la ordinul dumneavoastra

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

Violenta in familie isi scoate ghearele

Mediul familial devine pe zi ce trece o modalitate de exprimare a agresivitatii acumulate din afara lui

Conflictele sunt „rezolvate" de multe ori printr-o forma de agresiune verbala sau fizica.
Ne confruntam din ce in ce mai des cu evenimente de violenta familiala in toate formele ei, de la cea fizica si sexuala, pana la violenta psihica. Chiar daca situatiile de violenta domestica nu ne vizeaza direct, cu siguranta putem da exemple concrete de astfel de cazuri.
Studiile sociologice privind mediul in care se manifesta acest fenomen releva o stare de fapt deloc incurajatoare: mediul familial este cel mai violent dintre mediile sociale. Cum numai o parte din actele de violenta sunt descoperite si raportate politiei sau spitalelor, se poate trage concluzia ca fenomenul este mult mai raspandit decat se arata in sondaje.
Pe fondul schimbarilor rapide si spectaculoase care caracterizeaza societatea in ultimii ani, familia devine mediul de exprimare a agresivitatii refulate, de descarcare a stresului acumulat in afara mediului familial. De cele mai multe ori, conflictul "se rezolva" printr-o forma de agresiune verbala sau fizica, mult mai la indemana decat orice incercare de comunicare de bun-simt.



Formele violentei familiale

Sub conceptul de violenta familiala se recunosc manifestari de agresiune verbala, amenintari si atacuri, izolare, pedepsire sau intimidare. Violenta psihica este identificata ca fiind cea mai frecventa forma de violenta domestica, dar si cea mai putin observabila si mai putin marturisita.
Violenta, in oricare forma ar fi ea, nu trebuie acceptata. Dupa principiul adanc inradacinat cultural care spune ca „rufele se spala in familie", persoanele agresate, in majoritate femei, isi accepta rolul de victima si spera in mod nejustificat ca nu va mai exista o situatie similara.
Motivele pentru care femeia agresata isi accepta situatia si tace sunt variate. De multe ori, argumentul invocat este dependenta financiara de partener, existenta copiilor si imposibilitatea de a le asigura un trai decent, fara resursele materiale ale sotului. Un motiv puternic este si dependenta emotionala. Obisnuita sa traiasca pentru si prin partenerul ei, femeia abuzata va lua greu decizia unei despartiri. Saracia relatiilor sociale si familiale si lipsa unui suport moral ii vor alimenta sentimentul de nesiguranta si de neincredere in sine, preferand astfel un compromis in locul unei existente bazate pe independenta.

Copiii sunt cei mai afectati

Copiii supusi mediului violent din familie vor avea cel mai mult de suferit. Riscul depresiilor infantile, al sentimentului de culpabilitate si al anxietatii de abandon este foarte mare. Micutii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si, astfel, singuratatea lor din copilarie se va prelungi la maturitate. Aceasta situatie genereaza ulterior un comportament agresiv asemanator cu cel din familia de baza.
Principalele posibilitati de depistare a cazurilor de violenta familiala sunt realizate de sistemul medical si politie. Chiar si in aceste circumstante intervin insa dificultati. In sistemul medical, lipsa de timp pentru o cercetare minutioasa, precum si nerecunoasterea de catre femei a faptului de a fi fost abuzate, anuleaza orice posibilitate de depistare a victimei si de rezolvare a situatiei conflictuale.
Una dintre prejudecatile cu care se confrunta societatea romaneasca este ca actele violente se produc numai in familii cu un nivel financiar scazut. Se pleaca de la premisa ca dificultatile materiale prin care trece familia reprezinta cauza principala a violentei din interiorul ei. Totusi, violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale, fara exceptie, insa cei cu un statut social ridicat sunt mai putin dispusi sa o recunoasca. Acestia sunt cel mai adesea impiedicati de rusine, de eventualele implicatii negative asupra carierei sau de lipsa de suport social.

