comentarii

licoare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"rezultand in final o licoare - de Daniel Racovitan la: 08/03/2006 23:53:48
(la: La o cana cu vin !)
"rezultand in final o licoare intr-adevar exceptionala si rara"

Despre metoda nu iti pot spune mare lucru.

Ce iti pot spune este ca Lacrima lui Ovidiu nu e nici exceptional si nici rar. Este o copie slaba (desi mai tare ca continut de alcool) a vinului de Marsala.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#110325 (raspuns la: #108248) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspuns posibil pt. Belle - de carapiscum la: 30/09/2004 02:56:45
(la: Guvernul american împotriva fabricantilor de tigari)
Eu unul m-am lasat f. usor, tin sa-ti spun, si dintr-o data. Asta s-a intamplat in chiar primele mele zile cand incepusem sa merg pe la biserica- preotul a pomenit ceva de fumat intr-o predica si eu, natangul de mine, am luat-o personal!... ;} N-am sa-ti dau aici citate din Sfinti Parinti sau din diversi teologi care spun cum e treaba cu fumatul. Am sa-ti dau insa un fel de pilda care prin extrapolare se aplica de la alcoolici la fumatori.

Cica un om vrednic, bun crestin pana la un punct, avea aceasta "meteahna" a alcoolului in sange, ca sa zic asa, si vrand el sa se lase definitiv de bautura a cautat ajutorul unui calugar cuvios. Care era de fapt problema lui? In fiecare dimineata, imediat ce se scula din patul sau, lua si bea cate o cana plina cu diferite bauturi alcoolice, la fel la amiaza si seara- cana era masura lui. Asa ca duhovnicul l-a indemnat sa faca urmatorul lucru: in fiecare dimineata, inainte de a-si umple cana cu licoare, sa adauge in ea cate o pietricica (din care ii daduse un pumn in prealabil). Si cand va termina de pus pietricelele sa se intoarca la el sa-i zica ce mai are de facut in continuare. Azi asa, maine asa, omul nostru a terminat de pus pietricelele si s-a intors la duhovnic zambind fericit. -Ei, ce-i, de ce esti fericit?, intreba calugarul. -Stii dumneata ce stii, ii raspunse alcoolicul, ca odata ce-am terminat de pus pietrele in cana n-a mai ramas loc pt. bautura.

Cam care ar fi invatatura de dincolo de evidenta imediata? Ca intotdeauna trebuie sa pui CEVA "in loc" ca sa poti scapa de viciu. Este, daca vrei, un fel de jertfire a viciului in favoarea virtutii. Nu-ti trasez eu cai de urmat, insa iti pot spune (ca barbat nefumator) ca daca as avea o sotie care nu se lasa de fumat zicand ca nu e in stare, m-as considera intr-un fel ofensat fiindca pune inainte de dragostea pt. mine, dragostea pt. tigari- mai ales ca e vorba de o rugaminte care se reinnoieste, asa cum admiti in cazul tau. Pana la urma, chiar daca n-o sa-ti convina ce-ti spun, totul se rezuma la un exercitiu de vointa proprie. Si din experienta mea iti zic ca nu merge cu jumatati de masura, ori te lasi de ele, ori te lasi in compania lor. Cine crede ca are pacat mai mic fumand numai din cand in cand (ocazional) cate o tigara, asa de fite, se inseala amarnic fiindca desi stie ca nu-i bine si ca se poate lasa oricand, totusi continua sa experimenteze nocivitatea pe propria piele. Oricum stiu ca nu e usor sa faci pasul asta, dar crede-ma pe cuvant de onoare ca n-are cum sa-ti fie usor decat daca pui acel CEVA in loc. Stii tu ce anume, nu-ti dau eu sfaturi. Atentie numai, a nu se cadea dintr-un viciu in altul, poate si mai rau.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23761 (raspuns la: #23691) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai dreptate in legatura cu modul in care trebuie tratata religia. La fel ca si istoria. Nu li se mai spune copiilor ca neamul lor este al mai mare si mai tare de pe glob si ca restul omenirii este barbar si ca trebuie "civilizat". Se analizeaza concepte esentiale legate de dezvoltarea istorica.

