comentarii

lacom tinar cersetor batrin


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Carmen, - de Sunday la: 20/09/2005 21:23:46
(la: despre saracie)
Nu pot sa spun ca ma simt vinovata pentru saracia lor, ma simt norocoasa si apreciez mult mai mult ceea ce am. Anul trecut vizitind Romania, dupa multi ani, mi s-a rupt sufletul vazind batrini cersind in mod "elegant" adica vinzind pe apropae nimic buchetele mici de flori,la marginea trotuarului. Sincera sa fiu nu am impresionata de cersetorii organizati foarte insistenti si obraznici. Hei, daca batrina aia amarita si cocosata de virsta si de problemele vietii a putut sa mearga pe coclauri si sa adune ceva flori, cum de nu poate un adolescent tinar si sanatos sa faca ceva mai mult decit sa te traga de haine si sa-ti ceara bani de un suc???
poveste orientala... - de hgrancea la: 26/11/2005 11:54:52
(la: Ce credeti despre yoga)
Traia odata un pusnic din ordinul saniazy... ca toti din ordinul sau isi petrecea viata in meditatii in locuri retrase iar uneori cobora intr-o asezare spre a 'cersi' citeceva de mincare (termenul a cersi nu e poate cel mai exact dar altul nu stiu... cei care ofereau mincarea o faceau ca pe o ofranda adusa cuiva sfint si nu din mila fata de un cersetor ... dar sa revin)
Intr-o seara saniazy medita sub un copac mare ... deasupra sa in copac se aseaza doua ciori care incep sa croncane...suparat ca il deranjaza din meditatie se gindeste sa le goneasca ... atunci simti cum o mare putere se ridica din el ... sufla cu putere inspre ciori si spre surprinderea sa o flacara mare se ridica din el spre ciori ... care cazura arse la pamnit impreuna cu scrum de frunze si crengi ...
O mare bucurie simti atunci saniazy ... si se simti mindru de puterile sale ... se opri din meditatie si pleca spre sat dupa merinde...
Ajunse la o casuta marunta ... un miros imbietor de orez cu lapte si mirodenii venea din casa ... batu la use ... nimic...
batu iar ... auzi o voce stinsa de femeie invirsta ... ai rabdare ....
trecu un timp care i se paru prea mare ... si batu iar si cu mare putere in use... atunci de dincolo de use se auzi iar vocea femeii ...
-Hei saniazy ... fa bine si ai rabdare... aici este casa unei femei batrine... aici nu esti in padure ... aici nu sint ciori cu care sa iti masori tu puterile ...

Morala ... traind curat si slujind o viata intreaga pentru familia sa batrina dobindise si ea unele daruri ...si mai de pret decit ale tinarului saniazy ...

Se vede aici o asemanare cu smerenia, valoarea ei ... recunoastera acestei valori si in orient ...


--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
intuitia si cersetoria - de Cassandra la: 24/09/2006 14:34:22
(la: Oameni suntem? Macar de putine ori o dovedim?)
De curind cineva imi povestea despre un batrinel cu aspect ponosit care cersea mereu in acelasi loc - pe unde trecea aceasta zilnic sa-si duca copiii la scoala. Imi spunea ea, ii era imposibil sa nu-i puna cite o moneda doua zilnic in cutiuta asezata cu grija alaturi, vazindu-i privirea "candida" si nefericita. Si tot asa timp de citiva ani, batrinul era mereu acolo si ea induiosata si convinsa ca face o fapta buna ii arunca monedele in cutiuta. Pina intr-o zi cind s-a dus undeva intr-un orasel vecin sa-si viziteze o prietena. Linga casa acesteia era o casa mare si frumoasa cu doua etaje, bine intretinuta si cu surprindere l-a vazut ...exact pe batrinelul nostru trebaluind prin curte. Intrebind-o pe prietena ce facea omul acela acolo, aceasta i-a raspuns ca e casa lui si ca acolo locuieste. Asa incit intuitia vezi bine, ne poate insela.

Eu sint deschisa sa-i ajut pe cei care au nevoie dar sint constienta ca a incuraja cersetoria nu inseamna a ajuta. Problema pentru omul de rind consta exact in neputinta de a decide cine are cu adevarat nevoie de ajutor si in ce fel poate ajuta cu adevarat pe cei necesitati. De exemplu citeam intr-o pagina ortodoxa din internet scrisoarea disperata a mamei unui baiat care sufera de o boala incurabila. Femeia avea nevoie sa stringa cantitatea de bani necesara pentru a-si trata fiul, ultima speranta pe care o mai avea. Tratamentul urma sa se realizeze in Ukraina intr-o clinica care se anunta in internet ca trateaza o multime de boli in realitate in prezent fara remediu. Investigind putin, reiese clar ca totul este o excrocherie. Deci, cum se numeste a contribui ca biata femeie sa stringa cei 30000 de euros cit costa tratamentul? A ajuta? Probabil, dar nu pe cel care are nevoie ci a-i ajuta pe excroci sa-si umfle contruile. Asa ca, multa atentie!


I’m not afraid to die; I just don’t want to be there when it happens. Woody Allen.

"Romania vazuta din balamuc" - de Dinu Lazar la: 02/12/2003 09:41:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe scurt, treaba sta cam asa: sic transit gloria mundi.

