comentarii

larma nemaipomenita


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
viata la tara e nemaipomenita - de Intruder la: 27/10/2005 09:38:54
(la: Viata la Tara)
viata la tara e nemaipomenita...da, dac-ai conditii urbane, apa la robinet (rece si calda), asfalt pe ulita si-n curte, gaz metan, cada, chiuveta, dus...daca nu esti nevoit sa sapi, sa uzi, sa culegi, sa stropesti cartofii, sa calci in cacarezele din drum, sa dai mancare la porc, sa aduci lemne, sa ranesti grajdul, sa le duci pe Rujana, Mandraia si Darutza la pascut, daca...
asa, mai bine stau la oras, mananc fructe din piata, cumpar lapte, unt, branza si oua din supermarket, n-am grija vacilor ci doar unde sa-mi parchez masina, cand e geamul deschis navaleste-n casa zgomot de tramvaie, claxoane, sirene, muzica de la vecini, farfurii sparte...:)




























Marin Sorescu - de sanjuro la: 16/10/2003 01:28:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

marin sorescu - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:17:20
(la: ROMANIA)

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului
#3704 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ninel, cred ca.. - de JCC la: 13/11/2003 03:57:16
(la: Clima si natura este complect dereglata)
Ninel, cred ca multe "poate " din mesajul tau sunt eliminate prin studiile care s-au facut si continua sa se faca
diminuarea stratului de ozon, incalzirea planetei Pamant, secete nemaipomenite, uragane, furtuni, ploi torentiale isi au toate o explicatie stiintifica si nu este vorba de cfineva care a stranutat..

Industrializarea excesiva , poluarea, gazele emise isi au rolul lor.
Nu intotdeauna au fost luate precautiunile necesare, ca sunt scumpe si sunt interese financiare in joc!
#4123 (raspuns la: #4078) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JCC,4721 - de anita47 la: 19/11/2003 09:26:19
(la: ZIDUL RUSINII)
Cunosc articolele,dar totul este realativ pana nu cunosti "pe teren" adevarata situatie si adevaratele cifre!
Si ma feresc sa dau "citate" din site-ul unei comunitati evreesti(o pot face cu usurinta din cea a comunitatii evreiesti din Romania,ca tot suntem pe un site romanesc) tot asa cum ma feresc sa citez site-urile nationaliste romanesti(care am observat ca au "prins un loc de cinste" nu de mult si pe acest forum.
Desigur ca situatia economica este mult mai grea decat acum 3 ani!Dar unde este mai buna?In Germania citesc ca exista o "regresie economica nemaipomenita".Ca turismul israelian a fost "atins serios" din cauza situatiei de securitate,nu ti-as spune o noutate(chiar astazi s-a tras "la gramada" intr-un grup de turisti care stateau la coada sa treca granita dinspre Iordania spre Israel").
Dar turismul este o singura ramura!Nu-ti pot da o apreciere corecta la ce a provocat "regresul economic" mai mult!Securitatea,caderea "industriilor sofisticate" sau "regresia economica in SUA si in Europa,pietele de desfacere lae marfurilor israeliene.
Cat despre "saracia israeliana",totul este relativ!
In Israel a fost o regresie de 1% iar in Romania o "crestere spectaculoasa" de 5%.Dar totusi,sumele absolute sunt 16k$/per capita in Israel si 3-4K$/per capita in Ro.(sper ca nu am gresit dar era vorba de 4-5 ori).
Acelasi lucru se intampla si cu "saracia israeliana" versus "tarile vecine"(si nu poti sa nu faci comapratie ,fiind vorba de "alternativele de lucru ale palestinienilor).
Iar pentru "arabii" care detin cetatenie israeliana este un adevarat "cosmar" cand se gandesc sa "ajunga" intr-un stat cu leafa medie de 20-30$(si cu un somaj de peste 50%) de o situatie cand "ajutorul social pe care-l primesc in cazul ca nu lucreaza" este de 250-350$.
Iar in aceasta situatie se afla in primul rand cei 220000 arabi palestinieni,detinatori de buletine albastre(israeliene) din Rasaritul Ierusalimului.
Am mai pomenit despre acest lucru,cetateanul de rand e mai mult interesat de "viata de zi de zi" decat de ambitiile politicienilor.

