la noi octavian goga

Va invitam cu placere la expozitia personala de
fotografie "Maramures, mon amour" deschisa de Virgil
Mlesnita, marti 14 octombrie, ora 17, in foaierul
Bibliotecii Judetene "Octavian Goga", sediul central
Marasti, Cluj Napoca

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Poate o sa va surprinda ceea ce va voi spune acum dar mie inca imi place sa citesc Povesti nemuritoare. Si stiti de ce? Pentru ca asa am descoperit placerea de a citi.
O carte buna e pentru mine un prilej de inaltare, de incantare sublima si de cele mai multe ori e ca un balsam, ma calmeaza, ma linisteste. Sunt carti care ma emotioneaza pana la lacrimi, carti care ma fac sa tresar, carti care ma fac sa rad in hohote.
Carti de capatai ar fi multe si fiecare din ele mi-a marcat existenta mai mult sau mai putin. As enumera doar cativa autori: Mircea Eliade cu "Maitreyi" si "Nunta in cer" sau cu proza fantastica "La curtea lui Dionis", "Sarpele", "Intoarcerea din rai" si nuvela "La tiganci", Camil Petrescu cu-a sa drama "Jocul ielelor", Ionel Teodoreanu cu ciclul "La Medeleni", Mateiu Caragiale cu-al sau "Crai de curte veche",H.R. Patapievici cu al sau "Zbor in bataia sagetii", Gabriel Liceeanu cu "Jurnalul de la Paltinis", Surorile Bronte cu "La rascruce de vanturi", "Jean Eyre", John Fowles cu "Iubita locontenului francez", Paulo Coelho cu "Alchimistul", "Veronica se hotaraste sa moara" si multi altii...
Ca poeti imi plac Eminescu cu "Epigonii", "Luceafarul", "Floare Albastra", "Memmento mori" etc si etc..., Alecsandri cel "vesnic tanar si ferice" cu ale sale "Pasteluri", George Cosbuc, Octavian Goga cu poeziile din volumul "Ne cheama pamantul", Tudor Arghezi cu poezia "Testament", George Bacovia: "Plumb, "Lacustra" ...Vasile Voiculescu :"In gradina Ghetsemani", Ion Barbu: "Oul dogmatic", Labis cu "Moartea caprioarei", Nichita Stanescu cu "Leoaica tanara, iubirea"", "Elegia a opta, Hiperboreeana"...
Imi place Caragiale care e mereu actual si "la moda". Si da, mai imi plac unele proverbe si zicale romanesti.
Deja am spus prea multe si poate ar trebui sa las loc si pentru altii. :)

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

Fara a afecta masurile luate de guvernul roman in stabilirea limbii oficiale, cetatenii de limba materna neromana vor beneficia de facilitari echitabile in privinta folosirii limbii proprii, fie oral, fie scris, in fata instantelor judecatoresti. [...] Minoritatilor trebuie sa li se asigure o parte echitabila in obtinerea si folosirea tuturor sumelor din bugetul de stat, bugetele comunale sau alte bugete, care se utilizeaza in scopuri educative, religioase sau de binefacere.“ Romania trebuie „sa acorde autonomie locala, sub controlul statului roman, colectivitatilor secuiesti si sasesti din Transilvania in problemele religioase si de invatamint“ – cf. S?ndor T?th, op. cit., p. 158.
5. Constitutia din 1923 in dezbaterea contemporanilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990, p. 58.
6. Cf. William Totok, Rum?nisierung…, op. cit., p. 102-135.
7. Cf. studiului de referinta semnat de Mariana Hausleitner, Die Rum?nisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrum?niens 1918-1944 (Romanizarea Bucovinei. Impunerea pretentiei national-statale a Romaniei Mari 1918-1944), M?nchen, 2001.
8. Octavian Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucuresti, 1992, p. 245-246 (11927).
9. Klaus Popa (ed.), Die Rum?niendeutschen zwischen Demokratie und Diktatur. Der politische Nachlass von Hans Otto Roth 1919-1951 (Germanii din Romania intre dictatura si democratie), Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main, 2003, p. 96-98.
10. Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 404-405.
11. Johann B?hm, Die Deutschen in Rum?nien und die Weimarer Republik. 1919-1933 (Germanii din Romania si Republica de la Weimar. 1919-1933), Ippesheim, 1993, p. 269-294 si p. 195 s.u.
12. Scrisoarea catre Sperber a fost publicata integral in HJS, Anul 5, Nr. 1/1993, p. 57-72. Scrisoarea catre Holztr?ger se afla in arhiva autorului si poate fi consultata pe Internets Dossier Heinrich Zillich – 1898-1988t: http://home.t-online.de/home/totok/halbjaA1.htm.
13. Pentru detalii, vezi Johann B?hm, Die Gleichschaltung der Deutschen Volksgruppe in Rum?nien und das „Dritte Reich“. 1940-1944 (Nivelarea grupului etnic german din Romania si cel de-al III-lea Reich. 1940-1944), Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main, 2003.
14. Cf. Johann B?hm, Dieter Braeg (ed.), D.Dr. Viktor Glondys, Tagebuch. Aufzeichnungen von 1933 bis 1949 (Jurnal. Insemnari 1933-1949), AGK-Verlag, Dinklage, 1997.
15. Zillich, Ein Siebenb?rger Opfer der Siegerjustiz (Un ardelean – victima a justitiei invingatorilor), in S?dostdeutsche Vierteljahresbl?tter, Folge 1/1981, p. 46 s.u.
16. Cf. documentele din arhiva Roth publicate in Popa, op. cit., p. 401 s.u. 17. Hannelore Baier, Arestarea politicianului sas Hans Otto Roth in 1952, in Anuarul Institutului de cercetari socio-umane Sibiu, III, Editura Academiei Romane, 1996.
18. Georg Weber/Renate Weber-Schlenther, Die Deportation von Siebenb?rger Sachsen in die Sowjetunion. 1945-1949 (Deportarea sasilor ardeleni in Uniunea Sovietica. 1945-1949), 3 vol., K?ln-Weimar-Wien, 1995.
19. Cf. William Marin, Kurze Geschichte der Banater Deutschen. Mit besonderer Ber?cksichtigung ihrer Beziehungen zur rum?nischen Bev?lkerung und ihrer Einstellung zur Vereinigung von 1918 (Scurta istorie a germanilor banateni), Editura Facla, Timisoara, 1980, p. 103 si p. 191.
20. Inainte de a muri, la inceputul anilor ’80, Schnellbach si-a descoperit vocatia de scriitor, redactind impreuna cu Ioan Iancu o carte propagandistica despre lupta impotriva gherilelor anticomuniste din munti, Noroi si stele, Facla, Timisoara, 1978.
21. Vezi in acest sens dezvaluirile lui Hans Wolfram Hockl, care s-a distantat critic de bagatelizarile si falsificarile istorice practicate de concetatenii sai implicati direct in politica national-socialista. Hans Wolfram Hockl, Offene Karten. Dokumente zur Geschichte der Deutschen in Rum?nien 1930-1980 (Cu cartile deschise. Documente privind istoria germanilor din Romania 1930-1980), Linz 1980; id., Deutscher als die Deutschen. Dokumente und Studien ?ber NS-Engagement und Widerstand rum?niendeutscher Volkspolitiker (Mai germani decit germanii. Documente si studii despre angajamentul nazist si despre rezistenta unor politicieni germani din Romania), Linz, 1987. Pentru opozitia catolica, vezi Franz Kr?uter, Erinnerungen aus meiner christlich-demokratischen Dienstzeit (Amintiri din perioada activitatii mele crestin-democrate), Freiburg, 1967.