Pe la anii `58 sau `59, daca imi aduc bine aminte, un doctor ( domnul Hananel) indragostit de fotografie ( existau multe fotocluburi, al arhitectilor, al medicilor era cel mai tare) a fondat Asociatia Artistilor Fotografi; asociatiei i s-a dat sediul din Brezoianu 23, unde este acum tractir si biliard, si un studio foto cu laborator in cladirea Ansamblului UTC, linga Liceul Lazar.
In anii `60 domnul Hananel, presedintele AAF, a murit, si a fost ales secretar general domnul Sylviu Comanescu, un tip cu mult bun simtz, multa diplomatie si cu multe aptitudini necesare supravietuirii in acele vremi.
In consiliul de conducere al AAF au fost in timp unii din cei mai mari fotografi ai natiei; comisia artistica a AAF veghea sa nu apara toate boriturile, cum e acum uneori; existau bani, bani buni, si daca erai bun nu mureai de foame. Asociatia organiza saloane internationale, expozitii de fotografie ale membrilor, in tzara si strainatate, se faceau schimburi de vizite de documentare - ce mai, atit cit s-a putut, raportat la ce era in jur, ca amintire, era raiul pe pamint. De trei ori pe saptamina se adunau seara fotografii ca intr-un club select si se mai punea de o expozitie, de o participare la saloane, de o birfa.
Exista cum am mai zis si un studiou unde se puteau face fotografii cu aparatele din dotare - Sinar, Plaubel, Pentax 6x7; si un laborator extrem de bine dotat.
Eu am fost membru al AAF in ultimii 20 de ani, pina in `90; la inceput am fost cel mai tinar membru si datorez mult, daca nu totul, celor ce au fost acolo.
Datorita AAF cam 20-30 de fotografi au putut s-o tunda - in acele vremi era greu sa pleci in vest - si alti peste 200 au putut sa vada lumea. E ceva...
In anii `90, un grup de fotografi ( ma rog...) mai tineri au organizat o lovitura de palat si au luat ei conducerea.
Rezultatul: cei batrini au murit de oftica si amaraciune, in singuratate; (la inmormintarea lui Comanescu sau a lui Napoleon Frandin nu a venit aproape nimeni...); sediul s-a vindut sau pierdut la arshice si AAF s-a mutat intr-o camera in spatele Muzeului Sticlei unde nu are curent electric, tel, fax, mail si desigur web; studioul si toate aparatele s-au evaporat; revista Fotografia, care aparea lunar, nu mai apare de mult; nu s-au organizat saloane sau participari de nu se stie cind; si de fapt cei care mai conduc acum fantoma o fac numai pentru shtampila si pentru cine stie ce interese care nu-mi sunt clare. Sutele de medalii obtinute de AAf si de membri s-au evaporat, trofeele la saloane de asemeni, biblioteca cu mii de volume si periodice nu mai exista nici ea, si fotografiile din colectiile istorice, urmele fotografilor romani pe pamintul asta, au deveni probabil colb.
Deci la ora asta AAF nu exista practic. Mai sunt ceva bisericute fotografice, probabile reuniuni de fortze, probabil la Muzeul de Arta, probabil pe la Fundatia Soros, probabil la Artexpo, dar nu au sit si nici programe si nu stiu ce fac.
In rest, fotografi romani sunt in urmatoarea situatie; nu exista sindicate, uniuni, grupuri puternice - cu exceptia a 7 zile de linga domnul Bumbutz - si cam toata lumea e foarte multumita. Poate ca astea sunt timpurile si asa e bine si normal sa fie, nu-mi dau seama...adica la noi, pentru ca in lume sunt in continuare asociatii, uniuni de creatie, bani pentru proiecte, concursuri, saloane de arta, reviste, si cite si mai cite.
Cam asa vad eu lucrurile, sau mai degraba nu le vad, si nu am nici o solutie pentru ca nu sunt nici bun organizator si nici nu am timp de organizat ceva. Prefer sa pun un mar pe masa si sa ma uit la el din toate unghiurile si sa pun lumini pe el si sa ma gindesc la o fotografie... am incercat sa fac cite ceva dar nu mi-a iesit pasentza, deci nu sunt bun la organizat pasentze.
Poate daca boierii care cistiga pe cheiul Dimbovitzei milioane de dolari pe an din fotografie or sa dea o ciozvirta se va putea face un sit al fotografilor romani care nu mai sunt, cu ceea ce se poate aduna. Altfel, sa faca Ministerul Culturii sau al sau Institut de memorie culturala ceva pentru fotografia romaneasca, nu cred ca sunt bani, mai ales ca vin alegerile si milioanele de dolari trebuie sa nu fie cheltuite pe astfel de prostii ci pe maiestre afise electorale care au si alea multa arta fotografica, nu?

ZIceam ca una din putinele oaze creative in fotografia romaneasca de acum e in jurul domnului Bumbutz; imi permit sa fac aici o invitatie; am primit de la domnia sa urmatorul email:
===================================================
Brigada Fotografica "7 ZILE" (www.7zile.ro) va invita sa gustati niste slanina cu brinza si ceapa si sa beti o palinca luni 8 decembrie 2003, orele 19:00 la Galeria GalAteCa a Bibliotecii Centrale Universitare, str. C.A. Rosetti nr. 2-6. Printre inghitituri puteti sa o ascultati pe Ada Milea cintind live si puteti privi fotografiile facute de Cosmin Bumbut, Voicu Bojan, Petrut Calinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie, Alexandru Paul, Fred Rohde, Bernhard Seidel, Gheorghe Serban, Oleg Tishkovets, Rene Triebl.
Slanina, palinca si pozele sint din Maramures.
Va asteptam cu drag!

Cosmin Bumbut
www.bumbutz.com
www.7zile.ro
=================================================
#5837 (raspuns la: #5747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
M-au fascinat in tinerete - de Dinu Lazar la: 03/12/2003 07:59:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Emilian Cristea si Eugen Iarovici au scris impreuna o carte grozava cindva, "Fotografia de munte". Domnul Iarovici a scris si a tradus zeci de carti de fotografie, domnulCristea a organizat un club de drumetii de pomina, "Floarea de coltz" care exista si azi; in decembrie se organiza concursul "Caciula de aur" cu diapozitive, concurs cu un extraordinar impact; vorbeam jumatate de an despre ce s-a vazut si se faceau urmatoarea jumatate de an pregatiri pentru urmatorul concurs.

Cheia succesului in arta fotografica... greu de spus.
Asta e ca in bancul auzit zilele trecute, ii cade unuia cheia noaptea linga shantz dar se duce si o cauta tocmai dincolo, linga stilpul de lumina; il intreaba unul ce face, el spune ca nimic, cauta o cheie, ala il intreaba daca acolo i-a cazut, si el spune ca nu, dar daca acolo e lumina...
Daca as fi fost intrebat in ultimii 30 de ani despre aceasta cheie, si daca cineva ar fi scris raspunsurile, cred ca am fi avut o frumoasa poezie abstracta.
La virsta de 20 de ani normal ca nu e nici o cheie, si aia care este (daca eeste) o ai in buzunar pentru ca stii tot si ai vazut tot si orice e posibil.
Pe la 30 realizezi ca lucrurile se cam complica si mai e putin de lucru dar ca succesul e colea, tangibil si stralucitor.
Pe la 40 te intrebi daca nu mai sunt citeva elemente de care nu ai tinut seama si cum devine cazul ca ai lansete, ai pescuit, ai si o taraba, ai pus pestele pe ea si lumea nu prea vine la pestele tau.
La 50 iti dai seama ce mult timp ai pierdut bijbiind inutil atunci cind drumul era in alta parte sau incercind sa dai de apa sapind in momentul care nu trebuia in locul care nu trebuia si ca o posibila cheie a succesului ar fi numai sa ai bani pentru ca sa faci ce vrei si sa o cauti cu mai mare randament. Si tot asa.
Sigur ca exigenta, nemultumirea, munca si talentul, sunt absolut necesare. Mai sunt citeva ingrediente care se cam schimba cu timpul sau cu timpurile...cred ca esential este norocul si important e si banul... si de neinlocuit e un mediu propice. Degeaba face cineva niste fotografii senzationale daca nu exista iubitori de fotografie, piatza de fotografie, galeristi, curatori, agenti, agentii, curatori, galerii, editori care sa foloseasca acele imagini...