Din pacate orele de religie sunt vazute ca o oportunitate de propaganda in favoarea propriei religii. Eu vad marile religii comportandu-se ca marile corporatii Pepsi si Coca Cola. Niciuna dintre acestea nu doreste sa degusti din licoarea celeilalte.
#27014 (raspuns la: #27002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

vin si tzuica... - de sanjuro la: 03/12/2004 15:56:03
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Vinul fiert e bine sa fie dintr-un soi "producator", adica 1001, teraz, zaibar. Nu se fierbe niciodata, ci doar se incalzeste cat sa faca spuma, si sa iasa nitel abur...Se pun bucati de scortisoara, bucatele de baton de vanilie, doua cuisoare si miere. A fierbe un vin rosu, nobil, e pacat de la Dumnezeu!
La fel si cu tuica. E pacat sa fierbi o tuica veche de Valeni, in schimb o tescovina tare, (adica pe la 35-40grade), in care punem cateva boabe de piper si niscaiva zahar, aducand apoi licoarea aproape de punctul de fierbere, e un deliciu! Am mai baut si tuica fiarta in care au fost puse seminte de anason...Buuuuuna!
La o familie de origine poleneza, (Achermansky), pe care am cunoscut-o cu ani in urma, am fost servit cu bere incalzita in care pluteau bucatele de branza...Doar am gustat...
#30514 (raspuns la: #30509) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
giocondel... - de sanjuro la: 07/12/2004 11:06:55
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Sunt din Ploiesti, chiar daca traiesc de cativa ani in Buc. Am prieteni prin Valeni si imprejurimi, (Olteni, Teisani, Maneciu), si rude de sange pe Valea Slanicului, (Prajani). Astfel ca am ceva cunostinte despre respectiva licoare!
#30932 (raspuns la: #30911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. maan - de cosmina la: 13/01/2005 16:18:21
(la: Cautatorul de suflete)
Desi, m-am regasit partial in cele scrise de Icequeen, pot afirma cu certitudine ca, in acelasi timp, impartasesc si parerea ta.
Textul meu este mai vechi, l-am scris exact in momentul in care tocmai descoperisem un suflet, un prieten, care mi-a schimbat viziunea intunecata,mi-a atenuat pesimismul, mi-a aratat ca exista frumusete, ca nu trebuie sa renunt la cautare, asa ca i-am dedicat acele randuri, mi-a spus ca a fost unul din cele mai frumoase daruri pe care le primise...:)
De cateva ori am trait dezamagiri profunde, una dintre ele destul de recenta, au existat momente in care un val negru mi-a intunecat privirea si a presarat licoarea amara a disperarii in suflet..Atunci am fost tentata sa spun din nou ca s-a sfarsit cautarea, o vreme am renuntat sa mai cred...Acum norii au trecut si am inceput din nou sa cred ca ploaia nu este intotdeauna rece. Intr-adevar, nu ma pot privi in oglinda spunandu-mi ca nu am nevoie de suflete, pentru ca atata vreme cat exista unul singur, exista si sperante. Mi s-au daruit momente de fericire si poate ca este un privilegiu.
Voi continua, deci, sa ascult vocea sufletului, chiar daca am avut impresia ca ea m-a inselat de multe ori. Sau poate ca nu am ascultat-o cu atentie.
Astazi ceata deasa s-a asternut deasupra orasului. Dar cine stie ce poti descoperi dincolo de stratul sau pufos? :)
Cum spunea cineva mult mai intelept "importanta nu trebuie sa fie ideea sfarsitului, ci certitudinea ca va avea loc un nou inceput"..
Multumesc pentru ganduri..:)
#33306 (raspuns la: #33286) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cafeaua de duminica dimineata - de Cristall la: 28/02/2005 17:35:47
(la: :) Panselute :))
Ma mir uneori de cata liniste si binecuvantare pot gasi in niste
clipe atat de banale.

