comentarii

labe cuvantul mediu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Articol beton! - de mya la: 02/09/2004 13:52:53
(la: Luptele interne dintr-un unui partid expirat)
"Craii de curte noua".

de Mircea Cartarescu, aparut ieri (1 septembrie) in Jurnalul National

"Intre studiile psihologice, psihologia cuplului ocupa un loc extrem
de important. Caci orice cuplu, de orice tip (sot si sotie, Marx si Engels,
Stan si Bran, Butch Cassidy si Sundance Kid, Sacco si Vanzetti, Ginger si
Fred etc. etc.) capata o identitate aparte, numita de specialisti gestalt,
diferita de cea a celor doi componenti.
Exista, de exemplu, nebunie de cuplu, in care, de fapt, doar unul
dintre membri e nebun, dar ii induce convingerile sale delirante si
celuilalt. Exista, de asemenea, comportament criminal de cuplu: cei doi
membri nu ucid cand sunt separati, dar cand se-ntalnesc devin o formidabila
masina criminala - Ian Brady si Myra Hindley, de pilda. Exista si cupluri
alcatuite din persoane atat de diferite-ntre ele, incat pare aproape
imposibil sa-ti dai seama ce-i uneste, de fapt, pe cei doi. Mai ales ca-ntre
ei, de multe ori, in loc de afectiune, nu poti detecta decat ura, dispret si
frustrare.

In asemenea cazuri, scrie un mare autor roman, Mateiu Caragiale, nu
poate fi vorba decat de o forma sau alta de viciu. In faimosul sau roman
"Craii de Curtea-veche", el si descrie un astfel de cuplu, format din
Pasadia, boier decazut, si Gorica Pirgu, calauza sa in scarboasa si obscena
viata de noapte bucuresteana. Cei doi se detesta si, in conditii obisnuite,
n-ar putea fi vazuti niciodata in acelasi mediu, dar atractia viciului e mai
puternica decat orice diferenta structurala sau sociala dintre ei. Ei sunt
nedespartiti, in ciuda tuturor tentativelor de evadare, de parca-i
tine-mpreuna o vraja rea. Astfel de cupluri nu sunt rare nici in casnicie,
nici in afaceri, nici in politica, si provoaca mereu uimirea spectatorului
din exterior.

Ce-i tine-mpreuna pe Iliescu si pe Nastase, noii Pasadia si Pirgu ai
unei Curti noi? Ce fel de alianta paradoxala mai e si asta? La recentul
congres PSD s-a afirmat ca legatura lor are "o forta extraordinara". Pentru
mine, tandemul celor doi e un spectacol grotesc si tulburator. Fiindca rar
poti intalni oameni mai deosebiti ca fire, ca gandire politica si ca
interese aparente. Ion Iliescu e un gorbaciovist, un comunist cu fata umana,
credincios idealurilor din tinerete, om dintr-o bucata in felul lui, desi a
fost constrans, asemenea lui Galilei (!), la cateva retractari formale. Este
incoruptibilul care a tolerat sub umbra sa cel mai mare numar de corupti
care s-a vazut vreodata in Romania. E cea mai inadecvata persoana pentru
conducerea unui stat ce doreste sa inlature catastrofa trecutului, pentru ca
el insusi este trecutul ce-ar trebui inlaturat. E ponderat si modest de
obicei, dar prin manusa de catifea strabat adesea pumnalele de otel ale
ideologiei pe care masca sa de om de treaba o imbraca. Omul acesta anacronic
a fost nesansa istorica a tarii noastre in ultimii 15 ani: nici un lider
asemenea lui nu mai exista in fostele state comuniste - cu exceptia
semnificativa a celor din fostele republici sovietice. Nastase, pe de alta
parte, apartine altei generatii si altei viziuni. E politician "de cartier",
cinic, pragmatic, deloc insensibil la proprietate. Iliescu este crucea pe
care trebuie s-o duca. Sunt convins ca-i uraste fiecare zambet si fiecare
cuvant. A-ncercat de nenumarate ori sa se lepede de el, si de fiecare data
batranelul acesta aparent atat de fragil i-a tras peste bot, cam ca-n
"Karate Kid", cate-o laba magistrala, de l-a dat de-a berbeleacul. Ce chin
ingrozitor: sa nu poti guverna cum vrei tu din cauza tatucului, dar in
acelasi timp nici sa nu te poti dispensa de el, pentru ca fara el esti
nimeni. Poate sa tina, pe de alta parte, Ion Iliescu la baiatu-asta
rubicond, arogant si avid de bunuri lumesti? Recunoasteti ca e cu neputinta:
Nastase arata, de fapt, ca Uncle Sam calare pe-un sac de dolari din
caricaturile din tineretea actualului presedinte.

Adevarul e ca avem aici un cuplu construit pe viciu, pe viciul
mortal al puterii cu orice pret. Forta "extraordinara" a legaturii celor doi
e una hidoasa si maligna: cei doi formeaza-mpreuna o masina de adunat
voturi, teribil de eficienta intr-o tara in care presedintii de bloc sunt
toti dupa chipul si asemanarea presedintelui din varf, iar mafiotii locali
isi modeleaza trupurile si averile dupa titanul de la Cornu. Luati separat,
avem un pensionar si-un hip-hop-ist. Impreuna sunt gaina cu oua de aur a
partidului de guvernamant.