Am facut cindva un film cind eram student la IATC, filmul de maiestrie de anul 3 daca nu ma insel; actor era Panaitescu,un coleg de la AAF, si regizor un fost amic, Adrian Sirbu, mai tinar coleg la regie.
Pe scurt filmul era cam asa: un tip cauta piatra filosofala, si era tinar si plin de energie; era imbracat in alb, avea un sac mare in care sa puna pietrele filosofale gasite, si un lantz greu de fier la mijloc, de care lovea toate pietrele mai ciudate gasite in drum; piatra filosofala ar fi schimbat fierul in aur.
Si merge omul la mare, si cauta printre valuri, si merge la munte, si cauta pe Sfinx, si merge printre ruinele unei cetati, si cauta, si cauta; si trec anii, si hainele devin ponosite si spinarea girbovita si barba si parul se albesc... si cauta, si nu gaseste nimic...
Intr-o seara, intra intr-un sat pierdut pe niste dealuri si niste puradei se iau de el, "uite ce mosh batrin si nespalat si ce lantz de aur are..."
Inebunit, se intoarce si ia toate pietrele incercate si aruncate si le pune repede sub sac pentru ca lumina se duce repede... si moare sub greutatea sacului.
Cam asta e cu cheia succesului.
Normal ca cu acel film am luat nota 2 ( din 10) pentru scenariu si am ramas corijent pentru toamna...nu era pe "linie"... dar nici acum o parabola a cheii succesului nu mi se pare departe de acea idee...
#5906 (raspuns la: #5883) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partzial, strengaritzo! In - de SB_one la: 24/12/2003 02:39:55
(la: imaginea romanilor peste granite)
partzial, strengaritzo!
In ce ai scris ai dreptate; eu nu am ascuns nici-odata faptul ca sint roman si ptr. asta cred( sper) am respectul cuvenit. Oamenii respecta in primul rind pe cel ce se respecta! Se vede de la prima vorba ca sintem straini: ori vorbim prea corect ori facem greseli. Sigur e, avem o alta " melodie" si asta face lumea mai colorata, mai frumoasa; nimeni nu se supara ptr. asta. Chiar daca nu spune, neamtzul, vede ca nu esti de-al lui. Te respesta insa ptr. corectitudine si probitate profesionala. Iar noi romanii ne putem mindri cu asta. Muncim si sintem seriosi.
Mai avem de invatzat numai ca nu putem fi altceva decit ce sintem.Trebuie sa ne apreciem cu partzile noastre bune si rele.

Am auzit o data comentariul unui ambasador in GE care la comentariile mai nepotrivite la adresa lui sau a tzarii spunea: eu nu vreu sa fac tzara mea mai buna sau mai rea, datoria mea e sa o arat asa cum e ea!( el a scris niste carti si ...mai si tragea la masea: in final sa vorbit f. frumos despre el)

Cit despre tzigani, fac si ei ce pot; cred insa ca europa stie cu cine are de a face si face si ea ce poate incercind sa se scape de ei onorabil adica impingindu-i inapoi spre RO sau de unde au venit. Nu tzine insa. Tziganu' e mai al dracului!El e unde vrea.

Am un filmuletz facut acum citziva ani la tvr2 Tim. despre cersetorii tzigani; o reportera ( mai tinara si curajoasa)care "s-a infiltrat".

Interesant.

NB
nu, nu avem o imagine ratata; sint numai conflicte de interese pe care le regleaza politica; si sa nu uitam fiecare din noi reprezinta( vrea nu vrea) Romania. Sint pe aici multzi specialisti bine platitzi si apreciatzi. mierlaiturile noastre sint - mai mult sau mai putzin- trairi personale.Pe ansamblu e OK.

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
Tinarul european al anului - de SB_one la: 25/01/2004 09:05:48
(la: Jos palaria!)
> > > "Tinarul european al anului"
> > >
> > > Clujeanca Oana Mailatescu a primit la Berlin, in cadrul unei ceremonii oficiale, titlul "Tinarul european al anului". Inalta distinctie i-a
> fost inminata de Wolfgang Thierse, presedintele parlamentului din Germania.
> > > Premiul este instituit de Fundatia Heinz-Schwarzkopf, sub patronajul parlamentului european, cu sprijinul Comisiei Europene, si se atribuie unei persoane cu merite deosebite in promovarea ideilor unei Europe unite.
> > > Evenimentul a avut loc in acelasi timp in care, in capitala Germaniei, se inaugura noul sediu al Ambasadei Romaniei, astfel incit premierul Nastase si ministrul de externe Mircea Geoana au putut asista la ambele evenimente.
> > > Oana Mailatescu a absolvit Facultatea de Stiinte Economice a
Universitatii Babes-Bolyai, in timpul careia a fost sefa filialei clujene a
Asociatiei Studentilor Economisti Europeni (AEGEE). Dupa ce a indeplinit mai multe functii pe plan local, regional si national, in 2000 Oana a fost
aleasa presedinte al asociatiei la nivel european, timp in care a promovat si a organizat numeroase conferinte pe tema unei Europe unite. Cistigarea acestui premiu i-a oferit posibilitatea sa lucreze ca stagiar la Parlamentul European de la Bruxelles. Desi, pentru moment, Oana si-a gasit de lucru la una dintre reprezentantele straine de la Bruxelles, dorinta sa de viitor este de a reprezenta Romania in diplomatie.
> > >

PS ptr. iubitorii de copyright si...articolul e primit de la un prieten, Eugen Cojocaru, publicist!



SB
...........................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8432 (raspuns la: #8411) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mi se pare ca exagerezi. „L - de lazarescu la: 13/02/2004 06:06:32
(la: Lupii tineri din literatura romanesca)
Mi se pare ca exagerezi. „Lupul tinar” din literatura nu trebuie sa sara la gitul celui batrin. Cea mai importanta lupta a lui e cu „vinatul” – cititorii pe care trebuie sa-i cistige.
Florin
Cersetorii romani din Napoli, dotati cu cartele de pontaj - de SB_one la: 14/02/2004 01:50:18
(la: Romani in strainatate)
Cersetorii romani din Napoli, dotati cu cartele de pontaj
Rapirea unei fetite romance de sase ani de catre tatal sau, pe o strada din orasul italian Napoli, a pus in alerta atit localnicii, cit si autoritatile, care au descoperit, in subsolul in care a fost dusa copila, indicii privind existenta unei retele de cersetorie care exploateaza minori.