Duminica dimineata, cand toate stau parca locului si se
desfata in liniste de trecerea molcoma a timpului...lasa-l sa treaca,
nu ne zoreste nimeni, spun fara glas toate cescutele din vitrina.
Eu le aprob complice cautand cu privirea cescuta mea preferata, ciobita intr-un colt si draga prietena a clipelor de nesomn. O gasesc pitita in
spatele burtosului platou cu struguri cu boaba verde-limpede,
plesnind de mandria ca au fost alesi dintre toti sa-mi impodobeasca
odaia.
Ibricul batran s-a oprit din bolborositul sfatos si imi pot
turna licoarea neagra in cescuta (iar din neatentie, poate, si in
farfuriuta, sa-mi aminteasca de bunici si de banutii profetiti).
Si in tacerea fosnitoarea a pervazului, cocotata intr-un varf de perna, adulmec lupeste aroma cafelei dulci.

O duminica dimineata, poate prea dimineata pentru o duminica, insa niciodata nu e prea devreme sa-mi prelungesc odihna sufletului pe marginea firava a unei cescute de cafea.
'mneatza - de Belle la: 23/06/2005 14:40:40
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
oda cafelei :)

cu copy & paste de pe http://www.replicahd.ro/images/replica112/jacobs.htm

interesant: "In secolul al XV-lea o lege turcească permitea femeilor să divorţeze de soţii lor în cazul în care aceştia nu puteau asigura familiei raţia zilnică de cafea" ...aviz amatorilor ;)


O istorie a cafelei
«Cafeaua ar trebui să fie neagră precum iadul, puternică precum moartea şi dulce precum dragostea»
Proverb turcesc


Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume, cu toate acestea, puţini cunosc istoricul şi legendele legate de această licoare.
Istoria şi dezvoltarea cafelei sunt deosebit de variate şi interesante, bazându-se pe mituri, întâmplări, intrigi politice şi lupta pentru putere şi bogăţie.
La baza acestei istorii stau mai multe legende. Conform uneia dintre ele, efectele cafelei au fost descoperite de un păstor pe nume Kaldi, din Caffa - Etiopia. De altfel, numele astăzi desemnat cafelei derivă din cuvântul turcesc «kahve», care provine, la rândul său, din denumirea arabă «qahwa», derivată din numele regiunii etiopiene. Păstorul Kaldi a remarcat că oile sale devin foarte active dacă mănâncă boabele verzi ale unei anumite plante, astfel încât s-a hotărât să le încerce chiar el, remarcând un efect asemănător.
Legenda mai spune că un călugăr l-a văzut pe păstor încercând boabele roşiatice şi l-a acuzat că se desfată cu «fructul diavolului». Cu toate acestea, călugării au descoperit curând efectele cafelei şi au folosit-o pentru a rămâne treji în timpul slujbelor.
O altă legendă ne oferă denumirea «mocha», povestind despre tânărul Omar, condamnat la moarte şi izgonit în deşertul arab, împreună cu discipolii săi. Disperat, Omar şi-a pus însoţitorii să fiarbă şi să mănânce boabele unei plante necunoscute. Această licoare nu numai că i-a salvat pe exilaţi, în plus, supravieţuirea lor a fost considerată un semn divin de către locuitorii celui mai apropiat oraş, Mocha. Planta şi băutura realizată din aceasta au fost numite Mocha, în cinstea evenimentului.
Iniţial, arborele de cafea creştea în mod natural în Etiopia, dar odată transplantat în Arabia, a fost monopolizat de aceştia. Arabii încep să cultive planta în jurul anului 1000, fiind de altfel primii care fierb boabele, creând băutura cu denumirea de «qahwa».
Cafeaua a fost introdusă mult mai târziu dincolo de graniţele arabe, fiind considerată o delicatesă în întreaga lume. Mai mult chiar, transportul de cafea în afara graniţelor musulmane era strict interzis.
În 1453, otomanii introduc cafeaua în Constantinopol, iar în 1475, în acest oraş se deschide prima cafenea din lume - Kiva Han.
În afara graniţelor arabe, cafeaua a ajuns întâia oară în mod ilegal. Un arab pe nume Baba Budan a strecurat plante şi boabe în munţii Mysore, din India, punând bazele primelor ferme din regiune.
În anul 1600, comercianţi italieni introduc cafeaua în lumea vestică, prin porturile veneţiene. Considerată de mulţi creştini «băutura diavolului», cafeaua câştigă bunăvoinţa clericilor şi este binecuvântată de câtre Papă, întrucât «cafeaua este atât de delicioasă, încât ar fi păcat ca necredincioşii să aibă exclusivitate asupra ei».
Istoria consemnează anul 1607 ca momentul în care cafeaua este introdusă în America de Nord, cel mai probabil de către căpitanul John Smith, fondatorul coloniei Virginia.
Primele cafenele apar în secolul al XVII-lea în Italia, Regatul Marii Britanii, Franţa şi Germania.
Cafenelele devin din ce în ce mai populare, ca loc de întâlnire pentru intelectuali, şi nu numai. În Marea Britanie, cafenelele sunt consacrate sub denumirea de «penny universities», datorită preţului de un penny pentru o ceaşcă de cafea.
Prima cafenea din Bucureşti se deschide în anul 1667, în vremea Domnitorului Radu Leon. Ea se afla în apropierea hanului şerban Vodă, ce aparţinea unui turc, în locul căreia între anii 1881-1883 s-a construit palatul Băncii Naţionale. În 1693 mai exista o altă cafenea pe locul Mânăstirii Cotroceni, ce aparţinea tot unui turc. La mesele domnitorilor sau la primirea de oaspeţi, cafeaua intră în lista delicateselor, iar la plecare este oferită drept cadou. O mărturie ne confirmă acest ritual în «Condica de orânduieli a visteriei lui Constantin Brâncoveanu», unde se menţionează la data de 7 iulie 1696 următoarele: «S-au cumpărat 15 oca de cafea, ce trebuia să se dea Măriei sale Hanului de oaste».
În anul 1675, în timpul asediului otoman asupra Vienei, Franz Georg Kolschitzky, un austriac care locuise în Constantinopol, ajută la eliberarea oraşului. Trupele otomane lasă în urma lor saci cu provizii, iar Kolschitzky recunoaşte între aceştia saci de cafea. Acesta va deschide prima cafenea central-europeană şi este cel care introduce obiceiul de a filtra cafeaua, de a o îndulci şi de a-i adăuga lapte.
În 1690, olandezii devin primii comercianţi de cafea, scoţând ilegal din portul arab Mocha câteva plante şi transportându-le spre coloniile indiene.
În anul 1713, olandezii oferă cadou regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei un arbore de cafea ce va sta la baza întregii industrii vestice a cafelei, datorită ofiţerului Gabriel Mathieu do Clieu, care va fura câteva seminţe ale acestui arbore şi le va transporta în Martinica. 50 de ani mai târziu, un sondaj înregistrează19 milioane de arbori de cafea în această zonă, cu un procent de 90% din producţia mondială de cafea.
Anul 1727 este cel de debut pentru industria cafelei în Brazilia. Locotenent colonelul Francisco de Melo Palheta este trimis de către guvernul său să arbitreze o dispută legată de graniţele franceze şi olandeze din Guineea. Locotenetul se implică într-o relaţie secretă cu soţia guvernatorului francez al Guineei. Soţia guvernatorului îi dăruieşte locotenentului de bun rămas un arbore de cafea, pe care acesta îl va replanta în ţara sa.
La începutul secolului XX, obiceiul de a însoţi conversaţia de după-amiază cu o cafea se răspândeşte în întreaga Europă.
Tot începutul secolului al XX-lea marchează şi o inovaţie în industria cafelei. Chimistul american de origine japoneză, Satori Kato, inventează, în 1901, cafeaua solubilă.
O altă inovaţie în domeniul cafelei se va remarca la scurt timp după, când importatorul german Ludwig Roselius a rugat câţiva cercetători să studieze nişte saci de cafea degradată. Aceştia reuşesc să extragă cofeina din boabe, fără însă a le distruge aroma. Acest nou tip de cafea este introdus pe piaţă sub denumirea «Sanka».
Anul 1907 consemnează Brazilia ca fiind cel mai mare producător de cafea din lume, cu o cotă de 97%.
În anul 1946, Achilles Gaggia perfectează în Italia maşina de espresso.
Studii efectuate în 1995 demonstrează că în lume se beau anual aproximativ 400 de miliarde de ceşti de cafea.