Cat despre legatura dintre "saracia israeliana" si "constructia gardului",este legatura dintre:

1)VIATA

2)CALITATEA VIETII

Pentru a te bucura de (2) este neaparat necesar sa asiguri (1).
Numai bine si....ai iesit de pe lista de urmarire a raspunsurilor!!!
#4725 (raspuns la: #4721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce pot sa va spun? Toate experientele aste tin de atit de multe coordonate, incit e greu sa aplici o formula. Mi-ar place sa va dau un sfat, sa fac o minune...Se pare ca sinteti pasionat de ceea ce faceti, si asta e nemaipomenit zilele astea. Cred ca e important sa va pastrati iluziile (si sensul umorului) intacte. Cine stie ce se va intimpla miine? Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi participa la vreo 80 de expozitii in Statele Unite, dupa ce in Romania n-am avut decit o expozitie modesta cu o colega de liceu, la biblioteca Sadoveanu, cred ca as fi ris. Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi scrie, si ca toate povestirile, eseurile, si articolele pe care le voi scrie intr-o limba straina, vor fi publicate, sau ca voi fi platit pentru ele.....Am invatat ca
ziua urmatoare e un posibil miracol.

Povestea cu invatatul englezei de pe cutiile de cereale. Presa reduce totul la citeva formule, suna atit de simplu! Adevarul este ca primele incercari le-am facut in 1986, cind am fost sergent in armata romana (alta poveste ireala!). Am avut un manual de engleza de la Universitatea Populara de la Sala Dalles, dar mi l-au confiscat dupa citeva saptamini, pentru ca engleza era limba "capitalistilor decadenti." In State, am cumparat citeva dictionare, incercind sa invat douazeci de cuvinte pe zi. Fara succes, caci cuvinte extrase din contextul frazeologic, nu fac doi bani. De-abia atunci, am inceput sa vizitez un supermarket local, si sa-mi notez fraze de pe cutiile de conserve, etc, ca sa-mi dau seama de structura gramaticala. Acasa, dupa servici, recitam cu voce tare ceea ce invatasem, ca sa-mi formez un context pe care sa-l aplic in situatii reale, de zi cu zi.
M-am inscris la primul curs de engleza la un colegiu local la vreun an dupa ce am inceput sa invat limba de unul singur. Totodata, patronul magazinului unde lucram, m-a incurajat sa vorbesc, sa vorbesc orice cu cumparatorii, si asta m-a ajutat enorm.

Suna foarte simplu in citeva cuvinte intr-un ziar...
#6932 (raspuns la: #6803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copilaria e plina de "talente remarcabile"....nu m-am simtit nici o clipa "talentat," desi altii mi-o spuneau. Dupa o vreme, incepi sa o crezi. Nu pot uita Scoala 197 si pe domnul Ciocarlie. Un om nemaipomenit. As fi bucuros daca as putea fi pentru studentii mei macar 10% din ceea ce a fost maestrul pentru mine. Mi-a fost nu numai un mentor, mi-a fost ca un parinte. Avea un atelier undeva prin preajma Lipscanilor, prafuit, misterios, fascinant. Am crescut in atelierul acela, printre "Pasarile" din ceramica sau metal. Ce n-as da sa am una dintre lucrarile acelea! Cind aveam 15 ani, mi-a facut o cheie, si acolo mi-am petrecut multe duminici. Dimineata ne duceam in Piata Unirii, unde angaja tiganci drept modele. Am ascultat prima simfonie acolo, cred ca "Neterminata" de Schubert, apoi Mahler, etc. Am baut prima mea berea cu el, in ziua cind mi-a anuntat ca se va casatori. Apoi a murit absurd, neasteptat. Din fericire, cei pe care-i iubim traiesc intotdeauna in noi prin dragostea si respectul nostru.