Din fericire, oamenii stiu ca e nevoie de o schimbare. Ca nu e
sanatos sa poposim in rada Uniunii Europene avand la carma un comunist si in
cala un urias partid al celor corupti. Si mai stiu ca nu e sanatos ca
Nastase sa-si arate suficienta si ca presedinte, in vizitele protocolare. Ca
acest paradoxal cuplu trebuie lasat in urma, in pubela istoriei, spre
usurarea celor doi si spre binele nostru, al tuturor".
Nici un cuvant nu are magia - de Alice la: 06/10/2003 00:39:08
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Nici un cuvant nu are magia lui "gratis". GRATUIT! Si incetezi sa mai gandesti!
"dragoste", cuvant cu multe n - de Daniel Racovitan la: 07/11/2003 08:58:31
(la: despre dragoste)
"dragoste", cuvant cu multe nuante, "dragoste de viata", "dragoste de bani", "dragoste de aproape", etc.

despre care dragoste vrei sa discutam?
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
salariu mediu - de petru goia la: 10/01/2004 13:24:39
(la: Un salariu decent in Romania)
Fratilor, nu stiu despre altii dar in Brasov un salariu mediu este de 80-100 de dolari..
Suntem plecati din tara, eu si logodnica mea, de 1 an si jumatate si chiar azi ne gandeam ca preturile apartamentelor au sarit de la 12-15 mii de dolari la 20-25 de mii de Euro (!). Pai dragii mei, pentru un amarit de apartament care costa 20000 de Euro lucrezi 26 de ani cu un salariu de 80$/luna in conditiile in care poti salva intregul salariu si rata inflatiei nu creste deloc pe toata perioada asta. Pentru o amarata de Dacie lucrezi 7 ani. Deci, in 32 de ani adica la varsta de 55 de ani daca incepi treaba chiar dupa ce termini facultatea, te poti considera un roman care traieste decent.
"[i]Salariul mediu net pe eco - de My la: 15/01/2004 03:04:21
(la: Un salariu decent in Romania)
"Salariul mediu net pe economie a depasit cinci milioane de lei"

125 euro ... MEDIUL ... va imaginati câti sunt sub el ? ... mi se face rau de la sume atât de mari ...
#8069 (raspuns la: #8038) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casatorie moderna - de desdemona la: 12/05/2004 08:10:47
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Viata e o aventura ce ni se intampla fiecaruia, iar casatoria e cea mai mare aventura a vietii ;) !

Nu cred in 'casatoria moderna'. Omul nu s-a schimbat in sine in ultimii 50 de ani, si de fapt nu s-a schimbat excesiv de mult nici in ultimii 200 de ani, are aceleasi nevoi fizice, sociale, afective. Instinctele sunt aceleasi. Ce s-a schimbat (chiar extrem de mult) este nivelul de stress, cerintele lumii inconjuratoare, si morala a devenit super-elastica. Toate acestea conduc la o mare varietate de sensuri ale cuvantului 'casatorie'. Adjectivul 'moderna' aplicat casatoriei (institutie milenara) mi se pare artificial, atata timp cat o casatorie ramane o recunoastere a parteneriatului pe viata a doi adulti cu posibilitatea 'aparitiei' copiilor.

Casatoria presupune iubire, prietenie, respect, sprijin si cooperare intre participanti. Casatoriile 'de convenienta' sau 'pentru bani' nu reprezinta in realitate decat un contract economic (sau politic, social, etc) si nu le-as numi astfel. Prietenia nu s-a schimbat in milenii, nici iubirea dintre doi oameni, iar respectul si cooperarea sunt la fel de perene. Tot ce se schimba sunt limitele independentei (dormitor/casa/oras comun sau nu) care pot fi atinse fara ca prin aceasta casatorie sa fie considerata dizolvata.

Pentru o casatorie reusita, ai nevoie in primul rand de maturitate, si de o atitudine potrivita. Nu trebuie ca nici unul dintre parteneri sa astepte mult de la celalalt, trebuie fiecare din ei sa stie sa dea, sa aiba toleranta si intelegere, atat pentru el cat si pentru celalalt, trebuie sa comunice si sa doreasca sa coopereze pentru a inlatura dificultatile. A doua mare necesitate e sa stii sa opresti televizorul. A treia e sa ai noroc de un partener potrivit.

E normal ca in cursul timpului anumite forte de atractie sa diminueze (de ex atractia fizica) si altele sa se intareasca (camaraderia, lucruri traite in comun).

'Corvezile' n-ar trebui sa devina astfel. Munca in casa ar trebui facuta din dorinta naturala de-a fi intr-un mediu placut, atata timp cat nu devine o corvoada. Daca devine o corvoada, trebuie incercat cu alte produse de menaj (de ex. aspirator mai puternic, dishwasher) sau renuntat la ele o vreme (de ex calcatul). Important e sa stii ca in casa elementul central este omul care traieste in ea, si ca nimic nu e mai important ca el sa fie fericit (la ce serveste sa intri intr-o casa curata-luna-bec daca gospodina zace in pat ca urmare a corvezilor casnice?)

Asta e parerea mea (si recunosc ca sunt un fan incorigibil al casatoriei) !
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Cuvantul "sit" exista in limb - de Daniel Racovitan la: 17/05/2004 14:58:32
(la: Gramatica si butélia)
Cuvantul "sit" exista in limba romana chiar de mai inainte de a te fi nascut tu sau Internetul.
#15516 (raspuns la: #15424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Voturi din Florida doamnei Lia de la romani pentru Romania - de (anonim) la: 25/05/2004 11:11:38
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Doamna Mely si doamna Lia Roberts,

Am plecat din tara in 2001 si am tot sperat ca revolutia va aduce ceva mai bun in viata mea. In afara de libertatea cuvantului (nu a presei) am tot rabdat de foame de la Revolutie incoace sperand in mai bine. Aveam 16 ani si imi doream o rochita mai buna, pantofi pentru mama si cojoc pentru bunicul de la tara. Bunicul s-a prapadit inainte ca eu sa am un salariu cat de cat rezonabil. Aveti dreptate, ca si mama care inca plateste cheltuielile fundamentale fara sa mai calculeze bacsiul obligatoriu de la piata sau mancarea dintr-o amarata de pensie insuficienta dupa 51 ani de munca (a lucrat in mediu cu noxe), sunt milioane de romani. Mai deunazi citeam despre un amarat de la tara care avea pensie 10 lei. Romanii care n-au rude in strainatate, fac foamea si au cate doua-trei slujbe prost platite, intinzand de putinii bani ca de guma de mestecat. Batranii isi lungesc ciorba de la o zi la alta. Dureros...
Vin strainii la noi si pleaca cu gust amar, fie ca n-au gasit o toaleta publica, fie ca au fost jefuiti fara vreo rezolutie pozitiva.