Publicatia “Il Mattino” relateaza ca totul a pornit de la un incident petrecut marti dupa-amiaza, pe o strada din Napoli. Un barbat a smuls-o pe fetita de sase ani din bratele surorii ei mai mari, care a inceput sa tipe din toate puterile.
Urmarire cu elicoptere

Politia a primit apelul la citeva minute dupa ora 16.00 si a pornit in cautarea unui barbat brunet, cu parul lung, aflat la volanul unei masini de culoare rosie. Un elicopter al Politiei a inceput sa survoleze zona, iar locuitorii au participat si ei la urmarire. Femeile - speriate de ideea ca autorul rapirii ar putea fi un maniac - si-au luat copiii in casa, iar barbatii au plecat in cautarea celui care o sechestrase pe micuta Cristina. O ora mai tirziu, urmaritul si fetita rapita au fost gasiti. Cristina a fost recuperata din subsolul unei cladiri, ea ascunzindu-se sub un pat. Fetita a fost dusa intii la sediul carabinerilor si apoi intr-un centru de asistenta, adauga sursa citata.
Cel care a rapit-o a fost gasit imediat, intr-un local din apropiere. Fortele de ordine ajunse la fata locului au fost nevoite, mai intii, sa-l protejeze pe barbat de furia multimii, pornita sa-l linseze. Dupa ce l-au retinut pe rapitor, care este un barbat din Calarasi, despartit de mama fetitei, carabinerii au facut uz de forta pentru a-l duce nevatamat la sediul Chesturii, unde a fost acuzat de sechestrare de persoana, scrie “Il Mattino”.

Reteaua avea pina si registre contabile

Potrivit aceleiasi surse, in locatia in care a fost gasita Cristina, anchetatorii au descoperit liste ale unor nume si “foi de pontaj” ale cersetorilor romani care populeaza intersectiile din Napoli. Tot acolo se aflau si diverse cartoane pe care erau scrise cereri de ajutor, cartoane pe care cersetorii le tineau in mina cit erau “pe teren”. Totul indica existenta unei adevarate organizatii de cersetorie din care fac parte romani, majoritatea din zona orasului Calarasi. Din primavara anului trecut, acestia au facilitat aducerea in Italia a unor minori pe care acum ii exploateaza punindu-i sa cerseasca in intersectii, scrie publicatia italiana. Carabinerii incearca acum sa descifreze registrele gasite in subsol si sa afle cine a organizat si conduce aceasta retea.

[http://www.presa.tv/index.php?show=stiri&act=show&id=776&PHPSESSID=ab9ac1ba5cfef9c799e9a2e08a8a1c49]




SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9602 (raspuns la: #9598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu e pacat... dar E pacat! - de Paianjenul la: 25/02/2004 00:37:14
(la: Preoti homosexuali?)
...In comentariul dv. referitor la subiectul "Preoti homosexuali?", d-le "schitroc", opinati:

..."...n'ai nevoie de nimeni pt. a'l gasi pe Dumnezeu"...

Si totusi, zic eu, se pare ca Dumnezeu a PREFERAT se descopere

lui Faraon prin patriarhul Iosif,
lui Naaman sirianul prin tinara slujnica evreica,
vaduvei din Sarepta Sidonului prin profetul Ilie,
imparatilor Nebucadnetar si Dariu prin profetul Daniel,
lui Saul din Tars (viitorul apostol Pavel) prin apostolul Anania,
famenului etiopean prin apostolul Filip,
sutasului roman Corneliu prin apostolul Petru... etc., etc....

Chiar si in cazurile in care Dumnezeu se descopera cuiva DIRECT prin VISE sau VIZIUNI, pasul urmator este ca persoana vizata sa fie pusa in legatura cu un mesager UMAN prin care Dumnezeu il va calauzi mai departe pe cel caruia i s-a descoperit.

Mai afirmati, d-le "schitroc":

"Eu cred ca relatia omului cu Dumnezeu este una de natura intima si personala. Cel mai bun exemplu poate fi o persoana spirituala care traieste in izolare, departe de orice societate umana si care totusi merita dragostea lui Dumnezeu..."...

Zic eu:

CATEGORIC, relatia omului cu Dumnezeu TREBUIE sa fie INTIMA si PERSONALA... si pentru a dezvolta si mentine o asemenea relatie, un individ are nevoie de momente de meditatie si rugaciune in SINGURATATE, in comuniune EXCLUSIVA cu Dumnezeu. TOTUSI, creat fiind ca fiinta sociabila si interactiva omul NU a fost destinat sa traiasca in stare de PUSTNICIE... si asta tocmai pentru faptul ca, intentia lui Dumnezeu este ca el sa impartaseasca SI altora experienta dobindita de el in momentele petrecute in comuniunea sa exclusiva cu Dumnezeu... si, la rindul sau, SI el sa beneficieze de experientele altora.
(...Profetul Moise a petrecut mult timp in pustia Madianului ca pastor... profetul Ilie obisnuia sa se retraga in locuri singuratice pentru rugaciune... Ioan Botezatorul traia in pustie... insusi Domnul Isus Hrisos se retragea adesea in locuri singuratice pentru a avea comuniune cu Dumnezeu Tatal... apostolul Pavel a trait singur in pustia Arabiei pentru o vreme... DAR, toti au avut nevoie de aceste experiente tocmai pentru a-i PREGATI pentru misiunile PUBLICE la care erau chemati ulterior...)...

Mai afirmati, d-le "schitroc":

"Inclin sa cred ca un homesexual (ca si un non-crestin: musulman, evreu, etc.) este judecat de Dumnezeu dupa cele 10 porunci si nu dupa orientarea sexuala sau religioasa, etc. Un exemplu: un prea-cuvios musulman are dreptul la dragostea lui Dumnezeu la fel ca un prea-cuvios crestin sau un prea-cuvios evreu..."...

Obiectia mea:

1) Orientarea sexuala

HOMOSEXUALITATEA este o forma de PERVERSIUNE sexuala, asa cum reiese si din textele biblice pe care insist sa le RE-citez in acest context, si vine in CONFLICT cu SPIRITUL poruncii a ZECEA - in cazul nostru - homosexualul POFTIND trupul aproapelui sau de ACELASI sex... act etichetat de Cuvintul lui Dumnezeu ca SCIRBOS:

ROMANI 1:26, 27 - "Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi SCIRBOASE; caci femeile lor au parasit intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savirsit PARTE BARBATEASCA cu PARTE BARBATEASCA lucruri SCIRBOASE si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru RATACIREA lor."