textul n-ar fi rau, dimpotriva - daca am porni de la premisa ca poezia s-a oprit la Octavian Goga.

daca vreun olandez zicea, intamplator: ii spargem pe moldoveni in sferturi, sarea tot romanu verde sa zica: bah, strainii astia e inculti, habar n-are geografie.
cum mi-a zis mie un nene odata, la o nunta: dom'le, da' belgienii astia au iei asa vreo cultura generala, au auzit iei de stefan cel mare, de eminescu, de octavian goga?

zaraza

da' belgienii astia au iei asa vreo cultura generala, au auzit iei de stefan cel mare, de eminescu, de octavian goga?

tzaaaaatzoooooooo, mooooor!:)))))))))))))

Poemul Miorita circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice.

Poetul isi asteapta iubita ca impreuna sa cutremure o barca.

Animalele salbatice traiesc in padurea zoologica.

Datorita faptului ca Lapusneanu chinuia pe boieri taindu-le nasul, urechile, mainile, etc, el le-a devenit antipatic acestora.

Pescarul din Lostrita s-a inecat fiindca nu a putut sintetiza oxigenul din apa.

Ilie Cutiu era botezat buza de iepure deoarece un iepure violent i-a luat buza si a mestecat-o.

In multe poezii Octavian Goga a scos in evidenta natura si treieratul pe caldura.

Miron Costin nu foloseste cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romane.

In China traieste foarte multa lume care mananca o abundenta de orez, se incheie la gat si a inventat guma de la capatul creionului.

Harap Alb era femeie se imbraca in alb si semana cu Mihaela Radulescu.

La batranete imparatul naste un fecior.

Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.

Bivolul a furat branza in cioc si a fugit cu ea in copac.

Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decat in scris.

Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.


Vitoria este de 3 ori femeie pentru ca umbla cu capul pe sus.

Vitoria, pe langa calitatea de mama avea si pe cea de tata, calitate care este mult mai dificil de indeplinit.

Podul de la Drobeta Turnu-Severin, a fost construit de Apollodor din Damasc, al carui picior se mai vede si astazi.

Rascoala de la Bobalna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438.

In poezia lui Toparceanu gazele, gandacii si insectele, cum e cotofana, stau de vorba: Ce ne facem fetelor?.

Cand a intors capul Agripina a vazut cai cu cap de turc.

Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.

Calistrat Bogza a fost strangulat de caine.

Gheorghita este foarte tacut, dar explicit.

Vitoria Lipan este un Hitler in varianta feminina.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avand in zona o prezenta statornica.

Lebada moare de cate ori canta.

Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.

Din 2005 până în august 2012 președintele ICR-ului a fost scriitorul Horia Roman Patapievici, secondat de vicepreședinții Mircea Mihăieș și Tania Radu și de Dan Croitoru în funcția de secretar general.

Asta ca antreu ca sa stim de unde pornim. Se poate constata ca atat Ponta cat mai ales Basescu au treaba cu cultura precum baba cu mitraliera. Deci nu e vorba in cazul celor 4 ca unul i-a decorat si altul a refuzat pentru meritele lor de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Octavian Goga și Emil Cioran descoperite de Liiceanu si doar de el.
Aici e vorba din partea lui Base de a-si plati niste datorii fata de niste baieti si fete cu "naşul în suflet" care prin ICR, deci din bani publici, l-au sustinut puternic in Europa in perioadele de "rastriste" de apareau prin gazete articole scrise de tot felul de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Octavian Goga și Emil Cioran de pe aiurea "activati" de tot felul de "premii culturale" si care descriau nenorocirile de la Bucuresti cand se pusese piciorul pe grumazul democratiei si care democratie, justitie, etc insemnau obligatoriu Basescu.
Daca tragea Ponta un vant gata sareau Barrosu, Merkel, tanti Reading amica lu candidata la Europarlamentare Macovei si tipau ca se trage cu tunul la Bucuresti ca Base, pardon democratia, este in pericol. Astea s-au mai estompat ulterior cand publicul larg si-a dat votul asupra personajului amintit anterior si care a iesit nitel sifonat de sub fusta doamnei Merkel.
Si normal ca a urmat "pactul de colaborare" care a trecut repede in ring cand au inceput cu fervoare sa-si dea la gioale. Ce ar fi totusi de subliniat, fatarnicia dl-ui prezident care apara acum poporul de tentativele de jupuire ale lui Ponta, plangand cu lacrimi de crocodil pe umarul poporului asuprit pe care domnia sa l-a lasat in sapa de lemn prin "masurile dure dar necesare" lui & CO ca sa fie bine, sa nu fie rau... pentru ei de cand era presedinte, premier, justitiar sef, intr-un cuvant Dumnezeu... restul, da-i dracu. Inzecit mai dure intr-o economie care dudia atunci fata de azi, ajunsa pe butuci chiar datorita acelor masuri, efecte recunoscute pana la urma chiar de marele strateg economic la care, la promotie, intra si imprunutul la FMI din care poporul s-a ales doar cu plata datoriilor facute cu aceasta ocazie, cu banii s-au ales bancile, adica in mare banii s-au intors tot la aia care i-au dat.
Nu i-a exilat nimeni din cultura română pe Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Octavian Goga și Emil Cioran, este inca un episod din circul ce se desfasoara intre cele 2 palate. Nu stiu daca vreunul dintre cei enumerati au primit vreo "stea" dupa care plang acum cei 4 oameni de cultura si totusi aia veritabili au ramas in eternitate.
"Vă acuz de atac la demnitatea publică a Taniei Radu, Mircea Mihăieș, Dan Croitoru și a mea." - extraordinar frate, asta inseamna demintate publica sa folosesti o institutie a statului pentru a-ti sustine opiniile politice. Pai mi se pare la mintea cocosului ca cel impotriva caruia te-ai exprimat sa-ti dea cu flit acum, cand poate. Ce o fi asa de greu de inteles?

