cultura si nationalitatea mea cumva.Pentru ca asa cum cineva a spus mai jos, acolo m-am nascut si asta nu e intamplator..acolo am invatat sa citesc, sa vorbesc,
sa gandesc si mai ales acolo am trait sub comunism, fsn ism(tot aia) si acolo m-am format ca om si m-am dezvoltat si am evoluat tocmai impotriva putreziciunii din jur.

cand ma intorc in romania e ca si cum m-as intoarce in timp. mai ales in oraselul meu unde vad aceleasi fete obosite, fara speranta, aceiasi oameni purtand aceleasi haine de cand eram eu in clasa 1...

ma opresc aici.
cu bine,
gio


"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-



"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

ziua - de voxman la: 07/11/2005 10:39:13
(la: La ce va pricepeti cel mai bine?)
am ales un titlu...la ... cred ca trebuie sa fii la locul potrivit in momentul potrivit.Cat despre drumuri,toate duc la DEVENIRE.devenimaltcineva cu fiecare clipa.Daca nu spiritual macar biologic.metaforic vorbind...multe din drumurile parcurse par dupa un timp erori,dar cel mai comod si poate putin las e drumul spre in SUS .E un drum pe care il parcurgi imbatandu-te de zboruri in spirala.chiar daca sunt executate la tasul solului.zboara si viseaza ...pe note!
#85411 (raspuns la: #85392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: totusi - de dragosmp la: 27/02/2006 13:55:58
(la: Romania pe locul I in clasamentul coeficientilor UEFA)
In mod normal ti-as da dreptate. E adevarat ca pe stadioane se zic vrute si nevrute, ca ungurii nu sunt asa de simpatizati pe stadioanele din sudul tarii si mai e adevarat ca unii suporteri sunt rasisti. Daca e sa te uiti numai la astea trei argumente cred ca iti dai seama ca stadionul nu e un loc unde se promoveaza civilizatia, ci este un loc unde te poti relaxa si unde suporterii se pot manifesta asa cum stiu ei: mai mult sau mai putin educat.
Scopul conferintei nu cred, insa, ca era sa discutam despre manifetarile de pe stadioane gen vocabularul suporterilor sau despre afinitatile rasiale/etnice ale compatriotilor nostri. (btw, tii minte ca toamna asta terenul lui Latio Roma a fost suspendat 3 etape pentru scandari rasiste?) Ideea era ca am revenit in top iar asta spune ceva despre valoarea fotbalului romanesc. Suntem cativa care ne bucuram pentru performanta asta! Despre restul se mai poate discuta, dar nu e aici locul potrivit.
Cheers!

"O pipa da unui om timp de gandire, iar unui prost ceva de tinut in gura"
#108450 (raspuns la: #107910) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rac-dupa sase,sapte luni - de Alexandros la: 27/05/2006 22:53:09
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)

Noi, intre timp, adica unii dintre noi, ne-am intalnit...

Ar fi interesant daca am afla si noi cei aparuti mai de curand pe cafenea cum a decurs aceasta intalnire. Poate s-a mai scris in vreun comentariu cate ceva dar eu aici cred ca ar fi locul potrivit.
Cati ati fost? Cine? Cum au evoluat relatiile voastre dupa intalnire?
Am citit comentariile cu motive pro si contra. Interesante.

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#124635 (raspuns la: #97706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de latu la: 14/06/2006 18:37:58
(la: "Norocul")
Norocul...
Norocul e o ciuta...

Norocul poate fi utilizat ca urare sincera de bunastare si prosperitate: "Noroc!". Avantajul acestei urari ar mai fi, ca, formule ca "Inchin acest pahar in sanatatea preadistinsei gazde" devin mai greu de rostit la ore inaintate, cand petrecerea e in toi. De aceea "Noroc!!!" (inclusiv derivate ca "No'oc!", "N-no-noc", etc...) sunt de natura a suplini fraza exemplificata.
In plus, atmosfera inerenta momentului are un profund caracter social, indemnand pe utilizatori totodata la fratia pe veci, fratia de cruce, prietenii pentru eternitate, etc...

Norocul poate fi privit si din punct de vedere existential: Daca Decebal nu s-ar fi cuplat acum mai bine de 2000 de ani cu Traian, poporul roman n-ar fi existat!
Pe de alta parte, ce noroc ca Decebal l-a ales pe Traian si nu pe Nero, sau pe Ginghis Han! Norocul poporulu roman in aceasta privinta consta atat in alegerea facuta de Decebal - abstractie facand de fleacurile temporale - cat si in genele civilizate pe care le-au mostenit romanii multumita aceastei intelepte aliante.

No-Rock, simbolizeaza tinuta de acum cateva decenii a conservatorilor din coltzul muzicii clasice, impotriva invaziei galagioase a lui Elvis si urmasilor sai intru liberalitate muzicala.