1 CORINTENI 6:9 - "Nu stiti ca cei NEDREPTI nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va INSELATI in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici SODOMITII!, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu."

1 TIMOTEI 1:9,10 - "...caci stim ca Legea nu este facuta pentru cel NEPRIHANIT, ci pentru cei FARADELEGE si nesupusi, pentru cei NELEGIUITI, si PACATOSI, pentru cei fara evlavie, necurati, pentru ucigatorii de tata/mama/oameni, pentru curvari, pentru SODOMITI!, pentru vinzatorii de oameni, pentru cei mincinosi, pentru cei ce jura strimb si pentru orice este impotriva invataturii sanatoase:-"

Ce alta concluzie s-ar putea trage din aceste versete, decit ca - LA FEL ca si in cazul celorlalte pacate enumerate mai sus - si pacatul homosexualitatii... NERECUNOSCUT... NEREGRETAT... si NEPARASIT... conduce la EXCLUDEREA pacatosului din Imparatia lui Dumnezeu?!...

CUM deci, se reconciliaza parerea dv. - TOLERANTA fata de homosexualitate - cu aceste declaratii atit de NEECHIVOCE ale Cuvintului lui Dumneze, privind homosexualitatea?!...

2) Orientarea religioasa

Cu ani in urma, la o intrunire a Departamentului Cultelor din Romania, Dl. Moses Rosen, seful de atunci al Cultului Mozaic din Romania, afirma ceva in genul urmator: "Noi, membrii diferitelor culte si denominatiuni religioase sintem ca niste turisti care au pornit sa cucereasca culmea unui munte: am pornit toti de la poala muntelui, din puncte DIFERITE, si urcam pe poteci DIFERITE... dar in final ne vom intilni cu totii in ACELASI punct: in virful muntelui!..."... In alte cuvinte, domnia sa voia sa insinueze ca NU conteaza FELUL in care ne inchinam lui Dumnezeu - presupunind ca ne inchinam ACELUIASI dumnezeu - atita timp cit o facem cu inima SINCERA...

Oare asa sa fie?

Cain si Abel erau doi INCHINATORI, care au primit ACEEASI instruire religioasa, de la ACELASI "teolog" - Adam, tatal lor care, chiar si dupa caderea in neascultare a continuat totusi sa comunice cu Dumnezeu. Amindoi - Cain si Abel - se inchinau ACELUIASI Dumnezeu, si... faptul ca si Cain a adus o jertfa din "CELE MAI BUNE roade ale cimpului" sugereaza SINCERITATEA lui de inchinator. Si TOTUSI, aceasta sinceritatea NU a garantat ACCEPTAREA jertfei sale de catre Dumnezeu, tocmai pentru ca (substituind jertfa de SINGE cu produse agricole "fara singe") si-a luat libertatea de a altera FELUL in care fusese instruit sa se inchine!...

CATEGORIC, "un prea-cuvios musulman are dreptul la dragostea lui Dumnezeu IN ACEEASI MASURA ca un prea-cuvios crestin sau un prea-cuvios evreu..."... Dar - la fel de CATEGORIC - religiile musulmana, crestina sau mozaica NU au cum sa fie adevarate TOATE TREI in acelasi timp! Dumnezeu doreste sa-i aduca pe cei trei prea-cuviosi la UNA din aceste forme de inchinare, caci numai UNA poate sa fie ADEVARATA (inchinarea in Duh si in ADEVAR!...)... Duhul Sfint Mingiietorul este gata sa conduca "in TOT adevarul" pe ORICE individ care este 100% dispus sa accepte acest ADEVAR...


#10508 (raspuns la: #10114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marius Rotar - lamuriri - de Dinu Lazar la: 01/03/2004 08:12:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Marius Rotar,

Va rog foarte foarte mult sa ma scuzati ca am abordat atit de gresit lectura interesantei, ce-i drept, lucari de licenta la care ne referim.

Viata tumultoasa, stresul cotidian, problemele de tot felul, m-au facut sa uit de lecturile din tinerete, si de anii cind am invatat pe dinafara multe pagini din Svejk si din opera lui Iaroslav Hasek.

Dar interventia Dvs a sters cu buretele ceatza si mi-am adus aminte de marele scriitor.

Ce se intimpla; exista intre superbele schitzeale lui Hasek una, aproape autobiografica, senzationala , si anume "Cum am devenit redactor la LUMEA ANIMALELOR"

Personajul principal s-a angajat cronicar de specialitate la publicatia cu numele din titlu; dupa un sumar examen de tot hazul, s-a apucat serios de lucru; elefantul, tigrul, leul, maimutza, erau creaturi prea cunoscute cititorilor, asa ca omul s-a apucat sa inventeze balena cu pintece de sulf, care nu era mai mica decit un morun; aceasta lansa asupra prazii un acid de balena; apar apoi foca tarcata - un mamifer din neamul cangurului; boul suplu; infuzorul sepia, ca un tip de guzgan; nu in ultimul rind, un purice orb, care traia pe spatele unei cirtitze preistorice, si ea oarba, pentru ca strabunica ei se imperechease cu un arici orb si el.

Acum imi dau seama ca acestea sunt subiecte de licentza foarte bune pentru un student roman la istorie!

Pentru ca despre aceste posibile lucrari se va vorbi, biologi revoltati vor fi pusi la zid ca retrograzi; dar desigur e mai important de pus o problema, si daca scopul este sa se vorbeasca despre lucrare, subiectele din LUMEA ANIMALELOR mi se par senzationale si tot asa de curajoase ca tema de la care a pornit discutia.

Spre deosebire de ce se intimpla in lumea stiintifica si culturala romaneasca, unde iata, poti spune orice oricum oricind, pentru ca daca esti tinar "te afli in zona unei ulterioare si posibile slefuiri", si daca esti batrin esti, cum e cazul meu, ramolit si retrograd, reporterul de la LUMEA ANIMALELOR, despre care spuneam, a avut mai mult ecou; totul a inceput de la faptul ca a a decupat o fotografie a unei pasari care statea intr-un nuc, si a botezat-o nuculeana, logic, pentru ca una care sta intr-un ienupar s-ar numi ienuparutza.
Cine doreste poate citi nuvela; este senzationala si iata, foarte actuala.