GOG - Giovanni Papini. este la fel de noua de fiecare data cand o citesc

Autor Octavian Mihaescu-Gochsheim









Minune în Alegerile din 2oo4, TVR opreste timpul în loc!





În U.E, exista temporar un milion de muncitorii români, sutinatori ai bugetul cu peste trei miliarde euro. Adaugând dispora/exilul, segment ce bate la peste un million de români, optinem o cifra impresionanta. Banuim ca 50% dintr-e cei cu drept de vot se vor prezenta la urne în sediile consulatelor, ambasadelor, centrelor culturale. Dând crezare TVR-i, care se lauda cu audienta a 90% dintr-e români din afara granitelor Tari, vrem sa vedem cum îsi informeaza electoratul, dar nu înainte a face un scurt istoric al acestui post TV!

Dupa debarcarea violenta a lui Vartan Archelian, TVR-i, o tine într-o continua reforma a grilei de program. S-a început prin-a se da citire unor as zise scrisorii venite pe adresa Redactiei de la telespectatori ai diasporei, care cereau vehement excluderea dezbaterilor politice, chiar eliminarea unor emisiuni autentic culturale. Azi se continua în exces, da citire mesajelor care lauda exceptionala a grila de program adoptata. Într-un cuvânt cei ce dorim emisiuni decente, cultura de calitate, informare politica, suntem bagati virtual la spitalul de nebuni. În perioada CDR, TVR transmitea extrem de promt relele socio-politice, abundând emisiuni despre saracia lucie si dezastru ce cuprinsese Tara si, nu uita a reaminti ce bine era pe vremea lui Ceuasescu, când n-e lefaiam în restaurante. Campania Electorala din 2000, a suferit de numeorase lacune tipice TVR, dar a existat informatie din tot spectru politic existent si, atunci nu exista un milion de muncitori români temporar în U.E. Subit atât TVR cât si comisari U.E, incepând din decembrie 2000, au început sa nu mai vada dezastru ci progrese fara precedent?! Practic observam acelasi procedeu ceausist, cu decorul schimbat-vulgarizat, în program non-stop al show-urilor ce da un plus de suces manipulatorilor, în fapt excluderea alternativei este problema. Acum sa revenim la scopul articolului, Campania Electorala 2004, via TVR-i!

Se “da” patru zile saptamânal, a 60 min/zi, în miez de noapate (1,10,ora Ro), când muncitori dorm neântorsi si, o alta emisiune electorala, cu durata a 25 min, la ora 11,30, când aceiasi muncitori trag de fiare. Din 60 min, 20 revin clipului PSD/Nastase, care pâna în 2007, garanteaza pe card, explozia de prosperitate si progres. Acest clip n-e reaminteste de al –XIV-le Congres PCR, unde cârmaciu se bâlbâia în delir, paranoic, asigurând minunea socialismului, care ca un voinic din basme, intr-un an s-a dezvoltat cât în 100, devenind un minunat Fat-Frumos! Batjocora la care suntem suspusi de peste 15 ani, face ca tot într-un Noiembrie, (2004), se se urle ca în urmatori patru ani, vom creste-dezvolta cât în 50, de-o frumuteste si minunatie ca în povesti! Pe lânga aceste abile analogi ceusist-cdr-iste existente în memorie, acest videoclip, reaminteste si limba de lemn, daca nu chiar otel, ca de dezbatere directa, cum este normal nici vorba. Cu o incredibila nerusinare în septembrie, douo saptamâni în cap, TVR-Jurnal, ne-a bombardat cu vizitele înopinante ale lui A.N în satele românesti. Aceste imagini folosite acum în videoclip, releva permanenta grija pentru agricultura, tarani, oameni ai munci, copii, tineri de la orase si sate, calapod-ceausescu. Agresivitatea si aroganta clipului, releva superioritatea sacralizata a acestui Nastase. Acum când scriu, acest articol, TVR, anunta ca Ion Iliescu, a primit o mie de metri patrati de pamânt, daruit de urgenta, într-un minut, sarmanilor din Mangalia, pe motiv ca D-sa detesta propietatea(?!) Pe acest fond paranoico-schrizofrenic nici un alt partid nu beneficiaza de reflectare, fie si sumar, a faptului ca a organizat o întrunire electorala.

În aceasta de campanie electorala, Jurnalul începe si sfârseste cu Mutu “printisorul afemeiat, drogat al fotbalului românesc”, zilnic aceasta stire a ocupat 20 de min din 30, a Jurnalului TVR, restul 10 min, Guvern, Iliescu si accidente de masina! Absolut nici un cuvânt despre existenta luptei electorale! Fiecare candidat la Presedintie, are alocat 25 de min, inclus clip electoral! Partidele parlamentare se bucura de darnicie, clipurile lor ce nu depasesc un minut, cu eceptia Aliantei D.A (2-4 minute), nu sunt încluse în cele 25 de min alocate expuneri programelor. Aceste clipuri sunt tramsmise la final împreuna cu cel al asociatilor etnice, sârbe, elene, evreiesti si romilor. » cine se poate plânge ca TVR, nu a fost echidistant si darnic cu timpi de antena » Bomboana pe coliva dezbaterilor, este pusa de moderator, a carei fiecare lungire-scurtare de vorbarie, rea-buna intentie, scade/creste timpi candidatului, reflectat electratului in/coerent. Astfel la uni candidati zboara secundele, la PSD, abia se misca din loc. Nu stim cu se face ca la patru candidati, a 25 min alocate fiecaruia, ce nu se contreaza într-e ei pentru a se consuma minutele concomitent, fiecare îsi expune lozincar minciunile, într-o splendita limba de lemn. Dezbaterea începe la ora 1,10, si termina la 1,35-1,40! Este în adevar o performanta a TVR, aceasta oprire a timpului.

