comentarii

labirintul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Am zis "cochilia ca labirint" - de Alice la: 20/10/2003 03:27:15
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Am sa explic de ce.
De multe ori,te ratacesti pe drum, ca intr-un labirint, in propria ta casa, in propriul tau suflet.
Adesea, doua suflete ratacite in propriul lor "caush" ("caca rapace" caci bine-a zis!)se intalnesc, si fac greseala sa creada ca de sunt ratacite sunt la fel, si-atunci semneaza hartii si intemeiaza familii, convinse ca se-aseamana!
Mai rau e ca fac copii si-abia apoi realizeaza ca singura asemanare fost-a "ratacirea" de atunci.
"Sa ne unim singuratatile!" uite marea greseala, pe care-o facem cu totii.
Dup-aia-i simplu: ratacim in caca-rapace, pana ne dam seama ca de fapt si asta-i o iluzie, creata tot de noi si ne temem.
Si inventam alte scuze s.a.m.d.

Am omis intentionat lucrurile frumoase: cuvantul "mama", o mana pe frunte cant ti-i rau, un dans intr-o noapte cu luna, un vin bun, siguranta ca maine cineva iti spune "’neatza" de cealalta parte a patului, s.a.m.d.

Sa fac marturisiri? Are cineva curajul?
Chiar cu protectia de-anonimat sub nas!!?
Sa-l vad, si-atuncea mea culpa-mi fac!
Sau nu, voi sari cu dintii pe el si am sa-l sfartec drept pedeapsa c-a rupt tacerea...

Prostii ce spun, iata evidenta, Imm!
tu vrei sa-ti vorbim de tabuuri...nu cred ca se poate.:)
Nu de teama ca vor afla altii.
Dar daca ne-om trezi ca recunostem ce nu vrem?
Hm?

#1690 (raspuns la: #1677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din strainatate - de JCC la: 13/10/2003 14:36:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
Din străinătate

Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă,
Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Si inima aceea, ce geme de durere,
Si sufletul acela, ce cântă amortit,
E inima mea tristă ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

As vrea să văd acuma natala mea vâlcioară,
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce ei atâta iubeam odinioară :
A codtului tenebră, poetic labirint ;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, linistiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice soptiri.

As vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală ce undula de flori,
Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică,
Pierzându-si a sa frunte în negură si nori.

Să mai privesc o dată câmpoa-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica soptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadentă a frunzelor, ce freme,
Născură-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.

Da ! Da ! As fi ferice, de-as fi încă o dată
În patria-mi iubită, în lucul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde ghetoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce linistire,
În visuri fericite m-ar duce către nori

Eminescu
Cochilia - de Alice la: 18/10/2003 01:23:14
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
ca labirint?:)
#1584 (raspuns la: #1582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7309 - de anita47 la: 28/12/2003 11:29:33
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Astept ca si tu sa fi corectat de Cecilia!
"Doamna Anita" e un bartbat!
Dar acum ne-ai doverdit si alt "pan sovinist" in felul cum privesti lucrurile!
Adica femeile "vad altfel lucrurile"?
Eu cunosc niste doamne foarte bine "puse la punct" din punct de vedere politic!
Oare Condoleeza Rice nu e destul de capabila(si are un job destul de important) numai prin faptul ca e femeie?
La fel si ceilalti membrii ai cabinetului Bush,care,in ochii tai sunt "vinovati de crima de a fi evrei"(si polonezii au avut un "reprezentant in locul Condoleezei,Zbigniew Brzezinski.A fost mai "reusit in functie" pentru acest motiv?)
Eu stiu ca omul cel mai "injurat" de catre israelieni este, pana astazi Kissinger(si dupa el Bruno Kraisky).Stii originea astora?
Cat despre cele sustinute de tine,te-am intrebat foarte clar daca ne poti da TU exemple din propria TA experienta,cu ce ai suferit de pe urma evreilor.
Nu numai ca nu ne-ai dat NIMIC concret dar ne porti acum prin "labirintul femeilor care nu inteleg nimic" si prin numele celor aflati "in spatele lui Bush".
Singur revii si sustii ca "multi au inteles" numai eu ,nu!
Ce am de inteles,daca la o intrebare atat de simpla(Cum ai suferit TU PERSONAL de pe urma evreilor?) nu ne dai nimic "concret".
P.S.1)La fiecare text din "presa verde" se poate da "inversul" din Liga contra Defaimarii.(exista acolo niste "delicatese despre D.Duke,sa-ti lingi manutele.Dar am preferat,in raspunsul adresat lu SB,sa citez din "site-ul lui Duke".)
P.S.2)Am avut ocazia,pe alt forum,sa discut cu o persoana care a declarat(cam ca si tine) ca "a cunoscut evreii abia cand a fost dat afara de la lucru".Cateva luni mai tarziu,cu alta ocazie,a povestit cu lux de amanunte cu a fost "excrocat" de patronul lui de origine araba!
Stii ce cred eu?Ca excroci si manipulatori exista in toate popoarele in egala masura!Chestiunea este daca ai "ghinionul" sa dai personal peste ei!(cati "baroni evrei" mai cunosti in actuala conducere a Romaniei?)
anita47
#7334 (raspuns la: #7309) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebarea daca lucrarile dumneavoastra vor fi cit de cit "vizibile" pe piata americana...foarte greu de raspuns. In primul rind: veti pleca in SUA pentru: 1.studii? 2.ca emigrant? 3.ca turist? In al doilea rind, se pare ca aveti dedicatia, si sper timpul si banii ca sa gasiti o fereastra in piata americana. Banii nu va vor cumpara un loc pe piata americana, pentru ca, in cele din urma, calitatea artei vorbeste de la sine, dar va trebui sa munciti foarte mult, de la timbre, pina la diapozitive. In Statele Unite traiesc o multime de artisti. Doar in New York City, de exemplu, locuiesc o suta de mii de artisti plastici. Zeci de mii de absolventi ale facultatilor de arte inunda piata americana in fiecare an. In 2001, artistii reprezentau aproape 2 la suta din forta de munca americana, cu vreo 2 milioane si jumatate de americani care declara ca sint "artisti." Doar 3 la suta dintre acesti artisti traiesc din vinzarea operelor de arta.