#56239 (raspuns la: #56167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
visele premonitorii, - de gigi2005 la: 29/07/2005 02:24:53
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
nu stiu daca tin de vreo insusire. In doua randuri am avut niste vise pe care nu le-am putut interpreta decat tarziu, dupa ce evenimentele pe care mi le-au aratat s-au petrecut.
Primul a fost legat de un coleg care a murit pe munte. Era in perioada cand faceam alpinism. Eram in Fagaras, la sfarsitul lui august 1991. A venit un coleg din alta echipa, bun prieten cu noi, sa petreaca un timp cu trupa noastra. Venise de doua zile iar noaptea l-am visat intr-o gradina cu flori, alergand bucuros in spatele unei femei frumoase. Cand s-a mai apropiat am recunoscut o fosta colega ce murise in urma cu un an intr-un accident de masina. Sotul ei era cu noi si i-am spus dimineatza la masa: am visat-o pe Vera, era frumoasa, intr-o gradina cu flori albe, iar in urma ei tzopaia Mircea. Cred ca a curtat-o cand traia. Mircea a ras, a zis ca i-a placut mult Vera, biata de ea.
Am plecat la ora 10 in muntzi iar la 3 dupa-masa Mircea a alunecat de langa mine si dus a fost. A murit pe loc. Cat s-au dus baietzii sa aduca targa, corzi, de la camp-uri, am stat si l-am pazit. Si acum ma infior: eram singura, la aproape 2200 m langa varful Moldoveanu, si auzeam coruri de preoti ce cantau cantece bisericesti.