Cauzele violentei familiale

Factorii care genereaza violenta familiala sunt atat de natura economica, cat si culturala. Cea mai des invocata cauza este situatia economica a familiei sau statutul social precar, care aduce frustrari si nemultumiri permanente. Printre motive se mai inscriu si dificultatile sexuale, dar si abuzul de alcool, droguri sau diverse medicamente. Studii recente arata ca aproximativ 75% din femeile cu parteneri alcoolici au fost abuzate.
Este evident faptul ca schimbarea in plan economic atrage dupa sine schimbari profunde de ordin social. De aceea, avand in vedere sacrificiile materiale si insecuritatea sociala implicita, se poate anticipa pentru urmatorii ani, mentinerea, daca nu chiar agravarea unor serii de tulburari de adaptare concretizate in comportamente agresive. Pe fondul perimarii valorilor traditionale, agresivitatea sociala a crescut, iar la aceasta crestere se adauga si faptul ca nu exista o protectie sociala eficienta.
O alta cauza importanta care poate fi adusa in discutie este lipsa unor modele pozitive. Agresivitatea care a invadat si a contaminat toate canalele informationale furnizeaza pseudomodele, ce sunt rapid preluate si adaptate la nivel familial.
Mentalitatea traditionala a contribuit si ea la accentuarea dependentei femeii de barbat si a obligat-o sa asculte de legile societatii patriarhale, in care predomina valorile masculine.
Se cunoaste faptul ca femeia este cel mai adesea victima violentei domestice, dar la fel de bine exista si cazuri de violenta asupra barbatilor din partea partenerelor de viata.
Violenta familiala afecteaza profund comportamentele. Cele mai intalnite manifestari psihopatologice sunt izolarea sociala, neputinta de a comunica, neincrederea accentuata, depresia, atacurile de panica, tentativele de suicid, precum si abuzul de alcool si droguri.

Copiii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si vor imita la maturitate comportamentul agresiv din familia de baza.
Violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale.
Lipsa unor modele pozitive reprezinta una dintre cauzele agresivitatii din interiorul familiei.



Crede si nu cerceta!...

Domnule Firimita,

experienta dumneavoastra este coplesitoare, intr-un fel as spune ca ati fost binecuvantat cu suferinta, dar strabate in randurile pe care le scrieti aici si in interviurile din linkurile oferite in introducere dorinta profunda, fundamentala, de a zambi curios lumii inconjuratoare, cu o inocenta de invidiat. Ma intreb daca alegerea inocentei este constienta? Privind pentru prima oara lucrarile de arta al carui autor sunteti si cunoscandu-va, de-acum, povestea, nu reusesc sa vad altceva decat amintirile sublimate despre trecut ca o povara inca apasatoare...Cand vorbiti despre limbajul distinct pe care ati reusit sa il stapaniti in pictura in ultimii ani va referiti cumva exclusiv la forma de a spune acelasi "vers" dintotdeauna (despre moartea temporara a trecutului, prin arta), sau implicati aici si schimbarea continutului de mesaj? Mai spuneti intr-un interviu ca, la inceputurile dumneavoastra pe plaiurile americane ati refuzat orice contact cu expatriatii romani, continuand insa sa pictati peisaje din Romania natala. Aparent, aceasta declaratie existentiala presupune o contradictie. Cum ati reusit sa o rezolvati?
Pentru mine, personal, sunteti o revelatie, multumesc lui Daniel Racovitan ca v-a invitat aici, altfel nu stiu cum as fi putut afla de existenta dumneavoastra. Felul in care povestiti, pictati, raspundeti intrebarilor....este absolut covarsitor, aveti harul de a transmite emotii puternice si nu numai, ma refer la faptul ca emotiile sunt recipiente pentru idei si revelatii.
As fi absolut recunoscatoare daca ne-ati povesti si despre experienta dumneavoastra ca scriitor intr-o limba ne-materna. Pana atunci, visez sa pot achizitiona Scenes from Childhood, cu autograf desigur. :)))

Si inca o curiozitate de final: cand ia sfarsit supravietuirea?