Ce v-as sfatui:
1. In ce fel credeti ca arta dumneavoastra e unica? Daca descoperiti asta, va va fi mai usor sa va explorati posibilitatile. Nu trimiteti portofolii peste tot. Analizati piata, tipul de galerie care v-ar putea reprezenta. Ceea ce e popular in New York nu se vinde in California. Scena artistica din Los Angeles e foarte diferita de cea din Texas. Una dintre greselile pe care le-am facut aici a fost acea de a trimite diapozitive la toate galeriile pe care le-am putut gasi in listele revistelor de arta de aici, fara sa ma interesez in ceea ce erau specializati. Banuiesc ca multe dintre portofoliile pe care le-am trimis au ajuns in cosul de gunoi foarte repede. Ar fi bine sa aveti pe cineva aici, in USA, care va poate ghida prin labirintul galeriilor si sistemului legal.
2. Revizuiti website-ul. Imaginile sint bune, prezentarea interesanta, dar sint multe greseli gramaticale in text, pe care cineva cu o foarte buna cunoastere a limbii engleze (americane) si romane le poate rectifica usor. Directorii de galerii primesc sute de portofolii in fiecare zi. Nu se uita la nimic care nu este aproape perfect. Editorii de reviste procedeaza la fel. Am avut o povestire care a stat timp de doi ani si jumatate pe biroul editoarei unei mari reviste din New York. Dupa doi ani si jumatate, povestirea a fost publicata, si chiar am primit un check substantial. Mai tirziu, editoarea mi-a spus ca ei citesc tot ce primesc, ceea ce inseamna aproape o mie de manuscrise pe saptamina! Invatati sa aveti rabdare de broasca testoasa si piele de rinocer.
3. Aveti rabdare si tineti evidenta a tuturor contactelor pe care le faceti.
4. Sper ca aveti un portofoliu solid, si multe seturi de diapozitive. De cele mai multe ori, nu le ve-ti mai vedea inapoi, deci pregatiti-va sa cheltuiti (iarasi) bani.
5. Nu intrati in nici un contract legal fara sa va sfatuiti cu un avocat familiar cu problemele de arta.
6. Nu platiti NICIODATA ca sa expuneti. Multe galerii (prestigioase sau nu), cer mii de dolari in avans pentru expozitii. Inainte de a incerca sa trimiteti lucrari galeriilor de aici, expuneti in locuri mai putin prestigioase (restaurante, librarii, etc).
6. Nu uitati ca nimeni nu va asteapta cu flori, nimeni nu este gata sa va "descopere."
Cu putin noroc, si multa munca.....cred ca va ve-ti putea face arta "visibila."
#8118 (raspuns la: #8104) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre scriitorul Catalin Ionescu: - de Ovidiu Bufnila la: 13/04/2004 03:57:38
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Ameţitoarele lumi ale lui Cătălin lonescu sunt ale fiinţării tragice, lumile fiind fiinţele. Ele se prefac a fi ale formelor în mişcare dar în adevăr îşi revendică şi îşi dispută dreptul de a fiinţa libere compunându-se şii recompunându-se după scenarii subtile. Nu personajele sunt în mişcare ci lumile însăşi ascunzându-se pervers unele de altele, construind interioare în care te atrag înşelându-te şi aruncându-te în braţele incertitudinii pregătind întâlnirea cu senzualitatea hazardului.
În întregul lui, în superba lui fiinţare, Măştile Norocului e un roman al senzualităţii hazardului, nefiind roman ci o complexitate care, în aparenţă, îşi este suficientă neavând nevoie de martor; în mod iluzoriu martorul se revendică a fi Lector; prin lectură el nefiind decât prelungirea stării senzuale, fiind atras în ţesătură.
Ţesătura interioarelor nu e a labirintului, labirintul fiind insuficient pentru a explicita imaginarul revoluţiei sexuale din Măştile Norocului....
continuare in:
http://proscris.web1000.com/Ps13-14/bufnila13c.htm
Living in the past....again? - de Little Eagle la: 02/08/2004 00:18:18
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Hey Daniel,
Stiinta e cum e si destul de f. departe de a fi descoperit totul.La tv cu 2 sapt. in urma am vazut un doc.de 2 ore prin care se aduceau probe(ciudat dar chiar ramai pe ganduri....)cum ca nimeni nu a ajuns pe luna...deci aselenizarea din 1969 ar fi un fel de hoax...