Multumesc pentru urari. Craciun fericit si toate cele bune.
#7360 (raspuns la: #7255) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
n-am reusit sa raspund la intrebarea asta - de zabriski la: 15/01/2004 14:27:50
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?
Respect - de (anonim) la: 03/02/2004 17:11:33
(la: Romani in strainatate)
Nemaipomenit de adevarat
#8833 (raspuns la: #8774) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
totusi de ce vine? - de (anonim) la: 27/02/2004 06:57:40
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
N-am reusit sa-mi dau inca seama de ce a fost trimisa aici doamna Lia Roberts. Nu cred ca-i o “tanti oarecare din Nevada” cum se sustinea intr-un mesaj de dinainte. Cat ar fi America de libera, nu vad pe cineva cu o functie atat de importanta (cam ca un vechi secretar de partid) candidand la presedentie prin Europa fara acordul/indemnul lui Bush.
Deocamdata sunt doua scenarii, habar n-am care-i cel adevarat:
1. Lia Roberts nu va castiga.
Americanii sunt incantati de docilitatea conducerii de la Bucuresti si le-o trimit pe Lia ca pe-un bonus ca sa treaca mai usor hopul electoral prin dispersarea voturilor dreptei. In ce priveste banii stricati cu campania, or sa se recupereze cumva. Mai cate-o sosea, mai cate-o comanda de elicoptere.
2. Lia Roberts va castiga.
Americanii sunt indignati de duplicitatea conducerii de la Bucuresti: ba cu ei, ba cu Europa si au decis ca ar fi mai economic si mai eficient sa-si trimita omul propriu sa faca ordine pe-aici. Ar trebui sa fim recunoscatori ca suntem tratati cu atata politete, adica drumul Liei e netezit de consilieri de imagine si nu de bombe, cum au patit-o alte tari mai putin dornice de obladuirea americana. Ma rog, noi avem un cert potential democratic. O s-o voteze toata lumea. Masa mare si hamesita a populatiei - "ca sa fie si la noi bine ca-n America". Afaceristii - ca sa le mearga afacerile nemaipomenit. Intelectualii - fiindca-i de bon-ton azi sa fii de dreapta (intr-o carte foarte erudita care a avut succes acum cativa ani era tratata ca absurda ideea ca prosperitatea ar trebui sa fie un orizont posibil pentru oricare, iar statul era vazut ca trebuind sa se limiteze doar la asigurarea securitatii si mentinerea in vigoare a regulilor de convietuire).
Si asa ne vom trezi o republica clientelara. Lumea e prea abrutizata de paisprezece ani de mizerie cu o conducere “pamanteana” ca sa mai incerce indignari nationale. Binele sigur nu va veni, ba e probabil s-o ducem chiar mai rau. Cei ce l-au importat pe Carol I macar erau romani si aveau in vedere cat de cat interesul statului. Dar americanii sigur nu ne vor ca sa ne distribuie felii din PIB-ul lor, ci pentru chestii strategice, geostrategice etc. Totusi sunt tare curios cum va fi cu doamna Lia.
iarba sa-i spunem - de edu la: 04/03/2004 07:35:46
(la: Droguri)
Se pare ca nu am fost inteles de Filip... s-a asezat pe scaunul de "Judecator" si noi ramanem in banca "Acuzatilor".(asteptam verdictul)

Pai... ar fii extraordinar daca s-ar legaliza macar consumul din plantele proprii ca in felul asta nu ne-am mai considera victime ale industriei necrutzatoare. In ce tara traim?(gabi.boldis) e o intrebare nemaipomenita dar, as adauga, "unde ne ducem" ???
Daca mai tineti minte Andrei G. a avut o problema cu iarba, mai bine zis cu imbecilii care l-au acuzat pentru asta la care marele nostru Premier A.N., intr-o emisiune de stiri, foarte promt, subliniaza ca nu-l intereseaza ce face fiecare la el in "casa", insa traficul da.

Va dorim un zbor placut.

Nu razboi !!! Da legalizare !!!

Cu pretuire, pentru Ema Word: - de Ovidiu Bufnila la: 17/03/2004 06:52:22
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Ema,
M-a bucurat enorm mesajul tau.
Te rog sa primesti pretuirea mea.
Ma bucur sa intalnesc oameni care nu depun armele.
E nemaipomenit!
#12242 (raspuns la: #12236) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns - de (anonim) la: 10/04/2004 08:49:48
(la: Automobile si soferi)
DACA NU SE CUNOASTE O FEMEIE CARE A LUAT DIN PRIMA,EU CUNOSC UNA CARE A DEPUS UN INTERES DEOSEBIT SI O PASIUNE NEMAIPOMENITA PENTRU A CONDUCE. DUPA UN ANTRENAMENT ASIDUU IN PARTICULAR SI NUMAI 7 ORE DE SCOALA A LUAT CARNETUL CU 26 DE PUNCTE LA SALA SI CU UN PUNCT PENALIZARE LA EXAMENUL PRACTIC.
ACUM, DACA TE ASEZI PE SCAUNUL DIN DREAPTA, IAR EA LA VOLAN, TE SIMTI CA UN COPILOT DE CURSE. DUPA 12 ANI DE CONDUS IN ACESTE CONDITII NU ARE NICI MACAR O ZGARIETURA PE MASINILIE CONDUSE./
#13664 (raspuns la: #13651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Cresida, - de desdemona la: 10/05/2004 05:10:19
(la: Viata in doi!)
Eu nu sunt de acord cu relatiile extraconjugale, dar nici nu sunt omul care sa arunce cu pietre in altii, in viata se pot intampla atatea lucruri, circumstantele pot varia atat de mult de la un om la altul incat nu iti poti permite sa judeci si sa arunci cu pietre. Dar cred ca relatiile extraconjugale sunt o complicatie neplacuta pentru o casatorie, si cauzeaza suferinta la mai mult decat o persoana. Mai ales in cazul in care casatoria a avut 'rod' in copii. Pentru copii e esential sa existe o mama si un tata (si numai unul din fiecare), ei nu au nevoie sa le ingreunam existenta cu problemele noastre afectiv-sexuale. Ca exista momente de criza se stie, ca exista persoane pentru care monogamia e imposibila, iar e adevarat, dar nu e corect sa generalizezi conceptia ta asupra tuturor. Daca in sfera ta n-ai intalnit relatii fara 'extra'-uri nu inseamna ca acestea nu exista si nu sunt naturale. Personal nu am/nu am avut astfel de reatii, si cunosc destul de multe cupluri care se descurca bine fara 'extras'. Nimeni nu pretinde ca are o familie perfecta, ci avem fiecare o familie (daca am avut norocul sa o avem) si incercam s-o pastram in buna stare, si sa ne traim viata impreuna.