Multumiri infinite,
core

Si de ce sa nu fi antisemit Cind observi pe pielea ta ca acesti oameni sint de o raritate rasissiti de nuti vine sa crezi.
Incearca tu ca si crestin sa faci ceva unde doamne fereste ai avea prospectul de a cistiga in afaceri cu oameni astia.E imposibil
Si ma refer la prospect-ul de avea un cistig in afcere. Nu imediatul cistig , si atunci vei fi imediat inlaturat, lasat sau abandonat fara nici-un fel de explicatii.
Daca traiesti prin mijlocul lor ca si crestin tie foarte greu sa nu devii antisemit cind ii vezi cit sint de parsivi si de hotii.
Sint cei mai mari hoti ai lumii si nu ma intelege aici ca ei vin si iti fura din casa , din buzunar cum ni se duce noua veste prin europa ca de multe ori cind intilnesc oameni din europa mie rusine sa le spun ca sint roman sa nu ma faca si pe mine hot.
Vorbesc de hotii lumi de evrei care au furat si fura prin politica , prin salile pentagonului , prin camerele casei albe si prin felul cum corup pe cei coruptibili cu banii lor.
Cum au furat palestina , cum fura din irak acum , cum fura din romania , de au ajuns in capatul politici si ea facut pe mamaligari de politicieni romani sa fie in slujba lor pe fata sau prin spate.
Cum sa nu fi antisemit, cum poti rabda sa nu fi frustrat d atita hotie pe fata si in acelasi timp se pling de antisemitism.
E oare lumea asa de oarba si sa accepte chiar totul de ce se pling ei?
Nu cred ca e posibil sa nu accepti ideea ca a fost multa evreiime omorita in ww2, dar e posibil ca cineva sa treaca cu vederea fara sa vada si de ce .
Oare nu trebuie sa mergem acolo si sa vedem cum sa ajuns la decizia aceea de a omori pe evrei?
Trebuie sa ne uitam putin ,eu cred , la pozitia social-politica si mai ales economica a evreiilor din germania in aceea perioada.
Au ajuns la un punct de a comanda si da ordine si infiltra in politica de guvernare a aceei tari, direct sau indirect si atunci siau dat singuri in cap.
Ei o fac acum nu numai in U.S, israel , dar in multe tari.
Si atunci cei care vad bine o spun cu gura mare , dar o spun in asa fel ca sa nu para politically incorect , sa nu fie condamnati de antisemitism.
Domnilor si doamnelormulti veti sari in sus acum la cele mai sus spuse de mine dar nu pot sa nu le spun ca nu as fi adevarat cu mine.
A fi antisemit nu inseamna neaparat sa ajungi la un punct vicious impotriva oricarui natiuni, in opinia mea inseamna idea ca esti liber sa spui personal ceece simti tu ca persoana impotriva oricarei lumi, cind vezi si simti niste nedreptati facute pe scara globala.

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

Dle Firimita, multumesc pentru raspuns si abia il astept pe urmatorul.

Comparatia cu ceapa este foarte picturala, imi permit sa imi imaginez ca poate fi o idee in lucru.

Vorbiti despre libertatea de a ajunge la sine insusi ca raspuns la intrebarea "unde se sfarseste supravietuirea", or aceasta este o calatorie interioara care include reintoarceri repetate, independenta de peisajul exterior. Va spun sincer ca arta dumneavoastra imi apare ca un jurnal de bord al unui alter ego care a incercat sa isi supravietuiasca siesi, nu unui context istoric, oricare ar fi acela. Cheia cred ca o constituie dizolvarea culorilor pe care le folositi ca sa supravegheati cumva epica fiecarui tablou, macabra in fond, ca orice amintire a fricii sau a unei bucurii neterminate. Dumneavoastra temperati de fapt povestea, pictand-o. M-am intrebat de unde senzatia aceasta de fantomatic a lucrarilor dumneavoastra, in prezenta negrului acela puternic nocturn de ne-fiinta, care separa spatiile, a detaliilor si a luminii ne-pamantesti? Daca gresesc, corectati-ma, va rog, poate nu asta v-a fost intentia: am impresia ca nu doriti sa separati obiectele unele de altele, ci spatiile lor vitale mai degraba, care iata, in Remembrance of Things Past, sunt in interior (vezi extensiile cuprinse in conturul gramofonului, nu in afara sa)...citindu-va cum vorbiti despre regasita abilitate de a trai legat de exteriorul american, ma intreb a cui prezenta o simtiti inca in ceafa si de ce INCA acel ultimativ gest de "aceasta intentie in culoare imi apartine, va somez sa pastrati distanta" ? Alter ego e roman sau american? Credeti, de fapt, ca mai conteaza ce nationalitate are frica? Va doresc sa o pictati pana la epuizarea sursei de inspiratie si sa fiti pe deplin fericit in Noul An :)

Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Dragii mei romani,daca sinteti romani si nu va invatati copiii romaneste inseamna ca nu sinteti chiar romani,daca sinteti romani si nu va intereseaza daca copiii dumneavoastra nu vor sa invete romana iar nu sinteti chiar romani dar daca sinteti romani si dupa doar doi ani de vietuit intr-o tara straina va doare-n cot de ce limba vorbesc copii,va considerati pragmatici si internationali,ca bunicii pot sa invete engleza sau franceza sa comunice cu nepotii.....apoi eu domnilor chiar ca va cred ca sinteti romani! Mos Crakuin!

Ma intrebam daca Rauschenberg a facut vreodata schite pe computer pentru lucrarile lui, sau doar colaje din hartie drept schite. Dar dumneavoastra, folositi computerul pentru colajele pe care le faceti? Ce parerea aveti arta digitala in general? Ce impact are asupra pictorilor?
Ati simtit o presiune, interioara sau tinand de "moda" ,ca sa va indreptati inspre arta digitala?

Din cate stiu,in Romania s-au format 2 caste inchise: una practicand old media, alta new media. Uneori arata chiar a razboi rece. Pictura nu mai e primita in multe manifestari de arta contemporana, iar new media e refuzata in unele saloane consacrate. Sper ca in cativa ani sa devina mai toleranti, pentru ca ar avea cu totii de castigat.

Sunteti la curent cu arta contemporana din Romania? Exista vreo personalitate in arta plastica de la noi care v-a impresionat?

Si despre America: dumneavoastra mergeti cu masina acolo ca sa va cumparati paine? Modul asta de a cumpara painea mie imi sugereaza fragilitatea comunitatilor lipsite de un corner shop. Nu va lipseste micul corner shop european(si aici pe cale de disparitie)? Preferati sa locuiti intr-o suburbie sau in orasul propriuzis? Si de ce?


La multi ani!

Pãpusari, eroi si câstigãtori (23.12.2003)