În ultimi 4 ani, si-a facut aparitia PRR, sutinut de Victor Rebenciuc, Gabriel Liiceanu si de catre multi alti intelctuali, nu stim nimic despre ei. Ca si despre PNT-cd, care datorita Primarului Timisoarei, Gh Ciuhandu, da semne clare de revigorare sanatoasa, creascând în sondaje. Pe vremuri stiam, ca de nu suntem cuminti vin rusi, acum se repeta; “parteneri doresc continuitate numai cu PSD, altfel nu ne integram în U.E!” Nu avem crestin-democratie, liberalism, ecologisti nimic din toate aceste culori politice nu exista la TVR-i. Sfidarea sa fie complecta, PSD-Nastase, a adoptat culoarea albastra, pe care o exploateaza exagerat! Adica vezi idiotule din tara si în afara (mai ales), ca de fapt ei sunt si crestin-democrati, prin urmare exista si centru-dreapta în Romania, te crucesti nu alta! Daca analizam la rece situatia, observam si alte analogi, Noiembrie-Ceuasecu-Nastase. PCR a disturs partidele traditionale, instaurându-se la putere dictatorial. FSN-PSD- PD, a savârsit opera de exterminare totala, certificata legal, inclusiv de lumea civilizata . Au creat o minge ce si-o vor pasa uni la alti, precum voleiul jucat cu genialul Ceausescu, rol preluat de Iliestii-Nastasestii-Geoniti-Basestii-Romanesti. Anul acesta lipseste inflatia de sondajele de opinie, de ce au amutit si acestea? Sa se datoreze faptului caNastase si Geoana nu au reusit apropia de masele largi precum Iliescu, Basescu si Vadim? Sa fie teama ca Aliana D.A este posibil sa bata PSD! S-au procentul insemnat fidel crestin-democratiei, absenteisti de pâna acum, fosti sutinatori CDR-AC, reactivati electoral, pot incurca planu Nastase-Basescu a erija si crestin-democrati. Cert este ca miza si teama este mare, avem un indiciu si în presa scrisa, unde nu exista reflectare a altor partide în afara PSD, Alianta DA! Presiunile recente, în toiul bataliei electorale facute Redactiei R.L de catre WAZ, tot în aceasta directie bat. Curioasa insistenta patronatului occidental, cu ramificati solide la Brussel, precum Bodo Hombac la WAZ&RL, de-a impune divertisment gen TVR, marilor cotidiene R.L si EVZ!

Candidati pentru Parlament, s-au straduit ca pe vremea lui Ceausescu sa nu depaseasca în inteligenta si vocabular seful, limitându-se la lozinci, limba de lemn. Nu putem spune absolut nimic despre candidati PNT-cd, AP, PRR, care pentru TVR, nu a existat! Acum când scriu acest material, 22.11.04 ora 1,40 din noapte, pentru prima data sunt invitati 5 candidati, a unor necunoscute partide, ce au alocate 7 min fiecare, mai sunt trei zile si camapania se inchide!? Nu am sa insir cele cinci partide, pentru ca sunt umplutura PSD-TVR, ca sa se dea o fata, legalizeze, acepte corectitudinea democratica existenta în acest an!? Pâna la aceasta data când scriu materialul, cert este ca partidele autentic C.D, care au un potential electoral, absenteisti, fosti alegatori CDR/PAC, nu au avut aces la TVR-i. Este putin probabil ca în trei zile, deja TVR, ne anunta ca se încheie campania, ca acestea sa mai reuseasca face ceva, expune diasporei si muncitorilor temporari programele si ai sai candidati! Dintr-e candidati la Presedintia României, doar trei s-au remarcat. Gheorghe Ciuhandu, cel mai promitator, Marian Milut, interesant ca ideie si, Traian Basescu, care pare mai bun ca Prim-ministru, sub presedintia lui Ciuhandu. Vadim concureza pe Basescu eficient în segmentului electoratului care doresc un tatic ocrotitor, un presedinte justitiar, dictator. O moda care a ajuns si în România, sunt candidati cu Biblia la subsoara. O astfel de aparitie a fost RAJ (Kapur) Tunaru, care din iubire crestina doreste goli inchisorile. Se putea oare la acest circ sa nu existe si un preot (SUA), pe care Nostradamus la profetit salvator al României, exact as zicea el!. Gigi Becali, crede ca presedentia Tari, este a marca Gol în poarta goala, precum capul sau sec! Daca tot suntem vaduviti prin TVR de umor calitatativ, de care noi românii nu ducem lipsa, am mai râs si noi cu pofta de acesti bufoni, din pacate cu amaraciune. Dar ce putem face? Asta este moda zilei, atât ne “da” TVR, atât va dam si noi, cu fotbal&Mutu începuram, cu Becali&Gol sfârsiram povstea noastra!



Octavian Mihaescu

Gochsheim

As dori volumul "Umbra Cuvintelor" de Octavian Paler... daca cineva poate sa ma ajute il rog sa imi trimita un mail pe adresa adriapop_ro@cec.ro...
thank
tuturor o zi buna in continuare

OCTAVIAN SĂRBĂTOARE (Australia), profesor de studii ale religiilor şi filosofie

Prezentare la Congresul al X-lea de Dacologie şi la Academia Dacoromână – Iunie 2009 Bucureşti, România

RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI,
RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR

Proiectul a pornit odată cu lansarea pe 24 februarie 2009, la sărbătoarea Dragobetelui, a ideii de înregistrare a zamolxianismului ca religie în România şi Republica Moldova. Prezenta lucrare este centrată pe a răspunde la întrebarea: poate religia geto-dacilor să fie renăscută? Pentru aceasta am construit un argument bazat pe noţiuni de religie în general şi pe tradiţia populară religioasă românească în particular.
Ce împortanţă are religia în viaţa unui popor? În esenţă o religie se adresează sufletului, el însuşi chintesenţa fiinţei umane, în sensul de conştiinţă a existenţei. Binecunoscutul erudit Mircea Eliade afirmă că omul spiritual este într-o continuă opoziţie cu desacralizarea lumii spirituale. O astfel de constatare se aplică şi în cazul etosului românesc care astăzi este asaltat, în condiţiile expansiunii societăţilor de consum.
Ce este important în aceste circumstanţe? Este imperativ să ne redescoperim statornicia în identitatea noastră etnică spirituală. Precum spune cercetătoarea în domeniul etnografiei şi folclorului românesc, Corina Bistriceanu: „Ne paşte altminteri pericolul transformării în adevăraţi nomazi ai noii lumi desacralizate, în populaţii mişcătoare, cărora dorul şi urâtul nu le poate fi astâmpărat decât prin amintirea vetrelor părăsite”. Milioanele de români care şi-au părăsit vetrele după revoluţia din 1989 sunt o mărturie a atracţiei lumii desacralizate. Dar avem un mare avantaj, în comparaţie cu alte popoare din Europa. La noi, românii, există un filon spiritual sănătos rămas de la străbuni. În vestul Europei, mitologiile populare au pierit sufocate de dogma bisericii creştine.
Prezentarea RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, aduce în discuţie distincţia care trebuie făcută între cele două componente ale creştinismului ortodox românesc de astăzi, id est, creştinismul propriu-zis şi tradiţia religioasă strămoşească, urmaşă a ceea ce se ştie că reprezenta în vechime religia geto-dacilor, zamolxianismul.
Sincretismul religios, prin definiţie, permite o separare clară a constituenţilor. Ne întrebăm astfel, care sunt elementele de creştinism şi care cele autohtone româneşti? Răspunsul la această întrebare ne face să aducem în prim plan spiritualitatea arcului carpatin. În ceea ce urmează vom arăta cum religia nativă a românilor există acum şi aici, cu noi, în arealul carpatin. Cei mai mulţi dintre noi purtăm în suflet, mai mult sau mai puţin conştient, acest filon spiritual oriunde trăim în lume, la New York, Barcelona, Roma sau îndepărtatul Sydney.
Cum poate fi conceptualizat zamolxianismul modern din realitatea zilei, şi nu din trecutul istoric? Religia zamolxiană modernă are ca temei memoria colectivă a neamului românesc. Poate fi conceptualizată mai ales din tradiţiile populare ale românilor; ele conţin date necesare pentru a constitui un crez de factură religioasă, având prezente cele cinci componente esenţiale: definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă. Mărturiile istorice şi arheologice despre geto-daci servesc drept punţi de legătură cu spiritualitatea străbunilor românilor.
Faptul că în acest areal există felurite influenţe spirituale din multe culturi şi de la alte popoare nu handicapează constituirea unui crez religios carpatin. O cercetare a originii lor poate interesa pe antropolog, pe etnolog sau pe istoric şi mai puţin pe omul religios. Dimensiunea sacrului unui popor se îmbogăţeşte cu abundenţa şi varietatea ideilor spirituale ale altora. Religia zamolxiană modernă reprezintă stadiul evolutiv al filonului ancestral geto-dacic, şi nu o reconstituire a celui din vechime. La conceptualizarea zamolxianismului trebuie să se ţină seama de această premisă: nu reînviem spiritualitatea dacilor ci o facem să renască în haine noi. Veşmintele noi spirituale sunt cele ale zilei, ceea ce găsim în prezent în arealul carpatin. Din teologia populară se constituie o religie autohtonă care ne reprezintă ca popor. Alte popoare au procedat la fel când şi-au conştientizat spiritualitatea proprie. Exemple: Shinto japonez sau religiile amerindienilor sau ale aborigenilor australieni.
Prin renaşterea zamolxianismului vom reuşi să intrăm spiritual în matca proprie şi să devenim creatori conştienţi ai propriei identităţi spirituale. Timpul este de partea noastră, generaţiile care vor urma vor fi mult mai conştiente de spiritualitatea care ne reprezintă ca popor şi vor marginaliza importurile religioase care nu ne reprezintă pe noi, ci alte areale spirituale intrinseci altor oameni căutând legătura cu Dumnezeu şi salvarea în modalităţile lor caracteristice.

4.Activităţile sacerdotale în zamolxianism capătă forme specifice de rituri de trecere, iniţieri şi alte manifestări religioase caracteristice. La românii de astăzi primul sacerdot din viaţa omului este de exemplu moaşa care a ajutat la venirea copilului pe lume. Sunt felurite obiceiuri legate de prima baie a pruncului, de botez, de ajungerea la adolescenţă, maturitate, căsătorie, moarte. Se mai practică de exemplul obiceiul, mai mult sau mai puţin organizat, al existenţei unui sacerdot al casei, o persoană care are sarcina de a menţine tradiţia spirituală a familiei. Un astfel de rol va fi mai bine conturat odată cu cristalizarea societăţii zamolxiene moderne. Feluritele ritualuri, care acum sunt practicate mai mult sau mai puţin în cadrul creştinismului ortodox care patronează religia populară, vor căpăta coerenţă proprie zamolxiană.
Societatea zamolxiană este un organism în devenire. Vom asista treptat la un fenomen de renaştere a românilor pe o fundaţie spirituală ancestrală. Aşteptăm cu interes să-i cunoaştem pe preoţii decenei care se declară independenţi de clerul creştin-ortodox. Vom asista la construirea primelor temple zamolxiene moderne şi a noi sanctuare zamolxiene. În prezent le avem doar pe cele moştenite de la daci. Primul cimitir zamolxian îl avem deja la Săpânţa în Maramureş.
Ne întrebăm: Cine sunt zamolxienii zilelor noastre? Sunt milioanele de români, care deşi nu sunt pe deplin conştienţi de bogăţia spirituală pe care am moştenit-o de la străbuni, îşi vor da seama în timp de sinele lor autentic. Personal pot spune fără ezitare: Sunt zamolxian! Şi vor fi din ce în ce mai mulţi români care, realizând valoarea spiritualităţii noastre autohtone, vor afirma: Suntem zamolxieni!
În concluzie, discutând cele cinci teme fundamentale care constituie o religie, id est, definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă, constatăm că ele au consistenţă în spiritualitatea autohtonă a românilor. Lucrarea se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor din domeniul religiei zamolxiene moderne emergente. Am făcut un apel la înţelegerea emoţională şi logică a celor care consideră religia ca fiind importantă în viaţa lor. Premisele expuse fac referiri la noţiuni cunoscute la nivelul popular religios. Prin metoda evaluării deductiv-logice am construit un argument al renaşterii zamolxianismului.
Şi răspunsul la întrebarea dacă poate religia geto-dacilor să fie renăscută este: DA. În prezent există date suficiente pentru conceptualizarea zamolxianismului modern într-o religie care exprimă etosul poporului român şi al străbunilor lui geto-dacii, şi prin aceasta reaşezarea ca centralitate în conştiinţa românilor a spiritualităţii autohtone a arcului carpatin.
Vă mulţumesc pentru atenţie.

Copyright © Octavian Sărbătoare 2009 şi anii următori. Autorul dau dreptul de copiere şi publicare a conţinutului lucrării, parţial sau integral, în orice formă, fără modificări, cu condiţia ca dreptul de autor să fie menţionat şi păstrat.

"Din bucoavna regretatului trubadur Octavian Stoica "De-ale gurii din batrani" spicuim o reteta a unei mancari de berbec cu care se delectau musteriii pe la unele mustarii:
"Carnea lui rosie se taie mare si se frige iute, in grasime putina, la foc grozav, intr-o tigaie larga ca sa-ncapa, iar dupa ce s-a cernut peste bucatile rumene o tara de faina de grau curat, se stinge cu o zeama de oase careia i s-a dat culoare cu bulion de rosii si gust cu un catel sau mai multi de usturoi, cu foi de dafin, cu boabe de piper si cu cimbru, lasand-o sa fiarba inabusita sub capac. Pentru implinire, se curata cateva vinete rotunde-n solduri si lucioase ca o fatuca dupa scalda cand isi stoarce cozile intre salcii, iar vinetele astea se taie in lung si iarasi prin faina trecute ca prin vami si unse cu oua batute, se prajesc numaidecat in untura…"

(http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul-de-bucatarie/mustariile-capitalei-9598.html)

Imi permit sa introduc inca un mesaj scris de unu Ostrov in acelasi thread de pe FanClub, unde a scris si Codrin.