Lucrarea de licentza care a stirnit polemica aceasta este o lucrare la istorie a unui student care arata ca practic nu a fost nimic in fotografia romaneasca pe vremea comunismului, si ce a fost, daca a fost, dar nu a fost, a fost rau, prost orientat, retrograd si condamnabil, eufemistic vorbind.
Cel putin asa am inteles eu din ce am citit, si puterea de intelegere scade o data cu virsta, din pacate, asa ca multe se pare sa-mi fi scapat.
Dar ma gindesc ce grozav ar fi un examen de licenta la drept despre cresterea rationala a pricolicilor in sala de judecata, care din luna a sasea se hranesc cu malt, sau o licenta la litere, despre insusirile spirituale si literare ale caracatitelor.
Oricum, este de laudat cineva care face o lucrare de licenta originala, pe bune; am auzit ca in ziua de azi poti sa o cumperi cu citeva sute de dolari sau poti sa scrii "Alba ca zapada si cei shapte pitici" si daca ai sustinere tot treci.
Asa ca mii de scuze, si mult succes in continuare, dumneavoastra si tinarului de viitor, care este.
#11010 (raspuns la: #10991) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eugeniu Coseriu-un geniu romanesc inca putin cunoscut - de ema word la: 25/03/2004 07:01:09
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Am avut placerea sa/l intilnesc pe marele savant la un colocviu international de stiinte ale limbajului. Venise insotit de nepoata sa de la Cluj si de un colectiv de universitari clujeni condus de prof. Borcila. El este primul care a condus o mare opra de cultivare in Romania a scolii si operei lingvistice coseriene, in timp ce Bucurestiul l/a evitat multa vreme pe Coseriu. De notat ca abia dupa moartea sa Coseriu a fost evocat in revista Academica, in timp ce numel mut mai mici decit al sau sint periate frecvent acolo. Dar, sa nu mai insist, caci as putea sa nedreptatesc pe cineva.
Va voi relata , insa , un episod despre omul Coseriu, un episod care mi/a intart ideea ca avem de/a face cu un geniu. In cadrul acelui simpozion international, trebuia organizat si momentul contactului savantului cu presa. Erau patru zile in total. Iar Coseriu, sa nu uitam, era deja un om foarte batrin si destul de bolnav deja. Cu toate ca prezenta sa in tara ar fi trebuit sa fie un eveniment, Televiziunea Romana, radio Romania Cultural, nu mai vorbesc de radiourile si televiziunile comerciale nu au onorat invitatia. A venit in schimb Radio Iasi, au venit citeva ziare din Moldova si...desi foarte saraci(aveau cu ei numai un sac cu pesmeti, in anul 1999! si o canistra de benzina), redactori de la sectia cultura de la televiziunea Chisinau (care au filmat si inregistarat tot ce a insemnat Coseriu, tot ce am luat si noi ca interviuri separate). Coseriu ne/a progamat pe toti redactorii de cultura de la presa pe durata unei zile. Auzind ca era un program esalonat intre orrele 8 dimineata si 18 seara, am crezut ca cei programati pentru dupa masa vor avea parte de un Coseriu obosit, terminat. Cumplit ne/am inselat ! De la 8 dimineata pin ala 18 sera, cu o pauza de masa la prinz) Domnul Coseriu a fost intr/o forma teribila, vorbea cu aplomb, era prezent in tot felul de digresiuni ai comentarii, abatindu/se cu stralucire cind si cind de la filonul pur lingvistic, pentru intruziuni de discurs din sfere din cele mai diverse: arta, politica, Basarabia, Peru, Grecia, scoala sa de la Tubingen s.a. In tot acest timp, a fumat, a facut si glume si, iertata/mi fie comparatia, desi spatiul de discutii era unul foarte larg si deschis, in prezenta universitarilor romani si straini, desi totul se derula in cele citeva limbi de circulatie pe care maestrul le stapinea la perfectie, mereu se initia cite un "duel" de opinii intre cei prezenti, moderatori si Domnul Coseriu, in urma caruia el cistiga mereu fara dubii, privind apoi, plin de rivna in jur, parca stapinind un perpetuum mobile al demonstrativitatii si rigorii imbatabile.Parca ar fi spus, cu umor inteligent: cine vine la rind? ca un pugilist al ideilor si discursului impecabil academic. Ei bine, forta acestui om ce nu mai era de mult tinar, uriasa lui capacitate de sinteza, usurinta cu care se plimba prin toate domeniile vaste ale culturii omenesti, dublata de deschiderea extraordinara fata de problemele mari ale Romaniei, ale Basarabiei, ale Europei, ale planetei, mi/a atras atentia asupra supradotarii , a genialitatii omului din fata mea. Si acum, credeti/ma, ascult casetele cu acele interviuri si ma cutremur. Era bine sa aiba si radioul Bucuresti asa ceva, si televiziunea. Dar altele le sint lor idealurile...


Cordial,

Ema Word
#12800 (raspuns la: #12798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
experientza. - de miramash la: 30/03/2004 03:49:51
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Unul dintre lucrurile cele mai ciudate ale umanitatzii este rebeliunea din perioada adolescentzei, care ne face sa ne judecam parintzii si pe cei de virsta lor, le gasim toate nodurile din papura fiindca cel mai des ne amintesc ca suntem tineri. Si noi consideram ca este o jignire, o luam ca pe un ultraj fiindca suntem in cautarea recunoasterii maturitatzii (fizice a celor care fug dupa "femeiusti") si intelectuale a celor ca tine. Pot sa-tzi spun ca din nefericire nu vei fi niciodata mai inteligent decit astazi, virsta de 15-25 ani este cea mai intensa din punct de vedere intelectual, de aceea si facem studiile cele mai importante, care vor determina cursul vietzii noatre. Deci baiete, felicitari, esti la apogeu. Iar cei care itzi amintesc ca eshti tinar o fac din doua motive.
1.pentru ca ei nu mai sunt ... si
2. fiindca ar vrea sa fie.
Dupa perioada asta de apogeu intelectual, ceea ce ne face sa avansam este "experientza", care la multzi tzine loc de intzelepciune, faptul de a vedea in mod repetat diverse fapte si consecintzele lor creaza in mintea noastra ideea de regula, ceea ce ne face mai repede sa intzelegem care va fi urmarea, sau cunoaste mai bine personalitatzile pe care le intilnim zi de zi. Sa ai un soi de declick un "deja vue" de citeva ori pe zi, sa stii de cinet-ti place si de cine nu, de cine ai incredere sau nu...dupa 2 minute. Pentru ca ai mai avzut asemenea personaje deja si stii ce au facut sau la ce sa te astepzi din partea lor.
De ce crezi ca ne imprietenim din ce in ce mai putzini cu cit inaintam in virsta? NU mai avem nevoie sa petrecem timp cu ei pentru a-i cunoaste si intzelege, am vazut deja fiecare arhietip, stim ce are sa urmeze. Ii stim deja pe cei buni sau rai, lenesi sau mincinosi dupa o aruncatura de ochi sau o fraza, un gest.