Tu dai titlul textului tau dar interiorul este legat de altceva,desigur,oricine se gandeste la Iisus si la povestea vietii lui ca avatar al acelor timpuri.
Nu zic ca invataturile lui nu si-au facut impactul in lume si dus la credinte diverse sub nume diverse de religii crestine.

Ceea ce as vrea sa spun este ca ar trebui sa nu mai fim atat de legati de trecut.Ce a fost a fost cu 2000 ani in urma si azi traim alta societate si alte vieti.La fel as mai zice sa nu mai fim nici asa de incuiati si sa ne batem cu pumnii in piept ca religia noastra e cea adevarata...ci sa incercam sa ne deschidem ochii sa vedem ca sunt atatea de explorat si invatat de la budism,islam,hinduism,etc.etc.Este bine pt. suflet sa cunoasca si sa se descopere pe sine si in sinea lui.

Are vreo importanta cum s-a nascut Jesus?ca Mary a fost sau nu fecioara?
Nu astea conteaza ci cuvintele si invataturile lui Jesus.Ne pierdem in atatea unghere si labirinte pt. ce?La ce bun?Cand drumul poate fi direct la tinta.
E ca si cum te urci in tren sa ajungi la destinatia ta,pe drum trenul opreste in multe gari.Ce vei face? Te dai jos din tren sa admiri orasele prin care trenul poposeste ori vei sta si vei gandi doar la destinatia ta terminus?Mare atentie:
Daca te dai jos la o gara,ai putea sa pierzi trenul si altul va veni prea tirziu....

Eu am opiniile mele,credinta mea ce nu o impun nimanui,nu am dreptul de a face asta,dar in acelasi timp doresc sa fiu respectat in credinta mea la fel cum respect pe oricine in a lui,si pt. mine nu conteaza ce credinta e si cine crede in ea,oameni de diverse culori si traditii,ei sunt unul si acelasi pt. mine,un frate sau o sora .

Orice este posibil in Creatia toata,si nu este nici miracol nici credinta sau religie,este un simplu fapt obisnuit din vietile noastre.Restul e doar umplutura de vise si idealuri personale,care nu pot exprima in realitate adevarul curat despre un anume suflet uman.

Crezi,Daniel ca daca scriu astea ma face cumva ateu?Nu cred.Pot insa sa spun tuturor ce veti citi aceste rinduri ca iubesc enorm pe Dumnezeu=Jesus
(la astfel de remarca voi reveni altadata),la fel de mult ca si pe Buddha,Khrishna,Rama,Zoroaster,Mohamed,Meher Baba.Toti,aceiasi unica expresie a lui Dumnezeu in o forma umana la un anume timp din istoria acestui ciclu al Creatiei universale.

Pt. mine nu conteaza ca Mary a fost sau nu fecioara,este irelevant.E ca si cum
cineva a deschis radioul,tu intri in camera,auzi radioul dar din instinct si fara sa gandesti intrebi:"Ah,ai dat drumul la radio."Oare e chiar nevoie sa pui intrebarea cand faptul este in moment de consumatie?Nu are sens,dar apoi oare ce are sens pe lumea asta ori altele din vieti trecute sau viitoare?

Love&peace,
Ozzy




















































Ce complicatii pe la voi in State... - de Jimmy_Cecilia la: 13/09/2004 23:11:56
(la: inginer mecanic)
parca pe la noi e mai simplu...sau poate diplomele mele erau mai "percutante", cum zice Belle.. :))

In orice caz, bafta multa, curaj si rabdare... cred c-o sa razbesti prin labirintul lor intortochiat, ca vad ca ai vointa si faci totul pentru..
#22104 (raspuns la: #22102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mirela:) - de dinisor la: 16/09/2004 10:52:54
(la: Zodii)
stiam ca scorpionii sunt foarte activi in viata sexuala. norocul lor, nu ;-)? o citii pe-aia cu porcul. chiar am comentat la un moment dat intr-unul dintre subiecte. nu ma intreba cand , unde, ca in labirintul asta de subiecte, ca sarim cu totii ca finu' lui sis, nu imi amintesc.

din ce stiu, ma inteleg bine cu racii, scorpionii si leii. asta din experienta proprie. ce scrie la carte, tu cred ca stii mai bine ca mine. ideea e ca racii imi asigura certitudine, liniste, calm. scorpionul imi umple viata de suspans, action si provocare. iar leul incearca saracul disperat sa ma domine si mi-e al naibii de drag sa il intep cu acusoruuuul cu venin...nu de alta, dar prea se crede regele padurii...! lasand gluma la o parte, m-am inteles bine cu leul pentru ca are o personalitate puternica, si tantalaii ma obosesc rau!