- Iubitul meu! Inima mea se infioara, de fiecare data cand rostesc in shoapta numele tau, percepand reverberatiile-i dulci cum imi inunda porii in fiecare secunda mangaietoare, cu fiecare sunet diafan, cu fiecare unda magica, facandu-ma sa plutesc ca pe-un nor ...!.
- Nor...ok. Iti cumpar maine...
- Ai adormit, iepurashul meu?...

Despre noroc, se poate vorbi doar la timpul trecut: "Maine voi avea noroc" este o formula ilogica, nesugerand decat superstitie, nestiinta sau naivitate din partea celui care a spus o asa prostie. Afara doar, daca este folosit conditionalul: "Maine voi avea noroc, daca...".
De regula, norocul cere perfectul compus: "Am avut maaare noroc!". Regional se folosesc si alti timpi (ex. imperfectul: "Muica! Da' maare noroc avusei!")

Norocul poate fi impletit diplomatic, ca argument in discutii pe marginea unor masuri educationale, cu predilectie in cazurile in care cel care o face, doreste sa sublienieze buna-i crestere. Formule ca: "Mare noroc ai, ca-s asa bine crescut!", "Norocu' tau ca nu dau in uscaturi ca tine, ca..." sunt doar doaua exemple.

Intelepciunea batraneasca cunoaste tonul sagalnic, resemnat, fara sperante in ce priveste o ameliorare a unei situatii, indeobste mentale.
"Bata-te norocul sa te bata!" este o exclamati, care poate tine bunaoara loc de "Tu nu te mai faci niciodata intreg".