Na-m avut timp sa parcurg toate mesajele . . . . insa vreau sa-mi spun si eu punctul de vedere.
Mai inainte vreau sa spun ca pentru orice individ cu o sofisticare mentala mai mare de cinzeci de carti citite (din care nici una sa nu fie de suruburi, adica inginerie, sau cu liniute de dialog, adica beletristica, “argumentele” preluate de pe site-uri “subterane”, fac exact zero. Pe probate . . . .
Mai vreau sa-mi exprim dezgustul pentru unele pozitii copilaresti, pentru care daca unu’ ii aduce un contra-argument, atunci acesta e naiv ca ar crede in acel contra-argument, in schimb da dovada de o incetineala in rationament extreeeema, caracteristica, cand face o astfel de afirmatie:

<>


Pai de ce sa nu fie acelasi lucru, mosule!??
Principial, e acelasi lucru. NU cantitatea face diferenta . . . . Apoi stii de ce sunt atat de putini evrei (dar si alte minoritati religioase in pamantul islamului? O sa-ti zic eu:

Tu uiti ca imediat dupa evenimentul din ’48, cand 7 armate arabe au atacat de-abia mosita entitate statala evreiasca, leaderii natiunilor acestor armate, au lansat o chemare populatiei arabe locale, palestinienilor adica, de ‘a se tine de-o parte’, de “a se refugia” mai exact, pe teritoriile statelor lor, ‘temporar doar’ ziceau ei, pana cand ei, cei multi, cei viteji, cei “'cu Dumnezeu de partea lor”, au sa-i arunce pe “fii porcilor si maimutelor” - asa numeste “cartea sfanta” Coranul, pe evrei - in mare. N-a fost sa fie insa . . . . . iar “vitejii”, s-au ales cu un “cartof fierbinte’, pe care de atunci insa, au stiut sa-l transforme, cinic, in arma politica, in pion intru fermentarea urii pentru Israel si Occident. Pentru ca refugiatii, in ciuda miilor de miliarde venite din petrol in visteriile tarilor arabe, in ciuda imensului teritoriu de vreo 17 milioane de km patrati (Mai mult de ‘o Europa de la Urali la Atlantic’ si inca o jumatate) de care lumea araba dispune, au ramas ‘cantonati’, inchisi adica, in tabere mizere de refugiati, lipsiti fiind de drepturi umane, ce sa mai vorbim de cele cetatenesti, eventual, discriminati de autoritati, urati de populatiatia acestor tari (vezi cazul Iordaniei sau Libanului anilor ‘70). Daca arabilor din jur nu le trecea prin cap neinspirata idee de ‘ai arunca in Mediterana pe porci si maimute’, refugiati ioc azi. O belea in minus, adica. Minoritatea dintre arabii palestinieni care au ramas in ciuda incitarilor tampe ale leaderilor statelor arabe, au primit drepturi depline de cetateni ai noului constituit stat evreu, avand partide politice, reprezentare in Kneset, drepturi culturale si de educatie superioara, cum in alte locuri, nu zic care, nici macar prin anii 2000 nu se poarta . . . . . E bizar, caracteristic, dar ridicul sa vezi, ca singurii arabi din lumea Orientului care au drepturi civile si traiesc practic intr-o democratie, sunt palestinieni de pe teritoriul statului evreu. Risul piticului . . . . . . MAI INTERESANT INSA ESTE CE S-A INTAMPLAT CU MINORITATILE EVREIESTI - destul de numeroase - DE PE TERITORIUL STATELOR ARABE, DUPA MOMENTUL-SOC 1948.
Acum, pentru un est-european citit, care stie soarta tragica a minoritailor crestine ortodoxe de pe teritoriul “califatului”, nu cred ca poate fi vreo surpriza. Sa nu uitam, palestinieni, maroniti, vechii siriaci, fenicieni, copti, sarbi, rusi, armeni, greci, romani, toti au disparut sau au suferit pierderi imense de pe urma statutului de dimitudine - sau “doar” vasalitate, dupa caz - impus de statul islamic in perioada sa araba sau turca.
Pai evreii din statele arabe imediat dupa 1948, au fost ‘ciuca bataii’, tapul ‘ispasitor’, persecutatii, tinta facila a fanatismului impotent si prostiei moaienajoaze a arabilor si regimurilor lor arhaice. Un imens val de refugiati, adevaratul val de refugiati in sensul propriu in Orient, au fost evreii. Matematica e cruda: In doar cativa ani, intre 600 si 800 de mii de evrei, se refugiaza, plecand din tarile in care existau de sute de ani, doar cu ce aveau pe ei. In ciuda lipsei de mijloace, in ciuda inerentelor dificultati ale inceputurilor unui stat, acestia sunt integrati si absorbit, cu costuri imense insa. 140 000 evrei in Algeria in 1948, mai putin de 100 azi. 75 000 de evrei in Egipt in 1948, doar 200 azi. 265 000 de evrei in Marocul anilor ’48, mai putin de 4000 azi. Evident, e insa o greseala sa afirmi ca doar evreii sunt sau au fost victimele persecutiilor in statele arabe. Sa fim sinceri, toate minoritatile sunt discriminate acolo, majoritatea insesi ‘auto-discriminandu-se’ si ca.ca.ndu-se efectiv, in continuu, in propriul ei viitor. Islamul nu poate rabda altceva decat musulmani, iar lumea in viziunea musulmanilor neputand sa fie, finalmente (binecunoscutul principiu al ‘dar-el-islam’ si ‘dar-el-harb’), decat musulmana, pana atunci la fel, dar ‘fara sa stie’ saraca asa cum ne explica Coranul . . . . . iar datoria fiecarui credincios fiind, sa aduca constiinta pe . . . . "inconstienti"; cu centura de trotil prin cafenea, sau avionul prin zgarie-nori, inshalah!