Marcarea evenimentelor din decembrie ’89 aduce în fiecare an aceleasi întrebãri, cele mai multe rãmase fãrã rãspuns. Cu trecerea timpului, si actorii principali ies unul câte unul din scenã.
Cãderea regimului Ceausescu, devenitã certitudine în doar câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, devine din punct de vedere istoric tot mai mult o poveste nebuloasã. Nu vreau sã mã alãtur vocilor care sustin cu vehementã partizanã teza loviturii de stat. Nu pot însã nici accepta, ca o fatalitate, lipsa oficialã de interes pentru lãmurirea aspectelor neclare ale faptelor din acele zile încrâncenate si udate de sânge.
Paginile editiei de astãzi a „Jurnalului National” aduc în atentie o serie de personaje aflate în prim-planul evenimentelor din decembrie ’89. Procesul sotilor Ceausescu, asa cum s-a desfãsurat, rãmâne încã plin de enigme si gãunos din punctul de vedere al Justitiei. Presedintele în exercitiu, dl Ion Iliescu, spunea recent cã împuscarea sotilor Ceausescu a fost un act revolutionar, ceea ce ar da, astfel catalogat, o justificare sentintei neargumentate si procedurii sumare. Este însã de neînteles cã la atâtia ani de la Revolutie – sã acceptãm termenul – în loc sã lãmurim ceea ce s-a întâmplat, apar noi semne de întrebare, fãcute sã adânceascã misterul. Disparitia dosarului procesului Ceausescu este în acest sens ultimul dintr-o lungã serie de fapte care întãresc convingerea cã sunt multi interesati în stergerea urmelor. Sã nu ne mire când vom auzi cã de la Televiziunea Românã au dispãrut casetele procesului de la Târgoviste. Oricum, multi dintre cei care au vãzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militarã condusã de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispusi sã vorbeascã, au cãutat sã intre în anonimat sau au fost trimisi departe de tarã.
Nu cred însã cã intrarea în negurã si uitare a faptelor sunt o fatalitate si ar fi imposibilã gãsirea cât mai multor rãspunsuri la întrebãrile despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Pierderi de documente din institutii ale statului si pierderi de memorie ale martorilor la evenimente fac sã te gândesti cã operatiunea de ascundere a adevãrului ar fi programatã si condusã de un Saddam bine ascuns. El a manevrat atunci si pãpusile care au iesit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind scoase din scenã cu discretie. Eroii au fãcut si ei parte din joc, iar câstigãtorii programati.
Nu cred într-o asemenea teorie a conspiratiei din simplul motiv cã în România nu poate sã dãinuie o organizatie de o asemenea eficientã si duratã. La noi, totul se bazeazã pe improvizatie, inspiratie si efortul nu are suflu lung. Multe din întâmplãrile de acum 14 ani sunt necercetate pentru cã nu s-a înfiintat nici o institutie care sã aibã acest obiectiv. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cãdea în sarcina istoricilor, iar Justitiei pentru a fi pusã în miscare îi trebuie pricini. Dosarele Revolutiei ajunse în instante au fost mai mult esecuri rãsunãtoare decât aducãtoare de dreptate. Presa are capacitate limitatã de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o micã parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevãrurile Revolutiei cred cã ar trebui sã vorbim deschis despre Minciunile Revolutiei. Cine a declansat isteria cu cei 60.000 de morti de la Timisoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul sãracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a „periat” stenograma sedintelor CPEx s.a.m.d? Dând deoparte zgura câtorva falsuri vom descoperi poate, mai repede decât credem, adevãruri.
Mã întreb cine îi ascunde chiar presedintelui Iliescu numele pilotilor din elicopterul fãrã însemne care a mitraliat turnul televiziunii la etajul unde se afla nucleul de conducere al Revolutiei. Ancheta ar fi simplã, cred. Nici un aparat, din cele putine aflate în dotarea armatei, nu decola fãrã un ordin de zbor. Asta ar fi doar o sugestie. Dar cine sã facã ancheta, dacã nu-i o plângere, iar pilotii au, se stie, o meserie de risc.


Dan Constantin / Jurnalul National



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Parinte, Dumneavoastra sa ma iertati, va rog, pentru nerabdarea-mi. Multumesc mult pt raspuns.

Cu Bine si cu Fapte:

Doamne-ajuta!

Si cu victimele din lagarele din Transnistria cum ramane?Nu ar trebui poate sa definim mai exact notiunile de holocaust si genocid?
In alta ordine de idei,nu sunt,din pacate,de acord cu cei care te acuza de antisemitism de cate ori adopti o pozitie critica fata de actiunile statului Israel sau de teoriile acreditate oficial acolo.
Si nici nu cred ca foloseste cuiva(in nici un caz unei mai bune intelegeri)eterna rememorare a holocaustului ,chiar daca ne plecam cu piosenie in fata victimelor acestuia.

credeti ca exista
sansa de reabilitare a imaginii Romaniei?

Care sunt, in opinia Dumneavoastra, variantele de relansare economica

si nu in ultimul rand
cum credeti ca am putea sa ne redobandim mandria de a fi romani?!

fiecare din noi avem nevoie de sansa in viata

dar din pacate viata nu este de darnica cu toti.

va inteleg amaraciunea
dar asta nu inseamna ca nu ma bucur ca Florin a reusit.

stiti dumneavoastra de cate ori in viata
se intampla sa trecem pe langa SANSA fara sa o vedem?
poate vi s-a intamplat si Dumneavoastra.

eu zic ca sfatul dumneavoastra desi bine intentionat
nu este neaparat o cale de urmat.

iar noi toti ar trebui sa fim mai buni,
sa putem sa fim fericiti ca nu ne bucuram de moartea caprei vecinului.

Frica ar trebui sa fie usor de tradus. face parte din DNAul fiecaruia.
Succesul filmelor thriller o dovedeste.

dar va referiti la alte frici. la alte dimensiuni. cand povestesti frica trebuie sa fii... credibil. sunt sigur totusi ca frica dumneavoastra dintr-o statie de metro din Bucuresti intr-un decembrie securist poate rezona intr-un american care a vazut (poate) ceva despre Romania pe CNN.