Exista in fine situatii, in care norocul poate fi gasit la locul potrivit, in momentul potrivit: Un exemplu ar fi o conferinta, in care sa poti scrie chiar si trollari, fara ca autorul sa te spurce, cum ar face-o altii cand nici macar nu trolezi.
O asemenea conferinta ma face sa exclam acum, aici: "Noroc cu Rodica Munteanu!" sau "Noroc Rodica Munteanu!"...:-))))
ce e rau in asta? ;) - de providence la: 23/06/2006 01:38:00
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
Hmmm...interesanta intrebare. "Trebuie musai ca siguranta de sine sa ti-o dea fusta (prea) stramta sau freza neaparat "la moda'?". ...Trebuie..musai..nustiu...aici sunt 2 probleme de care discutam. Ce-nseamna "sexy"? Adica cum e conceputa de unii/altii...Si intrebarea ta: "de ce simt femeile sa fie sexy".
A fi sexy dupa parerea mea nu-nseamna neaparat fusta mini, tocuri de 10 cm...unii confunda termenul sexy cu vulgaritatea. Recunosc ca imi place daca cineva ma considera "sexy". De ce nu? Nu cred ca e un lucru rau, atata timp cat (ma repet din nou) nu cazi in vulgaritate, nu devii ridicola. Nu cred ca exista vreo femeie in lume care sa nu se simta bine daca aude...asa din intamplare ca e considerata sexy.
"De ce nu se bate mai mult moneda pe self-confidence? Trebuie musai ca siguranta de sine sa ti-o dea fusta (prea) stramta sau freza neaparat "la moda'?"
Self-confidence? E una din cheile succesului....zic eu, si din pacate foarte multe persoane (chiar si barbatii) au probleme mari cu subiectul asta...Frustrari etc..Nu sunt de acord cu femeile care se bazeaza doar pe "sexualitatea" lor, ca sa ajunga undeva...DAR. daca are anumite "haruri" trupesti, e frumoasa, e placuta (echilibrul interior-exterior), e "sexy", atunci nu inteleg de ce ar trebui sa ascunda chestia asta. Sa stii ca e o provocare pt. o femeie frumoasa si sexy sa dovedeasca (virgula) ca are ceva in cap. Si daca e chiar inteligenta, atunci e o combinatie perfecta. Si cum spunea cineva aici...poti sa fii sexy chiar si cu nasturii incheiati pana la gat. Mda...Cam asa ceva. Adica eu consider (cu ochi de femeie...poate daca as fi barbat as vedea altfel) ca adevarata sexualitate radiaza. Te atinge, te electrocuteaza. Indiferent ca esti intr-o camasa alba, si intr-un costum negru, ori intr-un pijama cu Teddy bear. E usor sa fii sexy, cand ai un compleu negru sau rosu (uatevar) cu dantelute si papuci cu tocuri; dar ca sa fii sexy chiar si in blugi si in tricou, trebuie sa stii sa te comporti...e si asta o arta...poate mai mult nativa
Cam asa vad eu problema asta. De ce simtim nevoia sa fim sexy? Fiecare femeie viseaza la asta in adancul sufletului. Chiar si cele mai pudice, mai atletice, deloc fotomodele...Toate vor sa fie admirate, iubite...Asa suntem noi, ca doara suntem femei. Nu-i nici o problema cu asta, atata timp cat iti cunosti limitele, cat timp iti dozezi atuurile asa cum trebuie...si la locul potrivit. O femeie inteligenta stie prefect ce-nseamna asta. Si cred ca si tu stii mya (daca esti femeie..dupa nume cred ca esti), si DA..un look OK.. iti da un anumit self-confidence. Te uiti dimineata in oglinda, si-ti spui: "mda..merge..azi ii spargi pe toti, indiferent cat de greu va fi"
Iaca, îmi dau si eu cu părerea - de Astoniu la: 21/01/2007 11:18:17
(la: spre confirmare in cafenea)
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
................................................................
Nu ştiam unde să-mi spun părerea despre cafenea , dar uite că am găsit locul potrivit.
Cafeneaua îmi aduce aminte de Radio 3 , care după rivuluţie a devenit Radio România Tineret.
Era acolo o emisiune pentru tineri foarte interesantă (nu-i mai ştiu numele, din păcate ), dar tot
aşa de deschisă, de liberă spiritual, de frumoasă dacă vreţi.
Aşa găsesc şi cafeneaua asta să-i zicem literară. E altceva decît un forum pentru tinerii teribilişti
care-şi fac (in-)jurăminte publice. Are literatură, are comeseni inteligenţi, are spiritul pe care trebuie
să-l aibă o cafenea literară, într-un cuvînt are tot ce-i trebuie ca să fie ceea ce reclamă că este.
Atunci aşadar de ce să ne certăm între noi, de ce să consumăm inutil resurse de sistem, ca unii
care se tot leagă de admini, de ce să nu spunem merci celor care ne găzduiesc şi să nu-i felicităm
pentru idee ?
Regulile instituite sunt foarte bune. Dacă ar fi aşa şi pe alte site-uri, ar fi foarte bine...
Eu unul chiar nu am timp să dezvolt polemici fără rost, certuri de tip atac la persoană şi alte
prostii de genul ăsta ( imature de-a dreptul ).
Mediul academic englez a enunţat de mult timp
regulile unei polemici academice. Ca să fie elegantă şi constructivă, o polemică ar trebui să
ţină cont de aceste reguli. N-ar strica poate ca admin-ul să le posteze undeva, pentru că zău,
nu am timp să răspund tuturor, iar dacă e să fie polemică, atunci să fie pe idei, nu pe atacuri
personale.
Despre confirmare cui îi pasă dacă oricum poţi să scrii la cafenea ? Se simt unii mai importanţi
şi alţii mai frustraţi , unii mai invidioşi, alţii mai băţoşi ?
Ce rost are ego-ul într-o lume spiritualizată ?
Iaca îmi dau si eu cu părerea - de Astoniu la: 21/01/2007 11:18:17
(la: spre confirmare in cafenea)
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
------------------------------------------
Nu ştiam unde să-mi spun părerea despre cafenea , dar uite că am găsit locul potrivit.
Cafeneaua îmi aduce aminte de Radio 3 , care după rivuluţie a devenit Radio România Tineret.
Era acolo o emisiune pentru tineri foarte interesantă (nu-i mai ştiu numele, din păcate ), dar tot
aşa de deschisă, de liberă spiritual, de frumoasă dacă vreţi.
Aşa găsesc şi cafeneaua asta să-i zicem literară. E altceva decît un forum pentru tinerii teribilişti
care-şi fac (in-)jurăminte publice. Are literatură, are comeseni inteligenţi, are spiritul pe care trebuie
să-l aibă o cafenea literară, într-un cuvînt are tot ce-i trebuie ca să fie ceea ce reclamă că este.
Atunci aşadar de ce să ne certăm între noi, de ce să consumăm inutil resurse de sistem, ca unii
care se tot leagă de admini, de ce să nu spunem merci celor care ne găzduiesc şi să nu-i felicităm
pentru idee ?
Regulile instituite sunt foarte bune. Dacă ar fi aşa şi pe alte site-uri, ar fi foarte bine...
Eu unul chiar nu am timp să dezvolt polemici fără rost, certuri de tip atac la persoană şi alte
prostii de genul ăsta ( imature de-a dreptul ).
Mediul academic englez a enunţat de mult timp
regulile unei polemici academice. Ca să fie elegantă şi constructivă, o polemică ar trebui să
ţină cont de aceste reguli. N-ar strica poate ca admin-ul să le posteze undeva, pentru că zău,
nu am timp să răspund tuturor, iar dacă e să fie polemică, atunci să fie pe idei, nu pe atacuri
personale.
Despre confirmare cui îi pasă dacă oricum poţi să scrii la cafenea ? Se simt unii mai importanţi
şi alţii mai frustraţi , unii mai invidioşi alţii mai băţoşi ? Ce rost are ego-ul într-o lume spiritualizată ?


----------------------------------------------------------------------
*sper să nu fie iar o dublură. Am trimis comentariul o dată, dar n-a mai venit răspunsul cu "comentariu trimis la moderare", ci mi-a apărut pagina albă de la Internet Explorer, de unde deduc că nu a ajuns unde trebuie.
Aşa că-l mai trimit o dată .



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...