Drept sa-tzi spun , dupa ca mi-am urit indelung parintzii pentru ca mi-au reamintit ani de zile ca sunt tinar, astazi, cind nu mai sunt imi asasinez in acelasi fel copii, spunindu-le in acelasi mod stupid, cum tzi se spune si tzie, ca suntezi tineri si ca avetzi multe de invatzat, etc...
Singurul lucru pe care incercam sa-l marcam este ...viatza ne face mai intz.. aproape era sa spun intzeleptzi.... nu, doar experimentatzi si incercam noi parintzii sa ne substituim experientzei voastre. ceea ce rezulta in plictisitoarele sfaturi ...si ai sa vezi tu ....si....fa cum itzi spun eu... Totzi spunem "ce nu ash dasa mai fiu tinar( 18 ani) cu mintea de azi...
Dupa toata chestia asta voiam sa ajung la faptul ca ce vad eu la Ro, dupa 60 de ani petrecutzi mizerie de de 3 generatzii , este ca standardele romanului au scazut asa de mult incit ceea ce vizeaza este "telefonul de 20 milioane" si chestii de astea.
Am uitat in totalitate ce inseamna demnitate. Cuvintul a ajuns aproape arhaism. Am uitat ce inseamna respect.

Ca sa construiesti ceva trebuie sa ai idealuri, sa ai un plan, si cel mai important cu cine sa il duci la bun sfirsit. Bineintzeles fondurile... Dar daca unul singur dintre toate cele 4 lipseste, nu ai sa reusesti sa faci ceva. fara plan nu stii incotro mergi, fara ideal nu stii unde sa te opresti, fara oameni ... ceea ce iese de pe urma unor diletantzi iar fara bani...ca si cum ai vrea sa construiesti un porshe cu piese de dacie.
Deci daca reusesti sa le pui pe toate 4 la un loc, crede-ma mai ai nevoie de un element, timpul... pe urma ai nevoie de a reinstaura adevaratele valori ale societatzii, ne intoarcem la mindrie natzionala, la cinste si morala, la ... o gramada de idei si idealuri care se construiesc sau reconstruiesc in timp de generatzii. Si vezi tu, toate se pot rezolva asa cum doresti tu in urmatorii...30 de ani (daca ai noroc) cind tu ai sa fii mai batrin decit sunt eu acum si ai sa-tzi pisezi copiii cu sfaturi ...
Vezi tu, toate se pot face dar zinele bune nu exista.
Si inca ceva, pe vremea noastra se spunea "nu tot ce zboara se maninca" eu pot sa-ti spun ca " nu tot ce este scris este si adevarat".
"popoarele tacute, fara istorie" sunt poapoare cu multa istorie dar prea istovite

Si sa ma marturisesc, ash vrea din tot sufletul sa am dinnou 18 ani...dar cu experientza de acum.



#13025 (raspuns la: #12957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sint un tinar francez, merg i - de cristof la: 03/04/2004 14:06:40
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
Sint un tinar francez, merg in Romania in fiecare an, vorbesc putin romaneste, si deci doresc sa exprim parerea mea despre articolul de mai sus in legatura cu expozitia de fotografie "Primavara Romaneasca".
Nu traiesc la Villeneuve d'Ascq dar la Montpellier dar m-am uitat niste poze din aceasta expozitie prin intermediarul adresei http://au.f2.pg.photos.yahoo.com/ph/claudia_mihesan/album?.tok=pheQH4ABeMgQe03J&.dir=/1007&.src=ph

Ce sa va spun doamna Mihesan! Ca sint socat, scandalisat si foarte suparat despre intentia continuta in aceste poze si difuzata prin intermediarul lor...Sint socat pentru ca cei care au facut pozele le au facut cu un material modest care nu pune in valoare mesajul VRUT cind au fost facute, daca consideram ca mesajul se vrea artistic...Deci, artistice, nu prea cred ca sint, pozele, din acest punct de vedere...
Sint scandalisat pentru ca cei straini, sa zicem francezi, care viziteaza Romania, din fel sistematic, fac poze despre mizeria, saracia care exista in Romania.. Tot timpul, inevitabil, tot sint aceasi poze despre tristeta...Si aceasta situatie incepe sa ma plictiseasca..Bineinteles, stim toti ca in Romania sint oamenii care traiesc in conditii foarte grele, si sint mai multe locuri unde situatia nu pare sa se schimba chiar acum, in 2004. Dar faptul de a arata numai simbole de stagnare si decrepitudine economica, sociala, ascunde un adevar : Romania evolueaza repede, creste, se ridica din punct de vedere economic, social, turistic...Chiar si mentalitatile au progresat. Nu sint un expert economic, un analyst politic, sint chiar un baiat care se plimba in Romania in fiecare an, de cinsprezece ani si care a obsevat evoluarea societati romaneasca si pofta ei de a integra Unionul Europeana, "le monde des sociétés standard", dupa propria mea expresie. (Chiar daca asta ma atristeaza)
Deci, sint foarte suparat ca la ora actuala, in sinul unei universitate franceza, nu sint expuse poze, imagine, documente care arat aceasta alta fata a Romaniei, adica fata tinerilor care imping Romania noua spre viitor...
In conclusie, parerea mea este ca cind te uiti la expozitie, prima imagine care iti vine in cap nu este o imagine primavaratica...Si daca as fi eu fotofrafiu as face poze absolut diferite...