Cred ca ar merita povestita civilizatia fricii, Romania din care veniti. Frica de noi insine.
Dar poate ca subiectul asta ar trebui mai intai tradus romanilor.

Aici ar fi o un manunchi de probleme.
Peisajele sunt intr-adevar grozave. Ele nu au nimic comun cu faptul ca poti merge pe drum in Ro si-ti rupi masina de gropi, cind nu te ratacesti pentru ca indicatoarele sunt ca dracu`, ca nu ai unde sa faci pipi sute de Km, ca nu exista locuri decente unde sa maninci ceva decit in marile orase, ca nu exista unde si atunci cind ai nevoie absolut nici un camping cu apa calda si veceuri civilizate, ca pretul la hoteluri si pensiuni e mai mare decit in Palma de Majorca si nu se compara serviciile, care aici sunt dezastruoase.
Ar fi multe de discutat. Cozile de la telefericele vechi de 50 de ani de pe Valea Prahovei, insecuritatea din trenuri si din orase, inexistenta mijloacelor de transport din tara, cred ca vor face inca mult timp sa nu poata exista de fapt in Ro un turism european.
Deci turismul in Ro va putea exista atunci cind va exista o infrastructura care acum lipseste cu desavirsire si nu datorita unor peisaje.
In alta ordine de idei, eu nu ofer celor interesati peisaje. Fac fotografie pentru ca sunt nebun, alta explicatie nu exista, si pun citeva imagini pe diverse situri. Nu spun nicaieri ca sunt facute in Ro si nu fac in nici un caz reclama tarii, care are guvern si specialisti care sunt platiti sa faca reclama si sa gindeasca proeicte de propaganda si de revigorare a turismului si de imagine.
Exista niste fonduri de milioane de dolari la dispozitia diverselor organizatii, oficine si firme de turism romanesti, de stat si particulare, si se fac averi din acest lucru; din cite am vazut in general urmarind traficul de pe situl meu, ministeriabilii si parlamentarii se duc la situri cu xxx, la mine nu a venit niciodata cineva de la guvern, de la vreo ambasada, sau vreun editor, care sa zica mai omule, hai sa facem o expozitie sa aratam asa si asa sau hai sa facem un album sau un sit profesional.
Si daca ar face-o, ar afla ca trebuie platit ceva, si atunci ar gasi un nepot sau o ruda care sa ia aia milioanele de dolari alocate, ce palaria lor de shmecheri. Si mai e si an electoral, treaba se face asa; iei mata contractul de una suta mii afise cu peisaje, faci zece mii de ochii lumii si restul de nouaj`de mii il faci cu moacele parlamentarilor din urmatoarea legislatura. Turism? Pai parlamentarii nu face si ei turism? Pai? Care este. Ar fi multe de spus... la ce bun?
Pina una alta singurul album romanesc tiparit de fotografie adevarata, editat in regie proprie de Cosmin Bumbutz, care poate fi comandat on line la Fotomagazin.ro si la badorgood.com si poate si la bumbutz.com nu il cumpara decit citiva aficionados. Asta e cu peisajul si turismul si nu numai...

Banii sunt corect directionati?
Adica vi se pare normal ca un om care isi plateste impozitul la stat sa nu primeasca nici macar o aspirina gratis in spital iar oamenii strazilor sa primeasca totul?

Vi se pare ca exista un control al banilor cheltuiti pentru acestia sau asta e doar o noua forma de a dispare banii din spitale?!