'Viata omenirii' include si altfel de piese de teatru, cu scenarii cum ne place sa povestim celor mici, insa ele sunt mai modeste si trec neobservate in larma targului.

Desdemona (nici o legatura cu 'Othello' :-) )
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
alt banc : prima slujba - de desdemona la: 18/05/2004 07:53:34
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Un tinar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazindu-l atit de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a
mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe
masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:

Draga Fiule,
Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca
ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers...
3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sint 10 nu 12.
6. Iar apostolii sint 12 nu 10.
7. Cind vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Cind vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca e "Fiul si banda lui".
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"...
10. Cind vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti "bulangiu".
11. Tatal, Fiul si Sfintul Duh nu sint Batrinul, Juniorul si Stafia...
12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa "Nasul".
13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p...a ma-sii.
14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat...
16. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
17. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease.
18. Apa sfinta se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa.
19. "Casuta" aia este confesionalul, nu toaleta
20. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
21. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra
22. Pacatosii, cind mor, se duc in Infern, nu in aia ma-sii.
23. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana.
24. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat linga tine si pe care l-ai numit "travestit cu fusta rosie" eram eu....
In rest a fost bine."
Invitatie: - de Ovidiu Bufnila la: 27/05/2004 07:55:49
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Fani ai SF-ului romanesc si mondial, cititori, scriitori, poeti, dramaturgi, ingineri si filozofi, studenti la litere sau la astrofizica, editori, redactori sefi, realizatori TV, realizatori radio, jurnalisti, critici literari, graficieni, animatori si impatimiti, sustinatori sau adversari inversunati ai SF-ului romanesc, va invit sa participati in masura dorintei, placerii, timpului si tehnologiei la acest e-group PUBLIC care se va dezvolta rapid in cadenta noilor provocari ale Mileniului Trei. Va astept sa contribuiti cu informatii, atitudini, opinii, stiri, locatii, ganduri, prezentari, sugestii, idei novatoare si asa mai departe.
http://groups.yahoo.com/group/Ro_Science_Fiction/
E-groupul este public. Participarea este libera. Plecarea este libera. Ramanerea si participarea sustinuta sunt dorite cu dragoste.
Acest e-group NU ESTE concurentul nici unui alt e-group de o asmenea maniera.

Va astept.
Bafta in tot ceea ce faceti nemaipomenit pentru SF-ul romanesc. Sunteti rugati sa instiintati si alti navigatori ineteresati.
Va multumesc.
Acest e-group nu este manifestarea nici unei gasti, generatii, personalitati si asa mai departe. Discutiile sunt libere. Va invit sa contribuiti cu informatii utile despre tot ceea ce va pasioneaza in legatura cu literatura SF.

Ovidiu Bufnila
owner
http://groups.yahoo.com/group/Ro_Science_Fiction/
Cele mai bune din cele mai bune fotografii - de Dinu Lazar la: 28/05/2004 00:14:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Daca vreti sa vedeti fotografii nemaipomenite ( la ei exista si asa ceva...), si sa le si votati:

Photo Annual Gallery

The votes are already pouring into the PDN Photo Annual. The individual photographer who receives the most votes in each category will receive a free portfolio on Photoserve for one year. But you don't have to vote to enjoy the Photo Annual -- just visit our beautiful online gallery to see a selection of the best photography of the past year, and get contact information for each photographer, art director, publisher or photo editor featured in the Annual.

http://www.pdngallery.com/contests/photoannual/2004/
#15958 (raspuns la: #15899) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...