altfel, ma fascineaza sa citesc despre zodii. ca titlu informativ. caci e mult mai fascinant sa descoperi fiecare individ(a) in parte. e bine sa stii ce trasaturi e posibil sa aibe la baza,data fiind zodia, dar e super sa cunosti omul si firea lui/ei. daca ai niste link-uri despre zodii, trimite-le ca m-as bucura :D
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22472 (raspuns la: #22415) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de Little Eagle la: 24/11/2004 23:30:56
(la: Destin)
Nu are sens sa intru in discursuri spirituale pt. a...elucida acest etern subiect,mintea umana creaza sau distruge,cauta raspunsuri ori le ignora in monotonia existentei,in cel mai bun caz se ascunde de sine insasi in labirintul iluziei vietii....
Gasesc insa ca as putea adauga ceva la tematica printr-o simpla parabola:

Intr-o zi,un om mergind pe un drum de tara s-a oprit in dreptul unui mar fiindu-i foame de unul din fructe.Fiind prea sus crescute si el destul de batrin sa se catere in copac a luat o piatra de pe jos si a aruncat-o in copac sa ocheasca unul din mere.
Dar n-a reusit sa-si loveasca tinta si piatra a cazut in spatele pomului lovind in cap pe un alt om ce se odihnea la umbra si pe care el nu l-a vazut stind acolo.

Destin sau intimplare?Raspunsul il veti afla singuri.

LOVE&PEACE,
Ozzy


Pt. giocondel - de ueit la: 26/11/2004 22:38:09
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cred ca argumentele pe care le aduci privitor la relatia stiinta religie nu sunt fondate. Iata de ce:

"Intotdeauna va exista un punct in care stiinta se va bloca, facand loc nespusului si inexplicabilului, a ceea transcende Limitarile umane."

1) Faptul ca anumite lucruri sunt necunoscute astazi nu implica faptul ca maine nu vor fi explicate pe cale naturalista. Experienta de pana acum ne sugereaza acest fapt.

2) Chiar daca stiinta da gres asta nu inseamna ca religia este corecta. Ambele teorii pot fi false.

"miscarea nu poate exista fara existenta unei forte la fel cum nu exista efect fara de cauza"

1) Fizica cuantica ne spune ca exista efect fara de cauza.

2) Doar miscarea accelerata necesita o forta.

3) se pare ca energia totala din univers e 0 prin urmare o infuzie de energie din afara nu pare a fi fost necesara.

4) Daca nu exista efect fara cauza atunci pe Dumnezeu cine l-a cauzat?

"visele premonitorii, intuitia, deja-vu urile,....oricat s-ar incerca sa fie conectate de activitatea creierului, stim cu totii ca trec dincolo"

Nu cunosc nici un exemplu de vis premonitor sau "deja-vu" care sa nu poata fi explicat decat prin existenta transcedentului. Din cate stiu eu toate studiile stiintifice care au abordat aceste fenomene au avut rezultate negative. Intuitia nu are nimic miraculos.

"daca intr-adevar nu ar fi nici un Creator si sufletul nu ar exista sau ar inceta sa existe odata cu degradarea corpului fizic, atunci intreaga istorie a umanitatii nu ar fi decat un circ,iar marile minti si spirite ale diferitelor epoci, niste clovni!"

1)Un argument foarte slab. Multe lucruri sunt neplacute (bolile, dezastrele naturale) si cu toate astea sunt reale. Universul nu pare a fi interesat de sperantele noastre.

2)Nu sunt de acord ca in absenta nemuririi istoria este un circ. In viata pe care o au, asa limitata cum e, oamenii pot fi fericiti, isi pot crea idealuri si le pot urma. Beneficiile civilizatiei de astazi se datoreaza generatiilor trecute, "mintilor si spiritelor" care au largit cunoasterea umanitatii. Invataturile unor religii sunt demne de urmat si astazi chiar daca fondatorii lor s-au inselat in anumite privinte.

3)As spune dimporiva ca in cazul in care religia crestina de exemplu este adevarata istoria este un circ. Viata tuturor oamenilor nu a avut valoare intrinseca, a fost doar o insiruire de teste la care Dumnezeu i-a supus asemeni unor cobai intr-un labirint (desi evident stia de la inceput rezultatul) pentru ca mai apoi marea majoritate sa fie trimisi spre tortura eterna in timp ce cativa isi vor petrece eternitatea cantand imnuri de slava si bucurandu-se la vederea suferintei pacatosilor din iad (care pot fi frati, parinti, copii, prieteni).

"Daca tu Crezi si Dumnezeu nu exista, nu ai pierdut nimic,insa daca El exista si tu nu crezi...uel..asta depinde de generozitatea lui"

Pariul lui Pascal este un argument de mult demontat.

1) Este fals ca, in caz ca Dumnezeu nu exista nu pierzi nimic. Pierzi timp, bani, crezi toata viata intr-o minciuna, unii si-au pierdut chiar viata.