Al doilea vis, pe care cred ca nu-l voi uita niciodata, este legat de un barbat la care am tinut foarte mult. Avea o viatza nefericita, legata de o femeie mai mare cu cca. 5 ani (el avea 50 de ani ea 55) ce fusese mare "podoaba" in tineretze, "bine" si acum, ce urmarea sa-i rontzaie banii, casa, apartamentul si alte bunuri pe care le stransese si el intr-o viatza. Traiau impreuna de cca. 2 ani si lui ii mergea tot mai rau. Se schimbase, slabise mult, se topea pe picioare, era trist si inchis in sine. Sincer ma macina soarta lui. Intr-o noapte visez astfel:
Eram intr-o camera ca de carciuma de tzara, cu o masa mare in mijloc si nishte banci de lemn pe lateral. Eu stateam pe un scaunel mai intr-o parte, iar in fatza mea pe doua laturi ale incaperii, fiecare pe cate o banca, stateau doi barbati si vorbeau. Unul nu mai stiu cum arata dar pe celalat l-as recunoaste daca l-as intalni, era negricios si ciupit pe fatza ca de varsat si avea un nas gros si borcanat. Vorbeau intre ei: ce facem, o ajutam? Pai hai sa vedem ce vrea. Care este problema ta? ma intreaba negriciosul. Uite, ma gandeam la G, cred ca cineva ii face ceva ca altfel nu pot sa-mi explic de ce ii merge asa rau. Tu ce crezi, cine ii face? Pai R, o numesc eu pe "madama" respectiva. Nu, nu este ea, zice negriciosul. Atunci e A, soru-sa! Da, ea este. Si tine minte, ii face cu solz de peshte. M-am trezit si am tinut minte visul.
Vorbesc cu G, ii spun, si ii zic ca trebuie sa faca ceva. G, ca si dl. cico, nu credea ca se poate intampla asa ceva. Pai, in sinea mea, ia sa ma duc eu la o vrajitoare. Iau o colega (de care o sa va povestesc mai tarziu) si mergem la o vrajitoare vestita care acum la batranetze se cumintzise (avea 104 ani) dar in tineretze facuse multe rele (pusese si cutzitul). Cum am intrat Maritza (asa o chema, Dumnezeu s-o ierte ca a murit de un an sau doi) mi-a zis: tu nu vi pentru tine. Asa e, i-m spus eu. Pai de ce, ca si tie iti poarta cineva simbetele, dar tu esti puternica. Pai acum altcineva ma intereseaza. Pai barbatul asta (si il descrie identic pe G care avea si mustatza) e vanat de doua "putori" (asa s-a exprimat ea) care uite, vor sa-i ia tot. E una balaie si una neagra (madam e deschisa, blonda, iar soru-sa e bruneta ca tziganii) si l-au legat de l-au nenorocit. Mi-a zis ceva de peshte ca sa-l amutzeasca dar nu am intzeles pentru ca atunci cand bolborosea nu prea se intzelegea. Si mi-a facut maritza o "licoare" pe care urma sa i-o dau in portzii mici timp de mai multe luni.
Dl. G s-a trezit ca dintr-un somn lung dupa numai 2 saptamani. A continuat "tratamentul" aproape un an (prin grija mea, evident). De atunci au trecut 5 ani, dl. G e bine mersi cu averea intacta iar "madam" e in limba dupa el punandu-si ea averea de adata asta pe butuci sa-l plimbe, sa mearga in excursii, in strainatate, doar-doar sa nu-l piarda. Facuse ea Maritza ceva, numai de ea stiut! Puternica vrajitoare!
mai departe, - de gigi2005 la: 02/08/2005 02:36:48
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
cu precizarile din postarile anterioare, va dau doua exemple de farmece si ma opresc ca ma apuca frica. Nu faceti asta niciodata acasa.

Pentru a lovi un dusman aflat la distantza
Intr-o noapte de joi, cu luna plina, tai o creanga de alun. Creanga trebuie sa fie orientata catre rasarit. Te intorci apoi tot catre rasarit si spui: "batzule, te iau in numele Zeilor rasaritului" Crestezi apoi creanga, trasand niste inele pe suprafatza sa, in preajma locului de unde o vei apuca. In acelasi timp spui: Te crestez in numele Zeilor rasaritului iar tu ma vei asculta orbeste. Faci apoi rost de un obiect de imbracaminte al dusmanului tau.
Tot intr-o noapte de joi, cu luna plina, te duci langa casa dusmanului tau si pui obiectul de imbracaminte pe pamant. Apoi, gandindu-te intens la acea persoana care ti-a facut rau, lovesti imbracamintea cu batul. Efectele vor fi resimtite de acel om indiferent de distantza la care se afla.

Pentru a trezi dragostea cuiva
- Fierbi putin vin rosu vechi si adaugi in el dafin si scortisoara. Apoi cand da in clocot pui cateva picaturi din sangele tau. Racesti licoarea si o ti intr-un loc racoros si intunecat pana cand se intampla ca intr-o noapte venus sa fie in conjunctie cu jupiter sau marte. In acea noapte faci asa fel incat persoana a carei iubire o doresti sa bea din aceasta licoare.
- intr-o vineri de dimineata, inainte de rasarit, mergi intr-o livada si culegi un mar. Iei un cui si scri cu el numele persanei care vrei sa te iubeasca pe coaja marului. In prealabil ai facut rost de 3 fire din parul acestei persoane pe care le inozi cu doua de-ale tale. Scri pe o bucatica de hartie cuvantul "Seheva". Tai marul in trei, scoti partile cu samburii si pui in mijlocul marului hartiutza in care ai impaturit firele de par. Apoi ingropi marul langa pomul din care l-ai luat.