Istoric deci, discriminarea facuta de arabi contra minoritatilor lor evreiesti, precede "discriminarea" minoritatilor arabe din statul Israel, discriminare care in fapt nici nu exista: arabii din statul Israel, sunt populatia araba cu cele mai multe drepturi cetatenesti si politice (de ex. primarul celui mai mare oras evreiesc este un arab), din zona, lumea araba fiind recunoscuta pentru caracterul ei retrograd si primitiv in materie de drepturi; da o tura cand te mai manca degetul sa citesti mizerii de pe site-uri underground si pe site-ul Natiunilor Unite, Agentia numita PNUD (programul natiunilor unite pentru dezvoltare), si citeste ultimul raport asupra lumii arabe, intocmit de intelectuali arabi: indici de libertate cetateneasca mai mici decat in africa neagra . . . . femei oprimate, religie care interzice traducerea cartilor, 300 de milioane traduc annual cat Grecia, si au trades in ultima mie de ani cat Spania intr-un an, etc.
Nu face confuzia intre populatia araba din teritoriile ocupate sau din taberele de refugiati, cu arabii din Israel. In privinta ocuparii teritoriilor, ei bine, si Romania ar ocupa un teritoriu de pe care se fac atacuri impotriva cetatenilor lui, si inca IMPOTRIVA POPULATIEI CIVILE. Simti nuanta, sau iti fac desen? Nu il ocupa ca sa-l cotropeasca, ci ca sa aresteze sau omoare niste teroristi, nu ucid nediscriminat si intentionat populatie civila!!!
Apoi refugiatii, trebuie sa le stii istoria: cum au aparut ei?

Dar sa-mi zic parerea despre anti-semitism: el exista, si bizar, azi el este apanajul stangii europene. El este insa si traditional calul de bataie al dreptei extreme.
Daca e “pui al inculturii”? Raspunsul poate fi “Da!”, insa se impun oarece bemoluri. El a aparut si din cauze care nu tin de incultura, ca de exemplu lupta pentru un loc mai in fata in societate: secole la rand, populatia autohtona s-a batut sa dizloce evreii din meserii si functii considerate “traditioanle”, asta ducand datorita nerabdarii unora la nationalism excesiv si anti-semitism. E greu sa-i judeci pana nu le intelegi lumea si situatia Romaniei, de ex. pe un Alecsandri, Goga, Hasdeu, Eminescu, Helliade-Radulescu sau Nicolae Iorga. E mai putin greu sa-i judeci si acuzi pe un Nae Ionescu sau Paulescu (ala cu insulina). Ideea este ca meseriile asa-zis traditional-evreiesti, medic, bancher, carciumar, inalt-functionar, camatar, etc. isi au explicatii istorice pentru care nu evreii sunt responsabili, ci insasi dogma crestina si biserica, care i-a alungat candva, la inceput, undeva la marginea societatii medievale, fiind singurii, de ex., carora nu li se interzicea practicarea camatei, nefiind crestini, camata care insa devenise necesara etapei de evolutie a societatii (forma istorica incipienta a sist. bancar, azi recunoscuta ca responsabila progresului Europei).


Ultima data editat de Evgheni Ostrov pe 09-11-2003 la 02:56

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Viata pe un peron - Octavian Paler
Arta de a iubi - Erich Fromm
Soareci si oameni - John Steinbeck
Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda

Fiul calugarului Vasile



Editorial de Cristian Tudor POPESCU



Dupa scorul inregistrat de C.V. Tudor si PRM, dl. Octavian Paler vorbeste de sinucidere colectiva. Nu impartasesc parerea domniei sale, desi C.V. Tudor prevesteste periodic in Romania mare" inexorabila si apropiata sinucidere a sus-semnatului. Va trebui sa convietuim intr-un fel, in vremurile care vin, cu un PRM votat dupa toate regulile democratiei. Ii este data Romaniei si aceasta incercare, dupa chinurile pe care le-a indurat de 10 ani incoace.

Ceea ce nu inseamna ca putem sa ne facem ca nu s-a intamplat nimic, sa zicem ca au avut loc niste alegeri si cu asta basta. S-a petrecut un lucru grav, democratia a provocat in Romania o malformatie maligna a organismului politic. Democratia nu functioneaza sanatos in orice conditii: daca mediul economic si spiritual dintr-o tara sunt alterate pana la fibra, atunci mecanismul democratic, aidoma unor ovare iradiate, poate naste monstri. Al cui fiu este acest C.V. Tudor, care umple acum ecranele, privind natia cu o cruzime paterna prin superochelarii sai Gucci? Raspunsul e pe cat de socant, pe atat de limpede: al calugarului Vasile.

Potrivit unei atente analize IMAS, publicata ieri de ziarul Adevarul, nu mai putin de 29% dintre cei care l-au votat pe Emil Constantinescu in 1996, acum l-au votat pe C.V. Tudor! Dupa ce uimirea se mai duce, prima intrebare este: cum se pot agrega in mintea unui om doua optiuni atat de diferite? Raspuns: cele doua optiuni nu sunt, in esenta, diferite. In 1996, Constantinescu a venit cu un discurs mesianic, soteriologic, de salvator, de erou liberator. Cifrele pronuntate de el - 60 miliarde de dolari, bani care vor veni din afara, 15.000 de specialisti - nu tineau de economie sau tehnica, ci de paranoia personajului, care se inchipuia buricul lumii, viitorul lider regional". Politicienii au fost asimilati - De acum incolo nu se va mai sacrifica poporul, ci conducatorii" - unor apostoli pregatiti sa indure martiriul in numele lui Iisus Constantinescu. Finalul cu Credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu?" si invocarea calugarului Vasile care semana cu Corneliu Coposu" a inscris decisiv in zona misticii si aratarilor religioase imaginea unui presedinte Constantinescu care, altfel, s-a dovedit un natarau desavarsit in materie de economie, administratie, alegerea si conducerea oamenilor.

Pe ce-a batut moneda Constantinescu de la bun inceput? Pe cruciada anticoruptie, pe lupta" galagioasa cu mafia, ca asta nu cerea cunostinte economice si manageriale aprofundate si prindea la public. Nu va suna cunoscut? Ce deosebire este intre cruciada anticoruptie a lui Constantinescu si Jos mafia, sus patria!" a lui C.V. Tudor? Una singura: Constantinescu a apucat sa esueze jalnic, C.V. Tudor inca nu. Fabuloasele miliarde de dolari ale lui Constantinescu se transforma, in programul PRM, in alte surse de finantare externa", care vor permite suspendarea temporara a inrobitoarelor acorduri cu FMI si Banca Mondiala". Cine o sa ne dea banii astia? Le Pen, Jorg Haider, Khaddafi, Saddam, Putin? Coreligionarii din America ai lui C.V. Tudor? In fine, la C.V. Tudor cei 15.000 de evanghelisti sunt trei, Puzdrea si Corleone, ceea ce nu-l impiedica pe tribun sa invoce sistematic Biblia si pe Dumnezeu. De la Iisus Constantinescu la Vadim Hristos. Acesta este autotransplantul care s-a petrecut in creierul consumatorilor de miracole din tara noastra. Nici nu-i de mirare intr-o tara in care 55% din populatie crede in Judecata de Apoi si in Rai. Ei isi pot manifesta optiunea si in afara politicii: sunt cei care au jucat la Caritas (ne miram acum ca il voteaza Clujul pe C.V. Tudor?), au pus si au pierdut bani la Safi, la FNI, si daca maine mai deschide unul o taraba unde zice ca inmulteste banii de 10 ori, dau navala. Pentru ei, capitalismul e societatea in care fie te imbogatesti din nimic, fie, daca ratezi chestia asta, vine statul si iti da.