VA ADMIR CA VENITI CU OPERATIUNI AMERICANE IN ROMANIA, INCLUSIV PENTRU FAPTUL CA VA SPONSORIZATI SINGURA CAMPANIA ELECTORALA fata de contra-canditatii prezenti care nu mai stiu cat de adanc sa isi infunde mana in buzunarul public.

Aveti deja voturi de la romani din Florida. Preferam sa mergem pana in Washington decat peste ocean, desi n-ar fi o idee rea ca in statele americane care au comunitati romanesti sa existe un birou pentru voturi prezidentiale care sa urmeze filiera legala prin Ambasada Romaniei la Washington.

Bafta multa, doamna Roberts!

Antonia, H. si Parker D.
#15838 (raspuns la: #15684) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Spiderman - de Little Eagle la: 25/06/2004 18:41:19
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
dear bro,

De acum inainte vei avea sulita si arcul meu sa te apere in orice lupta cu tembelii din cafenea.Am lasat in urma chipul dulce al iluziei.Voi purta de acum inainte culorile mele de razboi,putini sunt pregatiti,majoritatea insa plutesc in neantul minciunii si visului,culmea e ca le cred ....realitate...!!!!
Stiu cine esti pt. ca ceea ce scrii make sense!
Nu te ambala mult cu genul de "filosofi"republicani stil sixpack(of ...diet caca)
sau Miss congeniality,super trouper LMC(suna ca un fel de marca de tigari de proasta calitate),o ...born again in religia imbecilului de Bush!

Astia sa se ia de mana si sa faca o laba lunga!Nu-mi pot imagina CE fel de soti si sotii pot avea astia?Ba,mai scoateti nasul pe afara si mirositi lumea asa cum e nu cacatul dat cu parfum pe care vi-l baga pe gat(si ce fericiti il gustati)republicanii vostrii mincinosi ca brazii!!!
Probabil ati uitat deja ca ieri Pinochio de Cheney(il adulati de i-ati suge curul si i-ati face osanale cu gura murdara de cacat)a injurat in senat si spus(ooops)acel cuvant rau,rau da-i o palma pe manutza!Adica FUCK!!
Dar e okay cu voi toti nu?Are voie!!de ar fi fost Kerry...ati fi facut seria a 2a la filmul lui Gibson!
Hey,daca eu de ex. am fost un derelict si drug addict,si betiv,ma puteti judeca mereu,dar nu veti judeca pe cretinul de GWBush care a tras pe nas cocaine in prostie si a baut la fel,ori poate nu vreti sa credeti ca a fost adevarat!Nimic NU m-ar mira la voi,cacati cu ochi.
sa stiti ca de acum inainte sunt pornit pe scalpuri si imi voi purta culorile!
Carati-va din tara mea!Nimeni nu va vrea aici atata vreme cat minciuna zace in voi si aveti 100 de fetze.
De acum inainte e razboi!!!!Declar razboi tuturor parsivilor si mincinosilor si ipocritilor din cafenea!!!!Sa va apere Dumnezeul in care ...ziceti ca ..."credeti" pt. ca din partea mea nu voi sti ce-i aia mila!
No prisoners!

Va doare in cur de noi,totul vi se cuvine,va astept in desisul padurii mamei mele natura si nici n-o sa stiti cand va veti vedea pielea capului taiata cu par cu tot,si inca veti fi vii sa va uitati la voi cum suferinta va urla la ceruri in voma de sange negru precum sufletul vostru.

N-o sa credeti...va veti vedea cum muriti incet si am sa trag si vreo 3-4 sageti
in stomac si picioare,sa va fie moartea lunga,cel putin 24 ore de chin.


Meritati asta?Daca real aveti in voi un spirit de brave warrior,veti accepta orice moarte!Si atunci ma voi inchina voua si va voi lua viata mai repede sa nu suferiti!
Desigur ca trebuie ca un smart ASS sa-mi raspunda si sa ma critice,astept asta dar sunt pregatit de razboi,pt. ca daca vreti razboi,apoi il veti avea din plin!!!!
Nu-mi e frica de nimeni,nu stiu ce-i aia frica,dar voi stiti...pt. ca tare mult tineti la posesiunile voastre,eu...nu-mi pasa,toata lumea e a mea,pot trai in salbaticie cu fructele padurii si cleiul copacilor,fratii mei,ei imi vor da exact cat am nevoie sa traiesc de la o zi la alta.Sunt destule frunze din care pot face un ceai sau sa ma lecuiesc de boli.anumiti muschi si licheni ce-i stii dupa coloratura daca-s buni sau nu ,dar voi stiti? veti muri intr-o zi de sete si fara ...pachetul de plastic cu mancarica preparata sa fie convenabil....

In acele vremi ce vor veni,sunteti alone,va descurcati,noi nu o sa va mai ajutam din nou,am invatat lectia!!!!!
Astea am avut de spus.

love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)



































#16759 (raspuns la: #16660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...cuvant mic,esti gol si pro - de alter ego la: 01/07/2004 02:17:51
(la: poezie light)
...cuvant mic,esti gol si prost,
fa-te mare si-ti gasesc eu rost...