Spitalul de urgenta este primul si cam singurul adapost la indemana „oamenilor strazilor“. Pentru aceste cazuri, autoritatile locale ar fi trebuit sa puna la punct unitati medico-sociale. MAGDA MARINCOVICI

Ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, facea zilele trecute un apel catre directorii de spitale si unitati medicale sa nu refuze, mai ales in perioada rece, sa ingrijeasca si sa acorde asistenta medicala persoanelor care traiesc pe strazi.
DIFICULTATI. In spatele apelului facut public de catre ministrul Sanatatii sunt doua probleme majore. Una, de ordin financiar, spitalelor nefiindu- le alocate fonduri suplimentare pentru tratarea acestor cazuri. Si a doua, de ordin organizatoric: neinfiintarea unitatilor medico-sociale, care au ca destinatie ingrijirea acestei categorii de persoane. Cu sau fara acest apel, directorii spitalelor au dat si, probabil, vor mai da ajutor acestor oameni. Diferenta este ca acum, comparativ cu anii anteriori, directorii sunt controlati si pusi in situatia de a da socoteala pentru fiecare ban cheltuit. Iar „cazurile sociale“ inseamna hrana, haine, medicamente – bani care nu sunt prevazuti in nici un contract- cadru dintre spital si casele de asigurari de sanatate.
PREOCUPARE. Seful Departamentului de garda al SUUB, medicul Andrei Georgescu, spune ca in salonul tampon de la parter si pe culoarele altor sectii sunt gazduit i aproximativ 30 de oameni ai strazilor. Rulajul e mare. Majoritatea sunt necunoscut i. In fisele de internare n-au nume, au insa precizate diagnostice. Invariabil apar: Necunoscut. Hipotermie. Directorul Matilda Constantinescu tine aproape cu comandantii Merliu, de la Sec- tia de Politie a Sectorului 5, si Eftimie de la Sectia de Politie a Sectorului 6, incercand sa descopere vreo portita de intrare pe un fagas cat de cat normal al acestor oameni. Nu-i deloc treaba de spital si chiar e dificila.
CHELTUIELI. O zi de spitalizare la SUUB costa intre 300.000 de lei partea „hoteliera, la care se adauga banii pentru analize, investigatii, medicamente in functie de diagnostic“, precizeaza Matilda Constantinescu. Medicul Bogdan Oprita, coordonatorul Departamentului de Garda al Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca, ne spune ca aici medicatia si cazarea zilnica pentru un pacient sunt intre 700.000 si 1.000.000 de lei, costurile crescand daca pacientului i se recomanda investigatii mai complexe, internare in Sectia de terapie intensiva

Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)

Hypatia
Draga domnule Doru'

Eu gandesc si ma exprim ca cetatean planetar. Ii admir pe evrei, pentru ca sunt oameni foarte inteligenti si sunt foarte uniti, iar romanii ar trebui sa invete acest lucru de la evrei. Dar, dati-mi voie sa va intreb, chiar credeti ce-ati scris? Sa fim onesti: americanii nu l-au vrut pe Saddam pentru pacea lumii, ci pentru a incurca putin Noua ordine mondiala si ceva economii care se foloseau de piata irakiana. Daca l-au prins pe Saddam, e pace in lume? Numarati cati evrei au murit de atunci incoace. Nu numai ca americanii nu pot face pace amondiala, dar vor complica lucrurile si mai mult. Ati spus ca Saddam avea bombe nu's de care. Unde sunt, domnule, ca nu le-a gasit nimeni pana acum. LOGIC ar fi sa gandim ca daca Saddam le avea, le si folosea, la cat de rau intentionat spuneti ca este. Personal, cred ca defectul lui cel mai mare e ca era mai prost decat Ceausescu, dar era lider.
Mai cred ca daca SUA ar dori sa ajute Israelul, de mult si-ar fi impus un punct de vedere in zona, favorabil evreilor, inca din timpul madamei Albrith. Scuze pentru ortografie, dar nu-mi amintesc cum se scrie.Oricum, cert este ca americanii se folosesc doar de motivele evreilor pentru propriile lor actiuni, pe care personal le vad deosebit de periculoase pentru viitorul omenirii. Pentru mine, administratia americana e la fel de rea ca si al III-lea Reich. Poate ca nu putem indrepta ororile trecutului, dar nici Moise macar, nu era de acord cu Legea talionului, chiar daca era singura eficienta in vremea marrii calatorii. Oare de 3500 de ani, omenirea nu poate raspunde decat "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"? Nu-i asta cale progresului spiritual. Si daca nu progresam spiritual, inseamna ca deja ne afla in cadere libera ca si societate planetara.
Voi citi raspunsul D-voastra abia luni. Shalom.