Natura mesianica a votului acordat lui C.V. Tudor rezulta si din infrangerea lui Isarescu. Actualul premier este cel care a avut la dispozitie, spre deosebire de Ion Iliescu, C.V. Tudor sau Theodor Stolojan, sacul bugetar pentru a mitui electoral populatia. Si a practicat o mita electorala porceasca, azvarlind cu promisiuni si bani in cine s-a nimerit, stergand datorii, acordand indexari, suplimentari, pomeni si culminand prin stergerea prin OUG a datoriilor catre stat ale tuturor intreprinderilor din tara, fie de stat, fie private - un indemn clar sa nu mai plateasca nimeni impozite in Romania, sa se termine o data cu statul asta national si unitar. Daca ar fi fost vorba numai de saracie si foame, lumea ar fi trebuit sa-l voteze pe binefacatorul" Isarescu. Iata insa ca asa-zisul tehnocrat n-a recoltat decat 10 procente, iar C.V. Tudor a fost votat in Transilvania, zona mai bogata decat restul tarii. De unde rezulta ca sunt multi cei care asteapta un Mesia, nu o suta de mii de lei in plus la pensie.

Cu tinerii insa, multii tineri intre 18-29 de ani, destui dintre ei pentru prima data la urne, care l-au votat pe C.V. Tudor, e o alta problema. Ei sunt produsul ultimilor ani de tranzitie spre neant din Romania. In acesti ani, ecranele patriei au fost invadate de o maree neagra, de o revarsare infioratoare de kitsch, de vulgaritate, de prost gust, de bancuri groase si porcoase, amestecate cu antisemitism, rasism, sovinism. Daca Vacanta mare" face succes de public, mai e de mirare ca a fost votat C.V. Tudor? Valorile publice ale epocii au devenit grosolania, desantarea, smecheria, gura mare, tupeul nemarginit, combinate cu lacrimile produse la comanda de emisiuni storcatoare de glande si cu luciul fetelor de gagici misto si baieti cu bani. O lume pe cat de falsa, pe atat de scaldata in culorile vii, electrice, pulsatile ale superficiului, superficialitate plus artificiu. In acest univers televizual a navalit C.V. Tudor, o mixtura de Robocop (Sunt programat sa-i termin!"), manual de istorie, Bingo, baiat de cartier, telenovela, O noapte cu Adrian Paunescu si Vreau sa fiu miliardar. Asta a fost C.V. Tudor in ultimele doua saptamani ale campaniei electorale - un nou show de succes pe toate ecranele. Daca ar vrea sa devina showman de televiziune, C.V. Tudor l-ar aduce pe Florin Calinescu in sapa de lemn. Din nefericire, el vrea sa fie presedinte...

O generatie intreaga a fost, deci, anesteziata spiritual pe cale audiovizuala pentru a primi acum in ceafa injectia cu vadimism. Cu atat mai usor cu cat cei tineri nu stiu cu ce s-a ocupat C.V. Tudor inainte de '89, iar de Elena Ceausescu au auzit vag. Mai invoca si alte motive tinerii care l-au votat pe C.V. Tudor: de pilda, sa obtina usor azil politic in Occident dupa ce ajunge el presedinte. O, Doamne, ce-am trait sa aud, la 10 ani de la Revolutie...

Ca si cum n-ar fi de-ajuns raul imens pe care l-au facut acestei tari, felurite specimene de pe dreapta, cederisti, ghedesisti, intelighenti sustin acum teoria cretina ca PDSR i-a dat in mod deliberat voturi lui C.V. Tudor, ca sa aiba Iliescu un adversar usor" in turul II. Cat de usor, rezulta din declaratia de ieri a liderilor PDSR, ca, daca C.V. Tudor castiga presedintia, atunci PDSR se retrage si lasa PRM sa faca guvernul. Migratia reala a voturilor de la PDSR la C.V. Tudor, deja inregistrata in proportie de 11%, este un fenomen ingrijorator pentru liderii PDSR, nicidecum unul pus la cale.

O alta diversiune, venind din partea unor jurnalisti absolut independenti", in fapt sustinatori vicleni ai lui C.V. Tudor, este aceea ca Occidentul ii trateaza la fel pe Ion Iliescu si C.V. Tudor. Fals. Fata de fostii comunisti, Occidentul are o atitudine nuantata. Daca are interes sau constata ca respectivii au devenit niste democrat-capitalisti in toata regula, atunci fac abstractie de trecutul comunist. Este cazul cu Kwasniewski in Polonia sau cu Gyula Horn in Ungaria. Este cazul Coreei de Nord sau Vietnamului, cu care SUA isi dezgheata relatiile. Ex-comunismul lui Ion Iliescu nu e nicidecum o piedica de netrecut in relatia cu Vestul. Depinde de ce se intampla efectiv in Romania.

In schimb, cand vine vorba de antisemitism, ultranationalism, sovinism, xenofobie, s-a incheiat orice discutie. Reactia Vestului este automata, brutala, necrutatoare. O Romanie condusa de C.V. Tudor sau cu PRM la guvernare inseamna un ghetou carpato-danubian. Nici un roman nu va mai avea dreptul sa se duca sa caute de munca nici pana la Budapesta. Orice finantare externa va fi oprita. Nici un sef de stat civilizat nu mai calca la Bucuresti.

Dupa 4 ani cu Iisus Constantinescu, am ajuns in urma Bulgariei. S-a ivit acum ocazia de a cobori si mai jos. Alegerea ne apartine, nu ne-o impune nici o cizma ruseasca sau americana. Daca noi, romanii, vom crede in majoritate ca merita, democratia ne permite sa aruncam Romania in timpul mort, in singuratatea de plumb a ultimilor ani ai lui Ceausescu.

Copyright S.C. ADEVARUL S.A