(poate ne-ar mai trebui o poezie ... :) )
#17110 (raspuns la: #17079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. spirit intelept :umtimul cuvant - de desdemona la: 02/07/2004 12:50:26
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
se zice ca femeilor le place sa aiba ultimul cuvant :).
O mica remarca rautacioasa : numele tau de utilizator e cam 'pompos'. Cand cineva isi pune singur eticheta are toate sansele sa nu fie ceea ce scrie pe ea. Daca te superi pentru ce ti-am spus am avut dreptate :).
De fapt nu voiam sa mai continui chat-ul, dealtfel nici nu e la subiect.
N-ai de ce sa fii dezamagit de reactia mea. Am propria mea cunoastere asupra acestei teme, si nu din surse bibliografice. Tu vrei sa continui o discutie, eu nu, fiindca e inutila. N-am sa vin cu contra-argumente fiindca aproape tot ce mi-ai citat din literatura internationala apartine unor persoane pe care nu le consider autoritati in domeniu. Criteriile mele de apreciere ale surselor de spiritualitate sunt personale. As avea ceva de spus insa nu pe terenul pe care e mintea ta, nu ma adresez mentalului, caci nu el e cel mai puternic instrument al omului. Deci nu intru in argumentatii, care delecteaza mentalul dar sunt inutile pentru orice in afara de mental. Aici nu e vorba de orgoliu, iar blocaje dupa cum stii bine avem cu totii.
Continui sa nu iti dau dreptate, insa pot in schimbul frumoasei tale incheieri, sa iti transmit toata dragostea, victorie impotriva piedicilor si succes in evolutia spirituala.
A plus
Desde
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
#17187 (raspuns la: #17124) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o continua aventura - de mya la: 22/07/2004 11:41:35
(la: Casatorie in Franta)
Aventura riscanta? Toata viata e o aventura riscanta. Daca nu emigrezi acum poate o sa regreti mai tarziu...la fel si reciproca. Tu alegi!
Ideea e ca nu toti oamenii au stofa de emigranti, clar. Daca pentru unii e foarte greu, pentru altii e floare la ureche. Depinde de atitudinea cu care pleci.
Marea majoritate au mari probleme (nu numai la inceput) de adaptabilitate, le merge rau si vad numai negru in jur. Nu pot sa schimbe mediul, pot insa sa lucreze cu ei, sa-si schimbe optica. Poate le merge rau fiindca fac ceva gresit...ce ar putea sa faca mai bine, cum ar putea sa-si imbunatateasca viata, pe ei, viitorul. Da' inertia e mare,lumea se schimba foarte greu. Tarele din educatie si vechiul mediu isi spun cuvantul pana la moarte in cazul unora.
Apoi mai conteaza motivele plecarii, in cazul tau - mariajul. Depinde de partener, depinde de noua tara, depinde de multe...
Chestia cu actele si diplomele e relativ nesemnificativa. Se face in timp.
Faza cu vechimea in Romania e o gluma proasta. Acuma sincer...emigreaza unul din Africa de Sud in Germania, sa zicem...inginer chimist omul cu 10 ani vechime. Nu stie bine germana (vorbeste ca o cizma!) si e ... assssa de deprimat ca nu gaseste nimic de lucru..."la nivelul si pregatirea lui, neaparattttt! E mai usor uneori pentru cei care pleaca de la zero. E mai cinstit pentru ei, Ego-ul nu le mai face probleme.
Adaptabilitate e cuvintul nou! Nici macar varsta nu conteaza asa mult. Inveti limba de rupi (zi si noapte!), citesti carti (de la biblioteca), asculti radio-ul, te uiti la TV si citesti ziare in limba noua. Lasi alte prostii... nu ai timp de ele, sunt nimicuri fata de noul tel - viata ta.
Apoi, foarte important este sa iei contact cat mai mult cu noua realitate, cu oamenii din noua tara. Iesi in oras, singur/a, te plimbi cu autobuzul/metroul, casti gura, vizitezi (muzee, parcuri, etc.), te duci la cinema si citesti ziare. Te pui la curent cu politica...cu tot ce te-ar interesa - din noua tara. Trebuie totusi sa ai macar idee despre noua societate, nu? Macar sa stii cine e presedinte si care sunt partidele de la putere.
Daca nu ai o pregatire/meserie competitiva(din Romania)cu care sa ai sanse pe noua piata de munca - pui mana si faci cursuri in noua tara. Vezi ce se cauta mai mult, vezi ce aptitudini ai (da' nu te minti si nu trisezi!) si pui burta pe carte. Intre timp iti iei un job simplu si iti vezi de treaba cat de bine poti...perfect daca se poate - iti faci treaba ca la carte. Gandesti mereu pozitiv - muncesti simplu da' ca sa-ti platesti cursurile cu banii respectivi - deci muncesti pentru tine in fond, nu? Si daca lucrezi ceva amarat si simplu, "degradant si injositor" (!) , macar fa-o ca lumea ca sa-si aduca aminte patronii de tine, oamenii nu uita si sunt impresionati de oamenii dintr-o bucata, de isprava, mucitori si corecti. Sunt satui pana in git de complexati si de genul "Gica -contra".
Inca ceva, nu exista tara/societate perfecta - ideala. Aud mereu texte de genul "americanii sunt prosti", "nemtii sunt marginiti", "francezii sunt xenofobi". As putea sa zic si eu de romani ca sunt hoti,nu? Generalizarile astea sunt ceva de speriat...
Cam asta e, e simplu in fond. Trebuie doar sa fii normal la cap, sa nu te minti si o sa-ti traiesti viata exact asa cum meriti. Daca nu esti multumit, e vina ta, schimba! Poti sa o faci zilnic! Nu te opreste nimeni.
Iti doresc multa rabdare, incredere, credinta si sper sa ai o viata cat mai fericita!
lene si amoralitate - de Simeon Dascalul la: 28/07/2004 19:17:22
(la: Impotenta nationala)

“lenesi si incapabili”

Totdeauna ma enervez cand aud diverse formulari de genul “nimeni nu munceste, de asta nu merg lucrurile in tara asta”. Ca si cum munca ar fi o virtute, un lucru bun in sine si ar trebui prestata indiferent de rezultat. As vrea sa vad unul din occidentalii aia harnici adus aici la salariile noastre si tinut asa nu doua, trei luni, ci pana la sfarsitul vietii. Sa vad ce chef de munca o sa mai aiba ala. Lumea munceste aici, ca, daca nu, n-ar avea din ce trai. Dar se lucreaza pe degeaba sau aproape pe degeaba. Cat e salariul mediu pe economie? 150 de euro? Simte cineva un dor nebun de munca pentru banii astia? Cand romanii cei lenesi ajung la salarii omenesti muncesc la fel de bine ca altii.

”Depravarea spirituala si morala a natiunii noastre”

Perfect explicabila. Inainte de razboi 80% din populatie traia in mediul rural si avea morala si religiozitatea aferenta. In anii comunismului ele s-au erodat incet, incet pana la disparitie. Dar daca fostul sistem nu forma caracterul supusilor, macar le dadea o frica sanatoasa care-i facea sa ramana ca de cat in anumite limite. Exemplu:

Aveam un coleg de clasa a carui mama era mare sefa pe la o cantina si mai mare. Familia aia bineinteles ca n-a avut niciodata probleme cu mancarea, doamna in cauza venind in fiecare dupa-masa cu plasele pline cu tot ce era mai bun. Prin sistemul infloritor al trocului se facea rost de alte produse ce lipseau in oranduirea de trista amintire. Ramaneau salariile, adica o buna parte din ele. Ce sa faca cu ele? Dacie aveau, apartament cu trei camere, ca mai multe nu lasa raposatu’, aveau. Ar fi putut sa-si cumpere aur, dar aveau o frica sanatoasa de militie si de denunturile colegilor invidiosi ai doamnei. Se temeau bietii oameni de bataile de la militie daca i-ar fi prins cu aur nejustificabil in casa. Asa ca mereau vara la mare. Luau avionul pana la Constanta si stricau banii acolo. N-au strans nimic crezand ca binele o sa tina o vesnicie. Colegul meu era un baiat foarte linistit si la locul lui, imbracat ca noi ceilalti si care nu scotea nici un cuvant despre belsugul familiei. Ce mai, bogatii fostului regim erau niste oameni tare decenti.

Dupa caderea comunismului s-a dus dracului si prudenta. Nu-i de mirare ca lumea devine tot mai amorala. Asa e omul si nu poate fi schimbat, el vrea sa-i fie bine. Ori acuma nu le merge bine decat gunoaielor, escrocilor, afaceristilor, smecherilor cu tupeu. Si incet, incet dupa capacitatea de adaptare a fiecaruia, toata lumea o sa urmeze tendinta asta.
Pacat ca "dinozaurii prosti" mor greu !!!! - de Misoginul la: 29/07/2004 16:16:14
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Stau si ma uit cu mirare...

la prostiile pe care sunt unii in stare sa le debiteze pe net (vezi onor "Domnul"
de mai sus..)



Stimate Domn,

Se pare ca fie nu v-ati dat seama si suferiti de o boala incurabila pentru care
din pacate inca nu s-au deschis saloanele la noile ospicii, fie bateti campii
"cu gratie" neavand alta ocupatie...

Este adevarat ca net-ul este un loc liber unde fiecare poate sa isi exprime
opiniile insa ... cu bun simt.

Americanii (pe care ii blamati atat de mult) au un cuvant "netiquette"
ceea ce in traducere libera in limba materna ar insemna "eticheta", "politete
pe net", "bun simt", etc.

(Mi-am permis sa fac traducerea intrucat din cate vad, Dumneavoastra, comunist
convins fiind, nu cred ca v-au interesat vreodata "valorile capitaliste"
aici incluzand si limbile straine...)

Sa revenim "la concret tovarashu' " cum se spunea pe vremea
Dumneavoastra (de fapt si a mea tinand cont de faptul ca am sarit de 40 de ani
de ceva timp).

Se pare ca Domnia Voastra isi aminteste cu nostalgie de anii respectivi
cand in orice clipa iti putea bate un securist la usa ca sa te ia ...nu se stie
pana cand (asta in cazul fericit in care mai vedeai lumina zilei vreodata),
ani in care stateai la coada doua zile pentru o punga de "tacamuri de
pui
" sau pentru o punga cu "nechezol" (pentru cei
tineri "tacamuri de pui" = capuri + gheare, "nechezol"=cafea
cu foooarte multi inlocuitori in ea, naut, soia, etc in proportie de 80% inlocuitori
si...ceva cafea pe acolo :).....

Se pare ca uitam prea usor serile cand programul la televizor dura 2 ore din
care 1 ora era telejurnalul cu "ispravile Tovarasului Nicolae Ceausescu"
iar inca o ora erau ODE, de lauda despre marile realizari ale
comunismului...

Nu vreau sa fiu inteles gresit, am trait acei ani, e adevarat ca s-au facut
multe dar cu multa munca, fara nici o bucurie, in "foame" de
mancare, de cultura, de informatie si cu multe vieti sacrificate degeaba (din
pacate)...

Da recunosc, s-au construit mii de blocuri, poduri, sosele, tot ce doriti...dar
la fel recunosc ca am crescut cu frica in suflet ca nu cumva sa spun vre-un
banc fereasca Dumnezeu ca mama (singurul parinte) sa nu isi piarda painea din
cauza asta.

Dumneavoastra va amintiti cu nostalgie ce bine era atunci ?

Eu imi amintesc ce sarbatoare era cand veneau de Craciun portocale in "Alimentara"
si cum mama dupa ce statea la coada 3-4 ore pentru 2 Kilograme, nu manca ca
sa pot manca eu !!!!!

Sunteti un "TRIST" Domnule , trist pentru ca sunteti "ORB",
nu din fericire nu in sensul fizic ci "ORB" referitor
la amintirile triste.

Stiu, ma veti intreba cu ce este mai bine astazi cand mii de oameni nu au de
lucru, sunt someri, etc, etc, bla, bla, bla...?

Spre diferenta de Dumneavoastra am invatat ceva in anii de dupa '89.

Somerii sunt de doua feluri:

- temporari (pentru ca isi schimba munca sau isi cauta alt serviciu)

- permanenti (pentru ca sunt incapabili sa se reprofileze sau sa faca ceva,
sau sa munceasca, sau sunt puturosi, etc)

Personal sunt inginer mecanic insa vazand ca incep sa "fac foamea" m-am reprofilat,
am invatat ani de zile si inca mai invat si har Domnului am avut ce manca si
eu si familia mea tot timpul.

"Onorate Domn", munca e grea de aceea din pacate sunt someri,
nu pentru ca nu sunt locuri de munca ci pentru ca fie nu vor, fie le considera
degradante, refuza, sunt lenesi si puturosi, etc.

Am uitat sa va spun:

- NICI O MUNCA NU E RUSINOASA !!!!! (daca nu v-a spus nimeni
pana acum, asa ca lasati chestiile cu somerii, altceva ?)

Oh, nu...

Hai sa anticipez, crimele....


"Musiu", crime erau si pe vremea aceea numai ca nu se spunea
si nu se recunostea nimic.

Altceva ?

Parca imi amintesc ca scriati ca pe vremea lui Ceausescu Romania avea "miliarde"
de dolari in vistierie ?

HAHAHAHA, SUNTETI HILAR Stimate Domn !!!!

Aveti notiunea de milion sau miliard, stiti cate cifre (zerouri) are fiecare
si in cazul afirmativ, chiar stiti ce bani avea Romania atunci ? Mai interesati-va
!!!!

Bateti campii !!!!! (scuze)

Revenind la tampeniile pe care le-ati debitat in "epistola trista"...

Scrieti acolo ca americanii isi consuma tot salarul pe chirie si sunt vai de
mama lor...

Aveti macar idee la cat se cifreaza venitul mediu in America pentru un american
normal cu un serviciu normal si cat costa o chirie, mancarea si necesitatile
pe luna?

Vad ca stiti sa accesati internetul, datele sunt publice, cautati-le Dumneavoastra
si veti fi mirat sa constatati ca dupa ce isi plateste chiria, "prostul
de american"
mai cheltuie 3-400 de dolari pe luna pe mancare si
mai si ramane cu 6-800 de dolari lunar in buzunar
!!!

Hai sa concluzionez pentru ca deja am obosit si nu cred ca merita sa pierd timpul
cu "EX" activisti de partid, securisti, sau ce veti fi fost
pe vremea aceea..

DA, la Domnia Voastra ma refer !

E adevarat ca azi viata nu e roz insa, personal, prefer sa muncesc 14 ore pe
zi si sa le pot oferi copiilor mei portocale si tot ce isi doresc decat sa ii
vad ca saliveaza de pofta sau le e foame cum se intampla pe vremea aceea.

Prefer sa "ignor" RAP-ul si MANELELE si sa caut un post de radio sau o muzica
adevarata pe CD decat sa aud stau si ma uit la "ODE"
si "LAUDE CONDUCATORULUI IUBIT" sau prefer sa ma
uit cu mirare la prostiile pe care sunt unii in stare sa le debiteze pe net
(DA, la Domnia Voastra ma refer !!! )


In incheiere:

Bunicii mei au fost invatatori (ai Domniei Voastre ce au fost, activisti care
au introdus comunismul in Romania ???)

Pe vremea aceea (tot capitalism era) o duceau saracii asa de greu incat bunicul
lucra iar bunica nu era nevoita decat sa stea acasa si sa aiba grija de casa
si copii chiar daca era si ea invatator...


E adevarat ca nu aveau de niciunele (in afara de 2 vaci, cateva hectare de
teren, ca nu era Craciun fara porc + vitel taiat, ca mama a facut o facultate
si a fost profesor toata viata....)

Si toate astea dintr-un amarat de salar de invatator (al bunicului) care lucra
intr-un sistem capitalist de rahat !!!

Nu DOMNULE, nu CAPITALISMUL este de vina ci
indivizii de teapa Dumitale care il deformeaza batand campii
si oprind schimbarile !!!

Pe scurt:

Uite ce-i "BADIE" , personal mi-e rusine ca mai sunt oameni care desi
ar trebui sa aiba capul pe umeri ne fac tara de rahat batand campii pe net,
prin strainatate si prin ziare!!!

Ia du-te si impusca-te MATALE, dar nu oricum, in cap sau in
gat !

O sa obtii doua mari avantaje:


  • o sa mori repede si fara chinuri


  • ne vei scuti pe viitor de prezenta Dumitale obositoare, tampa si incomoda





  • Cu.....consideratie (desi e prea mult cred, de stima nici nu poate fi vorba...)


    Un...."batran" realist !!!



    Misoginul

    #18544 (raspuns la: #18438) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
    (la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
    see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

    Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

    Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

    De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

    Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

    Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

    Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

    Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

    Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

    Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

    Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

    Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

    1.Plăsmuirea minciunilor.

    2.Răspândirea lor hoţească.

    3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

    În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

    Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

    După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

    A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

    Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

    Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

    Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

    Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

    Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

    În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

    În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

    De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

    Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

    Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

    Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

    Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

    În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

    Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

    Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

    Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

    O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

    Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

    Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

    Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

    În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

    În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

    Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

    În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

    De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

    Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

    Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

    La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

    Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

    Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

    Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

    Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

    Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

    O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

    Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

    După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

    După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

    La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

    De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

    De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

    Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



    În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

    Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

    Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

    În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

    Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

    Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

    Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



    În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

    „Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

    „Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

    „Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

    „Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

    Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

    Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

    Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

    Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

    Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

    Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

    Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

    Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

    Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

    Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

    William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

    Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

    Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

    Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

    Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

    Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

    Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

    Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

    Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

    Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

    Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

    Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

    Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

    Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

    Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

    Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

    Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

    Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

    Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

    Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

    Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

    Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

    Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

    Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

    Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

    Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

    Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

    Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



    Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

    Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

    -semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

    -devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

    -deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

    -deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

    -exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

    -animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

    -asprimea comportamentului;

    -severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

    -atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

    -răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

    -nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

    -vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

    Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

    Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

    În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

    Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

    Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

    Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

    Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

    Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

    Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

    Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

    În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

    Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

    Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

    Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

    Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

    Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

    În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
    Probabil stiti ca cuvantul e - de gabriel.serbescu la: 11/08/2004 13:21:04
    (la: Vreau dreptul la mandria de a fi roman!)
    Probabil stiti ca cuvantul e o arma, ca mai mult, cuvintele in sine sunt simboluri si o utilizare corecta a lor poate face bine sau rau. Din nevoia de a intelege mai bine simbolurile exista inclusiv o stiinta, semiologia.
    Problema unui simbol e aceea ca adesea el deviaza in mit, sau complex mitologic, caz: Eminescu, care poet fiind, a ajuns sa simbolizeze o intreaga poezie romaneasca, a devenit mit.
    Dumneavoastra domnule Herjeu, efectuati aceleasi manevre, manipuland inconstient niste simboluri romanesti (literati, artisti sau fosti lideri politici) si le proiectati la mama dracu, unde se imbina discursul spiritual romesc si orgoliile patetice de natie blegita si distrusa de comunism.
    Cand vorbiti de Romania, domule Herjeu, faceti-o tare si raspicat daca tot vreti sa fiti orgolios si mandru, caci in textele dumneavoastra se intuieste buciumul si jalea. Numai bine
    #19567 (raspuns la: #18985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    la final... - de mya la: 12/08/2004 21:54:29
    (la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
    E evident din raspunsurile voastre ca pentru fiecare femeie/barbat cuvantul "sexy" inseamna altceva (nuante, nuante si iar nuante).

    Pentru mine personal inseamna atractiv(a) la modul sexual si atat. De ce e necesar sa fie sexy (o tipa)? Din punctul meu de vedere nu e NECESAR sa fie sexy NEAPARAT - ca sa-si gaseasca masculul ca sa zic asa...Si pe urma...dupa ce l-a gasit, de ce mai vrea sa fie sexy totusi, pana la 70 de ani daca se poate...ai? (opaaaa...unele domne', nu chiar toate, doar vreo 80 % dintre ele!). Pentru turma de afara sau de ce? Ma rog...nu mai incep iar ca nu are sens.

    Asta voiam eu sa stiu...asa ca fapt divers, de ce femeile VOR ELE MUSAI sa fie sexy? Ca stiu ca vor...stiu sigur, le salta inima in ele (adica Ego-ul, ma rog...) cand prind cate o privire de mascul in calduri pe strada...asa...stiti...in treacat, deh...Am si eu prietene, colege care vorba aia...inima zburdalnica, soti plictisiti (care stau eventual cu orele si scriu pe forumuri in loc sa...;-) ).

    Eu personal fac parte din restul de 20 % si tot se uita la mine pe strada (sunt tanara inca...si in forma da' se duce in timp si asta, normal!). Creste inima in mine cand vad ca ma observa? Nu, nici vorba...ma mir de regula ce-or vedea oare ca nu umblu "despuiata", dimpotriva port de regula fuste lungi si bluze gen ie, brodate (hainele=creatie proprie...ma laud!). S-o gasi vreun nebun anonim si complexat sa ma contreze?!...Probabil. Mereu or sa se uite unii sau unele...asta este. Ma incalzeste cu ceva ca se holbeaza lumea? Cu ce? E grotesc sa pretind ca da.

    Eu zic asa (ma repet...stiu), taria din om (la cap, psihicul adicatelea, mintea, bila, cerebelul) e cea mai importanta trasatura. Daca nu o ai, esti un nimeni, depinzi de altii, de parinti, de sot/sotie, de amant/amanta, de mediu si de imprejurari. Daca o ai, esti de neanvins, de nedezamagit, de neanduplecat, de nedeziluzionat, de ne...multe. Stiu un proverb care merge manusa aici, zice asa..."Where there is a will - there is a way!"...adicatelea ceva de genul " Daca vrei - poti!" (ca nu prea merge traducerea cuvant cu cuvant, nu se pupa). Cu taria asta poti sa faci ce vrei in viata, exact ceea ce vrei (sa te faci slab sau gras; prost sau destept; altruist sau egoist; bun sau rau; vorbitor de franceza, chineza sau sanscrita; frumos sau urat, etc.).

    Asta e concluzia mea, punct.



    #19686 (raspuns la: #19517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    generatii - de mya la: 18/08/2004 12:55:27
    (la: Ani de liceu, cu emotii la romana si tatuaje in buric)
    Eu zic ca tinerii/adolescentii dintotdeauna au incercat sa fie /para originali. Cand esti foarte tanar nu prea ai habar ce e cu tine, inca nu ai self-confidence, esti putin dezorientat, nu ai idee ce-ti rezerva viitorul, ti se par anosti si plictisitori parintii si activitatile lor banale (munca, casa si a doua zi - la fel! Pana la moarte.).

    Iti vine sa-ti iei campii la un moment dat. Nu intru acum in detalii...ideea e ca tinerii sunt usor influentabili (mediul mai ales, are mare efect asupra lor). Vor sa fie si ei ca altii...cu belciuge in nas (ca e cool!) sau cu tatuaje (arata tare, esti super!)...vor sa iasa cumva in evidenta si cum prin creier nu pot...inca (hei, fara suparare!) o fac prin fizic, impresie artistica. Fac si ei ce pot.

    Cand incepi sa te mai coci la cap (unii nu ajung la stadiul asta niciodata, dar asta e alta treaba!)...te prinzi ca ideea de fapt consta in unicitatea/personalitatea omului (si nu ca alti 100 din jur). Poti fi sau nu interesant, mai special. In fond - chiar esti special, domne'...esti unic.

    Sunt unii (sunt, da, recunosc!) care mai de tineri sunt speciali, originali, stiti genul mai destepti/isteti/cu personalitate, in jurul carora roiesc ceilalti (gloata, ca sa zic asa, fara suparare!).
    Aia de regula reusesc in viata...nu intotdeauna desigur (unii reusesc sa ajunga la puscarie) insa sunt mai siguri pe ei, oarecum mai constienti de ce le poate pielea (bine sau rau, decide fiecare pentru el).

    Ce vreau sa zic este ca mediul si familia au mare efect in educatia unui tanar/adolescent. Daca tatal fura - fura si copilul, doar nu o sa iasa din el olimpic la fizica. Si reciproca, daca tatal/mama se ocupa de copil si il invata de mic sa fie pe cont propriu si sigur pe el si ii explica diferenta dintre bine si rau (prin exemplul propriu, cel mai sugestiv) atunci si copilul devine un adult responsabil (de faptele lui si implicatiile lor in viitorul sau).

    E greu cand ai 18 ani sa-ti imaginezi ziua in care esti singur pe lume (vine si ziua aia, fara dubii!) si trebuie sa te descurci absolut singur, independent, sa iei decizii de viata si sa suporti consecintele deciziilor tale. Cu cat te "coci" mai repede cu atat esti mai fericit fiindca daca incepi mai devreme sa iei deciziile bune - ajungi mai repede sa faci ceea ce visezi/ce-ti doresti/ intr-un cuvant sa-ti traiesti viata precum ai meritat. Tu decizi-tu suporti, liberul arbitru e de partea ta, mai departe ce faci cu el...e optiunea personala a fiecaruia.

    Si inca o chestie...cine da vina pe cei din jur (mediu, parinti, societate...mama mare) pentru esecurile lui - nu a inteles nimic! El e de vina pentru ce i se intampla fiindca el ia deciziile (si nu altcineva) si tot el POATE DACA VREA sa-si schimbe viata in orice moment!