2) Justetea argumentului depinde de probabilitatea existentei lui Dumnezeu, care este mult sub 50%. Daca neglijam acest fapt ar trebui sa credem si in Mos Craciun, ca, nu-i asa, daca nu exista nu pierdem nimic, iar daca exista ne aduce daruri.

3) Exista mii de religii, majoritatea incompatibile. Nu poti fi si crestin si musulman, iar daca alegi gresit, desi crezi, mergi tot in iad. Este posibil ca religia corecta sa fi disparut sau sa nu fi aparut inca. Prin urmare nu ai de ales intre doua ci mii de posibilitati, sansele de reusita fiind prin urmare aproape nule.

4) Este posibil ca Dumnezeu, chiar daca exista, sa aprecieze ratiunea si nu credulitatea, iar credinta sa fie astfel un alt test la care oamenii sunt supusi. In aceasta ipoteza, crezand mergi in iad.

5) Nu poti crede la comanda si e o prostie sa crezi ca Dumnezeu nu-si da seama ca nu crezi cu adevarat si ca ai facut un calcul egoist.

6) Credinta nu este suficienta. Fiecare religie are o serie de alte conditii necesare salvarii.

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#29970 (raspuns la: #29892) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru UEIT - de giocondel la: 27/11/2004 09:18:42
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
UEIT: Cred ca argumentele pe care le aduci privitor la relatia stiinta religie nu sunt fondate. Iata de ce:
"Intotdeauna va exista un punct in care stiinta se va bloca, facand loc nespusului si inexplicabilului, a ceea transcende Limitarile umane."
1) Faptul ca anumite lucruri sunt necunoscute astazi nu implica faptul ca maine nu vor fi explicate pe cale naturalista. Experienta de pana acum ne sugereaza acest fapt"miscarea nu poate exista fara existenta unei forte la fel cum nu exista efect fara de cauza"

GIO: Faptul ca ,prin inspiratie divina, oamenii gasesc metode de a numi si a identifica anumite fenomene in univers , nu demonstreaza nimic..tot ce face omul este sa devina constient de legile perfecte ale creatiei, sa puna etichete si sa pretinda ca detine adevarul suprem…In viitor stiinta se va dezvolta din ce in ce mai mult, oamenii vor deveni constienti de aspecte pe care noi nu le putem inchipui inca, insa rationamentul dumneavoastra pica la fel de usor cum spuneti ca pica al meu: mergand inapoi pe linie stiintifica, pana la originea lucrurilor, tot la un pct mort se ajunge, la punctul primordial si Unic al existentei

UEIT-1) Fizica cuantica ne spune ca exista efect fara de cauza.

GIO-Si stiinta isi are limitarile ei..probabl ca sunt lucurri mult mai subtile la mijloc, de care inca fizica cuantica nu a devenit constienta.de asemeni,realitatea divinitatii si createi in sine este rupta atat de cauza si efect, transcendand aceste aspecte ce limiteaza si divizeaza, dupa un anume punct.

UEIT-4) Daca nu exista efect fara cauza atunci pe Dumnezeu cine l-a cauzat?

GIO-Lumea existentei fizice , este o lume Cauzala, supusa transformarii, alterarii si continuei evolutii..Dumnezeu este Imuabil,ne creat , etern, impersonal,atotcuprinzator, atoatestiutor si auto-suficient.EL nu are nevoie de noi, se afla dincolo de dorinta sau orice limitare umana.Pana si faptul ca il numim si ii atribuim anumite atribute este absolut ridicol, considerand adevarata natura a divinitatii.

UEIT-Nu cunosc nici un exemplu de vis premonitor sau "deja-vu" care sa nu poata fi explicat decat prin existenta transcedentului. Din cate stiu eu toate studiile stiintifice care au abordat aceste fenomene au avut rezultate negative. Intuitia nu are nimic miraculos.

GIO-Eu cunosc exemple clare, chiar personale!NU vi s-a intamplat niciodata sa visati un loc pe care nu l-ati vazut niciodata sau o situatie anume si mai tarziu, peste ani, sa va aveti ocazia sa vizitati chiar acel loc si viata sa ava duca in eact situatia de mult visata??Mie da!Si nu o singura data.Dar banuiesc ca asta tine de perceptiile spirituale, aferente sufletelor deschise spre Mister.


"daca intr-adevar nu ar fi nici un Creator si sufletul nu ar exista sau ar inceta sa existe odata cu degradarea corpului fizic, atunci intreaga istorie a umanitatii nu ar fi decat un circ,iar marile minti si spirite ale diferitelor epoci, niste clovni!"

UEIT-1)Un argument foarte slab. Multe lucruri sunt neplacute (bolile, dezastrele naturale) si cu toate astea sunt reale. Universul nu pare a fi interesat de sperantele noastre.

GIO-Universul cauzal este direct interesat de sperantele noastre si mai ales de actiunile noastre.Prin ceea ce facem , noi insine devenim clipa de clipa creatori, prin simpla exercitare a liberului arbitru.