gata!!!!
gigi - de Cassandra la: 06/08/2005 03:05:29
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
licoarea de prune numita si tuica este foarte buna pentru capatarea indraznelii :)
#63622 (raspuns la: #63617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cassandra - de gigi2005 la: 06/08/2005 03:14:47
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
...bauta intr-un mediu propice "vrajei marii" nu la serviciu!
Ca sa bei acea licoare trebuie sa fie si conjunctura favorabila...
E, ce mai zici?
#63625 (raspuns la: #63622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rac - de popix la: 11/09/2005 19:31:00
(la: La o cana cu vin !)
de abia am venit din Ro, iata de ce sunt intrucatva informat de preturi si magazine.
ma refer mai ales la preturile la vin, licoarea mea preferata ;)
#71371 (raspuns la: #71370) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dulce-i vinul!...la romani - de Lorah_ la: 13/09/2005 10:33:56
(la: La o cana cu vin !)
Poporul nostru s-a trezit de mult din amorteala si sincer nu cred ca stiau pre multi ce soi aveau ei acolo in pahar.Nici acum nu stiu si nici nu cred ca ii intereseaza,atat timp cat aceasta licoare minunata ii face sa uite putin de ei!
intrebari fara raspuns - de casyana la: 28/10/2005 17:45:58
(la: joc)
...vad ca nu s-a respectat regula jocului,pt ca au ramas cateva intrebari fara raspuns.
1.intrebare:ce-i un orgasm?
raspuns:finalul jocului intre doi adulti
2.intrebare:ce-i cafeaua?
raspuns:licoarea trezirii
3.intrebare:ce e sfarsitul programului intr-o zi de vineri?
raspuns:fericirea angajatilor si nefericirea patronului.
4.ce este un sfesnic?
raspuns:la asta va las sa raspundeti dumneavoastra.

---------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"
cred ca putini dintre noi, ca - de Intruder la: 29/10/2005 10:04:57
(la: Drogurile. Ati incercat?)
cred ca putini dintre noi, cand am incercat un drog sau altul, am stiut la ce sa ne asteptam, sau am avut niste cunostiinte coerente despre ceea ce am luat la momentul respectiv.

perfect adevarat. ''m-am spurcat'' doar de doua ori. prima data, in Olanda; eram cu doi colegi de serviciu, cu sotia unuia din ei si cu un amic plecat acolo din 1998...amicul asta, ne-a dus pe toti intr-un coffe-shop...stiam ce se consuma acolo, ne-am dus ca la pomul laudat.
aveam oareshcare emotzii, mai ceva ca atunci cand m-am culcat prima data-n viata mea c-o femeie...ei, dar atunci eram prostan si credeam ca tot ce zboara se mananca...ni se aduce o farfurie cu niste prajituri in forma de romb, inchise la culoare, cam gri...apoi, in niste pahare, o licoare ce semana cu uleiul de rapita...ma rog, ceva in genul asta...
ma asteptam la ceva fenomenal, imi spuneam ca asta e marea experienta a vietii mele...rontzai un romb din ala, beau din ulei...ma tot asteptam sa se-ntample ceva...amicul ne tot spunea s-avem rabdare, parca ne studia...dupa vreo 2 minute, simt doar ca mi se impaienjeneste vederea...apoi simt ca masa o ia din loc...apoi ca tavanul coboara-ncet...nu mi-era frica, eram constient...pe ceilalti n-am stat sa-i studiez, eram atent la mine...apoi, au venit toate pe rand: vedeam paharele si toate obiectele din sticla cum se ''topesc''...incheieturile deveneau grele, nu mai puteam parca sa-mi tin capul drept, imi era putin cald, nu suportam lumina, voiam sa ma ridic de pe scaun, dar mi-era lene...asa simteam, nu ca nu puteam, ci ca mi-era lene sa ma scol...ameteli placute, sa zicem...cand ne-am revenit si am iesit afara, am zis: gata, am facut-o si p-asta!...insa cum am iesit, eu am avut impresia ca este cutremur...efectiv, am simtit ''cutremurul'', am simtit trepidatiile, am ''vazut'' cum se miscau cladirile, tot...ma miram cum de oamenii nu sunt panicati...in fine, fuse si se duse.
a doua oara, marijuana...eram 3 amici, cu mine 4...mai era sotia si cumnata unuia din ei (gazda!)...trag o data adanc (ca ghiolbanu')...stateam pe fotoliu...parca m-a traznit in moalele capului...simteam cum plutesc cu tot cu fotoliu...ma asteptam sa m-apuce rasul, nimic...radea in schimb, cumnata gazdei, parca era apucata...se uita la noi toti si radea...in viata mea n-am vazut si auzit asa ras...parca era Cruella si noi dalmatieni...:)))
la un moment dat, dupa ameteli de tot felul, simt ca ''pleaca'' hainele dupa mine...hopa, mi-am zis...stai ca raman cum m-a facut mama!...ma chinuiam sa ma tin de blugi si de tricou sa nu plece!...simteam chiar si ciorapii ca vor s-o ia din loc...aia radea ca sparta...eu intrasem putin in panica sa nu ma fac de kko...fotoliul levita usor, ma apucase o fericire subita, daca nu era faza cu hainele, as fi fost cel mai fericit...