Atit, si va cer scuze pentru limba romaneasca pe care o vorbesc, cam "noasoala", o am invatat pe drumuri de plimbare in Bucuresti...
Ce sfaturi ati da unui tinar care ar dori sa se faca fotograf ac - de Petre Buzoianu la: 11/04/2004 19:25:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnule Lazar.
Acum douazeci si ceva si mai bine ani, pe vremea cind locuiam in Romania, fotografia era pentru mine un miracol atit de mare incit aproape ca credeam ca in fiecare aparat locuieste un Dumnezeu micut care face poze.
Intre timp, sa nimerit ca am ajuns in America, sa nimerit sa fiu poate mai mult, poate mai putin din intimplare in locuri si momente prielnice, si astfel sa facut ca am avut privilegiul de a fi platit sa invat fotografie.
Ce sa spun, in primii 2-3 ani eram convins ca stiu totul, dar absolut totul.
Ceva m-ai tirziu, am incept sa ma prind ca pe masura ce invat, stiu din ce in ce mai putin.
Si mai tirziu am realizat ca incep cu adevart sa invat fotografie, abea in momentul in care uit ceea ce am invatat .
Astazi dupa atitia ani, amintindu-mi de Dumnezeul acela micut de care va pomeneam la inceput, acum, va garantez ca El exista, si ca traieste in fiecare aparat .
Sunt momente in care stiu ca trebuie sa fac o fotografie impotriva tuturor regulilor si a tot ce scrie in carti. Si simt ca daca nu o fac ma doare fizic. Intotdeauna o incerc si intotdeauna imi iese. :)
Asta este miracolul fotografiei .
Adevarat insa, la genul de fototografie pe care o fac eu, nu am niciodata timp sa gindesc o imagine mai mult de jumatate de secunda. O fac si gata .
Ce as mai putea sa spun...
Poate ceea ce am mai spus si unor studenti de ai mei cindva.
Cind faci o casa incepi cu fundatia iar ultimul lucru pe care il faci te muti in ea.
To asa si cu fotografia.
Imaginea, compozitia, o construiesti ca pe o casa. Incepi cu fundalul si adaugi fiecare element in ea pe masura ce te apropii de primele planuri. Subiectul fotografiei, este ultimul element pe care il introduci in compozitie.
De spus ar mai fi o multime, mi-e teama insa ca as supara o groaza de lume daca as spune tot ceea ce cred ca un tinar fotograf ROMAN ar trebui sa stie :)
Totusi, nu ma lasa inima sa inchei fara a comenta un mic "narav"
in special al incepatorilor.
Nu echipamentul face poza. Un fotograf adevarat trebuie sa fie in stare sa faca poze si cu cutia de conserve.
Domnule Dinu va multumesc pentru urari :
Petre Buzoianu
#13707 (raspuns la: #13701) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce sfaturi ati da unui tinar care ar dori sa se faca fotograf ac - de Dinu Lazar la: 12/04/2004 09:18:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"De spus ar mai fi o multime, mi-e teama insa ca as supara o groaza de lume daca as spune tot ceea ce cred ca un tinar fotograf ROMAN ar trebui sa stie :)"

...lumea aia care se supara are alta treaba acum, e Saptamina Iluminata, majoritatea celor zece mii care au citit pina acum pe aici si carora le multumim pentru increderea acordata, merita sa stie.
Sunteti binevenit oricind cu orice credeti de cuviinta ca ar merita stiut.

#13721 (raspuns la: #13707) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lui Florin si atat - de Little Eagle la: 21/04/2004 16:32:53
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
Hello Florin,

...Weapons of mass destruction...hai sa o incep cu o gluma proasta ce a dus la un razboi inutil,stii ce inseamna acel "W"in numele lui George Bush?WAR!
Mda,Hmmm,in USA cresc armele ca rosiile pe cimp si este o intreaga agricultura a lor cu numele de NRA,sau"the right to bear arms".
Cauta pe Google si vei vedea.
Nesiguranta de care spui nu cred ca vine de la marimea tarii ci de la mentalitatea americanului,e o tara tinara daca te gindesti ca de la pilgrims din 1660 au trecut doar citeva sute de ani si acel wild west apoi,a produs si el destule in conceptii si gindiri.
De aceea sintem cam luati cu sorcova,sa-i vezi pe cei din Sud sau midwest...
toti au o arma la indemina si apoi vezi cite filme de violenta s-au facut si se fac si care au dat si idei unora sa le puna in practica pe viu.Si iar in plus,vezi cit de usor poti cumpara o arma!
Am scris lui Amore si te rog sa citesti ca sa nu ma mai repet aici,voi in UK sinteti fericiti ca aveti citeva acte criminale pe an si e f. bine ca e o lege stricta impotriva armelor
In Japonia e si mai stricta.

Intrebarea ta este ca un "catch 22"adica daca am o arma in casa de ce n-o folosesc ori sint pregatit s-o folosesc?
In USA e o expresie veche:"Never point a gun at somebody,unless you'll gonna use it."Am explicat motivele mele de a folosi pistolul si evident il voi folosi doar in cel mai de extrema caz in care nu vad alta solutie posibila si doar in self defense,pt. mine decizia de a avea o arma de autoaparare este justa,nu am avut nevoie sa o folosesc dar a sti ca este in sertar imi da o mai mare siguranta.Nu traiesc in zona ...de razboi,ca-n NY in cartiere pline de crime dar de ce nu m-as asigura pe mine si mai mult pe sotie?

Cum as trai daca as omori pe cineva in self defense?
Crede-ma ca deseori m-am gindit la asta...well,as incerca mai intii doar sa ranesc persoana,daca inca ataca as rani din nou,tragind in picioare numai,daca raspunde cu foc inca,as impusca mortal.
Cind am fost in liceu in Ro.am facut parte din clubul sportiv de tir la clubul Steaua si fost f.f.bun,la fel si in armata,cu AKM-ul.Aici in USA am mers de multe ori la poligon si tras cu pistolul meu,dar si cu alte arme,gen Beretta sau Mauser,ori colt 38(police detective gun) de ex.alaturi de politisti si detectivi,mereu m-au considerat f. bun ochitor,chiar un locotenent de politie mi-a spus ca ar fi trebuit sa fiu in politie,dar prea..batrin pt. asta,am 48 ani...dar arat ca de 35.

Deci,poti sa-ti dai seama ca daca trag cu arma si vreau sa nimeresc doar in picior,apoi acolo se duce glontele.
Revenind la intrebarea ta,iti spun ca nu as avea probleme de constiinta daca
as omori pe cineva,si tin sa subliniez ca DOAR DACA acea persoana are intentii f. rele impotriva mea sau a sotiei mele.
Aici nu e vorba de "omerta"adica o vendetta siciliana in care sa ma apuc sa omor pe oricine ce face rau familiei toate.Ma refer doar la sotia mea.
ea personal cit a lucrat in NY a avut cu ea zilnic un stun-gun si f. bun de
75.000V si cu raze stroboscopice,ce orbeste atacantul 2-3min,si apoi daca -l
atingi il lasi inconstient cel putin 7-10 min.timp in care poti fugi.

Crede-ma ca sintem impotriva armelor!!!Dar e poate greu de inteles de ce am un pistol in casa ,tu ai parerea ta si altii la fel,nu contrazic pe nimeni,nu vreau insa sa am de-a face cu vreun scenariu violent gen..Clockwork Orange de ex.
si sa stau fara sa fac nimic,ori chiar sa mor fara a face nimic.
....Catch 22...

Mai vorbim cindva pe acest subiect Florin,

LOVE&PEACE,
Ozzy
#14268 (raspuns la: #14198) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...