UEIT-3)As spune dimporiva ca in cazul in care religia crestina de exemplu este adevarata istoria este un circ. Viata tuturor oamenilor nu a avut valoare intrinseca, a fost doar o insiruire de teste la care Dumnezeu i-a supus asemeni unor cobai intr-un labirint (desi evident stia de la inceput rezultatul) pentru ca mai apoi marea majoritate sa fie trimisi spre tortura eterna in timp ce cativa isi vor petrece eternitatea cantand imnuri de slava si bucurandu-se la vederea suferintei pacatosilor din iad (care pot fi frati, parinti, copii, prieteni).

GIO-Personal nu cred in existenta raiului si a iadului in sensul dezvoltat de credinta crestina(in interpretarea data de unii si altii)…argumentul dumneavoastra are sens atata timp cat as fi de acord ca unii merg in rai si unii in iad .Dar asta ar dovedi limitare din partea creatorului insusi, si este un alt subiect , la fel de vast.

UEIT-1) Este fals ca, in caz ca Dumnezeu nu exista nu pierzi nimic. Pierzi timp, bani, crezi toata viata intr-o minciuna, unii si-au pierdut chiar viata.

GIO-MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!IN general cei ce practica o anume credinta sau macar admit existenta unui creator suprem, iubesc pe cei din jurul lor cu dezinteres, isi servesc semenii cu devotiune, incearca sa devina mai desavarsiti in fiecare zi, nu ucid, nu se ataseaza de partea materiala pana la obsesie, nu mint , sunt generosi , muncesc cu devotiune, in permanenta lucrand pentru dezvoltarea umanitatii.Iar cei care isi pierd si viata, din dragoste de Dumnezeu, sunt cei mai norocosi dintre noi, si chiar acest fapt este o dovada esentiala a existentei lui Dumnezeu.Daca dumnezeu nu exista pierzi: bani,timp, crezi intr-o iluzie, si unii chiar au murit pentru asta…Dar daca Dumnezeu exista?? Poti pierde aspecte mult mai pretioase decat cele practice pe care le-ati dat dvoastra exemplu.printre care confort sufletesc, intr-un plan nesupus timpului, unde vei sta intr-o stare de involutie spirituala si indepartare de dumnezeu ..si e mult mai dureros decat a crede in ceva ce poate nu exista,pierzand timp si bani, dar traindu-ti viata curat si frumos.

UEIT-2) Justetea argumentului depinde de probabilitatea existentei lui Dumnezeu, care este mult sub 50%. Daca neglijam acest fapt ar trebui sa credem si in Mos Craciun, ca, nu-i asa, daca nu exista nu pierdem nimic, iar daca exista ne aduce daruri

GIO-.-probabilitatea existentei lui Dumnezeu este de 100 la suta.Dumneavoastra ce sursa ati folosit pentru aceasta afirmatie(50 la suta)?Eu am folosit puterea ratiunii mele, ani de cautare si milioane de intrebari, inima si chiar sufletul pe care El mi l-a daruit.

UEIT-3) Exista mii de religii, majoritatea incompatibile. Nu poti fi si crestin si musulman, iar daca alegi gresit, desi crezi, mergi tot in iad. Este posibil ca religia corecta sa fi disparut sau sa nu fi aparut inca. Prin urmare nu ai de ales intre doua ci mii de posibilitati, sansele de reusita fiind prin urmare aproape nule.

GIO-Daca alegi cu un ochi vigilent, sansele sunt mai mari decat doriti dumneavoastra sa credeti ca sunt de fapt.Cuvantul lui Dumnezeu insusi, are putere creatoare si insamantat in inima la momentul potrivit poate trezi din punct de vedere spiritual, pana pe cel mai intunecat ,ignorant si indepartat de adevar suflet.De fapt , poti fi de toate de odata …Eu cred ca : moise, noe, avram, budha, krishna, zoroastru, mohammed,bab, baha’u’llah si multi alti profeti de care istoria nu este constienta, au adus acelasi mesaj umanitatii, in esenta lui unic si neschimbat.Singura incompatibilitate a diferitelor mari religii consta in legile sociale ,ce au fost schimbate si denaturate, in timp, chiar de oameni(de obicei chiar de liderii lor spirituali) in scopuri egoiste ,sau care pur si simplu sunt diferite pentru ca la momentul revelatie, necesitatile societatii din respectivele timpuri, erau diferite.Asadar eu sunt crestin, musulman, zoroastrian,hindu…totul la un loc,pentru ca vad unicitatea creatie dar mai ales unitatea ei.Si asta se numeste ca sunt baha’i

UEIT-4) Este posibil ca Dumnezeu, chiar daca exista, sa aprecieze ratiunea si nu credulitatea, iar credinta sa fie astfel un alt test la care oamenii sunt supusi. In aceasta ipoteza, crezand mergi in iad.

GIO-Este posibil ca Dumnezeu,daca exista, sa aprecieze atat permanentii cautatori, cat si pe cei care pur si simplu cred.Ideala este o moderatie intre cele doua. A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri pur materialiste si a crede dar nu orbeste, in traditii si dogme neverificate ci doar transmise din generatie in generatie.Noi nu putem stii ce apreciaza El,pentru ca se afla dincolo de astfel de limitari. La fel de bine, Stiinta poate fi testul cel mai de pret la care omul este supus..(vezi clonarea, unde oamenii au inceput sa se creada dumnezei,NEGAND EXISTENTA DIVINITATII, pentru simplul fapt ca au descoperit cum sa creeze viata singuri, …folosind totusi ceva preexistent, ce nu depinde de puterea omului de a crea.

UEIT-5) Nu poti crede la comanda si e o prostie sa crezi ca Dumnezeu nu-si da seama ca nu crezi cu adevarat si ca ai facut un calcul egoist.

GIO-Corect, de aceea drumul unui cautator este intortocheat dar in final atat de frumos.Cred ca dumneavoastra sunteti un cautator

UEIT-6) Credinta nu este suficienta. Fiecare religie are o serie de alte conditii necesare salvarii.

GIO-Adevarat ; a marturisi apartenenta la o anume religie sau cale spirituala,nu este de ajuns.Este timpul faptelor,ci nu al cuvintelor.Numai bine!
#29982 (raspuns la: #29970) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cele mai recente carti citite... - de karnak la: 27/12/2004 10:39:18
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
Am zis cele mai recente, pt ca nu vreau sa fiel ultimele:).....
Dar nu mai stiu ordinea, din pacate
1. Robert Hangstrom Jr. - Warren Buffett way
2. Thomas Mann - Povestiri
3. Thomas Mann - Muntele vrajit
4. Thomas Mann - Doctor Faustus
5. Marquez - Generalul in labirintul sau

Si, ca sa raspund unui comentariu mai vechi al lui nico, am timp sa citesc si beletristica, dupa cum se vede...Nu numai carti sa le zicem porofesionale, desi lucrez intr-o banca, si nu la casierie sau la ghiseu.
Insa consider ca o balanta intre munca si timp liber (pe care, in cea mai mare parte il petrec cu sotia si prietenii) este esentiala pentru o viata frumoasa. Asa cum imi place sa cred ca am. Si de aceea, imi fac timp si pentru citit....Si pentru muzica...Si pentru alte pasiuni.
sa speri - de Tudor-Cristian la: 09/01/2005 12:04:06
(la: Labirint)
Labirint - invitatie la reflectie ?

Eu zic ca nu e bine sa asociezi musai iubirea cu durerea, pot exista si una fara alta, nu-i asa ? Mult pesimism aici..., dar poate de aceea plac aceste versuri.
In rest, constructia poeziei e destul de buna, facandu-ma sa ma napadeasca dorul de Minulescu - poetul pe care, personal, l-am iubit mai intai.

Si..., pentru a raspunde intrebarii tale de la mijlocul poeziei, as zice : SA SPERI !

Tudor-Cristian
Fiica a unui singur parinte - de Daliana la: 20/01/2005 17:44:05
(la: Parinti si copii)
Mama mea m-a crescut singura,bineinteles era si bunica de multe ori de fata.Multe am invatat de la bunica,s-o tie dzeu!De la mama ,tot ce tinea de scoala,orientare in labirintul cartilor,dragostea pentru lectura...foarte mult a contat ca aveam pentru ea o mare admiratie(o mai am!).E atat de culta,stie atat de multe! Ca sa ma creasca a citit cat un doctor pediatru! Mi-a transmis dorinta de a sti,de a nu porni nici o masinarie pana nu citesti instructiunile...De a ma gandi de 7 ori inainte de a taia!A fost severa,poate prea exigenta,nu foarte comunicativa si ca ea sunt si eu.E bine,e rau? E prea devreme sa am o privire de ansamblu,insa stiu ca a facut tot ce a putut.Am simtit grija si dragostea ei.Iata ce trebuie sa stie copii:pot veni oricand acasa sa spun ce s-a intamplat,daca s-a intamplat,nu trebuie sa ma sinucid, lol!Mi-a pus la indemana cartile potrivite si pentru educatia sexuala,a discutat cu mine,eu n-am crezut in berze si verze.Nu este prietena mea ,este mama.
#33905 (raspuns la: #33769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"poezia e ca o marfă..." ??? - de miaculpa la: 28/02/2005 21:48:24
(la: Poezia ca o marfă...)
Cand este privita prea "la rece" cu ochii unui precupet de rand care ignora orice calitate a simtamintelor umane si in special sensibilitatea vibranta a tuturor sentimentelor generate in contactul cu insasi viata, sigur ca "poezia e ca o marfă...", o chestie negociabola lipsita de sensuri spirituale. Si daca este asa, atunci in mod cert ceea ce scrii sau citesti in nici nu caz nu se poate numi POEZIE.
Dar oricum ar fi ea, mai inainte de toate POEZIA TREBUIE sa aiba un mesaj inclus intr-un content cu: introducere, cuprins si incheiere si oricat de subtila sau sofisticata ar fi ea, firul rosu de sens al ideii e obligat sa calauzeasca inspiratia autorului incepand cu primul rand si terminand cu ultimul.
Cand ai afirmat ca in zilele obisnuite ale saptamanii (excluzand oarecum pe cele din weekend) poezia ar putea reflecta esentialul real al existentei noastre:
"oricât ai căuta
prin buzunarele timpului
în hainele lui de duminica
nu ai sa găseşti vreo oglindă
în celelalte zile, da" , am gandit ca ideea ta devine chiar interesanta promitanad a fi continuata pozitiv, dar din pacate ...ai ales sa continui cu:
"o nesfârşita repetare a morţii
fiecărui cuvânt
din algoritmul culorilor vi