in fine, mi-am promis sa nu mai incerc niciodata...s-ar putea sa-mi placa, hehe..
asa ca, n-am ramas decat cu viciul fumatului...tot zic ca ma las dar spun ca porcul: ''asta si gata, ca-i cald!"...am fumat si un pachet pe zi dar au fost zile cand am fumat doar 3 tigari...de baut nu beau decat sporadic si putin, oricum...cafeaua nu cred sa fie viciu...beau stacane intregi de cafea, ceva trebuie sa fac si eu...cafea si tigari, atat!...femeile nu intra in discutie, ele nu sunt un viciu...:))))





























#82679 (raspuns la: #82658) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite asa fac eu cafeaua - de Sunday la: 09/11/2005 03:22:36
(la: Cum se prepara o cafea buna?)
Ma tirasc (in pijama de obicei ) pina in bucatarie...las cateii afara in curte...arunc zatul de ieri ramas in masina de cafea...umplu "ochi" recipientul pentru cafea, adaug apa si pornesc masinaria....las cateii in casa...cafeaua e gata. Adaug o lingurita de zahar, lapte (obicei prost capatat de la americani). Amestec totul, si incet, ca intr-un ritual sfint imi inmoi buzele in licoarea divina...ahhhh...dupa care deschid ochii.
m-am trezit in sfirsit!
tara oglinzilor... - de Intruder la: 14/11/2005 09:46:57
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
ai amestecat titlul unui film de Mircea Veroiu cu povestea lui Lewis Carroll...ma rog, fiecare cu originalitatea sa...:)

nu am inteles mare lucru din textul tau...ai baut din licoarea fermecata si te-ai strecurat in lumea lui Alice?...nu cred ca esti in siguranta acolo, Viata bea si ea din sticluta si te urmeaza peste tot, ca un caine credincios...nu dragostea de viata ''te omoara'' si ''te raneste'' ci propria neputinta de a merge mai departe, unde vrei tu, dar sa mergi in nestire sa gasesti drumul...
n-am murit niciodata din dragoste de viata, am murit putin, demult, dintr-o slabiciune omeneasca si un pas gresit care era sa m-arunce in prapastie...totusi, n-am cazut! am avut un colac de salvare aparut din senin, ca o minune si cateva maini prietenesti care m-au tras in sus...

transmite salutarile mele Pasarii Dodo, Reginei de Inima Rosie si Iepurelui de Martie...;)
























Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: