comentarii

legile elevului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
pentru HYPATIA, legea care ar obliga... - de LUCIUS la: 26/10/2004 10:49:28
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Din pacate, Hypatia, nu cunosti continutul intregii legi. Ai incercat sa creezi impresia ca religia trebuie sa fie obligatorie cu orice pret, iar o asa numita "majoritate ortodoxa" trebuie sa-si impuna un anumit tip de religie unei minoritati de alta confesiune sau fara nici una. Deasemenea, ca o concluzie, crezi ca vreo 20 de milioane de romani n-au altceva mai bun de facut decat sa studieze invataminte bisericesti, aceasta calitate transformandu-i in mod automat in sustinatori, sau intr-un fel de membri oficiali ai unei institutii de mult depasita de timpurile in care traim.
Ei bine, o spun si eu: Studierea obligatorie a religiei in scoli AR FI IMORALA. Asta pentru ca intr-o societate democratica exista dreptul la confesiune sau dreptul la a fi liber cugetator pur si simplu, adica nu sa dispretuiesti alti oameni pentru religia lor ci sa fii liber de orice tip de religie. Mare atentie, HYPATIA, pentru ca un agnostic nu este tot una cu a fi ateu. Sa revenim, deci la continutul legii : TITLUL 1, DISPOZITII GENERALE, ART 4/d-Educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al TOLERANTEI...
La ART5/(2) se specifica: Statul promoveaza principiile invatamantului DEMOCRATIC si GARANTEAZA DREPTUL LA EDUCATIE DIFERENTIATA, PE BAZA PLURALISMULUI EDUCATIONAL...
Apoi la ART 9/(2) vom putea citi urmatoarele: "...elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina".
Din aceste articole ale legii, pe care tu ai invocat-o ca fiind obligatorie, prin natura ei de lege, rezulta clar ca nu este vorba de asa ceva. Din aceasta cauza am specificat ca studierea religiei in mod obligatoriu "AR" fi imoral pentru ca pur si simplu legea la care te-ai referit nu exista. Deci nici o supunere la regulile si legile unor slujitori ai bisericii. Daca vor sa-si respecte legile, ACEASTA MINORITATE ULTRAORTODOXA, n-au decat sa o faca cu comunitatea lor. NU AU NICI UN DREPT SA IMPUNA NIMIC !.
Mi-a facut placere sa comunicam.
LUCIUS
#26237 (raspuns la: #26163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Primele legi au fost de la Dumnezeu - de inorogul la: 29/10/2004 11:51:14
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Nimic nu exista fara ca Dumnezeu sa fi ingaduit. Nici macar acest forum nu ar fi existat, indiferent prin grija carui pamantean apar mesajele aici. Asadar si obligativitatea religiei. Orice nu este tratat ca intreg, va vitregi pe altcineva. Cati dintre elevi sunt interesati de chimie? Putini si totusi chimia este obligatorie. Cator copiii le place matematica? Dar trebuie sa o studieze pentru ca este obligatorie. Societatea isi impune niste reguli prin cei care sunt in pozitia de a da reguli. Ar fi un precedent periculos sa contestam studierea unei materii sau a alteia pentru ca dupa o vreme, cand se aduna destui adepti vor putea contesta altceva. Orice este impotriva regulii si a ordinii nu este de la Dumnezeu, ci de la cel rau. Bineinteles, prin Legea Liberului Arbitru, Dumnezeu ingaduie si asta, din ratiuni pe care noi nu le putem pricepe. Este bine sa se studieze morala crestina, istoria crestinatatii, pentru ca sunt mai bine de 85 de procente romani crestini declarati, conform recensamantului trecut. Sa vii cu aberatii din astea ca este ilegal sa se studieze religia in scoli, mi se pare imatur. Pentru ca studierea religiei in scoala nu elimina dreptul ca individul sa aiba propria parere despre lume si viata. Cel mult ii poate aduce o noua perspectiva. Eu nu am studiat religia in scoala, dar imi doresc sa fi studiat. Poate ca as fi fost mai destupat la minte.
Libertatea de gandire nu e afectata de obligativitatea studierii religiei, ci de neascultarea constiintei si a vocii interioare care aproape intotdeauna ne spune cum e bine. Mi se pare un argument ridicol sa sustii ca ti se impun niste idei si deci ti se incalca drepturile. Era un copil mic de 3 ani foarte neastamparat. Mama lui ii tot spunea. Stai cuminte, nu mai alerga in jurul mesei. Copilul nimic. Mama i-a spus: "Daca nu incetezi te plesnesc peste fund!". Atunci copilul a zis, in sinea lui "ei bine, ma opresc, dar in gand mai fac 2 ture". Sunt ganduri intime ale cuiva, pe care nici Dumnezeu nu le tulbura. Libertatea de gandire nu poate fi afectata de nimic. Se poate impune un comportament sau mod de a vorbi, dar nu cum si ce sa gandim. Eu spuneam profesorului "tovarase". Nu aveam voie sa-i spun "domnule". Asta nu m-a impiedicat sa gandesc la domnul profesor.
Va rog sa va ganditi. Sunt precedente periculoase, care ne pot arunca in anarhie.
Va rog sa aveti grija.
Legi - de papadie67 la: 02/10/2003 13:16:08
(la: EvZ: Rezervatia de ciudati din estul Europei ...)
Nu v-aminteste-un pic de Waco/Texas, parca prin '95, cand "federalii" au intervenit brutal pentru ca o comunitate locala se dirija dupa 'legi' proprii, oarecum contradictorii celor federale?

In cazul fetitei tiganului, este oare bine ca legea tarii sa "bata" traditia comunitatii in aceasta problema, intrinseca respectivei comunitati? Si daca da, bine pentru cine? Pentru respectiva comunitate, care "trebuie civilizata" chiar si-n privinta "afacerilor lor interne"? Pentru restul populatiei tarii? Daca da, care-i beneficiul celorlalte comunitati intr-o afacere ca asta?

Sau poate este bine pentru acea fetita X, care la 12 ani n-are de-ales
(asemenea tuturor copiilor de varsta ei, trebuie sa se supuna vointei parintilor, nu?) si isi asculta tatal. Cu mica diferenta ca majoritatea tatilor din alte comunitati le impun fetelor lor sa mearga la scoala, cand au 11-12 ani, nu s-aiba sex!

Or fi tigancutele diferite biologic de-alte etnii si le dauneaza lipsa sexului la 12 ani intr-atata? Judecand prin prisma marturiilor unora dintre ele, nu! Catusi de putin! Si asta stiu de la un medic, fosta prietena. Tiganca, nepoata de bulibasa.
Are dreptul un copil sa fie protejat de "federali" impotriva unei intruzii atat de brutale in viata personala? Are vreo alta arma de-aparare? Are vreo vina ca s-a nascut tiganca si ca de-acuma are 12 ani?
Are nevoie Europa sa plictiseasca Guvernul Romaniei cu-asemenea "prostii"? Poate ca da, poate ca nu.

Are nevoie guvernul mentionat (si-o parte din poporul al carui reflectare este el) sa-si dea seama singur, folosind propriul dovleac si fara sfaturi de la altii, ca daca drepturile INDIFERENT carui copil de 12 ani nu-s aparate, drepturile nici unui copil de fapt nu sunt?
Eu cred ca DA, are nevoie...
Una este intelegerea si alta eset legea ! - de (anonim) la: 21/10/2003 12:55:19
(la: Viata gay...romaneasca!)
Pe mine ma surprinde lipsa mea de evlavie, vezi daca stai si te gandesti, adevarat, gasesti intelegere si pentru femeile si pentru barbatii in situatia asta, iar faptul ca nu am zis de femei este pentru ca ma ingretoseaza numai cand vad masculi in situatia asta, nu si femei, dar asta nu inseamna ca nu este acelasi lucru, ci doar ca sunt normal(am verificat pe nevasta-mea si ea simte invers, adica se ingretoseaza cand vede femei in cazul asta, nu barbati). Este instinctiv si intr-adevar tendinta este ca unui barbat sa-i stimuleze fanteziile, daca nu isi pazeste mintea sau ochiul.
Deci noi putem discuta (si e bine ca o facem !) pe "metru patrat" aici si intoarce problema pe toate fetele si din toate unghiurile pe care le putem vedea, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca NU ESTE BINE si asta fiindca Dumnezeu a spus-o, si nu i-a placut(vezi Sodoma si Gomora) si daca lui Dumnezeu nu i-a placut , putem noi sa facem tot binele din lume si poate ne va ierta in final, dar clar , pina nu vom renunta la obiceiul asta rau nu vom fi bine placuti lui. Caci : "nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor". Si de ce a facut-o Dumnezeu pe Eva si nu l-a facut pe Adam2, si de ce a binecuvantat Dumnezeu insotirea intre barbat si femeie si nasterea de prunci prin taina cununiei ?
Ce cautam noi in discutiile acestea ? Aprobare pentru ca am luat-o razna sau indreptare si apoi mantuire ? Ce preferam ? Un pic de disconfort mental cand suntem contrazisi si mantuire, sau o eternitate in iad ?Cine poate sa sufere durerea neincetata ?
Si acum o chestie practica, care nu vine din cartile sfinte sau de la sfintii parinti(in care am incredere mai mult decat in propria mea logica sau decat in o mie de filozofi fie ei si Tutea, Eliade sau Noica) ci din propria mea simtire si gandire. Eu sunt software developer de meserie. Spun asta ca sa intelegeti ca totusi meseria ma obliga sa folosesc logica , planificarea si structurarea,ca metode intelectuale in viata de zi cu zi. Daca as fi sa fi fost Dumnezeu si as fi construit lumea , as fi pus niste legi ale naturii, ale anatomiei, ale geneticii, ale fizicii, ale informaticii, ale economiei,ale vietii in ansamblu, etc, care sa guverneze totul, sa nu fie haos si intuneric ci un pic de ordine si lumina. Zic un pic de ordine, datorita liberului arbitru. As fi guvernat lumea si prin prin niste legi nu numai prin lumea ingerilor si prin atotputernicie, si m-as fi bucurat in continuare de creatie. Ce pot sa stiu eu cu mintea mea limitata ? Sa imi ierte Dumnezeu imaginatia .Daca acceptati macar ideea de Dumnezeu , apoi ideea de stiinta care ne conduce la acceptarea anumitor legi care guverneaza aceasta existenta, apoi ideea de bun simt bazata pe fapte istorice si apoi pe sentimentul de implinire, veti ajunge iremediabil la concluzia ca homosexualitaatea nu este buna, de orice natura ar fi ea. Adevarat, nu condamn si compatimesc sincer pe cei in cauza si nu ma consider mai bun lor, spun doar ca nu e bine si normal si ca ei trebuie sa se intoarca spre Dumnezeu mai mult ca sa isi poata mantui sufletele. Lucrurile se simplifica : Homosexuali incalca o lege genetica. Asa cum daca te arunci de la etaj incalci o lege fizica , deja triviala si pe alocuri depasita lege a gravitatiei,atita timp cat te afli pe Terra si nu ai parasuta. Daca te arunci in fata masinii incalci o alta lege, probabil pe aceea a conservarii speciei :). Daca it faci sepuku cu o sabie de samurai , asa "just for fun" nu cred ca te simti bine in final. Nu eu am facut legea gravitatiei, sau cei care au descoperit-o, nu eu am facut legile consevarii impulsului si energiei si ale anatomiei, dar toti trebuie sa le respectam, deci nu judec pe nimeni.Cam asa vad eu lucrurile. Suntem liberi, dar in anumite limite, altfel apare haosul. "Totul este permis, dar nu totul este de folos, nu orice ma zideste" spunea apostolul Pavel daca nu ma insel. Asa ca am noutati proaste pentru cei ce cauta rezolvare la partenerii de acelasi sex. Fac pipi impotriva vantului :)

Doamne ajuta !

Sorin -Dallas
#1803 (raspuns la: #1454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legile imigrarii in Franta si alte tari - de ninel la: 28/10/2003 09:00:17
(la: duplicitatea francezilor)
Valentin,

Din punct de vedere teoretic, francezii is vinovati de incalcarea propriilor principii de baza, dar practic si istoric vorbind, chestia cu "egalite" intodeauna s-a aplicat doar la cetatenii proprii, atat in Franta, cat si in alte bastioane ale dimocratiei. De exemplu, declaratia de independenta a SUA zice "all men are created equal", dar exact aceeasi regula se aplica: doar daca esti cetatean american (vezi cum au fost tratati arabii rezidenti in SUA dupa 9/11). Cat despre imigratie, intreaba-i pe milioanele de mexicani si alti mestizo ce lucra pe ogoarele si in macelariile marii puteri (ce inca are "rezervatii" Iroquois, Sioux, Navajo, etc in care nativii traiesc ca-n Africa), intreaba-i ce statut legal au ei, talpa economiei post-industriale americane, si ce salarii si beneficii minime au ei.

Nu cunosc situatia din alte tari, dar banuiesc ca legile imigratiei sunt asemanatoare si prin alte piscuri preainalte ale tarilor democrate cu PIB/cap mare (cu o foarte mica exceptie in cazul Germaniei care a primit un milion de kurzi, dar nu din marinimie, cred eu, ci pentru a-si rascumpara pacatele de acum 60 de ani).

Spune-mi tu cum ii mai bine pentru imigranti, sa nu-i primesti deloc SAU sa inchizi ochii cand trec granita si sa-i muncesti ca pe vite sub amenintarea deportarii SAU sa-i lasi sa vina temporar la munca si sa-i trimiti pachet inapoi inainte sa ceara mai mult SAU sa-i tii sub ocupatie militara si sa-i bombardezi dupa cum iti vine pe chelie? Zi-mi tu.
Sârbu si "Electra"..Surse si crima "sa nu ai timp".. - de Coralie la: 22/11/2003 02:11:05
(la: Ce este antisemitismul?)
Citatul dat de Anita, despre ce scria Sârbu in Electra,
Electra sit francez..
mi se pare ca traducerea la origine este diformata si sunt adaugate unele interpretari personale, de aceia am dat scrierile originale ale lui Sarbu (erau in franceza)

Anita poti sa reproduci linkul original al citatului tau? de unde l-ai luat? ca nu cred ca tu ai facut traducerea la origine..

Iata un risc sa utilizezi traduceri,sau info de a 2-a, a 3-a mana
Prefer sa iau informatiile la sursa, la sursa tarii unde traiesc, suntem pe un forum , schimbam opinii, le complectam, celui ce nu-i convine un link in 4 limbi sau 3 diferite, este liber sa aduca alte linkuri, sa le caute, in romana..
si pentru informatiile auzite la radio sau la TV, sau citite in reviste, ziare.. ce linkuri aducem?

O intrebare ramane fara raspuns, un raspuns este incomplect, aduci opinia ta, informatia ta, complectarea ta...

Un forum, unde scriem si comentam in limba romana (oh, Daniel, sursele in Slasdot nu sunt in Romana!),

nu este o LECTIE PREDATA LA SCOALA, dar si pentru scoala mai cauti alta documentare, sa complectezi.

Deci... se poate ignora un subiect, se poate ignora un utilizator,
poti aduce alte surse in limba romana

dar mi se pare un pic neserios sa cauti nod in papura, sa tai firul in 4, sa joci la "elevul de la scoala, care incearca sa-si puna profesorul cu intrebari..... (ma abtin sa le calific) in incurcatura,

Cu ce scop? sa-si discretiteze proful? sa arate ca-i mai destept ca el?
sau...?

Si cua asta am incheiat definitiv acest subiect, care de altfel nu-si are locul aici si deviaza subiectul, dar este pt moment imposibil sa pui teme sau subiecte noi, chiar la forum gazdelore, ori acesta nu-l consider blog.

Un bun sfarsit de saptamana la toti...

P.S.
Anita47, poti sa-mi spui, sa-mi dai linkul si sursa, unde ai gasit legea ca este o crima sa nu stai tot timpul pe net,sa ai alte ocupatii:
sa lucrezi?
sa ai o familie si prieteni carora sa le consacri timpul?
sa ai alte ocupatii si pasiuni inafara de net, in timpul liber?
#4887 (raspuns la: #4827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din Ziua - de anita47 la: 19/12/2003 04:16:07
(la: Interzicerea portului insemnelor religioase in scoli (Franta))
Chirac este pentru scoaterea crucii din scoli
Presedintele francez, Jacques Chirac, s-a pronuntat, ieri, in favoarea unei propuneri de lege ce interzice simbolurile religioase in scolile de stat, in cadrul unui discurs transmis in direct si de canalul CNN. Pe lista simbolurilor interzise figureaza, nu numai voalul islamic si kippa evreiasca, dar si crucea, simbolul crestinismului. Acest proiect de lege este rezultatul mai multor luni de dezbateri asupra rolului religiei in societatea franceza.

Presedintele Chirac a cerut Parlamentului sa urgenteze votarea legii, pentru ca aceasta sa paota fi aprobata pana la inceputul viitorului an scolar, in septembrie 2004. Totusi, presedintele francez a precizat ca li se va permite elevilor sa poarte simboluri discrete, spre exemplu pandantive islamice, steaua lui David sau cruciulite crestinesti, de dimensiuni mici.

Acordul prezidential fata de acest proiect de lege a declansat o gama larga de reactii, de la satisfctie, la reticenta, mergand pana la ostilitate. Multi au apreciat legea ca discriminatorie fata de islam, altii au exprimat dubii in privinta oportunitatii textului si a capacitatii acestuia de a stopa "deriva comunitarista". Legea, care vizeaza, acum, numai scolile, ar urma sa fie extinsa asupra spitalelor ar urma sa fie extinsa in domeniul spitalelor publice si reafirmata in privinta functiilor publice, in momentul in care va fi creata o autoritate de lupta impotriva discriminarilor, un "Observator al laicitatii".

Jacques Chirac a respins o propunere vehiculata in ultima perioada, de a introduce in scoli sarbatoarea evreiasca de Yom Kippur si cea musulmana de Aid el-Kebir, precizand ca elevii sunt liberi sa observe aceste festivitati religioase.
*****

In Israel exista un partid LAIC care a obtinut la ultimele alegeri 17 mandate(si face parte din coalitia guvernamentala!).
La alegerile anterioare obtinuse numai 6 mandate.
Acest lucru arata o directie......binecuvantata!!
anita47
*****


In cazul asta statul fracez g - de relu la: 23/12/2003 14:05:38
(la: Interzicerea portului insemnelor religioase in scoli (Franta))
In cazul asta statul fracez greseste. Are intentie buna, dar actiunea e gresita. Sint doua feluri de a-i face pe toti elevii sa aibe drepturi egale. Ori le interzici tuturor sa poarte semne religioase, or le dai voie la toti. In primul caz, nu numai ca e prea complicat, dar si se impune ceva individului, care e legat de felul de a se imbraca. Proximitatea hainelor pe corpul omenesc este prea mica. Daca nu poti sa ai control asupra imbracamintii pe care o folosesti, atunci unde ajungem? Plus ca e prea complicat. Cit de mare/mica e crucea care se poate purta sau nu? Ce faci cu tatuajele purtate de cei de religie satanica? Sau machiajul lor? Si-apoi cum masori discretia? Balamuc o sa fie daca aceasta lege trece.

In acelasi timp inteleg cum stau lucrurile si din punctul statului francez. Franta nu e o tara de emigranti. Cu toate problemele asociate cu fundamentalismul islamic, statului i se pare ca a venit vremea sa traga linia si s-o ia de la capat. Daca chiar e nevoie de a-ti descarca furia pe de-alde astia, trebuia s-o faca ca o tara matura si puternica, cu tancurile in Iraq. De ce spun asta? Pentru ca e greu sa te opui faptului ca cei de religie islamica vor fi afectati cel mai puternic de aceasta lege.
)Relu
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu stiu citi ani ai si ce ai - de (anonim) la: 29/12/2003 15:33:37
(la: Invatamantul din ziua de azi)
nu stiu citi ani ai si ce ai invåtat pinå acum , dar un singur lucru sint sigurå cå iti lipseste,nu ai citit nimic din pedagogie, så vezi cite modele si cite teorii sint in legåturå cu invåtåminul,modul de a cunoaste, de a deveni expert intr-un domeniu sau altul..ti-as rekomanda un filosof si pedagog contemporan- John Deway.teoria lui este-learning by doing-adicå praktika si teoria se invatå in acelasi timp,alt pedagog renumit este Paolo Freire .el are pårerea cå profesorii care vin si predau fårå så atragå elevii in discutie sau så asculte la ce vor ei så invete, sint ca niste subiekte care vin så umple niste ascultåtoare obiekte cu informatii..astea sint numai 2 teorii dar sint foarte multe si se experimenteazå mult , ca så se ajungå la un model ,care probabil va fi bun pentu toti elevii sau studentii. pedagogia este foarte interesantå, nici eu nu intelegeam de ce så invåt in grupe , så invåt de la grupå sau cu grupa cind eu toatå scola am stat singurå cu fundul pe scaun si am tocit.
#7430 (raspuns la: #7137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JN - lege pentru UNITA - de Catalina Bader la: 21/01/2004 02:12:21
(la: Romania, in Africa economiei)
Speculand lacunele legislative si beneficiind de ajutor din partea unor autoritati ale statului, Josef Goschy, fostul director general al Unita Asigurari, a pus la cale o intreaga inginerie financiara in urma careia el a ramas cu hotelurile, iar societatea de asigurare cu buza umflata. VALI BLANARU

Josef Goschy este chiar parintele societatii de asigurare pe care a infiintat-o in anul 1990. Potrivit legii asigurarilor in vigoare la acea data, societat ile de asigurare functionau dupa principiul fondurilor de investitii. Primele de asigurare puteau fi investite in bunuri imobiliare, actiuni, bonuri de trezorerie sau tinute in depozite la banci, legislatia lasand la latitudinea asigura torului procentul in care face aceste plasamente. Astfel, Unita Asigurari a ajuns sa detina in anul 2000 mai multe hoteluri achizitionate din banii asigurat ilor. Oportunitati Noua Lege a asigurarilor (36/2000) schimba insa regulile pietei. Astfel, o societate de asigurare nu poate practica direct sau indirect alte activitati decat cele de asigurare. Cu legea de partea sa, Goschy ia decizia de a diviza Unita Asigurari. Proiectul de divizare, intocmit la sfarsitul anului 2000 si pus in aplicare la inceputul anului 2001, prevede infiintarea Unita Turism, care preia un activ de peste 124 de miliarde de lei si un pasiv de 1,2 miliarde de lei. Astfel, Unita Turism, societate la care Josef Goschy detine 99% din actiuni, a preluat dintr-un foc hoteluri in valoare de circa 5 milioane de euro. Operatiunea s-a realizat cu autorizat ia Oficiului de Supraveghere a Activita- tilor de Asigurare si Reasigurare OSAAR), stra- mosul CSA, condus si la acea data tot de Nicolae Crisan. Probleme La doar un an distanta dupa aceasta operatiune, la Unita au aparut problemele. Societatea a fost amendata de Comisia de supraveghere a asigurarilor pentru incalcarea normelor, in special cele legate de coeficientul de lichiditate. Unita nu a respectat reglementarile contabile specifice domeniului asigura rilor armonizate cu Directivele europene si standardele internationale de contabilitate, motiv pentru care a fost obligata sa refaca intreaga evidenta pe anul 2002. Din raportul pe 2002 al CSA rezulta ca peste 32% din dosarele de despagubire ale Unita nu au fost lichidate. In plus, societatea a inregistrat pierderi de peste 70 de miliarde de lei, adica aproximativ 42% din capitalul social pe care il avea societatea la acea data. CSA a impus societatii sa intocmeasca un plan de redresare si sa majoreze capitalul.
Pai legea ce spune? Avea drep - de Daniel Racovitan la: 29/01/2004 04:48:40
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Pai legea ce spune? Avea dreptul sa difuzeze muzica sau nu?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare." (sic)
#8573 (raspuns la: #8571) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ascultare - lege spirituala; istitutie - bani si putere - de pr Iulian Nistea la: 30/01/2004 05:49:09
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Am citit "investigatia" Evenimentului zilei, Daniel.
Plus ca mai stiu si eu lucruri asemanatoare. :D

Primul meu gand dupa lectura cred ca a fost acela ca cei doi preoti au fost caterisiti pe buna dreptate, dar pe o alta dreptate decat cea afirmata.
Desigur exista coruptie in Biserica, in masura in care Biserica este si o institutie (cei care vor sa o reduca la asta spun cu dispret: BOR). Dar de aci pana la a te judeca in tribunalele lumesti preot cu episcop, scuza'ma, asa ceva e inadmisibil. Deja Sf. Apostol Pavel pune in garda pe crestinii simpli contra unei asemenea intreprinderi rusinoase. Cu atat mai rusinoase pentru un preot...
Deci, eu socot ca dpdv al legii duhovnicesti care guverneaza in adevar cele ce se petrec in viata noastra, Dumnezeu a ingaduit ca cei 2 preoti sa fie caterisiti pentru ca au scurmat prea mult in scârna. Aceasta e viziunea cu adevarat folositoare de suflet.

Acum, ca sa extrapolez, eu cred ca problema coruptiei in Biserica e legata strâns de problema institutiei Bisericii.
Aminteste'ti ca deja in grupul ce s-a format in jurul Mantuitorului s-a cristalizat institutia, caci aveau un ... casier, care tinea banii grupului, iar in grup exista o oarecare ierarhie.
Pentru noi, ca si crestini, institutia e viciata (sau sortita esecului) de la inceputul ei "crestin". Dar nu avem ce face - trebuie sa traim cu ea.
Ei bine principalele ispite ale institutie sunt, dupa cum se vede din exemplul prototipal: banii si puterea. Cu ispita banilor avem cazul lui Iuda (ce s-a pierdut definitiv pe sinem desi nu era la mijloc numai o chestiune de bani), cu ispita puterii avem alte marturii din Noul Testament: fiii Tunetului la un moment dat, Petru chiar etc.

Daca recitesti povestea celor 2 preoti o sa vezi ca tocmai acestea sunt si ispitelor celor pe care ei ii acuza, dar poate si ale lor insisi: banii si puterea (orgoliul).

Deh!
Domnul cu mila.
Fiecare le avem pe ale noastre.

In fine, ca sa revin la intrebarea ta punctuala, ascultarea trebuie pusa in legatura cu aceasta viziune a legii spirituale, iar nu cu viziunea ce vrea sa o impuna duhul cel rau al institutiei.

Toate cele bune.
pr_iulian


P.S. Daca cineva se intreaba ce e de facut, sa nu uitam principiul: "Nu reformam oamenii prin institutii, ci institutiile prin oameni".
;-)
#8616 (raspuns la: #8535) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
regrete - de geani la: 06/02/2004 08:39:41
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
geani. Stii cum e? Legea firii nu se schimba nicidecum in functie de forma de guvernare sau de politica. In continuare, in Romania se nasc copii si se joaca, pentru ca asa e legea firii, iar acesti copii nu s-ar naste daca tinerii nu s-ar iubi. Iar acum, tinerii se iubesc in vazul lumii. Putini mai stiu ce inseamna sa fii discret. Cat despre elevi citind, nu stiu ce sa zic da' parca nici pe vremea aceea nu-i vedeai citind pe strada. Iar acum profita de "noile cuceriri ale tehnicii" materializate in computere si internet. Elevii citesc in continuare, oamenii citesc, da' e adevarat ca mai bine se uita la TV. Legea firii duce viata mai departe. Dar poate ca ce inseamna viata pentru mine, nu are aceleasi valori pentru un tanar care la revolutie avea 8 ani si a invatat sa creasca "in concurenta". Asta e!
#9030 (raspuns la: #6943) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
Raspuns pt HORIA - despre legi, ROI, value si EU - de Cristian C. FRANCU la: 17/02/2004 15:54:32
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Perfect deacord stimate roman mai in varsta din Kentuky. Fara un cadru legal stabil si aplicabil fara discriminari preferinte sau spaga...lucrurile nu au cum sa mearga cu adevarat inainte.

Investitii si recompense pentru investitii. Nu stiu daca te-ai referit si la asta, insa personal nu cred ca e nevoie de super-mega-facilitati pentru Investitorii straini.
Ce cred ca este insa esential? - acel cadru legal STABIL, rezonabil, CLAR si care incurajeaza INVESTITIILE, garanteaza PROPRIETATEA, vegheaza insa nu influenteaza direct PIATA...
NU cred ca mai suntem in perioada in care aveam nevoie sa oferim super bonusuri investitorilor.
Sunt sigur ca Romania, cu cei 22 milkioane de consumers ai ei, cu inevitabila EU admission...este o piata pe care vor intra curand, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu..all the major players.
Multi sunt deja aici.
Intr-adevar, au probleme. Intr-adevar mai sunt multe de rezolvat si clarificat, mai ales in sistemul legal.

Dar nu neaparat legile in sine sunt problema ci instabilitatea si inaplicarea lor.

ROI...mic ---risc mic
ROI mare - risc mare...

INTOTDEAUNA a fost si va fi asa!

Nu de putine ori cei ce accepta riscul dau lovitura!
Nu de putine ori un risc calculat este necesar!

Important, sunt deacord, este sa POTI calcula acest risc.
LONG TERM!

Sa fii sigur pe stabilitatea unor legi si nu numai...pentru a putea sa iti faci o strategie viabila si nu sa lucrezi tactic, dupa cum bate vantu.

Cred ca integrarea in UE, desi sunt sanse sa ne rinda nepregatiti...ne va pune pe drumul cel bun. Fie ca vrem sau nu!

De 'murit'...vor 'muri' cei care nu sunt competitivi, cei care nu se pregatsc si cei ce nu inteleg conjunctura.

Sunt fonduri de care Ro poate profita daca are parte de antreprenori si oameni de decizie competenti, inteligenti si gata sa isi asume si riscuri si responsabilitati!

Nu trebuie sa pierdem valul acesta al Integrarii, cu toate riscurile si dezavantajele unei Integrari usor 'premature'. PAREREA MEA!

Sunt intotdeauna deschis sa ascult alte pareri, alte argumente...deschis sa imi schimb parerea sau sa agree to disagree!

Al vostru

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
#9864 (raspuns la: #9842) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O siguranta ai cu legile de astazi - de (anonim) la: 07/03/2004 08:04:46
(la: Viata in Italia)
Daca vei avea probleme cu Romanii care "te ajuta" sa pleci in Italia, dute imediat la (se numeste) o Stazione dei Carabinieri si fa o denuntare. Ai sa gasesti persoane de incredere. Nu ezita pentru ca legea e de partea ta: nu te trimit inapoi.
Propagandă stângistă - de Filip Antonio la: 22/03/2004 06:21:15
(la: Politica in Spania asa cum este ea)
rareori am văzut un text mai propagandistic, parcă modelat după Manualul scurt de istorie de istorie al PCUS. Las la o parte chestiunea cu trupele din Irak, s-a bătut destul apa în piuă pe această temă. Mă leg de următorul text:

"Stai putin, ce inseamna prosperitate economica atunci? Ca ai un top al celor 100 de milionari si restul tarii moare de foame? Nu, a gandi social inseamna sa privesti catre clasa mijlocie si sa eviti polarizarea. Daca ne luam dupa PIB Statele Unite ar fi tara tuturor fericitilor. Dar nu e caci exista milioane de saraci, unii nu dispun de cea mai elementara asistenta sanitara. Asta naste frustrari si ne trezim ca niste dementi apuca o arma si impusca elevii dintr-un liceu, ne trezim cu tot felul de secte dintre cele mai ciudate si mai radicale".

Aşa arată societatea spaniolă? Mă îndoiesc.

"In Europa de Nord se gandeste altfel "prosperitatea". Du-te in Danemarca, Olanda sau de exemplu in Suedia, unde impozitul pe profit e de 40%. Nu se cheltuie bugetul aiurea, cum spui, ci se distrubie echitabil. Politicile sociale nu exclud prosperitatea economica".

În primul rând nu impozitul pe profit, ci cel pe venit sau TVA sunt principalele surse de venit ale bugetului. În al doilea rând, tendinţa de reducere a fiscalităţii directe nu o ocolit nici Europa de Nord. Guvernul Danemarcei, condus de liberalul Fogh Rasmussen a antamat u proces de reducere a impozitelor, ca şi guvernul de centru dreapta din Olanda condus de creştin democratul Jan Balkendende. Iar Suedia şi-a redus şi ea ratea marginală a impozitului pe venit şi şi-a redus cheltuielile sociale, care între altele aveau ca efect încurajarea absenteismului de la muncă, în urmă cu 15 ani cel mai ridicat din Europa.
#12546 (raspuns la: #12542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elevii români - premianţi ai Concursului Internaţional de Pro - de SB_one la: 01/05/2004 04:48:16
(la: Jos palaria!)
Rompres-01.05.04

Elevii români - premianţi ai Concursului Internaţional de Proiecte Informatice

Bucureşti, 29 apr /Rompres/ -

Elevii români au reuşit să câştige trei medalii de aur din patru posibile la a doua ediţie a Concursului Internaţional de Proiecte Informatice - InfoMatrix 2004 la care au participat reprezentanţi din 22 de ţări.
Astfel, Vlad Lapatadescu şi Livia Bacaian de la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Petroşani au câştigat locul I la secţiunea Creerea şi folosirea unui sistem cu proiectul "Virtual Keyboard". Totodată, Andrei Niciu şi Ciprian Zăvoianu, de la acelaşi liceu din Valea Jiului, şi-au adjudecat premiul I la secţiunea Programare cu soft-ul "Virtual Architect". În plus, Delia Constantinescu şi Popescu Dragoş de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti, autori ai proiectului "Cnmv-promotion", la secţiunea desktop publishing, au reuşit să impresioneze foarte mult juriul format din profesori şi specialişti de la firmele de IT încât le-a fost acordat nu numai primul loc pe secţiune, ci şi Marele Premiu al concursului.
Premiul I la secţiunea Computer Art a fost câştigat de Klimova Ekaterina de la Şcoala Economică din Moscova. Medalii de argint şi bronz au mai fost câştigate de elevi de la Liceul de Informatică din Petroşani, Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanţa şi Colegiul Naţional "I.L. Caragiale" din Ploieşti. Premiile au constat din laptopuri, MiniPC-uri şi alte componente IT oferite de sponsorii concursului.
La ediţia din anul acesta a InfoMatrix s-au înscris 421 de participanţi din 33 de ţări de pe cinci continente, fiind evaluate 272 de proiecte. Dintre acestea au fost selectate pentru etapa finală 30 de proiecte concepute de elevi români şi 38 ale unor tineri din 22 de ţări pentru etapa finală.




SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#14841 (raspuns la: #8482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elevi romani, premiati de NASA - de SB_one la: 08/05/2004 05:30:21
(la: Jos palaria!)
Elevi romani, premiati de NASA


Flaviu Birsan si Andrei Costea, doi dintre constantenii care i-au uimit pe americani




Maria Petrean
Leila Florescu
Sambata, 08 Mai 2004


Flaviu Birsan si Andrei Costea, de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, sint cistigatorii marelui premiu pentru crearea unei statii orbitale independente, oferit de NASA. In concursul initiat de Agentia Spatiala Americana s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala, printre care SUA, Japonia, Germania si Rusia.
La inceputul anului, Agentia Spatiala Americana (NASA) lansa un concurs pentru tinerii cu virste intre 11 si 18 ani, din toata lumea, al carui subiect era proiectul unei statii orbitale. Absolut din intimplare, trei elevi din Constanta, olimpici la fizica si matematica, inscrisi la Centrul de Excelenta, navigau pe Internet in cautarea unor concursuri care sa le testeze cunostintele si l-au descoperit pe cel lansat de NASA. Cei interesati aveau la dispozitie trei luni sa elaboreze proiectul unei statii orbitale. Flaviu Birsan si Andrei Costea, ambii de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, au inceput atunci activitatea de cercetare pentru participarea la competitie. Timp de doua luni au consultat peste 60 de surse de informare, de la literatura de specialitate la paginile web, apoi a urmat o luna de concepere a proiectului, cu munca asidua, cite 12 ore zilnic. Coordonati de profesorul Ion Bararu, directorul Centrului de Excelenta Constanta, cei trei tineri - toti elevi in clasa a XI-a - au reusit sa imagineze o statie orbitala care sa se sustina independent de Pamint. Ei au numit proiectul LEDA, dupa nimfa din mitologie care lua forma unei lebede, dar si ca o prescurtare a numelui statiei, Life sustaining Environment Designed for Artificial habitats si plecind de la premisa ca statia imaginata de ei are forma unei lebede. Copiii spun ca partile cele mai complicate au fost imaginarea modelului matematic dupa care sa functioneze statia si redactarea proiectului in limba engleza, in termeni de specialitate.
Dupa ce au trimis proiectul LEDA, constantenii au asteptat raspunsul, dar, dupa cum sustin chiar ei, nu se asteptau la marele premiu deoarece in concurs s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta si Rusia. Dintre toate proiectele inscrise in concurs, LEDA a fost apreciat drept cel mai bun si recompensat cu marele premiu. Flaviu, Andrei si Carmen vor fi invitati la sediul NASA, unde vor petrece zece zile la Centrul de Cercetari AMES. Acolo isi vor prezenta si proiectul, in cadrul unor sesiuni stiintifice. Pentru a ajunge in Statele Unite le trebuie insa bani de drum, NASA asigurindu-le doar sumele necesare cheltuielilor de cazare, masa si transport intern.




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15134 (raspuns la: #15010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...