până la ultima metaforă
care nu e niciodată
cea pe care o şti
"poezia e ca o marfă" , concluzie lapidara si pe cat de ambigua tot pe atat atat de demoralizatoare, nemaipunand la socoteala si faptul ca acele culori de care vorbesti ar fi VII, si nu VI, iar ultima metafora ar fi deasemeni "cea pe care o STII" si desigur, nu: "cea pe care o şti STI" !
Citindu-ti poezia am observat ca ai fi dorit sa spui ceva, dar nefiind prea sigur pe tine, te-ai ratacit intr-un labirint de vorbe care duc cam.. nicaieri.
suflet ratacit - de getasart la: 16/03/2005 12:42:38
(la: suflet ratacit)
Este foarte greu,dacanu chiar imposibil sa dai raspunsul.Eu,am 33 ani de casnicie si 53 ani de viata,asa ca am sa incerc un raspuns sau mai bine zic ,un sfat.Nu pot sa te condamn,nu sunt in masura,dar pot sa-ti spun ca nu este totul pierdut.Sigur,ai gresit in primul rind cind nu ai pus bine in balanta:chiar iti iubeai sotul,sau banii,masina excursiile,casa frumoasa.Cred ca te-a fascinat aceste lucruri,nu omul.Cind ai vazut ca sotul te neglijeaza,de ce nu ai cerut sfatul mamei si nu ai fi ajuns sa te arunci in bratele -altei teribile iubiri-.Draga mea,cred ca si mama ta are o parte din vina; nu te-a pregatit pentru viata,nu ti-a spus ca "viata-i un labirint,daca nu este calculat,risti sa nu mai iesi niciodata din el'. Vrei un sfat?Mergi la un preot,vorbeste-i asa cum ai facut acum,si urmeaza-i sfaturile;iar cea de a doua "mare iubire"-sfatul meu-renunta definitiv la el,din spusele tale este un egoist,dar tu,cum nu esti pregatita pentru viata,crezi toate minciunile lui. Daca am fost pre dura,mai ales acum in Postul mare ,cer iertare.
Este mai important internetul decat cartile, in secolul XXI ? - de CosminaM la: 17/05/2005 14:53:16
(la: Este mai important internetul decat cartile, in secolul XXI ?)
Subiectul acesta ar putea ramane mult timp ca teme de dezbatere deoarece nu poti fi in nici intr-un caz obiectiv.Vorbim sau mai bine comparam internetul (procesul tehnologiei si totodata al creierului uman) cu amalgamul de carti (procesul creierului si al simtamintelor umane). Dupa cum se observa nici nu se poate pune problema unei astfel de analogii.Adica importanta amandurora este atat de subiectiva incat orice fel de comentariu ar deveni deriozoriu.
De curand am prins mania internetului care se prelinge ca un venin prin teasta mea.Si imi dau seama ca pot gasi orice.Imi pot indeplini orice dorinta parca,pot sa aflu despre orice autor doresc,sa citesc cartile pe care le prefer.Dar... (caci intotdeauna exista un dar care amplifica lucrurile..in acest caz le amplifica placut) de la plimbarea unui mouse pe ecran pana la profuzimea cartilor,a foilor lor,a sentimentelor pe care ti le dau cand le atingi este un pas imposibil de facut pentru mine.Totul tine de structura ta...Deci eu as alege totusi cartile in locul internetului.
Cartile sunt un drum palpabil,le porti oriunde,literele lor se intiparesc pe retine ta,devin obiecte vitale.Cred ca e o legatura intensa care nu poate fi dezlegata de labirintul (sa recunoasteam ca si labirintul asta e magnific) internetului.
Si as mai alege cartile pentru un simplu (dar atat de important) motiv :cartile ma apropie integral de autorii lor...
Simeon - de Honey in the Sunshine la: 04/10/2005 14:32:58
(la: carti care v-au refuzat)
Daca am comparat pe undeva (desi nu cred) I promessi sposi cu Razboi si pace, probabil deliram de la febra :).
Cu Sadoveanu in nici un caz, pentru ca nu am citit absolut nimic... Va dati seama de ce dexteritate am dat dovada daca am reusit sa-l evit in toti anii de scoala in Romania :)

Ah... si ma "seaca" Machiavelli, cu scrisorile, Principele si politica lui revolutionara:). Dar il citesc chiar acum, ca n-am incotro.

Mi-a mai venit una in minte... Generalul in labirintul sau - Garcia-Marquez. Si nu stiu de ce, pentru ca am citit cu placere si mare nerabdare Cronica unei morti anuntate , Despre dragoste si alti demoni si, mai ales, Un veac de singuratate.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
#76610 (raspuns la: #76608) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...