    Mai clar de atat...Curaj si incredere tuturor, orice e posibil, sa vrei numai!
    TRECUTUL ESTE GARANTIEA VIITORULUI-DACIA STRABUNA - de DESTIN la: 05/09/2004 08:13:57
    (la: Cum gandim?)
    Se porneste de la ideea gresita ca dacii au fost un popor de pastori sau de munteni, un fel de triburi, iar civilizatia si latinitatea le-au dat-o romanii, prin romanizare.

    Nimic mai utopic, nimic mai neadevarat, deoarece romanii sunt un produs al dacilor, o ramura din trunchiul dac si prima lor civilizatie au primit-o de la daci, dupa cum vom vedea…

    Elementul autohton dacic a ramas pe loc, în asa-zisa Dacia Felix, care a fost “felix” pentru romani, nu si pentru daci.

    Cand ne gandim la fractiunile dace: moldoveni, blaci (valahi), letini, pelasgi, etrusci, osceni (osci), maramuri si stim ca acestia au dat civilizatia lumii, te cuprinde revolta gandind cat de gresit au deslusit unii istorici realitatea faptelor.

    Vergiliu vorbind despre Daci, îi numeste genus antiqum terrae (cel mai vechi popor de pe pamînt) si terrae filli (fii pamantului) (Eneida, VI, 580). Si Servius spune acelasi lucru.

    În Orient, dacii iau numele de Titani sau Giganti. Mai mult, Homer îi numeste “zei Titani” (Hymn in Apoli, 335, Hesiod, Theogonia, 630-668). Iar în Iliada, tot Homer le spune “protoparintii zeilor” si ai oamenilor distinsi, sau protoparintii parintilor nostri (Homer, Iliada, XIV).

    “Si era peste tot pamîntul o singura limba”” (Moise, Cartea I) dar nu o numeste.
    Psametus, unul dintre cei mai culti faraoni ai Egiptului, care a trait cu sapte veacuri î.e.n. spune:

    “Am facut multe experiente în viata mea, ca sa aflu cel mai vechi popor pe pamant si ce limba vorbea acel popor; în sfarsit am ajuns la convingerea ca limba cea mai veche a fost a frigienilor, adica a pelasgilor si prin urmare acesta este cel mai vechi popor” (Herodot, Cartea II).

    Dar cine sunt pelasgii?

    O spune Diodor Siculo:

    “Eu sînt pelasg, nascut din pamantul negru al Daciei” (Diodor Siculo a fost stranepotul Istrului si al Tisei, nascut în Carpati).

    De la pelasgi ia numele fractiunea de popor dac, care a ajuns mai tarziu si în Italia.

    Pelasg a fost o diviAvem noi constructia lor de fraza?

    Avem noi pe: us, is, os si verbul la sfarsit, asa cum aveau romanii?

    Nu, vorbim asa cum am vorbit de cand ne gasim pe pamantul acesta.

    Noi pastram întreaga traditie, pe care alte popoare de aceeasi origine nu o mai au.

    Italienii nu au traditia noastra si nici folclorul pe care-l avem noi. Se cunoaste ca este un popor nou.

    Si daca lucrurile stau astfel, cum poate sa gandeasca cineva ca oamenii acestia, a caror rasa si limba era bine determinata, au amutit si au surzit, trebuind sa astepte 1.000 de ani, pana au venit peste ei romanii sa-i vindece de mutenie si sa-l învete limba romana?

    Sa aruncam o privire la romani cine le sunt conducatorii:

    235-238 de origine tracica MaximinTracul din Moesia,vorbea latina cu accent tracic.

    249-251 de origine traco-ilira Decie(C.Messius Decius).

    267-268 de origine traco-ilira Marcus Acilius Aureolus.

    268-270 Marcus Aurelius Valerius Claudius din Sirmium.

    270-275 Aurelian Lucius Domitianus Aurelianus din Sirmium.

    272-282 Probus M. Aurelius din Sirmium.
    ………………………………………………………………….
    293-305 Constantinus Chlorus tatal Sfantului Constantin Cel Mare.

    305-337 Sfantul imparat Constantin Cel Mare,fiul lui Constantinus Chlorus si
    al Sfintei Elena-daca de origine.

    Constantin cel Mare, Sfantul Constantin Cel Mare, a fost si ramane una dintre cele mai mari personalitati ale Istoriei. Etnic si spiritual a fost straroman in cel mai clasic sens al cuvantului.

    Sau, cu alte cuvinte, el este primul ? si probabil cel mai mare ? domnitor roman.

    Crescut pentru a sluji si - posibilitatea nu se excludea niciodata in marile familii - pentru a conduce Imperiul Roman, cu multiple legaturi tracice - atat de sange cat si spirituale -, convertit la Ortodoxie dar pastrand in permanenta o linie diplomatica necesara, totusi fara a se departa de Dumnezeu, sinteza a geniului diplomatic si organizatoric roman si a entuziasmului si misticismului traco-ilir, Sfantul Constantin Cel Mare ramane o pilda de neegalat in toata istoria Imperiului Roman si a celui Bizantin de limba greaca.

    El s-a nascut la Nis si a crescut in complexul mediu al traco-romanilor si protoromanilor aflati la putere in Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexitati este faptul ca a trebuit, atunci cand tatal avid de putere si-a abandonat sotia - pe Sfanta Elena - sa se obisnuiasca a trai intre mama vitrega, fiica a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romana) si mama sa adevarata. Este de mirare cum, in aceste conditii vitrege, a izbutit sa devina crestin, cu o asemenea impresionanta dimensiune spirituala.

    Ma opresc aici si intreb: unde/cine/care sunt conducatori straini?

    Ce zici Tu:
    "Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români."

    Afirmatiile din comentariul mai jos postat sunt fara acoperire...

    "mya si complexele nationale
    #18555, de AlexM la Thu, 29/07/2004 - 21:40"

    (va urma)

    Bibliography:

    Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

    Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

    Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

    Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

    W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

    Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

    A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

    A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

    Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

    Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

    N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

    Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
    Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

    Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

    Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

    Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

    Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala

    Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.




    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...